Istorie & Politologie

„Impactul lui Mill asupra gândirii politice a fost imediat şi a lăsat urme de durată. Tratatul lui rămâne pledoaria clasică pentru libertatea individuală.“ (ISAIAH BERLIN)

„Voința poporului înseamnă, practic, voința unei părți, care este cea mai numeroasă sau cea mai activă parte a poporului, a majorității, sau a acelora care au reușit să se facă recunoscuți drept majoritate; poporul, așadar, poate voi să oprime o parte a sa, iar precauțiile luate împotriva acestei oprimări sunt la fel de necesare ca și precauțiile luate împotriva oricărui alt abuz de putere… «Tirania majorității» este în general inclusă printre pericolele împotriva cărora societatea trebuie să vegheze.“ (JOHN STUART MILL)

Volumul Partea lor de adevăr reunește convorbirile înregistrate și redactate, pe parcursul a opt ani (1993–2001), cu trei dintre liderii comuniști proeminenți ai României: Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Bârlădeanu și Corneliu Mănescu. Prin micile istorii ale vieții lor, acești foști demnitari sunt martori angajați și personalități adecvate în formarea unor reprezentări ale marii istorii a secolului XX. O epocă densă în schimbări la nivel global, național și individual, prin consecințele Primului și celui de-Al Doilea Război Mondial, instaurarea regimului stalinist, politica internă și externă a României în diversele etape ale Războiului Rece, evoluția societății și a stilului de viață, relația lider-mulțime și așa mai departe.

„Deși n-au conviețuit cu grupul comuniștilor din închisori coalizat în jurul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, cei trei au înregistrat o fulminantă ascensiune după război. Au fost folosiți și în schimbul de generații marcat de debutul «epocii Ceaușescu». Apoi s-au poziționat critic față de regimul în care au montat și ei piloni de construcție, Mănescu și Bârlădeanu fiind semnatari ai «Scrisorii celor șase», actul notoriu de disidență de la sfârșitul regimului comunist.” LAVINIA BETEA

Lipsa de interes pentru cunoașterea dovezilor literare de prim rang a încurajat, la nivel larg, înmulțirea exagerată a clișeelor și a prejudecăților referitoare la rolul Bisericii în lupta pentru eliberarea Locurilor Sfinte.

Cruciada I reprezintă dovada de compatibilitate a părților unui organism care încă mai păstra un suflu unitar. Și dacă întâia mișcare cruciată poartă mesajul sublim (poate ultimul din istorie) al unei Europe cu suflet creștin, alipită cu ambele sale brațe (cel răsăritean și cel apusean) de idealul unității în, prin și pentru Hristos, tot ea poartă și cel mai cumplit avertisment: până și cel mai pur suflet poate fi corupt, până la desfigurare, de slava deșartă.

Cartea de față reușește să deschidă o poartă a timpului către o epocă demult apusă. Mai presus chiar decât importantele date istorice furnizate „la cald” de către unul dintre participanții la Cruciada I este reproducerea fidelă a sentimentelor și a judecăților sale cu privire la circumstanțele extreme prin care a trecut.

Răscolind prin cotloanele timpului te pândesc două mari pericole: să te pierzi sau să îşi pierzi credinţa, şi avansând pe firul cercetării pot spune că în ciuda intenţiei de a demistifica subiectul şi de a evidenţia tipare ale unor acţiuni premeditate cu un anumit rezultat scontat, a trebuit să accept resemnat intervenţia miraculoasă a degetului lui Dumnezeu, Care acţionează în istorie şi îi corectează cursul.
Lucrarea de faţă îşi propune să recupereze izvoarele şi să prezinte cadrul istoric şi raporturile dintre Biserică şi Stat în intervalul 379-438, dar şi să suprindă procesele care au contribuit la cristalizarea unei situaţii cadru în care s-a dezvoltat Imperiul Bizantin în baza moştenirii ideologice teodosiene şi a creştinsimului de factură niceeană, deoarece lui Teodosie cel Mare şi urmaşilor săi le revine meritul de a fi schimbat, împotriva tuturor şanselor, direcţia de încreştinare a Europei prin eliminarea semiarianismului de toate culorile. Din acest motiv, posteritatea le datorează dacă nu un cult pe măsura celui pentru Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, atunci cel puţin o amintire pioasă şi o (re)cunoaştere a calităţii de patroni ai universalismului roman şi ai ecumenicităţii Bisericii.

O carte amuzantă, fascinantă și originală

Andreas Viestad, un renumit critic de restaurante și un reputat specialist scandinav în gastronomie, ne serveşte, pagină cu pagină, un regal culinar şi istoric. O masă în Cetatea Eternă se transformă într-un pretext pentru a explora în tandem istoria omenirii și a bucătăriei antice, medievale și moderne. Cină la Roma nu li se adresează numai gurmanzilor; este lectura ideală pentru pofticioşii dornici să descopere atât gustul lumii în care trăim, cât şi savoarea trecutului.

Textul de față împletește experiența unei cine la restaurantul La Carbonara din Roma cu toate lucrurile incredibile pe care, de fapt, orice masă a zilei ni le poate spune despre trecutul omenirii. În mod special într-un oraș cu o istorie atât de bogată, cum este capitala Romei, suntem tentați să percepem mâncarea gustoasă și băutura ca pe o modalitate de a ne deconecta de la lecția de istorie care ni se servește permanent pe străzi, în muzee, în fața diverselor vestigii. Ne-am obișnuit să privim istoria ca pe o înșiruire de evenimente politice și încleștări militare, ca pe o sumă a acțiunilor și ideilor unor oameni de seamă. Mâncarea se numără printre subiectele de interes numai în contextul în care se discută despre condițiile social-politice care au condus la foamete și criză sau la descoperirea unor noi resurse.

Autorul propune o perspectivă inovatoare, curajoasă și de-a dreptul fascinantă: mâncarea nu este doar rezultatul istoriei, ci reprezintă în sine un factor determinant al acesteia. Este ea însăși acel factor decisiv care ne-a făcut să ne stabilim într-un anumit loc și să ne organizăm într-un anume fel sau să devenim cei care suntem azi. Mâncarea vorbește despre locurile din care provenim, despre modul nostru de viață și despre ce ne-a motivat și ne-a inspirat. 

Din cei 2000 de ani de istorie creștinească a armenilor doar 70 au fost de pace. Invaziile, războaiele, care au fost purtate sub semnul crucii, aveau să reducă la un sfert teritoriul lor istoric. Dacă ar fi fost lăsați în pace, armenii ar fi fost azi un popor de 160 de milioane de suflete. Dacă… Așa am rămas puțini, dar creștini. (...) Duminică, 21 noiembrie 2021, s-a cele­brat slujba de pomenire a celor 5000 de tineri jertfiți într-un război și rapid, și crud.

Sunt încrezător, mai ales după ultimele evenimente tragice petrecute la poalele Caucazului, că această carte își va găsi cititori interesați de aceste istorii ale unei țări, deși îndepărtată de noi, foarte prezentă prin națiunea ei în istoria românească. Și încă de la formarea provin­ciilor ei istorice. O țară minusculă azi, un imperiu pe vremea începuturilor creștinismului, doar cu câteva milioane de cetățeni, după măsurătorile oficiale. Cu o diasporă care e peste tot, preocupată însă și ea de gri­jile zilei de mâine, plus grija de a-și păstra identitatea într-o lume nebună, prea nebună. Și totuși, ceva-ceva mă îndemnase să mă silesc la această carte.

Vartan Arachelian

Evolutia lumii civilizate spre localism, autonomie si regionalizare are doua mari componente: esafodajul juridic este varful aisbergului, suprastructura formala; in spatiul nonformal al societatilor, pulseaza insa ideologiile si modelele culturale care forjeaza identitatile complexe ale natiunilor contemporane si care dau masura ritmului si profunzimii proceselor descentralizarii. In cercetarile noastre, am incercat sa surprindem dialectica acestor doua fundamente, intr-un "dialog" al stiintelor juridice cu ideologiile politice si cu stiintele istorico-hermeneutice. In absenta unui solid suport ideologic de factura democratica (liberala), in absenta unui ethos comunitar care sa se bazeze pe subsidiaritate (concept propriu doctrinei sociale a catolicismului), dar si in conditiile unui voluntarism juridic inspirat de istoricismul de stanga, descentralizarea din fostele tari comuniste are adesea aspectul unei forme fara fond, a unei caroserii sub care nu regasim niciun motor al schimbarii sociale. Privita de autoritati ca un obiectiv politic impus de partenerii din Uniunea Europeana (si "tolerat" doar pentru pastrarea bunelor relatii cu acestia), descentralizarea din Est oscileaza intre formele juridice occidentale si habitusurile cultural-administrative rasaritene.

De la dominația lui Genghis Han până la primii pași ai lui Armstrong pe Lună, de la Shiva și cel mai vechi cult din lume până la Martin Luther King jr. și al său vis, de la est la vest, de la nord la sud, descoperă cele 100 de momente-cheie care au definit omenirea și au modelat lumea noastră pentru totdeauna. În noua sa carte ambițioasă, Neil Oliver, jurnalist de formație arheolog, ne conduce printr-un tur cuprinzător al lumii, pe parcursul a mii de ani, oferindu-ne perspectiva de care avem nevoie pentru a obține o înțelegere unică și neprețuită a modului în care piesele istoriei umane se îmbină asemenea unui puzzle. Printre aceste 100 de episoade, cititorii vor redescoperi momente celebre – de la apariția tiparului până la nașterea internetului –, dar și surprize – povești inedite și de neuitat care ne vor schimba modul în care privim lumea.

Pentru a înțelege evenimentele actuale – conflicte religioase, războaie, instabilitate politică – e de ajuns să aruncăm o privire asupra hărții, spune Robert D. Kaplan. Autorul readuce la viață teoriile unor cunoscuți geopoliticieni, susținând că harta este cea care oferă primele indicii pentru a discerne o logică istorică legată de ce va urma și aplicând în mod strălucit aceste idei la crizele din Europa, Rusia, China, subcontinentul indian, Turcia, Iran și Orientul Mijlociu arab.

O naratiune aparent scrisa dupa tiparul romanului politist, dar a carei tensiune creste fara a se epuiza. In acest volum, documentat istoric, deznodamantul este cunoscut si mai putin important. Victimele se stiu deja de aproape 80 de ani, responsabili si faptasi se dezvaluie rand pe rand. Scopul povestirii este de a ne oferi un raspuns la o intrebare grea: Cum a fost posibil Holocaustul? Care este unul din posibilele portrete psihosociologice ale omului fara umanitate, vinovat pentru masacrul a milioane de evrei in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial? Thomas Harding creioneaza raspunsul pe care tu, cititorule, trebuie sa-l finalizezi. - Alexandru Florian, Institutul Elie Wiesel

 De la Alexandru cel Mare la Hannibal, de la Nabucodonosor și Arhimede la lordul Byron și Dante, un arc peste mileniile cuceritorilor romani, bizantini, arabi și nomazi a căror măreție triumfă în șoaptă. Puterea și gloria efemeră a imperiilor, o carte strălucitoare, sofisticată și încântătoare: Tyr, Cartagina, Siracuza, Ravenna și Antiohia concurate doar de Roma, Constantinopol și Ierusalim.

 

Un tărâm mitic, un țărm care a fost martorul celor mai grandioase civilizații ale lumii, de la zămislire până la pustiire, ce ascunde în străfunduri colbul civilizațiilor pierdute și nave pline de comori.

O imensitate de apă ce a fost odată cheia puterii globale, un spațiu al traversării și al întâlnirii, de fapt centrul lumii pentru vasele încărcate din toate zările, și spre toate zările, cu mătăsuri, ceramică, alimente, meșteșuguri și oameni care purtau cu ei limbi, culturi, idei și, uneori, arme.

 

De-a lungul acestor țărmuri străvechi au strălucit cele mai vechi cetăți din lume, din a căror grandoare nu a mai supraviețuit nimic, deoarece distanța de la măreție la anonimat este surprinzător de fragilă. Aceste orașe sunt adevărate palimpseste, cu straturi peste straturi de istorie, cultură și identitate, fiecare făcându-l de neînțeles pe cel de dinaintea lui, fără să excludă pâlpâiri apărute pe neașteptate la suprafață. 

„Vreme îndelungată, istoria distrugerilor provocate de fanatismul creștinilor din primele veacuri a fost ocultată cu bună-știință. Catherine Nixey ne spune această poveste a nimicirii lumii clasice, într-o carte care a stârnit o furtună de polemici. Epoca întunecării ne poartă într-o călătorie de jur împrejurul Mediteranei, de la Roma la Alexandria și din deșerturile Siriei până la Atena, demontând o tradiție plină de stereotipuri și prejudecăți care îi prezintă pe creștini drept victime ale persecuțiilor păgâne. Mutilarea statuilor, arderea marilor biblioteci, dărâmarea Templului lui Serapis din Alexandria, distrugerea Palmyrei, uciderea cu sălbăticie a Hypatiei, actele de vandalism ale monahilor creștini, controlul totalitar asupra vieții private, interzicerea filozofiei, misoginia, intoleranța și ura față de ceilalți sunt ipostazele mai puțin cunoscute ale primelor secole de creștinism. Epoca întunecării scoate la iveală ce s-a pierdut odată cu victoria creștinismului. Este o carte cutremurătoare despre o epocă a distrugerii și disperării, în care Catherine Nixey îmbină cu pricepere și talent tonul serios al cercetătorului cu expresivitatea și cursivitatea jurnalistului. O carte cu adevărat provocatoare, care va pune într-o lumină nouă tot ce știm despre începuturile creștinismului.“ – The Times

„Cu un curaj ieșit din comun, Catherine Nixey reușește să facă lumină în povestea tristă a intoleranței religioase.“ – The New York Times

Fotografia de pe copertă: cap al Afroditei mutilat de creştini, Colecția de sculpturi, Muzeul Național de Arheologie din Atena

 

Nașterea ascetismului nu s-a petrecut în izolare. Dezvoltarea ascetismului și monahismului masculin și feminin trebuie înțeleasă în relație reciprocă, precum și în legătură cu un mediu în permanentă schimbare. [...] Din punctul de vedere al instituționalizării, apariția comunităților ascetice organizate pentru femei, în special, poate fi înțeleasă ca o interpretare și modificare progresive a conceptului de „familie” – mai precis, a noțiunii fundamental aristocratice de familia. Potrivit izvoarelor noastre, această reinterpretare s-a petrecut în două direcții diametral opuse: fie printr-o ruptură completă de familie și atributele sale, precum în cazul migrației permanente sau al izolării anahoretice extreme, fie printr-o transformare continuă a familiei, care poate fi văzută ca un proces de îndepărtare de la familia naturală în favoarea celei ascetice.

„Exil și rivalități. Principele Nicolae pune în prim-plan complexitatea relațiilor principelui cu regina Maria, dar mai ales cu fratele său, Carol, în momente esențiale din istoria dinastiei, petrecute după moartea regelui Ferdinand. Nicolae va lua drumul exilului în 1937, prin plecarea definitivă din România, fiind exclus din familia regală de regele Carol din cauza căsătoriei morganatice cu Ioana Doletti. Noua configurație politică creată după izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial i-a zădărnicit orice încercare de a reveni la București. Această perioadă însă îl va pune în situații interesante de viață, prin contactele cu diplomații Aliaților acreditați la Berna sau prin întâlnirile cu unii membri ai familiei regale spaniole aflați în Elveția, dar și cu diplomați români care informau Bucureștiul despre activitățile princiare. Instalarea regimului comunist în România determină o nouă etapă în configurarea emigrației. Existența în exil a doi regi și a unui fost principe regent între 1948–1953 a dus la repoziționări și noi alianțe. S-au conturat două orientări principale ale emigrației în jurul celor doi regi, a treia fiind „gruparea nicolaistă” la care aderaseră vechii săi susținători sau nemulțumiții, având deopotrivă legături cu Liga Românilor Liberi sau alte organizații ale exilului din Paris, Madrid, Roma, Freiburg. Deși lupta în emigrație pe parcursul anilor a încetinit, Nicolae a continuat să rămână o figură distinctă a familiei regale în relațiile cu refugiații români. Principele Nicolae avea un caracter ferm, iar spiritualitatea și manierele sale creionate de educația britanică au creat o bună impresie în cercurile înaltei societăți europene. Chiar dacă nu a mai revenit în țara natală, a căutat să sprijine comunitățile întâlnite, iar cultura o vedea ca mijloc eficient de propagandă în timpul Războiului Rece.”

Diana Mandache

O fata la Auschwitz. Povestea adevarata a unei supravietuitoare, singura din familia sa Cum va reusi o adolescenta sa supravietuiasca singura ororilor de la Auschwitz? Polonia, 1944 Trenul a incetinit si s-a oprit cu un scartait de frane. Aveau senzatia ca asteapta de o vesnicie in vagon, iar cand usile masive s-au deschis in cele din urma, parea sa se fi dezlantuit haosul.

Ascensiunea, succesele, impasurile și dispariția ulterioară a Republicii Democrate Germane sunt povestite prin prisma experienței personale de către activistul și scriitorul Victor Grossman.

Recrut al armatei americane staționate în Europa, Victor Grossman, un înflăcărat om de stânga încă din anii petrecuți la Harvard, și-a părăsit postul într-o zi de august a anului 1952 și a traversat Dunărea din zona austriacă a SUA, spre zona controlată de sovietici. Soarta – adică sovieticii – l-a adus în Germania de Est, acolo unde a rămas, ca observator și participant la evoluția experimentului socialist numit Republica Democrată Germană. Dezertor la comuniști este povestea unui activist și scriitor care a crescut în economia de piață liberă din SUA, a petrecut 38 de ani în economia est-germană și a fost un martor al proceselor prin care a trecut Germania unificată.

Jurnalist de stânga, Grossman oferă propria interpretare asupra regimurilor politice pe care le-a cunoscut.

Printre numeroasele carti avand ca autori sau personaje spioni celebri, multe fiind scrieri memorialistice adesea "infrumusetate", lucrarea reputatului istoric militar Max Hastings se remarca printr-o abordare globala si obiectiva a activitatilor de intelligence din timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, coroborata cu evenimentele propriu-zise de pe teatrele de lupta din Europa, Asia, Pacific sau Africa de Nord si completata cu o serie de povesti si detalii captivante. Serviciile de informatii - dintre care mai importante au fost cele din Marea Britanie, Statele Unite, Germania, Uniunea Sovietica si Japonia - au avut un rol esential in desfasurarea ostilitatilor si in configurarea lumii postbelice, chiar daca nu ele au fost cele care au influentat decisiv soarta razboiului, ci puterea armelor, sacrificiile umane si forta economica a combatantilor. Criptarea si spargerea codurilor, interceptarile, fotografierea aeriana, spionii si "cartitele", tradatorii si colaborationistii, interogarea prizonierilor de razboi si, nu in ultimul rand, partizanii si miscarile de gherila au influentat de cele mai multe ori deciziile operative ori s-au razbunat atunci cand au fost ignorate (mai ales in tarile cu regimuri dictatoriale). Razboiul secret este o carte care nu trebuie sa lipseasca din biblioteca oricarui cititor interesat sau pasionat de istoria celui de Al Doilea Razboi Mondial, fie si pentru simplul fapt ca, dupa cum remarca Max Hastings, "asa cum a fost el purtat de natiunile care au luptat in conflictul din 1939-1945, s-ar putea dovedi a fi si razboiul viitorului".

Abordand un subiect de cea mai adanca semnificatie, doctoranda a utilizat tehnica performanta pentru "reciti" cele mai vechi documente care privesc omul si situatia lui economica, sociala, spirituala. Prin deslusirile date, rezulta ca artefactele decorate sunt in parte semne, reprezinta anumite simboluri, ca au capacitatea si menirea de a comunica. Privite cu marita atentie, acestea isi arata reprezentativitatea, dezvoltand o anume grija pentru personalizare si iesire din banalitate. Deci, ca expresii de arta sunt reprezentative, frumoase si simbolice. Acum, vazute in detalii nebanuite inainte, isi devoaleaza designul, linia artistica si utilitarismul (...). Proiectul de expozitie (muzeu) al artei paleolitice vine sa implineasca un dublu deziderat: de a scoate direct arta in cauza ca geneza formelor de arta, individualizand-o si explicand-o marelui public, dar si de a propune, prin experiment si reconstituire, prin proiectii 3D, posibilele modele de vietuire, de ocupatii, de ceremonial ale lumii de inceput, ceea ce contemporanii nostri asteapta din partea arheologiei prea critice si ultraspecializata, ca si din partea muzeului ramas tributar educarii marelui public. - Prof. univ. dr. Ioan Opris

Componenta importanta a politicilor de stat, menita, sa pedepseasca, dar si sa reconfigureze societatea romaneasca, deportarea a reprezentat o forma de represiune, folosita constant de autoritati in primele doua decenii comuniste. Cel mai dramatic episod al acestui fenomen represiv a avut loc in noaptea de 18 spre 19 iunie 1951, cand aproximativ 44 000 de persoane au fost deportate din zona Banatului si Olteniei de vest in regiunea Baraganului, episod cunoscut ca Rusalille Negre.

Autorul dovedeşte o incredibilă abilitate de a trata critic sursele – foarte numeroase, diverse şi, de multe ori, contradictorii – şi de a asambla datele extrase într-o naraţiune pe cât de luxuriantă, pe atât de coerentă. Nu doar că reuşeşte să aducă foarte multe informaţii noi, dar şi relevă cu claritate ce se cunoaşte, ce se poate intui/bănui şi ce nu se poate spune în stadiul actual al cercetării. Sunt convins că lucrarea va avea o receptare justă, determinând schimbări majore de interpretare în ceea ce priveşte atât interbelicul, cât şi comunismul românesc.

Mihai Ghițulescu

La 1 Decembrie 1918 s-a implinit pentru romani un proiect secular unionist, ale carui energii mereu innoite au insufletit speranta multor generatii. De la acea data, un nou proiect de Tara mare, a fost prezentat prin varfurile Generatiei Marii Uniri, intregitei romanitati. Romania Mare a devenit, afirmandu-se rapid, ca o Putere de echilibru si stabilitate la Marea Neagra, pe Dunare si Carpati. Plasata si chiar destinata, asezata strategic, intre Occident si Orient, intre Apus si Rasarit. Anii 1919 - 1920 au adus primele probe pe seama rolului Romaniei in noua arhitectura politica a Europei iar confirmarile nu vor intarzia.

Tema invatamantului a fost si ramane un subiect de interes pentru cercetare, mai ales, in cazul unei analize de la particular catre general. Problematica organizarii si evolutiei invatamantului public romanesc cuprinsa in marile sinteze de specialitate da impresia ca subiectul a fost epuizat, insa, precum piesele unui puzzle, studiile monografice ale scolilor vin sa intregeasca imaginea de ansamblu a sistemului de invatamant. Sursele inedite de cercetare dau perspective noi analizei acestui subiect, completand informatia cu numeroase aspecte particulare ale scolilor din diverse spatii geografice sau perioade istorice.

„Ce rămâne din valorile universale ale democrației și drepturilor omului azi, când doar o jumătate de lume le mai consideră universale? Robert Kaplan a umblat vreme de decenii prin Orientul Mijlociu, iar cartea pe care a scris-o după atâta amar de călătorii este unul dintre cele mai convingătoare răspunsuri la această întrebare.

Kaplan este un autor atipic. În anii ’80, a lăsat America pentru statutul de corespondent plătit la bucată în Europa de Est și Orientul Mijlociu. În 1993, a publicat Balkan Ghosts (Fantomele Balcanilor) și a devenit brusc celebru după ce președintele Clinton a fost surprins de un fotoreporter cu cartea în mână.

Noi, românii, putem reflecta la analogia pe care o face autorul între Palatul Parlamentului de la București și Moscheea Çamlıca a lui Erdoğan. și aceasta nu este singura paralelă între țara noastră și Orientul Mijlociu.“ — IULIAN COMĂNESCU

„Toate relatările lui Kaplan despre oameni și locuri sunt pătrunse de «inevitabilitatea tragediei» dacă nu învățăm lecțiile istoriei, ale geografiei și ale culturii…“ — Policy

„Autor de bestselleruri specializat în geopolitică, Kaplan revine la Orientul Mijlociu cu un nou tur de forțță. Profitând de cei 50 de ani de întrevederi cu oficialități, intelectuali, istorici și jurnaliști, și după ce a citit, pare-se, toate lucrările de istorie și cercetările erudite despre acest subiect, de la Herodot la Gibbon și Toynbee…, el ne face să reflectăm la o mulțșime de probleme geopolitice. Vești nu prea îmbucurătoare, dar strălucit expuse.“ — Kirkus

„Urzeala timpului este o carte pe care ar trebui s-o citească oricine vrea să înțeleagă adevăratele forțe care decid războiul și pacea. După decenii de cercetare, și pe baza vastei experiențe în regiunile ale căror isto­rie și perspective le discută, Kaplan se mișcă liber din Afganistan în Kurdistan, din Asia Centrală în Etiopia, pentru a ne arăta în ce fel puterea și conflictele din secolul xx sunt înrădăcinate în realitățile geografiei… Este o carte lucidă și captivantă, de pe urma căreia experții vor avea de profitat și pe care nespeciliștii nu o vor putea lăsa din mână.“ — JOHN GRAY

În ultimii ani s-a înregistrat un reviriment neaşteptat şi, totodată, perfect explicabil al popularităţii familiei regale în rândul românilor. Diverse sondaje de dată recentă arată că de la an la an poporul îi „preţuieşte“ tot mai mult pe exponenţii Casei Regale, fără însă a agrea în mod deosebit ideea revenirii ţării la statutul de monarhie constituţională. În acest aparent paradox se ascunde mai degrabă nevoia unei mai puternice şi mai stabile reprezentări a autorităţii la nivel naţional şi internaţional, nevoie izvorâtă cel mai probabil din idealizarea unui trecut monarhic – de altfel, în bună măsură, meritoriu – şi din frustrările actuale provocate de o clasă politică dezbinată, lipsită de proiecte comune.

Este oare, în aceste condiţii, oportună ideea organizării unui referendum pe tema reîntoarcerii la monarhie? Şi, presupunând că poporul ar opta prin referendum pentru aşa ceva, este oare aceasta calea de urmat pentru România, deşi în istoria mondială drumul înapoi de la republică la monarhie pare a fi, din punctul de vedere al instituţiilor şi al mentalităţii, aproape imposibil de parcurs? Lucian Boia susţine că, dincolo de răspunsurile mai mult sau mai puţin nuanţate, singura certitudine în toată această dezbatere rămâne deocamdată necesitatea primenirii societăţii. În lipsa acesteia, orice monarhie ar funcţiona, de fapt, la fel de defectuos precum actuala republică.

„Se simte un freamăt în zona promonarhică a societăţii româneşti. Numărul susţinătorilor monarhiei e în creştere (chiar dacă, în ansamblu, rămâne minoritar). Să fie aceasta soluţia pentru România? Întrebarea, deşi ţinteşte spre viitor, n-are cum să facă abstracţie de trecut. Am adunat în paginile acestei cărţi tot ce mi s-a părut esenţial în „dosarul monarhiei", de la fondarea dinastiei şi până astăzi.“ (Lucian BOIA)

Istorie culturală presărată cu amintiri și anecdote, povestea cozonacului e o fereastră spre istoria României. Trecut prin numeroase avataruri – pâine îndulcită, pâine rituală dospită, aluat boieresc preparat după rețete străine de Paști și de Crăciun, prăjitură sofisticată de familie, specialitate etnică, simbol național –, cozonacul e legat de evenimente, oameni, locuri și întâmplări care au marcat generații de români. Deliciul acestei cărți e în îmbinarea dintre harul povestirii și bogăția documentării. Atras de parfumul trecutului din memorii, jurnale, opere literare, și pus pe gânduri de întrebări, ipoteze și etimologii, cititorul e purtat într-o pasionantă căutare a bucuriei de a plămădi, din chipurile cozonacului, un acasă personal sau colectiv.

„Treptat, poveștile despre cozonaci au început să-mi vorbească altfel: erau capsule ale intimității ocrotitoare, lecții despre pofta de viață în siguranța unui cămin, despre răbdare, încredere, dragoste, tărie de caracter și despre o pașnică întregire a omului în timp, care, în secolul tuturor vitezelor și al tehnologiei digitale, a devenit cu atât mai rară și mai prețioasă.“ — TATIANA NICULESCU

Ediție actualizată și introducere de Robert Sullivan

Istoria omenirii. O istorie multimilenară depănată de un mare povestitor. O istorie care poate fi parcursă cu sufletul la gură, într-o săptămână, sau pe îndelete, într-o vacanţă. Iar atunci când închidem cartea rãmânem adânciți în gânduri, pentru că, dincolo de fapte, povestitorul ne pune în față marile întrebări despre lume și om. Ediţia aceasta, adusă la zi, porneşte din zorii timpurilor şi ajunge până la dezvoltarea reţelelor de socializare (Facebook şi Twitter), vorbind despre evenimentele și personalitățile fără de care întreaga istorie a civilizaţiei ar fi fost alta.

Aceasta carte descrie vietile si iubirile agitate, dar si misiunile periculoase ale celor mai mari lohamot ale Mossadului, femeile-razboinic ale serviciului secret israelian. Faptele uimitoare ale acestor femei puternice si curajoase dovedesc ca sunt egalele barbatilor si adesea chiar mai bune decat acestia. In afara de inamicii natiunii, ele au avut de luptat cu o singuratate de multe ori dureroasa, o atitudine uneori neincrezatoare din partea colegilor barbati si au renuntat adesea la visul de a se casatori si de a avea copii. Cu toate acestea, si-au indeplinit cu succes misiunile. Capitolele palpitante ale cartii ne dezvaluie caracterul si realizarile acestor amazoane, de la Yolande, aflata la curtea regelui Farouk al Egiptului, la Dina, cea care a stat aproape de Arhiva Nucleara a Iranului; de la Shula, condamnata la moarte prin spanzurare, la Sigal, care a recrutat cei mai buni agenti musulmani; de la Marcelle, care a sarit de pe geamul incaperii unde era torturata de egipteni, la Yael si Isabel si Danielle, care nu au ezitat sa se aventureze direct in barlogul dusmanului. Linda a supravietuit in mod miraculos Holocaustului, Aliza a daramat barierele, Trioul - trei tinere - a salvat Israelul de un pericol teribil. Si multe alte amazoane au dus la bun sfarsit misiuni uimitoare.

Istoricul Michał Wasiucionek reinterpretează dinamicile politice dintre Înalta Poartă, Coroana Polonă și țările române de la sfârșitul secolului al XVI-lea până la începutul secolului al XVIII-lea, pornind de la trei noțiuni-cheie: patronaj, rețele sociale și arene sociopolitice. Analiza sa, sprijinită pe studii de caz, pune în lumină mecanismele patronajului transfrontalier și rețelele facționale care le ofereau elitelor din epocă un mecanism alternativ viabil de a-și procura resurse politice, militare și economice, pe care le puteau folosi ulterior pentru a câștiga o poziție avantajoasă față de rivalii lor. Această geografie alternativă a puterii a avut un efect profund asupra hărții politice a Europei de Est din secolul al XVII-lea. Reiese că supraviețuirea Moldovei și Țării Românești ca entități politice distincte pe orbita otomană a fost mai puțin rezultatul geopoliticii și al echilibrului de putere dintre Imperiul Otoman și Uniunea Polono-Lituaniană, cât al rivalităților și alianțelor transfrontaliere facționale, guvernate de reguli și imperative diferite de cele ale statelor.

„Am decis să-mi fixez punctul de observație în țările române și să identific cazurile de patronaj transfrontalier care îi legau pe boierii locali de omologii lor de la Înalta Poartă și din Uniunea Polono-Lituaniană. Deși concentrarea asupra Moldovei și Țării Românești – un loc relativ izolat politic și economic – nu ar părea cea mai fericită alegere, perspectiva periferică pe care o oferă aceste țări prezintă avantaje nete. Pentru că resursele aflate la dispoziția elitei boierilor erau subțiri în comparație cu cele ale magnaților polono-lituanieni sau ale înalților demnitari otomani, viața politică locală era mai sensibilă la cazurile de patronaj transfrontalier, ceea ce le face mai ușor de identificat. În plus, de vreme ce țările române au constituit un spațiu contestat între Coroana Polonă și Poartă, avem posibilitatea să folosim facționalismul polono-moldovean ca „grup de control” pentru a pune în lumină particularitățile prezenței otomane în regiune.“ — MICHAŁ WASIUCIONEK