Istorie & Politologie
-
O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigație istorică (vol. I): Călăii157.51 LEI
Cu o prefață a autorului la ediția româneascã
Traducere de Adina Cobuz, Wilhelm Tauwinkl, Emanoil Marcu, Vlad Russo, Mariana Piroteală, Marieva-Cătălina Ionescu, Georgeta-Anca Ionescu și Elena CiocoiuCarte recompensată cu Premiul Jan Michalski (Elveția, 2017)
și Premiul Aujourd'hui (Franța, 2018)„Avem dictatura proletariatului, avem o putere care face uz de teroare.“ – Lenin
„Nu s-a ucis la scară suficient de mare. Noi trebuie să ucidem, şi afirmăm că a ucide este un lucru bun.ׅ“ – Mao
„Comunismul este conștiința vinovată mondială. Nici o altă ideologie, într-un interval de timp comparabil, nu a cucerit atât de multe țări, atât de multe minți și nu a distrus atâtea vieți omenești. Și tocmai omul se află în inima cărții mele.
Nu inventez nimic în această istorie a comunismului, nu există dialoguri fabricate, toate situațiile despre care vorbesc sunt atestate, în general sunt cunoscute, nu sunt eu cel dintâi care le descoperă. Meritul meu, singurul pe care îl am în raport cu această narațiune, este acela de a fi adus laolaltă sute de elemente disparate, pentru a vedea lucrurile în ansamblu.
Am vrut să-l iau pe cititor de mână și să-l însoțesc de-a lungul istoriei dramatice a comunismului. Sper că am reușit; în această carte există carne și viață.“ – Thierry Wolton„O întreprindere extraordinară. Thierry Wolton sfâșie vălul care încă acoperă crimele regimului comunist și sfidează imperativele care-au împiedicat condamnarea lui chiar din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.“ – Alain Besançon
„Thierry Wolton propune o manieră inedită de a sublinia «caracterul universal malign» al ideii comuniste. Volumul 1 al trilogiei, al cărui subiect central sunt «călăii», arată cum, din URSS și până în Etiopia, fiecare generație de conducători preia de la precedenta metodele prin care «constrâng realitatea să se supună canoanelor utopiei», cu prețul exterminării unor populații întregi. Avem de-a face aici cu un sfâșietor și întunecat tablou al unei himere din care cu greu izbutim să ne desprindem.“ – Philosophie Magazine
„N-ai cum să nu te-ntrebi, citind aceste pagini care valorează greutatea lor în sânge, cum de, în numele fericirii și al libertății, unii oameni au putut să dea dovadă, și încă în mod sistematic, de o asemenea cruzime față de alți oameni. După căderea Zidului Berlinului, după căderea regimurilor comuniste din Europa și implozia Uniunii Sovietice, ai crede că ne-am eliberat de «spectrul comunismului». Și totuși, în lipsa unei condamnări internaționale efective, nici crimele comunismului nu pot fi judecate în adevărata lor lumină.“ – Le Figaro
-
Două veacuri de populism românesc39.12 LEI
„Robert Adam ne oferă o carte impresionantă ca rigoare academică și de o urgentă actualitate. Navigând cu sagacitate și erudiție prin apele mereu tulburi ale populismelor de ieri și de azi, autorul demistifică narațiunile autoglorificatoare ale profeților naționaliști. Calmul analitic este dublat de o pasiune morală. O pasiune care pariază pe valorile societății deschise și care știe cine sunt inamicii acesteia.“ – Vladimir Tismăneanu
„Cartea aceasta este prima analiză a populismului, care pornește de la Tudor Vladimirescu și urmărește – cu mijloacele științei politice – evoluția politicii moderne de la noi. Construcția metodologică e riguroasă, iar scriitura – alertă. Citindu-l pe Robert Adam, îți dai seama că populismul românesc e o maladie care nu trece niciodată.“ – Cristian Preda
-
Alerta rosie. Cum am devenit inamicul numarul unu al lui Putin57.09 LEI
Traducere de Dana Georgescu
„O lectură obligatorie pentru oricine vrea să înțeleagă cultura corupției și impunității în Rusia lui Putin.“ – John McCain
„O poveste față de care combinațiile murdare din House of Cards sună ca Albă ca Zăpada.“ – Toronto Star
„Bill Browder a devenit unul dintre oamenii cel mai sincer detestați de Kremlin de-a lungul anilor – iar asta e ceva de care poți fi din cale-afară de mândru... Această carte arată ce impact poate avea un singur om atunci când refuză să dea înapoi, o poveste spusă de unul dintre cei care luptă pentru a-l face pe Putin să dea socoteală.“ – Tolokonnikova și Mașa Alehina (Pussy Riot)
„Cartea se citește ca un thriller clasic despre eroismul unui om obișnuit care înfruntă de unul singur primejdia, într-un oraș străin și ostil… Numai că aici totul este adevărat, și e o poveste care trebuie spusă.“ – Lee Child
La sfârșitul anilor 1990, Bill Browder e cel mai mare investitor de portofoliu în Rusia. În paralel, pornește o campanie împotriva marii corupții și a oligarhilor. Inițial folosită de Putin pentru a-și consolida puterea, campania îl aduce pe inițiator în conflict cu Kremlinul. Izgonit din Rusia, Browder va fi condamnat în lipsă la închisoare pentru o pretinsă evaziune fiscală.
În 2008, Serghei Magnițki, unul dintre avocații săi, descoperă o vastă rețea de corupție la cel mai înalt nivel, care dovedește caracterul de întreprindere criminală al statului rus; va fi arestat, torturat și ucis în închisoare.
Promovat de Bill Browder, așa-numitul Magnitsky Act, adoptat de Congresul SUA în 2012 și extins în 2016, îi sancționează pe oficialii ruși implicați în dosar și fixează cadrul măsurilor împotriva celor care încalcă drepturile omului. Fapt grăitor, dorința ca autoritățile ruse să-l „audieze“ pe Browder va fi exprimată de Putin la întâlnirea cu Donald Trump din iulie 2018. Alertă roșie, exactă ca un rechizitoriu și palpitantă ca un roman polițist, este o mărturie esențială pentru epoca noastră. -
Notaras. Istoria unei vechi familii levantine51.80 LEI
Familia Notaras – șefi militari, aristocraţi, mari negustori și înalţi demnitari – a influenţat relaţiile dintre Bizanţ, Italia şi otomani în ultimele secole de existență a Imperiului. După căderea Constantinopolului, Anna Notaras contribuie la consolidarea comunităţii exilaţilor greci din Italia, care vor participa cu succes la efervescenţa culturală a Renaşterii italiene. Gherasim, sfântul patron al insulei Cefalonia, patriarhii Dositei şi Hrisant Notaras s-au numărat printre stâlpii Bisericii orto¬doxe. Urmaşii lor au participat la frământările politice ale secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea din spațiul elen, au transmis aspecte ale Iluminismului în Principatele dunărene şi, timp de un veac și jumătate, au îmbogăţit teatrul, cinematografia, literatura și muzica din România modernă. Monografia istoricului Paltin Nottara, amplu documentată, recreează universul acestei mari familii, urmărind-o din sudul Greciei până în Carpaţi, prin Constantinopol, Genova, Veneţia, Ierusalim sau Paris, revelând şi legăturile ei cu familiile Paleolog, Cantacuzino, Gattilusio ori Grimaldi.
-
Joc dublu51.80 LEI
Cu o prefaţă a autorului la ediţia românească
Traducere de Adina Avramescu„Adunând laolaltă firele trecutului și prezentului, această carte descrie modul în care vechile tehnici de inducere în eroare și subversiune ale KGB-ului sunt puse astăzi în slujba unor obiective noi. Liniile frontului erau mult mai clar trasate în zilele Războiului Rece, când amenințarea consta în triumful comunismului. Autocrația coruptă care conduce Rusia acum joacă după regulile capitalismului – iar amenințarea este și mai corozivă. Însă unele lucruri au rămas la fel. Noii spioni ai Rusiei, la fel ca predecesorii lor sovietici, desfășoară activități de subversiune, manipulare și penetrare a Occidentului. Și apără un regim care este tiranic, infracțional și criminal.“ – Edward Lucas
„Lucas pune în contrast complezența și iluziile noastre cu ingeniozitatea nemiloasă a Rusiei.“ – Mail on Sunday
-
Romania continua. Schimbare si adaptare in comunism si postcomunismPreț special 3.70 LEI Preț standard 37.00 LEIEpuizat din stoc
„O excelentă carte de sociologie, dar si un thriller politic, așa as defini captivantul și atât de urgentul demers al lui Cătălin Augustin Stoica. Aflăm din volumul său cum s-au constituit centrele de putere economică din România postcomunistă, continuitățile, persistente, frustrante, chiar exasperante, cu vechea profitocrație. Din cercetările lui Cătălin Stoica se desprinde o viziune capabilă să explice, coerent și pătrunzător, atâtea dintre adeseori bizarele cotituri și amețitoarele răsuciri care au marcat trei decenii de postcomunism românesc.“ – Vladimir Tismăneanu
„Cele patru studii ce compun acest volum tratează problema continuităților cu trecutul, pe fondul transformărilor pe care le-a cunoscut România în ultimele șapte decenii. În ciuda dramaticelor schimbări prin care a trecut țara noastră în secolul XX, o serie de elemente, practici şi instituții informale au supraviețuit, s-au adaptat şi continuă să genereze efecte şi azi. Recentele scandaluri de corupție din diferite domenii ne relevă existența unei încrengături de relații ori rețele sociale care nu de puține ori își au originea în perioada de dinainte de 1989.
Capitolul 1 tratează, la nivel micro, temele construcției partidului-stat şi ale constituirii unor noi forme de proprietate. Capitolul 2 vorbește despre felul în care istoria defunctului Partid Comunist Român se reflectă în viața politică actuală. Capitolul 3 tratează un subiect încă foarte familiar majorității cititorilor: pilele, cunoștințele şi relațiile. Ultimul capitol abordează specificul noii ordini economice din România post-comunistă.“ – Cătălin Augustin Stoica -
La Iasi, in timpul razboiului, 1916–1917Preț special 3.39 LEI Preț standard 33.83 LEIEpuizat din stoc
Ediție îngrijită, studiu introductiv, cronologie și note de Virginia Barbu
„Însemnările lui Costin Petrescu, excelent portretist, inovator al frescei românești interbelice, constituie o mărturie importantă din timpul primei conflagrații mondiale, un document tragic, dar totodată plin de spirit și de farmec, remarcabil prin acuratețea percepțiilor și a informațiilor înregistrate. Ele reflectă exercițiul atent al vizualității și practica variatelor meșteșuguri stăpânite de autor, precum și convingerea sa morală că «faptele trebuiesc bine amintite, ca nu cumva să se uite vreodată».
Peste un timp care s-a rotunjit, ni se oferă astăzi prilejul acelui «mai târziu, târziu de tot» pe care pictorul Costin Petrescu îl anticipa pentru momentul în care vor ieși la lumină însemnările sale din vremea pribegiei.“ – Virginia BarbuPe copertă: Costin Petrescu, Autoportret [1916–1917], ulei pe pânză, nesemnat, nedatat. Colecția Dan Costin Petrescu.
-
Cele mai frumoase Istorii78.23 LEIEpuizat din stoc
Traducere de Adelina Piatkowski și Felicia Vanț-Ștef
Selecția textelor, introducere, note și glosar de ALexandrina Nițu
Ilustrații de Mihail CoșulețuIstoriile lui Herodot sunt o întâlnire cu originile culturii noastre, cu geneza unor concepte ca polis, politică sau democraţie. Putem contempla destinul exemplar al unui popor mic care, deşi dezbinat, va înfrânge cel mai puternic imperiu, dar care, devenit bogat şi puternic, va cunoaşte dezastrul unui război fratricid. Cititorul de azi va putea gusta exotismul Orientului, eternul mister al Egiptului şi nemuritoarea poveste a războaielor cu perşii în paginile care evocă pentru întâia oară epopeea celor trei sute de hopliţi de la Termopile, aroganţa regelui Xerxes sau curajul lui Temistocle la Salamina.
Primele traduceri în limba română – incomplete – ale Istoriilor au apărut la începutul secolului al XIX-lea. Tălmăcirea publicată de Adelina Piatkowski și Felicia Vanţ-Ștef în două volume (1961, 1964) și antologată în această ediţie este prima – și până acum singura – integrală din cultura română.
-
Civilizatii si tipare istorice83.52 LEIEpuizat din stoc
Traducere de Șerban Broché
Ediţie cu 80 de desene documentare de Mihail Coşuleţu şi Simona Vilău, 40 de ilustraţii alb-negru şi 55 de ilustraţii color
„În umbra civilizaţiei majore, înainte ca aceasta să dispară la rândul ei, câte alte culturi n-au pierit fără urmă! Această imensă dramă e astăzi trăită de mulţi cu nespusă intensitate. Trebuie să aparţii unei asemenea culturi pe cale de a se stinge, sau care moare chiar înainte de a înflori, pentru a inţelege nesfârşita disperare a acelora care asistă neputincioşi la dispariţia inexorabilă a celor mai preţioase valori ale lor. Cu fiecare cultură care moare, o floare unică se vestejeşte pentru a nu mai renaşte, o mireasmă incomparabilă se risipeşte pentru totdeauna. Există comori de înţelepciune şi poezie în cele mai mici idiomuri, ca şi în concepţia despre lume a celui mai mic trib destinat dispariţiei. Toate sunt pierdute – pierdute pentru totdeauna şi pentru toţi. În viaţa popoarelor, ca şi în toată Creaţiunea, ceea ce izbeşte cel mai mult şi scandalizează într-adevăr spiritul este risipa Naturii. Cei care astăzi sunt privilegiaţi şi aparţin culturilor majore pot încă să se legene în iluzia perenităţii lor. Dar până când? Ce rămâne din Egiptul antic, din Mesopotamia, din Creta, din Mexic şi Peru? Şi cum am putea avea asigurarea că rasa noastră trufaşă, care de veacuri îşi întinde dominaţia asupra neamurilor şi lucrurilor toate, nu va cădea şi ea, odată, în toropeală şi apatie?“ (Neagu DJUVARA)
Dragă prietene, mulţumesc pentru carte, a cărei actualitate mă frapează mai mult decât atunci când am citit-o în manuscris. [...] Ascensiunea „marginalilor" a devenit în câţiva ani un fenomen evident pentru orice om care gândeşte, şi chiar pentru cetăţeanul obişnuit. „Centralii" sunt terminaţi, şi ei o simt. Oboseala psihologică este într-adevăr trăsătura fundamentală a acelor civilizaţii al căror vid interior se acomodează cu utopiile şi cu psihanaliza. Noi venim dintr-o ţară barbară ca să deplângem soarta celor aflaţi în primejdie şi fericiţi de a fi în primejdie. Doresc ca lucrarea dumitale să suscite ecoul meritat şi îţi trimit toată prietenia mea. (Emil CIORAN)
-
Mignon. Principesa Romaniei, Regina Iugoslaviei74.00 LEIEpuizat din stoc
Născută în 1900 la Gotha, Principesa Maria a României (Mignon) a avut o viață minată de dificultăți și încercări, pe care le-a înfruntat cu un curaj și o determinare princiare. Mignon. Principesa României, Regina Iugoslaviei spune povestea acestei Principese, ilustrând-o adeseori cu imagini inedite sau foarte rare, care ne-o înfățișează pe Mignon de la vârsta primei copilării până la perioada exilului în Anglia. Dincolo de informațiile despre viața publică a Principesei, devenită Regină a Iugoslaviei, cartea ne oferă o serie întreagă de detalii interesante despre rolul ei pe front, ca soră medicală, în timpul Primului Război Mondial, apoi despre viața ei de elevă în Anglia sau despre căsătoria ei fericită cu Regele Alexandru al Iugoslaviei.
-
Istoria cuplurilor regalePreț special 39.64 LEI Preț standard 52.85 LEIEpuizat din stoc
11 cupluri regale care au scris istoria impreuna, din antichitate pana in epoca moderna!
Este arta guvernarii un privilegiu exclusiv masculin? Ce ar fi un suveran fara consoarta lui? Cum ar fi aratat istoria, daca femeile nu ar fi stapanit din umbra sau la vedere?
Jean-François Solon cauta pentru prima data femeia de langa barbatul de la putere si invers, pentru a ne dezvalui istoria „la patru maini” a cuplurilor in decurs de paisprezece secole: de la Iustinian si Teodora la Nicolae al II-lea si Alexandra, Isabella de Castilia si Ferdinand de Aragon, Ludovic al XIII-lea si Ana de Austria, Ludovic al XVI-lea si Maria-Antoaneta, Napoleon al III-lea si Eugenie sau Franz Josef si Sissi.
Povestea captivanta a cuplurilor regale imbina fermecator registrul domestic si personal cu istoria, politica si religia, pentru ca intimitatea celor care conduc este intotdeauna strans legata de datoria fata de patrie. -
Memoriile lui Ernst Rohm36.90 LEI
Considerat de unii „omul care l-a inventat pe Hitler”, Röhm a fost un personaj important al Partidului Nazist în perioada de început a acestuia. Comandant al faimosului SA, organizația paramilitară care l-a ajutat pe Hitler să ajungă la putere în anii 1930, și, la un moment dat, aliatul său de nădejde, Röhm a fost executat de SS în iulie 1934, în timpul operației de epurare cunoscute sub numele de „Noaptea Cuțitelor Lungi”. După asasinare, arhiva personală a lui Ernst Röhm a fost distrusă. În afara câtorva documente răzlețe, n-a mai rămas decât această autobiografie, tradusă acum pentru prima oară în limba română. Ea constituie un neprețuit izvor istoric, oferind informații importante atât despre nemiloasele lupte pentru putere și ideologiile care au apărut în mișcarea nazistă în prima fază a existenței sale, cât și despre viața și concepțiile acestei figuri de seamă, ignorate în mare masură.
„Era mai degrabă soldat decât ofițer. În memoriile sale, condamna lașitatea, senzualitatea și alte vicii ale multor camarazi; dezvăluirile lui au reprezentat aproape un act de trădare la adresa propriei caste.” KONRAD HEIDEN, Der Führer – Hitler’s Rise to Power (1944)
-
Regina-mama Elena41.63 LEIEpuizat din stoc
„Regina Elena a României s-a născut într-una dintre cele mai ilustre familii din istorie, în străvechea dinastie a Danemarcei, care ajunsese să domnească și în Grecia. Era descendența directă a Reginei Victoria a Marii Britanii și a mai multor regi ai Prusiei și împărați ai Germaniei, pentru a nu pomeni decât puțin din strălucitul ei pedigree. Lucru încă și mai rar, Elena a întrunit calități greu de întâlnit laolaltă: a fost, în diverse etape ale vieții ei, fiică de rege, soră de rege, noră de rege, soție de viitor rege și mamă de rege. Dar acest rar privilegiu genealogic a fost, poate, și povara destinului Elenei. Pentru că aproape orice referire la ea, orice caracterizare și orice judecată se raportează mai întâi la regii în preajma cărora a trăit, iar viața Elenei, trăsăturile ei de caracter, trăirile ei, bucuriile și suferințele, credințele și speranțele ei rămân aproape întotdeauna în umbră, în plan secund. Însăși titulatura cea mai cunoscută a ei o plasează acolo. Ea nu este Regina, ci Regina-mamă. [...] A fost iubită de români ca victima a unei casătorii nereușite cu nestăpânitul Carol al II-lea și a fost respectată ca mamă protectoare a micului și apoi tânărului rege Mihai. Dar nu a fost cu adevarat cunoscută.”
Filip-Lucian IORGA
-
Cucerirea Muntilor Stancosi33.83 LEIEpuizat din stoc
Traducere și note de Dan Horațiu Popescu
„Cucerirea Munţilor Stâncoşi este o strălucită rememorare a impactului pe care geografia Americii îl are asupra strategiei sale. O carte care trebuie neapărat citită.“ – HENRY A. KISSINGER
Pe urmele unei călătorii de-a curmezişul Americii făcute în copilărie împreună cu familia, Robert D. Kaplan străbate, la volanul unui automobil, imensa întindere a Statelor Unite, căutând amprenta lăsată de geografie asupra destinului ei de mare putere. O geografie împletită cu istoria celor ce-au clădit naţiunea americană: de la pionierii care s-au aventurat spre vestul continentului în secolul al XIX-lea până la importanţi preşedinţi ai SUA, precum James Buchanan, Abraham Lincoln sau Theodore Roosevelt. Acţiunile lor au contribuit la transformarea mentalităţii de cuceritori ai vastelor spaţii într-o adevărată cultură a frontierei, caracterizată printr-un generos spirit comunitar şi un nesmintit pragmatism – trăsături chemate să răspundă şi astăzi provocărilor unei lumi globalizate, în care focarele de conflict sunt din ce în ce mai numeroase şi mai greu de stăpânit.
„La fel ca Tocqueville şi Kerouac, Kaplan ne prezintă America într-un fel cu totul nou.“ – JOHN LEWIS GADDIS, Universitatea Yale
„Tehnologia nu a negat geografia. A făcut-o doar mai mică şi mai neîncăpătoare, astfel că fiecare petic de pământ este din ce în ce mai preţuit şi mai aprig disputat ca niciodată, în vreme ce fiecare regiune şi zonă de criză este mai interconectată ca niciodată cu fiecare dintre celelalte zone.
Drumurile şi autostrăzile Americii, cu înviorătoarea pălăvrăgeală de dimineaţă din micile magazine de la staţiile de benzină – împreună cu detaşamentele lor de mestecători de tutun şi aparatele exotice de cafea –, reprezintă o cultură unificată. Dar acesta este doar unul dintre aspectele sociale ale ţării: pentru că oriunde te-ai afla trebuie să fii întotdeauna conştient de alte realităţi care o contrazic pe cea pe care o ai sub ochi. Şi chiar în cadrul acelei culturi unificate, tăcerile oamenilor când vine vorba de politică sunt neliniştitoare, fiindcă discursul lor e însufleţit doar de problemele vieţii de zi cu zi. Asta sugerează alienare, făcându-i pe oameni vulnerabili la demagogie în vremuri mai dificile.“ – ROBERT D. KAPLAN -
De la Dacia antica la Marea Unire, de la Marea Unire la Romania de azi23.25 LEIEpuizat din stoc
STOC EPUIZAT!!! UN NOU TIRAJ ESTE DISPONIBIL INCEPAND CU DATA DE 20.11.1018.
„Încerc să înfăţişez, cât pot de echilibrat, problema alcătuirii României (din părţi asemănătoare, însă distincte). Avem o ţară (aproape) întregită. Ce am făcut însă cu ea? Ce facem cu ea în prezent? Cât suntem de capabili să înfruntăm viitorul? Să recunoaştem deschis cum stau lucrurile, altminteri nu ne vom îndrepta nicicând. România nu arată deloc bine: e afectată de mari întârzieri şi de mari dereglări. Toate acestea, adunate, ar putea genera un amestec exploziv, de natură să pună în pericol inclusiv construcţia naţională. La 100 de ani de la Marea Unire, avem datoria să ne reparăm ţara.“ – Lucian Boia
-
La Centenar. Recitind secolul României Mari30.66 LEI
„Comemorarea Centenarului poate fi mai mult decât sărbătoririle oficiale încărcate de fast ipocrit. Secolul care ne desparte de anul 1918 s-a dovedit tulbure, accidentat şi tragic, iar demnitatea umană a fost, de cele mai multe ori, sacrificată pe altarul tiraniilor. Pentru cei de astăzi, trecutul este mai mult decât o realitate îndepărtată – este materia din care ne croim viitorul. De aici necesitatea lucidităţii patriotice ca alternativă la minciuna delirului naţionalist şi la laşitatea complice. Reîntemeierea patriotismului nu se poate imagina fără existenţa libertăţii. Drumul către România eliberată de povara despotismului este cel pe care îl indică, modest, şi cartea de faţă.“ (Ioan STANOMIR)
„«Luciditatea patriotică» e, cred, sintagma care se repetă cel mai frecvent în această recitire sintetică pe care Ioan Stanomir o face secolului României Mari. Începând cu Declarația de la Alba Iulia din 1918 și încheind cu rezistența anilor 2017 –, Ioan Stanomir construiește, cu junimistă pasiune a moderației, id est exact cu luciditatea patriotică pe care și-o asumă ca imperativ, o narațiune de o extraordinară claritate istorică și morală a României din ultimul secol, cu bunele și relele ei. E cea mai credibilă narațiune a României ca stat pe care o cunosc; iar dintre foarte puținii noștri intelectuali publici, Ioan Stanomir, prin calitățile lui superlative (deopotrivă academice și morale), era și chemat, și dator să o pună în operă.“ (Radu VANCU)
„Cu ocazia Centenarului, Ioan Stanomir oferă cititorilor un inventar al patologiilor din politica şi societatea românească actuală. Cu luciditate, autorul creionează drama spaţiului public autohton, o lume bombardată cu discursuri şi apeluri patriotarde care deturnează atenţia opiniei publice de la chestiunile presante. Teze ale istoriografiei naţional-staliniste din timpurile lui N. Ceauşescu sunt reciclate şi adaptate zilelor noastre, iar teme precum tradiţia şi identitatea sunt instrumentalizate politic de către o castă guvernantă nedemnă. Rezultă de aici imaginea unui Centenar ratat, mânjit de o crasă lipsă de adecvare, de ipocrizie şi populism etnocratic. Cartea lui Ioan Stanomir este un strigăt de durere al unui intelectual public şi spectator angajat, căruia îi pasă de problemele cetăţii şi care nu admite să tacă atunci când adevărul şi bunul-simţ sunt strivite. Pentru a contracara maladiile cultural-politice de azi, autorul a ales să schiţeze istoria ultimului secol, selectând luminile şi umbrele, cu speranţa că lecţiile trecutului ar putea servi acelora care sunt dispuşi să le asculte.“ (Cristian VASILE)
-
Homo Deus: A Brief History of Tomorrow75.49 LEIEpuizat din stoc
Yuval Noah Harari, author of the critically-acclaimed New York Times bestseller and international phenomenon Sapiens, returns with an equally original, compelling, and provocative book, turning his focus toward humanity’s future, and our quest to upgrade humans into gods.
Over the past century humankind has managed to do the impossible and rein in famine, plague, and war. This may seem hard to accept, but, as Harari explains in his trademark style—thorough, yet riveting—famine, plague and war have been transformed from incomprehensible and uncontrollable forces of nature into manageable challenges. For the first time ever, more people die from eating too much than from eating too little; more people die from old age than from infectious diseases; and more people commit suicide than are killed by soldiers, terrorists and criminals put together. The average American is a thousand times more likely to die from binging at McDonalds than from being blown up by Al Qaeda.
What then will replace famine, plague, and war at the top of the human agenda? As the self-made gods of planet earth, what destinies will we set ourselves, and which quests will we undertake? Homo Deus explores the projects, dreams and nightmares that will shape the twenty-first century—from overcoming death to creating artificial life. It asks the fundamental questions: Where do we go from here? And how will we protect this fragile world from our own destructive powers? This is the next stage of evolution. This is Homo Deus.
With the same insight and clarity that made Sapiens an international hit and a New York Timesbestseller, Harari maps out our future.
-
Bucureștiul mutilat60.26 LEI
Cu fotografii de Andrei Pandele, Dan Vartanian, Dan Dinescu, Sorin Vasilescu, Peter Derer, Şerban Lăcriţeanu, Andrei Bîrsan, Nic Hanu, Radu Ştefănescu
„Poate că Andrei Pandele a inventat aparatul fotografic ideal, acela care imprimă direct în memoria noastră ceea ce vedem, dar cu inima, sufletul şi viziunea lui.“ (DINU LAZĂR)
„Fotografiile lui Andrei Pandele sunt singurele fotografii-document făcute cu umor şi interes, şi singurele care rezistă unei probe a timpului.“ (COSMIN BUMBUŢ)
-
21 de lecții pentru secolul XXI94.08 LEI
Traducere de Lucia Popovici
De la autorul bestsellerurilor Sapiens și HomoDeus.
Într-o lume invadată de informații irelevante, claritatea înseamnă putere. Cenzura nu înseamnă blocarea fluxului de informații, ci mai curînd asaltarea oamenilor cu dezinformări și lucruri care să le distragă atenția. 21 de lecții pentru secolul XXI face lumină în privința unora dintre cele mai presante chestiuni de pe agenda globală actuală. Cum facem față epidemiei de știri false? Mai sunt relevante națiunile și religiile? Ce ar trebui să ne învățăm copiii? De ce trece democrația liberală printr-o criză? Este iminent un nou război mondial? Ce înseamnă ascensiunea lui Donald Trump? Ce civilizație domină lumea – Occidentul, China, islamul? Europa ar trebui să-și deschidă porțile imigranților? Poate naționalismul să rezolve problemele legate de inegalitate și de schimbare climatică? Ce ar trebui să facem în privința terorismului?
Muncă • Libertate • Egalitate • Comunitate • Civilizație • Naționalism • Religie • Imigrație • Terorism • Război • Dumnezeu • Ignoranță • Justiție • Post-adevăr • Educație
-
1924, anul care l-a creat pe Hitler55.39 LEIEpuizat din stocInainte de venirea la putere a lui Hitler in Germania, a existat un an 1924. Acesta a fost anul transformarii finale a lui Hitler in autoproclamatul salvator si in conducatorul infailibil care avea sa interpreteze si sa distorsioneze traditiile istorice germane pentru a-si sustine viziunea asupra celui de-al Treilea Reich. Tot ce va urma – adunarile si revoltele, punerea in practica a unei idei malefice catastrofale – se va cristaliza intr-un singur an definitoriu. 1924 a fost anul pe care Hitler si l-a petrecut departe de societate, in inchisoare, inconjurat de ceilalti conspiratori, autori ai esuatului Puci de la berarie. A fost un an in care a citit si a scris mult, un an al discursurilor in sala de judecata si al unui proces pentru tradare, un an de plimbari prin curtea inchisorii, declamandu-si ideologia, in timp ce lucra cu infrigurare la cartea care avea sa-i devina manifest: Mein Kampf.
Peter Ross Range s-a bucurat de o cariera deosebita ca scriitor si editor, iar activitatea lui l-a purtat pe tot globul. In plus fata de meseria sa de scriitor freelancer, a fost corespondentul revistei Time in Germania si Vietnam, in anii 1960 si 1970, si a servit ulterior drept corespondent la Casa Alba si corespondent diplomatic pentru US News & World Report. Actualmente, este editor al revistei politice Blueprint. -
Sub semnul ”Luminilor”. Din istoria generatiei de la 182127.75 LEIEpuizat din stoc
Volumul de fata reproduce in buna parte textul lucrarii noastre, Sub semnul„Luminilor”. Figuri din epoca de la 1821, publicata in anul 2006, in Editura „Paideia”.
Au fost operate schimbari in structura lucrarii citate; un studiu a disparut, altele au fost reduse la anumite aspecte. In raport cu aceste schimbari, o a doua editie sub acelasi titlu ni s-a parut nepotrivita, si am plasat noua structura a lucrarii sub un alt titlu reflectand mai corect continutul volumului: Sub semnul „Luminilor”. Din istoria generatiei de la 1821.
Mentionam ca unele texte din volumul citat – numai unele – au fost reproduse de noi si in alte lucrari; ni s-a parut insa absolut necesara reeditarea lor la un loc, sub un titlu trimitand la caracteristicile unei generatii de carturari contemporani cu Tudor Vladimirescu si evenimentele din 1821.
Volumul de fata se deschide cu un studiu privind personalitatea cunoscutului dascal-carturar Gheorghe Lazar, studiu marcand semnificatia activitatii lui la Bucuresti, dupa deschiderea Scolii nationale de la Sf. Sava in anul 1818.
Chiar daca despre acesta ne-am ocupat si in alte lucrari ale noastre, el nu putea sa lipseasca intr-o lucrare dedicata generatiei ganditorilor din epoca de la 1821, fiind vorba de un reprezentant de seama al acestei generatii.
Cum se poate observa, sunt reproduse in volumul de fata texte referitoare la alti carturari care au ilustrat epoca de la 1821, si anume: Eufrosin Poteca, in ipostaza lui de filozof – alt reprezentant de seama al acestei generatii care nu putea sa lipseasca din acest volum –, Dinicu Golescu, Ionica Tautu, Barbu Paris Mumuleanu, Stanciu Capataneanu, dar si putin cunoscutul Stolnic Voicu Perieteanu, figuri de carturari si ganditori pe care ii regasim in volumul citat, publicat in Editura „Paideia”.
Un capitol nou din volum face o trecere in revista a carturarilor romani si greci cu preocupari istoriografice din epoca „Luminilor”, incepand cu Ienachita Vacarescu, si terminand cu doi istoriografi (ar fi prea mult, poate, sa le zicem istorici!), ignorati de-a-lungul timpului in literatura noastra istorica: Naum Ramniceau si Zilot Romanul, ultimul, anonim, identificat cu multa probabilitate mai de mult (Vezi Zilot Romanul (Stefan Fanita), Opere complete, editie de Marcel-Dumitru Ciuca, Teza de doctorat, Edit. „Minerva”, Bucuresti, 1996).
Cu aceasta noua structura, speram ca volumul de fata sa raspunda interesului specialistilor culturologi, precum si unui public cititor mai larg, interesat de ideologia „Luminilor” in Tara Romaneasca si Moldova in epoca marcata de revolutia din 1821 condusa de Tudor Vladimirescu, dar si de o serie de personalitati reprezentative ale culturii nationale in proces de afirmare. Autorul
-
Columna lui Traian (Trajan's column)9.44 LEIEpuizat din stoc
Brosura ilustrata, bilingva (romana-engleza)
-
Portile Europei. O istorie a Ucrainei72.94 LEI
De câţiva ani, Ucraina este prinsă într-o confruntare aprigă cu Rusia pentru a-şi prezerva integritatea teritorială şi independenţa politică. Dar conflictul de azi nu este decât cel mai recent episod dintr-o lungă şi zbuciumată istorie.
În Porţile Europei, reputatul istoric Serhii Plokhy argumentează că pentru a înţelege prezentul, dar şi viitorul Ucrainei, este necesar să ne întoarcem privirile spre trecut şi să îi examinăm devenirea istorică. Survolul său în timp, ce îmbrăţişează mai bine de un mileniu de istorie, are ca punct de plecare scrierile lui Herodot şi punct-terminus căderea Uniunii Sovietice şi actualul conflict ruso-ucrainean.
„Complexă şi nuanţată, tonifiant de lucidă şi revizionistă… o fascinantă şi remarcabilă istorie condensată a pământului scăldat în sânge care a fost de atâtea ori câmpul de bătălie, dar şi grânarul Europei. Porţile Europei îmbină autoritatea ştiinţifică cu simţul narativ – o lectură esenţială pentru oricine doreşte să înţeleagă Rusia şi Ucraina de astăzi." - Simon Sebag Montefiore
„O relatare judicioasă, echilibrată, dar şi înflăcărată, a rolului istoric jucat de Ucraina la porţile Europei." – Michael Ignatieff
„De mult aşteptată: o captivantă şi concisă istorie a unei ţări care ţine capul de afiş al ştirilor, dar despre care prea mulţi ştiu jenant de puţin. Nu mai există scuze pentru ignoranţă." – Peter Pomerantsev
Situată între Europa Centrală, Rusia şi Orientul Mijlociu, Ucraina poartă amprenta imperiilor care au folosit-o ca poartă strategică între Apus şi Răsărit – de la Imperiul Roman şi cel Otoman la cel de-al Treilea Reich şi Uniunea Sovietică. Vreme de secole, Ucraina a fost locul de întâlnire al unor culturi diverse. Amestecul de populaţii sedentare şi nomade, de creştinism şi islam pe întinsul stepelor de frontieră a dat naştere unei comunităţi de războinici aprigi, cunoscuţi sub numele de cazaci, în vreme ce întâlnirea dintre Biserica Ortodoxă şi cea Catolică a dus la edificarea unei tradiţii religioase ce a servit ca punte de legătură între creştinătatea occidentală şi cea orientală.
SERHII PLOKHY este profesor de istorie ucraineană la Universitatea Harvard, unde deţine Catedra Mihailo Hruşevski, şi director al Institutului de Cercetări Ucrainene în cadrul aceleiaşi universităţi. Este autorul a numeroase lucrări de specialitate – traduse în mai multe limbi şi încununate cu premii prestigioase – dedicate Ucrainei şi Rusiei, spaţiului est-european şi istoriei sale intelectuale, culturale şi politice. -
Scurta istorie a betiei. Cum, de ce, unde si cand s-au imbatat oamenii, din Epoca de Piatra pana in prezent39.06 LEIEpuizat din stoc
Pentru vechii egipteni, beția era vehiculul transei mistice. Pentru vikingi, era sursa poeziei, bune sau rele. Pentru tinerele americane din localurile clandestine ale anilor 1920, consumul de alcool echivala cu emanciparea de sub tutela bărbatului. Iar pentru femeile vest-africane, descoperirea fermentării berii a fost nici mai mult, nici mai puțin decît momentul în care omului i-a căzut coada de maimuță. Cu umor și înțelegere față de această meteahnă străveche a omenirii, Mark Forsyth dezvăluie cîteva episoade semnificative ale relației omului cu alcoolul de-a lungul timpului și cele mai interesante expresii culturale ale beției. Dacă cititorii bănuiau deja că alcoolul a jucat un rol important în istorie, cartea le arată că acesta a fost de-a dreptul esențial.
Evoluția • Preistoria consumului de alcool • Barurile sumeriene • Egiptul antic • Simpozionul grecesc • Băutura în China antică • Biblia • Conviviumul roman • Berăria medievală • Aztecii • Moda ginului • Cîrciuma din Vestul Sălbatic • Rusia • Prohibiția
-
Instruiti sa ucida. Cea mai dura scoala de lunetisti din lume44.29 LEIEpuizat din stoc
În calitate de lunetist SEAL şi veteran de război, Brandon Webb a fost cooptat pentru a reinventa şcoala de lunetişti a puşcaşilor marini din Armata SUA, incluzând cele mai recente progrese din domeniul tehnologiei şi al balisticii. În cartea de faţă, Webb le prezintă cititorilor, în detaliu, fiecare aspect al antrenamentelor la care participă lunetiştii de la Operaţiuni Speciale, descriind modul în care aceştia sunt învăţaţi pas cu pas cum să ucidă.
Şcoala lui Brandon a fost absolvită de câţiva dintre cei mai calificaţi lunetişti ai acestei generaţii, printre care fraţii Luttrell, Adam Brown şi Chris Kyle. De la misiuni de recunoaştere şi cercetare, până la ajustări complexe de ultim minut şi, în final, momentul în care trag, Instruiţi să ucidă demonstrează că lunetistul de astăzi este învăţat să funcţioneze ca o adevărată armată.
„Dacă ţi-a plăcut filmul American Sniper, cu siguranţă o să-ţi placă la nebunie şi cartea Instruiţi să ucidă.” America's 1st Freedom
„Cartea lui Brandon Webb şi a lui John David Mann este o privire profund sinceră şi personală asupra a ceea ce fac lunetiştii de la Navy SEAL pentru noi toţi... Toate relatările din viaţa reală a acestora vă vor ţine cu sufletul la gură şi nu veţi putea lăsa cartea din mână prea uşor.” Forbes
„Instruiţi să ucidă se citeşte ca un scenariu pentru cea mai cinematografică aventură militară pe care ai văzut-o vreodată – cu excepţia faptului că fiecare cuvânt din ea este dureros de adevărat. Regizorul este aici Brandon Webb, iar filmul este despre cei patru lunetişti (Jason Delgado, Nick Irving, Rob Furlong, Alex Morrison) de la Operaţiunile Speciale ale căror poveşti le urmăreşte în cele mai mici detalii." Kris „Tanto” Paronto, coautor al bestsellerului 13 Hours -
Regulile Berlinului. Europa si calea germana38.74 LEIEpuizat din stoc
In a doua jumatate a secolului XX, Germania a devenit puterea politica si economica dominanta in Europa si arbitrul tuturor deciziilor importante ale Uniunii Europene. Cu toate acestea, Uniunea Europeana condusa de Germania este organizata de o asa maniera incat sa apere interesele nationale ale acestei tari. Germania isi exercita puterea cu scopul de a proteja economia germana si de a-i permite sa joace un rol influent in lume. Dincolo de acestea, nu exista nicio viziune sau vreun scop ascunse.
In cartea de fata, fostul ambasador britanic la Berlin, Paul Lever, ne ofera o prezentare aprofundata si unica a Germaniei moderne. Acesta arata felul in care istoria tarii i-a influentat structurile economice si politice actuale si furnizeaza perspective importante asupra probabilelor provocari si alegeri viitoare, in special in contextul crizei refugiatilor din 2015, in urma careia Germania a oferit gazduire pentru mai mult de un milion de imigranti.
Avand in vedere ca Marea Britanie se pregateste sa paraseasca Uniunea Europeana, aceasta carte este o lectura esentiala care sugereaza forma viitoare a unei Europe dominate de Germania.
PAUL LEVER a fost ambasadorul Marii Britanii in Germania intre anii 1997-2003. La inceputul carierei sale diplomatice s-a specializat in probleme de securitate politica si economica europeana.
A lucrat la NATO, la Comisia Europeana, ca presedinte al Joint Intelligence Committee – JIC (Comisia Mixta pentru Serviciile de Informatii) si ca director economic din partea Uniunii Europene la Ministerul Afacerilor Externe al Marii Britanii.
Intre 2004 si 2010 a fost presedinte al Royal United Services Institute (Institutul Regal al Serviciilor Unite).
„Oportuna si edificatoare, cartea lui Paul Lever ne spune de ce Germania este vitala pentru Europa si de ce Europa este atat de importanta pentru Germania. - Peter Mandelson, om politic britanic, fost Comisar European pentru Comert (2004-2008)
Intuitiile lui Paul Lever nu pot fi ignorate de politicienii, diplomatii si negociatorii care vor fi insarcinati cu trasarea viitorului nostru, dar si al Uniunii Europene, in urmatorii ani. - Gisela Stuart, fost parlamentar britanic
In acest raport facut la rece, patrunzator si foarte detaliat despre Germania in Europa, un fost ambasador britanic analizeaza ascensiunea si dominatia Berlinului. Fara temeri sau iluzii, Paul Lever este nemilos de clar in privinta declinului influentei franceze in UE, lasand Germania doamnei Angela Merkel sa controleze intru totul o Uniune ale carei structuri le reflecta aproape fidel pe acelea ale Germaniei insesi. «Uniunea Europeana inseamna Germania, scrisa cu majuscule.» insa Paul Lever, increzator in democratia germana, este de parere ca aceasta putere nu va fi intrebuintata gresit, cu atat mai putin pentru ca Germania nu ar avea o idee clara despre felul in care ar trebui sa se dezvolte UE. Europa ii convine doamnei Merkel asa cum este acum, iar Lever – facand opinie separata fata de pesimismul si nelinistea din prezent – anticipeaza ca peste douazeci de ani Uniunea Europeana nu va fi radical diferita. - Neal Ascherson , scriitor si jurnalist scotian -
De ce este Romania altfel?26.64 LEIEpuizat din stoc
România de astăzi. O ţară care se încăpăţânează să fie altfel.
„Ţările şi naţiunile sunt diferite. Asemănătoare şi diferite. România intră şi ea, fireşte, în acest joc al asemănărilor şi deosebirilor. Nu cumva este totuşi şi mai diferită? Cu alte cuvinte, nu se situează oare mai «excentric», sub tot felul de aspecte, în raport cu ceea ce ar fi o medie sau o relativă normalitate europeană? Modul extravagant în care s-a derulat psihodrama politică din vara anului 2012 a lăsat impresia că ţara e defectă. Desigur, cei care privesc din afară sunt mai impresionaţi decât românii, obişnuiţi cât de cât cu ei înşişi, dar până şi printre români exasperarea creşte. Ceva nu merge în România, şi nu doar sus, în clasa politică, şi nu doar de ieri, de alaltăieri. Să fie un blestem? Nu, e doar o istorie. Dar poate că înseamnă acelaşi lucru.“ (Lucian Boia)
Ediția a II-a, adăugită
-
Marturii dedicate eroilor ai martirilor nostri. O suta de ani de framantari. 1918-201813.32 LEIEpuizat din stoc
La Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, aflat sub egida Academiei Române, a apărut cartea „Mărturii dedicate eroilor şi martirilor noştri – o sută de ani de frământări, 1918 – 2018”. Autor este profesorul Nicholas Dima, român stabilit în Statele Unite ale Americii din 1969, născut în 1936, în legendara comună Curcani, judeţul Ilfov, şi crescut în Bucureşti, deţinător al diplomei Master of Arts şi al unui doctorat despre problemele etnice şi demografice sovietice, la Columbia University din New York. Înainte să obţină diplomele americane, a fost exmatriculat de la Institutul Politehnic în 1956. Motivele? Desigur, politice, dictate de-un regim antinaţional ce-şi făcuse ţel din – şi a reuşit – schilodirea pe zeci de ani a României. Condamnat la închisoare şi regim forţat de muncă pentru încercarea de trecere a frontierei, Nicholas Dima se reînscrie la Facultatea de Geografie-Geologie, pe care o absolvă normal. Profită de scurta deschidere spre Vest a regimului Ceauşescu şi emigrează în SUA. Acolo parcurge treptele necesare şi exigente ale sistemului de învăţământ superior, specializându-se în studii geopolitice. Ajunge profesor în domeniu şi predă, între alte instituţii, la Şcoala de comandă a armatei americane, de la Fort Bragg, North Carolina. Nu mai înşir titlurile şi distincţiile, deloc onorifice, pe care Nicholas Dima le-a cules într-o viaţă de muncă sârguincioasă, al cărei ţel n-a fost parvenirea personală, ci binele ţării sale natale. Despre care scrie: „Cred că România, şi de altfel întreaga lume, poate fi salvată numai printr-un proces adânc de renaştere spirituală. Mai este oare posibil un asemenea proces? Nu ştiu! Până la acea renaştere, doresc să văd însă o Românie întregită, bine integrată internaţional, dar stăpână pe soarta ei; o ţară condusă de lideri integri şi competenţi; o ţară care să-şi respecte toţi cetăţenii şi care să trăiască în frăţietate cu vecinii. Le doresc totodată tinerilor să nu mai ia calea străinătăţii şi să rămână acasă, unde să aibă grijă de frumoasa grădină pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu.”
Emblematic pentru tânărul Dima, ca şi pentru mulţi dintre oamenii valoroşi născuţi pe aceste plaiuri, e momentul de la terminarea facultăţii. Atunci, absolvent fericit, deşi făcuse puşcărie politică: „Am prins chiar curaj şi m-am plâns unei profesoare, lectoriţa Prisnea, că am fost nedreptăţit ani de zile şi că tot timpul mi s-au dat note mai mici decât meritam. Aceasta m-a luat de o parte, pe un coridor al facultăţii, şi mi-a spus: «Dima, ai fost pe lista neagră. Zi mersi că ai terminat. Ia-ţi diploma şi pleacă!» Şi plecat am fost. După un an de zile, eram la Viena.” Şi dacă acum jumătate de veac părăseau România tineri, şi mai puţin tineri, ca să spun aşa – cu simţul capitalismului în ADN, azi constatăm o hemoragie de creiere dictată de-o serie aberantă de guverne ce-au adus parcă mai multe prejudicii ţării decât vechiul regim comunist, din care, de altfel, toate au descins.
Fără îndoială, Nicholas Dima este un idealist de bună şi veche factură, crescut în cultul şi respectul muncii remunerate cinstit. Deşi ar dori ca România să fie o ţară la nivelul altora, mai bine gestionată şi cunoscută, multe iluzii nu-şi face. Anii de lucru ca reporter la Vocea Americii i-au oferit posibilitatea să observe destule momente dezamăgitoare, produse de actele diferiţilor guvernanţi români de toate culorile, de la comunişti la idolii tinereţilor sale, ţărăniştii. Repet: guvernanţi, nu popor de rând! Pentru că, ziarist şi român dornic să-şi ajute conaţionalii, Nicholas Dima a colindat ţara mai mult decât destui băştinaşi care proclamă un patriotism de paradă şi-o mândrie stupidă, însă nu întreprind nimic, ba se mai şi văicăresc de vitregia vremurilor şi de viclenia duşmanilor. Când nu era angajat la radio, Nicholas Dima se număra printre sutele de participanţi la manifestaţiile de protest contra comunismului, desfăşurate în diverse oraşe americane. Iar asta de la început, din anii 1970, când unii româno-americani, luând de bune promisiunile de la Bucureşti, încercau să „destindă” relaţiile interstatale în stilul „reciproc-avantajos”, cum suna sloganul propagandei valahe. Jurnalist apoi, cu standard deontologic ridicat, Nicholas Dima s-a străduit ca, pe lângă sarcinile de serviciu impecabil îndeplinite, să dea glas propriilor sentimente intens patriotice, lipsite de orice urmă revanşardă. Numai că patriotismul autentic devenise deja un fel de stigmat pentru noile „comandamente”, de factură corect politică sau cine ştie care alta.
Aproape fiecare dintre textele cărţii de faţă, iniţial apărute în publicaţii cu difuzare naţională şi – mulţumită internetului – internaţională, conţine sâmburele unei dezamăgiri transparente. Cu valenţe testamentare, podoaba unei cariere de dat exemplu, cartea putea să fie chiar „acordul final” al unui om bolnav de românism. Fiindcă la puţine zile după apariţia ei, un accident vascular era să curme viaţa celui care nu cred că-şi dorea un asemenea prilej semnificativ-simbolic: în Parlamentul României, la sesiunea jubiliară dedicată Centenarului Unirii Basarabiei cu ţara.
Dumnezeu i-a dat zile, poate chiar să trăiască re-Unirea!
-
Viata mea ca spioana39.96 LEIEpuizat din stoc
Cartea este o relatare a efectelor traiului sub supraveghere, experienta care incepe sa devina familiara tuturor, chiar daca in alte forme. Acum suntem cu totii supravegheati, dar cei mai multi dintre noi nici nu au idee ce inseamna asta cu adevarat. Cum te simti sa fii spionat, sub banuiala ca esti tu insuti un fel de spion sau tradator? Cum e sa fii inconjurat de secrete despre care afli cu mult dupa ce faptele s-au produs ‒ secrete care includ numele prietenilor care au raportat despre tine la Securitate si actiunile pe care le-a intreprins aceasta politie pentru a interveni in viata ta? Care este efectul acestei experiente asupra identitatii tale si a relatiilor de incredere pe care credeai ca le-ai construit, in momentul in care amploarea ei devine cunoscuta? Speranta mea este ca aceasta carte va face vizibile un anumit set de practici de supraveghere si efectele lor, intr-o lume in care noi forme de supraveghere prolifereaza in fiecare zi. - Katherine Verdery
-
Secretul lui Leonardo. Enigmele ascunse in capodoperele sale36.90 LEIEpuizat din stoc
Pictor, scriitor, inventator, om de știință, muzician, arhitect... Atât de eclecticul Leonardo da Vinci este considerat unul dintre cele mai mari genii ale umanității, autorul celui mai faimos tablou din lume, precursorul a numeroase invenții moderne, rămânând însă unul dintre cele mai enigmatice personaje din istorie. Viața și opera lui alcătuiesc un adevărat rebus pe care Costantino d’Orazio îl descifrează pe parcursul acestei cărți într-o nouă cheie, folosind tablourile ca pe un fir al Ariadnei în explorarea minții labirintice a artistului. Astfel, fiecare pictură constituie o bună ocazie pentru aprofundarea unei laturi a capricioasei personalități a lui Leonardo, întrucât toate domeniile de cercetare cărora li s-a dedicat acesta – de la anatomie la studiul naturii, de la inginerie la muzică – și-au găsit o formă de exprimare artistică. Autorul ne va ajuta să înțelegem acele detalii care, asemenea pieselor unui puzzle, conțin indiciile unui mare tablou, cu titlul: Cine a fost, de fapt, Leonardo da Vinci?