Istorie & Politologie

Filosofia. O istorie ilustrata a gandirii este o introducere scurta si accesibila in acest domeniu fundamental al cunoasterii, in acelasi timp riguroasa si amuzanta. Gandurile si faptele marilor ganditori devin adesea povesti extraordinare, iar in aceasta carte am strans peste o suta de astfel de povesti. Fiecare dintre ele se refera la o „ponderabila", o problema dificila care a stat la baza unei inovatii ce a schimbat felul in care vedem lumea. Cunoasterea nu ne parvine gata formata, ci este nevoie ca mai multe minti sa se aplece asupra dovezilor disponibile si, pas cu pas, sa se apropie din ce in ce mai mult de un raspuns. Aceasta carte strabate istoria filosofiei, acel domeniu al cunoasterii care se intreaba cum putem cunoaste orice lucru cu certitudine si care este natura binelui, a frumusetii si a adevarului. Aceasta istorie ne arata cum filosofii au contrazis mereu opiniile si asumptiile comune. Socrate a folosit simpla conversatie ca metoda de a arata ca tot ce putem cunoaste cu siguranta este ca nu cunoastem nimic. Platon a insistat ca, fara filosofie, viata nu poate fi decat o iluzie, in timp ce Rene Descartes a demonstrat ca el exista cu certitudine, dar orice altceva era supus indoielii. Mai tarziu, filosofii au folosit orice – de la demoni la zombi la computere si teleportare – pentru a investiga natura umana si cum ar trebui sa ne traim vietile. Istoria ne arata ca aceste idei sunt indeajuns de puternice pentru a face o societate sa progreseze sau sa decada, iar filosofii de astazi continua sa influenteze viitorul.

Abia dupa ce m-am asternut sa scriu cartea aceasta, am descoperit ca, fara sa vreau, obsesia literaturii realist-socialiste, unde pivotul e eroul tipic, e indeplinita aici, cum veti vedea, cu varf si indesat: antecedentele profesionale meseriei de realizator, prezenta sau absenta scrupulelor in transformarea numelui in renume, nevroza − ca boala profesionala a teleastului −, avatarurile cenzurii si ale autocenzurii etc., sunt aglutinate profilului vedetei; pardon, al teleastului! Chiar si priceperea − ilicita atunci − de agonisire de fonduri sau de sponsori pentru finantarea deplasarilor in strainatate nu i-a fost straina lui Aristide Buhoiu. De fapt, ce este istoria unui om daca nu activitatea de realizare a scopurilor sale? In cazul unui teleast, singura obsesie era sa fie pe micul ecran cu emisiuni care sa placa; teleastul si telespectatorii. Dar fluxul acesta trebuia, musai, sa treaca de bariera vizei de difuzare. Cu tabuurile sale − din ce in ce mai numeroase, odata cu conditionarea geopolitica a dictaturii − si cu cliseele ideologice absolut obligatorii; schimbatoare si ele. (Vartan Arachelian)

"ar fi o gravă eroare să credem că furtul de artă este cumva un delict minor al epocii naziste. De fiecare operă de artă este ataşată cel puţin o tragedie umană şi o moarte."  Autoarea

În noiembrie 2013, în lume s-a declanşat o adevărată furtună mediatică odată cu anunţul descoperirii a peste 1 400 de lucrări de artă, o comoară inestimabilă,  în apartamentul de 100 m² al lui Cornelius Gurlitt, fiul „negustorului de artă al lui Hitler”, Hildebrand Gurlitt. Acest om, potrivit tuturor arhivelor de venituri şi taxe din Germania, nu avea niciun cont bancar, nu plătise taxe niciodată şi nu beneficiase de servicii sociale, trăind într-o misterioasă lume a umbrelor, plină de ascunzători şi secrete.

În această carte absolut captivantă, Susan Ronald expune viclenia, lăcomia şi ipocrizia cu care complicii lui Hitler s-au îmbogăţit după pofta inimii de pe urma suferinţei umane, jefuind colecţii de artă ale muzeelor Europei şi ale evreilor şi alimentând prin vânzările de „artă degenerată” maşinăria de război nazistă.

Născută în Statele Unite, Susan Ronald a trăit peste 25 de ani în Anglia. În calitate de istoric şi consultant comercial, a oferit consultanţă pentru guvernul britanic şi National Trust for Places of Historic Interest or Natural Beauty. Este autoarea mai multor cărţi istorice, printre care Heretic Queen: Queen Elizabeth I and the Wars of Religion, Shakespeare's Daughter (roman), The Pirate Queen, The Sancy Blood Diamond şi France: Crossroads of Europe. Deţine totodată o companie cinematografică şi este scenaristă şi producător de film.

Silviu Craciunas, alias agentul Victor, considerat o legenda a rezistentei anticomuniste, a fost unul dintre cei mai versatili colaboratori externi ai Securitatii. Insa, in ciuda talentului si a disponibilitatii lui de a colabora, ofiterii de informatii de la Bucuresti au ratat prilejul de a-l transforma intr-un agent dublu cu adevarat valoros. Stejarel Olaru face o incursiune in biografia acestui mare spion aspirant, o buna ocazie pentru a parcurge o perioada semnificativa din istoria serviciilor de informatii romanesti, dar si pentru a cunoaste o parte a exilului romanesc in Occident. Volumul urmareste jocul agentului cu diferite versiuni ale realitatii, asa cum apar in biografia sa, in dosarele Securitatii si in relatia cu alte persoane – indeosebi cu protectorul sau, Ion Ratiu –, evidentiind totodata slabiciunile si chiar incompetenta Securitatii.

Autoritate in domeniul istoriei serviciilor de informatii romanesti, Stejarel Olaru ne prezinta teribila poveste a vietii si activitatii unui agent secret. - Ruta Sepetys, autoarea volumului Salt to the Sea

Cartea lui Stejarel Olaru, temeinic documentata, ilustreaza perfect naivitatea din acei ani a spionajului politic al Securitatii in Occident. - General Lt. (r) Ion Mihai Pacepa

Aceasta carte scoate la lumina putin stiuta activitate a agentului Securitatii Silviu Craciunas, figura importanta a exilului si autor de bestseller in Occident. Scriitorul Stejarel Olaru, neobosit cercetator al istoriei serviciilor de informatii, relateaza povestea agentului Victor cu admirabila detasare, reconstituind spectaculosul destin si impresionanta activitate a unui informator abil si inselator in acelasi timp. Sint fapte reale, care s-au petrecut timp de mai bine de 25 de ani, devenite acum o fila a istoriei spionajului din timpul Razboiului Rece. - Mike Phillips, autorul volumului A Shadow of Myself

Cartea arata adevarata fata a unui om a carui minte a plasmuit atitea minciuni, planuri si scenarii, incit s-a pierdut cu totul in ele si insasi viata sa, asa cum cu o inegalabila acribie si precisa maiestrie o infatiseaza astazi cititorilor Stejarel Olaru, a devenit o imensa minciuna, pe care a incercat sa o sustina pana dincolo de moarte. - Marius Oprea

Postfata de Marius Oprea

Povestea conflagratiei devastatoare care a schimbat radical harta lumii 

Cartea reputatei istorice Vyvyen Brendon ocoleste tiparul „adevarurilor istorice” plate si propune o abordare incitanta, care are precizia unei cercetari stiintifice si transmite emotia marturisirilor cutremuratoare ale celor care au trait acele vremuri. 

Lucrarea de fata ofera o prezentare clara si concisa a evenimentelor din timpul „Marelui Razboi”; Primul Razboi Mondial a primit initial aceasta denumire de la contemporanii care nu intuiau ca, peste nici trei decenii, aveau sa fie martorii unui conflict si mai sangeros. Dar volumul semnat de Vyvyen Brendon nu se limiteaza la atat, ci aduce sub aceeasi umbrela o multitudine de puncte de vedere si interpretari diferite. Rezultatul: cititorii sunt stimulati sa isi formeze propria viziune asupra subiectului pus in discutie. 

„In 1914, natiunile s-au tarat pana la cazanul clocotit al razboiului, aruncandu-se in el, fara nicio urma de neliniste sau de teama” - Primul Ministru al Marii Britanii, David Lloyd George, War Memoirs 

Cartea relateaza in detaliu povestea Primului Razboi Mondial, incepand cu scanteia care l-a declansat. Imparatul austriac Franz Joseph nu a fost foarte indurerat de disparitia nepotului sau, arhiducele Franz Ferdinand, mostenitor al tronului Imperiului Austro-Ungar. Acesta murise rapus de gloantele sarbului bosniac Gavrilo Princip, alaturi de sotia lui, pe 28 iunie 1914. In schimb, a declarat ca o asemenea jignire adusa coroanei austriece nu va ramane nepedepsita, iar la sase saptamani de la asasinatul din Sarajevo a si izbucnit razboiul. Autoarea ne prezinta studii de actualitate privind evolutiile de pe cele doua mari Fronturi – de Vest si de Est, dar si de pe teatrele de operatiuni secundare. In paralel, suntem conectati la experienta cutremuratoare a participantilor la razboi, prin intermediul numeroaselor surse citate. 

„De intreba-vor de ce-am murit,/ Spune-le ca ai nostri tati au mintit.” - Rudyard Kipling, Epitaphs of the War, 1919, la patru ani dupa moartea fiului sau John, unul dintre cei 8 milioane de soldati disparuti in Primul Razboi Mondial.

La finalul conflagratiei mondiale, harta lumii si-a schimbat infatisarea, reflectand sfarsitul unor imperii care dainuiau de secole si aparitia unor state noi. Printre ele se numara si Uniunea Sovietica, primul stat comunist din istorie. Desi Tratatul de la Versailles ii responsabiliza explicit pe invinsi pentru toate „pierderile si pagubele” provocate de razboi, aceasta clauza fost respinsa net de Germania in anii postbelici si s-a transformat intr-un subiect fierbinte de dezbatere. In curand, avea sa prinda contur ideea unei responsabilitati generale atat in cercurile politice, cat si in cele academice. Competitia economica, cursa inarmarii si imperialismul reprezinta de fapt tentaculele cu care a actionat vina colectiva. 

Romania este unul dintre statele moderne aparute in urma razboiului. Sacrificiul sutelor de mii de soldati romani cazuti la Turtucaia, pe Valea Jiului, la Marasesti, Marasti si Oituz a facut posibila Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Din aceasta perspectiva, lucrarea de fata, publicata in anul in care celebram un secol de la incheierea Primului Razboi Mondial si de la intregirea Romaniei, reprezinta un util si binemeritat memento. 

Sectiunea „Obiective de atins”, care deschide fiecare capitol, are menirea de a descrie tema sau temele principale ale capitolului respectiv. Caseta cu „Probleme cheie” care urmeaza dupa majoritatea subtitlurilor capitolelor, atrage atentia asupra subiectelor dezbatute, iar sectiunile de tipul „Sa studiem capitolul...” reunesc informatiile esentiale. Public-tinta: Aceasta lucrare se adreseaza studentilor si elevilor care sustin examene legate de Primul Razboi Mondial, dar si tuturor cititorilor pasionati de istorie si istoricilor dornici de o lectura concisa si sclipitoare. 

Natalie Haynes a urmat studii clasice la Cambridge, apoi a început o carieră strălucită de stand-up comedian. Are emisiuni la BBC Radio 4 și e critic la The Review Show de la BBC 2. A scris și a prefațat nenumărate documentare radio, printre careOedipusEnders, despre legătura dintre tragedia greacă și soap opera. Este editorialist la The Independent și publică articole înThe Guardian, The Observer, The Sunday Times, The Sunday Telegraph și Big Issue. În prezent locuiește la Londra.

Antichitatea sau vremea în care înțelepciunea maselor a compensat pe deplin stupiditatea indivizilor.

Înțeleaptă ca Socrate, spirituală ca Aristofan, modernă ca ziua de mâine! O carte clasică pentru oamenii deștepți ai secolului XXI.

O ștrengărie selectă prin politica și societatea Antichității, la porțile celor mai cunoscuți gânditori, care abundă de pepite de înțelepciune și vitalitate, un cadou perfect pentru îndrăgostiții de istorie, dar și pentru cei care sunt convinși că singura legătură cu Antichitatea este salata Cezar.

O carte binedispusă și plină de povești, o distracție încântătoare care revelează originile culturii și stabilește conexiuni uluitoare între antici și lumea modernă, demontând inteli­gent și curajos mituri ce păreau veșnice, numai dacă ne gândim la ultimele cuvinte ale lui Iulius Cezar, care nu au fost „Și tu, Brutus? “, chiar dacă așa și-a dorit Shakespeare, ci Kai su, teknon? – „Până și tu, fiul meu?“

Trevor J. Saunders, fost profesor de greacă la Newcastle University, se exprima cât se poate de concis în introducerea sa la Politica lui Aristotel: „O societate care își pierde înțelegerea trecutului este în primejdie, căci produce oameni care nu știu nimic în afară de prezent și care nu sunt conștienți că viața a fost și poate fi altfel decât așa cum este. Ei suportă ușor tirania, pentru că nu au cum să o compare cu nimic.“

Cicero deprinsese tehnicile sale retorice de la marii oratori greci. Oratorul trebuia să fie capabil să scrie cuvinte minunate, memorabile. Să construiască un raționament complex și determinant în obținerea victoriei (mai ales când nu avea dreptate). Trebuia să-l poată memora, deoarece nu se cădea să-l citească de pe notițe. Și trebuia să fie capabil să-l interpreteze ca un actor, în fața unei mulțimi de senatori romani sau de jurați atenieni turbulenți. Retorica antică trebuia să găsească o cale fină de compromis cu publicul respectiv – fiind sigur pe tine, dar nu încrezut, modest, dar nu umil, convingător, dar nu șmecher.

VECHEA ORDINE A LUMII 
Este tentant să credem că nu mai avem de ce să ne gândim la politică. În definitiv, apatia electoratului se manifestă intens în țări din toată lumea, iar atitudinea cinică a alegă­torilor față de aleșii lor este și mai intensă. Mai contează cine deține funcții, atât timp cât ei, fără excepție, se folosesc de prilej ca să se căpă­tuiască de pe urma poziției lor? Sunt în stare politicienii să aducă ceva pozitiv în viața noastră sau totul nu este decât retorică goală?

Tucidide, istoricul atenian: „Pentru mine va fi suficient dacă aceste cuvinte sunt considerate utile de cei care doresc să înțeleagă limpede evenimentele care s-au petrecut în trecut și care (cum firea omenească este așa cum este) se vor repeta și în viitor, la un moment sau altul și în bună măsură la fel. Opera mea nu e destinată să împace gustul unui public al prezentului, ci să dăinuie veșnic.”

La 13 ianuarie 1918 armata romana s-a indreptat spre Basarabia si a atacat granita de la Ungheni, pazita atunci de o garnizoana bolsevica. La inceput, trupele romanesti nu au intampinat prea multe dificultati, astfel ca in scurt timp au inaintat spre Chisinau. In aceeasi zi, Ernest Brosteanu, generalul care conducea expeditia militara, a comunicat Guvernului Roman ca ocupase primele obiective militare. Un fost soldat de origine basarabeana al armatei tariste, Stefan Usinevici, reusise sa se intoarca acasa tocmai in acele zile, si sa devina astfel martor la sosirea trupelor romanesti la Chisinau. Intr-o carte de memorii Usinevici nota ca majoritatea populatiei din regiune primise cu un oftat de usurare venirea soldatilor romani. Drept represalii pentru decizia luata de executivul de la Iasi, Lenin a ordonat expulzarea imediata a ministrului roman de la Petersburg, Constantin Diamandi, si confiscarea rezervelor de aur ale Bancii Nationale a Romaniei, care fusesera mutate in Rusia din motive de siguranta in timpul razboiului. La 27 martie 1918, dupa 61 de zile de existenta independenta, in pre­­zenta Presedintelui de Consiliu al Romaniei si a catorva ministri, Re­pu­blica Democratica Moldoveneasca isi decreta solemn dizolvarea si unirea voluntara cu Regatul Romaniei. Cu o zi inainte Marghiloman ajunsese la Chisinau, iar orasul il revoltase si-l amuzase deopotriva datorita tabieturilor rusesti ale locuitorilor care, spunea el, se trezesc tarziu, lucreaza putin si mananca mult. 

Cartea curpinde o serie de mărturii ale ultimilor supravieţuitori ai “Rugului Aprins”. “Este vorba despre foştii studenţi, domnul Nicolae Rădulescu şi domnul Emanoil Mihăilescu. Am coroborat mărturiile lor cu dosarele securităţii, iar această privire în oglindă reprezintă pentru cititor o posibilitate de a trece prin filtrul simţirii şi al gândirii faptele de altă dată” a declarat autoarea cărţii, Carmen Ciornea.

În cuprinsul volumului apare mărturia părintelui Nicolae Bordaşiu care explică cea a însemnat pentru el “Rugăciunea inimii”, învățată de la Părintele Ivan Kulighin.

“În ultima parte a cărţii putem găsi o filă inedită din biografia părintelui Daniil Sandu Tudor, o mărturie a unei persoane care nu doreşte să îşi decline identitatea, dar care a sprijinit ajungerea în spaţiul public a unor documente deosebite, precum scrisoarea de despărţire dintre Sandu Tudor şi prima lui soţie, Virginia”, a mai declarat autoarea cărţii.

La redactarea lucrăriii au participat mai multe personalităţi, cu mărturii unice despre acţiunea culturală a Rugului Aprins şi despre modalităţile în care regimul comunist a încercat să o înlăture.

“Este de datoria mea să mă implic în tot ce înseamnă a păstra memoria unor lucruri deosebite, care au făcut parte din viaţa mea şi sunt dator faţă de aceşti oameni care au pierit între timp” crede Emanoil Mihăilescu, fost deţinut politic şi singurul membru a asociaţiei “Rugul Aprins” care a mai rămas în viaţă în ţară noastră.

Alături de foştii deţinuţi politici, scriitori, şi alte personalităţi de excepţie s-a aflat şi Ierarhul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Teodosie, care crede că “este o lumină vie întruchipată în această carte.” Arhiepiscopul Tomisului se declară încântat de dorinţa noii generaţii de a tratata astfel de lucruri. “Sunt fericit că tinerii doresc să între sub această lumină a Rugului Aprins, care a fost o experienţă a preoţilor şi intelectualilor din perioada prigoanei comuniste.”

Organizaţia ”Rugul Aprins”, denumită şi „Grupul de la Mănăstirea Antim” a fost o mişcare culturală formată începând cu anul 1945 care, începând cu instaurarea regimului comunist a fost scoasă în afar legii.

Homo Deus explorează proiectele, visele și coșmarurile care vor forma secolul XXI – de la depășirea morții până la crearea vieții artificiale. Pune întrebări fundamentale: Încotro ne îndreptăm de aici? Și cum vom proteja această lume fragilă de propriile noastre forțe distructive? Aceasta este următoarea etapă a evoluției. Aceasta este Homo Deus 

Recenzii 

„Homo Deus te va șoca, te va distra. Mai presus de toate, te va face să gândești în moduri în care nu o făceai înainte.” (Daniel Kahneman, autor Gândire Rapidă, Gândire Lentă) 
„Ne arată încotro omenirea se îndreaptă într-o manieră pătrunzătoare și accesibilă.” (Jarvis Cocker) 
„Chiar mai ușor de citit, chiar mai importantă decât excelenta sa, Sapiens.” (Kazuo Ishiguro, Guardian Books of the Year) 
„O carte înveselitoare care duce cititorul spre întrebări despre identitate, conștiință și inteligență” (Observer) 
„Un studiu original, important, care te provoacă să gândești încotro se îndreaptă omenirea.” (Evening Standard) 
„Fermecătoare... o carte ciudată și cool, cu o țesătură de gheață în inima ei” (Guardian) 
„O băutură răcoritoare cu știință, filosofie și futurism.” (Mail on Sunday) 
„Yuval Noah Harari este cel mai distractiv și care te provoacă să gândești dintre autorii de non-ficțiune în acest moment. La fel ca în cazul Sapiens, termini cartea cu sentimentul că ești mai înțelept.”

În Homo deus citim așadar ipoteze despre cum ar putea evolua lumea în viitorul previzibil. Harari pleacă de la ideea că vechile religii, urmate de cele trei ipostaze moderne ale umanismului (cel liberal, socialist și, respectiv, evoluționist) sînt puse în pericol – odată cu liberalismul ordinii occidentale – de impactul noilor tehnologii asupra condiției umane. Dacă în secolul 20 – veac al maselor – ideologia liberală și cea socialistă au combătut eficient foametea și maladia, reușind în final să hrănească decent toată populația globală și să evite, cel puțin după 1945, războaiele mondiale, în secolul 21 omul țintește mai mult decît atît: viața veșnică și un modest upgrading spre condiția de zeu. Evident, această mutație, care i-ar permite lui homo sapiens să producă inteligență artificială suficient de puternică pentru a-i încheia aventura, nu va fi accesibilă nici imediat, nici pretutindeni: ea ar putea diviza durabil omenirea pe linia unei inegalități iremediabile. Am avea atunci, pe de o parte, „simpli oameni“, adică fosta clasă muncitoare (folosită în economia de pace și în cea belică de către state atotputernice) care ar deveni o clasă inutilă (formată din indivizii disponibilizați prin robotizarea tuturor activităților productive), și, pe de altă parte, supraoamenii capabili să acceseze atît amortalitatea, cît și resursele unui creier spectaculos ameliorat. În distopia sa, descrisă neutru, Harari ne amintește felul în care roboții și inteligența artificială (de pildă, Google) ne domină deja cotidianul, ajungînd să ne cunoască, prin biometrie și algoritmi sofisticați, mai bine decît ne cunoaștem noi înșine. Nu doar transporturile, majoritatea serviciilor (de la banking la avocatură și de la medicină la asigurări) vor elimina, în timp, forța de muncă umană: omul însuși, bazat tradițional pe persoana greco-creștină și pe individulliberalismului modern, va suferi o mutație radicală sub impactul nanotehnologiilor, al neuroștiințelor și al manipulărilor genetice. Altfel spus, Harari pare convins că știința va distruge democrația liberală sub pretexte umanitare validate politic de către o elită care nu va mai avea timp să ne aștepte și pe noi, muritorii de rînd: va căuta să împartă puterea globală cu computerele superavansate, care vor controla totul, rezervîndu-și un viitor post-uman.

Toate aceste idei – rezumate brutal – par science-fiction într-o Românie unde abia ne zbatem să atingem – la țară – modernitatea – și – în orașele mari – postmodernitatea. Consolarea de moment e că scenariile sondate de Harari nu se vor concretiza nici așa cum crede el (ci în multe alte feluri), nici atît de repede pe cît sugerează. Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.

Despre autor: Yuval Noah Harari a obţinut doctoratul în istorie la Universitatea Oxford şi este profesor de istorie universală în cadrul Departamentului de Istorie al Universităţii Ebraice din Ierusalim. În 2012 a primit Premiul anual Polonsky pentru creativitate şi originalitate în ştiinţe umaniste

„Intervențiile în spaţiul public ale Melaniei Cincea, care slujesc cu luciditate, responsabilitate şi curaj un gen de jurnalism ce ne dă speranţă că aşezarea democratică a vieţii noastre mai are încă – pentru câtă vreme?! – buni şi demni apărători, trebuie salutate şi apreciate. Lăsată singură în această luptă, care trebuie să fie a noastră, a tuturor, cu impostura, făţărnicia, cu aranjamentele oneroase şi imunde, o astfel de voce temerară va obosi, se va stinge treptat şi va sfârşi prin a ne lăsa expuşi în fața asalturilor forţelor acelora care nu iubesc libertatea, claritatea vieţii publice şi democraţia. Înainte de a o şti sau de a o conştientiza pe deplin, vom fi devenit complici cu aceştia din urmă, în loc de a fi solidari cu aceia care, deşi par să fie incomozi, nu ne vor, în fond, decât binele.“ (MIRCEA DUMITRU)

„Melania Cincea face parte din categoria ziariștilor încăpățânați și aprigi atunci când vine vorba despre reconstituirea faptelor și aflarea adevărului. Este jurnalista care a abordat cu stăruință poate cel mai paradoxal subiect de presă al ultimilor ani: al politicienilor ajunși la închisoare pentru diverse fapte de înșelăciune, care, tot printr-o înșelăciune, au încercat să iasă mai repede din detenție. Mecanismul marii fraude a operelor științifice scrise în pușcării a fost demontat cu minuțiozitate de Melania Cincea. Dovezile pe care ni le-a prezen¬tat arată complicitățile politico-instituționale care au permis ca unii deținuți «de lux» să pretindă că au scris în spatele gratiilor cărți de sute de pagini în doar câteva zile. Acest subiect completează lunga listă a actelor de impostură intelectuală comise de cei ce ar trebui să reprezinte elita politică a țării – oameni care au acumulat averi prin acte penale, care și-au căutat legitimarea intelectuală prin titluri, diplome și distincții academice cumpărate, care încearcă să iasă mai repede din pușcărie cu ajutorul unor cărți așa-zis științifice.“ (EMILIA ŞERCAN)

Cum au ajuns doua dintre cele mai mari religii ale lumii sa recomande violenta in numele lui Dumnezeu? De ce atit de multi crestini si musulmani au raspuns apelului la cruciada si la jihad si ce anume a perpetuat ciclul violentei religioase in Orientul Apropiat? A fost prima cruciada un act de agresiune crestina? Ne putem intreba cine si de ce a cistigat razboiul din Tara Sfinta, insa mai important este sa intelegem in ce fel acesta a reconfigurat lumea medievala si a influentat istoria, cu urmari si ecouri pina astazi. E ceea ce face lucrarea lui Thomas Asbridge, o istorie exhaustiva a cruciadelor si totodata a unei parti semnificative din Evul Mediu, ce incepe la sfirsitul secolului al XI-lea, cu indemnurile papei Urban al II-lea la razboiul sfint, si se incheie doua secole mai tirziu, cu batalia pentru Acra cistigata de musulmani. Apelind la surse crestine si musulmane, autorul reconstituie cu remarcabil talent firul epic al evenimentelor, dind la iveala perspectivele ambelor tabere si mentalitatile epocii. O lume populata de eroi legendari precum Richard Inima-de-Leu si Saladin ni se infatiseaza astfel in toata gloria si barbaria sa.

Asbridge are grija, in aceasta analiza erudita a activitatii cruciate medievale din secolele XI-XIII, sa acorde perspectivei musulmane si celei crestine la fel de multa greutate. - Iain Finlayson, The Times

O carte intesata de anecdote pline de culoare pe care doar epoca medievala le poate oferi. Asbridge se indeparteaza radical – si cu succes – de traditie si expune in mod stralucit strategiile si motivatiile musulmane. - James McConnachie, The Sunday Times

Sclipitor, bine documentat si accesibil. Asbridge imbina eruditia fara cusur cu vocea antrenanta a unui povestitor inzestrat. - John L. Esposito, autorul The Future of Islam

O poveste bine construita, clara si palpitanta, care reuseste sa transmita totodata cele mai solide cunostinte moderne in privinta cruciadelor. - Diarmaid MacCulloch, The Guardian

Punind accent pe a treia cruciada, dramatica, si pe adversarii eroici Richard Inima-de-Leu si Saladin, cartea se citeste ca o poveste de aventuri, insa una deopotriva factuala si instructiva. - Publishers Weekly

Thomas Asbridge aduce la viata toata culoarea si drama unei epoci violente, prezentind aceasta ciocnire a civilizatiilor atit din punctul de vedere al crestinilor, cit si al musulmanilor. - The Oxford Times

Aceasta nu este o simpla relatare istorica. Cruciadele spune si o noua poveste, nu mai putin interesanta: cum s-a format memoria cruciadelor in epoca moderna. - The Wall Street Journal

Cu comentarii patrunzatoare legate de motivatiile spirituale ale cruciadelor si perspective preluate din surse islamice contemporane, Asbridge construieste o naratiune cuprinzatoare, sofisticata si captivanta. - Booklist

„Idealistă, extremistă și anarhistă, Evghenia Iaroslavskaia-Markon a avut, se pare, un destin la înălțimea tragică a epocii sale. Acuzată de «propaganda antisovietică», a fost închisă și executată în 1931 în lagărul de muncă din insulele Solovețki, o parte a vastului «Arhipelag Gulag» (cum l-a denumit Soljenițîn) care se va întinde încet, încet de la un capăt la altul al Uniunii Sovietice. Confesiunea, scrisă chiar înainte ca autoarea să fie executată la vârsta de 29 de ani, a fost descoperită în arhivele FSB în anul 1996.” Le Devoir

„Nu e nici scenariu de film, nici ficțiune literară, e o poveste adevărată, reconstituită cu minuție în arhivele rusești. Cartea de față prezintă documentul autobiografic redactat de protagonistă, dimpreună cu o întreagă documentație de arhiva care i s-a alăturat spre completare. O veți citi însă ca pe un roman, iar la sfârșitul lecturii nu veți reuși să o uitați prea curând.” Alina Pavelescu

Marii olteni sunt de fapt mari romani, niste varfuri iesite dintr-un loc cu traditie. Autorul

Timp de mai multe secole, activitatea culturala, avand mai intai marele centru la Episcopia Ramnicului, apoi la scolile si societatile din Craiova, a subliniat specificul oltean, nu dupa modelul occidental al pitorescului, ci din dorinta de a arata ca acolo, in Oltenia, exista ceva foarte national.
Sinteza ideii a fost gasita de Iorga: "Oltenia, tara intreaga si plina de oameni", iar descrierea ei s-a facut tocmai prin foarte multi oameni.
Am ales in aceasta lucrare prezentarea catorva varfuri ale complexului cultural oltean, cei mai multi dintre ei de anvergura internationala si academicieni, pentru a ilustra existenta unui anumit lant cauzal constituit din trei inele: nasterea in spatiul oltean, cresterea in familia olteana si educatia in scolile provinciei. Astfel de personalitati pot fi gasite in oricare alta provincie istorica a Romaniei, in jurul marilor centre de spiritualitate romaneasca de la Scoala Ardeleana sau Scoala Paisiana, la centrul tomitan de la Constanta sau in leaganele nefericite de la Chisinau si Cernauti.

Hărțile exercită o atracție misterioasă asupra noastră. Fie că sunt pergamente antice sau că sunt abia scoase din torpedoul mașinii sau generate de Google, hărțile ne spun tot ceea ce dorim să știm, nu doar despre unde vrem să mergem, ci și despre lume, în general.
Și, cu toate acestea, când vine vorba de geopolitică, mare parte din ceea ce ni se spune este emis de analiști și de tot felul de experți autointitulați, care au uitat să consulte harta locului despre care vorbesc.
Toți liderii națiunilor sunt constrânși de geografie. Alegerile lor sunt limitate de munți, fluvii, mări și beton. În volumul Prizonierii geografiei, experimentatul jurnalist Tim Marshall examinează Rusia, China, Statele Unite, America Latină, Orientul Mijlociu, Africa, Europa de Vest, Japonia și Coreea, Groenlanda și zona arctică – climatele lor, mările, munții, fluviile, deșerturile și zonele de granițe – pentru a ne oferi un context care lipsește adesea din reportajul politic.
În zece hărți actualizate ale fiecărei regiuni, Marshall explică clar și antrenant strategiile geopolitice complete ale acestor zone-cheie ale globului. De ce nu va fi America niciodată invadată? De ce Rusia vrea să aibă flotă, cu toate că are porturi înghețate șase luni pe an? Cum este viitorul Chinei influențat de geografia ei? De ce nu va fi Europa niciodată unită? Răspunsurile sunt geografice. Aruncând o nouă lumină asupra realităților fizice care modelează soarta națiunilor, Prizonierii geografiei este îndrumarul care ne explică unul dintre factorii determinanți majori din afacerile mondiale.
„O modalitate nouă de a privi hărţile – nu doar ca ajutoare în orientare sau ca opere de artă, ci şi ca modalitate de a înţelege relaţiile internaţionale adesea încordate.“
The New York Times Book Review
Tim Marshall a fost corespondent pe probleme de politică externă la televiziunea britanică Sky News. A transmis din 30 de țări, inclusiv din șase zone de război. După 25 de ani de jurnalism pe linia frontului, se ocupă acum de site-ul TheWhatAndTheWhy.com. Locuiește la Londra.

Coordonatorul partii I: Lucian Leustean

În intimitatea copiilor marilor dictatori din istoria secolului XX

Actori fără voie ai unui scenariu pe care nu-l puteau controla, copiii unora dintre dictatorii secolului trecut au fost nevoiţi să-şi sacrifice inocenţa pentru un regim care vedea în ei continuitatea dinastiei. Alţii, dimpotrivă, nu au avut o soartă mai bună decât restul poporului, fiind aduşi în centrul atenţiei pentru a sluji o propagandă dogmatică sau ascunşi, exilaţi, renegaţi pentru a nu-şi lăsa în umbră părintele inaccesibil. Lucrarea de faţă vă propune să pătrundeţi în intimitatea acestor „copii”, să descoperiţi contextul copilăriei lor, precum şi legătura cu tatăl lor şi cu lupta pentru putere.

Oare cum şi-au perceput copiii această descendenţă odată deveniţi adulţi? Au continuat practicile tatălui sau, dimpotrivă, le-au abandonat cu fermitate? Dacă unii dintre aceşti copii îşi asumă şi chiar îşi revendică moştenirea paternă, pentru alţii ea este o povară mult prea grea. Ei se numesc Svetlana, Carmen, Zoia, Edda, Li Na, Alina, Bashar etc. Fii şi fiice de dictatori precum Stalin, Mussolini, Franco, Mao, Ceauşescu, Castro, şahul Iranului, Kim Ir-sen, Hafez al-Assad, Mubarak, viaţa lor vă va fi povestită cu pasiune de mai mulţi istorici şi jurnalişti de prestigiu.

Universul spectaculos şi pestriţ – în parte oriental, în parte occidental – de acum aproape două veacuri e şi mai bine înfăţişat în această ediţie ilustrată: sunt zeci de pagini cu imaginile oamenilor de atunci şi ale minunatelor lor podoabe, straie şi arme.

1 Decembrie 1918 reprezinta un moment istoric crucial pentru identitatea poporului nostru: momentul Marii Uniri - idealul national in sfarsit implinit. Un fotograf si camera lui de fotografiat ne fac sa traim, la un secol distanta, ceva din „culoarea”, speranta si gravitatea acestor zile insemnate. Cine este Samoila Marza? Cine este cel care a ramas cunoscut drept fotograful Marii Uniri? Editura Monitorului Oficial si Arhivele Nationale ale Romaniei va invita sa-l descoperiti, intr-un album elegant, bilingv (romana-engleza), ce reproduce fotografiile unui alt album, aparut acum aproape 100 de ani, daruit de catre fotograful insusi marelui om politic Iuliu Maniu.

Cu un text introductiv semnat de istoricul Radu Marza, din familia lui Samoila Marza, albumul de fata contine 32 de fotografii, dintre care 5 infatiseaza momentul propriu-zis al Adunarii Nationale de la Alba Iulia, iar restul alte evenimente ori aspecte importante de la sfarsitul anului 1918 si inceputul anului 1919: ceremonia de depunere a juramantului si de sfintire a steagului tricolor al unitatilor militare romanesti din Viena, momentul plecarii spre Alba Iulia a unui grup de tarani din satul natal al fotografului, Galtiu, imbracati in straie de sarbatoare, sosirea la Alba Iulia a generalului francez Henri Berthelot, un grup de ofiteri ai Regimentului nr. 5 de Vanatori de Munte, alaturi de intelectuali, notabilitati din oras, tarani, portile I si a III-a ale cetatii din Alba Iulia, respectiv monumentul eroilor de la Custozza, aflat in piata centrala a cetatii. Celor mentionate mai sus li se adauga o fotografie de grup ce-i reprezinta pe membrii Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului si partilor romanesti din Ungaria si o frumoasa fotografie de tinerete a fotografului.

------------------------------------------------------

1 December 1918 represents a crucial historical moment for our people’s identity: the moment of the Great Union ‒ the national ideal finally fulfilled. One photographer and his camera make us experience, within a century distance, a little from the “colour”, hope and solemnity of those important days. Who is Samoila Marza? Who is the man known as the photographer of the Great Union? Monitorul Oficial Publishing House and the National Archives of Romania invite you to discover him, in an elegant bilingual (Romanian‒English) album that presents the photos of another album, published almost 100 years ago, offered as a gift by the photographer himself to the great politician Iuliu Maniu.

With an introductory text signed by the historian Radu Marza, a member of Samoila Marza's family, the present album gathers 32 photos, from which 5 depict the very moment of the National Assembly in Alba Iulia, and the rest of them other important events from the end of year 1918 and the beginning of 1919: the ceremony of oath taking and consecration of the tricolour flag of the Romanian military units in Vienna, the moment a group of peasants from the photographer’s home village ‒ the village of Galtiu ‒ are leaving to Alba Iulia, all dressed up, the moment the French general Henri Berthelot arrives in Alba Iulia, a group of officers from the 5th Mountain Regiment, together with intellectuals, town officials, peasants, Gates nos. 1 and 3 of the fortress of Alba Iulia, and the monument of the heroes fallen in Custozza, located in the fortress’s central square. Besides them, there are also a group photo representing the members of the Ruling Council of Transylvania, Banat and the Romanian territories in Hungary and a beautiful photo from the photographer’s youth.

Bine-cunoscutul scriitor chinez Yu Hua, autor al bestsellerurilor În viață și Cronica unui negustor de sânge, ne oferă, pornind de la zece cuvinte-cheie, o perspectivă curajoasă asupra Chinei din ultima jumătate de secol, de la Revoluția Culturală și cultul pentru președintele Mao la protestele din Piața Tian’anmen și boomul economic din zilele noastre. China în zece cuvinte este, pentru cititorul străin, o șansă unică de a înțelege acest colos misterios.

„China în zece cuvinte înfăţişează o naţiune compromisă moral, afectată de şomajul galopant, polarizarea de clasă, corupţia şi risipa endemice. La cele două extreme, ţăranii traversează ţara ca să-şi vândă sângele, în vreme ce multimilionarii îşi construiesc vile care imită Casa Albă. Fiecare eseu e dedicat unui cuvânt anume – originilor sale, sensului apreciativ sau depreciativ –, începând cu «popor» şi sfârşind cu «cacealma», un arc care, pentru Yu Hua, pare să sintetizeze în bună măsură ultima jumătate de secol din istoria Chinei.“ (New York Times)

„Pare imposibil să spui povestea giganticei transformări a Chinei în doar zece cuvinte. Cum să surprinzi consecinţele celei mai rapide revoluţii industriale din istorie, care a avut loc în cea mai populată ţară de pe pământ? Yu Hua a reuşit s-o facă în aceste scurte eseuri caleidoscopice, în care fiecare cuvânt antrenează amintiri personale, reportaje contemporane şi comentarii politice incisive.“ (The Independent)

„Uneori comice, alteori sfâşietoare sau cumplite, aceste zece eseuri mişcătoare şi instructive constituie o mică perspectivă caleidoscopică asupra Chinei contemporane... Scrisă cu ochiul şi flerul narativ ale unui romancier, China în zece cuvinte îl face pe cititor să reconsidere „miracolul chinez“. (Ha Jin)

„Rareori găseşti o carte de ficţiune care să fie când isteric de amuzantă, când profund mişcătoare şi tulburătoare. Cu atât mai neobişnuit este să întâlneşti asemenea calităţi într-o operă de non-ficţiune. China în zece cuvinte este o asemenea lucrare.“ (Los Angeles Review of Books)

Pe copertă: Zhu Yi Yong, Memories of the past series no. 17, ulei pe pânză, 2006

Nimeni până acum n-a povestit viaţa lui Fidel Castro văzută din interior. Însărcinat cu protecţia lui líder máximotimp de aproape două decenii, Juan Reinaldo Sánchez a cunoscut toate detaliile vieţii sale secrete. De fapt, tot ce era legat de el era secret, de la satul-fantomă unde se antrenau luptători de gherilă de pe mai multe continente până la averea formidabilă, trecând prin relaţiile cu familia, cu amantele lui şi cei nouă copii rezultaţi din mai multe legături.
Excepţionala mărturie a lui Sánchez dezvăluie nu doar numeroase secrete de stat, ci şi multiplele personaje întruchipate de Castro: genial comandant de război în Nicaragua şi Angola, autocrat paranoic la el în ţară, mare expert în spionaj, diplomat machiavelic, maniac al înregistrărilor sau complice al traficanţilor de droguri. Iar înapoia acestor personaje se profilează omul Fidel Castro – ipocrit, viclean, crud, imoral, megaloman –, unul dintre cei mai ticăloși lideri comunişti ai acestei lumi.

Un tur de forţă. Superb, captivant, magistral. Simon Sebag Montefiore

Dansul Nataşei a fost nominalizată pentru Duff Cooper Prize şi Samuel Johnson Prize (2003). În 2009 a primit prestigiosul Premiu „Przegląd Wschodni” (Polonia) pentru cea mai bună carte străină despre istoria Europei de Est.

O cuprinzătoare istorie culturală a Rusiei, ţesută din poveşti şi personaje extraordinare, Dansul Nataşei acoperă o perioadă ce se întinde de la construirea Sankt-Petersburgului, sub domnia lui Petru cel Mare, şi pînă în anii regimului sovietic. Orlando Figes abordează domenii dintre cele mai diverse, de la arta populară pînă la ritualurile magice ale şamanilor asiatici, de la poezia lui Puşkin pînă la muzica lui Musorgski şi Stravinski sau filmele lui Eisenstein, mobilizînd o impresionantă distribuţie de artişti şi aristocraţi, revoluţionari şi exilaţi, preoţi şi libertini, ţari şi tirani. Titlul volumului este inspirat de o scenă simbolică din Război şi pace, în care tînăra contesă aude o melodie populară şi, instinctiv, începe să danseze. Pornind de la semnificaţia dansului Nataşei, autorul explorează tensiunile dintre cultura înaltă şi cultura populară, dintre componenta europeană şi componenta asiatică ale culturii ruse şi examinează modul în care artiştii, scriitorii şi gînditorii ruşi au construit mitul „sufletului rus”.

Splendidă. O panoramă fascinantă a artei şi vieţii ruseşti. The Independent

Dansul Nataşei are toate calităţile unei tragedii epice. Mail on Sunday

E o lectură atît de plăcută, încît ezit să scriu prea mult, de teamă să nu dezvălui surprizele cărţii. Anne Applebaum

Volum apărut cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei în baza unei decizii emise de Parlamentul German.

Sînt trei secole de cînd primii germani au fost colonizaţi în Banat, prezenţa lor jucînd un rol important în regiune atît din punct de vedere economic, cît şi politic şi cultural. Într-o a doua ediție revăzută și considerabil adăugită, volumul coordonat de Smaranda Vultur reuneşte interviuri autobiografice şi studii antropologice despre minoritatea germană din Banat, care creionează imaginea de ieri şi de azi a unei etnii, precum şi repere importante ale istoriei sale sociale. Prin interviurile de tip „povestea vieţii” sînt prezentate destine individuale, obiceiuri, tradiții, locurile rămase în memoria etnicilor germani, precum şi odiseea celor deportaţi în URSS în 1945 şi în Bărăgan în 1951.

Mărturiile celor care au traversat perioada de nazificare, războiul, care au pierdut prin expropriere sau colectivizare accesul la transmiterea bunurilor, au cunoscut la o vîrstă extrem de fragedă deportările, separarea de familie şi munca epuizantă sînt mai dramatice, mai încărcate de emoţii atunci cînd cei care relatează nu au cîştigat prin trecerea timpului o anume detaşare şi distanţare analitică. Sînt – în cazul deportaţilor în URSS mai ales (jumătate dintre interviuri fiind cu unii dintre ei) – adevărate poveşti de supravieţuire, fără tonalităţi eroizante, care le-ar face mai puţin credibile. Descrierile condiţiilor din lagăr sînt uneori cinematografice, apropiindu-se prin detalii de puterea de impact a unui text literar, pe principiul că realitatea, în condiţii extreme, concurează ficţiunea. Smaranda Vultur

      Profesorrul Radu Carp este un observator subtil, rafinat si intodeauna avizat al realitatilor politice pe care le exploreaza cu calm si obiectivitate. Noua sa carte propune un persuasiv indreptar analitic pe teme de o intensa actualitate precum criza reprezentarii, resurectia populismelor, ofensivele nationaliste si alte amenintati la adresa valorilor si institutiilor liberale. In acest volum, Radu Carp imbina exemplar prefesionalismul riguros cu un consecvent angajament democratic. Vladimir Tismaneanu

      Radu Carp este o voce a luciditatii democratice. Intelectual demo-crestin, lectura pe care o da politicii se intemeiaza, simultan, pe rigoarea conceptuala si pe fermitatea angajamentului etic. Randurile lui furnizeaza un indreptar si un ghid de bune practici. Refuzul demagogiei este posibil doar prin acceptarea demnitatii umane. Este lectia pe care textele lui Radu Carp o ofera celor de azi, spre a evita cantecul de sirena al ratacirilor mesianice. Ioan Stanomir

Acest volum continuă seria „Străzi din Bucureşti şi numele lor”, dedicată străzilor cu nume de persoane, apărută în colecţia „Planeta Bucureşti”. Primul volum s-a intitulat „Nume de aviatori” și a apărut în toamna lui 2013. A fost urmat de volumul II, „Nume de militari şi eroi”, apărut în mai 2014, volumul III, „Personalități ale Bisericii. Medici și farmaciști”, apărut în toamna lui 2014 și de volumul IV, „Domnitori și dregători”, apărut în toamna lui 2015.

În timpul domniei lui Carol I (1866-1914), mai ales după proclamarea Regatului României (1881), Bucureștii cunosc o dezvoltare deosebită. Schimbările edilitare și urbanistice din acești ani au fost posibile datorită arhitecților români și străini care au proiectat și construit edificii publice și imobile particulare pe vechile sau pe noile artere. Alături de calea Victoriei, bulevardele Carol I, Regina Elisabeta, Pache Protopopescu, Ion C Brătianu, Lascăr Catargiu și altele s-au îmbogățit cu clădiri în diverse stiluri arhitectonice, în funcție de pregătirea și inspirația creatorilor lor.
Câțiva dintre arhitecții care au schimbat fața orașului au dat numele lor unor străzi din București.

Rareori s-a întâmplat în istoria literaturii să existe o colaborare atât de fascinantă între două personalități de frunte ale scenei mondiale: Tomáš Garrigue Masaryk, filosoful președinte al primului stat cehoslovac, și scriitorul Karel Čapek, cel mai important exponent al vieții literare de la vremea respectivă.

Iar lucrarea pe care au elaborat-o împreună poartă pecetea celor două personalități ‒ sinceritatea totală a președintelui și subtilitatea magică a discursului scriitorului. Rezultatul a fost o lucrare biografică unică, atât prin formă, cât și prin conținut.