Istorie universală

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 271-300 din 2258

  • Marea carte a inumanității. O istorie a ororilor în 100 de episoade
    125.80 LEI

    „O carte ciudată, sclipitoare, despre care se poate discuta la nesfârşit şi care ar trebui să se afle la îndemâna tuturor celor care studiază istoria.“ — Kirkus Reviews

    Matthew White s-a înhămat la o întreprindere pe care nici un istoric de profesie nu şi-a asumat-o până acum: aceea de a selecta din mulţimea de hecatombe cu care este presărată istoria cele o sută de atrocităţi care au făcut cel mai mare număr de victime. Pornind de la războaiele medice şi ajungând până la Africa zilelor noastre, White ne oferă o istorie a omenirii axată pe marile mase fără nume care au tras mereu ponoasele de pe urma ambiţiilor conducătorilor lor: greci, chinezi şi azteci, germani, englezi şi ruşi sunt prinşi într-o suită nesfârşită de campanii de cucerire, conflicte civile, epurări etnice sau războaie coloniale.

    Din învălmăşeala evenimentelor se desprind fapte curioase şi concluzii surprinzătoare. Haosul se dovedeşte a fi mai ucigător decât tirania. Pe timp de război e mai sigur să fii în armată decât să faci parte din populaţia civilă. Spre deosebire de celelalte ţări cu populaţie numeroasă, India a pornit rareori războaie de cucerire. Adesea, marii dictatori nu s-au născut în sânul naţiunii pe care au condus-o apoi cu mână de fier: Napoleon era corsican, Stalin – georgian, Hitler – austriac.  Deşi are în spate un efort enorm de documentare, cartea nu sacrifică fluenţa naraţiunii pe altarul discursului academic. Matthew White ştie să povestească despre oameni şi locuri şi să ofere statistici fără să rămână împotmolit în ele. Nu ţine predici, ci lasă faptele să vorbească şi se mărgineşte să condamne barbaria cu armele ironiei, de vreme ce inumanitatea, laitmotivul acestei istorii a umanităţii, transpare de la sine.

  • Civilizația
    62.37 LEI

    O panoramă a artei și arhitecturii occidentale de la prăbușirea Imperiului Roman și până la izbucnirea Primului Război Mondial, Civilizația lui Kenneth Clark narativizează literar cele treisprezece episoade ale serialului BBC montate de autor în 1969. Considerând că o civilizație poate fi, mai presus de toate, judecată prin arhitectura pe care a lăsat-o în urmă, Clark călătorește prin insulele Irlandei din secolul al VI-lea, prin Florența renascentistă și New Yorkul modern și arată efortul colectiv al oamenilor care au vrut să spună adevărul despre societatea lor. Se desfășoară astfel o distribuție impresionantă de personaje care și-au dăruit toată energia pentru a ne lărgi înțelegerea lumii și a civilizației noastre. De asemenea, Kenneth Clark scoate în evidență capodoperele pe care le-au creat — în arhitectură, sculptură și pictură, filosofie, poezie și muzică —, de la Școala din Atena a lui Rafael și până la podurile lui Brunel.

  • Pacea care a pus capat pacii
    105.71 LEI
    Epuizat din stoc

    Orientul Mijlociu este de multă vreme o regiune a religiilor, a ideologiilor, a naționalismelor și a ambițiilor rivale. Toate aceste conflicte – inclusiv ostilitățile dintre arabi și israelieni și provocările violente reprezentate de sectele irakiene aflate în competiție – sunt înrădăcinate în moștenirea politică a regiunii: aranjamentele, unificările și diviziunile impuse de Aliați după Primul Război Mondial.

    În Pacea care a pus capăt păcii, David Fromkin dezvăluie cum și de ce Aliații au ajuns să refacă geografia și politica Orientului Mijlociu, trasând linii pe o hartă goală, linii care vor deveni, până la urmă, noile țări Irak, Israel, Iordania și Liban. Concentrându-se pe anii formatori 1914–1922, când totul, inclusiv o alianță între naționalismul arab și sionism, părea posibil, Fromkin ridică întrebări importante, cea mai importantă fiind de ce lucrurile au fost făcute așa cum au fost făcute. Bătălia actuală pentru o patrie palestiniană își are rădăcinile în aceste evenimente care au avut loc acum 85 de ani.

  • Aventura ideilor. Cum ne putem elibera din mrejele ideologiilor totalitare
    62.37 LEI

    Selecția textelor și prefață de Monica Got

    „Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ

    „Uneori, câte un profesor de științe politice, dacă are carismă, se poate declara mulțumit când reușește să-și cucerească studenții. Dacă are darul comunicării, ajunge să se facă auzit și dincolo de catedra lui. Rarisime sunt figurile academice care devin voci publice. Însă profesorii universitari ce influențeză istoria pe care o predau sunt unici într-un loc și o epocă. E cazul lui Vladimir Tismăneanu, cu a sa Comisie prezidențială omonimă ce a etichetat comunismul, cu o formulă de neuitat, drept ilegitim și criminal. Sunt reunite aici reflecții pasionante despre secolul tuturor dezastrelor și despre anii pe care îi trăim.“ — VASILE POPOVICI

    „Aceasta este istoria istoriilor comunismului. Analiza unui regim, dar și a fascinației savante pentru această formă de religie seculară. Volumul lui Vladimir Tismăneanu este o contribuție esențială la înțelegerea tensiunilor din «lagărul socialist» și a dezintegrării sale. Cititorul este invitat să participe la aceste veritabile exerciții de gândire politică.“ — CĂTĂLIN AVRAMESCU

  • Moscova provoacă lumea
    60.26 LEI

    „Scrisa in anii 1949-1950, cand se vorbea adesea despre posibilitatea inceperii celui de-al treilea Razboi Mondial, si publicata la Londra la sfarsitul anului 1986, cand debutasera politicile de perestroika si glasnost ale lui Mihail Gorbaciov, cartea lui Ion Ratiu intitulata Moscova provoaca lumea a lansat, inca de atunci, un avertisment clar pentru Occident: ambitiile imperiale ale Rusiei nu vor inceta niciodata. Ratiu a fost un politician vizionar, asa cum acest volum dovedeste cu prisosinta.”

  • Salonul Kitty
    50.74 LEI

    Salonul Kitty a fost un renumit bordel exclusivist din Berlin, care oferea servicii clienților VIP din înalta societate atât în perioada Republicii de la Weimar, cât și după ascensiunea lui Hitler la putere.

    Cu puțin timp înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost transformat de serviciile secrete naziste într-un „post de ascultare” sofisticat, destinat spionării vizitatorilor VIP, atât străini, cât și indigeni, cu ajutorul unor microfoane ascunse și al unor „amatoare” special pregătite pentru această misiune: prostituate-spioane, care obțineau informații indiscrete de la clienții lor în timpul conversațiilor de alcov, după partidele erotice.

  • Manuscrisele de la Marea Moartă. O istorie adusă la zi
    58.14 LEI

    În anul 1947, în peșterile din Deșertul Iudeii au fost găsite o serie de manuscrise ebraice misterioase; descoperirea a zguduit nu doar comunitatea științifică, ci și întreaga creștinătate.

    Până atunci, cele mai vechi manuscrise ale Bibliei ebraice datau din veacul al X-lea după Cristos; cele descoperite acum la Qumran erau mai vechi cu un mileniu. Nu doar atât: ele dovedeau că autorii lor, misterioasa sectă apocaliptică a esenienilor, erau uluitor de asemănători cu primii creștini în privința doctrinei și ritualurilor. Să fi fost esenienii primii adepți ai lui Cristos, sau oare aceștia din urmă vor fi provenit din comunitatea de la Qumran? Ce legătură este între esenieni și Noul Testament? Controversatele manuscrise pot oare să rescrie acum istoria creștinismului timpuriu, răsturnând tot ceea ce știam despre Isus și ucenicii săi?

    Dincolo de tumultul mediatic, cartea de față, alcătuită chiar de către unul dintre editorii și traducătorii Manuscriselor de la Marea Moartă, ne oferă o perspectivă limpede și echilibrată despre originea, istoria, conținutul și impactul acestora, precum și răspunsuri la aceste tulburătoare întrebări.

    „Acesta va fi un timp al mântuirii pentru poporul lui Dumnezeu, un timp de domnie pentru toți cei ai Lui și de nimicire veșnică pentru toți cei ai lui Belial. Nelegiuirea va fi nimicită și nu va mai fi nici o rămășiță; pentru fiii întunericului nu va fi scăpare. Fiii dreptății vor străluci până la marginile pământului până se vor sfârși vremurile întunericului, iar când va hotărî Dumnezeu, slava lui măreață va străluci pe vecie pentru pacea, binecuvântarea, slava, bucuria și viața lungă a fiilor luminii.“ — Manuscrisele de la Marea Moartă, Manualul războiului 1, 5–9

  • Iisus, Dumnezeu si Om. Cum au modelat patru patriarhi, trei împărătese și doi împărați 1500 de ani de creștinism
    52.75 LEI

    Conflictele ideologice din Evul Mediu care au schimbat Biserica Ortodoxă pentru totdeauna

    Secolul al V-lea a fost marcat de o serie de conflicte ideologice, comploturi sângeroase și manevre politice, susținute de nouă personaje-cheie, ale căror efecte se resimt până în ziua de azi în Biserica Ortodoxă. Philip Jenkins, specialist în științe socioumane și în studii religioase, argumentează că, în lipsa acestor intrigi, predicile bisericii de acum ar arăta diferit. Întrebarea este însă: cât de diferit?

    În timp ce în creștinism natura umană a lui Iisus este văzută ca o completare a celei dumnezeiești, în Biblie, dualitatea identității Mântuitorului nu este la fel de certă. Această ambiguitate a stat la baza a numeroase conflicte. Timp de patru sute de ani, orașe întregi au fost arse din temelii și mii de credincioși au fost uciși în lupte sângeroase pentru eliminarea ereziei din discursul public. Aceste conflicte, fascinante prin cruzimea și semnificațiile lor complexe, sunt astăzi analizate de autor ca o mărturie a unei epoci tulburi, unde lupta pentru credința cea dreaptă devenise mai importantă decât credința însăși.

    Prin această carte, Philip Jenkins ne permite să aruncăm o privire în spatele cortinei, să asistăm la unele dintre cele mai controversate și mai polarizante dispute religioase și să cunoaștem personajele care au modelat modul în care noi astăzi îl percepem pe Iisus.

  • China după Mao. Ascensiunea unei superputeri
    79.00 LEI
    De la moartea lui Mao în 1976, China a cunoscut o ascensiune economică fulgurantă. Acest „miracol” nu a fost însă însoţit în plan politic de un proces de democratizare. Partidul Comunist a continuat să se îmbogăţească şi să-şi consolideze dictatura, exercitând un control drastic asupra populaţiei şi instituind unul dintre cele mai sofisticate sisteme de supraveghere în masă existente în lume. Beneficiind de acces la sute de documente inedite – procese-verbale secrete ale şedinţelor conducerii superioare a partidului, arhive locale sau rapoarte bancare confidenţiale –, Frank Dikötter analizează politica importului de tehnologie, reprimarea brutală a mişcărilor care au culminat cu evenimentele din piaţa Tian’anmen în 1989, câştigul obţinut de China în urma crizei financiare mondiale din 2008 şi strategiile agresive aplicate de aceasta pe scena internaţională. Purtându-l pe cititor din inima celor mai îndepărtate sate şi până în spectaculoasele metropole industriale şi comerciale, autorul spune fascinanta poveste a intrigilor politice şi a epurărilor făcute sub pretextul luptei anticorupţie care au frământat ţara în ultimii patruzeci şi cinci de ani pentru a scoate la iveală ambiţiile economice, diplomatice şi militare ale gigantului asiatic, dar şi pentru a arăta de ce acesta s-ar putea dovedi până la urmă un colos cu picioare de lut.
  • Parisul la răscruce
    73.89 LEI
    Epuizat din stoc

    În această nouă carte din seria dedicată celui mai iubit oraș al lumii, Mary McAuliffe merge pe urmele intelectualilor și al elitei pariziene din anii 1930, un deceniu tumultuos, cu petreceri zgomotoase și mișcări de stradă. Viața celor mai importante personalități din lumea artistică și mondenă a Parisului, din anii ʼ30 ai secolului al XX-lea până la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial.

    Vom afla cum se desfășura viața celor mai cunoscuți parizieni, cu bucurii și necazuri, iubiri și despărțiri, realizări și eșecuri. Totodată, vom descoperi felul în care Marele Crah de pe Wall Street i-a afectat pe cei mai vestiți locuitori ai Parisului și cum priveau ascensiunea lui Adolf Hitler în Germania personalități precum André Gide, Simone de Beauvoir sau Jean Renoir.

    Intrarea germanilor în Franța și, mai ales, marșul acestora pe străzile Orașului Luminilor au produs o puternică impresie, amintindu-le locuitorilor de catastrofalul război franco-prusac din perioada 1870–1871.

    Cu ajutorul fotografiilor care îmbogățesc volumul, formidabila epocă a anilor 1930 este readusă la viață.

    „Intensă, fascinantă și inteligent țesută, această împletire de povești din tulburii ani 1930 ne arată modul în care lumea politică pariziană și cea artistică s-au reunit în marșul impetuos al istoriei.” LAIRD EASTON, autorul cărții The Red Count

  • Monarhia Habsburgica (1848-1918) (vol VI): Relatii politice si comerciale
    73.95 LEI
    O sinteza in sase volume a monumentalei lucrari Die Habsburgermonarchie 1848‑1918, editata de Comisia pentru Istoria Monarhiei Austro-Ungare din cadrul Academiei de Stiinte a Austriei
     
    Studiile din volumul de fata, ultimul dintre cele sase ale monografiei istorice dedicate Habsburgilor, trateaza relatiile economice ale Monarhiei din perspectiva dificultatilor cu care se confrunta aceasta intr‑o epoca a afirmarii natiunilor si statelor nationale. Speram sa oferim specialistilor si publicului larg o noua perspectiva asupra istoriei atat de complicate a Monarhiei Habsburgice, in interiorul careia o buna parte a poporului roman a beneficiat de cadrele politice, juridice, culturale, religioase si economice ale unui stat de drept (chiar daca imperfect) ce a permis si a favorizat in mare masura aparitia si afirmarea unei identitati de factura filooccidentala. Speram, de asemenea, ca aceasta serie va contribui la formarea unei imagini mai apropiate de realitate a unei Monarhii care timp de secole a inlesnit pastrarea caracterului crestin al Europei si extinderea granitelor Europei, reusind totodata sa opreasca inaintarea Rusiei tariste spre Apus, ba chiar sa o infranga in Primul Razboi Mondial si sa faca posibila eliberarea unor popoare subjugate de secole de puterea de la Rasarit. - Rudolf Graf
     
    Textele aduc o contributie esentiala la cunoasterea monarhiei dunarene si mai ales la evidentierea efectelor de durata ale stapanirii austriece in provinciile romanesti sau la detalierea relatiilor dintre Regatul Romaniei si Imperiul Habsburgic sau (intre 1867 si 1918) cel Austro-Ungar. Viziunile reputatilor istorici ai vremii vor putea fi de acum coroborate mai usor cu cercetarile si concluziile specialistilor din Romania, imbunatatind astfel fresca reconstituirii trecutului comun european, in spiritul adevarului omeneste posibil, mereu perfectibil. - Ioan-Aurel Pop
  • Cronica anonimă a Primei Cruciade. Faptele francilor și ale celorlalți pelerini ierusalimiteni
    32.19 LEI

    Lipsa de interes pentru cunoașterea dovezilor literare de prim rang a încurajat, la nivel larg, înmulțirea exagerată a clișeelor și a prejudecăților referitoare la rolul Bisericii în lupta pentru eliberarea Locurilor Sfinte.

    Cruciada I reprezintă dovada de compatibilitate a părților unui organism care încă mai păstra un suflu unitar. Și dacă întâia mișcare cruciată poartă mesajul sublim (poate ultimul din istorie) al unei Europe cu suflet creștin, alipită cu ambele sale brațe (cel răsăritean și cel apusean) de idealul unității în, prin și pentru Hristos, tot ea poartă și cel mai cumplit avertisment: până și cel mai pur suflet poate fi corupt, până la desfigurare, de slava deșartă.

    Cartea de față reușește să deschidă o poartă a timpului către o epocă demult apusă. Mai presus chiar decât importantele date istorice furnizate „la cald” de către unul dintre participanții la Cruciada I este reproducerea fidelă a sentimentelor și a judecăților sale cu privire la circumstanțele extreme prin care a trecut.

  • Împăratul Teodosian - patronul universalismului roman şi al ecumenicității Bisericii
    60.25 LEI

    Răscolind prin cotloanele timpului te pândesc două mari pericole: să te pierzi sau să îşi pierzi credinţa, şi avansând pe firul cercetării pot spune că în ciuda intenţiei de a demistifica subiectul şi de a evidenţia tipare ale unor acţiuni premeditate cu un anumit rezultat scontat, a trebuit să accept resemnat intervenţia miraculoasă a degetului lui Dumnezeu, Care acţionează în istorie şi îi corectează cursul.
    Lucrarea de faţă îşi propune să recupereze izvoarele şi să prezinte cadrul istoric şi raporturile dintre Biserică şi Stat în intervalul 379-438, dar şi să suprindă procesele care au contribuit la cristalizarea unei situaţii cadru în care s-a dezvoltat Imperiul Bizantin în baza moştenirii ideologice teodosiene şi a creştinsimului de factură niceeană, deoarece lui Teodosie cel Mare şi urmaşilor săi le revine meritul de a fi schimbat, împotriva tuturor şanselor, direcţia de încreştinare a Europei prin eliminarea semiarianismului de toate culorile. Din acest motiv, posteritatea le datorează dacă nu un cult pe măsura celui pentru Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, atunci cel puţin o amintire pioasă şi o (re)cunoaştere a calităţii de patroni ai universalismului roman şi ai ecumenicităţii Bisericii.

  • Cină la Roma. Istoria lumii într-o singură masă
    55.92 LEI
    Epuizat din stoc

    O carte amuzantă, fascinantă și originală

    Andreas Viestad, un renumit critic de restaurante și un reputat specialist scandinav în gastronomie, ne serveşte, pagină cu pagină, un regal culinar şi istoric. O masă în Cetatea Eternă se transformă într-un pretext pentru a explora în tandem istoria omenirii și a bucătăriei antice, medievale și moderne. Cină la Roma nu li se adresează numai gurmanzilor; este lectura ideală pentru pofticioşii dornici să descopere atât gustul lumii în care trăim, cât şi savoarea trecutului.

    Textul de față împletește experiența unei cine la restaurantul La Carbonara din Roma cu toate lucrurile incredibile pe care, de fapt, orice masă a zilei ni le poate spune despre trecutul omenirii. În mod special într-un oraș cu o istorie atât de bogată, cum este capitala Romei, suntem tentați să percepem mâncarea gustoasă și băutura ca pe o modalitate de a ne deconecta de la lecția de istorie care ni se servește permanent pe străzi, în muzee, în fața diverselor vestigii. Ne-am obișnuit să privim istoria ca pe o înșiruire de evenimente politice și încleștări militare, ca pe o sumă a acțiunilor și ideilor unor oameni de seamă. Mâncarea se numără printre subiectele de interes numai în contextul în care se discută despre condițiile social-politice care au condus la foamete și criză sau la descoperirea unor noi resurse.

    Autorul propune o perspectivă inovatoare, curajoasă și de-a dreptul fascinantă: mâncarea nu este doar rezultatul istoriei, ci reprezintă în sine un factor determinant al acesteia. Este ea însăși acel factor decisiv care ne-a făcut să ne stabilim într-un anumit loc și să ne organizăm într-un anume fel sau să devenim cei care suntem azi. Mâncarea vorbește despre locurile din care provenim, despre modul nostru de viață și despre ce ne-a motivat și ne-a inspirat. 

  • Istoria lumii in 100 de momente
    65.00 LEI
    De la dominația lui Genghis Han până la primii pași ai lui Armstrong pe Lună, de la Shiva și cel mai vechi cult din lume până la Martin Luther King jr. și al său vis, de la est la vest, de la nord la sud, descoperă cele 100 de momente-cheie care au definit omenirea și au modelat lumea noastră pentru totdeauna. În noua sa carte ambițioasă, Neil Oliver, jurnalist de formație arheolog, ne conduce printr-un tur cuprinzător al lumii, pe parcursul a mii de ani, oferindu-ne perspectiva de care avem nevoie pentru a obține o înțelegere unică și neprețuită a modului în care piesele istoriei umane se îmbină asemenea unui puzzle. Printre aceste 100 de episoade, cititorii vor redescoperi momente celebre – de la apariția tiparului până la nașterea internetului –, dar și surprize – povești inedite și de neuitat care ne vor schimba modul în care privim lumea.
  • Razbunarea geografiei
    63.41 LEI
    Epuizat din stoc
    Pentru a înțelege evenimentele actuale – conflicte religioase, războaie, instabilitate politică – e de ajuns să aruncăm o privire asupra hărții, spune Robert D. Kaplan. Autorul readuce la viață teoriile unor cunoscuți geopoliticieni, susținând că harta este cea care oferă primele indicii pentru a discerne o logică istorică legată de ce va urma și aplicând în mod strălucit aceste idei la crizele din Europa, Rusia, China, subcontinentul indian, Turcia, Iran și Orientul Mijlociu arab.
  • Hanns si Rudolf. Evreul german si capturarea comandantului de la Auschwitz
    49.68 LEI
    O naratiune aparent scrisa dupa tiparul romanului politist, dar a carei tensiune creste fara a se epuiza. In acest volum, documentat istoric, deznodamantul este cunoscut si mai putin important. Victimele se stiu deja de aproape 80 de ani, responsabili si faptasi se dezvaluie rand pe rand. Scopul povestirii este de a ne oferi un raspuns la o intrebare grea: Cum a fost posibil Holocaustul? Care este unul din posibilele portrete psihosociologice ale omului fara umanitate, vinovat pentru masacrul a milioane de evrei in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial? Thomas Harding creioneaza raspunsul pe care tu, cititorule, trebuie sa-l finalizezi. - Alexandru Florian, Institutul Elie Wiesel
  • Amurgul cetăților. Mediterana și capitalele ei pierdute
    89.75 LEI

     De la Alexandru cel Mare la Hannibal, de la Nabucodonosor și Arhimede la lordul Byron și Dante, un arc peste mileniile cuceritorilor romani, bizantini, arabi și nomazi a căror măreție triumfă în șoaptă. Puterea și gloria efemeră a imperiilor, o carte strălucitoare, sofisticată și încântătoare: Tyr, Cartagina, Siracuza, Ravenna și Antiohia concurate doar de Roma, Constantinopol și Ierusalim.

     

    Un tărâm mitic, un țărm care a fost martorul celor mai grandioase civilizații ale lumii, de la zămislire până la pustiire, ce ascunde în străfunduri colbul civilizațiilor pierdute și nave pline de comori.

    O imensitate de apă ce a fost odată cheia puterii globale, un spațiu al traversării și al întâlnirii, de fapt centrul lumii pentru vasele încărcate din toate zările, și spre toate zările, cu mătăsuri, ceramică, alimente, meșteșuguri și oameni care purtau cu ei limbi, culturi, idei și, uneori, arme.

     

    De-a lungul acestor țărmuri străvechi au strălucit cele mai vechi cetăți din lume, din a căror grandoare nu a mai supraviețuit nimic, deoarece distanța de la măreție la anonimat este surprinzător de fragilă. Aceste orașe sunt adevărate palimpseste, cu straturi peste straturi de istorie, cultură și identitate, fiecare făcându-l de neînțeles pe cel de dinaintea lui, fără să excludă pâlpâiri apărute pe neașteptate la suprafață. 

  • Epoca întunecării
    58.14 LEI

    „Vreme îndelungată, istoria distrugerilor provocate de fanatismul creștinilor din primele veacuri a fost ocultată cu bună-știință. Catherine Nixey ne spune această poveste a nimicirii lumii clasice, într-o carte care a stârnit o furtună de polemici. Epoca întunecării ne poartă într-o călătorie de jur împrejurul Mediteranei, de la Roma la Alexandria și din deșerturile Siriei până la Atena, demontând o tradiție plină de stereotipuri și prejudecăți care îi prezintă pe creștini drept victime ale persecuțiilor păgâne. Mutilarea statuilor, arderea marilor biblioteci, dărâmarea Templului lui Serapis din Alexandria, distrugerea Palmyrei, uciderea cu sălbăticie a Hypatiei, actele de vandalism ale monahilor creștini, controlul totalitar asupra vieții private, interzicerea filozofiei, misoginia, intoleranța și ura față de ceilalți sunt ipostazele mai puțin cunoscute ale primelor secole de creștinism. Epoca întunecării scoate la iveală ce s-a pierdut odată cu victoria creștinismului. Este o carte cutremurătoare despre o epocă a distrugerii și disperării, în care Catherine Nixey îmbină cu pricepere și talent tonul serios al cercetătorului cu expresivitatea și cursivitatea jurnalistului. O carte cu adevărat provocatoare, care va pune într-o lumină nouă tot ce știm despre începuturile creștinismului.“ – The Times

    „Cu un curaj ieșit din comun, Catherine Nixey reușește să facă lumină în povestea tristă a intoleranței religioase.“ – The New York Times

    Fotografia de pe copertă: cap al Afroditei mutilat de creştini, Colecția de sculpturi, Muzeul Național de Arheologie din Atena

     

  • Fecioarele lui Dumnezeu. Întemeierea ascetismului în Antichitatea Târzie
    94.35 LEI
    Nașterea ascetismului nu s-a petrecut în izolare. Dezvoltarea ascetismului și monahismului masculin și feminin trebuie înțeleasă în relație reciprocă, precum și în legătură cu un mediu în permanentă schimbare. [...] Din punctul de vedere al instituționalizării, apariția comunităților ascetice organizate pentru femei, în special, poate fi înțeleasă ca o interpretare și modificare progresive a conceptului de „familie” – mai precis, a noțiunii fundamental aristocratice de familia. Potrivit izvoarelor noastre, această reinterpretare s-a petrecut în două direcții diametral opuse: fie printr-o ruptură completă de familie și atributele sale, precum în cazul migrației permanente sau al izolării anahoretice extreme, fie printr-o transformare continuă a familiei, care poate fi văzută ca un proces de îndepărtare de la familia naturală în favoarea celei ascetice.
  • O fata la Auschwitz
    46.51 LEI
    O fata la Auschwitz. Povestea adevarata a unei supravietuitoare, singura din familia sa Cum va reusi o adolescenta sa supravietuiasca singura ororilor de la Auschwitz? Polonia, 1944 Trenul a incetinit si s-a oprit cu un scartait de frane. Aveau senzatia ca asteapta de o vesnicie in vagon, iar cand usile masive s-au deschis in cele din urma, parea sa se fi dezlantuit haosul.
  • Dezertor la comuniști. De la Harvard pe Bulevardul Karl Marx
    68.61 LEI

    Ascensiunea, succesele, impasurile și dispariția ulterioară a Republicii Democrate Germane sunt povestite prin prisma experienței personale de către activistul și scriitorul Victor Grossman.

    Recrut al armatei americane staționate în Europa, Victor Grossman, un înflăcărat om de stânga încă din anii petrecuți la Harvard, și-a părăsit postul într-o zi de august a anului 1952 și a traversat Dunărea din zona austriacă a SUA, spre zona controlată de sovietici. Soarta – adică sovieticii – l-a adus în Germania de Est, acolo unde a rămas, ca observator și participant la evoluția experimentului socialist numit Republica Democrată Germană. Dezertor la comuniști este povestea unui activist și scriitor care a crescut în economia de piață liberă din SUA, a petrecut 38 de ani în economia est-germană și a fost un martor al proceselor prin care a trecut Germania unificată.

    Jurnalist de stânga, Grossman oferă propria interpretare asupra regimurilor politice pe care le-a cunoscut.

  • Razboiul secret. Spioni, coduri si partizani (1939-1945)
    99.00 LEI

    Printre numeroasele carti avand ca autori sau personaje spioni celebri, multe fiind scrieri memorialistice adesea "infrumusetate", lucrarea reputatului istoric militar Max Hastings se remarca printr-o abordare globala si obiectiva a activitatilor de intelligence din timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, coroborata cu evenimentele propriu-zise de pe teatrele de lupta din Europa, Asia, Pacific sau Africa de Nord si completata cu o serie de povesti si detalii captivante. Serviciile de informatii - dintre care mai importante au fost cele din Marea Britanie, Statele Unite, Germania, Uniunea Sovietica si Japonia - au avut un rol esential in desfasurarea ostilitatilor si in configurarea lumii postbelice, chiar daca nu ele au fost cele care au influentat decisiv soarta razboiului, ci puterea armelor, sacrificiile umane si forta economica a combatantilor. Criptarea si spargerea codurilor, interceptarile, fotografierea aeriana, spionii si "cartitele", tradatorii si colaborationistii, interogarea prizonierilor de razboi si, nu in ultimul rand, partizanii si miscarile de gherila au influentat de cele mai multe ori deciziile operative ori s-au razbunat atunci cand au fost ignorate (mai ales in tarile cu regimuri dictatoriale). Razboiul secret este o carte care nu trebuie sa lipseasca din biblioteca oricarui cititor interesat sau pasionat de istoria celui de Al Doilea Razboi Mondial, fie si pentru simplul fapt ca, dupa cum remarca Max Hastings, "asa cum a fost el purtat de natiunile care au luptat in conflictul din 1939-1945, s-ar putea dovedi a fi si razboiul viitorului".

  • Urzeala timpului. Între imperiu şi anarhie, de la Mediterana la China
    68.71 LEI

    „Ce rămâne din valorile universale ale democrației și drepturilor omului azi, când doar o jumătate de lume le mai consideră universale? Robert Kaplan a umblat vreme de decenii prin Orientul Mijlociu, iar cartea pe care a scris-o după atâta amar de călătorii este unul dintre cele mai convingătoare răspunsuri la această întrebare.

    Kaplan este un autor atipic. În anii ’80, a lăsat America pentru statutul de corespondent plătit la bucată în Europa de Est și Orientul Mijlociu. În 1993, a publicat Balkan Ghosts (Fantomele Balcanilor) și a devenit brusc celebru după ce președintele Clinton a fost surprins de un fotoreporter cu cartea în mână.

    Noi, românii, putem reflecta la analogia pe care o face autorul între Palatul Parlamentului de la București și Moscheea Çamlıca a lui Erdoğan. și aceasta nu este singura paralelă între țara noastră și Orientul Mijlociu.“ — IULIAN COMĂNESCU

    „Toate relatările lui Kaplan despre oameni și locuri sunt pătrunse de «inevitabilitatea tragediei» dacă nu învățăm lecțiile istoriei, ale geografiei și ale culturii…“ — Policy

    „Autor de bestselleruri specializat în geopolitică, Kaplan revine la Orientul Mijlociu cu un nou tur de forțță. Profitând de cei 50 de ani de întrevederi cu oficialități, intelectuali, istorici și jurnaliști, și după ce a citit, pare-se, toate lucrările de istorie și cercetările erudite despre acest subiect, de la Herodot la Gibbon și Toynbee…, el ne face să reflectăm la o mulțșime de probleme geopolitice. Vești nu prea îmbucurătoare, dar strălucit expuse.“ — Kirkus

    Urzeala timpului este o carte pe care ar trebui s-o citească oricine vrea să înțeleagă adevăratele forțe care decid războiul și pacea. După decenii de cercetare, și pe baza vastei experiențe în regiunile ale căror isto­rie și perspective le discută, Kaplan se mișcă liber din Afganistan în Kurdistan, din Asia Centrală în Etiopia, pentru a ne arăta în ce fel puterea și conflictele din secolul xx sunt înrădăcinate în realitățile geografiei… Este o carte lucidă și captivantă, de pe urma căreia experții vor avea de profitat și pe care nespeciliștii nu o vor putea lăsa din mână.“ — JOHN GRAY

  • Istoria omenirii
    Preț special 78.50 LEI Preț standard 104.66 LEI

    Ediție actualizată și introducere de Robert Sullivan

    Istoria omenirii. O istorie multimilenară depănată de un mare povestitor. O istorie care poate fi parcursă cu sufletul la gură, într-o săptămână, sau pe îndelete, într-o vacanţă. Iar atunci când închidem cartea rãmânem adânciți în gânduri, pentru că, dincolo de fapte, povestitorul ne pune în față marile întrebări despre lume și om. Ediţia aceasta, adusă la zi, porneşte din zorii timpurilor şi ajunge până la dezvoltarea reţelelor de socializare (Facebook şi Twitter), vorbind despre evenimentele și personalitățile fără de care întreaga istorie a civilizaţiei ar fi fost alta.

  • Amazoanele Mossadului
    65.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Aceasta carte descrie vietile si iubirile agitate, dar si misiunile periculoase ale celor mai mari lohamot ale Mossadului, femeile-razboinic ale serviciului secret israelian. Faptele uimitoare ale acestor femei puternice si curajoase dovedesc ca sunt egalele barbatilor si adesea chiar mai bune decat acestia. In afara de inamicii natiunii, ele au avut de luptat cu o singuratate de multe ori dureroasa, o atitudine uneori neincrezatoare din partea colegilor barbati si au renuntat adesea la visul de a se casatori si de a avea copii. Cu toate acestea, si-au indeplinit cu succes misiunile. Capitolele palpitante ale cartii ne dezvaluie caracterul si realizarile acestor amazoane, de la Yolande, aflata la curtea regelui Farouk al Egiptului, la Dina, cea care a stat aproape de Arhiva Nucleara a Iranului; de la Shula, condamnata la moarte prin spanzurare, la Sigal, care a recrutat cei mai buni agenti musulmani; de la Marcelle, care a sarit de pe geamul incaperii unde era torturata de egipteni, la Yael si Isabel si Danielle, care nu au ezitat sa se aventureze direct in barlogul dusmanului. Linda a supravietuit in mod miraculos Holocaustului, Aliza a daramat barierele, Trioul - trei tinere - a salvat Israelul de un pericol teribil. Si multe alte amazoane au dus la bun sfarsit misiuni uimitoare.

  • Scurtă istorie a lumii în 50 de cărţi
    49.89 LEI

    Descoperă magia lecturii prin intermediul a cincizeci dintre cele mai influente texte scrise vreodată.

    Acest volum cuprinde o listă personalizată cu 50 dintre cele mai influente cărți din toate timpurile, plasându-le pe fiecare în contextul său istoric. De la cărți antice de-a dreptul revoluționare, precum Epopeea lui Ghilgameș și Iliada, la textele sacre și operele de meditație filozofică ale lui Confucius și Platon, trecând prin tratate științifice, „premiere” istorice (cum ar fi prima carte tipărită) și opere culturale cu un impact ce a trecut testul timpului (gândește-te la Shakespeare, Cervantes și Joseph Heller), aceste tomuri sunt, în același timp, produse ale societăților lor și texte vitale în modelarea aceleiași civilizații.

  • Scurtă istorie a lumii în 50 de minciuni
    52.75 LEI

    Istoria minciunilor este irevocabil devastatoare, înglobând ascensiunea și declinul ideologiilor, al religiilor și imperiilor. Cartea de față conține doar 50 dintre acele minciuni, unele interconectate de-a lungul secolelor, altele aparent autonome; însă fiecare neadevăr provoacă val după val în cronologie. Vom explora evoluția minciunii, începând din Lumea antică cu arta timpurie a urzelilor și secretelor politice. Apoi, în Evul Mediu, când se rescrie deja istoria doar pentru a se potrivi cu firul narativ curent, în strânsă legătură cu literatura care proliferează planuri și ideologii false.

    Odată ce ajungem în Epoca modernă timpurie, vedem cum o minciună se transformă din țânțar în armăsar prin intermediul popularizării teoriilor conspirației și a falsificărilor în masă. Noile tehnologii ale secolului al XIX-lea aduc cu sine creșterea și răspândirea informațiilor false – de la trucaje amuzante la scrieri jurnalistice care au schimbat lumea într-o manieră catastrofală. În fine, în secolul XX, vom fi martori ai punctului culminant din evoluția minciunii, care combină o mușamalizare în masă a atrocităților colonialiste, războaie de propagandă și o știre falsă ce a contribuit la uciderea a milioane de oameni.

  • Vikingii
    51.80 LEI
    Vikingii. O istorie completa a razboinicilor nordului. Calator prin istorie Timp de mai bine de doua sute de ani, vikingii au atacat coastele Europei cu furie si brutalitate. In timp ce victimele lor se rugau sa fie crutate de nordicii salbatici, vikingii jefuiau, ucideau si inrobeau populatia locala pe oriunde treceau. In Scandinavia dominata de vikingi, violenta devenise o obisnuinta, mai ales in comunitatile de oameni simpli care se indeletniceau cu agricultura si pescuitul; nimeni nu era in siguranta in fata atacurilor furibunde ale acestor "posedati". Se spunea despre ei ca sunt razboinici aflati la hotarul dintre legenda si realitate, care intrau brusc in transa, faceau spume la gura si atacau tot ce misca - prieten, membru al familiei sau dusman. In Vikingii, cititi despre societatea scandinava, cultura razboiului si calatoriile lor epice din Canada pana in Marea Caspica, in cautarea prazii sau pentru a face negot.
  • Scurtă istorie a Franței. De la Clovis I la Emmanuel Macron
    74.99 LEI

    Artiști, martiri, regi și revoluționari: identitatea națională a Franței este strâns legată de istoria sa bogată și complexă care fascinează lumea și atrage milioane de vizitatori anual, fie că e vorba de castele aristocratice, de muzee care inspiră, de bulevarde pline de viață sau de podgorii sofisticate.

    Jeremy Black ne invită într-o călătorie de la picturile rupestre din Lascaux și originile arhitecturii gotice la Claude Monet, Edgar Degas și frații Lumière și până la revoluția din 1789, la mișcările studențești din 1968 și la gilets jaunes (vestele galbene) de astăzi. Textul său este o interpretare plină de viață a istoriei acestei țări, accentuând natura neașteptată a evenimentelor care au dus la conturarea unei națiuni fragmentate și predispuse la crize, fără să ignore totuși cele mai cunoscute contribuții franceze la filosofia, literatura, arta și arhitectura lumii, pe care le leagă de schimbările militare, politice și culturale ce au dus la dezvoltarea lor.