Istorie universală
-
Copiii uitati ai lui Hitler33.19 LEIEpuizat din stoc
Creat de Heinrich Himmler, programul Lebensborn a dus la răpirea a jumătate de milion de copii din toată Europa. Printr-un proces numit germanizare, aceștia trebuiau să devină generația următoare a rasei ariene stapânitoare, în cea de a doua fază a Soluției Finale.
În vara anului 1942, părinților din Iugoslavia ocupată de naziști li s-a cerut să își supună copiii examenelor medicale menite a le evalua puritatea rasială. Erika Matko avea doar nouă luni când doctorii naziști au declarat-o aptă de a fi un „copil al lui Hitler“. Dusă în Germania și plasată unor părinți adoptivi corespunzători din punct de vedere politic, Erika a fost rebotezată Ingrid von Oelhafen. După mulți ani, Ingrid a început să descopere adevărul despre identitatea ei, scoțând la iveală multe documente rare, inclusiv mărturii de la procesele de la Nürnberg despre propria răpire.
Copiii uitați ai lui Hitler este o carte de memorii tulburătoare, dar și o investigație devastatoare despre crimele teribile și despre scopul monstruos ale programului Lebensborn.
Von Oelhafen aduce povestirii o dimensiune umana inegalabila. Kirkus Reviews
-
Dumas. Contele negru. Povestea adevaratului Monte-Cristo47.46 LEIEpuizat din stoc
Generații întregi de cititori au fost fascinate de personajele lui Alexandre Dumas, mai ales de eroul nedreptățit din Contele de Monte-Cristo și de spadasinii curajoși din Cei trei muschetari. Cu toate acestea, puțini știu că aceste personaje memorabile au fost inspirate de tatăl lui Dumas, generalul Alex Dumas, fiul unui conte francez și al unei sclave negre din Haiti.
Tom Reiss îl readuce la viață pe generalul Dumas cu ajutorul corespondenței nepublicate până acum și al cercetărilor istorice meticuloase, furnizându-ne contextul necesar pentru a înțelege cât de excepțională a fost viața sa de general mulatru, într-un imperiu clădit pe munca sclavilor.
Din momentul în care a reușit singur să păstreze un pod în Alpi, împotriva a douăzeci de inamici, și până în anii în care a fost ținut prizonier într-o fortăreață, Alex Dumas s-a dovedit a fi un personaj captivant, pe care nici măcar imaginația debordantă a fiului său nu l-ar fi putut inventa.
Reiss îndepărtează vălul uitării de pe imaginea lui Alex Dumas...Această carte remarcabilă este un adevărat monument dedicat memoriei lui. Washington Post
Impresionant... Reiss își conduce povestirea într-un ritm captivant... Wall Street Journal
O lucrare detectivistică realizată de un autor premiat... The Daily Mail
-
Marea evadare. Sanatatea, bogatia si originile inegalitatii44.99 LEIEpuizat din stoc
Lumea este un loc mai bun decât a fost vreodată în istoria ei. Oamenii sunt mai sănătoși, mai bogați și trăiesc mai mult. Cu toate acestea, evadarea din sărăcie a creat o prăpastie de inegalități între oameni și între națiuni.
În Marea evadare, Angus Deaton – unul dintre cei mai mari experți în dezvoltare economică și sărăcie – ne spune povestea remarcabilă a modului în care, începând cu 250 de ani în urmă, unele părți ale lumii au cunoscut un progres susținut, inaugurând aceste diferențe și pregătind scena pentru lumea disproporționat de inegală de astăzi. Deaton studiază în profunzime modelele istorice și actuale din spatele sănătății și bogăției națiunilor și abordează măsurile care trebuie luate pentru a-i ajuta pe cei rămași în urmă.
Dacă vreți să aflați cum a ajuns omenirea atât de prosperă de-a lungul timpului, ar trebui să citiți Marea evadare. Bill Gates
Devine lumea un loc mai frumos și mai bogat? Puțini economiști sunt mai bine echipați să răspundă la această întrebare decât Angus Deaton... Tema are nevoie de o pânză de mari dimensiuni și de o pensulație îndrăzneață, iar capacitatea deosebită a domnului Deaton ni le oferă pe ambele. Economist
-
1989. Prabusirea Imperiului Sovietic49.99 LEI
La începutul anului 1989, Cortina de Fier mai diviza încă Europa. Ea însemna mai mult decât cei 300 de kilometri de ziduri din beton şi sârmă ghimpată. Era graniţa dintre Occident şi ţările estice, dintre capitalism şi comunism, dintre două sfere de putere aflate de 50 de ani într-un conflict mut, Războiul Rece. Şase state europene estice se aflau la acea dată în spatele Cortinei şi sub influenţa sovietică. Până la sfârşitul anului, însă, Polonia, Cehoslovacia, Germania de Est, România, Ungaria şi Bulgaria au răsturnat dictaturile care le guvernau. În doar câteva luni, revoluţiile au pus capăt deceniilor de opresiune şi, cu excepţia cazului particular al României, ele au fost „de catifea“, fără victime şi vărsare de sânge.
La peste 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, Victor Sebestyen oferă o analiză lucidă a anului 1989, moment decisiv din istoria noastră modernă. Sunt conturate portretele marilor actori ai acestui moment şi ne sunt puse la dispoziţie sute de documente şi interviuri, într-un stil concis şi obiectiv.
O povestire care trebuie citită... Naraţiunea minunat scrisă a lui Sebestyen se derulează în episoade scurte şi palpitante. Newsweek
-
Scoala dictatorilor. In culisele luptei mondiale pentru democratie44.99 LEI
În întreaga lume, se poartă un război între dictatori și cei care se ridică împotriva lor. Prin intermediul unor reportaje originale și al unei analize strălucite, apreciatul jurnalist William J. Dobson dezvăluie mecanismele interioare ale regimurilor autoritare și ne duce în spatele liniilor acestei bătălii pentru viitorul libertății.
Regimurile autoritare actuale, după cum arată Dobson, nu seamănă prea mult cu autocrațiile secolului XX sau cu anacronicul regim nord-coreean. Un număr crescând de țări conduse de dictatori și președinți pe viață nu au întărit statul polițienesc, nici nu s-au izolat de lume. În schimb, și-au adaptat cu inteligență guvernarea, plănuind să profite la maximum de pe urma sistemului global. Iranul are partide de opoziție și alegeri. Cetățenii ruși au libertatea de a călători.
În China, piața liberă a înlocuit planurile cincinale. Forța brută a lăsat locul mijloacelor tehnocrate de control. Dar oamenii continuă să nu fie liberi. Pe măsură ce dictatorii au devenit mai abili, la fel s-a întâmplat și cu cei care li se opun. Milionari, filantropi, academicieni, bloggeri, ONG-uri, consultanți și grupuri studențești au capacitatea de a-și transmite într-o clipă mesajul în întreaga lume. Dovedind o uimitoare cunoaștere a scenei mondiale, Dobson ne prezintă acest joc de-a șoarecele și pisica cu miză uriașă și ne arată modul în care fiecare tabără își perfecționează strategiile pentru războiul care ne va defini epoca.
O perspectivă esențială asupra unei lupte cruciale... Dobson este acel rar gânditor care combină darul povestirii cu înțelegerea mecanismelor lumii. Fareed Zakaria
-
India. O scurta istorie31.61 LEIEpuizat din stoc
India a fost întotdeauna un pământ al marilor contradicții. Pentru Alexandru cel Mare, țara a fost un loc al filosofilor erudiți și al marilor oștiri călare pe elefanți – care, în cele din urmă, i-au forțat armata să se retragă. Pentru Roma, aceasta a fost o sursă de lux, în special de condimente și textile, plătite în aur – de unde și numărul enorm de monede romane găsite în India.
La apogeul Imperiului Mogul din 1700, India se lăuda cu 24% din economia mondială – o cotă aproape egală cu cele 25 de procente ale Europei. Dar, apoi, economia sa s-a prăbușit. India colonială era cunoscută pentru extremele sale de bogăție și sărăcie, reprezentate de Taj Mahal și de foamete, de maharajahi și de cei „de neatins” și, de asemenea, pentru spiritualitatea sa: multitudinea de zei hinduși și filosofia budistă, Mahatma Gandhi și Rabindranath Tagore.
India: O scurtă istorie pune la fel de mult accent pe indivizi, idei și culturi ca și pe ascensiunea și căderea regatelor, a partidelor politice și a economiilor. Oricine este curios să afle mai multe despre o mare civilizație și despre viitorul său, va descoperi în această carte o introducere ideală, pe alocuri controversată, scrisă de un autor care se dedică cu pasiune Indiei de mai bine de trei decenii.
Admirabilă... un rezumat plin de vigoare și de prospețime. The Times Literary Supplement
-
Butoiul cu pulbere al Asiei38.74 LEIEpuizat din stoc
În ultimul deceniu, centrul lumii s-a mutat dinspre Europa spre Asia. Cu rezerve imense de petrol și gaze naturale, după secole de dispute teritoriale, Marea Chinei de Sud, în special, este o sursă de potențial conflict. Robert D. Kaplan oferă o descriere precisă a națiunilor din jurul Mării Chinei de Sud, a conflictelor ce se pregătesc în regiune la început de secol XXI și a implicațiilor acestora pentru pacea și stabilitatea globală, analizând interesele din zonă ale SUA în condițiile în care China își manifestă tot mai ambițios interesele.
Un ghid indispensabil asupra unei regiuni volatile ce va domina viitorul conflictului geopolitic.
O provocare bine-venită la adresa pesimiștilor care văd doar necazuri în ascensiunea Chinei. The Economist
-
In umbra lui Kissinger36.90 LEIEpuizat din stoc
Pentru a înțelege criza Americii contemporane, trebuie să îl înțelegem pe Henry Kissinger. Pornind de la lucrări semnate de Kissinger, precum și de la înregistrări secrete și documente de stat, multe dintre ele recent declasificate, Greg Grandin arată cum cel mai important consilier de politică externă al lui Nixon a pus umărul la reînvierea unei versiuni militarizate a excepționalismului american – chiar în timp ce prezida peste înfrângerea din Vietnam și peste un război dezastruos, secret și ilegal în Cambodgia.
Crezând că realitatea poate fi supusă prin puterea voinței sale, că intuiția este mai importantă în politică decât faptele reale și promițând că greșelile trecutului nu vor fi niciodată un obstacol în calea acțiunilor îndrăznețe viitoare, Kissinger a pregătit terenul pentru ascensiunea idealiștilor neoconservatori. Grandin reușește mai mult decât o simplă relatare concentrată fie asupra crimelor, fie asupra realizărilor lui Kissinger, oferind o interpretare nouă și convingătoare a influenței încă actuale a acestuia cu privire la modul în care Statele Unite își văd rolul în lumea de azi.
Un atac împotriva reputaţiei şi a moştenirii lui Henry Kissinger. The New York Times Book Review
O analiză detaliată a politicii externe americane în umbra lui Kissinger până în zilele noastre. Kirkus Review
-
Strategia. O istorie completa69.99 LEIEpuizat din stoc
În Strategia. O istorie completă, Lawrence Freedman imortalizează lunga istorie a gândirii strategice, într-o relatare consistentă și profundă a modului în care aceasta a ajuns să influenţeze fiecare aspect al vieții noastre.
În inima strategiei se află întrebarea dacă este posibil să ne manipulăm și să ne modelăm mediul mai degrabă decât să devenim victimele forțelor aflate dincolo de controlul nostru. Freedman ne demonstrează că impredictibilitatea inerentă a acestui mediu supus evenimentelor întâmplătoare, eforturilor oponenților noștri și pașilor greșiți făcuți de prieteni oferă strategiei provocările și dramatismul necesare. Armate, corporații și națiuni schimbă rareori un stadiu al lucrurilor cu altul, croindu-și drum printr-o serie de stări, nici una nefiind chiar cea anticipată. Procesul solicită mereu o reevaluare a strategiei originale, ca și a obiectivului final, imaginea acesteia fiind una fluidă și flexibilă, guvernată de punctul de început, nu de cel final. O recapitulare strălucită a celor mai importante teorii ale strategiei din istorie, de la David și șiretenia cu care l-a învins pe Goliat la utilizarea modernă a teoriei jocurilor în economie, acest volum adună laolaltă o muncă intelectuală de o viață.
O carte cu un scop generos, de o erudiție și, mai mult decât orice, de o înțelepciune surprinzătoare. The Financial Times
-
Trolii lui Putin. Relatări adevărate din prima linie a războiului informațional rus63.43 LEI
Captivantă, terifiantă, te zguduie până în măduva oaselor, însă tot ceea ce se găsește între aceste pagini chiar s-a petrecut…
Trolii lui Putin este o explorare a tehnicilor utilizate în războiul informațional al Kremlinului, de o anvergură nemaiîntâlnită până acum. Un ,,thriller” care prezintă viața reală și care te ține mereu în suspans, cartea îi vizează pe acei cititori care vor să afle în premieră relatări din interior despre războiul politic modern dus de Rusia, despre trolii controlați de Kremlin care fac propagandă pe rețelele sociale și despre atacurile cu știri false de la nivel internațional, care amenință fundațiile societăților occidentale. Incitantă, presărată cu momente tulburătoare ce te zguduie și care, din multe privințe, par a fi complet ireale, poate că „Trolii lui Putin” sună ca o operă de ficțiune ce te ține cu sufletul la gură însă, din nefericire, fiecare experiență cutremurătoare prezentată în volumul de față s-a petrecut cu adevărat. Este o carte accesibilă și a ajuns instantaneu printre cele mai bine vândute din lume.
„Poate că a venit vremea să le spunem pe nume fermelor de troli ale Kremlinului și dezinformării digitale: fabrici infracționale și criminalitate cibernetică. Acești infractori nu vor banii voștri, ci vor să controleze felul în care gândiți.” (Jessikka Aro)
În această carte curajoasă și în care se spun lucrurilor pe nume, jurnalista Jessikka Aro relatează propria poveste dramatică de viață, în calitate de țintă a „trolilor lui Putin”, și vorbește despre modul în care campania sponsorizată de Kremlin i-a afectat viața pe plan personal și profesional, precum și despre măsurile pe care le-a luat pentru a riposta. Prezentată în amănunt, fără niciun filtru, această poveste extraordinară este însoțită de relatările unor distinse voci critice care s-au făcut auzite împotriva Kremlinului, persoane renumite la nivel internațional, precum Bill Browder (Regatul Unit), Eliot Higgins (Regatul Unit), Liz Wahl (SUA), Martin Kragh (Suedia), Jelena Milić (Serbia), Roman Burko (Ucraina), Patrik Oksanen (Suedia), Thomas Nilsen & Atle Staalesen (Norvegia) și mulți alții. Toți aceștia își împărtășesc experiențele în calitate de ținte ale campaniilor de război cibernetic cu nenumărate fețe demarate de Rusia.
De la infracțiuni motivate de ură la nivel global și până la spionaj digital în cea mai pură formă a sa, Jessikka și celelalte personaje principale prezentate în cartea sa știu din proprie experiență cum este să fii ținta criminalității cibernetice sponsorizate de stat. Aceștia nu doar că ne împărtășesc poveștile lor de viață, ci reflectă asupra modului în care poți supraviețui războiului informațional agresiv al Kremlinului și combate invadarea spațiului informațional de către „trolii lui Putin”. Jessikka a investigat și analizat un volum impresionant de documente defăimătoare, de articole false și de materiale elaborate de troli, toate de proveniență rusă, scrise atât în rusă, cât și în alte limbi, și reușește să ne prezinte o descriere amănunțită a operațiunilor complexe.
Cartea aduce la lumină și acțiunile secrete ale ofițerilor serviciilor ruse de informații, ale hackerilor finanțați de stat și ale organizațiilor care se află în spatele operațiunilor psihologice coordonate în stil militar, demarate de Rusia pe rețelele de socializare.
După ce Jessikka Aro a început să investigheze impactul trolilor Kremlinului dincolo de granițele Rusiei în septembrie 2014, ea a realizat rapid că, pe lângă populația rusă în ansamblu, mai erau vizate și persoane fizice străine, acestea ajungând victimele unor operațiuni informaționale bine puse la punct. Operațiunile sunt desfășurate prin intermediul unor „fabrici de troli” organizate, în unele cazuri instruite de ofițeri FSB (poliția de securitate rusă), SVR (serviciile ruse de informații externe) și GRU (serviciile de informații din cadrul armatei) și, uneori, de ONG-uri pro-Kremlin sau sprijinite financiar de conducerea rusă, de site-uri de știri false, ori de mass-media deținută de statul rus. Adesea, operațiunile de defăimare sunt coordonate prin intermediul rețelelor sociale care, practic, nu sunt deloc reglementate (printre acestea se numără YouTube, Facebook și Twitter), iar prin intermediul platformelor respective aceștia poluează spațiile informaționale de pe plan local și încearcă să îi transforme pe oamenii obișnuiți în niște propagandiști pro-Kremlin și în votanți ai candidaților pro-Putin din țări străine.
În 2016, Jessikka Aro a primit prestigiosul premiu Bonnier pentru jurnalism pentru investigațiile sale cu privire la trolii ruși, ce au fost publicate în mai mult limbi de circulație mondială. Rezultatele anchetelor sale revoluționare sunt citate de mass-media internațională și de cercetători încă din 2015, iar ea continuă să educe publicul cu privire la influența și la amestecul Rusiei în societățile occidentale. Jessikka face lobby în mod constant pentru a promova o reglementare mai strictă și o legislație mai bună în vederea combaterii amenințărilor hibride atât pe plan național, cât și la nivel UE.
-
În serai. Viețile private ale sultanilor din Istanbul62.37 LEIEpuizat din stoc
JOHN FREELY s-a născut la New York in 1926. A intrat în marina militară americană la vârsta de 17 ani, servind în cadrul unei unități de comando în Birmania și China în ultimele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial. A obținut un doctorat în fizică la New York University în 1960 și a urmat studii postdoctorale la Oxford University. A predat fizica și istoria științelor la Boğazici Universitesi și a locuit la New York, Boston, Londra, Atena, Istanbul și Veneția. Este autorul a peste 40 de lucrări, printre care mai multe cărți de istorie și călătorie ce au cunoscut un mare succes (Strolling Through Istanbul, Classical Turkey, Strolling Through Athens, Strolling Through Venice, Children of Achilles etc.). Istanbul – Orașul imperial, publicat și în limba romană de Editura Trei, a devenit un ghid cultural inconturnabil al orașului de pe Bosfor. Freely s-a stins din viaţă pe 20 aprilie 2017, numele său rămânând sinonim cu memoria oraşului Istanbul.
-
Agent Sonia51.80 LEI
Iubită, mamă, soție, gospodină, ofițer în Armata Roșie și spioană, Agent „Sonia“ a fost cea care a sustras, de sub privirile vigilente ale serviciilor secrete britanice, secretul bombei atomice și l-a predat lui Stalin. Istoria vieții acestei uluitoare femei se conturează chiar în mijlocul marilor conflicte ideologice ale sec. XX dintre comunism, fascism și democrația occidentală. Prefața cărții este scrisă de istoricul Florian Banu.
-
Statul politienesc al Rusiei Sovietice49.58 LEI
Represiune, control, tortură, manipulare și eliminarea fizică a adversarilor; toate acestea sub tutela și pentru consolidarea statului sovietic.
Publicului occidental i s-a spus o poveste simplificată despre statul totalitar URSS. De fapt, ne arată cartea lui Martyn Whittock, regimul sovietic n-a fost menținut la putere doar de poliția secretă și prin teroare; unii l-au susținut din toată inima și au tras foloasele de pe urma lui.
Cartea de față ne spune istoria complexă a felului în care cruzimea, cooperarea și compromisul au ajutat la construirea statului totalitar URSS a cărui umbră încă se întinde peste o parte din lume și de ai cărui demoni încă nu ne-am exorcizat. -
Balcanii în secolul XX. O istorie postimperială54.39 LEIEpuizat din stoc
OLIVER JENS SCHMITT (n. 1973) este profesor de istorie sud-est-europeană la Universitatea din Viena. Temele sale de cercetare privesc, printre altele, fascismul în Europa de Est, cu accent pe România, societăţile urbane din estul Mediteranei în secolul al XIX-lea, societatea şi politica în Imperiul Otoman târziu, evoluţiile socioculturale în spaţiul albanez, istoria imperiului maritim al Veneţiei sau istoria Balcanilor în Evul Mediu târziu. Din 2017, este preşedintele Secţiei Filozofie/Istorie a Academiei Austriece de Ştiinţe. Printre titlurile sale, traduse în mai multe limbi, se numără: Kosovo: Kurze Geschichte einer zentralbalkanischen Landschaft (Kosovo. Scurtă istorie a unui ţinut central-balcanic, 2008); Skanderbeg: Der neue Alexander auf dem Balkan (Skanderbeg. Noul Alexandru din Balcani, 2009; trad. rom. 2014); Die Albaner: Eine Geschichte zwischen Orient und Okzident (Albanezii. O istorie între Orient şi Occident, 2012). La Humanitas a fost tradusă biografia Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea și decăderea „Căpitanului“ (2017) și a apărut România în 100 de ani. Bilanţul unui veac de istorie. Urmat de un dialog cu Marian Voicu (2018), volum publicat și în limba germană.
Fotografia autorului © Jutta Benzenberg
-
Cruciadele37.00 LEI
Cartea pastreaza amprenta cronicarului, viziunea lui si relatarea parfumului epocii. Ea pune la dispozitia publicului sursele primare, din ambele parti - crestina si musulmana -, privitoare la modul cum au fost vazute aceste cruciade.
Autorii? Uneori un ostas oarecare sau un baron, alteori un cronicar arab. Cruciadele sunt vazute aici din ambele tabere. Francii si sarazinii se confrunta la fel ca pe campul de batalie sau ca in acele intalniri in care crestinatatea si islamul se respecta reciproc si cateodata stabilesc relatii de prietenie.
Inchipuiti-va ca ati fi trait in timpul cruciadelor, ca l-ati fi urmat pe Petru Eremitul pe drumul spre Tara Sfanta sau ca v-ati fi imbarcat la Aigues-Mortes, impreuna cu Sfantul Ludovic.
Inchipuiti-va ca ati fi luptat sub zidurile Antiohiei, ca ati fi atacat taberele sultanului Saladin, ca l-ati fi vazut pe Sfantul Francisc de Assisi intinzandu-si mainile goale in fata meterezelor din Cairo sau ca ati fi fost un supus umil al Regatului franc de Ierusalim si casatorit cu o pagana.
Daca v-ati fi consemnat zi de zi impresiile, daca ati fi cunoscut secrete, daca ati fi adunat marturii, iata cartea care s-ar fi scris cu notitele voastre.
Caci in aceasta carte, toata informatia este „din epoca”: cei care povestesc au vazut totul cu ochii lor si au auzit totul cu propriile urechi.
-
Spartanii52.75 LEI
Andrew J. Bayliss este profesor de istorie și scriitor.
Predă la catedra de Istoria Greciei din cadrul Universității din Birmingham. Interesul său pentru Sparta și pentru Grecia Antică s-a concretizat în numeroase lucrări, printre care „After Demosthenes: The Politics of Early Hellenistic Athens” (Bloomsbuy, 2011) și „Oath and State in Ancient Greece” (De Gruyte, 2012), scrise în colaborare cu profesorul Alan H. Sommerstein, de la Universitatea din Nottingham. -
Lumea în care trăim. O scurtă introducerePreț special 55.50 LEI Preț standard 73.99 LEIEpuizat din stoc
Dr. Richard Haass este președintele Council on Foreign Relations. Diplomat cu experiență și consilier politic, Haass a fost consultant senior al președintelui George W. Bush pentru Orientul Mijlociu, a lucrat împreună cu secretarul de stat Colin Powell și s-a implicat în negocierea tratatelor de pace din Cipru și Irlanda de Nord. A fost distins cu Presidential Citizens Medal, State Department’s Distinguished Honor Award și Tipperary International Peace Award.
A publicat mai multe cărți, printre care și A World in Disarray: American Foreign Policy and the Crisis of the Old Order (2017) și War of Necessity, War of Choice: A Memoir of Two Iraq Wars (2010). Lumea în care trăim. O scurtă introducere (The World: A Brief Introduction) a apărut în 2020 și este cea mai recentă carte a sa.
-
Istoria Evului Mediu. O mie de ani de splendoare și ticăloșiePreț special 63.43 LEI Preț standard 84.56 LEIEpuizat din stoc
Georges Minois, profesor și doctor în istorie, este unul dintre cei mai de seamă istorici ai mentalităților și reprezentărilor colective din spațiul occidental. Este autorul a peste 40 de cărți de istorie în care, fără să renunțe la exigențele documentării științifice, a reușit să transmită publicului larg informații interesante într-o manieră prietenoasă.
Dintre cărțile publicate menționăm: Histoire de la vieillesse de l’Antiquité à la Renaissance (1987), Histoire des enfers (1991; ed. rom. Istoria infernurilor, 1998), Histoire du suicide. La société occidentale face à la mort volontaire (1995; ed. rom. Istoria sinuciderii, 2002), Le Diable (1998, ed. rom. Diavolul, 2003), Les origines du mal. Une histoire du péché originel (2002), Histoire du mal de vivre. De la mélancolie à la dépression (2003), Le culte des grands hommes. Des héros homériques au star system (2005), L’Âge d’or: Histoire de la poursuite du bonheur (2009), Histoire de la solitude et des solitaires (2013), Abélard, Héloïse et Bernard: Passion, raison et religion au Moyen Âge (2019).
Volumul de față, Istoria Evului Mediu. O mie de ani de splendoare și ticăloșie (Histoire du Moyen Âge. Mille ans de splendeurs et misères), a apărut în 2016.
-
100 de femei afurisite. O istoriePreț special 56.24 LEI Preț standard 74.99 LEI
Hannah Jewell e video-jurnalistă la Washington Post pentru pop culture, politică și divertisment. A lucrat la BuzzFeed UK, unde s-a remarcat prin articolele despre gen și satira la adresa politicii britanice și americane.
A crescut în California și a făcut un masterat la UC Berkley în studiul Orientului Mijlociu, apoi s-a mutat în Marea Britanie unde a urmat o specializare în Relații și Politici Internaționale la Cambridge.
În 100 de femei afurisite, Hannah Jewell combină pregătirea ei în politică și istorie cu pasiunea pentru internet, scriind despre femei excepționale din trecut într-un stil accesibil, hilar, cu un limbaj pe alocuri colorat.
-
Prizonier la japonezi42.18 LEI
ALISTAIR URQUHART (1919–2016) a făcut parte din regimentul scoțian numit Gordon Highlanders, capturat de japonezi la Singapore, în februarie 1942. Trei ani și jumătate i-a petrecut în lagărele japoneze ca prizonier de război. Întors acasă, a devenit om de afaceri, militând în același timp pentru recunoașterea, de către guvernul Japoniei, a crimelor de război săvârșite în cel de-al Doilea Război Mondial. Marea sa pasiune a fost dansul de societate, pe care l-a practicat până la o vârstă înaintată.
-
Arabi. O istorie de 3000 de ani a popoarelor, triburilor și imperiilor136.37 LEI
O istorie cuprinzătoare și fascinantă a popoarelor și triburilor arabe, care explorează rolul limbii acestora ca piatră de temelie în cultură, acest studiu caleidoscopic acoperă aproape 3 000 de ani de existență arabă. În paginile cărții se dezvăluie modul în care limba arabă a jucat un rol vital în istorie, fiind un ajutor sau o piedică în calea progresului, și se demonstrează cum, inclusiv astăzi, limba în sine este o sursă permanentă de unitate și dezbinare. Ghidat numai de originile și evoluția limbii arabe, și nu de apariția islamului, Tim Mackintosh-Smith își începe narațiunea cu mai mult de o mie de ani înainte de Mahomed, concentrându-se asupra modului în care araba, atât vorbită, cât și scrisă, a funcționat, de-a lungul mileniilor, ca o sursă vitală de identitate culturală.
-
Ultimul Leonardo. Viata secreta a celei mai scumpe picturi din lume45.45 LEI
Sub penița unui istoric de artă, ia naștere în volumul Ultimul Leonardo povestea palpitantă a unei picturi menite să construiască sau să distrugă reputația savanților, a restauratorilor, a comercianților, dar și a miliardarilor, a regilor sau a șeicilor. Călătoria la care sunt invitați cititorii împletește secole, destine, povești adevărate (sau false?), alături de vieți personale, corupție și politică. Este un drum de-a lungul căruia Arta (cu majusculă) încearcă să aibă ultimul cuvânt, deși nu reușește întotdeauna. În final, fiecare dintre noi se va întreba dacă răspunsul la întrebarea „Îi aparține, cu-adevărat, Salvator Mundi lui Leonardo da Vinci?" este chiar atât de important. Sau contează doar faptul că un giuvaer creat în urmă cu cinci secole a fost scos la iveală, iar lumea a simțit că este instantaneu electrocutată.
-
Ultima reduta a iernii. Legendara misiune de sabotare a bombei atomice a lui Hitler48.63 LEI
"In iarna anului '42'43 au avut loc cele mai curajose atacuri desfasurate in Norvegia de grupuri mici de voluntari din fortele norvegiene si luptatori de comando britanici, cu multe vieti pierdute, asupra stocurilor de ceea ce se numsete apa grea, un element esential pentru obtinerea unei bombe atomice. Al doilea atac a fost un succes deplin. Aceasta dezvaluire a secretelor naturii, din fericire multa vreme ascunse omului, ar trebui sa indemne la cea mai solemna meditatie in mintea si constiinta oricarei fiinte umane capabile de intelegere."
Winston Churchill
"O mare parte din informatiile pe care Bascomb le dezvaluie au mai fost abordate, dar aceasta este inca o lectura fascinanta despre modul in care un mic grup de norvegieni au refuzat sa se supuna ocupatiei brutale a tarii lor si au contribuit semnificativ la victoria Aliatilor."
Publishers Weekly
-
Cernobîl51.80 LEIEpuizat din stoc
SERHII PLOKHY este profesor de istorie ucraineană la Universitatea Harvard, unde deţine Catedra Mihailo Hruşevski, şi director al Institutului de Cercetări Ucrainene în cadrul aceleiaşi universităţi. Este autorul a numeroase lucrări de specialitate – traduse în mai multe limbi şi încununate cu premii prestigioase – dedicate Ucrainei şi Rusiei, spațiului est-european şi istoriei sale intelectuale, culturale şi politice.
Printre cărțile sale cele mai recente se numără și Porțile Europei: O istorie a Ucrainei, apărută în limba română la Editura Trei. -
Erasmus37.00 LEI
Născut în familia unui industriaş înstărit, Stefan Zweig (1881-1942) îşi face studiile la Berlin şi Viena. Călătoreşte mult încă din tinereţe (în Statele Unite, Franţa, Anglia, India), o cunoaşte pe prima sa soţie, Friederike von Winternitz, şi se stabileşte la Salzburg. Este foarte popular în cercurile artistice din întreaga Europă şi este prieten, printre alţii, cu Arthur Schnitzler, Sigmund Freud şi Richard Strauss. În 1930 este deja unul dintre cei mai traduşi scriitori austrieci în viaţă, iar povestirile şi biografiile lui devin bestselleruri aproape imediat după apariţie. Opera sa ajunge să fie tradusă în peste treizeci de limbi. Odată cu venirea la putere a lui Adolf Hitler, Zweig părăseşte Austria, stabilindu-se temporar în diverse locuri: Londra, Bath, New York şi, mai tîrziu, Rio şi Petrópolis, în Brazilia. A scris proză (Frica, Scrisoare de la o necunoscută, Nerăbdarea inimii, Jucătorul de şah – apărute la Editura Polirom –, Amoc, Simţuri rătăcite, Suflete zbuciumate, Douăzeci şi patru de ore din viaţa unei femei), biografii (Magellan. Omul şi fapta sa, Maria Antoaneta, Maria Stuart, Triumful şi destinul tragic al lui Erasm din Rotterdam) şi memorialistică (Lumea de ieri).
-
O viata secreta. Colonelul Kuklinski. Tradator sau patriot50.74 LEI
In august 1972, Ryszard Kuklinski, colonel in armata poloneza si membru al Statului-major polonez, s-a angajat in una dintre cele mai extraordinare operatiuni de informatii ale Razboiului Rece.
Nascut in 1930 intr-o familie de muncitori, Kuklinski si-a pierdut tatal in timpul razboiului; acesta a murit intr-un lagar de concentrare nazist, dupa ce a fost arestat si torturat de Gestapo. Cand razboiul s-a incheiat, tanarul Kuklinski s-a alaturat armatei, institutie care se bucura de mare reputatie in randul polonezilor, fiind devansata doar de Biserica Catolica, si s-a ridicat rapid in randurile sale datorita inteligentei sale. In timp, a fost cooptat in Statul-major, unde a avut acces la planurile de lupta ale Tratatului de la Varsovia. Primele indoieli ale lui Kuklinski fata de regimul comunist si fortele sale armate au aparut in timpul implicarii Poloniei in invazia sovietica din Cehoslovacia din 1968, vazand indiferenta cu care lumea exterioara a reactionat la acest eveniment. Patriot polonez inflacarat, el s-a ingrijorat ca aceeasi soarta ar putea sa cada intr-o buna zi asupra tarii sale. Kuklinski a fost si mai tulburat de ceea ce a vazut in proiectele sovietice pentru un razboi ofensiv impotriva NATO, care implica intrarea Armatei Rosii in Polonia, un act ce putea declansa un raspuns nuclear care i-ar fi nimicit patria.
In ciuda riscului extrem pentru el si familia sa, Kuklinski a contactat Ambasada americana din Bonn. In august 1972, el a trimis din RFG, unde era in concediu, o scrisoare catre ambasada SUA din Bonn si a organizat o intalnire secreta. Inca de la bun inceput, el a lamurit ca deplangea dominatia sovietica a Poloniei si considera ca tara sa era de partea gresita a Razboiului Rece.
In urmatorii noua ani, Kuklinski – denumire de cod „Jack Strong” – a avansat rapid in Ministerul Apararii polonez, actionand ca legatura cu Moscova si contribuind la pregatirea pentru un „razboi fierbinte” cu Occidentul. In acelasi timp insa el a trait o viata de subterfugiu – de mesaje scrise cu cerneala invizibila, camere miniaturale si emitatoare secrete –, furnizand date cruciale despre subiectele militare ale Tratatului de la Varsovia la inceputul anilor 1970. Urmand instructiunile, le-a transmis agentilor CIA in moduri extrem de imaginative, uneori aruncandu-le in masinile ambasadei americane, alteori lasandu-le in locuri desemnate.
Informatiile furnizate de Kuklinski nu au avut pret: potrivit directorului CIA de atunci William William Casey, nimeni altul n-a mai provocat atatea daune cauzei comuniste in timpul Razboiului Rece. Kuklinski a dezvaluit pregatirile de razboi ale inaltului comandament sovietic, inclusiv amplasarea pe solul polonez a buncarelor destinate sa-si adaposteasca comandantii; asta ar fi permis fortelor americane sa le distruga in cateva ore de la izbucnirea ostilitatilor. El a detaliat capacitatile apararilor si tancurilor sovietice. La sfarsitul anului 1980, in conditiile in care Tratatul de la Varsovia se pregatea sa invadeze Polonia, asa cum se temuse Kuklinski, informatiile sale l-au determinat pe presedintele Jimmy Carter sa avertizeze Moscova impotriva unei astfel de miscari, ajutand astfel decisiv la prevenirea atacului.
In primul an al administratiei Reagan, Kuklinski a furnizat informatii despre planurile comuniste de a impune legea martiala in Polonia; ca membru al grupului mic care pregatea operatiunea respectiva, el avea cunostinte intime despre ea. Spre deosebire de Carter, Ronald Reagan a decis sa nu avertizeze guvernul polonez impotriva impunerii legii martiale si nici n-a alertat liderii Solidaritatii cu privire la arestarile lor iminente. Se pare ca a actionat la sfatul lui Kuklinski, avand in vedere ca decizia legii martiale era irevocabila si ca dezvaluirea ei prematura rezistentei poloneze ar fi putut declansa o greva generala care s-ar fi incheiat printr-un masacru brutal.
La inceputul lunii noiembrie 1981, ingrijorat de faptul ca serviciile de securitate poloneze incepusera sa se fereasca de el, Kuklinski a cerut „exfiltrarea” sa si a familiei sale. Operatia a fost executata genial; Kuklinski, sotia sa si cei doi fii ai lor au fost ascunsi printre marfuri comerciale si expediati din Varsovia in Berlinul de Vest intr-un camion, iar de acolo adusi in Statele Unite.
Viata lui Kuklinski, care s-a incheiat la mijlocul lunii februarie 2004 in urma unui atac cerebral, a fost plina de tragedii. Condamnat la moarte in Polonia, a trebuit sa se ascunda sub un nume fals in Statele Unite. Amandoi fiii i-au murit in circumstante misterioase, unul in timp ce naviga pe mare, trupul sau nu a fost gasit niciodata, celalalt in accident de masina. Cand Polonia a iesit in sfarsit de sub dominatia sovietica la inceputul anilor 1990, guvernul polonez nu l-a salutat ca pe un erou national: in sondajele de opinie, aproape jumatate din populatie a apreciat ca a „tradat interesele natiunii poloneze”, in timp ce doar 16 % l-au vazut ca un patriot polonez. Condamnarea la moarte a fost anulata abia in 1997, cu implicarea activa a lui Zbigniew Brzezinski, si mai ales pentru ca prezenta un obstacol in calea intrarii Poloniei in NATO. Acest lucru i-a permis in sfarsit sa se intoarca in tara natala in anul urmator.
O viata secreta se citeste aproape ca un roman, in care Weiser „tese” scrisori personale intre Kuklinski si principalii sai ofiteri de caz si citate din memorandumuri interne ale membrilor Directiei Operatiuni (DO) care erau preocupati de protejarea sigurantei sa.
-
Secolul XXI. Istorie recentă și futurologie51.80 LEI
20 de ani pot defini o epocă, pot marca sau prefigura direcţia unui întreg secol. Ultimii 20, primii din 21, n-au fost, ce-i drept, săraci în evenimente... N-a fost plictisitor, fără doar şi poate, şi promite să devină tot mai palpitant. Dar cu ce am rămas - ce putem desprinde din această avalanşă de evenimente? Ce tendinţe de termen mediu şi lung se decelează în spatele lor, care ar fi naraţiunea istorico-filosofică în care le-am putea plasa ca momente? Cum arată aşadar secolul 21, în tendinţele sale esenţiale, în sfera social politică, judecat după prima sa „miniepocă"? Ce e definitoriu şi nou - fie şi chiar ca o reluare aparte a unor tendinţe mai vechi - pentru ultimele două decade, și în ce măsură deschid sau trasează ele anumite tendinţe si direcţii cu ambiţii structurale, epocal-destinale? (Alex Cistelecan)
-
Dragă Zari. Povești nespuse ale unor femei din Afganistan47.46 LEI
Zarghuna Kargar s-a născut la Kabul, în 1982. Când în Afganistan a izbucnit războiul civil, a fugit împreună cu familia ei în Pakistan, unde a urmat un curs de jurnalism organizat de BBC. Apoi, în 2001, familia ei a cerut azil în Marea Britanie, iar Zarghuna a început să lucreze la BBC World Service, redacția în limba paștună. În 2004, s-a alăturat echipei care realiza emisiunea Ora femeii afgane ca producătoare și prezentatoare, până în 2010, când difuzarea emisiunii a încetat. Și-a dedicat cea mai mare parte a carierei jurnalistice situației femeilor afgane, vorbind și scriind despre viața lor.
Naomi Goldsmith a lucrat cu Zarghuna la volumul Dragă Zari. Este o jurnalistă recunoscută, colaborând în calitate de corespondentă și de prezentatoare cu BBC. A cunoscut-o pe Zarghuna în Afganistan, unde le-au învățat pe localnice să realizeze emisiuni de radio.
-
Acasă. O istorie a vieţii private60.99 LEIEpuizat din stoc
Bill Bryson, născut în SUA, a lucrat ca jurnalist şi a fost rector al Universităţii Durham din Marea Britanie. La Editura Polirom, de acelaşi autor au mai apărut Acasă. O istorie a vieţii private (2012, 2017), De cealaltă parte a lumii. Călătorind prin Australia (2014), O plimbare în pădure. Redescoperind America pe cărările Munţilor Apalaşi (2015), Călătorii prin Europa (2015), Despre toate, pe scurt. De la Big Bang la ADN (2015), 1927. O vară care a schimbat lumea (2016), Însemnări de pe o insulă mică. O călătorie prin Marea Britanie (2017), Drumul către Little Dribbling. Noi însemnări de pe o insulă mică (2018), Însemnări dintr‑o ţară mare. Visul american văzut de aproape (2018) şi Continentul uitat. America micilor oraşe (2019).
-
John F. Kennedy - Marilyn Monroe. O iubire imposibilă36.90 LEI
PAUL-JEAN FRANCESCHINI (1933–2016) a fost jurnalist, traducător și scriitor francez. Între 1964 și 1986, a lucrat la ziarul Le Monde și la săptămânalul L’Express, unde s-a ocupat de rubrica de literatură. A scris mai multe romane istorice, precum și câteva biografii ale unor cupluri celebre, cum ar fi: André Malraux (în colaborare cu Robert Payne, 1996), Poisonet volupté. Les dames du Palatin (în colaborare cu Pierre Lunel, 1999), Antoine, Cléopâtre. Les amants du Nil (2000), Caligula (în colaborare cu Pierre Lunel, 2002, apărută și în traducere românească în 2004), Crésus (2004), Isis, la dame du Nil (în colaborare cu Laurent Bricault, 2008), Faust, le vertige de la science (în colaborare cu Jacques Le Rider).