Istorie & Politologie

Istoria nenumăratelor distorsionări pe care le-a produs în ultimul secol și jumătate cultul „poetului național“ merită astăzi parcursă. Volumul de față o prezintă cu detașare, acuitate critică și finețe a observației. Oare vom reuși cândva să-l vedem (și să-l citim) pe Eminescu eliberați de mitologia creată, de un secol și ceva, în jurul imaginii lui? În orice caz, istoria exagerărilor pe marginea numelui său e plină de învățăminte.
Pentru intelectualul român din vremurile moderne, n-a existat de altfel piatră de încercare mai mare decât „Eminescu“ – un nume în fața căruia nu oricine și-a păstrat luciditatea și discernământul. La început victimă a detractorilor din epocă, el a căzut curând pradă zelului glorificatorilor, care l-au sechestrat în irealitatea omagiului lor. Și cine, astăzi, în afară de Lucian Boia, ne poate ghida mai bine pe acest teritoriu minat de fantasme, pentru a reveni pe tărâmul istoriei reale?

„Eminescu nu e perceput doar ca un foarte mare poet. A ajuns să fie mai mult, mult mai mult decât atât. Ni se înfățișează, la cota lui cea mai înaltă, ca exponent suprem al românismului. În ce mă privește, am revizitat, printr-o cercetare proprie, toate fazele esențiale ale transfigurării mitice a poetului. Nu e o carte (decât tangențial) despre Eminescu, ci o privire asupra reprezentărilor poetului, un tablou sintetic al mitologiei eminesciene.“ (Lucian BOIA)

Personal ajunsesem la stadiul in care suferinta o transformasem in bucurie, e drept bucuria suferintei. In aceasta consta forta mea aici: orice suferinta, indiferent de intensitatea ei, nu ma mai putea abate din drum. Eram constient si stiam pentru ce. Eram gata oricand pentru jertfa suprema, considerata ca o binefacere, si la gandul careia simteam o multumire fara margini. Toate presiunile, de toate nuantele, morale sau fizice, de toate intensitatile, nu mai aveau nici o putere asupra mea. Ajunsesem sa sfidez moartea. - Ioan Teodorescu
 

  Fragment din volum:

Comunismul a murit in Europa de Est, dar sta inca in picioare, pe fragile, dar vizibile picioare, in cea occidentala. Constatarile, dar si atacurile impotriva mea sunt deci inca valabile. Tehnica folosita pentru a fi eliminat in 1960 din literatura poate fi utila inca celor care urmaresc, ca si atunci, acelasi scop: distrugerea legaturii dintre om si Creator, deci distrugerea omului.
Desi drepturile omului sunt pe toate buzele, nimeni nu tine seama nici de drepturile popoarelor, nici de omul ca fiinta teologala, cum il numeste N. Steinhardt in Jurnalul Fericirii. Atat lupta mea, cat si opera mea raman inca tinte mortale pentru cei ce, in cadrul celei mai teribile degradari a omului, lasa asupra noastra riscul de a pieri si asupra lor riscul de a distruge. - Vintila Horia,Villalba, 3 August 1991
 
Ultimul cadru al filmului a fost montat, s-au pus genericele, muzica… Momentul care de obicei ma elibereaza si ma bucura este inlocuit de o cu totul alta stare. Am terminat si mi-e teama. Mi-e teama ca am terminat. Timp de opt ani am cautat secvente de viata, de biografie literara, documente, sentimente si emotii care au alcatuit omul si scriitorul Vintila Horia. M-a condus prin viata lui, prin orasele exilului sau, prin tarile bucuriilor si durerilor lui. Am visat impreuna cu el intoarcerea in Romania si, intr-o clipa, tulburata de intensitatea si profunzimea framantarilor lui sufletesti, fara sa stiu ce fac, i-am promis-o. M-am trezit asumandu-mi o putere pe care n-o aveam si pe care nici o alta instanta nu si-a asumat-o. - Marilena Rotaru
 
…Gasisem un drum pe care-l cautasem, fara sa-l gasesc, toata viata. Celelalte forme nedefinite care ma inconjurau inaintau impreuna cu mine… Deodata o umbra se profila in departare, in fiinta mea… Era ca si cum cineva se gasea deasupra si umbra corpului sau, proiectata de soare sau de lumina acestui spatiu necunoscut, se cufunda in unde pastrandu-si conturul… Aceasta lumina concentrata isi faurea sie insasi trupul. Imi spuneam: „Iata-ma. Iata-ma in sfarsit. Am ajuns la capatul lungii mele calatorii…Barca mea a atins tarmul. - Vintila Horia

Aceasta carte a aparut cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc.
 
„O capodopera moderna.” (Andrew Marr)
 
Revolutia Rusa (1891-1924). Tragedia unui popor a fost distinsa cu Wolfson Prize, NCR Book Award, W.H. Smith Literary Award, Longman/History Today Book Prize si Los Angeles Times Book Prize.
 
Scrisa intr-un stil narativ care surprinde atit amploarea, cit si numeroase detalii privind desfasurarea imensului cataclism istoric care a fost Revolutia Rusa, istoria lui Orlando Figes este unul dintre cele mai importante studii contemporane asupra Rusiei inceputului de secol XX. Decupajul cronologic ales de autor este relevant: incepind cu anii 1880, corespunzatori abandonarii de catre regimul tarist a tentativelor de reforma si revenirii in forta, odata cu Alexandru al III-lea, a unei politici autocrate, si pina la moartea lui Lenin, in 1924. Cautind sa reinvie o realitate complexa, Figes urmareste istoriile individuale a numeroase personaje din diverse categorii sociale – de la scriitorul Maxim Gorki, a carui corespondenta ii dezvaluie incredibila luciditate, trecind prin frumoasa figura a taranului reformator Serghei Semionov, pina la personaje ambivalente cum ar fi Dmitri Oskin, un simplu soldat pe care razboiul civil il va transforma intr-un comisar bolsevic nemilos. Inca de la primele ore, Revolutia Rusa a fost o jacquerie de o violenta incredibila pe care numai bolsevicii au reusit sa o exploateze. Lenin, caruia Figes ii schiteaza un portret fascinant, a inteles avantajul pe care il putea obtine. Violenta – si slabiciunea adversarilor lor – le-a deschis calea bolsevicilor, apoi Terorii Rosii si consolidarii sistemului partidului-stat politienesc, birocratic, corupt si ineficient care avea sa dureze pina la sfirsitul anilor 1980.
 
„De la Doctor Jivago, este cea mai emotionanta descriere a Revolutiei Ruse.” (Independent)
 
„Volumul lui Orlando Figes combina forta dramatica, naratiunea captivanta si o eruditie desavirsita – o realizare extraordinara.” (Sunday Telegraph)
 
„Tragedia unui popor va ajuta mai mult decit orice alta carte la intelegerea Revolutiei Ruse.” (London Review of Books)
 
„Tragedia revolutionara a poporului rus a constat mai curind in mostenirea lasata de propria inapoiere culturala decit in influenta malefica a unor bolsevici «venetici». Oamenii nu au fost victimele revolutiei, ci protagonisti in tragedia ei. Se poate usor crede ca dupa saptezeci de ani de opresiune comunista poporul si-a cistigat dreptul de a se considera victima. Dar perspectivele Rusiei ca natiune democratica depind in mare masura de capacitatea rusilor de a privi in fata istoria lor recenta; iar aceasta trebuie sa atraga dupa sine recunoasterea faptului ca, indiferent cit de oprimati au fost oamenii de sistemul sovietic, el s-a dezvoltat pe pamint rusesc. Slabiciunea culturii democratice rusesti a fost aceea care a permis bolsevismului sa prinda radacini. Aceasta a fost mostenirea istoriei Rusiei, a secolelor de iobagie si de conducere autocratica, care i-au tinut pe oamenii de rind pasivi si lipsiti de putere. Fara indoiala, a fost tragedia unor oameni, dar a fost o tragedie care s-a infaptuit cu ajutorul lor. Poporul rus a fost prins in capcana tiraniei propriei lui istorii.” (Orlando Figes)

La doi ani după susţinerea tezei sale de doctorat cu o temă îndrăzneaţă, Un scriitor din exil şi tema exilului: Vintilă Horia, Mădălina-Violeta Dîrmină se hotărăşte să publice rezultatele cercetării sale laborioase într-un volum, clarificând multe dintre penumbrele vieţii şi operei unui scriitor de excepţie din diaspora, în tentativa de reintegrare definitivă a acestuia în circuitul valorilor naţionale. Dintre recuperările postrevoluţionare, prozatorul Vintilă Horia (1915 – 1992) reprezintă un caz singular, întrucât consacrarea sa europeană datează din 1960, când i se atribuie Premiul Goncourt pentru romanul Dieu est né en exil de la Editura Fayard. Controversele iscate, la vremea respectivă, în legătură cu trecutul său legionar, n-au avut darul să anuleze opţiunea Academiei Goncourt. Istoria decernării premiilor menţionează, totuşi, în dreptul anului 1960: attribué mais non decerné. Este surprinzător sau, mai degrabă, simptomatic cât de puţine informaţii ne parvin pe filiera istorico-literară despre emigrantul în Argentina din 1948, după ce puterea comunistă îl condamnase pe Vintilă Horia, în contumacie, la 25 de ani de muncă silnică pentru inventate “crime de război.” (Prof. univ. dr. Nicolae Oprea)

„Proiectul Etalonul Mizil (ficțiunea măsurătorilor) este o carte aluvionară, mozaicată, experimental. Pe întinderea teritoriului unei țări suprapunem teritoriul locului minuscul, rătăcit și hulit, pentru a developa obsesii mari, tare, ficțiuni istorice, politice, literare. Deriziunea repartizată din oficiu unui loc anume – Mizilul, în cazul nostru – este documentată printr-o succesiune de texte indiferente la categorii sau specii, rezultînd un montaj, o rețetă de aplicat oricărui alt loc. Am convocat în această călătorie prin literatură, istorie, presă și scriituri mai mult sau mai puțin domestice o serie autori care ne ritmează înaintarea: Cilibi Moise, IL Caragiale, George Ranetti, Hortensia Papadat-Bengescu, Simion Săveanu, I. A. Bassarabescu, Ionel Fernic, Ioachim Botez, Filip Brunea-Fox, Geo Bogza, George Călinescu, Ștefan Bănulescu, Agatha Grigores cu-Bacovia, Petre Strihan.”  (Cosmin Manolache)

 „Cu cat ii tratam mai mult pe refugiati ca obiecte ale ajutorului umanitar si permitem situatiei care i-a obligat sa-si paraseasca tarile sa persiste, cu atat mai mult vor veni in Europa, pana cand tensiunile vor atinge punctul de fierbere, nu doar in tarile de origine ale refugiatilor, ci si aici. Astfel incat, confruntandu-ne cu acest dublu santaj, ne intoarcem la marea problema leninista: ce-i de facut?” Slavoj ŽIŽEK

  Fragment din volum: „In lumea noastra globala, marfurile circula liber, dar nu si oamenii: pentru a repeta, apar noi forme de apartheid. Problema zidurilor permeabile, a amenintarii de a fi inundati de straini, este strict imanenta capitalismului global: e un indicator a ceea ce e fals la globalizarea capitalista. E ca si cum refugiatii vor sa extinda circulatia globala libera de la marfuri la oameni. Dintr-un punct de vedere marxist, „libertatea de circulatie" trebuie pusa in legatura cu nevoia capitalului de forta de munca „libera" (milioane de oameni smulsi din formele lor de viata comunitara ca sa poata fi angajati in fabrici straine cu conditii de lucru foarte proaste, asa cum se intampla astazi in China sau Mexic), ca si cu libertatea cu adevarat universala a capitalului de a circula in jurul globului. Felul in care universul capitalului relationeaza cu libertatea de circulatie a indivizilor este astfel in mod inerent contradictoriu: el are nevoie de indivizi „liberi" ca forta de munca ieftina, dar in acelasi timp are nevoie sa le controleze circulatia, de vreme ce nu-si poate permite aceleasi libertati si drepturi pentru toti oamenii.

   „In aceasta serie de studii, indeosebi pe teme politice, am hotarat sa ma opresc asupra a cinci zone care solicita in acest moment o gandire clara si informata: chestiunea generala a razboiului si a pacii in secolul XXI; trecutul si viitorul imperiilor mondiale; natura si contextul in schimbare al nationalismului; perspectivele democratiei liberale; si chestiunea violentei politice si a terorii. Cu toatele au loc pe o scena a lumii dominata de doua procese legate intre ele: accelerarea enorma si continua a capacitatii speciei umane de a schimba planeta prin intermediul tehnologiei si al activitatii economice si globalizarea.” Eric Hobsbawm

Fragment din volum: „Asa cum se intampla cu statele, la fel si cu imperiile. Aici, de asemeni, Anglia si SUA sunt diferite. Imperiul - formal sau informal - constituite un element esential atat pentru dezvoltarea economica a Angliei, cat si pentru puterea sa internationala. Nu asa a stat cazul cu SUA. Cruciala pentru SUA a fost decizia initiala de a nu fi un stat printre alte state, ci un gigant continental, in cele din urma cu o populatie continentala. Pentru dezvoltarea sa, central era pamantul, nu marea: SUA au fost expansioniste dintru inceput, dar nu in maniera imperiilor maritime de peste ocean, asemenea celor castilian si portughez din secolul al XVI-lea, celui olandez din secolul al XVII-lea si celui britanic, care puteau fi, si erau bazate pe state cu dimensiuni si populatie modeste. Era mai degraba ca Rusia, care se extinsese spre exterior peste campiile unui nucleu central in Moscova, pana cand a putut sustine ca se intinde „de la mare la marea stralucitoare", adica de la Marea Baltica la Marea Neagra si la Oceanul Pacific. SUA, fara un imperiu, tot ar continua sa fie statul cu, de departe, cea mai mare populatie in emisfera vestica si al treilea cel mai populat stat de pe glob. Pana si Rusia, chiar daca e redusa la ceea ce era inainte de Petru cel Mare, ramane un gigant relativ, nu in ultimul rand din punctul de vedere al resurselor naturale disponibile pe vastul sau teritoriu. Anglia, fara imperiul sau, era si este doar o economie de talie mijlocie printre multe altele, si era constienta de acest lucru atunci cand guverna un sfert din pamantul si populatia lumii.

În ultimele secole, omenirea a evoluat spectaculos la nivel intelectul și tehnic. Numai că, în planul dezvoltării emoționale, a rămas cu multe veacuri în urmă, susține Fromm. Cum se explică și cum poate fi soluționat acest decalaj socio-istoric dintre minte și inimă? Făcând apel la date din istorie, psihologie socială și psihanaliză, prezentul volum descrie modul în care destrămarea lumii medievale, cu ierarhiile sale stabile și securizante, a adus lumii occidentale moderne un confort material și o democratizare nesperate, însă cu prețul unei anxietăți venite din izolarea socială, din dezrădăcinare. În acest context, „fuga de libertate" devine o falsă soluție la alienare, prin care omul zilelor noastre e tentat să-și cedeze libertatea unor regimuri autoritariste, care, deși îl transformă într-o marionetă, îi oferă un sentiment de apartenență și de siguranță. Ca antidot la înregimentare și extremism, Fromm mizează pe conștientizarea resorturilor existenței noastre sociale, proces care ne poate face mai maturi la nivel afectiv și mai autonomi în gândire.

Erich Fromm (1900–1980), sociolog și psihanalist, s-a format în cadrul Școlii de la Frankfurt, pentru ca în 1933 să emigreze în SUA. Din cărțile sale traduse la Editura Trei, amintim: Arta de a iubi, Budismul Zen și psihanaliza, Arta de a fi, Anatomia distructivității.



Fuga de libertate apare atunci când eul se dovedeşte prea slab - sau prea slăbit - pentru a-şi mai asuma răspunderea propriilor alegeri, renunţând ca atare la puterea de decizie. Fromm vede în această capitulare o trăsătură inaugurală pentru ceea ce el numeşte caracter autoritar sau sado-masochist.
Dorin Liviu Bîtfoi - România literară


Numai dacă omul va stăpâni societatea și va subordona angrenajul economic scopurilor fericirii umane, și numai dacă va participa activ la procesul social, va putea să învingă ceea ce îl duce acum la disperare — singurătatea lui și sentimentul de neputință. - Erich Fromm

VIATA OBISNUITA A UNOR PERSONAJE EXTRAORDINARE: Ludovic al XIV-lea, Napoleon I, Nicolae al II-lea, Churchill, Stalin, Hitler, Mao, de Gaulle, J.F. Kennedy, Hrusciov, Mitterand, Elisabeta a II-a

  "Venita de tanara intr-o tara indepartata din sud-estul Europei, Maria a adoptat noua identitate nationala si s-a adaptat la realitatile balcanice. Purtand aura augustei sale ascendente, Regina Maria a devenit neasteptat de populara in anii razboiului... A vizitat si a incurajat militarii raniti, orfanii de razboi, dar si copiii din satele sarace ale Moldovei, a organizat spitale, ambulante si cantine. A sprijinit Crucea Rosie romana si a colaborat cu societatile similare ale aliatilor. Mai mult, a purtat corespondenta cu sefi de stat, verii sai, prezentand situatia politica a tarii, iar cu personalitati ale Conferintei de pace de la Paris a vorbit despre oameni, frontiere, drepturi istorice si aliante.” (DIANA MANDACHE)

Rapirea cineastului Shing Sang-ok si a actritei Choi Eun-hee de catre Kim Jong-il, dictatorul Coreei de Nord, mare cinefil, in anul 1978, a fost mediatizata la vremea respectiva in intreaga lume. Povestea dramatica se incheie dupa multi ani de captivitate. Cei doi reusesc in cele din urma sa evadeze in timpul unei calatorii la Viena si sa obtina azil politic din partea Statelor Unite ale Americii. Influenta lor asupra cinematografiei nord-coreene a fost majora, aducand o viziune noua si tehnici de filmare originale, revolutionand acest domeniu. Anii petrecuti sub controlul „Iubitului Conducator" nord-coreean au lasat insa o amprenta puternica in viata si profesia celor doi protagonisti. 

 „Textul amintirilor este o marturie, frapanta prin detalii, despre inceputurile spartane ale regimului kemalist, in peisajul primitiv al Anatoliei centrale. Autoarea este o romanca, Anisoara, o iubire necunoscuta pana acum a lui Atatfirk. La un capat al acestei istorii este Mustafa Kemal care «la o masuta de meze (...) punea la cale soarta Turciei» si care-i incredinta Anisoarei, atunci cand lipsea din Ankara, valiza in care-si pastra «toata averea lui» pentru a o adaposti sub patul ei. La celalalt capat este parintele natiunii, cu autoritatea sa necontestata, observat in decorul oficial al palatului Dolmabahce, in ambianta cluburilor selecte din Istanbul sau pe puntea iahtului, in plim-arile sale estivale pe apele Bosforului:' FLORIN TURCANU 

Volumul conține 19 interviuri despre demolările din anii ’70-’80,interviuri din Arhiva de Istorie Orală a CISAC, precum și transcrierea mesei rotunde cu tema „Dărâmarea Spitalului Brâncovenesc” organizată de Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului la 28 martie 2004.

Mărturiile prezintă, pe de o parte, perspectiva specialiștilor (arhitecți, istorici, istorici ai artei), martori ai unor transformări brutale și ireparabile, și, pe de altă parte, perspectiva unor locuitori ai Bucureștiului, care și-au văzut întregul trecut – străzi, case, biserici, cimitire – dinamitat, sfărâmat și anihilat de lama buldozerului.

Autorii mărturiilor, în ordinea din volum, sunt: Aurelian Trișcu, Peter Derer, Alexandru Beldiman, Cornelia Pillat, Cezara Mucenic, Antoinette Marie-Jeanne Bătăturescu, Dan Mohanu, Radu Ștefănescu, Constanța Costea, Dan Ionescu, Aurelian Stroe, Theodor Ionescu, Ileana Voicescu, Mușata Mucenic, Dinu C. Giurescu, Tudor Marinescu, Davida Neli, Paul Marinescu, Constantin Hariton, Nicolae Noica, Constantin Bălăceanu-Stolnici, Dinu Antonescu, Mariana Florian.

"Reușita acestei cărți va fi o realitate dacă voi putea să intru în rezonanță cu cititorii. Îmi doresc ca în parcurgerea paginilor ei, după anumite fraze sau fragmente, cititorul să se oprească din preluarea gândurilor mele și să-și folosească imaginația și experiențele personale pentru a veni cu noi contribuții. În aceste condiții va lua naștere o nouă carte, cu fiecare cititor." Dan Donescu

ANA BARBULESCU, doctor in sociologie la Universitatea din Bucuresti, este cercetator stiintific la Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania „Elie Wiesel“ si lector universitar la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine a Universitatii din Bucuresti.  
Este autoarea volumelor Ingroup vs. outgroup in imaginarul biblic (Tritonic, 2004), Dynamics of Identity Construction. Jews and Christians in Late Antiquity (Tritonic, 2016) si coeditor al volumului de documente Munca obligatorie a evreilor din Romania (Polirom, 2013).


(2011–2015) Autoarea reia intrebari care au generat importante reflectii legate de spatiul cultural universal. Productiile culturale sunt parte din aceasta cercetare si reprezinta sprijinul bibliografic de care a beneficiat proiectul. Naratiunea este un dialog continuu cu lucrari recunoscute din sociologia sau filosofia care a interogat sursele antisemitismului contemporan. Dialogul este unul specific cunoasterii si se construieste pe o metodologie cu doua axe, guvernata de spiritul critic: pe de-o parte, retine si asambleaza segmente folositoare din predecesori, dupa care face un pas mai departe si ofera propria contributie cognitiva, care sa inchida naratiunea. -Al. Florian

  Pe 3 decembrie 1976, in perioada preliminara alegerilor generale din Jamaica si cu doua zile inainte ca Bob Marley sa apara in concertul pentru pace "Zambeste, Jamaica!", menit sa atenueze tensiunile politice din Kingston, sapte indivizi inarmati au luat cu asalt locuinta cantaretului. In atac au fost raniti Marley, sotia sa si impresarul lui, plus cateva alte persoane. Vinovatii nu au fost prinsi si ancheta oficiala a ramas prea putin transparenta, dar pe strazile capitalei jamaicane sangerosul eveniment a capatat, cu timpul, proportii aproape mitice.

S-au scris foarte multe despre Kim Philby, inclusiv opera nepretuita si inovatoare a unor scriitori precum Patrick Seale, Phillip Knightley, Tom Bower, Anthony Cave Brown si Genrikg Borovik. Insa Philby ramane pentru multi cititori ceva opac, la fel ca Razboiul Rece, la care se face deseori aluzie, dar care este foarte putin inteles. Aceasta nu este o noua biografie a lui Kim Philby. E, mai degraba, o incercare de a descrie un anumit tip de prietenie care a jucat un rol important in istorie, prezentat sub forma de naratiune. Este vorba mai putin despre politica, ideologii si responsabilitate si mai mult despre personalitate, caracter si o relatie tipic britanica ce nu a mai fost explorata pana acum. Dat fiind ca dosarele MI6, CIA si KGB raman secrete, multe materiale-sursa sunt secundare: dovada existentei tertilor, deseori exprimata in retrospectiva. Spionii au un talent deosebit de a-si aminti trecutul in mod eronat, iar protagonistii din aceasta poveste sunt toti vinovati, intr-o anumita masura, de distorsionarea propriilor povesti. Multe dintre „datele“ din cazul lui Philby fac inca subiectul unor dispute aprinse, iar teoriile, conspirative, si nu numai, abunda. Cartea nu se vrea a fi un ultim cuvant despre Kim Philby. De fapt, incearca sa spuna povestea in alt fel, prin prisma prieteniei personale si poate chiar sa ajunga la o noua intelegere a celui mai remarcabil spion al timpurilor moderne.

,,Volumul de faţă își propune să remedieze o parte dintre lacunele de care publicul larg dă dovadă în ce privește principalele conflicte interne (civile) ce au loc în lume, să explice cauzele, specificul societăţilor locale, intervenţia actorilor externi (unde este cazul). De asemenea, se adresează studenţilor, cercetătorilor, jurnaliștilor și, desigur, decidenţilor de politică externă și de securitate.” – Șerban Filip Cioculescu.

Deosebit de interesant ne pare în prezent, dup 70 de ani, adevrata structura organizatorica a PCR, precum si numarul membrilor de partid existenti la luarea puterii politice de catre comunsiti în 23 august 1944. Motive au existat atât prin numarul lor mic, cât mai ales prin interpretarile care puteau fi date. […]

Repartizarea pe activitati în cadrul CC al PCR si în câteva ministere era un aspect care depindea de interesele politice atât ale PCUS în România, cât si ale NKVD. Cel implicat, prin care se realiza un asemenea joc politic deosebit de important, a fost secretarul general al PCR, Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Lucrarea apare sub egida Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi tratează următoarele aspecte: geopolitica migraţiei umane; fenomenul migraţiei umane în teoria relaţiilor internaţionale; migraţia umană din perspectiva teoriilor economice; migraţia umană în politicile şi strategiile statelor; practici în politicile de migraţie ale statelor; migraţia legală şi ilegală în politicile de migraţie ale statelor; fenomenul migraţiei în România, efectele migraţiei asupra societăţii; migraţia umană şi securitatea; consecin?ele migraţiei asupra securităţii României şi Europei. Volumul, elaborat de cei trei coautori, reprezintă rezultatul unei ample activităţi de documentare şi cercetare ştiinţifică şi de sinteză. Cartea este rodul unei abordări interdisciplinare, analizând temele propuse atât din punct de vedere politico-militar şi juridic, cât şi din punct de vedere sociologic şi filosofic. Structura lucrării este echilibrată şi evidenţiază direcţiile de cercetare operaţionalizate, corespunzătoare celor trei capitole în care este structurată, într-o logică adecvată cerinţelor temei.

La 20 de ani de la alegerile prezidentiale din 1996, Laura Ganea spune povestea unui om care a schimbat Romania. Nu fara sa plateasca un pret. O poveste adevarata, povestea unui presedinte demn: Emil Constantinescu.

„Adevărul este că nu ştim exact care sunt condiţiile generale în care un stat devine democratic sau menţine acest fel de regim. Există diverse teorii. Una dintre acestea scoate în evidenţă rolul bunăstării materiale. O democraţie săracă lipită pământului este greu de imaginat. Alte teorii subliniază rolul culturii politice din societatea respectivă. Pentru Tocqueville, de exemplu, democraţia nu este doar un regim politic, ci şi o stare socială. Altfel spus, contează elemente cum ar fi educaţia sau valorile democratice. În sfârşit, există teorii care consideră democraţia ca fiind mai înainte de orice un set de instituţii şi de reguli.“ (Cătălin AVRAMESCU)

„Când totalitatea cetățenilor nu vrea să se ocupe decât de treburile particulare, partidele au toate șansele să devină stăpânele treburilor politice. Putem vedea atunci adesea pe scena mare a lumii o mulțime reprezentată de câțiva oameni. Aceștia vorbesc singuri în numele unei majorități absente sau neatente; numai ei acționează în mijlocul unei nemișcări generale; ei hotărăsc în toate, după capriciul lor; ei schimbă legile și tiranizează după plac moravurile; și rămânem uluiți văzând în ce număr mic de mâini nevolnice și ticăloase poate cădea un popor mare." (Alexis de TOCQUEVILLE)

„Nouă ne-a fost greu să schimbăm paradigma societății totalitare cu una democratică și să înțelegem că «cei aleși» au să ne dea socoteală pentru tot ce fac. Că puterea cu care au fost învestiți trebuie să se consume numai pentru binele nostru. Întorcând spatele celor chemați să ne slujească, i-am lăsat să-și facă de cap. Obișnuindu-i cu lenea noastră cetățenească, ei au ocupat spațiul rămas gol, s-au destrăbălat în el, și-au creat mecanismele de autogenerare a puterii sub masca jocului democratic. Au făcut ce-au vrut cu forța de decizie care le-a fost pusă în brațe, simțind că nimeni nu-i controlează și nimeni nu le va cere vreodată socoteală. Au furat cu nemiluita banii publici, au sărăcit țara, ne-au lăsat fără spitale și medici, cu școala și mințile vraiște, ne-au distrus patrimoniul, au închis drumurile celor mai buni dintre noi și i-au făcut să plece. Nepăsându-ne de felul în care se iau hotărârile în numele nostru, am ajuns la bunul plac al intereselor și capriciilor lor. Lenea socială, acesta e «păcatul cetățenesc» în care trăim de un sfert de secol." (Gabriel LIICEANU)

„Una dintre cele mai bune analize ale impactului pe care evenimentele din Piata Tiananmen l-au avut asupra intregii Chine dupa 1989.” (The New York Times Book Review) 

Pe 4 iunie 1989, soldatii Armatei Populare de Eliberare au deschis focul asupra unor civili neinarmati in Beijing, ucigind sute de persoane. Chinezii care isi mai amintesc astazi acest episod de mult sters din memoria colectiva sint condamnati sa traiasca la periferia societatii, caci uitarea trecutului a devenit un mecanism de adaptare esential. Louisa Lim reconstituie evenimentele din Piata Tiananmen si, pentru prima data, vorbeste despre represiunile brutale din alt oras chinez, care au fost eliminate din istoria oficiala chineza. Ea dezvaluie povestile unor oameni carora acele zile le-au marcat viata, de la tinarul soldat trimis sa elibereze piata pina la unul dintre cei mai de seama politicieni ai tarii, devenit un cunoscut disident dupa ce a stat sapte ani in inchisoare. Bazata pe declaratii ale martorilor oculari, pe telegramele diplomatice americane si dosarele oficiale chineze, "Republica Populara a Amneziei" readuce la lumina o poveste care timp de un sfert de secol a fost trecuta sub tacere – povestea unei tragedii nationale care a lasat rani imposibil de vindecat.

Relatia societatii civile cu statul a avut o evolutie sinuoasa de-a lungul timpului. Volumul prezinta in special relatia acesteia cu institutiile politice, dar si aportul sau la construirea democratiei. A fost societatea civila un nucleu democratic de la inceput sau s-a dezvoltat treptat in aceasta directie? Cit de activa este acum in protejarea democratiei si a statului de drept? Pentru a raspunde la aceste intrebari, sint analizate implicarea ONG-urilor in procesul de consultare publica, in promovarea bunei guvernari si a calitatii activitatii politice sau problematica finantarii sectorului nonguvernamental. De asemenea, sint luate in considerare efectele educatiei si increderii asupra angajamentului civic, precum si rolul unor organizatii cu obiect de activitate specific. Lucrarea se bazeaza pe numeroase exemple concrete, studii si cercetari de teren efectuate de autori, oferind o radiografie a societatii civile romanesti. 

„Cit de activa este societatea civila in protejarea democratiei si a statului de drept? Care sint principalele obstacole in calea unei implicari mai ample a societatii civile in procesul de luare a deciziilor la nivel local si central? Cum pot fi stimulati cetatenii sa se implice in luarea deciziilor care vizeaza comunitatea? Volumul raspunde la aceste intrebari pornind de la studiile si cercetarile de teren efectuate de autori, care analizeaza implicarea ONG-urilor in procesul de consultare publica si in promovarea bunei guvernari, problematica finantarii sectorului neguvernamental, precum si rolul unor organizatii cu obiect de activitate specific. Bazate pe o ampla bibliografie adusa la zi, informatiile oferite sint de interes atit pentru politologi si analistii politici, cit si pentru membrii organizatiilor civile sau pentru publicul larg interesat de o analiza a societatii civile din Romania.” (Andrada Nimu, Arpad Todor)

„Prin natura sa «politica», societatea civila nu se poate izola – chiar atunci cind nu recunoaste acest lucru – de dezbaterea ideologica si de framintarile politice ale societatii contemporane. De aceea, pentru o mai buna intelegere a dimensiunii conceptului in prezent, este necesara o revizitare a sa din perspectiva evolutiilor in egala masura teoretice si practice. Este ceea ce isi propun autorii acestui volum, prin care se incearca sa se realizeze o radiografie a societatii civile, cu un accent particular asupra celei romanesti.” (Cristian Pirvulescu) 

Din cuprins: 
Un concept cu geometrie variabila: societatea civila • Reglementari legale ale implicarii organizatiilor neguvernamentale in procesul de consultare publica, in promovarea bunei guvernari si a calitatii democratiei • Problematica finantarii in sectorul neguvernamental: dincolo de indicatori numerici, raportare si evaluare • Efectele educatiei si increderii asupra angajamentului civic • Proteste si societate civila. De la Rosia Montana la Colectiv

Volumul a inspirat documentarul "Imparateasa Rosie – Viata si aventurile Anei Pauker", in regia lui Radu Gabrea, lansat in iunie 2016. 

Ana Pauker este considerata in general marioneta comunismului sovietic in Romania, aplicind orbeste tehnicile represive de tip stalinist. Biografia lui Robert Levy schimba insa aceasta imagine unilaterala, prezentind o femeie cu o forta remarcabila, dominata mai degraba de contradictii decit de dogmatism. Dezvaluind adevarata poveste a Anei Pauker, autorul nu incearca sa o reabiliteze, ci doar sa surprinda conturul unei personalitati complicate, asa cum reiese ea dintr-o multime de documente de arhiva.

„Cartea lui Robert Levy isi gaseste un loc potrivit in raftul din fata al istoriei comunismului romanesc. Ea isi pastreaza valoarea documentara si interpretativa nu doar in liniile sale mari, ci si in privinta detaliilor.” (Dorin Dobrincu)

„O biografie politica remarcabila, provocatoare a uneia dintre personalitatile reprezentative ale comunismului european, o abordare inedita si echilibrata a rolului contradictoriu pe care Ana Pauker l-a jucat in istoria comunismului romanesc si international... O lectura captivanta, structurata convingator, mai presus de expunerea arida a datelor istorice, o reconstituire a episoadelor unei vieti politice agitate, in care cel putin patru identitati si-au disputat intiietatea si adesea au intrat in conflict: Ana Pauker, stalinist, roman, evreu, femeie... Cititorii interesati de semnificatia experimentelor staliniste din Europa Centrala si de Est vor descoperi cu certitudine utilitatea acestei biografii.” (Vladimir Tismaneanu) 

„In linia interesului meu permanent pentru descoperirea falsificarilor istoriei contemporane a Romaniei, am socotit ca readucerea in prim-plan a adevaratei biografii a Anei Pauker este mai mult decit necesara. Aparitia exceptionalei carti a istoricului american Robert Levy mi-a dat ideea documentarului si m-a ajutat, direct si indirect, la realizarea acestuia.” (Radu Gabrea) 

Din cuprins: 
Primii ani • In cadrul miscarii • La putere • Secretar pe probleme de agricultura • Colectivizarea • Chiaburi si colectari • Epurari in partid • Cazul Patrascanu • Emigrarea evreiasca • „Fratele imparatesei” • Epurarea

Cartea mea nu avanseaza teorii noi in materie de relatii internationale si diplomatie; noutatea consta insa in modul pragmatic in care sunt abordate notiunile teoretice, unele existente de secole. Mi-am propus sa imbin, pe intelesul publicului larg, teoria cu exemplele practice. O atentie deosebita am acordat-o tehnicilor si instrumentelor utilizate in politica externa, in relatiile internationale, in activitatea diplomatica si consulara. Diplomatia Vaticanului, este o alta tema de maxim interes care nu putea sa lipseasca din acest volum. In contextul marilor framantari politice si globalizarii de secol XXI, mai mult ca niciodata, Sfantul Scaun poate juca rolul principal in solutionarea pasnica a diferendelor dintre state.

Lucrarea, este structurata tematic, si nu in ordinea cronologica a diferitelor curente de gandire. O simpla parcurgere a titlurilor enumerate in cuprins va va oferi posibilitatea de a avea o prima viziune asupra continutului.

Intr-o lume in continua transformare politica si economica, o lume in care nici amenintarile militare nu lipsesc, activitatea in domeniul relatiilor internationale devine din ce in ce mai intensa si necesita resurse umane bine pregatite, actori cu multe calitati. Actorii prezenti pe scena politicii internationale nu sunt doar sefii de state si ambasadorii, asa cum s-a crezut multa vreme. Dupa caderea Cortinei de Fier, la nivel mondial, organizatii interguvernamentale si neguvernamentale, institutii publice si private, corporatii multinationale si companii nationale se afirma din ce in ce mai mult ca o noua paradigma in relatiile dintre state, conducand, asa cum era de asteptat, la cresterea interesului pentru o cariera in domeniul relatiilor internationale, optiune manifestata nu doar de catre absolventii facultatilor de stiinte politice si relatii internationale, ci si de alte categorii de varsta si profesii.

In diplomatie sau in oricare alt domeniu tangibil cu politica externa si relatiile internationale, activitatea nu trebuie sa se faca “dupa ureche”; aici este nevoie de viziune, de formare continua, de perseverenta, de multe cunostinte teoretice, dar si de foarte multe abilitati pentru a stapani arta dialogului, a negocierii in contextul intensificarii procesului de globalizare economica, politica si culturala. De aceea, am apreciat util ca un capitol din aceasta carte sa fie dedicat pregatirii profesionale in cariera diplomatica.

Pentru elaborarea acestei carti, am imbinat cunostintele mele teoretice si experienta practica cu sinteza conceptelor prezentate in literatura de specialitate nationala si internationala.

MULTUMIRI

Pentru onoarea pe care mi-a facut-o de a-mi prefata aceasta lucrare, imi exprim deplina gratitudine fata de Excelenta Sa, Dl. Ministru Teodor Melescanu, diplomat de referinta, recunoscut pentru activitatea sa pe plan national si international. Prezentarea diplomatiei pontificale in aceasta carte nu ar fi fost posibila fara ajutorul pretios pe care mi l-a acordat cu multa generozitate Excelenta Sa Monseñor Javier Francisco-Lozano - Nuntiu Papal si Decan al Corpului Diplomatic la Bucuresti (2007 – 2015). Autoarea