Istorie & Politologie

Autorul dovedeşte o incredibilă abilitate de a trata critic sursele – foarte numeroase, diverse şi, de multe ori, contradictorii – şi de a asambla datele extrase într-o naraţiune pe cât de luxuriantă, pe atât de coerentă. Nu doar că reuşeşte să aducă foarte multe informaţii noi, dar şi relevă cu claritate ce se cunoaşte, ce se poate intui/bănui şi ce nu se poate spune în stadiul actual al cercetării. Sunt convins că lucrarea va avea o receptare justă, determinând schimbări majore de interpretare în ceea ce priveşte atât interbelicul, cât şi comunismul românesc.

Mihai Ghițulescu

La 1 Decembrie 1918 s-a implinit pentru romani un proiect secular unionist, ale carui energii mereu innoite au insufletit speranta multor generatii. De la acea data, un nou proiect de Tara mare, a fost prezentat prin varfurile Generatiei Marii Uniri, intregitei romanitati. Romania Mare a devenit, afirmandu-se rapid, ca o Putere de echilibru si stabilitate la Marea Neagra, pe Dunare si Carpati. Plasata si chiar destinata, asezata strategic, intre Occident si Orient, intre Apus si Rasarit. Anii 1919 - 1920 au adus primele probe pe seama rolului Romaniei in noua arhitectura politica a Europei iar confirmarile nu vor intarzia.

Tema invatamantului a fost si ramane un subiect de interes pentru cercetare, mai ales, in cazul unei analize de la particular catre general. Problematica organizarii si evolutiei invatamantului public romanesc cuprinsa in marile sinteze de specialitate da impresia ca subiectul a fost epuizat, insa, precum piesele unui puzzle, studiile monografice ale scolilor vin sa intregeasca imaginea de ansamblu a sistemului de invatamant. Sursele inedite de cercetare dau perspective noi analizei acestui subiect, completand informatia cu numeroase aspecte particulare ale scolilor din diverse spatii geografice sau perioade istorice.

„Ce rămâne din valorile universale ale democrației și drepturilor omului azi, când doar o jumătate de lume le mai consideră universale? Robert Kaplan a umblat vreme de decenii prin Orientul Mijlociu, iar cartea pe care a scris-o după atâta amar de călătorii este unul dintre cele mai convingătoare răspunsuri la această întrebare.

Kaplan este un autor atipic. În anii ’80, a lăsat America pentru statutul de corespondent plătit la bucată în Europa de Est și Orientul Mijlociu. În 1993, a publicat Balkan Ghosts (Fantomele Balcanilor) și a devenit brusc celebru după ce președintele Clinton a fost surprins de un fotoreporter cu cartea în mână.

Noi, românii, putem reflecta la analogia pe care o face autorul între Palatul Parlamentului de la București și Moscheea Çamlıca a lui Erdoğan. și aceasta nu este singura paralelă între țara noastră și Orientul Mijlociu.“ — IULIAN COMĂNESCU

„Toate relatările lui Kaplan despre oameni și locuri sunt pătrunse de «inevitabilitatea tragediei» dacă nu învățăm lecțiile istoriei, ale geografiei și ale culturii…“ — Policy

„Autor de bestselleruri specializat în geopolitică, Kaplan revine la Orientul Mijlociu cu un nou tur de forțță. Profitând de cei 50 de ani de întrevederi cu oficialități, intelectuali, istorici și jurnaliști, și după ce a citit, pare-se, toate lucrările de istorie și cercetările erudite despre acest subiect, de la Herodot la Gibbon și Toynbee…, el ne face să reflectăm la o mulțșime de probleme geopolitice. Vești nu prea îmbucurătoare, dar strălucit expuse.“ — Kirkus

„Urzeala timpului este o carte pe care ar trebui s-o citească oricine vrea să înțeleagă adevăratele forțe care decid războiul și pacea. După decenii de cercetare, și pe baza vastei experiențe în regiunile ale căror isto­rie și perspective le discută, Kaplan se mișcă liber din Afganistan în Kurdistan, din Asia Centrală în Etiopia, pentru a ne arăta în ce fel puterea și conflictele din secolul xx sunt înrădăcinate în realitățile geografiei… Este o carte lucidă și captivantă, de pe urma căreia experții vor avea de profitat și pe care nespeciliștii nu o vor putea lăsa din mână.“ — JOHN GRAY

În ultimii ani s-a înregistrat un reviriment neaşteptat şi, totodată, perfect explicabil al popularităţii familiei regale în rândul românilor. Diverse sondaje de dată recentă arată că de la an la an poporul îi „preţuieşte“ tot mai mult pe exponenţii Casei Regale, fără însă a agrea în mod deosebit ideea revenirii ţării la statutul de monarhie constituţională. În acest aparent paradox se ascunde mai degrabă nevoia unei mai puternice şi mai stabile reprezentări a autorităţii la nivel naţional şi internaţional, nevoie izvorâtă cel mai probabil din idealizarea unui trecut monarhic – de altfel, în bună măsură, meritoriu – şi din frustrările actuale provocate de o clasă politică dezbinată, lipsită de proiecte comune.

Este oare, în aceste condiţii, oportună ideea organizării unui referendum pe tema reîntoarcerii la monarhie? Şi, presupunând că poporul ar opta prin referendum pentru aşa ceva, este oare aceasta calea de urmat pentru România, deşi în istoria mondială drumul înapoi de la republică la monarhie pare a fi, din punctul de vedere al instituţiilor şi al mentalităţii, aproape imposibil de parcurs? Lucian Boia susţine că, dincolo de răspunsurile mai mult sau mai puţin nuanţate, singura certitudine în toată această dezbatere rămâne deocamdată necesitatea primenirii societăţii. În lipsa acesteia, orice monarhie ar funcţiona, de fapt, la fel de defectuos precum actuala republică.

„Se simte un freamăt în zona promonarhică a societăţii româneşti. Numărul susţinătorilor monarhiei e în creştere (chiar dacă, în ansamblu, rămâne minoritar). Să fie aceasta soluţia pentru România? Întrebarea, deşi ţinteşte spre viitor, n-are cum să facă abstracţie de trecut. Am adunat în paginile acestei cărţi tot ce mi s-a părut esenţial în „dosarul monarhiei", de la fondarea dinastiei şi până astăzi.“ (Lucian BOIA)

Istorie culturală presărată cu amintiri și anecdote, povestea cozonacului e o fereastră spre istoria României. Trecut prin numeroase avataruri – pâine îndulcită, pâine rituală dospită, aluat boieresc preparat după rețete străine de Paști și de Crăciun, prăjitură sofisticată de familie, specialitate etnică, simbol național –, cozonacul e legat de evenimente, oameni, locuri și întâmplări care au marcat generații de români. Deliciul acestei cărți e în îmbinarea dintre harul povestirii și bogăția documentării. Atras de parfumul trecutului din memorii, jurnale, opere literare, și pus pe gânduri de întrebări, ipoteze și etimologii, cititorul e purtat într-o pasionantă căutare a bucuriei de a plămădi, din chipurile cozonacului, un acasă personal sau colectiv.

„Treptat, poveștile despre cozonaci au început să-mi vorbească altfel: erau capsule ale intimității ocrotitoare, lecții despre pofta de viață în siguranța unui cămin, despre răbdare, încredere, dragoste, tărie de caracter și despre o pașnică întregire a omului în timp, care, în secolul tuturor vitezelor și al tehnologiei digitale, a devenit cu atât mai rară și mai prețioasă.“ — TATIANA NICULESCU

Ediție actualizată și introducere de Robert Sullivan

Istoria omenirii. O istorie multimilenară depănată de un mare povestitor. O istorie care poate fi parcursă cu sufletul la gură, într-o săptămână, sau pe îndelete, într-o vacanţă. Iar atunci când închidem cartea rãmânem adânciți în gânduri, pentru că, dincolo de fapte, povestitorul ne pune în față marile întrebări despre lume și om. Ediţia aceasta, adusă la zi, porneşte din zorii timpurilor şi ajunge până la dezvoltarea reţelelor de socializare (Facebook şi Twitter), vorbind despre evenimentele și personalitățile fără de care întreaga istorie a civilizaţiei ar fi fost alta.

Aceasta carte descrie vietile si iubirile agitate, dar si misiunile periculoase ale celor mai mari lohamot ale Mossadului, femeile-razboinic ale serviciului secret israelian. Faptele uimitoare ale acestor femei puternice si curajoase dovedesc ca sunt egalele barbatilor si adesea chiar mai bune decat acestia. In afara de inamicii natiunii, ele au avut de luptat cu o singuratate de multe ori dureroasa, o atitudine uneori neincrezatoare din partea colegilor barbati si au renuntat adesea la visul de a se casatori si de a avea copii. Cu toate acestea, si-au indeplinit cu succes misiunile. Capitolele palpitante ale cartii ne dezvaluie caracterul si realizarile acestor amazoane, de la Yolande, aflata la curtea regelui Farouk al Egiptului, la Dina, cea care a stat aproape de Arhiva Nucleara a Iranului; de la Shula, condamnata la moarte prin spanzurare, la Sigal, care a recrutat cei mai buni agenti musulmani; de la Marcelle, care a sarit de pe geamul incaperii unde era torturata de egipteni, la Yael si Isabel si Danielle, care nu au ezitat sa se aventureze direct in barlogul dusmanului. Linda a supravietuit in mod miraculos Holocaustului, Aliza a daramat barierele, Trioul - trei tinere - a salvat Israelul de un pericol teribil. Si multe alte amazoane au dus la bun sfarsit misiuni uimitoare.

Istoricul Michał Wasiucionek reinterpretează dinamicile politice dintre Înalta Poartă, Coroana Polonă și țările române de la sfârșitul secolului al XVI-lea până la începutul secolului al XVIII-lea, pornind de la trei noțiuni-cheie: patronaj, rețele sociale și arene sociopolitice. Analiza sa, sprijinită pe studii de caz, pune în lumină mecanismele patronajului transfrontalier și rețelele facționale care le ofereau elitelor din epocă un mecanism alternativ viabil de a-și procura resurse politice, militare și economice, pe care le puteau folosi ulterior pentru a câștiga o poziție avantajoasă față de rivalii lor. Această geografie alternativă a puterii a avut un efect profund asupra hărții politice a Europei de Est din secolul al XVII-lea. Reiese că supraviețuirea Moldovei și Țării Românești ca entități politice distincte pe orbita otomană a fost mai puțin rezultatul geopoliticii și al echilibrului de putere dintre Imperiul Otoman și Uniunea Polono-Lituaniană, cât al rivalităților și alianțelor transfrontaliere facționale, guvernate de reguli și imperative diferite de cele ale statelor.

„Am decis să-mi fixez punctul de observație în țările române și să identific cazurile de patronaj transfrontalier care îi legau pe boierii locali de omologii lor de la Înalta Poartă și din Uniunea Polono-Lituaniană. Deși concentrarea asupra Moldovei și Țării Românești – un loc relativ izolat politic și economic – nu ar părea cea mai fericită alegere, perspectiva periferică pe care o oferă aceste țări prezintă avantaje nete. Pentru că resursele aflate la dispoziția elitei boierilor erau subțiri în comparație cu cele ale magnaților polono-lituanieni sau ale înalților demnitari otomani, viața politică locală era mai sensibilă la cazurile de patronaj transfrontalier, ceea ce le face mai ușor de identificat. În plus, de vreme ce țările române au constituit un spațiu contestat între Coroana Polonă și Poartă, avem posibilitatea să folosim facționalismul polono-moldovean ca „grup de control” pentru a pune în lumină particularitățile prezenței otomane în regiune.“ — MICHAŁ WASIUCIONEK

Neobosit în cercetările sale, Tudor Dinu documentează, cu aceeași erudiție cu care și-a obișnuit cititorii, un subiect prea puțin studiat până acum: evoluția băilor în Țara Românească și Moldova din secolul al XVI-lea până la jumătatea secolului al XIX-lea, atunci când are loc trecerea de la stilul de viață de inspirație orientală la cel occidental.

Pornind de la mărturiile călătorilor străini din epocile trecute și de la puținele vestigii ale vechilor hammamuri și feredeie păstrate în zona noastră, autorul a ajuns să exploreze structuri similare din regiunea balcanică, să scoată la lumină piese autohtone din recuzita băilor, ascunse de ochii publicului în depozitele muzeelor ori în colecții private, și, pe urmele primilor vilegiaturiști, să bată drumurile în căutarea celor dintâi izvoare minerale descoperite în Principate și a stațiunilor balneare înființate în jurul lor, majoritatea cufundate în uitare azi.

În urma acestor ample expediții întreprinse de-a lungul mai multor ani, a rezultat o splendidă istorie ilustrată, o incursiune într-o epocă în care ritualurile îmbăierii și procedurile balneare alcătuiau un întreg univers, bine codificat social, al bunăstării trupești.

Descoperă magia lecturii prin intermediul a cincizeci dintre cele mai influente texte scrise vreodată.

Acest volum cuprinde o listă personalizată cu 50 dintre cele mai influente cărți din toate timpurile, plasându-le pe fiecare în contextul său istoric. De la cărți antice de-a dreptul revoluționare, precum Epopeea lui Ghilgameș și Iliada, la textele sacre și operele de meditație filozofică ale lui Confucius și Platon, trecând prin tratate științifice, „premiere” istorice (cum ar fi prima carte tipărită) și opere culturale cu un impact ce a trecut testul timpului (gândește-te la Shakespeare, Cervantes și Joseph Heller), aceste tomuri sunt, în același timp, produse ale societăților lor și texte vitale în modelarea aceleiași civilizații.

Istoria minciunilor este irevocabil devastatoare, înglobând ascensiunea și declinul ideologiilor, al religiilor și imperiilor. Cartea de față conține doar 50 dintre acele minciuni, unele interconectate de-a lungul secolelor, altele aparent autonome; însă fiecare neadevăr provoacă val după val în cronologie. Vom explora evoluția minciunii, începând din Lumea antică cu arta timpurie a urzelilor și secretelor politice. Apoi, în Evul Mediu, când se rescrie deja istoria doar pentru a se potrivi cu firul narativ curent, în strânsă legătură cu literatura care proliferează planuri și ideologii false.

Odată ce ajungem în Epoca modernă timpurie, vedem cum o minciună se transformă din țânțar în armăsar prin intermediul popularizării teoriilor conspirației și a falsificărilor în masă. Noile tehnologii ale secolului al XIX-lea aduc cu sine creșterea și răspândirea informațiilor false – de la trucaje amuzante la scrieri jurnalistice care au schimbat lumea într-o manieră catastrofală. În fine, în secolul XX, vom fi martori ai punctului culminant din evoluția minciunii, care combină o mușamalizare în masă a atrocităților colonialiste, războaie de propagandă și o știre falsă ce a contribuit la uciderea a milioane de oameni.

Aceasta carte dezvaluie dimensiunile unei afaceri clandestine derulata pe teritoriul Romaniei în timpul regimului comunist – copierea ilegala de filme pe casete video, afacere din care au rezultat zeci de milioane de dolari. La prima vedere, a apartinut unui cetatean oarecare, un „particular”. In realitate, a fost gestionata controlata total si exclusiv de Securitate.

Studiile reunite în acest volum aprofundează înţelegerea noastră asupra modalităţilor în care România şi-a organizat şi condus relaţiile externe de-a lungul criticei perioade de la Independenţă la Primul Război Mondial. Ele ne vorbesc, de asemenea, despre personajele care au pus în practică aceste politici și care au servit, într-un fel, ca față a diplomației românești. Aceste eseuri merită toată atenţia, dat fiind că ele se bazează pe o cercetare laborioasă a documentelor de arhivă şi pe o deplină stăpânire a literaturii de specialitate, dar şi pentru că ele propun abordări originale asupra teoriei şi practicii diplomaţiei. (Keith Hitchins)

„Basarabia sub stăpânire rusă era un spațiu „de tranziție” între periferiile occidentale ale imperiului și Noua Rusie (Novorossia), teritoriu supus unui intens proces de colonizare. Acest statut special se evidenția la nivel simbolic, administrativ şi legislativ. La începutul secolului al XIX-lea, regiunea s-a integrat treptat în spațiul mental, politic și social al Imperiului Rus. Pe parcursul secolului s-au produs schimbări fundamentale în limbajele de descriere și percepție a Basarabiei, legate de două concepții alternative ale spațiului imperial rus. Primul model accentua importanţa „privirii directe” a demnitarilor imperiali, în timpul călătoriilor frecvente în regiune din primele decenii de după anexare. Al doilea model, dominant după 1860, se baza pe viziunea rațională, abstractă și impersonală a birocrației moderne, pe conceptele de uniformitate și transparență administrativă. După 1862, Basarabia devine o regiune contestată, un obiect al „concurenței simbolice” dintre Rusia și România modernă, fiind singurul teritoriu rus disputat între imperiu și un stat-națiune. Pe baza abordărilor teoretice recente, volumul reevaluează critic narațiunile și interpretările istorice tradiționale privind evoluția Basarabiei în componența Imperiului Rus.” (Andrei Cușco), (Victor Taki)

„Pogromul e o carte splendidă, una care fixează acel moment de la începutul secolului XX când în Europa exilul a devenit ucigaș într-un mod care anunța sfârșitul tuturor lucrurilor. Cartea ne arată oroarea stradă că stradă, măcelărie cu măcelărie – cu o claritate covârșitoare și o concizie admirabilă.”

Philip Roth

„Această carte, un model al artei istoriografice, demonstrează cum un singur eveniment petrecut într-un oraș de provincie poate aprinde imaginația unui secol întreg. Grația structurală și claritatea scriiturii în proză fac ca o viață dedicată meditației cu privire la istorie și un deceniu de cercetare în mai multe limbi să ajungă la orice cititor interesat de istoria evreilor, rușilor și chiar americanilor.”

Timothy Snyder

„Măcelărirea metodică a unui număr de patruzeci și nouă de evrei pe străzile Chișinăului, capitala Moldovei pe durata a trei zile din luna aprilie 1903 a fost un eveniment de răscruce în istoria antisemitismului modern și în problema ascensiunii Sionismului și, ca simbol al violenței rasiale, a fost un catalizator al ascensiunii NAACP. Cu o debordantă energie de cercetător, Zipperstein dezgroapă surse în limba rusă, idiș și engleză care demonstrează nu doar de ce acest eveniment sângeros a aprins imaginația evreilor și sentimentul luptei din exil, ci și de ce acest eveniment a avut o rezonanță internațională atât de îndelungată.”

The New Yorker

„Povestea pogromului din Chișinău e o folositoare aducere aminte a faptului că fenomenul fake news, teoriile conspirației și proliferarea zvonurilor nu au început odată cu Twitter, Facebook și Youtube. În anumite sensuri, așa cum subliniază eminentul istoric al istoriei evreilor Steven Zipperstein, totul a început cu era pogromului.”

Mark Mazower, Jewish Review of Books

„Extraordinar… Genial și consecvent, Zipperstein urmărește punctul de cotitură al ideologiei antisemite de la diferența religioasă la conflictul economic și cultural. Dar se poate ca această carte să aibă un impact cât se poate de profund asupra modului în care vedem mișcările antisemite și rudele lor apropiate – alte mișcări rasiste sau extremiste – azi.”

Jim Kaplan, National Review

Vikingii. O istorie completa a razboinicilor nordului. Calator prin istorie Timp de mai bine de doua sute de ani, vikingii au atacat coastele Europei cu furie si brutalitate. In timp ce victimele lor se rugau sa fie crutate de nordicii salbatici, vikingii jefuiau, ucideau si inrobeau populatia locala pe oriunde treceau. In Scandinavia dominata de vikingi, violenta devenise o obisnuinta, mai ales in comunitatile de oameni simpli care se indeletniceau cu agricultura si pescuitul; nimeni nu era in siguranta in fata atacurilor furibunde ale acestor "posedati". Se spunea despre ei ca sunt razboinici aflati la hotarul dintre legenda si realitate, care intrau brusc in transa, faceau spume la gura si atacau tot ce misca - prieten, membru al familiei sau dusman. In Vikingii, cititi despre societatea scandinava, cultura razboiului si calatoriile lor epice din Canada pana in Marea Caspica, in cautarea prazii sau pentru a face negot.

Este aproape imposibil să vorbim despre istoria Bucureștiului în secolul XX fără a aminti bombardamentele care au lovit orașul în primăvara și vara anului 1944. Se împlinesc 80 de ani de la aceste evenimente care au marcat viața a zeci de mii de bucureșteni. Cel mai tragic a fost, fără îndoială, cel din 4 aprilie 1944, când Bucureștiul a fost bom­bardat pentru prima dată de aviația americană.

Albumul de față își propune să arate cititorilor consecințele bombardamentului din 4 aprilie 1944 asupra Bucureștiului, grație celor peste 200 poze pe care le-am adunat din Arhivele Naționale Istorice Centrale, Muzeul CFR, Arhivele Militare Naționale Române, Biblioteca Națională a României, sau din alte colecții particulare.

Alexandru Armă

„Prin această primă istorie monografică a Institutului Român pentru Relațiile Culturale cu Străinătatea (IRRCS), dr. Carmen Stratone aduce în fața cititorului nu doar o contribuție inedită la cunoașterea mecanismelor de promovare în străinătate a culturii românești în perioada comunistă, ci și o incursiune plină de culoare în istoria culturii românești (și, pe alocuri, chiar universale) din a doua jumătate a secolului XX.” Dan Cătănuș

„Autoarea a realizat o selecție potrivită a literaturii de specialitate, reușind astfel o tratare detaliată și cvasiexhaustivă a temei alese. Subiectul principal al lucrării privește funcționarea mecanismelor de politică externă și de propagandă culturală în afara granițelor asumate de către un stat comunist puternic marcat de sovietizare la început (cca 1948-1955), apoi trecut printr-o fază de relativă autonomizare și care sfârșește prin a-și neglija institutul de reprezentare culturală externă. Judecând global, IRRCS nu a reușit să desfășoare o «diplomație culturală» în adevăratul sens al cuvântului, în principal din cauza constrângerilor ideologice și politice majore care i-au grevat mereu existența.” Cristian Vasile

„Întrebarea la care vrea să răspundă acest volum este următoarea: cât a fost influență și factor ideologic în gestionarea relații-lor culturale și cât a fost real succes în promovarea unei identități culturale originale? Sau, extrapolând, propaganda culturală în dictatură este mai eficientă și mai coerentă decât cea practicată într-o formă de guvernare democratică?” (Carmen Stratone)

Artiști, martiri, regi și revoluționari: identitatea națională a Franței este strâns legată de istoria sa bogată și complexă care fascinează lumea și atrage milioane de vizitatori anual, fie că e vorba de castele aristocratice, de muzee care inspiră, de bulevarde pline de viață sau de podgorii sofisticate.

Jeremy Black ne invită într-o călătorie de la picturile rupestre din Lascaux și originile arhitecturii gotice la Claude Monet, Edgar Degas și frații Lumière și până la revoluția din 1789, la mișcările studențești din 1968 și la gilets jaunes (vestele galbene) de astăzi. Textul său este o interpretare plină de viață a istoriei acestei țări, accentuând natura neașteptată a evenimentelor care au dus la conturarea unei națiuni fragmentate și predispuse la crize, fără să ignore totuși cele mai cunoscute contribuții franceze la filosofia, literatura, arta și arhitectura lumii, pe care le leagă de schimbările militare, politice și culturale ce au dus la dezvoltarea lor.

Titlul de „Părinți Capadocieni”, în prezent de uz comun, dar care nu a existat în vremea în care au trăit Sfântul Vasile și fratele său, Sf. Grigorie de Nyssa, împreună cu prietenul lor, Sf. Grigorie de Nazianz, fiind, prin urmare, de origine bizantină și modernă, indică, pentru a rămâne la explicația cea mai elementară, existența unui grup de mari personalități ale creștinismului de limbă greacă unite prin legături de rudenie și de prietenie.

Dar, desigur, acest lucru nu este suficient: mai importantă este unitatea manifestată în activitatea acestor persoane în ierarhia Bisericii din Capadocia și din Constantinopol și, în consecință, în activitatea comună în domeniul religios. Ceea ce pare a fi cel mai important – dar poate că nu avem întru totul dreptate în această privință – în activitatea religioasă a Capadocienilor este contextul teologic, înțeles, în sens larg, ca „vorbire despre Dumnezeu”, în acord cu înțelesul termenilor „teolog” și „teologie”, dar și, prin urmare, ca vorbire despre Hristos cel întrupat printre oameni.

Nu fără motiv, unul dintre cei trei, Grigorie de Nazianz, a fost numit de către toți „Teologul” în epoca bizantină, precum Ioan Evanghelistul. Dar, cu siguranță, nu putem uita marea importanță pe care Părinții Capadocieni au avut-o pentru formarea monahismului în diferitele sale forme și, nu în ultimul rând, pentru conceperea a ceea ce am putea numi un „umanism creștin”.

Această unitate de intenții religioase, duhovnicești și culturale ne-a convins că este oportun să propunem un studiu de ansamblu, cum este cel de față, care nu a mai fost încercat până acum și care va deveni probabil din ce în ce mai dificil, pe măsură ce literatura de specialitate va deveni din ce în ce mai aprofundată, fie în legătură cu un singur personaj, fie, chiar mai probabil, în legătură cu o singură chestiune dintre atâtea pe care aceștia le-au discutat.

Claudio Moreschini

Nu demult, în aula Academiei Române a avut loc o dezbatere internaţională în centrul căreia se afla un scenariu de „if history”: ce va fi Europa peste cincizeci de ani? Au intrat în discuţie, fireşte, datele geopolitice ale prezentului şi cele ale unui trecut în care, acum alţi cincizeci de ani, continentul nostru era împărţit în două blocuri opuse ideologic, economic, politic şi militar.

Într-o ipoteză pe care am expus-o cu acel prilej şi care îmi pare şi verosimilă şi atrăgătoare, Europa viitorului va fi din nou divizată după acest moment de iluzorie unitate. Absolut iluzorie, pentru că Europa consumeristă a Apusului şi Europa ideocratică a Răsăritului sunt realităţi tangibile în fiecare zi, într-o comunitate unde zona monedei euro cunoaşte o criză fără precedent – care merge până la ameninţări de excludere a unor ţări –, unde spaţiul Schengen devine restrictiv pentru raţiuni aparent bine întemeiate şi unde par a fi tot mai actuale cuvintele lui Paul Valéry de acum aproape un secol: «Europa este, în realitate, o mică peninsulă a continentului Asiatic»”. (Răzvan Theodorescu)

O istorie comprehensiva, definitorie a Imperiului Persan, vazut ca intaia superputere mondiala Marii Regi ai Persiei au domnit peste cel mai mare imperiu al Antichitatii, care se intindea din Libia pana la stepele Asiei si din Etiopia pana in Pakistan. In inima Imperiului se gasea fabulosul oras-palat Persepolis, unde monarhii ahemenizi intretineau o curte neintrecuta in fast si grandoare. De aici, Cirus cel mare, Darius, Xerxes si urmasii lor aveau sa dea legi, sa ridice armate si sa guverneze peste Imperiul lor multicultural, de o uriasa diversitate. Intr-un demers cu totul inedit, care ia distanta fata de interpretarile traditionale tributare scrierilor istoricilor greci, Llewellyn-Jones isi indreapta atentia spre izvoarele ahemenide autentice (inscriptii, arta si recentele descoperiri arheologice din Iran), pentru a crea o veritabila "versiune persana" a acestui remarcabil prim imperiu al Antichitatii - Epoca Marilor Regi.

Centenar Banu Radulescu (1924-1998) Deportarea germanilor in URSS Istoria de langa noi Muzicieni in atentia Securitatii Arheologia crimelor comunismului

Istoria este, mai presus de toate, o poveste apropiată de adevăr despre întâmplări petrecute odinioară. În acest volum, „odinioară“ este însă mai recent, așa că mulți dintre noi l-au trăit măcar în parte nemijlocit, inclusiv autorul.

Povestea începe imediat după cel de Al Doilea Război Mondial, cu împrejurările în care România a intrat în sfera intereselor sovietice, pierzându-și, pe rând, ca într-un scenariu bine pus la punct, partidele politice, libertățile cetățenești, suveranul, cultele religioase și tot ceea ce amintea de vechea orânduire. Continuă cu izbânzile de moment ale regimului comunist, cum ar fi instalarea aparatului represiv, crearea unui limbaj nou, industrializarea și urbanizarea țării – ambele discutabile din perspectivă istorică –, mărirea și decăderea unor corifei ai politicii culturale. Iar încheierea aduce declinul și prăbușirea regimului, dimpreună cu a conducătorului său.

Așadar, o poveste la care am participat și în care nu ne simțim confortabil, dar pe care trebuie să o cunoaștem şi să o acceptăm. Fiindcă nu putem evada din istoria noastră.

Înainte de citirea acestei cărți, aveam impresia că știu și eu câte ceva din istoria Bucureștilor. Bine că nu a fost o convingere! Fiecare capitol este o explozie de erudiție, spectacol minunat pentru inițiați, însă înfri­coșător pentru amatorii de banalități. Metoda este aparent simplă: din rădăcina temei propuse, Dan Roșca extrage o pădure de explicații, în rea­litate argumente solide, susținute bibliografic și cartografic. Apoi, totul se limpezește, tema dezvăluind un tablou nebănuit, dar viu, deși, în multe cazuri, reprezintă un trecut cel puțin centenar. Totodată, această carte este un imn dedicat divagației savante, marea noastră dragoste, a celor ce iubim istoria Bucureștilor.

Emanuel Bădescu

Istoria evenimentelor care au culminat cu revoluțiile de la 1821 este încâlcită, sinuoasă, țesută din faptele a sute de personaje de tot felul. Radu Oltean izbutește să o spună pe înțeles, în cuvinte și în imagini pline de viață. Așa cum ne-a obișnuit de-a lungul anilor, reconstituirile sale vizuale se bazează, până la detaliu, pe studiul minuțios al cercetărilor istorice și al izvoarelor: texte, artefacte, iconografie de epocă. Din toate acestea ni se developează filmul unor vremuri de un pitoresc sălbatic, un western balcanic în care fiecare scenă ne ține cu sufletul la gură. Figura lui Tudor Vladimirescu s-a înălțat din colbul și noroaiele unei margini de lume așezate la granițele a trei imperii. Europa era măturată de valul pornit din Franța lui Napoleon, care ajunsese să se spargă și în părțile noastre. Valahia Mică fusese devastată ani de zile de turcii lui Pazvante, pașa de Vidin, iar acum muscalii se luptau cu otomanii la Dunăre, în marginile Serbiei și Bulgariei. În aceste lupte a deprins Tudor meseria armelor și așa a ajuns el mai-marele pandurilor olteni. După război a venit vodă Caragea, și odată cu el ciuma, care părea că aduce sfârșitul lumii. După fuga lui, pe tronul Valahiei a urcat ultimul domn din Fanar. Veacul fanariot a luat sfârșit ca din întâmplare. Scânteia care i-a pus în mișcare și pe greci, și pe români a pornit dintr-o încrengătură de intrigi și ambiții. La scara istoriei, 1821 a fost doar primul act al unei înlănțuiri de evenimente și evoluții care a dus, după ani, la intrarea în modernitate și a românilor, și a elenilor. Pentru oamenii de-atunci însă, acel an a însemnat un șir de suferințe cumplite și de vise frânte. Ridicând oastea pandurilor, Tudor s-a visat pentru puțină vreme domn pământean al Țării Românești. Sfârșitul tragic l-a transformat în mit național. Cartea lui Radu Oltean ni-l aduce în fața ochilor viu – pe el și lumea în care a trăit.

„Această carte, rodul unei cercetări minuțioase, este o reconstituire istorică pe înțelesul tuturor, plină de farmec, cu informații istorice scrupulos verificate și cu imagini sugestive, impecabil documentate, care-l transpun pe cititor într-o epocă extrem de agitată, cu oameni, fapte și întâmplări ieșite din comun. Radu Oltean este nu doar cel mai cunoscut ilustrator al vremurilor de acum, ci și un cercetător pasionat al istoriei noastre. Atent la detalii și la informațiile din izvoarele narative analizate și, în mare parte, prezentate în cuprinsul lucrării sale, el reușește să reconstituie cât mai bine cu putință epoca în care a trăit Tudor Vladimirescu: ultimul sfert al veacului al xviii-lea și primele decenii ale secolului al xix-lea. Textul accesibil și imaginile splendide îi oferă cititorului o frescă de ansamblu a situației celor două principate românești în răstimpul 1800–1821.“ — CLAUDIU NEAGOE

 

Romania si lumea in schimbare. Studii si analize Uneori, istoria este vazuta doar printr-o secventa evenimentiala, fara inscrierea ei in tot complexul de schimbari cuprinse in interdependentele care au generat-o si in consecintele de pe palierul interconectivitatilor locale, regionale, globale. Caci istoricul trebuie sa fie atent permanent la redarea evolutiei sociale, a dinamicii istorice nu doar ca succesiune cronologica, ci si ca suita de schimbari, transformari economice, politice, sociale, culturale, tehnologice etc. care se manifesta inlantuite, iar nu separat. Studiile si analizele de fata argumenteaza afirmatiile anterioare prin puterea exemplificarii reconstituirii istoriografice si a scrierii istoriei bazate pe fapte, ganduri, intamplari din ultimul secol.

In timpul procesului organizatiei anticomuniste nasaudene, discreditant denumite de catre presa de dezinformare din epoca "Sumanele Negre", din luna noiembrie 1946, Iuliu Maniu, audiat in calitate de martor, a fost intrebat de Avocatul Apararii ce crede Domnia Sa despre fratii Pop si daca ii considera capabili de complot pentru distrugerea unitatii statului. Raspunsul a fost prompt: "Absolut exclus! Noi, ardelenii, am facut Unirea cu Romania pe veci!" - Mircea Gelu Buta

Prefață de Thierry Wolton

Traducerea prefeței de Mona Antohi

„Cartea lui Kai Strittmatter răspunde unei întrebări de care ne temem: ce ar deveni lumea dacă Occidentul ar renunța să lupte pentru libertate? Iar răspunsul este acesta: uitați-vă la China. Alianța dintre Partidul Comunist și Inteligența Artificială construiește o societate în care supravegherea este permanentă, iar autocenzura este continuă; o societate în care prioritatea fiecărui cetățean este să nu fie catalogat ca «trădător al încrederii». În acest regim insidios, care funcționează deja și despre care știm atât de puține, omul este transformat deopotrivă în victimă și în propriul torționar.“ — MIHNEA MĂRUŢĂ

„Nu se pune problema că în cele din urmă China va face să triumfe cu forța modelul ei politic, ci că lumea va avea tendința să-i semene, mai cu seamă în materie de guvernare. Aceasta e perspectiva cutremurătoare pe care o lasă să se întrevadă cartea lui Kai Strittmatter. Orizontul cu pricina nu se referă la ideologie – cine poate crede că Beijingul ar face să triumfe comunismul la scară mondială? –, ci la influența tehnologică, altfel spus la mijloacele oferite de acum înainte de instrumentele digitale pentru a supraveghea, încadra, condiționa, distra o populație, astfel încât puterea care le folosește să devină stăpână în toate domeniile. Sovietele plus electrificarea, spunea Lenin în legătură cu socialismul; pentru conducătorii chinezi, această formulă a devenit partidul-stat plus digitalizarea. Dictatura 2.0 descrisă de Strittmatter îți îngheață sângele în vine.“ — THIERRY WOLTON

„Competiția dintre sisteme a revenit. Va crea oare China statul care să întreacă Occidentul și democrația liberală a lumii și va ajunge ea la vârf? Dacă dictatura se redefinește, atunci aici, la Berlin, la Atena, la Praga, la Londra și la Washington, sarcina noastră cea mai urgentă trebuie să fie redefinirea Occidentului, redefinirea Europei, redefinirea democrației. Taiwanul se află în prima linie. În cele din urmă nu va conta cât de puternică este China, ci cât de puternici suntem noi înșine. Sau mai degrabă: cât de slabi suntem, cât de mult ne lăsăm divizați, cât de mult ne lăsăm pradă fatalismului și resemnării. Mai avem un as în mânecă. Să îl folosim. Nu de China trebuie să ne fie teamă, ci doar de noi înșine.“ — KAI STRITTMATTER