Istorie & Politologie

O piatră de temelie pentru înțelegerea relațiilor dintre Răsărit și Apus în timpul cruciadelor, o carte reper în domeniu, o fereastră deschisă spre un Bizanț frământat și râvnit se secole. Prima mare cetate la care au ajuns cruciații în 1096 nu a fost Ierusalimul, ci Constantinopolul, care a reprezentat cheia pentru întemeierea, supraviețuirea și, în cele din urmă, eclipsa regatului cruciat.

Mișcarea Legionară este și astăzi o hârtie de turnesol a societății românești, astfel că o nouă cercetare, care ține cont de toate aspectele fenomenului, e binevenită. Istoricul Cristian Manolachi reușește per­formanța unei sinteze cuprinzătoare – de la contextul politic la ideologia mișcării, la bazele ei sociale, organizare, facțiuni și jocuri de putere –, adăugând o serie de întrebări și unghiuri noi de abordare.

Cine au fost anonimii care au luptat în acest război civil ce cuprinsese societatea românească? Cine au fost victimele – evrei, români, oameni politici, studenți, comercianți, liberali sau carliști, țărăniști sau frați legionari din facțiuni adverse? Care a fost reacția autorităților? De ce nu și-a făcut justiția datoria aproape niciodată? Care era climatul opiniei publice? Cum arăta propaganda? Cum arăta frica?

Dincolo de inventarul minuțios al crimelor Legiunii, care întrec în inventivitate macabră orice alt episod violent din istoria politică a României, cum a fost, de fapt, cu putință punerea în funcțiune a mecanismului crimelor? La aproape un secol de la înființarea Mișcării Legionare, ecourile acelei epoci sumbre sunt departe de a se fi stins. Mai mult decât o cercetare istorică, cartea lui Cristian Manolachi este o lecție și un avertisment.

„Investigația lui Cristian Manolachi aduce o contribuţie importantă la elucidarea mecanismelor violenței, restituind și analizând formele pe care aceasta le-a îmbrăcat în viața politică a României interbelice, dar și climatul mental în care s-au născut atitudinile violente care au condus la punerea în act a asasinatelor politice. O cercetare cu atât mai actuală azi, când fenomenul violenței își face din nou loc în societate, sub cele mai diverse aspecte și forme.“ — TOADER NICOARĂ

Cuvânt înainte de Șerban Papacostea

În Arhiva Ordinului Teuton, salvată miraculos din marasmul celui de-al Doilea Război Mondial, este păstrat de secole un izvor de mare însemnătate privind finalul domniei lui Ștefan cel Mare. Este un document aproape necunoscut astăzi istoricilor de la noi.

Jurnalul de campanie al cavalerilor teutoni din vara–toamna anului 1497, redactat de secretarul general al Ordinului, Liborius Nacker, este publicat acum de medievistul Liviu Cîmpeanu pentru prima dată într-o ediție critică, însoțit de o traducere în limba română după originalele în germana și latina medievale, de o solidă anexă documentară și de studii introductive. Jurnalul evocă detalii inedite și esențiale legate de contextul politico-militar al epocii și ne oferă o imagine vie a oștii teutone care a suferit înfrângerea catastrofală de la Codrii Cosminului.

„Lucrarea domnului Liviu Cîmpeanu readuce în atenţia istoricilor un moment important al istoriei europene, încă insuficient elucidat. Izvorul pe care îl pune în circuitul ştiinţific această lucrare – material derivat din arhiva Ordinului Cavalerilor Teutoni – nu numai că oferă unele informaţii necunoscute până acum asupra acestui episod cu multiple implicaţii internaţionale, dar impune şi reconsiderarea interacţiunii forţelor politice implicate…

În istoria noastră, în speţă a Moldovei lui Ştefan cel Mare, anul 1497 – anume înfruntarea oştilor polone şi înfrângerea lor zdrobitoare – este nu numai un remarcabil moment de referinţă al istoriei militare, dar şi, în general, al politicii de apărare a caracterului de sine stătător al Moldovei în înfruntarea dintre marile puteri concurente la dominaţie asupra spaţiului central- şi sud-est european. Lucrarea domnului Liviu Cîmpeanu aduce în discuţia asupra acestui moment însemnat al istoriei general-europene şi româneşti un material documentar preţios, însoţit de lămuriri şi interpretări înnoitoare. Apariţia acestei lucrări va oferi istoriografiei noastre o sursă de informaţie valoroasă, eveniment care se cuvine salutat.“ — ŞERBAN PAPACOSTEA

Fiicele Ialtei. Familiile Churchill. Rosevelt si Harriman: O poveste de dragoste si razboi. Familiile Churchill, Roosevelt si Harriman: O poveste de dragoste si razboi Povestea necunoscuta a trei tinere fermecatoare si inteligente, care si-au insotit faimosii lor tati (Winston Churchill, Franklin Delano Roosevelt si Averell Harriman) la Conferinta de la Ialta din februarie 1945, si a impactului decisiv pe care Conferinta l-a avut in ultimele zile ale celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

Selecția textelor și introducere de Tatiana Niculescu

„Ce pot face altceva decât să lupt în continuare, aşa cum îmi dictează ceea ce eu consider a fi datoria mea, să încerc să-i conving şi pe alţii să muncească, să ajungă la o soluţie, să nu cedeze, să facă eforturi supraomeneşti, să facă imposibilul în împrejurări imposibile – dacă fiecare om şi-ar îndeplini partea lui cu devotament, deznădejdea de zi cu zi a situaţiei s-ar mai îndulci puţin, măcar puţin! Nu cer minuni! Cer doar efort şi dorinţa de a ajuta! Nu plecarea capetelor fără speranţă şi observarea dificultăţilor, inerţia criminală de care sunt înconjurată din toate părţile, lipsa de energie, de mijloace, de «credinţă care mută munţii din loc», pe care rar o văd.“ — MARIA, REGINA ROMÂNIEI

„Îndrăznesc să sper că, deschizând această carte, cititorul își va recăpăta, graţie unei regine luminoase, încrederea în viaţă și bucuria de a trăi și poate va găsi forța de a face un exerciţiu de imaginaţie: să-și închipuie că, într-o bună zi, îl așteaptă în cutia de scrisori o carte poștală cu chipul reginei Maria și că, pe verso, mâna ei i-a dedicat gândurile cuprinse în aceste pagini.“ — TATIANA NICULESCU

Pe copertă: Carte poștală din colecția Virgil Ierunca

În aprilie 1944, Rudolf Vrba, un adolescent de 19 ani, și camaradul său Fred Wetzler au fost printre primii evrei care au reușit să evadeze din lagărul de la Auschwitz. Strecurându-se pe sub gardurile de sârmă electrificate și printre șirurile de turnuri de pază, ferindu-se de miile de SS-iști și de câinii lor, au străbătut mlaștini și păduri, au traversat munți și râuri și au izbutit să ajungă în libertate. Misiunea lui Vrba, asumată de el însuși, era să înștiințeze lumea despre adevărata față a Auschwitzului. La Auschwitz, Vrba a fost martor direct al fiecăreia dintre etapele cumplite ale morții industrializate. Cu cât vedea mai multe, cu atât îi sporea dorința să-i informeze pe evreii din Europa despre soarta ce îi așteaptă, o soartă pe care nemții reușiseră s-o tăinuiască. A memorat fiecare detaliu, riscând totul pentru a culege date cât mai complete despre Soluția Finală. După evadare, Rudolf și Fred au redactat un prețios raport de 32 de pagini care a ajuns în cele din urmă la Roosevelt, la Churchill și la papă, salvând astfel de la moarte 200.000 de evrei.

Povestea extraordinară a vieții lui Rudolf Vrba este cea a diferenței dintre cunoaștere și ignoranță, dintre adevăr și minciună, care adesea poate să însemne și diferența dintre viață și moarte. E o poveste din trecut, dar care își află ecou și astăzi, sugerându-ne cât de multe se pot face pentru supraviețuire în loc ca omenirea să-și contemple posibilitatea propriei distrugeri.

Cine dorește să înțeleagă sfârșitul capitalismului, trebuie să cunoască istoria acestuia. Așadar, această carte descrie mai întâi cum a luat naștere și cum funcționează sistemul eco­nomic actual. Astfel se relevă faptul că sfârșitul este inevitabil. Capitalismul este fascinant, dar nu are un viitor. Următoarea epocă va fi o „economie a supraviețuirii”.

Ca lege fundamentală a unui stat, Constituţia – conform unei sumare definiţii larg răspândite – reflectă stadiul de dezvoltare socială, economică și politică a acestuia la un moment dat, stabilind forma de guvernământ și organizarea statală, precum și drepturile și obligaţiile cetăţenilor. Pornind de la aceste considerente, o istorie a Constituţiilor poate să ofere o analiză retrospectivă sui generis, asupra ansamblului evoluţiei societăţii și a modului în care problemele existente, în fiecare epocă istorică, au fost soluţionate și proiectate, ca fundament normativ al dezvoltării viitoare, în plan politic și juridic. Criteriul unei Constituţii nu poate fi unul absolut valabil pentru toate timpurile și locurile, ci unul relativ, deoarece întotdeauna forma de organizare a statului este produsul unei anumite situaţii de existenţă a unei naţiuni, în care sunt cuprinse deopotrivă starea politică, juridică, economică, psihologia socială, precum și dezideratele dreptăţii sociale și aspiraţiile sale etice.

Ce-i face pe slavi „altfel”? În jurul acestei întrebări s-au purtat multe discuții, cel mai adesea cu diverse nuanțe politice. Cum istoria slavilor interferează, de aproape un mileniu și jumătate, cu istoria românilor, este inevitabil ca, pentru români, modul cum privim și cum analizăm istoria slavilor să aibă o conotație aparte. Este foarte răspândită ideea că româna ar fi avut o importantă, dacă nu chiar masivă, influență slavă. Influența slavă este clară în cazul culturii și limbii române, dar a fost oare așa de mare ori chiar „masivă”, cum apare frecvent? Analiza trebuie să fie mult mai nuanțată decât apare adesea. Vom încerca să detaliem aceste afirmații pe care, de altfel, le-am abordat în diverse studii publicate în ultimii ani.

Sorin Paliga

Rămân totuși neclintit pe poziții: slavii au apărut în secolul al VI-lea (nu mai devreme), ca rezultat direct al contactelor lor cu Imperiul (nu ca urmare a unei migrații), o importantă componentă a cărora a fost invenția (adică descoperirea, recunoașterea) și etichetarea lor de către autorii bizantini. Mă grăbesc să adaug că există în momentul de față o ciudată contradicție între remarcabila dezvoltare în America a studiilor despre etnogeneză și agnosticismul funciar al arheologilor și istoricilor europeni privitor la această temă. Revendicând optimismul celei dintâi direcții de cercetare, doresc să ridic dinaintea celei de a doua problema acumulării rapide a unei mase uriașe de material, pe care nici arheologii, nici istoricii sau lingviștii nu o (mai) pot ignora. Cartea de față nu este deci un semnal de alarmă, ci un sincer îndemn la lucru.

Florin Curta

Volumul al III-lea al jurnalului regelui Carol al II-lea cuprinde insemnarile din perioada 1 ianuarie 1941 – 30 decembrie 1942. In 4 martie 1941, dupa o fuga rocambolesca, fostul suveran a ajuns in Portugalia, de unde va lua drumul unui lung exil in Lumea Noua. Refuzat de americani – „bineinteles ca sa nu spurcam imaculatul pamant al pelerinilor puritani cu prezenta noastra” – si de alte tari din America de Sud, regele s-a stabilit temporar in Cuba. Parasind Europa, monarhul facea urmatoarea marturisire de credinta: „Plecand asa, pe cai departate, nu insemneaza ca gandul si sufletul meu se indeparteaza de Tara mea si de scumpul meu Baiat. Am crescut ca roman, am invatat de mic copil ca ratiunea mea de a fi este de a-mi sluji Patria; pana in clipa cand voi inchide ochii nu voi inceta de a o face prin toate mijloacele ce-mi stau in putere”.

„Cartea de față a reputatului politolog şi istoric Anneli Ute Gabanyi este un turnesol perfect, în timp real, al atmosferei totalitare ce a înconjurat şi a dominat societatea românească şi, odată cu ea, lumea scriitorilor înainte de 1989. Comunismul a fost nu doar un regim ilegitim şi criminal, astfel catalogat de statul român, dar a fost în principal un sistem feroce de control al vieții cotidiene şi al tuturor domeniilor de activitate socială şi profesională. De aceea, «coborârea în timp» pe care o fac textele lucrării de față are rolul de a reactualiza memoria noastră colectivă, iar pentru generațiile mai tinere de a le făuri o frescă fidelă a unui univers complet necunoscut, ce pare astăzi ireal. (...)

O relatare palpitantă a evenimentelor dramatice din perioada cuprinsă între ultimele luni ale războiului în 1918 și puciul lui Hitler din 1923, descriind cât de fundamental și de definitiv a schimbat Revoluția din Noiembrie destinul Germaniei.

Exista multe lucrari publicate despre istoria Romei, unele purtand semnaturile unor autori prestigiosi, toate marcand in stil propriu nasterea, evolutia, decaderea si disparitia unuia din cele mai importante imperii antice. Numerosii istorici care s-au aplecat de-a lungul veacurilor asupra evolutiei Romei antice ne creeaza sentimentul de solidaritate in demersul de a reliefa atat drumul institutiilor publice, cat si evidenterea realitatii vietii cotidiene a locuitorilor acestui stat. Acesta a evoluat de la stadiul de insignifianta adunatura de colibe subpamantene la pozitia de metropola uriasa pentru acele vremuri. Incercarea noastra isi are izvorul in dorinta de a oferi unui public cititor o lucrare cu caracter general despre istoria Romei, fara a avea pretentii de unicitate intr-un ocean de scrieri ce au o astfel de frumoasa si seducatoare tema.

Exista multe lucrari publicate despre istoria Romei, unele purtand semnaturile unor autori prestigiosi, toate marcand in stil propriu nasterea, evolutia, decaderea si disparitia unuia din cele mai importante imperii antice. Numerosii istorici care s-au aplecat de-a lungul veacurilor asupra evolutiei Romei antice ne creeaza sentimentul de solidaritate in demersul de a reliefa atat drumul institutiilor publice, cat si evidenterea realitatii vietii cotidiene a locuitorilor acestui stat. Acesta a evoluat de la stadiul de insignifianta adunatura de colibe subpamantene la pozitia de metropola uriasa pentru acele vremuri. Incercarea noastra isi are izvorul in dorinta de a oferi unui public cititor o lucrare cu caracter general despre istoria Romei, fara a avea pretentii de unicitate intr-un ocean de scrieri ce au o astfel de frumoasa si seducatoare tema.

Exista multe lucrari publicate despre istoria Romei, unele purtand semnaturile unor autori prestigiosi, toate marcand in stil propriu nasterea, evolutia, decaderea si disparitia unuia din cele mai importante imperii antice. Numerosii istorici care s-au aplecat de-a lungul veacurilor asupra evolutiei Romei antice ne creeaza sentimentul de solidaritate in demersul de a reliefa atat drumul institutiilor publice, cat si evidenterea realitatii vietii cotidiene a locuitorilor acestui stat. Acesta a evoluat de la stadiul de insignifianta adunatura de colibe subpamantene la pozitia de metropola uriasa pentru acele vremuri. Incercarea noastra isi are izvorul in dorinta de a oferi unui public cititor o lucrare cu caracter general despre istoria Romei, fara a avea pretentii de unicitate intr-un ocean de scrieri ce au o astfel de frumoasa si seducatoare tema.

Originea și misterele cnejilor, voievozilor și formațiunilor stratale de la nord de Dunăre

Chiar dacă, spre deosebire de epoca extrem de controversată a formării poporului daco-roman avem la dispoziție mult mai multe surse și documente exponențiale, dilemele și incertitudinile unei istorii din ce în ce mai complicate se perpetuează și în perioada imediat următoare, cea a consolidării primelor entități și formațiuni pre-statale medievale românești.

În ultimele secole ale celui dintâi mileniu de după Hristos și primele veacuri ale mileniului următor până la ultimele mari invazii mongolo-tătare, în regiunile care au avut o dominanță și o continuitate daco-romană indiscutabilă (așadar, pe o suprafață mult mai întinsă decât cea a celor trei Țări Române acreditate de tradiția istorică – Muntenia, Moldova și Transilvania) au apărut puzderie de „state”, cnezate, voievodate, „țări”, ducate, enclave cu identitate adesea suprapusă, care formau paradigma post-daco-romană, una extrem de complexă și greu de prins într-o singură ecuație etno-culturală, religioasă, militară – istorică în sens larg.

Alex Drace-Francis ne oferă o analiză a cultivării, consumului și comercializării porumbului în ţările române din perioada otomană până în ajunul Primului Război Mondial, precum și a semnificației culturale a mămăligii în literatură, artă, film, folclor și bucătărie, într-o ediție revăzută și completată special pentru publicul românesc.

„Cine s-ar fi gândit că mămăliga ar putea să aibă o istorie? Că păpuşoiul poate fi vedetă? Că mălaiul are o poveste de spus? Scotocind prin arhive, prin documente vechi şi cronici mai noi, printre reţete şi leacuri, Alex Drace-Francis ne propune o analiză savuroasă şi erudită a mămăligii şi mămăligarilor. Spunându-le povestea, istoricul ne poartă, vreme de două secole, printre boieri şi ţărani, săraci şi bogaţi, târgoveţi şi negustori care amestecă de zor, în ceaunul fierbinte, odată cu făina de păpuşoi, moravuri, identități sociale şi etnice, istorii politice, tensiuni şi revoluţii. Bolborosind domol pe vatra istoriei, mămăliga ne așteaptă, aşadar, s-o înfulecăm, cu brânză şi lapte sau goală, delectându-ne cu mii de detalii dintr-o lume în care ea trona aproape zi de zi pe fiecare masă.“ — CONSTANŢA VINTILĂ

„Cartea lui Alex Drace-Francis este mai mult decât o poveste a porumbului și a mămăligii. Pornind de la problema imaginii ei, autorul o găsește nu doar în caravanele negustorilor și-n ceaunul țăranilor, ci și în mintea oamenilor, în diverse reprezentări fundamentale pentru istoria națională. Porumbul și mămăliga sunt puncte de intrare ideale în temele culturale românești, precum și în cele privitoare la schimbarea socială și revoluție. O lucrare importantă, remarcabilă.“ — CONSTANTIN BĂRBULESCU

„Istoria întortocheată a cultivării porumbului și pregătirii mămăligii în teritoriile care compun România de azi are o importanță care merge mai departe de inventarierea seacă a datelor și referințelor. Dacă o vom urmări în detaliu, vom putea vedea problemele mai ample de istorie națională, transnațională și interimperială într-o lumină nouă și într-un context mai larg. Porumbul a schimbat nu doar alimentația oamenilor, ci și posibilitățile pe care le aveau la dispoziție: ce puteau și ce nu puteau face. Un studiu mai atent al producției și consumului de porumb ne poate ajuta să înțelegem mai bine istoria acestor principate de graniță și interacțiunea dintre ele în îndelungata tranziție de la imperiu la națiune.“ — ALEX DRACE-FRANCIS

Cu 128 de ilustraţii, din care 44 de planşe color

De la Biblie la Freud, de la casa de nebuni la medicina modernă

Pierderea rațiunii, sentimentul de înstrăinare de realitatea în care cu toții ne imaginăm că trăim sau permanenta agitație emoțională sunt doar câteva dintre trăsăturile pe care le asociem cu nebunia. Astăzi, tulburarea psihică este percepută cel mai frecvent prin prisma medicinei, însă de-a lungul istoriei oamenii au căutat să-i dea un sens prin religie sau elemente supranaturale, prin construirea unor explicații psihologice ori sociale, în dorința de a îmblânzi demonii iraționalului. Bogat ilustrată, Istoria culturală a nebuniei îl poartă pe cititor din Antichitate până în prezent, de la Bedlam la azilurile victoriene, de la teoria umorilor la farmacologia modernă, explorând manifestările și semnificațiile nebuniei, provocările și consecințele ei. O istorie panoramică a întâlnirii omului cu iraționalul, remarcabilă prin varietatea domeniilor abordate și episoadele inedite din viața unor personalități ca Avicenna, Charcot, Freud, van Gogh sau Dalí.

Fenomen vechi de când lumea, dictatura a suferit o transformare majoră odată cu sfârșitul Primului Război Mondial și apariția sistemelor totalitare comunist și fascist, Marea Criză din 1929 favorizând mai apoi venirea la putere a nazismului.

Timp de patru generații, pe toate continentele, regimurile ideologice totalitare au făcut să domnească în țările pe care le-au guvernat o ordine de fier, întreținută prin războaie și exterminări, marcând un secol barbar, care a frânt încrederea în progresul omenirii. Această formă absolută de absolutism a fost orchestrată de lideri nemiloși, care, în ciuda unor traiectorii și caractere diferite, adesea diametral opuse, au fost mânați de aceeași sete de putere întemeiată pe banalizarea terorii, de aceeași neîncredere în semeni și de același dispreț profund față de viața umană și față de orice formă de libertate.

„Secolul dictatorilor” ne pune în fața unei galerii a ororilor care ar trebui să ne rămână gravată în memorie: portretele celor mai importanți 22 de dictatori ai secolului XX, cu tot ce au făcut acești tirani în numele ideologiei sau al setei de putere.

Cartea reprezintă o sinteză a regimului monarhic din România (1866-1947), structurată pe 31 de capitole. Într-un stil simplu, accesibil, pornind de la premisele istorice anterioare regalității, autorul ne înfățișează momentele importante când monarhia s-a aflat în slujba poporului român și cele în care poporul s-a aflat alături de monarhie. Viețile, marile realizări și neajunsurile regilor României sunt tratate cu grijă și interes, explicate și plasate în contextul internațional care și-a pus amprenta asupra lor. Un volum în care informațiile sunt concentrate, dar, ca un prețios filigran, sunt așezate cu artă, astfel încât cititorul să se bucure pe deplin de valoarea lor. Fotografiile care însoțesc volumul, dintre care unele sunt puțin cunoscute, vin să adauge un plus de rafinament relatărilor pe care acesta le cuprinde.

Povestea ce urmeaza este asemenea unui pahar umplut pe jumatate. Depinde de dumneavoastra sa spuneti daca el este pe jumatate plin sau pe jumatate gol. Singura concluzie a acestor pagini este si cea mai simpla: istoria este, mai presus de toate, o poveste apropiata de adevar despre ceea ce a fost altadata. Iar, pentru unii dintre noi, aceasta o face sa fie cea mai frumoasa poveste din toate cate exista.

Mulţi dintre noi trăiesc în confortul propriilor locuinţe fără să ştie cum au ajuns să arate şi să fie organizate aşa cum sunt astăzi, cu tot ceea ce cuprind ele. Pornind de la această constatare, Bill Bryson ia ca model propria casă pentru a reface îndelungata istorie a vieţii private. Descrie pe rând camerele şi obiectele din ele şi ne arată în tot atâtea poveşti captivante cum au apărut sau cum au evoluat.

Mai mult, întrucât, în opinia sa, orice se întâmplă în lume începe şi sfârşeşte în casele noastre, viaţa privată ajunge să prilejuiască digresiuni delectabile în istoria mare. Astfel, baia constituie punctul de plecare pentru o istorie a igienei, dormitorul – pentru una a sexului sau a morţii, bucătăria – pentru o istorie a alimentaţiei şi a comerţului cu mirodenii. Iar anecdotica volumului şi detaliile picante despre viaţa privată a unor nume ilustre fac lectura cu atât mai savuroasă.

Anul " Iuliu Maniu". Deportarea etnicilor germani in URSS. Arheologia etnicilor germani in URSS. Dezbatere: Dincolo de frontiera de est a Romaniei. Seniorul Corneliu Coposu - model uman si model politic. Caravana Istoriei, in cautarea de modele pentru prezent si viitor.

Volumul de fata a incercat sa aduca la suprafata, printr-o abordare contextualizata, bazata in mare masura pe cercetarea de arhive a modului in care pe teritoriul Romaniei au aparut si si-au desfasurat activitatea retelele clandestine comuniste, incepand cu Revolutia rusa din 1917 si pana la inabusirea rebeliunii de la Tatar-Bunar (din toamna lui 1924) si, ulterior, scoaterea in afara legii a Partidului.

La prima vedere, cititorul ar putea crede ca are de-a face cu un jurnal. Dar nu este un simplu jurnal, ci o epopee. A Romaniei si a monarhiei sale, vazuta prin ochii unui om care si-a servit, cu devotament, tara si regii.

În Bucureștiul anilor 1930, cele mai strălucite minți se unesc pentru a forma Asociația Criterion. Legați de prietenie și de visul unei Românii noi, moderne, printre membrii asociației se numărau istoricul Mircea Eliade, criticul Petru Comarnescu, dramaturgul evreu Mihail Sebastian și mulți alți filosofi și artiști printre care Marietta Sadova. Împreună, aceștia au construit o scenă culturală plină de viață, care a prosperat pentru câțiva ani, până când fascismul și scandalurile i-au scindat.

Cristina A. Bejan prezintă cum Garda de Fier de extremă dreapta a ajuns să eclipseze liberalismul în cazul multora din elita intelectuală română, recurgând la jurnale, memorii și la alte scrieri pentru a analiza confruntarea dintre culturi și extremism în perioada postbelică. Este primul studiu apărut în limba engleză despre Asociația Crite­rion și cel mai cuprinzător scris până la ora actuală. Disponibilă acum și în limba română în traducerea Alinei Pavelescu, această carte își propune să studieze complexitatea vieții intelectuale a României în momentele dinaintea distrugerii ei.

Luând informații din arhivele aflate atât în SUA, cât și în România, aceasta este prima analiză extinsă asupra destinderii diferențiate și ne arată că politica din estul Europei a Washingtonului în anii 1970 era mult mai nuanțată decât sugerează simplul narativ Est versus Vest. Examinând factorii sistemici ai Războiului Rece, precum apariția destinderii între cele două superputeri, studiul se ocupă de dinamica ce a conturat evoluția relațiilor americano-române după deschiderea către Vest a Bucureștiului și acceptarea subsecventă a acestei inițiative de către Washington ca instrument de subminare a unității blocului sovietic. Mai mult, revizuiește interpretări despre mult lăudata politică a drepturilor omului a lui Carter bazându-se pe cazul României, arătând spre continuitatea remarcabilă dintre cele trei administrații care sunt abordate în acest volum (Nixon, Ford și Carter). Astfel, autorul contribuie la acest domeniu de studiu subliniind un aspect în general neglijat al politicii externe a SUA și descoperă subtilitățile relațiilor Washingtonului cu unul dintre cei mai viguroși actori ai blocului est-european.

Printul Gheorghe Bibescu a publicat cartea „Principatele Romane inaintea Europei” la Paris in anul 1856, cand se desfasura Congresul de pace care a urmat razboiului Crimeii (1853‑1856). Scrisa in limba franceza sub titlul „Les Principautés roumains devant l’Europe” cartea a fost tradusa un an mai tarziu in limba romana, tot intr-o editie pariziana: ,,PRINKIPATELE ROMINE INAINTEA EUROПЙ" (exemplar care se gaseste in colectiile Bibliotecii Judeteana ASTRA Sibiu.

De o buna perioada de timp, destinul Turciei este strans legat de cel al presedintelui sau, abilul politician populist de dreapta Recep Tayyip Erdogan. Incepand din 2002, Erdogan isi consolideaza pas cu pas pozitia, folosindu-se de toate parghiile necesare – politice, economice, culturale –, pentru a întoarce Turcia la valorile traditionale islamice. Pentru aceasta, a fost nevoie, printre altele, de reprimarea vocilor critice – ziaristi, scriitori, academicieni, membri ai fortelor armate sau angajati ai sistemului juridic. Controversata lovitura de stat din 2016 a fost menita sa ii creeze lui Erdogan o aura de salvator al natiunii, un Ataturk anti-Ataturk. Numai ca, de atunci, natiunea turca se adanceste în criza.

Din lumea tinereţilor mele, care pentru mine a însemnat atât de mult, voi încerca să povestesc cu sfială şi pe scurt câteva amintiri, căci oricât de scăzute în interes ar putea fi pentru cititorii mei, vor contribui şi ele la cunoaşterea generaţiei din care fac parte şi de pe urma căreia tot a rămas ceva.