Istorie & Politologie

Volumul de față cuprinde amintirile lui Dinu N. Movilă, fost ofițer de jandarmi și fost prizonier de război în URSS în perioada 23 august 1944 – 1 decembrie 1955. La mijlocul anilor ’80, după mai bine de 70 de ani de viață, Dinu N. Movilă, personajul acestei lucrări, își așternea pe hârtie amintirile, punându-le sub un titlu simplu: Istoria unei vieți. Ne propunem acum, după aproape 40 de ani, un demers de microistorie, care, prin exploatarea surselor avute la dispoziție, ce se completează reciproc (amintirile menționate mai sus și care se doreau dezvoltate în vederea publicării unei cărți; memoriul original și dosarul personal, păstrate la Arhivele Militare Naționale Române; dosarul de urmărire informativă, aflat în custodia CNSAS; dosarul păstrat la Direcția Generală de Pașapoarte; documentele din arhiva familiei și interviul realizat cu domnul Dinu-Cristian Bica, nepotul lui Dinu N. Movilă), să contureze un destin individual pe parcursul secolului XX.

***

În completarea acestor amintiri, am venit cu documente din următoarele dosare, ordonate cronologic: memoriul original al căpitanului Movilă N. Dinu, păstrat la Arhivele Militare Naționale Române; dosarul personal al căpitanului Movilă N. Dinu, păstrat la Arhivele Militare Naționale Române; dosarul penal al lotului avându-l în frunte pe generalul Mihail Voicu, păstrat în Arhiva CNSAS; dosarul de urmărire informativă a lui Dinu N. Movilă, păstrat în Arhiva CNSAS; dosarul de pașapoarte al lui Dinu N. Movilă, păstrat la Direcția Generală de Pașapoarte, o copie fiind păstrată și în Arhiva CNSAS.

Le-am alăturat apoi documente din arhiva familiei Bica-Movilă și un interviu cu nepotul lui Dinu N. Movilă, domnul Dinu-Cristian Bica.

Trebuie spus că ne-am adresat și Direcției Generale Management Resurse Umane din Ministerului Afacerilor Interne în vederea identificării unui dosar întocmit pe numele lui Dinu N. Movilă, răspunsul primit fiind negativ.

Nu am primit răspuns de la Arhiva Militară de Stat Rusă, căreia ne-am adresat în speranța obținerii unor copii de pe dosarul privind anchetarea și condamnarea lui Dinu N. Movilă în Uniunea Sovietică.

Având în vedere valoarea istorică și caracterul inedit al documentelor în discuție, maniera profesionistă în care acestea au fost pregătite pentru tipar, valoarea studiului introductiv, cu o documentare amplă și cu un aparat critic care respectă perfect normele academice în vigoare, considerăm că volumul editat de Luminița Banu și Florian Banu, „Nici un atentat!” – Organizarea antiterorismului în România (1948-1989), își găsește locul în biblioteca oricărei persoane interesate de istoria terorismului și antiterorismului pe teritoriul României.

De altfel, tomul de față vine chiar în întâmpinarea misiunii istorice cu care Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a fost abilitat prin legea de înființare – punerea la dispoziția publicului larg de documente și informații complete cu privire la structura, componența, metodele și activitățile Securității, în scopul stabilirii adevărului istoric asupra perioadei dictaturii comuniste.

Prof. univ. dr. Gheorghe Onișoru

Implicarea României în colaborarea polițienească internațională a început înaintea instaurării comunismului, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu primele manifestări de acest fel pe plan mondial: participarea la Conferința Internațională Antianarhistă de la Roma (1898), la Conferința de la Sankt Petersburg (1904) și la Primul Congres de Poliție Judiciară Internațională de la Monaco (1914). Din acest punct de vedere, structurile de represiune și menținere a ordinii românești erau perfect sincronizate cu preocupările pe plan mondial de internaționalizare a activităților polițienești. România a făcut parte, de asemenea, și dintre statele fondatoare ale Comisiei Internaționale de Poliție Criminală, organizație înființată la Viena în 1923, și care, ulterior, va fi cunoscută sub numele de Interpol. Tradiția aceasta a continuității va fi folosită intens, mai târziu, în perioada comunistă ca justificare a readerării României la Organizația Internațională de Poliție Criminală – Interpol. Afilierea Miliției la Interpol a fost facilitată de o dublă conjunctură. O situație favorabilă externă, de deschidere a României către Occident, perioadă în care Nicolae Ceaușescu făcea figură de rebel al Blocului Estic, stabilind relații cu țări, instituții sau organizații boicotate de ceilalți lideri comuniști, și un prilej intern, constând în două evenimente cu caracter infracțional: furtul a opt tablouri de la muzeul Bruckenthal, din mai 1968, și deturnarea unei aeronave Tarom, de pe aeroportul din Oradea, survenită pe 27 mai 1971.

Valentin Gheonea

Acest volum trebuie citit în varii chei de interpretare. El are valoare istoriografică, fiindcă se referă la geneza și evoluția unui proiect instituțional în anii național-comunismului girat de Nicolae Ceaușescu. Are, în același timp, înțeles sociologic, pentru că se referă la modul în care, în context totalitar, instituțiile de forță și de represiune își dispută preeminența în raport cu factorul politic. Are deopotrivă sens etic, căci numai înțelegând mariajul complicat dintre Securitate și Miliție putem descifra substratul criminal al colaborării dintre cele două instituții, îndreptată contra dizidenței reale. Cititorului îi spunem să aibă răbdare când citește textul. Să nu se uite peste multele note de subsol decât atunci când îl va reciti. Și îi recomandăm, presupunând că face parte din generația matură dinainte de 1989, să își aducă aminte de propriile experiențe.

Prof. Univ. Mihai-Răzvan Ungureanu

Autorul lucrării nu a exagerat informațiile legate de importanța unor puncte, nici nu a minimizat aceste aspecte. Cunoașterea distribuției spațiale a așezărilor rurale, relația acestora cu marile centre urbane și militare, apropierea lor față de resursele naturale și față de căile de comunicație antice, toate acestea nu fac decât să ne ajute să înțelegem, și mai mult de atât, să vizualizăm, să cartografiem elementele peisajului din epoca romană și interacțiunea dintre aceste elemente. În fond, despre asta este arheologia peisajului („landscape archaeology”). Autorul tezei a înțeles bine aceste aspecte.

Datele și materialele cartografice care însoțesc lucrarea au o relevanță deosebită, atât din punct de vedere administrativ, în demersurile legate de protejare și conservare patrimoniului arheologic, cât și pe plan științific, în demersurile de conturare a unui tablou mai clar al perioadei romane în bazinul Arieșului.

Concluziile cărții sunt prudente. Dl. Dîscă a fost conștient, pe tot parcursul acestei cercetări, de unele limite, în principal de faptul că cea mai mare parte a informațiilor provine din cercetări de suprafață. Acest lucru nu diminuează însă valoarea lucrării, nici eforturile autorului. Din contră, ne dăm seama, încă o dată, de limitele cunoștințelor noastre cu privire la anumite aspecte ale civilizației romane, și de câtă nevoie avem, în continuare, de cercetări arheologice.

Florin-Gheorghe Fodorean

Dacă populațiile din Peninsula Balcanică ar trebui să-și aleagă astăzi o emblemă comună, expresivă pentru peisajul lor natural, cultural și istoric, movilele antropice, mai mari sau mai mici, răspândite pe culmile deluroase ori pe terasele înalte ale apelor în tot spațiul din stepele Bugeacului până la Marea Egee, s-ar putea regăsi cu tot dreptul printre cele mai adecvate opțiuni. Nu doar că sunt numeroase, de ordinul zecilor de mii, dar în anumite regiuni, cum este Dobrogea, ele au devenit chiar peisajul. Nici nu ne-am putea închipui drumurile spre mare fără acele orizonturi ondulate despre care Oreste Tafrali nota în 1927, referindu-se la Mangalia, că reprezentau „un des plus beaux et des plus étranges paysages de la Dobroudja méridionale”.

„La sfârșitul secolului 18 și la începutul lui 19, intelectualitatea românească face o adevărată „criză” de conștiință europeană. Primele semne de solidarizare spirituală cu civilizația, cultura și istoria occidentală cu ideile și valorile sale, cu stilul și concepția sa de viață datează din această epocă. Aspirația de a pleca „înlăuntru” – cum se spunea pe atunci – era directă și invincibilă; nevoia de a fi în „Europa”, de a o aduce la noi acasă, acută și imperioasă. Această noțiune magică avea un conținut global: admirație și complex de inferioritate, emulație și invidie, speranță și revoltă, ideal și integrare, dorință de progres, regenerare și reabilitare. Adevărată mutație spirituală, moment crucial al istoriei conștiinței românești și care se confundă cu prima sa fază de modernizare, descoperirea Europei de către „Luminile” românești pune o problemă esențială de istorie culturală și comparată a ideilor.”

(Adrian Marino, Pentru Europa. Integrarea României. Aspecte ideologice și culturale, Editura Polirom, Iași, 1995, p. 157)

„Europa nu poate fi construită ca un ansamblu de societăți libere, legate prin aceleași forme de solidaritate decât în urma depășirii diviziunilor artificiale și profund ancorate în conștiințe. A crede că Europa se va consolida prin treptata extindere a pieței comune nu poate fi decât visul de vară al unui contabil. Europa nu poate fi clădită decât pe o conștiință europeană. Iar această conștiință trebuie să recupereze toate eforturile făcute spre o solidaritate lărgită de către fiecare societate în parte și să ofere noi temelii lumii civilizate în care ne regăsim pe noi întâlnindu-i pe ceilalți, moștenitori ai Romei, ai Atenei, ai Ierusalimului.”

(Alexandru Duțu, Ideea de Europa și evoluția conștiinței europene, Editura All, București, 1999, p. 241)

Într-un context socio-politic delicat, în care mișcările extremist – naționaliste, suveraniste, șovine, devin din ce în ce mai puternice în țările bătrânului continent – România cunoaște și ea acest fenomen -, exprimându-se tot mai frecvent împotriva valorilor europene, a democrației inclu­zive pe care UE o promovează, ni s-a părut necesară o reflecție intelec­tua­lă care să re-contureze proiectul european autohton, istoria și dimen­siunile lui contemporane. Sigur, nu este o reflecție definitivă, nici măcar o sinteză a temelor / subiectelor europene din cultura română – poate că ar fi de imaginat un astfel de demers la un moment dat -, ci doar câteva secțiuni mai mult sau mai puțin punctuale (istorii, imagini, idei, cum le-am spus în subtitlul volumului de față) dintr-o consistentă serie istorică, de felul celor imaginate, cu mai bine de un veac în urmă, de Alexandru D. Xenopol.

„Aceasta este o carte frumoasă şi importantă. Geary stăpâneşte literatura subiectului în toate limbile relevante. Nu numai că posedă calităţile necesare pentru scrierea unei sinteze, dar este şi unul dintre cercetătorii domeniului. Eu aş adopta această carte. Am aşteptat o asemenea sinteză”.
Edward Peters, University of Pennsylvania, S.U.A.

„Oferă o sinteză a perioadei de mare originalitate şi putere explicativă… E de la sine înţeles că această carte va deveni bibliografie obligatorie pentru cursurile mele, atât la nivelul de studii de licenţă cât şi la studii aprofundate. A fost o mare plăcere să o citesc… şi va fi o mare plăcere să o folosesc în predare în anii viitori”.
Barbara H. Rosenwein, Loyola University of Chicago, S.U.A.

„Sinteză echilibrată a unei epoci în care, sub vălul „barbariei” ce acoperea ruinele instituţionale ale Imperiului Roman, căpătau formă elementele esenţiale ale civilizaţiei medievale occidentale – biserica, nobilimea şi monarhia, oraşul –, Merovingienii oferă o lectură deopotrivă facilă şi instructivă. Patrick Geary a reuşit, cu o uşurinţă pe care numai erudiţia şi talentul o permit, să îmbine precizia restituirii istoriografice, preţuită în mediul academic, cu fluiditatea narativă, apreciată dintotdeauna de publicul iubitor de istorie, oferindu-ne o imagine inedită a Occidentului de dinaintea catedralelor.”
Mircea Anghelinu, arheolog

***

În această Patrick J. Geary depăşeşte noţiunile tradiţionale ale istoriei europene pentru a prezenta perioada merovingiană (circa 400-750 e.n.) ca parte integrală a antichităţii târzii. Întemeiat pe cele mai recente rezultate ale cercetărilor din arheologie, istorie culturală, etnografie istorică şi alte domenii, el dezvoltă o interpretare originală atât a istoriei merovingiene, cât şi a lumii romano-barbare din care a luat naştere. Descriind cu măiestrie interacţiunile complexe ale unei epoci nestatornice, Geary urmăreşte romanizarea barbarilor şi barbarizarea romanilor, procese care în cele din urmă au făcut aceste populaţii de nedesluşit. Concisă, sigură şi scrisă cu eleganţă, Merovingienii reprezintă o contribuţie importantă la înţelegerea unei perioade cruciale, dar adesea neglijată a istoriei occidentale.

„O asemenea carte n-ar fi fost posibilă pînă recent din mai multe motive. Lingviștii dintre 1950 și 1989, timp de 40 de ani, au fost formați la școala continuității. Patriotismul le-a servit drept metodologie. Bățul (cenzura comunistă) și morcovul (posturi de cercetători, profesori, academicieni, poziții în comitete și comisii) au făcut restul.

M. Theodorian Carada (1868-1949) a fost o figură paradoxală a vieții publice și culturale românești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și din prima parte a veacului următor, aproape uitată în zilele noastre. Conține în sine toate idiosincraziile și contradicțiile epocii în care a trăit, dar și avânturile, optimismul și încrederea în propriile capacități și în progresul națiunii căreia îi aparținea. Opțiunile sale pot contraria. În plan politic, protagonistul a oscilat între liberalism și conservatorism; în registru confesional, a trecut de la ortodoxie la greco-catolicism. Asemenea atitudini nu sunt atât expresia unei indecizii structurale, ci vădesc o personalitate complexă, autonomă, eliberată de diverse condiționări și servituți. Și opera sa reprezintă un argument indeniabil în acest sens.Ea reflectă cultura enciclopedică a lui Theodorian Carada și anvergura sa intelectuală. Autor prodigios (a semnat câteva zeci de cărți și broșuri: memorialistică, beletristică, lucrări cu caracter istoric, tomuri de drept ecleziastic, opere juridice ș.a.), a fost și un gazetar prolific și înzestrat, având nerv și inteligență.

***

Recenta lucrare a tânărului şi talentatului istoric sucevean, dr. Dinu Balan, consacrată unui personaj emblematic al vieţii publice şi culturale româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-iea şi primele decenii ale celui următor, M. Theodorian Carada, reprezintă, neîndoielnic, o contribuţie majoră la cunoaşterea aprofundată a unei epoci şi a unei societăţi marcate, deopotrivă, de multiple transformări, împliniri şi contradicţii, generate de suita năzuinţelor politice şi naţionale care au premers şi urmat tăvălugul primei conflagraţii mondiale.

Nepot al celebrului Eugeniu Carada, protagonistul cărţii de faţă a fost o personalitate controversată şi extrem de interesantă prin opţiunile politice şi religioase pe care le-a ilustrat de-a lungul unei strălucite cariere, sub varii forme de expresie. Dacă, în plan politic, a oscilat între liberalism şi conservatorism, în registru confesional, a trecut de la ortodoxie la greco-catolicism, pledând cu surprinzătoare consecvenţă pentru unirea religioasă şi cultivând ideea unei „biserici naţionale” alăturată cu cea a Romei.

Nu mai puţin importantă în configurarea şi dimensionarea personalităţii sale – admirabil ilustrată de autor în paginile cărţii – se dovedeşte a fi activitatea sa pe tărâm cultural. Pentru că M. Theodorian Carada s-a impus, în epocă, în dubla-i ipostază: de harnic şi talentat publicist, precum şi de autor al unor lucrări cu larg ecou în rândul ????ititorilor săi, semnând zeci de cărţi şi broşuri de memorialistică, beletristică, lucrări cu caracter istoric, tomuri de drept ecleziastic, opere juridice ş.a. Istoricul şi omul de cultură Dinu Balan surprinde foarte bine multiplele faţete ale omului politic şi ale intelectualului craiovean, prezentat în contextul epocii şi în dinamica evenimentelor traversate de societatea românească, asigurându-i astfel râvnita, corecta şi deplina abordare monografică, asumată prin titlu. Confruntarea continuă a acţiunilor şi scrierilor sale se realizează printr-o alternare a travaliului analitic cu propensiunea spre sinteză, creionând convingător „portretul” acestei personalităţi căzute astăzi, pe nedrept, în uitare. Om al epocii sale, conchide cu perfectă îndreptăţire Dinu Balan, ale cărui virtuţi şi slăbiciuni şi-au aflat, în cuprinsul cărţii, biograful ideal, M. Theodorian Carada rămâne un reper inconfundabil în peisajul politic şi cultural românesc al modernităţii târzii, oferind, prin puterea exemplului şi a propriei conduite, suficiente prilejuri de meditaţie, de raportare şi evaluări în posteritate, spre ştiinţa şi uzul contemporanilor noştri. Prin concepţie şi structură, prin amploarea şi varietatea bazei documentare, prin dezvoltare analitică şi, evident, prin bogăţia şi temeinicia concluziilor…

Virtuțile stilistice ale lucrării, una eminamente științifică prin concepție, structură, fundament analitic și documentar, îi conferă, în același timp, îndreptățite valențe culturale, într-un orizont cu generoase deschideri politice, sociale, morale și confesionale, asigurându-i astfel sporul de interes și atractivitate în rândul unor largi categorii de cititori. Totodată, cartea universitarului și omului de cultură Dinu Balan oferă viitorilor beneficiari, cititorii, cheia înțelegerii depline a unor realități istorice complexe, a unor conduite și caractere, care au ilustrat o epocă de mari prefaceri înnoitoare, nelipsită însă de convulsii, dispute și erori, circumscrise, deopotrivă, pregătirii premiselor și înfăptuirii Marii Uniri, urmate de efortul deloc facil al asamblării tuturor provinciilor istorice românești într-un singur corp, semnificând împlinirea idealului național numit România Mare.
Prof. univ. dr. Dumitru Vitcu

Identitatea este ceva în continuă evoluție, și sper că lucrarea mea „Mitul națiunilor” îi va putea ajuta pe cei care gândesc mai profund să-și creeze identitățile cu o mai mare încredere în viitor.

Patrick J. Geary

***
Mitul nu înseamnă nici minciună, nici fals. Mitul este tot o realitate, dar una imaginară. Când un istoric vorbește de mituri, el are în vedere un alt tip de realitate istorică, în care faptele reale sunt substituite prin imaginile lor, imagini care se constituie în conștiința colectivă, în prezentul acestor imagini, sau, cel mai adesea, în viitor.

Națiunea modernă a evoluat din cea medievală. În cazul românesc, națiunea medievală a avut o conștiință de sine, care era bazată pe ideea originii romane și pe cea a unității lingvistice și culturale a tuturor românilor. Această conștiință exprima identitatea etnică. Orice națiune medievală era însă scindată, fiindcă nu prima identitatea dată de etnie, ci cea dată de stare sau de religie. În Europa, evoluția spre națiunea modernă a fost un rezultat al ideologiei Revoluției Franceze din 1789-1793, care a anulat privilegiile nobilimii, a desființat stările și a creat cetățeanul.

Alexandru Madgearu

***
Absolvent al prestigioasei universități Yale, Patrick J. Geary este profesor la University of California din Los Angeles, din anul 1993. Dintre celelalte publicații ale sale, amintim:
– Furta Sacra: Thefts of Relics in the Central Middle Ages, Princeton University Press, 1978 (ediție revăzută în 1991);
– Aristocracy in Provence: The Rhone Basin at the Dawn of the Carolingian Age, University of Pennsylvania Press, Philadelphia și Anton Hiersemann Verlag, Stuttgart, 1985;
– Before France and Germany: The Creation and Transformation of the Merovingian World, Oxford University Press, Oxford, 1988;
– Civilization in the West (în colaborare cu Mark Kishlansky și Patricia O’Brien), Harper Collins, New York, 1990 (ediții revăzute în 1995 și 1997);
– Living with the Dead in the Middle Ages, Cornell University Press, Ithaca, 1994;
– Women at the Beginning. Origin Myths from the Amazons to the Virgin Mary, Princeton University Press, Princeton, 2006 .

Aceste volume, ca și zecile de studii publicate în diverse reviste academice din SUA și Europa, îl situează pe Patrick J. Geary printre cei mai prestigioși medieviști americani ai momentului. Lucrarea pe care o prezentăm acum cititorilor din România este una destinată unui public mai larg. Apărută în 2002, concomitent în versiuni engleză și germană, ea s-a bucurat de o primire foarte favorabilă, deoarece a reușit să expună într-o formă accesibilă marelui public dificilele probleme ale interpretării proceselor de etnogeneză, care au fost discutate în literatura de specialitate recentă, atât de către însuși P. Geary , cât și de către alți autori . Se simțea nevoia unei asemenea sinteze, care să integreze informațiile primare despre migrațiile barbare și despre formarea regatelor din Europa occidentală într-o perspectivă modernă, bazată pe noile abordări ale conceptelor de etnie, etnicitate și etnogeneză.

Alexandru Madgearu

Lucrarea este o contribuţie semnificativă şi importantă la dosarul intelectual al unei dezbateri contemporane de actualitate.

Ioan Stanomir

***

La doar câteva zile de la începerea războiului din Ucraina, Cancelarul german Olaf Scholz vorbea despre Zeitenwende, un punct de cotitură fundamental pentru Germania. Am ales ca traducerea în limba română a acestui concept să fie titlul cărții pentru că într-adevăr agresiunea Federației Ruse în Ucraina marchează un punct de cotitură, anticipat de un alt moment calificat drept schimbare fundamental, game – changer, alipirea ilegală a Crimeii în 2014…

***

Încă înainte de începutul războiului din Ucraina s-a pus întrebarea dacă există o ideologie care poate fi numită „putinism” și dacă acest putinism poate fi considerat o nouă formă de fascism – plecând de la premisa că fascismul nu circumscrie o singură perioadă istorică, ci poate fi regăsit și în cadrul regimurilor politice actuale. Scopul demersului nostru nu este de a analiza dacă ceea ce se întâmplă în prezent în Federația Rusă a dat naștere unei ideologii politice structurate pe care o putem numi „putinism”. Premisa de la care pornim este că putinismul este o ideologie în formare, „centrată subțire”, precum populismul. Dacă fascismul se poate manifesta și în prezent, nu doar în trecut, este o întrebare deschisă și vom prezenta argumentele pro și contra acestei afirmații. De răspunsul la această întrebare depinde și asimilarea putinismului cu fascismul…

Lui Vladimir Putin îi convine războiul de uzură: nu contează pierderile de vieți omenești, important este că producția militară crește, șomajul scade, iar rușii nu mai au timp să se gândească la alternative politice, fiind absorbiți de efortul de război.

***

Ideea de bază a lui Habermas din Sfera publică și transformarea ei structurală este că, pe măsură ce avansăm în modernitate, are loc o separare a rolurilor: patronul nu mai este autor sau redactor, redactorul nu mai este patron sau autor. În România s-a întâmplat exact invers; pe măsură ce am avansat în tranziție, patronii de presă, văzând calitatea slabă a analizei politice de la propriile posturi de televiziune sau ziare, au început să creadă că oricine se poate exprima referitor la politică. Așa se face că uneori patronii de televiziune intervin în emisiuni de analiză politică, iar invitații achiesează la ideile patronului – pentru a fi în continuare invitați.

Analiza politică promovată în media este de slabă calitate în general întrucât cei care sunt chemați să se exprime nu au cunoștințe elementare despre cum funcționează sistemele politice sau, în caz de politică externă, cum se poziționează principalii actori globali. Desigur, nu se poate generaliza, apar și comentarii politice destul de valoroase. Marea problemă a tuturor comen­tariilor, chiar și a celor de bună calitate, este că nu se bazează pe lecturi în domeniu. Nu este nevoie să ai doctorat în științe politice pentru a comenta politica dar este nevoie să fii informat. Analiștii politici din România își extrag informația din sursele deschise, fără abonament. Marile cotidiene, săptămânale sau lunare din Occident sunt pe bază de plată pentru a accesa conținutul electronic. Puține redacții din România își asumă asemenea costuri care de fapt sunt foarte mici. Neexistând o bază de date zilnică cu presa internațională, aceasta nu poate fi oferită nici analiștilor care sunt chemați a comenta un eveniment politic. Întregul sistem se bazează pe ideea „nu se investește nimic, nu se plătește nimic”. O investiție minimală în surse de informare și plata chiar simbolică a celor chemați să joace rolul de analiști politici ar stimula competiția pentru o mai bună calitate. Deocamdată, chiar și o asemenea idee pare cu totul hazardată.

Radu Carp

„Începutul acestei povești prinde contur în prima jumătate a secolului al XIX‑lea, în centrul Bucureștiului, într‑un palat de mici dimensiuni, situat pe strada Colței nr. 41. Palatul Suțu se profilează pe un fundal peisagistic unde picturalitatea atmosferei ulițelor înguste și întortocheate era animată de forfota mulțimii. Într‑o vegetație luxuriantă a grădinii elaborat compuse, unde tonurile naturii mereu în schimbare vibrează, iar dialogul umbrelor și luminilor se însuflețește sub razele luminoase ale soarelui, palatul strălucește în toată splendoarea sa sub ocrotirea lui Grigore și a Irinei Suțu.” Nazen Ștefania Peligrad

Nazen Ștefania Peligrad este un artist motivat, cu două diplome de absolvire (una în pictură și cealaltă în istorie), având peste 15 ani de experiență de curator în cadrul Muzeului Municipiului București. A scris numeroase articole pentru reviste de istoria și teoria artei și de istorie, implicându-se și în organizarea de workshopuri culturale și artistice. Este absolventă a Universității Naționale de Arte din București și a studiilor doctorale la Facultatea de Istorie, Universitatea din București, finalizate cu teza „Elemente de expresie în figura sacră bizantină timpurie” (ed. Universității din București, 2012). După publicarea unui album de pictură (tipar: Grafica Print & Pack, București, 2019), Nazen Peligrad revine pe plan editorial ca autoare a monografiei legate de istoria familiei și Palatului Suțu.

Povestea irezistibila a visului imperial venetian, redata cu un entuziasm molipsitor. Cunoscutul istoric si autor britanic Roger Crowley prezinta in aceasta carte ampla uimitoarea calatorie de cinci sute de ani a Venetiei spre dominatia europeana, printr-o poveste epica care nu are rival in ceea ce priveste suspansul, intriga si bogatia stilului literar.

Eseu despre legendele referitoare la Hitler și despre măsura veridicității acestora. Ce se mai poate spune despre Hitler, după publicarea a mii de articole și cărți, inclusiv numeroasele biografii bine documentate? Tocmai, nu este vorba despre a spune mai mult, ci despre a spune corect și a vedea lucrurile diferit, examinând punctele neclare pe care le întâlnim în viața lui Hitler.

Istrati a fost un om scindat. Omul tuturor contradictiilor imaginabile. S-a dezis frecvent si si-a surprins contemporanii prin declaratii, adeziuni si gesturi de sens contrar. A fost "omul care nu adera la nimic", cum ii placea sa spuna in anii '30, dar a aderat la aproape toate cauzele intalnite in cale. Se inflama usor, schimba atitudinile ca pe camasi, lua pozitie ori de cate ori descoperea o cauza. Uneori era, pur si simplu, in cautarea atentiei celorlalti. Anonimatul era o haina prea stramta pentru el. Recunoasterea sa ca scriitor a venit tarziu, a prins ultimul tren. Dar atitudinile lui paradoxale au venit si din trairi profunde - deloc circumstantiale -, din trecutul indepartat al copilului descult, hoinarind pe malul Dunarii. A nu avea nicio cauza pentru care sa lupte i se parea de-a dreptul imposibil, o nefericire si o viata fara rost.

Impactul emotional si psihologic al atacurilor aeriene din anii celui de-Al Doilea Razboi Mondial asupra Bucurestiului este deconstruit la o distanta de 80 de ani de prospetimea marturiei directe. Documentele de arhiva asigura baza unei realitati istorice pe care nu o putem surprinde decat in esenta profund umana, contorsionata si lipsita de aparare a martorilor romani, americani si englezi care au avut sansa de a scapa de focul bombardierelor americane si engleze. Moartea miilor de civili nevinovati amplifica o vinovatie difuza, resimtita de aviatorii prizonieri (supusi ei insisi bombardamentelor propriilor camarazi), uimiti de tratamentul bun si civilizat al romanilor. Traumatizati de actiunile militare ale Aliatilor si vulnerabilizati de apropierea trupelor sovietice, romanii au facut fata acestor momente grele cu profesionalism si empatie.

Cat de semnificativ poate un singur lider sa schimbe cursul istoriei? Scrisa de unul dintre cei mai importanti istorici ai Europei secolului XX si autor al biografiei lui Hitler, Personalitate si putere este o analiza maiastra a modului in care caracterul a conspirat cu oportunitatea pentru a crea despotii unici ai epocii moderne - si cum si de ce unele tari au gasit cai mai bune pentru progres.

Volumul rememoreaza istoria inceputurilor a doua institutii pana azi functionale avand ca obiect protejarea proprietatii intelectuale: a unei asociatii internationale a societatii civile (ALI-ALAI) si a unui tratat multilateral acceptat astazi de 179 de state (Conventia de la Berna). In istoriografia noastra, aportul lui Trandafir G. Djuvara (1856-1935) la edificarea celor doua institutii constituie un aspect distinctiv si singular al activitatii sale, care a fost tinut in umbra, si cu elemente care induc confuzia.

La 16 iulie 1945, în deșertul din New Mexico, este testată în secret prima bombă atomică. Șocat de puterea distructivă a creației sale, J. Robert Oppenheimer, directorul Proiectului Manhattan, se dedică din acel moment luptei împotriva bombei cu hidrogen și a războiului nuclear. Fiind suspectat de activități comuniste de autoritățile americane din epoca lui McCarthy, este persecutat de FBI, calomniat drept spion al Uniunii Sovietice și obligat să demisioneze din orice funcție publică. Repercusiunile se extind nemilos și asupra vieții sale private. Abia din 1963, după ce președintele Kennedy îl reabilitează, lumea întreagă îl va putea percepe într-o cu totul altă lumină, ca pe o personalitate emblematică a secolului al XX-lea.

Biografia semnată de Kai Bird și Martin J. Sherwin este rezultatul a 25 de ani de întâlniri cu rude, prieteni și colegi de-ai lui Oppenheimer, de trecere în revistă a mii de mărturii din arhive și colecții personale din Statele Unite și de peste hotare și de investigare a dosarelor FBI, cu scopul identificării documentelor relevante. Volumul oferă o viziune intimă asupra celui mai cunoscut om de știință al generației sale – un personaj simbolic, în al cărui destin s-au împletit irevocabil triumful și tragedia.

„O carte esențială!”     Time

„Se citește ca un thriller captivant și, pe alocuri, terifiant.”        JOHN CAREY, The Sunday Times

„O lucrare voluminoasă, de o mare erudiție și luciditate, ce unește numeroasele fațete ale portretului lui Oppenheimer cu înțelegerea exactă a felului său natural de a fi.”          The New York Times

„Doi experți în istoria Războiului Rece și-au unit forțele pentru a spune tulburătoarea și deopotrivă extraordinara poveste a lui Robert Oppenheimer.”           Foreign Affairs

„Cea mai bună carte care s-a scris vreodată despre Oppenheimer!”       American Scientist

„O relatare magistrală a ascensiunii și a decăderii lui Oppenheimer, plasată în contextul deceniilor turbulente ale transformării Statelor Unite. Un adevărat tur de forță!”       Los Angeles Times Book Review

„O capodoperă scrisă într-un stil savant și captivant, care izbutește să-i dea viață cu limpezime complicatului și adesea enigmaticului Oppenheimer.”  Chicago Tribune

Despre Holocaust se vorbeşte şi se scrie mult şi totuşi unele aspecte majore ale istoriei sale rămân neglijate. Prin abordarea cuprinzătoare a subiectului, Dan Stone ne ajută să înţelegem mai în profunzime una dintre cele mai mari crime de război comise vreodată. Volumul analizează Holocaustul de pe continentul european din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, precum şi antisemitismul în creştere şi atacurile împotriva evreilor din anii premergători ori eliberarea lor din lagăre la finele războiului şi memoria genocidului evreiesc. Teza principală a cărţii, amplu ilustrată cu exemple, este că Germania şi naziştii nu sunt unicii responsabili de Holocaust şi că atât autorităţile, cât şi populaţia din diferite ţări s-au angajat de bunăvoie în acţiuni împotriva evreilor, care au mers până la exterminarea acestora în cele mai brutale moduri imaginabile. Bazându-se pe documente naziste, ale Aliaţilor sau ale adversarilor lor, dar şi pe jurnale sau pe mărturii de după război, autorul argumentează că, în vremurile noastre marcate tot mai mult de naţionalism şi xenofobie, este imperativ să înţelegem adevărata istorie a Holocaustului.

Cu doua documente diplomatice inedite Anul 1944 a fost pentru cel de-al Treilea Reich începutul sfarsitului. Pe toate fronturile, „Imperiul de 1.000 de ani” al lui Adolf Hitler era sub un foc continuu, fie ca vorbim despre debarcarea Aliatilor în Normandia, distrugerea Grupului de Armate Centru în Bielorusia sau retragerea precipitata a diviziilor germane din Balcani în urma evenimentelor petrecute în Romania dupa 23 august 1944.

Generalii germani care au supravietuit Reich-ului lui Hitler discuta despre cel de-al Doilea Razboi Mondial cu capitanul B. H. Liddell Hart, renumit strateg militar si scriitor britanic. Acestia vorbesc ca soldati profesionisti unui alt profesionist pe care îl cunosc si îl respecta. Pentru prima data, sunt dezvaluite raspunsuri la multe întrebari ridicate în timpul razboiului.

Acest proiect a început cu o discuție pe care am avut-o în picioare, timp de două minute, cu domnul Tudor Sălăgean. Îl știam din ziare ca pe un mare cunos­cător și pasionat de istorie locală. S-a arătat interesat de ceea ce îi spuneam. Între timp, l-am cooptat și pe Victor Salcă, fiindcă împărtășea dragostea și pasiunea mea pentru istoria Clujului. Am stabilit că ne vom întâlni ulterior ca să punem la punct amănuntele, lucru pe care l-am și făcut. Astfel, am avut succes încă de la prima întrevedere. Se pare că, așa cum credeam, locuitorii Clujului sunt dornici să cunoască istoria orașului. (SEBASTIAN-IACOB MOGA)

Volumul al șaptelea este, fără doar și poate, o parte integrantă a unei viziuni istorice asupra trecutului acestui oraș care îi este specifică lui Jakab Elek, reflectând caracteristicile unitare și complexe ale unei opere unice. Ca și până acum, cititorul va regăsi referințe la perioadele anterioare, mărturii elocvente ale eforturilor depuse sistematic de autor în vederea reconstruirii unui tablou istoric integrat și corelativ.

Poate fi cultura o formă de proprietate?
Această relatare extraordinară demonstrează că istoria civilizațiilor din întreaga lume este una bazată pe amestec, împărtășire și împrumut.
Martin Puchner arată cum, secole la rând, diverse forme de artă au traversat continentele pentru a produce capodopere.
De la orașul pierdut al lui Nefertiti și epoca de aur a literaturii arabe până la teatrul nigerian din secolul XX și poezia modernistă, autorul explorează modul în care, în decursul timpului, contactul dintre diferite popoare a impulsionat inovația artistică, în vreme ce reglementarea culturală și purismul au subminat de cele mai multe ori chiar societățile pe care încercau să le protejeze.
Călătorind prin Grecia antică, India lui Aśoka, China dinastiei Tang și multe alte epoci, această nouă istorie triumfală dezvăluie punctele de trecere care nu numai că au inspirat științele umaniste, dar au făcut din noi ființe umane.

„Într-o epocă intens tehnologizată și industrializată, noi, umaniștii, avem datoria de a aminti lumii care sunt lucrurile care ne-au făcut umani, spune Martin Puchner în această carte-pledoarie pentru prețuirea științelor umaniste. Tributari deopotrivă unei evoluții biologice, cât și uneia culturale, oamenii sunt specia producătoare de cultură.
Atât în formele ei elitiste, cât și în cele populare, cultura este adaptarea noastră naturală la lume. Înțelegem lumea transformând-o într-o poveste pe care o spunem mereu diferit, de la o generație la alta, dar înnodând neîncetat firele care ne leagă de trecut și proiectându-le pe cele care sperăm să ne lege de viitor.
În cel mai profund sens, cultura suntem noi, iar viitorul nostru ca indivizi și ca specie depinde de păstrarea, protejarea și înțelegerea ei." Laura Câlțea

Martin Puchner este deținătorul catedrei „Byron and Anita Wien" la Harvard University, unde predă literatură engleză și comparată. A scris numeroase cărți – multe dintre acestea distinse cu premii –, antologii și peste șaptezeci de articole și eseuri în care abordează diverse teme, de la filosofie și teatru până la literatura universală. Bestsellerul Norton Anthology of World Literature și cursurile sale HarvardX MOOC Masterpieces of World Literature (cursuri online adresate studenților din întreaga lume) acoperă patru mii de ani de literatură universală. Este membru permanent al European Academy.

Cartea de fata este o monografie si in acelasi timp o marturie scrisa de nepoata avocatului martir Dr. Ioan Ciordas, Doamna Marina Ioana German, care, dupa cum ne marturiseste, a luat in mana "penita" si a pornit la scris pentru a oferi cinstitorilor memoriei celor doi martiri o noua editie a cartii de fata, revazuta si completata. Cu rigoarea istoricului si cu talentul scriitorului, Doamna Marina ne introduce in istoria Beiusului, un teritoriu binecuvantat de Dumnezeu, pentru a ne prezenta lupta neobosita, sacrificiile si realizarile pe altarul neamului romanesc ale celor doi martiri care au sustinut limba romana, invatamantul, viata culturala si spirituala a poporului reunit in Biserica noastra unita in credinta si in valorile unitatii in diversitate a unei lumi mai bune, in care toti putem trai ca frati.

Volumul Familii și conace boierești din Moldova prezintă istoria familiilor Ghica-Deleni, Rosetti și Ghica-Trifești, legată intrinsec de cele trei moșii și conace din Moldova, în care s-au născut, au trăit și, în primul caz, au și murit: Deleni, Căiuți și Trifești. Au fost, toate, reședințe mândre cândva, azi uitate, abandonate sau demult dispărute, dar a căror poveste – reconstituită cu migală – reînvie stilul de viață al boierimii moldovene și pune în evidență rolul important pe care aceste familii l-au jucat în istoria și cultura noastră.

Pentru a rezolva problemele secolului XXI, istoricul si profesorul John Charles Chasteen spune ca trebuie in primul rand sa ne cunoastem si sa ne intelegem trecutul comun. In volumul de fata, renumitul istoric John Charles Chasteen ofera o relatare concisa a parcursului lumii, in care exploreaza originile si persistenta lipsei de umanitate de care omenirea continua sa dea dovada fata de ea insasi, dorind sa descopere de ce a fost atat de raspandita in istoria noastra si, cel mai important, daca putem sa o depasim. Chasteen sustine ca, pentru a reusi acest lucru, trebuie sa intelegem trecutul nostru comun.