Istorie & Politologie

Machiavelli a profesat-o in multiplele sale misiuni diplomatice, intr-un moment in care Italia inventa sistemul ambasadelor perma­nente, si a creat astfel un modus operandi; esential de studiat de catre cei care doresc sa exploreze trecutul negocierii ca practica politica.

Gandirea secretarului florentin conceptualizeaza negocierea caracterizata prin autonomia principelui si prin preocuparea constanta a acestuia pentru secret, indiferent daca este al lui – si trebuie pastrat – sau al altora – si, atunci, trebuie descifrat. Prima mare teza care legitimeaza disimularea in actiunea politica.

De ce o noua traducere a cartii de referinta a stiintelor politice? Pentru ca textele mari isi modifica sensul la o noua lectura, iar actualitatea Principelui depinde de intelegerea si de acceptarea fiecarei noi generatii de cititori. Politica este la Machiavelli un calcul al beneficiilor si al costurilor, iar omul politic are a fi constient de singura realitate a lumii care este puterea si nu moralitatea. Axioma politicii machiavellice (binele are adesea drept consecinta raul si invers) a inspirat termenul realpolik, maturizat notional abia in secolul al XIX-lea si operationalizat in veacul trecut si azi.

A pune pe acelasi palier indrumarile secretarului Florentei cu abilitatile politice ale lui Otto von Bismarck sau cu cele diplomatice ale lui Henry Kissinger inseamna a construi o genealogie a unei filosofii, sau a unei tehnici, sau a unei capacitati de diagnoza si tratament. Iar Machiavelli nu a produs doar acesti discipoli ci multi altii, inclusiv dictatori, care si-au legitimat crimele prin malformarea ideii de actiune politica necesara. - Lucian Pricop

 

Coeditare cu Academia Română, Centrul de Studii Transilvane

Imediat după Primul Război Mondial, vechea ordine statală a Europei s-a prăbuşit, locul ei fiind luat de una nouă. Războiul a influenţat şi procesul de formare a statului naţional al românilor: în contextul prăbuşirii Imperiului Habsburgic şi a celui ţarist, Transilvania, Banatul, Bucovina şi Basarabia s-au unit cu Vechiul Regat. Până în 1919, toate grupările regionale germane – în special saşii transilvăneni şi şvabii şi germanii din Banatul de Munte – s-au pronunţat pentru apartenenţa la statul român. A urmat una dintre cele mai interesante şi mai benefice perioade din istoria germanilor din România. Pe fondul unei evoluţii economice şi culturale favorabile, naţionalitatea germană a fost consolidată, chiar dacă nu i s-au recunoscut drepturi colective, iar unele dintre promisiunile de la Alba Iulia n-au fost transpuse în practică.
Volumul de faţă cuprinde textele a 22 de autori din România, Germania, Austria, Serbia şi SUA, ce reprezintă diferite şcoli istorice, aducând astfel perspective diferite asupra sfârşitului Primului Război Mondial şi a urmărilor sale pentru grupurile minoritare germane din România. Studiile lor analizează reprezentările politice, disponibilităţile de a acţiona şi atitudinea concretă a elitelor politice germane în perioada interbelică, completând imaginea cititorului român asupra istoriei germanilor din această parte a Europei.

Din câmpul vast al multiplelor sale preocupări, Monarhul îşi asumă tot ceea ce poate crea nimbul de lumină şi prestigiu pentru poporul său. El face istoria. De Regele Carol I se leagă independenţa ţării, regalitatea şi primele începuturi de civilizaţie autohtonă. El a tras cea dintâi brazdă pe un ogor ce-şi aştepta sămânţa nenumăratelor înfăptuiri. Regele Ferdinand I a înscris în istoria Neamului un alt capitol de glorioase vrednicii româneşti, culminând cu epopeea întregirii. M. Sa Regele Carol al II-lea, al treilea în scaun de Regi, a deschis odată cu primul deceniu de domnie un capitol care încoronează şi pune în valoare marile înfăptuiri de până aci, statornicind o înţeleaptă pedagogie naţională, care să transforme sufletul românesc, dându-i totodată conştiinţa unei misiuni ce are de împlinit aici la porţile Orientului.

Ce rol a jucat mediul înconjurător în ascensiunea și decăderea imperiilor? De ce seceta și foametea întețesc flăcările războaielor? Cum pot duce erupțiile vulcanilor la pandemii? Ne gândim rareori la felul în care mediul înconjurător a influențat războaiele, revoluțiile sau comerțul global – dar remarcabilul istoric Peter Frankopan plasează natura, mediul și clima în centrul istoriei. În cea mai recentă capodoperă a sa, Frankopan ne poartă de la Big Bang până în prezent, analizând modul în care erupțiile vulcanice, activitatea solară, schimbările de nivel ale apelor oceanului planetar, curenții maritimi, inundațiile și secetele au jucat un rol crucial și adesea neglijat în istorie. Pe măsură ce ne confruntăm cu un viitor tot mai precar, nu a fost niciodată mai important să învățăm cum anume omenirea a folosit, exploatat și adaptat Pământul la nevoile noastre, în bine și în rău – și să tragem învățăminte din acest trecut.

Am scris această carte considerând că este de datoria mea de a face cunoscute românilor de pretutindeni, figurile proeminente din război şi din închisori ale unor oameni care nu pot fi daţi uitării datorită atitudinilor pozitive sau negative prin care s-au remarcat.

Cartea mai urmăreşte aducerea la cunoştinţă a unor fapte şi discuţii ale acelora care, la un moment dat, au avut răspunderea conducerii statului român.

Dialogurile, am căutat să le reconstitui din memorie, cu cât mai mare fidelitate posibilă, şi dacă unele nuanţe s-au pierdut, de vină nu sunt eu, ci trecerea anilor, care ştergând amănuntele, a scos în evidenţă numai esenţialul.

Am socotit mai important să expun ceea ce gândeam într-un anumit timp, într-o anumită împrejurare, decât greutăţile şi suferinţele întâmpinate de mine sau de alţii. De aceea am trecut peste anchetele grele, bătăi, izolări şi greve, în aceste împrejurări creierul nemaiputând funcţiona normal. Represiunile de orice natură trec, se pierd, dar impresiile, felul de a gândi rămân, căci aşa a lăsat Dumnezeu ca omul să dispară, dar sufletul lui să supravieţuiască.

Partea I cuprinde: amintirile mele din copilărie legate de evenimente politice, de oameni politici, discuţii încă necunoscute ale acestora, care elucidează într-o oarecare măsură atitudinea lor în faţa unor evenimente pe care le-au creat sau în faţa cărora au fost puşi. În sfârşit, amintiri din război, precum şi felul meu de a gândi şi al altora în completa izolare a anilor îndelungaţi de detenţie.

Un capitol special este rezervat evadării de la Cavnic, întrucât ea reprezintă cea mai mare evadare a unor deţinuţi politici dintr-o închisoare comunistă, succesul ei simbolizând nesupunerea şi rezistenţa acestora faţă de represiunile autorităţilor comuniste.

Iar dacă această evadare a constituit sub acest aspect un succes, procesul evadării a constituit un adevărat triumf prin adevărurile nimicitoare, pe care instanţa şi autorităţile comuniste au fost nevoite să le asculte. Umilirea ce ne-a fost pregătită cu migală, s-a transformat în cel mai viguros rechizitoriu împotriva barbariei comuniste!

Mulţumesc cititorilor mei pentru atenţia acordată acestor amintiri.

Istoria Bucurestilor de Nicolae Iorga a cunoscut o singura editie, in 1939. Prevazut cu un corpus important de note, volumul, aparut astazi, restituie, pentru iubitorii Bucurestilor, viziunea marelui istoric asupra devenirii capitalei Romaniei.

Pentru judecarea situaţiei noastre politice, care e departe încă de a fi limpezită, nu pot rămâne cu totul fără interes însemnările unui publicist conştiincios, făcute zi cu zi în epoca cea mai tragică a istoriei noastre naţionale. Mai cu seamă fiindcă, cu tot caracterul caleidoscopic al jurnalisticii, astfel răsare limpede concepţia unitară care m-a călăuzit şi metoda de analiză a evenimentelor politice.

Ce-ar fi dacă tot ce știm despre Isus și creștinism e doar o parte a întregii istorii?

În primele secole ale creștinismului, imaginea lui Isus este departe de a fi închegată. Interpretări uluitor de diverse concurează pentru autoritate, de la un Isus proteic, care își schimbă înfățișarea în funcție de cei cu care stă de vorbă, la un Isus care folosește sexul ca formă de revelație. Unii creștini susțin că trupul său este o simplă fantasmă, iar alții că e alcătuit dintr-o materie cerească.

Cartea aceasta ne oferă o perspectivă mai puțin cunoscută asupra istoriei creștinismului timpuriu. În stilul captivant, accesibil și polemic care a consacrat-o, Catherine Nixey ne călăuzește într-o călătorie dincolo de dogmă și de istoria oficială a Bisericii. Ne poartă într-o lume antică vie, clocotitoare, unde se înfruntă și se contopesc în felurite chipuri credințe, idei, doctrine și practici. Și toate pretind a fi creștinismul autentic și originar.

Care din ele a biruit până la urmă, și cu ce preț? Vom putea ști vreodată cine era, cum arăta și ce a gândit cu adevărat Isus? Până unde merge în epocă unicitatea sa ca fiu al lui Dumnezeu? Întemeiată pe nenumărate surse antice, în special pe cele marginale, atâtea câte au supraviețuit tăvălugului distructiv al biruitorilor, Erezie este o pledoarie pentru libertatea de gândire și de alegere, precum și un avertisment împotriva fanatismului.

„Această carte se numește Erezie, în ciuda faptului că nu toate credințele redate aici sunt eretice – nici pe departe. Unele au fost schismatice; altele pur și simplu nu erau văzute cu ochi buni – și multe dintre povestirile mai surprinzătoare istorisite aici au fost (în ciuda dezaprobărilor ocazionale din partea Bisericii) o parte integrantă a identității creștine vreme de secole. Am ales acest titlu, Erezie, gândindu-mă la înțelesul său creștin, iar nu la cel inițial grecesc. Pentru că în această carte este vorba despre alegere și despre cum poate fi pierdută posibilitatea alegerii.“ — CATHERINE NIXEY

„Cartea îți taie răsuflarea... aduce lumină într-o lume uitată; este o adevărată desfătare…“ — The Sunday Telegraph

„Scrisă cu inteligență și imaginație, Erezie este o carte provocatoare, sclipitoare și captivantă. Într-o epocă a conformismului intelectual universal, poate fi cea mai bună șansă de a rămâne întreg la minte.“ — Literary Review

Analele cuprind istoria Romei din tumultuoasele vremuri ale dinastiei iulio-claudiene (14–66 p.Chr.), cu domniile lui Tiberius, Claudius și Nero. Volumul este urmat de Istorii, unde Tacitus continuă cu anul celor patru împărați, cu ridicarea dinastiei flaviene și cu asediul Ierusalimului.

Tacitus scrie cu condeiul nemuririi.

NIETZSCHE

Opera lui Tacitus se potrivește cu un stat tulburat și bolnav, cum e al nostru astăzi: îți vine să spui că pe noi ne zugrăvește și ne încondeiază.

MONTAIGNE

Tacitus este cel mai mare pictor al Antichității.

RACINE

Îmi ceri să spun publicului românesc impresia pe care mi-o lasă lectura paginilor d-tale despre Carmen-Sylva. Ceea ce reţin în primul rând din fericita evocare a Reginei-poete este tocmai lirismul care ţi se pare că domină personalitatea ei. Carmen Sylva a fost într-adevăr o mare, o adevărată poetă. Caracterul de poetă i-a permis să trăiască în afară şi deasupra unei realităţi pe care totuşi o ştia topi într-o viziune limpede. De aici vine şi darul ei pe care nu mă pot împiedica să-l numesc profetic, un dar pe care poezia adânc simţită îl face aleşilor ei, punându-i în comunicaţie ocultă cu viitorul. Victor Hugo, într-un poem celebru, presimţea existenţa aeroplanului şi releva chiar anumite amănunţimi tehnice în legătură cu această invenţie modernă. Natura profetică a poetului se confirmă de altminteri prin mărturiile multora dintre ei: exemplul lui Dante rămâne însă cel mai tipic în aceasă privinţă.

Carmen Sylva a prevăzut astfel numeroase evenimente, pe care le trăim astăzi cu toţii. Ea s-a înfricoşat cu anticipaţie de tulburările care cutropesc viaţa şi moravurile vremii noastre. Din aceste presimţiri ea trăgea o lecţie de indulgenţă şi de bunătate, calităţi neuitate ale rolului ei de Suverană iubită.

Şi-a iubit ţara şi a ştiut s-o ajute şi s-o pună în valoare în toate împrejurările. Paginile d-tale dovedesc aceasta îndeajuns, precum şi dragostea Reginei pentru ţăranul nostru artist şi poet el însuşi, pentru toţi oropsiţii soartei, pe care aşa de nobil i-a ocrotit. D-ta arăţi toate aceste binefaceri într-un chip convingător şi vor trebui să-ţi aducă mulţumiri toţi cei care au păstrat intactă amintirea unei Suverane adorabile, cu suflet mare şi curat de inspirată.

Elena Văcărescu

Marta Trancu-Rainer (1875-1950) a fost prima femeie chirurg din România, medic obstetrician de seamă din prima jumătate a secolului XX.

    Mobilizată în Primul Război Mondial, cu gradul de maior, a realizat numeroase intervenţii chirurgicale prin care a salvat sute de vieţi. A condus, concomitent, Spitalele „Colţea”, cel al „Şcolii de Poduri şi Şosele”, precum şi Spitalul de Chirurgie instalat în Palatul Regal, la cererea Reginei Maria. „Cele două erau mereu împreună în marile spitale şi în spitalele de campanie, în mijlocul răniţilor de război” (dr. V.T. Terenţiu). Suferind o plagă infectată din cauza deselor expuneri la infecţiile răniţilor, Regina a fost operată la mână de către prietena sa.C.I. Parhon spunea: „Marta este nu numai o profesionistă de o rară valoare și conștiinciozitate, dar și o lucrătoare de elită pe terenul publicisticii medicale și în special pe acela al biologiei”.

    S-a luptat toată viața pentru recunoașterea statutului profesional al femeilor în interiorul breslei medicale. Și-a câștigat respectul Familiei Regale, devenind medicul curant al reginelor României.

    S-a confruntat cu multe probleme și opoziții din partea colegilor, nefiind acceptată drept chirurg, pentru că era femeie. Reușește, totuși, să profeseze. Se căsătorește în anul 1903 cu Francisc I. Rainer, celebru anatomist si antropolog, intemeietorul Institutului de Antropologie din România și se mută definitiv la București. 

    După război își continuă activitatea profesională ca medic chirurg la spitalul Colentina din București, precum și cercetările desfășurate alături de soțul său.

Era un chiabur de mâna întâi, şi nu era un om lipsit de instruire; avea patru clase gimnaziale făcute la un liceu german, citea curent germana, avea o bibliotecă impresionantă pentru un ţăran. Am găsit la el acasă cam 7-800 de cărţi de cultură generală și politice. Fusese delegat şi la un congres internaţional agrar care avusese loc la Praga.  Groza era un om abil care-şi supraaprecia abilitatea, considerându-se înarmat cu o şmecherie care să înfrângă toate rezistenţele şi să depăşească vigilenţa şi atenţia interlocutorilor. În societate era foarte simpatic, avea o familie serioasă. Soţia lui era o ardeleancă ireproşabilă, care a făcut eforturi să-şi crească copiii în mentalitatea clasică a tradiţiilor transilvănene. Din punct de vedere politic, Groza nu pricepea mare lucru, dar încerca să suplinească prin abilitate şi vicleşug anumite carenţe de informaţie şi de orientare politică. 

 

Corneliu Coposu

Spre sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial apărea o criză a refugiaţilor, cu deplasări mari de populaţie, într-o Europă care tocmai se diviza pentru o lungă perioadă. Se definea astfel o frontieră de netrecut între Estul sovietizat şi Vest, ce avea să marcheze decalaje economice enorme, dar mai ales despărţirea lumii totalitare de cea democratică. Forţaţi să-şi abandoneze casele, cetăţeni români şi iugoslavi din Banat, consideraţi la plecare de etnie germană sau pur şi simplu şvabi, vorbind un dialect german sau francez, dar şi sârba, maghiara sau româna, cum se vorbea adesea în Banat, ajungeau pe teritoriul Austriei de azi, apoi în Franţa, unde aveau să se stabilească. Cartea de faţă spune povestea lor, a celor plecaţi, corelată cu mărturiile celor rămaşi. Cele două planuri ale memoriei analizate în paralel sunt completate de contextul istoric mai depărtat – colonizările habsburgice din secolul al XVIII-lea, când loreni, alsacieni ori luxemburghezi şi alţi vorbitori de franceză se instalau în Banat. Un studiu de caz atent construit, volumul arată cum se modelează reciproc memoria şi identitatea în circumstanţe specifice, cuprinse în povestiri personale, imagini şi documente, condensate în simboluri şi naraţiuni fondatoare, legende şi mituri. O arheologie a memoriei, o microistorie situată între antropologia istorică şi cea culturală, bazată pe o analiză de discurs, în care metoda se pune în aplicare sau se reinventează pe măsură ce corpusul de surse mobilizat se constituie într‑un teren de cercetare.

Gheorghe Apostol a fost un om politic român, principalul contracandidat al lui Nicolae Ceaușescu la funcția de lider al partidului după moartea lui Gheorghiu-Dej. S-a născut în comuna Tudor Vladimirescu din apropierea Galațiului. S-a făcut remarcat mai întâi prin activitatea sindicală din timpul acțiunilor greviste din perioada 1930–1933 și astfel l-a cunoscut pe Gheorghe Gheorghiu-Dej alături de care a militat întreaga viață. În 1937 este judecat și condamnat pentru activitatea comunistă și încarcerat la Doftana, unde își ispășește pedeapsa până în 1940, dar în perioada războiului trece prin diverse lagăre: Miercurea Ciuc, Caracal, Târgu-Jiu. După răpzboi (1945–1952) participă la reorganizarea mișcării sindicale, ajungând președinte al Confederației Generale a Muncii, iar mai târziu (1955–1961; 1967–1969) președinte al Consiliului General al Sindicatelor. 

În perioada aprilie 1954–octombrie 1955 a îndeplinit funcția de prim-secretar al C.C. al PMR, iar în perioada 1952–1954 și 1961–1967 de prim-vicepreședinte al Consiliului de miniștri. În 1969, intrând în conflict cu Nicolae Ceaușescu a fost eliminat din Comitetul Central și trecut director la Rezervele de stat până în 1975, apoi a îndeplinit funcția de ambasador în Argentina, Uruguay, Brazilia până în 1988. 

În primăvara lui 1989 este inițiatorul „Scrisorii celor șase“, difuzată de postul „Europa Liberă“ prin care era criticată sever politica lui Nicolae Ceaușescu. Este învinuit de „înaltă trădare“ și este arestat la domiciliu și anchetat 8 luni, dar evenimentele din decembrie 1989 îi aduc salvarea. A decedat în 21 august 2010, în București.

În august 1945, Marea Britanie, Franţa, URSS şi Statele Unite ale Americii au creat la Nürnberg un tribunal menit să-i judece pe conducătorii militari şi civili ai regimului nazist pentru plănuirea unui război de agresiune, exterminarea unor categorii întregi ale populaţiei, folosirea pe scară largă a muncii forţate, jefuirea ţărilor ocupate, maltratarea şi uciderea prizonierilor de război. G.M. Gilbert, psihologul închisorii înaintea şi în timpul procesului de la Nürnberg, a avut şansa unică de a-i observa şi de a-i chestiona pe criminalii de război nazişti. Cu imparţialitate ştiinţifică, i-a încurajat pe Göring, Speer, Hess, Ribbentrop, Frank, Jodl, Keitel, Streicher şi pe ceilalţi acuzaţi să-şi dezvăluie cele mai ascunse gânduri, înregistrând ce anume i-a determinat pe aceştia să creeze utopia ariană distorsionată şi lumile coşmareşti de la Auschwitz, Dachau şi Buchenwald, reacţiile lor de zi cu zi la ceea ce se întâmplă în timpul şedinţelor de judecată, opiniile lor neoficiale despre Hitler, Al Treilea Reich şi ceilalţi acuzaţi, părerile despre munca forţată, lagărele morţii şi evrei, mărturiile lor, disputele dintre ei şi manevrele disperate pe care le fac pentru a se disocia de înfrângerea celui de-Al Treilea Reich şi de vinovăţia naziştilor. Cunoaşterea temeinică de către autor a limbii germane, abordarea sa deliberat neprotocolară şi accesul neîngrădit al acestuia la acuzaţi conferă fascinantului şi înfricoşătorului său studiu o familiaritate şi o perspectivă inegalabile.

Captivanta și permanent surprinzătoarea istorie culturală a modei perfect împletită cu istoria socială și politică, o combinație vie de dovezi vizuale, literare și documentare, toate îndesate în buzunare adânci și doldora de cunoaștere, păstrătoare de timpuri și protectoare de amintiri. Tot atât de somptuos ilustrată pe cât de erudită, o carte extrem de inventivă, curajoasă și originală.

Dacă ești bărbat ai putea să te întrebi de ce s-a apucat cineva să scrie o carte despre buzunare. Dacă ești femeie, sigur poți să îi explici. Și amândoi veți fi de acord că această istorie a buzunarelor aruncă o lumină caldă și inteligentă asupra întregii istorii amestecate a omenirii.

De la Verdi și Falstaff la Mizantropul lui Bruegel, apoi la Gulliver și la Boccaccio, de la Mark Twain, Lincoln și Regele Soare la Moll Flanders și Miuccia Prada, prin fascinația secolului modelat de Salvador Dalí, Elsa Schiaparelli, Vivienne Westwood și Coco Chanel, o lecție inteligentă despre putere și posesie, o istorie socială exhaustivă, o încântătoare dovadă de curaj și erudiție care dă răspuns la întrebările esențiale: cine, ce, unde, când și de ce? Și, nu în ultimul rând, pentru cine? Pentru că buzunarele tale spun totul despre ceea ce ești, ce prețuiești și ce îți dorești.

Hannah Carlson predă cursuri de Istorie vestimentară și Cultura materialelor la Rhode Island Scool of Design, este conservatoare de costume și textile la Fashion Institute of Technology și a obținut doctoratul în Cultura materialelor la Boston University.

Istoria secreta a celor mai enigmatice nestemate ale lumii si a personalitatilor care le-au purtat.

„Niciodată nu am urât un bărbat atât de mult, încât să îi dau înapoi diamantele pe care mi le-a dăruit...“ Zsa Zsa Gábor

Splendoare și lăcomie, puritate și perfecțiune, împărătese și împărați, prințese, miliardari, actrițe și societăți secrete, vrajă și mister, trufie, trădare, speranță și disperare și bijuterii care au supraviețuit războaielor, trădărilor, incendiilor și jafu­rilor pe drumul lor prin istorie, din adâncul Pământului până în cele mai strălucitoare palate, fluturându-și grandios trena de legende amuțitoare și nemiloase.

Diamantul Hope și marele furt al mileniului • Koh-i-Noor și enigma diamantelor negre • Diamantul alb al lui Orlov și identitatea lui secretă • Colierul reginei Maria Antoaneta și o prințesă în zdrențe • Safirul mov de la Delhi și tainele muzeu­lui • Enigma Perlei Peregrina și drumul spre Hollywood • Rubinul Prințului Negru și mica lui „minciună“ • Diamantul Regent și secretul spadei lui Napoleon • Diamantul Sancy • Inelul cu opal al Bourbonilor și misterul de la Catedrala Almudena • Tiara pierdută a Romanovilor

Toate obiectele frumoase au povestea lor, dar în ceea ce privește bijuteriile blestemate povestea e întunecată și fascinantă. O istorie întrețesută cu mitul și legenda și povestită într-un limbaj care depășește cu mult cuvintele.

Fiecare nestemată care apare în această carte ascunde o taină, ceva necunoscut. Unele, precum diamantul Hope sau Koh-i-Noor, au fost studiate, examinate și analizate în profunzime, despre ele s-au scris cărți și articole academice care au apărut într-o infinitate de știri de presă și documentare.

Ana Trigo a urmat studii de muzeologie, muzeografie și istoria artei și este specialistă și Ana Trigo a urmat studii de muzeologie, muzeografie și istoria artei și este specialistă și evaluatoare de artă. Are diplomă de master în Drept și Istoria Artei și mai multe masterate în domeniul evaluării de artă și muzeologiei. A lucrat în galerii de artă și case de licitații internaționale.

Este pasionată de manuscrise antice, de egiptologie, de filme vechi alb-negru și de povești cu Sherlock Holmes, fiind și membră a Societății Sherlock Holmes, din Londra.

Primul ei roman, El secreto de la caja de sándalo, a fost publicat de MX Publishing, prestigioasa editură specializată în literatura cu Sherlock Holmes.

În timpul liber rătăcește prin piețele de antichități sau citește o carte bună, cu o ceașcă de ceai fierbinte alături.

Conflict este atât o istorie antrenantă a evoluției războiului până la conflictul din Gaza, cât și o analiză pertinentă despre ceea ce trebuie să învățăm din trecut și anticipa în viitor pentru a naviga într-o lume din ce în ce mai periculoasă. În această istorie aprofundată și incisivă, generalul David Petraeus, fost director al CIA, care a comandat anterior coalițiile conduse de SUA atât în Irak, cât și în Afghanistan, și istoricul premiat Andrew Roberts explorează peste 70 de ani de conflict, extrăgând lecții și analize semnificative din studiul lor asupra trecutului. Petraeus și Roberts arată cât de des au fost repetate aceleași greșeli și explorează provocarea, pentru oamenii de stat, dar și pentru generali, de a învăța să te adaptezi la noile sisteme de arme extrem de variate, la noile teorii și strategii. Printre conflictele examinate se numără războaiele arabo-israeliene, războaiele din Coreea și Vietnam, cele două războaie din Golf, războaiele balcanice din fosta Iugoslavie și cele două războaie din Afghanistan – cel sovietic și cel al coaliției, dar și conflictele de gherilă din Africa și America de Sud.

Conducător viclean și nemilos, strateg iscusit, cărturar – celebru, de altfel, pentru studiul aplicat al otrăvurilor –, Mitridate vi cel Mare a fost unul dintre cei mai puternici și longevivi dușmani ai romanilor. Ambițiile sale au schimbat cursul istoriei antice, de la Roma și până în Persia. Influența sa asupra bazinului Mării Negre a fost atât de însemnată, încât, după cum arată istoriografia română recentă, chiar formidabilul centru de putere al lui Burebista s-a putut coagula tocmai ca urmare a vidului de putere lăsat de războaiele lui Mitridate cu Roma în Dobrogea de azi și mai la sud. Ridicarea marelui rege get este legată mai cu seamă de soarta cetăților grecești de pe țărmul apusean al Pontului în urma acestui adevărat război mondial al epocii. Pe un alt plan, se poate spune că moștenirea culturală a regelui Pontului a influențat renașterea Romei sub Augustus.

Bazându-se pe sursele romane și grecești, dar și pe mărturiile arheologice și numismatice, istoricul și clasicistul Duane W. Roller scrie cu mare măiestrie istoria gloriei și decăderii regatului lui Mitridate, cu conflictele militare, jocurile de putere extrem de complicate și viața culturală înfloritoare a Pontului. Figura legendară a lui Mitridate își primește locul care i se cuvine în istorie, eliberată de povara miturilor și a reputației sale postume.

„Într-un stil captivant și limpede, Roller povestește cariera îndelungată a lui Mitridate cel Mare, unul dintre cei mai aprigi adversari ai Romei, și ne relatează întreaga istorie a dinastiei lui într-un context istoric fascinant.“ — LARA FABIAN, Classical Outlook

„Roller își folosește întreaga măiestrie pentru a scoate la iveală viața fascinantă și marile ambiții ale lui Mitridate cel Mare.“ — DAVID BRAUND, Universitatea din Exeter

DUANE W. ROLLER (n. 1946) este specialist în istoria și civilizația lumii mediteraneene antice, profesor emerit al Universității de Stat din Ohio. A făcut investigații arheologice în zona levantină, Grecia, Italia și Turcia. Este autorul mai multor volume academice de renume, printre care The Building Program of Herod the Great (1998), The World of Juba II and Kleopatra Selene: Royal Scholarship on Rome’s African Frontier (2003), Through the Pillars of Herakles: Greco-Roman Exploration of the Atlantic Ocean (2006), Cleopatra: A Biography (2010; trad. rom. Humanitas, 2024).

In memoriam Dr. Nicolae Constantinescu. 80 de ani de la deportarea etnicilor germani in URSS. Memoria cartilor. Memoria inscenarilor comuniste. Arheologia crimelor comunismului.

2025 marchează un moment istoric important pentru România – împlinirea a 150 de ani de la nașterea unei dintre cele mai iubite și admirate figuri din istoria modernă a țării: Regina Maria.
Acest volum omagial își propune să adâncească înțelegerea și aprecierea rolului Reginei Maria, un simbol al curajului, dedicării și iubirii față de România, dar și o personalitate de o frumusețe și o forță de caracter impresionante.

Albumul Regina Maria. Prin puterea destinului este o oportunitate rară de a redescoperi moștenirea lasată de aceasta și de a înțelege cum o femeie a reușit să influențeze cursul unei istorii naționale tumultoase.
În paginile cărții vei găsi povești de viață impresionante, fotografii inedite și mărturii care aduc un omagiu unei regine care a fost mult mai mult decât o figură monarhică – a fost o lideră, o mamă, o soție și, mai presus de toate, o mare româncă.

A fost nu numai o femeie foarte frumoasă, mul­tiplu talentată, rafinată și inteligentă, acla­mată pe străzile unei metropole ca Parisul, „the last Romantic” și „simbol al succesului”, cum a denumit‑o în biografia pe care i‑a închinat‑o acum câteva decenii, la New York, Hannah Pakula. A fost nu doar o regină care s‑a implicat hotărâtor și benefic în decizii politice majore privind patria sa de adopțiune devenită „România ei”, negociind în vremea Tratatului de la Versailles cu neîmblânzitul Clemenceau, „părintele Victoriei”, după ce împiedicase ratificarea de către augustul său soț a tristei „păci de la București”.

A fost nu doar vedeta demnă de Hollywood care a cucerit publicul american în celebra‑i vizită peste Atlantic din 1926, nemurită până azi prin existența unui muzeu care i‑a fost închinat în statul Washington. / Răzvan Theodorescu

Încoronarea regilor Ferdinand și Maria, în catedrala clădită special cu acest scop, este ultimul act fundamental întregitor al Marii Uniri. Fără încoronare, Marea Unire rămânea neîmplinită. Așa, prin organiza­rea impecabilă a actului, voința de unire a poporului român era consfințită deplin, în fața țării, a lumii și a lui Dumnezeu. / Ioan-Aurel Pop

Venită din Anglia victoriană, ca nepoată a regi­nei Marii Britanii, împărăteasa Indiilor, și a țarului Alexandru al II‑lea al Rusiei, tânăra principesă de nici 17 ani sosea la gurile Dunării în mijlocul unui popor latin, cu ale cărui obiceiuri se va obișnui greu, dar al cărui destin îl va asuma plenar, dintr‑o iubire nedez­mințită, purtată țării pe care soarta i‑a hărăzit s‑o con­ducă în război și pace, iar grația divină îi va îngădui să se încoroneze, la Alba Iulia, în 15 octombrie 1922, alături de augustul său soț, Ferdinand cel Loial, ca suverană a României Mari. / Narcis Dorin Ion

Dintr‑o prințesă răsfățată și curtată, o frumusețe unică în Europa secolelor al XIX‑lea și al XX‑lea (și nu numai!), una dintre cele mai libere, inte­gre și pasionale prințese titrate ce calcă pe pământ românesc, căreia îi plăcea la nebunie să călărească, lungile escapade familiarizând‑o și apropiind‑o de locul unde fusese adusă la doar 17 ani, se transformă în chip imprevizibil – în raza uimirii Regelui Carol I, neamțul dis­ciplinat, sec și sever, care‑i tolerează cu reală dificul­tate nesupunerile! – în Regina‑soldat, în Regina‑Mamă, în timp, iubită și venerată de poporul român, căruia în vremuri de restriște i‑a fost scut, alean, blazon, liman întemeietor și pavăză. O uriașă de un farmec irezisti­bil, cu un caracter puternic, care ar fi întors din drum armate, ca să‑și apere țara adoptivă. / Aura Christi

Cartea de faţă este traducerea în limba română a lucrării scrise de mine în 1949 şi publicată la Paris în iunie 1950. Ea constituie prima încercare de a relata evenimentele petrecute în România în decursul celui de al Doilea Război Mondial.

Serviciile secrete sunt veritabile aducătoare de „lebede negre”.

Credinţa mea este că noua generaţie de istorici nu va mai fi dispusă la nici un fel de compromis. Nici pro, nici anti. Adică promonarhiştii şi antimonarhiştii, proantonescienii şi antiantonescienii, procaliști și anticarliști, promaniştii şi antimaniştii, probrătieni și antibrătieni, procomuniştii şi anticomuniştii, proholocaustologii şi antiholocaustologii, prosecuriști și antisecuriști etc, acestea nu reprezintă curente istoriografice de viitor. Cred că nu reprezintă altceva decât reflexe jalnice ale unor dispute politice, sau reexaminări politice, în funcţie de conjunctură din partea unor formatori de opinie, care nu au nimic în comun cu cercetarea istorică, dar care sunt foarte voluntari și vocali faţă de avantajele materiale de care beneficiază din plin. Sper să se coaguleze şi la noi, cu timpul, o şcoală de gândire istoriografică, o şcoală critică, cu rol de a curăţa toată zgura moştenită de la politicianismul guraliv, certăreţ şi mai deloc productiv al diverselor epoci istorice.

Nu vom putea niciodată construi relații normale cu o mare putere, indiferent care este sau oricare va fi ea, cu frica în suflet și/sau stând în genunchi. Este un mesaj peste timp pe care intelligence-ul românesc, în părțile lui pozitive, ni-l transmite.

Cred că a venit vremea ca, în urma analizei lucide a trecutului, să stabilim neîmplinirile datorate intrigilor mărunte şi răutăţilor de care am fost capabili, întâi, noi românii, înainte de a-i culpabiliza pe alţii A venit timpul să ne asumăm cu decență și responsabilitate acel trecut care nu ne convine și care ne doare. Poate așa ne vom lecui.

Trebuie ca fiecare cetăţean să devină conştient că fără securitate naţională nu poate fi democraţie, nu poate fi prosperitate în legalitate, nu se pot afirma drepturile omului, nu există loialitate, prestigiu naţional, o imagine pozitivă în lume. (Cristian Troncotă)

De ce există guverne? Cum funcționează acestea? Avem nevoie de partide politice? Dincolo de momentul alegerilor, pot cetățenii să influențeze deciziile liderilor lor? Sunt doar câteva dintre întrebările esențiale la care această introducere în materia clasică a științei politice oferă răspunsuri. Cele mai importante instrumente analitice necesare pentru a explica funcționarea regimurilor politice, precum și principalele teme ce permit o mai bună înțelegere a societăților contemporane sunt discutate pe baza referirilor la textele fundamentale ale științei politice. Construit în jurul unor concepte-cheie des uzitate, dar ale căror înțelesuri rămân insuficient cunoscute publicului larg, volumul e un excelent instrument de lucru atât pentru studenții în științe politice, cât și pentru jurnaliști și toți cei interesați de viața politică în general.

Prima dată când Fareed Zakaria a atras atenţia asupra pericolului „democraţiei iliberale” a fost cu două decenii în urmă. Noua sa carte, bazată pe cercetări aprofundate şi discuţii cu oameni de stat, de la Emmanuel Macron la Lee Kuan Yew, abordează acum perioada complicată pe care o traversăm la nivel global comparată cu alte transformări majore prin care a trecut omenirea în epoca modernă, în speţă suma de revoluţii, inclusiv revoluţiile industriale din Marea Britanie şi Statele Unite, ce au făurit lumea în care trăim astăzi. Deşi au zdruncinat ordinea existentă şi le-au părut multora catastrofale, aceste revoluţii au avut efecte benefice pe termen lung, ceea ce legitimează optimismul ponderat al autorului cu privire la viitor. Nu înseamnă însă că prezentul nu e mai puţin neliniştitor, căci este marcat la rândul lui de revoluţii de altă natură: globalizarea, tehnologia, identitatea şi geopolitica. În plus, după tiparul pe care îl identifică Fareed Zakaria în istorie, trăim într-o perioadă de recul al libertăţilor şi democraţiei după avântul şi progresul din anii ’90. În final, volumul explică de ce se întâmplă acest lucru în contextul marilor provocări cu care se confruntă lumea actuală, nu doar tehnologice şi economice, ci şi de reafirmare a identităţilor tribale şi a suveranismului agresiv.

„Remarcabil... excepțional” - Caroline Moorehead (Times Literary Supplement)

„O carte remarcabilă și de neclintit.“ - Clive Sinclair (Independent)

„Un triumf în fața adversității în războiul lui Hitler împotriva evreilor... o cronică valoroasă a infamiei umane.” - Ian Thompson (Observer)

„O carte dură și uluitoare, directă și eficient scrisă... la fel de percutantă ca o conversație.” - Eileen Battersby (Irish Times)

E mai mult decât o carte de memorii despre Holocaust. E un rechizitoriu sarcastic al societății maghiare interbelice, a unei societăți roase de corupție, nepotism și antisemitism... ” - Theo Richmond (Sunday Times)

„Ceea ce părea a fi încă o carte despre Holocaust, se va dovedi a fi una dintre primele și categoric una dintre cele mai riguroase.” - John Burnside (Scotland on Sunday)

„Nouă geamantane este o carte sclipitoare și frumoasă... Povestea sublimă a lui Béla Zsolt este o rară binecuvântare.” - Roger Hutchinson (Scotsman)

„O carte de memorii foarte puternică... un portret aspru, preventiv al unei lumi lipsite de speranță și de sens, în care oribilul merge adesea mână-n mână cu ridicolul grotesc.” - Hephzibah Anderson (Daily Mail)

Politica a fost totdeauna, în publicistica noastră, obiect de reportaj ori de pamflet. Până la probleme, scriitorul politic român nu a încercat să ajungă. Înregistra fapte sau ataca persoane. Dincolo de oameni și de fapte nu vedea și nici nu încerca să vadă explicațiile generale. Dar dacă oamenii mor și faptele se învechesc, forțele sociale care le-au dat naștere și unora și celorlalte, rămân mereu active. Problemele își schimbă nu numai fața, dar și sensul lor adânc. Cartea de față este o încercare de a supune unei analize evoluția politică a României. Evenimentele la care se referă studiul nostru s-au petrecut, în special, între anii 1935 și 1941. Nu facem aici, propriu-zis, un istoric al celor trei dictaturi, carlistă, legionară și antonesciană, care s-au succedat în toți acești ani. Am căutat, în schimb, să expunem cauzele de natură economică și socială, care au promovat fenomenul dictaturii de tip fascist, sub cele trei forme cunoscute. Aceste dictaturi constituie un capitol definitiv închis în istoria României. Dar problemele legate de stările care le-au făcut posibile, rămân încă deschise și le putem recunoaște și urmări în imediata actualitate, iar în consecințele lor directe, chiar în stările politice de astăzi. Nici o modificare nu a fost adusă textului, în urma evenimentelor politice din ultima vreme. Lucrarea apare deci în forma și în cuprinsul în care a fost concepută și scrisă atunci. Lucrețiu Pătrășcanu

După ce a supus unei analize critice multiplele construcţii ale istoriei naţionale, Lucian Boia oferă acum propria sa imagine a României. Din acest punct de vedere, România, ţară de frontieră a Europei completează şi întregeşte demersul iniţiat în Istorie şi mit în conştiinţa românească: cele două cărţi fac acum, la nivelul interpretării, corp comun.

Ce este România? Răspunsul nu poate fi găsit decât în istorie, într-o istorie globală pe care Lucian Boia o construieşte altfel decât o ştim din istoriile tradiţionale de până acum. El îşi invită cititorul să participe la o pasionantă explorare de-a lungul celor mai diverse itinerarii ale trecutului şi prezentului, nelipsind nici incursiunile în Panteonul naţional sau o plimbare pe străzile Bucureştiului. O pondere semnificativă este acordată istoriei recente: comunismul şi anii de după 1989. Din toate acestea se conturează imaginea unei ţări care este altfel decât celelalte şi, mai ales, se desprinde o explicaţie: de ce este România ceea ce este.

 

„România are nevoie de Europa, fiindcă numai în cadrul european îşi poate afla stabilitatea şi dezvoltarea. Dar şi Europa are nevoie de România. Latini, dar ortodocşi, tentaţi de Occident, dar nu mai puţin ataşaţi propriului specific, românii aduc civilizaţiei europene o notă distinctă şi se prezintă ca o trăsătură de unire între Vest şi Est. În plus, România este un bastion avansat în faţa imensu¬lui spaţiu oriental, devenit fluid şi neliniştitor în urma dezmembrării Uniunii Sovietice şi a efervescenţei care a cuprins lumea islamică.“ (Lucian BOIA)

Coruptie, control, propaganda: Cum se sprijina reciproc dictatorii pentru a-si pastra puterea Unul dintre cei mai apreciati istorici si jurnalisti dezvaluie retelele care incearca sa distruga lumea democratica. Cu totii avem clara in minte imaginea unui stat autocratic. Dar in secolul XXI se pare ca aceasta imagine a inceput sa se confunde din ce in ce mai putin cu realitatea. In zilele noastre, autocratiile nu mai sunt conduse de un singur individ cu porniri dictatoriale, ci de retele sofisticate compuse din structuri financiare cleptocratice, servicii de securitate si propagandisti profesionisti.

Cine s-a dăruit cu atâta pasiune neamului său ca Nicolae Iorga? Cine a fost cu atâta genialitate interpretul istoriei poporului român? Cine a înțeles mai bine poporul acesta de țărani cuminți rezistenți ca stâncile înfipte în cursul neastâmpărat al apelor? Nu este moment sau problemă din istoria lumii sau trecutul neamului său careia condeiul, uneori ascuțit, careia Iorga să nu-i fi închinat câteva pagini. 

    În cartea Războiul nostru în note zilnice marele istoric abordează problemele cu care se confruntă statele din Europa în preajma începerii Primului Război Mondial, dar și situația neutralității României. Ea cuprinde totodată  comentarii și reflecții asupra unor momente importante petrecute în viața țării noastre în intervalul 1914-1918, cum ar fi moartea Regelui Carol I sau suirea pe tron a lui Ferdinand. 

    Sunt pagini pline de sensibilitate și duioșie în care vorbește despre românii din Ardeal sau din Basarabia, dar și unele acide în care cu un umor fin critică unele acțiuni ale unor șefi de Stat sau alte personalități ale momentului. Multe și nenumărate sunt notițele lui Iorga privitoare la articole din presa vremii, de la noi sau de aiurea, pe care le apreciează sau le condamnă cu ferme argumente. Naționalismul lui Iorga vibrează la tot ce e românesc, el moare și înviază odată cu istoria țării și cu domnii săi, mai mari sau mai mici.

    Nicolae Iorga și-a iubit țara și poporul cu o patimă sacră.