Istorie & Politologie

Paginile acestei cărți sunt rodul unui parcurs de viață care, îndrăznesc să cred, mi‑a permis să înțeleg atât politica internațională, cât și pe cea românească din perspective relevante, nu doar pentru mine, ci și pentru toți compatrioții mei. Ele reprezintă sinteza reflecțiilor unui lider politic provenit dintr‑o țară în care politica și politicienii reușesc tot mai puțin să le câștige încrederea și respectul cetățenilor. Sunt, în ultimă instanță, viziunea mea asupra unui nou contract social, menit să reconfigureze temeiurile vieții noastre publice. „O analiză politică a vremurilor noastre realizată cu măiestrie. Ca un om de stat experimentat și ca lider politic interesat de destinul și de bunăstarea țării sale, Mircea prezintă o viziune cutezătoare care ar inspira viitorul oricărui stat modern inovativ.“ JENS STOLTENBERG

Apărând ca un mic oraș într-un grup de sate de deal în secolele al VIII-lea – al VII-lea î.Hr., Roma a devenit puterea preeminentă a lumii antice. Everitt transformă povestea ascensiunii Romei către glorie într-un bestseller erudit, plin de lecții valabile și pentru epoca noastră. El face cronica luptei dintre patricieni și plebei care a definit politica Republicii. Arată cum strategia vicleană a Romei de a oferi cetățenie supușilor săi înfrânți a fost fundamentală în expansiunea dominației imperiului său înfloritor. Și subliniază coroziunea normelor constituționale care a însoțit expansiunea imperială a Romei, pe măsură ce obiceiurile vechi ale compromisului politic au cedat locul violenței și războiului civil. La final, puterea și bogăția inimaginabile au corupt virtuțile tradiționale ale Republicii, iar Roma a triumfat peste tot, mai puțin între granițele sale.

Fluviile, mai mult decât orice alt drum de legătură, tehnologie sau lider politic, au modelat cursul civilizației umane. Ele au deschis frontiere, au întemeiat orașe, au stabilit granițe și au hrănit miliarde de oameni. Susțin viața, aduc pace, acordă putere și distrug capricios tot ce le stă în cale. Chiar și astăzi, fluviile sunt o forță globală puternică, crucială pentru viitorul nostru.

Istoria nu curge în linie dreaptă. Este făcută de bărbați și de femei și este uneori rezultatul întâmplării. Calea evenimentelor și a ideilor nu se întinde lin de la Tucidide, prin Machiavelli spre pace perpetuă. În locul progresului inevitabil avem parte mai adesea de starturi false, drumuri înfundate, evenimente întâmplătoare, bune intenții înțelese greșit. Prin urmare, aceasta nu este o istorie convențională a diplomației. Richelieu și Mazarin au trăit într-o lume pe care cu greu ne-o putem imagina azi, dar din vremea lor putem vedea contururile Europei contemporane. Talleyrand și Congresul de la Viena din 1815 ne aduc mai aproape de prezent. Talleyrand era produsul ancién regime, dar a fost și primul om de stat european care a vizitat America. La Congresul de la Viena a fost discutată prima dată o problemă umanitară – comerțul cu sclavi. Din acel moment încolo, problemele umanitare au făcut parte din agenda diplomatică.

Urmareste mersul istoriei in peste 140 de harti special realizate pentru acest volum, in care sunt consemnate evenimente si marcate itinerare pe mare si pe uscat. Casete cu informatii si grafice te ghideaza prin momentele-cheie ale istoriei din timpuri stravechi pana in prezent.

Impresionantul spectacol al istoriei Aceasta Istorie ilustrata a lumii iti incita simturile. Iti trezeste mintea din amorteala si te face sa constientizezi forta trecutului intr-un mod coerent, amuzant si inspirat. Paginile ei sunt pline de dinamism, scanteietoare, mult mai vii decat in orice alta istorie universala.

O istorie magistrala care demonstreaza ca Iluminismul nu a fost o perioada preocupata doar de ratiune, ci si de cautarea unor mijloace practice prin care sa fim mai fericiti. Una dintre perioadele formative ale istoriei Europei si chiar a lumii, Epoca Luminilor este sursa valorilor occidentale moderne si seculare: toleranta religioasa, libertate de gandire, libertate de scriere si a presei, argumente rationale, coroborate de dovezi. Dar, daca asa stau lucrurile, de ce, la peste 300 de ani de la inceputul lui, Iluminismul este atat de gresit inteles ca expresie a unei ratiuni lipsite de suflet?

Bestseller Bookfest 2019

„În primul an de facultate, am urmat cursul de arheologie al profesorului Radu Florescu. M-a pus să învăț, cât de cât, latinește și m-a luat, în practica de vară, la Capidava, șantierul său preferat din Dobrogea. Profesorul a avut generozitatea să-mi dea, la sfârșitul anului întâi (când cursul lui se încheia), un sfat părintesc: «Optează pentru arheologie, căci în anii care urmează o să te înhațe marii profesori Schileru, Frunzetti, Hăulică și am să te pierd!» Cam așa s-a și întâmplat, dar interesul pentru lumea veche (consolidat și prin pedagogia lui Constantin Noica) a rămas viu și divers în continuare. Acum, citind cartea de față despre «Arheologia iubirii», mi-am dat seama că – și dacă rămâneam arheolog – aș fi ilustrat mai curând uneltele, optica, stilul și temele lui Cătălin Pavel. În orice caz, asta mi-aș fi dorit! Salut, prin urmare, un autor cu care mă identific admirativ: dacă l-aș fi întâlnit în primul an de facultate, mi-ar fi devenit, probabil, model.“ — ANDREI PLEŞU

„Uneori nu ne rămâne decât să reconstruim sentimentele plecând de la cultura materială – chiar dacă asta pare o ambiție neștiințifică. În preistorie de exemplu, acolo unde sursele scrise lipsesc, arheologia e singura metodă, bună-rea, de a înțelege ce se întâmpla într-un cuplu. Cum altfel să aflăm cât de străină (sau nu) ne este o îmbrățișare anonimă din Epoca Fierului? Studiile de caz propuse în acest volum arată că dragostea n-a apărut odată cu romanul. Dar și că obiectele – şi oasele –, oricât de fragmentare, spun ceva ce textele despre iubire nu vor putea niciodată spune. De la mormântul lui Adam și al Evei la cele ale soldaților din Primul Război Mondial, de la papirusul orfic de la Mangalia la inscripțiile dintr-un bordel pompeian, cititorul e invitat să participe la un experiment neobișnuit în dinamica istoriografică a iubirii. Nu prin genealogii culturale, ci prin murdărirea sistematică a mâinilor – ca în arheologie.“ — CĂTĂLIN PAVEL

Pe copertă: Portret de femeie, Egipt, 150-200 p.Chr. Encaustică pe lemn de tei

This is not an ordinary history book. As readers will realise quite early on, Neagu Djuvara has the audacity to tackle some of the most delicate and controversial issues in Romanian history under the guise of light storytelling. With the addition of illustrations, the book becomes better and easier to understand: we are offered the chance to see how ancient artefacts discovered by archaeologists actually look like, or catch a glimpse of the world of barbarians and medieval warriors depicted in wonderful illuminated manuscripts. As we get nearer to the modern age, the imagery becomes even richer and we get to know Romania's princes and monarchs, their allies and their enemies, the politicians – good and bad – their triumphs, tribulations or even tragedies; and sometimes even the common people going about their daily lives. The photographic discourse focuses on the most important documents, even if their condition is not optimal.

You will also find images of pottery, jewellery and weaponry, some of them from unexpected sources, often unknown to the public, accompanied by detailed captions that complement the information provided in the text itself. Together, the story and illustrations intertwine to form a new, enhanced historical account - and hopefully, one not lacking in originality.

Cum a devenit totul atât de nedrept? Majoritatea cărţilor de istorie sunt pline de regi, regine și generali. Dar de unde au apărut toţi? Te-ai întrebat vreodată de ce unii trăiesc în palate și le dau celorlalţi ordine, în timp ce alţii trebuie să facă curat în palat sau să execute ordinele? În al doilea volum al seriei de bestsellere pentru publicul tânăr, apreciatul autor și istoric Yuval Noah Harari explică în ce fel o revoluţie care a avut loc cu 10.000 de ani în urmă încă afectează modul cum trăim astăzi. El ne arată în ce punct lucrurile au luat-o pe o cale greșită și cum am putea încă să le reparăm. Află cum un experiment nevinovat cu cultivarea grâului a dus la foamete, epidemii și război. Explorează cum au inventat scrisul niște tocilari antici și de ce trebuie să plătim impozite. Fă cunoștinţă cu două schelete guralive, un crocodil cu cercei de aur și cincizeci de miliarde de găini deprimate – și descoperă cum capacitatea fiinţelor umane de a controla plante și animale i-a făcut pe unii oameni să încerce să-i controleze pe alţii.

Urmarind traiectoria extraordinara a vietii marelui general roman, Goldsworthy nu doar ca ii acopera realizarile de orator carismatic, comandant cu numeroase cuceriri la activ si dictator puternic, dar prezinta si perioade mai putin cunoscute in care a fost mare preot al unui cult exotic, prizonier al piratilor, seducator nu doar al Cleopatrei, ci si al sotiilor a doi dintre principalii sai rivali politici si rebel condamnat in propria tara.

De la cofondatorul cliodinamicii, stiinta interdisciplinara revolutionara a istoriei, o explicatie de ansamblu a traiectoriei omenirii. In 2010, cand revista Nature le-a cerut oamenilor de stiinta importanti sa ofere o previziune pentru urmatorii zece ani, Turchin a afirmat ca America se afla intr-o spirala de dezintegrare sociala care ar putea duce la prabusirea ordinii politice in jurul anului 2020. Timpul a dovedit ca predictia lui a fost foarte aproape de adevar, iar volumul de fata prezinta de ce.

Abuz, trauma, memorie. Realitati si consecinte ale comunismului romanesc. Anuarul IICCMER, Volumul XVIII, 2023 Numar coordonat de Constantin Vasilescu, Florin S. Soare, Lucian Vasile. Nu putem sa nu ne intrebam daca nu apare, pe undeva, un anumit dezechilibru intre comunism si alte perioade cel putin la fel de importante in istoria noastra. Daca nu cumva acesta devine o obsesie acordandu-i mai multa atentie si mai mult timp decat este necesar.

O personalitate polivalentă – militar, savant, om de stat, teolog, împărat și monah –, Cantacuzino se evidențiază drept singurul împărat bizantin care a consemnat evenimentele din timpul propriei domnii. Memoriile ori autobiografia sa constituie una dintre cele mai interesante și rafinate dintre numeroasele tratate de istorie bizantină. El a abdicat în anul 1354, petrecându-și ultimii 30 de ani ai îndelungatei sale vieți, ca monah, scriitor și eminență cenușie din spatele tronului pe care îl ocupase vremelnic. Putem afirma că influența sa, ca monah și teolog, a fost mai durabilă și mai benefică decât cea exercitată ca împărat și mirean. În limba engleză nu i s-a consacrat nicio biografie, în limba franceză cunoaște o expunere interesantă, publicată în 1845, care reprezintă însă mai degrabă o critică și o evaluare istorică ale propriilor sale memorii, iar în limba germană este prezentată o analiză serioasă a structurii societății în care a trăit. […]

Publicat pentru prima oară în limbă în limba engleză în anul 1933, volumul reprezintă o prezentare generală a civilizației Imperiului Bizantin, fiind opera unui autor care, în ciuda vârstei de doar 30 de ani, ajunsese deja la maturitate în ceea ce privește activitatea publicistică și literară. Volumul, tradus până în prezent și în alte limbi, se remarcă printr-o fluență narativă demnă de invidiat, expunând, de-a lungul a douăsprezece capitole, tot ceea ce poate fi caracterizat cu apelativul de civilizație bizantină (organizare administrativă și militară, religie, artă, literatură etc.). Spre deosebire de prima ediție, la inițiativa traducătorului, textul în limba română a fost adnotat, acolo unde era nevoie, pentru o mai bună înțelegere a evenimentelor, termenilor și ideilor. ... Astfel, spre deosebire de ediția precedentă, textul traducerii a fost supus revizuirii, precum și recenzării Peer-review, cu scopul îmbunătățirii calității științifice. Totodată, s-a optat pentru eliminarea materialului fotografic, care, deși deosebit de edificator, nefiind prezent în textul original al autorului, ar fi putut crea confuzie în rândul cititorilor.

De la vechii istoriografi până la cei moderni, s-a impus imaginea otomanilor cotropitori și barbari care au atacat țesutul Europei, din suprafața căreia au ajuns să stăpânească aproape un sfert la apogeul puterii lor. Istoricul Marc David Baer ne surprinde cu o nouă viziune: perspectiva otomanilor înșiși. După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Ignorat este și rolul pe care l-au jucat în istoria europeană a Renașterii, Reformei și Iluminismului, dar și în Epoca Marilor Descoperiri și în Revoluția Industrială.

Volumul oferă o panoramă captivantă a celor peste șase veacuri de istorie otomană, de la un mic beilic din Anatolia secolului al XIII-lea la un imperiu multietnic între Orient și Occident, purtând deopotrivă pecetea moștenirii turco-mongole, islamice și bizantine. Această istorie a Imperiului Otoman repovestită de profesorul Baer devine parte integrantă a istoriei europene.

„Explicația că latinofonii – proto-românii – se retrăgeau în munți vreme de secole în timpul «invaziilor» este de o absurditate atât de mare, încât e uluitor că a putut fi acceptată de-atâta timp. Pentru ca o populație compactă să trăiască secole în munți, ar trebui să avem așezări atestate arheologic, fortărețe și drumuri.

Carpații nu pot fi străbătuți de-a lungul crestelor altfel zis, nici astăzi, cu excepția unor alpiniști puși pe record, nu s-ar putea merge de la sud la nord, de-a lungul piscurilor, din trecătoarea Brașovului spre Bucovina. O populație sărăcită, fugită în munți vreme de secole, și-ar pierde rapid unitatea lingvistică și am avea azi nații romanice distincte între Făgăraș și Maramureș.

Apoi, îngustele văi ale Carpaților nu prezintă, arheologic, absolut deloc urmele unei ocupări vechi din partea unei populații masive. La fel cum toponimia și hidronimia munților Carpați nu sunt romanice, ci majoritar slave.

Misterioasa populație a strămoșilor noștri care de-a lungul «mileniului de tăcere» (271–1241) e presupusă a fi trăit în munți, în vreme ce câmpia a fost ocupată secole la rând de goți, slavi și cumani, nu a lăsat nici o urmă!“ —DAN ALEXE

Premiul Magazin istoric 2000 pentru cea mai bună carte de istorie

„De-a lungul [precedentului deceniu] ne-au fost puse la dispoziţie mărturiile prin care vom putea reconstitui, când va sosi vremea aducerii-aminte, jumătatea de secol ce pare a ne fi desfigurat pe fiecare în parte și pe toți împreună. Rămăseseră însă zone de umbră stăruitoare. Una dintre ele este redată acum istoriei cu o mărturie de o valoare indiscutabilă… prin calitatea nu doar umană, ci și intelectuală [a autorului]… Pătimiri și iluminări din captivitatea sovietică… reprezintă, după știința noastră, primul document de o atare amploare asupra soldaților și ofițerilor români prizonieri de război în Uniunea Sovietică.

…Pe lângă talent (deoarece are și talent literar), ținută, demnitate, curaj… Radu Mărculescu are și o memorie stăpână pe timp. Grație ei, zeci și zeci de nume pierdute în anonimat redevin acum ceea ce au fost: personaje istorice.“ — MONICA LOVINESCU (România literară, 11 aprilie 2001)

„O carte care m-a zguduit profund.“ — MIRCEA CARP (Memoria nr. 57, 2006)

„Aş putea spune că trăiesc două vieţi paralele, una diurnă, de libertate, şi una nocturnă, de robie. Astfel, după coborârea cortinei peste spectacolul zilei, îmi trag pe mine mantaua de prizonier sau zeghea vărgată de deţinut şi cobor pe scara interioară a visului în micul meu infern concentraţionar. Undeva, în opera lui Mircea Eliade, am citit despre un împărat care visase că era fluture. Deşteptându-se, n-a mai ştiut ce este el cu adevărat: un om care a visat că este fluture, sau un fluture care a visat că e om? Cam aceasta ar fi şi dilema mea: Sunt eu un om liber care a visat că este deţinut, sau un deţinut care a visat că este om liber?“ — RADU MĂRCULESCU, „Capitol pilot“

Cu o prefață de Francesco Guida

„Această carte vine să umple un gol în cercetarea istoriografică românească privind impactul viziunii lui Giuseppe Mazzini în procesul de formare a ideii de națiune română. Republican adept al unificării Italiei, genovezul și-a extrapolat viziunea la scara întregului continent, pronunțându-se împotriva construcțiilor statale de factură imperială și susținând dreptul oricărei națiuni de a se constitui ca stat național. Miezul cercetării de față îl reprezintã implicarea genovezului în sprijinul cauzei naționale a românilor, în care el întrezărea, după mișcările revoluționare de la 1848, voința de a-și apăra identitatea și de a se constitui într-un stat independent, unificat prin limbă și conștiință. Studiul cuprinde numeroase fragmente din scrierile mazziniene, fragmente traduse în limba română chiar de către Remus Tanasă, lăsând să se audă, clară și adusă în actualitate, vocea revoluționarului italian și european. Amplul recurs la cuvintele lui Mazzini îl face accesibil cititorului român, care-l poate descoperi astfel nemijlocit. Este încă un element ce face din această carte un instrument plenar, un reper pentru alți cercetători și, poate, pentru un public mai larg, care va putea înțelege astfel în ce măsură au pus ideile lui Mazzini o cărămidă la temelia construcției naționale în spațiul românesc.“ — FRANCESCO GUIDA, profesor emerit, Departamentul de Științe Politice, Universitatea Roma Tre

„Într-un orizont istoriografic deschis, din perspectivă românească, de Al. Cretzianu, Al. Marcu, Cornelia Bodea, Ștefan Delureanu sau Cosmin Mihuț, cartea tânărului istoric ieșean Remus Tanasă se distinge printr-o notă de prospețime analitică și interpretativă, pe fond de asiduu efort de documentare sau de lectură.“ — GHEORGHE CLIVETI, directorul Institutuluide Istorie „A.D. Xenopol“, Iași

Bestseller New York Times, Financial Times Best Book of the Year

Practic totul – de la rachete la cuptoare cu microunde, de la smartphone-uri la bursa de valori – funcționează cu ajutorul cipurilor.

Până de curând, America proiecta și producea cele mai performante cipuri, menținându-și astfel poziția de principală superputere a lumii. Această poziție începe însă să se clatine, sub asaltul Chinei. Astăzi, așa cum ne dezvăluie Războiul cipurilor, China, care cheltuie anual mai mult pentru achiziționarea de cipuri decât pentru importul de petrol, investește enorm în industria semiconductorilor pentru a recupera decalajul față de Statele Unite. Iar asta poate influența superioritatea militară și prosperitatea economică a Americii.

„Războiul cipurilor” ne arată că, pentru a înțelege starea actuală a politicii, economiei și tehnologiei, trebuie mai întâi să înțelegem rolul vital al economiei și geopoliticii semiconductorilor.

Evoluția Europei între 1895 și 1941, într-una din cele mai importante cărți-document ale epocii noastre

„Lumea de ieri“ este Viena și Europa de dinaintea Primului Război Mondial: o lume sigură, stabilă și armonioasă, unde libertatea de spirit domnea neștirbită. Lumea în care s-a născut și a început să scrie, cunoscând celebritatea, Stefan Zweig, în care el a călătorit, s-a îndrăgostit de cultura franceză, a legat mari prietenii intelectuale. Odată cu catastrofa din 1914, lumea aceasta dispare treptat: tronurile se prăbușesc, ideile se tulbură, o întreagă civilizație începe să se scufunde, pentru ca, odată cu venirea lui Hitler la putere, să fie înghițită de barbaria nazistă. Presărată cu întâmplări pitorești și povești dramatice, populată de personaje celebre ale timpului – Hugo von Hofmannsthal, Rilke, Emile Verhaeren, Romain Rolland, Rodin, Richard Strauss, Tolstoi, Gorki, Benedetto Croce, Bernard Shaw, H.G. Wells, Freud etc. –, plină de farmec și culoare, cartea lui Zweig exprimă totodată sensul unei vieți, semnificația unei misiuni de scriitor, a unui ideal intelectual. Un ideal care, cel puțin pentru autor – acesta s-a sinucis în 1942, la scurtă vreme după ce și-a încheiat cartea –, a devenit absurd în lumea cea nouă, în lumea de azi.

Viaţa de zi cu zi din comunism, reconstituită de 95 de autori: scriitori, medici, actori, profesori, ingineri, muncitori etc. Peste 360 de mici povestiri al căror fir roşu e absurdul, iar aici culoarea firului e chiar justificată. Fapte diverse de acasă, de la serviciu, din vacanţe, de la şcoală şi facultate, de la muncă patriotică, din călătorii. Probleme administrative, dragoste şi tot ce mai ţine de viaţa însăşi.

Cartea nu conţine ideologie şi nu porneşte de la premise politice. Dacă din ea rezultă o concluzie politică sau o voluptate estetică, aceasta e problema intimă a cititorului.

Se poate parcurge ca un roman (fragmentele ei se leagă într-o poveste dramatică), se poate urmări ca un film plin de situaţii nebuneşti, imposibile, tip „Good bye, Lenin!”, sau, pentru cei care suferă de nerăbdare, se poate zapa.

Te face să plângi, să râzi, să gândeşti. Întăreşte memoria şi se recomandă în special uitucilor.

Secolul XX este perioada din istorie despre care stim cel mai mult. O poveste epica geopolitica, trecand prin Primul Razboi Mondial, Marea Criza, al Doilea Razboi Mondial, Secolul American si caderea Zidului Berlinului. Povestea nu ne conduce insa spre lumea in care traim acum, acest secol XXI ametitor, prinsi intr-o retea a supravegherii constante, a concurentei nejustificate, in mijlocul unui tsunami de lucruri marunte si de ocazii nesperate. A venit momentul, prin urmare, pentru o noua perspectiva. Avandu-l drept ghid pe John Higgs, iesim de pe calea batuta si cutreieram prin unele cotloane mai putin luminate ale secolului XX, explorand atat teritorii cunoscute, cat si mai putin cunoscute, descoperind abordari cu totul inedite in drumul nostru catre prezent.

Cel mai spectaculos falsificator de lucrări de artă al secolului, pictorul ratat Wolfgang Beltracchi, și complicii săi au pus în circulație tablouri pictate de el, pretinzând că ar fi capodopere pierdute, și redescoperite, ale celor mai mari artiști ai epocii moderne – Max Ernst, Georges Braque, Fernand Léger și mulți alții. Un roman polițist cu arta în rol principal. Celebre galerii de artă, muzee și case de licitații, curatori, experți de renume mondial și tablouri false, miliardari discreți și îndrăgostiți de frumos, colecții inventate, neașteptată inocență și glorie de tinichea, delicte nemiloase cu mize uriașe și averi grandioase aruncate în joc: Afacerea Beltracchi. Îndrăgostit de artă, și peste măsură de bani, vanitos și lacom vânător de comori necunoscute, Wolfgang Beltracchi, un artist cu talent nerecunoscut, rămâne, fără îndoială, cel mai spectaculos falsificator de lucrări de artă al secolului.

O nouă carte îmbogățește colecția Planeta București, sub semnătura lui Dan Roșca: lucrarea intitulată Amintirile Bucureștilor. Bărbieri, frizeri, coafori. Este prima carte din seria de autor Dan Roșca, de mult proiectată și mult așteptată de cititorii Planetei București. ,,Am parcurs-o pe nerăsuflate ca să mă lămuresc ce și cum și încă o dată din pură plăcere, calitatea scriiturii însoțind frățește opu­lența documentară. Mi s-a confirmat opinia că este un capitol al unui singur volum de dimensiuni colosale, care ar putea să fie intitulat Istoria detaliată a Bucureștilor. Modelul balzacian al Comediei Umane bate la ochi. Subcapitolele acestei noi secțiuni de mari di­mensiuni sunt, fiecare în parte, un studiu clasic de istorie, cu structură cronologică și cu note bibliografice, enumerate toate la „Cuprins“. Tematica volumului de față este tratată minuțios și din toate unghiurile posibile, bazată pe o documentare nebănuit de amplă, autorul zămislind poves­tiri captivante: e semnul său distinctiv, semnătura sa stilistică.” Emanuel Bădescu

Cine era băiatul gruzin care a ajuns să conducă imperiul vechilor ţari? Cine juca pentru el rolul lui Göring, Himmler şi Goebbels? Cum trăiau familiile celor mai puternici oameni din Uniunea Sovietică? Pornind de la surse de multe ori inedite, Simon Sebag Montefiore descrie viaţa la „curtea imperială” sovietică, unde liderul se distrează jucând jocul mortal al puterii, iar printre femei şi copii se amestecă zilnic asasini şi fanatici. Stalin şi apropiaţii săi acordă imense privilegii prietenilor, mănâncă şi beau fără măsură în timpul cinelor de la Kremlin ori Kunţevo şi organizează războiul împotriva Germaniei, într-o lume a trădării, crimei şi promiscuităţii în care soarta fiecăruia se poate schimba într-o clipă. Montefiore ne oferă portretul inegalabil al unui Stalin pasionat de film, muzică şi literatură, care îşi iubeşte familia, dar nu ezită să-şi elimine brutal adversarii. Devenit rapid bestseller, Stalin. Curtea ţarului roşu a fost inclus de revista The Guardian în lista celor mai bune cărţi din 2003 şi a fost desemnat Cartea de istorie a anului 2003 în cadrul British Book Awards.

Cine a fost „bolnavul Europei”? Cum a pornit grăsimea de vacă o revoluție? Cine au fost sufragetele și pentru ce au luptat ele? Ce înseamnă apartheid și segregare? Ce s-a întâmplat în Vinerea Neagră? Dar în Noaptea de cristal? Cum ajung războaiele să se întindă pe tot globul și de ce se împart țările în două? Cine a participat la cursa spațială și cine a câștigat-o?

Ediție de Henry Hardy

Isaiah Berlin a rămas întotdeauna interesat de Rusia, care i-a marcat identitatea din punct de vedere personal și intelectual. Emigrat în Anglia în 1921, s-a întors în țară pentru prima dată în 1945, având parte de întâlniri cu scriitori ca Anna Ahmatova și Boris Pasternak, care urmau să-și pună amprenta asupra scrierilor sale ulterioare. Eseurile despre URSS reunite, după dispariția autorului, de editorul Henry Hardy în volumul Mintea sovietică includ, printre altele, relatarea celebrelor sale întrevederi cu diverși scriitori ruși după cel de-al Doilea Război Mondial, reflecții despre „dialectica artificială“ manipulatoare a lui Stalin, analiza culturii sovietice făcută după o vizită din 1956, portretele unor scriitori ca Osip Mandelștam și Boris Pasternak, un post-scriptum ca reacție la evenimentele din 1989.

Al 44-lea volum din colecția Istorie orală este ”Christus Vincit!” sau despre puterea credinței în închisorile comuniste Sora Clara (Catrina Laslău) în dialog cu Aurora Sasu Editorul volumului este Virginia Ion, care semnează și studiul introductiv . Volumul cuprinde interviul pe care sora Clara l-a acordat în 1996 Aurorei Sasu, redactor la Radiodifuziunea Română. Interviul este parte a unei ample campanii pe care Aurora Sasu a pornit-o în 1992 pentru a aduna mărturii despre represiunea împotriva Bisericii Catolice de ambele rituri, din perioada regimului comunist.

Acest volum analizează rolul jucat de Uniunea Artiștilor Plastici din RPR / RSR în perioada 1950-1990 în consacrarea artistului socialist de stat din perspectiva relaţiei dintre artă și politică, așa cum este ea mediată de arhivele instituţionale ale domeniului artelor plastice. Volumul folosește un corpus important de documente de arhive care privesc UAP (ANIC, ACFP, CNSAS, Ministerul Culturii, MAE, revista Arta plastică / Arta) și propune o analiză detaliată a organizaţiei create de regimul comunist pentru a gestiona domeniul artelor plastice. Printre problemele analizate s-au aflat natura acestei organizaţii, componenta sa sindicală, dar și caracterul său de asociaţie profesională. O a doua arie de interes a vizat situarea UAP în cadrul instituţional cultural comunist și al relaţiei sale cu Ministerul Culturii în ceea ce privește rolul jucat de diferite instituţii subordonate (în principal Fondul Plastic), dar și legat de diverse chestiuni financiare (surse de finanţare, venituri și cheltuieli). Aparent, UAP a fost o instituţie centralizatoare cu rol de intermediar sau de mediator între stat (Ministerul Culturii și PMR /PCR) și artiștii profesioniști. Studiul detaliat al Uniunii ne arată că UAP a coordonat structurile subiacente sau, uneori, paralele ale Fondului Plastic (FP) și Combinatului Fondului Plastic (CFP), dar că relaţia sa cu acestea și cu Ministerul Culturii a variat în cele patru decenii. În timp ce FP avea un rol sindical și de executor, ministerele erau comanditari, iar Uniunea avea doar o autonomie controlată de Ministerul Culturii. Cartea analizează Uniunea Artiștilor Plastici ca instituţie centralizatoare, ideologică și examinează rolul acesteia în sistemul de comenzi de stat, dar și relaţiile sale cu străinătatea și cu Securitatea. În fine, volumul se încheie cu o privire de ansamblu asupra principalelor transformări instituţionale de după 1990.

Caterina Preda