Istorie & Politologie

„Acum, în 1930, la trei ani de la moartea Regelui întregitor, Regența era o realitate. Peisajul politic se completa cu opoziția dintre liberalii conduși de familia Brătianu și țărăniști, ardeleni în majoritate, veniți la putere după Marea Unire. Încă din 1914, când urcase pe Tron împreună cu regalul ei soț, Maria se manifestase plenar în luarea deciziilor esențiale privind conducerea țării. Circula chiar butada că singurul bărbat politic adevărat din România era Regina Maria…” - GEORGETA FILITTI, academician

„Însemnările zilnice din anul 1930 ale Reginei Maria sunt o mină de aur pentru cunoscători și pentru publicul larg. Regina ni se înfățișează aici în ipostaze speciale, unele inedite, altele cunoscute, pline de farmec, de duioșie sau de înverșunare și chiar de supărare, precum călătoria în Egipt, ruperea logodnei principesei Ileana, întoarcerea lui Carol al II-lea, fariseismul oamenilor politici români, grija pentru soarta țării, liniștea amăgitoare a unui apus de soare la Balcic etc.” - IOAN-AUREL POP, Președintele Academiei Române

Lucrarea de față se situează între eseu filosofic, studiu istoric și reflecție inițiatică. Ea depășește simpla descriere a unui rit masonic, devenind o meditație asupra modernității și conștiinței libere.

Autorul, mason de rang înalt și fost Înalt Demnitar al Marelui Orient al Franței, abordează Ritul francez ca pe o sinteză între tradiția simbolică și spiritul Luminilor. Cartea explică modul în care masoneria franceză a transformat inițierea într-o școală a rațiunii, a echilibrului și a demnității umane. Pentru Gérard Contremoulin, masonul francez este omul liber care nu se supune unei dogme, ci caută adevărul prin rațiune, dialog și solidaritate.

Cartea se remarcă prin metoda comparativă: autorul analizează Ritul francez în raport cu rituri anglo-saxone și cu Ritul Scoțian Antic și Acceptat. Dacă acestea se bazează pe mitologie sau teologie, Ritul francez se definește prin laicitate și rațiune. Contremoulin scrie într-un stil clar, sobru, evitând jargonul esoteric. El transformă simbolurile în instrumente de reflecție morală, accesibile și celor neinițiați. Pentru el, inițierea nu este o ascensiune ierarhică, ci o formare treptată a conștiinței, un exercițiu al discernământului și al echilibrului. Cartea devine astfel un manifest pentru modernitatea masonică: o chemare la întoarcerea la sensul originar al masoneriei construcția omului liber, rațional și responsabil.

Pentru cititorul român, această secțiune este o punte între tradiția franceză și limbajul masonic românesc. Ea oferă o terminologie clară, fidelă sensului originar, și facilitează accesul publicului cultivat la simbolismul masoneriei moderne.

Ediția în limba română reprezintă un act de cultură și de memorie. Publicarea ei în anul 2025, la 20 de ani de la reaprinderea focurilor Marelui Orient Al României, este o celebrare a continuității, rațiunii și demnității umane.

În paginile acestui volum, constatăm cu stupoare cum, în discursurile acelor vremuri întunecate, se afirma oficial că operele de literatură pentru copii nu trebuie să conțină nicio urmă a ideologiei vechi capitaliste, să nu transmită nicio formă de viață a lumii putrede capitaliste pe care să trebuiască, apoi, să o extirpăm din psihicul copiilor. Și, mai ales, descoperim cum trebuia lucrat cu abilitate asupra psihicului celor tineri, începând din primii ani de grădiniță.

„Scriind această carte mi-am propus mai întâi de toate să umplu un gol și să ofer informații despre autori și opere care au căzut în uitare. Studiul literaturii pentru copii și tineret din perioada stalinistă a avut în vedere ceva mai mult decât realizarea unui inventar de autori, opere și dosare de receptare.

Dincolo de asemenea aspecte, se află elemente care alcătuiesc specificul unei epoci caracterizate de dominația brutală și exclusivă a ideologiei marxist-leniniste, devenită dogmă oficială de stat. Studiul literaturii juvenile din perioada 1948-1953 atestă și un înalt nivel de conformare la modelul sovietic, invocat în permanență și urmat cu o slugărnicie pe care azi ne e greu s-o înțelegem. Toate marile ei teme sunt de inspirație sovietică, după cum tot de la marele vecin de la Răsărit vin realismul socialist, instituțiile și formele de organizare a suprastructurii care susțin și alimentează literatura destinată cititorilor tineri.” – Cristian Iscrulescu

Vintilă Brătianu este al treilea nume portretizat în seria „Primari de seamă”.

Acesta este primarul care a lucrat gratuit în slujba bucureștenilor, renunțând la onorariul său.

Descoperă-l pe Vintilă Brătianu omul, inginerul, politicianul și edilul Capitalei.

Cartea propune și o incursiune în fascinantul București de altădată.

„Figura lui Vintilă Brătianu se detașează, în rândul edililor bucureșteni, datorită realizărilor ample și variate, obținute pe parcursul a doi ani și jumătate de mandat. Încă din tinerețe, el a oferit exemplul unui intelectual cu o viziune largă asupra societății, capabil să furnizeze soluții realiste pentru modernizarea acesteia. El a stat în primele rânduri ale unei elite active, creatoare, puternic animate de un naționalism pragmatic. Prin noi înșine a fost sintagma dragă lui, pe care a aplicat-o în toate direcțiile sale de activitate.

Cartea, ca și epoca discutată aici, îi invită la cunoaștere deopotrivă pe specialiști și pe amatorii de istorie. Nu mă îndoiesc, ea va provoca reacții variate, de la aprecieri care dau bucuria lucrului bine făcut, la critici constructive ori la emendări binevenite. Prin toate aceste demersuri, personalitatea lui Vintilă Brătianu va avea privilegiul unei cunoașteri și promovări mult mai cuprinzătoare.”

Dragoș Lucian Țigău

„Volumul de față a fost conceput ca un exercițiu de reîntregire a memoriei culturale a Chișinăului, oraș românesc care a supraviețuit deceniilor de rupturi istorice, de traume colective și de rescrieri violente ale propriei identități. Valorificând tensiunea dintre vizibil și narabil, scriitorii prezenți în volum devin, în fond, terapeuții orașului: fiecare poveste rescrie o cicatrice, fiecare frază redesenează contururile unei amintiri pierdute, fiecare imagine verbalizată reînvie o lume. Terapia memoriei culturale înseamnă exact asta: să transformi rana în poveste, absența în prezență, uitarea în frumusețe recuperată.” (Alexandru Corduneanu)

„Cea mai însemnată contribuție la regândirea originilor și cursului Primei Cruciade într-o generație.“ — Times Literary Supplement

În această lucrare deschizătoare de noi perspective, Peter Frankopan zugrăvește un tablou plin de viață al confruntărilor notorii dintre creștinism și islam. Bazându-și relatarea pe surse răsăritene multă vreme ignorate, el oferă o explicație profund originală a evenimentelor schimbătoare de paradigmă care au urmat. Victoria Vaticanului a consolidat puterea papală, în vreme ce Constantinopol, inima Imperiului Bizantin încă plin de vitalitate, nu avea să-și revină niciodată. Lucrarea revoluționară a lui Frankopan arată modul în care cucerirea Ierusalimului a creat cadrul pentru dominația Europei occidentale și a modelat lumea modernă.

„Plină de intrigi bizantine, această carte este importantă, convingătoare în abordarea ei revizionistă și impresionantă din toate punctele de vedere. Readuce în prim-plan cunoscuta poveste occidentală prin ochii împăratului din Răsărit și o completează cu piesa lipsă din puzzle-ul Cruciadelor.“ — Simon Sebag Montefiore

„O lectură antrenantă... prezentarea mașinațiunilor politice, compromisurilor și trădărilor este extrem de convingătoare.“ — Washington Post

Peter Frankopan este profesor de istorie mondială la Universitatea Oxford, director al Centrului de Cercetare în Bizantinologie și cercetător senior la Colegiul Worcester din cadrul aceleiași universități. A predat la instituții prestigioase din întreaga lume, inclusiv la Cambridge,Yale, Harvard, Princeton, New York University, Kings’ College London și Institute of Historical Research.

Printre cărțile sale premiate și devenite bestsellere internaționale, se numără Drumurile Mătăsii: O nouă istorie a lumii, Noile Drumuri ale Mătăsii: Prezentul și viitorul lumii, Pământul transformat: O istorie nespusă (apărute și în limba română la Editura Trei), precum și ediția pentru copii a Drumurilor Mătăsii (publicată în românește la Editura Pandora M).
În 1096, o expediție de o anvergură și ambiție extraordinare s-a lansat, ca un adevărat pelerinaj în masă, către Ierusalim. Trei ani mai târziu, după un periplu presărat cu dificultăți greu surmontabile, pericole din cele mai grave și mii de victime, cavalerii Primei Cruciade au luat cu asalt fortificațiile orașului și au capturat Orașul Sfânt. În ciuda șanselor precare, expediția a reușit să redea Ierusalimul creștinilor.

„O carte uluitoare, combinând perfect erudiția aprofundată și o lectură de mare accesibilitate.“ — John Julius Norwic

„Cartea de față a Doamnei Anca Stângaciu cuprinde între paginile sale o lume românească dezrădăcinată din porunca unui regim nefast, venit odată cu aerul înghețat al Răsăritului stalinist. Autoarea dezvăluie, prin vocea protagoniștilor alungați în Franța, Statele Unite, Germania, Italia și prin alte multe locuri, un univers de muncă, de îndârjire, de speranță, dar și de melancolie și de dor, de luptă – mai ales de luptă – pentru binele românilor. Ceea ce demonstrează cartea, prin amintirile personajelor sale și prin măiestria autoarei, este tulburător: românii aceștia luptători, exilați și autoexilați, au urât regimul totalitar comunist, au urât oameni, instituții, partide, împrejurări nefaste din România de după 1944, au urât lumea tancurilor de la Răsărit, dar nu au urât niciodată țara, pentru binele căreia au luptat și mai luptă încă – unii dintre ei –, ca și cum ar avea de îndeplinit o misiune istorică. Ei ne transmit un sens al libertății de care foarte mulți contemporani au uitat și pe care unii nu l-au înțeles niciodată. Este o libertate individuală, corelată cu una colectivă, a națiunii și a națiunilor, în concertul european, simbolizat așa de frumos de Oda bucuriei.” (Ioan-Aurel Pop)

„Dialogurile reunite în acest volum constituie nu doar un demers istoric important, ci și o veritabilă pledoarie pentru recuperarea memoriei exilului românesc. În paginile acestei cărți, Anca Stângaciu aduce laolaltă zece voci ale unor personalități care, aflate departe de țară, au găsit în cuvânt și în cultură un mod de a rezista, de a denunța și de a contracara opresiunea totalitară comunistă.
Exilul românesc nu a fost doar o comunitate dispersată geografic, ci și o forță vie, critică, ce a refuzat compromisul și tăcerea. Prin activitatea lor culturală și prin angajamentul lor civic, aceste figuri marcante au reușit să păstreze aprinsă, în lumea liberă, conștiința faptului că România era o țară sechestrată de dictatură. Cartea de față ne oferă șansa de a regăsi, prin mărturiile lor, acea energie morală și intelectuală care a transformat exilul într-o veritabilă formă de rezistență.” (Daniel Șandru)

Amintirile Elenei Hartulari sunt prima operă autobiografică feminină cunoscută din cultura română. Memoriile ei ne poartă prin culisele unei lumi pe care o știm mai bine din comediile lui Alecsandri. Într-o limbă savuros arhaică și surprinzător neologică, documentând realitatea sociologică a unor personaje literare de tipul coanei Chirița, eroina pune fără menajamente în scenă o viață de femeie prinsă între dragoste, violență conjugală, ambiție socială și dorința de a fi auzită.  Fiică a unui mic boier din rețeaua clientelară a Sturdzeștilor, măritată la cincisprezece ani cu un grec sărac, dar viclean și lipsit de scrupule, Elencu traversează cinci decenii de prefaceri radicale ale Moldovei – anii 1820-1860 –, lăsându-ne o panoramă frustă a celei mai dinamice clase sociale din epocă: mica boierime care parvine social și economic. În spatele intrigilor familiale, al proceselor de moștenire, al aranjamentelor de tot felul, descoperim spectacolul autentic al unei lumi deschise, cu un aplomb lipsit de complexe, către noile orizonturi ale modernității europene.

Ediția îngrijită de Constanța Vintilă, însoțită de un amplu studiu introductiv și de un aparat critic care coroborează textul memoriilor cu fondul documentar, ne restituie integral textul Elenei Hartulari și îl așază, în premieră, în istoria literaturii române.

Carte recompensată cu premiile Nouveau Cercle de l'Union Interalliée (2023) și Céleste Albaret (2024)

Prințesa Bibescu a fost un personaj flamboaiant, imaginea însăși a universului Belle Époque – și mult mai mult de atât. A traversat secolul XX marcându-i profund pe toți cei cu care s-a intersectat, seducându-i sau exasperându-i cu stilul ei original. A fost acuzată de colaborare cu inamicul și, în alte împrejurări, s-a bucurat de gratitudinea contemporanilor. Scriitoare de succes, rivalizând în epocă cu Anna de Noailles și Colette, s-a bucurat de admirația lui Proust, Rilke sau Paul Claudel. Se considera cetățean al lumii, călătoare, exploratoare. Seducătoare fără pereche, și-a căutat iubirea cu pasiune, fiind mereu dezamăgită. Spirit diplomatic, a acționat din umbră și i-a sprijinit pe cei care au scris istoria, uneltind cu grație și asumându-și riscuri pentru a apăra interesele țării sale și pacea în Europa.  Martha Bibescu a trăit totul: tragediile veacului său, dramele și trădările, faima, luxul exorbitant și exilul în sărăcie după 1945. Timp de unsprezece ani, a fost despărțită de singura ei fiică, prizonieră în România comunistă. Nu s-a dat bătută niciodată.

Cercetătoarea Aude Terray, doctor în istorie, i-a călcat pe urme în România, la Londra și la Paris, reușind un portret intim al unei femei incandescente.

„Prinţesă, sunteţi o scriitoare desăvârșită, şi asta nu-i puţin lucru…“ — MARCEL PROUST

„Martha Bibescu promitea să fie o mare frumusețe și visa la măreție. Crescută printre bărbați celebri, îi plăceau puterea, personalitățile, artiștii talentați, politicienii de succes, regii și prinții… Această tânără cu ochi imenși, verzi și păr roșcat magnific avea o vitalitate și o sete de cunoaștere fantastice…“ — MARIA, REGINA ROMÂNIEI

„Martha Bibescu este cea mai admirabilă inteligență feminină pe care o cunosc.“ — FRANÇOIS MAURIAC, laureat al Premiului Nobel pentru literatură

„Ceea ce il distinge pe Sun Tzu de gandirea strategica occidentala este faptul ca el nu reduce razboiul la simpla confruntare armata, ci il intelege ca pe o arta subtila a mintii si a puterii. În preceptele sale, victoria
nu se obtine prin forta bruta, ci prin cunoasterea adversarului, prin stapanirea contextului politic si prin finetea psihologica a liderului. Tocmai aceasta viziune, in care diplomatia, inteligenta si echilibrul sufletesc se ridica deasupra sabiei, a facut ca Arta razboiului sa ramana peste veacuri una dintre cele mai profunde carti de strategie ale omenirii.“ (Henry Kissinger)

Admirata si citata de lideri militari, diplomati si oameni de afaceri din intreaga lume, „Arta razboiului“ depaseste cadrul strict al conflictului armat si devine un ghid universal despre puterea mintii, disciplina spiritului si arta de a obtine victoria fara lupta.
Generalul Samuel B. Griffith observa ca valoarea cartii lui Sun Tzu nu consta numai in tacticile de lupta, ci in modul in care el imbina inteligenta militara cu intelegerea contextului politic, moral si psihologic, o viziune holistica care inca modeleaza arta de a anticipa si de a decide.

„Nici un domeniu al științelor umaniste nu a ieșit mai avariat din anii comunismului decât istoria României. Și nici unul nu a fost mai radical primenit după 1990. Acest lucru românii i-l datorează lui Lucian Boia. A fost nevoie de cineva să slujească adevărul ca patimă intelectuală, pentru a înfrânge minciuna și răstălmăcirea cu cele mai puternice rădăcini afective. Grație lui Boia, istoriografia română a făcut pasul de la mitologie la știință. De aceea, locul lui e foarte sus în recunoștința pe care se cuvine să i-o întoarcem.” - Gabriel Liiceanu

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie (Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune) şi la imaginar (Pentru o istorie a imaginarului), cât şi prin investigarea consecventă a unei largi game de mitologii (de la viaţa extraterestră şi sfârşitul lumii până la comunism, naţionalism şi democraţie). A adus, de asemenea, noi interpretări privitoare la istoria Occidentului, a Franţei şi a Germaniei. În 1997, lucrarea sa Istorie şi mit în conştiinţa românească a stârnit senzaţie şi a rămas de atunci un punct de reper în redefinirea istoriei naţionale.

Distinsul medic neurolog Jean-Jacques Askenasy, cercetător în domeniul neuroștiinței din Israel, membru de onoare al Academiei Române, destăinuie în această carte drumul complicat și pe alocuri anevoios de la naștere și până la destinația Israel.

„Evenimentele care au avut locul în secolul 20 şi care l‑au lovit puternic pe Jean şi familia sa arată o rezistenţă deosebită. Jean Askenasy copilul, elevul, studentul, medicul şi, în special, evreul a trăit mizericordia Primului Război Mondial şi consecințele antisemitismului românesc. Ura contra evreilor a aprins chiar şi creierele intelectualilor de calibrul lui Mircea Eliade, membru al Gărzii de Fier. Antisemitismul românesc a colaborat cu înţelegere prietenească la ura teutonică a naziştilor contra evreilor.” - Prof. Dr. Shlomo Ghiora Shoham, laureat al Premiului Israel

Cu un cuvânt înainte de George Kudla

Ediție, prefață și postfață de Gheorghe Nandriș

„…20 de ani în Siberia – o așez printre cele mai fantastice cărţi care s-au scris în ţara noastră. În faţa ei multe cărţi, mulţi scriitori și mulţi eroi literari pălesc. După primul şoc şi cea dintâi nedumerire a cititorului, chiar şi a unui erudit academician, poate după un număr de ani în care uimirea se va fi aşezat, deodată cineva va pricepe şi va ridica această carte – a Aniţei cu trei clase primare şi suflet cât o istorie naţională, de o autenticitate «stilistică» genială – şi le va aşeza, fiinţa şi cartea, la umărul marilor noştri mărturisitori ai sufletului românesc.“ — ȘTEFAN J. FAY

„Cartea e o revelație și s-ar cere primită ca atare. Nu doar privitor la soarta deportaților români în Gulagul sovietic povestirea Aniței Nandriș-Cudla aduce o mărturie esențială, dar și pentru reconstituirea staturii țăranului bucovinean: o statură net aristocratică, pe care metamorfozele provocate de comunism o aruncaseră nu numai în trecut, ci, s-ar spune, aproape în legendă. Or iată că, odată cu Anița Nandriș-Cudla, legenda ia conturul firescului, iar realitatea ei ni se impune din nou. Cartea aceasta, care nu numai că se cere neapărat citită, dar ar merita să fie așezată, prin biblioteci, într-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine.“ — MONICA LOVINESCU

ANIŢA NANDRIȘ, căsătorită CUDLA, s-a născut în 1904 într-o familie de țărani bucovineni, în satul Mahala din județul Cernăuți. 13 000 de români din acest ţinut au trăit groaza deportării în iunie 1941, după ce, cu un an înainte, ținutul fusese cedat Uniunii Sovietice. Între ei, și Anița Cudla împreună cu cei trei copii ai ei de 17, 14 și 11 ani: au fost ridicați și duși în Siberia, dincolo de Cercul Polar, într-un univers al ostilității, unde timp de 20 de ani nimic în afara iubirii și a credinței nu le-a fost sprijin. De abia ştiutoare de carte, întoarsă acasă, Aniţa a scris în cuvinte simple povestea acestei supravieţuiri. A încredințat manuscrisul nepotului ei Gheorghe Nandriș în 1982, rugându-l să-i promită că-l va trece peste graniță în România. Abia după aceea, în 1986, s-a stins, cu sentimentul datoriei împlinite. Manuscrisul Aniței, această mărturie unică, păstrată printr-o minune timp de peste două decenii, a putut fi publicat pentru prima oară în 1991. Cartea a fost distinsă de Academia Română cu Premiul „Lucian Blaga“ (1992).

Cartea Cele 10 porunci pentru România, semnată de Sebastian I. Burduja și Dragoș Baltă, este mai mult decât un eseu politic sau economic. Este o încercare de a oferi un cadru moral și pragmatic pentru renașterea unei națiuni aflate încă în căutarea drumului ei.

Autorii nu se mulțumesc să facă diagnoze ale prezentului, ci încearcă să formuleze un set de reguli simple și clare, care să fie ușor de reținut și de aplicat. Aceștia pornesc de la convingerea că România are nevoie de un decalog al dezvoltării, o listă de principii fundamentale pe care fiecare cetățean să le poată înțelege și aplica în viața de zi cu zi. Astfel, într-o lume în care proiectele de țară se nasc și mor în birouri guvernamentale, volumul acesta încearcă să coboare discuția în spațiul public și să o transforme într-o invitație la acțiune colectivă, la o reconstrucție fundamentală a României care să pornească din școli și care să continue în firme, în comunități locale și în inițiative civice. -- Dr. Dragoș Petrescu

Conotația biblică a titlului cărții semnate de Sebastian I. Burduja și Dragoș Baltă este una puternică, testamentară. Cele 10 porunci pentru România nu ne îndeamnă la meditație, ci la acțiune. România „noastră”, în spatele căreia ne dezvinovățim inacțiunile și ne argumentăm absența responsabilităților, trebuie recompusă din milioane de Românii. Fiecare dintre noi trebuie să fie un apostol al schimbării. Fiindcă schimbarea României derivă din schimbarea propriilor Românii. Acele Românii particulare.

Acesta este decalogul autorilor. E unul mobilizator, care ne solicită să ne reformăm individual pentru a reforma, finalmente, România. Este o lucrare care se adresează oamenilor, nu celor care guvernează. Nu este un manifest politic. Ci unul uman. Și așa cum afirmă autorii, „cărțile bune au puterea de a schimba vieți în doar câteva pagini”, și această carte, veți constata, are puterea să ne schimbe și pe noi. -- Adrian Artene

Canada, Australia, Noua Zeelanda, India, Pakistan, Cipru, Malta, Gibraltar, Palestina, Irak, Yemen, Egipt, Sudan, Kenya, Uganda, Africa de Sud, Gambia, Sierra Leone, Somalia, Rhodesia, Zambia, Botswana, Nigeria, Ghana, Malawi, Jamaica, Singapore, Malaysia, Birmania, dar și Hong Kong, Weihaiwei, Ceylon, Borneo, Brunei, Sarawak, Sikkim, Fiji, Solomon, Kiribati, Pitcairn, Tuvalu, Vanuatu, Bermude, Trinidad Tobago, Anguilla, Belize, Bahamas, Turks and Caicos, Saint Kitts and Nevis, Cayman, Montseratt, Saint Helena, Ascension, Tristan da Cunha, South Georgia ori Falkland: la apogeul sau, imediat dupa Primul Razboi Mondial, Imperiul Britanic, cel mai întins din istorie, cuprindea un sfert din populația și suprafața lumii, reunite în coloniile, protectoratele și alte teritorii conduse sau administrate de Regatul Unit al Marii Britanii (Anglia, Scoția, Țara Galilor, Irlanda).

Efectiv, acesta era „imperiul unde care Soarele nu apune niciodata”, deoarece astrul stralucea mereu pe cel puțin unul dintre teritoriile sale, care însumau 35,5 milioane de kilometric patrați.

În 1496, în urma succeselor obținute de Spania și Portugalia în explorarea tarâmurilor de peste mari Regele Henric al VII-lea al Angliei l-a însarcinat pe John Cabot sa conduca o expediție pentru a descoperi o cale de trecere catre Asia prin Atlanticul de Nord.

Povestea imperiului început cu posesiunile și punctele comerciale de peste mari stabilite de Anglia la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea.

În secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, a devenit cel mai mare imperiu din istorie și, timp de un secol, a fost cea mai importanta putere globala.

Astazi, Commonwealth este o asociație internaționala formata din 56 de. state, marea majoritate dintre acestea fiind foste teritorii ale Imperiului Britanic.

O carte unică în România, în ediție limitată. O piesă de colecție pentru orice bibliotecă de bucureștean. Este prima oară când pe piața de carte din România apare o astfel de lucrare: cele patru volume tratează, în mod exhaustiv, fiecare arteră de circulație din capitală, cu toate detaliile posibile privitoare la acestea, de la evoluția lor istorică la denumirile purtate de-a lungul vremii, dar și informații geografice, istorice, social-politice, lexicale.

Cartea aduce în prim-plan relația tumultuoasă și pătimașă dintre Maria, prima regină a României Mari, și fiul său cel mare, Carol al II-lea, prilejuind publicarea în premieră a mai multor scrisori deloc comode, de-a lungul a aproape patru decenii. Descoperă o pagină foarte personală din istoria familiei regale a României.

Publicarea acestui nou volum din activitatea ilustrului nostru om de stat și diplomat Nicolae Titulescu constituie un demers științific de continuitate în realizarea marelui obiectiv al Fundației care îi poartă numele, acela de a pune în valoare pilduitoarea sa viață și operă în serviciul neamului românesc și al Țării sale.

Editorii

Pamfil Şeicaru este considerat, spunem noi pe bună dreptate, cel mai mare jurnalist român. Unii îl consideră drept creatorul presei moderne româneşti. Până să apuce drumul exilului, Şeicaru era perceput de mulţi colegi de breaslă drept „figura numărul unu a presei bucureştene”. Unii autori, după cum notează profesorul Fănel Teodoraşcu îl numesc pe Şeicaru chiar cel mai mare gazetar al României Mari, pentru că el a fost „fondatorul presei moderne sub aspectele stilisticii şi tehnologicului”. Iar un alt exeget, Mircea Coloşenco merge chiar mai departe şi îl aşează pe Pamfil Şeicaru alături de pionierii presei din ţara noastră: Ion Heliade Rădulescu, Gheorghe Asachi şi Gheorghe Bariţ.

Pamfil Şeicaru are în Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (ACNSAS) mai multe dosare conexe, de problemă, dosarul deschis de Siguranţă, dar şi cel penal. Cel mai interesant, din puncul nostru de vedere, este dosarul personal, predat CNSAS de Serviciul de Informaţii Externe (SIE) şi care are nu mai puţin de şase volume, cu un total de 2083 pagini!

Evident avem posibilitatea de a lămuri câteva aspecte rămase până acum învăluite în mister: graţierea lui Şeicaru la solicitarea lui Nicolae Ceauşescu şi vizita incognito pe care acesta o realizează la invitaţia şi sub protecţia Departamentului de Informaţii Externe (DIE) la Bucureşti în august 1976. Ca o ironie a sorţii trebuie spus că viaţa lui Pamfil Şeicaru se învârte fatidic în jurul unei date: 23 august. Părăseşte România în 1944 cu câteva zile înainte de 23 august – act pe care l-a atacat pe tot parcursul vieţii – şi îşi încheie cariera urmărind pe viu manifestările consecrate aceluiaşi 23 august, pe viu, la Bucureşti în 1976. Un condei de geniu, strivit între două date 23 august 1944 – 23 august 1976!

Geneza acestei cărţi este lungă, poate prea lungă. În 1990 printr-o împrejurare, zic eu fericită, am intrat într-o corespondenţă fertilă cu Traian Popescu, patronul revistei “Carpaţii” din Madrid, dar şi prietenul intim al lui Pamfil Şeicaru. Cu acest prilej am reuşit să citesc tot ce publicase Pamfil Şeicaru în exil, dar şi să-l cunosc în 1991 la Koln pe ultimul comandant al Mişcării Legionare, Horia Sima.

Despre Pamfil Şeicaru s-a scris mult şi în mod evident se va mai scrie. Noutatea acestei cărţi constă în faptul că pune pentru prima oară în istoriografie problema colaborării marelui gazetar cu serviciile secrete de la Bucureşti. Nici cel mai recent cercetător al lui Pamfil Şeicaru şi ne referim aici la profesorul Fănel Teodoraşcu – vezi volumul „Pamfil Seicaru”, editura „Ars Docenti”, Bucureşti, 2014 nu crede în colaborarea gazetarulului. „În afara graniţelor ţării, reputaţiei de şantajist a lui Şeicaru i se adaugă cea de colaborator al regimului comunist de la Bucureşti. Acuzaţia se bazează pe o informaţie incertă referitoare la perioada în care Pamfil Şeicaru ar fi făcut o vizită în România pentru a se întâlni cu Nicolae Ceauşescu şi care a dat naştere unor polemici aprinse între colaboratorii din exil ai gazetarului. Din păcate, legătura ziaristului cu regimul comunist de la Bucureşti şi vizita acestuia în ţară sunt subiectele cel mai intens tratate, în ultimii ani, de autorii care se declară interesaţi de activitatea jurnalistică a lui Pamfil Şeicaru, lăsând astfel în plan secundar textul jurnalistic propriu-zis.

În ciuda numeroaselor discuţii purtate pe marginea acestui subiect, nu există nicio dovadă clară că Pamfil Şeicaru ar fi vizitat România în timpul regimului lui Nicolae Ceauşescu. Aşa cum am văzut, în această chestiune, există unele semne de întrebare, dar acestea nu permit, încă, tragerea unei concluzii”, scrie Teodoraşcu.

Dincolo din datele aflate în Dosarul 66/SIE cred că este importantă pentru cititori mărturia ofiţerului Nicolae Sporiş, cel care a avut o contribuţie esenţială la racolarea lui Pamfil Şeicaru dar şi la aducerea acestuia la Bucureşti.

Volumul de faţă nu este nici unul hagiografic, nici unul al desfiinţării marelui gazetar. Istoria acestui caz este mult mai complexă decât pare la prima vedere…

Exact în urmă cu zece ani publicam la Editura Militară volumul “Pamfil Şeicaru. Un condei de geniu, strivit între două date: 23 august 1944–23 august 1976”, care s-a bucurat de o competentă prefață a lui Ion Cristoiu, dar și de un studiu introductiv al domnului comandor (r) dr. Marian Moşneagu, pe atunci Şeful Serviciului Istoric al Armatei. Cartea s-a bucurat de un succes deosebit tirajul fiind epuizat imediat. Sper că și acest nou volum, care a mai suferit mici modificări să fie bine primit. Rămân adeptul marelui gazetar Pamfil Şeicaru, care spunea că „cititorul îţi iartă chiar o atitudine care îi va fi ultragiat sentimentele, convingerile, dacă atitudinea este sinceră, dezinteresată. Dar nu iartă absenţa de opinie, strecurarea printre evenimente cu o gângăveală poltronă de opinii. În fond, cititorul este un aspru, dar drept judecător”.

Conf.univ.dr.Florian BICHIR

Cercetător științific al Academiei Române

În ultima jumătate de secol, studiul componentei materiale a civilizației Daciei romane a reprezentat una dintre direcțiile prioritare de cercetare. Într-o primă fază, interesul a fost trezit mai ales pentru corpusul de inscripții, urmat de repertoriul cultelor romane din Dacia, a ceramicii de lux, a statuetelor de bronz, a fibulelor romane, a pieselor de echipament militar, a statuariei din piatră, a drumurilor din Dacia. Astăzi, prin voluminoasa lucrare a doamnei Ana Hamat, a venit și rândul repertoriului de accesorii vestimentare, element constitutiv al vieții spirituale și materiale a Daciei romane.

Ilie Sorin Cociș

***

O tratare monografică a podoabelor și accesoriilor vestimentare din Dacia romană reprezintă o cercetare astăzi foarte necesară, în pas cu tendințele moderne de exploatare maximă a artefactelor arheologice. Domeniul, ca și atâtea altele din istoriografia provinciei noastre, Dacia, a fost insuficient abordat și, cel mai adesea, slab racordat la progresele înregistrate la nivel european. Așadar, cartea prezentată acum constituie o binevenită completare a unei vechi lacune din cercetările de specialitate.

Radu Ardevan

***

Lucrarea de faţă reprezintă rezultatul preocupărilor noastre pentru studiul bijuteriilor în Dacia Superior. Într-un anumit fel, se poate spune despre ea că este în acelaşi timp un început de drum, dar şi încheierea unui alt drum, început odată cu  lucrarea de licenţă.  Baza acestor preocupări a reprezentat-o fascinaţia pe care copil fiind, am simţit-o pentru antichitate dar şi farmecul aurului antic şi strălucirea lui.  Dincolo de această strălucire însă, bijuteriile ascund secrete  a căror descifrare  aduce lumină asupra originilor, legăturilor comerciale ale epocii şi nu în ultimul rând asupra oamenilor care le-au purtat, le-au îndrăgit  şi le-au preţuit. Studiul bijuteriilor poate contribui la descifrarea misterelor care stau în spatele acţiunii umane. Prin urmare am încercat să  trecem dincolo de suprafaţa acestor vehicule de civilizaţie,  pentru a surprinde   motivaţiile  ascunse în fiecare bijuterie în parte.

Pentru zona Daciei,  un astfel de studiu nu este o noutate, se cunosc deja rezultatele cercetării întreprinse de doamna Maria Bălăceau pentru zona Olteniei romane şi ale lui Adriana Isac pentru Dacia Porolissensis. Acesta este motivul pentru care  conceptul spaţial al lucrării noastre urmăreşte să inventarieze şi să discute  teritoriul Daciei Superior,  aflat între  cursul superior al Mureşului la nord şi linia imaginară   Drobeta- Bumbeşti  la sud- est. Între  piesele aflate în cadrul catalogului întocmit de noi  nu se află piese inedite, acest lucru fiind compensat, sperăm, de   interpretarea nouă pe care o aducem în discuţie  în ceea ce priveşte unele dintre aceste exemplare. Deşi aceste piese au mai fost publicate, în studii, articole şi monografii de specialitate, ele au fost tratate  ca şi o mică parte a unui întreg. Am încercat în lucrarea de faţă să reinterpretăm unele rezultate ale cercetărilor mai vechi pentru a pune într-o lumină nouă bijuteriile, exponente ale unei tradiţii  vechi şi ale unei mentalităţi  de mult dispărute. Dintre categoriile de bijuterii, ne-am ocupat cu predilecţie de bijuteriile pentru împodobirea mâinii( inele, pietre de inel şi brăţări)şi de cele pentru împodobirea capului şi a gâtului(coliere,lănţişoare, mărgele,  medalioane şi pandantive, cercei, ace de păr şi diademe). Nu am inclus în acest studiu fibulele, deoarece acestea au făcut obiectul mai multor cercetări separate.

Uşa pe care am deschis-o spre trecut cu ajutorul lucrării de faţă, nu ar fi putut  să fie nici măcar întredeschisă fără ajutorul pertinent al câtorva persoane, cărora ţinem să le mulţumim în mod special. Doamnei profesor dr.  Doina Benea, îi mulţumim pentru răbdarea de care a dat dovadă în toţi aceşti ani de studiu şi pentru sfaturile fără  de care nu am fi putut  să prezentăm astăzi această lucrare.

De la Muzeul Unirii din Alba Iulia, dorim să mulţumim colegilor  Radu Ota şi George Bounegru, care ne-au ajutat cu informaţii despre piesele aflate în custodia muzeului  şi de care aveam foarte mare nevoie.  Totodată dorim să mulţumim conducerii acestui muzeu pentru faptul că în doi ani consecutiv am beneficiat de  informaţiile oferite  de biblioteca muzeului.  Îndatoraţi îi rămânem şi colegei Oana Tutilă de  la Muzeul oraşului Deva, pentru  ajutorul primit  din partea ei. Tuturor celor care ne-au sprijinit  de-a lungul acestui drum lung şi greu, le mulţumim.

Ana Cristina Hamat

„ Frumuseţea este un dar al zeilor , însă câte femei se pot mândri cu acest har.[..] Îngrijirile prin podoabe vă vor înfrumuseţa, iar  în lipsa gătelilor cel mai frumos chip îşi pierde întreaga  strălucire”

Ovidiu, Arta Iubirii, 3.

Cartea explorează cu meticulozitate tacticile, echipamentele și strategiile armatei române în cooperare cu Germania nazistă, oferind o perspectivă documentată asupra complexității și dificultăților întâmpinate între 1941 și 1944. Prin cercetări aprofundate, autorul reușește să ilustreze nu doar tehnica de luptă, ci și contextul politic și militar al epocii, evidențiind rolul semnificativ, dar adesea controversat, al României în această parte a istoriei mondiale.

***

”Lucrarea analizează Campania din Est a armatei române, alături de Germania, din perioada 22 iunie 1941-23 august 1944, dar unghiul de vedere este puțin studiat, cel puțin la nivelul istoriografiei românești și privește rolul (impactul) tehnicii de luptă asupra principalelor operații desfășurate de trupele române.
Opțiunea pentru Campania din Est este deplin justificată. În primul rând, această secvență belică este cea mai amplă din istoria militară românească, sub raportul duratei, al efectivelor angajate, al spațiului de desfășurare, al pierderilor suferite. Pentru o țară de dimensiunile și posibilitățile României, amputată în 1940, efortul militar a fost impresionant. În al doilea rând, statutul său istoriografic este unul aparte. Timp de peste patru decenii, până la evenimentele din decembrie 1989, ea a fost practic ignorată de specialiștii români, în pofida unor inițiative și deschideri, care, însă, erau tributare exigențelor ideologice ale epocii. O asemenea situație s-a datorat, în esență, situației geopolitice și geostrategice a României din perioada postbelică, plasată la sfârșitul războiului, prin înțelegerile puterilor învingătoare, în sfera de influență a Uniunii Sovietice. Deși regimul comunist de la București a reconsiderat din anii 60 ai secolului trecut, raporturile cu „fratele mai mare”, participarea României alături de Germania în anii 1941-1944 a rămas o temă interzisă.
În mod firesc, după 1990, mai ales în primii 10-15 ani, odată cu dispariția celor mai multe restricții, „fructul oprit” a reprezentat un subiect predilect de cercetare pentru istorici, sociologi, economiști ș.a. Pe cale de consecință, s-a acumulat o bogată istoriografie, constând în volume de documente, monografii, dicționare, albume, culegeri de studii, filme documentare etc. Dar, în pofida unui mare efort recuperator, înzestrarea armatei române, funcționarea armamentului și a tehnicii de luptă aflate în dotarea unităților și marilor unități au fost abordate tangențial. Este meritul autorului de a fi sesizat această oportunitate și de a se fi angajat la o cercetare serioasă a unei problematici foarte complexe.”

Petre Otu

Mă numesc Renata Moiș și sunt autoarea acestei lucrări. Sunt născută în Transcarpatia (Ucraina), o regiune în care cultura, istoria și geopolitica se intersectează adesea cu profunzime, dar și cu tensiune. Proveniența mea
m-a învățat să privesc diplomația nu doar ca pe un instrument politic, ci ca pe o artă a supraviețuirii, a construcției și a păcii tăcute.

Sunt licențiată în contabilitate și audit, cu dublu masterat — în revizie financiară și în relații internaționale și diplomație — și dețin titlul de doctor în istorie. Activitatea mea profesională a inclus funcții în administrație, învățământ universitar, proiecte internaționale și antreprenoriat. Am construit atât afaceri, cât și punți între oameni, idei și țări.

Cartea „5 în 1 sau 1 în 5: Diplomația are căile ei secrete” este rezultatul unei cercetări ample și a unei experiențe care depășește granițele academice. Este, în același timp, un demers științific și o declarație de poziție: cred că viitorul aparține celor care înțeleg trecutul în adâncime și au curajul să gândească strategiile de mâine.

Unele mesaje nu se strigă — se construiesc. Unele idei nu cer aplauze — ci aplicare. Iar diplomația reală rareori se recunoaște din prima privire.

Însă pentru cei care știu să citească printre rânduri, fiecare pagină din această lucrare este o hartă.

Această carte deschide, nu închide.

***

Pe parcursul unei perioade scurte de timp, aproape trei decenii din „sângerosul secol XX” (din 1918 până în 1945), Subcarpatia a parcurs, mai întâi, statutul autonom al Ruteniei Subcarpatice și Ucrainei Carpatice (octombrie 1938 – martie 1939) în componența Cehoslovaciei; după Conferința de la München, s-a supus unei publicități internaționale largi, apoi s-a transformat în Transcarpatia – cea mai vestică periferie a Ucrainei Sovietice, în componența URSS.

Aceste metamorfoze din viața unei generații de oameni, care, fără să-și părăsească locuințele, au suportat trecerea la mai multe state, nu puteau să nu lase amprente în conștiința, psihicul și moralul locuitorilor ținutului. Ironia sorții constă în faptul că rutenii carpatici reprezintă unicul popor din Europa Centrală și de Est care, din 1772 și până la sfârșitul Primului Război Mondial (1918), n-a știut ce înseamnă cu adevărat frontiera de stat; iar după ce s-a terminat cel de-al Doilea Război Mondial, a fost despărțit și înconjurat din toate părțile de frontierele cu URSS, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria și România. În plus, rutenii carpatici s-au aflat pe partea estică, după „cortina de fier”, care-i despărțea de lumea civilizată din partea vestică.

La sfârșitul lui ianuarie 1945 (conform surselor cehe) sau la 24 martie 1945 (conform datelor din arhivele sovietice), Edvard Beneš a primit la Londra, un document semnat de Iosif Stalin. Este unicul document cunoscut primit de președintele Cehoslovaciei de la dictatorul sovietic. Documentul se referea în exclusivitate la Rutenia Subcarpatică.

Renata Moiș

***

Tema abordată este una de mare actualitate în contextul conflictului din Ucraina întrucât autoarea tratează situația unei regiuni aflată la confluența mai multor grupuri etnice și care a fost mereu un motiv de dispută pentru statele din zonă. Volumul este scris de o manieră agreabilă, cu ținut academică și se bazează pe informații cercetate în arhivele din mai multe, precum și pe o impresionantă bibliografie, atât în limbi de circulație internațională, cât și provenită din statele Europei Est-Centrale.

Gheorghe Onișoru

„…Poate fi patriotismul unicul sentiment care să explice trăirile celor chemați sub arme? În nici un caz! Marea provocare pentru istoriografia românească rămâne realizarea unui studiu prosopografic despre soldatul român din Marele Război, care să dezvăluie nu doar virtuțile și slăbiciunile acestuia, ci și reperele universului său. Nu-l vom putea înțelege decât atunci când va fi umanizat și ajutat să coboare de pe piedestalul pe care l-au cocoțat discurile patriotarde. Abia atunci când vom înțelege că, de fapt, este unul dintre noi, vom realiza și valoarea sacrificiului său. Este exact ceea ce încearcă să facă editorul volumului de față.”

Daniel Cain

***

„Lucrarea de față cuprinde memorii, jurnale, scrisori, cărți poștale, telegrame, fotografii ale unor ofițeri, medici, scriitori, cercetași, care au luptat, au luat decizii, au scris despre evenimentele militare, viața pe front în anii participării României la Primul Război Mondial, 1916-1918, scrieri păstrate la Arhivele Naționale ale României (ANR). Totodată, lucrarea integrează și rapoarte, dări de seamă, scrisori ale unor femei, care au acționat în spatele frontului, au organizat și au întreținut spitale pentru soldații răniți și bolnavi, au acordat adăpost și hrană copiilor orfani, au contribuit cu diverse ajutoare și asistență sanitară la victoriile armatei române.

Având în vedere numărul și varietatea acestor scrieri din război, am optat pentru identificarea și publicarea documentelor inedite, originale, personale. Așadar, multe din documentele selectate sunt inedite, iar în cazul celor publicate, s-a făcut mențiunea într-o notă aferentă.”

Anemari Monica Negru

Lucrarea isi propune sa prezinte o mica parte din istoria Republicii Moldova si a Ucrainei pentru a intelege mai bine situatia actuala, iar apoi sa dezbata legislatia privind prevenirea si combaterea coruptiei din cele doua state, facand cunoscute institutiile angrenate in acest proces, si sa continue cu analiza modului de implementare a legislatiei comunitare, avand in vedere faptul ca, din 2024, ambele tari au inceput drumul catre Uniunea Europeana. Analiza modului de implementare a legislatiei Uniunii Europene doreste sa puna in evidenta atat punctele pozitive din acest proces, cat si pe cele negative, in ideea de a sublinia demersurile necesare pentru a compatibiliza si a avea o politica eficienta in prevenirea si combaterea coruptiei. Termenul propus pentru aderare este, relativ, destul de scurt, avand in vedere contextul politic regional, dar si international. In conditiile in care acesta este in viitorul apropiat, reformele in domeniul anticoruptiei trebuie sa fie realizate cu celeritate si fara sincope in adoptare si implementare. - Ciprian Vasile Rus

În Bucureștiul anilor 1930, cele mai strălucite minți se unesc pentru a forma Asociația Criterion. Legați de prietenie și de visul unei Românii noi, moderne, printre membrii asociației se numărau istoricul Mircea Eliade, criticul Petru Comarnescu, dramaturgul evreu Mihail Sebastian și mulți alți filosofi și artiști printre care Marietta Sadova. Împreună, aceștia au construit o scenă culturală plină de viață, care a prosperat pentru câțiva ani, până când fascismul și scandalurile i-au scindat.

Cristina A. Bejan prezintă cum Garda de Fier de extremă dreapta a ajuns să eclipseze liberalismul în cazul multora din elita intelectuală română, recurgând la jurnale, memorii și la alte scrieri pentru a analiza confruntarea dintre culturi și extremism în perioada postbelică. Este primul studiu apărut în limba engleză despre Asociația Crite­rion și cel mai cuprinzător scris până la ora actuală. Disponibilă acum și în limba română în traducerea Alinei Pavelescu, această carte își propune să studieze complexitatea vieții intelectuale a României în momentele dinaintea distrugerii ei.

„De ce intelectuali precum Emil Cioran și Mircea Eliade au cedat ispitei Gărzii de Fier? Și de ce alte figuri, precum Eugène Ionesco, au rezistat? Acestea sunt câteva dintre întrebările puse în studiul de față, unic și bine argumentat.“ Dennis Deletant

„O reconstrucție meticuloasă și impresionantă care pune în lumină trăsăturile fascinante și uneori contradictorii ale acestei mici elite artistice și intelectuale din Bucureștiul interbelic.“ Radu Harald Dinu, Slavic Review

„În România, noua dreaptă a fost reprezentată de Legiunea Arhanghelul Mihail, Garda de Fier, condusă de Corneliu Zelea Codreanu. Această mișcare este fundalul pentru istoria bogată a Asociației Criterion, un salon intelectual sclipitor din Bucureștiul anilor 1930, pe care o scrie Cristina A. Bejan.“ Marci Shore, Times Literary Supplement

„Lucrarea Cristinei Bejan analizează ambiguitățile și compromisurile longevive ale culturii românești privind rolul intelectualilor în regimuri totalitare. (...) O lucrare precum cartea de față este o bună pregătire pentru înțelegerea fragilității democrației în fața presiunilor ideologice și rezolvarea viitoarelor șarade ale necunoscutului.“ Norman Manea

„Cristina A. Bejan, o autoare a cărei cercetare se concentrează pe fundalul cultural al fenomenelor radicale din România secolului XX, ne oferă o înțelegere profundă a dinamicilor interne, a complexităților profunde și a nuanțelor complexe care definesc o scenă intelectuală heterogenă, pentru care proiectul Criterion reprezintă un exemplu deseori trecut cu vederea.“ Răzvan Ciobanu, Studia Politica. Romanian Political Science Review

„Datorită amplorii cercetării întreprinse de Cristina A. Bejan, Intelectualii și fascismul în România interbelică ar trebui să facă parte din bibliografia obligatorie a oricărei facultăți umaniste din România.“ Liviu Neagoe, istoric

CRISTINA A. BEJAN este scriitoare prolifică româno-americană, care a publicat texte de istorie, piese de teatru și poezii. Are un doctorat și diplomă de master în istorie modernă de la Universitatea din Oxford, studiile sale fiind finanțate integral prin burse Rhodes și Fulbright. În prezent, locuiește la Paris, unde își desfășoară activitatea de artistă și autoare premiată. A fost cercetător la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington D.C., unde a publicat 64 de articole în Encyclopedia of Camps and Ghettos, volumul al III-lea, editată de muzeu. Bunicii ei români s-au cunoscut ca studenți în Bucureștiul interbelic.

De-a lungul istoriei, cele mai bune intenții – și uneori cele mai rele – au declanșat evenimente cu rezultate cu totul diferite de cele dorite inițial. În această cronică captivantă și plină de date, William Forstchen și Bill Fawcett explorează momentele decisive ale istoriei care au început ca fiind considerate cele mai bune idei și au sfârșit drept cele mai mari eșecuri.

Un război sfânt – Cruciadele medievale pentru eliberare religioasă se transformă în secole de măcel și distrugere.

Rivalitate între frați – Leif Erikson îi cruță viața surorii sale și amână descoperirea Lumii Noi cu 500 de ani.

Arme grele – Împăratul Constantin al XI-lea refuză să cumpere un supertun care i-ar fi permis să-și domine dușmanii, așa că inventatorul acestuia îl vinde turcilor, care apoi cuceresc Constantinopolul.

Cu umor și perspicacitate subtilă, Cele mai mari gafe ale istoriei ironizează și ne dezvăluie eșecurile istoriei.

„Atâtea decizii proaste, atât de puține pagini. Când studiezi istoria și ai avantajul unei priviri retrospective, ești mereu surprins de deciziile luate de lideri altminteri inteligenți. Stalin a ajutat la instruirea corpului de panzere german, Napoleon l-a refuzat pe Robert Fulton și vapoarele sale cu zbaturi, iar spionii kaizerului l-au introdus pe furiș pe Lenin în Rusia pentru a iniția Revoluția bolșevică.

Există atât de multe exemple de decizii aparent iraționale încât uneori îți pui întrebări despre sănătatea mintală a decidentului, dar și despre numeroasele alte cursuri pe care le-ar fi putut lua istoria. Pentru a fi incluse în acest volum, deciziile trebuie să întrunească o serie de condiții. Mai întâi, trebuie să fie în mod indiscutabil proaste. În plus, decizia trebuie să aibă o anumită importanță, având impact asupra a mii, poate chiar a milioane de oameni.[...] În cele din urmă, date fiind informațiile disponibile și modul în care se proceda la acea vreme, decizia trebuie să fi părut o idee bună, chiar cea mai bună dintre toate opțiunile posibile, dar din cauza unei mici greșeli de logică sau a unei posibile circumstanțe trecute cu vederea se va dovedi în cele din urmă catastrofală.

Așadar bucurați-vă de o incursiune în erorile istoriei, cu șansa de a vă simți superiori unora dintre cei mai mari lideri din trecut. Dar opriți-vă din când în când și întrebați-vă care dintre deciziile luate astăzi de liderii noștri, cele care par cât se poate de raționale, vor fi incluse în ediția din 2099 a acestei cărți.“ BILL FAWCETT

WILLIAM R. FORSTCHEN, autor a zeci de cărți în domeniile science-fiction, istorie și ficțiune istorică, locuiește în vestul Carolinei de Nord. Are un doctorat în istorie de la Universitatea Purdue și este profesor de istorie la Montreat College. Printre operele sale se numără seria bestseller New York Times Gettysburg, scrisă împreună cu Newt Gingrich, seria Lost Regiment și romanul premiat We Look Like Men of War, bazat pe teza sa de doctorat despre un regiment afro-american din Războiul Civil. Își petrece majoritatea verilor în Mongolia, unde se ocupă de cercetări arheologice și istorice, iar hobbyul său actual este restaurarea și pilotarea unei replici a avionului de vânătoare P-51 Mustang.

BILL FAWCETT a fost profesor, director de corporație și decan de colegiu și este autorul sau coautorul mai multor cărți, incluzând 100 de greșeli care au schimbat istoria, Alte 100 de greșeli care au schimbat istoria (ambele bestsellere apărute la Editura Litera) și 101 Stumbles in the March of History. Deține compania Bill Fawcett & Associates și este unul dintre fondatorii Mayfair Games, o companie care produce jocuri.

Femeile in istoria neamului nostru. Chipuri, datine, fapte, marturii Informata asupra modelor occidentale, dar constransa de rigorile orientale sa-si reprime tentatiile necurate; preocupata de aparitiile publice, dar trimisa sa-si indeplineasca rolul de mama si gospodina - iata doar cateva dintre contradictiile unei femei apartinand unei lumi demult apuse. Iorga reconstruieste din franturi de fresca, din scrisori de Doamne si Domnite, portretul femeii din spatiul romanesc, savarsind astfel un act de recuperare a unei parti semnificative din trecutul nostru imperfect cunoscut. Oferind o privire emotionanta si inedita asupra trecutului, Femeile in istoria neamului nostru de Nicolae Iorga este o celebrare a puterii, demnitatii si influentei feminine in modelarea destinului romanesc.

Prezentarea detaliată a operațiunii de invadare a Uniunii Sovietice de către Germania nazistă, începută în iunie 1941, și a desfășurării acesteia până la sfârșitul anului 1941. În zorii zilei de 22 iunie 1941 s-a declanșat cel mai vast război terestru din istorie: Germania nazistă a atacat Uniunea Sovietică, acțiune ce avea să fie cunoscută drept Operațiunea Barbarossa. Cele mai puternice și mai brutale regimuri au fost puse față în față, într-o confruntare unică și cu atât mai tensionată, cu cât planurile erau inepte, iar armatele, mult sub așteptările misiunilor lor. În timpul luptei, dar și al ocupației, Wehrmachtul a combinat ideologia nazistă de exterminare cu cea a propriei culturi militare, împingând a împins teroarea spre paroxism. Armata Roșie a sângerat până la moarte, prinsă între focul unui inamic lipsit de orice norme de conduită umană și represiunea sălbatică a bolșevismului stalinist.

O poveste din vremuri tulburi, despre partea întunecată a societății românești, unde entuziasmul generat de apariția României Mari pe harta Europei a acoperit limitele și slăbiciunile cu un strat subțire de aparențe convenabile.

„Titlul volumului Mustățile feldmareșalului Mackensen cuprinde cuvântul «antiroman». Aș fi putut să spun simplu: «non-fiction». Dar «antiroman» înseamnă mai mult. Este un mix de dosare de arhivă cercetate ani de zile, albume de familie, fotografii uitate, jurnale, scrisori trimise de pe front rudelor de acasă și invers. Sunt nenumărate informații din presa timpului și din cărți de memorii publicate în anii 1920. Când documentele au tăcut, am recurs la ficțiune – pasaje consemnate în carte cu caractere cursive. 

Este o cronică a anilor 1916–1918, când Bucureștiul s-a aflat sub ocupația Puterilor Centrale. A fost o încercare a destinului pentru care nimeni nu a fost pregătit. În aceste împrejurări, a ieșit la iveală și fața întunecată a societății românești: trădarea, lașitatea, denunțul, dezmățul, promiscuitatea, prostituția și afacerile veroase. Marea provocare a fost ispita colaborării cu ocupantul. Altfel spus, demisia morală pe care mulți români au practicat-o, din păcate. Bineînțeles, așa cum se întâmplă după mari răsturnări ale istoriei, odată cu retragerea armatei conduse de feldmareșalul Mackensen, s-a declanșat ceasul răfuielilor. Entuziasmul generat de apariția României Mari pe harta Europei a acoperit limitele și slăbiciunile cu un strat subțire de aparențe convenabile. 

Până la intrarea în război, în 1916, Vechiul Regat trăise bine, după decenii de pace, sub regele Carol I. Și, brusc, după înfrângerea de la Turtucaia (septembrie) și ocuparea Bucureștilor (decembrie), românii s-au trezit într-o catastrofă. În anii ocupației străine am aflat cine suntem cu adevărat. A fost sfârșitul iluziilor, dar și sfârșitul unei lumi.”  STELIAN TĂNASE

Biografia lui Kublai, nepot al lui Genghis-han si fondator al dinastiei Yuan, si modul in care acesta a cucerit intreaga China si a intreprins mai multe expeditii pe mare. Marele Genghis-han a cladit un imperiu terestru formidabil, dar nepotul sau, Kubilai-han, avea sa devina stapanul marii. Unul dintre cele mai fascinante personaje ale istoriei, mongolul Kubilai a unificat China, a fondat dinastia Yuan, a adus la curtea sa matematicieni straluciti, ale caror aplicatii practice s-au regasit in domenii precum topografie, constructii, agricultura ori navigatie, a incurajat dezvoltarea artistica si a impus folosirea bancnotelor de hartie in schimburile comerciale.