Istorie universală

În urmă cu șase mii de ani nu existau orașe pe planeta noastră. În prezent, peste jumătate din populația lumii trăiește în zone urbane, iar numărul orășenilor este în creștere. Punând cap la cap cunoștințe din arheologie și istorie și propriile observații asupra orașelor contemporane, Monica L. Smith explică apariția primelor așezări urbane și legătura lor cu prezentul. Își poartă cititorii într-o călătorie prin lumea veche, la Tell Brak, în Siria zilelor noastre, la Teotihuacan și Tenochtitlan în Mexic, în siturile cercetate de ea în India, precum și în locuri bine cunoscute, precum Pompeii, Roma și Atena. Pe parcursul volumului, autoarea evidențiază acele trăsături ale așezărilor urbane care au asigurat înflorirea omenirii: dezvoltarea infrastructurii, ascensiunea întreprinzătoarei clase de mijloc și edificarea culturii consumului.

Orașele prezintă în detaliu aspecte ale vieții cotidiene în centrele urbane antice, folosind descoperiri arheologice pentru a demonstra că însușirile irezistibile (și cele mai enervante) ale orașelor se regăsesc încă de la începutul existenței lor. Autoarea arată că apariția și evoluția orașelor a fost un proces inevitabil și totodată hotărâtor pentru asigurarea dominației globale a speciei noastre și că orașele vor exista și pe viitor.

Transformarea uimitoare a Coreei de Sud, produsă de-a lungul unei generații, într-o putere economică și o democrație înfloritoare poate reprezenta un model pentru multe țări aflate în curs de dezvoltare. Cum au reușit coreenii să realizeze „miracolul asiaticˮ, deși au trecut prin secole de dominație străină și un război nimicitor și neavând o tradiție democratică anterioară? Odată obținută această bunăstare, care este pasul următor? Va deveni Coreea de Sud o țară bogată, dar cu o societate îmbătrânită, stagnantă și lipsită de vitalitate? Sau dinamismul societății coreene – și posibilitatea de a primi străinii cu ospitalitate – îi va permite să realizeze un alt miracol, conducând-o, de această dată, în fruntea clasamentului țărilor din lume în materie de calitate a vieții?

Daniel Tudor este un jurnalist care a trăit timp de un deceniu în Coreea de Sud și a căutat răspunsul la aceste întrebări, intervievând afaceriști prestigioși, politicieni, lideri religioși, legende ale sportului, poeți, vedete rock și erudiți. Această fascinantă și neconvențională carte cercetează fundațiile culturale, caracteristicile, implicarea societății în politică, afaceri și locuri de muncă, regulile familiale și manifestarea în domenii ca gastronomia, muzica și cinematografia, precum și chestiunile sociale atât de importante pentru viitorul Coreei, inclusiv interacțiunile lor cu străinii. Astfel, atinge diferite subiecte precum șamanismul, relațiile de clan, dilema cu privire la relația cu vecina Coreea de Nord (rudă sau inamic), legende referitoare la modul în care se fac afaceri și explicația cu privire la problemele sociale cauzate de învățarea limbii engleze.

Această ediție cuprinde și materiale noi legate de evenimentele recente, precum demiterea doamnei președinte Park sau incidentul de la Sewol.

La 16 ani, viitoarea regină a cancanului este o simplă spălătoreasă. Dar seara, Louise Weber „împrumutăˮ rochiile clientelor pentru a se duce la Élysée Montmartre. Cea care va primi porecla de La Goulue se face rapid remarcată prin limbajul zeflemitor și îndrăznealăː fiindcă femeilor le era interzisă intrarea într-un loc public fără a fi însoțite de un reprezentant al sexului tare, ea sosește la Moulin Rouge ținând un țap în lesă! Imortalizată de pictorii Henri de Toulouse-Lautrec și Auguste Renoir, ea s-a impus pe scena mondenă, întâlnindu-se cu personalități precum prințul de Wales, șahul Persiei, baronul Rothschild, înainte de a deveni dresoare și de a cădea apoi în sărăcie.

Plecând de la jurnalul intim și de la cercetările făcute în special în arhivele Societății prietenilor vechiului Montmartre, Maryline Martin a conturat portretul intim al unei figuri emblematice pentru Parisul epociiː o femeie liberă, originală, generoasă și captivantă.

„Maryline Martin reconstituie într-un stil alert, viața acestei vedete avant la lettre.ˮ J.-Ch. Buisson, Le Figaro Magazine

„O carte care îi reabilitează imaginea celebrei La Goulue.ˮ David Thévenot, Télématin

„E portretul unei femei libere, maltratată de istorie.ˮ Gérard Collard, critic literar

Secole la rând, spațiul balcanic s-a aflat sub ocupația și influența imperiilor. Acum un veac însă, și Imperiul Otoman, și Imperiul Austro-Ungar, și Imperiul Rus s-au prăbușit, iar odată cu ele și sistemul imperial, dând naștere statelor naționale, cu alte aspirații și viziuni politice, militare, sociale, etnice și religioase.  Balcanii sunt un spațiu definit prin realități etnice și religioase extrem de complexe, realități create și menținute de imperii timp de secole prin structuri care păreau abolite odată cu sfârșitul Primul Război Mondial. Noile state naționale apărute pe ruinele vechilor imperii au încercat, toate, să se legitimeze prin ruptura radicală de trecutul imperial. Cât de radicală a fost însă cu adevărat această despărțire de trecut? Și cât de radicală a fost ruptura statelor comuniste de politicile etnice, culturale, economice și sociale ale statelor naționale dinainte de 1945? Oare decalajele de dezvoltare dintre statele balcanice sau dintre regiunile acestora pot fi puse și pe seama istoriei din vremea imperiilor, și dacă da, în ce măsură? Putem vorbi astăzi despre o epocă postimperială a Balcanilor, în care moștenirea trecutului a fost cu totul ștearsă și dată uitării? La aceste întrebări – și la altele – răspunde într-un adevărat tur de forță istoricul Oliver Jens Schmitt, unul dintre cei mai reputați cercetători ai sud-estului european, examinând spațiul balcanic dintr-o nouă perspectivă, aproape deloc abordată până în prezent, într-o analiză în care România ocupă un spațiu larg.

„Toate statele balcanice au apărut din cel puțin un imperiu, ba unele s-au născut din două sau chiar mai multe imperii. Iugoslavia a fost construită în 1918 din zonele posthabsburgice și postotomane în jurul unui stat de bază sârb care, la rândul său, și-a câștigat suveranitatea faţă de Imperiul Otoman în 1878. De asemenea, România a fost construită în jurul unui spaţiu central suveran față de Imperiul Otoman începând cu 1878, prin unificarea unor foste provincii otomane, austro-ungare și ruse. Conflictul tradițiilor și structurilor postimperiale din interiorul acestor state succesoare compozite ține de cele mai importante teme ale unei istorii balcanice a secolului XX.“ — OLIVER JENS SCHMITT

OLIVER JENS SCHMITT (n. 1973) este profesor de istorie sud-est-europeană la Universitatea din Viena. Temele sale de cercetare privesc, printre altele, fascismul în Europa de Est, cu accent pe România, societăţile urbane din estul Mediteranei în secolul al XIX-lea, societatea şi politica în Imperiul Otoman târziu, evoluţiile socioculturale în spaţiul albanez, istoria imperiului maritim al Veneţiei sau istoria Balcanilor în Evul Mediu târziu. Din 2017, este preşedintele Secţiei Filozofie/Istorie a Academiei Austriece de Ştiinţe. Printre titlurile sale, traduse în mai multe limbi, se numără: Kosovo: Kurze Geschichte einer zentralbalkanischen Landschaft (Kosovo. Scurtă istorie a unui ţinut central-balcanic, 2008); Skanderbeg: Der neue Alexander auf dem Balkan (Skanderbeg. Noul Alexandru din Balcani, 2009; trad. rom. 2014); Die Albaner: Eine Geschichte zwischen Orient und Okzident (Albanezii. O istorie între Orient şi Occident, 2012). La Humanitas a fost tradusă biografia Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea și decăderea „Căpitanului“ (2017) și a apărut România în 100 de ani. Bilanţul unui veac de istorie. Urmat de un dialog cu Marian Voicu (2018), volum publicat și în limba germană.

Un copil de șase ani plânge în brațele mamei sale muribunde, care, cu ultima suflare, îl îndeamnă: „Mahomed, schimbă lumea!“ Băiatul, rămas orfan într-o societate care nutrește o teamă tradițională față de orice schimbare, trebuie să depășească obstacole enorme pentru a-și descoperi potențialul și a-i inspira și pe alții să facă la fel.

Pornind de la detalii cunoscute de multă vreme de erudiți musulmani, însă inaccesibile marelui public, Mohamad Jebara dă viață poveștii fascinante a profetului fondator al islamului. În jurul protagonistului s-au aflat femei dinamice care l-au îngrijit și mentori evrei și creștini care l-au inspirat – toți aceștia încurajându-l să continue.

Jebara pune viața lui Mahomed într-un context istoric mai larg, evocând societatea din Mecca în care s-a născut profetul și demonstrând că viziunea sa inovatoare a ajutat la conturarea lumii moderne.

Obiectele pe care le lăsăm în urmă vorbesc foarte mult despre trecutul nostru. Ele ne oferă o privire pătrunzătoare în viețile strămoșilor, care este mai bogată și mai atrăgătoare decât orice listă de evenimente.

Cartea de față ne aduce în fața ochilor o adevărată comoară de artefacte fascinante – din preistorie în zilele noastre, de la lucruri cotidiene la unele excepționale –, dezvăluind istoria civilizațiilor umane de-a lungul vremurilor.

În Splendoare și infamie, Erik Larson ne arată, în detalii cinematografice, cum i-a învățat Churchill pe britanici „arta de a fi neînfricați“. Este o poveste despre măiestrie politică, dar este și o dramă domestică intimă care se desfășoară în decorul reședinței oficiale a primului ministru, Chequers, în refugiul său din timpul războiului, Ditchley, unde el și anturajul mergeau când era luna era mai strălucitoare și amenințarea bombardamentelor era mai mare și, desigur, în Downing Street 10, în Londra. Documentându-se din jurnale, documente originale de arhivă și rapoarte de informații până nu demult secrete – unele date publicității foarte recent – Larson pune la dispoziție noi lentile pentru a înțelege cel mai negru an din istoria Londrei, văzut prin experiența zilnică a lui Churchill și a familiei sale: soția sa, Clementine, fiica lor cea mai mică, Mary, care se revoltă împotriva instinctului de protecție de pe timpul războiului al părinților săi, fiul lor, Randolph, și soția lui frumoasă, dar nefericită, Pamela, amantul Pamelei, un chipeș emisar american, și consilierii lui Churchill, la sfatul cărora apelează în momentele cele mai grele.

De la cele mai bune cărți până la cei mai mari gânditori și poeți, acest volum este o colecție concisă a moștenirii umanității. Will Durant a fost preocupat și a scris despre cele mai importante epoci, personalități și reușite ale istoriei omului, iar selecțiile sale au fost grupate în acest volum compact. Istoricul își argumentează cu elocvență alegerile, însă îi încurajează pe cititori să-și formeze propriile opinii, să scape de prejudecăți și să pătrundă într-un tărâm al minții, unde există eroii speciei noastre. Cele mai strălucite minți și idei ale tuturor timpurilor este o bibliotecă a umanității în miniatură oferită generațiilor viitoare de unul dintre cei mai importanți și prolifici istorici americani.

Perspectivei unificatoare din care este abordat fenomenul religios de Mircea Eliade, de pildă, Jean Delumeau (coordonatorul şi editorul acestui volum colectiv) i-a preferat multiplicitatea punctelor de vedere exprimate de diverşi universitari sau cercetători de marcă asupra propriei lor credinţe. Sunt reprezentate astfel toate marile religii ale omenirii: creştinismul (catolic, protestant, ortodox), iudaismul, islamismul, hinduismul, budismul, daoismul şi confucianismul, şintoismul, religiile Africii Negre, într-o dezbatere asupra patrimoniului spiritual al umanităţii. În cadrul acestei dezbateri, care nu are loc faţă-n faţă, ci prin alăturarea vocilor în spaţiul virtual format din paginile cărţii, participanţii îşi asumă miza dificilă de a caracteriza spiritul fiecărei religii. De aceea, departe de a fi neutre, poziţiile lor sunt impregnate de trăirile religioase specifice, implicând adesea vederi contradictorii, deşi expuse în spiritul unei perfecte toleranţe.În contextul lumii contemporane, dominată de tendinţe nebuloase şi de orientarea tot mai vădită spre ezoterism, beneficiem, prin străduinţa lui Jean Delumeau, de o pledoarie pentru înţelegerea reciprocă a credincioşilor, bazată pe cunoaşterea şi recunoaşterea diversităţii „faptului religios“.

„Pelerinajele, procesiunile, lumina lumânărilor, postul şi rugăciunea, dar şi cântecele şi sărbătorile depăşesc şi transcend toate credinţele. Omul are nevoie de rituri; aceste liturghii îi permit să pătrundă în spaţiul sacrului, care se va afla întotdeauna dincolo de spaţiul închis al ştiinţei. Spaţiul sacrului este locul unde omul se descoperă mai mare decât este şi unde găseşte atât ordinea universală, cât şi raţiuni de a trăi. Diferitele religii ale lumii, fiecare în limbajul ei, exaltă înţelepciunea şi înţelegerea, sinceritatea şi omenia, sfinţenia şi umilinţa – valori comune preţioase a căror dispariţie n-ar dori-o nimeni.“ (Jean DELUMEAU)

Pentru a realiza fascinanta poveste a celei mai secrete, mai puternice și mai controversate agenții militare de cercetare științifică, Annie Jacobsen se folosește de surse din interior, de interviuri în exclusivitate, de documente private și de memorii declasificate, schițând imaginea „Creierului Pentagonului“, de la începuturile sale din plin Război Rece, în 1958, până în prezent.

Aceasta este cartea esențială despre DARPA – o relatare impre sio nantă despre punctul clandestin de intersecție între știință și armata ame ricană și rezultatele adesea uimitoare, futuriste și înspăimântătoare.

O explorare fascinantă și uneori incomodă a Agenției pentru Proiecte de Cercetare Avansată în domeniul Apărării. Washington Post

O relatare minuţios documentată despre o agenţie guvernamentală secretă, mică, dar puternică, ale cărei cercetări militare afectează profund scena mondială. Comitetul Premiului Pulitzer

Măsurarea timpului a fost dintotdeauna esențială pentru civilizația umană, de la primele ceasuri solare romane până la marea invenție a GPS-ului. Dar deși ținem ochii pe ceas în fiecare zi, suntem oare conștienți de puterea pe care au dat-o ceasurile guvernelor, comandanților militari și șefilor de companii și cum ne-au modelat ele viețile și lumea?
În această carte spectaculoasă și complexă, David Rooney povestește, în 12 capitole concise, istoria măsurării timpului și a civilizației. Descoperim astfel cele mai importante invenții din istoria orologeriei, de la ceasurile medievale cu apă la clepsidrele renascentiste și de la marcajele temporale de bursă la sateliții aflați pe orbita Pământului. Aflăm cum ceasurile i-au ajutat pe oameni să navigheze de la un capăt la altul al lumii și să clădească imperii, dar i-au și dus uneori în pragul distrugerii.
Aceasta este povestea timpului, iar povestea timpului este povestea noastră.

Istoria spionajului se întinde peste milenii, și totuși a fost în mare parte uitată. Lumea secretă își propune să recupereze această istorie pierdută, să demonstreze rolul informațiilor în mersul evenimentelor petrecute la scară globală și să reconsidere abordările istorice care au
neglijat componenta informațiilor.
Cartea oferă o relatare incitantă, cu agenți secreți, intrigi și acțiuni de spionaj, într-un arc de timp ce survolează secolele, trasând mutația de la divinațiile lumii antice la culegerea reală de informații în cadrul operațiunilor militare. Este astfel cartografiată evoluția rolului informațiilor în politicile de stat, de la Veneția renascentistă la Anglia elisabetană, de la Franța Vechiului Regim la America revoluționară și Rusia țaristă, ajungând până la acțiunile sofisticate din perioada modernă.

Palate și mănăstiri, strălucire și austeritate, dezbinări, iubiri și viclenie, războinici și patriarhi, trădări, ceremoniale de curte și mirese alese, mătăsuri, catifele, brocarturi și foșnet de intrigi. 

O reformulare curajoasă a modului în care percepem prezența împărăteselor care au modelat secole prin stăruința lor înțeleaptă, prin impunerea suveranității imperiale cu pricepere nebănuită și, mai des decât ne-am închipui, prin strategii nemiloase, salvând Bizanțul de la o artă pur simbolică și decorativă și redându-i lumea sa complexă, nesupusă și profund religioasă.

Deși au ajuns să obțină puterea totală în cadrul dinastiilor bizantine prin căsătorie, toate aceste împărătese au continuat să poarte purpura imperială și să exercite Ținând seama de greutatea și întinderea rolurilor lor, influența exercitată de Irina, Eufrosina și Teodora a fost neobișnuită. În Bizanțul secolelor al VIII-lea și al IX-lea, toate femeile, chiar și cele din vârful ierarhiei sociale, erau constrânse de aceleași definiții care făceau comportamentul lor acceptabil, bun sau vrednic de laudă. Orbirea unui fiu, ca să luăm un exemplu extrem, este un fapt intolerabil. Și totuși, Carol cel Pleșuv a procedat la fel ca Irina și a supraviețuit condamnării teologice (și poate și sociale). Așadar, există situații în care pot fi acceptate și gesturile cele mai „nefirești“. Iar aici descoperim un indiciu despre coincidența anormală dintre normele sociale și situațiile ieșite din comun, care ar putea să explice în ce fel cele trei împărătese și-au atins țelurile și au reușit să evadeze din sferele lor de operare obișnuite.o putere colosală singure, de la Constantinopol – Regina Cetăților, anihilându-și adversarii fără ezitare prin abile acțiuni diplomatice, pregătite pentru împărați din lumea largă, papi și califi, dar și pentru mai-marii familiilor lor. Și au reușit, cu inteligență și fără scrupule, să pună capăt iconoclasmului official și să redea icoanelor locul lor de adorație din Biserica răsăriteană, schimbând profund, în același timp, cursul istoriei, al Bizanțului, al Islamului și al întregului Apus.

Cu o postfață a autorului pentru ediția a doua
Traducere de Dana Ligia Ilin

Americanii consideră că al Doilea Război Mondial a fost „Războiul cel Drept“.Însă chiar înainte de a fi izbucnit, aliatul lor Stalin a împuşcat şi a înfometat milioane de cetăţeni sovietici şi nu s-a oprit din asta nici în timpul războiului. Deşi soldaţii americani au eliberat mai multe lagăre de concentrare, nu a au ajuns niciodată să vadă fabricile morţii, zonele în care sau petrecut masacrele şi locurile în care au fost înfometaţi atâţia oameni. În aceste locuri, Hitler şi Stalin au ucis pe scară largă civili. În doisprezece ani, pe un tărâm al morţii întins între Berlin şi Moscova, punând în practică politici de exterminare care nu aveau nimic de a face cu operaţiunile militare, regimul sovietic şi cel nazist au ucis 14 milioane de oameni. La sfârşitul războiului, tărâmurile însângerate au fost izolate de o cortină de fier, iar istoria lor a fost dată uitării.

„Atunci când ne apropiem de fenomenul religios, fie studiindu-l din postura cercetătorului, fie trăindu-l ca simpli credincioși, ne vom lovi inevitabil de problema fanatismului. Creștinismul nu face excepție. Lucrarea de față abordează tocmai acest subiect controversat, urmărind felul în care o sectă iudaică apocaliptică, pacifică și spirituală, persecutată și criticată de reprezentanții culturii greco-romane, a devenit religia oficială a Imperiului Roman, ajungând să persecute, la rândul ei, alte religii sau alte curente creștine. Tema este tabu în istoriile bisericești oficiale sau, în cel mai bun caz, tratată superficial.

Giovanni Filoramo, unul dintre cei mai reputați specialiști contemporani în istoria creștinismului, atinge acest punct nevralgic cu mult curaj, dar fără părtinire, întrebându-se dacă fanatismul și intoleranța creștină își au originea în doctrina noii religii a iubirii și a iertării, sau sunt consecința metamorfozei Bisericii lui Cristos în Biserica de stat constantiniană și teodosiană, care a ajuns să distrugă locașurile de cult ale păgânilor și ereticilor, nu doar excluzându-i pe aceștia din societate, ci condamnându-i la ardere pe rug, cum s-a întâmplat cu Priscillian în anul 385.

Crucea și puterea ne invită să călătorim în timp, în chiar miezul acelor furtuni politice și dogmatice din primele veacuri ale creștinismului, când s-au format cele două ramuri ale sale, cea răsăriteană și cea apuseană, care au evoluat mereu în umbra acestei relații tensionate cu puterea seculară, o relație care nu și-a găsit rezolvarea nici până în ziua de azi.” — DIONISIE CONSTANTIN PÎRVULOIU

Cartea perfectă pentru orice iubitor de cărți

Într-o clipă magică a copilăriei tale, pagina unei cărți – acel șir de simboluri confuze și străine – a căpătat sens și universuri întregi ți s-au deschis. Ai devenit, irevocabil, un cititor.

Cunoscutul eseist și editor Alberto Manguel pornește de la acest moment esențial pentru a explora conversația începută acum 6.000 de ani între cuvinte și acel erou fără de care cartea ar fi un obiect lipsit de viață: cititorul. Manguel abordează cu măiestrie cititul ca seducție, ca rebeliune și ca obsesie, urmărind istoria bizară și fascinantă a progresului cititorului de la tăblița de lut la pergament, de la codex la cărțile digitale.

Acest studiu al istoriei lecturii pornește de la cele mai vechi texte inscripționate pe tăblițe de lut în scrierea cuneiformă din Mesopotamia și hieroglifică din Egiptul antic, trece prin cluburile de lectură din Franța medievală formate ad-hoc la sesiunile de tors ale femeilor, inventarea tiparului în secolul XV, obiceiul pierdut al lecturilor cu voce tare (care și-au dobândit repede reputația de a fi subversive), apariția colecțiilor moderne de cărți, până la nașterea unui public cititor vast și revoluția digitală de astăzi.

Istoria lecturii este, astfel, o carte care își propune să provoace cititorul și să-l integreze într-o lungă tradiție a bibliofiliei.

„O minunată îmbinare de erudiție și eseu biografic... Manguel scrie atât de frumos și de încântător, încât ne molipsește neîncetat cu entuziasmul său.“
PHILIP LOPATE

„Manguel a abordat subiectul copleșitor al pasiunii noastre pentru cărți și a reușit să-l transforme într-o carte în care se întrevede propria-i pasiune.“
MICHIKO KAKUTANI, The New York Times

Folosit de Vladimir Putin ca unul dintre pretextele pentru invadarea Ucrainei, existența și evoluția Batalionului / Regimentului Azov a fost dintotdeauna extrem de controversata. Pornind de la moștenirea ideologica a lui Stepan Bandera și istoria legaturilor cu nazismul ale Ucrainei anti-sovietice in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, un grup de ultrași ai unei echipe de fotbal a constituit, in 1982, un prim nucleu al acestui grup de presiune, transformat in unitate paramilitara de voluntari ucraineni (și luptatori straini) in anul 2014, o data cu invazia ruseasca a Crimeei și debutul confruntarilor cu separatiștii din Donbas.

Dincolo de implicarea controversatului oligarh Ihor Kolomoiski, o simbolistica destul de controversata, facand apel la Wolfsangel și Soarele Negru poate trimite la simpatiile neo-naziste ale unora dintre membrii Azov, dintre care o parte, grupați in jurul lui Andrii Bilețki, primul comandant al batalionului, a optat pentru transformarea unei falange a mișcarii intr-un partid politic (...dar unul care a obținut doar 2% la ultimele alegeri din Ucraina!).

De la Mariupol 2014 la Mariupol 2022 și Epopeea Azovstal, Batalionul Azov – devenit regiment integrat Garzii Naționale a Ucrainei și condus de Denis Prokopenko (alt fost ultras al unei echipe de fotbal!) – a ramas un reper semnificativ al confruntarilor din Ucraina, fie ele militare, politice sau culturale...

„Kim Ghattas povestește ultimii 40 de ani de istorie ai Orientului Mijlociu folosind suspansul, documentele, observația directă, investigația jurnalistică. E mai mult decât o Șeherezadă modernă bine documentată, e o scriitoare plină de farmec, o jurnalistă care a strâns ani de zile informații de tot felul despre o lume care se scufundă și se repliază periodic, de fiecare dată într-o mare de sânge. Dincolo de violențe, autoarea ne pune față în față cu personaje bine construite, care au zguduit din umbră, de pe eșafod sau de pe scenă nu doar Orientul Mijlociu, ci și Occidentul.“ — SABINA FATI, autoarea bestsellerului Singură pe Drumul Mătăsii

„Kim Ghattas zugrăvește portretele tulburătoare ale zeloților ucigași, alături de cele ale reformiștilor care au propovăduit moderația până când au fost exilați sau asasinați. O felie de istorie contemporană, extraordinar de bine documentată și scrisă cu rafinament.“ — The Wall Street Journal

„Kim Ghattas ne înfățișează ultimele patru decenii de istorie a Orientului Mijlociu ca pe un fel de Epocă Întunecată a islamului, o lume obscură, învăluită într-o cortină de violență, misoginism și extremism religios. Dorind să înțeleagă cum a fost cu putință așa ceva, ne amintește nu doar de un trecut mai luminos, ci și de un posibil viitor plin de speranță.“ — ANNE-MARIE SLAUGHTER, CEO al think-tank-ului New America

„Tumultuoasa istorie a mistuitoarei și necontenitei ostilități dintre Arabia Saudită și Iran se citește pe nerăsuflate, ca un roman.“ — The Sunday Times

„«Ce s-a întâmplat cu noi?» Întrebarea ne bântuie și acum în lumea arabă și musulmană. O repetăm ca pe o mantră. O veți auzi din Iran până în Siria, din Arabia Saudită până în Pakistan, precum și în țara mea, în Liban. Pentru noi, trecutul e o țară diferită, care nu e împotmolită în ororile omorurilor sectare; un loc mult mai liniștit, fără intoleranța îngrozitoare a zeloților religioși și a războaielor fără sens și aparent fără sfârșit. Întrebarea s-ar putea să nu-i frământe pe cei mai tineri, care nu-și amintesc o altă lume, sau pe cei ai căror părinți nu le-au povestit despre cum în tinerețe recitau poezii la Peshawar, dezbăteau idei marxiste până târziu în noapte în barurile din Beirut sau mergeau pe bicicletă la picnicuri pe malul fluviului Tigru, la Bagdad. Întrebarea ar putea să-i surprindă și pe cei din Occident, care presupun că extremismul și vărsarea de sânge de azi au fost întotdeauna regula.“

Primul transport oficial care aducea evrei la Auschwitz nu a fost format din luptători ai rezistenței sau din prizonieri de război, nici măcar din bărbați, ci din fete care au părăsit Slovacia crezând că vor lucra pentru stat vreme de câteva luni. În ziua de 25 martie 1942, aproape o mie de tinere evreice au urcat în trenul ce avea să le ducă într-o lume căreia multe dintre ele nu îi vor supraviețui. Pornind de la mărturiile supraviețuitoarelor și de la o cercetare minuțioasă a documentelor perioadei, Heather Dune Macadam reușește să spună extraordinara poveste a eroismului și a rezistenței de care aceste tinere au dat dovadă în lagărul morții. Este o poveste impresionantă, pe care ar trebui s-o aflăm cu toții.

„O carte înfiorătoare… Această istorie detaliată și pro­fund personală ne dezvăluie o tragedie umană greu de înțeles.“ — Publishers Weekly

„O contribuție importantă la literatura Holocaustului și la istoria femeii.“ — Daily Express

„Cartea reconstituie foarte bine contextul istoric al deportărilor din Slovacia, viața comunităților evreiești de dinaintea războiului, înăsprirea persecuțiilor și inocența familiilor ce-și pregăteau fiicele pentru deportare. La fel de răscolitoare este tristețea puținelor supraviețuitoare care s-au întors acasă, unde și-au găsit părinții morți, magazinele distruse, casele și bunurile luate de vecini… Primul transport la Auschwitz era alcătuit din fete, care, trei ani și jumătate mai târziu, au revenit acasă femei: văzuseră, suferiseră și înduraseră prea multe.“ — CAROLINE MOOREHEAD

Annus mirabilis a devenit o metafora a lui 1989. Pe drept cuvant deoarece „schimbarea” din acel an afecteaza direct acea treime din populatia globului pamantesc care  traise sub semnul drapelului rosu. 1989  prefateaza si destramarea Uniunii Sovietice si  sfarsitul „razboiului rece” ca mari transformari din istoria omenirii.

Cartea „Istoria caderii regimurilor comuniste” avertizeaza insa ca sfarsitul cunoscut  n-a fost tocmai un miracol. Niciun alt imperiu nu a avut consistenta si dimensiunile celui comunist desi sub semnul neverosimilului si ineluctabilului a stat aceasta formidabila constructie  din chiar momentul facerii sale, demonstreaza si cu acest prilej scriitorul, sociologul, politologul si istoricul Stelian Tanase.

Ca semne ale incurabilei sale patologii, autorul analizeaza, printre altele: razboiul din Afganistan, criza si „carnavalul polonez”, „dictatura cu gulas” maghiara, „pacificarea” de dupa 1968 a Cehoslovaciei, „stalinismul tarziu” din Romania lui Ceausescu,  reformele chinezesti, „perestroika” lui Gorbaciov...  

In multimea scrierilor despre comunism si a numerosilor autori care abordeaza teme majore ale contemporaneitatii, Stelian Tanase este o prezenta cu prodigiozitate si acribie aparte. Eu nu cunosc pe-un altul care in ultimii 30 de ani sa fi depus mai mult efort prin cercetarea de arhiva si intervievarea de martori implicati. Expert al gnozei comuniste si contestatar al acesteia din insesi anii omnipotentei sale in estul „cortinei de fier”, s-a proiectat frenetic, dupa caderea regimului, in exceptionalitatea unor fapte care-au marcat schimbarea: fondator si redactor sef al primei reviste de stiinta politica din Romania post-comunista, parlamentar din  partea unei opozitii renascute, profesor universitar, realizator de filme documentare, jurnalist si manager al unor prestigioase instituitii media, autor de jurnale si memorialistica, de best-sellers fiction si de literatura stiintifica...      

Sa citim, asadar, cu luare aminte aceasta carte capitala si pentru intelegerea „enigmelor” lui decembrie 1989 din Romania. Dand, totodata, crezare concluziei sale: „ Stafia comunismului, despre care vorbea Marx in secolul trecut ca ar bantui Europa, s-a dus si nu va reveni niciodata”. (Lavinia Betea)

Deşi tacticile de luptă şi armele s-au schimbat de-a lungul secolelor, războaiele din prezent nu diferă foarte mult de cele din trecut – aceasta este concluzia istoricului Barry Strauss după ani de cercetări în Italia, Franţa, Grecia, Turcia şi Tunisia, pe urmele celor mai mari comandanţi ai lumii antice. Alexandru, Hannibal şi Cezar nu au fost doar strategi de geniu, ci şi oameni de stat şi lideri excepţionali. Au ştiut să privească dincolo de câmpul de luptă pentru a învăţa pe cine să înfrunte, când să înceapă şi când să pună capăt unui război şi cum să asigure stabilitatea teritoriilor cucerite. Pornind de la dovezile arheologice şi documentele consultate, Barry Strauss ne arată unde anume şi-au demonstrat aceştia geniul, unde au greşit şi mai ales care sunt calităţile esenţiale ale unui mare lider.

„Istoricul Barry Strauss descrie în mod judicios trăsăturile a trei conducători legendari pe parcursul celor cinci etape ale războiului: atacul, rezistenţa, ciocnirea, strângerea laţului şi momentul când trebuie să te opreşti... Strauss ne ajută să ne conturăm o imagine mai clară a celor trei comandanţi de geniu şi face ca istoria militară să devină extrem de atrăgătoare.” (Kirkus Reviews)

„Eroi militari faimoşi şi glorioşi, dar totodată şi maeştri ai intrigilor politice, Alexandru cel Mare, Hannibal şi Iuliu Cezar au devenit cunoscuţi ca mari strategi şi generali pe câmpul de luptă. După cum arată cu iscusinţă clasicistul Barry Strauss în această antrenantă serie de istorii, cei trei lideri nu au fost doar comandanţi militari, ci şi oameni de stat. Repovestindu-le viaţa în detaliu, Strauss compară felurile în care au reuşit fiecare să parcurgă cele cinci etape ale războiului şi motivele pentru care până la urmă nu şi-au atins ţelurile.” (Publishers Weekly)

În noiembrie 1943, când rezultatul celui de-al Doilea Război Mondial nu fusese decis încă, Aliații aveau nevoie de un alt plan. Sugestia îndrăzneață făcută de americani sovieticilor era de a deschide un nou front aerian, US Air Force urmând a stabili baze pe teritoriul controlat de sovietici. În ciuda evidentelor obiecții ale lui Stalin legate de prezența de trupe străine în Rusia, acesta a fost convins. Operațiunea Baseball și apoi Operațiunea Frantic au fost inițiate la începutul lui 1944, când superfortărețe zburătoare B-17 au fost aduse de la bazele din Italia în regiunea Poltava din Ucraina de azi.

Istoricul premiat Serhii Plokhy ne spune povestea palpitantă și puțin cunoscută a acestei întâlniri între soldații americani și cei sovietici și a modului în care colaborarea lor s-a destrămat, reflectând tranziția de la Marea Alianță la Războiul Rece. Poliția secretă sovietică a supravegheat americanii, urmărindu-le fiecare mișcare. Un raid aerian catastrofal al germanilor a scos la iveală limitele apărării aeriene sovietice. Pe măsură ce entuziasmul s-a transformat în dezamăgire, soldații americani au început să se numească singuri „Ticăloșii uitați din Ucraina“. În cele din urmă, diferențele culturale și politice nu au putut fi depășite, indiferent de scopul comun. Folosind materiale din arhivele ruse proaspăt deschise și din dosarele CIA, volumul de față oferă una dintre poveștile palpitante și mai puțin cunoscute ale celei mai puțin probabile alianțe a celui de-al Doilea Război Mondial.

Creștinismul este cea mai de durată și mai importantă moștenire a lumii antice, iar apariția sa – cel mai important eveniment transformator din istoria occidentală. Chiar și numeroșii occidentali de azi care au abandonat credința strămoșilor lor și refuză orice religie ca fiind o superstiție fără rost rămân în mod evident moștenitori ai creștinismului. Văzută de aproape, diferența dintre un sceptic și un credincios poate părea de nereconciliat. Dacă mărești focusul, impactul de durată al creștinismului asupra Occidentului poate fi observat în ceea ce a fost în mod tradițional considerat opusul acestuia: știința, secularismul și, da, chiar ateismul. De aceea, Creștinismul va plasa povestea felului în care am ajuns să fim ceea ce suntem și cum de gândim în modul în care o facem într-un context istoric mai larg. Pendulând în timp de la invazia persană a Greciei din 480 î.Hr. la criza în curs a migrației din Europa de azi și de la Nabucodonosor la The Beatles, va explora exact ceea ce a făcut creștinismul atât de revoluționar și de disruptiv, cât de complet a ajuns să satureze tiparul de gândire al creștinătății latine și de ce, într-un Occident care a devenit din ce în ce mai sceptic față de afirmațiile religiei, atât de multe dintre instinctele sale rămân iremediabil creștine. Scopul este dublu: să îl facă pe cititor să aprecieze cât de noi și de diferite erau învățăturile creștine când au apărut și să ne facă pe noi, și tot ceea ce luăm acum drept firesc, să părem, în consecință, la fel de stranii în ochii restului lumii. Ne aflăm la capătul unei transformări extraordinare a modului în care înțelegem ce înseamnă să fii om și o putem aprecia pe de-a-ntregul doar dacă știm cum ne-a modelat creștinismul de-a lungul mileniilor.

Istoria spionajului rus este pătată de sânge, deoarece agenții ruși s-au dovedit niște ucigași nemiloși și eficienți ai conaționalilor lor emigranți. Kremlinul a învățat bine lecția că, pentru a-și asigura stabilitatea politică, nu este suficient să controleze oamenii din interiorul granițelor; trebuiau controlate cu brutalitate și comunitățile de emigranți. La urma urmei, puternicul imperiu rus fusese dărâmat de o gloată de revoluționari emigranți care, la sfârșitul Primului Război Mondial, profitaseră de ocazie și reveniseră în țară. Descendenții acestora de la Kremlin aveau memorie bună și s-au folosit de ea.

S-a terminat povestea aceasta odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice? Nu. Mihail Gorbaciov a deschis granițele, iar în anii 1990 rușii au început să plece din țară în număr și mai mare. Emigrarea a rămas o ocazie splendidă pentru șefii rețelelor de spionaj rusești, dar și o provocare. Rusia post-sovietică a rămas doar zece ani fără emigrație motivată politic. Când a venit la putere, Putin a revenit imediat la politica de expulzare din țară a dușmanilor săi.

Cu un cuvânt al autorului către cititorii români

„Thierry Wolton sfâșie vălul care încă acoperă crimele regimului și sfidează imperativele care-au împiedicat condamnarea comunismului chiar din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.“ — ALAIN BESANÇON

„Scriind în cinci volume epopeea minciunii și a crimei care a fost comunismul, Wolton a condamnat ceea ce lumea liberă a uitat să condamne la nivel mondial. El a făcut, pentru sutele de milioane cărora li s-au distrus destinele, ceea ce toți intelectualii care au cunoscut oroarea comunismului pe viu și ar fi avut ce mărturisi n-au putut face. Să-i mulțumim ar fi prea puțin.“ — GABRIEL LIICEANU

„Din fericire, nu m-am născut în comunism; totuși, am avut ocazia să studiez condițiile în care se trăia în general într-un astfel de regim, am cunoscut vremurile în care ideologia comunistă seducea spirite alese, am constatat indiferența contemporanilor mei față de dezastrul numit socialism real, am deplâns incapacitatea lor de a recunoaște faptele, apoi refuzul lor de a privi în față bilanțul acestor fapte, m-am între¬bat de ce comunismul rămâne inatacabil, inoxidabil... În această carte încerc să explic ce are așa de aparte marxism-leninismul încât a fost atât de convingător în trecut, continuă să atragă și, cine știe, își croiește un viitor. De unde vine ideea comunismului, de ce a sedus atâția oameni, de ce bilanțul său real se dovedește atât de greu de recunoscut? Ar putea oare să apară noi țări comuniste? Iată câteva dintre întrebările la care m-am străduit să răspund.“ — THIERRY WOLTON, „Cuvânt către cititorii români“

Secole de tragedii și violențe în stil rusesc, până în epoca lui Vladmir Putin.

Tabloul construit de Michael Kerrigan înfățișează o istorie întunecată, marcată de tragedii, viclenii și brutalități săvârșite în numele puterii. Volumul se bucură de un format grafic de excepție, întrunind și calitățile unui album de colecție, datorită celor 180 de fotografii, picturi și ilustrații color care însoțesc textul.

În anii tulburi care au urmat destrămării imperiului sovietic, Rusia s-a trezit năpădită de o specie nouă de prădători, oligarhii, care şi-au însuşit imensele sale resurse naturale: petrolul, gazele, metalele şi diamantele. Dar lanţul trofic nu s-a oprit aici, oligarhii au căzut pradă adevăraţilor stăpâni ai societăţii sovietice şi postsovietice: membrii fostei poliţii politice KGB, cei care au avut dintotdeauna acces la control, decizie, informaţie şi expertiză. Ştiind că, în Rusia, este mai profitabil să administrezi decât să ai în posesie, Putin şi oamenii săi îi forţează pe oligarhi să restituie statului, dar nu în folosul acestuia şi nici al cetăţenilor, ceea ce îşi însuşiseră în anii '90. Ultimele evenimente arată care este raţiunea de a fi a „sistemului Putin“. Sub ceea ce credeam a fi un giulgiu zace un colos militar şi ideologic care visează la „splendoarea“ pierdută a Uniunii Sovietice şi chiar a Rusiei ţariste. Nu ne rămâne decât să ne întrebăm, îngrijoraţi, dacă acest muribund, când se va ridica, nu va restaura şi „splendoarea“ poliţiei sale politice.

Thierry Wolton, renumit specialist în relaţii internaţionale, a investigat cu talent spaţiul comunist şi mai ales pe cel postsovietic. A făcut senzaţie cu volumul KGB-ul în Franţa – care dezvăluia metodele subversive ale detestabilului serviciu de informaţii – şi a stârnit o aprinsă dezbatere cu volumul care, prin titlul său, spune totul: Marea recrutare.

Ediţie, prefaţă şi dosar de Pierre Nora  

Democrația în America a lui Tocqueville și Rusia în 1839 a lui Custine, observă Pierre Nora în prefața acestui volum, sunt două cărți care marchează un moment important: după apariția lor, nu se va mai vorbi nici despre America, nici despre Rusia ca înainte. Prin exemplul american, Tocqueville a surprins mișcarea fundamentală a tuturor societăților moderne. Prin autocrația rusă, Custine a caracterizat toate formele de dictatură bolșevică.

Cartea marchizului a fost un adevărat bestseller al secolului XIX. „Cea mai inteligentă carte despre Rusia scrisă vreodată de un străin“, s-a spus despre ea în Rusia, unde a fost de altfel interzisă și până la Revoluția din 1917, și sub comuniști, fără să înceteze să circule clandestin. În Occident, Custine a fost reînviat de Războiul Rece. În Europa de Est, a devenit publicabil abia după căderea comunismului.

Rusia în 1839 nu poate fi citită, de fapt, decât cu ochii de astăzi, scrie mai departe Pierre Nora. Marchizul pare să fi anticipat cu un secol critica totalitarismului comunist, spunând tot ori aproape tot înainte de Suvarin, de Troțki, de Koestler în Întuneric la amiază sau de disidenții sovietici.

„Aproape nici o carte scrisă de un străin nu a scandalizat publicul rus în secolul al XIX-lea la fel de mult ca jurnalul de călătorie al lui Astolphe de Custine, Rusia în 1839. Custine a dezvăluit cu un ochi ascuțit esența imperiului țarist sub Nicolae I: un regim despotic care se baza pe Biserică și Ortodoxie ca resursă ideologică de putere. Rusia nu era, așa cum visase țarul Alexandru I după victoria asupra lui Napoleon I, puterea monarhică ordonatoare de pe continentul european, care ar fi depășit haosul războaielor de cucerire franceze. Ea reprezenta mai degrabă o amenințare la adresa Europei civilizate. Nu degeaba cartea lucidă a lui Custine a fost interzisă în Rusia până la sfârșitul regimului țarist.“ — OLIVER JENS SCHMITT

„O mare parte a popularității Rusiei în 1839 s-a datorat, fără nici o îndoială, criticii sarcastice și prozei flamboaiante a lui Custine. De-a lungul anilor…, a rămas una dintre cele mai celebre prezentări ale perioadei țariste.“ — San Francisco Chronicle

Scrisori din Rusia ne înfățișează Rusia așa cum nu a mai fost zugrăvită înainte, sau de atunci încoace… Acest scriitor cu mare simț de observație descrie peisajele nordice și balurile din capitală, Kremlinul de la Moscova și veșmintele oamenilor de rând. Forța scrisorilor lui Custine ca operă unitară se află în dramatismul lor intern. — VICTOR EROFEEV, The New York Review of Books

„Cea mai bună descriere a unui coșmar al istoriei care durează de secole. O carte căreia posteritatea îi confirmă cumplita actualitate.“ — GABRIEL LIICEANU

La finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, Siria era o țară a speranțelor. Astăzi, Siria lui Bashar al-Assad este un stat eșuat, condus de un regim politic aflat în război cu propriii cetățeni. Armata siriană distruge orașele unul câte unul cu tiruri de artilerie, bombe și rachete, ucigând fără discriminare oameni revoltați, înarmați și gata să moară, dar și oameni pașnici, care își doresc o viață liniștită, mulți dintre ei fiind copii și bătrâni.