Istorie & Politologie

Rod al unui uriaș efort documentar, monografia semnată de cei doi autori este un exemplu de hermeneutică, de comentariu istorico-politic bine structurat, abordând aspectele cele mai importante ale vieții și operei unei personalități mai puțin cunoscute, cea a patriotului bănățean Sever Bocu. Volumul constituie o justă restituire, care reintroduce în galeria marilor oameni de stat pe unul dintre făuritorii Marii Uniri, totodată un foarte activ politician al perioadei interbelice.

Când citești această carte este ca și când ai sta pe genunchii bunicului tău care îți istorisește o poveste captivantă! Când vine vorba despre Ziua Z, fiecare știe ce s-a întâmplat – însă totul a fost explicat și analizat de la distanță, de către „comandanți", puține lucruri fiind personale. Ray Lambert s-a aflat însă acolo, chiar în primul val al debarcării. A văzut curgând primele șuvoaie de sânge. Pe o plajă întinsă, a fost cel care a găsit un loc unde îi puteau adăposti pe toți cei răniți. Și a fost el însuși rănit grav. Să pășim pe urmele lui cu încredere, știind că povestea din volumul Primul val este spusă de un om simplu și modest – care a fost un erou.

Descriind legătura puternică dintre o mamă – Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu (1887–1960), fosta soție a criticului literar Eugen Lovinescu – și fiica ei – Monica Lovinescu (1923–2008), unul dintre cei mai vocali opozanți ai regimului comunist, stabilită în Franța încă din 1947 –, Doina Jela prezintă ororile regimului comunist, nemilos cu cei pe care îi socotea „dușmanii” săi.

Autoarea arată în detaliu cum, în jurul Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, o pensionară cu o existență discretă, începând din 1955, Securitatea, ca un păianjen dibaci și neobosit, a țesut o pânză de agenți și informatori și și-a mobilizat toate forțele împotriva „prăzii” sale. Telefonul era ascultat în continuu, iar ieșirile ei zilnice, supravegheate cu mare atenție. S-a recurs la toate metodele: șantaj, amenințări, promisiuni mincinoase, îndemnuri „binevoitoare”. Totul cu un singur scop: ca mama să-și trădeze fiica, cerându-i să revină în țară. Ecaterina Bălăcoiu-Lovinescu a rezistat tuturor tentațiilor, în schimb, a plătit scump: a fost arestată în 1958, condamnată la 18 ani de temniță grea pentru „discuții dușmănoase la adresa regimului democrat” și închisă, la vârsta de 71 de ani, la Malmaison, Uranus, Jilava, Văcărești. A murit la penitenciarul spital Văcărești.

„ARTA RĂZBOIULUI ESTE [...] O CHESTIUNE DE VIAȚĂ ȘI DE MOARTE, O CALE FIE CĂTRE SIGURANȚĂ, FIE CĂTRE DISTRUGERE.“ SUN TZU, ARTA RĂZBOIULUI

Această adevărată enciclopedie a războiului acoperă 5 000 de ani de conflicte, începând cu primele bătălii până la Războiul Civil Sirian. Analizând campanii și cauze, luptători și comandanți, tactici, arme și tehnologii care au modelat războaiele în întreaga lume, acest volum este un ghid amplu ilustrat al unui aspect brutal, intens și deseori eroic al poveștii umanității.

''POATE CĂ RĂZBOAIELE SE POARTĂ CU ARME, DAR SUNT CÂȘTIGATE DE OAMENI.“ GENERAL GEORGE S . PATTON

Trăiește cele mai cunoscute conflicte ale lumii prin hărți ușor de urmărit.

Din vremuri străvechi până în secolul XXI, pășește pe câmpurile de luptă ale istoriei cu peste 100 de hărți originale, special create.

Straturi de informații și ilustrații clare arată cum bătăliile mărețe, precum cele de la Agincourt, Gettysburg și Stalingrad, au fost câștigate prin abilitate, prin hotărâre – și prin noroc.

Tablouri istorice, fotografii contemporane, artefacte fascinante și arme revoluționare te vor purta în inima acțiunii.

Peter Snow este un scriitor, jurnalist și crainic distins. A prezentat știri, documentare și programe de televiziune istorice și a scris mai multe cărți despre istoria militară. Concentrarea asupra fundalului geografic al marilor evenimente istorice și al marilor războaie a devenit parte din misiunea sa.

„Mi-e teamă. Mi-e teamă să mă așez la scris. Cine sunt eu să scriu despre…
Mi-e teamă să mă așez la citit. Și apoi? Cine ce așteaptă de la mine? Gânduri înspăimântate, nesigure mă traversează, oare, oare voi îndrăzni să spun ce cred cu adevărat? Ce cred?! Ce simt?! M-am confruntat, nu de puține ori, mărturisit sau nu, exprimat sau nu în CUVINTE: «Ah, iar o comemorare! Iar niscaiva mărturii ale unor vremuri de-acum de mult apuse. Știm, știm, am înțeles, a fost groaznic! Dar cât mai aveți de gând să răsuciți pe toate fețele o tragedie consumată și trecută?! Avem alte griji acum, alte nenorociri de comentat»…
Citesc, citesc cu spaimă. Aș vrea să mă opresc. Mi se pare că am citit destul ca să-mi pot face «lecțiile»: să pot livra cele câteva fraze menite să însoțească volumul. Mereu aceeași spaimă: oare sunt eu cea chemată, se cuvine să spun eu ceva?
Destul, îmi spun, destul. Ochii mi se înroșesc, curg lacrimi. Să fie oare de la ecranul calculatorului pe care citesc? Să fie asta singura explicație? Plâng.
Plâng. Citesc.
De la o vreme nu mai înțeleg. Nu mai pot înțelege. Erau povești încântătoare despre copilărie, prietenie, viață… viață frumoasă, ba nu, viață cu bune și cu rele. Povești cu oameni de toate felurile. Și apoi? Totul se schimbă, se răstoarnă. Iadul. Nici un răspuns la întrebarea «Cum a fost posibil?». Cuvintele își pierd sensul. Logica se sparge.
Mi-e frică. Citesc mai departe.”
(Maia Morgenstern)

„În perioada martie-septembrie 1941, «jidanii», căci așa vorbea Cabinetul despre evrei, erau expuși unor acțiuni de marginalizare, îndepărtare din societate sau reprimare. Iată cum se exprima Ion Antonescu la întrunirile Cabinetului: «Va trebui să inspirăm românilor ura împotriva dușmanilor nației. Așa am fost crescut eu: cu ură împotriva turcilor, jidanilor și ungurilor» (8 aprilie). Toată această incitare la ură împotriva evreilor s-a transformat într-un set de ordine privind uciderea în masă, deportarea și moartea în Transnistria, iar semnalul începerii soluției finale a fost dat la Iași. Mărturiile din acest volum sunt importante pentru că redau o experiență unică, a unui tânăr de 14 ani aflat, din voința altora, în fața morții. A unei morți criminale.” (Alexandru Florian)

În urmă cu șase mii de ani nu existau orașe pe planeta noastră. În prezent, peste jumătate din populația lumii trăiește în zone urbane, iar numărul orășenilor este în creștere. Punând cap la cap cunoștințe din arheologie și istorie și propriile observații asupra orașelor contemporane, Monica L. Smith explică apariția primelor așezări urbane și legătura lor cu prezentul. Își poartă cititorii într-o călătorie prin lumea veche, la Tell Brak, în Siria zilelor noastre, la Teotihuacan și Tenochtitlan în Mexic, în siturile cercetate de ea în India, precum și în locuri bine cunoscute, precum Pompeii, Roma și Atena. Pe parcursul volumului, autoarea evidențiază acele trăsături ale așezărilor urbane care au asigurat înflorirea omenirii: dezvoltarea infrastructurii, ascensiunea întreprinzătoarei clase de mijloc și edificarea culturii consumului.

Orașele prezintă în detaliu aspecte ale vieții cotidiene în centrele urbane antice, folosind descoperiri arheologice pentru a demonstra că însușirile irezistibile (și cele mai enervante) ale orașelor se regăsesc încă de la începutul existenței lor. Autoarea arată că apariția și evoluția orașelor a fost un proces inevitabil și totodată hotărâtor pentru asigurarea dominației globale a speciei noastre și că orașele vor exista și pe viitor.

Transformarea uimitoare a Coreei de Sud, produsă de-a lungul unei generații, într-o putere economică și o democrație înfloritoare poate reprezenta un model pentru multe țări aflate în curs de dezvoltare. Cum au reușit coreenii să realizeze „miracolul asiaticˮ, deși au trecut prin secole de dominație străină și un război nimicitor și neavând o tradiție democratică anterioară? Odată obținută această bunăstare, care este pasul următor? Va deveni Coreea de Sud o țară bogată, dar cu o societate îmbătrânită, stagnantă și lipsită de vitalitate? Sau dinamismul societății coreene – și posibilitatea de a primi străinii cu ospitalitate – îi va permite să realizeze un alt miracol, conducând-o, de această dată, în fruntea clasamentului țărilor din lume în materie de calitate a vieții?

Daniel Tudor este un jurnalist care a trăit timp de un deceniu în Coreea de Sud și a căutat răspunsul la aceste întrebări, intervievând afaceriști prestigioși, politicieni, lideri religioși, legende ale sportului, poeți, vedete rock și erudiți. Această fascinantă și neconvențională carte cercetează fundațiile culturale, caracteristicile, implicarea societății în politică, afaceri și locuri de muncă, regulile familiale și manifestarea în domenii ca gastronomia, muzica și cinematografia, precum și chestiunile sociale atât de importante pentru viitorul Coreei, inclusiv interacțiunile lor cu străinii. Astfel, atinge diferite subiecte precum șamanismul, relațiile de clan, dilema cu privire la relația cu vecina Coreea de Nord (rudă sau inamic), legende referitoare la modul în care se fac afaceri și explicația cu privire la problemele sociale cauzate de învățarea limbii engleze.

Această ediție cuprinde și materiale noi legate de evenimentele recente, precum demiterea doamnei președinte Park sau incidentul de la Sewol.

Timp de doi ani, între decembrie 1916 și noiembrie 1918, România s-a aflat sub ocupația Puterilor Centrale. Situat foarte aproape de linia frontului, orașul-port Brăila s-a numărat printre așezările cu mare importanță strategică ale acelei perioade – motiv pentru care orice act de nesupunere din partea locuitorilor a fost aspru pedepsit de autoritățile de ocupație. Așa s-a întâmplat și în cazul lui Petre Gr. Ionașcu (1892–1920), ziarist care în perioada neutralității României a fost unul dintre criticii îndârjiți ai imperialismului german.

Arestat la începutul lui 1918 ca „șef ” al unui lot de brăileni și ofițeri români evadați din lagăre implicați în „marele spionaj de la Dunăre”, a fost judecat de Curtea Marțială Germană și condamnat la moarte, pedeapsă comutată la 10 ani de închisoare. Mai întâi a fost trimis în exil forțat la Râmnicu‑Vâlcea, apoi închis la Gross‑Strehlitz, în Silezia. Foarte slăbit din cauza tratamentului inuman din detenție, Petre Gr. Ionașcu, protagonistul celei mai importante filiere de spionaj deconspirate în zona Dunării de Jos, a murit la puțină vreme după încheierea conflagrației.

Povestea vieții lui este una despre trădare, patriotism, solidaritate umană, cruzime și dragoste în vremuri grele, de război.

„Romanul scris de Petre Gr. Ionașcu este o incursiune prin experiența carcerală a «gazetarului‑spion». Ionașcu descrie, în cuvinte simple și pline de sensibilitate, traseul prin universul concentraționar german din anii Marelui Război, uzând de experiența unui vechi ziarist care știe să plaseze anterior acestor evenimente momentele emoționante ale execuțiilor al căror martor a fost în vara lui 1917.” (Cristian Constantin)

La 16 ani, viitoarea regină a cancanului este o simplă spălătoreasă. Dar seara, Louise Weber „împrumutăˮ rochiile clientelor pentru a se duce la Élysée Montmartre. Cea care va primi porecla de La Goulue se face rapid remarcată prin limbajul zeflemitor și îndrăznealăː fiindcă femeilor le era interzisă intrarea într-un loc public fără a fi însoțite de un reprezentant al sexului tare, ea sosește la Moulin Rouge ținând un țap în lesă! Imortalizată de pictorii Henri de Toulouse-Lautrec și Auguste Renoir, ea s-a impus pe scena mondenă, întâlnindu-se cu personalități precum prințul de Wales, șahul Persiei, baronul Rothschild, înainte de a deveni dresoare și de a cădea apoi în sărăcie.

Plecând de la jurnalul intim și de la cercetările făcute în special în arhivele Societății prietenilor vechiului Montmartre, Maryline Martin a conturat portretul intim al unei figuri emblematice pentru Parisul epociiː o femeie liberă, originală, generoasă și captivantă.

„Maryline Martin reconstituie într-un stil alert, viața acestei vedete avant la lettre.ˮ J.-Ch. Buisson, Le Figaro Magazine

„O carte care îi reabilitează imaginea celebrei La Goulue.ˮ David Thévenot, Télématin

„E portretul unei femei libere, maltratată de istorie.ˮ Gérard Collard, critic literar

Un nume care stârnește deopotrivă interes și teamă, Wagner reprezintă armata din spatele președintelui rus Vladimir Putin. Se cunosc puține detalii despre activitatea grupului de mercenari, numeroase legende iscându-se pe seama acestui subiect controversat.

Fost luptător Wagner, Marat Gabidullin dezvăluie universul acestei lumi secrete și negate de Kremlin, oferind o imagine fidelă chiar din interior. Soldat-fantomă, el este trimis în prima linie a luptelor din Donbas, în 2015, apoi în Siria împotriva Statului Islamic și a adversarilor președintelui al-Assad. Cu lux de amănunte, fără compromisuri, fostul militar reușește să surprindă ororile războiului, chiar de pe câmpul de luptă, precum și alte evenimente din interiorul grupului, portretizând câțiva dintre camarazii săi.

Intensă, palpitantă, vie, cartea oferă o mărturie de neprețuit în contextul actual, fiind o adevărată sursă de informații pentru toți cei interesați să descopere mai multe despre această misterioasă și eficientă armată, precum și despre forța militară a Rusiei.

Luptătorul Marat Gabidullin a oferit o relatare din interiorul uneia dintre cele mai misterioase miliții din lume.ˮ Le Point

Olga Lengyel, născută la Cluj în 1908, este o supraviețuitoare a crimelor de la Auschwitz-Birkenau. Ea scrie despre atrocitățile prin care familia ei și multe alte sute de mii de victime au trecut. Experiența ei a fost descrisă în volumul de față, care prezintă cititorilor detaliile șocante ale infamei Soluții finale. Apărută inițial în limba franceză, în 1946, Cuptoarele morții. Mărturia unei supraviețuitoare de la Auschwitz este considerată o carte clasică a istoriei Holocaustului.

De profesie asistentă medicală, doamna Lengyel lucra într-un spital alături de soțul ei, reputatul doctor Miklós Lengyel. În 1944, împreună cu părinții, soțul și cei doi fii ai ei au fost urcați cu forța într-un vagon de vite și deportați la Auschwitz-Birkenau. A fost singura membră a familiei care a supraviețuit.

Olga Lengyel și-a asumat misiunea de a face cunoscute lumii zilele cumplite de la Auschwitz, în speranța că astfel de orori nu vor mai apărea în decursul istoriei. A înființat Memorial Library and Art Collection of Second World War, cu sediul la New York.

 Astăzi, Institutul Olga Lengyel pentru Studiul Holocaustului și Drepturile Omului (TOLI) face parte din moștenirea pe care ea ne-a lăsat-o, continuând misiunea de a educa generațiile viitoare cu privire la Holocaust, la alte genocide și la importanța drepturilor omului, în Statele Unite ale Americii și în celelalte țări, inclusiv în România.

Cum ar fi să trăiești la Berlin în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și să vezi cum orașul se topește, de la o zi la alta, sub bombele Aliaților? Să faci parte din cercul celor care au atentat la viața lui Hitler, la 20 iulie 1944, și să trăiești cu spaima că urmează arestarea și condamnarea la moarte? Cum ar fi să vezi Viena, în ultimele săptămâni de război, la rându-i, distrusă de bombe? Să traversezi Austria de la Est la Vest și să vezi cum foametea și panica pun stăpânire pe una dintre cele mai admirate țări ale Europei? Cum ar fi să cunoști oameni din „vechea lume bună germană” și să-i observi cum caută soluții să se opună nazismului? Și, în tot acest timp, să ai nebunia de a ține un jurnal despre toate acestea? Ei bine, Marie Vassiltcikov a făcut-o!

Marie „Missie” Vassiltcikov a fost o tânără aristocrată, nevoită să plece din Rusia natală împreună cu familia, după preluarea puterii de către forțele bolșevice. Stabilită la Berlin din 1940, a cunoscut figuri importante, despre care ne-a lăsat însemnări.

Datorită lui Adam von Trott, pentru care a lucrat la Departamentul de Informații din cadrul Ministerului de Externe al Germaniei, a intrat în contact cu persoane care i se opuneau lui Adolf Hitler. În jurnale se referă la activitatea sa, inclusiv la atentatul din 20 iulie 1944 pus la cale de colonelul von Stauffenberg și colaboratorii săi.

Locuind într-un Berlin distrus de bombardamente, Missie este puternică, hotărâtă și curajoasă. Către finalul războiului s-a mutat la Viena, unde a lucrat ca asistentă medicală până la prăbușirea nazismului.

Secole la rând, spațiul balcanic s-a aflat sub ocupația și influența imperiilor. Acum un veac însă, și Imperiul Otoman, și Imperiul Austro-Ungar, și Imperiul Rus s-au prăbușit, iar odată cu ele și sistemul imperial, dând naștere statelor naționale, cu alte aspirații și viziuni politice, militare, sociale, etnice și religioase.  Balcanii sunt un spațiu definit prin realități etnice și religioase extrem de complexe, realități create și menținute de imperii timp de secole prin structuri care păreau abolite odată cu sfârșitul Primul Război Mondial. Noile state naționale apărute pe ruinele vechilor imperii au încercat, toate, să se legitimeze prin ruptura radicală de trecutul imperial. Cât de radicală a fost însă cu adevărat această despărțire de trecut? Și cât de radicală a fost ruptura statelor comuniste de politicile etnice, culturale, economice și sociale ale statelor naționale dinainte de 1945? Oare decalajele de dezvoltare dintre statele balcanice sau dintre regiunile acestora pot fi puse și pe seama istoriei din vremea imperiilor, și dacă da, în ce măsură? Putem vorbi astăzi despre o epocă postimperială a Balcanilor, în care moștenirea trecutului a fost cu totul ștearsă și dată uitării? La aceste întrebări – și la altele – răspunde într-un adevărat tur de forță istoricul Oliver Jens Schmitt, unul dintre cei mai reputați cercetători ai sud-estului european, examinând spațiul balcanic dintr-o nouă perspectivă, aproape deloc abordată până în prezent, într-o analiză în care România ocupă un spațiu larg.

„Toate statele balcanice au apărut din cel puțin un imperiu, ba unele s-au născut din două sau chiar mai multe imperii. Iugoslavia a fost construită în 1918 din zonele posthabsburgice și postotomane în jurul unui stat de bază sârb care, la rândul său, și-a câștigat suveranitatea faţă de Imperiul Otoman în 1878. De asemenea, România a fost construită în jurul unui spaţiu central suveran față de Imperiul Otoman începând cu 1878, prin unificarea unor foste provincii otomane, austro-ungare și ruse. Conflictul tradițiilor și structurilor postimperiale din interiorul acestor state succesoare compozite ține de cele mai importante teme ale unei istorii balcanice a secolului XX.“ — OLIVER JENS SCHMITT

OLIVER JENS SCHMITT (n. 1973) este profesor de istorie sud-est-europeană la Universitatea din Viena. Temele sale de cercetare privesc, printre altele, fascismul în Europa de Est, cu accent pe România, societăţile urbane din estul Mediteranei în secolul al XIX-lea, societatea şi politica în Imperiul Otoman târziu, evoluţiile socioculturale în spaţiul albanez, istoria imperiului maritim al Veneţiei sau istoria Balcanilor în Evul Mediu târziu. Din 2017, este preşedintele Secţiei Filozofie/Istorie a Academiei Austriece de Ştiinţe. Printre titlurile sale, traduse în mai multe limbi, se numără: Kosovo: Kurze Geschichte einer zentralbalkanischen Landschaft (Kosovo. Scurtă istorie a unui ţinut central-balcanic, 2008); Skanderbeg: Der neue Alexander auf dem Balkan (Skanderbeg. Noul Alexandru din Balcani, 2009; trad. rom. 2014); Die Albaner: Eine Geschichte zwischen Orient und Okzident (Albanezii. O istorie între Orient şi Occident, 2012). La Humanitas a fost tradusă biografia Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea și decăderea „Căpitanului“ (2017) și a apărut România în 100 de ani. Bilanţul unui veac de istorie. Urmat de un dialog cu Marian Voicu (2018), volum publicat și în limba germană.

Un copil de șase ani plânge în brațele mamei sale muribunde, care, cu ultima suflare, îl îndeamnă: „Mahomed, schimbă lumea!“ Băiatul, rămas orfan într-o societate care nutrește o teamă tradițională față de orice schimbare, trebuie să depășească obstacole enorme pentru a-și descoperi potențialul și a-i inspira și pe alții să facă la fel.

Pornind de la detalii cunoscute de multă vreme de erudiți musulmani, însă inaccesibile marelui public, Mohamad Jebara dă viață poveștii fascinante a profetului fondator al islamului. În jurul protagonistului s-au aflat femei dinamice care l-au îngrijit și mentori evrei și creștini care l-au inspirat – toți aceștia încurajându-l să continue.

Jebara pune viața lui Mahomed într-un context istoric mai larg, evocând societatea din Mecca în care s-a născut profetul și demonstrând că viziunea sa inovatoare a ajutat la conturarea lumii moderne.

Obiectele pe care le lăsăm în urmă vorbesc foarte mult despre trecutul nostru. Ele ne oferă o privire pătrunzătoare în viețile strămoșilor, care este mai bogată și mai atrăgătoare decât orice listă de evenimente.

Cartea de față ne aduce în fața ochilor o adevărată comoară de artefacte fascinante – din preistorie în zilele noastre, de la lucruri cotidiene la unele excepționale –, dezvăluind istoria civilizațiilor umane de-a lungul vremurilor.

„Instituțiile, legile, regulile, toate importate din Occident, se confruntă adesea pe terenul românesc cu tendințe și interpretări adverse, provenind din stratul anterior de civilizație. A fost o vreme când nimic nu părea mai natural în societatea românească decât ceea ce numim astăzi corupție. Occidentul crede în reguli (chiar dacă nici occidentalii nu le respectă întotdeauna). Românul este destul de sceptic în privința regulilor. Ne vom occidentaliza oare până la capăt?  Poate că nici nu mai are rost să ne punem o asemenea întrebare. Nici Occidentul nu mai este ce-a fost. Ne îndreptăm cu toții, în ritm accelerat, spre o lume nouă, foarte diferită de lumea de până acum. Rămâne să dovedim cât suntem de pregătiți, și unii, și alții, pentru a înfrunta Marea Schimbare.“ — LUCIAN BOIA

În Splendoare și infamie, Erik Larson ne arată, în detalii cinematografice, cum i-a învățat Churchill pe britanici „arta de a fi neînfricați“. Este o poveste despre măiestrie politică, dar este și o dramă domestică intimă care se desfășoară în decorul reședinței oficiale a primului ministru, Chequers, în refugiul său din timpul războiului, Ditchley, unde el și anturajul mergeau când era luna era mai strălucitoare și amenințarea bombardamentelor era mai mare și, desigur, în Downing Street 10, în Londra. Documentându-se din jurnale, documente originale de arhivă și rapoarte de informații până nu demult secrete – unele date publicității foarte recent – Larson pune la dispoziție noi lentile pentru a înțelege cel mai negru an din istoria Londrei, văzut prin experiența zilnică a lui Churchill și a familiei sale: soția sa, Clementine, fiica lor cea mai mică, Mary, care se revoltă împotriva instinctului de protecție de pe timpul războiului al părinților săi, fiul lor, Randolph, și soția lui frumoasă, dar nefericită, Pamela, amantul Pamelei, un chipeș emisar american, și consilierii lui Churchill, la sfatul cărora apelează în momentele cele mai grele.

De la cele mai bune cărți până la cei mai mari gânditori și poeți, acest volum este o colecție concisă a moștenirii umanității. Will Durant a fost preocupat și a scris despre cele mai importante epoci, personalități și reușite ale istoriei omului, iar selecțiile sale au fost grupate în acest volum compact. Istoricul își argumentează cu elocvență alegerile, însă îi încurajează pe cititori să-și formeze propriile opinii, să scape de prejudecăți și să pătrundă într-un tărâm al minții, unde există eroii speciei noastre. Cele mai strălucite minți și idei ale tuturor timpurilor este o bibliotecă a umanității în miniatură oferită generațiilor viitoare de unul dintre cei mai importanți și prolifici istorici americani.

Perspectivei unificatoare din care este abordat fenomenul religios de Mircea Eliade, de pildă, Jean Delumeau (coordonatorul şi editorul acestui volum colectiv) i-a preferat multiplicitatea punctelor de vedere exprimate de diverşi universitari sau cercetători de marcă asupra propriei lor credinţe. Sunt reprezentate astfel toate marile religii ale omenirii: creştinismul (catolic, protestant, ortodox), iudaismul, islamismul, hinduismul, budismul, daoismul şi confucianismul, şintoismul, religiile Africii Negre, într-o dezbatere asupra patrimoniului spiritual al umanităţii. În cadrul acestei dezbateri, care nu are loc faţă-n faţă, ci prin alăturarea vocilor în spaţiul virtual format din paginile cărţii, participanţii îşi asumă miza dificilă de a caracteriza spiritul fiecărei religii. De aceea, departe de a fi neutre, poziţiile lor sunt impregnate de trăirile religioase specifice, implicând adesea vederi contradictorii, deşi expuse în spiritul unei perfecte toleranţe.În contextul lumii contemporane, dominată de tendinţe nebuloase şi de orientarea tot mai vădită spre ezoterism, beneficiem, prin străduinţa lui Jean Delumeau, de o pledoarie pentru înţelegerea reciprocă a credincioşilor, bazată pe cunoaşterea şi recunoaşterea diversităţii „faptului religios“.

„Pelerinajele, procesiunile, lumina lumânărilor, postul şi rugăciunea, dar şi cântecele şi sărbătorile depăşesc şi transcend toate credinţele. Omul are nevoie de rituri; aceste liturghii îi permit să pătrundă în spaţiul sacrului, care se va afla întotdeauna dincolo de spaţiul închis al ştiinţei. Spaţiul sacrului este locul unde omul se descoperă mai mare decât este şi unde găseşte atât ordinea universală, cât şi raţiuni de a trăi. Diferitele religii ale lumii, fiecare în limbajul ei, exaltă înţelepciunea şi înţelegerea, sinceritatea şi omenia, sfinţenia şi umilinţa – valori comune preţioase a căror dispariţie n-ar dori-o nimeni.“ (Jean DELUMEAU)

Pentru a realiza fascinanta poveste a celei mai secrete, mai puternice și mai controversate agenții militare de cercetare științifică, Annie Jacobsen se folosește de surse din interior, de interviuri în exclusivitate, de documente private și de memorii declasificate, schițând imaginea „Creierului Pentagonului“, de la începuturile sale din plin Război Rece, în 1958, până în prezent.

Aceasta este cartea esențială despre DARPA – o relatare impre sio nantă despre punctul clandestin de intersecție între știință și armata ame ricană și rezultatele adesea uimitoare, futuriste și înspăimântătoare.

O explorare fascinantă și uneori incomodă a Agenției pentru Proiecte de Cercetare Avansată în domeniul Apărării. Washington Post

O relatare minuţios documentată despre o agenţie guvernamentală secretă, mică, dar puternică, ale cărei cercetări militare afectează profund scena mondială. Comitetul Premiului Pulitzer

Măsurarea timpului a fost dintotdeauna esențială pentru civilizația umană, de la primele ceasuri solare romane până la marea invenție a GPS-ului. Dar deși ținem ochii pe ceas în fiecare zi, suntem oare conștienți de puterea pe care au dat-o ceasurile guvernelor, comandanților militari și șefilor de companii și cum ne-au modelat ele viețile și lumea?
În această carte spectaculoasă și complexă, David Rooney povestește, în 12 capitole concise, istoria măsurării timpului și a civilizației. Descoperim astfel cele mai importante invenții din istoria orologeriei, de la ceasurile medievale cu apă la clepsidrele renascentiste și de la marcajele temporale de bursă la sateliții aflați pe orbita Pământului. Aflăm cum ceasurile i-au ajutat pe oameni să navigheze de la un capăt la altul al lumii și să clădească imperii, dar i-au și dus uneori în pragul distrugerii.
Aceasta este povestea timpului, iar povestea timpului este povestea noastră.

O lucrare cu un continut educativ, care ar putea fi sintetizata in trei cuvinte: lupta (contra comunismului), suferinta (in inchisori) si credinta (in Dumnezeu si victorie). Acest triptic este esenta volumului memorialistic, in care suferintele fizice si psihice din penitenciare au fost depasite de autor prin inteligenta si credinta nestramutata in supravietuire. O marturie, care se alatura altora, despre infernul suferit de acei care au indraznit sa se opuna cu vorba sau cu fapta regimului impus de Moscova in Romania.

Despre Carol al II-lea s-a scris si, fara indoiala, se va mai scrie. Pentru ca el sta cu domnia lui in mijlocul furtunii, intre razboaie sau in pregatirea lor, intr-o vreme in care granitele se misca in plansul refugiatilor si in durerea unei tari in genunchi. Zece ani de domnie ai lui Carol al II-lea au ridicat economia si cultura regatului roman, dar nu au reusit sa-l puna la adapost de primejdie.

Imaginea lui Carol al II-lea este prin excelenta imaginea regelui in Romania, asa cum Maria, mama lui, este imaginea reginei. Carol I este personajul auster care impune romanilor seriozitate si dorinta de a ridica o tara, Ferdinand construieste Romania cea Mare, iar Mihai este frumosul tanar pe care toata lumea simte nevoia sa-l mangaie. Tatal sau, Carol al II-lea, este regele sub care procesul de modernizare a Romaniei devine rapid si generalizat. E un sef de stat priceput, plin de inteligenta. Dar si lipsit de noroc. Si cu multe defecte: afemeiat, inconjurat de prea multi oameni corupti, incapabil de reactii potrivite si la timp, fara curaj. "A fost si demon si erou; si intruchipare a puterilor intunericului, si aratare luminoasa, deschizatoare de zari mai bune", cum cu dreptate scria Grigore Gafencu. El "nu poate fi inteles daca nu este judecat in acelasi timp cu toata societatea romaneasca, care l-a hulit sau l-a adulat, exagerandu-i de atatea ori scaderile sau trecandu-i in sarcina propriile ei pacate".

Studiile si cercetarile istoriografice ale lui T.M. Islamov si T.A. Pokivailova despre atitudinea Moscovei si a Cancelariilor altor Mari Puteri fata de Transilvania in secolul al XX-lea au fost cunoscute de catre istoricii romani ai epocii contemporane prin cateva fragmente incluse in unele publicatii de specialitate. Ii datoram Profesorului Universitatii clujene Onufrie Vinteler, bun cunoscator al istoriei aceluiasi subiect si al limbii ruse, aceasta editie in limba romana a lucrarii celor doi istorici mentionati si, in felul acesta, posibilitatea ca modul de abordare, de catre istoriografia rusa a zilelor noastre, a unei teme sensibile de istorie romaneasca sa fie cunoscut si de publicul larg din Romania. Documentata in arhivele istorice rusesti si corelata cercetarilor istoriografice internationale, cartea aduce clarificari importante si interpretari interesante ale implicarii Moscovei in proiectia unei asa-numite "probleme transilvane" in desfasurarea unor episoade ale istoriei central-est europene si europene din ultimul veac. Cititorul de astazi al acestei lucrari poate intelege mai bine cum a fost creata si utilizata "chestiunea Transilvaniei" in elaborarea unor politici regionale de catre Rusia/URSS, dar si de alte Mari Puteri. Cunoasterea obiectivelor si mecanismelor prin care acei actori internationali s-au raportat la Transilvania si Romania, dar si la alte state din zona noastra, ne poate oferi lectii clare daca avem curajul sa ne gandim cu seriozitate la viitor. - Vasile Puscas

Istoria spionajului se întinde peste milenii, și totuși a fost în mare parte uitată. Lumea secretă își propune să recupereze această istorie pierdută, să demonstreze rolul informațiilor în mersul evenimentelor petrecute la scară globală și să reconsidere abordările istorice care au
neglijat componenta informațiilor.
Cartea oferă o relatare incitantă, cu agenți secreți, intrigi și acțiuni de spionaj, într-un arc de timp ce survolează secolele, trasând mutația de la divinațiile lumii antice la culegerea reală de informații în cadrul operațiunilor militare. Este astfel cartografiată evoluția rolului informațiilor în politicile de stat, de la Veneția renascentistă la Anglia elisabetană, de la Franța Vechiului Regim la America revoluționară și Rusia țaristă, ajungând până la acțiunile sofisticate din perioada modernă.

Palate și mănăstiri, strălucire și austeritate, dezbinări, iubiri și viclenie, războinici și patriarhi, trădări, ceremoniale de curte și mirese alese, mătăsuri, catifele, brocarturi și foșnet de intrigi. 

O reformulare curajoasă a modului în care percepem prezența împărăteselor care au modelat secole prin stăruința lor înțeleaptă, prin impunerea suveranității imperiale cu pricepere nebănuită și, mai des decât ne-am închipui, prin strategii nemiloase, salvând Bizanțul de la o artă pur simbolică și decorativă și redându-i lumea sa complexă, nesupusă și profund religioasă.

Deși au ajuns să obțină puterea totală în cadrul dinastiilor bizantine prin căsătorie, toate aceste împărătese au continuat să poarte purpura imperială și să exercite Ținând seama de greutatea și întinderea rolurilor lor, influența exercitată de Irina, Eufrosina și Teodora a fost neobișnuită. În Bizanțul secolelor al VIII-lea și al IX-lea, toate femeile, chiar și cele din vârful ierarhiei sociale, erau constrânse de aceleași definiții care făceau comportamentul lor acceptabil, bun sau vrednic de laudă. Orbirea unui fiu, ca să luăm un exemplu extrem, este un fapt intolerabil. Și totuși, Carol cel Pleșuv a procedat la fel ca Irina și a supraviețuit condamnării teologice (și poate și sociale). Așadar, există situații în care pot fi acceptate și gesturile cele mai „nefirești“. Iar aici descoperim un indiciu despre coincidența anormală dintre normele sociale și situațiile ieșite din comun, care ar putea să explice în ce fel cele trei împărătese și-au atins țelurile și au reușit să evadeze din sferele lor de operare obișnuite.o putere colosală singure, de la Constantinopol – Regina Cetăților, anihilându-și adversarii fără ezitare prin abile acțiuni diplomatice, pregătite pentru împărați din lumea largă, papi și califi, dar și pentru mai-marii familiilor lor. Și au reușit, cu inteligență și fără scrupule, să pună capăt iconoclasmului official și să redea icoanelor locul lor de adorație din Biserica răsăriteană, schimbând profund, în același timp, cursul istoriei, al Bizanțului, al Islamului și al întregului Apus.

O lectură fascinantă și un avertisment cu privire la pericolele ignorării istoriei

Fiii unui ceasornicar evreu din Kozienice (Polonia), Harry Lenga și cei doi frați ai săi au învățat meseria tatălui lor încă de la o vârstă fragedă. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, în urma invadării Poloniei de către Germania nazistă, soarta familiei Lenga s-a schimbat pentru totdeauna. Cu toate acestea, Harry și frații săi nu-și închipuiau că meșteșugul ceasornicăriei avea să le salveze viața. În cele mai groaznice condiții imaginabile, mereu sub amenințarea morții, au reparat ceasurile naziștilor și s-au susținut reciproc, reușind să supraviețuiască ghetourilor, lagărelor, marșului morții și oferindu-ne o lecție perenă: atunci când avem de înfruntat răul absolut, cel mai greu este să ne păstrăm umanitatea.

„O relatare despre felul în care capacitatea de rezistență, tenacitatea și priceperea în ale ceasornicăriei i-au ajutat pe Harry Lenga și frații lui să supraviețuiască războiului.” (The New York Times)

„Toate poveștile despre supraviețuire în timpul Holocaustului sunt extraordinare, dar puține sunt mai impresionante decât cea a lui Harry Lenga. Consemnată de fiul său, Scott, această mărturie despre tăria de caracter, capacitatea de rezistență, dragostea frățească și credință ar trebui citită de toți cei interesați să păstreze vie amintirea celor care, la fel ca Harry Lenga și frații săi, au găsit o cale de a rămâne în viață – și de a rămâne oameni – în fața răului.” (Dr. Michael Oren, fost ambasador al Israelului în SUA și deputat în Knesset)

Cu o postfață a autorului pentru ediția a doua
Traducere de Dana Ligia Ilin

Americanii consideră că al Doilea Război Mondial a fost „Războiul cel Drept“.Însă chiar înainte de a fi izbucnit, aliatul lor Stalin a împuşcat şi a înfometat milioane de cetăţeni sovietici şi nu s-a oprit din asta nici în timpul războiului. Deşi soldaţii americani au eliberat mai multe lagăre de concentrare, nu a au ajuns niciodată să vadă fabricile morţii, zonele în care sau petrecut masacrele şi locurile în care au fost înfometaţi atâţia oameni. În aceste locuri, Hitler şi Stalin au ucis pe scară largă civili. În doisprezece ani, pe un tărâm al morţii întins între Berlin şi Moscova, punând în practică politici de exterminare care nu aveau nimic de a face cu operaţiunile militare, regimul sovietic şi cel nazist au ucis 14 milioane de oameni. La sfârşitul războiului, tărâmurile însângerate au fost izolate de o cortină de fier, iar istoria lor a fost dată uitării.