Istorie & Politologie
-
Dupa 25 de ani. Evaluari si reevaluari istoriografice privind comunismul11.09 LEIEpuizat din stoc
Volum apărut sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi a Memorialului Rezistenței Anticomuniste „Țara Făgărașului”
Avînd la bază convingerea că pentru orice popor care încearcă să îşi construiască un viitor – şi cu atît mai mult pentru ţările care s-au aflat sub regimuri totalitare – cunoaşterea trecutului este esenţială, volumul coordonat de Cosmin Budeancă şi Florentin Olteanu reuneşte 25 de studii despre comunism. Fie că este vorba despre activitatea politică şi poliţia secretă, despre evoluţiile economice, culturale şi religioase sau despre disidenţă şi represiune, fiecare text completează cu o nouă piesă marele puzzle al întunecatei perioade comuniste româneşti. După 25 de anidemonstrează o dată în plus că, după un sfert de secol de la dispariţia Cortinei de Fier, există încă multe aspecte nedescoperite sau insuficient analizate ale comunismului.
-
Cultura si politie secreta in comunism38.79 LEIEpuizat din stoc
Deschiderea arhivelor poliţiilor secrete a iscat scandaluri compromiţătoare în tot fostul bloc sovietic. Cultură şi poliţie secretă în comunism este o analiză revelatoare şi responsabilă a acestor arhive, autoarea oprindu-se asupra celor mai temute documente – dosarele personale – şi asupra mai puţin cunoscutelor colecţii de filme. Cristina Văţulescu arată că dosarul personal a fost genul biografic cel mai puternic şi mai răspîndit în comunism, cu structură predefinită, şi îi studiază efectele asupra dezvoltării autobiografiei, romanului şi altor genuri literare majore în epocă. De asemenea, studiul filmelor poliţieneşti scoate la iveală influenţele reciproce dintre acestea şi dezvoltarea unor genuri cinematografice importante: documentarul, melodrama şi reconstituirea. Prin aceste analize, cartea deschide un nou capitol în controversata dezbatere asupra relaţiei dintre cultură şi politică în secolul XX.
Acest studiu sincretic al literaturii, imaginii şi cinematografiei oglindeşte un secol pe care îl ştiam în aspectele sale exterioare, îl vedeam, dar căruia nu îi cartografiaserăm interiorul. O disecţie care spune nu atît ce s-a întîmplat – asta ştim deja –, cît mai ales cum s-a înfiripat o estetică ţesută de literaţi, cineaşti, agenţi ai poliţiei secrete şi victime.
Dosarele personale începeau, tipic, cu o biografie. Această carte, care oferă o viziune originală asupra structurilor de forţă ale sistemului sovietic, este o biografie a esteticii poliţiei secrete, cu toate amănuntele şi detaliile unei vieţi private. -
Incursiuni biografice în comunismul romanesc. Anuarul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc. Volumul XII, 201711.09 LEIEpuizat din stoc
„Pentru că adeseori o biografie nu este delimitată de sau într-o perioadă istorică strictă, ci numai de către însăşi existenţa celui care o alcătuieşte, al XII-lea volum al anuarului IICCMER şi-a propus să reunească o serie de biografii care să contribuie la înţelegerea naturii regimului comunist, depăşind graniţele unei periodizări rigide. Descifrarea unui univers începe obligatoriu cu descoperirea celor care l-au populat.
Respingînd sacrul şi «sacralizînd» materialul, concretul atît de accesibil, ignorînd acel ceva imuabil, comunismul a scontat mereu posibilitatea modelării naturii umane după un proiect prestabilit, într-o logică smintită a materialismului dialectic, a unei determinări continue. Volumul de faţă dovedeşte că, aproape invariabil, indivizii şi-au alcătuit biografiile aşa cum au crezut de cuviinţă.” (Constantin Vasilescu) -
Vieti in umbra trecutului. Supravietuirea si integrarea socioprofesionala a familiilor fostilor deținuti politici in comunism. Marturii si documente (vol. I)10.56 LEI
Volum apărut cu suportul financiar al Autorităţii Naţionale Pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, CNCS‑UEFISCDI, şi cu suportul logistic al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
„Ne-am propus să prezentăm dificultăţile şi suferinţele prin care au fost nevoiţi să treacă atît deţinuţii politici, cît şi membrii familiilor acestora, respectiv cîteva sute de mii de persoane (pentru că arestarea şi condamnarea unui «duşman al poporului» avea efecte şi asupra părinţilor, soţiei/soţului şi copiilor). De asemenea, am dorit să surprindem interferenţele autorităţilor statului cu destinele lor, modul în care acestea s‑au repercutat asupra evoluţiei lor sociale, profesionale, economice pe termen mediu şi lung (unele identificabile chiar şi în prezent), dar şi încercările de a ieşi din zona marginală a societăţii. Documentele reflectă problemele cu care s‑au confruntat deţinuţii politici în timpul detenţiei şi după eliberare (dificultăţile de a‑şi continua studiile, de a‑şi găsi un loc de muncă, de a‑şi întemeia o familie sau de a o păstra pe cea de dinainte de arestare). Printre problemele de după eliberare pe care le‑am ilustrat se numără şi încercările autorităţilor de compromitere a acestora în faţa apropiaţilor şi a altor deţinuţi, tentativele şi metodele folosite la racolarea unora dintre ei ca informatori şi modul în care s‑a derulat colaborarea lor cu Securitatea. În ce priveşte familiile, am reprodus documente care se referă la încercările de a lua legătura cu cei închişi, la divorţ ca soluţie pentru a scăpa de şicanele şi marginalizarea din partea autorităţilor, la urmărirea copiilor şi a altor membri ai familiei, precum şi la problemele pe care le‑au avut aceştia. Credem că interviurile şi documentele publicate vor aduce o contribuţie consistentă la completarea imaginii represiunii comuniste în România.” (Editorii)
-
Munca fortata in Romania in regimul comunist. Internarile administrative din perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948-1965)27.97 LEIEpuizat din stoc
Prezenta cercetare doreste sa informeze cititorii cu privire la actiunile si mecanismele aparatului represiv din Romania in timpul regimului comunist. Represiunea impotriva populatiei a cunoscut mai multe forme (dislocare si fixare de domiciliu obligatoriu, munca fortata, condamnari cu caracter politic). Munca fortata prin internarea in unitati de munca (UM), colonii de munca (CM) si locuri de munca obligatorii (LM), adica asa-numitele „internari administrative”, face obiectul acestui volum, fiind prima lucrare care abordeaza acest subiect de sine statator.
-
Jurnal de ghetou28.54 LEIEpuizat din stoc
Nascuta in Campulung Moldovenesc, Miriam Korber-Bercovici a avut primul contact dur cu regimul Antonescu in septembrie 1940, cand a fost exclusa din invatamantul de stat, pe baza legilor rasiale. In octombrie 1941, este deportata in Transnistria si ajunge in ghetoul din Djurin. Supravietuind acestui „timp blestemat“, se intoarce in Romania, studiaza medicina si lucreaza in mai multe spitale din Bucuresti. Dupa pensionare, a lucrat la serviciul de asistenta la domiciliu al Comunitatii evreilor din Romania si, ca medic, la scoala Lauder.
In octombrie 1941, la doar 18 ani, Miriam Korber-Bercovici a fost deportata alaturi de familia sa si de intreaga populatie evreiasca din Campulung Moldovenesc in Transnistria, in cadrul operatiunii de „curatare a terenului” decisa de regimul Antonescu, ce-i viza pe evreii din Bucovina de est. Miriam va ajunge in ghetoul Djurin, unde va ramane pana in mai 1944.
Jurnalul sau este o marturie despre acele timpuri ingrozitoare — o descriere a jafului, a foametei, a frigului si a saraciei, a incertitudinii permanente si a dezumanizarii, a deznadejdii si a fricii pe care le-a indurat. Tragismul acestor marturisiri personale le transforma intr-un document de interes public.
„Daca Jurnalul Annei Frank este un simbol puternic, cu o deosebita incarcatura emotionala, al victimei Holocaustului in spatiul european, cel al lui Miriam Bercovici este, fara indoiala, un mesaj tot atat de puternic despre tragedia evreilor romani deportati in Transnistria.“
Alexandru Florian
Jurnalul de ghetou cuprinde insemnarile facute de Miriam Korber-Bercovici despre viata pe care a dus-o timp de trei ani in ghetoul din Djurin, in Transnistria, fiind o marturie vie, directa, a deportarii si ghetoizarii evreilor romani din Bucovina de sud. Originalul jurnalului, scris in limba romana cu un ciot de creion chimic, se afla in patrimoniul Muzeului Holocaustului din Washington. -
Istoria loviturilor de stat in Romania (vol. IV, partea a II-a)39.11 LEI
Inca de la aparitia primei editii a volumelor IV, partea I si a II-a din "Istoria loviturilor de stat in Romania", analiza profesionista asupra evenimentelor din decembrie 1989 din Romania facuta de istoricul Alex Mihai Stoenescu a trezit interesul cititorilor si aversiunea celor implicati in diversiunea de la Timisoara - unde au existat si actiuni de constiinta si revolutionari autentici -, precum si a celor implicati in preluarea puterii la Bucuresti. Cercetarea efectuata cu minutiozitate si obiectivitate metodologica, pe baza de probe istorice, a scos la iveala, inevitabil, infractiuni grave care au condus la moartea a peste 1000 de oameni, dar si actiuni indreptate impotriva Romaniei, ca stat, de catre persoane angajate apoi pe deplin in politica romaneasca de dupa decembrie 1989. Acest aspect cu implicatii juridice din opera lui Stoenescu a generat un val de acuze, diversiuni si atacuri publice din partea celor vizati, dar astfel de reactii sunt previzibile atunci cand istoricul isi asuma misiunea grea de a descifra istoria recenta a unui eveniment.
-
Povesti din Cartierul Primaverii38.85 LEIEpuizat din stoc
Proiectul Cartierului Primaverii a fost posibil datorita Uzinei de Gaze si Electricitate ca spatiu destinat functionarilor sai. In vremea razboiului, aici si-au inchiriat comunistii ilegalisti mai multe case conspirative. Dupa cucerirea puterii, Cartierul Primaverii a devenit sediul demnitarilor comunisti. Aflate in proprietatea Gospodariei de Partid, antrepriza creata dupa model sovietic pentru satisfacerea tuturor trebuintelor materiale ale „celor mai iubiti fii ai poporului“, casele, cu toate dotarile corespunzatoare, erau repartizate detinatorilor de functii in nomenclatura de partid. Locatarii din Cartierul Primaverii si-au randuit viata de familie, relatiile si trebuintele dupa exemplul inaintasilor de la Kremlin. Pentru locatarii din Cartierul Primaverii toate au fost „speciale“: ratiile de alimente, policlinicile, spitalul, scolile, paznicii, croitorii, magazinele, statiunile de iarna si de vara… Speciale sunt si povestile lor despre fetele nevazute ale puterii. Din inima cartierului nomenclaturii s-a reconfigurat, in 1989, cercul deciziei si al influentei politice. Aceste povesti de viata din Cartierul Primaverii constituie, in fapt, o miniatura a istoriei elitelor politice romanesti din ultimul veac.
-
Mostenirea Elenei Lupescu si statul comunist47.57 LEIEpuizat din stoc
Diana Mandache este istoric si autor, a publicat mai multe volume din istoria regalitatii in Romania, Marea Britanie, Suedia, precum si articole in revistele Majesty si Royalty Digest Quarterly. A colaborat la realizarea mai multor emisiuni de televiziune si documentare. Este expert acreditat de Ministerul Culturii in istoria Casei Regale si a patrimoniului regal.
Cu 40 de ani in urma, mostenirea Elenei Lupescu a reprezentat un subiect care a infierbantat o scena mai putin vizibila a Romaniei comuniste, constituindu-se intr-unul dintre cele mai importante procese internationale ale epocii Ceausescu.
Fascinanta este interactionarea in retele tip panze de paianjen a unor firme de avocatura sau case de licitatii, prieteni si rude, diplomati, servicii secrete, ajungand uneori sa se intrepatrunda pe un teritoriu comun, sa se intalneasca din obligatie sau in mod voit, sa colaboreze sau sa conteste decizii. In acest demers au fost implicate mai multe state prin contactele pe care autoritatile romane le-au initiat indeosebi in Portugalia, Elvetia, Spania, Franta, Olanda, R.F. Germania, Anglia, Brazilia, Mexic, SUA, Canada.
Mostenirea Elenei Lupescu si statul comunist descrie modul de lucru al personalului diplomatic, juridic si cultural, infiltrat de Securitate, parte dintr-un sistem limitat din interior de solicitarile financiare pe care le presupunea orice actiune judiciara internationala de anvergura. Diana Mandache
In Mostenirea Elenei Lupescu si statul comunist, Diana Mandache prezinta unul dintre cele mai importante procese internationale ale epocii comuniste, legat de recuperarea bunurilor si a valorilor Elenei Lupescu, sotia regelui Carol al II-lea. Analiza acestei actiuni de „interes national“, care a implicat multi specialisti straini angajati de statul roman, ii permite autoarei sa dezvaluie aspecte din viata personala a mai multor personaje-cheie si sa descopere retelele care le legau, sub comanda directa a autoritatilor comuniste de la Bucuresti si a Securitatii.
-
Sinaia in vremea regilor66.60 LEIEpuizat din stoc
Lucrarea se bazeaza pe informatiile adunate de Alina Huzui-Stoiculescu pentru teza sa de doctorat „Sinaia. Peisajul urban montan” si entuziasmului lui Robert Stoiculescu si Radu Oltean – coordonatorul proiectului.
Albumul contine peste 150 de imagini (fotografii de epoca, o harta, cateva lucrari de grafica), majoritatea inedite, selectate si din colectiile Arhivelor Nationale sau ale unor colectii particulare, motiv pentru care le multumim inca o data. -
Miezul noptii la Pera Palace. Nasterea Istanbulului modern47.57 LEIEpuizat din stoc
Cand Imperiul Otoman s-a prabusit, atat de multi spioni forfoteau in holul legendarului hotel din Istanbul – elegantul Pera Palace –, incat managerul a pus un anunt prin care le cerea politicos acestor „vizitatori" sa lase locurile libere pentru oaspetii platitori ai hotelului. In vreme ce un imperiu multiethnic se transforma intr-o natiune „turca", Istanbulul interbelic improviza: rusi albi refugiati isi vindeau bijuteriile de familie pe caldaram, un impresar afro-american deschidea un club de jazz, un profesor universitar din Boston aducea la iveala comorile de multa vreme ascunse ale Hagiei Sophia si o Miss Turcia devenea prima regina a frumusetii de confesiune musulmana. Iar la miezul noptii, pe 31 decembrie 1925, cetatenii nou-proclamatei Republici Turce sarbatoreau Noul An dupa noul calendar si noua ora unificate pentru intaia data pe intreg teritoriul natiunii. Pera Palace, vreme indelungata un simbol al progresului, avea sa ramana un loc-reper in timp ce Kemal Ataturk intemeia o noua natiune, feminista musulmana Halide Edip lupta pentru drepturile femeilor, Leon Trotki se ascundea pe o insula din Marea Marmara de asasinii bolsevici, iar viitorul papa Ioan al XXIII-lea ii sprijinea in secret pe activistii evrei sa scoata pe ascuns mii de oameni din Europa ocupata de nazisti. Pera Palace a reusit sa supravietuiasca pana si dupa ce bombele plasate in bagajele unor diplomati britanici de catre serviciile secrete bulgare au explodat in holul hotelului. In acest tablou caleidoscopic, Charles King recreeaza o epoca in care un hotel celebru si un oras stravechi au devenit punctual de intersectie al arterelor si intereselor globale – un moment memorabil din istoria Europei si a Orientului Mijlociu.
„Superba — mustind de detalii savuroase si autentica forta narativa. Charles King relateaza istoria Orientului Apropiat in secolul XX, vazuta prin prisma unui oras magnific. O opera clasica, in nuante de sepia!" – Robert D. Kaplan„Aceasta istorie sociala a unuia dintre cele mai fascinante orase ale lumii este pe cat de edificatoare, pe atat de antrenanta. Personaje diverse, de la Trotki la Hemingway, de la un muzician armean orb la un viitor papa, contribuie la povestea transformarii unui oras dintr-un liman pentru sumedenii de refugiati intr-o metropola vibranta. Miezul noptii la Pera Palace este o adevarata delectare." – Stephen Kinzer„In aceasta memorabil decantata carte de istorie, Charles King ne povesteste ce anume reprezenta Pera Palace - hotelul plin de ornamentatii bogate, atins de patina timpului, aflat in mijlocul unui turbion de intrigi, violenta, sex si spionaj, totul proiectat pe fundalul crepuscular al splendorii otomane. Am indragit aceasta carte." – Simon Winchester„Scrisa cu competenta si extraordinar de antrenanta. Putine locuri erau atat de pline de culoare ca Istanbulul in perioada interbelica, iar profesorul King reuseste sa surprinda toata aceasta vitalitate haotica si contradictiile unui oras – si ale unei culturi – pe cale de a se reinventa." – Joseph KanonCHARLES KING este professor de afaceri internationale si stiintele guvernarii la Universitatea Georgetown si autorul a sase carti, printer care se numara Odessa: Genius and Death in a City of Dreams, The Ghost of Freedom: A History of the Caucasus si The Black Sea: A History. Conferentiaza pe teme globale si este frecvent present in media, colaborand cu CNN, National Public Radio, BBC, History Channel si MTV. Miezul noptii la Pera Palace a fost distinsa cu Prix de Voyage Urbain „Le Figaro-Peninsula Paris". -
Romanovii. 1613-1918136.37 LEI
Romanovii au fost dinastia cea mai spectaculoasa din vremurile moderne. Cu un palmares uluitor, ei au reusit sa domneasca peste o sesime din suprafata pamantului. Cum a reusit o familie sa transforme un principat ruinat de razboaie in cel mai mare imperiu al lumii? Si cum l-a pierdut apoi? Aceasta este istoria intima a douazeci de tari si tarine, unii atinsi de geniu, altii de nebunie, dar toti inspirati de credinta intr-o autocratie divina si animati de ambitie imperiala. Pasionanta cronica realizata de Montefiore dezvaluie lumea lor secreta, o lume a puterii neingradite si a edificarii fara scrupule a unui imperiu grandios, dar umbrita de intrigi de palat, rivalitati de familie, decadenta sexuala si extravaganta feroce, si populata de o intreaga distributie de aventurieri, curtezani, revolutionari si poeti, de la Ivan cel Groaznic la Tolstoi, si de la regina Victoria la Lenin.
Scrisa cu un remarcabil talent literar si imbogatita cu noi si aprofundate cercetari de arhiva, Romanovii este deopotriva o captivanta poveste despre triumf si tragedie, iubire si moarte, un studiu universal despre putere si un portret esential al imperiului care continua sa defineasca Rusia si astazi.„O istorie epica de mare anvergura… O poveste cu lovituri de stat, conspiratii, asasinate, torturi, trageri in teapa, trageri pe roata, flagelari letale cu cnuturi, sex si bautura in exces, sarlatani si impostori, o bogatie orbitoare construita pe o inrobire nemiloasa si, deloc surprinzator, un cerc vicios de represiuni si revolte… Citind excelenta relatare a lui Montefiore, este greu de imaginat cum monarhia a reusit sa supravietuiasca sub conducerea lor catastrofala…" – Antony Beevor, Financial Times„Fascinanta… ai nevoie sa fii inarmat cu o autentica temeritate istorica pentru a aborda un subiect atat de vast… Harul de romancier al lui Montefiore in a contura personaje pline de viata in doar cateva cuvinte nu il paraseste o clipa… Portretele eroilor principali sunt, fara exceptie, memorabile… Aceasta lucrare monumentala este o achizitie esentiala pentru biblioteca oricui este interesat de istoria Rusiei si de tragica dinastie a Romanovilor." – Olga Grushin, The New York Times Book Review„Captivanta." – The Observer • „Splendida." – The Times • „Cuceritoare." – The Economist • „Fascinanta." – The Washington Post • „Fermecatoare." – The New York Times Book Review • „Uluitoare." – The Wall Street JournalSimon Sebag Montefiore este un celebru istoric britanic, om de televiziune si autor de succes, ale carui carti, devenite bestselleruri in intreaga lume, au fost publicate in peste 48 de limbi si incununate cu multe premii. Printre lucrarile sale cele mai cunoscute se numara Ecaterina cea Mare si Potemkin (nominalizata la premiile Samuel Johnson, Duff Cooper si Marsh Biography), Ierusalim – Biografia unui oras (devenita bestseller international), Stalin: Cartea Tarului Rosu, precum si romanele Sasenka si Intr-o noapte de iarna. Montefiore a studiat istoria la Universitatea Cambridge, unde a primit titlul de doctor, si este Fellow al Royal Society of Literature din Marea Britanie. -
Escrocii galeriilor de arta52.75 LEI
Philip Hook este director al departamentului de Arta Moderna si Impresionism la Sotheby’s din Londra. A lucrat in departamentul de Pictura a secolului al XIX-lea de la Christie’s. De patruzeci de ani participa cu regularitate la faimoasa emisiune BBC Antiques Roadshow.
Initiati si fraieri, spioni si anarhisti, eruditi, aristocrati si connaisseuri, lacomie si generozitate, glorie si confidentialitate, geniu si multa arta. Mai exact, arta comertului cu arta.Cea dintai istorie a dealerilor de arta, aceste extraordinare si discrete personaje care si-au construit profesia in jurul unui singur talent: acela de a identifica precis calitatile inefabile, dar infinit de valoroase, care caracterizeaza capodoperele – si de a gasi clienti pentru care aceste calitati sunt irezistibile. Duveen, cel care i-a adus pe vechii maestri in America; Paul Durand-Ruel, aparatorul impresionistilor; Daniel-Henry Kahnweiler, marele preot al Cubismului; Leo Castelli, dealer si moasa pentru Expresionismul abstract si Pop Art; Peter Wilson, charismaticul presedinte al Casei Sotheby’s, care a transformat licitatiile in spectacol de teatru.Povestea lui Philip Hook ne poarta de la inceputurile acestei meserii – la Antwerpen, unde picturile erau vandute la cantar – pana la splendoarea galeriilor contemporane din New York, Londra sau Paris.„O parada de sarlatani, escroci si vizionari in aceasta istorie vie a celor doua mii de ani de comert cu arta… Hook scrie cu onestitate si detasare… si aproape niciunul dintre personajele lui nu scapa cu fata curata…“ - ROBERT EUSTACE, Saturday Telegraph -
Grajdurile lui Augias. Rituri de purificare in posttotalitarism60.99 LEIEpuizat din stoc
Cind s-au prabusit regimurile comuniste, ceea ce a ramas in urma lor erau niste imense grajduri ale lui Augias, in care s-au strins depuneri pestilentiale malefice. Pentru a curata toata aceasta acumulare a raului era nevoie de eforturi herculeene, iar actiunea ar fi trebuit sa inceapa imediat, printr-un proces al comunismului. Din cauza ca in societatea romaneasca postdecembrista nu s-au facut riturile de purificare, de exorcizare a raului reprezentat de comunism si de mostenirea acestuia, ne sint afectate nu doar moravurile, mentalul colectiv, moralitatea, increderea, ci si functionarea institutiilor ce stau la baza statului de drept, a democratiei si a noii economii libere, de tip capitalist. Pentru o comparatie, atunci cind s-a prabusit Germania nazista, riturile de purificare au inceput imediat dupa mai 1945, iar in numeroase cazuri dureaza pina in zilele noastre…
-
Visinescu, tortionarul uitat. Inchisoarea, crimele, procesul10.56 LEIEpuizat din stoc
Procesul intentat lui Alexandru Visinescu a fost unul remarcabil intrucit se intimpla pentru prima data in istoria justitiei din Romania ca acuzatia de crime impotriva umanitatii comise in timpul regimului comunist sa fie indreptata impotriva unui fost comandant de inchisoare. Insemnatatea cazului provine totodata si din faptul ca acuzatiile au avut la baza cercetarile neobosite ale Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, sub conducerea dr. Andrei Muraru. Verdictul a fost dovada ca Revolutia din 1989 i-a oferit societatii romanesti sansa de a imbratisa valorile democratiei occidentale, valori care se bazeaza implicit pe ideea ca natura umana cauta sa cultive demnitatea intrinseca a individului, nu sa o distruga, asa cum a incercat sa faca Alexandru Visinescu si cum demonstreaza paginile acestei carti. - Dennis Deletant
Povestea dosarului Visinescu, relatata profesionist de Andrei Muraru, nu are cinismul exuberant al unui roman de aventuri, dar are dramatismul etic al oricarei batalii pentru Justitie si Memorie. Alexandru Visinescu era raul anonim din vecinatatea noastra, ascuns sub un nume ce nu spunea nimic pentru milioane de romani si sub un renume a carui rezonanta terorizase sute de oameni ce-i trecusera prin fata, in inchisorile stalinismului romanesc. Visinescu era unul dintre tortionarii zelosi ai utopiei comuniste, facut din aluatul din care se plamadesc instrumentele tuturor totalitarismelor si purtatorii de bita ai tuturor dictatorilor. Avind constiinta anesteziata prin scuza ca «doar am executat ordine», rasplatit printr-o pensie mare, printr-o Justitie complice ani de-a rindul si devenit inofensiv tocmai prin trecerea anilor, Visinescu traia linistit si banal, in bula confortabila a uitarii generale. Pina intr-o zi, cind – gratie unor cercetatori tineri, precum Andrei Muraru si colegii sai – Istoria l-a ajuns din urma. - Adrian Cioroianu -
Adolf Hitler. Insemnari intime si politice (iulie 1941-martie 1942)42.18 LEI
Convins ca la un moment dat isi va scrie memoriile, Hitler a decis – in anii de inceput ai celui de-al Doilea Razboi Mondial – ca discutiile sale de la Cartierul General cu apropiatii si colaboratorii lui sa fie consemnate. Culese de secretarii sai, revizuite de Martin Bormann, aceste texte ne ofera acum informatii esentiale despre viata si activitatea dictatorului. Aparute pentru prima oara intr-o editie riguroasa, Insemnarile intime si politice contin atat relatari despre anii de tinerete si momentele preluarii puterii de catre liderul german, cat si consideratii personale ale acestuia despre teme dintre cele mai diverse (arta, cultura, religie, filosofie, istorie, femei).
Editia lui Francois Delpla arunca o noua lumina asupra universului de idei al national-socialismului. Prin note si comentarii ample, legenda care s-a construit in jurul fuhrerului este disecata de autor in fiecare pagina, prin compararea informatiilor cuprinse in tirade cu evenimentele istorice reale. Cauzele deviatiilor, obsesiilor si marotelor cancelarului german sunt examinate si diagnosticate de autor cu o precizie extraordinara. -
Carnete de razboi. 1916-191721.03 LEI
„Am crescut cu un tata... legendar, un tata imaginat din povestiri de familie, recreat din crampeie de conversatii surprinse intamplator, intruchipat in mintea-mi de copil din fotografii aratate sau aflate pe dibuite. [...] Asa s-a implinit ca, sortit fiind de a copilari fara tata, firea lui sa-mi fie totusi mereu aproape. De deslusit insa in profunzime nu am deslusit-o decat atunci cand mama mi-a incredintat carnetele cu insemnarile lui din timpul razboiului pe care l-a trait. [...] Am putut astfel simti bucuria lui din zilele de patrundere in Ardeal si de eliberare a sudului acestuia; dezamagirea uriasa resimtita de el la retragerea pe Valea Oltului; deziluziile sale descoperind deficiente de caracter la unii colegi de lupta; uluirea sa la gafele unor comandamente in timpul apararii trecatorilor din Muntii Buzaului. Mi-am imaginat efortul si anxietatile lui din timpul rezistentei disperate de la Azuga si de pe Valea Cerbului, apoi incomensurabila drama morala, totodata si schiloditoare fizic, a retragerii, de-a lungul unei singure nopti de iarna, infinit de lunga, pe Valea Prahovei, ce se deschidea in campie printre campurile petrolifere in flacari, abaterea catre Buzau, urmata de istovitoarea marsaluire in retragerea catre Moldova.” - DAN ROMALO
-
Neînfricații. Evadări spectaculoase din lagărele japoneze15.75 LEI
Deși există multe cărți bune care istorisesc experiențele abominabile și, totodată, curajul teribil de care au dat dovadă mii de prizonieri de război capturați de către japonezii victorioși la sfârșitul anului 1941 și începutul anului 1942, relatările despre evadări din lagărele japoneze sunt mult mai rare. Aceasta se datorează numărului relativ mic de curajoși care au încercat să își recâștige astfel libertatea, în loc să mai suporte bătăile și înfometarea la care erau supuși de paznicii lor, în așteptarea, cel mai probabil, a unei morți în prizonierat.
Cei care se încumetau totuși să evadeze, deja extenuați fizic, trebuiau să străbată un teritoriu necunoscut, cu un teren și o climă extreme, să se confrunte cu pericole iminente – boli amenințătoare, inaniție și trădare. Iar dacă erau capturați urmau să aibă parte – în cel mai bun caz – de cea mai dură dintre pedepse și, foarte posibil, de plutonul de execuție. Atenția autorului s-a îndreptat către cazuri de evadări din Hong Kong, Thailanda, Filipine, Borneo și China, ai căror protagoniști au fost ofițeri și soldați britanici, americani și ai țărilor din Commonwealth.
-
Confesiunile unui fost islamist38.74 LEIEpuizat din stocMaajid Nawaz (n. 1977) si-a petrecut adolescenta ascultand hip-hop american si auzind povestindu-se despre miscarea islamista radicala care s-a raspandit in Europa si in Asia in anii 1980-1990. La 16 ani, facea deja parte din organizatia islamista Hizb ut-Tahrir. S-a afirmat rapid in cadrul miscarii ca un recrutor foarte bun, fiind un sustinator charismatic al cauzei unificarii puterii politice a islamului in intreaga lume. Totodata, Nawaz a infiintat grupari afiliate in state precum Pakistan, Danemarca si Egipt. A fost arestat de politie in Alexandria (Egipt), alaturi de alti musulmani radicali, in urma evenimentelor din septembrie 2010. A fost intemnitat impreuna cu asasinii presedintelui Egiptului Anwar Sadat, carora cei 20 de ani petrecuti in detentie le schimbasera viziunea despre islam si folosirea violentei. Dupa patru ani petrecuti in compania lor, Maajid a inteles ca propriile sale convingeri erau gresite si s-a hotarat sa isi schimbe viata. Dupa ce a fost eliberat, a infiintat o fundatie, Quilliam — care are ca scop combaterea curentului islamist din Europa si din alte parti ale lumii — si, cu ajutorul cunostintelor sale in domeniul recrutarii, a incercat sa-i convinga pe musulmani de falsitatea argumentelor extremistilor.
„O carte de stringenta actualitate, recomandata oricui vrea sa inteleaga cum a aparut si cum poate fi invins extremismul care acum ameninta lumea. Putea fi scrisa doar de cineva care a trait printre adeptii radicalismului islamist. Iar Maajid a trait printre ei.” - Tony Blair, fost prim-ministru englez
„Extraordinara carte a lui Maajid Nawaz este esentiala pentru a intelege motivele tinerilor musulmani care imbratiseaza ideologia extremista. Dintr-un adolescent care iubea muzica hip-hop, Nawaz a ajuns un islamist radical, inainte de a renunta definitiv la extremism. In prezent, lupta pentru a-i convinge si pe altii sa nu aleaga aceasta cale periculoasa. Va indemn sa ii cititi marturiile.” - Anderson Cooper -
Societatea deschisa si dusmanii ei83.52 LEIEpuizat din stoc
Cu cât încercăm mai mult să ne întoarcem la vremurile eroice ale tribalismului, cu atât mai sigur ajungem la Inchiziţie, la poliţia secretă şi la un banditism romantizat. Începând cu înăbuşirea raţiunii şi a adevărului, nu putem sfârşi decât cu cea mai brutală şi mai violentă distrugere a tot ce-i omenesc. Nu există întoarcere la o armonioasă stare de natură. Dacă ne întoarcem, vom fi siliţi să străbatem până la capăt drumul înapoi – să revenim la animalitate.
Volumul I - Vraja lui Platon
Volumul II - Epoca marilor profeții: Hegel și Marx -
Nenorocirea secolului. Despre comunism, nazism si unicitatea „Soah“-ului22.20 LEI
„După publicarea Cărții negre a comunismului, un ziarist a declarat că cele 85 de milioane de victime nu afectau prin nimic idealul comunist, fiind doar o regretabilă rătăcire... După Auschwitz, a continuat el, nu mai poți fi nazist; dar după lagărele sovietice poți rămâne comunist. Acest om, care vorbea cu sinceritate, nu realiza că ideea comunistă pervertise până într-atât principiul realității și principiul moral, încât putea într-adevăr supraviețui celor 85 de milioane de cadavre, în vreme ce ideea nazistă se prăbușise sub povara victimelor sale. Crezând că vorbește ca un om onest, idealist și intransigent, rostise o frază monstruoasă. Comunismul este mai pervers decât nazismul pentru că nu-i cere omului să facă în mod conștient pasul moral al criminalului și pentru că se servește de spiritul de justiție și de bunătate, prezent pe întregul glob, ca să răspândească peste tot răul.“ (ALAIN BESANÇON)
-
Despre libertate24.31 LEIEpuizat din stoc
„Impactul lui Mill asupra gândirii politice a fost imediat şi a lăsat urme de durată. Tratatul lui rămâne pledoaria clasică pentru libertatea individuală.“ (ISAIAH BERLIN)
„Voința poporului înseamnă, practic, voința unei părți, care este cea mai numeroasă sau cea mai activă parte a poporului, a majorității, sau a acelora care au reușit să se facă recunoscuți drept majoritate; poporul, așadar, poate voi să oprime o parte a sa, iar precauțiile luate împotriva acestei oprimări sunt la fel de necesare ca și precauțiile luate împotriva oricărui alt abuz de putere… «Tirania majorității» este în general inclusă printre pericolele împotriva cărora societatea trebuie să vegheze.“ (JOHN STUART MILL)
-
Tradarea carturarilor27.75 LEIEpuizat din stoc
„În trecut, omenirea, ghidându-se după valorile impuse de cărturarii ei, făcea răul, dar cinstea binele. Dar se poate afirma că Europa modernă, călăuzită de magiștrii ei care-i laudă frumusețea impulsurilor realiste, face răul și cinstește răul. Ea seamănă cu tâlharul din povestirea lui Tolstoi; călugărul care-i primise spovedania exclamă uluit: «Ceilalți măcar se rușinau de tâlhăriile lor; dar ce mă fac cu ăsta, care se mândrește cu ele!»“ (JULIEN BENDA)
-
Cum de putem trăi împreună. 16 lecții de filozofie politică pe înțelesul oricui39.12 LEI
„Dacă vrem să înțelegem cu adevărat de ce viața politică e în criză, de ce dreptul, drepturile omului și piața afectează statul-națiune sau de ce vorbim despre «ambiguitatea de nerezolvat a Europei», atunci această carte e una dintre cele mai lămuritoare. Și orice om, cetățean, are datoria morală de a o citi.“ (L’Expansion)
-
Bucureștiul fanariot (vol. II): Administrație, meșteșuguri, negoț68.71 LEIEpuizat din stoc
Ampla cercetare a lui Tudor Dinu urmărește să reconstituie civilizația Bucureștiului de secol XVIII sub toate aspectele ei.
Primul volum al lucrării se inti¬tula „Biserici, ceremonii, războaie“. Volumul de față se apleacă asupra modului de administrare a orașului, a sistemului de asistență socială și medicală, a vieții economice (meșteșuguri, industrie, comerț), dar și asupra catastrofelor naturale ce au lovit Bucureștii. Ultimul volum al monografiei va fi dedicat vieții cotidiene și vieții mondene, învătământului, culturii și alogenilor din capitala Valahiei fanariote.Fotografia de pe copertă: Jeni Mateescu - Biserica Stavropoleos (detaliu)
-
Doamne si domnite, Jupanite si amante ale domnitorilor romani94.35 LEIEpuizat din stoc
Si in istoria noastra, marginalizarea femeii s-a practicat inca de pe vremea primilor cronicari, care doar pe alocuri aduc aminte de mamele, sotiile, fiicele sau/si amantele domnitorilor romani, in rest personajul principal este barbatul. Putini istorici si specialisti s-au aplecat asupra cercetarii “eternului feminin” din istoria noastra. Sunt nenumarate cazuri in care "Doamnele" si-au asumat efectiv conducerea Tarilor Romanesti in momentele tulburi ale istoriei. Vom aminti aici doar pe Doamna Mara a lui Mircea cel Batran, Elena Brancovic, sotia lui Petru Rares, Chiajna-Mirceoaia, fiica lui Petru Rares, sotie a lui Mircea Ciobanul, Ecaterina Salvaresso, sotia lui Alexandru II Mircea si Elisabeta Csomortany, sotia lui Ieremia Movila.
Veti descoperi destine tragice, precum cele ale Teodorei (fiica lui Basarab cel Mare), sotia lui Ioan Alexandru Asan, sotiile lui Vlad Tepes, Maria Asanina, sotia lui Stefan cel Mare, Olena Volosanca, fiica lui Stefan cel Mare, Doamna Stanca, sotia lui Mihai Viteazul, Marica Brancoveanu, sotia lui Constantin Brancoveanu, Maria Cantemir, fiica lui Dimitrie Cantemir, Ecaterina Cercheza, sotia lui Vasile Lupu, Ruxandra, fiica lui Vasile Lupu, Anastasia, sotia lui Gheorghe Duca, Safta Boul, sotia lui Gheorghe Stefan sau Elena Cuza.Citind aceasta carte veti descoperi o fateta mai “feminina” a istoriei noastre, dar de multe ori cumplit de nedreapta si sangeroasa! -
Despre democrație în America83.52 LEIEpuizat din stoc
Este, într-adevăr, greu de conceput cum nişte oameni care au renunţat total la deprinderea de a se conduce singuri ar putea reuşi să-i aleagă corect pe cei care trebuie să îi conducă; şi nu vom izbuti cu nici un chip să credem că un guvern liberal, energic şi înţelept ar putea vreodată ieşi din sufragiul unui popor de servitori.
ALEXIS DE TOCQUEVILLE (1805–1859), născut la Paris într-o familie de viţă nobilă din Normandia, a fost istoric, filozof, om politic, sociolog şi, mai cu seamă, un fin observator al mişcării de democratizare a societăţilor moderne. După ce obţine diploma de licenţă în Drept în 1826, Tocqueville urmează cu mare interes cursurile despre istoria civilizaţiei europene ţinute de François Guizot în perioada 1828–1830 la Sorbona, în care fostul lider al monarhiştilor constituţionali conservatori în timpul Monarhiei din Iulie anticipa iminentul declin al aristocraţiei. Intrarea în magistratură, precum şi schimbările politice de la 1830 îi aduc lui Tocqueville oportunitatea de a întreprinde o călătorie de studiu în Statele Unite, cu scopul de a analiza sistemul penitenciar american. Astfel, împreună cu bunul său prieten Gustave de Beaumont, Tocqueville călătoreşte aproape nouă luni prin Lumea Nouă, timp în care descoperă o societate descentralizată, individualistă, cu un profund simţ al egalităţii şi modernizării, diferită în mod evident prin trăsăturile sale de dinamica ce traversa societatea franceză. Însemnările de călătorie făcute de Tocqueville asupra vieţii politice, religioase şi sociale stau la baza lucrării Despre democraţie în America (vol. I, 1835; vol. II, 1840). Cartea s-a bucurat de un succes imediat atât în Franţa, cât şi în Statele Unite, Tocqueville fiind considerat, pentru analiza sa comparativă originală, unul dintre părinţii fondatori ai sociologiei şi filozofiei istoriei. Liberalismul său politic, economic şi social a influenţat generaţii întregi de istorici şi gânditori politici, între care J.S. Mill, Max Weber, Fr. von Hayek, Raymond Aron, Francis Fukuyama, Raymond Boudon sau François Furet. Tocqueville este şi autorul uneia dintre primele încercări majore de a studia cauzele şi consecinţele Revoluţiei Franceze (Vechiul Regim şi Revoluţia), iar observaţiile sale rămân foarte relevante şi dau cheia înţelegerii evoluţiei ulterioare a societăţilor moderne. În anul 1841, Alexis de Tocqueville este ales membru al Academiei Franceze.
-
Opere VIII. Intelepciunea calma. Di@loguri in cyberspace cu Robert Lazu. Romania noastra. Conversatii berlineze. Varia. Dialoguri si interviuri72.15 LEIEpuizat din stoc
"Acest volum reunește patruzeci și una de conversații ale lui Virgil Nemoianu, realizate între 1990 și 2017, cu români din mai multe generații. Două dintre discuții au devenit cărți, celelalte au apărut anterior în periodice și volume. Avem astfel o radiografie culturală, intelectuală, ideologică, politică și istorică – deopotrivă dialogică (Bahtin) și dialectică (Hegel) – a României și a lumii. Dar și a interlocutorilor înșiși, a mediilor din care vin, a orizonturilor spre care tind." - Sorin Antohi
"Am fost obișnuiți să facem o distincție casantă între cei din țară și cei din afara României. Profesorul Virgil Nemoianu ne-a demonstrat că a fi geografic departe de țară nu exclude posibilitatea participării intense la viața culturală românească. Cu un deosebit interes urmăresc articolele pe care le publică […]. Traducerea în limba română a cărților sale fundamentale […] s-a dovedit a fi benefică pentru viața noastră culturală, lucrările respective au avut un impact impresionant, au impus un nivel superior de abordare a faptelor de cultură [...]. De un mare folos este și publicarea cărții România noastră [...], în care anvergura intelectuală a lui [Nemoianu] apare clar, cu deschidere spre toate orizonturile, fie ele literare, filosofice, istorice, politice sau religioase [...]. O carte în care problemele, de ieri și de azi, ale României sunt discutate într-un spirit critic deschis controversei." - Solomon Marcus
"[…] în cărțile lui Nemoianu publicate în America, România și cultura ei sunt mereu prezente pe plan de egalitate cu celelalte culturi europene. Opera lui e în același timp cea a unei personalități de suprafață internațională și a cuiva care, deși trăiește în capitala Americii, a rămas întotdeauna profund legat de țara în care s-a născut." - Toma Pavel
"Volumul de față reprezintă o parte numai, dar poate importantă, din activitățile mele laterale. Cum acest „lateral” revine obsesiv în scrisul și gândirea mea, poate că cititorii și cititoarele vor privi volumul cu anume interes. [...] Suita de interviuri este poate lucrul cel mai interesant. De ce? Fiindcă schițează un proces de evoluție intelectuală, fiindcă arată schimbări, pași înainte și modificări, fiindcă permite celor interesați să vadă cum a crescut și s-a schimbat în curs de două decenii și jumătate o minte, să-i zicem, harnică sau curioasă. Deci nu bucățile separate contează, ci scurgerea lor, de la an la an." - Virgil Nemoianu
-
Istoria lumii. Carte de colorat cu harti22.09 LEIEpuizat din stoc
Ia-ți creioanele colorate și pornește într-o călătorie fascinantă prin istoria lumii! Străbate continentele și descoperă invenții fantastice, construcții uimitoare, oameni celebri și o mulțime de evenimente care au schimbat lumea!
-
Istoria ilustrata a Romaniei si a Republicii Moldova (set 6 vol.)220.89 LEIEpuizat din stoc
Azi, trecutul fie ne copleșește, fie ne lasă, după caz, indiferenți, făcându-ne să uităm că el reprezintă viața trăită și că trebuie luat ca atare, ca parte din umanitate.
Românii sunt o parte a omenirii, o picătură în oceanul acesta al vieții, dar fără de care întregul rămâne vitregit, frânt și sărac. De aceea, istoria românilor se cuvine
cunoscută alături de alte istorii paralele și întrepătrunse, venite de demult și îndreptate spre viitor, pe șoseaua cea mare și fără de sfârșit a vieții.
Ediția a văzut lumina tiparului cu prilejul apropiatului Centenar al Marii Uniri a Românilor, a centenarului aducerii împreună a tuturor provinciilor românești, eveniment pe care poporul român l-a așteptat, pentru care a suferit, a lucrat și a luptat atâtea veacuri și pe care l-a realizat cu atâtea jertfe.