Istorie & Politologie

Românii nu sunt un popor al nimănui, care vin de nicăieri și merg niciunde, cum au mai spus și scris anumiți istorici improvizați. Poporul român și‑a făurit instituții și state deasupra acestor instituții, a apărat specificul civilizației europene. S‑a afirmat de timpuriu și a fost recunoscut ca popor romanic, membru al latinității europene, dar ca singurul popor romanic situat în Orientul Bizantin, cu biserică organizată după model bizantino‑slav și cu limba slavonă ca instrument de comunicare al cultului, al cancelariilor și al culturii scrise a elitei. O mare parte din aceste caracteristici medievale au fost transmise lumii moderne și nu numai atât: lumea modernă românească s‑a clădit pe pilonii civilizației medievale. Etnia românească, limba română, tradițiile și obiceiurile, credința și felul de rugăciune, o parte din „dregătoriile“ noi, organizarea teritorială, judecățile și prejudecățile privitoare la popoarele din jur și multe altele s‑au perpetuat și după Evul Mediu

Baronul Otto von Wächter, avocat austriac, soț, tată, înalt oficial nazist, ofițer superior în SS, fost guvernator al Galiției în timpul războiului, creator și supraveghetor al ghetoului din Cracovia, criminal de război urmărit pentru asasinarea în masă a mai mult de 100 000 de polonezi, vânat de sovietici, de americani, de britanici, de Simon Wiesenthal, fugar vreme de trei ani, din 1945 în 1948...

Un studiu important despre prăbușirea Uniunii Sovietice și despre reformele eronate ale lui Gorbaciov care au condus la declinul ei În 1945, Uniunea Sovietică ținea sub control jumătate din Europa și era membră fondatoare a Națiunilor Unite. Până în 1991 a ajuns să dețină o armată de patru milioane de oameni, dotată cu cinci mii de focoase nucleare, și era al doilea producător de petrol din lume. Dar, la scurt timp, URSS a alunecat într-o criză economică și a fost sfâșiată de separatismul naționalist. Colapsul Uniunii Sovietice a fost una dintre schimbările de mare impact ale secolului XX.

Beneficiind de un acces fără precedent la numeroase persoane implicate în decizii de viață și de moarte, care fac parte din activitatea de zi cu zi a celei mai puternice și influente agenții de informații din lume, Chris Whipple ne spune povestea agenției care răspunde doar în fața președintelui Statelor Unite, dar ale cărei activități – spionaj și acțiuni sub acoperire – au loc pe toate continentele. În momente decisive, CIA acționează ca o contrapondere la președinții scăpați de sub control, începând de la mijlocul anilor 1970, cu refuzul lui Richard Helm de a ascunde activitățile infracționale ale lui Richard Nixon, și până la președinția lui Trump, când un avertizor de integritate de la CIA a dat startul procedurilor de impeachment și insurgenți înarmați au luat cu asalt Capitoliul.

De la înființarea sa în 1947, Agenția Centrală de Informații a fost un jucător puternic pe scena mondială, operând mai ales în umbră pentru a proteja interesele americane. Pentru „Maeștrii spionajului”, Whipple a realizat interviuri exclusive și extinse cu aproape toți directorii CIA în viață, expunând agențiile de spionaj ale lumii publicului și arătând modul în care CIA are parteneriate – sau confruntări – cu omologii din Marea Britanie, Franța, Germania, Israel, Iordania, Arabia Saudită și Rusia. Subiectele acoperite în carte includ tentativele unor președinți de a folosi agenția în scopuri personale, problemele nerezolvate din Orientul Mijlociu și Asia, amenințările nucleare și războiul cibernetic.

O istorie revelatoare și bine documentată, „Maeștrii spionajului” relatează șapte decenii de activitate a CIA și, pe baza acestora, face predicții despre lucrurile – și amenințările – care vor necesita atenția agenților și analiștilor pe viitor. Incluzând interviuri inedite cu George Tenet, John Brennan, Leon Panetta și David Petraeus, dar și cu cei care au părăsit recent agenția, cartea este o contribuție esențială la înțelegerea evenimentelor actuale, care vine în momentul cel mai bun.

Pachet 4 volume + caseta de colectie : Povestea lumii. Istoria pe intelesul copiilor Pachetul contine 4 volume: • Volumul I: Antichitatea. De la primii nomazi la ultimul imparat roman (352 pagini) • Volumul II: Evul Mediu. De la caderea Romei la inceputul Renasterii (448 pagini) • Volumul III: Inceputul epocii moderne. De la Elisabeta I la Goana dupa aur (520 pagini) • Volumul IV. Epoca moderna. De la imperiul victorian la caderea Uniunii Sovietice (632 pagini)

Conceput ca un indrumar in studiul filozofiei lui John Rawls, volumul este structurat in doua parti. Partea intai cuprinde, pentru prima data in limba romana, o selectie de fragmente din opera sa fundamentala, A Theory of Justice, relevante pentru intelegerea teoriei dreptatii ca impartialitate. Partea a doua contine cinci studii critice ce trateaza cateva din temele majore ale filozofiei rawlsiane si controversele pe care acestea le-au generat: normativismul si proceduralismul dreptatii ca impartialitate; supozitiile metodologice si imlicatiile idealizarilor asumate de Rawls; dreptatea ca impartialitate din perspectiva criticii lui Robert Nozick; argumentele in favoarea celor doua principii ale dreptatii si principalele obiectii critice; rolul conceptului de ratiune publica in fundamentarea consensului politic si criticile aduse de post-marxism, comunitarism, feminism si de Habermas.

O istorie minunată, plină de spirit și de informații, a uneia dintre cele mai mari civilizații ale umanității și a evenimentelor și popoarelor care au dus la transformarea ei din republică în imperiu.

Într-o dimineață întunecată de ianuarie, Iuliu Cezar, guvernatorul Galiei, a pornit călare împreună cu cei mai apropiați aghiotanți ai săi către râul numit Rubicon, care marca linia de frontieră cu Italia. Unui guvernator îi era interzis să își conducă trupele în afara provinciei care îi era alocată, iar a încălca aceasta lege foarte severă însemna o declarație de război civil. Cu toate acestea, lui Cezar îi plăcea riscul. Ca un adevărat actor pe scena publică, așa cum fusese mereu, a citat o replică din una dintre piesele lui Menandru: „Este timpul să aruncăm zarul“. Apoi a ordonat legiunii care îl urma să înainteze peste râu și spre Roma. Traversarea Rubiconului a avut atât de multe și însemnate consecințe, încât a ajuns să fie sinonimă cu orice pas important în istorie înregistrat din acel moment încoace. Când Cezar și-a aruncat zarul, rezultatul a fost un război civil, unul care va sfârși prin a distruge libertățile tradiționale ale Romei și a întemeia o dictatură permanentă pe ruinele constituției sale.

Reforma protestantă a modelat decisiv spațiul religios, cultural și politic al Europei Apusene. Deși tributari surselor clasice și patristice, reformatorii le-au reinterpretat critic, în funcție de propriul context, formulând răspunsuri noi la întrebările și problemele specifice secolului al XVI-lea.

„Pe Oleg Serebrian l-am cunoscut prin intermediul prietenului nostru comun, istoricul Mihnea Berindei. Chiar dacă după moartea lui Mihnea Berindei întâlnirile noastre s-au rărit, ne-am mai văzut fie la București, fie la Berlin, unde Oleg Serebrian a fost ambasador între 2015 și 2022. Purtam împreună lungi conversații despre politica din România și Republica Moldova, despre Rusia și Ucraina. Timp de câțiva ani am citit realitățile din Republica Moldova prin lentila pusă generos la dispoziție de Oleg Serebrian. Mereu informat, foarte atent la nuanțe, academic fără să fie indigest, cu o pasiune febrilă pentru scrisul de bună calitate stilistică, așa cum se vede și din cartea de față, Oleg Serebrian este una dintre cele mai strălucite minți ale culturii române care vine din stânga Prutului. Pasionat de geopolitica Estului Europei, cu accent pe Rusia, Oleg Serebrian e un fel de solist fără orchestră, acoperind de unul singur un domeniu care astăzi a renăscut datorită politicii agresive a Rusiei lui Vladimir Putin.” (Armand Goșu)

Cu un cuvânt înainte de George Kudla

Ediție, prefață și postfață de Gheorghe Nandriș

„…20 de ani în Siberia – o așez printre cele mai fantastice cărţi care s-au scris în ţara noastră. În faţa ei multe cărţi, mulţi scriitori și mulţi eroi literari pălesc. După primul şoc şi cea dintâi nedumerire a cititorului, chiar şi a unui erudit academician, poate după un număr de ani în care uimirea se va fi aşezat, deodată cineva va pricepe şi va ridica această carte – a Aniţei cu trei clase primare şi suflet cât o istorie naţională, de o autenticitate «stilistică» genială – şi le va aşeza, fiinţa şi cartea, la umărul marilor noştri mărturisitori ai sufletului românesc.“ — ȘTEFAN J. FAY

„Cartea e o revelație și s-ar cere primită ca atare. Nu doar privitor la soarta deportaților români în Gulagul sovietic povestirea Aniței Nandriș-Cudla aduce o mărturie esențială, dar și pentru reconstituirea staturii țăranului bucovinean: o statură net aristocratică, pe care metamorfozele provocate de comunism o aruncaseră nu numai în trecut, ci, s-ar spune, aproape în legendă. Or iată că, odată cu Anița Nandriș-Cudla, legenda ia conturul firescului, iar realitatea ei ni se impune din nou. Cartea aceasta, care nu numai că se cere neapărat citită, dar ar merita să fie așezată, prin biblioteci, într-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine.“ — MONICA LOVINESCU

Istoriografia noastra, in ce priveste Primul Raz­boi Mondial, a valorizat primordial perspectiva patriotica, incununata de Marea Unire, in detri­mentul episoadelor de viata cotidiana, fara de care acest tablou ar ramane monocrom. Astfel, cei doi ani de ocupatie ai Bucurestilor au fost tra­tati sporadic. Regimul de ocupatie, cu amprenta sa ger­mana dominanta, s-a constituit pentru bucu­resteni intr-o capcana existentiala asezonata cu elemente de civilizatie occidentala. Anibal Stoenescu este un martor si chiar un actor important al acestei perioade.

Pentru specialistii in istoria contemporana a Romaniei si pentru pasionatii de istoria romaneasca interbelica, numele lui Gavrila Marinescu este bine cunoscut. Imaginea standard care i s-a creat de-a lungul timpului a fost aceea a unui personaj foarte apropiat de regele Carol al II-lea, care a contribuit decisiv la actul „Restauratiei”, a unui membru foarte influent al camarilei regale, dispus sa satisfaca toate capriciile suveranului, trecand peste orice obstacol de ordin legal si moral. De asemenea, Gavrila Marinescu a fost perceput de contemporani drept un ins foarte corupt, amestecat in mari afaceri, spre beneficiul propriu si al regalului sau sef. Intr-un cuvant un personaj malefic, dispus la toate compromisurile si tranzactiile, cu o uriasa capacitate de supravietuire in toate regimurile politice si in toate situatiile. In foarte multe lucrari este mentionata si moartea sa cumplita in noaptea de 26/27 noiembrie la inchisoarea Jilava, el fiind ucis, impreuna cu alte cateva zeci de persoane, de legionari.

Petre Otu

Editie ingrijita de: Dragos Mirsanu

Este regretabil faptul ca scriitorii contemporani trec de obicei peste perioada otomana a istoriei Ortodoxiei si ii subestimeaza serios importanta. Eustratie Argenti din Chios (cca. 1687-cca. 1757) este din mai multe puncte de vedere un personaj tipic pentru perioada stapanirii turcesti. Cel mai important teolog grec al secolului al XVIII-lea, el prezinta atat limitarile, cat si - mai pronuntat - calitatile gandirii religioase ortodoxe din acea perioada.

„Din pacate, «cearta» privind «rebotezarea» – ca de altfel si intreaga perioada din istoria Crestinatatii rasaritene cuprinsa intre cucerirea Constantinopolului si aparitia Bisericilor nationale – este insuficient cunoscuta. Exista teritorii culturale pe care preferam mai degraba sa le populam cu fantasme decat sa le investigam lucid. Din fericire, cei interesati de subiect au la dispozitie cateva studii deschizatoare de drum. Dintre toate, monografia dedicata lui Eustratie Argenti de mitropolitul Kallistos Ware merita o atentie deosebita.” (Ovidiu Olar).

Timothy Ware (n. 1934), astazi mitropolitul Kallistos de Diokleia, este unul dintre cei mai mari teologi ortodocsi contemporani, cunoscut deja cititorului roman prin lucrari precum Ortodoxia: calea dreptei credinte, Puterea Numelui sau Imparatia launtrica.

Nebunia intru Hristos ar trebui sa fie o forma anonima de sfintenie, care este dezvaluita numai dupa moartea dreptului. Totusi, acest construct conventional a fost in mod inevitabil subminat odata ce nebunia intru Hristos s-a transformat intr-o institutie sociala. Daca cineva incepe sa banuiasca, cata vreme nebunul intru Hristos este inca in viata, ca ar putea exista un anumit sens in nebunia lui, atunci, in teorie, el ar trebui sa-si piarda sfintenia.

Pentru a evita acest rezultat, de-a lungul secolelor, comportamentul extravagant al nebunului intru Hristos devine din ce in ce mai putin agresiv si din ce in ce mai profetic: nerusinarea sa nu mai este o dovada suficienta ca el aduce beneficii spirituale societatii; are nevoie de altceva.

Intalnirea epocala dintre gandirea crestina si filosofia greaca a atins un nivel de apogeu in Bizantul secolului al IV-lea, iar principalii eroi ai acesteia au fost patru ganditori crestini de limba greaca din Capadocia, trei barbati si o femeie, a caror influenta comuna asupra Bisericii Rasaritului a fost comparabila cu cea a lui Augustin in crestinatatea latina apuseana. In acest volum, unul dintre cei mai mari istorici moderni ai crestinismului, Jaroslav Pelikan – fost profesor de istorie la Universitatea Yale – ofera o sinteza meticuloasa si eleganta a gandirii si scrierilor Sfintilor Parinti Vasile cel Mare, Grigorie din Nazianz si Grigorie al Nyssei (carora li se alatura si Sfanta Macrina), analizand modul in care acestia au reusit sa fie greci si crestini in acelasi timp.

Omul a primit, prin mila lui Dumnezeu, doua mari binecuvantari: cea de preot si cea de imparat. Unul slujeste celor dumnezeiesti; celalalt conduce si administreaza cele omenesti. Ambele binecuvantari provin din acelasi izvor si impodobesc viata omului. De aceea, nimic nu va pretui imparatul mai mult decat demnitatea de preot, in vreme ce acesta din urma se va ruga intotdeauna si pentru imparat. Caci, atunci cand unul isi va indeplini datoria in chip ireprosabil si cucernic, iar celalalt, la randul sau, se va folosi de autoritatea ce i s-a dat in mod drept si competent, va exista o splendida armonie care va da omenirii toate cele de trebuinta. - (Imparatul Iustinian I, Novela VI, prefata)

Pr. Nicolae Chifar (n. 1956), profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universitatii „Lucian Blaga” din Sibiu, a publicat numeroase carti si studii dedicate istoriei bisericesti, intre care Das VII okumenische Konzil von Nikaia (Erlangen, 1993). Dragos Boicu (n. 1984), membru asociat al Centrului de Cercetare Teologica al aceleiasi universitati, este autorul volumului Legislatia religioasa crestina teodosiana (Sibiu, 2014).

Volumul cuprinde 23 de interviuri din Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, fond Aurora Sasu.

21 de clerici din rândul Bisericii Romano Catolice își povestesc experiența de viață carcerală și post detenție.

Între intervievați se numără Boros Adalbert, episcop auxiliar al Diecezei de Timișoara, sora Clementina, călugăriță din Congregatio Jesu, 14 călugări din Ordinul Fraților Minori Conventuali și cinci preoți romano-catolici care au slujit în diferite dieceze de pe teritoriul țării. În Addenda sunt publicate două interviuri cu martori oculari a celor petrecute la începutul anilor 50, pentru a avea o imagine cât mai clară și cuprinzătoare asupra evenimentelor care au dus la zecile de arestări, atât din rândul clerului, cât și al laicilor.

"Va fi vorba, în volumul de față, bazat de documente inedite din Arhiva C.N.S.A.S., de dosarul D (documentar) 0007346, de cel informativ, în două volume: I 0151079_001 și I 0151079_002, precum și de dosarul S.I.E. (Serviciul de Informații Externe) privind urmărirea informativă a lui Vintilă Horia în afara României; toate aflate în Arhiva C.N.S.A.S. Voi porni la elucidarea, cu argumentele logicii, a unui dosar socotit, pe nedrept, neclar. Din punctul meu de vedere, toate cele ce vin în calea demonstrației la care pornesc sunt clare, toată rumoarea din jurul celui numit de răuvoitori „cazul Vintilă Horia” fiind instrumentată pentru a compromite reputația singurului scriitor român încununat cu Premiul Goncourt și pentru a macula imaginea unui intelectual de o valoare incontestabilă care trebuia distrus măcar psihic, dacă fizic nu se putea, prin condamnarea lui monstruoasă și aberantă în contumacie. După părerea mea, ura autorităților comuniste față de Vintilă Horia a crescut odată cu neputința de a-l prinde viu, el neaflându-se la data condamnării în țară."

Ioana Diaconescu

<> - Dan Pavel

„Dacă în Transilvania şi în Bucovina trăia gândul că odată şi odată ele se vor uni cu România, trebuie să recunoaştem că aproape nimeni nu credea în învierea Basarabiei, care era socotită pentru vecie pierdută în braţele colosului de la răsărit. Cei o sută şi mai bine de ani de apăsare rusească se părea că stinseseră acolo orice urmă de conştiinţă românească, fără vreo nădejde de întremare.

Şi totuşi în cartea vieţii stătea scris că piatra pe care a nesocotit-o Ziditorul va ajunge piatra din capul unghiului; Basarabia, cea mai înapoiată şi mai înstrăinată provincie românească, a fost cea dintâi care a revenit la trupul naţional, iar ţara clasică a iredentismului daco-roman, Transilvania, fu sortită să fie cea din urmă la ospăţul cel mare al bucuriei.” (Onisifor Ghibu)

O carte despre dezintegrarea valorilor americane

Americanii nu se mai pot pune de acord asupra lucrurilor ce fac ca ţara lor să fie specială şi admirată pe mapamond. Unii dintre ei nici nu mai cred că e specială şi că merită această admirație. De fapt, lumea întreagă s-a schimbat foarte mult, iar odată cu ea și gândirea asupra rolului Statelor Unite în istorie şi în prezent. Ben Shapiro observă că valorile care până mai ieri țineau națiunea unită astăzi sunt virulent combătute.

Luându-şi ca repere documentele fondatoare ale Statelor Unite și clasicii liberalismului, el analizează în acest volum dezintegrarea valorilor americane și descrie orizontul spre care se îndreaptă ţara. Face acest lucru fără a renunța la renumita lui vervă polemică, lansând un avertisment împotriva politicilor stângii contemporane. „Cum să distrugi America în trei paşi simpli” nu este, așadar, o carte comodă, dar constituie una dintre cele mai incitante invitaţii la reflecţie venite dinspre conservatorismul american actual.

În secolul XXI trăim într-o stare permanentă de conflict. Fie că se numește terorism, război hibrid, război de zonă gri sau război convențional, amenințarea este o prezență cotidiană. Cum războiul clasic – cu arme, bombe și drone – a devenit tot mai costisitor sub aspect financiar și tot mai nepopular în rândul opiniei publice, este mai eficient să ameninți o țară cu embargoul economic sau să declanșezi un atac cibernetic prin care să-i paralizezi instituțiile. Iată de ce tot ceea ce ne înconjoară poate deveni o armă. Pe măsură ce conflictul revine în Europa, expertul în criminalitate transnațională Mark Galeotti oferă un studiu cuprinzător și inovator despre acest nou mod în care se poartă războiul. Pretutindeni în lume dezinformarea, spionajul, acțiunile subversive și crimele destabilizează țările și creează crize de legitimitate. Ce avem de făcut în această situație? Galeotti ne prezintă modalități de supraviețuire, de adaptare și chiar de a profita de oportunitățile oferite de noua realitate.

Reputatul istoric Julian Jackson realizeaza portretul fidel al unuia dintre cele mai dramatice momente ale istoriei secolului XX. Considerata, in Al Doilea Razboi Mondial, un bastion inexpugnabil al Aliatilor in confruntarea cu Germania nazista, Franta avea sa cada sub loviturile lui Hitler in numai sase saptamani.

In data de 16 mai 1940, Inaltul Comandament al armatei franceze era convocat de urgenta la Quai d’Orsay. Situatia era deosebit de grava. La numai cinci zile de la declansarea atacului, armata germana strapunsese la Sedan, dar si in alte locuri, liniile de aparare franceze desfasurate de-a lungul raului Meuse. Sunat cu o seara inainte de prim-ministrul Paul Reynaud spre a i se comunica faptul ca Franta era deja invinsa, Winston Churchill se grabeste sa ajunga la Paris, la intalnirea cu liderii politici si militari ai tarii. Ajuns acolo, a fost intampinat cu o atitudine plina de defetism. Panica si disperarea erau omniprezente si se vorbea insistent despre evacuarea capitalei. Churchill l-a intrebat pe Gamelin, comandantul armatei franceze, unde este rezerva strategica, spre a fi aruncata in lupta de aparare. Gamelin a raspuns sec: „Nu exista nicio rezerva strategica”. Considerata un bastion inexpugnabil al Aliatilor in confruntarea cu Germania nazista, Franta avea sa cada sub loviturile lui Hitler in numai sase saptamani. Cine se face vinovat pentru acest umilitor esec militar? Si putea fi el evitat?

În secolul al XIV-lea, o serie de războaie, epidemii și foamete au aruncat Europa într-o mare criză economică, socio-politică și spirituală. Eforturile de a o depăși au implicat un întreg proces de schimbare, un pas înainte în evoluția de la sistemul feudal la cel capitalist. Un secol mai târziu, marile orașe s-au refăcut, iar prinții, noii protagoniști politici, au terminat de făurit instrumentele statului modern.

Istoria imperiilor care au apărut în stepele Asiei Centrale a fost în mod tradițional înconjurată de negură și legende. Am auzit de personaje precum Attila, Ginghis Han, Kublai Khan și Tamerlan. Acest lucru ne-a distorsionat viziunea asupra celor zece secole în care popoarele nomade din stepe au dominat teritorii vaste în mod epic, ajungând să facă legătura dintre China și Europa. Aceste civilizații au fost esențiale pentru istoria Eurasiei: au dezvoltat un comerț de neegalat – alimentat de ascensiunea Drumului Mătăsii - care a adus cu el un schimb paralel de idei și cunoștințe esențiale pentru formarea viitoare a două lumi care nu se cunoșteau.

Între secolele al XI-lea și al XIII-lea au avut loc schimbări în Europa. Ierarhia feudală și-a arătat primele fisuri ca urmare a reînvierii comerțului și a vieții urbane. În unele regate, cum ar fi Franța și Anglia, au apărut dinastii puternice, gata să conducă transformarea domeniilor lor feudale în state. Și Biserica, a cărei autoritate socială nu făcuse decât să crească, se lupta cu împăratul pentru putere. Conflictele și alianțele dintre papalitate și imperiu marchează în mare măsură această perioadă istorică.

Daron Acemoglu și Simon Johnson oferă o reinterpretare curajoasă a economiei și a istoriei, care va schimba fundamental felul în care vedeți lumea. Un mileniu de istorie și de dovezi contemporane face să fie clar un lucru: progresul depinde de alegerile pe care le facem în privința tehnologiei. Metodele noi de organizare a producției și mijloacele noi de comunicare pot fie să servească interesele înguste ale unei elite, fie să devină fundamentul unei prosperități larg răspândite. Avuția generată de progresele tehnologice ale agriculturii europene din timpul Evului Mediu a fost însușită de nobilime și folosită pentru construirea marilor catedrale, în vreme ce țăranii au rămas să-și ducă traiul la limita înfometării. Primul secol de industrializare din Anglia a oferit clasei muncitoare venituri stagnante. Și în toată lumea de astăzi tehnologiile digitale și inteligența artificială subminează joburile și democrația prin automatizare excesivă, culegere masivă de date și supraveghere inoportună. Nu trebuie să se întâmple astfel. Putere și progres demonstrează că avansul tehnologic a fost cândva – și poate fi din nou – ținut sub control. Progresele tehnologice de ultimă oră pot să devină instrumente de emancipare și democratizare, nu însă dacă deciziile majore rămân în mâinile câtorva lideri din domeniul high-tech mânați de hybris.

Caius Iulius Cezar s-a născut într-o zi călduroasă de iulie din anul 100 Î.Hr., într-o casă situată acolo unde se află astăzi Colosseumul. Familia lui se mândrea cu un trecut legendar – susțineau că strămoșul lor ar fi fost chiar Iulius, nepotul zeiței Venus și fiul lui Enea, fondatorul mitic al poporului roman. În acele vremuri în care Republica Romană își trăia epoca decadentă, familia lui Caius Cezar traversa de asemenea o perioadă a incertitudinii și declinului. Ambițiile personale l-au condus până în punctul în care să influențeze însăși soarta Republicii. Seria de războaie civile pe care tânărul general și politician le-a declanșat în anul 49 Î.Hr. au grăbit răsturnarea acesteia și înființarea Imperiului Roman. A depășit granițele teritoriului controlat de Roma, extinzând dominația romană până la Rin și Canalul Mânecii, iar cu abilitățile sale de strateg și de lider a schimbat în profunzime peisajul politic din Roma. Pe 15 martie 44 Î.Hr. a intrat fără pază într-una dintre sălile senatului și a fost înjunghiat, căzând pradă unuia dintre cele mai notorii asasinate politice din istoria omenirii. Atât Antichitatea cât și istoricii moderni îl consideră o personalitate-cheie a lumii antice. Alexander Hamilton, unul dintre Părinții Fondatori ai Statelor Unite ale Americii, l-a numit „cel mai mare om care a trăit vreodată”.

Cum a fost posibil ca o mișcare religioasă apărută în Palestina secolului I, având doar câteva zeci de adepți, să se răspândească în tot bazinul mediteraneean și să se impună în fața păgânismului Romei, pentru ca peste alți o mie de ani să controleze întreaga Europă? Aceasta este în esență întrebarea la care cartea lui Peter Heather ne oferă răspuns, analizând în detaliu momente decisive din evoluția creștinismului, cum au fost convertirea împăratului Constantin și încoronarea lui Carol cel Mare, domnia lui Iulian Apostatul, consolidarea treptată a doctrinei după conciliul de la Niceea sau la al patrulea conciliu lateran, misionarismul, invazia musulmană, cruciadele și multe altele. În tot acest răstimp, creștinismul s-a readaptat continuu pentru a câștiga noi adepți din cele mai diferite popoare și categorii sociale, susținut fiind de condițiile istorice, sociale, economice și culturale specifice care au contribuit la răspândirea lui – și utilizând uneori forța și coerciția –, pentru ca, în final, după anul 1300, să devină o religie cu instituții reale solide, cu ierarhii centralizate și norme și practici ritualice de monolit. Bine documentată și plină de imagini vii și de perspective noi, lucrarea este o istorie comprehensivă a începuturilor și triumfului creștinismului în Europa medievală.

O bună parte din istorie, cunoștințele necesare pentru funcționarea societăților s-au transmis în afara școlii. Începută chiar din primii ani de viață, învățarea avea loc în familie și, pentru mult prea mulți copii, la locul de muncă. Deși s-a impus relativ recent ca principalul loc unde se transmit cunoștințe, școala este la ora actuală, aproape pretutindeni, în pragul imploziei, confruntându-se cu uriașa creștere demografică și cu dezvoltarea rapidă a domeniului digital. În viitor, sunt posibile două scenarii de coșmar. În unul dintre ele, din lipsă de resurse, trei sferturi din omenire vor fi în scurt timp lipsite de școală și de cunoștințe. În celălalt, transmiterea cunoștințelor se va face în esență prin mijloace digitale, apoi genetice, către indivizi; aceștia vor primi cunoștințe social utile de la niște mașini din ce în ce mai direct conectate la creier, până când fiecare ființă umană va deveni ea însăși un artefact plin de artefacte.