Istorie & Politologie

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

„Ce urmează căderii regimului comunist? O lungă perioadă de tranziţie, numită generic postcomunism. Putem spune că cele trei decenii de după 1989 nu sunt doar o cifră rotundă, ci o epocă, una încheiată, mai întâi de pandemia universală, care a schimbat lumea, aducând în discuţie sintagme precum «lume postpandemică», apoi de atacul armat al Rusiei asupra Ucrainei (care încă nu s-a încheiat!), şi constituie deja o perioadă istorică distinctă pe care o putem analiza şi la care ne putem raporta – chiar dacă, de multe ori, o facem cu subiectivitatea unor martori şi participanţi direcţi la evenimentele/fenomenele în discuţie. Dacă despre comunism s-a scris mult, sinteze privind postcomunismul, precum cartea de faţă, nu existau până acum. În mod firesc, mai mult de jumătate din subiectele volumului de faţă sunt succesoarele celor din Panorama comunismului în România (Polirom, 2020): simboluri de stat, educaţie, economie, literatură, muzică, teatru, film, relaţii internaţionale, servicii secrete, religie, viaţă cotidiană ş.a. Altele au fost adaptate noilor realităţi, de pildă studiile despre alegerile prezidenţiale şi fenomenul partidist în locul celor despre Partidul Comunist şi liderii lui. Unele teme au dispărut (colectivizare, deportări, disidenţă etc.), dar au fost înlocuite de altele noi (apariţia societăţii civile, fenomenul Piaţa Universităţii, capitalismul românesc, organizaţiile societăţii civile, mediul şi protecţia acestuia, migraţia, cultura digitală ş.a.). Cei 48 de autori, reputaţi specialişti, profesori universitari, cercetători în principalele instituţii ştiinţifice din România, dar şi din diaspora, analizează schimbările din cele mai importante domenii sociopolitice şi culturale, într-o vastă şi incitantă Panoramă a postcomunismului în România, document de referinţă al acestei perioade şi instrument pentru o mai bună înţelegere a vremurilor în care trăim.” (Liliana Corobca)

"Strada Principatele Unite se găsește în apropierea Pieței Unirii, la poalele Dealului Mitropoliei. Este una din arterele principale ale unui vechi cartier care reușește încă să își păstreze câte ceva din liniștea patriarhală a unui București ce pare astăzi din ce în ce mai desuet. Pentru trecătorul neinițiat venit dinspre miezul orașului, care poate a pornit la pas undeva pe Calea Victoriei sau Bulevar­dul Magheru, a răzbit prin forfota cosmopolită a vechiului centru comercial și a traversat anevoie jungla de oameni și automobile pe care o numim Piața Unirii, a intra pe străzi precum Bibescu Vodă, Sfânta Ecaterina sau Ienăchiță Văcărescu înseamnă a intra într‑o altă lume. (...)

În strada Principatele Unite și mai departe, spre Parcul Carol, trecătorul atent la detalii va observa că se găsește și într‑un alt timp al urbanului. Centrul pro­priu‑zis al Bucureștilor este dominat de clădiri înalte și masive din perioada interbelică sau din anii comunismului, cu excepția rezer­vației din zona Lipscani unde se conservă cel mai vechi fond de clădiri al metropolei dâm­bovițene Însă cartierul Dealului Mitropoliei trăiește dintotdeauna în alt ritm, mult mai puțin supus înnoirilor, deși nu cunoaște vreo protecție reală la care legislația patrimoniului teoretic l‑ar îndrep­tăți. Rezultatul, pentru care strada Principatele Unite oferă cel mai bun exemplu, este un peisaj urban pestriț și stratificat. Un peisaj în care locuințele în stil neoromânesc din anii 1920 sunt împrăștiate generos printre eclecticele case‑vagon din Belle Époque, iar vene­rabile construcții din vremea Regulamentului Organic, sau și mai vechi, încă supraviețuiesc în liniște la umbra mini‑blocurilor inter­belice cu ornamente Art Déco.

Această remarcabilă stratificare a vârstelor într‑un singur cartier și chiar pe o singură arteră a fost motivația, punctul de început și motorul cercetării mele despre strada Principatele Unite."

Autorul

Cartea lui Neagu Djuvara este povestea miracolului petrecut cu două provincii de la marginea împărăţiei turceşti, Ţara Românească şi Moldova. Călătorii străini remarcau că la Bucureşti şi la Iaşi treburile publice şi viaţa privată aveau acelaşi ritm ca la Constantinopol. Puţini bănuiau că în atmosfera letargică a unui sfârşit de imperiu aristocraţia fanariot-bizantină va trece de la caftan, anteriu şi giubea la frac şi mănuşi albe şi îşi va însuşi ideile şi moravurile occidentale în doar câteva decenii. Chiar înainte de ei, domniţele, de parcă nu ar fi purtat niciodată şalvari, fermenele, cepchene şi iminei, îşi etalaseră la balurile de la curte rochiile croite ca la Paris sau la Viena. Nimic din vechea societate – sat şi oraş, negoţ, meşteşuguri, armată, învăţământ şi biserică – nu a rămas pe loc. Universul spectaculos şi pestriţ – în parte oriental, în parte occidental – de acum aproape două veacuri e şi mai bine înfăţişat în această ediţie ilustrată: sunt zeci de pagini cu imaginile oamenilor de atunci şi ale minunatelor lor podoabe, straie şi arme.

Cuvânt înainte de Monica Brînzei

Înființată la scurt timp după cea de la Bologna, Universitatea din Paris devine curând o adevărată capitală intelectuală a Europei prin numărul de magiștri și de studenți, prin diversitatea disciplinelor predate și protecția acordată de regalitate cărturarilor. Vremurile ei de început, cu descoperirea textelor necunoscute până atunci ale lui Aristotel, cu înflorirea disputelor între magiștri și apoi a teoriilor îndrăznețe ce aveau să atragă condamnări și interdicții din partea autorităților ecleziastice, sunt o perioadă de entuziasm, de descoperiri și de libertate intelectuală, într-un oraș care se dezvolta la rândul său cu repeziciune. Cartea cercetătoarei Olga Weijers oferă o sinteză cuprinzătoare a vieții academice pariziene în primele secole de existență ale venerabilei universități, evidențiind specificul organizării și funcționării învățământului superior medieval.

La adăpostul zidurilor mănăstirilor sau conacelor boierești moldo-valahe, ale cancelariilor maghiare și ale palatelor voievodale s-a desfășurat timp de secole un război nevăzut. Un război neobosit, subtil și crâncen. Războiul pentru origini. De unde venim? Cine a fost aici mai întâi? Cine poate să-și ceară drepturi și întâietate? Războiul acesta este cu atât mai cumplit, cu cât unele cronici și documente, probabil maghiare, preluate și folosite și de unii cronicari români, vorbesc despre venirea cândva, târziu, a românilor ca tâlhari trimiși în ajutor ungurilor contra invadatorilor din estul sălbatic. Oroare, rușine, ofensă, strigă cronicarii și cărturarii români, care nu întârzie să aducă ei înșiși dovezi ale vechimii antice daco-romane și ale continuității românilor în aceste locuri, ca scut contra pretențiilor politice și teritoriale ale vecinilor mai puternici. Dovezi pentru mândria care începea să fie națională.

Volumul de față este o analiză a tuturor acestor surse medievale și moderne, plasate în timp, spațiu și context cultural-politic. Este o scufundare în adâncurile scrisului istoric central- și est-european; Ovidiu Pecican încearcă să ajungă la izvoarele care au iscat toate aceste controverse și lupte istoriografice timp de câteva veacuri.

Timp de aproape trei milenii, povestea Războiului Troian a stat la temelia imaginarului occidental și i-a inspirat deopotrivă pe eroi, pe cuceritori și pe artiști. Dar este oare adevărată? Istoricul și clasicistul Barry Strauss explorează mitul și realitatea din spatele Războiului Troian, de la relatările lui Homer din Iliada și Odiseea la descoperirea ruinelor Troiei antice în epoca modernă și până la cele mai recente săpături arheologice, care scot la iveală noi indicii despre povestea legendarei cetăți și despre acea lume de la începutul istoriei. Reconstituind bătăliile și dând un contur cât mai realist personajelor faimoase ale epopeii, cartea sa rescrie faptele din poemele lui Homer, fără să știrbească în vreun fel măreția mitului.

Euforia patriotică, mobilizarea, invazia română, întoarcerea frontului, înfrângerea Puterilor Centrale, disoluția Imperiului, pierderea Transilvaniei și schimbarea stăpânirii, Trianonul – cum au trăit maghiarii transilvăneni anii Primului Război Mondial?

Acolo unde vecinătatea Celuilalt face parte din cotidian, nu putem lupta cu resentimentele memoriei colective decât prin refuzul propagandei și prin deschiderea onestă, sinceră, empatică. Acest volum de mărturii este o premieră în spațiul românesc. El spune povestea Marelui Război cu vocea oamenilor care l-au trăit: simpli țărani, preoți de țară, militari, intelectuali, doamne din înalta societate, primari, miniltri, deputați. Din toate aceste glasuri, puse laolaltă cu măiestrie și cu deplină competență documentar-istorică, ajunge până la noi, vie, o lume despre care până acum n-am vrut să știm nimic.

Victoria moldovenilor de la Codrii Cosminului stă la loc de cinste în paginile manualelor de școală. Azi știm cu toții cum țăranii din oastea lui Ștefan cel Mare au tăiat copacii și i-au doborât asupra armatei de cavaleri în armuri grele a regelui Ioan Albert. Cum apoi locul a fost arat cu trufașii nobili poloni prinși în jug. Încă o victorie a marelui voievod asupra unui vecin mai mare și mai puternic!

„Cum a fost oare posibil ca limba și cultura unui mic grup etnic din Latium să devină limba și cultura unui imperiu universal, moștenirea acestuia fiind și astăzi vizibilă pe mai multe continente? Savantul Pierre Grimal, dublat și de un scriitor de mare talent, ne invită să călătorim alături de legiunile romane în luptele cu barbarii, să ne relaxăm în termele pline de viață, să privim înfiorați luptele de gladiatori, să ascultăm pledoariile și declamațiile din for, să admirăm arta romană și să ne cufundăm în minunata lume a literaturii latine. O carte care nu poate lipsi din biblioteca oricărui pasionat de istoria romană – și nici din a celor care vor să înțeleagă rădăcinile profunde ale civilizației europene moderne.

Opera lui Pierre Grimal, de o amploare și o armonie excepționale, a contribuit în mod decisiv la aprofundarea și dezvoltarea studiului Antichității latine în epoca modernă.“ — ALAIN MICHEL

„Imperiul Roman s-a prăbușit; armătura sa administrativă n-a rezistat sub presiunea gigantică a invaziilor, capacitatea sa de înnoire s-a uzat, provinciile sale s-au izolat sub forma unor numeroase regate, lumea s-a deschis spre tărâmuri până atunci necunoscute. Cu toate acestea, ideea Romei însăși a supraviețuit ca un mit tonifiant, cel al unei patrii umane cu o istorie care a demonstrat că o asemenea aspirație nu reflecta un vis imposibil de înfăptuit.“ — PIERRE GRIMAL

Pe copertă: Apollo și cele nouă Muze (detaliu), frescă, cca 64 d.Cr., Moregine triclinium a, Marea Palestră din Pompei. Foto: ArchaiOptix/Wikimedia Commons

O perspectivă fascinantă asupra lumii normande

Cunoscut cititorilor români datorită volumelor dedicate cruciadelor și vikingilor, istoricul american Lars Brownworth revine cu un nou titlu incitant, care îi prezintă pe normanzi într-o lumină surprinzătoare. Alături de bizantini, ei au fost probabil populația care a modelat cel mai puternic Evul Mediu european.

Umbra sumbră a strălucirii apuse, evocare și emoție, destine personale și manevre diplomatice, acte de sfidare și viclenie, suferință, trădare și lăcomie, o frescă bizantină ce deschide noi perspective asupra motivelor necruțătoare care au dus la căderea unui fascinant imperiu, o saga lucidă și captivantă ce readuce la viață bizantini, turci și latini dispăruți demult, într-un spectacol istoric încărcat de fler descriptiv, care dezvăluie că nu a existat niciodată o ruptură definitivă între Răsărit și Apus, și nici între musulmani și creștini.

De la Cezar la Brexit, trecând prin Cucerirea Normandă, Imperiul Britanic și cele două Războaie Mondiale – O repovestire pentru vremurile noastre De citit într-o după-amiază, de reținut pentru o viață În bestsellerul internațional O scurtă istorie a Germaniei, James Hawes încapsula istoria unei nații în 200 de pagini scrise cu un condei sprințar, trasându-i izvoarele provocărilor contemporane încă de la începuturi. În O scurtă istorie a Angliei, el reia aceeași abordare de succes pentru a relata istoria propriei sale țări. Într-un uriaș arc de timp de la perioada romană până la Brexit, Hawes ne revelează o Anglie foarte diferită de imaginile standard cu care ne‑am obișnuit. Insula fortăreață, obstinat independentă, edificatoare de parlamente și imperii la scară globală, este străbătută de o străveche linie de falie, anterioară chiar și romanilor; destinul ei nu a fost niciodată legat de cel al vecinilor săi, fie că ne place sau nu; iar în ultimii 1 000 de ani a forjat un sistem de clase ca nicăieri altundeva pe pământ. Probabil că nu a fost niciodată un moment mai oportun să înțelegem Anglia – și nu există ghid mai bun.

Acum 165 de milioane de ani s-a născut ritmul.

Acum 66 de milioane de ani a apărut prima melodie.

Acum 40 de mii de ani Homo sapiens a creat primul instrument muzical.

Astăzi, muzica ne umple viețile. Modul în care am creat-o, interpretat-o și ascultat-o în decursul istoriei ne-a definit ca specie și ne-a ajutat să înțelegem cine suntem. Totuși, ea este o parte neglijată a poveștii originii noastre, de aceea Omul muzical ne poartă într-o călătorie palpitantă care explorează legătura foarte strânsă dintre oameni și muzică.

Recurgând la informații din numeroase discipline, muzicologul de renume internațional Michael Spitzer construiește o istorie universală a muzicii, analizând rolul acesteia în viața noastră de zi cu zi, în istoria lumii, precum și de-a lungul evoluției, de la insecte la maimuțe, de la oameni la inteligența artificială.

Volumul de față demonstrează convingător că muzica este una dintre creațiile cele mai importante ale omului.

Născut la Oradea în 1909, decedat la Haifa, Israel, în 1981, Adalbert Rosinger s-a bucurat de viață, dar, în egală măsură, a și suferit. A studiat la Politehnica din Budapesta, și-a întemeiat o familie, a făcut parte din mişcarea revoluţionară muncitorească, fapt pentru care a fost arestat de cîteva ori de către Siguranţă, fie la Oradea, fie la Bucureşti. Pe 22 iunie 1941, a fost arestat şi internat în lagărul de deţinuţi politici de la Tîrgu-Jiu. Au fost momente grele, cărora le-a făcut față cu stoicism. Apoi, pe 8 septembrie 1942, a fost evacuat de la Tîrgu-Jiu şi transferat direct în lagărul de la Vapniarka, Transnistria, un loc în care a trăit greu și fără a avea siguranța că va apuca următoarea zi. Aflăm, din cele scrise în acest volum, că „pericolul deportării la Auschwitz în 1944 a fost aproape iminent şi în România şi rabinul Alexandru Șafran a depus eforturi supraomeneşti, directe şi indirecte, pe lîngă mareşalul Antonescu, de a preveni deportările proiectate.“ Dacă despre încercările reușite ale Rabinului Șafran se știu destul de multe, din alte surse istorice, mărturiile despre Vapniarka sînt rare și, astfel, extrem de importante. Astfel, mărturia lui Adalbert Rosinger despre Vapniarka este un veritabil document istoric. De la Vapniarka a fost eliberat abia pe 23 august 1944, în urma ieşirii României din blocul antisovietic.

Versiunea europeană şi cea arabă ale cruciadelor nu prea au multe în comun. Pentru arabi, secolele XII-XIII au fost o perioadă de eforturi susţinute pentru a respinge invazia brutală şi distructivă a unor hoarde barbare. În timpul domniei lui Saladin, o armată musulmană de nestăvilit, inspirată de profeţi şi de poeţi, a reuşit să distrugă cele mai puternice regate cruciate. Amintirea acestei mari şi durabile victorii câştigate de o societate noneuropeană împotriva Occidentului este încă vie în mintea a milioane de arabi. Pornind de la mărturiile istoricilor şi cronicarilor arabi din epocă, Amin Maalouf povesteşte pe înţelesul tuturor istoria cruciadelor aşa cum le-a văzut, le-a trăit şi le-a relatat „cealaltă tabără”. El construieşte „un roman adevărat” al cruciadelor şi zugrăveşte un portret plin de culoare al unei societăţi sfâşiate de conflicte interne şi zguduite de întâlnirea traumatizantă cu o cultură străină, într-un volum ce cuprinde mai bine de două sute de ani de istorie care au modelat deopotrivă Occidentul şi lumea arabă, influenţându-le până astăzi raporturile.

Proiectul „Cetăți, castele și alte fortificații din România”, o monografie unică în istoriografia noastră, concepută în patru volume, își propune reconstituirea unei imagini de ansamblu a arhitecturii de apărare din această zonă geografică, din Neolitic până în secolul XX. Textul sintetizează istoria politică și militară a spațiului carpato-dunărean, prezentând contextul în care au fost ridicate structurile fortificate de-a lungul timpului. Fotografiile, desenele de arhivă sau imaginile aeriene pun într-o lumină nouă siturile și monumentele – mai mult sau mai puțin cunoscute publicului pasionat. Ilustrațiile originale sunt executate pe baza unei documentări minuțioase, cu măiestria care l-a impus pe Radu Oltean ca pe un reper de neocolit în domeniul reconstituirii vizuale a istoriei. Nu în ultimul rând, această serie reprezintă cel mai puternic argument pentru conservarea unui patrimoniu extrem de valoros, vitregit de vicisitudinile trecutului și, mai ales, ale prezentului.

În urma semnalului de alarmă tras de istorici şi publicişti francezi, potrivit cărora Franţa s-ar afla în declin, Lucian Boia supune afirmaţia unei analize istorice riguroase, întinsă pe câteva secole din istoria atât de bogată a „surorii noastre de gintă latină".

Volumul însoțește și susține documentar monografia cu titlul „O relație asimetrică. România și Piața Comună, 1957-1989”. Cele peste 150 de surse primare (documente de arhivă și câteva articole din presa vremii) ilustrează evoluția relațiilor dintre România Războiului Rece și Comunitatea Economică Europeană (CEE sau Piața Comună) și propun un alt model de interpretare pentru politica externă a României postbelice – o alternativă la teza tradițională rezumată prin formula „România între Est și Vest”.

Cel mai vechi material datează din anul 1950 și exemplifică poziția oficială a României asupra Planului Schuman, așa cum era ea prezentată în presa controlată de partid și de stat. Cel mai recent document a fost elaborat în decembrie 1989 și cuprinde aprecieri ale ambasadei României de la Bruxelles cu privire la relațiile cu Piața Comună, în ajunul prăbușirii regimului comunist.

Documentele de arhivă au fost selectate în cea mai mare parte a lor din fondurile Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe (AMAE) și într-o mai mică măsură din fondurile Arhivelor Naționale ale României (ANR). Deosebirea se datorează politicii recent instituite de ANR privind îngrădirea accesului cercetătorilor la așa-zisele documente istorice „clasificate”.

Monografia analizează relațiile României cu Comunitatea Economică Europeană (CEE sau Piața Comună) ca entitate, în perioada cuprinsă între 1957, anul înființării CEE, și 1989, anul prăbușirii sistemului socialist în România. Studiul răspunde la câteva întrebări principale: Cum a văzut România integrarea vest-europeană și cum a evoluat percepția sa în această privință? Cum și când și-a conceptualizat România relațiile cu Piața Comună și, mai ales, de ce? Cum a fost pusă în practică această concepție și cu ce rezultate? Care sunt principalele caracteristici ale acestei relații și ce ne spun ele despre politica externă a României postbelice, în general?

Lucrarea contestă abordarea istoriografică anterioară, care interpretează politica externă și internă a României postbelice prin lentila dihotomiei Est-Vest, socialism- capitalism, apropiere/distanțare de URSS, apropiere/ distanțare de Occident. Folosind ca studiu de caz relațiile cu Piața Comună, volumul propune un alt model de interpretare pentru politica externă a României postbelice – o alternativă la teza tradițională rezumată prin formula „România între Est și Vest”.

O carte despre chestiunea mereu de interes a tezaurului României transportat la Moscova. Lucrarea aparține lui Mihail Romașcanu și a fost scrisă la 15 ani de la mutarea bunurilor de tezaur în țara vecină. Încă de pe atunci, tezaurul devenise subiect de controverse.

Autorul, Mihail Gr. Romașcanu, are marele merit de a aduce în atenția publicului, în variantă completă și needi­tată, toate documentele oficiale (redactate până la momen­tul scrierii acestei cărți) privind trimiterea la Moscova a tezaurului românesc, în contextul Primului Război Mondial: procese-verbale de predare-primire, protocoale, corespondența dintre autoritățile române și cele ruse (mai târziu sovietice), schimburi de telegrame între Puterile Aliate, note, memorii etc.

Cartea conține un studiu scris de Adrian Vasilescu, pe o temă fascinantă: DOSARUL AURULUI DE LA MOSCOVA, document excepțional, predat oficial – din mână în mână – de la un guver­nator la altul, începând cu anul 1922 și până în septembrie 1990.

O buna parte din acest volum este dedicata istoriei de dinainte de Vichy si prezinta anxietatile culturale dupa cosmarul Marelui Razboi, dezbaterea privind reforma Republicii, amenintarea razboiului de clasa si a razboiului civil in anii 1930 si umbra Germaniei care nu parea sa se ridice niciodata. Guvernul Daladier din 1938-1940 este reinvestigat, evidentiindu-se o serie de politici represive care le-au prefigurat pe cele de la Vichy. Cu toate acestea, Julian Jackson ne aminteste clar ca nimic nu era inevitabil la Vichy. Ceea ce il intriga pe autor sunt ambiguitatile, complexitatile si contradictille regimului, care credea in reinnoirea nationala si, ca atare, atragea oameni din intreg spectrul politic. Jackson subliniaza, de asemenea, ca alegerile nu au fost usoare sub ocupatia germana. Corectitudinea si raul, care pareau atat de clare la Eliberare, nu erau deloc evidente atunci. Desigur, aceasta perioada este imposibil de abordat cu o credinta oarba ca adevarul va iesi la iveala. Parerile au fost distorsionate atat de memoria colectiva, cat si de controversele istorice. De cand Henry Rousso a publicat volumul The Vichy Syndrome in 1991, istoricii au fost nevoiti sa-si aleaga cu grija drumul intre taberele rivale. Jackson face acest lucru cu obisnuita sa judecata clara, incluzand dezbaterile istoricilor la inceput si construirea de amintiri colective la sfarsit. Concluzia sa, inteleapta, chiar daca provizorie, este ca "trecutul trebuie sa fie infruntat in toate contradictiile si complexitatea lui".

La puțină vreme după moartea regelui Ferdinand (1914–1927), avocatul George N. Budișteanu a adunat și a publicat 51 de texte memorialistice scrise de personalități precum Alexandru Marghiloman, Nicolae Iorga, Alexandru Averescu, Constantin Argetoianu, Ion Gheorghe Duca, regina Maria ș.a. Cu ocazia centenarului încoronării primului suveran al României Întregite, Sorin Cristescu propune cititorilor o ediție adăugită și adnotată, care oferă o imagine de ansamblu asupra monarhului și epocii sale.

„Cătălin D. Constantin ne vorbește aici despre un posibil muzeu personal al fiecăruia, de la pasajele de viață adunate la experiențele profesionale și sociale traversate cu fiecare vârstă. Povestea fiecăruia dintre noi, dintr-un trecut apropiat sau o mărturisire îndepărtată, îi poate ajuta pe toți aceia care ne urmează să își dezvolte un muzeu personal, care să adune abilități de adaptare, apoi un panel de sentimente și afecte pozitive, antidoturi pentru momente de neliniște și, desigur, memoria fiecărui pas făcut înainte.” Adrian Majuru

Jean Delumeau (1923 – 2020) a fost unul dintre cei mai mari istorici ai creștinismului; a  predat istoria mentalităților religioase la unele dintre cele mai mari universități franceze, între care Collège de France (1975 – 1994), și a ocupat funcția de director la mai multe instituții de cercetare și învățământ. A primit numeroase premii, distincții și o serie de titluri Doctor Honoris Causa, toate obținute pe parcursul unei spectaculoase cariere, aducându-i o consacrare ce a depășit granițele Franței.

Opera sa este remarcabilă prin dimensiunile neobișnuite și prin continuitatea tematică. Dintre lucrările sale publicate în limba română, menționăm: Religiile lumii, Cea mai frumoasă istorie a fericirii (co-autor, alături de André Comte-Sponville și Arlette Farge), Liniștiți și ocrotiți. Sentimentul de securitate în Occidentul de altădată, Mărturisirea și iertarea. Dificultățile confesiunii. Secolele XIII – XVIII, Grădina desfătărilor. O istorie a Paradisului.

Cu ilustrații de Dan Perjovschi

„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. Sute de mii de tineri educaţi, cel mai bine pregătiţi specialişti în domenii de vârf, au fugit din ţară de la izbucnirea războiului. Sancţionarea administrativă sau penală a celor care îndrăznesc să aibă altă părere decât cea oficială, introducerea cenzurii, înflorirea imposturii agresive au transformat într-un mediu toxic universităţile şi centrele de cercetare. Este un proces ale cărui consecinţe se vor vedea în următoarea jumătate de secol şi vor condamna Rusia la subdezvoltare şi irelevanţă. Putin şi-a aruncat ţara cu cel puţin două decenii înapoi. Rusia de astăzi nu mai aparţine lumii civilizate. Poate că asta era «operaţiunea specială» proiectată de preşedintele rus: să distrugă Rusia. Dacă acesta a fost planul lui înseamnă că i-a reuşit.” (Armand Goşu)

„Viaţa rezervă surprize. Una dintre cele mai neaşteptate - pentru mine - s-a dovedit excepţionala primire de care s-a bucurat cartea, îndată după apariţia ei în mai 1997. A devenit subiect predilect de discuţie în mediile intelectuale. Au elogiat-o nume de primă mărime ale culturii româneşti. Cartea ţintea până la urmă chiar mai departe decât îmi fusese intenţia. Nu doar istoria era în discuţie, ci cultura românească în ansamblu şi conştiinţa de sine a românilor. Am scris o carte onestă despre istorie, nu o carte partizană sau de conjunctură." (LUCIAN BOIA)

Volumul ofera o ampla prezentare a unor monumente literare atat cu caracter religios, cat si profan, apartinand acelor culturi care au folosit aramaica, limba de cultura a Orientului Mijlociu, timp de multe secole. Traduse din original, sunt prezentate rand pe rand manuscrise ale esenienilor de la Marea Moarta, extrase din literatura aramaica a iudeilor sau din literatura aramaica ghemarica, precum si texte ale enigmaticilor mandeeni, cunoscuti ca „ultimii gnostici”.

O carte de istorie fascinantă ca un roman de aventuri

Mai mult decât descrierea lungului și sângerosului asediu al Constantinopolului, volumul de față ne oferă o cronică a mult mai vastei dispute dintre creștinism și Islam. Vei descoperi o poveste incredibilă despre curajul și cruzimea umană, despre ingeniozitate tehnică, noroc, lașitate, prejudecăți și mister. Selecția surprinzătoare de imagini ale unor opere de artă, fotografii și ilustrații te ajută să vizualizezi figurile și întâmplările redate.

În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mărturia lui Stașinski, care revela implicarea liderilor de la Kremlin în asasinatele politice executate în străinătate, a zguduit lumea politicii internaționale. Povestea avea să inspire filme, piese de teatru și cărți, inclusiv ultimul roman cu James Bond semnat de Ian Fleming, „Omul cu pistolul de aur”.