Istorie & Politologie

O istorie a legaturilor dintre artele plastice si comert La un moment dat al vietii lui, Andreas Wild a trait din arta, ca detinator al unei galerii. Experienta acelor ani ni s-a distilat in paginile acestei carti, punand in fata cititorului tabloul neobisnuit al relatiilor intre artist si public, intre artist si cei care traiesc comercializandu-i opera, intre galerist si colectionar, intre colectionari.

Atestat documentar la 1459, prin urmare existent in fapt cu cel putin un secol in urma, "orasul bucuriei", Micul Paris, adica Bucurestiul, capitala de azi a Romaniei, ramane una dintre cele mai interesante si pline de fapte asezari europene. Paginile care urmeaza sunt opera unui Cicerone intr-ale prezentarii patrimoniului nostru national. E vorba de Narcis Dorin Ion, autor cu o bogata si temeinica activitate de recuperare, ordonare si infatisare a dovezilor istorice despre existenta constructiilor publice si private in arealul romanesc. - Acad. Georgeta Filitti

Acestea sunt alte povesti adevarate, povesti ale unor vieti care s-au stins demult. Ca sa le scriu, am rascolit arhive si biblioteci si am rasfoit sute de ziare, cautand sa reconstitui imaginea pe care o aveau in ochii contemporanilor oameni care au insemnat ceva in trecutul nostru. Voiam sa aflu cum au fost ei de fapt, cum au trait, daca au iubit si pe cine, daca au urat si de ce, adica tot ceea ce exprima, pe monumentele funerare din Bellu, liniuta minuscula dintre anul nasterii si cel al mortii. Au iesit la iveala ingemanari curioase sau induiosatoare de fapte mari si gesturi meschine, inteligenta sclipitoare si naivitate incredibila, sinceritate brutala si ipocrizie. Personajele care au ramas in istorie nu au nicio legatura cu sfintii zugraviti in bisericile pe care le-au ctitorit. - Cristiana Trica

Evoluția Bucureștiului în timpul regimului comunist prezintă multe aspecte, Capitala fiind un model al dezvoltării orașului comunist începând cu aspectul economico-industrial, social-cultural, arhitectural și organizatoric până la aspectul demografic, urmare a aplicării politicilor economice.

Bucureștiul își va păstra statutul de vârf de lance al industriei românești, regimul comunist folosind infrastructura existenta pentru a dezvolta, în special, industria grea, constructoare de mașini, conform principiului economiei staliniste.

Naționalizarea mijloacelor de producție va permite Partidului Comunist sa preia controlul total al economiei si sa direcționeze astfel investițiile si producția. Pentru că Bucureștiului era un centru industrial important a suferit un proces de creștere a numărului unităților de acest tip ca urmare a infrastructurii existente, iar politica economică a comuniștilor s-a materializat prin implementarea, mai întâi, a planurilor de stat anuale și apoi a celor de lungă durată, planurile cincinale, după modelul economiei sovietice.

A urmat comasarea întreprinderilor mici care aveau același profil în întreprinderi industriale mai mari, apoi apariția de noi ramuri și subramuri, în multe dintre acestea, Bucureștiului situându-se pe primul loc pe țară. În cele peste patru decenii în care România a fost condusă de partidul Comunist, Capitala a cunoscut schimbări profunde, în special în zona industrială, aflată inițial de-a lungul șoselei periferice, pentru ca ulterior să se dezvolte marile platforme industriale.

Nu este o carte de urbanism sau de arhitectură. Dar urbanismul și arhitectura sunt, totuși, cercetate în ipostaza lor de vehicule privilegiate ale regimului comunist: modul în care orașul și construcțiile sale – dar și arterele de circulație, parcurile, monumentele de for public, platformele industriale și celelalte componente – se articulează și înlocuiesc relicvele trecutului văzut ca stânjenitor. Arhitectura și urbanismul dau seama despre regimul politic și de avangarda sa, ideologia, până acolo încât autorul vede direct construcții ideologice, nu doar reflexe ale acesteia. - Augustin Ioan

Cartea de față este prima dintr-o serie care le prezintă adolescenților și tinerilor de azi, într-o manieră riguroasă dar accesibilă, subiecte esențiale pentru înțelegerea lumii în care trăiesc. „E una dintre convingerile mele cele mai puternice: acea generație care va ajunge prima să înțeleagă ce s-a întâmplat atunci cu noi, cu o întreagă societate infantilizată cu traiul, vreme de 45 de ani, sub un regim comunist și obligată brusc să se maturizeze peste noapte, va fi și generația care va reuși să răscumpere frustrările părinților și bunicilor ei, să le dea un sens, să le transforme, în sfârșit, într-o nouă civilizație românească, una funcțională, de succes. Poate este chiar generația voastră. Până atunci însă, sensul istoriei rămâne ascuns în poveștile noastre, iar aflarea lui depinde de onestitatea cu care le transmitem mai departe.” Alina Pavelescu

Protestul social în perioadele modernă și contemporană s-a exprimat în forme diverse: răscoale, revoluții, greve, manifestații stradale, războaie de gherilă, subsumabile, în datele lor specifice, conceptului generic de revoltă, de contestare publică deschisă a sistemului social-politic existent.

Toate acestea au avut cauze materiale, după cum au angajat totodată așteptări, speranțe, eventual proiecte și programe, au provocat reacții de solidaritate sau de adversitate, au comportat, altfel spus, un imaginar, un ansamblu de reprezentări pro și contra, exprimat deopotrivă în documente formale, cu autori cunoscuți, și în fenomene difuze, de masă, cum au fost zvonurile și practicile rituale.

În atare calitate de latură volițional-afectivă a mișcărilor respective, imaginarul este dătător de sens, pune cauzalitatea materială a protestului social în perspectiva emoțiilor și a percepțiilor pe care le-au resimțit în practica vieții cotidiene oamenii epocii, cu dorințele și anxietățile lor, manifestate nu numai în legătură cu marile decizii publice, dar și în relațiile concrete ale existenței de proximitate.

De altfel, cauzele materiale se regăsesc cel mai bine în act în măsura în care sunt transpuse și traduse în cuvinte și gesturi, intenționalitatea și eficiența unui demers subiectiv reflectând motivațiile sale obiective.

Cartea care vede acum lumina tiparului reunește o seamă de articole și studii ale lui Eduard Andrei și Laurențiu Vlad dedicate participării României la Expoziția Universală de la New York (1939-1940), unele publicate de-a lungul timpului în varii reviste științifice și volume colective, altele, inedite ori doar schițate în diferite alte texte tipărite.

Acestea au fost grupate în funcție de autori și de domeniul lor de interes, astfel că s-au conturat două perspective, una a istoricului care combină studiile culturale, mentalitățile, respectiv analiza pozitivă, clasică a trecutului și a identităților naționale, alta a istoricului de artă, a specialistului în arte vizuale, care, fiecare cu mijloacele proprii, caută să deslușească detaliile imaginarului identitar.

De aceea demersul a fost gândit ca unul comun, precum o scenă în care se regăsesc două istorii complementare, diferite în analize, mijloace sau proceduri metodologice ori teoretice, dar care abordează, în linii mari, același material documentar, același teren de studiu, fiind conturate formal, fiecare în parte, în cinci capitole distincte. Este, așadar, un demers unitar prin complementaritatea celor două secțiuni, dar și o culegere de studii, în care fiecare text și-a păstrat individualitatea.

Sigur că autorii au fost mai degrabă tentați să precizeze că volumul de față are ca obiectiv principal cercetarea imaginilor identitare ale României în cadrul Expoziției Universale de la New York (1939-1940). Însă prin detaliile artistice, diplomatice, economice și politice dezvăluite, apare ca o evidență că face parte și dintr-o istorie a relațiilor româno-americane de la finele anilor 1930, dar și dintr-una a artelor românești în călătoriile lor dincolo de Atlantic.

Această carte își propune să reconstituie istoria miliară a perioadei dintre abandonarea provinciei Dacia și retragerea ultimelor elemente ale puterii militare romano-bizantine de pe frontiera dunăreană, în al doilea deceniu al secolului al VII-lea.

Prin Dacia înțelegem tot spațiul mărginit de Tisa, Dunăre și Nistru, care înainte de cucerirea romană a fost populat de triburile denumite convențional de istoricii moderni „geto-daci”. Retragerea armatei și a administrației romane a eliminat frontiera dintre teritoriul care fusese ocupat și cel rămas în afara provinciei, și, de aceea, istoria acestui spațiu trebuie tratată în ansamblul său, pentru perioada care a urma.

Istoria militară a Daciei post-romane a fost de fapt o parte a istoriei contactelor romano-barbare la Dunărea de Jos, în care într-o primă etapă actorii au fost Imperiul Roman târziu, goții, sarmații, diferitele grupuri de daci încă neromanizați, precum și populația daco-romană rămasă pe teritoriul fostei provincii.

Ulterior, locul primilor barbari a fost luat de huni, gepizi, bulgari, slavi și avari, în timp ce populația daco-romană devenea tot mai izolată de lumea romană din care se desprinsese. Abandonarea provinciilor de frontieră va desăvârși această izolare.

Era firesc ca la împlinirea a 80 de ani de la 23 august 1944 să se publice mai multe cărți și studii dedicate acestui important eveniment din istoria României, a celui de-al Doilea Război Mondial și evoluției geostrategice a Europei.

Volumul de față se înscrie pe linia unei abordări noi, bazate pe documente de arhivă scoase la lumină în ultimii ani și pe valorificarea altor surse, pe o viziune largă privind ansamblul vieții internaționale – în primul rând mutațiile survenite în echilibrul de putere –, precum și pe realizarea unor noi conexiuni între evenimentele militare, politice și diplomatice pe fondul cărora a avut loc „schimbarea de direcție” a României la 23 august 1944.

Este bine cunoscut faptul că, de-a lungul celor opt decenii, 23 august a fost puternic politizat, ajungându-se ca principalii actori să fie margi­na­li­zați și chiar arestați (trei dintre ei – Iuliu Maniu, Constantin I.C. Brătianu, Lucrețiu Pătrășcanu murind în închisoare), iar în prim-plan au fost pro­pul­sate persoane care atunci au avut un rol marginal, sau chiar niciunul.

Volumul de față – coordonat de istoricii Dan Cătănuș, Vasile Buga şi Mihai Burcea – cuprinde 17 studii, cu o tematică largă, prin care se pro­mo­­vează o nouă viziune, întemeiată pe documente și pe o reflecție profundă, specifică oamenilor de știință, asupra a ceea ce a reprezentat 23 august 1944.

Toate acestea constituie un ARGUMENT pentru a prezenta acest volum, dar și pentru a-mi permite unele considerații personale, fiind unul dintre puținii istorici în viață care au parcurs cei 80 de ani de după 23 august 1944.

Lucrarea editată de dr. Florian Banu, cercetător la CNSAS, unul din cei mai serioşi istorici care s-au afirmat în ultimul deceniu prin studiile şi volumele publicate pe subiecte legate de istoria contemporană a României – aici fiind inclusă o excelentă teză de doctorat trecută sub condu-cerea profesorului Dumitru Şandru la Institutul de Istorie „AD Xenopol” din Iaşi, urmată de numeroase contribuţii de ţinută – acoperă o perioadă recentă, respectiv deceniul care a prefaţat Revoluţia Română.

Recomandăm cu toată căldura şi seriozitatea acest volum, iar motivele sunt multiple. În primul rând, trebuie să subliniem importanţa subiectului şi faptul că lucrarea va fi primită cu căldură atât de specialişti, cât şi de către marele public, interesant de subiecte legate de trecutul apropiat. Apoi, trebuie să luăm în considerare documentele în sine, care acoperă intervalul 26 februarie 1980 – 19 decembrie 1989, un număr de 141 de note şi informări ale Securităţii, în zdrobitoare majoritate inedite, aflate acum în custodia CNSAS. - Prof. univ. dr. Gheorghe Onişoru

Prin identificarea, interpretarea şi punerea în circuitul ştiinţific a unor documente semnificative create de Departamentul Securităţii Statului, instituţie fundamentală a defunctului regim comunist, cu privire la stările de spirit a diverse categorii sociale şi a stării reale din economia românească a anilor ’80, istoricul Florian Banu a pus, prin lucrarea de faţă, la dispoziţia cercetării istorice o categorie de izvoare foarte importantă pentru reconstituirea epocii.

Cele 141 de documente incluse în volum acoperă paliere diverse ale societăţii româneşti, de la situaţia şi atitudinile tineretului sau lipsurile din comerţul cu produse de bază, până la deficienţele de sistem ale economiei de comandă şi atitudinea represivă a regimului faţă de cele mai timide sau inofensive forme de contestare a ideologiei oficiale. Prin selecţia oferită, editorul permite o reconstituire fidelă a atmosferei de tensiune continuă, de nemulţumire constantă a populaţiei, concretizată în decembrie 1989 într-o izbucnire socială de o intensitate şi amploare care a măturat pur şi simplu un regim ce părea imuabil. - Prof. univ. dr. Sorin Radu

Procesul de integrare europeană, implicațiile sale și modul în care ne modelează viața ca indivizi și opțiunile ca societate, nu poate fi înțeles în afara cadrului său istoric.

Integrarea europeană privită ca fenomen al zilelor noastre, raportată la provocările cotidiene și analizată în plan economic, juridic sau instituțional, nu ne permite să înțelegem implicațiile și natura acestui fenomen. Doar o analiză istorică, privind deci fenomenul în geneza și trecutul său, ne poate clarifica mai bine implicațiile sale, modul în care a ajuns în acest punct, lecțiile învățate pe parcurs și traseul postbelic al societății europene.

Această lucrare își propune să reconstituie istoria integrării europene în context politic, analizând conjunctura politică internă și internațională în care a demarat și s-a derulat acest proces, urmărind procesul de decizie și factorii care au acționat asupra acestuia la nivelul fiecărui actor implicat, identificând scopurile și interesele urmărite de fiecare participant și modul în care acestea au fost reconciliate de-a lungul mai multor decenii.

Lucrarea urmărește totodată și poziția Statelor Unite în privința integrării europene, întreaga dinamică a relațiilor americano-vest-europene, dar și impactul războiului rece asupra procesului de integrare europeană.

Număr coordonat de Lucian Vasile, Constantin Vasilescu și Florin S. Soare

„«Timpul poate deveni, cum se întâmplă în mare măsură azi, o putere religioasă», scria Ernst Jünger în 1954. Conștientizat, cântărit și temut numai de mintea umană, el îmbracă astfel haina metafizică pe care posibilitățile noastre limitate i-o împrumută. Gândind în prezent la ororile istoriei, ne putem întreba însă: ce ne amăgește în trecerea timpului? Este iluzia că nu a fost, că nu s-a petrecut aidoma, că așa ceva nu este posibil. La aceasta contribuie uneori depărtarea de rău și tihna timpului «normal», cu o singură certitudine: acum a trecut. Poate fi și naivitatea candidă a unor noi generații până în clipa când este risipită brusc de o nenorocire istorică de proporții. La vremea lui, comunismul a fost o astfel de nenorocire care ne amenință acum prin uitare. Distanțarea temporală face loc nostalgiilor, iar acestea hrănesc miturile. Așa se transformă o epocă tragică într-un interval istoric oarecare, cu «bunele și relele» lui.” (Constantin Vasilescu)

Majoritatea însemnărilor lui Corneliu Coposu din acest jurnal ascuns de Securitate timp de peste patru decenii gravitează în jurul unui singur astru: Iuliu Maniu. Consemnează mişcările diurne ale Prezidentelui, întâlnirile sale cu toate personalităţile politice importante, cu diplomaţii străini acreditaţi în România, strategia sa de a scoate ţara din alianţa cu Germania lui Hitler şi a o trece de partea aliaţilor, acţiunile secrete riscante întreprinse în acest scop, actul de la 23 August şi, în final, încercările disperate ale bătrânului luptător de a-i convinge pe diplomaţii englezi şi americani şi pe guvernele lor să nu abandoneze România în ghearele comunismului sovietic.

Influența exercitată de Imperiul Rus asupra Moldovei și Țării Românești, în perioada 1812–1834.

Unul dintre obiectivele politicii externe a Rusiei de la începutul secolului al XIX-lea a fost transformarea Moldovei și a Țării Românești, din vasali otomani, în zonă-tampon controlabilă și în rampă de lansare pentru viitoarele operații militare împotriva Constantinopolului. Rusia și Țările Române descrie interesele divergente și cooperarea complicată dintre oficialitățile ruse și elitele celor două Principate între 1812 și 1834, o perioadă-cheie pentru Țările Române.

Printr-o cercetare meticuloasă a planurilor și a memorandumurilor alcătuite de administratorii ruși și de elita românească, Victor Taki prezintă modul în care clasa conducătoare a celor două Principate s-a folosit de rivalitatea ruso-otomană pentru a-și păstra și a-și extinde autonomia tradițională. Izvorâte din interacțiunea cu reprezentanții țarului, reformele instituționale cuprinzătoare au consolidat statalitatea teritorială în zona Dunării de Jos, oferind cadrul pentru realizarea viitorului stat național român.

Deși politica rusă a avut la bază interesul propriu și o bună parte a societății românești manifesta o rusofobie vădită, această perioadă tulbure a contribuit, totuși, într-un mod semnificativ la apariția României moderne, câteva decenii mai târziu.

În istoria sistemului penitenciar românesc Aiudul și-a câștigat o tristă faimă, din cauza regimului carceral (foame, frig, izolare), a ratei ridicate a mortalității, a numărului mare de deținuți, precum și a fenomenului reeducării târzii (1959–1964). La începutul anilor 1950, la Pitești și Gherla, reeducarea fusese aplicată cu metode de o violență extremă. În schimb, la Aiud, autoritățile au recurs la soluții mult mai sofisticate. Pentru a înfrânge rezistența celor închiși, Securitatea a utilizat resurse semnificative, sub aspect uman, instituțional și ideologic, înființându-se chiar și o unitate specială, Grupul Operativ Aiud, condusă de colonelul Gheorghe Crăciun.

Dragoș Ursu analizează activitatea ofițerilor și gardienilor responsabili de reeducare (cadrul instituțional, resursele umane, strategiile și instrumentele operative, munca informatorilor), descrie viața cotidiană a celor închiși (condițiile de detenție, dezbaterile culturale, proiecțiile politice ori căutările spirituale) și prezintă rezultatele acestui fenomen unic atât din perspectiva torționarilor, cât și din punctul de vedere al deținuților care au refuzat reeducarea sau au avut o atitudine rezervată până la sfârșitul detenției. Autorul creionează poziția față de reeducare a unor personalități culturale (Nichifor Crainic, Radu Gyr, Petre Pandrea), lideri legionari (Ion Dumitrescu-Bor­șa, Radu Mironovici, Nicolae Petraș­cu, Nistor Chioreanu), slujitori ai altarelor (Dumitru Stăniloae, Arsenie Papacioc, Bartolomeu Anania, Ioan Iovan) sau figuri cunoscute ale memoriei carcerale (Demostene Andronescu, Ioan Ianolide, Tache Rodas).

Orient Express, primul tren care făcea legătura între Europa și poarta de intrare în Orient, întruchiparea tuturor dorințelor și fanteziilor asociate cu acesta, a înregistrat un succes imediat.

Cunoscut în scurt timp drept „regele trenurilor, trenul regilor”, a devenit o legendă în timpul propriei existențe. La 30 de ani de la ultima sa călătorie, Orient Express deschide arhive inedite și porțile atelierelor de restaurare, unde vagoanele istorice, martore ale acestei povești mitice, sunt readuse la viață…

„În octombrie 1883, cursa de Orient Express a sosit la București prin Sinaia și valea Prahovei, iar cu acest prilej a fost inaugurat castelul Peleș. Călătorii au vizitat palatul la 7 octombrie 1883, ajungând la București în aceeași zi, la orele 21 (trenul plecase de la Paris în urmă cu trei zile).

Apoi au fost invitați de oficialitățile române la Hotel Hugues (situat pe locul Grand Hotel Continental de astăzi), pentru o seară de banchet și o noapte de găzduire pe Calea Victoriei.” Adrian Majuru

„Bine ați venit într-o frumoasă călătorie fără de sfârșit!” Sir Kenneth Branagh

„Au trecut 20 de ani de la prima ediție a acestei cărți, apărută în 2004, timp în care au fost publicate cel puțin alte douăzeci de volume (ori chiar mai multe) care au luat în vizor evenimentele din decembrie 1989, cu toate interpretările multiple și nuanțate asupra revoluției. Am consultat majoritatea acestor noi lucrări, pentru a oferi cititorului, mai întâi la ediția a II-a, iar acum la ediția a III-a, revăzută și adăugită, o sinteză și o panoramă mai cuprinzătoare asupra a ceea ce s-a întâmplat atunci.
La finalul volumului există o cronologie concisă a anului 1989, pe plan intern, astfel încât cititorul să beneficieze și de o schiță istorică, psihologică, politică și socială a anului respectiv, pentru a putea înțelege sensul și locul evenimentelor din decembrie 1989 în România. Acest lucru este necesar, întrucât evenimentele din decembrie 1989, indiferent cum le catalogăm și din ce unghi le privim, sunt încă parțial absconse, nesoluționate întru totul. Tocmai de aceea consider că această sinteză istoriografică pe care o conține volumul de față este încă utilă și necesară. Procesele în care au fost inculpați diferiți lideri (din Armată, Securitate, Miliție, USLA și din alte formațiuni de acest tip; ori din politică) nu au lămurit decât într-o anumită măsură ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989. Unii vinovați au fost pedepsiți cu ani de închisoare, alții au fost eliberați destul de repede după condamnarea lor, iar alții (deși dovediți ca vinovați) au scăpat de orice fel de pedeapsă. În această direcție de actualitate este și faptul că, la 14 iunie 2024, Dosarul „Revoluției” – în care fostul președinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu și fostul șef al Aviației Militare Iosif Rus, au fost acuzați de crime împotriva umanității – a fost retrimis de Înalta Curte de Casație și Justiție către Parchetul Militar pentru a fi refăcut rechizitoriul.
Sper ca acest volum să fie un ghid orientativ și lămuritor pentru toți cei care încă doresc să cunoască istoria recentă a României și felul violent în care a avut loc trecerea de la comunism la postcomunism.”

Ruxandra Cesereanu

De ce unele natiuni sunt bogate, iar altele, sarace, divizate de bogatie si de saracie, de sanatate si de boala, de hrana si de foamete? Este vorba de cultura, de conditiile meteo sau de geografie? Oare acestea determina prosperitatea sau saracia? Asa cum ne demonstreaza De ce esueaza natiunile, nici unul dintre acesti factori nu este nici imuabil, nici predestinat.

Cezara Mucenic revine la Editura Vremea cu un nou titlu în colecția Planeta București. De data asta, volumul este dedicat istoriei Bulevardului Elisabeta din Vechiul București.

Am studiat luni de zile, ani, fondul arhivistic al autorizațiilor de construire, a activității primăriei Bucureștiului, apoi a primăriilor Culorilor/Sectoarelor în care se împărțea orașul ce tot creștea, se întindea, se transforma. Am aflat multe despre gândurile locuitorilor acestui conglomerat urban, despre ce‑și doreau, ce intenții aveau, dar și despre relația lor cu autoritățile, vecinii, străzile, cartierul, iar tot ce aflam era o noutate. (...)

Descrierile clădirilor, etapelor de construire, tehnicilor și a eforturilor depuse de arhitecți, constructori prinși între cerințele beneficiarilor, investitorilor și cerințele serviciilor tehnice ale primăriei au fost strâns legate de evoluția Bulevardului Elisabeta. Am reconstituit imaginea complexă, bine documentată, fără omisiuni datorate unor criterii nejustificate sau nesemnificative. -- Cezara Mucenic

Bestsellerul global al lui Tim Marshall Prizonierii geografiei ne-a arătat cum opțiunile fiecărei națiuni sunt limitate de munți, râuri, mări și beton. De atunci, geografia nu s-a schimbat. Lumea însă, da.

În acest nou volum care ne lămurește multe întrebări, Marshall explorează zece regiuni care vor contura politica globală în noua epocă a rivalității dintre marile puteri: Australia, Iran, Arabia Saudită, Marea Britanie, Grecia, Turcia, Sahel, Ethiopia, Spania și spațiul. Descoperă de ce următoarea criză a refugiaților din Europa este mai aproape decât credem, din moment ce Sahelul este extrem de agitat, de ce Orientul Mijlociu trebuie să privească dincolo de petrol și nisip pentru a-și asigura viitorul, de ce Mediterana de Est este unul dintre punctele de interes cele mai volatile în secolul XXI și de ce atmosfera Pământului este destinată a fi noul teren de luptă al lumii.

Scrisă cu inteligența și puterea de pătrundere specifice lui Marshall, această carte este o explorare lucidă și palpitantă a puterii geografiei de a da formă trecutului, prezentului și viitorului umanității.

"Paginile Insemnarilor zilnice sunt o impletire permanenta intre consemnarea faptelor cotidiene si marturisiri cu iz scriitoricesc despre creatia literara a Reginei, trairile si emotiile ei. Acum, la inceput de an 1932, regina Maria e preocupata prioritar de asigurarea confortului pentru Ileana, insarcinata cu viitorul arhiduce Stefan. Si lucrul se vadeste anevoios. Carol inventeaza pretexte la tot pasul: copilul nu se poate naste in Romania, parintii lui (ca arhiduci austrieci) sunt apatrizi, incat nu le va ingadui sa stea mai mult de o luna pe an in arealul romanesc. Regina Maria, constienta de modestia materiala in care traia menajul Ileana – Anton, ar fi fost bucuroasa sa le dea Copacenii, sa-i tina vara la Balcic si Bran, si iarna cat de mult la Cotroceni. Daca in public se stapaneste, in taina Jurnalului regina Maria rabufneste. Dupa ce, pe un ton melodramatic, scrie ca e „denigrata, calomniata, neinteleasa, crucificata”, conchide in aceeasi nota: „Carol nu va fi niciodata un monarh agreabil sau placut.” (GEORGETA FILITTI, academician)

De la grecii antici până la familia de’ Medici, de la Risorgimento la feminism, Marc Millon demonstrează cu erudiție academică și vervă de bonvivant că istoria Italiei s-a împletit întotdeauna cu istoria vinului

Monografia „Politicile educaționale preuniversitare în România interbelică”, realizată în baza tezei de doctorat susținută la Universitatea „Valahia” din Târgoviște, reprezintă o analiză complexă a construcției sistemului educațional românesc unitar în perioada dintre cele două războaie mondiale. Deși tema dată a fost abordată parțial în mai multe lucrări, o analiză integră a învățământului secundar românesc lipsea din literatura de specialitate.

Procesul de integrare europeană a traversat, în ultimii ani, o perioadă interesantă și oarecum atipică: în lipsa unui consens politic care să conducă la o reformă de amploare a cadrului instituțional, progresele au fost mai degrabă punctuale și localizate. Aceste schimbări au încorporat, într-o varietate de modalități, efectele noului mediu politic și de securitate global, fluctuațiile economiei mondiale sau evoluțiile interne din statele membre. Este așadar un moment oportun pentru publicarea unui ghid aprofundat al funcționării Uniunii Europene, în cadrul proiectului mai amplu coordonat de Iordan Gheorghe Bărbulescu și intitulat „Noua Europă”. Volumul trece în revistă cei aproape șaptezeci și cinci de ani de construcție europeană, apoi se orientează către instituții, trasând conturul funcționării acestora și urmărind interacțiunea lor în procesul decizional al Uniunii Europene. Urmează o prezentare a peisajului divers și neomogen al politicilor Uniunii, precum și a interferențelor acestora cu politicile naționale ale statelor membre, pentru ca ulterior să fie analizată acțiunea internațională a UE, din perspectiva aspirațiilor sale de a deveni un veritabil actor global. Volumul se adresează tuturor celor care, din pasiune, din motive profesionale sau din simplă curiozitate intelectuală, vor să înțeleagă mai bine starea și ritmurile „Noii Europe”.

Volumul se prezintă ca încheiere a unui arc peste timp, la șapte ani de la trecerea la cele veșnice a Regelui Mihai I al României, reamintind publicului larg despre o pasiune care l-a însoțit pe Rege de-a lungul întregii vieți.

Prezenta ediție aduce în fața publicului larg informații inedite despre avioanele pe care Regele Mihai le-a pilotat, dar şi despre parcursul său în aviație. Posesor al unui brevet de Pilot de Turism şi de Transport, Regele Mihai a fost un desăvârșit pasionat al zborului, lista din carnetul său de zbor începând la 6 iunie 1934, la vârsta de puțin peste 12 ani.

De-a lungul vieții, Regele a avut ocazia să piloteze o multitudine de aparate de zbor, de dimensiuni variate, care au dovedit amplitudinea experienței sale, în cele mai variate condiții. Aviația şi pilotajul, prin natura lor concretă, bazate pe știință şi pe atenția completă acordată momentului „acum“, au contribuit la formarea Regelui așa cum l-am cunoscut: un om mereu atent la toate detaliile, realist, concentrat pe locul şi misiunea în care se afla, şi care nu își permitea niciodată evadări în ipoteze, ci acționa mereu numai pe baza faptelor direct cunoscute.

Volumul de față acoperă o lacună, completând seria privind pasiunile Regelui printr-o tratare nouă a pilotajului, pasiune, dar şi profesie, ca una dintre acele „brățări de aur“ pe care nimeni, indiferent de loc şi de regim, nu i le-a putut lua. Sper ca în paginile sale, cititorii să găsească nu numai detalii tehnice şi istorice interesante, ci şi, printre rânduri, să descopere vitalitatea, dragostea şi profesionalismul pe care Regele le-a pus în slujba Zborului. Ioan-Luca Vlad

În Japonia medievală, secole de lupte interne au lăsat țara divizată și fără lideri. Puterea se afla în mâinile faimoșilor daimyō, stăpâni absoluți care au condus clanurile și provinciile Japoniei. Slujindu-și stăpânul, samuraii au fost războinicii supremi într-o perioadă în care virtuțile în arta războiului erau mai presus de noblețea ereditară. Este o poveste despre onoare și devotament, despre dueluri călare și lupte eroice, despre țăranii deveniți luptători ashigaru, înarmați cu săbii și archebuze. Samuraii descrie unificarea statului sub cei trei mari shoguni, bătăliile majore ale epocii, armele și armurile folosite, structura socială a societății japoneze, miturile despre samurai și, în final, declinul clasei samurailor pe fondul deschiderii Japoniei către lume și al modernizării sub conducerea împăratului Meiji.

Povestea epica a imigrantilor evrei care au transformat Wall Street si au modelat America moderna Joseph Seligman a ajuns in Statele Unite in 1837, cu echivalentul a 100 de dolari cusuti in captuseala pantalonilor. Apoi au venit fratii Lehman, care si-au deschis un magazin general in Montgomery, Alabama. Nu cu mult in urma erau Solomon Loeb si Marcus Goldman, din randul pasoptistilor care fugisera dintr-o Germanie care facuse din evrei o clasa inferioara.