Istorie & Politologie
-
Zeitgeist: tipare culturale şi conflicte ideologice26.97 LEIEpuizat din stoc''Cine ştie că libertatea e bunul suprem înţelege ce poate însemna creştinismul.''
(Nicolae Steinhardt) -
Oameni care au făcut istorie52.97 LEIEpuizat din stocAceştia sunt oamenii care au făcut mai mult decât oricare alţii, pentru ca lumea în care trăim să fie aşa cum este azi.
-
Revoluţia din depărtare26.97 LEIEpuizat din stocAm învăţat, în mai bine de zece ani de jurnalism, că ştirile sunt despre politicieni şi vedete, iar reportajele — cele care îţi taie răsuflarea — despre oameni obişnuiţi. De aceea i-am căutat în lumea largă nu neapărat doar pe românii ajunşi pe culmi de notorietate — oricum dai peste ei —, ci pe românii plecaţi de acasă, dispuşi să descifreze, retrospectiv, gestul lor de ieşire radicală pe uşa deschisă de Revoluţia din 1989, dintr-un spaţiu presupus familiar, securizant. Adunându-le poveştile, mi-am dat seama că drumul parcurs de ei de atunci pare un straniu cordon ombilical, care îi ţine liberi, pentru că îşi cară istoria/revoluţia după ei, dar nu mai aparţin total niciunui loc. (Cristina Hermeziu)
-
Poveşti din Cartierul Primăverii25.69 LEIEpuizat din stocDin inima cartierului nomenclaturii s-a reconfigurat, în 1989, cercul deciziei şi influenţei politice. Aceste poveşti de viaţă din Cartierul Primăverii constituie, în fapt, o miniatură a istoriei elitelor politice româneşti din ultimii 70 de ani.
-
Cazul Rudolf Hess. Dezertor sau mesager?52.85 LEIBazându-se pe materiale noi, de la mărturii ale martorilor oculari, la arhive până acum inaccesibile şi surse din spionaj, autorii ridică unele întrebări fundamentale despre istoria secolului XX.
-
Ştiinţa politică. O introducere19.95 LEIEpuizat din stocAjuns la a unsprezecea editie in Statele Unite, manualul constituie o excelenta introducere in stiinta politica.
-
Epurarea. De ce a decapitat Stalin armata?22.14 LEIEpuizat din stoc
Decenii la rînd, propaganda Kremlinului a repetat la nesfârşit: epurarea armatei a atins dimensiuni catastrofale. În total au fost ucişi 40.000 de mari comandanţi militari.
-
Istoria loviturilor de stat in Romania (vol. II)29.59 LEICine a pregătit şi a instigat răscoala din 1888? De ce s-a implicat Rusia în viaţa partidelor politice din România? Cine a organizat răscoala din 1907 şi cu ce scop?
-
Ultima republică. Vol. II: Cauza sfîntă19.95 LEIEpuizat din stocAl doilea volum al ''Ultimei republici'' analizeaza planul strategic al lui Stalin de a cuceri Europa.
-
Mihai al Romaniei49.89 LEIO perspectiva in imagini a vietii Majestatii Sale si a istoriei Familiei Regale a Romaniei publicata cu ocazia aniversarii varstei de optzeci de ani a Regelui Mihai la 25 octombrie 2001 si reeditata la 10 mai 2008. Majestatea Sa Regele este un erou al zilelor de azi. Un erou tacut, singuratic si plin de delicatete, dar cu un curaj si cu o credinta care il fac unic in istoria semenilor lui. A parcurs tot secolul al XX-lea, fiind unul dintre modelele istoriei romanesti.
-
Războiul, pacea şi relaţiile internaţionale9.63 LEIEpuizat din stocColin S. Gray este analist militar, profesor de relaţii internaţionale şi studii strategice la University of Reading, Marea Britanie.
-
Eu, fiul lor. Dosar de securitate48.12 LEIEpuizat din stoc„Securitatea a strîns cu sîrg, ca un google demonic, bîrfe, intrigi, mizerie umană, minciuni, deturnări. O carte despre Tudoran care nu e scrisă de Tudoran, ci de o voce colectivă alcătuită din «surse», ofiţeri, interceptări, filări.'' (Costi Rogozanu)
-
Reeducarea în România comunistă (1946-1952) (vol. I): Aiud, Suceava, Piteşti, Braşov9.63 LEIEpuizat din stoc
Cuvint inainte de Constantin Ticu Dumitrescu
Cele trei volume ale seriei Reeducarea in Romania comunista ofera o istorie completa a reeducarii de tip Pitesti, de la primele tentative – inchisorile Aiud si Suceava – pina la stoparea ei oficiala. Cautarile in arhive si discutiile cu fostii detinuti au dat nastere acestei lucrari al carei scop este, conform autorului, „sa redea istoria incercarilor regimului comunist din Romania de a restructura (reeduca) detinutii politici, adica de a-i transforma din dusmani (reali sau presupusi) in aderenti (reali) ai doctrinei si practicii comuniste”. Primul volum prezinta inceputurile reeducarii: un studiu de caz despre Makarenko si nasterea pedagogiei sovietice, precedentul reeducativ de la inchisoarea Aiud (1945-1948), reeducarea de la Suceava (1948-1949), Pitesti (1949-1951) si Brasov (1950-1951). -
Un război al minţii57.13 LEIEpuizat din stoc"Asigurând o dublă abordare, teoretică şi practică, filosofică şi empirică, volumul reuneşte atât contribuţiile unor analişti independenţi şi profesori universitari, cât şi ale unor profesionişti în informaţii şi intelligence.(...)
-
Povestea unei tradari.Spionajul britanic in Romania 1940-194438.52 LEIEpuizat din stocBazat pe documente identificate în arhivele serviciilor speciale şi ale Ministerului de Externe de la Londra, lucrarea devoalează politica Regatului Unit faţă de România în anii celui de-al Doilea Război Mondial.
-
Jurnal de..."front"42.19 LEIEpuizat din stocVolumul cuprinde anexe - documente, unele inedite, şi fotografii.
-
Armata, Maresalul si evreii29.99 LEIEpuizat din stoc''Pentru actualizarea textului la problematica contemporană am inclus în această ediţie un capitol nou despre "negaţionism" şi un capitol cu legislaţia "memorială" emisă între timp în România.'' (Alex Mihai Stoenescu)
-
Resistance. Războiul nostru42.28 LEIResistance a fost publicată pentru prima oară la Paris, în 1946, sub titlul Războiul nostru (Notre guerre) şi reprezintă aşadar testamentul unei femei neîmbânzite, precum şi un tribut adus sacrificiului de sine şi curajului atâtor camarazi de-ai ei, care nu au supravieşuit acestor dure încercări.
-
Ultima republică. Volumul I: De ce a pierdut Uniunea Sovietică al doilea război mondial?27.44 LEIEpuizat din stoc„În Ultima republică, Suvorov aduce dovezi în favoarea afirmaţiei sale că Stalin se pregătea pentru un război de agresiune, punînd accent în special pe motivaţia ideologică a acţiunilor liderului sovietic.” (The Journal of Historical Review)
-
Indistinctia. O cronică a sfârşitului politicii româneştiPreț special 36.75 LEI Preț standard 49.00 LEIPrimul volum de publicistică al unui specialist imparţial în ştiinţă politică, din care poţi reconstitui transformările şi moartea politicii româneşti.
-
Constituţia Statelor Unite ale Americii5.09 LEIEpuizat din stoc„Excelent filozof al politicului, Cătălin Avramescu este un îndrăgostit de istorie în general, de cea americană în particular. Pentru el Constituţia americană nu este o succesiune de propoziţii abstracte, ci ţesutul însuşi al unei democraţii care nu conteneşte să ne uimească prin vitalitatea sa.“ (Vladimir TISMĂNEANU)
-
Fascismul liberal. Istoria secretă a stîngii americane de la Mussolini la politica semnificaţiei9.63 LEIEpuizat din stocO carte provocatoare, in care Goldberg arata ca fascismul a fost dintotdeauna un fenomen caracteristic stingii si ca originile liberalismului american actual trebuie cautate in politica fascista.
-
Istoria României prin concepte. Perspective alternative asupra limbajelor social-politice41.24 LEIEpuizat din stocVolumul cuprinde descrierea şi comentarea termenilor, conceptelor şi limbajelor selectate din textele juridice, politice, istoriografice, literare şi sociologice.
-
Istoria Imperiului Bizantin146.94 LEIA.A. Vasiliev este unul dintre cei mai reputaţi bizantinologi ai secolului XX.
-
Cantemireştii. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea38.65 LEIEpuizat din stocAparută în 2009 în Franţa, cartea istoricului Stefan Lemny urmăreşte destinul neobişnuit al familiei care a dat culturii europene două figuri remarcabile: Dimitrie Cantemir şi fiul său Antioh.
-
Provizoratul istoric26.92 LEIEpuizat din stocProvizoratul istoric cuprinde articole, eseuri, declaraţii şi conferinţe din anii 2007-2010, continuînd cele două volume publicate de Principele Radu al României la Editura Polirom, Europa din noi şi Biblioteca în flăcări.
-
Înaintea piramidelor12.53 LEIEpuizat din stocUnele dintre cele mai mari mistere ale lumii antice sunt piramidele din Egipt. Aflaţi în căutarea secretului acestor construcţii megalitice, Christopher Knight şi Alan Butler ne prezintă o teorie uimitoare, susţinută cu dovezi pe măsură.
-
Declinul imperiilor. De la glorie la ruină12.53 LEIEpuizat din stocDe la egipteni, minoici şi babilonieni la parţi, mayaţi şi romani, cartea ne oferă o imagine originală şi plină de culoare a trecutului îndepărtat.
-
Repere intelectuale ale dreptei româneşti10.18 LEIEpuizat din stocInterviuri cu Andrei Pleşu, Al. George, Virgil Nemoianu, Neagu Djuvara, Vladimir Tismăneanu, Nicolae Manolescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea, Horia-Roman Patapievici, Lucian Boia.
-
Franța, hegemonie sau declin?27.49 LEIÎn urma semnalului de alarmă tras de istorici şi publicişti francezi, potrivit cărora Franţa s-ar afla în declin, Lucian Boia supune afirmaţia unei analize istorice riguroase, întinsă pe câteva secole din istoria atât de bogată a „surorii noastre de gintă latină".