Istorie & Politologie

Prin această lucrare de referință, istoricul român Elinor Danusia POPESCU umple o lacună istoriografică. Studiile tradiționale au privilegiat analiza diplomaților dintr-o perspectivă clausewitziană, ignorând adesea serviciile consulare – în esență comerciale. Și totuși, instituția consulară rămâne cea mai veche formă de reprezentare a unei țări în străinătate.

Doamna POPESCU ne oferă o istorie documentată a României interbelice, concentrându-se pe relațiile consulare cu marile puteri occidentale: Franța, Regatul Unit, Italia și Germania – două țări victorioase, una care evocă o victorie mutilată și una învinsă; foști aliați sau, dimpotrivă, foști dușmani ale căror grații au trebuit recâștigate.

În acest studiu parțial prosopografic, mica poveste se intersectează cu marea poveste: urmărim parcursurile consulilor, moștenitori ai unor dinastii sau „simpli” indivizi (dar aleși din înalta societate a țărilor gazdă) care își asumă acest rol nobil pentru prima dată.

Pe măsură ce pericolele de la sfârșitul anilor 1930 se înmulțeau, iar fascismul, antisemitismul și nazismul prindeau o înrădăcinare durabilă în Europa, majoritatea acestor consuli au fost aruncați, iar unii zdrobiți, în tulburările care erau cu mult peste controlul lor.

Rigoarea cercetărilor arhivistice, claritatea analizei și entuziasmul autoarei pentru a spune povestea sunt incontestabile. Este un volum esențial pentru cercetători, studenți și toți cei interesați de diplomație și istorie internațională – o contribuție solidă la înțelegerea interbelicului românesc. - Christophe GOBERT Inspector de Academie – inspector pedagogic regional de istorie-geografie, Franța

O lucrare solidă şi remarcabilă ce devine parte din canonul de specialitate ȋn materie. - Ioan Stanomir

Într-o lume dominată de conflicte, alianțe nesigure și transformări tehnologice rapide, „Noua (super)dezordine mondială” explorează complexitatea și imprevizibilitatea actualei epoci geopolitice.

Cercetătorul și lectorul universitar Șerban Filip Cioculescu analizează în detaliu evoluțiile din Eurasia, ascensiunea Chinei, politicile unilaterale ale SUA, neo-imperialismul rusesc, pe scurt, rivalitățile dintre superputeri și impactul acestora asupra securității globale.

Cartea evidențiază tendințele, scenariile de viitor și posibilitatea reapariției conflictelor militare de amploare, punând în lumină implicațiile acțiunilor statelor și ale actorilor non-statali.

O analiză esențială pentru oricine dorește să înțeleagă și să anticipeze dinamica unei lumi în continuă schimbare.

Călătorie prin Bucureștiul de ieri este mai mult decât un album de fotografii.

Este o frescă vizuală și memorială a unei epoci în care orașul a fost reconfigurat deopotrivă de ideologie și de urbanismul impus. Imaginile reunite aici sunt cărți poștale ilustrate, un mijloc de comunicare banal la prima vedere, dar transformat de regimul comunist într-un instrument de propagandă redutabil.

Clădirile nou construite, marile bulevarde, infrastructura nouă erau prezentate în culori vii, compoziții echilibrate și unghiuri studiate pentru a da impresia unui oraș al viitorului, al progresului, al omului nou.

Dar în spatele acestor imagini se ascund, așa cum dezvăluie mărturiile care le însoțesc, drame individuale, spaime colective, exproprieri, demolări și dezrădăcinări.

Amintirile incluse în volum – interviuri cu locuitori ai cartierelor dispărute, arhitecți, martori ai transformării capitalei – dau profunzime unei colecții care, altminteri, risca să rămână o simplă arhivă vizuală.

Aflăm cum au trăit oamenii în Uranus, cum arăta Crângașiul înainte de distrugerea lui, ce a însemnat cutremurul din 1977 pentru oraș și cum a fost edificat noul Centru Civic, pe ruinele unor comunități întregi.

Aceste ilustrate sunt paradoxale: propagandistice în esența lor, ele devin azi mărturii, pentru că arată, indirect, ce s-a pierdut.

Ele confirmă o realitate dublă – voința regimului de a construi o capitală „modernă”, monumentală, modelată de ambiții totalitare, dar, mai ales, dispariția unui țesut urban viu, organic, care păstra istoria orașului vechi. - Cătălin D. Constantin

"Și, totuși…reiterez faptul că în Declarația Guvernului României de recunoaştere a independenţei Republicii Moldova din 27 august 1991 se preciza că „proclamarea unui stat românesc independent pe teritoriile anexate cu forţa în urma înţelegerilor secrete stabilite prin Pactul Molotov – Ribbentrop reprezintă un pas decisiv spre înlăturarea pe cale paşnică a consecinţelor nefaste ale acestuia, îndreptate împotriva drepturilor şi intereselor poporului român” astfel încât, în pofida accelerării parcursului de integrare europeană al Republicii Moldova, rămâne speranța că, totuși, într-o zi, Parlamentul celui de-al doilea stat românesc, Republica Moldova, va vota unirea cu România. Rămâne pentru eternitate, o întrebare fără răspuns, născută din declarația din 20 august 2011 a fostului președinte al României, Ion Iliescu, respectiv ce s-ar fi întâmplat dacă Parlamentul Republicii Moldova ar fi avut forța, pe 27 August 1991, să accepte renunțarea la Transnistria și să declare nu numai independența, dar și dorința de unire cu România?! Ar fi respins România un asemenea gest?! Categoric, nu!" - Constantin Corneanu

„Dacă Parlamentul Republicii Moldova ar fi avut forța, atunci, să accepte renunțarea la Transnistria și să declare nu numai independența dar și dorința de unire cu România, România n-ar fi respins un asemenea gest.” - Ion ILIESCU, Președintele României (1990 – 1996, 2001 – 2004), Declarație la Radio Vocea Basarabiei (20 august 2011)

„Cred că este foarte important pentru noi să decidem dacă respectăm Declarația de Suveranitate a Republicii Moldova sau dacă ne menținem unele idei privind Moldova, Basarabia, drept o provincie românească ce trebuie preluată printr-o uniune imediată. După părerea mea, este extrem de important să discutăm foarte deschis aceste lucruri, pentru a înțelege că o astfel de cale, în momentul de față, este utopică și contraproductivă. Ea nu ține seama de voința exprimată în Republica Moldova și, deși are, fără îndoială, un grad foarte mare de atracție emoțională firească, ea nu ar face decât să ducă la o închidere a contactelor dintre Republica Moldova și România din punct de vedere cultural și din punct de vedere economic, ceea ce ar însemna o imposibilitate a dezvoltării identității naționale și culturale pe această parte a Prutului.” - Adrian NĂSTASE, Ministrul Afacerilor Externe al României (1990 – 1992), Declarație la Chișinău (24 martie 1991)

Cunoașterea comună este necesară pentru coordonare, pentru a face alegeri arbitrare, însă complementare, precum a conduce pe partea dreaptă, pentru folosirea bancnotelor de hârtie și susținerea unui lider politic sau pentru aderarea la o mișcare politică.

De asemenea, este necesară pentru coordonarea socială: totul, de la a te prezenta la o întâlnire în locul și la timpul convenite, până la a vorbi aceeași limbă sau a forma relații durabile de prietenie, iubire sau autoritate.

Oamenii posedă un al șaselea simț pentru cunoașterea comună, pe care o creăm folosind semnale precum râsul, lacrimile, îmbujorarea, contactul vizual și vorbirea grosolană.

Însă oamenii fac și mari eforturi să evite cunoașterea comună – să se asigure că, și dacă toți știu ceva, nu pot să știe că toți ceilalți știu că ei știu.

Și astfel dobândim ritualuri precum ipocrizia benignă, mituiri și amenințări voalate, aluzii sexuale și prefăcătoria de a nu vedea elefantul din încăpere.

Pinker ne arată cum poate logica ascunsă a cunoașterii comune să explice multe dintre enigmele vieții: bule și crahuri financiare, revoluții iscate din senin, pozele și prefăcătoriile diplomației, erupția în social media a gloatelor denigratoare și apariția în mediile academice a mișcării cancel culture, stânjeneala primei întâlniri amoroase.

Artiștii și umoriștii au exploatat cu sârg intrigile cunoașterii comune, iar Pinker folosește din abundență romanele, glumele, desenele animate, filmele și dialogurile din serialele de comedie create de aceștia ca să scoată la lumină tragediile și comediile din viața socială.

Total captivantă în explicarea paradoxurilor comportamentului omenesc, Când toată lumea știe că toată lumea știe ne ajută să înțelegem modalitățile în care fiecare dintre noi încercăm să pătrundem în mințile celorlalți, precum și armoniile, ipocriziile și indignările ce rezultă de aici.

O lucrare pătrunzătoare, care explică modul în care gândim despre gândurile celorlalți despre gândurile celorlalți, la infinit.

Pare imposibil, dar Steven Pinker arată că facem asta tot timpul. Această conștientizare, pe care o percepem ca pe ceva public sau „în afara noastră”, se numește cunoaștere comună și are un impact spectaculos asupra vieții noastre sociale, politice și economice.

Steven Pinker este Johnstone Professor of Psychology la Harvard University. Cercetările sale privind limbajul și cogniția au fost premiate de National Academy of Sciences, Royal Institution of Great Britain, American Psychological Association și Cognitive Neuroscience Society.

A primit și o serie de distincții academice, opt doctorate onorifice și numeroase premii pentru cele unsprezece cărți scrise, printre care Îngerii mai buni ai naturii noastre și Raționalitatea. I s-a decernat titlul de Humanist of the Year și a fost inclus pe listele „The World's Top 100 Public Intellectuals” a revistei Foreign Policy și „The 100 Most Influential People in the World Today” a revistei Time.

În prezent prezidează colectivul de cercetători care elaborează The American Heritage Dictionary și scrie frecvent pentru The New York Times, Time și The New Republic.

În anul 1813, țarul Alexandru I-a invitat coloniști germani să se stabilească la Marea Neagră. Pe parcursul a cinci-șase generații, originari preponderent din Prusia și Germania de Sud-Vest, imigranții au creat o comunitate prosperă. Fiind o minoritate mică într-o diversitate etnică și religioasă pestriță, ei au trăit în bună vecinătate cu moldovenii, rușii, ucrainenii, bulgarii, evreii și cu alte grupuri. În 1918 Basarabia a revenit României. Repatrierea germanilor din toamna anului 1940 a marcat sfârșitul istoriei lor de 125 de ani de colonizare. Cartea descrie originea și forma de colonizare a Basarabiei cu germani, cultura lor rurală marcată de autonomia locală și etica protestantă, dar și conviețuirea cu alte naționalități. Autoarea încheie cu observații din Basarabia de astăzi, divizată, din anul 1991, între Republica Moldova și Ucraina. „M-a emoționat să văd parcursul vieții germanilor din Basarabia […] prezentat într-un mod atât de clar, empatic și, în același timp, atât de plăcut de obiectiv.” (Horst Köhler, fost președinte al Germaniei)

Cu o prefaţã de Vladimir Tismãneanu

Pornind cu precădere de la documentele de arhivă emise de autori­tă­ţile ideologice care au supervizat instituţiile culturale şi de artă şi unităţile de învăţământ, autorul surprinde dinamica vieţii intelectuale şi artistice în primul deceniu al regimului Nicolae Ceauşescu, mai ales în relaţie cu strategiile puterii în domeniul cultural-ideologic. Rând pe rând, sunt analizate controversele în jurul înfiinţării Muzeului Naţional de Istorie, instrumentalizarea mişcării artistice de amatori care a prece­dat fenomenul „Cântarea României“, lumea teatrului şi a literaturii, precum şi sistemul educaţional.

„Cartea lui Cristian Vasile este ultima dintr-o serie de volume care îşi propun să investigheze relaţia dintre puterea totalitară, propa­gandă şi cultură. Sobră, precisă, erudită, contribuţia de faţă reconstituie pri­mul interval al epocii Nicolae Ceauşescu. Sunt încadrate, în paginile sale, biografii, instituţii, traiectorii intelectuale. Situată la confluenţa istoriei şi a ştiinţei politice, analiza lui Cristian Vasile devine un reper canonic al studiilor dedicate comunismului românesc.“ — IOAN STANOMIR

„Ne aflăm în faţa unei cărţi pe care eu o consider parte a unei remar­ca­bile trilogii. Cred că şi în istoriografie, la fel ca în literatură, este o performanţă cu totul specială să reuşeşti să duci la capăt un astfel de demers. Cristian Vasile a furnizat deja istoriografiei române un triptic esenţial pentru cunoaşterea mecanismelor cenzorial-ideologice de con­trol şi modelare ale domeniului literar şi artistic. Graţie autorului, ştim cum a funcţionat aparatul cultural ideologic comunist în România, care au fost resorturile sale psihologice şi sociologice, cum a fost orga­nizat câmpul simbolic al dominaţiei totalitare, atât în versiunea ei originară, de o duritate colosală, cât şi în cele ulterioare, cu ale lor iluzii, abdicări, compromisuri şi speranţe eşuate.“ — VLADIMIR TISMĂNEANU

„Acest important volum din seria «Oxford History of Modern Europe» este o lectură obligatorie pentru specialiştii şi studenţii preocupaţi de istoria României şi a Europei de Est, dar şi pentru publicul larg. Nici o altă lucrare nu acoperă domeniul cu o asemenea competenţă, limpezime şi cuprindere intelectuală. Orice specialist în istoria modernă a României va trebui să pornească de acum încolo de la viziunea lui Hitchins.“ (The Historian)

Lipsa cărţilor de istorie adevărată a României, mai exact a cărţilor în care adevărul istoric să nu fi fost ocolit sau distorsionat pentru a se conforma ideologiei comuniste, a făcut ca substanţialul volum al lui Keith Hitchins despre afirmarea naţiunii române moderne să fie foarte bine primit de publicul românesc încă din 1997, cînd a apărut prima ediţie în limba română. De atunci, România. 1866–1947 a devenit o lucrare clasică. Studiul lui Keith Hitchins le oferă românilor o perspectivă exterioară în sensul bun al cuvîntului – adică nepărtinitoare, realistă şi integrativă – asupra istoriei lor naţionale. În ochii specialistului american, constituirea României moderne este un proces clasic, urmînd îndeaproape etapele de formare ale tuturor celorlalte state naţionale din Europa. Hitchins prezintă cronologic acest proces, prin evenimentele sale politice capitale: Independenţa, domnia regelui Carol, Primul Război Mondial, România Mare, al Doilea Război Mondial. Tendinţele generale în evoluţia economică şi socială, ca şi modificările percepţiei de sine a românilor sunt analizate în afara strictelor departajări cronologice de mai sus. Ultimul capitol al cărţii tratează scurta perioadă august 1944–1947, în care, sub puterea comunistă, statul român modern a fost pur şi simplu dezintegrat.

Această nouă ediție, care conţine o introducere din 2019 a autorului, aniversează 30 de ani de la Revoluția – sau „revolta populară confiscată de comuniști“, cum o caracterizează generalul Pacepa – din decembrie 1989.

„O carte fidelă adevărului, un adevăr crud, orwellian.“ – WAYNE A. BARNES, agent special FBI

În 1978, în plină glorie, cumulând câteva funcții esențiale – consilier personal al lui Nicolae Ceaușescu, director adjunct al Departamentului de Informații Externe și secretar de stat în Ministe¬rul de Interne –, generalul-locotenent Ion Mihai Pacepa a făcut un gest paradoxal, părăsind România. Apoi, publicând în SUA volumul memorialistic Orizonturi roșii, Pacepa a demascat natura criminală a partidului comunist și a Securității, aducând prejudicii ireparabile regimului de la București. Cartea sa a dat în vileag un sistem al crimei organizate la nivel de stat care funcționa în virtutea unei autentice tradiții leniniste. Dar de data asta nu era vorba de ideologia omniprezentă în materialele de propagandă, ci de faptul că Ceaușescu, la fel ca Lenin odinioară, își finanța proiectul politic personal din acțiuni profund ilegale: trafic de persoane și de armament, spionaj industrial, extorcare de bani, acțiuni de influență, mită și corupție. Dacă în Rusia presovietică gangsterul însăr¬cinat să facă bani pentru partid era Stalin, în România lui Ceaușescu, cei ieșiți pur și simplu la furat bani și secrete de prin toată lumea erau miile de ofițeri acoperiți ai DIE. O asemenea depoziție a perturbat afacerile colosale ale acestei veritabile mafii. De aceea, Securitatea și moștenitorii săi nu i-au iertat niciodată generalului Pacepa așa-zisa lui trădare.

Generalul Pacepa este considerat de comunitatea de informaţii a SUA singurul reprezentant al Occidentului care a demolat o întreagă reţea de spionaj inamică şi a jucat un rol remarcabil în preîntâmpinarea celui de-al Treilea Război Mondial. S-a spus despre el că este „omul cu cea mai mare influenţă din secolul XX, dacă nu şi din secolul XXI“.

„Pacepa nu numai că ne-a ajutat să înţelegem istoria şi multe dintre operaţiunile de dezinformare – îndeosebi din partea Rusiei şi a ţărilor din Orientul Mijlociu – la care încă asistăm, dar ne-a oferit avantajul de a învăţa cum să le înfrângem. Pe scurt, a deschis o lume a cărei existenţă nu era cunoscută multora dintre noi, în timp ce aceia care o cunoşteau o subestimau considerabil.“ – R. JAMES WOOLSEY, Jr., fost director al CIA

Cele șase veacuri de istorie înfățișate în această carte sunt, poate, epoca cea mai pasionantă și una dintre cele mai puțin cunoscute din trecutul strămoșilor noștri. Radu Oltean ne spune povestea lor așa cum nu a mai făcut-o nimeni, în cuvinte limpezi și cu sute de ilustrații detaliate și explicate pe larg: scene de luptă, de viață cotidiană sau de ritual, arme, podoabe, veșminte sau cetăți desenate și pictate cu măiestrie artistică și cu atenție la cele mai mici amănunte arheologice și istorice. De la legendele romantice până la caricaturile propagandei ceaușiste sau la fanteziile SF din ultimii ani, imaginea strămoșilor noștri din Antichitate a fost falsificată mereu și redusă la clișee convenabile. Precum un arheolog, Radu Oltean ne aduce în fața ochilor izvoarele antice și urmele pe care le-au lăsat oamenii de acum mai bine de două milenii, punându-le în legătură cu teoriile istoricilor din ultimele decenii, publicate în lucrări care nu au circulat decât în cercurile specialiștilor, dar și cu descoperirile cele mai recente, necunoscute chiar și pentru cei pasionați de trecut. O carte-unicat, un spectacol vizual și narativ, un adevărat documentar de reconstituire istorică.

„Copleșitor de frumos și bogat ilustrată, noua carte a lui Radu Oltean confirmă, pagină cu pagină, ideea că reconstituirea grafică este o formă legitimă de cercetare arheologică.“ — Maria-Magdalena Ștefan, arheolog

„Știu foarte puțini istorici care pot face acest exercițiu istoriografic și nu știu pe nimeni care poate desena atât de realist cum o face Radu Oltean.“ — Cătălin Borangic, arheolog

„O lucrare îndelung și minuțios documentată, atât din perspectiva izvoarelor istorice, cât și din cea a descoperirilor arheologice, care prind cu adevărat viață prin intermediul graficii de excepție.“ — Dragoș Măndescu, arheolog

Legendara Elena din Troia, fiica lui Zeus, nu a fost singura mare frumusețe a carei rapire a dat naștere unui lanț de consecințe greu de anticipat. Spre sfârșitul secolului al XII-lea, lui Temujin, un mic șef al unui trib mongol, i-a fost furata soția, Borte, de catre liderul unui clan rival. Luptele ce au urmat s-au soldat finalmente cu formarea unei ample confederații tribale, care s-a transformat într-o teribilaforța pustiitoare a Pamântului.

Temujin și-a luat numele Ginghis Han, a organizat o armata mobila, disciplinata și bine antrenata, în care a atras trupele unor aliați naturali sau de circumstanța și, între 1207 și 1223, a invadat și jefuit Siberia, China de Nord (inclusiv Beijingul), Asia Centrala, India și Rusia Kieveana, devenind unul dintre cei mai mari cuceritori din istorie, care a facut ca Iadul sa se coboare pe Pamânt…

Chiar daca, dupa moartea lui, Imperiul Mongol s-a farâmițat în urma luptelor fratricide dintre descendenții sai, dupa un secol și jumatate, Timur Lenk („Tamerlan“) îi va reface și chiar spori mareția. Noul lider istoric se va legitima luând în casatorie o descendenta a lui Ginghis Han, dar și continuând tradiția expansionista a acestuia. A fost întemeietorul unui nou imperiu, cu capitala la Samarkand, care se întindea din vestul Chinei pâna la Marea Caspica și din Pakistan pâna în Siria. În 1402, expansiunea hoardelor sale spre vest l-au adus în conflict cu Imperiul Otoman. În batalia de la Ankara, l-a înfrânt și facut prizonier pe Sultanul Baiazid Yildirim („Fulgerul”), întârziind astfel expansiunea Imperiului Otoman.

Când este însoţită de ilustraţii, o carte de istorie e mai bună, iar materia sa e şi mai lesne de înţeles şi de reţinut. Imaginile spun ele însele o poveste sau o completează, iar impactul lor e mai puternic decât orice demonstraţie. Documentele iconografice din această ediţie au fost selectate astfel încât cititorul, purtat de farmecul inconfundabil al lui Neagu Djuvara, să şi-i apropie, ca şi cum ar privi într-un album de familie alcătuit de mai multe generaţii, pe oamenii din trecut: împăraţii romani, domnii şi regii români, cu aliaţii şi duşmanii lor, politicienii, buni şi răi, cum i-am avut, în momente de triumf sau de mare restrişte, şi uneori chiar oamenii e rând, pe care istoriile adesea îi uită. Împreună, textul şi imaginile alcătuiesc o minunată istorie ilustrată a românilor.

Introducere de R. James Woolsey  •  Cuvânt înainte de dr. Paul Kemgor 

După ce a demascat natura criminală a partidului comunist şi a Securităţii în bestsellerul internațional Orizonturi roșii, aducând prejudicii ireparabile regimului de la Bucureşti, Ion Mihai Pacepa, cel mai înalt oficial din blocul sovietic care a cerut vreodată azil politic într-o ţară NATO, ia în colimator, în cartea de față, o țintă uriașă: știința dezinformării, născută și perfecționată în fosta Uniune Sovietică, și astăzi uimitor de influentă. Împreună cu istoricul Ronald Rychlak, Pacepa expune angrenajele unora dintre cele mai puternice campanii de dezinformare lansate de la Kremlin. Cititorul va descoperi răspunsuri la multe întrebări esențiale ale epocii moderne: de ce în ultimii 50 de ani lumea occidentală s-a întors împotriva credinței sale fondatoare, creștinismul? De ce islamul radical, jihadul și terorismul au izbucnit cu atâta forță, după o lungă perioadă de relativă acalmie? De ce s-au înmulțit manifestările de sorginte marxistă în Statele Unite și în zona NATO?

Ce s-a întâmplat, de fapt, în Rusia după căderea Zidului Berlinului?

O carte pe care „istoria a așteptat-o“, după cum spune profesorul Paul Kengor, o mină de aur din care putem extrage toate informațiile ce se cer cunoscute despre Războiul Rece.

Lucrare de referinţă despre Holocaust, apreciată deopotrivă de specialişti şi de publicul larg, Oameni obişnuiţi îl determină pe cititor să-şi pună o întrebare incomodă: oare, în aceeaşi situaţie, eu aş fi procedat altfel?

În vara anului 1942, câteva sute de bărbaţi care, din cauza vârstei, nu mai puteau servi în Wehrmacht şi care, în viaţa civilă, fuseseră muncitori, vânzători, meseriaşi sau funcţionari au fost aduşi în Polonia cu o misiune specială: să adune populaţia evreiască din sate, să-i aleagă pe cei care puteau lucra în lagăre şi să-i împuşte pe loc pe ceilalţi – bătrâni, bolnavi, femei şi copii. Deşi comandantul unităţii le-a oferit celor care nu se simţeau în stare să îndeplinească această misiune posibilitatea de a renunţa, numai doisprezece poliţişti au făcut asta.
Autorul valorifică variatele surse avute la dispoziţie, cum ar fi interogatoriile luate unui număr de peste două sute de foşti membri ai batalionului în cadrul unui proces desfăşurat în Germania, la începutul anilor 1960, încercând să descopere şi să explice mobilul acţiunilor unor bărbaţi absolut obişnuiţi. Argumentul central este tulburător, dar şi dureros de actual: în anumite condiţii sociale, majoritatea oamenilor pot ceda presiunii grupului şi pot săvârşi acte de care, în mod normal, nu s-ar fi considerat vreodată capabili.

„O contribuţie majoră în domeniul studiilor despre Holocaust.” (Newsweek)

„Ne ajută să înţelegem […] cum nişte oameni obişnuiţi s-au transformat, psihologic vorbind, în participanţi activi la cea mai monstruoasă crimă din istoria omenirii.” (The New York Times Book Review)

Coeditare cu Editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”

Ediție îngrijită de Marius Cazan

„Nicio țară, în afara Germaniei, nu s-a implicat în masacrarea evreilor la o asemenea scară, scria cu îndreptățire despre România Raul Hilberg. Pe fondul unui antisemitism virulent cultivat zeci de ani de extrema dreaptă românească, autoritățile statului român au declanșat și au implementat exterminarea în masă a populației evreiești din România și Ucraina aflată sub ocupație. Oportunismul și corupția acelorași autorități române au permis ca jumătate din populația evreiască a României, a treia ca număr în Europa, să supraviețuiască Holocaustului. Această enciclopedie este o oglindă fidelă a procesului de distrugere și supraviețuire a evreilor aflați sub jurisdicție românească în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.” (Radu Ioanid)

Memoriile generalului Dumitru Dămăceanu, unul dintre actorii importanți ai înlăturării regimului Antonescu.

„Tatăl meu a fost numit șef de stat-major la Comandamentul Militar al Capitalei. Așa s-a născut ideea lui 23 august 1944: politicienii și militarii au început să se întrunească și să discute. Tatei i-a revenit planul pentru București, odată cu întoarcerea armelor; orașul era plin de nemți… Când s-au succedat guvernele – Sănătescu, Groza –, tatăl meu a avut funcții. În 1946 a fost la Paris, unde a reprezentat România la Conferința de Pace.

La 30 decembrie 1947, eram singură acasă, când am aflat de la radio că regele a abdicat; când s-au întors părinții de la teatru, au crezut că visasem urât! După instaurarea republicii s-a terminat și cariera tatălui meu în armată: fără leafă, fără grad, a ajuns să lucreze la Plafar. A fost greu: casa a fost naționalizată, iar noi am fost restrânși numai la mansardă. Între timp, au început perchezițiile: sunau oameni la ușă, intrau și luau acte, scrisori, decorații etc. Mama a început să împacheteze lucruri, să le ducă pe la prieteni, în pivnițe, în poduri…” (Gabriela Romana Dămăceanu)

„Actul de la 23 august 1944 ocupă un loc aparte în istoriografia românească, fiind, prin sutele de cărți și studii științifice care i s-au dedicat, unul dintre subiectele istorice abordate cel mai mult. Fără îndoială, interesul istoriografic pentru această temă a atins apogeul în perioada regimului comunist, oferind de multe ori o perspectivă deformată, condiționată ideologic. Cei care studiază actul de la 23 august nu pot ignora memoriile generalului Dumitru Dămăceanu, publicate acum în prima ediție integrală, fiind totodată și o ediție critică, bazată pe studiul sistematic al multiplelor sale versiuni.” (Mihai Burcea, Tudor Vișan-Miu)

„Pentru întocmirea acestei lucrări – în redactarea ei finală – am consacrat mai mult de nouă ani de muncă [1963–1972], străduindu-mă să redau în cele ce urmează cât mai puține lipsuri de fond și formă; în acest scop, am consacrat celor scrise nu mai puțin de douăsprezece redactări complete și îmbunătățite; nu știu dacă și cât am izbutit să realizez în această direcție […]. Nu știu dacă și când vor vedea lumina tiparului rândurile de față [subl.n.]. După modul cum decurg lucrurile până acum, s-ar părea că răspunsul nu poate fi decât unul singur: este încă prea devreme să se spună dacă lucrarea va fi tipărită vreodată sau când anume.” (Gen. Dămăceanu, în 1972, după cea de-a douăsprezecea redactare a memoriilor sale)

Numit în epocă și Cartierul Roșu ori Cartierul Interzis, Primăverii are o istorie aparte. La începutul vea­cului al XX-lea, locul se numea Grădina Bordei. Acolo Uzina de Gaze și Electricitate a Capitalei a împărțit parcele funcționarilor săi pentru a-și construi case. Proiectul prevedea locuințe modeste cu parter și etaj și curți de 400 de metri pătrați. Apă curentă, gaz și electricitate s-au introdus după război.

• Mândra Gheorghiu, despre „Gheorghiu-Dej, bunicul meu…”
• Paul Sfetcu, despre cei 13 ani din anticamera lui Gheorghiu-Dej
• Cu Gheorghe Gaston Marin, despre Rezistența franceză, electrificare, Canal, Kremlin, Casa Albă…
• Ștefan Sârbu, nepotul lui Ștefan Foriș, despre trei generații în vârtejul politicii
• Ion Filimon Sârbu, fiul logodnicei lui Gheorghiu-Dej, despre romantismul revoluționar al ilegaliștilor
• Tatiana Brătescu, fiica lui Marcel și a Anei Pauker, despre copiii Cominternului
• Valeriu Petrescu, fiul lui Petrescu-Grivița, despre fluxul întrerupt al memoriei între părinți și copii
• Sorin Toma, fost redactor-șef al Scânteii, despre nefericirea de a fi trăit acea tinerețe…
• Ioana Constantin, fiica adoptivă a lui Gheorghe Pintilie, primul director general al Securității, despre schimbarea „iubiților fii ai poporului” în „torționarii neamului românesc”
• Andrei Lupu, fiul lui Petre Lupu, despre Ceaușescu și ai lui
• Copiii lui Grigore Preoteasa, despre catastrofa de pe aeroportul Vnukovo, despre cum i-a confiscat Ceaușescu soacră-sii țuica de Petrești și cum și-a răsplătit nașul de partid
• Maria Manolescu-Chivu, văduva lui Chivu Stoica, despre homosexualitatea lui Ceaușescu
• Paul Niculescu-Mizil, despre metamorfoza lui 23 August
• Dumitru Popescu, zis Popescu-Dumnezeu, despre trei decenii în apropierea lui Ceaușescu
• Ion Stănescu, fost șef al Securității, despre „fenomenul Pitești”, consilieri și agenți sovietici pe teritoriul României, birourile Securității din întreprinderi, invazia Cehoslovaciei din 1968 și turiștii străini din decembrie 1989
• Generalul (r) Constantin Olteanu, fost secretar al CC cu propaganda și relațiile internaționale în 1989, despre ultimul an al Ceaușeștilor
• Ion Stoian, ultimul ministru de externe comunist, despre inițiativa și parcursul vizitei lui Ceaușescu în Iran din decembrie 1989

Lucrarea lui Eric Storm este un argument convingător în favoarea ideii că o cercetare serioasă întreprinsă cu instrumentele istoricului, dar deschisă faţă de preocupările ştiinţelor sociale ne poate ajuta să înţelegem mai bine şi să ne poziţionăm în marile dezbateri din epoca noastră. Conceptul de naţionalism are o puternică încărcătură simbolică şi este integrat, uneori abuziv, în nenumărate discursuri ideologice. Cercetarea lui Eric Storm evidenţiază relaţia puternică dintre naţionalism, ca proiect intelectual, şi modelul politic al statului-naţiune, devenit dominant la nivel global odată cu triumful modernităţii. Naţionalismul nu este o modă trecătoare pe care să o accepţi sau să o ignori: el se întemeiază pe o serie de presupoziţii ce au influenţat decisiv felul în care omul modern se raportează la ştiinţă, religie, artă, politică sau la alte dimensiuni ale existenţei sale în lume. Soluţia adoptată de autor este de a investiga fără prejudecăţi formarea, consolidarea în timp şi răspândirea în spaţiu a ideilor centrate pe apartenenţă şi pe loialitatea faţă de un stat definit pe criterii naţionale.

Barometrul Puterii Geopolitice si Noua Ordine Mondiala reprezinta o lectura esentiala pentru oricine vrea sa inteleaga adevaratele jocuri de putere ale secolului XXI, intr-o lume a carei geopolitica este definita de lupta pentru resurse critice, rute comerciale strategice, capabilitati geomilitare si influenta civilizationala.

Noua Ordine Mondiala (NOM) se construieste astazi, in principal, din interactiunea dintre SUA, China si Rusia, fiind obiectivata in plan public prin negocierile dintre Donald Trump, Xi Jinping si Vladimir Putin. Pe acest fond transpare, in mod evident, faptul ca Occidentul colectiv isi pierde brusc aura de tip hegemonic, iar in spatele discursurilor publice despre ordine internationala, democratie, libertati si alte valori universale, se organizeaza, de fapt, o confruntare rece, cu accente preponderent geomilitare, pentru controlul si impartirea lumii in sfere de influenta.

Aceasta carte deconstruieste miturile agreate in mod curent in analizarea interactiunilor geopolitice si analizeaza, in mod concret, fortele definitorii care vor agrega Noua Ordine Mondiala, oferind, in premiera, si un instrument de evaluare denumit Barometrul Puterii Geopolitice. Veti afla astfel cine anume si in ce masura poate domina militar, controleaza rutele de transport global, impune tehnologia sau moneda de schimb, poate decide in crizele regionale s.a.m.d., dar, mai ales, cine va capata dreptul de a trasa noile sfere de influenta.

De la prezentarea Europei care si-a pierdut suveranitatea, a Africii reactivata de jocul dintre marile puteri, la o Asie transformata in mod dinamic de catre Rusia si China, pana la o America Latina disputata intre SUA si ceilalti pretendenti, aceasta carte ofera o analiza lucida, directa si fara complezente, incercand sa raspunda marilor intrebari geopolitice ale prezentului, printre care:

• Cum isi vor imparti SUA, China si Rusia noile sfere de influenta?
• In ce fel influenteaza globalizarea si tehnologia clasamentul marilor puteri geopolitice?
• Cine defineste si controleaza pietele de resurse naturale?
• Care vor fi consecintele confruntarii dintre Orient si Occident?
• Ce scop si finalitate au conflictele din Orientul Mijlociu?
• Cum se va pozitiona Europa intr-o lume post-occidentala?
• Ce rol mai poate juca Romania in noul context geopolitic?

O VASTĂ, ERUDITĂ ȘI FASCINANTĂ ISTORIE CULTURALĂ ȘI INTELECTUALĂ A ANILOR POSTBELICI Războiul Rece nu a fost doar o competiție pentru putere. A fost o confruntare a ideilor, în cel mai larg sens – economic și politic, artistic și personal. În Lumea liberă, reputatul critic și profesor de la Universitatea Harvard Louis Menand prezintă o panoramă a culturii americane în anii cruciali de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial și până la Războiul din Vietnam și ne demonstrează felul în care dinamica forțelor sociale, economice și tehnologice și-a pus amprenta asupra creațiilor minții umane în întreaga lume occidentală. Interferențele culturale transatlantice și schimbul bogat de idei și valori între America și Europa au marcat această epocă și au conturat o nouă lume care s-a forjat sub semnul definitoriu al libertății.

Este o istorie încheiată, iar la peste 30 de ani de la căderea comunismului ar fi momentul potrivit să lăsăm la o parte orice alte considerente în favoarea înțelegerii, explicației ce animă de la un capăt la altul acest demers. Nu este vorba deci despre o carte scrisă din perspectiva a ceea ce se numește îndeobște, cu o formulă mai degrabă înșelătoare, „memoria comunismului“. Nu demasc, nu țin rechizitorii, nu dau sentințe; la fel cum, invers, nu relativizez, edulcorez sau dau certificate de bună purtare. Nu acesta este rolul istoriei, ci de a relata și analiza faptele cu cea mai mare acuratețe omenește posibilă. Autorul

Eugenia Bojoga, profesoară de lingvistică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, este o doctă și foarte laborioasă cercetătoare a problematicii legate de evoluția limbii române la est de Prut și de identitatea națională reprimată a românilor din acest spațiu, supuși vreme de două sute de ani unui metodic proces de rusificare – prin exterminare fizică sau, mai insidios, prin școală și propagandă, dar cu efecte nu mai puțin devastatoare.

Autoarea pune accentul pe conexiunea strânsă între limbă și identitate, demonstrând că limba română a fost pervertită (transformată în „limbă moldovenească”), în conformitate cu politica națională sovietică, ideologia moldovenismului fiind construită pe baza graiului moldovenesc stâlcit, poluat cu rusisme, vorbit în Transnistria în anii ’20 ai secolului trecut, și augmentată cu falsuri grosolane despre un „destin moldovenesc” diferit de cel al românilor din dreapta Prutului.

Vitalie Ciobanu

Volum distins cu Premiul Nicolae Bălcescu al Academiei Române, în anul 2016

(fragment Introducere)

Am publicat prima ediție a prezentei lucrări în vara anului 2014, într-o perioadă care ar putea părea, prin comparație cu cea pe care o traversăm acum, una mai puțin agitată, în care tensiunile internaționale, deși existente, nu se manifestau cu amploarea și valul de pierderi umane și distrugeri, specifice confruntărilor unui război care se desfășoară deja de aproape trei ani – declanșat prin agresiunea Rusiei putiniste împotriva Ucrainei, și al cărui sfârșit este dificil de anticipat.

Într-o perioadă extrem de dificilă, în care evoluțiile de pe scena internațională stârnesc deopotrivă neliniște și îngrijorare, atât în cazul SUA, cât și al celorlalte state din NATO, democrațiilor occidentale în ansamblul lor, sursele de tensiune din peninsula coreeană, deși au trecut oarecum în plan secund în contextul războiului din Ucraina și al crizei din Orientul Mijlociu, continuă să pulseze amenințător și imprevizibil, iar principalul reper din acest punct de vedere este evident reprezentat de Coreea de Nord, mai ales prin prisma tipologiei regimului său, precum și prin natura implicării sale în conflictul ruso-ucrainean (prin livrarea masivă de echipamente și muniție de război Kremlinului). Prin urmare, analiza unor etape-cheie (precum perioada războiului din Coreea) ale background-ului politic al regimului de la Phenian, dar și a conexiunilor existente între acesta și alte state ce aparțineau taberei „democrațiilor populare”, se constituie într-o temă de cercetare de actualitate, care poate oferi indicii sau răspunsuri în legătură cu evenimente recente sau decizii asumate în cadrul mecanismului de putere de la Phenian, inclusiv privind natura relațiilor bilaterale ruso-nord-coreene.

„Erodarea imaginii regelui Carol al II-lea a progresat o dată cu gafele, greşelile şi crimele pe care în final le-a înfăptuit, spre sfârşitul domniei şi al regimului. Răbufnirea din primele zile ale lunii septembrie 1940 era previzibilă. Întreaga propagandă, de-a lungul unui deceniu, paradoxal, nu a făcut decât să pregătească – prin supra-saturare – reacţia produsă după prăbuşirea regimului. Domnia lui Carol s-a sfârşit, nu mai puţin aventuros decât a debutat, printr-o fugă din ţara în care a lăsat, finalmente, un gust amar.” DANIEL FOCȘA

Adriana Cordali oferă o explorare rară, neintermediată, a modului în care puterea totalitară a funcționat (și cum i s-a rezistat) prin mijloace vizuale în România comunistă. Explorarea de către Cordali a tropilor vizuali ai ideologiei comuniste existenți în imagini, monumente și cinematografie, ca manifestări ale violenței epistemice, servește ca o reamintire importantă a faptului că regimurile politice sunt, totodată, și regimuri de vizualitate care controlează ceea ce se vede, cum se vede sau ceea ce nu se permite a se vedea. Prof. dr. Cezar Ornatowski, Profesor de Retorică și Studii de Scriere la Universitatea de Stat din San Diego, California, SUA

Dr. Adriana Cordali, cercetător în retorică, scriitoare, și traducătoare, oferă relatări personale și o analiză elegantă a instrumentelor retorice ale totalitarismului din România Comunistă (1945–1989). În egală măsură o etnografie și un regal în domeniul retoricii, cartea se axează pe experiențele de viață ale “decrețeilor”, născuți în România în urma Decretului 770 din 1966, o lege anti-avort care punea în practică comanda dată de Partidului Comunist Român femeilor, aceea de a avea cât mai mulți copii. Această carte este o capsulă de memorie care avertizează. Prof. dr. Elena Gabor, Profesor de Comunicare Organizațională, Universitatea Bradley, Peoria, Illinois, SUA

Adriana Cordali oferă o perspectivă unică asupra unui subiect subreprezentat în domeniul retoricii. Această carte este inedit de accesibilă deopotrivă omului de rând și cadrelor universitare, deși abordează două concepte dificile: regimul din România comunistă și retorica vizuală. Rezultatul este o dinamică între relatări personale, care oferă context istoric, și un discurs academic despre retorica vizuală. Dr. Christene D’Anca, Lector Universitar Doctor, Universitatea din California, Santa Barbara, California, SUA

Cartea de memorii scrisa de generalul H.-D. H. von Rohden, despre Luftwaffe in Batalia de la Stalingrad, este o radiografie a militarului care a participat direct la operatiunile de pe front si din spatele acestuia.

„Mihai Ralea e azi un personaj aproape uitat în istoria României. Și totuși, ca intelectual și ca om politic, figura sa s-a aflat multă vreme – și sub multe regimuri – în prim-planul scenei publice românești: psiholog, sociolog, profesor universitar, membru de marcă al PNȚ și redactor-șef al ziarului Dreptatea, discipol al lui Virgil Madgearu și protejat al lui Armand Călinescu, ministru al muncii în timpul regelui Carol II, susținător al modelului de corporatism inspirat din fascismul italian, apoi tovarăș de drum al comuniștilor și ambasador al Republicii Populare Române în SUA.

Acuzat de oportunism de către mulți dintre contemporani, biografia lui reprezintă, în ultimă instanță, un foarte interesant studiu de caz despre supraviețuire – politică și personală – în vremuri tulburi, la întretăierea dintre dictaturi și totalitarisme. De aceea e chiar de mirare că nici un istoric nu s-a aplecat până acum asupra ei.

O face, iată, Cristian Vasile, într-o carte scrisă cu obiectivitate, acribie și cu o riguroasă atenție la detalii. Această primă biografie dedicată lui Mihai Ralea în istoriografia românească reprezintă un adevărat eveniment editorial și o lectură pe cât de interesantă, pe atât de actuală.“ — ALINA PAVELESCU

„O cercetare sobră, precisă şi erudită: Cristian Vasile reconstruiește, din fragmentele de epocă şi documentele de arhivă, imaginea unui intelectual care alege să se reinventeze totalitar, colaborând cu carlismul şi cu regimul de «democrație populară».“ — IOAN STANOMIR

Încă de la început, francmasoneria s-a înconjurat, prin simbolurile și însemnele sale, cu o aură de mister și echivoc. Și totuși istoria Breslei e presărată cu nume dintre cele mai distinse și provenind din toate domeniile, de la Mozart, Benjamin Franklin și Churchill până la Buzz Aldrin, Walt Disney sau Shaquille O'Neal. Din 1717, când și-a pus bazele la Londra ca o frăție secretă vag umanitaristă și metafizică, masoneriei i-au fost de-ajuns doar două decenii ca să cucerească tot globul. Deja în vremea lui George Washington credințele masonice impregnau întreaga națiune americană ce tocmai se năștea.

Rețelele Breslei au ținut laolaltă teritoriile Imperiului Britanic; sub Napoleon, s-au transformat în instrument al autoritarismului, apoi în paravan pentru conspirațiile revoluționare. Și mormonii, și mafia siciliană își datorează originile masoneriei. Treptat, membrii acesteia au devenit pe cât de temuți, pe atât de influenți. În ochii Bisericii Catolice, în schimb, n-au fost altcumva decât vânduți diavolului. Hitler, Mussolini și Franco percepeau lojile ca pe niște surse de răspândire a maladiilor pacifismului, socialismului și influenței evreiești; au încercat să le stârpească.

Cartea profesorului John Dickie constituie o explorare captivantă și ieșită din canoane a unei mișcări care nu numai că a contribuit la formarea societății moderne, dar are și acum un impact substanțial asupra lumii, fie și numai prin valul de teorii ale conspirației pe care l-a stârnit. La cei 400.000 de membri în Marea Britanie, peste un milion în SUA și aproximativ șase milioane în întreaga lume, e important să înțele­gem rolul pe care îl joacă încă francmasoneria în zilele noastre.