Istorie universală
-
Fier și sânge. Creșterea și decăderea Imperiului German (1871-1918)40.17 LEI
Specializată în istoria modernă a Germaniei, Katja Hoyer ne oferă în cartea ei de debut, într-o viziune neconvențională, coerentă și completă, o secvență tulburătoare din istoria de făurire a Imperiului German, al cărui fondator este legendarul Otto von Bismarck. De altfel, autoarea a ales titlul cărții pornind chiar de la fulminantul discurs pe care Bismarck l-a ținut la 30 septembrie 1862 în fața Parlamentului, considerând că liberalismul este doar un „răsfăț intelectual fantezist” și că nu cu idei și cuvinte, ci cu ACȚIUNE poate fi realizat ceva măreț, așa cum preconiza el, visând la o Germanie unită. Cu alte cuvinte, idealismul revoluționar al anilor 1848, care cuprinsese întreaga Europă, era „temperat” de Realpolitik-ul acestui prim-ministru conservator prusac, ce avea să-l consacre drept unificatorul „prin foc și sabie” al celor 39 de state sub un singur guvern federal, într-un stat conservator dominat de Prusia.
-
Joc de societate Alias - Natura salbatica65.99 LEIEpuizat din stoc
STEVEN PINKER este profesor de psihologie la Universitatea Harvard. De două ori finalist al Premiului Pulitzer și deținător al unui mare număr de distincții conferite pentru cercetările, cărțile și activitatea sa didactică, a fost ales membru al Academiei Naționale de Științe. A fost desemnat unul dintre primii 100 cei mai influenți oameni de revista Time și unul dintre primii 100 de gânditori marcanți pe plan global de revista Foreign Policy. Printre cărțile sale se numără The Blank State, The Stuff of Thought, Îngerii mai buni ai naturii noastre, Simțul stilului și Enlightenment Now.
-
Joc de societate Alias - Delicios65.99 LEIEpuizat din stoc

Joc de societate Alias - Tarziu in noapte142.25 LEI

Joc de societate Alias Femei contra Barbati169.28 LEIEpuizat din stoc
STEVEN PINKER este profesor de psihologie la Universitatea Harvard. De două ori finalist al Premiului Pulitzer și deținător al unui mare număr de distincții conferite pentru cercetările, cărțile și activitatea sa didactică, a fost ales membru al Academiei Naționale de Științe. A fost desemnat unul dintre primii 100 cei mai influenți oameni de revista Time și unul dintre primii 100 de gânditori marcanți pe plan global de revista Foreign Policy. Printre cărțile sale se numără The Blank State, The Stuff of Thought, Îngerii mai buni ai naturii noastre, Simțul stilului și Enlightenment Now.
-
Joc de societate Narcos314.48 LEIEpuizat din stoc

Cartea Magului de la Eleusis la Tarot. Initiere in Marile Mistere ale Lumii89.91 LEIEpuizat din stoc
CHRIS CANDER a absolvit Honors College, University of Houston, în orașul în care a crescut și unde trăiește în prezent, împreună cu soțul, fiica și fiul ei. De șapte ani este writer-in-residence pentru programul Writers in the Schools din Houston. Face parte din comitetul consultativ Inprint și administrează mai multe biblioteci din comunitatea ei, în cadrul mișcării Little Free Library. A debutat cu romanul 11 Stories (2013), care a câștigat Independent Publisher Gold Medal la secțiunea Popular Fiction și a fost finalist la USA Best Book Awards – General Fiction 2014. Al doilea ei roman, Whisper Hollow (2015), a fost inclus pe lista lungă pentru Great Santini Fiction Prize de către Southern Independent Booksellers Alliance și a fost nominalizat pentru Kirkus Prize – Fiction 2015. În 2019 îi apare romanul Greutatea unui pian (The Weight of a Piano; Humanitas Fiction, 2021), publicat în peste cincisprezece țări, ajuns bestseller USA Today și inclus de American Booksellers Association în Indie Next Great Reads List și November 2019 Indie Next List Now. Un nou roman care-i poartă semnătura, A Gracious Neighbor, este anunțat pentru 2022. Chris Cander a scris și o carte pentru copii, The Word Burglar, care a câștigat, în 2014, Moonbeam Children’s Book Award (argint).
-
Civilizaţii străvechi pierdute45.45 LEIEpuizat din stoc

Aleg deplina libertate - devin constient57.11 LEIEpuizat din stoc

Scrisoare către Ceaușescu54.78 LEIEpuizat din stoc

Conversații cu Dumnezeu pentru părinți44.40 LEI

Ce a spus Dumnezeu47.57 LEI

La Hanul lui Mânjoală. Kir Ianulea. Două loturi și alte nuvele și povestiri12.69 LEIEpuizat din stoc

Colindă de Crăciun16.65 LEIEpuizat din stoc

Află totul despre crocodili15.11 LEIEpuizat din stoc

Curiosity. Disc 424.30 LEI

Și eu am trăit în comunism51.80 LEIEpuizat din stoc
Viaţa de zi cu zi din comunism, reconstituită de 95 de autori: scriitori, medici, actori, profesori, ingineri, muncitori etc. Peste 360 de mici povestiri al căror fir roşu e absurdul, iar aici culoarea firului e chiar justificată. Fapte diverse de acasă, de la serviciu, din vacanţe, de la şcoală şi facultate, de la muncă patriotică, din călătorii. Probleme administrative, dragoste şi tot ce mai ţine de viaţa însăşi.
Cartea nu conţine ideologie şi nu porneşte de la premise politice. Dacă din ea rezultă o concluzie politică sau o voluptate estetică, aceasta e problema intimă a cititorului.
Se poate parcurge ca un roman (fragmentele ei se leagă într-o poveste dramatică), se poate urmări ca un film plin de situaţii nebuneşti, imposibile, tip Good bye, Lenin!, sau, pentru cei care suferă de nerăbdare, se poate zapa.
Te face să plângi, să râzi, să gândeşti. Întăreşte memoria şi se recomandă în special uitucilor.Capitolele vieţii noastre de zi cu zi din comunism:
Nicăieri nu-i mai bine ca acasă; Oraşul nostru iubit; La serviciu; La muncă voluntară şi patriotică; Timp liber; Sărbători noi şi vechi; În călătorie; Oficiale; Scăpate de sub control; Cozile; Administrative, instituţionale; Şcoală; Facultate; La munci agricole; În vacanţă, în concediu; Medicale; Dar cu dragostea cum staţi?; Mâncare şi băutură; Haina face pe om; Diverse. -
Un secol de ceață94.08 LEI
Cartea se adresează celor ce doresc să-și perfecționeze cunoștințele practice de limba germană și poate fi folosită ca material auxiliar în paralel cu orice manual sau curs teoretic. Exercițiile vizează cele mai importante aspecte de gramatică și vocabular, ajutînd la formarea unor reflexe de exprimare corectă. Gradul lor de dificultate crește în mod treptat pe parcursul fiecărui capitol și al întregii lucrări, iar cheia exercițiilor permite să se verifice corectitudinea rezolvărilor. Numeroasele tabele și sinteze, ca și vocabularul uzual sînt utile pentru înțelegerea și stăpînirea regulilor de bază ale limbii germane.
-
Știu ce să faci!38.00 LEI

Estul sălbatic. Expedițiile războiului finlandez spre est și criza est-europeană (1918-1921)31.71 LEI
Estul sălbatic descrie evenimentele dramatice din anul 1919. În est, Primul Război Mondial nu s-a încheiat în noiembrie 1918. După prăbușirea Imperiului Rus și Revoluția Bolșevică, războiul din Europa de Est a continuat ani de zile. Armatele revoluționare, contrarevoluționare și naționale ale noilor state s-au luptat pentru rămășițele imperiului distrus. Loteria de război i-a atras pe finlandezi, care sperau să ducă la îndeplinire cel mai mare vis al naționalismului finlandez: Finlanda Mare.
Estul sălbatic este povestea nespusă a anului 1919 și a războaielor popoarelor înrudite, care au izbucnit pentru a extinde granițele Finlandei în Est. Este povestea Finlandei și a finlandezilor prinși într-o aventură violentă, tristă și aproape tragicomică, în care pentru o clipă totul părea cu putință.
De un realism tulburător, cartea este rezultatul unei munci asidue de cercetare. Romanul a fost nominalizat la premiul Finlandia pentru non-ficțiune, cel mai prestigios premiu literar al țării.
Aapo Roselius este cercetător în domeniul istoriei și a studiat îndeaproape perioada Războiului Civil Finlandez și pe cea a anilor 1920‑1930. Printre volumele pe care le‑a publicat, amintim ,,Pe urmele călăilor” și ,,Primăvara patriotică”. Oula Silvennoinen, doctor în filosofie și cercetător în istorie, este cunoscut pentru lucrări care au abordat punctele nevralgice ale Finlandei în cel de‑al Doilea Război Mondial și care încă stârnesc reacții puternice, precum ,,Camarazi secreți de arme” și ,,Necunoscutul Lauri Törni”. Roselius și Silvennoinen au mai lucrat împreună și la ,,Fasciștii finlandezi” (împreună cu Marko Tikka), operă care a provocat dezbateri aprinse.
-
Bullying. Psihologia bullying-ului30.66 LEIEpuizat din stoc
ANGELA McALLISTER este autoarea a peste 80 de cărţi pentru copii. Volumele ei au fost adaptate pentru teatru, au fost traduse în nenumărate limbi şi au câştigat mai multe premii.
-
Neveste de naziști54.99 LEI
Goering, Goebbels, Himmler, Heydrich, Bormann, Hess – nume sinonime cu puterea și influența în cel de-al Treilea Reich. Poate mai puțin cunoscute sunt Carin, Emmy, Magda, Margaret, Lina, Gerda și Ilse...
Acestea sunt femeile din spatele bărbaților de tristă amintire – individualități complexe cu personalități distincte, care au fost captivate de Hitler și ale căror vieți de zi cu zi erau guvernate de ideologia nazistă. Pe tot parcursul ascensiunii și al căderii nazismului, aceste femei au iubit și au pierdut, au crescut copii și s-au certat cu soții lor și unele cu altele, în tot acest timp luptându-se pentru o poziție cât mai apropiată de Führer însuși. Și, cu toate acestea, au fost tratate ca niște personaje secundare, semnificația lor a fost ignorată, de parcă nu ar fi știut nimic despre actele criminale ale soților lor, în ciuda dovezilor care erau peste tot în jur: opere de artă furate care le împodobeau pereții, sclavii care munceau în casa lor și produsele cultivate în lagărele de concentrare care le ajungeau pe masă.
Neveste de naziști le studiază în detaliu pe aceste femei pentru prima dată, împletind cu talent poveștile lor cu anii de lupte, putere, declin și distrugere până spre apusul postbelic caracterizat de negare și autoamăgire.
-
52 de weekenduri de vis în România133.09 LEIEpuizat din stoc
Alexandra-Elena Marcu este jurnalist, specialist în comunicare, călător pasionat de România, de cuvinte și de experiențe autentice. S-a născut în orașul Pucioasa, județul Dâmbovița, în 20 mai 1990. A studiat comunicare și relații publice în cadrul Facultății de Litere a Universității București și a urmat programul de masterat în comunicare audio-video al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative București. Și-a început activitatea de jurnalist în televiziune lucrând ca reporter, ulterior ca prezentator și moderator. A organizat și moderat evenimente naționale și internaționale în diverse domenii precum medicină și politici publice. Pe lângă primele două volume lansate în copilărie, de versuri și proză pentru copii, a publicat alături de Răzvan Marcu în anii 2020–2021 ghidurile de călătorie prin România Călători în propria țară, în două ediții, și este parte a proiectului de țară Romanian Romance, care promovează destinațiile și experiențele autentice ale României.
Răzvan Marcu este director de vânzări și marketing, cu experiență în domeniul distribuției de utilaje de construcții și minerit. Este pasionat de pământurile României, de peisajele sale diferite, de interacțiunea cu oamenii, de fotografie. S-a născut în București, în 11 august 1981. A studiat în cadrul Facultății de Management a Academiei de Studii Economice din București și a absolvit masteratul de marketing internațional în cadrul ASE. Activează încă de la început într-o companie ce are ca domeniu de lucru distribuția de utilaje, ajungând astfel să călătorească prin România și să îi observe bine nuanțele, zonele, oamenii, dinamica, schimbarea. A inițiat, din pasiune pentru propria țară, proiectul Romanian Romance, împărtășind, atât cu românii, cât și cu expații, poveștile, locurile și tainele României. Pentru cele două ghiduri Călători în propria țară a realizat fotografiile și a selectat destinațiile în urma unor principii proprii proiectului Romanian Romance.
-
Carnavalul animalelor110.89 LEIEpuizat din stoc
Scriitor, jurnalist și muzician, FRANCESC MIRALLES s-a născut în 1968 la Barcelona. A urmat inițial cursuri de jurnalism la Universitatea Autonomă din Barcelona, abandonate după patru luni, apoi de filologie engleză, la care a renunțat după terminarea anului trei pentru a călători și astfel a ajuns să trăiască pentru o vreme în Croația și Slovenia în timpul războiului iugoslav, experiență redată în Café Balcanic (2004). Revenit la Barcelona, a studiat germana la Universitatea Centrală. După absolvire, a făcut un masterat în editare. A coordonat colecții de dezvoltare personală, semnând și câteva lucrări sub pseudonim, experiență reflectată în primul său roman, Barcelona Blues (2005). După ce a obținut Premiul Gran Angular 2001 – cu romanul pentru tineret Un haiku per a l’Alícia, a hotărât să se dedice scrisului. Este cunoscut publicului din România datorită bestsellerurilor internaţionale scrise împreună cu Héctor García şi traduse la Humanitas: Ikigai: secrete japoneze pentru o viaţă lungă şi fericită, Metoda Ikigai: secrete japoneze pentru a-ţi descoperi adevărata pasiune şi a-ţi atinge ţelurile în viaţă şi Shinrin-Yoku: arta japoneză a băilor de pădure. Francesc Miralles este, de asemenea, autor de ficţiune. Amintim romanele Wabi-Sabi, Iubire cu i mic şi Cel mai frumos loc din lume este chiar aici (scris împreună cu Care Santos), publicate la Humanitas Fiction. Cărţile sale au fost traduse în peste 30 de limbi.
ÁLEX ROVIRA (n. 1969, Barcelona) este licenţiat în economie, autor de succes de cărţi de self-help şi conferenţiar. Ţine seminarii de economie la Escuela Superior de Administración y Dirección de Empresas. În 2009 a primit, împreună cu Francesc Miralles, Premiul Torrevieja pentru romanul Última respuesta. Cărţile sale s-au vândut în peste 8 milioane de exemplare.
-
Templierii. Istoria secretă a celui mai faimos ordin cavaleresc din Evul Mediu63.33 LEI
La apogeul său, Ordinul Cavalerilor Templieri rivaliza, ca putere economică, influență politică și forță militară, cu regatele Europei. Până când Filip al IV-lea al Franței a decis să îl elimine și i-a selectat pe inchizitorii capabili să îi ducă planurile la îndeplinire. Au adunat astfel tot felul de zvonuri fanteziste despre membrii ordinului, alcătuind un mozaic teribil: crime, depravare, erezii de nerostit, corupție, la care s-au adăugat și acuzații de homosexualitate. Din însărcinarea inchizitorilor, autoritățile statului i-au arestat și torturat pe suspecți, iar în 1314 ultimul mare maestru al ordinului a fost ars pe rug.
De-a lungul vremii, diverse scrieri – de la lucrări istorice împletite cu fantezia, până la romane senzaționaliste – au perpetuat zvonurile care le-au adus templierilor sfârșitul. Așa au ajuns aceștia personaje principale în narațiuni incredibile despre practici secrete, secte gnostice, frății satanice sau masoni iluminați. S-a spus inclusiv că după desființarea ordinului templierii ar fi intrat în clandestinitate, continuându-și activitățile, ba chiar aflându-se și acum printre noi. Dar, așa cum punctează Eco, cartea de față a apărut ca un erudit și bine-venit antidot la aceste fraude literare. -
Cea mai (ne)plictisitoare scoala din lume. Cursa dovezilor47.56 LEI
Daniela Kohn susţine cursuri de limbă română şi limbă germană la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara. La Editura Polirom a mai publicat Puls. Manual de limba română ca limbă străină. Nivelurile B1-B2 (2012) și Puls. Manual de limba română ca limbă străină. Nivelurile A1-A2 (2009, 2016).
-
Obiceiuri de Craciun in lume52.85 LEI
Daniela Kohn susţine cursuri de limbă română şi limbă germană la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara. La Editura Polirom a mai publicat Puls. Manual de limba română ca limbă străină. Nivelurile B1-B2 (2012) și Puls. Manual de limba română ca limbă străină. Nivelurile A1-A2 (2009, 2016).
-
Descoperim marile si oceanele52.85 LEI
Alice Pantermüller și-a dorit din școala generală să devină „scriitoare de cărți” sau profesoară. S-a format ca profesor, a predat germana ca limbă străină în Scoția și a absolvit un curs de librar. A devenit cunoscută prin cărțile pentru copii pe care le-a scris, în special prin seriile Bendix Brodersen și Jurnalul Lottei.
Daniela Kohl și-a câștigat de mică bani de buzunar vânzându-și desenele colegilor de clasă, mătușilor și bunicilor. A studiat comunicare și design la Fachhochschule München, iar din 2001 lucrează cu plăcere ca grafician și ilustrator freelancer. Împreună cu soțul, câinele și broasca sa țestoasă locuiește deasupra acoperișurilor din München.