Istorie & Politologie

„Generaţia 127”, cum îi zic unii, nu-i o formulă acceptată pentru că ea, în fine, nu spune nimic, iar ceea ce s-a întâmplat esenţial şi semnificativ pentru programul acestor tineri s-a produs după 1930… I s-a mai zis „generaţia tragică” sau „generaţia în pulbere” (aşa a numit-o Zaharia Stancu), iar Șerban Cioculescu i-a zis generaţia „trăiriştilor” [...] Trăirismul este numele existenţialismului românesc, anterior celui francez şi sincronic cu cel german. Iată de ce trebuie să acceptăm acest concept şi să-l impunem (să încercăm să-l impunem prin argumentele noastre) în cultura română. Prin avangardă şi existenţialism suntem contemporani cu Europa spiritului. Eugen Simion

Cu modestie, discreţie şi obiectivitate, cu un anume minimalism interpretativ decurgând dintr-o voinţă fermă de neutralitate, Miruna Lepuş spune ce trebuie spus în legătură cu subiectul său cât se poate de dificil şi, mai ales, pune în faţa noastră datele, textele şi documentele fără de care o sinteză, atât de necesară, în legătură cu „generaţia neliniştii” ar fi imposibilă. Mircea Martin

Avem de-a face cu o investigaţie minuţioasă, făcută pe un teritoriu amplu, greu de prins într-o ochire de ansamblu, bazată pe o coborâre în publicistica şi factologia perioadei interbelice. Ceea ce rezultă este o cercetare care pune în prim plan un peisaj literar şi cultural credibil. Mircea A. Diaconu

 Sunt investigate la pas şi prin lectură neintermediată, ci direct a sursei, practic toate documentele  cunoscute ale tinerei generaţii interbelice. Investigaţia urmează o schemă tematică ce are în vedere mai întâi centrul tare al generaţiei criterioniste, alcătuit iniţial din „haretişti” şi lărgit treptat şi grupat în jurul lui Eliade ca lider şi, ca mentor spiritual, al lui Nae Ionescu. [...] Maniera aceasta erudită se continuă în studiul a ceea ce doctoranda numeşte „cercurile înrudite”, ca şi în celelalte capitole, vizându-i pe avangardişti, pe tinerii sburătorişti şi pe „iconari”. Nicolae Mecu

Miruna Lepuş s-a născut în 1986. Este absolventă a Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi a programului de masterat Teoria şi Practica Editării, la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. În 2015 a obţinut titlul de doctor în filologie (calificativ „foarte bine”) în urma susţinerii unei teze cu tema „Conceptul de generaţie în cultura română modernă. Studiu de caz – Generaţia ’27”, lucrare coordonată de prof. univ. dr. Mircea Martin, membru corespondent al Academiei Române; referenţi ştiinţifici: acad. Eugen Simion, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, c. ş. I dr. Nicolae Mecu.
Este autoare a volumelor Despre Eminescu şi ce am învăţat descoperindu-l (Editura Vremea, 2009) şi Nae Ionescu sau împlinirea prin tineri (Editura Vremea, 2010).

A îngrijit antologia Drumurile destinului românesc (Editura Vremea, 2011) cuprinzând articole semnate de Nae Ionescu, volumul Iubesc acest popor (Editura Vremea, 2015), culegere de fragmente din publicistica eminesciană, şi volumul O carte de dragoste. A ta de tot. Al tău de tot. File de corespondenţă, Nae Ionescu, Elena-Margareta Ionescu (Editura Vremea, 2015).

„Aviatoarele României... se constituie într-un exerciţiu scrupulos de recuperare a istoriei primelor aviatoare ale ţării, documentând avântul, luptele, victoriile, dar şi căderea, prăbuşirea, aripile frânte; căci Securitatea comunistă le-a urmărit şi hăituit cu obstinaţie pe curajoase – curajul lor nu era compatibil cu regimul. Hotărât lucru: scrisă cu emoţie, cu înţelegere, este una dintre cele mai frumoase cărţi ale începutului de an". (Revista HISTORIA)

„Am citit manuscrisul acestei cărţi cu sufletul la gură. Am rămas uimit să constat că în arhivele fostei Securităţi se află atât de multe informaţii despre primele aviatoare ale României. Autorul a făcut o cercetare aprofundată şi a reuşit să pună în pagină o poveste care va trezi în orice cititor cititor o emoţie puternică. Recomand această cate tuturor! (Prof. univ. dr. Valeriu Avram)

„O carte, o scriere atentă, aspru gândită, dar delicat scrisă: ca o povestire, ca o înşiruire cuminte, când s-a putut, blândă, când nu-nu!”. (Cornel Marandiuc)

„Cartea Aviatoarele României este o lucrare excepţională şi pentru că reuşeşte să îmbine perfect rigurozitatea ştiinţifică cu popularizarea istoriei. Sunteţi preocupaţi de istoria aviaţiei? De istoria României postbelice? De metodele Securităţii de anchetă şi de racolare a informatorilor? De istoria feminismului în România? De rezistenţa anticomunistă din primii ani postbelici? Poate sunteţi pasionaţi de biografiile extraordinare ale unor oameni senzaţionali. Poate sunteţi un mare iubitor de roman poliţist sau de război. Sunteţi poate un student la chimie sau un elev de liceu care vrea să-şi omoare plictiseala văratică. Indiferent în care categorie aţi fi, veţi găsi, cred, în Aviatoarele României o lectura pasionantă şi incitantă”. (Dr. Elena Dragomir)

Sorin Turturică (n. 11 septembrie 1976) este muzeograf în cadrul Muzeului Naţional al Aviaţiei Române. Este autor sau coautor a opt cărţi şi a peste 50 de studii şi articole de istorie (în special despre istoria Forţelor Aeriene Române).

Ecaterina Teodoroiu (Cătălina V. Toderoiu) s-a născut la 14 ianuarie 1894 la Vădeni, sat care azi a devenit un cartier al orașului Târgu-Jiu.

Înzestrată cu patriotism și un curaj exemplar, s-a înscris în rândurile cercetașilor, pentru a participa la lupta pentru aducerea Transilvaniei alături de trupul României.

A murit (22 august 1917) în Primul Război Mondial, în bătălia de la Mărășești, luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române.

Cartea profesorului Ioan I. Manoliu  este reeditată din iniţiativa fraţilor gemeni Iacint Manoliu şi Arina Minei.

Un al treilea copil al profesorilor Ioan şi Alexandra Manoliu a fost campioana olimpică la aruncarea discului şi Preşedinte al Comitetului  Olimpic Român Lia Manoliu (1932-1998).

Ioan I. Manoliu (1903-1964)

Ioan I. Manoliu s-a născut la 17 martie 1903 în comuna Secueni, judeţul Roman, fiind cel mai mic dintre cei 12 copii ai preotului Ioan Manoliu.

În 1926 a absolvit Universitatea din Iaşi, cu licenţe în filosofie şi drept. A îmbrăţişat apoi cariera didactică, fiind profesor de filosofie la licee din Iaşi, Botoşani, Chişinău, iar din 1939 la liceul „Gheorghe Şincai” din Bucureşti. Pe lângă volumul consacrat vieţii vitezei de la Jiu, publicat de una dintre editurile de prestigiu ale perioadei interbelice, a scris multă literatură pentru copii: scenarii radiofonice, basme, povestiri.

A devenit membru al Uniunii Scriitorilor în 1949, înfiinţând în acelaşi an cenaclul de pe lângă clubul salariaţilor din învăţământ Bucureşti, pe care l-a condus până în 1959.

Intelectualii din Europa de Est. Un punct de vedere românesc

Sunt mândru să fi fost coleg și – mai important încă – prieten cu Mihai Botez. Era posesorul uneia din cele mai pătrunzătoare minți. El a fost unul din acei oameni extrem de buni și de curajoși, luptând din greu în favoarea decenței și a normalității, împotriva groaznicului destin care s-a abătut asupra țării sale. Robert Conquest

Uneori, problemele comunismului sunt puse în termeni de alternativă cu problemele supraviețuirii. K. Jaspers spunea de pildă că bomba atomică este preferabilă comunismului. Cunoscuta „zicală” despre „red or dead” propune aceeași dramatică alegere. Mihai Botez

Anii săi de formare, ca matematician, i-au întreținut fascinația pentru trei culmi ale matematicii românești: Barbilian, Onicescu și Moisil. Primului – același cu poetul Ion Barbu – i-a dedicat o monografie care, dacă ar fi fost publicată atunci când el a depus-o la Editura Cartea Românească, la începutul anilor '70, ar fi avut probabil un impact important asupra modului de a-l înțelege pe marele nostru poet-matematician; cu cel de al doilea, a publicat în colaborare o carte privind aspectele informaționale ale dezvoltării sociale, simptomatică pentru emergența paradigmei informaționale în domeniul social; din verva celui de al treilea s-a impregnat pentru tot restul vieții sale, iar cei care au stat la taifas cu Mihai Botez știu că aproape de fiecare dată el evoca măcar o vorbă de spirit a lui Moisil. Ca și acesta din urmă, Botez trăia umorul ca o stare cvasi-permanentă. Moisil ne învățase că matematica trebuie făcută în stare de bucurie, iar Botez, pregătit prin toate datele sale să adopte acest mod de existență, a extins înțelepciunea moisiliană la ansamblul activității sale intelectuale. Solomon Marcus

Mihai Botez

Matematician, profesor universitar, cunoscut disident anticomunist și militant pentru drepturile omului în România, Mihai Horia Botez s-a născut la 18 noiembrie 1940, în București. Absolvent al Facultății de Matematică din Universitatea București, doctor în matematici, mai apoi cadru didactic al Universității, devine ulterior director al primului grup interdisciplinar de cercetare a viitorului din Europa de Est.

Din 1977, ca urmare a atitudinii critice față de regimul comunist, expusă deschis în diferite publicații occidentale, în țară este destituit din funcțiile importante pe care le deținuse, iar peste hotare îi crește prestigiul, fiind supranumit de jurnaliștii occidentali „un Saharov al românilor“ („Le Monde”, „Le Figaro”, „L'Express”) ori „Vaclav Havel al românilor” („Christian Science Monitor”, SUA).

Ambasador al României la ONU în 1993 și la Washington DC în 1994. A murit la București, în 1995.

Repertoriul arhitecturii în Țara Românească vol. III

Între momentul ridicării bisericii fostei mănăstiri Sf. Troiță – cunoscută de toți sub numele de Radu Vodă –, cel al sfințirii bisericii Mitropoliei Țării Românești (actuala Patriarhie) și cel al punerii pietrei de temelie a bisericii mănăstirii Cotroceni s-au scurs decenii. Acestea sunt jaloane istoriei unei arhitecturi care nu reprezintă un interval de trecere, ci o fază de fecundă împlinire.

Pe urmele celtilor este o carte de calatorie in lumea inca atat de misterioasa si exotica a spatiului celtic cuprins intre granitele Irlandei si Scotiei, facuta atat din perspectiva scriitorului cu buget redus care calatoreste din pasiune, cat si din aceea a istoricului interesat nu numai de vestigiile istorice si urmele lasate de aceste neamuri stravechi, cat si de modul in care acestea au continuat sa supravietuiasca sub diferite forme, influentand istoria, cultura si civilizatia spatiilor lor, alaturi si/sau impotriva celor langa care au trait, transformandu-se si transformand la randul lor.
    Codrut Constantinescu face aceasta incursiune cu obiectivitate de istoric, dar si cu ironia, umorul si cinismul de scriitor roman etern raportat la spatiul din care provine, propunand calatorului roman in Irlanda si Scotia un produs ambalat si altfel decat in limbajul sec si academic al cartilor de istorie si marturisind cu sinceritate deplina: recunosc ca am resimtit din plin sentimentul care-l incearca pe calatorul sarac (cum am fost, sunt si voi fi), care are constiinta faptului ca este foarte putin probabil sa mai treaca prin locurile vizitate a doua oara, si de aceea este flamand sa retina cat mai mult, sa tezaurizeze si sa instrumentalizeze/foloseasca imaginile, sa le in­te­riorizeze, sa le transforme in senzatii care sa aiba capacitatea de a dura precum granitul, cel putin pana cand totul se va sfarsi.

Emanuel Badescu (n. 25 august 1952 in orasul Corabia) este bibliotecar in cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Romane. Licentiat in istorie, a colaborat cu peste 1000 de articole la revistele Formula AS, Magazin Istoric, Lumea Magazin, Historia, Descopera, la Ziarul de Duminica si la multe alte publicatii. A publicat volumele 1 decembrie 1918 Alba Iulia-Bucuresti, Imnurile nationale la romani, Bucurestii subt Guvernul Vremelnicesc, Marele foc si alte povesti din Bucuresti. Este coautor al volumelor Scurta istorie a Regalitatii in Romania, Nicolae Ionescu. Bucurestii de altadata, De la Vatican la Ierusalim, Bucurestii in vremea lui Carol I (lucrare premiata de Uniunea Scriitorilor), Conspiratia Securitatii, Carol Popp de Szathmari, fotograful Bucurestilor.

Emanuel Badescu este un tezaur viu de istorie bucuresteana. Ar fi fost pacat ca nenumaratele sale articole despre Bucuresti sa se piarda, risipite in publicatii. Volumul De toate din vechiul Bucuresti este primul dintr-o serie de autor care va ingloba cele mai valoroase contributii ale lui Emanuel Badescu la cunoasterea in detaliu a istoriei Capitalei Romaniei. Editura Vremea

In anul 1980, Calea Victoriei mai pastra, in preajma bisericii Sf. Nicolae Tabacu (fosta Popa Cosma sau „biserica de blestem”), cateva ramasite din vremea Podului Mogosoaiei... O adevarata desfatare pentru ochii obositi de aberatii arhitectonice! Acest nucleu, numit candva „mahalaua Popii Cosma”, considerat vetust de indivizii inculti dar puternici, in mainile carora se afla, de vreo sapte decenii, soarta patrimoniului Capitalei, este vinovat de aplecarea mea spre „vetust”, spre „boierie”, spre tot ceea ce „modernistii” apreciaza a fi caduc. Emanuel Badescu

Din ce in ce mai mult, din ce in ce mai multi, noi, romanii, intelegem ca avem o Capitala frumoasa. Un oras cu istorie, un oras cu personalitate, un oras cu o frumusete aparte, care dainuieste in ciuda avatarurilor, in ciuda nesocotintei cu care o risipim, in ciuda nepasarii cu care o neglijam. Un oras cu oameni care dau sens timpurilor pe care le traiesc, care cladesc in acelasi timp istorie si monumente, care lasa in urma lor un semn al trecerii lor pe pamant, o trasatura, fie ea cat de mica, pe obrazul urbei. Dintre acestia face parte Victoria Dragu Dimitriu, a carei contributie la scrierea istoriei Bucurestilor se concretizeaza printr-un teanc de carti care vorbesc despre oamenii care au trait aici. Dintre acestia fac parte si personajele cartilor ei, adevarati bcuuresteni, ale caror vieti inmanuncheate adauga pret si stralucire unei Capitale dintotdeauna europene.

Aparitia si dezvoltarea orasului Bucuresti au determinat o evolutie tarzie a formelor de impartire teritoriala si a toponimiei specifice. Primele forme de coagulare a comunitatilor au fost parohiile sau mahalalele, constituite in jurul bisericilor. Gruparea locuitorilor pe ocupatii a constituit un element important, la fel ca in cazul ulitelor si podurilor.

Marcat profund de marile demolari din ultimii ani ai perioadei comuniste, Bucurestii si-au recapatat, dupa 1989, o parte din traditie si valori, inclusiv prin revenirea la unele dintre toponimele pe care le credeam pierdute.

Daca denumirile strazilor constituie o modalitate de a cunoaste un oras, va invitam sa (re)descoperiti Bucurestii afland mai multe despre cei care au dat nume unora din strazile lui.

Din cuprins:
Domnitorul Vlad Tepes
Vlad Tepes avea o tiitoare
Om cu doxa la cap
Boierii razvratitori
Adevarata mila domneasca!

„Bine concepută şi bine scrisă, cartea lui Ion Pop se citeşte – şi chiar se reciteşte – cu interes şi plăcere. Avangarda literară românească nu este aici doar un obiect de studiu, dar şi unul de investiţie afectivă, de miză spirituală. Avem în faţă o sinteză menită să dăinuie."

Generalul Fonareff Dimitry Nicolaevici din Directia a XII-a KGB-FSB a asigurat paza si protectia lui Mihail Gorbaciov si a Raisei Gorbaciova, fata de care era foarte apropiat, precum si a altor demnitari sovietici rusi si straini de cel mai inalt rang. I

„Parintii Fondatori ai Americii au incercat sa ne fereasca de amenintarea pe care o stiau, tirania care biruise democratia antica. 
Astazi, ordinea noastra politica se confrunta cu noi amenintari, deloc diferite de totalitarismul secolului XX. Nu suntem mai intelepti decat europenii care au vazut democratia cazand prada fascismului, nazismului sau comunismului.
Singurul nostru avantaj este ca putem invata din experienta lor. Acum este momentul potrivit sa facem acest lucru.“ – Timothy Snyder
„Snyder este un intelectual in plina ascensiune, cu o voce in viata publica, netemator sa realizeze conexiuni indraznete intre trecut si prezent.“ – New York Times
Timothy Snyder este professor de istorie la Universitatea Yale, unde detine catedra Bird White Housum. Este autorul mai multor lucrari importante dedicate istoriei Europei de Est, nationalismului, totalitarismului si holocaustului, printre care se numara Bloodlands: Europe Between Hitler and Stalin si Black Earth: The Holocaust as History and Warning. Snyder este membru al Comitetului pentru Constiinta al Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite si membru permanent al Institutului de Stiinte Umane de la Viena.

ARTA IN ISTORIA UMANITATII sau, altfel spus, o istorie a artei universale, sintetica, dar totodata exhaustiva, descrie nasterea si evolutia experientelor figurative si arhitectonice din intreaga lume si din toate timpurile. Este un mozaic de mari dimensiuni pe care cititorul il poate descoperi intr-o continua intrepatrundere cu istoria umanitatii: de la arta primitiva din pestera Lascaux pana la tablourile lui Picasso, de la piramidele din Egiptul antic la moscheile lumii islamice, de la catedralele gotice la portelanurile chinezesti. Volumul prezinta peste 1 300 de fotografii color si desene, precum si harti, tabele sinoptice, un glosar si un indice general care, impreuna cu textul lucrarii, ofera cititorului toate elementele pentru a putea intelege si aprofunda motivatiile si mijloacele de care se slujeste istoria artei.

Fancy Nancy Nancy e de parere ca totul e mai bun daca e mai fitos. De la tiara sclipitoare de pe capul ei, pana la varfurile pantofiorilor stralucitori, Nancy e hotarata sa-si invete familia cate ceva despre cum e sa fii fitos. Ea isi transforma parintii si surioara mai mica pentru o singura seara magica si inventeaza o poveste dragalasa cu sau fara inflorituri... fitoase.

Cu moş Alexa aveam să împart celula multă vreme. De la el am aflat, chiar în prima zi, că mă aflu în arestul Ministerului de Interne de pe strada Uranus, la doi paşi de biserica Mihai Vodă şi de Arhivele Statului, şi că nimeni nu scapă din ghearele Securităţii necondamnat. — Dar sunt nevinovat, am zis eu. — Mai ales nevinovaţii nu scapă. — Ce condamnare ai? întreba gardianul. — Zece ani, răspundea condamnatul. — Da’ ce-ai făcut? — N-am făcut nimic. — Minţi, banditule, dacă nu făceai nimic, îţi dădeau trei. În sistemul de represiune care a stăpânit România mai mult de patruzeci de ani, există o categorie de slujbaşi ce s-a acoperit de-a pururi de ruşine. În ea s-a întâlnit corupţia magistratului civil cu brutalitatea soldatului. Din această acuplare morbidă s-a născut mercenarul de tip nou: judecătorul militar. Dacă securistul de rând urmăreşte, păzeşte şi, la nevoie, ucide oameni nevinovaţi, dacă anchetatorul smulge prin tortură mărturii mincinoase, dacă procurorul (şi el militar) lansează acuzaţii delirante, toţi aceştia pot avea sentimentul că îşi fac datoria. Însă judecătorul nu are scuză. Ţinut să împartă dreptatea, el a dat cele mai aberante sentinţe din istoria justiţiei române. Potrivit statisticilor, pierderile României în cel de-Al Doilea Război Mondial au depăşit 300.000 de morţi: 147.000 pe frontul de răsărit, 167.000 pe cel din apus. Pe timp de pace, au avut de suferit, din motive politice, peste 2.000.000 de persoane: reţinuţi, anchetaţi, condamnaţi prin sentinţe judecătoreşti, condamnaţi administrativ, internaţi în colonii de muncă sau în clinici psihiatrice, deportaţi. Dintre acestea, au pierit în celule sau în lagăre de exterminare cam 300.000.

Papa Inocentiu al III-lea (1198-1216) a avut o viziune cu totul aparte fata de imperiu si fata de relatia imperiu - ecclesia, astfel nu a avut ca obiectiv distrugerea acestuia, ci din contra o innoire a lui intr-o formula proprie. Aceasta formula era una clar favorabila papei in ce priveste dobandirea unui control si a unei dominari papale asupra statelor crestine europene. In toate discursurile sale publice in care se referea la rolul Bisericii in viata imperiului amintea de acea comparatie dintre Soare si Luna, cei doi luminatori ai cerului pusi de Dumnezeu, pe care ii aducea ca model pentru relatia Stat si Biserica; de aici rezulta primatul Bisericii asupra tuturor regilor si a statelor crestine si nu doar.

Un obiectiv central al papei Inocentiu al III-lea a fost acela de a reforma Biserica Romei atat din punct de vedere administrativ cat si canonic, dar mai ales o reforma spirituala a clerului si societatii. Politica sa papala dintre anii 1198-1215 se va regasi si desavarsi in lucrarile conciliului al IV-lea de la Lateran din 1215, un conciliu de o amploare nemaiintalnita pana atunci.

Inocentiu al III-lea a fost un bun diplomat si un excelent strateg, calitati care l-au facut un lider de temut in intreg spatiul politic, dar a fost mai ales singurul papa ce a supus intreaga Europa.

Cartea se incheie cu o concluzie care plaseaza personalitatea papei Inocentiu al III-lea in centru celor patru puncte cardinale care pot defini pontificatul si persoana sa: misiunea divina - lider spiritual, misiunea profana - lider politic, puterea absoluta - binomul Biserica si Imperiu, si puterea credintei - teologie si reforma spirituala.

Istoria l-a consemnat in filele sale atat ca papa cat si ca om politic, dar mai ales prin ceea ce a reprezentat cruciada a IV-a si apogeul papalitatii.

Jorge Luis Borges a revolutionat literatura sud-americana a secolului trecut, fiind considerat de multi critici cel mai mare scriitor de limba spaniola dupa Cervantes.

In urma unei serii de interviuri cu rude, prieteni, cunoscuti ai scriitorului, in Borges - O viata, autorul profesor la Oxford, coreleaza informatiile de ordin biografic cu opera literara, realizand un portret dinamic al scriitorului al carui destin literar a fost atat de strans legat de istoria zbuciumata a Argentinei.

Cartea analizeaza conspiratiile prezente in viata cotidiana, atat pe cele ascunse, cat si pe cele deja cunoscute.

Examineaza relatia dintre globalizare si ridica intrebarea cine detine avantajul in aceasta batalie incrancenata si sangeroasa pentru suprematie.

Printre subiectele acoperite se afla rolul corporatiilor straine in realizarea muncii in diverse tari si rolul serviciilor secrete si de securitate in aparitia Al-Qaeda din randurile mujahedinilor sprijiniti de CIA. Influenta presei, puterea statului de a reprima drepturile si valoarea adevarata a banilor sunt, de asemenea, explorate si examinate.

Concluziile la care ajunge Cine conduce, de fapt, lumea? ii pot soca si scandaliza pe unii - mai ales pe ferventii sustinatori ai democratiei, dar ii vor fascina pe toti. 

In Washington D.C., unde puterea si jocurile politice inseamna totul, patru barbati excentrici, cu trecuturi misterioase, formeaza Camel Club. Misiunea lor: sa afle ce se petrece cu adevarat in spatele usilor inchise ale birourilor liderilor americani. Dupa ce asasinarea presedintelui Camerei Reprezentantilor din Statele Unite socheaza natiunea, membrii Camel Club face o legatura neasteptata cu un alt asasinat: cel al directorului Departamentului de carti rare al Bibliotecii Congresului, al carui cadavru a fost descoperit intr-una din incaperile-seif unde, aparent, ar fi trebuit sa fie in per- fecta siguranta. Oliver Stone, liderul neoficial al grupului, descopera insa ca cineva vinde secrete ale politicii tarii dusmanilor Americii. De la o ingenioasa escrocherie infaptuita in Atlantic City si posibila falsificare a uneia dintre cele mai rare si mai valoroase carti din istoria Americii si pana la confruntarea de proportii care are loc chiar in inima capitalei, David Baldacci realizeaza o splendida si tensionata poveste in care fiecare colectionar este in cautarea premiului care-i lipseste: acela pentru care si-ar da si viata...

Cand au inceput Jocurile Olimpice?

In ce joc popular se utilizau oasele de capra si de oaie?

De ce traversau oamenii Raul Styx?

Ce putea manca un musafir la un banchet in Grecia Antica?

Grecia antica este o enciclopedie de referinta pentru copii. Detaliata, cu ilustratii bogate, fotografii relevante si descrieri surpinzator de vii, antreneaza si incurajeaza cititorii sa descopere o parte a acestei istorii fascinante. Fiecare pagina este creata pentru a stimula imaginatia si a satisface curiozitatea.

Omul care i-a cucerit pe italieni si i-a tarat intr-un razboi mondial!

Iosif Stalin a exercitat puterea supremă în Uniunea Sovietică din 1929 până la moartea sa, în 1953. Pe parcursul acestui sfert de secol, după estimările lui Oleg Hlevniuk, Stalin a ordonat încarcerarea și executarea a nu mai puțin de un milion de cetățeni sovietici pe an. Alte milioane au fost victime ale foametei care a rezultat direct din aplicarea politicilor sale. Ce l-a condus către o asemenea cruzime? Această biografie esențială, scrisă de autorul cel mai familiarizat cu arhivele din era sovietică, oferă un portret fără precedent, în cel mai fin detaliu, al lui Stalin – omul și dictatorul. Fără a-l mitologiza, fie ca pe un geniu binevoitor, fie ca pe un geniu al răului, Hlevniuk răspunde numeroaselor controverse despre anumite evenimente din viața dictatorului, adunând sute de scrisori anterior necunoscute, memorii, rapoarte și jurnale, într-o poveste exhaustivă a vieţii lui Iosif Vissarionovici Djugaşvili, omul care a lăsat cicatrici greu de vindecat asupra popoarelor peste care a domnit și care a schimbat cursul istoriei.

Autori: Heinrich Geiselberger (coord.); Arjun Appadurai, Zygmunt Bauman, Donatella della Porta, Nancy Fraser, Eva Illouz, Ivan Krastev, Bruno Latour, Paul Mason, Pankaj Mishra, Robert Misik, Oliver Nachtwey, Cesar Rendueles, Wolfgang Streeck, David Van Reybrouck, Slavoj Zizek, Alex Cistelecan

Traducere din limba engleza de Ioana Miruna Voiculescu si Iulian Bocai, traducere din limba germana de Iulian Bocai, traducere din limba franceza de Bogdan Ghiu, traducere din limba spaniola de Dorina Ivan

Aceasta carte incearca sa ridice valul care acopera una dintre celebrele enigme ale istoriei. In zorii zilei de 30 ianuarie 1889, in pavilionul de vanatoare de la Mayerling, nu departe de Viena, este descoperit cadavrul arhiducelui Rudolf de Habsburg, singurul fiu al imparatului Franz Joseph si al Elisabetei, alaturi de trupul neinsufletit al unei tinere de 17 ani, Maria (Mary) Vetsera. Imediat apar cele mai nebunesti zvonuri. Curtea imperiala incearca, in cel mai laborios mod, sa acrediteze ipoteza sinuciderii. Viitorul suveran ar fi fost incapabil sa isi asume scandalul provocat de legatura cu foarte tanara Mary Vetsera. Aceasta versiune „oficiala”, romantica, a fost impusa timp de aproape un veac. Dar in fata indoielilor si contradictiilor dezvaluite, tacerea a avut castig de cauza. In 1982, in ajunul intoarcerii la Viena, Zita, ultima suverana a Austro-Ungariei, i-a facut autorului acestei carti dezvaluiri spectaculoase, care zdruncina din temelii teza unei iubiri blestemate si pun din nou sub semnul intrebarii putinele certitudini ale acestei povesti. Riguroasa contraancheta a lui Jean des Cars demonstreaza, in mod implacabil, ca este posibil ca adevarul sa fie cu totul altul…

Disparuta in Moscova. Povestea unei spioane americane in anii 1920 - Marguerite Harrison.

Publicata prima oara in anul 1921, la doar cateva luni dupa eliberarea lui Marguerite Harrison dintr-o inchisoare bolsevica, Disparuta in Moscova descrie peripetiile autoarei in Rusia la inceputul anilor 1920, propriile impresii despre mai-marii puterii bolsevice si riscurile pe care si le-a asumat ca spioana si ziarista. Fara sa amintim ajutorul pe care l-a oferit prizonierilor de razboi internati acolo, cele doua arestari ale sale, detentia de zece luni, inclusiv in celebrul penitenciar Lubianka. Avem de-a face cu o veritabila enciclopedie a vietii cotidiene a Rusiei bolsevice la debutul deceniului al treilea al secolului trecut. Marguerite Harrison este un observator fin si tenace si o ziarista meticuloasa, dar, in acelasi timp, o femeie obisnuita prinsa in valtoarea unor evenimente extraordinare. Aceasta editie – minutios adnotata – prezinta documente inedite din arhivele serviciilor secrete americane si sovietice, precum si ilustratii cu protagonistii acestor intamplari incredibile.

Marguerite Harrison e o femeie curajoasa , dar si norocoasa. De la inceput si pana la sfarsit, cartea ei ramane in mod constrant interesanta. Este o jurnalista innascuta, pentru ca stie ce este important si ce sa lase sa transpara; si-a riscat cu bucurie sanatatea si viata pentru a obtine <stiri>, si a reusit. Scrie fara partinire. Nu am vazut nicio carte despre Rusia contemporana mai interesanta si mai valoroasa decat aceasta si niciuna care sa inspire incredere. - New York Times,1921

De la plecarea doamnei Harrison, o intreaga pleiada de corespondenti a primit permisiunea de a intra in Rusia, insa tara pe care o descriu ei nu este cea vazuta de doamna Harrison, relatarea ei, tablou al unei perioade care a fost deopotriva gresit reprezentata si inteleasa, fiind extrem de necesara. - The Washington Herald

Eu va las in grija mare,
Idealul meu cel sfant-
Sa stati straja la hotare,
Sa paziti acest pamant!

Am scris aceasta carte din dorinta de a recupera lipsa de informatie, persistenta deocamdata, despre viata si faptele de vitejie ale personalitatii fara seaman a neamului nostru — voievodul Stefan cel Mare si Sfant. Am scris-o cu luciditatea pe care o da distanta in timp, incercand sa umplem cat de putin imensul gol de informatie despre trecutul nostru glorios, pe care regimul totalitar comunist a incercat sa-l condamne la uitare. Si faptul ca volumul vede lumina tiparului acum, cand sarbatorim donazeci de ani de independenta, este cu mult mai semnificativ, daca ne gandim ca Marele Voievod a luptat din prima pana in ultima zi de domnie pentru independenta si libertate, a aparat Moldova, cum spunea si Maria sa in scrisoarea catre Dogele venetian, „cand cu cuvantul", fiind un excelent diplomat, „cand cu sabia". De fapt, mai mult cu sabia, deoarece, asezata „"in calea tuturor relelor", cum scrie cronicarul, Moldova era jinduita nu numai de vecini, dar si de neamuri de mai departe, pentru clima calda si pamanturile sale manoase. Stefan cel Mare s-a sprijinit in anii de domnie, in temei, pe clasa de mijloc a societatii, dar mai ales pe tarani, deoarece boierii, de cele mai multe ori, il tradau, gandindu-se cum sa-si protejeze si sa-si mareasca averile... - Autorul