Istorie & Politologie

În această carte am încercat să împărtăşesc direct, ca de la om la om, un pic din acest univers grecesc, de care sunt ataşat şi a cărui supravieţuire în fiecare dintre noi mi se pare, în lumea de azi, mai necesară ca oricând. Îmi plăcea şi faptul că această moştenire îi parvine cititorului în maniera a ceea ce Platon numeşte mituri povestite de dădace, la fel ca lucrurile care trec de la o generaţie la următoarea în afara oricărui învăţământ oficial.

Am încercat să povestesc ca şi cum tradiţia acestor mituri s-ar putea încă perpetua. Voiam ca vocea care, odinioară, de-a lungul secolelor, se adresa direct ascultătorilor greci şi care a amuţit să se facă din nou auzită de cititorii de azi şi ca, în anumite pagini ale acestei cărţi, dacă voi fi ajuns acolo, să continue să răsune ca un ecou. Jean-Pierre VERNANT

„Scrisa in buna parte inainte de 1989, aceasta carte n-a avut nici o sansa de tiparire in anii din urma ai unui regim national-comunist. Z. Ornea nu intreprinde pur si simplu o critica de la stinga a ideilor de extrema dreapta, desi marxistul care era nu se dezminte, ci si una plina de bun-simt si respectuoasa fata de adevarul istoric. Inainte de a se declansa, urmare a publicarii unor texte uitate ori ignorate mai devreme, campania contra «fascismului» lui M. Eliade si al congenerilor sai, Z. Ornea a analizat cu finete si fara spirit de revansa deriva ideologica. Z. Ornea s-a priceput ca putini altii sa infrunte riscul de a transforma orice analiza a ideilor in dogmatismul de rigoare. In loc sa ocoleasca monstrul, i-a facut fata. Era de fapt un social-democrat caruia epoca de dupa 1971 ii oferea o noua provocare. A fi de stinga in plin protocronism constituia o nesansa, ca si a fi obiectiv in plin dogmatism. Alunecarea spre sovinism a comunismului romanesc in deceniile 8 si 9 confirma analizele lui Z. Ornea despre anii treizeci si facea similitudinile atit de izbitoare, incit devenise mai usor sa critici stinga democrata decit dreapta legionara. Nu monografia despre Gherea i-a creat autorului greutati cu cenzura, ci aceea despre extrema dreapta din deceniul 4.” (Nicolae Manolescu)

Cu o precizie remarcabilă, George Friedman a prognozat tendințe viitoare în politica, tehnologia, cultura și demografia globală. În Puncte de presiune, Friedman se concentrează asupra Europei – centrul cultural și de putere al lumii în ultimele cinci secole... până acum. Analizând cele mai instabile, imprevizibile și fascinante linii de graniță ale Europei și Rusiei – și liniile de falie care au existat vreme de secole și care au fost motivul a numeroase războaie catastrofale – Friedman scoate în evidență, într-o modalitate inedită, punctele de presiune care au început din nou să cedeze. Uniunea Europeană de astăzi a fost construită în mare parte pentru a reduce la minimum tensiunile geopolitice care au sfâșiat continentul de-a lungul istoriei. După cum demonstrează Friedman, folosindu-se de o bogată analiză istorică și culturală, acest model a început să își arate limitele. Puncte de presiune relatează istoria vie a Europei și explică, cu multă claritate, care sunt cele mai volatile regiuni ale acesteia: teritoriul agitat și mereu în schimbare dintre Occident și Rusia (o zonă mare care include, în prezent, Ucraina, Belarus și Lituania); vechea linie de graniță dintre Germania și Franța și zona Mediteranei, care este leagănul iudaismului și al creștinismului și care a devenit un centru al vieții islamice.

Din paginile scrise de Friedman se desprinde o imagine clară a regiunilor și țărilor, iar istoria începe să se contureze precis. Puncte de presiune este o analiză cuprinzătoare a Europei moderne, a trecutului său remarcabil și a faliilor care s-au trezit la viață și care vor fi fundamentale în viitorul apropiat. Aceasta este cea mai oportună și, până la urmă, cea mai fascinantă carte a lui Friedman.

„... în preajma lui George Friedman, există mereu tentația de a-l confunda cu un glob de cristal, capabil să îți arate viitorul.“ — The New York Times Magazine

„Friedman descrie în culori vii o regiune unde amintirile sunt vechi, vulnerabilitățile omniprezente și amenințările apar rapid și pe neașteptate...“ — Publishers Weekly

„Kronika“ este colecția în care umanitatea este reconstruită prin cărți care ne ajută să pătrundem în culisele celor mai interesante evenimente politice, sociale sau financiare de ieri și de astăzi.

După prăbuşirea pe care a reprezentat-o criza, după anii de evoluţie economică lentă care i-au urmat, dezvoltarea va deveni obiectivul detaşat al perioadei care vine. Globalizarea poate construi o serie de premise ale dezvoltării, dar nu poate asigura şi dezvoltarea propriu-zisă. Corporaţiile? Corporaţiile vin şi pleacă. Ele pot crea „insule“ ale dezvoltării; problema este cine reuneşte toate acest „insule“, cine construieşte perspectiva? Să nu ne amăgim! Avem de-a face cu o adevărată mutaţie. Dezvoltarea va reprezenta principala unitate de măsură a unei bune guvernări şi va da seamă de vrednicia statului. Stat–dezvoltare este noul tandem care va domina viaţa şi relaţiile internaţionale ale lumii. Criza recentă a avut un impact masiv asupra relaţiilor şi ordinii internaţionale. Globul pare că a intrat în trepidaţii, iar „indisciplina geopolitică“ este caracteristica noii vieţi planetare. Parcă nimeni nu mai este mulţumit cu situaţia actuală şi toată lumea ar dori să înceapă o „nouă partidă de şah geopolitic“. La nivelul actorilor globali importanţi, nimeni nu este prea puternic pentru a domina şi nimeni nu este prea slab pentru a se lăsa dominat.

Paul Dobrescu este profesor la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA, București. De-a lungul carierei sale academice, a fost preocupat să descifreze procese definitorii ale lumii contemporane, cum ar fi evoluția globalizării, ridicarea lumii emergente, reaşezarea puterilor globale. A publicat numeroase lucrări de geopolitică, sociologie politică şi comunicare, între care amintim: Mass media, puterea fără contraputere (2002, în colaborare), Geopolitica (2003), Istoria comunicării (2007, în colaborare), Viclenia globalizării. Asaltul asupra puterii americane (2010), Un deceniu cât un secol. Secolul lumii emergente (2013, distinsă cu premiul Henri H. Stahl al Academiei Române), Lumea cu două viteze. Puterile emergente şi ţările dezvoltate (2013), La ruse de la mondialisation (L’Harmattan, 2015).

Inegalitatea de venituri este una dintre problemele definitorii ale vremurilor noastre. Ne afectează pe toţi, din lumea întreagă. Dezbaterea despre creşterea sa bruscă s-a dezlănţuit de mulţi ani, iar politicienii, oamenii de ştiinţă şi activiştii sunt neputincioşi în a opri acest fenomen, în ciuda numeroaselor discursuri, a analizelor statistice, a câtorva proteste firave şi a dezvăluirilor ocazionale. Totuşi, o întrebare rămâne: de ce? Şi de ce acum? Documentele Panama furnizează un răspuns convingător la aceste întrebări: corupţia masivă, generalizată. Şi nu este o coincidenţă că răspunsul vine de la o firmă de avocatură. [...] Impactul colectiv al acestor eşecuri [al băncilor, al autorităţilor de reglementare financiară şi fiscale, al instanţelor judecătoreşti, al instituţiilor media, al profesiunilor juridice] este o eroziune completă a standardelor etice, care conduce în cele din urmă la un nou sistem pe care continuăm să îl numim capitalism, dar care este echivalent cu sclavia economică. În acest sistem – sistemul nostru –, sclavii nu ştiu care le este statutul, nici cine le sunt stăpânii, care există într-o lume aparte, unde lanţurile intangibile sunt ascunse cu grijă într-un maldăr de limbaj judecătoresc inaccesibil. Oribila dimensiune a pagubelor aduse lumii ar trebui să ne trezească pe toţi. Dar atunci când e nevoie ca un avertizor de integritate să dea alarma, este un motiv de şi mai mare îngrijorare. Este un semnal că sistemele de verificare şi echilibru ale democraţiei au dat greş, că prăbuşirea este sistemică şi că instabilitatea gravă ar putea fi chiar după colţ. Aşa că acum este timpul pentru a acţiona cu adevărat, iar acest lucru începe prin a pune întrebări. - Din manifestul lui John Doe

„Dezvăluiri din interior despre cum guverne, corporaţii şi grupuri de crimă organizată au folosit lumea secretă a jurisdicţiilor offshore pentru a se implica în fraude şi furturi sistematice. Povestea aproape perfectă pentru secolul XXI – eşecul democraţiei, triumful puterii comerciale şi lăcomie, lăcomie, lăcomie.” - The Guardian

În primăvara anului 2011, Siria a căzut pradă unei crize politice transformate rapid într-un război civil atroce. În trei ani, acest conflict a făcut 150 000 de morți, a produs milioane de refugiați și a provocat patrimoniului cultural universal pagube ireparabile.
De ce să nu scriem despre acest lucru? Occidentul s-a înșelat în privința problematicii siriene. Erorile de apreciere din declarațiile intempestive ale marilor puteri au creat impresia penibilă a unei diplomații dominate de improvizație.
Afirmaţiile publice ascund cu greu tragica lipsă de idei a unei politici duse uneori de oameni pe care complexitatea situaţiei din Siria îi depășește.
Astăzi, Siria este un sanctuar pentru jihadul mondial. Cum s-a ajuns aici? Volumul de faţă răspunde la această întrebare, încercând să analizeze erorile care au costat atât de scump un popor.

„Frédéric Pichon denunţă gestionarea dezastruoasă a conflictului sirian de către cancelariile occidentale.” (CONFLITS)

Povestea lui Eli Cohen, faimosul spion israelian care s-a infiltrat adânc în structurile regimului sirian, continuă să ne înflăcăreze imaginaţia chiar şi după cincizeci de ani de la capturarea şi executarea sa, la Damasc.
În această nouă ediţie revizuită şi adăugită, Samuel Segev ne vorbește despre recrutarea, activităţile desfăşurate şi capturarea temerarului spion israelian.
Timp de trei ani, Eli Cohen a activat în inima centrelor de putere din Siria şi a transmis fără întrerupere către Israel informaţii credibile şi de o importanţă vitală despre liderii statului şi despre realităţile militare şi politice din interiorul acestuia. Priceperea și sângele rece de care dădea dovadă Eli Cohen au inspirat generaţii întregi de agenţi secreţi din lumea întreagă.
Cartea cuprinde mărturiile superiorilor săi direcţi din Israel şi a celor trei sirieni de rang înalt care au fost implicaţi, în mod activ, în capturarea sa. De curând, o companie americană a terminat pregătirile pentru turnarea unui film bazat pe povestea vieţii lui Eli Cohen.
„După moarte, în câteva ore, Eli a devenit un mare erou. Sute de mii de oameni au participat la durerea familiei. Şcoli, străzi şi parcuri îi poartă numele. S-au scris articole și cărți despre viața lui.” (Michael Bar-Zohar, Nissim Mishal)

ISTORIA CU BLAZON ESTE ISTORIA ELITELOR AUTENTICE.

Este povestea unei lumi care a strălucit prin stil, prin inteligenţă, bun-gust şi subtilitatea conversaţiei din saloane. Este istoria unor oameni care au fost binecuvântaţi nu numai cu avere şi ranguri, ci şi cu patriotism, spirit de sacrificiu şi simţul datoriei.

Studii istorice, jurnale, memorii, monografii, evocări, literatură „cu ştaif”, reeditări sau mărturii inedite ne vor ajuta să recuperăm istoria dramatică şi plină de farmec a vechilor elite româneşti sau de pe alte meleaguri.

Purtaţi de dorinţa de a ne aminti cine suntem, să deschidem vechile cufere rămase de la bunici, să suflăm praful de pe blazon şi să-l purtăm, cu mândrie, pe o carte.

ACEASTA ESTE POVESTEA ADEVĂRATĂ CARE A INSPIRAT LEGENDA LUI MOBY DICK!

În 1820, nava Essex a fost atacată şi scufundată de un caşalot înfuriat, echipajul disperat ajungând să plutească în derivă, în trei bărci mici, mai mult de nouăzeci de zile. Nathaniel Philbrick foloseşte documente puţin cunoscute şi prezintă detalii vii ale tradiţiei vânătorii de balene din Nantucket pentru a evidenţia aspectele terifiante ale acestui dezastru maritim înfiorător. În inima mării plasează pentru totdeauna tragedia vasului Essex în canonul istoric nord-american. În carte sunt relatate adevăratele evenimente care stau la baza celebrului roman Moby Dick de Herman Melville.

"O carte cutremurătoare. Philbrick a creat un thriller înspăimântător pe temeiul unei poveşti vechi de două secole.” (The New York Times Book Review)
"Una din marile poveşti de aventuri nord-americane. Prezentându-ne evenimente extreme, În inima mării ne ţine cu sufletul la gură.” (The Wall Street Journal)

Această carte a apărut cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Conținutul volumului nu reprezintă obligatoriu poziția oficială a Institutului.

La sfârşitul anilor 1930, Evghenia Ghinzburg era un membru loial şi foarte activ al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Totuşi, ca atâţia alţii care au suferit în timpul regimului de teroare instaurat de Stalin, a fost arestată – în temeiul unor acuzaţii fabricate, potrivit cărora ar fi fost o teroristă troţkistă şi o contrarevoluţionară – şi condamnată la închisoare.

Cu o grijă impresionantă pentru detalii, o putere de fier şi un spirit de neînvins, Ghinzburg povesteşte despre anii, zilele şi minutele îndurate în penitenciare şi lagăre de muncă, inclusiv cei doi ani petrecuţi în izolare impusă, singură în celulă. O relatare clasică despre supravieţuire,Destin în bătaia vântului este considerată una dintre cele mai importante mărturii despre regimul lui Stalin.

„Din punct de vedere istoric, volumul reprezintă un autentic record. Din punct de vedere uman, este o poveste pentru toate timpurile.” (THE NEW YORK REVIEW OF BOOKS). Cartea a fost ecranizată în 2009, titlul filmului fiind Within the Whirlwind. Emily Watson o interpretează pe Evghenia Ghinzburg, iar regia îi aparţine lui Marleen Gorris.

    Este povestea unei lumi care a stralucit prin stil, prin inteligenta, bun-gust si subtilitatea conversatiei din saloane. Este istoria unor oameni care au fost binecuvantati nu numai cu avere si ranguri, ci si cu patriotism, spirit de sacrificiu si simtul datoriei.

 Oamenii au fost dintotdeauna captivati de viata amoroasa a celor care ii conduc — imparati, regi sau dictatori. De-a lungul secolelor, casatoriile, adulterele si divorturile acestora au avut imense implicatii politice.

Dacă mă apuc să povestesc în ce iad am trăit nu demult, o fac nu pentru că eu socotesc cazul meu mai deosebit sau mai interesant decât altele. Dimpotrivă, tocmai pentru că suntem sute de mii care au îndurat aceeaşi soartă şi foarte puţini cei care au scăpat, lumea civilizată trebuie să cunoască martiriul care a fost viaţa noastră în lagărele germane, pentru a face totul ca acesta să nu se repete. Katowice, martie 1945

Aşa îşi începe povestirea Yvonne Redgis-Klug, una dintre persoanele care au format convoiul dus la Birkenau la 30 iunie 1944. La sosire, cu toate că avea deja 46 de ani, n-a fost selecţionată pentru camera de gazare şi a reuşit să supravieţuiască la Auschwitz până la eliberarea ei de către Armata Roşie.

Ulterior a fost repatriată în Franţa, la Paris. A emigrat în California la finele anului 1945 şi a lucrat cu actori de la Hollywood, printre care şi cu câteva vedete ale vremii. A murit în 1972, fără să fi reuşit, în ciuda eforturilor sale, să publice textul despre deportarea şi supravieţuirea ei, pe care-l terminase de scris în iulie 1945. Este textul inedit pe care îl prezentăm în volumul de faţă.

 Cu o postfaţă de Jean-Marc Dreyfus, profesor conferenţiar de istorie la Universitatea din Manchester. Este unul dintre redactorii lucrării Dictionnaire de la Shoah („Dicţionarul Holocaustului”), Larousse, 2009.   

„Trei forţe mi-au modelat parcursul vieţii. Două dintre ele au nimicit jumătate din lume. A treia a fost foarte mică şi plăpândă, de fapt invizibilă. O pasăre sfioasă care mi s-a ascuns în coşul pieptului, la câţiva centimetri deasupra stomacului. Uneori, în cele mai neaşteptate momente, pasărea se trezea, îşi iţea capul şi îşi flutura iute aripile. Atunci, şi eu îmi ridicam capul pentru că, în străfulgerarea acelei clipe, eram sigură că iubirea şi speranţa sunt infinit mai puternice decât ura şi furia, şi că undeva, dincolo de linia orizontului meu, exista o viaţă indestructibilă, veşnic triumfătoare.

Prima forţă a fost Adolf Hitler; a doua, Iosif Vissarionovici Stalin. Ei au făcut din viaţa mea un microcosmos în care s-a condensat istoria unei ţărişoare din inima Europei. Mica pasăre, cea de-a treia forţă, m-a ţinut în viaţă ca să pot spune povestea.”

Privirea scrutătoare pe care Heda Margolius Kovály o îndreaptă asupra vieţilor dominate de soarta tragică a Cehoslovaciei în timpul ocupaţiei naziste, apoi în perioada stalinistă aruncă lumină asupra existenţei haotice a unei naţiuni. Kovály a fost deportată într-un lagăr de concentrare, a scăpat dintr-un marş al morţii, a făcut foamea în anii postbelici şi a fost ulterior devastată de condamnarea soţului ei (infamul proces Slansky din 1952) şi de executarea acestuia. Amintirile sale pline de lirism emană cu toate acestea optimism chiar şi în mijlocul celor mai mari orori.

„Din când în când, citim câte o carte care ne pune într-o perspectivă mai clară necesităţile stringente şi pe noi înşine, obligându-ne să ne confruntăm cu realităţile mai întunecate ale firii umane.” Anthony Lewis, New York Times

„O scriitoare minunat de expresivă... Reflecţiile asupra experienţelor sale personale relevă o deosebită capacitate de pătrundere în domeniul politicii, al comportamentului individual şi instituţional, în formarea atitudinilor.” Christian Science Monitor  

„O poveste a spiritului uman aflat pe o culme a neîmblânzirii sale... una dintre remarcabilele autobiografii ale secolului.” San Francisco Chronicle-Examiner

Medici, psihologi şi istorici au analizat, din diferite unghiuri, bolile, tulburările şi presupusele perversiuni ale lui Hitler, căutând explicaţii pentru genocidele comise în timpul regimului naţional-socialist.

Cercetarea istorică, precum şi cea medicală au trecut, de atunci, printr-o transformare radicală şi îngăduie o nouă evaluare a biografiei medicale a dictatorului. Între timp, a devenit posibilă furnizarea unor argumente convingătoare privind acceptarea sau respingerea anumitor diagnostice. În acest scop, autorii au considerat necesar să urmeze calea ştiinţei şi să semnaleze interpretările aberante, căci atât modelele de interpretare medicală, cât şi cele istorice sunt influenţate de stadiul de cunoaştere al ştiinţei, precum şi de spiritul vremii.

Perspectiva asupra biografiei medicale a lui Hitler atinge, astfel, zone ale vieţii sale private, precum şi altele, mai înalte, politice. Cât de strâns s-a împletit privatul cu politicul, prin urmare ce anume a dat startul pentru construirea unei dictaturi, dezlănţuirea celui de-al Doilea Război Mondial şi uciderea a milioane de oameni – rămâne un subiect extrem de controversat. Volumul de faţă este o contribuţie constructivă, interdisciplinară, la acest proces de elucidare.

„Beria a fost o enigmă: poliţai care semăna groaza şi reformator deopotrivă. Nicio altă carte n-a reuşit să pătrundă atât de bine în străfundurile caracterului său dinamic.” Robert Service

O expunere accesibila si competenta a istoriei oprimarilor politiei secrete sovietice, din 1917, pana la dezintegrarea URSS-ului, cu portrete ale principalelor personaje si ale nenumaratelor victime.

Relatari detaliate ale martorilor despre metodele brutale si nemiloase utilizate de CEKA, OGPU, NKVD, SMERS si KGB.

KGB-ul, devenit faimos in timpul Razboiului Rece, a urmat unei succesiuni de servicii de securitate ale statului la fel de infioratoare, care au datat din primele zile ale Revolutiei Ruse, precum CEKA, OGPU, NKVD si MVD.

Plasand metodele brutale ale lui Stalin intr-un context istoric mai larg, Instrumentele terorii lui Stalin incepe prin a descrie masuri violente de securitate a statului la care au recurs tarii despotici inca de pe vremea lui Ivan cel Groaznic. Autorul examineaza apoi CEKA, prima organizatie postrevolutionara, acuzata de combaterea contrarevolutiei, ale carei metode au fost atat de nemiloase, incat guvernul bolsevic a desfiintat-o in anul 1922.

Dupa ce a preluat conducerea Partidului Comunist in 1923, Stalin a folosit serviciile secrete pentru deportari in masa ale unor populatii, ca si pentru epurarile anilor 1930, cand majoritatea rivalilor politici ai dictatorului sovietic au fost acuzati in faimoasele „procese‑spectacol”. Milioane de oameni au fost arestati, sfarsindu-si vietile in gulaguri (lagare de munca silnica), iar altii au fost executati. Teroarea politiei secrete a continuat si dupa al Doilea Razboi Mondial, cand mii de cazaci si rusi albi care luptasera de partea nazistilor au avut un destin similar. Dupa decesul lui Stalin in 1953, ultima intrupare a politiei secrete sovietice, KGB-ul, a devenit o agentie pentru raspandirea influentei URSS-ului in toata lumea.

Cartea include peste 100 de fotografii cu personaje importante, evenimente-cheie si victime ale terorii politiei secrete sovietice.

Ediție îngrijită de Andrei Corbea-Hoișie. Traducere, prefaţă şi note de Octavian Nicolae. Traducere revizuită de Grigore Marcu. Cuvînt înainte de Ulrich Gaier. Notă asupra ediţiei de Andrei Corbea-Hoişie şi Octavian Nicolae.
Dacă poetul şi dramaturgul Schiller a atras de timpuriu atenţia publicului instruit din România, despre activitatea lui ca istoric cititorii şi-au putut face o idee doar din faptul că în dramele sale apar numeroase personaje istorice ca Maria Stuart, Jeanne d’Arc, Don Carlos, Wallenstein, Fiesco, Wilhelm Tell etc. Întîlnirii fericite dintre documentarea pentru conceperea pieselor şi interesul pentru studiul istoriei îi datorăm atît operele dramatice, cît şi o serie de studii la cel mai înalt nivel al ştiinţei istorice a epocii. Volumul de față reuneşte o selecție din aceste opere ale istoricului Friedrich Schiller.
Este pentru prima oară când operele traduse în româneşte ale clasicului german Friedrich von Schiller sunt adunate într-o ediţie cuprinzătoare.
Următoarele apariții în seria Opere Alese Friedrich Schiller vor fi volumul I (Teatru) și volumul V (Scrieri estetice).
Proiectul seriei, început în 1987 la Editura Univers, a fost după 1990 quasi-abandonat şi va fi reluat de iniţiatorii ediţiei alături de o nouă generaţie de germanişti ieşeni. Ediția include: Vol. I, II, III (Teatru) – coord. Mariana Bărbulescu şi Cristina Spinei; Vol. IV (Lirica) – coord. Grigore Marcu, Dragoş Carasevici; Vol. V (Scrieri estetice) – coord. Andrei Corbea-Hoișie; Vol. VI (Scrieri istorice) – coord. Octavian Nicolae; Vol. VII (Proza, Corespondenţa) – coord. Ana Maria Palimariu.

Din cuprins: Ducele de Alba la un mic dejun în castelul din Rudolstadt în anul 1547; Ce este şi cu ce scop se studiază istoria universală; Istoria desprinderii Ţărilor de Jos de stăpînirea spaniolă; Colecţie generală de memorii istorice din secolul al XII-lea pînă în cele mai noi timpuri; Privire generală asupra celor mai de seamă naţiuni care au participat la cruciade, a formelor de stat, a religiei, tradiţiilor, ocupaţiilor, opiniilor şi obiceiurilor lor; Istoria Războiului de Treizeci de Ani

Despre autori. Friedrich Schiller (1759, Marbach am Neckar, Baden-Württemberg – 1805, Weimar) (10 noiembrie 1759, Marbach am Neckar, Baden-Württemberg – 9 mai 1805, Weimar). Alături de J.W. v. Goethe, celălalt gigant al literaturii clasice germane, Schiller, a cărui Odă bucurieipe muzica lui Ludwig van Beethoven este astăzi imnul Uniunii Europene şi al cărui Cîntec al clopotului a fost memorat de milioane de germani, a lăsat într o viaţă scurtă o operă copleşitoare în primul rînd cantitativ (cele peste patruzeci de volume publicate pînă acum în ediţia naţională însumează peste 32.000 de pagini – incluzînd, desigur, şi scrisorile primite de Schiller şi comentariile editorilor). Peste 900 de poezii îl recomandă ca poet, creator al liricii de idei şi stăpînind o mare varietate de forme. Prin studiile de estetică (Scrisori despre educația estetică a omului, Despre sublim, Despre poezia naivă și sentimentală) şi cele de istorie (Ce este şi cu ce scop se studiază istoria universală), el s-a afirmat ca un gînditor de prim rang într o epocă în care străluceau un Kant şi un Herder. De o receptare neîntreruptă se bucură însă dramele sale, începînd cu exploziva Hoţii, din etapa „Sturm und Drang“ a tînărului de douăzeci de ani. Cu Intrigă şi iubire urcă pe scenă drama burgheză realistă, cu Don Carlos se lansează lozinca libertăţii de gîndire. Conjuraţia lui Fiesco la Genova, Fecioara din Orleans, Maria Stuart sau mitul libertăţii Confederaţiei Helvetice în Wilhelm Tell, precum şi formidabila trilogie Wallenstein recreează pagini din istoria continentului văzute de un spirit european.

Volumul de față reunește, în principal, lucrările Simpozionului internațional «Paul Goma - 80 de ani» și scoate în evidență principalele aspecte ale activității lui Paul Goma, legate de exil și de cărțile pe care le-a scris, colaborarea și receptarea scriitorului la Europa Liberă, valorificarea unor documente inedite din arhivele Securității etc.

Personalitatile Marii Uniri din 1918. La împlinirea unui secol de la Marea Unire din 1918, este firesc să fie publicate lucrări în care să se analizeze semnificaţia istorică a evenimentului. În fond, lupta românilor pentru unitate naţional-statală s-a înscris în fluxul evoluţiilor care au marcat istoria Europei de la mijlocul secolului al XIX-lea până la sfârşitul Primului Război Mondial.

Rememorarea, pentru generaţia de la începutul secolului XXI, la o sută de ani de la făurirea României Mari, a rolului lui Nicolae Iorga în această cea mai importantă realizare a românilor, este o datorie a istoriografiei de azi. Rememorarea poate ajuta la revenirea la o viaţă naţională sănătoasă, în care interesul personal să fie plasat, mereu, după interesul Ţării. „Apostolul Neamului” – cum i se spunea lui Iorga – poate fi şi astăzi un îndrumător pe calea luptei pentru apărarea Poporului Român, pentru păstrarea valorilor sale spirituale, pentru apărarea drepturilor sale istorice, pentru impunerea lui în atenţia şi respectul lumii. Cartea de faţă este scrisă ca să ofere noilor generaţii de români o pildă şi un îndemn: pilda unui vieţi trăită pentru Neamul Românesc şi îndemnul de a o urma.

Personalitatile Marii Uniri din 1918. La împlinirea unui secol de la Marea Unire din 1918, este firesc să fie publicate lucrări în care să se analizeze semnificaţia istorică a evenimentului. În fond, lupta românilor pentru unitate naţional-statală s-a înscris în fluxul evoluţiilor care au marcat istoria Europei de la mijlocul secolului al XIX-lea până la sfârşitul Primului Război Mondial.

„După vremuri îndelungate de nenorociri şi de grele încercări, înaintaşii noştri au reuşit să întemeieze statul român prin Unirea Principatelor, prin Războiul Independenţei, prin munca lor neobosită pentru renaşterea naţională. Astăzi ne este dat nouă să întregim opera lor, închegând pentru totdeauna ceea ce Mihai Viteazul a înfăptuit numai pentru o clipă: Unirea Românilor de pe cele două părţi ale Carpaţilor.” (Proclamaţia regelui Ferdinand, din 15 august 1916)

Cauzele si urmarile primei revolutii de la Universitate, martie 1906, de Nicolae Iorga Revolta ca modus operandi.

"Sunt eu care indreptatit sa vorbesc despre nationalism si, cu atat mai mult, despre limba ca origine a ideii nationale? Trecutul meu bibliografic ma discrediteaza. Probabil cea mai buna carte a mea este "L'identite bibliographique de la litterature roumaine. Ecrivains, editeurs et lecteurs pendant la Belle Epoquel", o cercetare asupra infrastructurii culturale din spatiul romanesc, scrisa in limba franceza (!) si elaborata - in buna masura - in timpul unei experiente academice belgiene. De asemenea, in 2013, in cadrul cursurilor de vara ale Universitatii Populare ,,Nicolae Iorga", am tinut o conferinta intitulata ,,Jos frantuzomaniil", in care gaseam o explicatie pentru extremismele antebelice in supralicitarea proiectului unitatii nationale, spre revolta auditoriului, al carui orizont de asteptare era bulversat tocmai de maniera dubitativ-analitica in care puneam problema raportului conflictual intre limba ca libertate inviolabila si limba ca optiune ideologica. Aceste pasaje din trecutul meu academic se opun unui prezent al dezbaterii publice, invadat de pozitii critice la adresa unui proiect de reformare a educatiei nationale prin reducerea orelor de limba si literatura romana si de limba latina din curricula preuniversitara. Pentru ca istoria are in structura ei epistemica refrenul (dezbaterea de azi seamana in esenta cu dezbaterea de acum 110 ani), ne simtim datori sa rediscutam geneza si perpetuarea spiritului revolutionar in gandirea iorghista si a ante- si interbelicului romanesc, aplecandu-ne preponderent asupra instrumentalizarii problemei limbii. Cu alte cnvinte, vom pune in context istoric si politic o chestiune de fond pentru teoriile natiunii: limba acelei constructii identitare. Statutul de tema centrala a societatii romanesti, de tema transtemporala, l-am verificat prin gradul inalt de satisfacere a celor trei conditii iden- tificate de Maxwell McComsz: a. sa fie obiectul unui proces de negociere intre actori sociali cu interese si resurse diferite, fiecare dintre acestia incercand sa impuna in spatiul public propria definitie; b. sa devina obiectul unor practici de comunicare, deci sa capteze atentia publicului, si c. sa apartina unei teme familiare publicului. Dar, centrul nostru de interes il constituie preponderent actorii si factorii care au influentat agenda mediatica, prin urmare, constructia agendei publice, in teoria careia agenda mediatica este o ,,co-constructie" realizata de media, public si surse. Desi agenda-building este inca o notiune instabila3, vom analiza maniera in care cei trei actori se pozitioneaza, coincidenta cu raportul lor de influente. Un studiu relativ recent al The Linguistic Society ofAmerica4 inventariaza 6909 limbi vorbite azi pe glob, ceea ce, raportat la numarul celor aproximativ 1000 declarate in editia a XI-a a Encyclo paedia Britannicai ar putea genera o serie de intrebari legitime: a crescut numarul de limbi vorbite?; cercetarea lingvistica a reusit identificarea unor noi teritorii?; gradul de acceptare a statutului de limba s-a schimbat in decursul timpului, odata cu relaxarea demo cratica a lumii? Intr-o analiza sociolingvistica, in care faptele de limba sunt intr-o relatie permanenta cu societatea, raspunsul ar favoriza ideea descoperirii si recunoasterii existentei unor grupuri sociale cu intersectii atitudinale si comportamentale sociale in raport cu limba. Din punct de vedere genealogic, nu exista o evolutie a acesteia, in timp ce, din punct de vedere sociolingvistic, statutul limbii depinde de raportarile sociale ale indivizilor ca socio-instante. Este nevoie de cateva elemente de taxonomic care sa lamureasca principiile care stau la baza clasificarii sociolingvistice, principii atat de ordin lingvistic, cat si extralingvistic. Astfel, pornindu-se de la criteriul provenientei teritoriale, se face distinctie intre limba indigena (autohtona) - originara - si limba neautohtona (imigranta), impusa din exterior intr-un anumit teritoriu.6 Situatia in care limbile autoh- tone sunt utilizate ca limbi oficiale intr-un stat este numita endo- glosie, iar situatia in care rolul respectiv il joaca o limba imigranta cxoglosie7. In realitate, se intalnesc state totalmente cndoglosice (in care una sau mai multe limbi indigene au statut de limba oficiala), totalmente exoglosice (in care niciuna din limbile indigene nu se utilizeaza ca limba oficiala) si partial exoglosice (in care statutul de limba oficiala este atribuit unei limbi imigrante si unei limbi indigene). In functie de criteriul ariei de utilizare se face distinctie intre limba vernaculara (locala) si limba vehiculara (de comunicare interetnica). Limba vernaculara serveste ca mijloc de comunicare intr-o comunitate lingvistica restransa si dispune de un grad redus de normare, in timp ce limba vehiculara mediaza comunicarea intre diferite comunitati eterogene din punct de vedere lingvistic. In literatura de specialitate notiunea de limba vehiculara este inlocuita adesea cu un termen mai tehnic, lingua francaxIn conditiile unei societati multilingve, unul din idiomurile vorbite de catre o parte a comunitatii sau chiar o limba imigranta devine, fie prin forta circumstantelor, fie prin alegerea deliberata a membrilor societatii."

Atlasul istoric realizat sub îndrumarea marelui istoric Georges Duby (1919-1996), membru al Academiei Franceze, este acum accesibil cititorului român care vrea să cunoască evoluţia lumii, din preistorie până în zilele noastre.

Într-adevăr, istoria se desfăşoară nu numai în timp, ci şi în spaţiu. Doar la răscrucea dintre aceste două axe fundamentale putem înţelege marile procese care guvernează nu doar trecutul, ci şi viitorul nostru.

Cele 300 de hărţi, riguros elaborate, ne ajută să înţelegem întreaga istorie a umanităţii, pornind de la primele dovezi ale antropogenezei şi trecând prin marile etape ale civilizaţiilor Terrei, fie ele strălucite sau tulburi, de la expansiunea greacă în Mediterana şi Pontul Euxin la China dinastiei Qing, de la exilurile comunităţilor evreieşti în Antichitate şi Evul Mediu la conflictele contemporane din Transcaucazia şi Africa. Polonia istorică, divizată, şi Germania contemporană, unificată, sunt prezente alături de fenomene economice, dar şi culturale, înscrise în spaţiu, deschizând orizontul marilor mize şi riscuri cu care se confruntă lumea de azi, după prăbuşirea Zidului Berlinului.

Alături de hărţile precise şi elocvente, textele explicative clare, cronologiile complete, un index uşor de utilizat fac din acest Atlas istoric un instrument esenţial atât pentru elevi şi cadre didactice, cât şi pentru toţi cei pasionaţi de istorie. (Prof. univ. dr. ZOE PETRE)

Ocolul Pământului în şapte luni şi o zi de General C. Găvănescul este cronica detaliată şi meşteşugit scrisă a călătoriei Principelui Carol, viitorul Rege Carol al II-lea al României, în jurul lumii, în anul 1920. Prin intermediul povestirii unuia dintre participanții la pasionanta expediţie, îl vom însoţi pe Principele Carol, pe măsură ce vom citi volumele acestei serii, pe mai multe continente, pe mare şi pe uscat, în Grecia, Egipt, Ceylon, India, Indochina, China, Japonia, Statele Unite ale Americii. De la fastul ceremoniilor oficiale, la pitorescul locurilor vizitate, cronica lui Găvănescul este o poveste despre curaj, spirit de aventură şi curiozitate faţă de celălalt, despre patriotism, simţul datoriei şi prietenie. Este epopeea unui vlăstar regal plecat într-o călătorie iniţiatică. Este o amintire preţioasă despre lumi dispărute şi despre felul în care era, cândva, România onorată în lume. Pentru prima dată, vă oferim versiunea integrală şi revizuită a acestui nepreţuit memorial de călătorie.

Benjamin Franklin (1706-1790) spunea: „Dacă există căsătorie fără iubire, va exista și iubire fără căsătorie.” Istoria confirmă această maximă. Puțini sunt monarhii care nu au o listă lungă de relații extraconjugale. Nu este de mirare. De cele mai multe ori, căsătoriile regale au fost rezultatul intereselor de stat, iar prințesele n-au fost decât sigiliul care pecetluia un pact strategic sau politic. 

Probabil de aceea aventurile amoroase ale monarhilor au fost întotdeauna privite cu oarecare indulgență. Astfel că, la Curtea de la Versailles, de exemplu, amanta oficială a regelui avea o alocație, dispunea de apartament propriu în același palat și ocupa un loc remarcabil la ceremoniile de la Curte. Evident, odată cu trecerea secolelor, împrejurările s-au schimbat, însă „femeia” regelui nu a fost întotdeauna regina. Cel puțin așa reiese din cele douăzeci de povești de dragoste relatate în cartea de față, povești care au schimbat destinele regale și i-au făcut pe prinții și pe monarhii din toate timpurile să-și piardă mințile.

„A fost odată ca niciodată...
Au fost odată doi tineri, un băiat şi o fată, care se iubeau şi pe care soarta și urgia războiului i‑au despărţit pentru totdeauna. In această cheie romantică, impregnată de inocenţă, visare, obsesii dureroase, trebuie citit Jurnalul Ellei Filitti, ca de altfel paginile răzleţe rămase din creaţia similară a iubitului ei, Principele Carol, viitorul rege al Romaniei.
E atata candoare, suferinţă sinceră, zbucium sufletesc, in contrast violent cu pragmatismul zilelor noastre, cand parcă oamenii au pierdut capacitatea de a iubi, incat mi s‑a părut că dezvăluirea Jurnalului nu poate fi decat un remember delicat a ceea ce simţeau oamenii altădată.” Georgeta Filitti

„Ştiu bine că inima ta e a mea și numai a mea, așa cum inima mea e a ta, doar a ta. Biata ta inimioară, o simt tot timpul fierbinte lângă a mea. E mereu aici să mă călăuzească în viață, să mă facă prea adesea să sufăr, dar care în ceasurile pustii e unica mea consolare, iubită și dulce consolare ce‑mi vine de la tine...” Principele Carol
„Un singur lucru trebuie să‑ți spun, dragostea mea: inima mea îţi aparţine, nu te juca prea mult cu ea căci e tare gingașă și dacă n‑o ții cu putere, mângâind‑o, și mai ales iubind‑o, s‑ar putea să moară în mâinile tale Doar în tine și prin tine, prin iubirea și afecțiunea ta pentru mine, trag nădejde să pot îndura marea lovitură ce ne rezervă tristul viitor. Iar eu, cu toate acestea, te iubesc, te iubesc ca o smintită ce sunt.” Ella Filitti

În anul 44 î.Hr., Cezar a fost ucis la idele lui martie.

Amanta lui, Cleopatra, regina Egiptului, a fugit la Alexandria cu fiul lor. Marc Antoniu, prietenul şi acolitul lui Cezar, a susţinut cauza fiului acestuia în faţa Senatului. Dar senatorii au refuzat să-l recunoască drept unul dintre moştenitorii lui Cezar.

A izbucnit apoi războiul civil şi, după înfrângerea ucigaşilor lui Cezar, Antoniu a preluat controlul asupra Orientului. Chemată la Tars, pe teritoriul actual al Turciei, Cleopatra şi-a făcut intrarea în amurg, înveşmântată ca Venus, pe o corabie înmiresmată şi scânteind de lumânări. Aşa a început una dintre cele mai cunoscute poveşti de dragoste din toate timpurile, care a durat unsprezece ani şi a creat cel mai faimos cuplu din Antichitatea romană.

„Cartea pe care cititorul o are azi în faţă nu este doar o relatare alertă și sensibilă a unei mari iubiri, ci o evocare captivantă a pasiunilor care au dominat câteva personaje ilustre ale sfârșitului Republicii Romane – Cezar, Pompei, Marc Antoniu și mai ales regina Egiptului, Cleopatra. [...]

Marele merit al cărţii este, desigur, acela de a regândi istoria crizei și sfârșitului republicii, de la Primul Triumvirat la triumful final al lui Octavian, prin prisma unor biografii care se întâlnesc și se înfruntă, ceea ce îi redă culorile violente și interesul pasionant pe care orice carte de istorie cu adevărat bună trebuie să-l suscite.” Zoe Petre

„O relatare plină de culoare, dublată de o cercetare amănunţită.” Spectator

Volumul, prefațat de ASR Principele Radu al României, conține texte ce abordează aspecte privind istoria Casei Regale din România, precum și rolul pe care aceasta l-a avut de-a lungul timpului în viața socială și politică românească. Din punct de vedere publicistic, cartea deschide Anul Regal, când se împlinește un secol și jumătate de la fondarea Casei Regale și a statului român modern, anul care marchează întemeierea Dinastiei Regale și insti­tuirea primei Constituții moderne a statului român.

Dreptul nelimitat al oricărui individ de a-și vedea recunoscută propria particularitate de către o instituție politică este una dintre valorile pe care noua construcție europeană încearcă să le justifice și să le susțină. Însă atentatele teroriste din ultimii ani au dus la o divizare ideologică, înregistrată în majoritatea țărilor europene. Analizele din acest volum caută să identifice problemele migrației și să propună soluții pertinente referitoare la integrarea musulmanilor în țări predominant creștine, un studiu de caz elocvent fiind situația Franței din ultimele decenii.