Istorie & Politologie

Cartea Mari răzbionici ai lumii antice înmănunchează viețile și faptele de arme ale unora dintre cei mai de seamă generali, căpitani, și conducători de oști, dar și a unor despoți din Orientul antic.
Prezentarea acestor personalități este făcută amănunțit și se bazează pe datele ce au fost culese din largul câmp al arheologiei și din lucrările unor istorici de seamă ca: Titus Livius, Plutarh, Dio Cassius, Appianus și
alții. În această lucrare științifico-istorică consacrată celor mai strălucite figuri militare ale antichității, iubitorii genului îi vor întâlni pe: Alexandru Macedon, Cezar, Hannibal și Spartacus precum și pe Tutmes al III-lea și Nabucodonosor etc. Dar descrierea vieții și a faptelor lor mărețe nu se poate face fără a nu aminti și de alte figuri, importante și ele, cu care ei au făcut alianțe sau împotriva cărora au luptat. Triumfuri grandioase, trădări, sinucideri, iubiri mistuitoare, otrăviri și uneltiri mârșave, toate se împletesc pentru a crea o atmosferă de poveste –, dar o poveste reală, trăită – care îl va fascina pe cititor.

Documente SSI despre crimele comise de NKVD asupra populaţiei româneşti din Basarabia şi Bucovina • Purtarea „mizerabilă“ a evreilor comuniști din Basarabia la retragerea Armatei Române • Atentatori legionari dirijaţi de NKVD • Organizarea şi funcţionarea SSI • Documente, instrucţiuni şi metodologii despre organizarea, structura, mijloacele, metodele şi tehnicile folosite în activitatea de informaţii și contrainformații

    Ion Lissievici (1896-1974), eroul acestei cărți, a fost ofiţer de elită al Armatei Române şi a condus serviciile de spionaj în cel de-al Doilea Război Mondial. După prăbuşirea regimului antonescian a îndeplinit funcţia de director general al Serviciului de informaţii din Ministerul de Război. Timp de 15 ani, a fost deţinut în temniţele regimului comunist din România pentru „vina” de a fi făcut parte din serviciile secrete „burghe- zo-moşiereşti”.

    Şi dacă nu am reuşit până acum să le ridicăm încă tuturor eroilor câte un monument – pentru că adevărata libertate şi prosperitate a unui popor înseamnă a ne bucura şi de acest drept –, atunci să le mutăm soclurile din pieţele publice, încă inaccesibile pentru ei, în sufletele noastre, spre a dovedi cu adevărat că noi, românii, ne preţuim înaintaşii, pentru că ştim să fim uniţi şi să învăţăm din istorie.

Prof. univ. Cristian Troncotă

Alpheus Hyatt Verrill se bucura de un succes rasunator la nivelul international, cu zeci de mii de exemplare vandute din fiecare carte.

Felul in care scrie si contureaza personajele reprezinta principalele atuuri ale Alpheus Hyatt Verrill.

Autorul descrie modul în care Inchiziția a influențat nu doar viața religioasă, ci și politica și cultura Europei, prezentând mărturii despre persecuțiile asupra evreilor, musulmanilor și altor minorități religioase și etnice.

Alpheus Hyatt Verrill folosește o abordare bazată pe documente istorice, reușind să ofere o privire echilibrată asupra motivelor religioase și politice din spatele acestei instituții, dar și asupra consecințelor sale psihologice și sociale pentru cei afectați.

Conceputa ca un eseu istoric, lucrarea dedicata Infanteriei romane prezinta evolutia acestei arme din perioada sa premoderna si pana la aderarea la NATO, institutiile sale de invatamant militar, personalitatile care s-au remarcat de-a lungul timpului in Razboiul de Independenta, in Primul si in cel de-Al Doilea Razboi Mondial, participarea la misiunile internationale, precum si o serie de previziuni despre care va fi viitorul sau in peisajul national si mondial.

Despre Domnii ce au stăpânit aceste ţări, despre luptele, tratatele şi nenorocirile lor, s-a vorbit destul, şi bine şi, mai ales, rău. Viaţa întregii ţări se cuprinde în faptele lor, care s-au făcut în numele ei. Dimpotrivă, o uitare nedreaptă a acoperit totdeauna, ca o buruiană de părăsire, mormintele Doamnelor, ce au stat alături de soţii lor, în mijlocul furtunilor unui trai aşa de zbuciumat, încât abia ni-l putem înfăţişa astăzi. Figurile viteze, figurile dureroase, figurile binefăcătoare şi sfinte, modestele figuri blânde se împărtăşesc de aceiaşi nepăsare din partea scriitorilor. Şi ca şi Doamnele, sunt date uitării Domniţele, a căror copilărie şi tinereţe a trecut mai totdeauna printr-un lung şir de pribegii şi rătăciri şi pe care nunta le-a strămutat în locuri foarte depărtate de noi, de unde adesea n-au mai venit niciodată să-şi vadă părinţii şi ţara. Despre Doamnele noastre se poate vorbi din două puncte de vedere: întâi din cel al originii lor şi apoi din acela, nu mai puţin însemnat, al rostului pe care-l aveau la Curtea petrecerilor sau la Curtea afacerilor. Ici şi colo, se prind de la sine în această bătătură de idei florile strălucitoare, vii ale caracterelor, isprăvilor și suferințelor acestor Doamne.

Trista poveste de viață a celei care avea să ajungă  Împărăteasa Austriei – fără a visa la mărirea aceasta –  începe la vârsta de doar 16 ani, când era un copil fericit, îndrăgostit de mare, de sport și literatură. Opera  literară preferată a ei a fost „Visul unei nopți de vară“, a lui Shakespeare, imaginându-și că este Titania, Regina zânelor, neplăcându-i numele de Sisi.

Visele ei nu s-au împlinit niciodată, nu s-a putut acomoda cu eticheta de la Curte și nici cu o soacră rigidă. Împăratul Franz Joseph o iubea nespus, dar în fața mamei sale nu avea niciun cuvânt. Nici măcar atunci când i s-au luat copiii abia născuți, chiar și animalele de companie. Deși înconjurată de multă bogăție ea rămâne un suflet trist, mereu apostrofată de soacră, chiar în public, și urmărită de damele de companie la fiecare pas.

După moartea primei fetițe, la doar 2 ani, Sisi va mai aduce pe lume un băiat Rudolf, care se va sinucide, și o fiică, Marie-Valerie. Distrusă de tot felul de bârfe și chinuită de remușcări cade în depresie, iar asta va duce și la răcirea relațiilor cu Franz Josef care își va găsi mângâierea în brațele actriței Katharina.

Aceată carte ne spune povestea tragică a vieții celei mai frumoase și îndrăgite împărătese, în cadrul istoric al acelor vremuri. Aici vom cunoaște o altă Sissi, cea adevărată nu pe cea din romanticele ecranizări.

In afara de razboiul propriu-zis - dus de armate - mai exista in omenire si alte lupte, tacute, nevazute si cunoscute numai de un numar restrans de oameni.

Nu dăm aici viaţa, mai mult sau mai puţin romanţată, a moştenitorului Franz Ferdinand, nici amănuntele dramei sângeroase, care, atât de năprasnic, i-a pus capăt. Am încercat să desprindem atmosfera în care a trăit principele habsburgic, şi care, fatalmente, i-a curmat acţiunea. Căci atentatul – şi mai cu seamă reuşita lui – este o întâmplare; dar deznodământul trebuia să vină în orice caz, în ziua aceea sau într-alta, în felul tragic de la Saraievo sau în alt fel – putea fi mai blând şi chiar banal de tot –, dar de venit trebuia să vină. 

Austro-Ungaria înfăţişa un anahronism absurd. Nu conglomeratul de neamuri pricinuia tot răul. Oameni serioşi, oameni cumpăniţi şi practici, pe care nicio himeră nu i-a bântuit vreodată, au crezut – şi cred – în putinţa statelor unite ale Europei, a tuturor statelor Europei. Cu atât mai viabilă, prin urmare, trebuia să fie alcătuirea care sub numele de Austria – apoi Austro-Ungaria – exista de atâtea veacuri, înfăţişând înlăuntru o bogată viaţă economică şi un intens focar de cultură, iar în afară un factor diplomatic şi militar hotărâtor în destinele lumii. Cum s-a putut prăbuşi într-o singură clipă această putere formidabilă? Căci, virtualmente, totul s-a produs într-o clipă: aceea în care un singur glonte, al lui Prinkip, a pătruns în corpul unui singur om, al lui Franz Ferdinand.

Imaginea pe care mi-am făcut-o despre americani, în călătoriile mele precedente în Statele Unite, a fost numai întărită prin apariţia primului lor cetăţean, căci el are cele mai multe din calităţile şi slăbiciunile poporului său. Pe cât este Roosevelt, prin spiritul său, cetăţean al lumii − pe atât este el american prin natura sa. Aşa apare el şi în paralelele pe care, după pilda maestrului meu Plutarh, le-am trasat între el şi anumiţi contemporani. Firea sa deschisă, precum şi ocaziile deosebite pe care mi le-a oferit pentru a studia persoana sa în timp ce-şi împlinea funcţiile în cadrul variat al ţării, mi-au înlesnit cunoaşterea caracterului său. Am controlat această cunoaştere cu judecăţile colaboratorilor şi ale potrivnicilor săi, pe care i-am chestionat în cursul celor două călătorii făcute în 1937. Roosevelt ştia, din biografiile mele precedente, în ce sens tind cercetările mele − şi a dat mână liberă portretistului, să-l studieze în plină acţiune, ceea ce nu mi-a fost niciodată cu putinţă până acum. Emil Ludwig

Ion Iachim – născut la 1 ianuarie 1950 în satul Cornova, raionul Ungheni. Mama, Elena Jianu, ţărancă din Cobâlca (Codreanca), raionul Străşeni; tatăl – Eudochim Iachim, felcer, fost ostaş de gardă la Palatul Regal din Sinaia, participant la operaţiile militare pe frontul de est, în cadrul Armatei Române, 1942-1944. Ion Iachim a absolvit facultatea de filologie a Universităţii Pedagogice „Ion Creangă” din Chişinău. Profesor de română. Ziarist. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova în domeniul pedagogiei. A scris peste 40 de cărţi (romane, povestiri, publicistică, piese de teatru, versuri).

Portrete si Tipuri Parlamentare de George Panu este o incursiune fascinanta in viata politica a Romaniei din secolele XIX si XX. Cartea ne poarta prin culisele parlamentului, pictand portrete vii si pline de nuante ale unor figuri emblematice care au marcat istoria politica a tarii. Aceasta colectie de portrete politice nu este doar o trecere in revista a personalitatilor care au contribuit la formarea Romaniei moderne, ci si o analiza profunda a tipologiilor umane, a ambitiilor si intrigilor care au definit epoca respectiva. Fiecare personaj prezentat de Panu devine o poveste in sine, dezvaluind atat punctele forte, cat si stabiciunile acestor figuri istorice, surprinse in momentele lor de triumf si esec. Portretele descrise de George Panu sunt mai mult decat simple descrieri: ele sunt oglindiri ale caracteretor complexe si ale ideologiilor care se ciocneau in arena parlamentara. De la diplomatia calma a lui Lascar Catargiu, la energia debordanta si vizionara a lui Tache Ionescu, de la intelectualismul rafinat si eleganta discursului lui Titu Maiorescu, pana la viziunea pragmatica si incisiva a lui P.P. Carp si influenta notabila si ambitioasa a lui Alexandru Marghiloman, cartea contureaza un tablou viu al vietii politice din Romania acelor vremuri. Este un tablou plin de contraste, in care ideile conservatoare se intalnesc cu impulsurile modernizatoare, iar discursurile patetice se impletesc cu calcule pragmatice, intr-un joc continuu de putere si influenta. Scrisa intrun stil captivant si plin de ironie fina, cartea reuseste sa ne apropie de personajele istorice intr-un mod intim si direct, oferind atat detalii biografice, cat si perspective inedite asupra caracterului si ambitiilor fiecaruia.

Cartea aceasta cuprinde rezultatul studiilor mele de peste un sfert de secol. Mi-am dat silinţa, ca să fie scrisă în aşa chip ca să poată fi citită şi înţeleasă cu uşurinţă de orice om.. Am făcut-o din dorinţa de a face cunoscute faptele glorioase ale marilor noştri Domni şi sacrificiile lor pentru apărarea pământului strămoşesc în cercuri cât mai largi. Cruzimea de care a dat uneori dovadă era caracteristică vremurilor în care trăia, căci cei mai mulţi şefi de state erau pe acea vreme cruzi. Dar toate acestea n-avem indicii ca el să le fi comis din cruzime, din capricii, ci numai dictate de interesul de stat. Singurele decapitări constatate sunt ale celor trei boieri, Vornicul Isaia, paharnicul Negrită şi stolnicul Alexe, care au făcut acte de trădare. Avem convingerea că patriotismul adevărat nu se dezvoltă decât prin cunoaşterea istoriei noastre naţionale. Numai când cineva cunoaşte sforţările, pe care le-au făcut eroicii noştrii Domni pentru apărarea țării, numai când va vedea spiritul lor de sacrificiu pentru patrie, numai atunci se va considera ca o verigă din lanţul strămoşilor şi va dobândi sentimentul iubirii de ţară. Când se va constata hotărârea cu care strămoşii mergeau la moarte pentru ţară şi sacrificiile de orice natură, pe care erau gata să le facă în orice moment pentru patrie, se vor trezi fără de voie sentimentele nobile, care au dispărut astăzi la o bună parte din compatrioţii noştrii, copleşiţi de concepţia materialistă, care coboară pe om în rândul fiinţelor conduse de instincte şi îl dezonorează. Numai exemplul marilor noştrii strămoşi, care s-au sacrificat pentru ideal, mai poate trezi din amorţire sentimentele frumoase. Numai amintirea eroicilor luptători pentru ţară şi lege mai poate răspândi o rază de idealism.

Nicolae Stoicescu încearcă reconstituirea reală a personalităţii acestui domnitor, atât de controversat prezentată în literatura ştiinţifică, ca şi în cea beletristică. Cu o răbdare de benedictin, Nicolae Stoicescu a reexaminat izvoarele istorice, le-a confruntat între ele şi şi-a putut da seama, pe baza analizei lor critice, de fondul de adevăr pe care-l cuprind, ca şi de adaosurile subiective. Înlăturând cu grijă stratul fals de informaţii ce denatura chipul domnitorului şi acţiunile lui, autorul lucrării de faţă ni-l redă pe Ţepeş ca pe un conducător de stat al epocii lui, în tot ce a avut ea măreţ, dar şi reprobabil.

Raţiunea de stat i-a dictat acţiunile, iar mijloacele folosite au fost cele ale vremii. Situaţia din ţară şi poziţia ei internaţională cereau măsuri hotărâte şi urgente. Mai uşor de observat decât înţelegerea mobilului măsurilor întreprinse de domn şi a efectului acestora pentru viitorul ţării, asprimea manifestată de domn a dat naştere la o mulţime de speculaţii literaro-fantastice. Ele n-au păstrat de la domnul român decât numele, luat de la tatăl său, „Dracula”, nume căruia i-au asociat cele mai incredibile poveşti.

Cartea lui N. Stoicescu nu are nimic ocazional. Bogăţia faptelor prezentate, logica prezentării lor, sobrietatea de stil îl câştigă pe cititor şi îl asociază anchetei întreprinse în vederea luminării adevărului despre Ţepeş. Dându-se la o parte mitul, apare în toată grandoarea figura lui Ţepeş, despre care nu poate fi rostit un elogiu mai mare decât acela pe care Chalcocondil l-a pus în gura lui Mahomed al II-lea „că nu poate să ia ţara unui bărbat care face lucruri aşa de mari şi mai presus de fire ştie să se folosească aşa de domnia şi supuşii lui”.

Prof. Ștefan Ștefănescu

“De mult scriitorii de anale slave în Balcani, pornind de la împăraţii romani şi bizantini şi trecând pe la țarii bulgari şi sârbi, ajungeau la domnii români ca la continuatorii autorităţii lor. Supuşi unor prelaţi greci, ca Dionisie Rali al Târnavei, din care Mihai făcu capelanul său în Ardeal şi în Moldova, reorganizatorul canonic al Bisericii locale, bulgarii cerură prin aceştia, prin tot soborul acestor şefi religioşi ai lor, libertatea de la Mihai. Iar sârbii, care, o clipă, crezuseră în Sigismund, proclamându-l ca rege al lor, pentru a-l vedea părăsind, ruşinos, asediul, îndelungat şi zadarnic, al Timişoarei turceşti, puseră bandele lor, sub Baba-Novac, ars apoi de unguri pentru cauza, învinsă, a lui Mihai, şi sub atâţia alţii, în serviciul eroului, care era şi al lor, alături cu ţăranii şi boierii munteni şi moldoveni care înconjurau pe şeful firesc al rasei lor.

Valoarea politică a lui Mihai Viteazul, după tot ce s-a găsit în timpul din urmă cu privire la spusele şi faptele lui, nu mai poate fi tăgăduită. Ea face dintr-însul, biet bastard domnesc, lăsat fără instrucţie, crescut prin străini, fără țară ani de zile, ajuns întâmplător Domn al unei ţări fără tezaur, fără armată, fără alianţe ca şi fără mijloace de acţiune, una din marile personalităţi ale veacului al XVI-lea. Acela pe care, pentru vitejia şi martiriul său, ai săi îl consideră drept un sfânt şi mucenic, se ridică astfel şi în stima cercetătorului străin al politicii universale.”

N. IORGA

Prințul Barbu Alexandru Știrbey este o personalitate strâns legată de istoria noastră. Lucrarea aceasta oglindește pe bază de documente, etapele biografice ale prințului, descendent după bunică din neamul Brâncovenilor și nepot dinspre tată al domnitorului Țării Românești, Barbu Dimitrie Știrbey. După cum se știe, domnitorul Cuza abolise rangurile boierești, dar Știrbey, prin acțiunile sale, a rămas un prinț în bunul sens al cuvântului, angrenat puternic în viața țării.

Constantin Constantinescu, autorul lucrării, paralel cu viața plină uneori de peripeții a prințului Știrbey, descrie și principalele etape ale activității sale politice ca sfetnic principal al regelui Ferdinand. A fost un prieten devotat al tronului, atât până la moartea regelui survenită la 1927, cât și în timpul domniei lui Mihai I (1927-1930 și 1940-1947). A fost un colaborator apropiat al lui Iuliu Maniu. Deși au susținut monarhia, au fost adversari ai regelui Carol al II-lea (1930-1940). Cartea este împărțită în 21 de capitole care se lecturează ușor, ca un roman polițist, unde istoria familiei se îmbină cu cea națională și chiar cu cea mondială. Sunt descrise amănunțit lucrările Păcii de la Buftea, sunt amintite unele evenimente ale vieții politice dintre cele două războaie legate de viața și activitatea lui Știrbey, precum și acțiunile sale diplomatice de la Cairo și Moscova ca emisar al lui Iuliu Maniu și ca mijlocitor al încheierii armistițiului cu Aliații. A semnat cu durere Armistițiul de la Moscova. Lucrarea cuprinde multe detalii și alte probleme mai puțin cunoscute din viața și activitatea prințului, pe care cititorul le va descoperi acum, în anul în care se împlinesc 150 de ani de la nașterea sa. Barbu Știrbey rămâne o figură luminoasă în galeria marilor patrioți români, dar mult prea lăsată în anonimat.

Prof. univ. dr. Nicolae Ciachir

Dimitrie R. Rosetti, cunoscut si sub porecla "Max", a fost una dintre figurile remarcabile ale epocii sale in istoria romaneasca. Nascut in 1837 intr-o familie influenta, el a jucat un rol crucial in miscarea pentru unirea principatelor romane si in dezvoltarea societatii romanesti din secolul al XIX-lea. Rosetti a fost un politician, jurnalist si om de cultura deosebit de activ si influent.

A fost un sustinator fervent al idealurilor nationale romanesti si a militat pentru modernizarea si democratizarea societatii romanesti.

El a fost un lider in lupta pentru emanciparea taranilor si pentru imbunatatirea conditiilor de viata ale populatiei romanesti. Ca jurnalist si editor, Rosetti a fost o voce puternica in presa vremii, folosindu-si influenta pentru a promova cauza nationala si pentru a critica nedreptatile sociale si politice.

In plan politic, Rosetti a detinut diverse functii importante in guvern si in Parlamentul roman. El a fost un sustinator al modernizarii institutiilor statului si al consolidarii independentei nationale a Romaniei. Contributiile sale au fost deosebit de valoroase in perioada de tranzitie de la statutul de principate sub suzeranitate otomana la cel de stat national independent. Un alt aspect notabil al activitatii sale a fost lucrarea sa De la Capsa la Palat, in care a oferit o privire detaliata asupra intrigilor politice si a culiselor puterii din acea perioada.

Fara sa doresc sa dau verdicte, punandu-mi mereu semne de intrebare, dand voie indoielii sa ma framante, apreciez ca necesara o revedere a problematicii [raporturilor romano-sovietice/ruse n.a.] si prin includerea in cercetare si in analiza a unor masuri si atitudini politico-diplomatice romanesti, care, privite din anumite perspective, pot fi apreciate si ca erori, unele dintre ele grave. Relatia Romania-China a avut profunzimea si continuitatea specifica unor parteneri strategici, in acceptiunea sa de astazi, partile acordandu-si sprijin reciproc si manifestand solidaritate in momente dificile. Aceasta relatie bi si multilaterala, adoptata de regimul socialist de stat de la Bucuresti, a depasit limitele unui joc politic menit sa erodeze hegemonia sovietica, prin sustinerea unui al doilea pol de putere in cadrui sistemului socialist de stat mondial. Partea romana a promovat pe parcursul mai multor generatli de lideri o relatie de prietenie cu China, care a fost preluata si in mentalul colectiv. - Corvin Lupu

„Nu știu o altă carte de istorie a civilizației europene care, asemeni celei a lui Huizinga, să fi strâns laolaltă atâta rafinament, erudiție și har narativ. După cum nu știu nici o altă epocă în care strămoșii noștri să fi atins o temperatură afectivă asemeni celor care au trăit în secolele XIV și XV, în «crepusculul Evului Mediu».

Niciodată emoțiile nu au fost atât de mult însoțite de expresia lor exacerbată. Niciodată lacrimile și disperarea nu au fost mai convingătoare, niciodată bucuria și veselia, mai exuberante. Niciodată cruzimea și mila nu s-au ținut mai strâns de mână, oferind un spectacol deopotrivă grotesc și înspăimântător. Și niciodată formele pe care le-a îmbrăcat viața nu au fost conturate cu o linie mai precisă. A fost nevoie de toate acestea pentru ca noul să apară în istorie cu surâsul Renașterii pe chip.“ — GABRIEL LIICEANU

Visuri Spulberate prezintă destinul unei figuri regale ilustre, principesa României. Dificultățile anilor de război, refugiul familiei regale la Iași au privat-o pe Elisabeta de educația clasică princiară, care avea să fie compensată de latura caritabilă, prin munca devotată de infirmieră în spitalele din spatele frontului, preluând mai târziu în Grecia modelul spitalului Coțofenești.

O lectură fascinantă pentru cei care doresc să afle mai multe despre trecutul Rusiei și să deceleze adevărul de legendă

„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil”, spune un faimos proverb sovietic, făcând referire la mitologia care însoțește ascensiunea și declinul uneia dintre cele mai mari puteri din lume. În acest volum, autorul urmărește cele mai importante evenimente istorice care au dus la apariția și dezvoltarea Rusiei, începând cu varegii veniți din Scandinavia, cu crearea Rusiei Kievene, adoptarea ortodoxiei ca religie, luptele contra mongolilor, luptele interne în spațiul rusesc, creșterea și descreșterea unor orașe, până la supremația Moscovei și a Moscoviei. Rusia ajunge să fie o mare putere după ce își supune, pe rând, vecinii prin modernizare, tenacitate și o forță militară copleșitoare. Timp de peste un mileniu, această națiune cu granițele în continuă schimbare a fost cunoscută, succesiv, sub numele de Marele Cnezat al Moscovei, Imperiul Rus și Uniunea Sovietică, reinventându-se apoi ca Federația Rusă. Fiecare nume are conotații politice și istorice care stârnesc, în prezent, controverse aprinse printre cercetători, politicieni, jurnaliști și oamenii de rând.

Precum alte popoare, și rușii își rescriu constant istoria, omițând eșecurile răsunătoare și evocând marile victorii și evenimente patriotice.

Rodric Braithwaite, fost ambasador britanic în Rusia și excelent cunoscător al acestui spațiu, separă miturile de realitate, pentru a revela cititorului adevărul.

„Pentru a înțelege mai bine o astfel de națiune frământată – și, prin urmare, modul în care Putin a ajuns să-și lanseze invazia catastrofală asupra Ucrainei –, cel mai bun lucru pe care îl puteți face este să citiți acest portret revelator.” - JONATHAN DIMBLEBY, istoric, autor al cărții Barbarossa: How Hitler Lost the War

„[Braithwaite] își poartă cu farmec cititorul, precum un ghid, prin ultimul mileniu al istoriei rusești.” - The Telegraph

„Această istorie minunată dezvăluie ambițiile imperiale ale președintelui rus.” - The Times

Un volum de memorii – structurat sub forma unei conversații încântătoare – despre unele din cele mai importante familii boierești din istoria Românei, cu roluri semnificative în viața politică, economică și culturală. Aceste familii au contribuit semnificativ la formarea României moderne, prin implicarea lor în politică, economie și cultură.

Ileana Kripp Costinescu s-a născut în 1954, când cel puțin câte un membru al familiilor din care se trage era fie închis, fie trimis în domiciliu obligatoriu. Însă Ileana Kripp Costinescu a avut o copilărie fericită la Sinaia, și chiar și la București, crescând printre bunici, unchi și mătuși care aveau tot timpul ceva de povestit din viețile lor de altădată: călătorii fabuloase, iubiri interzise, intrigi politice, biografii exemplare, întâmplări din înalta societate. 

Datorită acestei memorii afective, mai târziu, în exil, Ileana Kripp Costinescu și alți membri ai familiilor românești Costinescu, Știrbey, Bibescu, Brătianu au reușit să-și păstreze spiritul și să nu se înstrăineze de țară. 

Din 2001, Ileana Kripp Costinescu se ocupă stăruitor de renașterea renumelui cramei Știrbey de pe domeniul viticol de la Drăgășani, moștenit de la bunica sa Maria Costinescu Știrbey. Totuși, a găsit timp să-i povestească editorului Cătălin Strat și ce a trăit ea însăși și ce a auzit în casele ultimilor aristocrați autentici.

Povestea vieții unuia dintre cei mai bogați români din perioada interbelică, după emigrarea sa în America (anii 1946–1965)

Prefață de Sebastian Iacob Moga

Postfață de Victor-Eugen Salcă

Proiect editorial apărut sub egida Asociația „Vechiul Cluj”

Coordonatorul volumului: Tudor Sălăgean

Coordonatorii proiectului: Sebastian‑Iacob Moga, Victor‑Eugen Salcă

Colecţia Clujul din cuvinte este coordonată de Irina Petraş

Iată că s-au publicat 10 volume și s-au împlinit 11 ani de „Povești despre Cluj”. Cum trece timpul! Trecem și noi, dar dragul nostru Cluj rămâne la fel de frumos în evoluția lui. Chiar dacă acest fenomen are uneori rezultate mai bune, iar alteori mai puțin bune. Noi iubim orașul, orice ar fi. Am descoperit în acești 11 ani oameni faini, care știu extrem de multe despre Cluj. E important ca poveștile lor să rămână scrise, să nu se piardă. Am văzut, de asemenea, oameni care sorbeau cu pasiune informațiile primite. Le mulțumesc celor inimoși care au scris în toate volumele noastre, precum și celor nu mai puțin inimoși care le-au cumpărat și citit. Sunt mândru că Asociația „Vechiul Cluj” a lăsat ceva palpabil și frumos în urmă. Totuși, purtați de valul poveștilor, aș vrea să nu uităm un lucru: Clujul e al locuitorilor săi, indiferent de locul și data nașterii. Ce ar fi el fără ei? (SEBASTIAN IACOB MOGA)

Nu trebuie să uităm niciodată cum se stătea la coadă la „Miorița” pentru lapte, pâine, unt, la Alimentara pentru zahăr, ulei, făină de mălai, la măcelăriile cu cârlige goale, în speranța că „se aduce” carne, la produse „de lux”: lămâi, portocale, banane, cafea. O mențiune specială merită, totuși, hârtia... igienică! Și asta se vindea „raționalizat”. Să ne amintim și de listele de așteptare pentru achiziționarea de autoturisme, mașini de spălat și televizoare color, de cozile la PECO (când „se băga” benzină), de circulația în „duminicile pare” și „duminicile impare” și de  întreruperea circulației în iernile grele... Și cum se trăia cu întreruperi la energia electrică, cum se raționalizau gazul natural sau apa. Cum înghețau oamenii în stații așteptând troleibuzele de Mănăștur. Autobuzele de Zorilor veneau din an în Paști. Dar nu contau toate astea! Bine că eram (!?) respectați în lume (unde numai paserile cerului și anumiți cetățeni merituoși ajungeau) și mai aveam și ț-șpe tone de oțel pe cap de locuitor. (VICTOR-EUGEN SALCĂ)

Istoricii sunt, în general, interesați de procesele de vrăjitorie încheiate cu condamnarea și executarea acuzatelor (sau acuzaților, în destul de rarele cazuri în care suspiciunile vizau bărbați), acestea oferindu-le ocazia de a sublinia realitățile dintr-o epocă marcată de nedreptăți reale și evidente. Trebuie să știm însă că nu toate procesele de vrăjitorie au fost judecate de magistrați însetați de sânge. Un astfel de caz a avut loc în luna martie 1612, când cei doi judecători ai orașului, Gergely Bonczidai și Peter Filstich, nu au luat, de fapt, în considerare acuzațiile de vrăjitorie formulate împotriva a două femei, în împrejurări care ridicau numeroase și justificate semne de întrebare. [...] Pârâtele au fost arestate și încarcerate în închisoarea orașului, fiind acuzate că ar fi folosit vin, gălbenușuri de ou și lapte stors din sân cu intenția de a-l vrăji pe Mihály Cziszmasia, căruia i-ar fi provocat o boală gravă. (TUDOR SĂLĂGEAN)

Seria I, Vol. VIII. Proiect editorial apărut sub egida Asociației „Vechiul Cluj” și a Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române
Ediţie critică în limba română de Varga Attila. Prefaţă de Tudor Sălăgean

Imagine copertă: Palatul Bánffy, arhiva Asociației „Vechiul Cluj”

Colecţia Clujul din cuvinte este coordonată de Irina Petraş

Istoria Clujului de Jakab Elek nu este doar un proiect istoric, ci și un simbol al efortului colectiv de păstrare și de redescoperire a identității locale ce contribuie, semnificativ, la consolidarea moștenirii culturale a orașului. Apreciem această operă istorică vastă unde orice detaliu are o importanță aparte, iar fiecare nou volum reprezintă o fereastră deschisă către trecutul nostru, oferind cititorilor o perspectivă profundă și autentică asupra istoriei Clujului și a valorilor sale identitare.
Volumul al VIII-lea al Istoriei Clujului surprinde o perioadă în care orașul nostru, ca parte a Imperiului Habsburgic, a resimțit influențele unei politici conservatoare, de reechilibrare, promovată de Leopold al II-lea în contextul complex al politicii interne și externe a Imperiului. Domnia scurtă, dar semnificativă, a lui Leopold al II-lea a avut un impact deosebit asupra organizării administrative și a vieții sociale a Clujului, aducând transformări atât în structura economică a orașului, cât și în relațiile dintre autoritățile locale și diversele comunități etnice și confesionale din Transilvania. Această etapă este caracterizată de o întoarcere la unele măsuri de compromis, păstrând totodată anumite reforme din perioada precedentă, a lui Iosif al II-lea, ceea ce a determinat un climat politic și social complex, dar și o perioadă de stabilitate și progres pentru oraș. (TUDOR SĂLĂGEAN)

Volumul al VIII-lea din Istoria Clujului, traducere după Jakab Elek, care acoperă intervalul de timp de la finele secolului al XVIII-lea, respectiv domnia Împăratului Leopold al II-lea,  pune în valoare trecutul orașului Cluj în Epoca Luminilor, așa cum o descrie „Cartea Secolelor” editată de renumitul academician maghiar în a doua jumătate a veacului al XIX-lea. (VARGA  ATTILA)

„Despre Nicolae Iorga s-a scris mult, mai ales în postura lui de titan al naționalismului românesc și de figură emblematică a panteonului național. S-a scris, însă, așa cum se scrie în general despre statui: cu teama și reținerea de a chestiona până la capăt pasiunile și interesele omului din spatele statuii.

În această carte, Georgiana Țăranu face o necesară operă de restituire: recuperarea dimensiunii umane care influențează, voit sau nevoit, conștient sau inconștient, scrierile și opiniile oricărui om de spirit, oricât de mare și de intrat în legendă ar fi el.

Îmbinând în mod echilibrat rigurozitatea științifică cu o scriitură accesibilă și lipsită de prețiozitate, volumul reprezintă, din această perspectivă, o foarte valoroasă contribuție la biografia intelectual-politică a lui Iorga. El marchează, totodată, o bornă importantă în istoriografia dedicată gândirii naționaliste din România interbelică.“ — ALINA PAVELESCU, Arhivele Naționale ale României

„Odată cu cartea Georgianei Țăranu, cititorii au la dispoziție un studiu foarte bine documentat și argumentat, care vădește rigoare și curaj istoriografic, mai ales că este vorba despre un subiect extrem de delicat: fascinația lui N. Iorga față de regimul fascist italian și față de dictatorul Benito Mussolini. A fost o temă ocultată, expediată în câteva cuvinte sau evitată mult timp îndeosebi în scrisul istoric autohton. Textul este un exemplu de exploatare echilibrată a documentului de arhivă, a surselor primare și de îmbinare a lor cu informațiile ce se desprind din literatura de specialitate, din presă și alte izvoare.“ — CRISTIAN VASILE, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“

„Georgiana Țăranu face un serviciu public atrăgând atenția cititorilor asupra unui aspect adeseori trecut cu vederea din activitatea lui Nicolae Iorga: admirația și susținerea sa pentru Mussolini. Ea își plasează demersul în contextul mult mai larg al discuției despre Iorga «istoricul» și Iorga «politicianul», reamintindu-ne că, până la sfârșitul vieții, catedra universitară pe care o ocupa, ca și publicistica sau funcțiile deținute în parlament și guvern i-au permis lui Iorga să exercite o influență uriașă asupra generației sale.“ — DENNIS DELETANT, Woodrow Wilson Center

„Viaţa rezervă surprize. Una dintre cele mai neaşteptate - pentru mine - s-a dovedit excepţionala primire de care s-a bucurat cartea, îndată după apariţia ei în mai 1997. A devenit subiect predilect de discuţie în mediile intelectuale. Au elogiat-o nume de primă mărime ale culturii româneşti. Cartea ţintea până la urmă chiar mai departe decât îmi fusese intenţia. Nu doar istoria era în discuţie, ci cultura românească în ansamblu şi conştiinţa de sine a românilor. Am scris o carte onestă despre istorie, nu o carte partizană sau de conjunctură." (LUCIAN BOIA)

Serbarea comemorativă a 400 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, 2/15 iulie 1904: ilustrată cu desenul-acuarelă al lui Alexandru Asachi (1861) pentru un proiect de statuie a domnitorului; fotografie cu participanţi la reconstituirea istorică purtând stindardul lui Ștefan cel Mare.

Având la bază o documentare întinsă pe zece ani, inclusiv în arhive din ţară şi din străinătate sau în presa vremii, cartea istoricului vienez Oliver Jens Schmitt este prima biografie fundamentată ştiinţific a conducătorului mişcării legionare. Cu acest volum, Schmitt umple un gol important în istoriografia românească. Dar o face într-un fel care nu îl pierde nici o clipă din vedere pe cititorul nespecializat: istoria autoproclamatului mântuitor al neamului românesc se desfăşoară în faţa ochilor noştri cu o fluenţă şi naturaleţe ce integrează parcă fără efort minuţioasa cercetare a istoricului. Ascensiunea şi căderea lui Corneliu Zelea Codreanu devin pe deplin inteligibile abia pe fondul unui climat social-politic tumultuos, în care intrigile elitei politice bucureştene se conjugă, la celălalt capăt al spectrului, cu fenomene de masă precum cel declanşat de „minunea“ de la Maglavit.

„Rolul lui Codreanu în istoria României nu a fost niciodată evaluat cu luciditate, nici în context cultural, nici istoriografic. Biografia lui Oliver Jens Schmitt este un pas important în această direcție, dar doar în măsura în care… va declanșa o dezbatere onestă, lipsită de patos naționalist.“ (Irina Nastasă-Matei)

„Oliver Jens Schmitt așază evoluția acestui personaj complex în contextul mai larg al istoriei României între primul și al doilea război mondial, într-o analiză penetrantă și comprehensivă. Profesorul Schmitt îl redescoperă pe Zelea Codreanu nu doar în contextul istoriei interbelice românești, ci și în cel al evoluțiilor europene.” — EMIL HUREZEANU

Volumul Istoria României își propune să înfățișeze trecutul poporului român în toată complexitatea sa, punând accent pe interacțiunea constantă a românilor cu ceilalți locuitori ai spațiului românesc, precum și pe contextul creat de realitățile internaționale care au constituit cadrul geopolitic al istoriei României. Autorii au consacrat cea mai mare parte a cărții ultimelor două secole, marcate de două evenimente majore: constituirea națiunii române și, respectiv, sfârșitul totalitarismului, urmat de primii ani ai democrației.