Istorie & Politologie

O bună parte din istorie, cunoștințele necesare pentru funcționarea societăților s-au transmis în afara școlii. Începută chiar din primii ani de viață, învățarea avea loc în familie și, pentru mult prea mulți copii, la locul de muncă. Deși s-a impus relativ recent ca principalul loc unde se transmit cunoștințe, școala este la ora actuală, aproape pretutindeni, în pragul imploziei, confruntându-se cu uriașa creștere demografică și cu dezvoltarea rapidă a domeniului digital. În viitor, sunt posibile două scenarii de coșmar. În unul dintre ele, din lipsă de resurse, trei sferturi din omenire vor fi în scurt timp lipsite de școală și de cunoștințe. În celălalt, transmiterea cunoștințelor se va face în esență prin mijloace digitale, apoi genetice, către indivizi; aceștia vor primi cunoștințe social utile de la niște mașini din ce în ce mai direct conectate la creier, până când fiecare ființă umană va deveni ea însăși un artefact plin de artefacte.

- Anul „Iuliu Maniu” - 75 de ani de la interzicerea Bisericii Greco-Catolice - Centenar Monica Lovinescu - Cazul Ing. Gheorghe Ursu - Arheologia crimelor comunismului - Memoria in prezent

Petr Blažek a dedicat mulți ani documentării cazurilor de autoincendiere motivate politic în țările europene din Blocul de Răsărit. A reușit să acceseze numeroase documente necunoscute până acum și, adesea, a câștigat încrederea familiilor torțelor vii. De asemenea, a descris diferitele forme de evocare a lor și a vizitat locurile legate de viața și moartea eroilor acestei cărți. Cartea Torțe vii în Blocul Sovietic este cea mai amplă abordare a acestei teme și mulți ani de acum înainte va putea servi ca bază pentru continuarea cercetării. Importanța ei nu se limitează însă doar la valoarea ei științifică. Cartea este un fel de monument închinat celor care s-au hotărât să aleagă o suferință inimaginabilă ca să protesteze împotriva răului și, în multe situații, ca să-i provoace pe ceilalți la rezistență. Dr. Łukasz Kamiński Între cazurile prezentate în această carte sunt și cele ale lui Márton Moyses și Liviu Corneliu Babeș, care, din păcate, nu sunt încă bine cunoscute publicului din țara noastră. […] Autoincendierea în semn de protest a revenit, din nefericire, în actualitate. La 25 mai 2023, ziua sărbătorii creștine a Înălțării Domnului și, totodată, Ziua Eroilor, pe drumul forestier Drumul Vechi din stațiunea Poiana Brașov, Ileana Negru, în vârstă de 66 de ani, din municipiul Brașov, s-a autoincendiat. […] Femeia a decedat, nu înainte de a spune că: Am făcut gestul ăsta în numele eroilor-martiri. Dr. habil. Cosmin Budeancă

Razboi si interventie agresiva pe plan extern, represiune si control parafascist pe plan intern. Care sunt obiectivele lui Putin si ce il determina? Are democratia vreo sansa in Rusia?

Igor Eidman cunoaste sistemul din propria experienta si, in calitate de fost director al celui mai mare centru de cercetare a opiniei publice din Rusia (WZIOM), stie ce se intampla in spatele scenei. Inteligent si fara menajamente, el aduce lumina asupra regimului Putin, pe care il considera vinovat de uciderea varului sau, Boris Nemtov. O polemica extrem de exploziva despre situatia actuala din Rusia.

Joc de spioni dezvaluie un triunghi letal de spionaj din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Povestea are in prim-plan trei barbati - un britanic, un francez si un german - si duelurile pe care le-au purtat intr-o atmosfera de colaborare, tradare si asasinat, in care camarazii i-au vandut pe tovarasi, pe agentii aliati si pe pilotii doborati germanilor, la fel de intamplator, de parca ar fi fost vorba despre o simpla sticla de vin.

În această carte care abundă în scandaluri și povești despre opulență, Luke Barr îi poartă pe cititori într-o călătorie în timp, în Londra și Parisul de la cumpăna secolelor XIX–XX. Din paginile volumului veți afla cum ilustrul hotelier César Ritz și faimosul chef Auguste Escoffier și-au unit forțele la Savoy, pentru a uimi lumea întreagă cu luxul modern al acestui bine-cunoscut hotel londonez, unde melanjul dintre evreii americani și înalta societate britanică anunța apariția unei noi ordini sociale și ascensiunea clasei de mijloc. Barr recreează atmosfera palpitantă a perioadei din ajunul Primului Război Mondial, La Belle Époque, atunci când aristocrația britanică a atins apogeul, femeile au început să iasă la restaurant neînsoțite, iar noii îmbogățiți americani și industriașii lipsiți de tact socializau la Londra, etalându-și bunurile de lux. Colaborând la Savoy – hotel care primea clienți fideli și, uneori, pofticioși din cale-afară, precum Oscar Wilde și Sarah Bernhardt –, Escoffier inova în domeniul bucătăriei moderne și influența decisiv gastronomia franceză, iar Ritz înființa primul hotel de lux din lume.

Această carte propune o istorie a mișcării Frăția Musulmană din 1928 până în prezent și, concomitent, o analiză a unsprezece partide desprinse din marea familie politică sunnită Ikhwan al-Muslimin. Autorul urmărește evoluția ideologică a fraților musulmani din Egipt, Libia, Maroc, Tunisia, Iordania, Siria, Kuweit, precum și a formațiunii Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP), dominată de figura liderului neootomanist Recep Tayyip Erdoğan. De o atenție specială se bucură sângerosul Front Islamic Național din Sudan și gruparea teroristă Hamas din Fâșia Gaza – ambele fiind structuri fondate de Ikhwan al-Muslimin. Scopul lucrării este formularea unor răspunsuri clare la întrebări esențiale pentru viitorul Orientului Mijlociu: Se pot modera islamiștii? Ce favorizează transformarea lor în activiști politici care acceptă principiile democrației? În ce condiții riscă ei să devină, precum gruparea palestiniană Hamas, adepți ai jihadului și terorismului de tip Daesh?

Naziștii propovăduiau puritatea fizică și morală, dar, așa cum dezvăluie Norman Ohler în lucrarea sa riguros documentată, cel de-Al Treilea Reich era suprasaturat de droguri. Înainte de începerea celui de-Al Doilea Război Mondial, Germania era o mare putere în domeniul farmaceutic, iar companii precum Merck, Bayer ori Temmler purificau sau produceau și vindeau în cantități industriale cocaină, opioide și, mai presus de toate, metamfetamină. Acest din urmă drog ajunsese să fie consumat de toată lumea, de la muncitori și gospodine până la medici și militari. De fapt, soldații primeau în mod regulat rații de metamfetamină, căci substanța psihotropă le sporea energia și capacitatea de concentrare, le alunga spaimele și îi făcea să se simtă invincibili, autorul susținând că, fără ea, Blitzkrieg-ul nu ar fi avut succes. Și, cu toate că narcoticele singure nu pot fi o explicație suficientă pentru teoriile rasiale toxice al naziștilor sau pentru deslușirea tuturor evenimentelor războiului, incredibila cercetare a lui Ohler demonstrează că, fără a lua în considerare consumul de droguri, nu vom înțelege niciodată pe deplin istoria celui de-Al Treilea Reich.

„Începând din 1987, ostilitatea față de români era deja fățișă, manifestându-se nu doar față de ambasadă, confruntată cu demonstrații, unele de magnitudinea unor marșuri cu zeci de mii de participanți, ci și față de turiștii aflați în trecere prin Ungaria, molestați de poliție, înjurați de trecători, admonestați cu antipatie în magazine. Autoturismele misiunii țării noastre, ușor de identificat (Dacii negre, ponosite, cu numere de corp diplomatic), erau frecvent zgâriate cu lozinci iredentiste, telefoanele cu mesaje obscene și amenințări curgeau lanț la ambasadă, ziua și noaptea. Ofensiva anticeaușistă, pe care era grefată cu măiestrie propaganda antiromânească, era întreținută de mass-media.” George Albuț

Istoricul Martyn Rady spune povestea unei excepționale dinastii și a lumii pe care aceasta a construit-o și apoi a pierdut-o. Având origini modeste, Habsburgii au câștigat controlul asupra Sfântului Imperiu Roman, și-au extins rapid posesiunile, întinzându-se din Ungaria până în Spania și chiar dincolo de Ocean, iar apoi au ajuns să stăpânească părți din Lumea Nouă și din Orientul Îndepărtat. Parcurgând paginile volumului de față, vom călători în timp și spațiu pentru a-i cunoaște pe cei mai importanți membri ai Casei de Habsburg. Carol Quintul, Rudolf al II-lea, Maria Tereza și Franz Joseph sunt doar câteva dintre personalitățile surprinse în această cronică inedită, cu bucuriile, tristețile, succesele, eșecurile și tragediile lor. Totodată, vom descoperi cum au influențat politica, diplomația, religia, arta și istoria, nu doar din Europa, ci din întreaga lume. O carte despre mărirea și decăderea unei familii de legendă.

La Belle Époque a făcut din Paris centrul lumii. Și, ca un magnet, a atras două categorii privilegiate de ruși: membri ai bogatei familii imperiale și artiști talentați. Romanovii erau celebri pentru ușurința cu care cheltuiau sume imense pe proprietăți și pe distracții. Artiștii au deschis în Paris noi orizonturi, au dominat uneori paginile ziarelor – fiind adulați sau criticați – și au devenit personalități recunoscute ale celei mai vibrante capitale artistice a lumii. Revoluția bolșevică a schimbat însă totul. Vechea și bogata elită rusă s-a prăbușit ca un meteorit. Nobilii care au reușit să fugă din țara cuprinsă de haos și război civil s-au văzut – în capitala Franței – pe cea mai de jos treaptă a societății: erau niște exilați de care nimeni nu avea nevoie. După ce au vândut obiectele de valoare pe care reușiseră să le ia cu ei din Rusia, au fost nevoiți să-și câștige existența ca muncitori și șoferi de taxi. Măcinați de sărăcie și depresie, mulți și-au înecat amarul în băutură sau au ales calea sinuciderii.

Cartea Monedele Regelui Carol I a apărut pentru prima dată în anul 1932, la editura bucureșteană Cartea Românească, într-o serie de volume dedicată de autor, Mihail Gr. Romașcanu, istoriei economice a României. Volumul de față reproduce integral tex­tul acelei ediții, inclusiv cele 11 planșe expli­cative aferente. „Baterea monedei de 20 de lei, din aur, în 1868, a marcat apariția primului «pol» românesc. Echivalent al napoleonului francez. Dar moneda de 20 de lei, din aur, nu a putut fi emisă. Din cauza inscripției de pe avers, unde Regele Carol I era numit «Domnul Românilor». Și astfel cele 200 de exemplare ce au fost bătute nu au putut fi puse în circulație. Spre a fi evitat un conflict cu Austro-Ungaria, care nu era de acord cu această titulatură: «Domn al Românilor».” Adrian Vasilescu

New York Times Bestseller

Au folosit grecii antici substante psihedelice pentru a-L gasi pe Dumnezeu? Si au mostenit primii crestini aceeasi traditie secreta? A existat o cunoastere profunda a plantelor, ierburilor si ciupercilor vizionare, transmisa de la o generatie la alta, inca din Epoca de Piatra?

Cu o sete nestavilita de dovezi, Brian C. Muraresku il poarta pe cititor intr-o vanatoare pasionanta care a durat doisprezece ani. Apeleaza la ajutorul arheologilor guvernamentali ai Greciei pentru a explora siturile adapostind posibile raspunsuri. Obtine acces la colectiile ascunse ale Muzeului Luvru pentru a arata continuitatea de la vinul pagan la cel crestin. Desluseste greaca veche a Noului Testament impreuna cu un preot catolic. Coboara in catacombele de sub strazile Romei pentru a descifra simbolurile pierdute ale celor mai vechi monumente crestine. Patrunde in arhivele secrete ale Vaticanului pentru a scoate la iveala manuscrise niciodata traduse in limba engleza. Si, cu ajutorul chimistilor arheologi de la Universitatea din Pennsylvania si de la Institutul Tehnologic din Massachusetts, dezvaluie primele date stiintifice privind utilizarea rituala a psihedelicelor in Antichitatea clasica.

Volumul de față include prima parte dintr-o istorie românească urmărită pe o diversitate de planuri, recuperând cele mai variate aspecte, unele lăsate în trecut deoparte; de la obiceiuri populare la schimbări de mentalitate, de la eșecuri și erori la aspirații și izbânzi.O istorie cu domnitori, bătălii și succese diplomatice, dar și una atentă la modificările structurale dintr-o societate policentrică, trăind în mai multe state. Este o istorie a civilizației și culturii românești, din care nu lipsesc nici femeile, nici obiceiurile locului. … O poveste adevărată, scrisă de un istoric neînregimentat politic, unul dintre puținii autori de sinteze aparținând generației ’80, cea care a făcut Revoluția Română.

Cartea de față reconstituie scene din istoria românilor de când există ei ca popor și până în zorii

Epocii Moderne, adică de pe la anii 600–700 până pe la 1700. Sunt cam o mie de ani de istorie, bună și rea în același timp, cu de toate, ca viața. Românii nu au trăit în tot acest timp singuri în spațiile sudest europene, la Dunăre, Nistru, Tisa și în Carpați, ci pe lângă alte popoare și amestecați cu alte popoare și părți de popoare. În tot acest timp, românii au muncit ca să trăiască, s-au apărat de inamici, i-au și atacat pe aceștia, și-au construit instituții și case, au cultivat câmpuri și au crescut animale, au ridicat biserici pentru iertarea păcatelor lor și pentru slava lui Dumnezeu. Au iubit și au urât. Viața lor nu pare ieșită din comun. Toate popoarele au făcut la fel. Și totuși, există în viața aceasta care pare comună, neinteresantă, ternă, multă unicitate. Românii nu au fost nici slavi, ca polonezii, nici fino-ugrici, ca ungurii, ci romanici, singurii romanici din sud-estul Europei.

Nu au fost catolici, precum vecinii lor dinspre vest și nord, dar nici ortodocși exact ca bulgarii, sârbii sau rușii. Ortodoxia lor latină a fost sui generis. Nu au constituit state multietnice și pluriconfesionale, cum erau regatele polono-lituanian și ungar, nici țarate precum bulgarii și sârbii și nici imperii ca grecii. Asta deși erau și sunt cel mai numeros popor din sud-estul Europei. Ei au trăit în două state libere sau aproape libere, conduse de domni și voievozi, state cu instituții românești și cu viață politică românească. Circa jumătate dintre ei au trăit în Regatul Ungariei sau la sud de Dunăre, în provincii otomane ori în teritorii de la nord de Dunăre, transformate vremelnic în raiale sau vilaiete, fără conducere politică românească și ortodoxă sau chiar fără conducere creștină.

Edward Wilson-Lee este profesor de literatură modernă timpurie la Sidney Sussex College, University of Cambridge, specializat in istoria cărții, opera lui Shakespeare și Renaștere.

„Catalogul cărților naufragiate” spune povestea incredibilă a fiului nelegitim al lui Cristofor Columb, Fernando, cel care a înființat, în perioada de început a tiparului, o bibliotecă universală, unul dintre cele mai ambițioase proiecte renascentiste.

După ce a călătorit în Lumea Nouă alături de tatăl său, Fernando a lucrat la un dicționar al limbii latine, a scris o carte de geografie a Spaniei, a participat la crearea cartografiei moderne, a înființat cea dintâi grădină botanică europeană cu specii exotice și a redactat prima biografie a lui Cristofor Columb.

În căutarea tipăriturilor, Fernando Columb a străbătut Europa, a fost primit la curțile regale și s-a întâlnit cu mari învățați și artiști, precum Erasmus din Rotterdam, Thomas Morus și Albrecht Dürer. Pe lângă cele 15000 de cărți strânse, dintre care 2000 s-au păstrat până astăzi in fondul Bibliotecii Colombina, din Sevilla, a adunat, totodată, cea mai mare colecție de stampe și de partituri din epocă.

Victorie însângerată. Decembrie 1989 reprezintă o radiografie a modului în care evoluţia relaţiilor internaţionale, cu precădere cele Est – Vest, a influenţat evoluţia economico-socială şi politică a României socialiste, a metodelor şi mijloacelor prin care Nicolae Ceauşescu şi-a subordonat Partidul şi Statul, precum şi structurile de forţă şi de „intelligence” şi, totodată, a incapacităţii unei elite politico-militare şi de „intelligence” de a porni la reformarea societăţii şi a sistemului politic. Revoluţia Română din Decembrie 1989 a fost generată de o revoltă populară născută ca urmare a acestor eşecuri politice şi economice ale elitei politice româneşti din acele timpuri istorice, s-a radicalizat pe măsură ce represiunea regimului Ceauşescu se dovedea tot mai dură şi a atins apogeul prin respingerea totală a vechiului sistem politic. „Fără comuniști!” reprezintă nu numai o lozincă şi un deziderat al mulţimii aflate în Piaţa Palatului, în seara de 22 decembrie 1989, ci şi începutul unui proces menit să restabilească adevărul istoric şi să ofere României şi românilor un nou drum, un nou destin istoric.

Volumul de față, al doilea din seria celor trei dedicate monografiei Securității, reprezintă continuarea proiectului de cercetare al colectivului din cadrul Serviciului Cercetare Editare al C.N.S.A.S. concretizat, în primă fază, cu apariția, în 2016 a unui prim volum. Acesta a cuprins o prezentare sintetică a predecesorilor instituționali ai Securității, a evoluției structurii organizatorice, dar și o analiză a subordonării interne și externe a Securității. De asemenea, au fost evidențiate relațiile cu celelalte structuri de forță ale regimului comunist din România (Miliția, Trupele de Securitate, Justiția, Sistemul penitenciar și Ministerul/Departamentul Cultelor) dar și colaborarea cu instituții similare din alte state socialiste.

Securitatea, a cărei existenţă a numărat 41 de ani, a avut perioade în care personalul său a depăşit cifra de 22.000 de oameni (excludem aici numărul cadrelor din Trupele de Securitate). (…) Practic, nu a existat nici un domeniu de activitate socială care să nu fi reprezentat un obiectiv pentru Securitate. De la procesele de producţie din unităţile industriale, până la situaţia din licee şi facultăţi sau din spitale, de la foştii membri ai partidelor politice interbelice şi până la diplomaţii trimişi peste hotare, actori, jurnalişti, sportivi, magistraţi, tot şi totul trebuia cunoscut, căci „guvernul unui stat totalitar poate considera toate persoanele care nu fac parte din partidul de guvernare drept actuali sau potenţiali duşmani”. Evident, nici membrii P.C.R. sau chiar unii dintre liderii partidului nu erau la adăpost de urmărirea informativă, după obţinerea aprobărilor de rigoare din partea „conducerii superioare de partid”.

Termenul de morlac, cel mai adesea un exonim, desemnează o populație care locuiește în teritoriile rurale ale Dalmației venețiene continentale. În decursul secolelor al XIV-lea, al XV-lea și al XVI-lea, morlacii erau cel mai adesea identificați prin prisma activităților pe care le desfășurau. Ei apar în documente fiind: păstori, negustori, soldați, răufăcători sau imigranți. Fie că sunt atestați fiind implicați în una dintre aceste activități sau mai multe dintre ele, de cele mai multe ori morlacii sunt menționați de surse ca venind din afara Dalmației, din teritoriile croate (în nord) și bosniace integrate Imperiului Otoman. Cum cercetarea noastră s-a concentrat pe tipologia activităților în care s-au manifestat morlacii și cum ne-au lipsit sursele relevante referitoare la formele de auto-definire am ales ca metodologic să cercetăm istoria morlacilor ca o populație identificată pe criterii sociale reunite sub acest exonim venețian de morlac.

O istorie de referință a celui mai mare conflict militar european de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace, elaborată cu competență și autoritate de autorul bestsellerului Porțile Europei În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume. Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia.

„Întoarcerea Principelui Carol și proclamarea lui ca Regele Carol al II-lea a însemnat retragerea, în mare măsură, a Reginei Maria din viața publică. E o «îmburghezire dureroasă», cum singur avea să se caracterizeze. Cultivarea florilor, călătoriile în Italia, Franța, Iugoslavia, Germania – riguros controlate de «Marele Tâlhar», adică de regalul ei fiu, și organizarea nunții Ilenei, iată preocupările celei care se implicase plenar în conducerea din umbră a destinului României între 1914-1927. Paginile Jurnalului Regina Maria a României Însemnări zilnice 1931 –, de cuceritoare expresivitate rămân o cronică plină de savoare a României interbelice. ” Georgeta Filitii

Editura For You îți oferă o carte de excepție, o frescă subiectivă a epocii în care s-a realizat Marea Unire: Povestea vieții mele. Autobiografia Reginei Maria a României prilejuiește o privire asupra vieții din culisele unor vremuri frământate. Perspectiva autoarei este una privilegiată, a unei prințese străine care, căsătorită prea devreme prin jocul marilor familii regale, se trezește captivă într-un rol și într-o țară pentru care nu fusese pregătită.

La începutul secolului al VII-lea, în Arabia, la marginile Imperiului Persan și al celui Bizantin, s-a născut o nouă religie care avea să schimbe cursul istoriei: islamul. Mahomed, profetul său, a predicat un mesaj de unitate, solidaritate și umilință. Credința și politica au devenit una, iar credincioșii au început să construiască o nouă societate. Două secole mai târziu, stăpânirile musulmane se întindeau de la Pirinei, în vestul Europei, până în Valea Fergana din Asia Centrală. Se ridicase un mare imperiu care avea să ducă la ruină imperiile persan și bizantin, care se va întinde până în India și China și care va deveni un actor decisiv în construirea statelor medievale din bazinul mediteraneean și a noii Europe creștine.

„Dezbaterile din ultimele decenii asupra înțelesului regionalizării au condus la un sentiment de neliniște în rândul cetățenilor, în majoritatea lor captivi modelului de gestiune centralizată a teritoriului, ca și cum apariția și (re)teritorializarea regiunilor istorice ar netezi calea unei centrifuge ce ar culmina cu un eșec al națiunii. Regionalizarea n-ar trebui să poarte o asemenea încărcătură negativă, căci apariția nivelului administrativ regional ar introduce două dimensiuni noi ale guvernanței teritoriale – una ce ține de echitate și o alta de etica teritorială. Din perspectiva echității, regionalizarea va crea suportul necesar evoluției într-o structură supranațională, precum UE, către o Europă a regiunilor. Din unghiul eticii societale, regionalizarea va permite o mai bună guvernanță a României, bazată pe principiul subsidiarității și al unei responsabilizări sporite a actului de guvernare. Cartea de față este despre Moldova (regiunea), despre România și despre români, așa cum cei ce au scris în ea i-au putut vedea. Cercetători din domenii științifice diferite au răspuns, fiecare din unghiul său, la mai multe întrebări: de ce suntem organizați într-un fel, și nu în altul? Corespunde împărțirea administrativ-teritorială a țării, așa cum o vedem astăzi, nevoilor de ieri și de azi ale Moldovei, ale României și ale locuitorilor ei? Dar care sunt aceste nevoi? Și cum funcționează, în fond, statul?” (Coordonatorii)

În 1953, Edmund Hillary și Tenzing Norgay au cucerit cel mai înalt pisc din lume urcând din Nepal. În schimb, versantul tibetan al Everestului rămânea un mister. Încercând să-l escaladeze, britanicii Irvine și Mallory pieriseră în 1924, iar trupurile nu le mai fuseseră găsite. După ce a ocupat Tibetul în 1951, China comunistă făcea mari eforturi să-l integreze. Escaladarea feței nordice a Everestului și înfigerea în vârful său a drapelului chinez păreau a fi un mijloc firesc de a desăvârși anexarea noului teritoriu. Partidul a ales câteva zeci de tineri proletari, dintre care mulți nu mai văzuseră niciodată un munte de aproape, și i-a trimis în Uniunea Sovietică să se inițieze în alpinism. În 1960, după o amânare de un an cauzată de revoltele din Tibet, o expediție chineză pornește să cucerească Everestul dinspre nord și să așeze sus în vârf bustul președintelui Mao. Cartea lui Cédric Gras spune povestea aproape de necrezut a celor puși să îndeplinească această misiune măreață.

Tocqueville și natura democrației, cea de-a doua carte scrisă de filosoful Pierre Manent, își păstrează deplina actualitate și la patru decenii după apariția sa în Franța. Consacrată unuia dintre cei mai subtili gânditori politici ai secolului al XIX-lea, cartea este o analiză pasionantă a unor teme fundamentale pentru oricine dorește să înțeleagă schimbarea radicală care se află la originea lumii moderne: democrația, natura umană, libertatea, egalitatea, religia. Recitindu-l pe Tocqueville, Pierre Manent reușește nu doar să pună în lumină excepționalele intuiții și observații ale predecesorului său, ci și să ne facă să gândim împreună cu acesta cele mai importante opțiuni ale «omului democratic». Generatoare a unei alte ordini sociale, democrația – regim politic rămas fără concurent ideologic, pentru a folosi o formulă a lui Manent – a devenit parte a vieții noastre, dar ne solicită în continuare la fel de mult discernământul: pentru a nu o trăda, mai cu seamă în fragilul și esențialul său echilibru cu libertatea, se cuvine – ne îndeamnă filosoful francez –, la fel ca în urmă cu aproape 200 de ani, «să o iubim cu moderație»”.

„Volumul de faţă cuprinde 17 studii concentrate pe câteva dintre direcţiile esenţiale menite să ofere o înţelegere cât mai complexă a României interbelice, din perspectiva politico-instituţională şi a discursului naţional dedicat modernizării. Lucrările reflectă stadiul actual al cunoaşterii, dar şi noile direcţii de cercetare, în special în istoria administraţiei, istoria tineretului, istoria politicii sociale sau perspectivele asupra relaţiei dintre stat şi biserică. Fără să pretindă că oferă un bilanţ complet asupra unui domeniu de cercetare altfel bine structurat, volumul ar putea constitui mai curând punctul de plecare pentru o nouă generaţie de istorici care să-şi îndrepte atenţia către această epocă, atât de importantă pentru istoria contemporană a României: pentru că România de astăzi a fost în multe privinţe fondată în perioada interbelică, când pentru prima dată majoritatea românilor au locuit într-un singur stat.” (Sorin Radu, Oliver Jens Schmitt)

O relatare uluitoare a istoriei ascunse sub Orașul Sfânt – o saga a comorilor biblice, exploratorilor întreprinzători și răsturnărilor politice Vreme de un secol și jumătate, Ierusalimul a atras o întreagă distribuție internațională de căutători de comori și misionari, arheologi și entuziaști, toți avizi să aducă la lumină trecutul biblic de sub străzile și templele orașului. Acțiunile lor au avut efecte profunde, nu numai contribuind la înțelegerea istoriei orașului, dar și marcând prezentul său aprig disputat. Inițiativele de a aduce la lumină străvechea moștenire evreiască au condus la izbucnirea unor conflicte sângeroase și au zădărnicit tratate de pace internaționale. Au devenit, în fapt, o manieră de revendicare a întâietății asupra celui mai disputat oraș din lume. Și astăzi pământul de sub Ierusalim rămâne un câmp de bătălie în lupta pentru controlul orașului care se înalță deasupra.

O poveste adevărată și captivantă despre fuga unui băiat evreu prin Europa pentru a scăpa de nazism. La începutul anului 1940, Chaim Herzsman a fost închis în ghetoul din Lodz, din Polonia. Înfometat, fără frică și hotărât, acesta pleacă în misiuni de căutare în afara granițelor cartierului, până când este forțat să ucidă un paznic nazist. Acest moment îi schimbă cursul vieții și îl plasează într-o aventură de neînțeles în spatele liniilor inamice. Pe parcursul poveștii, Chaim evită focurile la frontiera rusă, se adăpostește în casa unei familii germane în Renania, se îndrăgostește în Franța ocupată, este capturat într-un port de munte din Spania, interogat ca posibil spion nazist în Marea Britanie și, în cele din urmă, luptă de partea armatei britanice. Punând cap la cap notițele și înregistrările tatălui său, John Carr a reconstituit în Evadarea din ghetou povestea unui copil care, la doar treisprezece ani, a trebuit să se confrunte cu lumea și cu istoria pentru a-și găsi locul în viață, un loc care părea să-l îndepărteze de tot ce îi era cunoscut și drag.