Istorie & Politologie

Istoria cu blazon este istoria elitelor autentice. Este povestea unei lumi care a stralucit prin stil, prin inteligenta, bun-gust si subtilitatea conversatiei din saloane. Este istoria unor oameni care au fost binecuvantati nu numai cu avere si ranguri, ci si cu patriotism, spirit de sacrificiu si simtul datoriei.
    Studii istorice, jurnale, memorii, monografii, evocari, literatura „cu staif”, reeditari sau marturii inedite ne vor ajuta sa recuperam istoria dramatica si plina de farmec a vechilor elite romanesti sau de pe alte meleaguri.
    Purtati de dorinta de a ne aminti cine suntem, sa deschidem vechile cufere ramase de la bunici, sa suflam praful de pe blazon si sa-l purtam cu mandrie, pe o carte.

    Fragment din volumul "Din istoria familiei Ghika" de Mihai Sorin Radulescu:

    “Arhitectului Nicolae Ghika-Budesti, unul dintre fondatorii istoriografiei romanesti de arhitectura, alaturi de George Bals, nu i-a fost consacrata pana acum nicio monografie. In anul 1974, unul dintre fiii sai, care i-a urmat in profesiune, a publicat totusi un consistent articol despre el in revista Arhitectura. Creatia lui Nicolae Ghika-Budesti, fructificata atat in proiectarea unor cladiri in stil neoromanesc (unele dintre ele devenind repere ale oraselor in care au fost ridicate), cat si in studierea atat de bogatei mosteniri de arhitectura ecleziastica a trecutului, merita sa fie reinviata printr-o ampla expozitie, organizata intr-un spatiu din centrul Bucurestilor. In ultimii ani au fost deschise astfel de expozitii restitutive pentru Horia Creanga, Ion Mincu, Marcel Iancu, Rudolf Frankel si altii, dandu-se prioritate modernismului. In general, stilul neoromanesc e in permanenta primejdie de a fi taxat drept „istorist" si desuet, putand fi lasat cu constiinta impacata intr-un colt de umbra. Privirea admirativa spre ziua de ieri nu se potriveste cu avantul triumfalist spre viitor al celei de azi.
    A readuce in atentie arhitectura neoromaneasca este, insa, nu numai un act de restitutie a memoriei, ci — spus in cuvinte simple — unul de afirmare a identitatii nationale, a unui specific a carui pierdere ar fi poate ireparabila. Scolit la Ecole des Beaux-Arts din Paris, ca atatia dintre colegii sai de breasla, casatorit cu o frantuzoaica (Madeleine Landrieu, inrudita cu Jean Jaures) si puternic impregnat — prin atmosfera de familie, ca si prin cea a profesiunii sale — de cultura franceza, Nicolae Ghika-Budesti a cautat in permanenta, atat in scrierile sale, cat si in arhitectura cladirilor pe care le-a gandit, profilul specific romanesc.
    Scrisorile publicate aici mi-au fost incredintate in 1986-1987 de catre doamnna Ilinca Ghika, stranepoata de frate a arhitectului, inainte de a pleca definitiv in Franta. Am publicat alte scrisori adresate arhitectului — primite de la Louis Brehier, Gabriel Millet si... Louis Barthou — in Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice din 1990-1991. Cele de acum sunt inedite si proiecteaza lumina asupra unor aspecte ale vietii profesionale a lui Ghika-Budesti din perioada Primului Razboi Mondial.”

Volumul de față reunește portretele sclipitoare ale celor mai ilustre favorite. Apropiate puterii, exercitându‑și influența adesea într‑o manieră clandestină, ele alcătuiesc un galant cortegiu de femei cărora importanți bărbați de stat le datorează mult. Ce este o favorită? Cuvântul, neîndoielnic originar din italiană, se referă la o femeie care „se bucură de favorurile" unei persoane de rang foarte înalt. Spre deosebire de o amantă, favorita nu se mulţumește să fie obiectul unei pasiuni amoroase, fie aceasta efemeră ori durabilă. Ea are putere, exercită influenţă politică, economică sau artistică; obţine rezultate, fericite sau dezastruoase. Fie că e iubită de populaţie, tolerată sau detestată, nimic nu se face și nu se desface fără ea. Muzele prezentate de autor în acest periplu prin istoria Europei au jucat toate un rol proporţional cu influenţa exercitată asupra monarhului, prinţului moștenitor, regelui sau împăratului lângă care s-au aflat, fie el căsătorit, văduv sau celibatar: Agnes Sorel, Diana de Poitiers, Gabrielle d’Estrées, Louise de La Valliere, marchiza de Montespan, doamna de Maintenon, surorile de Nesle, marchiza de Pompadour, doamna du Barry, Zoé du Cayla, Lol Montez, Miss Howard, Katia Dolgorukova, Blanche Delacroix, Magda Lupescu și Wallis Simpson. Optsprezece portrete de femei care au influențat cursul istoriei. În bine și în rău.

Jean des Cars, jurnalist și istoric reputat, este cronicarul marilor dinastii europene și al celor mai iluștri reprezentanți ai acestora. Printre cărțile sale de mare succes se numără Sceptrul și sângele, Saga dinastiei de Habsburg, Saga dinastiei de Windsor și Saga dinastiei Romanov.

„Viaţa rezervă surprize. Una dintre cele mai neaşteptate - pentru mine - s-a dovedit excepţionala primire de care s-a bucurat cartea, îndată după apariţia ei în mai 1997. A devenit subiect predilect de discuţie în mediile intelectuale. Au elogiat-o nume de primă mărime ale culturii româneşti.
Cartea ţintea până la urmă chiar mai departe decât îmi fusese intenţia. Nu doar istoria era în discuţie, ci cultura românească în ansamblu şi conştiinţa de sine a românilor. Am scris o carte onestă despre istorie, nu o carte partizană sau de conjunctură." (LUCIAN BOIA)

În vara anului 1914, cea mai mare parte a Europei s-a prăbușit într-un război atât de catastrofal încât a zdruncinat politica și însuşi sistemul de credinţe al continentului într-un mod fundamental. Dezastrul i-a înspăimântat pe supraviețuitori și a șocat o civilizație care își asumase total rolul de model pentru restul lumii. Totul s-a prăbușit într-un haos de o sălbăticie aflată dincolo de orice termen de comparație. În 1939, europenii aveau să înceapă un al doilea conflict care a reușit să fie chiar și mai teribil – un război în care uciderea civililor a ocupat scena centrală și care a culminat cu Holocaustul.

Drumul spre iad ne spune această poveste cu înțelegere, fler și originalitate. Kershaw reia evenimentele într-o narațiune fascinantă, dar abordeaz și problemele cele mai dificile pe care le ridică aceste întâmplări din trecut – ce au însemnat ele pentru europenii care le-au declanșat și care le-au trăit și ce înseamnă pentru noi.

Istorie la dimensiuni epice... ar trebui să figureze în lista lecturilor obligatorii. – The New York Times

Ne aflăm în prezenţa unui istoric emerit. – Spectator Magistral. – The Economist

Ian Kershaw este autorul lui Hitler 1889-1936: Hubris și al Hitler 1936-1945: Nemesis, volume care au primit Wolfson Literary Award pentru istorie și Premiul Bruno Kreisky din Austria pentru cartea de politică a anului. De asemenea, a mai scris Making Friends with Hitler, care a câștigat Elizabeth Longford Prize pentru biografie istorică, Fateful Choices: Ten Decisions that Changed the World, 1940-44, și The End: Germany 1944-45. Ian Kershaw este considerat unul dintre experții de frunte ai lumii în istoria Germaniei naziste și în personalitatea lui Adolf Hitler. Membru al Academiei Britanice și al Societății Regale de Istorie, a primit titlul de cavaler în anul 2002, pentru serviciile aduse în calitate de istoric.

„Am scris această carte într-un moment în care am înțeles până la capăt că pentru adevăr, pentru dreptate nu există monedă de schimb. Și nici nu trebuie să existe. Am înțeles că libertatea de gândire şi cea de expresie nu pot fi negociate. Și nici nu trebuie să fie. Am înțeles că a găsi adevărul, oricare ar fi el, este un dar. Iar a-l spune, o obligație.
Într-o Românie subjugată de baroni locali, de o grupare de personaje sinistre, măcinate doar de gândul puterii și-al banilor, într-o Românie în care niște indivizi care intră și ies de pe ușile tribunalelor, ale pușcăriilor sunt ridicați la rang de miniștri, de parlamentari, de primari, de șefi de județe, într-o Românie în care se cumpără și se vând conștiințe cu bani furați de la stat, a fi jurnalist nu poate însemna să faci vreun compromis.“ (RAMONA URSU)

Poate cei mai celebri şi mai fascinanţi dintre familiile regale din istoria Angliei, Tudorii erau întotdeauna înconjuraţi de o mulţime de servitori şi curteni. „O mie de ochi văd tot ce fac”, se plîngea Elisabeta I. Chiar şi în cele mai intime momente, aveau în preajmă slujitori aleşi special pentru anumite sarcini, care cunoşteau adevărul din spatele strălucirii etalate a regilor şi reginelor. Ei au văzut lacrimile vărsate de Henric al VII-lea la moartea fiului său Arthur, ştiau secretul ce se ascundea în spatele sarcinilor-fantomă ale Mariei „Sîngeroasa” şi cum arăta Elisabeta I fără machiajul, ţinutele şi accesoriile atent alese. Pe baza mărturiilor lăsate de mulţi dintre aceşti slujitori, precum şi a altor izvoare – corespondenţă, registre ale administraţiei reşedinţelor, rapoarte ale ambasadorilor –, Tracy Borman dezvăluie adevărata faţă a membrilor celebrei dinastii, fiind convinsă că înţelegîndu-i pe ei pot fi înţelese pe deplin tulburările politice, religioase şi sociale ale epocii lor.

„Amuzantă şi bine documentată... Un amestec interesant de istorie socială secretă şi detalii cunoscute din vieţile private ale monarhilor dinastiei Tudorilor.” (Kirkus Reviews)

„Tracy Borman reuşeşte să ne facă să-i vedem pe Tudori altfel decît eram obişnuiţi. Povestea umană a unei familii extraordinare, plină de imagini de neuitat.” (Sunday Times)

Țiganii au refuzat încă de la misterioasa lor apariție în Europa, acum mai bine de nouă secole, să se adapteze stilului de viață sedentar și convențional pe care l-au întâlnit aici. Şi astăzi, cultura și obiceiurile lor sunt privite cu același ochi sceptic și cu aceleași prejudecăți, iar societatea modernă se încăpățânează în continuare să nu-i accepte ca atare și-i îndeamnă necontenit să se conformeze. Cu toate acestea, țiganii şi-au păstrat neatins miezul identitar. În această carte de căpătâi, Angus Fraser ne poartă, cu mare acuratețe documentară și cu talent literar, prin meandrele destinului cu totul excepțional al acestui popor.
Sir Angus Fraser s-a distins prin pasiunea pentru istoria puțin cunoscută a țiganilor. Contribuția lui rămâne unică prin îmbinarea de rigoare academică și empatie față de destinul acestui popor, pe care îl privește nu romanțat și sentimental, ci realist, ca pe un neam care a trecut prin multe încercări de-a lungul istoriei: de la migrația triburilor romani din nord-vestul Indiei la persecuțiile îndurate în țările unde s-au așezat; de la Holocaust până la dificultățile cu care țiganii se confruntă în prezent în Europa de Est și nu numai.

"Proștii Europei" începe cu o insultă, pe copertă, și continuă, între coperte, cu apărarea celor insultați. Cartea lui Traian Ungureanu măsoară critic îndepărtarea elitelor de omul de rând și de înțelesul democrației europene.
Semnele rău prevestitoare adunate în această carte sunt o colecție de anomalii derutante pe care ne-am obișnuit să o numim actualitate. În Occident, toleranța față de intoleranța terorismului, migrația nelimitată și suferința gândirii sub apăsarea unui nou dogmatism. În România, disprețul politic plenar pentru lege, dar și naivitatea față de adevărata istorie din care au crescut problemele caracterului național.
În Vest și în Est, slăbită de conformism, aroganță și ignoranță, civilizația europeană pierde teren. Cultura și convingerile care dădeau strălucirea lumii europene se clatină. Clasa conducătoare găsește democrația neconvenabilă. Un nou model de viață și gândire neagă vehement tradițiile istorice în care am trăit până de curând.
Fără adevăr, dezbatere și valori, degradarea lumii europene poate deveni ireversibilă. Cartea lui Traian Ungureanu vorbește fără compromisuri despre rătăcirile îmbietoare care riscă să ne devină destin.

În urma succesului obținut de primul volum al acestei cărți, Diane Ducret continuă descrierea destinelor unice ale figurilor feminine care au făcut parte din viaţa marilor tirani. De la Marita, spioana CIA implicată într-o tentativă de asasinare a lui Castro, până la actrița Hye-rim, de care s-a îndrăgostit Kim Jong-il, trecând prin poveştile amoroase ale sobrului ayatollah Ruhollah Khomeini, ale lui Saddam Husein, Slobodan Milošević sau Osama bin Laden, Diane Ducret abordează o latură ascunsă a vieţii acestor conducători, realizând o istorie fascinantă a relaţiei speciale dintre sexualitate şi putere.

Cine crede că istoria dictaturilor nu se poate scrie și prin… femei? Figuri simbolice ale puterii absolute, marii tirani au încercat întotdeauna să-şi treacă sub tăcere slăbiciunile sentimentale. Uneori, aventurile lor amoroase spun despre ei mult mai mult decât teribilele spectacole politice pe care le regizează cu atâta grijă. Această carte este o investigație alertă în spatele ușilor închise din viețile amoroase ale dictatorilor, iar atenția autoarei este îndreptată cu precădere către soții, amante sau chiar spioane. Dominându-i pe cei obișnuiți să domine, implicate în hăţişul nenumăratelor intrigi politice, adesea femeile dictatorilor i-au iniţiat pe acești bărbați cruzi nu doar în tainele erotismului, ci şi în cele ale politicii.

„Plină de anecdote picante, dar adeseori încărcate cu sens, surprinzătoare, pasionantă de la un capăt la altul, Femeile dictatorilor este mai mult decât un eseu istoric: este o biopsie edificatoare atât a puterii politice, cât şi a sufletului uman. Cartea confirmă, de asemenea, justeţea acelui adagiu care afirmă că dragostea e oarbă. Chiar şi în cazul ayatollahilor şi al celor mai cruzi tirani.“
Lefigaro.fr

Diane Ducret, scriitoare și autoare de cărți de nonficţiune, s-a remarcat ca realizatoare de filme documentare și ca moderatoare a unor emisiuni de istorie. În 2011 a publicat prima sa carte, Femeile dictatorilor (apărută, în traducere, şi la Curtea Veche Publishing), care a devenit bestseller în Franţa şi în Europa şi care, în mod natural, a fost urmată de volumul de faţă. A treia sa carte, Corpus equi, a obținut, în 2013, Premiul pentru primul roman la festivalul Forêt des Livres.

Diane Ducret este scriitoare și autoare de cărți de istorie. Licenţiată în filozofie a Universităţii Paris-Sorbona (Paris IV), instituţie în cadrul căreia a obţinut, de asemenea, o diplomă de studii aprofundate în acelaşi domeniu, a obţinut apoi un doctorat în filozofie contemporană în cadrul Şcolii Normale Superioare. Diane Ducret a colaborat la realizarea unor documentare istorice pentru canalul France 3, a moderat emisiunea Le Forum de l’Histoire pe canalul Histoire şi a participat la emisiunea Secrets d’Histoire, difuzată de canalul France 2. În 2011, a publicat prima sa carte, Femeile dictatorilor, care a devenit bestseller în Franţa şi în Europa și care a fost urmată curând de un al doilea volum având același subiect. Cea de a treia sa carte, Corpus equi, apărută în 2013, a obținut Premiul pentru primul roman la festivalul Forêt des Livres. De atunci a mai publicat: La Chair interdite (2014), L’homme idéal existe: il est québécois (2015) și Lady Scarface (2016).

Cunoscut în Occident datorită literaturii fantastice, în care a fost asociat cu numele sângerosului Dracula (identificat, fără temei, cu Vlad Ţepeș), castelul Bran are o istorie care coboară până la începutul secolului al XIII-lea, în vremea teutonilor. Anul 1920 este un an de răscruce pentru destinul castelului: în semn de adâncă admiraţie și recunoștinţă pentru contribuţia adusă la Marea Unire, brașovenii i l-au dăruit Reginei Maria. Suverana va preface acest edificiu încărcat de istorie într-un încântător loc al aventurii spirituale, dând frâu liber simţămintelor sale romantice.

Cu ajutorul arhitectului Karel Líman, Regina a transformat interiorul castelului într-un spaţiu feeric, în care elementele tradiţionale românești se îmbină, într-un stil unic, fascinant, cu cele exotice. De asemenea, au fost transformate împrejurimile, care au devenit locuri de o extraordinară frumuseţe, inspirată din diferite culturi. Vizitatorii, și cei iluștri, și cei obișnuiţi, au putut admira grădini impresionante, dependinţe pitorești, iar entuziasmul lor e dovedit de impresiile de călătorie sau de scrisorile pe care i le trimiteau Reginei.

Astăzi, o vizită la Bran înseamnă mai mult decât o simplă incursiune în trecutul castelului: sunt atât de multe lucruri în jur care poartă mesajul unui spirit profund, cel al Reginei! „Branul, mica cetate uitată“, cum îl numea însăși Regina Maria, în rânduri din care transpare romantismul său atât de caracteristic, răvășită de nostalgii și presimţiri lucide, își deschide, prin această splendidă monografie ilustrată, elaborată de Diana Mandache, porţile unui public dornic să afle adevărata istorie a unui simbol.

„Prin intermediul unor documente inedite pana acum, cititorul acestei carti va descoperi o personalitate fascinanta, de o complexitate cu totul exceptionala: o intelectuala, o cerebrala dar, in acelasi timp, o fiinta de o sensibilitate rara, care iubea frumosul [...], o seducatoare care, cel mai adesea involuntar, era capabila sa starneasca pasiuni inflacarate, ca aceea care il mistuia pe diplomatul italian Francesco Lequio. Avea vointa si curaj, stia la fel de bine ce voia si cum sa realizeze cele dorite (de pilda, restaurarea Mogosoaiei). Nu se interesa numai in mod pasiv de politica: prin numeroasele ei cunostinte, a incercat cu perseverenta sa favorizeze iesirea Romaniei din alianta cu Germania lui Hitler, ceea ce mai multe dintre documentele din acest volum o dovedesc cu prisosinta.
    Era un adevarat cetatean al lumii: se simtea la ea acasa peste tot, avea prieteni in toate tarile. Prietenia conta, dealtfel, enorm pentru ea.” - Mihai Brancoveanu

Postfete de Elena Bedreag si George Neagoe

Pentru romani, veacul XVIII n-a fost sub semnul „fericirii”, ca in alte parti ale continentului. Stapinirea straina, razboaiele, instabilitatea politica si precaritatea economica au incetinit dezvoltarea societatii si au avut repercusiuni asupra vietii cotidiene. In aceasta carte deschizatoare de drum in istoriografia romaneasca a mentalitatilor, Stefan Lemny repune in lumina secolul fanariot, schitind un tablou viu al societatii sub cele mai variate aspecte: de la locuintele celor bogati ori saraci pina la vesminte, de la iubire si viata de familie pina la moarte, de la clima pina la sensul pe care il avea atunci patria.

„Istoria ne-a vorbit pina acum de batalii, voievozi, lupte diplomatice, lasind in umbra viata intima a oamenilor. Reintoarcerea la sensibilitatea oamenilor si la inteligenta lor ne descifreaza insusi sensul istoriei. Este scopul acestei documentate si stimulatoare carti.” (Alexandru Dutu)

Bucureștii s-au dus, se duc, se vor duce. Fiecare zi șterge o trăsătură de pe fața marelui oraș, fiecare dimineață aduce una nouă. Așa e viața. Întotdeauna se vor găsi bucureșteni care vor plânge comorile pierdute ale orașului, întotdeauna se vor găsi alții care să disprețuiască tot ceea ce e vechi, indiferent dacă este frumos sau nu, și să se bucure de un nou chip al lui. Schimbat mereu, același dintotdeauna, București va rămâne în veacuri orașul de la întretăierea drumurilor între Est și Vest, cetatea care aparține în egală măsură Estului ca și Vestului. Un oraș care nu-și pierde nici o clipă identitatea, ci și-o îmbogățește. Poate că este așa sau poate că nu, dar asta vrem noi să credem, noi, cei care-l iubim.

Henri Stahl, un român de origine elvețiană și cu suflet de bucureștean, face parte dintre cei care și-au iubit fierbinte orașul. I-a cunoscut colțurile frumoase, i-a urmărit ființa ascunsă, s-a amuzat cu simpatie de defectele – ca și de calitățile – poporului său mărunt, s-a întristat de pierderea amănuntelor care-i dădeau farmec și s-a bucurat să pună în valoare ceea ce a rămas, în speranța că va rămâne în continuare. A făcut nemuritoare amintirile. Pentru că ele aduc o contribuție esențială la valoarea pe care se consideră că o are un oraș. Ele păstrează pentru viitor amprenta înaintașilor și dăruiesc urmașilor hrisoave de noblețe.

Henri Stahl a lăsat Bucureștilor o carte nu numai necesară, ci și frumoasă cu adevărat. O carte scrisă cu inima. Ca atare, ea se adresează inimii bucureștenilor împătimiți, dar și celei a orășenilor care, grăbiți să-și trăiască zilele trepidante și lipsite de tihnă, încă nu au simțit magia unică a orașului. Citind-o, vi se va deschide o fereastră către o întreagă lume, o lume a noastră, fără de care am fi cu toții mai săraci. 

O carte importantă despre istoria orașului București într-una dintre perioadele sale cele mai dificile: anii Primului Război Mondial, sub ocupație străină. Dincolo de valoarea documentară a lucrării, se remarcă capacitatea autorului de a-l purta pe cititor în culisele politicii fără a-l plictisi, ba dimpotrivă – trezindu-i interesul pentru trecut.   

Lucrarea lui Machiavelli, adevărată piatră de hotar ce marchează întemeierea teoriei politice moderne, este rezultatul asimilării de către ilustrul florentin a unei seculare cugetări asupra istoriei, dar mai ales al experienței sale politice și diplomatice nemijlocite în calitate de cancelar al Republicii Florentine. Ambele l-au condus spre o nouă și revoluționară gândire a fenomenului politic: ea pleacă de la analiza realității de fapt și de la o antropologie desublimată, prin care, înainte chiar de Galilei și Newton, Machiavelli trece peste pragul epocii sale și pășește în modernitate. Această cărticică, iubită și totodată hulită de suverani, juriști și filozofi, a avut o influență covârșitoare asupra gândirii politice moderne și își păstrează și astăzi neștirbită actualitatea și, deopotrivă, caracterul neliniștitor. Ediția de față urmează traducerea și notele eminentei italieniste Nina Façon, revizuite în conformitate cu ultimele ediții critice apărute ale operei lui Machiavelli.

Cele mai frumoase povesti din mitologia greaca - Mituri si legende pentru copii isteti.

,,Cel mai grav lucru este atunci cand facem dintr-un politician puternic precum Putin, liderul unui stat cu vechi traditii imperiale, un obiect al adoratiei sau fobiei. Putin nu trebuie nici iubit si nici urat, ci doar inteles pentru a putea analiza lucid situatia, pentru a putea construi o strategie si o tactica utila intereselor noastre. Avem noi astfel de analize, astfel de strategii? Mai degraba nu, dar iata o carte care ne poate aduce cu picioarele pe pamant. Niciodata nu strica mai multa reflectie. Mai ales cand este vorba de ,,sindromul Putin''. Vasile Ernu

„Kronika“ este colectia in care umanitatea este reconstruita prin carti care ne ajuta sa patrundem in culisele celor mai interesante evenimente politice, sociale sau financiare de ieri si de astazi.

     Fragment din volum:

Vinul inseamna arta, vinul inseamna ritual, vinul inseamna cultura, vinul inseamna pasiune.

O fermecatoare enciclopedie cu planse color, o neasteptata istorie filtrata prin bobul de strugure, din cele mai insorite podgorii pana in cele mai elegante sticle de elixir.

Fascinatie si magie, imaginatie si cunoastere de milenii, antropologie, arheologie, istorie clasica si, mai presus de toate, arta in stare lichida.

„Tattersall si DeSalle ne-au oferit o carte originala, profunda, dar accesibila, care-i va incita in egala masura pe iubitorii vinului si pe profesionisti, oferind neasteptate puncte de vedere asupra subiectului… O contributie insemnata la literatura genului.“

Pascaline Lepeltier, maestru somelier, Rouge Tomate Chelsea

„Ian Tattersall si Rob DeSalle au scris una dintre cele mai fascinante carti despre vin. Savanti-povestitori desavarsiti, ei ne poarta in «universuri» ale vinului care au fost rareori explorate. Mi-a placut teribil s-o citesc!“ Karen MacNeil, The Wine Bible

De pe drumul care serpuieste spre nord, printre podgorii, de la Chagny spre Beaune, cu greu se poate observa coama scunda si acoperita cu vita-de-vie de la orizont. Cunoscuta ca Mont Rachaz, de cand a fost prima data consemnata ca podgorie, in 1252, colina reprezinta o trasatura absolut banala a peisajului din Burgundia. Dar vinurile! Stratul subtire de calcar amestecat cu argila calcaroasa care acopera versantii a produs cel mai spectaculos terroir cultivat cu vita de oriunde din lume. Cu ani in urma, cand simplii muritori isi puteau inca permite astfel de gesturi, desi cu totul ocazional, am cheltuit, cu vinovatie, o suma impresionanta pe o sticla produsa de podgoria Montrachet. Incercam si acum, zadarnic, sa regasim magia clipei in care am gustat vinul acela.

Care vin se adreseaza mai bine simturilor decat sampania? Sampania scanteiaza in cupa, iti suiera usor la ureche si are o aroma care variaza de la nuci la pere coapte si paine proaspat prajita si iti explodeaza in cerul gurii cu o efervescenta delicata. O sampanie excelenta incita limba printr-o cascada de senzatii, inainte de a se destrama cu o lentoare ce dainuie. Sampania trezeste toate simturile care pot fi trezite si de un vin. In toata lumea se produc multe vinuri spumante, nu in ultimul rand in Italia si California, dar, la rastimpuri, nimic nu seamana cu revenirea la o sticla excelenta de Champagne.

Autori:

Ian Tattersall este curator emerit in divizia de Antropologie a Muzeului american de istorie naturala, New York.

Rob DeSalle este curator de entomologie la Institutul Sackler pentru genomica comparativa, Muzeul american de istorie naturala, New York.

Pe 6 decembrie 1916, trupele Puterilor Centrale intrau victorioase in Bucuresti, marcand practic esecul campaniei militare romane incepute la 27 august. Capitala fusese parasita de autoritati inca de la sfarsitul lunii noiembrie, valul de refugiati in Moldova fiind intampinat de o populatie locala ingrijorata. 
Cartea lui Alin Ciupala prezinta implicarea Romaniei in desfasurarea Marelui Razboi din perspectiva rolului pe care l-au jucat femeile in sustinerea efortului de razboi al tarii. Sunt trecute in revista actiunile desfasurate de numeroase personalitati feminine ale vremii — cum ar fi Olga Sturdza, Sabina Cantacuzino, Nadeja Stirbei sau Martha Bibescu — ca fondatoare si conducatoare ale unor societati implicate in organizarea spitalelor de campanie si a trenurilor sanitare, infiintarea de gradinite de copii, orfelinate, cantine sau in gasirea unor solutii pentru usurarea vietii prizonierilor romani din lagarele din strainatate si a ranitilor din spitale. 
Un loc aparte ii este rezervat reginei Maria, care inca din perioada neutralitalii Romaniei a initiat pregatirea unei baze de sprijinire a efortului de razboi din punct de vedere medical si logistic, fiind unul dintre cei mai activi sustinatori (prin actiuni publice sau in cadrul familiei regale) ai intrarii tarii in razboi alaturi de puterile Antantei. 
Autorul prezinta si aspecte legate de viata sociala a femeilor din perioada respectiva, aratand cum activitatea desfasurata de ele in timpul Primului Razboi Mondial a determinat modificarea statutului lor in societatea epocii. 

Lucian Boia, cu bine-cunoscutul său stil şi desfăşurând o demonstraţie fără cusur, risipeşte o altă iluzie întreţinută de istorici şi acceptată ca un adevăr: credinţa că ar fi existat în anii Primului Război Mondial, în ciuda câtorva opinii divergente, îndeosebi în rândul oamenilor politici, o cvasiunanimitate în jurul „idealului naţional“, în sensul intrării României în conflict, împotriva Austro-Ungariei, pentru eliberarea Transilvaniei. Lectura sagace a presei din acea epocă, precum şi a altor documente, multe dintre ele inedite, pe care istoricii „antantofili“ le-au ignorat cu bună ştiinţă, demonstrează că o parte însemnată a elitei politice şi intelectuale româneşti a avut o altă opţiune. Vom descoperi în această carte cine au fost „germanofilii“, care le-au fost argumentele, cum au acţionat în timpul ocupaţiei germane şi cum au supravieţuit politic şi intelectual după triumful oarecum neaşteptat al adversarilor lor.

„Am preluat termenul de «germanofili», lansat în perioada neutralităţii, atunci cu înţeles net peiorativ, pe care îl folosesc însă fără nici o conotaţie devalorizantă sau valorizantă, relativizându-l, de altfel, şi nuanţându-l, prin punerea între ghilimele. Nuanţarea şi relativizarea se recomandă din mai multe motive. Mai întâi, chiar dacă o bună parte dintre «germanofili» – dar nu toţi – erau de formaţie germană şi în principiu înclinaţi spre Germania sau spre Austria, motivul principal care-i anima nu era atât ataşamentul faţă de Puterile Centrale, cât teama de Rusia; erau mai mult «rusofobi» decât «germanofili». În al doilea rând, printre «germanofili», opţiunea neutralităţii întrunea mai multe adeziuni decât varianta intrării în război, alături de Puterile Centrale. Intensitatea manifestărilor e de asemenea foarte diferită: sunt «germanofili» care-şi asumă categoric opinia, alţii care se exprimă prudent sau echivoc, alţii care tac pur şi simplu. Ceea ce-i aşază pe toţi în aceeaşi categorie nu e atât soluţia aleasă, cât varianta respinsă: nu vor război împotriva Puterilor Centrale.“ (Lucian BOIA)

Ce înseamnă să scrii istoria lui Iisus din Nazaret? Se poate scrie o carte despre cineva care, cât a trăit, n-a fost nici conducător politic, nici general victorios, nici gânditor admirat, nici lider religios recunoscut în Israel? A cărui amintire însă, după moarte, a durat, s-a amplificat, s-a răspândit atât de mult, încât fără el nu se mai poate scrie istoria lumii?

Iisus din Nazaret, afirmă – şi demonstrează – autorul acestei biografii, poate fi supus rigorii analizei istorice, căci, de când s-a născut, până când a murit crucificat la porţile Ierusalimului, unde a şi fost înmormântat, lângă dealul Golgotei, a fost o făptură umană care a trăit un crâmpei din istoria omenirii

Armand Puig (n. 1953), preot romano-catolic, profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie a Cataloniei, al cărei decan a fost între 2006 și 2015. Decan al Facultăţii „Antoni Gaudí” de Istorie a Bisericii, Arheologie și Arte Creștine (2014-2015), este din 2015 rector al Ateneului Universitar „Sfântul Pacian” – Barcelona. Și-a dat doctoratul în Sfânta Scriptură la Comisia Pontificală Biblică de la Roma, având ca preşedinte de comisie pe cardinalul Joseph Ratzinger, viitorul papă Benet XVI. A fost coordonator al Bibliei Catalane. Traducere interconfesională (1993 și 2007). Președinte al „Studiorum Novi Testamenti Societas” (2011-2012), a publicat multe lucrări cu tematică exegetică şi istorică.

„Strabunica mea, Olga Gigurtu, Amama, cum ii spuneam eu, locuia la fiica ei, Valerie Chiru, bunica mea, in casa din Calea  Dorobantilor 21 (daramata in 1968, pentru a lasa loc noii aripi a A.S.E.-ului). Am cunoscut-o putin, aveam 4 ani cand a plecat in lumea celor drepti. Dar stiu ca era mandra de mica stranepoata si ma punea sa dansez in fata invitatilor ei. Avea jour fixe de doua ori pe saptamana.

De la bunica mea stiu ca Olga Gigurtu era amorezata jusqu’au bout des ongles de sotul ei, Generalul Petre Gigurtu, pe care il insotea in deplasarile militare, fara sa se teama de lipsa confortului si de oboseala.

Era, se pare, extrem de sociabila, generoasa, inteleapta si ingaduitoare cu oamenii, calitati preluate de fiica ei, Valerie. Olga a fost o femeie frumoasa, eleganta, foarte cultivata, romantica, picta, canta la pian, era prietena cu Emil Garleanu. Era extrem de cocheta si se pare ca, desi implinise 75 de ani, un domn ar fi glumit: «daca Doamna General o cere, merg cu ea pana la capatul lumii!».

Am citit amintirile strabunicii inca din copilarie, eram fascinata de ele si imi doream nespus sa-i seman. Ma bucur astazi ca aceasta carte atat de draga mie prinde din nou viata.“ - Alexandra Vallimarescu, stranepoata autoarei

„Amintirile si-au pastrat intreaga prospetime si putere de evocare. Cititorul de azi are in fata, vie si expresiva, o lume bogata, mandra, care a stiut sa-si traiasca viata din plin. Cei care au sansa sa viziteze urmasi ai boierilor de odinioara mai pot admira resturi ale stralucirii din trecut: un serviciu Limoges, o cupa Fabergé, o statueta de Romanelli, un covor caramanliu... Chiar proza isi pastreaza interesul, ca mostra a lecturilor rastimpului spre care ne indreptam tot mai des si cu nostalgie gandurile – La belle époque.“ - Gorgeta Filitti

Istoria omenirii. O istorie multimilenară depănată de un mare povestitor. O istorie care poate fi parcursă cu sufletul la gură, într-o săptămână, sau pe îndelete, într-o vacanţă. Iar atunci când închidem cartea rãmânem adânciți în gânduri, pentru că, dincolo de fapte, povestitorul ne pune în față marile întrebări despre lume și om. Ediţia aceasta, adusă la zi, porneşte din zorii timpurilor şi ajunge până la dezvoltarea reţelelor de socializare (Facebook şi Twitter), vorbind despre evenimentele și personalitățile fără de care întreaga istorie a civilizaţiei ar fi fost alta.

Ediție actualizată și introducere de Robert Sullivan. Traducere de Cornelia Dumitru

Preluat din Antichitatea greco-romana, corpul constituie unul dintre cele mai puternice simboluri ale Evului Mediu. Abordind principalele ipostaze ale reprezentarii corpului ca simbol al organizarii social-politice de la inceputul Evului Mediu pina in epoca moderna, Alexandru-Florin Platon demonstreaza ca sinonimia dintre metafora „corpului politic” si modul in care sint concepute organizarea societatii si ierarhiile ei de putere ar putea modifica perceptia schimbarii in istorie. Si nu doar ca o rasturnare a ordinii existente, printr-o revolutie, ci si ca o permanenta „metabolizare” a traditiilor, determinind rearanjarea si reconfigurarea componentelor trecutului in dispozitive sociale, economice ori politice cu o noua functionalitate. O sectiune speciala a volumului este consacrata unui aspect rareori abordat in istoriografia contemporana: reprezentarea particulara a „corpului politic” in lumea bizantina si post-bizantina. Compararea ei cu diversele ipostaze ale aceleiasi reprezentari din lumea catolica ii prilejuieste autorului desprinderea unor concluzii interesante referitoare la evolutiile istorice diferite din cele doua parti ale continentului, cu reverberatii pina in prezent. 

Din cuprins: 
Intre „natura” si „cultura”. Repere contemporane in socio-antropologia corpului • Primele expresii medievale ale metaforei „corpului politic” • Aspectul inedit al metaforei „corpului politic” in Imperiul Bizantin • La finele Evului Mediu: „corpul politic” si reabilitarea corpului fizic • „Corpul mecanic” • Absolutismul monarhic in Franta si sinteza celor „doua corpuri” ale regelui • „De la corpul regal la corpul republican”: destructurarea simbolica a monarhiei absolute in secolul al XVIII-lea; aparitia „corpului natiunii” • „Corpul natiunii” si „corpul politic” in unele texte din prima jumatate a secolului al XIX-lea din Tara Romaneasca si Moldova

De la cele sase sotii ale lui Ivan cel Groaznic pina la „Kremlinul rosu” al Ninei Hrusciova, Viktoriei Brejneva si Raisei Gorbaciova, iar inaintea lor al lui Lenin si Stalin, Magali Delaloye ne dezvaluie latura ascunsa a istoriei unuia dintre cele mai importante centre ale puterii din lume. Resedinta a tarilor, apoi sediu al puterii sovietice, Kremlinul este un loc unde politica si viata privata se impletesc de secole. Pe parcursul acestei incursiuni in trecutul lui secret, descoperim mari povesti de dragoste, de prietenie si de ura, cupluri care si-au lasat amprenta asupra istoriei, scrisori inflacarate, dar si acuzatii de tradare si desfriu ce trimit rivalii politici in gulag sau in fata plutonului de executie. O pasionanta istorie privata a puterii in Rusia, care ne arata si locul pe care il au femeile in politica. 

Din cuprins: 
Amoruri, asasinate si dinastie: Kremlinul tarilor • Petru cel Mare si femeile • Lenin, „broasca” si institutoarea, un menage a trois • De la militanta la baba: femeile lui Stalin • O pasiune la Kremlin: sotii Molotov • Copiii de la Kremlin • Desfriu si alcoolism • Sexualitatea si homosexualitatea • Cum sa-i supravietuiesti lui Stalin: strategia sotilor Vorosilov • Timpul primelor-doamne

Dacă parcurgînd cartea de faţă cititorii vor înţelege mai limpede cum au funcţionat mecanismele represive ale sistemului comunist (Securitate, Procuratură, Justiție, Propagandă, regim penitenciar etc.), atunci ea îşi va fi atins menirea. Confuziile recurente întreţinute de o mentalitate reeducată în deceniile comuniste, un discernămînt precar pe toate palierele vieţii sociale, politice şi culturale, reaua credinţă şi lipsa unui curriculum naţional articulat pe necesitatea stimulării apetenţei pentru istorie, în general, şi a dezvoltării competenţelor în domeniul istoriei recente, în special, fac din spaţiul românesc actual o junglă mentală și spirituală. (Flori Bălănescu)

Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în 1980 se destăinuie în acest volum care dezvăluie complexitatea unui scriitor uriaș al secolului XX.

Toate aceste convorbiri şi interviuri se constituie în ansamblul lor într-o convingătoare radiografie culturală a vieţii intelectuale poloneze de-a lungul a peste o jumătate de veac, aducînd în prim-plan informaţii şi aprecieri care vizează un spaţiu mai puţin cunsocut la noi, şi anume spaţiul răsăritean, pe care Miłosz îl priveşte atît din interior, cît şi de la distanţă, din perspectivă americană. Alături de Secolul meu al lui Aleskander Wat, Autoportretul unui îndărătnic al lui Czesław Miłosz contribuie în mare măsură la reconfigurarea spirituală a imaginii despre Europa Centrală şi de Est, cu frecvente trimiteri la cultura occidentală. Autoportretul dezvăluie totodată trăsături inedite ale unei remarcabile personalităţi literare şi culturale din secolului XX, martor de seamă şi observator atent al evoluţiei dramatice a acestui secol. (Constantin Geambașu)