Istorie universală

Nebunia intru Hristos ar trebui sa fie o forma anonima de sfintenie, care este dezvaluita numai dupa moartea dreptului. Totusi, acest construct conventional a fost in mod inevitabil subminat odata ce nebunia intru Hristos s-a transformat intr-o institutie sociala. Daca cineva incepe sa banuiasca, cata vreme nebunul intru Hristos este inca in viata, ca ar putea exista un anumit sens in nebunia lui, atunci, in teorie, el ar trebui sa-si piarda sfintenia.

Pentru a evita acest rezultat, de-a lungul secolelor, comportamentul extravagant al nebunului intru Hristos devine din ce in ce mai putin agresiv si din ce in ce mai profetic: nerusinarea sa nu mai este o dovada suficienta ca el aduce beneficii spirituale societatii; are nevoie de altceva.

Intalnirea epocala dintre gandirea crestina si filosofia greaca a atins un nivel de apogeu in Bizantul secolului al IV-lea, iar principalii eroi ai acesteia au fost patru ganditori crestini de limba greaca din Capadocia, trei barbati si o femeie, a caror influenta comuna asupra Bisericii Rasaritului a fost comparabila cu cea a lui Augustin in crestinatatea latina apuseana. In acest volum, unul dintre cei mai mari istorici moderni ai crestinismului, Jaroslav Pelikan – fost profesor de istorie la Universitatea Yale – ofera o sinteza meticuloasa si eleganta a gandirii si scrierilor Sfintilor Parinti Vasile cel Mare, Grigorie din Nazianz si Grigorie al Nyssei (carora li se alatura si Sfanta Macrina), analizand modul in care acestia au reusit sa fie greci si crestini in acelasi timp.

Omul a primit, prin mila lui Dumnezeu, doua mari binecuvantari: cea de preot si cea de imparat. Unul slujeste celor dumnezeiesti; celalalt conduce si administreaza cele omenesti. Ambele binecuvantari provin din acelasi izvor si impodobesc viata omului. De aceea, nimic nu va pretui imparatul mai mult decat demnitatea de preot, in vreme ce acesta din urma se va ruga intotdeauna si pentru imparat. Caci, atunci cand unul isi va indeplini datoria in chip ireprosabil si cucernic, iar celalalt, la randul sau, se va folosi de autoritatea ce i s-a dat in mod drept si competent, va exista o splendida armonie care va da omenirii toate cele de trebuinta. - (Imparatul Iustinian I, Novela VI, prefata)

Pr. Nicolae Chifar (n. 1956), profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universitatii „Lucian Blaga” din Sibiu, a publicat numeroase carti si studii dedicate istoriei bisericesti, intre care Das VII okumenische Konzil von Nikaia (Erlangen, 1993). Dragos Boicu (n. 1984), membru asociat al Centrului de Cercetare Teologica al aceleiasi universitati, este autorul volumului Legislatia religioasa crestina teodosiana (Sibiu, 2014).

În secolul XXI trăim într-o stare permanentă de conflict. Fie că se numește terorism, război hibrid, război de zonă gri sau război convențional, amenințarea este o prezență cotidiană. Cum războiul clasic – cu arme, bombe și drone – a devenit tot mai costisitor sub aspect financiar și tot mai nepopular în rândul opiniei publice, este mai eficient să ameninți o țară cu embargoul economic sau să declanșezi un atac cibernetic prin care să-i paralizezi instituțiile. Iată de ce tot ceea ce ne înconjoară poate deveni o armă. Pe măsură ce conflictul revine în Europa, expertul în criminalitate transnațională Mark Galeotti oferă un studiu cuprinzător și inovator despre acest nou mod în care se poartă războiul. Pretutindeni în lume dezinformarea, spionajul, acțiunile subversive și crimele destabilizează țările și creează crize de legitimitate. Ce avem de făcut în această situație? Galeotti ne prezintă modalități de supraviețuire, de adaptare și chiar de a profita de oportunitățile oferite de noua realitate.

Reputatul istoric Julian Jackson realizeaza portretul fidel al unuia dintre cele mai dramatice momente ale istoriei secolului XX. Considerata, in Al Doilea Razboi Mondial, un bastion inexpugnabil al Aliatilor in confruntarea cu Germania nazista, Franta avea sa cada sub loviturile lui Hitler in numai sase saptamani.

In data de 16 mai 1940, Inaltul Comandament al armatei franceze era convocat de urgenta la Quai d’Orsay. Situatia era deosebit de grava. La numai cinci zile de la declansarea atacului, armata germana strapunsese la Sedan, dar si in alte locuri, liniile de aparare franceze desfasurate de-a lungul raului Meuse. Sunat cu o seara inainte de prim-ministrul Paul Reynaud spre a i se comunica faptul ca Franta era deja invinsa, Winston Churchill se grabeste sa ajunga la Paris, la intalnirea cu liderii politici si militari ai tarii. Ajuns acolo, a fost intampinat cu o atitudine plina de defetism. Panica si disperarea erau omniprezente si se vorbea insistent despre evacuarea capitalei. Churchill l-a intrebat pe Gamelin, comandantul armatei franceze, unde este rezerva strategica, spre a fi aruncata in lupta de aparare. Gamelin a raspuns sec: „Nu exista nicio rezerva strategica”. Considerata un bastion inexpugnabil al Aliatilor in confruntarea cu Germania nazista, Franta avea sa cada sub loviturile lui Hitler in numai sase saptamani. Cine se face vinovat pentru acest umilitor esec militar? Si putea fi el evitat?

În secolul al XIV-lea, o serie de războaie, epidemii și foamete au aruncat Europa într-o mare criză economică, socio-politică și spirituală. Eforturile de a o depăși au implicat un întreg proces de schimbare, un pas înainte în evoluția de la sistemul feudal la cel capitalist. Un secol mai târziu, marile orașe s-au refăcut, iar prinții, noii protagoniști politici, au terminat de făurit instrumentele statului modern.

Istoria imperiilor care au apărut în stepele Asiei Centrale a fost în mod tradițional înconjurată de negură și legende. Am auzit de personaje precum Attila, Ginghis Han, Kublai Khan și Tamerlan. Acest lucru ne-a distorsionat viziunea asupra celor zece secole în care popoarele nomade din stepe au dominat teritorii vaste în mod epic, ajungând să facă legătura dintre China și Europa. Aceste civilizații au fost esențiale pentru istoria Eurasiei: au dezvoltat un comerț de neegalat – alimentat de ascensiunea Drumului Mătăsii - care a adus cu el un schimb paralel de idei și cunoștințe esențiale pentru formarea viitoare a două lumi care nu se cunoșteau.

Între secolele al XI-lea și al XIII-lea au avut loc schimbări în Europa. Ierarhia feudală și-a arătat primele fisuri ca urmare a reînvierii comerțului și a vieții urbane. În unele regate, cum ar fi Franța și Anglia, au apărut dinastii puternice, gata să conducă transformarea domeniilor lor feudale în state. Și Biserica, a cărei autoritate socială nu făcuse decât să crească, se lupta cu împăratul pentru putere. Conflictele și alianțele dintre papalitate și imperiu marchează în mare măsură această perioadă istorică.

Caius Iulius Cezar s-a născut într-o zi călduroasă de iulie din anul 100 Î.Hr., într-o casă situată acolo unde se află astăzi Colosseumul. Familia lui se mândrea cu un trecut legendar – susțineau că strămoșul lor ar fi fost chiar Iulius, nepotul zeiței Venus și fiul lui Enea, fondatorul mitic al poporului roman. În acele vremuri în care Republica Romană își trăia epoca decadentă, familia lui Caius Cezar traversa de asemenea o perioadă a incertitudinii și declinului. Ambițiile personale l-au condus până în punctul în care să influențeze însăși soarta Republicii. Seria de războaie civile pe care tânărul general și politician le-a declanșat în anul 49 Î.Hr. au grăbit răsturnarea acesteia și înființarea Imperiului Roman. A depășit granițele teritoriului controlat de Roma, extinzând dominația romană până la Rin și Canalul Mânecii, iar cu abilitățile sale de strateg și de lider a schimbat în profunzime peisajul politic din Roma. Pe 15 martie 44 Î.Hr. a intrat fără pază într-una dintre sălile senatului și a fost înjunghiat, căzând pradă unuia dintre cele mai notorii asasinate politice din istoria omenirii. Atât Antichitatea cât și istoricii moderni îl consideră o personalitate-cheie a lumii antice. Alexander Hamilton, unul dintre Părinții Fondatori ai Statelor Unite ale Americii, l-a numit „cel mai mare om care a trăit vreodată”.

Cum a fost posibil ca o mișcare religioasă apărută în Palestina secolului I, având doar câteva zeci de adepți, să se răspândească în tot bazinul mediteraneean și să se impună în fața păgânismului Romei, pentru ca peste alți o mie de ani să controleze întreaga Europă? Aceasta este în esență întrebarea la care cartea lui Peter Heather ne oferă răspuns, analizând în detaliu momente decisive din evoluția creștinismului, cum au fost convertirea împăratului Constantin și încoronarea lui Carol cel Mare, domnia lui Iulian Apostatul, consolidarea treptată a doctrinei după conciliul de la Niceea sau la al patrulea conciliu lateran, misionarismul, invazia musulmană, cruciadele și multe altele. În tot acest răstimp, creștinismul s-a readaptat continuu pentru a câștiga noi adepți din cele mai diferite popoare și categorii sociale, susținut fiind de condițiile istorice, sociale, economice și culturale specifice care au contribuit la răspândirea lui – și utilizând uneori forța și coerciția –, pentru ca, în final, după anul 1300, să devină o religie cu instituții reale solide, cu ierarhii centralizate și norme și practici ritualice de monolit. Bine documentată și plină de imagini vii și de perspective noi, lucrarea este o istorie comprehensivă a începuturilor și triumfului creștinismului în Europa medievală.

O bună parte din istorie, cunoștințele necesare pentru funcționarea societăților s-au transmis în afara școlii. Începută chiar din primii ani de viață, învățarea avea loc în familie și, pentru mult prea mulți copii, la locul de muncă. Deși s-a impus relativ recent ca principalul loc unde se transmit cunoștințe, școala este la ora actuală, aproape pretutindeni, în pragul imploziei, confruntându-se cu uriașa creștere demografică și cu dezvoltarea rapidă a domeniului digital. În viitor, sunt posibile două scenarii de coșmar. În unul dintre ele, din lipsă de resurse, trei sferturi din omenire vor fi în scurt timp lipsite de școală și de cunoștințe. În celălalt, transmiterea cunoștințelor se va face în esență prin mijloace digitale, apoi genetice, către indivizi; aceștia vor primi cunoștințe social utile de la niște mașini din ce în ce mai direct conectate la creier, până când fiecare ființă umană va deveni ea însăși un artefact plin de artefacte.

Petr Blažek a dedicat mulți ani documentării cazurilor de autoincendiere motivate politic în țările europene din Blocul de Răsărit. A reușit să acceseze numeroase documente necunoscute până acum și, adesea, a câștigat încrederea familiilor torțelor vii. De asemenea, a descris diferitele forme de evocare a lor și a vizitat locurile legate de viața și moartea eroilor acestei cărți. Cartea Torțe vii în Blocul Sovietic este cea mai amplă abordare a acestei teme și mulți ani de acum înainte va putea servi ca bază pentru continuarea cercetării. Importanța ei nu se limitează însă doar la valoarea ei științifică. Cartea este un fel de monument închinat celor care s-au hotărât să aleagă o suferință inimaginabilă ca să protesteze împotriva răului și, în multe situații, ca să-i provoace pe ceilalți la rezistență. Dr. Łukasz Kamiński Între cazurile prezentate în această carte sunt și cele ale lui Márton Moyses și Liviu Corneliu Babeș, care, din păcate, nu sunt încă bine cunoscute publicului din țara noastră. […] Autoincendierea în semn de protest a revenit, din nefericire, în actualitate. La 25 mai 2023, ziua sărbătorii creștine a Înălțării Domnului și, totodată, Ziua Eroilor, pe drumul forestier Drumul Vechi din stațiunea Poiana Brașov, Ileana Negru, în vârstă de 66 de ani, din municipiul Brașov, s-a autoincendiat. […] Femeia a decedat, nu înainte de a spune că: Am făcut gestul ăsta în numele eroilor-martiri. Dr. habil. Cosmin Budeancă

Razboi si interventie agresiva pe plan extern, represiune si control parafascist pe plan intern. Care sunt obiectivele lui Putin si ce il determina? Are democratia vreo sansa in Rusia?

Igor Eidman cunoaste sistemul din propria experienta si, in calitate de fost director al celui mai mare centru de cercetare a opiniei publice din Rusia (WZIOM), stie ce se intampla in spatele scenei. Inteligent si fara menajamente, el aduce lumina asupra regimului Putin, pe care il considera vinovat de uciderea varului sau, Boris Nemtov. O polemica extrem de exploziva despre situatia actuala din Rusia.

Joc de spioni dezvaluie un triunghi letal de spionaj din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Povestea are in prim-plan trei barbati - un britanic, un francez si un german - si duelurile pe care le-au purtat intr-o atmosfera de colaborare, tradare si asasinat, in care camarazii i-au vandut pe tovarasi, pe agentii aliati si pe pilotii doborati germanilor, la fel de intamplator, de parca ar fi fost vorba despre o simpla sticla de vin.

În această carte care abundă în scandaluri și povești despre opulență, Luke Barr îi poartă pe cititori într-o călătorie în timp, în Londra și Parisul de la cumpăna secolelor XIX–XX. Din paginile volumului veți afla cum ilustrul hotelier César Ritz și faimosul chef Auguste Escoffier și-au unit forțele la Savoy, pentru a uimi lumea întreagă cu luxul modern al acestui bine-cunoscut hotel londonez, unde melanjul dintre evreii americani și înalta societate britanică anunța apariția unei noi ordini sociale și ascensiunea clasei de mijloc. Barr recreează atmosfera palpitantă a perioadei din ajunul Primului Război Mondial, La Belle Époque, atunci când aristocrația britanică a atins apogeul, femeile au început să iasă la restaurant neînsoțite, iar noii îmbogățiți americani și industriașii lipsiți de tact socializau la Londra, etalându-și bunurile de lux. Colaborând la Savoy – hotel care primea clienți fideli și, uneori, pofticioși din cale-afară, precum Oscar Wilde și Sarah Bernhardt –, Escoffier inova în domeniul bucătăriei moderne și influența decisiv gastronomia franceză, iar Ritz înființa primul hotel de lux din lume.

Această carte propune o istorie a mișcării Frăția Musulmană din 1928 până în prezent și, concomitent, o analiză a unsprezece partide desprinse din marea familie politică sunnită Ikhwan al-Muslimin. Autorul urmărește evoluția ideologică a fraților musulmani din Egipt, Libia, Maroc, Tunisia, Iordania, Siria, Kuweit, precum și a formațiunii Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP), dominată de figura liderului neootomanist Recep Tayyip Erdoğan. De o atenție specială se bucură sângerosul Front Islamic Național din Sudan și gruparea teroristă Hamas din Fâșia Gaza – ambele fiind structuri fondate de Ikhwan al-Muslimin. Scopul lucrării este formularea unor răspunsuri clare la întrebări esențiale pentru viitorul Orientului Mijlociu: Se pot modera islamiștii? Ce favorizează transformarea lor în activiști politici care acceptă principiile democrației? În ce condiții riscă ei să devină, precum gruparea palestiniană Hamas, adepți ai jihadului și terorismului de tip Daesh?

Naziștii propovăduiau puritatea fizică și morală, dar, așa cum dezvăluie Norman Ohler în lucrarea sa riguros documentată, cel de-Al Treilea Reich era suprasaturat de droguri. Înainte de începerea celui de-Al Doilea Război Mondial, Germania era o mare putere în domeniul farmaceutic, iar companii precum Merck, Bayer ori Temmler purificau sau produceau și vindeau în cantități industriale cocaină, opioide și, mai presus de toate, metamfetamină. Acest din urmă drog ajunsese să fie consumat de toată lumea, de la muncitori și gospodine până la medici și militari. De fapt, soldații primeau în mod regulat rații de metamfetamină, căci substanța psihotropă le sporea energia și capacitatea de concentrare, le alunga spaimele și îi făcea să se simtă invincibili, autorul susținând că, fără ea, Blitzkrieg-ul nu ar fi avut succes. Și, cu toate că narcoticele singure nu pot fi o explicație suficientă pentru teoriile rasiale toxice al naziștilor sau pentru deslușirea tuturor evenimentelor războiului, incredibila cercetare a lui Ohler demonstrează că, fără a lua în considerare consumul de droguri, nu vom înțelege niciodată pe deplin istoria celui de-Al Treilea Reich.

Istoricul Martyn Rady spune povestea unei excepționale dinastii și a lumii pe care aceasta a construit-o și apoi a pierdut-o. Având origini modeste, Habsburgii au câștigat controlul asupra Sfântului Imperiu Roman, și-au extins rapid posesiunile, întinzându-se din Ungaria până în Spania și chiar dincolo de Ocean, iar apoi au ajuns să stăpânească părți din Lumea Nouă și din Orientul Îndepărtat. Parcurgând paginile volumului de față, vom călători în timp și spațiu pentru a-i cunoaște pe cei mai importanți membri ai Casei de Habsburg. Carol Quintul, Rudolf al II-lea, Maria Tereza și Franz Joseph sunt doar câteva dintre personalitățile surprinse în această cronică inedită, cu bucuriile, tristețile, succesele, eșecurile și tragediile lor. Totodată, vom descoperi cum au influențat politica, diplomația, religia, arta și istoria, nu doar din Europa, ci din întreaga lume. O carte despre mărirea și decăderea unei familii de legendă.

La Belle Époque a făcut din Paris centrul lumii. Și, ca un magnet, a atras două categorii privilegiate de ruși: membri ai bogatei familii imperiale și artiști talentați. Romanovii erau celebri pentru ușurința cu care cheltuiau sume imense pe proprietăți și pe distracții. Artiștii au deschis în Paris noi orizonturi, au dominat uneori paginile ziarelor – fiind adulați sau criticați – și au devenit personalități recunoscute ale celei mai vibrante capitale artistice a lumii. Revoluția bolșevică a schimbat însă totul. Vechea și bogata elită rusă s-a prăbușit ca un meteorit. Nobilii care au reușit să fugă din țara cuprinsă de haos și război civil s-au văzut – în capitala Franței – pe cea mai de jos treaptă a societății: erau niște exilați de care nimeni nu avea nevoie. După ce au vândut obiectele de valoare pe care reușiseră să le ia cu ei din Rusia, au fost nevoiți să-și câștige existența ca muncitori și șoferi de taxi. Măcinați de sărăcie și depresie, mulți și-au înecat amarul în băutură sau au ales calea sinuciderii.

New York Times Bestseller

Au folosit grecii antici substante psihedelice pentru a-L gasi pe Dumnezeu? Si au mostenit primii crestini aceeasi traditie secreta? A existat o cunoastere profunda a plantelor, ierburilor si ciupercilor vizionare, transmisa de la o generatie la alta, inca din Epoca de Piatra?

Cu o sete nestavilita de dovezi, Brian C. Muraresku il poarta pe cititor intr-o vanatoare pasionanta care a durat doisprezece ani. Apeleaza la ajutorul arheologilor guvernamentali ai Greciei pentru a explora siturile adapostind posibile raspunsuri. Obtine acces la colectiile ascunse ale Muzeului Luvru pentru a arata continuitatea de la vinul pagan la cel crestin. Desluseste greaca veche a Noului Testament impreuna cu un preot catolic. Coboara in catacombele de sub strazile Romei pentru a descifra simbolurile pierdute ale celor mai vechi monumente crestine. Patrunde in arhivele secrete ale Vaticanului pentru a scoate la iveala manuscrise niciodata traduse in limba engleza. Si, cu ajutorul chimistilor arheologi de la Universitatea din Pennsylvania si de la Institutul Tehnologic din Massachusetts, dezvaluie primele date stiintifice privind utilizarea rituala a psihedelicelor in Antichitatea clasica.

Edward Wilson-Lee este profesor de literatură modernă timpurie la Sidney Sussex College, University of Cambridge, specializat in istoria cărții, opera lui Shakespeare și Renaștere.

„Catalogul cărților naufragiate” spune povestea incredibilă a fiului nelegitim al lui Cristofor Columb, Fernando, cel care a înființat, în perioada de început a tiparului, o bibliotecă universală, unul dintre cele mai ambițioase proiecte renascentiste.

După ce a călătorit în Lumea Nouă alături de tatăl său, Fernando a lucrat la un dicționar al limbii latine, a scris o carte de geografie a Spaniei, a participat la crearea cartografiei moderne, a înființat cea dintâi grădină botanică europeană cu specii exotice și a redactat prima biografie a lui Cristofor Columb.

În căutarea tipăriturilor, Fernando Columb a străbătut Europa, a fost primit la curțile regale și s-a întâlnit cu mari învățați și artiști, precum Erasmus din Rotterdam, Thomas Morus și Albrecht Dürer. Pe lângă cele 15000 de cărți strânse, dintre care 2000 s-au păstrat până astăzi in fondul Bibliotecii Colombina, din Sevilla, a adunat, totodată, cea mai mare colecție de stampe și de partituri din epocă.

Termenul de morlac, cel mai adesea un exonim, desemnează o populație care locuiește în teritoriile rurale ale Dalmației venețiene continentale. În decursul secolelor al XIV-lea, al XV-lea și al XVI-lea, morlacii erau cel mai adesea identificați prin prisma activităților pe care le desfășurau. Ei apar în documente fiind: păstori, negustori, soldați, răufăcători sau imigranți. Fie că sunt atestați fiind implicați în una dintre aceste activități sau mai multe dintre ele, de cele mai multe ori morlacii sunt menționați de surse ca venind din afara Dalmației, din teritoriile croate (în nord) și bosniace integrate Imperiului Otoman. Cum cercetarea noastră s-a concentrat pe tipologia activităților în care s-au manifestat morlacii și cum ne-au lipsit sursele relevante referitoare la formele de auto-definire am ales ca metodologic să cercetăm istoria morlacilor ca o populație identificată pe criterii sociale reunite sub acest exonim venețian de morlac.

O istorie de referință a celui mai mare conflict militar european de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace, elaborată cu competență și autoritate de autorul bestsellerului Porțile Europei În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume. Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia.

La începutul secolului al VII-lea, în Arabia, la marginile Imperiului Persan și al celui Bizantin, s-a născut o nouă religie care avea să schimbe cursul istoriei: islamul. Mahomed, profetul său, a predicat un mesaj de unitate, solidaritate și umilință. Credința și politica au devenit una, iar credincioșii au început să construiască o nouă societate. Două secole mai târziu, stăpânirile musulmane se întindeau de la Pirinei, în vestul Europei, până în Valea Fergana din Asia Centrală. Se ridicase un mare imperiu care avea să ducă la ruină imperiile persan și bizantin, care se va întinde până în India și China și care va deveni un actor decisiv în construirea statelor medievale din bazinul mediteraneean și a noii Europe creștine.

În 1953, Edmund Hillary și Tenzing Norgay au cucerit cel mai înalt pisc din lume urcând din Nepal. În schimb, versantul tibetan al Everestului rămânea un mister. Încercând să-l escaladeze, britanicii Irvine și Mallory pieriseră în 1924, iar trupurile nu le mai fuseseră găsite. După ce a ocupat Tibetul în 1951, China comunistă făcea mari eforturi să-l integreze. Escaladarea feței nordice a Everestului și înfigerea în vârful său a drapelului chinez păreau a fi un mijloc firesc de a desăvârși anexarea noului teritoriu. Partidul a ales câteva zeci de tineri proletari, dintre care mulți nu mai văzuseră niciodată un munte de aproape, și i-a trimis în Uniunea Sovietică să se inițieze în alpinism. În 1960, după o amânare de un an cauzată de revoltele din Tibet, o expediție chineză pornește să cucerească Everestul dinspre nord și să așeze sus în vârf bustul președintelui Mao. Cartea lui Cédric Gras spune povestea aproape de necrezut a celor puși să îndeplinească această misiune măreață.

O relatare uluitoare a istoriei ascunse sub Orașul Sfânt – o saga a comorilor biblice, exploratorilor întreprinzători și răsturnărilor politice Vreme de un secol și jumătate, Ierusalimul a atras o întreagă distribuție internațională de căutători de comori și misionari, arheologi și entuziaști, toți avizi să aducă la lumină trecutul biblic de sub străzile și templele orașului. Acțiunile lor au avut efecte profunde, nu numai contribuind la înțelegerea istoriei orașului, dar și marcând prezentul său aprig disputat. Inițiativele de a aduce la lumină străvechea moștenire evreiască au condus la izbucnirea unor conflicte sângeroase și au zădărnicit tratate de pace internaționale. Au devenit, în fapt, o manieră de revendicare a întâietății asupra celui mai disputat oraș din lume. Și astăzi pământul de sub Ierusalim rămâne un câmp de bătălie în lupta pentru controlul orașului care se înalță deasupra.

O poveste adevărată și captivantă despre fuga unui băiat evreu prin Europa pentru a scăpa de nazism. La începutul anului 1940, Chaim Herzsman a fost închis în ghetoul din Lodz, din Polonia. Înfometat, fără frică și hotărât, acesta pleacă în misiuni de căutare în afara granițelor cartierului, până când este forțat să ucidă un paznic nazist. Acest moment îi schimbă cursul vieții și îl plasează într-o aventură de neînțeles în spatele liniilor inamice. Pe parcursul poveștii, Chaim evită focurile la frontiera rusă, se adăpostește în casa unei familii germane în Renania, se îndrăgostește în Franța ocupată, este capturat într-un port de munte din Spania, interogat ca posibil spion nazist în Marea Britanie și, în cele din urmă, luptă de partea armatei britanice. Punând cap la cap notițele și înregistrările tatălui său, John Carr a reconstituit în Evadarea din ghetou povestea unui copil care, la doar treisprezece ani, a trebuit să se confrunte cu lumea și cu istoria pentru a-și găsi locul în viață, un loc care părea să-l îndepărteze de tot ce îi era cunoscut și drag.

Apărând ca un mic oraș într-un grup de sate de deal în secolele al VIII-lea – al VII-lea î.Hr., Roma a devenit puterea preeminentă a lumii antice. Everitt transformă povestea ascensiunii Romei către glorie într-un bestseller erudit, plin de lecții valabile și pentru epoca noastră. El face cronica luptei dintre patricieni și plebei care a definit politica Republicii. Arată cum strategia vicleană a Romei de a oferi cetățenie supușilor săi înfrânți a fost fundamentală în expansiunea dominației imperiului său înfloritor. Și subliniază coroziunea normelor constituționale care a însoțit expansiunea imperială a Romei, pe măsură ce obiceiurile vechi ale compromisului politic au cedat locul violenței și războiului civil. La final, puterea și bogăția inimaginabile au corupt virtuțile tradiționale ale Republicii, iar Roma a triumfat peste tot, mai puțin între granițele sale.

Fluviile, mai mult decât orice alt drum de legătură, tehnologie sau lider politic, au modelat cursul civilizației umane. Ele au deschis frontiere, au întemeiat orașe, au stabilit granițe și au hrănit miliarde de oameni. Susțin viața, aduc pace, acordă putere și distrug capricios tot ce le stă în cale. Chiar și astăzi, fluviile sunt o forță globală puternică, crucială pentru viitorul nostru.

Istoria nu curge în linie dreaptă. Este făcută de bărbați și de femei și este uneori rezultatul întâmplării. Calea evenimentelor și a ideilor nu se întinde lin de la Tucidide, prin Machiavelli spre pace perpetuă. În locul progresului inevitabil avem parte mai adesea de starturi false, drumuri înfundate, evenimente întâmplătoare, bune intenții înțelese greșit. Prin urmare, aceasta nu este o istorie convențională a diplomației. Richelieu și Mazarin au trăit într-o lume pe care cu greu ne-o putem imagina azi, dar din vremea lor putem vedea contururile Europei contemporane. Talleyrand și Congresul de la Viena din 1815 ne aduc mai aproape de prezent. Talleyrand era produsul ancién regime, dar a fost și primul om de stat european care a vizitat America. La Congresul de la Viena a fost discutată prima dată o problemă umanitară – comerțul cu sclavi. Din acel moment încolo, problemele umanitare au făcut parte din agenda diplomatică.