Istorie & Politologie

Din decembrie 1942 pana in ianuarie 1945 a existat un lagar german de izolare pentru copii - Polen-Jugendverwahrlager der Sicherheitspolizei in Litzmannstadt, Lagarul preventiv din Lodz al Serviciului de Securitate pentru Tinerii Polonezi, instituit dupa modelul lagarului de minori de la Moringen, Saxonia Inferioara.

Cartea Antoanetei Olteanu realizeaza o radiografie foarte ampla a societatii ruse, aducand in discutie viata in familia imperiala, in familia nobiliara, dar si cea a orasenilor si a taranilor; aflam amanunte despre birocratia imperiala si despre principalele institutii ale statului. Un capitol aparte este consacrat intellighentiei ruse si curentelor de gandire care au animat-o de-a lungul secolului al XIX-lea, ce a avut o influenta hotaratoare asupra destinelor Rusiei din veacul viitor. Nu in ultimul rand sint prezentate cateva simboluri culturale rusesti care aproape ca nu mai au nevoie de nici o introducere: Faberge si Matrioska, vodca, ceaiul si samovarele. De la fastul de parada la detaliile mai putin aratoase ale vietii de zi cu zi, Imperiul Rus, la perioada lui de apogeu, isi dezvaluie, treptat, prin detalii istorice si descrieri literare memorabile, caracteristici mai putin cunoscute, care pot distona uneori cu stereotipurile inradacinate.

De ce reprezinta Turcia contemporana un subiect de studiu spre care se indreapta, deseori, tot mai multi cercetatori pasionati de politica internationala? Turcia contemporana, prin pozitia sa geostrategica unica, la granita dintre civilizatii, are un rol-cheie in gestionarea fluxurilor comerciale, energetice si migratorii. Tranzitia sa politica si transformarile interne, marcate de tensiunea dintre modernitate si traditie, ofera o perspectiva valoroasa asupra modului in care identitatea nationala influenteaza politica externa a statului turc.

Evoluția Europei între 1895 și 1941, într-una din cele mai importante cărți-document ale epocii noastre

„Lumea de ieri“ este Viena și Europa de dinaintea Primului Război Mondial: o lume sigură, stabilă și armonioasă, unde libertatea de spirit domnea neștirbită. Lumea în care s-a născut și a început să scrie, cunoscând celebritatea, Stefan Zweig, în care el a călătorit, s-a îndrăgostit de cultura franceză, a legat mari prietenii intelectuale. Odată cu catastrofa din 1914, lumea aceasta dispare treptat: tronurile se prăbușesc, ideile se tulbură, o întreagă civilizație începe să se scufunde, pentru ca, odată cu venirea lui Hitler la putere, să fie înghițită de barbaria nazistă. Presărată cu întâmplări pitorești și povești dramatice, populată de personaje celebre ale timpului – Hugo von Hofmannsthal, Rilke, Emile Verhaeren, Romain Rolland, Rodin, Richard Strauss, Tolstoi, Gorki, Benedetto Croce, Bernard Shaw, H.G. Wells, Freud etc. –, plină de farmec și culoare, cartea lui Zweig exprimă totodată sensul unei vieți, semnificația unei misiuni de scriitor, a unui ideal intelectual. Un ideal care, cel puțin pentru autor – acesta s-a sinucis în 1942, la scurtă vreme după ce și-a încheiat cartea –, a devenit absurd în lumea cea nouă, în lumea de azi.

„Mă duc, oricând s-o încheia viața mea, cu conștiința mea în pace. Am greșit poate mai des decât socotesc, dar gândul mi-a fost totdeauna curat și mi-am iubit țara.“ Făcut și scris de mine în București, Dumineca în șapte Octombre, anul una mie nouă sute două zece și trei. Notele Politice ale lui Alexandru Marghiloman referitoare la intervalul 1897-1924 constituie cel mai bogat izvor documentar. Ele au fost publicate la doi ani după moartea autorului lor și imediat retrase de pe piață și topite toate cele cinci volume, pentru că reprezentau istoria necenzurată a unui mare învins.

La Perveli, pe o simplă bănuială s-au împuşcat toţi copiii şi bătrânii; iar unde Ruşii şi-au bătut joc de femei, pe urmă le-au ars închizându-le în casă!

Peste tot sunt conflicte cu Ruşii. La Piatra nu se mai vede nici un ofiţer român. La Bacău au băut toată Apa de Colonie din farmacie. La Iaşi s-au legat în plină stradă de doamna Mârzescu şi de doamna Troteanu (?); femeile sunt rugate să nu se arate în public după ora 6! Furturi, siluiri, beţii: aceste cuvinte revin la fiecare frază, când îţi vorbeşte cineva de Ruşii la noi.

În satele Asan-Aga şi Prunaru, nu mai e niciun om, doar niște ridicături de pământ în dreapta şi în stânga șoselei înseamnă mormintele soldaţilor îngropaţi aproape de suprafaţă şi pe care câinii îi dezgroapă cu uşurinţă: pe ici, pe colo câinii bine hrăniţi, culcaţi... 

Ajutoarele trimise la Corabia nu au fost de prisos: răniţii aveau bărbi până la brâu, păr de sălbateci şi erau acoperiţi de insecte! Găzduiţi prin grajduri, fără foc, în timpul iernei, cea mai îngrozitoare de care ne putem aminti, aproape fără hrană, sărmanii bolnavi erau abandonaţi fără îngrijire şi fără pâine!

Nicăieri războiul n-a fost hidos ca în sărmana noastră ţară!

În prima parte a vieții, Al. Marghiloman a fost un om politic fericit. Neîntrecut în arta oratorică. Stăpân pe tainele sistemului electoral. Ministru autoritar și prolific la toate cele șapte departamente pe care le-a condus succesiv. Șeful unui mare partid politic, concurat acerb de Filipești exuberanți și de Lahovari oportuniști. Prezență originală în lumea modernă, arbitru al eleganței și animator pasionat al hipismului (...). În cea de-a doua parte a vieții, însă, Marghiloman a fost fiu de nenoroc. Pentru toate nedreptățile îndurate din urmă versant al vieții, Alexandru Marghiloman s-a revanșat în posteritate, prin uimitoarele sale Note Politice, apărute la doi ani după moartea sa și degrabă retrase de oficialități de pe piața cărții, fiindcă reprezentau istoria necosmetizată scrisă de un mare învins. Topirea tirajului celor cinci volume de Note Politice a conturat și mai pregnant imaginea crucificatului bărbat de Stat, Alexandru Marghiloman.

Stelian Neagoe

Om de paradă fără îndoială, aparenţele au jucat pururea un rol covârşitor în concepţia de viaţă a lui Marghiloman. Într-o ţară în care se dispreţuia îmbrăcămintea bărbătească, Marghiloman purta veşmintelor sale o grijă neobişnuită. Elegant şi spilcuit, el se singulariza în tăietura îngrijită a hainelor, prin forma favoritelor, ca şi prin cadenţa ritmică şi oarecum afectată a gesturilor. Era o figură unică în felul ei. Ştia să poarte capul sus, să se stăpânească în orice împrejurare şi în faţa oricărei adversităţi, fără ca o singură trăsătură a feţei sale imperturbabile să-l trădeze vreodată. O concentrată apăsare a limbii la colţul gurii şi o imperceptibilă înroşire a urechilor erau pentru iniţiaţi singurele manifestări externe ale tulburării sale sufleteşti. Întotdeauna mulţumit şi voios, înainta în viaţă surâzător şi optimist.

Şi totuşi, Marghiloman ştia să ia şi lucrurile în serios, să examineze o problemă gravă fără superficialitate, să despice o situaţie cu un ochi pătrunzător şi cu o conştiiciozitate împinsă până în cele mai mici amănunte, să înlăture aparenţele faţadei, să se coboare la realităţile permanente şi vii. Mai mult, moştenise de la tatăl său, de la practicul şi marele arendaş Iancu Marghiloman, un real spirit gospodăresc. La toate ministerele prin care a trecut a fost un bun, sârguitcios şi priceput administrator. Avea metodă în lucru, ordine în conducere, promptitudine în hotărâri, putea aduce şi a adus în administraţia statului, ca şi în cea a Jockey Clubului, netăgăduite servicii.

Alţii au zis — un om norocos, cu toate calităţile şi cu toate cusururile inerente copiilor răsfăţaţi ai soartei. Iarăşi, şi da şi nu. Netăgăduit că Alexandru Marghiloman a fost un privilegiat al soartei, natura l-a înzestrat cu alese însuşiri intelectuale, cu un strălucit şi minunat talent oratoric, iar împrejurările au făcut din el un om bogat, unul din marii latifundiari ai României Mici.

Dar dacă este adevărat că până pe la 50 de ani totul i-a reuşit, că a cunoscut fericirea intimă, onorurile publice, ascensiunea politică, succesele parlamentare, nu este mai puţin adevărat că de la acea vârstă şi până la moarte viaţa lui nu a fost decât o luptă neîncetată, pe care a trebuit să o poarte – şi a purtat-o cu bărbăţie şi cu o impresionantă tenacitate – împotriva unei necruţătoare adversităţi. Rând pe rând s-au năruit liniştea lui intimă, speranţele lui politice, concepţiile lui despre rolul României în războiul mondial, existenţa partidului, credinţele tinereţii şi perspectivele de viitor. Cu rare şi fugitive eclipse, peste 20 de ani de înfrângeri şi deziluzii. Cunosc în istoria noastră politică puţine destine mai patetice decât această luptă între o soartă nemiloasă şi un om care până pe pragul mormântului nu a vrut să i se supună. Marghiloman a fost toate acestea, dar a fost totodată mai mult şi mai puţin.

I.G. DUCA – Amintiri politice

În ce greutate mă aflu eu acum, încercând să-mi descurc amintirile minunatei mele tinereţi. Minunată, fiindcă aşa mi s-a înfăţişat de câte ori mă întorceau gândurile spre dânsa; dar iată că de-abia a început condeiul să-mi alerge pe hârtie şi îmi dau seama că minunea era mai mult în mine, şi că în afară de mine lucrurile nu se arătau în realitatea lor decât foarte rar sub strălucitele culori cu care le îmbrăcase imaginaţia mea, biciuită atât prin noutatea senzaţiei cât şi prin influenţe speciale de ordin estetic sau literar, de care nici un începător nu se poate libera în momentele formării sale intelectuale.

Regăsindu-mă după 20 sau 30 de ani în contact cu aceleaşi lucruri, am putut să-mi dau seama de toată importanţa unghiului de viziune sub care înregistrăm senzaţiile, şi că pe cele mai amăgitoare şi pe cele mai scumpe le-am făurit de multe ori aproape numai noi înşine, în laboratorul conştient sau subconştient al închipuirilor noastre.

Nu e om trecut de 50 de ani care să nu ofteze după frumuseţea şi bunătăţile vremurilor din tinereţea lui, dar dacă ar încerca să-şi precizeze mai de aproape regretele ce ar mai rămâne din ele? Fiecare din noi, când ne fură gândul şi ne duce înapoi, departe, revedem sau ne închipuim că revedem lucruri minunate, dar când din întâmplare ne izbim de unele din acele lucruri minunate, întâmplător rămase neschimbate — de un monument, spre exemplu, sau de un chip zugrăvit, sau de o privelişte — ne dăm seama că minunea era în noi, în tinereţea noastră. Câţi n-au crezut că între 18 şi 25 de ani au cuprins o lume în braţele lor şi n-au rămas mai târziu decât cu puţină spumă pe mâini!

Din lumea tinereţilor mele, care pentru mine a însemnat atât de mult, voi încerca să povestesc cu sfială şi pe scurt câteva amintiri, căci oricât de scăzute în interes ar putea fi pentru cititorii mei, vor contribui şi ele la cunoaşterea generaţiei din care fac parte şi de pe urma căreia tot a rămas ceva.

În ce greutate mă aflu eu acum, încercând să-mi descurc amintirile minunatei mele tinereţi. Minunată, fiindcă aşa mi s-a înfăţişat de câte ori mă întorceau gândurile spre dânsa; dar iată că de-abia a început condeiul să-mi alerge pe hârtie şi îmi dau seama că minunea era mai mult în mine, şi că în afară de mine lucrurile nu se arătau în realitatea lor decât foarte rar sub strălucitele culori cu care le îmbrăcase imaginaţia mea, biciuită atât prin noutatea senzaţiei cât şi prin influenţe speciale de ordin estetic sau literar, de care nici un începător nu se poate libera în momentele formării sale intelectuale.

Regăsindu-mă după 20 sau 30 de ani în contact cu aceleaşi lucruri, am putut să-mi dau seama de toată importanţa unghiului de viziune sub care înregistrăm senzaţiile, şi că pe cele mai amăgitoare şi pe cele mai scumpe le-am făurit de multe ori aproape numai noi înşine, în laboratorul conştient sau subconştient al închipuirilor noastre.

Nu e om trecut de 50 de ani care să nu ofteze după frumuseţea şi bunătăţile vremurilor din tinereţea lui, dar dacă ar încerca să-şi precizeze mai de aproape regretele ce ar mai rămâne din ele? Fiecare din noi, când ne fură gândul şi ne duce înapoi, departe, revedem sau ne închipuim că revedem lucruri minunate, dar când din întâmplare ne izbim de unele din acele lucruri minunate, întâmplător rămase neschimbate — de un monument, spre exemplu, sau de un chip zugrăvit, sau de o privelişte — ne dăm seama că minunea era în noi, în tinereţea noastră. Câţi n-au crezut că între 18 şi 25 de ani au cuprins o lume în braţele lor şi n-au rămas mai târziu decât cu puţină spumă pe mâini!

Din lumea tinereţilor mele, care pentru mine a însemnat atât de mult, voi încerca să povestesc cu sfială şi pe scurt câteva amintiri, căci oricât de scăzute în interes ar putea fi pentru cititorii mei, vor contribui şi ele la cunoaşterea generaţiei din care fac parte şi de pe urma căreia tot a rămas ceva.

În ce greutate mă aflu eu acum, încercând să-mi descurc amintirile minunatei mele tinereţi. Minunată, fiindcă aşa mi s-a înfăţişat de câte ori mă întorceau gândurile spre dânsa; dar iată că de-abia a început condeiul să-mi alerge pe hârtie şi îmi dau seama că minunea era mai mult în mine, şi că în afară de mine lucrurile nu se arătau în realitatea lor decât foarte rar sub strălucitele culori cu care le îmbrăcase imaginaţia mea, biciuită atât prin noutatea senzaţiei cât şi prin influenţe speciale de ordin estetic sau literar, de care nici un începător nu se poate libera în momentele formării sale intelectuale.

Regăsindu-mă după 20 sau 30 de ani în contact cu aceleaşi lucruri, am putut să-mi dau seama de toată importanţa unghiului de viziune sub care înregistrăm senzaţiile, şi că pe cele mai amăgitoare şi pe cele mai scumpe le-am făurit de multe ori aproape numai noi înşine, în laboratorul conştient sau subconştient al închipuirilor noastre.

Nu e om trecut de 50 de ani care să nu ofteze după frumuseţea şi bunătăţile vremurilor din tinereţea lui, dar dacă ar încerca să-şi precizeze mai de aproape regretele ce ar mai rămâne din ele? Fiecare din noi, când ne fură gândul şi ne duce înapoi, departe, revedem sau ne închipuim că revedem lucruri minunate, dar când din întâmplare ne izbim de unele din acele lucruri minunate, întâmplător rămase neschimbate — de un monument, spre exemplu, sau de un chip zugrăvit, sau de o privelişte — ne dăm seama că minunea era în noi, în tinereţea noastră. Câţi n-au crezut că între 18 şi 25 de ani au cuprins o lume în braţele lor şi n-au rămas mai târziu decât cu puţină spumă pe mâini!

Din lumea tinereţilor mele, care pentru mine a însemnat atât de mult, voi încerca să povestesc cu sfială şi pe scurt câteva amintiri, căci oricât de scăzute în interes ar putea fi pentru cititorii mei, vor contribui şi ele la cunoaşterea generaţiei din care fac parte şi de pe urma căreia tot a rămas ceva.

În ce greutate mă aflu eu acum, încercând să-mi descurc amintirile minunatei mele tinereţi. Minunată, fiindcă aşa mi s-a înfăţişat de câte ori mă întorceau gândurile spre dânsa; dar iată că de-abia a început condeiul să-mi alerge pe hârtie şi îmi dau seama că minunea era mai mult în mine, şi că în afară de mine lucrurile nu se arătau în realitatea lor decât foarte rar sub strălucitele culori cu care le îmbrăcase imaginaţia mea, biciuită atât prin noutatea senzaţiei cât şi prin influenţe speciale de ordin estetic sau literar, de care nici un începător nu se poate libera în momentele formării sale intelectuale.

Regăsindu-mă după 20 sau 30 de ani în contact cu aceleaşi lucruri, am putut să-mi dau seama de toată importanţa unghiului de viziune sub care înregistrăm senzaţiile, şi că pe cele mai amăgitoare şi pe cele mai scumpe le-am făurit de multe ori aproape numai noi înşine, în laboratorul conştient sau subconştient al închipuirilor noastre.

Nu e om trecut de 50 de ani care să nu ofteze după frumuseţea şi bunătăţile vremurilor din tinereţea lui, dar dacă ar încerca să-şi precizeze mai de aproape regretele ce ar mai rămâne din ele? Fiecare din noi, când ne fură gândul şi ne duce înapoi, departe, revedem sau ne închipuim că revedem lucruri minunate, dar când din întâmplare ne izbim de unele din acele lucruri minunate, întâmplător rămase neschimbate — de un monument, spre exemplu, sau de un chip zugrăvit, sau de o privelişte — ne dăm seama că minunea era în noi, în tinereţea noastră. Câţi n-au crezut că între 18 şi 25 de ani au cuprins o lume în braţele lor şi n-au rămas mai târziu decât cu puţină spumă pe mâini!

Din lumea tinereţilor mele, care pentru mine a însemnat atât de mult, voi încerca să povestesc cu sfială şi pe scurt câteva amintiri, căci oricât de scăzute în interes ar putea fi pentru cititorii mei, vor contribui şi ele la cunoaşterea generaţiei din care fac parte şi de pe urma căreia tot a rămas ceva.

Cele cinci capitale vremelnice de atunci, Alba Iulia, București, Cernăuți, Chișinău și Iași, prin parcurgerea paginilor de față, se imprimă în mintea cititorului ca dovezi ale trăiniciei noastre în arealul național. Alegerea judicioasă a clișeelor, unele interesante prin raritatea lor, însoțite de explicații pertinente, conferă o dată în plus valoare albumului. - Acad. Georgeta FILITTI

Ideea unui asemenea album, cu repro­duceri după cărți poștale ilustrate apăru­te în preajma anului 1918, stă la dospit de mai multă vreme.

Practic, pe această cale, facem cunoscută și valorificăm editorial o foarte mică parte – totuși, credem noi, reprezentativă – din ceea ce a fost și nu știm cât va mai fi biblioteca și arhiva lui Ion C. Rogojanu (n. 1939). Hotelier și bibliofil, autodidact, Ion – cum îi place să se prezinte – este unul dintre „ultimii mohicani” ai unei lumi care apreciază cu asupra de măsură o ediție bibliofilă sau o gravură de epocă.

Imaginile sunt pretex­tul pentru a fixa în memoria afectivă – de către orice român, dar îndeosebi de către generațiile mai recente – în sinteză, prin­cipalele repere ale respectivei perioade. Indirect, imaginile se constituie și într‑o invitație la călătorie, cele mai multe din­tre obiectivele reprezentate regăsindu‑se în prezent ca atracție turistică.

În orice caz, prin abordarea noastră, ca într‑un puzzle, nădăjduim că am re­ușit să reconstituim întrucâtva atmosfe­ra acelor timpuri de grație pentru istoria națională. - Nicolae LUPU, coordonator

Scurt cuvânt înainte de Cristian Preda

Anne Applebaum  •  Dennis Deletant  •  Sabina Fati  •  Radu Paraschivescu  •  Cristian Preda  •  Oliver Jens Schmitt  •  Ioan Stanomir

„În seara primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, două întrebări cu totul și cu totul neașteptate s-au ivit în spațiul public. Prima a fost: Cine e Georgescu? Iar a doua: Cum se poate ca un necunoscut să ocupe primul loc? Patru-cinci zile mai târziu, atunci când CSAT a declarat că Rusia a influențat scrutinul, iar CCR a cerut renumărarea tuturor voturilor în termen de 24 de ore, stupoarea a crescut. Și, de parcă n-ar fi fost de ajuns, validarea primului tur și, după trei zile, invalidarea lui au împărțit societatea în două: unii răsuflau ușurați, alții au denunțat o lovitură de stat.

Deși a trecut ceva timp de la seria aproape incredibilă de momente unice în istoria noastră electorală, uimirea, deruta și teama sunt atotprezente. De unde și ideea volumului de față. Care îi aparține Lidiei Bodea. «Nu știm ce va fi», zicea ea când am discutat prima dată despre volum, «dar e musai să se știe că am încercat să înțelegem ce a fost».  Am pus împreună texte semnate de Anne Applebaum, Dennis Deletant, Sabina Fati, Radu Paraschivescu, Oliver Jens Schmitt, Ioan Stanomir și de mine. Adaug că, optimist peste medie fiind, îndrăznesc să cred că alegerile din luna mai se vor încheia totuși cu bine.“ — CRISTIAN PREDA

„România chiar se găseşte într-un context fără precedent, care, negestionat cum trebuie, poate să declanşeze neplăceri şi tulburări cărora nu li se poate anticipa deznodământul.“ — RADU PARASCHIVESCU

„România se află în prezent într-unul dintre cele mai critice momente din istoria sa postcomunistă, comparabil doar cu contrarevoluția violentă a lui Ion Iliescu realizată prin intermediul mineriadelor din 1990.“ — OLIVER JENS SCHMITT

„Democrația din România nu are nevoie de salvatori, ci de cetățeni care să se regăsească în valorile legii fundamentale. Demnitatea umană, iar nu demagogia, se află în centrul proiectului pe care trebuie să îl apărăm împotriva inamicilor săi.“ — IOAN STANOMIR

„Într-o lume în care numai carisma contează, nu există responsabilitate politică și nici echilibru; într-una în care emoția bate rațiunea, rămâne doar un vid pe care oricine are o poveste șocantă și atrăgătoare îl poate umple.“ — ANNE APPLEBAUM

„Este necesară o schimbare de mentalitate, care să favorizeze integritatea profesională, competența și respectul față de concetățeni, nu care să tolereze incompetența, dacă nu chiar s-o recompenseze.“ — DENNIS DELETANT

„De ce serviciile secrete românești au rămas vulnerabile după 20 de ani de la aderarea la NATO și după 35 de ani de tranziție? De unde vine fragilitatea lor? Sunt slăbiciuni instituționale, sau trădări individuale?“ — SABINA FATI

O istorie fascinantă a sud-estului Europei, din Antichitate până în prezent, care ne dezvăluie o zonă tumultuoasă, unde s-au întâlnit și s-au schimbat bunuri, idei și religii. Ne gândim adesea la Balcani ca la o regiune marcată de tulburări și de înapoiere, dar din Antichitatea târzie până în zilele noastre acesta a fost un loc de întâlnire dinamic al culturilor și religiilor. Combinând analiza profundă cu flerul narativ, Butoiul cu pulbere ne invită să reconsiderăm istoria acestei regiuni fascinante și diverse ca esențială pentru istoria întregii Europe.

Autorul acestei carti, Aiden Aslin, s-a alaturat puscasilor marini ucraineni in 2018, deoarece s-a simtit dator sa-si apere patria adoptiva de amenintarea tot mai mare a invaziei rusesti. In februarie 2022, cand Rusia a declansat o ofensiva puternica impotriva Ucrainei, Aiden si unitatea sa au fost stationati pe linia frontului, la Mariupol. Blocat intr-o otelarie din acest oras, dupa un asediu de o luna de zile si dupa ce a ramas fara provizii, el a luat parte, in aprilie 2022, la capitularea in masa a peste o mie de soldati ucraineni. Dupa aceea a inceput adevaratul sau calvar.

Fructele dorinței sau regina roșie, prin aromele Paradisului.

Fructele discordiei sau marele măr, fructul care a mâncat lumea.

Fructele pasiunii, frăția stacojie și dimensiunea senzuală a cireșelor.

Istoria fascinantă și plină de arome a omenirii, din perspectiva fructelor, din jurul fructelor și din inima fructelor. Dulci, zemoase, cărnoase, seducătoare și tentante, fructele sunt receptacule de savoare încărcate de povești și experiențe senzoriale, pline de amintiri, rituri și credințe religioase, episoade lite­rare, expresii artistice, cercetări savante, mituri și războaie și dictaturi, din Antichitate până la Edenurile personale realizate prin ingineria genetică de azi.

Popoare și populații, sminteală și înțelepciune, război și pace, mărire și decădere, artă, religie și arhitectură, îngeri și monștri, idei briliante și rateuri de geniu, cele mai statornice erori și cele mai formidabile invenții, care din păcate nu ne-au adus fericirea.

„Monștrii există cu adevărat, dar ei sunt prea puțini ca să devină periculoși. Mai periculoși sunt oamenii normali.“ PRIMO LEVI

Cheia acestei povești – preluate de la Roald Dahl – este că nou-născutul, pe numele lui Adolf, a supraviețuit.

„Am cunoscut în lagăr oameni care ucideau alți oameni cu hărnicie și dăruire de sine, își denunțau aproapele cu altruism, conștiinciozitate și punctualitate, oameni care aplicau tortura onest și vrednic, dovedind permanent o exemplară ordine și rigoare.“ ANDRZEJ SZCZYPIORSKI, supraviețuitor din lagărul de concentrarede la Sachsenhausen

Un Hitler, un Napoleon, un Jan van Leiden, un Idi Amin, un Pol Pot nu reprezintă anormalitatea. Nu sunt excepții. Excepția sunt cei care, când situația o cere, apără demnitatea omenească împotrivindu-se consimțământului unanim.

„Ar fi greu să găsești alți doi economiști care să fi influențat politica secolului XX așa cum au făcut-o John Maynard Keynes (1883–1946) și Friedrich Hayek (1899–1992). Primul a vândut iluzia șomajului zero, al doilea a pledat pentru libertate economică într-o vreme în care statele totalitare transformau societățile în economii de război, iar mai târziu în economii planificate. Keynes a influențat masiv nașterea statu­lui-providență postbelic din Occident, în vreme ce Hayek a marcat în chip covârșitor politicile tranziției din Estul postcomunist. Cartea lui Thomas Hoerber ni-i înfățișează dintr-un punct de vedere original, și anume pornind de la întrebarea privind direcția economiei, pentru a-l face și pe un profan să înțeleagă încotro ne duc deciziile luate de guverne privind taxele, investțiile, moneda ori mărirea salariilor și a pensiilor.“ — CRISTIAN PREDA

„Concentrându-se pe cei doi mari teoreticieni economici ai secolului XX și pe cele mai semnificative cărți ale lor – Drumul către servitute (1944), de Friedrich Hayek, și Teoria generală a ocupării forței de muncă, a dobânzii și a banilor (1936), de John Maynard Keynes –, Thomas Hoerber încearcă să vadă dacă aceste două «arhetipuri ale teoriei economice» rămân valabile și astăzi.“ — Wall Street Journal

Biografia lui Lenin, pe numele său real Vladimir Ilici Ulianov, cel care va deveni liderul Revoluției bolșevice din 1917.

La mai bine de o sută de ani de la izbucnirea Revoluției Ruse, Lenin continuă să inspire o mare fascinație, atât în Rusia, cât și în afara ei. A intrat în istorie ca un politician rece și autoritar, creând un nou model de stat. Această biografie revelatoare este una din cărțile de istorie în care jurnalistul Victor Sebestyen se bazează pe surse primare inedite pentru a reconstitui viața lui Lenin, activitatea sa revoluționară și, mai târziu, conducerea Uniunii Sovietice.

Această carte despre Lenin este una din acele scrieri istorice, în care autorul merge mai departe și dezvăluie persoana din spatele revoluționarului – omul, familistul, îndrăgostitul, cititorul, scriitorul, agitatorul, condamnatul, exilatul, conducătorul suprem, mereu modest, mereu predispus la accese de furie, bărbatul care a avut un lung menage à trois cu soția sa, Nadejda Krupskaia, și cu seducătoarea tovarășă bolșevică Inessa Armand.

Volumul de față reprezintă un adevărat tur de forță prin istoria Rusiei, de la sfârșitul secolului al XIX-lea până la începutul secolului al XX-lea, și, totodată, explică devenirea lui Lenin, din copilul studios al unei familii mic-burgheze la arhetipul revoluționarului socialist. O adevărată plăcere literară și istorică!

„Un portret excelent, original și captivant al lui Lenin ca om și ca lider.” SIMON SEBAG MONTEFIORE

„Un portret viu și convingător al lui Lenin, care vine exact la momentul potrivit.” ANNA APPLEBAUM

„O lectură bogată în detalii [...]. Sebestyen face dreptate incredibilei povești a lui Lenin.” FRANCIS WHEEN

„Un volum de istorie de primă mână, care se citește ca un thriller [...]. Victor Sebestyen a reușit o adevărată ispravă.” The New York Times

„O biografie încântătoare, care urmărește începuturile lui Lenin în calitate de conspirator, precum și anii de exil, și care ajunge la apogeu odată cu apariția erei tulburărilor revoluționare.” The Guardian

Un interviu de grup al unor absolvenți ai Preparandiei arădene, la împlinirea a 250 de ani de la nașterea lui Dimitrie Țichindeal (1775–1818), primul director al instituției. Un dialog incitant despre evoluția sistemului de educație din România, de la fondarea celei mai vechi școli de calificare a învățătorilor-preoți pentru românii din Transilvania (1812) până la proiectul „România educată”.

Cei șase foști colegi ai Liceului Pedagogic din Arad, absolvenți ai promoției 1975–1976, s-au reunit într-o săptămână de vară pentru a evoca experiențele personale, competențele și expectanțele despre misiunea și caracteristicile uneia dintre cele utile profesii: ÎNVĂȚĂTORUL. Cartea aduce în prim-plan problematici actuale și perene ale psihopedagogiei învățământului primar și ale formării cadrelor didactice pentru acest segment primordial de educație formală.

Cu umor, cu talent narativ, uneori cu nostalgie, alteori cu ironie și spirit critic, dar mai ales cu exigență și expertiză la adresa școlii, a relației educator-educat-părinte, a curriculumului, stereotipiilor, derapajelor și anomaliilor... de ieri și de azi.

Pe fundalul prăbușirii imperiilor și a monarhiilor, între noile granițe ale României Mari, viața politică e zguduită de o poveste de dragoste. Prințul moștenitor fuge în lume, în plină epocă antisemită, cu o femeie cu origini evreiești. Despre ei și povestea lor se va vorbi necontenit timp de decenii. Legionarii și, pe linia lor, comuniștii îi vor descrie în contururi îngroșate de ură, invidie și resentiment. Presa internațională va căuta să-i situeze când în descendența marilor iubiri interzise, când în anticamera unor tenebroase intrigi și comploturi politice. Vor fi condamnați de toți, bârfiți, hărțuiți și defăimați în ziare, în manuale și în cărți de istorie. Vor rămâne împreună în ciuda tuturor. Ce se află însă dincolo de bârfe și clișee și ce ascund ele sub masca discursului patriotard, antisemit sau moralizator? Din documente de arhivă, scrisori inedite, memorii, jurnale și mărturii ale contemporanilor, această carte reconstruiește culisele celui mai stăruitor scandal politic din istoria interbelică a României.

Volumul de fata isi propune sa reconstituie, pe baza documentelor existente in Arhivele institutionale si particulare, relatia dintre orasul vechi si extinderile impuse prin planurile de sistematizare, consecinta a industrializarii si a cresterii demografice a localitatii, prin ridicarea noilor cartiere de blocuri. O lume veche, dintr-un oras devenit cosmopolit, pe care avem datoria sa nu o uitam.

Cum ajungem la libertate? Prin reforme, prin revoluție, prin eliberare lăuntrică… În principiu, răspunsurile pot fi diferite. Dar în planul acțiunii concrete, în contextul istoric al modernității, liberalismul a descoperit că singurele instrumente care asigură împlinirea efectivă a nevoilor fundamentale ale societății, atât cât este omenește posibil, sunt limitarea puterii politice, parlamentarismul, economia de piață, democrația, drepturile omului, libertatea individuală, de gândire și de exprimare. Adică instituțiile, conceptele și practicile sociale pe care le-a teoretizat, le-a promovat, le-a construit și le-a apărat liberalismul. Cartea de față pune în evidență, în mod sistematic și până în cele mai mici amănunte, modul în care românii ardeleni din secolul al XIX-lea au conceptualizat aceste adevăruri cardinale.

Cartea de fata reprezinta o editie revizuita si adaugita a volumului Un geographe francais et la Roumanie: Emmanuel de Martonne (1873-1955), volum publicat in anul 2012 la editura L'Harmattan, Paris. Ea a fost gandita pentru a marca, in Romania si la Universitatea din Cluj, implinirea a 150 de ani de la nasterea renumitului geograf francez Emmanuel de Martonne.

Au trecut mai bine de 15 ani de la prima editie a acestui volum. Am incercat ca, intr-un numar limitat de pagini, sa abordam cele mai importante aspecte ale credintelor tracilor. Putem afirma ca tracii au avut nu numai niste credinte populare, ci un sistem religios complex, chiar daca ne este doar putin ori partial cunoscut. Grecii erau impresionati, uneori chiar fascinati, de traci. Stim acest lucru din scrierile ior. Detaliile, partiale ori deformate, asa cum le vedeau grecii, sunt astazi surse pretioase de informatii pe care am incercat sa le folosim si in acest volum. - Sorin Paliga

Această lucrare a fost editată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Harghita și este traducerea revizuită și adaptată a volumului „A székelység története” (ediția a 2-a revizuită, 2015).

Redactor principal: Hermann Gusztáv Mihály, profesor de istorie la UBB Cluj Napoca, colegiul de redacție: Ferencz S. Alpár, Novák Károly-István, Orbán Zsolt, profesori de istorie. Autorii capitolelor care prezintă istoria Ținutului Secuiesc din cele mai vechi epoci până epoca contemporană sunt profesori de istorie, specialiști în diferite epoci ale istoriei: Ferencz S. Alpár, Forró Albert, Hermann Gusztáv Mihály, Kádár Gyula, Mihály János, Novák Csaba Zoltán, Novák Károly-István, Orbán Zsolt, Sepsiszéki Nagy Balázs, Sófalvi András, Sztáncsuj Sándor József.

O parte a ilustrațiilor lui Gyöngyössy János a fost realizate pe baza unor cercetări de teren, altele au fost inspirate de prezentări grafice din cronici, ori ilustrații apărute în cărți și alte publicații.

„Nu este ușor să asiști, din primul rând, la stingerea unui neam vechi, chiar foarte vechi, care pe partea bărbătească a dat țării românești conducători, politicieni și oameni de cultură de înaltă calitate și de înaltă ținută, care pe linie maternă a venit cu personaje celebre ca Gheorghe Brătianu sau Neagu Djuvara, istorici, sau ca Maria Björnson, scenografa de renume mondial, care însă în contextul de astăzi, după părerea mea, nu-și mai are locul, sub forma avută, în societatea actuală. Aceasta este reali­tatea astăzi și această realitate trebuie privită în față și acceptată.
Așa cum am scris mai înainte, tot ce se naște crește, trăiește și după un timp piere!
Nimic nu este nou pe lume și totul se repetă!” - Barbu Ollănescu-Orendi

„Precizez că lucrarea de față nu este o carte polemică iar inten­ția a fost să strângem laolaltă informații și date despre viața și activitatea boierilor Olănești, pe care le adunăm din 1973. Cartea are două părți mari: în prima parte relatez ceea ce am adunat despre viața și activitatea boierilor Olănești iar în partea a doua, în ANEXĂ, reproduc documente istorice pe care am putut să le consultăm, integral sau în rezumat – care se referă la boierii Olănești în calitate de funcționari administrativi, participanți la cumpărări și vânzări de bunuri, măsurători și hotărnicii, jură­tori, martori ca trimiși ai Domnului Țării, judecați și judecători ai altora, scriitori de documente, unele comportări ale lor în dife­rite situații: viața de familie: căsătorii, nașteri, botezuri, divor­țuri, decese, întocmirea de testamente, ctitori sau reparatori de biserici. Relatarea despre boierii Olănești se face în ordine cro­nologică.” - Prof. Dr. Ion Al. Popescu

O analiza inedita asupra statului national-legionar, din perspectiva conceptelor de "stat dual" si "regim comisarial". Proclamarea statului national-legionar, in 6 septembrie 1940, nu a fost rezultatul vreunei victorii a "revolutiei fasciste" in Romania si nici al presiunii exercitate de Ion Antonescu asupra regelui Carol al II-lea, ci consecinta esecului total in materie de politica externa a regimului carlist. In noul sistem politic, in care generalul Antonescu era Conducator al Statului, iar Horia Sima, vicepresedinte al guvernului, s-au confruntat doua conceptii diferite: conservator-autoritarista a elementelor antonesciene si dinamic-revolutionara a adeptilor radicalismului fascist-legionar. Cele cinci luni de existenta ale acestui adevarat "stat dual" au fost presarate cu numeroase violente si infractiuni ale membrilor Miscarii Legionare, care au atins punctul culminant prin Asasinatele de la Jilava, Snagov si Strejnicul, in 26-27 noiembrie 1940. Cu arbitrajul celui de-Al Treilea Reich, conflictul a fost transat in 1941, cand Armata a invins rebeliunea declansata de "camasile verzi". Din acel moment, Miscarea Legionara a iesit definitiv de pe scena istorica activa a Romaniei.