Istorie & Politologie

Barometrul Puterii Geopolitice si Noua Ordine Mondiala reprezinta o lectura esentiala pentru oricine vrea sa inteleaga adevaratele jocuri de putere ale secolului XXI, intr-o lume a carei geopolitica este definita de lupta pentru resurse critice, rute comerciale strategice, capabilitati geomilitare si influenta civilizationala.

Noua Ordine Mondiala (NOM) se construieste astazi, in principal, din interactiunea dintre SUA, China si Rusia, fiind obiectivata in plan public prin negocierile dintre Donald Trump, Xi Jinping si Vladimir Putin. Pe acest fond transpare, in mod evident, faptul ca Occidentul colectiv isi pierde brusc aura de tip hegemonic, iar in spatele discursurilor publice despre ordine internationala, democratie, libertati si alte valori universale, se organizeaza, de fapt, o confruntare rece, cu accente preponderent geomilitare, pentru controlul si impartirea lumii in sfere de influenta.

Aceasta carte deconstruieste miturile agreate in mod curent in analizarea interactiunilor geopolitice si analizeaza, in mod concret, fortele definitorii care vor agrega Noua Ordine Mondiala, oferind, in premiera, si un instrument de evaluare denumit Barometrul Puterii Geopolitice. Veti afla astfel cine anume si in ce masura poate domina militar, controleaza rutele de transport global, impune tehnologia sau moneda de schimb, poate decide in crizele regionale s.a.m.d., dar, mai ales, cine va capata dreptul de a trasa noile sfere de influenta.

De la prezentarea Europei care si-a pierdut suveranitatea, a Africii reactivata de jocul dintre marile puteri, la o Asie transformata in mod dinamic de catre Rusia si China, pana la o America Latina disputata intre SUA si ceilalti pretendenti, aceasta carte ofera o analiza lucida, directa si fara complezente, incercand sa raspunda marilor intrebari geopolitice ale prezentului, printre care:

• Cum isi vor imparti SUA, China si Rusia noile sfere de influenta?
• In ce fel influenteaza globalizarea si tehnologia clasamentul marilor puteri geopolitice?
• Cine defineste si controleaza pietele de resurse naturale?
• Care vor fi consecintele confruntarii dintre Orient si Occident?
• Ce scop si finalitate au conflictele din Orientul Mijlociu?
• Cum se va pozitiona Europa intr-o lume post-occidentala?
• Ce rol mai poate juca Romania in noul context geopolitic?

O VASTĂ, ERUDITĂ ȘI FASCINANTĂ ISTORIE CULTURALĂ ȘI INTELECTUALĂ A ANILOR POSTBELICI Războiul Rece nu a fost doar o competiție pentru putere. A fost o confruntare a ideilor, în cel mai larg sens – economic și politic, artistic și personal. În Lumea liberă, reputatul critic și profesor de la Universitatea Harvard Louis Menand prezintă o panoramă a culturii americane în anii cruciali de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial și până la Războiul din Vietnam și ne demonstrează felul în care dinamica forțelor sociale, economice și tehnologice și-a pus amprenta asupra creațiilor minții umane în întreaga lume occidentală. Interferențele culturale transatlantice și schimbul bogat de idei și valori între America și Europa au marcat această epocă și au conturat o nouă lume care s-a forjat sub semnul definitoriu al libertății.

Este o istorie încheiată, iar la peste 30 de ani de la căderea comunismului ar fi momentul potrivit să lăsăm la o parte orice alte considerente în favoarea înțelegerii, explicației ce animă de la un capăt la altul acest demers. Nu este vorba deci despre o carte scrisă din perspectiva a ceea ce se numește îndeobște, cu o formulă mai degrabă înșelătoare, „memoria comunismului“. Nu demasc, nu țin rechizitorii, nu dau sentințe; la fel cum, invers, nu relativizez, edulcorez sau dau certificate de bună purtare. Nu acesta este rolul istoriei, ci de a relata și analiza faptele cu cea mai mare acuratețe omenește posibilă. Autorul

Eugenia Bojoga, profesoară de lingvistică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, este o doctă și foarte laborioasă cercetătoare a problematicii legate de evoluția limbii române la est de Prut și de identitatea națională reprimată a românilor din acest spațiu, supuși vreme de două sute de ani unui metodic proces de rusificare – prin exterminare fizică sau, mai insidios, prin școală și propagandă, dar cu efecte nu mai puțin devastatoare.

Autoarea pune accentul pe conexiunea strânsă între limbă și identitate, demonstrând că limba română a fost pervertită (transformată în „limbă moldovenească”), în conformitate cu politica națională sovietică, ideologia moldovenismului fiind construită pe baza graiului moldovenesc stâlcit, poluat cu rusisme, vorbit în Transnistria în anii ’20 ai secolului trecut, și augmentată cu falsuri grosolane despre un „destin moldovenesc” diferit de cel al românilor din dreapta Prutului.

Vitalie Ciobanu

Volum distins cu Premiul Nicolae Bălcescu al Academiei Române, în anul 2016

(fragment Introducere)

Am publicat prima ediție a prezentei lucrări în vara anului 2014, într-o perioadă care ar putea părea, prin comparație cu cea pe care o traversăm acum, una mai puțin agitată, în care tensiunile internaționale, deși existente, nu se manifestau cu amploarea și valul de pierderi umane și distrugeri, specifice confruntărilor unui război care se desfășoară deja de aproape trei ani – declanșat prin agresiunea Rusiei putiniste împotriva Ucrainei, și al cărui sfârșit este dificil de anticipat.

Într-o perioadă extrem de dificilă, în care evoluțiile de pe scena internațională stârnesc deopotrivă neliniște și îngrijorare, atât în cazul SUA, cât și al celorlalte state din NATO, democrațiilor occidentale în ansamblul lor, sursele de tensiune din peninsula coreeană, deși au trecut oarecum în plan secund în contextul războiului din Ucraina și al crizei din Orientul Mijlociu, continuă să pulseze amenințător și imprevizibil, iar principalul reper din acest punct de vedere este evident reprezentat de Coreea de Nord, mai ales prin prisma tipologiei regimului său, precum și prin natura implicării sale în conflictul ruso-ucrainean (prin livrarea masivă de echipamente și muniție de război Kremlinului). Prin urmare, analiza unor etape-cheie (precum perioada războiului din Coreea) ale background-ului politic al regimului de la Phenian, dar și a conexiunilor existente între acesta și alte state ce aparțineau taberei „democrațiilor populare”, se constituie într-o temă de cercetare de actualitate, care poate oferi indicii sau răspunsuri în legătură cu evenimente recente sau decizii asumate în cadrul mecanismului de putere de la Phenian, inclusiv privind natura relațiilor bilaterale ruso-nord-coreene.

„Erodarea imaginii regelui Carol al II-lea a progresat o dată cu gafele, greşelile şi crimele pe care în final le-a înfăptuit, spre sfârşitul domniei şi al regimului. Răbufnirea din primele zile ale lunii septembrie 1940 era previzibilă. Întreaga propagandă, de-a lungul unui deceniu, paradoxal, nu a făcut decât să pregătească – prin supra-saturare – reacţia produsă după prăbuşirea regimului. Domnia lui Carol s-a sfârşit, nu mai puţin aventuros decât a debutat, printr-o fugă din ţara în care a lăsat, finalmente, un gust amar.” DANIEL FOCȘA

Adriana Cordali oferă o explorare rară, neintermediată, a modului în care puterea totalitară a funcționat (și cum i s-a rezistat) prin mijloace vizuale în România comunistă. Explorarea de către Cordali a tropilor vizuali ai ideologiei comuniste existenți în imagini, monumente și cinematografie, ca manifestări ale violenței epistemice, servește ca o reamintire importantă a faptului că regimurile politice sunt, totodată, și regimuri de vizualitate care controlează ceea ce se vede, cum se vede sau ceea ce nu se permite a se vedea. Prof. dr. Cezar Ornatowski, Profesor de Retorică și Studii de Scriere la Universitatea de Stat din San Diego, California, SUA

Dr. Adriana Cordali, cercetător în retorică, scriitoare, și traducătoare, oferă relatări personale și o analiză elegantă a instrumentelor retorice ale totalitarismului din România Comunistă (1945–1989). În egală măsură o etnografie și un regal în domeniul retoricii, cartea se axează pe experiențele de viață ale “decrețeilor”, născuți în România în urma Decretului 770 din 1966, o lege anti-avort care punea în practică comanda dată de Partidului Comunist Român femeilor, aceea de a avea cât mai mulți copii. Această carte este o capsulă de memorie care avertizează. Prof. dr. Elena Gabor, Profesor de Comunicare Organizațională, Universitatea Bradley, Peoria, Illinois, SUA

Adriana Cordali oferă o perspectivă unică asupra unui subiect subreprezentat în domeniul retoricii. Această carte este inedit de accesibilă deopotrivă omului de rând și cadrelor universitare, deși abordează două concepte dificile: regimul din România comunistă și retorica vizuală. Rezultatul este o dinamică între relatări personale, care oferă context istoric, și un discurs academic despre retorica vizuală. Dr. Christene D’Anca, Lector Universitar Doctor, Universitatea din California, Santa Barbara, California, SUA

Cartea de memorii scrisa de generalul H.-D. H. von Rohden, despre Luftwaffe in Batalia de la Stalingrad, este o radiografie a militarului care a participat direct la operatiunile de pe front si din spatele acestuia.

„Mihai Ralea e azi un personaj aproape uitat în istoria României. Și totuși, ca intelectual și ca om politic, figura sa s-a aflat multă vreme – și sub multe regimuri – în prim-planul scenei publice românești: psiholog, sociolog, profesor universitar, membru de marcă al PNȚ și redactor-șef al ziarului Dreptatea, discipol al lui Virgil Madgearu și protejat al lui Armand Călinescu, ministru al muncii în timpul regelui Carol II, susținător al modelului de corporatism inspirat din fascismul italian, apoi tovarăș de drum al comuniștilor și ambasador al Republicii Populare Române în SUA.

Acuzat de oportunism de către mulți dintre contemporani, biografia lui reprezintă, în ultimă instanță, un foarte interesant studiu de caz despre supraviețuire – politică și personală – în vremuri tulburi, la întretăierea dintre dictaturi și totalitarisme. De aceea e chiar de mirare că nici un istoric nu s-a aplecat până acum asupra ei.

O face, iată, Cristian Vasile, într-o carte scrisă cu obiectivitate, acribie și cu o riguroasă atenție la detalii. Această primă biografie dedicată lui Mihai Ralea în istoriografia românească reprezintă un adevărat eveniment editorial și o lectură pe cât de interesantă, pe atât de actuală.“ — ALINA PAVELESCU

„O cercetare sobră, precisă şi erudită: Cristian Vasile reconstruiește, din fragmentele de epocă şi documentele de arhivă, imaginea unui intelectual care alege să se reinventeze totalitar, colaborând cu carlismul şi cu regimul de «democrație populară».“ — IOAN STANOMIR

Încă de la început, francmasoneria s-a înconjurat, prin simbolurile și însemnele sale, cu o aură de mister și echivoc. Și totuși istoria Breslei e presărată cu nume dintre cele mai distinse și provenind din toate domeniile, de la Mozart, Benjamin Franklin și Churchill până la Buzz Aldrin, Walt Disney sau Shaquille O'Neal. Din 1717, când și-a pus bazele la Londra ca o frăție secretă vag umanitaristă și metafizică, masoneriei i-au fost de-ajuns doar două decenii ca să cucerească tot globul. Deja în vremea lui George Washington credințele masonice impregnau întreaga națiune americană ce tocmai se năștea.

Rețelele Breslei au ținut laolaltă teritoriile Imperiului Britanic; sub Napoleon, s-au transformat în instrument al autoritarismului, apoi în paravan pentru conspirațiile revoluționare. Și mormonii, și mafia siciliană își datorează originile masoneriei. Treptat, membrii acesteia au devenit pe cât de temuți, pe atât de influenți. În ochii Bisericii Catolice, în schimb, n-au fost altcumva decât vânduți diavolului. Hitler, Mussolini și Franco percepeau lojile ca pe niște surse de răspândire a maladiilor pacifismului, socialismului și influenței evreiești; au încercat să le stârpească.

Cartea profesorului John Dickie constituie o explorare captivantă și ieșită din canoane a unei mișcări care nu numai că a contribuit la formarea societății moderne, dar are și acum un impact substanțial asupra lumii, fie și numai prin valul de teorii ale conspirației pe care l-a stârnit. La cei 400.000 de membri în Marea Britanie, peste un milion în SUA și aproximativ șase milioane în întreaga lume, e important să înțele­gem rolul pe care îl joacă încă francmasoneria în zilele noastre.

Ceea ce veți citi nu e o poveste cu eroi și antieroi, cu tușe limpezi de alb și negru. Este povestea unei umanități fragile, imperfecte, prinse în vârtejul unei crize sistemice, obligată să își revizuiască dramatic și în grabă reperele, să facă, tot în grabă, alegeri cruciale de care depindea întreaga sa existență viitoare. E, de asemenea, povestea indivizilor care o compun, care încearcă să supraviețuiască și care, în ultimă instanță, aleg – pentru că alegerile, mai ales cele morale, sunt întotdeauna individuale. Orice asemănare cu prezentul nu e deloc întâmplătoare.

Azi mai mult ca oricând, societatea românească are nevoie de cărți de istorie care să readucă împreună toate tipurile de memorie a evenimentelor traumatizante. Ne propunem să adunăm vocile aparent disparate, discursurile aparent paralele, perspectivele aparent contrastante într-o imagine care ne poate ajuta să înțelegem tabloul general. Toate personajele cărții noastre – militari și civili, femei și bărbați, tineri și mai puțin tineri, români și ne-români, bogați și săraci, decidenți sau cetățeni de rând, vedete sau simpli anonimi – au trăit împreună în aceeași Românie. Poveștile însumate ale vieții lor sunt piesele din care se construiește istoria epocii.

În anii celui de-al Doilea Război Mondial și în lungile decenii de comunism, barbaria oarbă a făcut numeroase victime în România. Ar fi profund nedrept să le uităm sau să nu le cinstim amintirea așa cum se cuvine. Și mai nedrept față de toate victimele totalitarismelor secolului XX ar fi însă să nu învățăm nimic din istoria care le-a zdrobit viaţa… Orbirea are întotdeauna un preț greu de plătit.

ALINA PAVELESCU (n. 1972) este arhivistă, istoric, scriitoare și traducătoare. Are un doctorat în științe politice obținut în 2009 la Institutul de Studii Politice din Paris, cu o teză intitulată Le Conducător, le Parti et le Peuple. Le discours nationaliste comme discours de légitimation dans la Roumanie de Ceauşescu (1965–1989). A debutat în literatură cu romanul Moștenirea babei Stoltz (Herg Benet, 2016). În 2019, a publicat la Humanitas romanul Sindromul Stavroghin. A editat corespondență și memorialistică inedită aparținând Marthei Bibescu, Annei Kretzulescu-Lahovary și lui Louis Basset, secretarul personal al regilor Carol I și Ferdinand I. Cea mai recentă traducere: Aude Terray, Singură împotriva tuturor. Viața prințesei Martha Bibescu, Humanitas, 2025. Cea mai recentă lucrare de autor: Revoluția din 1989 povestită celor care nu au trăit-o, Art, 2024.

ȘERBAN-LIVIU PAVELESCU (n. 1967) este cercetător la Institutul de Studii Politice de Apărare și Istorie Militară din București. Are un master în științe politice la Institutul de Studii Politice din Paris și un doctorat în istorie la Universitatea din București. A publicat volumul Stat și Biserică în reconstrucția politică a societăților postcomuniste din Balcani (Editura Militară, 2013). A editat și îngrijit volumul Aliatul inamic. Descompunerea armatei ruse și pericolul bolșevizării României. 1917–1918 (Humanitas, 2020). În ultimii ani a publicat, în lucrări colective apărute în România și în străinătate, studii referitoare la memorialistica și istoriografia celui de-al Doilea Război Mondial. Cel mai recent dintre acestea, „Memory, Historiography and Monuments of World War II in Comunist Romania. An Analysis of the Ideological Impact of Societal Memory“ a apărut în Areti Adamopoulo, Anna Maria Droumpouki (eds), Monuments for World War II: Memory and Oblivion in the Balkans and Central-Eastern Europe, University of Ioannina/ Hellenic Foundation for Research and Innovation, 2024.

„Unul dintre cele mai controversate subiecte din România perioadei de după Revoluția din 1989, de tranziție la democrație, a fost reforma sistemului de securitate. Chiar și astăzi, aceste servicii se află în centrul multor teorii ale conspirației. Și totuși de la ele se așteaptă să protejeze societatea și să ofere sprijin celor care iau decizii, într-o perioadă de amenințări și incertitudine. Felul în care instituțiile de apărare din România sunt supravegheate și controlate în spiritul democrației constituie un important test al funcționării și responsabilității statului postcomunist. Marian Zulean oferă o analiză solidă și bine documentată a rolului, structurii și competenței acestor servicii începând din 1990 și până în prezent.“ — DENNIS DELETANT

Sistemul de securitate al României continuă să fie marcat de dis­funcțiile moștenite din perioada comunistă: mentalități rigide, reflexe instituționale depășite, carențe structurale care persistă de peste trei decenii. În ciuda reformelor declarate, statul român funcționează încă pe o arhitectură fragilă, construită în parte pe compromisuri și improvizații. România nu este o țară cu adevărat sigură, ci una aflată într-un echilibru precar, protejată mai degrabă de conjuncturi favorabile decât de un sistem solid.

Cartea aceasta oferă un diagnostic lucid și necruțător, în mozaicul complicat al istoriei noastre recente. Într-un peisaj internațional marcat de tensiuni regionale, conflicte hibride și reașezări geopolitice la granițele țării, autorul ridică o întrebare esențială: cât timp mai poate conta România pe conjuncturi favorabile în locul unei strategii coerente?

Articolele reunite aici combină perspectiva istorică și observațiile de actualitate, oferind o imagine complexă a modului în care inerțiile instituționale, lipsa de viziune și ignorarea semnalelor de avertizare pot transforma vulnerabilitatea într-o amenințare reală. Este o carte deopotrivă necesară și inconfortabilă, o reflecție critică asupra unei securități naționale mai degrabă declarative decât garantate.

MARIAN ZULEAN este profesor abilitat la Universitatea din Bucureşti. A obținut un doctorat în sociologie la aceeași universitate şi un master în politici publice şi relaţii internaţionale la Universitatea din Pittsburgh. A publicat mai multe cărţi şi articole despre relaţiile dintre armată şi societate, în domeniul sociologiei militare și al studiilor de securitate. Cea mai recentă carte (coeditată) este Social Values and Identities in the Black Sea Region (Bloomsbury, 2023). Înainte de cariera academică, a avut şi o bogată experienţă practică, în calitate de consilier la Preşedinţia României şi de ofiţer paraşutist (în Ministerul Apărării Naționale). Ca urmare a contribuţiei la aderarea României la NATO a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militară“. În prezent, pregăteşte un volum despre Şcoala sociologică de la Bucureşti în arhivele americane, alături de Zoltán Rostás.

 

Introducere şi comentarii de Alex Drace‑Francis

„În prima jumătate a secolului al XIX-lea, lumea s-a pus în mişcare. Epoca de făurire a statelor şi culturilor naţionale a fost plină de conexiuni transnaţionale. O descoperire recentă ne permite să recitim povestea aceasta, dar să şi aflăm multe lucruri noi despre starea lumii de atunci, prin ochii unui personaj uitat. Scrisorile și reportajele lui Bernhard Stolz – jurnalist și om de litere cu ascuțit simț critic, un personaj erudit, monden, cu vederi deschise, şi un fin comentator al artei, literaturii, muzicii – se remarcă prin curiozitatea, precizia şi umorul cu care autorul observă, oriunde călătorește – la Pesta, București ori Constan­tinopol –, viața locală. 

De la ceremoniile de curte «de sus» la viaţa domestică «de jos», de la fenome­nele astronomice de pe cer la canali­zarea de sub pământ, almanahuri, artificii, bâlciuri, cântăreţe, chelneri, comete, girafe – nimic nu scapă privirii atente a praghezului Stolz.“ — ALEX DRACE-FRANCIS

„Mă voi strădui să vă zugrăvesc întâmplările ciudate și puțin cunos­cute ale capitalei noastre în adevăratele lor culori… Bukarest – mai corect Bukurest, adică după etimologia general acceptată: loc al bucuriei, al plăcerii – nu face o impresie favorabilă călătorului care vine de la Dunăre. Întinderea sa nu e mai mică decât a Parisului, dar oraşul e construit aşa de năstruşnic, încât cu greu ar putea exista vreun altul asemănător. Te crezi într-un sat mare în care sunt mai multe case frumoase, dar mai ales barăci destul de mizerabile. Amestecul frapant de elemente orientale și europene este inconfundabil și vizibil în toate privințele: mod de viață, îmbrăcăminte, obiceiuri, instituții, biserică, sistem politic. Totul poartă încă un caracter de bază oriental, dar cu multe schimbări.“ — BERNHARD STOLZ

Între speranțe, promisiuni și interesele guvernanților Prin alegeri se produce selecția și legitimarea unei elite politice de a accede și a gestiona puterea politică la un moment dat în societate. Mecanismul electoral permite alegătorilor să tragă la răspundere pe cei aleși dacă nu și-au respectat promisiunea prin care au obținut mandatul pentru a gestiona trebuirile țării. Istoria alegerilor care au avut loc pe parcursul secolului al XX-lea ne arată că acest mecanism rareori a funcționat. Cunoașterea modului cum oamenii au votat în trecut, care au fost speranțele lor în fiecare ciclu electoral și cum acestea s-au aliniat sau nu cu interesele celor care au primit votul pe parcursul secolului al XX-lea a devenit un obiect important al analizei și cercetării atât din partea istoricilor cât și a politologilor, juriștilor, sociologilor etc. Din această perspectivă, România secolului al XX-lea poate reprezenta un excelent studiu de caz. Suveranitatea poporului, afirmată în toate constituțiile care au consacrat baza juridică a statului, a fost exprimată, cu excepția anilor 1940-1946, prin organizarea perioadică a alegerilor generale, locale sau parțiale. Acestea au devenit „materia” primă pentru cercetarea istorică de-a lungul deceniilor, iar istoricii care au semnat studiile și analizele cuprinse în acest volum nu constituie o excepție.

„Mihaela Şerban argumentează convingător că legalitatea comunistă în Europa Centrală şi de Est, în perioada socialistă, ar trebui înţeleasă în egală măsură ca instrument de represiune al statului şi ca spaţiu pentru continuitate, acomodare şi subversiune. Acest argument este susţinut de multiple surse istorice şi de arhivă, precum şi de interviuri referitoare la naţionalizarea şi exproprierea locuinţelor din regiunea Banat, între 1945 şi 1965. Subliniind continuităţile semnificative dintre tradiţia dreptului civil interbelic şi dreptul socialist, autoarea depăşeşte cu mult limitele unui studiu de caz specific. Monografia are implicaţii mai largi pentru relaţiile complexe dintre orice sistem juridic şi subiecţii săi, într-o societate nedemocratică.” (Monica Ciobanu, State University of New York at Plattsburgh)

Bazându-se pe o vastă documentare pe care o sintetizează cu talent și nepărtinire, Eric Berkowitz compune o imensă frescă a modului în care societatea și instituțiile ei de putere s-au infiltrat în patul individului în tentativa de a orienta, a reglementa și a pedepsi una dintre cele mai intime acțiuni umane: sexul. Fără formalisme și teorii juridice aride, cartea reprezintă o lectură plăcută prin numeroasele relatări și povestiri – unele comice, chiar surprinzătoare pentru cititorul contemporan – despre felul cum au evoluat mijloacele prin care individul s-a văzut constrâns – și de multe ori pedepsit – de mecanismele opresive ale societății. Avem, în ansamblu, o adevărată istorie a luptei cu „păcatul originar” în diversele lui epoci și manifestări (adesea minoritare), începând cu primele legi ale vechilor regate din Mesopotamia până la faimoasele procese din timpurile mai recente ale lui Flaubert, Baudelaire, Oscar Wilde sau Roman Polanski.

Eric BERKOWITZ este jurnalist şi jurist. Ca avocat, a practicat în domeniile proprietăţii intelectuale şi al litigiilor în afaceri. A publicat reportaje de investigaţie în Los Angeles Times şi întreţine interesul publicului pentru practica judiciară în domeniile violenţei în familie şi al minorităţilor sexuale, documentate prin anchete realizate printre azilanţii politici din Statele Unite. Colaborează constant la publicaţii precum The New York Times, Washington Post, The Economist, LA Weekly. Cărţile publicate mai includ The Boundaries of Desire: A Century of Good Sex, Bad Laws, and Changing Identities (2015) şi Dangerous Ideas: A Brief History of Censorship in the West, from the Ancients to Fake News (2021).

Ca specialist în filosofie și propagandă și fiu al unor refugiați din Europa celui de-Al Doilea Război Mondial, Jason Stanley a înțeles de multă vreme că societățile democratice, inclusiv Statele Unite, pot fi vulnerabile la fascism. În cartea Cum funcționează fascismul, autorul identifică zece piloni ai politicii fasciste – apelul la un trecut legendar, propaganda, antiintelectualismul, irealitatea, ierarhia, victimizarea, legea și ordinea, anxietatea sexuală, favorizarea „inimii țării” și desființarea bunurilor publice și a sindicatelor – care constituie atât un diagnostic de urgență al tacticilor utilizate de politicienii de dreapta pentru a distruge democrațiile, cât și și o perspectivă critică asupra momentului actual.

Stanley împletește reflecții asupra istoriei, filosofiei, sociologiei și teoriei critice a raselor cu povești contemporane din Ungaria, Polonia, India, Myanmar și Statele Unite, printre alte țări, evidențiind pericolele imense ale limbajului și credințelor care separă oamenii în „noi” și „ei”. Prin revelarea unor tipare tulburătoare, la fel de răspândite astăzi ca în trecut, Stanley arată că unele elemente ale politicii – retorica și mitul – pot deveni prea rapid politică și realitate. El susține că numai recunoscându-le putem începe să le opunem rezistență și să revenim la idealurile democratice.

Un filosof de la Yale identifică cei zece piloni ai politicii fasciste, descriindu-le istoria profundă și terifianta ascensiune.

Cartea oferă o analiză fascinantă a ideologiei fasciste, împletind cu agilitate exemple din Germania, Italia, Ungaria, Rwanda și Myanmar până în Serbia și, da, SUA. Pe măsură ce avansează în cadrul său conceptual al celor mai importante caracteristici ale subiectului, Stanley include observații mai subtile care, pentru unii cititori, pot părea surprinzător de apropiate de realitatea lor. — The Guardian

Jason Stanley scoate în evidență felul în care libertățile oamenilor dispar când alegătorii susțin politicieni care promovează politica dezbinătoare a lui „noi contra ei”, denigrând cooperarea, compromisul și respectul față de ceilalți. Cum funcționează fascismul explică în termeni conciși și ușor de înțeles modul în care sunt manipulați oamenii să renunțe la drepturile dobândite care au făcut America măreață. — David Cay Johnston, câștigător al Premiului Pulitzer și autor al cărților It's Even Worse Than You Think și The Making of Donald Trump

O eternă întrebare despre istorie: se repetă  ea oare? Aliații au învins fascismul în urmă cu aproape 75 de ani. Dar renaște el? Populismul național al lui Trump și Bannon, Brexit, Orban și ascensiunea dreptei maghiare, Mișcarea Cinci Stele din Italia, Erdoğan – Jason Stanley încearcă să răspundă la tot felul de întrebări în cartea sa extraordinară. Pentru cei care neagă sau au îndoieli, cartea lui Stanley oferă dovezi copleșitoare că fascismul este viu, sănătos și în ascensiune. Este un semnal de alarmă care ne îndeamnă să ne trezim, să fim atenți și să facem ceva. — Errol Morris, regizor și autor al cărții The Ashtray

Analiza uimitoare făcută de Jason Stanley nu a făcut decât să sporească în importanță de la apariția acestei cărți, în 2018. Este una dintre cărțile definitorii ale acestui deceniu. — Elizabeth Hinton, autoarea cărții From the War on Poverty to the War on Crime

Nicio altă carte nu este atât de relevantă pentru momentul actual. — Claudia Rankine, autoarea cărții Citizen

TREI MILENII DE ISTORIE EUROPEANĂ ÎNTR-UN SINGUR VOLUM DE PARCURS ÎNTR-O SUFLARE

În această carte de mici dimensiuni, dar de o extraordinară densitate din punctul de vedere al informației conținute, istoricul John Hirst investighează calitățile care au făcut din Europa o civilizație care a schimbat lumea.

De la grecii antici până în prezent, de la Revoluția Industrială până la războaiele mondiale și perioada postbelică, Hirst explorează în detaliu ceea ce face Europa unică: evoluția sa politică; influența formativă a granițelor sale lingvistice; rolul crucial jucat de luptele pentru putere dintre papă și împărat; și, desigur, marile invazii și cuceriri care au transformat continentul. Înțelegerea extrem de clară a lui Hirst asupra cauzei și efectului ne ajută să vedem cu o claritate strălucitoare cum istoria Europei – creuzetul democrației liberale – modelează felul în care trăim astăzi. Scrisă cu claritate, sentiment și o fermecătoare doză de umor, Cea mai scurtă istorie a Europei este o capodoperă. Citită într-o zi, va rămâne în memoria cititorului pentru tot restul vieții.

„Construită cu talent și concis, bogată în fapte, sentimente și detalii, captivantă, provocatoare și amuzantă.“ James Button, jurnalist și editor

„Clară, lucidă și evocatoare.“ Australian Book Review

„Excelentă, cartea care te face să reflectezi la fiecare pagină.“ Courier Mail

„Scrisă într-un stil accesibil, care amintește de prelegerile unui profesor de istorie pe care îl iubim tocmai pentru că ne provoacă gândirea, această sinteză a istoriei europene are un larg impact. Grafica simplă și inteligentă clarifică tezele lui Hirst și le face memorabile.“ Booklist

JOHN HIRST (1942–2016) a fost un istoric și comentator social renumit, ale cărui cărți de notabile includ Australian History in Seven Questions și The Australians. Profesor de istorie la Universitatea La Trobe timp de aproape 40 de ani, a locuit în Melbourne, Australia.

Dr. FILIP SLAVESKI este profesor de istorie europeană modernă la Australian National University și autorul lucrărilor Remaking Ukraine after WWII și The Soviet Occupation of Germany.

În 23 martie 1993, Ioan Mircea Pașcu prelua funcția de secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale, într-o perioadă de mari mize politico-diplomatice pentru România și de reconfigurări geopolitice. Aflată în acești ani sub conducerea a doi miniștri – generalul Niculae Spiroiu (1992–1994) și Gheorghe Tinca (1994–1996) –, armata română a intensificat contactele cu NATO, concretizate prin demararea programului Mil-to-Mil de cooperare cu americanii și semnarea documentului-cadru al Parteneriatului pentru Pace.

Chiar dacă România nu a făcut parte din primul val al aderării fostelor state comuniste la alianța nord-atlantică, a consolidat acest proces. Volumul, scris asemenea unui jurnal, dezvăluie o felie de istorie, toate negocierile secrete din domeniul apărării, precum și întâmplări de la cel mai înalt nivel al vieții politice, financiare și economice a României în tranziție.

„În urma discuțiilor purtate cu ofițerii, s-a desprins concluzia că cel mai agreat pentru funcția de secretar de stat este Ioan Mircea Pașcu, pentru calitățile sale profesionale și umane cadru universitar, absolvent al unor cursuri în Occident, fost membru al echipei preș-edintelui țării, vorbitor de limbi străine, cunoscut ca o persoană inteligentă, conciliantă, empatică și de echipă. Desigur că au existat nemulțumiri, neajunsuri, răutăți, dezinformări ori atacuri nemeritate, dar prezența sa în conducerea ministerului a fost un real succes. Ministerul a beneficiat de numeroasele sale conexiuni în lumea politică, diplomatică, financiară, academică și sportivă, pe care le-a întrebuințat în folosul armatei. Ca șef al direcțiilor Contraspionaj și de Informații Militare, am beneficiat permanent de sprijinul său calificat în numeroasele noastre întâlniri cu delegații militare străine în cadrul cărora intervențiile sale erau pline de conținut, constructive și prezentate în manieră diplomatică.” General Decebal Ilina

Descrierea Angliei din secolul al XIV-lea, cu referiri pasagere la Europa continentală este o adevărată incursiune în istorie. Sunt prezentate informații despre alimente, vestimentație, legi, obiceiuri, călătorii sau divertismentul din acele vremuri.

Prezentarea conflictului dintre romani și hunii conduși de Attila, cu accent pus pe personalitatea căpeteniei hunilor, dar și a perioadei premergătoare prăbușirii Imperiului Roman. Un răsfăț literar pentru cei interesați de Imperiul Roman, dar și pentru pasionații de istorie militară.

În 1923, E.O. Hoppé a realizat primul și cel mai veridic portret fotografic de țară – portretul României Mari –, lăsând o moștenire iconografică de valoare perenă.

Artistul a adus numeroase servicii României și familiei regale prin fotografiile și publicațiile sale. Pe lângă portrete și reușite peisaje citadine, Hoppé a fotografiat și câteva frumoase peisaje naturale, câmpenești, acvatice sau montane care l-au atras prin spectaculozitatea lor.

În anii 1830, Dobrogea era aproape necunoscută lumii occidentale. Călătorii străini o descriau drept o câmpie nepopulată și săracă.

Zonă periferică a Imperiului Otoman, Dobrogea a căpătat o mai mare importanță strategică după ce Rusia a ajuns la Gurile Dunării, preluând astfel controlul asupra liberei navigații. Inginerii, negustorii și diplomații europeni au propus construcția unui canal sau a unei linii ferate care, ajungând la Constanța, trebuia să ușureze comunicațiile dintre Europa Centrală și Constantinopol, ocolind și zona periculoasă a Deltei. În 1860, la scurt timp după Războiul Crimeii, un consorțiu britanic a finalizat prima cale ferată din regiunea Balcanilor, legând Cernavodă de Constanța. Era o scurtătură în spațiu și timp care promitea să revoluționeze profitabilul comerț cu cereale dunărene.

Povestea Dobrogei ne este și astăzi puțin cunoscută. Pornind de la destinul spectaculos al căii ferate dobrogene, de la conturarea primelor proiecte și până la vânzarea ei către statul român, în 1882, Constantin Ardeleanu ne oferă, cu rigoare documentară, dar și cu gust pentru narațiune, o adevărată istorie a acestei provincii. Infrastructura modernă de transport este un punct de plecare pentru a analiza complexitatea „civilizării“ Dobrogei Centrale, cu referire la transferul de tehnologie modernă, colonizarea și urbanizarea rapidă, reprimarea fărădelegilor și domesticirea naturii. Episoadele pe care le întâlnim în carte par adesea desprinse dintr-un western clasic. Inginerii britanici au adăugat noi tușe imaginii Dobrogei ca „Est Sălbatic“, un spațiu periferic, primitiv, exotic și violent, dar bogat în resurse naturale, care se putea dezvolta doar prin tehnologie modernă și capitalism.

Cartea pe care o țineți în mână e tot ce poate fi mai aproape de un proces al comunismului românesc, în accepțiunea morală și istorică. La peste 35 de ani de la căderea regimului Ceaușescu, cu excepția raportului Comisiei Tismăneanu și a câteva inițiative private curajoase, comunismul riscă să scape basma curată la judecata istoriei, deși a făcut în România în jur de 800.000 de victime, dintre care 100-150.000 de morți.

Astăzi, nici vinovații, nici victimele nu mai au cum vorbi într-o sală de tribunal. O fac însă în paginile volumului lui Dennis Deletant, care, ținând seama de anvergura și acribia documentării, are toate șansele să devină o monografie definitivă a comunismului românesc. Sursele vii sau de arhivă pe care le-a consultat istoricul timp de mai multe decenii alcătuiesc un tablou complet și apăsător al celor peste 40 de ani de dictatură comunistă din România și demontează multe „adevăruri“ folclorice care continuă să circule, în lipsa unei lucrări de referință – precum acela că regele Mihai i-ar fi dat pe Ion și Mihai Antonescu pe mâna comuniștilor sau că Gheorghiu-Dej ar fi fost un politician rudimentar, cvasianalfabet.

Oricât de apropiat ar fi Dennis Deletant de România, privirea detașată a cercetătorului străin obiectivează și contextualizează lucrurile, conferind narațiunii istorice calmul necesar înțelegerii profunde.

„Implicarea mea în studiile românești s-a produs la jumătatea anilor 1960, cu studiul limbii și literaturii, și a ajuns să se extindă în mod natural la istorie și cultură, ca întreg. Studiul detaliat desfășurat pe parcursul a mulți ani s-a combinat cu experiențele proprii. Cercetările mele se bazează nu numai pe surse primare, ci și pe contactele mele cu disidenții, mai ales poeți și critici, care au apărut pe scena publică în stadiile târzii ale regimului Ceaușescu. Nu e de mirare că am devenit persona non grata pentru regim în ultima parte a anului 1988. După Revoluția din 1989, acest gen de identificare morală cu societatea – în cel mai larg sens al acesteia – mi-a deschis uși care erau închise celor mai mulți dintre cercetătorii autohtoni și «occidentali». Investigațiile mele cu privire la aparatul de securitate și conexiunile lui cu conducerea politică reflectă aceste experiențe…  Vizitatorii României de azi vor găsi încă destule vestigii ale moștenirii regimului Ceaușescu, printre care, mai ales, monumentala Casă a Poporului din centrul Bucureștiului, cea mai mare clădire din Europa, și fabricile abandonate rezultate din efortul de industrializare al regimului. Mai puțin vizibile sunt cicatricile psihologice rămase în urma regimului său represiv. Această carte încearcă să ofere o radiografie a lor.“ — DENNIS DELETANT

Cine este mai pregătit să facă față provocărilor și să apere principiile într-o lume modernă instabilă? Cei cu identități naționale, religioase, etnice sau tribale puternice, care acceptă democrația, sau democrații care renunță la identitate ca pe un fel de prejudecată care creează diviziuni?

Bazându-se pe experiența personală ca disident sovietic și prizonier politic, Sharansky explorează modul în care identitatea a fost sursa rezilienței și a sensului în fața opresiunii. După cum el însuși mărturisește, „Democrația (...) oferă libertate; identitatea oferă direcție.”

Volumul de față este considerat un succesor spiritual al volumului The Case for Democracy (2004), unde Sharansky pledează pentru extinderea democrației ca reacție la tiranie și terorism.

Natan Sharansky susține că un cosmopolitism lipsit de valori, chiar și în sisteme democratice, este periculos. Este de preferat să avem identități ostile încadrate în democrație decât democrați indiferenți la chestiunea identității. Într-o provocare viguroasă și perspicace atât pentru stânga, cât și pentru dreapta, Natan Sharansky, așa cum a dovedit în repetate rânduri, pune exact diagnosticul epocii noastre, sfâșiate între populism, criză identitară și criterii morale precum umanism, toleranță și drepturi ale omului.

Peter Brown ne-a oferit ceea ce și astăzi continuă să fie cartea despre Augustin, o lucrare devenită clasică, valoroasă deopotrivă atât prin documentarea minuțioasă și limpezimea ideilor, cât și prin rafinamentul și eleganța stilului. Este o biografie, dar una intelectuală, etapele vieții lui Augustin fiind ingenios însoțite de prezentarea contextului istoric, social, cultural și ideatic al unei epoci de crepuscul al Antichității târzii ce anunța deja un Ev Mediu gata să se nască. Rând pe rând, sunt analizate numeroasele fațete ale personalității lui Augustin, încă din primii ani de școală, petrecuți sub semnul educației clasice romane, urmați de căutările intelectuale și spirituale inerente unui tânăr atras de scepticismul lui Cicero, de neoplatonicienii Plotin și Porfir și de învățăturile lui Mani. Îl urmăm la Milano și Roma ca profesor de retorică și discipol al lui Ambrozie, cel care avea să-l și creștineze. Revenit în Africa, Augustin își va duce campania polemică împotriva păgânismului, a donatismului și a pelagianismului, de pe poziția de episcop al Hipponei. Acest lung itinerariu ne prilejuiește o introducere în principalele idei filosofice și teologice aflate la baza marilor lucrări augustiniene, dar și în bogăția de fapte care decurg din studiul predicilor și corespondenței sale. Descoperirea de senzație de la sfârșitul secolului trecut a numeroase scrisori și predici necunoscute la vremea apariției cărții a făcut necesară completarea ei cu un epilog extins, în care Brown aduce informații noi și nuanțează sau reconsideră unele dintre concluziile sale inițiale, oferindu-ne astfel un Augustin în toată complexitatea și originalitatea lui, un personaj care, la sfârșitul lecturii, nu va putea să nu-și fascineze cititorii.

„După ce reușise acolo unde modernismul mimetic ratase, realizând prin ontologia etnică o sinteză între autohtonism și europenism, antimodernismul nostru radical a lăsat în urmă preocupările pentru limba perfectă și spațiul perfect, concentrându-se pe omul perfect. Iar pentru asta a ajuns, asemeni altora, la eugenism, rasism și genocid. Este istoria spusă de această carte fundamentală.” (Sorin Antohi)

„Israel, Gaza, Ucraina, Armenia... Imaginile masacrelor barbare pe care le credeam de mult dispărute reapar cu forță în secolul nostru dominat de tehnologie. În contextul revenirii epocilor sălbatice, volumul coordonat de istoricul Stéphane Courtois se dovedește de o tragică actualitate.” – Le Point

De la începuturile sale, istoria umanității a fost marcată de inomabile acte de violență – crime, masacre și suplicii – săvârșite individual sau pe fondul unor explozii colective de atrocitate. Odată cu apariția statului de drept, cruzimea devine însă un pandant al puterii politice, riscând oricând să ajungă, ilegitim și în cazuri extreme, o practică predilectă a instituțiilor de represiune. Într-o radiografie sistematică și tulburătoare a cruzimii politice din Antichitate și până în zilele noastre, studiile reunite aici sunt tot atâtea explorări fundamentale pentru înțelegerea resorturilor sociale, politice și culturale ale acestui fenomen. Un parcurs clar și extrem de documentat, care descoperă treptat o terifiantă geografie a ororilor: arenele antice romane, toposurile marilor bătălii, locurile de execuție în epocile dominate de revoluții și războaie civile sângeroase, Gulagul sovietic, lagărele naziste de exterminare sau mai recentele spații ale atrocităților din Algeria, China și Cambodgia.

„Imaginea Daciei și a dacilor în conștiința noastrã este astăzi, parcă mai mult ca oricând, tributară clișeelor. Unele s-au impus ca mituri fondatoare în istoriografia româneascã încă din secolul al XIX-lea, fiind apoi deturnate și exploatate în sprijinul ideologiei național-comuniste la finele secolului trecut. Altele sunt de dată recentă, produse stranii ale derutei identitare din era globalizării. Deși cercetarea arheologică și istorică a făcut progrese remarcabile în ultimele decenii, descoperirile stau ascunse în lucrările academice, inaccesibile amatorilor de istorie. Mi-am dorit deci să aduc în fața marelui public o sinteză a cunoștințelor științifice pe care le avem acum despre acești strămoși ai noștri. Dincolo de ilustrația neobișnuit de bogată (peste 190 de imagini color: ilustrații complexe și reconstituiri de detaliu, fotografii de artefacte și monumente, hărți), această carte vă propune o viziune proaspătă asupra istoriei conflictelor daco–romane de acum aproape 2000 de ani, o istorie curățată de balastul ideologic. Am adunat și adaptat pentru publicul iubitor de istorie marea majoritate a rezultatelor cercetărilor, studiilor și descoperirilor arheologice mai vechi și mai noi. Nu mi-am permis să speculez excesiv în privința momentelor istorice neclare, însă am folosit de multe ori cuvinte precum «probabil» sau «poate». Dar nici nu m-am ferit să sugerez unele posibilități atunci când – rar – izvoarele istorice sau urmele arheologice au fost ceva mai generoase. Unii cititori ar putea fi surprinși că anumite afirmații sau momente istorice prezentate în carte nu corespund cu ceea ce știau din filme, de la școală, din vechile cărți și reviste sau chiar din unele muzee. Sper ca tot ceea ce vor citi în această carte să fie puțin mai aproape de acel adevăr istoric pe care îl căutăm, teoretic, cu toții.“ — RADU OLTEAN