Istoria românilor

Cartea istoricului Bogdan Grigore este o pledoarie pentru patriotismul adevărat, acela simțit, însoțit de fapte, care a creat România Mare ca fundament cultural al modernității poporului român. Volumul, impresionant analitic și riguros întocmit, oferă o perspectivă asupra realităților, asupra vieții din Transilvania de la sfârșitul Primului Război Mondial, prezentată în paginile celui mai vechi ziar românesc, care mai apare și astăzi la Sibiu, Telegraful Român al Mitropolitului Andrei Șaguna. Este o întreprindere laborioasă și necesară. Aduce în conștiința prezentului momente și personalități ale unor vremuri decisive pentru formarea identității statale și a conștiinței civice românești. Încadrează istoria Transilvaniei în aceea a unor mari evenimente mondiale, precum Primul Război Mondial, prăbușirea Imperiului German, spinoasa geneză a Republicii de la Weimar, revoluția bolșevică și câte altele. O lectură care te îmbogățește spiritual. Pentru că este nevoie de cunoașterea istoriei și a faptelor care au creat istoria pentru a dezvolta și practica un patriotism activ și înălțător. Pentru că trebuie să știm realitatea istorică pentru a nu ne lăsa pradă unei propagande care dezbină, care modifică mentalități și care mistifică, înlocuind adevărul cu minciuna. Iar cartea lui Bogdan Grigore invită tocmai la această asumare prin cunoaștere și exemplu.

A apărut a doua ediție, revăzută și adăugită, a volumului de referință „CEAUȘESCU ȘI POPORUL!” Scrisori către „iubitul conducător” (1965-1989), semnat de cercetătoarea Mioara Anton. Această carte este cu atât mai necesară cu cât, așa cum subliniază autoarea în prefața sa, societatea românească este astăzi „cuprinsă de nostalgia perioadei în care la conducerea țării s-a aflat Nicolae Ceaușescu”, iar sondajele de opinie indică „o creștere îngrijorătoare a numărului celor care proiectează asupra regimului Ceaușescu o imagine mai mult decât idilică”.

Mihaela Albu a cules cu migală mărturii păstrate în jurnale, notații disparate, documente CNSAS, note informative, descrieri publicate după 1990, turnătorii bezmetice; le-a trecut apoi prin propriul filtru sentimental, oferindu-ne una dintre cele mai tulburătoare prezentări pentru devenirea istorică din spațiul românesc egală cu instaurarea aici a socialismului victorios. - Acad. Georgeta Filitti

Redescoperă tineretul interbelic: O radiografie inedită a politicilor culturale din România de acum un secol. Dincolo de imaginea idilică a „Micului Paris”, România interbelică a fost o societate marcată de provocări uriașe, unde modernitatea se ciocnea adesea cu tradiția. Volumul Educație morală, igienă și căsătorie. Politici culturale pentru tineri în România interbelică, semnat de Camelia Zavarache, reprezintă o lucrare fundamentală, bazată pe o cercetare arhivistică exhaustivă și multidisciplinară, care aduce la lumină eforturile intense ale statului român de a modela, controla și ghida tânăra generație între anii 1918 și 1939.

Detest șovinismul. În opinia mea, nu există nici o valoare în a spune „e țara mea, bună sau rea”. Există doar oameni: oameni buni și oameni răi, aflați printre toate popoarele lumii. Patriotismul, pentru mine, slujește poporului din care se trage fiecare. Românii sînt un popor talentat, fundamental bun, mult încercat de-a lungul istoriei. Ei sînt poporul pe care caut să îl slujesc, după puterile mele și după cît de bine înțeleg nevoile și aspirațiile lor. Deoarece vocea lor liberă a fost redusă la tăcere, noi, în Occident, trebuie să le luăm apărarea. Trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a da glas speranțelor și temerilor lor. (ION RAȚIU)

Până relativ recent, istoria eugeniei din Europa Centrală și de Est era aproape necunoscută atât specialiștilor, cât și publicului larg. În perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al XIX-lea și finalul celui de-al Doilea Război Mondial, Ungaria și România au trecut prin modificări teritoriale şi transformări demografice profunde. În această perioadă, eugeniștii români și maghiari, dar și cei germani au publicat substanțial despre așa-zisa știință a îmbunătățirii rasei umane, s-au organizat în societăți academice, au organizat dezbateri publice și prelegeri populare, au influențat politici sanitare, de sănătate publică și educaționale. De asemenea, unii dintre ei au contribuit la formularea și apoi punerea în practică a politicilor de excludere socială și purificare etnică, de la deportări și schimburi de populație până la Holocaust. Lucrarea trasează carierele științifice ale unor eugeniști reprezentativi din cele două țări și descrie totodată modul în care fiecare dintre ei a articulat științific teoriile eugenice propuse. Mai mult, acești autori și ideile lor eugenice sunt contextualizați pentru a-și putea găsi locul în domeniul mai larg al istoriografiei, dar și în dezbaterile curente despre memorie, moșteniri culturale, istorie comună și, nu în ultimul rând, despre resurgența etnonaționalismelor.

Mișcarea eugenistă în Ungaria, 1900-1945 • Mișcarea eugenică în țările Puterilor Centrale după 1914 • Lupta de autoapărare a rasei maghiare • Aspecte ereditare și medicale ale eugeniei și psihiatriei  • Programul de eugenie și igienă rasială pentru Ungaria • Eugenia și catolicismul • Mișcarea eugenică și biopolitică în România, 1900-1945 •  Eugenia și românismul • Problema rasială a României • Norme eugenice în organizațiile legionare • Amestecul rasial și etnic în România • Mitul sângelui • Rasă și destin național • Idei eugeniste în rândul elitelor maghiare din Transilvania în perioada interbelică • Sânge maghiar – sânge valah • Este războiul un factor de ameliorare a rasei? • Mișcarea eugenistă germană din Transilvania înainte și după 1918 • Rasismul, cadrul biologic și discursul eugenic împotriva romilor în România Mare

„Într-o pădure de lângă Iași au zăcut timp de decenii osemintele a 58 de evrei, bărbaţi, femei și copii executaţi de armata română în vara anului 1941. Volumul de faţă reconstituie, cu rigoarea simultană a anchetei penale, a arheologiei forensice și a cercetării de arhivă, circumstanţele acestei crime și mecanismele instituţionale care au făcut-o posibilă. Scrisă cu precizie și cu profundă sensibilitate umană, această carte aduce o contribuţie majoră la înţelegerea violenţei Holocaustului din România și confruntă, fără menajamente, lunga tăcere a memoriei publice românești.” (Dr. Diana Dumitru - Georgetown University, Washington, DC) 

„Din această carte aflăm că lungul drum al opiniei publice către adevăr poate dura incredibil de mult. În ceea ce privește exterminarea fizică a evreilor, ultima etapă a Holocaustului din România, a fost nevoie de decenii (1941-2004) pentru a se recunoaște rolul determinant al regimului Ion Antonescu (Raportul final al Comisiei Wiesel), iar justiţia română să constate explicit implicarea statului român în faptele de genocid din perioada Holocaustului.
Volumul, elaborat sub egida Institutului «Elie Wiesel», conţine datele obţi-nute în cadrul unui proiect de cercetare știinţifică desfășurat timp de aproape zece ani. De-a lungul timpului s-au implicat în finalizarea lui peste zece cercetători. Datorită lor, lupta dintre Putere și Adevăr este câștigată, de această dată, de adevărul istoric. Pentru cât timp nu știm, fiindcă istoria universală depune mărturie despre o realitate plină de urâciune, despre care vorbește Jean-François Revel în Cunoașterea inutilă: majoritatea oamenilor nu iubesc adevărul. Oamenii cu «dragostea adevărului» sunt rari; ceilalţi optează pentru aflarea adevărului doar după ce au încercat toate celelalte soluţii. Iată de ce autorii acestui volum merită toată stima și admiraţia noastră.” (Prof. univ. dr. Dumitru Borţun)

„Normalitatea indica o proportie covarsitoare de saraci. In orice societate, oricat de inaintata economic. O minoritate detine belsugul si secretele obtinerii lui. Asa este lasat. A cotrobai prin ungherele saraciei e ca si cum ai pescui in apa tulbure ori ai urca pe un munte de gheata. Pare un demers interzis. Totusi, Dan Rosca s-a incumetat si ne ofera in aceasta lucrare rezultatele unei aventuri julesverniene prin intunericul saracimii bucurestene.” - Emanuel Badescu

Vreme de trei secole, mănăstirile închinate Locurilor Sfinte au spus un cuvânt greu în economia, cultura, spiritualitatea și politica Țărilor Române. Dincolo de clișeele sumare ale manualelor, istoria lor ne este puțin cunoscută.

Monografia de față umple, în premieră, un mare gol istoriografic. De ce alegeau domnii și boierii noștri să-și încredințeze ctitoriile unor centre religioase îndepărtate, precum Muntele Athos, Ierusalimul sau Sinaiul? Cum funcționau aceste corporații economice și spirituale, ce averi aveau, cât trimiteau în afară? Ce erori fatale au dus la lunga lor agonie și la sfârșitul lor definitiv?

Întemeiată pe o muncă de documentare de peste un deceniu, în arhive din țară și străinătate, și pe o cercetare de teren exhaustivă, din satele uitate ale Moldovei până în ungherele neștiute ale Orientului ortodox, cartea lui Tudor Dinu nu este doar o amplă reconstituire istorică, ci și o călătorie într-o lume demult apusă, cu frământările și luptele ei pentru credință, bogăție și slavă deșartă.

„Dincolo de sfârșitul lor lamentabil, mănăstirile închinate au fost vreme de secole nu doar agenți economici esențiali ai Țărilor Române, ci și însemnate focare de spiritualitate ce au adus pe teritoriul Moldovei și Țării Românești ortodoxia în varianta ei greacă și au păstrat vie legătura cu marile centre ale creștinătății răsăritene. Au continuat să cultive arta ecleziastică de tradiție bizantină în forme deseori originale și remarcabile, așa cum sperăm să se convingă cititorul, însoțindu-ne într-un amplu periplu imagistic ce ne va purta atât prin lăcașurile închinate, răspândite de-a lungul și de-a latul Țărilor Române, cât și pe meleagurile Orientului ortodox.“ — TUDOR DINU

„Analiza propusă de Cătălin Ranco Pițu în paginile volumului Teroriștii din decembrie 1989. Mituri și manipulări destructurează argumentat, pe baza documentelor din Dosarul Revoluției, miturile legate de fenomenul terorist și diversiunea creată în zilele revoluției. Totodată, autorul relevă maniera în care o serie de studii și volume intens mediatizate în ultimii ani falsifică adevărul, inoculând opiniei publice o serie de ipoteze mistificatoare. Prin lecturarea acestei cărți, cititorul va înțelege motivația și mecanismele utilizate de către vectorii de opinie aflați în spatele narațiunilor abil construite pentru a induce în eroare publicul nedocumentat. În contrapondere, Cătălin Ranco Pițu oferă o serie de explicații solid documentate, analizând episoade controversate din derularea evenimentelor din decembrie 1989.“ Dr. ADRIAN BODA, istoric Institutul de Istorie Orală, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga“, Cluj-Napoca

 „O analiză rațională și convingătoare referitoare la «fenomenul terorist» din decembrie 1989.“ CS I dr. Ottmar Trașcă, istoric Institutul de Istorie „George Barițiu“ al Academiei Române, Cluj-Napoca

„Despre fenomenul terorist din decembrie 1989 se vorbește de peste 36 de ani. Politicieni, istorici, jurnaliști, analiști militari sau civili, dar și alte categorii, argumentat sau neargumentat, au adus constant în atenția opiniei publice problematica teroriștilor din timpul revoluției prin care românii s-au eliberat din chingile dictaturii ceaușiste. La scurt timp după sângerosul decembrie 1989, în pofida politicii oficiale prin care se susținea existența teroriștilor, au început să se manifeste și voci care puneau la îndoială existența «mai ucigașilor» și «mai vandalilor». (...) Apoi, în timp, au fost elaborate analize relevante și din ce în ce mai complexe cu privire la realitatea din decembrie 1989, fiind formulate concluzii în sensul inexistenței teroriștilor.“ CĂTĂLIN RANCO PIȚU, autor al cărții bestseller Ruperea blestemului, Revoluția română din decembrie 1989 

CĂTĂLIN RANCO PIȚU (n. 1973, Timișoara) este licențiat în drept al Facultății de Drept, Universitatea Ecologică din București, specializarea drept penal și criminalistică. Din 2001 este membru al Asociației de Științe Penale – Filiala Timișoara. În august 2016, a fost transferat de la Parchetul Militar Timișoara la Secția Parchetelor Militare din Bucureşti, pentru a se ocupa de soluționarea Dosarului Revoluției. În 2020, a fost numit procuror militar șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, consolidându-și o carieră de 23 de ani în magistratură.

 Procurorul a semnat rechizitoriul în Dosarul Revoluției, un dosar alcătuit din 3000 de volume, care a avut ca obiect trimiterea în judecată a unor figuri-cheie ale evenimentelor din decembrie 1989, precum Ion Iliescu, fost președinte al României, Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, și generalul (rtr.) Rus Iosif, fost șef al Aviației Militare, pentru săvârșirea unor grave infracțiuni contra umanității.

Prezenta lucrare a Parintelui prof. Vasile Muntean este structurata in sase capitole si cuprinde o expunere detaliata a marturiilor prezentei romanilor in sursele bizantine, a contingentelor Bizantului in diverse structuri romanesti, a situatiei bisericesti din Tarile Romane si a legaturilor acestora cu Bizantul, precum si a influentelor din diferite domenii culturale si a imprumuturilor lexicale.

Abordarea lui Traian Sandu este pasionantă: cum s-a putut construi, în jurul unei ideologii naționale, ortodoxe, salvatoare, o mișcare ce cunoaște o evoluție semnificativă între 1929 și 1932? Rolul mentorilor, al intelectualilor, universitarilor, teologilor, filosofilor apropiați de Legiune a fost studiat după 1990, manifestările și practicile antisemitismului au fost analizate, dar rămânea de înțeles ce anume i-a determinat pe țărani să încline spre Legiune. Penetrarea mediilor muncitorești va urma la mijlocul anilor 1930. Autorul subliniază un aspect care îl incită pe cititor la meditație: rolul ritualului, uniformelor, decorațiilor, drapelelor, cântecelor, marșurilor. Tot atâtea instrumente de adunare. (CATHERINE DURANDIN, Profesor la INALCO)

Viața românilor înainte de 1989 în note informative, rapoarte ale Securității, planuri de supraveghere a populației și, între acestea, supraviețuirea. „Un puternic vaccin împotriva nostalgiei, necesar celor care vor să înțeleagă — sau au ales să uite — cum se trăia în România ceaușistă. În cele patru sute de pagini de documentare riguroasă, Daniela Rațiu compune o frescă tulburătoare a cotidianului comunist, dominat de teroare în toate formele ei. Dar cartea face mai mult decât să reconstituie: scoate la lumină forța interioară a celor care au transformat frica în rezistență. Este încă o dovadă că istoria nu ar trebui spusă de învingători, ci de supraviețuitori. Prin interesul constant pentru temele definitorii ale Europei de Est, Daniela Rațiu se conturează ca o Svetlana Aleksievici a României.” TATIANA ȚÎBULEAC

„Dicționarul biografic de față, pe lângă valoarea lui științifică intrinsecă, are o funcție morală, în acord cu misiunea genuină a Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului. Fondat în urmă cu mai bine de trei decenii de fostul deținut politic Radu Ciuceanu, Institutul și-a asumat misiunea de a sprijini societatea românească să-și cunoască propriul trecut tragic, oferind despre acesta informații verificate, integrate într-o grilă interpretativă dominată de ideea înțelegerii și asumării istoriei în integralitatea ei. În acest fel, proiectul editorial nu se circumscrie doar ariei restrânse a istoriografiei, ci expandează în domeniul larg și prolific al memoriei colective. Informația, esențializată și uniformizată, oferă materia primă pentru trecerea în neuitare a celor care, în interacțiunea lor cu istoria nefastă, au trecut prin închisorile comuniste, unii au murit acolo, în timp ce alții, mai „norocoși”, s-au aflat sub supravegherea Securității.” Florin Abraham

„Volumul nu este o încercare exhaustivă de a prezenta fenomenele rezistenței, opoziției, disidenței după 1945, însă este, prin microbiografiile și „poveștile” pe care le propune, o încercare de a prezenta tabloul credibil al unei întregi perioade istorice, de scurtă durată la scara istoriei, dar atât de consistentă din perspectiva conținutului ideologic. Tabloul se înfățișează cititorului din aproape în aproape, în formula puzzle, pentru ca la final să deschidă o amplă perspectivă ce oferă filiere interpretative de forță: ideologică, politică, socială, culturală, economică, religioasă, antropologică asupra represiunii practicate de regimul comunist de la București.” (Flori Bălănescu)

Studiul istoriei recente a României, și în special a istoriei regimului comunist instaurat după cel de-Al Doilea Război Mondial, nu poate fi realizat fără o analiză minuţioasă a mecanismelor represive prin care puterea politică și-a asigurat dominația asupra societății. În centrul acestor mecanisme complexe s-a aflat, indiscutabil, Securitatea – instituția creată în august 1948 și concepută ca „scut și sabie” ale Partidului Comunist Român.

• Geneza și Structura: De la contextul înființării Securității, motivațiile și modelele sale, până la organizarea internă complexă, ierarhii și cine erau „oamenii din vârful piramidei”.
• Obiective și Metode: O analiză clară a direcțiilor de acțiune în plan național și extern (spionaj economic, contraspionaj, urmărirea emigrației, operațiuni valutare), precum și a metodelor infame de lucru: rețeaua de informatori, filajul, tehnica operativă și sistemul dosarelor.
• Traseul Represiunii: Modul în care un „suspect” ajungea din vizorul Securității în fața Justiției, cu descrierea etapelor de urmărire, arestare și anchetare, inclusiv abuzurile și tortura.
• Controlul Politic: O examinare a relației Partidului Comunist cu Securitatea – cine pe cine controla și cum s-a menținut această subordonare prin pârghii complexe și o ideologizare excesivă.
• Relații Inter-instituționale: Dinamica dintre Securitate și celelalte instituții de forță ale regimului (Miliția, Trupele de Securitate, Grănicerii, Justiția și Armata) – de la alianțe la rivalități.
• Arhivele și Adevărul Istoric: Un ghid esențial al surselor documentare disponibile la CNSAS și ANR, subliniind importanța unei cercetări critice și etice pentru reconstituirea trecutului.

Cui se adresează această carte? Această carte este un must-read pentru:

• Pasionații de istorie: Cei dornici să înțeleagă complexitatea Războiului Civil Grec (1946-1949) și impactul său.
• Iubitorii Greciei: Cei care vor să descopere o altă față a istoriei contemporane elene.
• Cercetători și studenți: Oferă o perspectivă unică asupra fenomenului exilului politic și a relațiilor româno-elene în perioada comunistă, bazată pe documente de arhivă inedite.
• Generația a doua și a treia a emigranților greci: O sursă prețioasă pentru a înțelege parcursul părinților și bunicilor lor.
• Oricine este interesat de destinele umane: O poveste despre traumă, adaptare, idealuri și deziluzii.

Ce veți descoperi în carte:

• Contextul istoric detaliat: De la rezistența anti-nazistă la Războiul Civil Grec, cu luptele fratricide și rolul forțelor externe.
• Drama evacuării copiilor: O analiză obiectivă a controversatei decizii de „salvare” sau „răpire” a zeci de mii de copii greci, mulți dintre ei ajungând în România.
• Viața intelectualilor greci în exil: 30 de micromonografii captivante ale unor scriitori, jurnaliști, artiști, profesori, ingineri și medici, care au trăit și activat în România. Veți afla despre adaptarea lor la o societate nouă, despre provocările impuse de regimul comunist și despre contribuțiile lor culturale.
• Paradoxurile integrării: Procesul prin care comuniștii greci au fost forțați să adere la Partidul Muncitoresc Român și să devină cetățeni români, și impactul acestei decizii.
• Mărturii din arhive: Cartea se bazează pe o cercetare exhaustivă a „dosarelor foștilor membri PCR emigranți politici greci” de la Arhivele Naționale ale României, oferind informații inedite și surprinzătoare.
• O perspectivă obiectivă: Autorul abordează subiectul cu o rigoare documentară și o delicatețe remarcabilă, evitând părtinirea și oferind o imagine echilibrată.

Despre autor – Apostolos Patelakis: Născut în 1951 la Craiova, din părinți greci refugiați politic, Apostolos Patelakis este el însuși o punte culturală româno-elenă. Formarea sa de istoric în România și activitatea ulterioară în Grecia, ca promotor al limbii și culturii române, îl recomandă ca pe cea mai potrivită voce pentru a scrie această poveste. O „voce calmă, echilibrată, care aduce împreună două culturi unite nu doar prin istorie, ci și prin oameni.” (Carmen Theo Făgețeanu).

Cine și ce a fost Emanuel Stein? Român, evreu, ungur, demnitar bolșevic, polițist român, spion, hoț, cabalist, ghicitor, vrăjitor, rabin, călugăr catolic, misionar anglican, francmason, pușcăriaș, turnător, bigam, călător. Sau, mai pe scurt, un escroc internațional. Ori un cameleon deosebit de iscusit. După cum afirmă și autorul Toma Roman Jr., existența acestui șarlatan genial pare o ficțiune, dar nu este. Iar în paginile acestei cărți se derulează o poveste pusă în scenă cu umor și abilitate, care se bazează în întregime pe documente datate încă din anii 1920, descoperite în arhiva CNSAS. În încheiere, îl sfătuim pe cititor să se amuze, dar să ia aminte și să nu încerce niciodată să procedeze la fel.

Albumul de față își propune să readucă în atenție hotelurile istorice ale Bucureștiului, ca martori ai vieții urbane și ai transformărilor sociale, politice și culturale. Fiecare hotel poartă ecoul unor vremuri în care orașul era supranumit „Micul Paris”, iar eleganța, discreția și ospitalitatea erau parte integrantă din identitatea sa.

Albumul de față își propune să readucă în atenție hotelurile istorice ale Bucureștiului, ca martori ai vieții urbane și ai transformărilor sociale, politice și culturale. Fiecare hotel poartă ecoul unor vremuri în care orașul era supranumit „Micul Paris”, iar eleganța, discreția și ospitalitatea erau parte integrantă din identitatea sa.

Înțelegerea prezentului activității hoteliere bucureștene nu este posibilă fără cunoașterea trecutului său. Valorile care defineau hotelurile de altădată – respectul pentru oaspete, atenția pentru detaliu, eleganța și discreția – rămân repere esențiale și astăzi. Chiar dacă tehnologia, designul și ritmul orașului s-au schimbat, spiritul ospitalității își are rădăcinile în memoria acestor clădiri. - Călin ILE, hotelier, președinte de onoare al FIHR

În lucrarea de față ne-am oprit, în principal, la prezentarea – prin text și reproduceri după cărți poștale ilustrate – a zece dintre vechile hoteluri bucureștene, toate menținându-și statutul până în ziua de astăzi. Cât se poate de exact, într-un caz e vorba despre o berărie/restaurant (Caru’ cu Bere), pentru ca, la rândul său, Hanul lui Manuc deocamdată să pună la dispoziția publicului doar spațiile de restaurant, camerele pentru cazare aflându-se în conservare până la o așteptată renovare. Toate aceste edificii sunt situate în lungul axei principale a orașului – de la Constantin Brâncoveanu, care a trasat-o, și până astăzi –, fostul Pod al Mogoșoaiei, devenit Calea Victoriei la 1878, și pe câteva străzi adiacente. - Nicolae LUPU

Ediție aniversară și cuvânt-înainte de Ioan-Aurel Pop Fișa biografică a autorului de Alina Hucai Pe copertă: Statuia lui Spiru Haret din Piața Universității, București, realizată de Ion Jalea în 1935, din marmură de Carrara Omagiu editorial la 175 de ani de la nașterea lui Spiru Haret (15 februarie 1851, Iași – 17 decembrie 1912, București), „Omul Școalei”, întemeietor vizionar al învățământului românesc modern, matematician, fizician, astronom, profesor, pedagog, ministru al Instrucțiunii și Cultelor, academician.

Fiecare generație și-a imaginat că ar putea construi o lume ideală, fără să înțeleagă întotdeauna că doar elitele pot orienta cursul unei societăți, care trebuie să fie organic. Acum se duce o luptă între globalizare și naționalism, iar ambele expresii se aud din gura politicienilor. Părinții globalizării și-au închipuit că pot uniformiza lumea printr-o limbă unică, aceleași obiceiuri, credințe, veșminte, alimentație etc. Naționaliștii au făcut și ei suficiente erori, dar a fi naționalist înseamnă să îți iubești națiunea. Acest fapt nu presupune însă că urăști alte nații, iar aici se face o altă eroare, naționalismul confundându-se cu șovinismul și xenofobia. În ceea ce privește unitatea între oameni, să-l cităm pe antropologul Francisc Rainer, care ne atenționează că „această unitate se cuvine nu numai să o observăm și să o declarăm, ci și să o trăim”. – Mircea Gelu Buta

Prefaţă de Alex Drace-Francis Postfață de Ana Bărbulescu Coeditare cu Editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” Ultima carte a lui Natalie Zemon Davis, care și-a câștigat faima printre istorici încă din anii 1980 și a fost profesoară la Princeton University, e despre bine-cunoscutul filolog Lazăr Șăineanu, elev al lui Hasdeu, specialist deopotrivă în limba română, idiș și franceza veche, în special cea din opera lui Rabelais. Volumul urmărește viața și opera atât de variată a lui Lazăr Șăineanu, condiția lui de evreu în România, rivalitățile cu alți lingviști de aici și respingerea de două ori a cererii sale de cetățenie, lucrările lui despre limba română, dar și cele despre limba idiș ori legăturile cu alți evrei mai mult sau mai puțin celebri, iar în final perioada de după emigrarea în Franța și renumele pe care și l-a câștigat acolo. Davis folosește „viața multifațetată” a lui Șăineanu ca o fereastră către strategiile de supraviețuire ale intelectualilor evrei care se confruntă cu antisemitismul european de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Prefață de François Furet

„Ceea ce s-a petrecut la închisoarea din Piteşti între 1949 şi 1952 merită un loc aparte în înspăimântătorul repertoriu al ororilor concentraţionare ale veacului al XX-lea.

«Fenomenul Piteşti» aparţine aceluiaşi registru, la care vine însă cu o trăsătură specifică: utilizarea sistematică a torturării deţinuţilor de către alţi deţinuţi. Ideea îi aparţine pedagogului sovietic Makarenko (1888–1939), specialist în delincvenţa juvenilă şi partizan al reeducării deţinuţilor tineri cu ajutorul deţinuţilor mai vechi, aflaţi pe calea cea bună, dar făcând parte din aceeaşi clasă de vârstă.

Virgil Ierunca povesteşte una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră. Deţinuţi torturaţi cu un sadism de-a dreptul extravagant – dacă sadismul poate fi astfel –, torţionarii lor impunându-le să tortureze la rândul lor, ca să li se conteste însăşi calitatea de victime. În ultima fază a ciclului, nefericiţii sunt constrânşi să-şi tortureze cei mai buni prieteni, ca dovadă a convertirii lor lăuntrice. Toată lumea a fost torturată, toată lumea a torturat. Cei morţi acolo şi cei care au supravieţuit au fost privaţi până şi de propria lor nefericire. Virgil Ierunca a avut curajul să intre în acest infern şi să-i devină istoric, pentru edificarea generaţiilor viitoare.“ — FRANÇOIS FURET

VIRGIL IERUNCA s-a născut la 16 august 1920, la Lădești (Vâlcea). A făcut studii liceale la Râmnicu-Vâlcea și la Liceul „Spiru Haret“ din București. Obține licența în litere și filozofie la Universitatea din București. Paralel cu studiile universitare, este redactor la ziarul Timpul (sub direcția lui Mircea Grigorescu) și unul dintre întemeietorii revistei Albatros, suprimată de regimul antonescian. Împreună cu Ion Caraion, a editat revista Agora (în mai multe limbi), suprimată de cenzura comunistă, în 1947. A colaborat la Revista Fundațiilor Regale, Vremea, Fapta, Viața românească, Universul literar, Kalende etc. În decembrie 1946 părăsește România, obținând o bursă a guvernului francez. Se stabilește definitiv în Franța, unde desfășoară o bogată și rodnică activitate culturală. Între anii 1952 și 1975 este redactor cultural în cadrul emisiunilor pentru străinătate ale Radiodifuziunii Franceze („Cronica ideilor“) și redactor politic al emisiunii în limba română. Din 1975 este cercetător la Centrul Național de Cercetare Științifică (C.N.R.S.), Secția filozofie, și colaborator al postului de radio Europa Liberă. În exil, sub egida lui Mircea Eliade, redactează prima revistă românească de literatură, Luceafărul. Ea este urmată de alte publicații: Caete de Dor, România muncitoare, Limite, Ethos. Colaborează activ și la alte ziare și reviste românești din exil. Elaborează articole despre cultura românească în diferite dicționare și enciclopedii din Franța și Germania, dintre care menționăm: „Literatura română“, în Encyclopédie de la Pléiade (Gallimard, Paris, 1957; ed. a II-a, 1968); „Literatura română“, în Histoire générale des littératures (Quillet, Paris, 1961); „Scriitori români“, în Dictionnaire des littératures (Presses Universitaires de France, Paris, 1968); „Literatura română“, în Lexicon der Weltliteratur im 20 Jahrhundert (Freiburg, Basel, Viena, 1961); „Scriitori și pictori români“, în Dictionnaire du surréalisme et ses environs (Office du Livre, Fribourg, 1982). Volume publicate în limba română: Românește (Fundația Regală Universitară „Carol I“, Paris, 1964, și Editura Humanitas, București, 1991); Pitești (Editura Limite, Madrid, 1981, și, sub titlul Fenomenul Pitești, la Editura Humanitas, București, 1990); Subiect și predicat (Editura Humanitas, București, 1993). Ediții critice (Al. Busuioceanu, G.M. Cantacuzino etc.), versuri în antologii publicate în exil. A murit la 28 septembrie 2006, la Paris.

Evoluție economică și dezvoltare urbanistică Într-un oraș despre care comuniștii spuneau că, înaintea venirii lor la putere, era „orașul în care nu se întâmpla nimic”, efervescența dezvoltării socialiste a lăsat ca moștenire mulțimea de orășeni, foști muncitori, și o mulțime de blocuri. O parte importantă a locuitorilor de azi provin din rândul celor care au migrat din zonele rurale limitrofe, ce aparținuseră fostului județ Slam-Râmnic, în vremurile când orașului i se profețea că va deveni un centru industrial. Deși mutarea de la sat la oraș, de la casă la apartament, a însemnat o schimbare radicală, noii orășeni s-au adaptat mult mai ușor la noua realitate decât orășenii vechi, mai ales cei cărora li s-au confiscat proprietățile, care au trăit în toată perioada comunistă drama de a fi considerați cetățeni cu „origini nesănătoase”. Considerăm că lucrarea de față vine să umple un gol în istoriografia locală, prin evidențierea impactului pe care transformările sociale, economice și urbanistice impuse de regimul comunist le-au avut asupra orașului Râmnicu Sărat, un vechi târg comercial și veche reședință de județ.

Lucrarea de față a domnului Florin-Vasile Șomlea reprezintă o veritabilă „diagnoză” a fenomenului „dreptei” politice românești într-un context european, un „tom” care completează o primă abordare de gen, cea despre liberalism, care la vremea sa a constituit un succes! În acest volum remarcabil, fruct al mai multor ani de cercetare, autorul își extinde evaluările îmbogățind analiza pe un subiect care presupune urmărirea metamorfozelor politice multiple care au avut loc în familia „popularilor” de la noi. Întreprinderea științifică a domnului Florin-Vasile Șomlea este importantă din mai multe puncte de vedere.

Personajul care ni se dezvăluie în aceste pagini face parte din episodul atentatului anarhist de la Senat, soldat cu 3 victime. În noaptea de 7/8 decembrie 1920 Max Goldstein, artizanul bombei, însoțit de Leon Lichtblau, student, traversează centrul Bucureștiului, într-o iarna grea, cu multă zăpadă, ger și viscol. Ajung la etajul întâi al Universității și plantează bomba. Din troikă lipsește personajul acestei cărți, Saul Ozias. Participase la pregătiri, dar în ultima clipă s-a desistat, spunând că nu crede în mijloacele violente ale luptei revoluționare. Puțin înainte de ora 15.00, a doua zi, bomba face explozie. Explozia s-a soldat cu 3 victime: ministrul Dimitrie Greceanu, episcopul de Oradea, Demetriu Radu și senatorul Spirea Gheorghiu. Presa a presupus, ca și organele de anchetă, că atentatul a fost comandat de agenții ruși. De ce? Ar fi fost vorba de provocarea haosului, care să ducă la o revolta, poate chiar la revoluție și preluarea puterii de către bolșevicii locali instigați de Moscova.

„Deopotrivă erudită și accesibilă, impresionanta sinteză oferită de Igor Caşu vine să umple un gol istoriografic regretabil și nejustificat. Acum nu va mai fi posibil să spui: N-am ştiut ori Nu cunosc subiectul. (…) Nu se lasă influențat de acele mode care pun accentul pe o istoricitate impersonală, pe social în detrimentul politicului, ca și cum cele două ar putea fi cumva separate. În Moldova sovietizată politicul a dictat toate opțiunile sociale, economice, culturale. Dacă nu acceptăm acest fapt, neglijăm chiar natura sistemului. lar politicul era el însuși impregnat de ideologie.” (Vladimir TISMĂNEANU)

Mișcarea Legionară este și astăzi o hârtie de turnesol a societății românești, astfel că o nouă cercetare, care ține cont de toate aspectele fenomenului, e binevenită. Istoricul Cristian Manolachi reușește per­formanța unei sinteze cuprinzătoare – de la contextul politic la ideologia mișcării, la bazele ei sociale, organizare, facțiuni și jocuri de putere –, adăugând o serie de întrebări și unghiuri noi de abordare.

Cine au fost anonimii care au luptat în acest război civil ce cuprinsese societatea românească? Cine au fost victimele – evrei, români, oameni politici, studenți, comercianți, liberali sau carliști, țărăniști sau frați legionari din facțiuni adverse? Care a fost reacția autorităților? De ce nu și-a făcut justiția datoria aproape niciodată? Care era climatul opiniei publice? Cum arăta propaganda? Cum arăta frica?

Dincolo de inventarul minuțios al crimelor Legiunii, care întrec în inventivitate macabră orice alt episod violent din istoria politică a României, cum a fost, de fapt, cu putință punerea în funcțiune a mecanismului crimelor? La aproape un secol de la înființarea Mișcării Legionare, ecourile acelei epoci sumbre sunt departe de a se fi stins. Mai mult decât o cercetare istorică, cartea lui Cristian Manolachi este o lecție și un avertisment.

„Investigația lui Cristian Manolachi aduce o contribuţie importantă la elucidarea mecanismelor violenței, restituind și analizând formele pe care aceasta le-a îmbrăcat în viața politică a României interbelice, dar și climatul mental în care s-au născut atitudinile violente care au condus la punerea în act a asasinatelor politice. O cercetare cu atât mai actuală azi, când fenomenul violenței își face din nou loc în societate, sub cele mai diverse aspecte și forme.“ — TOADER NICOARĂ

Acest volum captivant reface, cu precizie și profunzime, o sută de ani cruciali pentru destinul național, perioada 1821-1918. Este o epocă marcată de redeșteptare, reforme profunde și afirmare pe scena europeană, culminând cu împlinirea idealului național – Marea Unire.

Concepută ca un manual universitar, lucrarea este un ghid indispensabil pentru studenții de la specializarea Istorie, dar și o resursă valoroasă pentru profesori, cercetători și pentru oricine dorește o înțelegere aprofundată, clară și concisă a acestei epoci definitorii. Autorii, universitari cu o vastă experiență la catedră, au integrat cele mai recente perspective historiografice, oferind o lucrare actualizată și extrem de bine structurată.

Ce veți găsi în paginile cărții:

• Contextul Mișcării de la 1821: O analiză detaliată a evenimentelor care au dus la revoluția lui Tudor Vladimirescu și la căderea regimului fanariot.
• Regulamentele Organice și Domniile Regulamentare: Fundamentele modernizării administrative și sociale a Principatelor.
• Revoluția de la 1848: Aspirațiile, eșecurile și moștenirea mișcării pașoptiste în toate teritoriile românești.
• Unirea Principatelor și Domnia lui Cuza: De la dubla alegere la marile reforme care au pus bazele statului unitar.
• Instaurarea Monarhiei Constituționale: Alegerea lui Carol I, elaborarea Constituției de la 1866 și primii ani de domnie.
• Războiul de Independență (1877-1878): Contextul european al Crizei Orientale, proclamarea Independenței și recunoașterea internațională la Berlin.
• Evoluția Partidelor Politice: Analiza Partidului Național-Liberal și a Partidului Conservator, pilonii vieții politice moderne.
• Politica Externă și Diplomația: Alianța cu Puterile Centrale și rolul României în războaiele balcanice.
• Românii de peste Hotare: Situația națională a românilor din Transilvania, Banat, Bucovina, Basarabia și Dobrogea sub stăpâniri străine.
• Primul Război Mondial și Marea Unire: Participarea României la conflict, rezistența din Moldova și triumful Unirii Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei în 1918.

Peste patru decenii de comunism românesc. O perioadă întunecată, complexă, care încă ne modelează prezentul.

Volumul „Scurtă istorie a comunismului românesc (1948-1989)”, ediția a II-a revizuită a lucrării inițiale Traversând infernul, semnat de istoricul Cezar Stanciu, oferă o sinteză concisă și riguroasă a acestei epoci cruciale. Cartea analizează mecanismele care au transformat fundamental societatea românească, de la instaurarea forțată a regimului până la prăbușirea sa spectaculoasă în decembrie 1989.

Cum a fost posibilă o represiune de o asemenea amploare, cu închisori politice, Canalul Morții și experimentul Pitești? Ce impact a avut ingineria socială a „omului nou” asupra vieții cotidiene, a libertăților individuale și a familiei, prin măsuri precum interzicerea avorturilor și supravegherea constantă? Cum s-a transformat economia de la ambiții uriașe la faliment total, marcat de penurie și proiecte megalomane? De ce a ales România o cale „independentă” pe scena internațională, pentru a ajunge în final la o izolare deplină? Și cum a reacționat cultura sub cenzură și cultul personalității?

Această lucrare este un ghid indispensabil pentru generațiile actuale și viitoare. Într-o lume în care adevărul istoric este adesea contestat, cartea lui Cezar Stanciu este un avertisment necesar și o invitație la înțelegerea profundă a unui trecut care refuză să fie uitat.

Conf. univ. dr. Cezar Stanciu este un istoric, profesor și publicist recunoscut, cu o contribuție substanțială în istoriografia românească și internațională. S-a impus prin analizele sale detaliate asupra Războiului Rece, a sistemului internațional postbelic și, în special, a comunismului românesc. Autor a numeroase cărți de specialitate și zeci de articole în reviste academice de prestigiu, cercetările sale acoperă teme variate, de la divizarea Europei și crizele din Blocul Sovietic la diplomația globală a anilor ’60-’80.

Printre lucrările sale notabile se numără: Devotaţi Kremlinului. Alinierea Politicii externe româneşti la cea sovietică în anii ’50, Frăţia socialistă. Politica RPR faţă de ţările „lagărului socialist” 1948-1964, Războiul Nervilor. Dispute Ceauşescu-Brejnev. 1965-1971, Nicolae Ceaușescu și mișcarea comunistă internațională (1967-1976), Prietenul de la Belgrad. Întâlnirile Ceaușescu – Tito (1966-1979), precum și recenta RĂZBOIUL RECE și LUMEA BIPOLARĂ. O istorie a lumii (1945–1991), publicată în 2026.

Lucrarea profesorului Cezar Stanciu se distinge printr-o analiză riguroasă și echilibrată a tuturor fațetelor regimului comunist din România, de la instaurarea sa forțată până la colapsul dramatic din decembrie 1989. Pe parcursul capitolelor, cititorul este ghidat printr-o poveste a transformărilor radicale, a speranțelor iluzorii și a realităților brutale care au modelat societatea românească timp de peste patru decenii.

Ce aduce nou această ediție? Păstrând calitatea academică și claritatea expunerii care au consacrat prima ediție, volumul de față beneficiază de o revizuire atentă și de integrarea celor mai recente cercetări istorice. Noul titlu, „Scurtă istorie a comunismului românesc (1948-1989)”, reflectă mai fidel caracterul de sinteză academică și o face mai accesibilă publicului larg și studenților, facilitând în același timp căutarea și identificarea ei ca un ghid esențial al perioadei.

Tematici Abordate:

• Instaurarea și Consolidarea Regimului: Analiza metodelor de represiune (Securitate, închisori politice, experimentul Pitești, Canalul Morții, deportările) și a procesului de colectivizare forțată, inclusiv rezistența armată anticomunistă din munți.
• Ingineria Socială și „Omul Nou”: Impactul profund al regimului asupra vieții cotidiene, a familiei, a libertăților individuale (interzicerea avorturilor, supravegherea, controlul culturii și religiei).
• Economia Planificată: Drumul de la industrializarea forțată la criza profundă a anilor ’80, marcată de raționalizări draconice, penurii și proiecte megalomane, care au adus țara în pragul falimentului.
• Politica Externă și Cursul „Independent”: De la alinierea totală la Moscova, la tentativa de „desatelizare” sub Gheorghiu-Dej și politica de pseudo-independență a lui Ceaușescu (1968, relațiile cu Occidentul), până la izolarea internațională completă.
• Cultura sub Cenzură și Cultul Personalității: Rolul artei și literaturii în slujba partidului, proletcultismul, rescrierea istoriei, protocronismul și cultul personalității, dar și modalitățile prin care creația autentică și dizidența au supraviețuit.
• Prăbușirea Regimului: Contextul regional al anului 1989 și evenimentele dramatice de la Timișoara și București, care au pus capăt celor peste patru decenii de dictatură comunistă.