Istorie universală

„Prezentarea detaliată pe care o face în acest volum Amy Knight ne arată că Vladimir Putin și imperiul criminal pe care l-a creat supraviețuiește, deoarece disidenții sunt uciși, fără ca cei care o fac să suporte vreodată orice fel de consecință... Domnul Trump și-a exprimat mereu disprețul pentru citirea cărților. Poate că cineva ar trebui să-i pună pe noptieră un exemplar din această carte.”

The Washington Times

„Amy Knight este principalul nostru expert în spionajul rusesc. Acest raport incisiv, deosebit de critic al artei întunecate și ucigătoare a Kremlinului, care a beneficiat de o documentare amănunțită și îndelungată, ar trebui să fie un apel de trezire electrizant pentru Occident, cu privire la pericolul cu care ne confruntăm din statul mafiot al lui Putin.”

EDWARD LUCAS, editor senior, The Economist

„O carte curajoasă și importantă, extrem de convingătoare. Amy Knight are o înțelegere extraordinară a Rusiei, a agențiilor sale de spionaj și a statului întunecat creat de Vladimir Putin și colegii săi din fostul KGB. Criticii lui Putin au obiceiul foarte straniu de a muri pe neașteptate, iar Amy Knight spune toate aceste povești incredibile, dând dovadă de o abilitate rară.”

LUKE HARDING, autorul bestsellerului A Very Expensive Poison:
The Definitive Story ofthe Murder of Litvinenko
and Russia's War with the West

CONSTANTINOPOL, CAPITALA BIZANȚULUI SAU REGINA CETĂȚILOR

Mit și legendă, istorie și poveste, îngeri și sfinți, palate, biserici, grădini, împărați și împărătese, zarafi, diplomați clarvăzători și eunuci, uluire și invidie, comerț, monede și taxe, fortificații și apeducte, războaie, uneltiri, victorii, înfrângeri și protecție divină. Într-un cuvânt, Constantinopol. Oraşul spiritului absolut, al miracolelor, al grandorii și al desăvârșirii.

Comercianții arabi și turci aduceau mirodenii, parfum, covoare, porțelan și bijuterii, precum și articole din sticlă. Italienii din orașele comerciale Amalfi, Bari, Genova, Pisa și Veneția veneau cu aur, cherestea și lână. Rușii, care coborau pe Nipru și traversau Marea Neagră, aduceau ceară, chihlimbar, săbii și blănuri, iar bulgarii veneau încărcați cu in și miere. Bravii negustori evrei aduceau mosc, aloe, camfor și scorțișoară din China. Aceste produse erau apoi vândute pe diversele piețe din oraș. Parfumul, spre exemplu, era comercializat în gherete ridicate în Augusteion, între Milion și Poarta de Bronz. După ce își vindeau marfa, negustorii puteau să-și încarce navele cu produse căutate la ei în țară, atât dintre cele aduse de alți negustori străini, cât și dintre cele ce proveneau din Constantinopol. Arabii erau în căutare de blănuri, care se vindeau la prețuri ridicate în bazarurile de la Bagdad și Cairo, dar și de mătăsuri bizantine, deși lumea islamică dispunea de o înfloritoare industrie proprie a mătăsurilor. Hainele din mătase, migdalele, stafidele, cârmâzul și mirodeniile, mai cu seamă piperul, scorțișoara și șofranul reprezentau exporturile preferate de italieni, deși luau cu ei tot felul de alte lucruri, inclusiv câte o icoană furată. Vindeau aceste mărfuri cu profit enorm, la cele două târguri anuale din Pavia.

Într-o zi, muncitorii care lucrau pe şantier la Hagia Sofia au plecat la prânz și l-au lăsat pe fiul șefului de echipă, în vârstă de paisprezece ani, ca să păzească uneltele pe șantierul rămas pustiu. În timp ce băiatul aștepta cuminte, s-a pogorât deodată un înger și a întrebat de ce se oprise lucrul. Auzind că muncitorii erau în pauza de masă, vizitatorul nerăbdător i-a zis băiatului să dea fuga și să-i aducă imediat înapoi. Băiatul s-a codit, deoarece promisese să păzească uneltele. Atunci, îngerul i-a făcut promisiunea solemnă că nu se va mișca din acel loc până ce el nu se va întoarce. Când șeful de echipă și oamenii lui au primit mesajul adus de băiat cu respirația întretăiată, l-au dus pe acesta imediat la împăratul Iustinian, care a dat ordin ca el să nu se mai întoarcă niciodată la catedrală. În acest fel, Hagia Sofia avea să aibă propriul ei păzitor pe vecie, deoarece îngerii nu-și calcă niciodată promisiunile. Pe ghizi îi încânta de fiecare dată să indice locul, chiar la stânga altarului, unde se presupunea că îngerul continuă să vegheze.

Autor

Jonathan Harris revizitează istoria Bizanțului dintr-o perspectivă nouă și poate nu întâmplător extrem de actuală. Imperiul din răsăritul Europei a fost excepțional de longeviv. Care să fie explicația? – se întreabă istoricul englez. Peste Constantinopol au venit valuri de populații, de multe ori puternice și agresive, cu armate capabile să distrugă orice împotrivire. Şi se pare că soluția salvatoare a fost de cele mai multe ori abila transformare a dușmanilor în aliați și apoi integrarea lor în imperiu. Autorul este profesor de istorie a Bizanțului la University of London.

„Un tur extraordinar de bine ghidat printr-o relatare dramatică, profund revelatoare, despre acei oameni care fie din întâmplare, fie cu premeditare au creat lumea noastră de astăzi." – National Post

„Margaret MacMillan, profesor la Oxford, evită cronologiile seci și ne oferă în schimb întâlniri intime cu personaje reale. Se pare că îi place să aducă la lumină detaliile revelatoare.
«Vreau să bârfesc», mărturisește ea – și același lucru îl vrem și noi." – New York Times Book Review

Margaret MacMillan propune o selecție inedită de personalități, unele faimoase, altele mai puțin cunoscute, care și-au lăsat amprenta asupra trecutului. Unele au schimbat cursul istoriei și chiar au dat tonul epocilor în care au trăit. MacMillan analizează conceptul de leadership, așa cum este acesta reprezentat de personaje precum Otto von Bismarck, William Mackenzie King sau Franklin Delano Roosevelt. Observă, de asemenea, cum pot comite unii conducători greșeli enorme, cu consecințe devastatoare, așa cum s-a întâmplat cu Hitler, Stalin sau Thatcher. Richard Nixon și Samuel de Champlain sunt înfățișați ca exponenți ai caracterelor temerare, care și-au asumat riscuri, urmandu‑și cu încăpățânare propriul drum și sfidând adesea societățile din care proveneau. Apoi sunt descriși visătorii, exploratorii și aventurierii, oameni ca Fanny Parkes și Elizabeth Simcoe, care au înfruntat sau ignorat limitările impuse de societățile lor. În cele din urmă, sunt trecuți în revistă observatorii, personaje asemeni lui Babur, fondatorul dinastiei indiene a mogulilor, sau Victor Klemperer, un supraviețuitor al Holocaustului, care a ținut jurnale și memorii ce readuc la viață trecutul.
Oamenii istoriei prezintă relația complexă și deosebit de importantă dintre biografie și istorie,
indivizi și epocile în care au trăit.

„MacMillan a reușit să ducă la perfecțiune această abilitate de a îmbina elementele macro cu cele micro, teoretizările cu detaliul personal grăitor… Ea dezvoltă și ilustrează convingerea conform căreia nu poți înțelege trecutul doar trasându-i forțele oarbe – economia, ideologia, religia. Trebuie să acorzi atenție și oamenilor de pe teren, indivizilor în carne și oase care forfotesc încercând să dea un sens lucrurilor… La sfârșitul acestei cărți captivante, rămâi cu întrebarea dacă nu cumva acei cercetători care insistă asupra unei abordări abstracte, impersonale a trecutului nu sunt de fapt cei care riscă cel mai mult să piardă esența lucrurilor." – Guardian

Autoarea de origine canadiană Margaret MacMillan este un istoric de renume mondial, profesor emerit de istorie internațională la Universitatea Oxford și profesor la Universitatea din Toronto. Și-a obținut doctoratul la St Antony’s College, Oxford, unde mai târziu a ocupat poziția de rector. Anterior a mai fost rector al Trinity College din cadrul Universității din Toronto, precum și la Universitatea Ryerson. Eminent expert în istorie şi relaţii internaţionale, MacMillan este şi un frecvent comentator în mass-media. Este autoarea unor lucrări de mare succes, traduse în mai multe limbi și încununate cu premii prestigioase, precum Războiul care a pus capăt păcii: Drumul spre 1914 și Făuritorii păcii: Șase luni care au schimbat lumea, publicate și în limba română de Editura Trei.

O femeie curajoasă îngenuncheată de Istorie: aşa o descrie Stefan Zweig pe Maria Stuart, care s-a născut să fie regină şi a ajuns o victimă a războaielor religioase şi a intrigilor de la curte. Suverană a Scoţiei, dar recunoscută de catolici şi ca regină a Angliei şi considerată aşadar o ameninţare de verişoara sa Elisabeta, Maria s-a aflat, adesea fără voia ei, în centrul multor comploturi împotriva protestanţilor. Rememorînd cu vervă poetică viaţa ei tumultuoasă, Zweig se concentrează asupra anilor confruntării cu Elisabeta şi ai procesului pentru înaltă trădare. Se conturează astfel splendidul portret literar al unei femei fidele principiilor ei, devotate credinţei sale, tragic de umană într-o epocă dominată de fanatism şi de setea de putere.

„Povestea are intensitatea emoţională a unei crime pasionale; e construită iscusit pînă ajunge la un punct culminant al violenţei şi dezastrului, apoi alunecă la fel de subtil spre un final tragic. Indiferent care e povestea Mariei, cartea lui Zweig poate fi considerată una dintre cele mai strălucite aproximări ale adevărului.” (The New York Times)

Regatele se nasc, apoi dispar tot așa de repede cum au apărut. În cartea sa, Bjørn Berge reînvie istoria ținuturilor disparute și invită cititorii într-o călatorie de explorare către cele mai îndepartate colțuri ale lumii, purtându-i prin junglă și deșert, prin orașe vibrând de viață, dar și prin stepe pustii. Autorul relatează istoria unor țări care au existat pentru scurt timp, o lună, un deceniu, câteva zeci de ani, în perioada dintre 1840-1970 și a căror existență a fost curmată subit. Tarâmurile poartă nume enigmatice: Heligoland, Tripolitania sau Manciuko, misteriosul stat care a existat din 1932 până în 1945, ori Allenstein, stat întemeiat în 1920.

Prin intermediul hărților și timbrelor, în cartea Pe urmele țărilor dispărute geografia devine tangibilă, iar istoria vie. Relatările sunt presărate cu anecdote și confesiuni ale martorilor oculari, cuprinzând fragmente din istorisirile lui Knut Hamsun din timpul călătoriei sale pe teritoriul ce avea să devină ulterior colonia Batum sau ale lui Antoine de Saint-Exupéry care a fost pilot poștal în Capul Juby.

Bjørn Berge (n. 1954) activează ca arhitect și cercetator în cadrul biroului Gaia Lista, Norvegia. A scris și publicat numeroase articole și cărți despre arhitectură și ecologie. În limba engleză, a publicat The Ecology of Building Materials.

Viena, 1939. Familia Kleinmann duce o viaţă simplă, obișnuită. Gustav lucrează ca tapiţer, în timp ce soţia lui, Tini, se ocupă de apartamentul modest în care locuiesc. Bucuria lor cea mai mare sunt cei patru copii: Edith, Fritz, Herta şi Kurt. Dar, după ce naziştii anexează Austria, lumea celor asemenea soţilor Kleinmann se schimbă rapid şi radical, chiar sub ochii lor: vecinii le devin ostili, afacerea le este confiscată, iar ameninţările la adresa lor se transformă curând în realitate. Gustav şi Fritz se numără printre primii arestaţi, fiind trimiși în Germania, la Buchenwald. Astfel se declanşează o serie de chinuri inimaginabile pentru ei.

Iar când Gustav urmează a fi transferat la Auschwitz, ceea ce e totuna cu o condamnare la moarte, fiul său, Fritz, alege să i se alăture. De-a lungul următoarelor luni de suferinţe, iubirea constantă dintre ei este singura care-i menţine în viaţă.

Carte bazată pe jurnalul secret al lui Gustav şi pe o cercetare meticuloasă de arhive, Băiatul care l-a urmat pe tatăl său la Auschwitz povesteşte pentru prima oară istoria familiei Kleinmann, o poveste a iubirii şi a curajului unor oameni care au de înfruntat orori cumplite.

„O poveste captivantă și extraordinară. Profund emoționantă și plină de umanitate.“ Guardian

„Ororile Holocaustului sunt transpuse la scară umană în această istorisire captivantă și accesibilă inclusiv celor care nu au cunoștințe de istorie despre perioada respectivă.“ Publishers Weekly

„O relatare profund umană și o reprezentare viscerală a vieții de zi cu zi în lagărele de concentrare.“ Daily Express

„Băiatul este cea mai mare bucurie a mea“, scria Gustav Kleinmann în jurnalul secret, pe care l‑a ținut la Buchenwald. „Ne întărim reciproc. Suntem unul, inseparabili...“ „Măcar de‑am fi liberi; numai că‑n orice moment avem moarcă‑n moartea dinaintea ochilor.“

JEREMY DRONFIELD s-a născut în anul 1965, în Țara Galilor. După ce a obținut doctoratul în arheologie la Cambridge, a început să scrie literatură. Primul său roman, The Locust Farm (1998), a fost nominalizat la Premiul John Creasey Memorial pentru debut în genul thriller. Lista operelor sale include romanul de succes The Alchemist´s Apprentice (2001), precum și lucrări de nonficțiune cum ar fi Beyond the Call. The True Story of One World War II Pilot’s Covert Mission to Rescue POWs on the Eastern Frontthe Front (2015), Dr James Barry: A Woman Ahead of Her Time (2016), Băiatul care l-a urmat pe tatăl său la Auschwitz (The Boy Who Followed His Father into Auschwitz, 2019) și Hitler’s Last Plot (2019).

Aceasta este una dintre marile povești nespuse ale secolului XX!

Spionul pelerin este relatarea nemijlocită a misiunii îndeplinite de un fost ofițer SAS trimis în spatele Cortinei de Fier, pentru a găsi pe cineva care nu vrea să fie găsit și a felului în care, într-o acțiune ulterioară, acesta a fost nevoit să dejoace atât mașinațiunile unui misterios ofițer KGB – un anume Vladimir Puțin –, cât și un complot criminal pus la cale de conservatorii de la Kremlin. O eventuală reușită a acestei conspirații ar fi oferit rușilor pretextul căutat pentru a scoate tancurile pe străzile Germaniei de Est. Astfel, Zidul Berlinului nu ar mai fi căzut, iar harta Europei ar fi arătat astăzi cu totul diferit.

Cartea aceasta este o poveste cu urmăriri pe acoperișuri, interogatorii luate teroriștilor pentru aflarea unor informații vitale, o femeie frumoasă din Germania de Est (suspectată că ar fi spioană Stasi), trădarea din partea unor persoane în care eroul are încredere, o goană prin pădure cu agenți dușmani pe urme și o culminantă luptă cu pistoale la Castelul Colditz (folosit odată de sovietici ca spital de psihiatrie și unde erau ținuți disidenții).

În romanele cu James Bond, agenții MI6 sunt cei care îndeplinesc asemenea misiuni, dar în realitate, atunci când au de înfruntat un dușman nemilos, într-un mediu izolat și periculos, serviciile de informații apelează la membrii Forțelor Speciale Britanice. Este prima dată când un martor din interior povestește despre felul în care agenții britanici sub acoperire fac orice este necesar pentru a proteja interesele Marii Britanii în străinătate – dezvăluind amestecul pe care l-au avut în diferite evenimente mondiale.

O sărbătoare în cinstea eșecului, ruinei, dezastrului, profețiilor greșite, orgoliului, prostiei și, pe cuvânt de onoare, a albumelor și filmelor proaste!

Marea carte a răului este o lucrare în care autorul a adunat o bogată colecție de informații despre eșecuri, greșeli, pierderi și încurcături. Ea arată că oamenii care se clasează pe ultimele locuri într-o întrecere sunt la fel de interesanți ca și cei care ies primii. Că ceea ce este rău nu e mai puțin uimitor decât ceea ce este bun. Că natura este uluitoare nu numai când încearcă să ne omoare, ci și atunci când încearcă să ne ajute. Și că toate acestea sunt adesea amuzante!

DESCOPERIȚI:

• Zece dintre cele mai proaste animale ale Creației

• Zece dintre cele mai aspre pedepse aplicate în mitologie

• Zece dintre cele mai triste locuri de pe planetă

• Zece dintre cele mai proaste scene de amor din filme

• Zece dintre cele mai stupide ustensile de bucătărie

• Zece dintre cele mai plictisitoare sporturi

• Zece dintre cele mai năucitoare cuvinte din limba galeză

• Zece dintre cei mai înspăimântători paraziți ai omului

Pandemia COVID-19 a adus cu sine o suită de efecte secundare, inclusiv un interes sporit pentru istoria epidemiilor și a efectelor pe care le-au produs în istorie. Atunci când oamenii sunt confuzi în privința prezentului și nesiguri în anticiparea viitorului, ei tind să se întoarcă spre trecut, să caute în experiența vremurilor de altă dată răspunsuri la întrebările și angoasele care-i macină. Pentru istoricii care sunt astfel puși sub reflectorul atenției publice, relația cu timpul prezent, cu preocupările societății contemporane, poate să fie adeseori dificilă. Prinși între tentația de a răspunde spontan la provocările cotidiene, ca orice persoană vizată de actualitatea zilei și reflexul de a plasa dilemele și incertitudinile pe un mai amplu tablou temporal, comparându-le cu experiențe trecute, istoricii au adeseori o perspectivă particulară asupra crizelor momentului. De aici rezultă și demersul de față, născut din dorința unui grup de istorici de la Universitatea din București de a-și conforta contemporanii, stresați de rigorile distanțării sociale, cu privirea relativ obiectivă pe care distanța în timp față de fenomene asemănătoare o poate favoriza. Nu este sigur că descoperirea (sau redescoperirea) faptului că pandemii majore, precum Marea Ciumă sau Gripa Spaniolă, au avut un bilanț mult mai grav decât cel al maladiei COVID-19 e o sursă de consolare, dar poate fi de ajutor în înțelegerea situației în care ne aflăm, cu pericolele, soluțiile și posibilele sale urmări.
…
Consecințele imediate și cele mai evidente ale unei mari epidemii sunt cele demografice, uneori atât de grave încât pot schimba economia și procesele sociale într-o civilizație. Fie că este vorba despre Marea Ciumă, fie că discută despre unificarea microbiană a lumii stimulată de colonizarea Americilor, Ecaterina Lung aduce discuția foarte aproape de fenomenul globalizării și de consecințele acestuia în istoria universală. O lume globalizată, este o lume în care epicentrul unei epidemii nu este niciodată suficient de departe. Analiza consecințelor acestui fenomen conduce în cele din urmă la o concluzie: urmările unei pandemii pot fi grave, pot fi traumatizante, însă nu sunt niciodată exclusiv negative și, mai ales, sunt evacuate și depășite mult mai repede decât ne-am aștepta. Aproape toate cazurile studiate converg spre această constatare, fie că este vorba despre soarta Imperiului Roman, a Europei medievale sau a societății secolului XX. Rămâne de văzut dacă această concluzie va fi confirmată în cazul pandemiei actuale. Din păcate, oricât de mult ne-am dori, cunoașterea trecutului nu permite predicții exacte cu privire la viitor. Pentru cei care au curaj, așa cum ne îndeamnă Andrei Alexandrescu să avem, istoria poate să aducă încredere în capacitatea de regenerare a societății umane.
Daniela Zaharia

Dar cum trebuia să arate Moscova, capitala mondială a comunismului? E semnificativă „viziunea” arhitectului acade-mician Șciusev care, în mai 1934, scria în ziarul „Izvestia”:

Dacă stăm cu spatele spre Teatrul Mare și ne uităm în direcția Kitai-gorod, în locul zidului Kitai-gorod cu scuarul anemic de lângă el și siluetele caselor mici, vedem o scară uriașă care urcă la o înălțime de șase metri spre strada Nikolskaia de azi. Chiar în fața scării, pe axa cu Teatrul Mare, se vede clădirea gigantică a Comisariatului Poporului pentru Industria Grea. Este o clădire… cu înălțimea de douăzeci și patru de etaje. Lângă ea e Piața Roșie. GUM nu mai există, e distrus. Sunt fostele prăvălii comerciale. Moscova nu are nevoie de GUM. Piața Roșie, în care se află mausoleul lui Lenin, e mult prea înghesuită, trebuie să fie lărgită pe socoteala GUM-ului pentru a da posibilitatea să treacă prin ea demonstrațiile sociale și paradele din zilele solemne din octombrie și mai…

Nu putem vorbi despre viața de zi cu zi în Uniunea Sovietică fără a vorbi despre oamenii ei, reprezentanți ai Puterii, nomenclatura, oameni de rând sau oricum le-am spune. În literatura de specialitate se folosește, când peiorativ, când cu o nuanță de simpatie și nostalgie, termenul homo sovieticus, un tip de om cu o mentalitate aparte, la jumătatea distanței dintre omul nou și oamenii obișnuiți întâlniți în alte regimuri. Svetlana Aleksievici, în cartea sa, Vremuri second-hand, consacrată tocmai acestui personaj și mai ales traumei încercate de acesta după prăbușirea Uniunii Sovietice, descrie, credem, cel mai bine despre ce este vorba:

”Comunismul a avut un plan smintit: să-l schimbe pe omul „vechi”, pe bătrânul Adam. Și i-a reușit… poate e singurul lucru care i-a reușit. Vreme de mai bine de șaptezeci de ani, în laboratoarele marxism-leninismului a fost creat un tip aparte de om, homo sovieticus. Unii îl socotesc un personaj tragic, alții îl numesc sovok. Mie mi se pare că-l cunosc pe acest om, îl cunosc bine, am trăit mulți ani alături de el, umăr la umăr. El – sunt eu. El – sunt cunoștințele, prietenii, părinții mei. Vreme de câțiva ani am călătorit prin fosta Uniune Sovietică, pentru că homo sovieticus nu e numai rus, ci și bielorus, turkmen, ucrainean, kazah… Acum trăim în state diferite, vorbim limbi diferite, dar suntem inconfundabili. Ne recunoști imediat! Noi toți, oamenii din socialism, semănăm între noi și nu semănăm cu ceilalți oameni – avem propriul vocabular, propriile reprezentări despre bine și despre rău, despre eroi și martiri. Avem o relație aparte cu moartea (…). Cât poate prețui viața omului, dacă ne amintim că nu demult oamenii piereau cu milioanele? Suntem plini de ură și prejudecăți. Toți provenim din locul care a cunoscut Gulagul și un război cumplit. Colectivizarea, deschiaburirea, strămutarea populațiilor…” Svetlana Aleksievici

Prezența (și imaginea) Gulagului este indisolubil legată de cea a sistemului totalitar. Teroarea pe care se bazează menținerea la putere a imperiului și apelul la forță folosită împotriva cetățenilor săi aparent ostili, complotiști, dușmani ai poporului și mai ales ai politicilor întreprinse de stat, instituirea climatului de teamă permanentă pentru cei care au scăpat (deocamdată) din malaxorul represiunilor (și acesta era tot un procedeu eficient de a păstra masele liniștite) este o temă extrem de bogată, despre care s-a scris foarte mult. Au scris și politicienii, au scris și istoricii, au scris și victimele, cele mai puține, rămase în viață, au scris și rudele lor.
În primul volum al studiului nostru am arătat care sunt mecanismele prin care s-a menținut la putere Uniunea Sovietică, organele de stat care au dus la îndeplinire dispozițiile sinistre de pedepsire cu moartea sau de reeducare prin muncă milioane de oameni de-a lungul întregii sale existențe. Mecanisme și organe care, mai apoi, odată cu eliberarea Europei de amenințarea nazistă, au fost aduse de Fratele de la Răsărit și în țările fraților mai mici, pentru a-i ajuta să se descurce cu dușmanii locali, din experiența de decenii din Uniunea Sovietică.
Antoaneta Olteanu

În carte, pe baza unor documente de arhivă, interviuri cu participanți la evenimente, memorii și alte surse, se vorbește despre activitatea Organizației Naționaliștilor Ucraineni, despre crearea și lupta Armatei Insurecționale Ucrainene împotriva ocupanților germani.
Se discută epurarea etnică antipoloneză, războiul dintre partizanii Armatei Insurecționale Ucrainene (în continuare UPA), ai Armia Krajowa și detașamentele de comuniști. Se acordă un spațiu amplu și activităților părții sovietice. Sunt examinate operațiunile speciale de distrugere sau capturare a conducătorilor OUN (Organizația Naționaliștilor Ucraineni) și UPA: Evghen Konovaleț, Dmitri Kliacikovski, Roman Șuhevici, Vasili Kuk, Lev Rebet și Stepan Bandera. Sunt descrise și acțiunile antipartizani ale organelor sovietice – de la controalele obișnuite în păduri până „strigoii în cămăși naționale”, înarmați, din sate. Monografia e destinată atât specialiștilor, cât și iubitorilor de istorie.

Autorul este cunoscut într-un cerc restrâns de istorici. De data aceasta a reuşit să convertească o cercetare istorică într-un captivant roman poliţist, fără să piardă şi să fără să diminueze valoarea pur ştiinţifică a lucrării
Viktor Suvorov, scriitor (Posev, nr. 2/2005)

Recomand publicului larg cartea… „Între Hitler şi Stalin. Insurgenţii ucraineni“. …Se întâmplă lucruri ciudate cu această monografie: ea dispare din rafturile librăriilor, deşi, trebuie să spun, este absolut obiectivă. Nu conţine nicio analogie între OUN sau UPA şi, respectiv, nicio analogie din partea opusă.
Dr. Kirill Aleksandrov, cercetător al colaboraţionismului (comunicare la clubul istoric „Novaia gazeta“, Moscova, 15.05.2014)

De preferat este să definim cartea ca o operă publicistică, bazată pe o temeinică cercetare ştiinţifică … Gogun subliniază pe bună dreptate că este incorect să percepem întreaga populaţie din vestul Ucrainei ca fiind formată din „ounişti occidentali“… În afara grupărilor şi mişcărilor radicale, pe teritoriul Ucrainei apusene şi în emigraţie, în anii 1920-1930, au existau şi alte partide ucrainene, care respingeau ideologia şi condamnau practica naţionaliştilor radicali… Nu fără temei cercetătorul compară frecvent ideologia şi activitatea practică a naţionaliştilor şi comuniştilor.
Dr. Stanislav Pilipenko, istoric militar (Klio, nr. 2/2015)

Stilul lui Gogun este asemanator aceluia al lui Timothy Snyder, Krisztian Ungvary sau Antony Beevor, cativa dintre reprezentatii de marca ai ultimei generatii de istorici ai celui de-Al Doilea Razboi Mondial.
Duncan Bare (Journal for Intelligence, Propaganda and Security Studies. Vol.10, nr. 2/2016).

„În 1999, activiști din Seattle au sabotat în mod spectaculos întrunirea Organizației Mondiale a Comerțului, dând naștere fenomenului cunoscut drept alterglobalizare, sau campania pentru justiție globală, o „mișcare a mișcărilor” complexă, anti-capitalistă, descrisă în general ca anarhistă. În același an, James Bond s-a confruntat cu Victor Zokas, alias Renard, în filmul Lumea e prea mică (The World is Not Enough). Renard, fost ofițer sovietic KGB, brutal chiar și după standardele oponenților lui Bond, este, de asemenea, anarhist. Antecedentele sale îl descriu ca pe un mercenar asasin, în slujba organizațiilor anticapitaliste, înainte ca mișcarea alterglobalizării să intre în atenția presei.

La un anumit nivel, este ușor de făcut diferența între ficțiune și realitate. Renard este produsul scenariștilor și producătorilor de film, pe când sabotajul din Seattle reprezintă istorie documentată. La un alt nivel, însă, aplicarea etichetei de anarhism atât asasinului, cât și mișcării de stradă generează confuzie: ficțiunea pare să surprindă ceva din realitate. Publicul de cinema ar putea să treacă peste neîncrederea suscitată de povestea glonțului imposibil de înlăturat din creierul lui Renard, dar instabilitatea emoțională indusă de acesta și care stă la baza anarhismului său nu par a avea nevoie de explicații. Dimpotrivă, cruzimea și încăpățânarea sa sprijină o viziune asupra anarhismului adânc înrădăcinată, care continuă să influențeze analiza mișcărilor activiste. Cu siguranță, anarhismul adepților alterglobalizării nu a fost automat condamnat ca fiind sadic, agresiv sau răzbunător, dar politicieni de frunte ai vremii au comentat asupra periculosului amestec de vandali și clovni pe care l-au atras: mișcarea a fost discreditată ca neechilibrată și insuficient raționalizată. Odată ce protestele de stradă au adus daune proprietăților, cum s-a întâmplat în Gothenburg cu ocazia summit-ului din 2001, autoritățile s-au mobilizat împotriva „anarhiștilor” din rândurile protestatarilor. Și înainte, și după aceea, folosirea termenului „anarhism” dădea undă verde acțiunilor agresive ale autorităților, iar mișcarea pentru justiție globală nu a constituit o excepție. Protestatarii care s-au adunat la Genova, în 2001, pentru summitul G8, au fost întâmpinați cu violență de către poliție…” (Ruth Kinna, 2019)

A gândi ca un anarhist

În 1919, sculptorul și tipograful Eric Gill scria publicației Burlington Magazine, pentru a protesta împotriva propunerilor lui Sir Frederic Kenyon, adresate Comisiei imperiale a mormintelor de război. Comisia fusese înființată în mai 1917, pentru identificarea mormintelor soldaților și pentru declararea ca decedați a celor ale căror morminte nu erau cunoscute. La sfârșitul Primului Război Mondial, trei arhitecți notabili, Sir Edwin Lutyens, Sir Herbert Baker și Sir Reginald Blomfeld, au fost solicitați pentru a concepe planurile cimitirelor militare. Kenyon, director la British Museum, urma să dea coerență planurilor arhitecturale. În raportul său din noiembrie 1918, a solicitat Comisiei adoptarea principiului echității: „ceea ce se face pentru unul, să se facă pentru toți, și toți, indiferent de gradul militar sau poziția în viața civilă, să aibă tratament egal în ceea ce privește mormintele”. Practic, echitatea impunea Comisiei responsabilitatea pentru conceperea memorialelor indivi­duale și pentru planul cimitirelor. Eforturile „nu pot fi lăsate în seama inițiativei individuale”, deoarece rezultate „satisfăcătoare” nu puteau fi obținute în lipsa „banilor și a bunului gust”. În cele mai multe din cazuri, exista riscul ca „monumentele să nu fie ridicate, sau să fie de calitate inferioară”. Cimitirele ar fi ajuns să arate precum curțile bisericilor engleze: îngrămădiri „haotice” de monumente, al căror efect ar fi „nedemn și lipsit de inspirație”, iar „simțul camaraderiei și al efortului comun s-ar pierde”

Într-un stil captivant și accesibil, Debora MacKenzie, jurnalistă cu
experiență în domeniul medical, ne dezvăluie șocanta poveste despre cum
a putut apărea pandemia Covid-19, cu un accent puternic pe ceea ce
trebuie să întreprindă omenirea pentru ca așa ceva să nu se mai
întâmple.
În ultimii 30 de ani de epidemii și pandemii variate, am învățat fiecare
dintre lecțiile necesare pentru a opri atacul acestui coronavirus.
Niciuna însă nu a fost luată în seamă. Consecințele s-au reflectat în
prezenta pandemie, la o scală nemaiîntâlnită în timpurile noastre.
În paginile acestei cărți pline de autoritate, semnale de alarmă și
limpezimi de privire, aflăm istoria completă despre cum virusurile
anterioare ar fi trebuit să ne pregătească, dar și despre eșecurile dure
și continue care au pavat drumul acestei pandemii. În plus, autoarea
prezintă în detaliu pașii care vor trebui urmați pentru a
preveni apariția unui astfel de flagel în viitor.
Până în acest moment, nimeni nu a adunat laolaltă cunoștințele acumulate
despre Covid-19, cu atât mai puțin în modul amplu, informativ și
accesibil în care o face Debora MacKenzie. Era necesară și obligatorie
apariția acestui volum, și pentru prezent, dar mai ales pentru vremurile
care vor veni. Trebuie să înțelegem că, deși e prea devreme să spunem că
pandemia Covid-19 a dispărut și imprudent, deocamdată, să afirmăm că
aceasta va dispărea, nu este prea târziu pentru a analiza ce am greșit
și cum ne putem îndrepta.

Prima istorie militară completă, acoperind cei peste cincizeci de ani de
existență a celebrei și infamei armate personale a lui Hitler – Waffen-
SS –, este oferită cititorilor de Adrian Gilbert, istoric important, cu
numeroase premii obținute și apreciat autor de bestselleruri.
Waffen-SS s-a constituit în una dintre cele mai temute organizații de
luptă din secolul XX. Formată inițial ca o gardă de protecție pentru
Adolf Hitler, aceasta a devenit aripa militară a SS, sub conducerea lui
Heinrich Himmler, și un element-cheie al statului nazist, cu cei aproape
900 000 de bărbați care s-au înscris în rândurile sale.
Waffen-SS a jucat un rol crucial în promovarea scopurilor celui de-al
treilea Reich. Pe parcursul scurtei sale istorii, diviziile militare de
elită ale Waffen-SS au dobândit o reputație de excelență, dar faimoasele
succese de pe câmpurile de luptă au fost acompaniate,
în toate împrejurările, de numeroase atrocități și infamii la
adresa soldaților și civililor din teritoriile ocupate.
Cartea Waffen-SS: Armata lui Hitler în război a lui Adrian Gilbert
reprezintă o istorie militară definitivă, completă a Waffen-SS și a
personalităților care au condus-o pe front sau în afara acestuia.
Himmler, Sepp Dietrich, Otto Skorzeny și mulți alții s-au ocupat atât de
instruirea armată a acestor formațiuni de elită, cât și de perspectiva
ideologico-politică din care priveau ei lumea. În același timp,
descoperim o adevărată cronică a tuturor campaniilor și luptelor la care
Waffen-SS a participat, dobândind faimă și respect inclusiv din partea
adversarilor.

O nouă și uimitoare istorie a schimbărilor demografice surprinzătoare și a migrațiilor ăn masă care au făcut și au desfăcut națiuni, continente și imperii. Demografia este cheia pentru înţelegerea lumii în care trăim. Extinderea Imperiului Britanic, transformarea Statelor Unite în superputere mondială, evoluţia Germaniei Naziste, a Japoniei Imperiale şi a Rusiei Sovietice nu pot fi explicate fără a înţelege rolul esenţial al populaţiei.

Morland descrie pe larg procesul — început odată cu revoluția industrială — prin care populația a devenit o forță supremă a istoriei, esenţială pentru a înţelege Primăvara Arabă, ascensiunea fulminantă a Chinei, votul britanicilor pentru Brexit şi pe al americanilor pentru Donald Trump.

"Marele talent al lui Morland este capacitatea de a face legătura dintre factorii demografici şi evoluţiile politice, militare şi culturale ale lumii. Valul uman este o carte plină de intuiţii profunde, scrisă într-un stil limpede, accesibil oricui." - The Times

„Morland demonstrează că politica unui stat este determinată de mărimea populaţiei sale, de structura pe vârste şi de nivelul de trai. Dacă o ţară are o populaţie tânără şi în creştere rapidă, vecinilor le va fi teamă de ea, iar dacă are o rată a natalităţii în scădere, economia sa va intra în declin. Valul uman este o excelentă demonstraţie a legăturii dintre demografie şi politică." - Evening Standard

„O carte extrem de bine documentată, utilă tuturor celor interesaţi de geopolitică, economie internaţională şi demografie." - Kirkus Reviews

„O perspectivă edificatoare asupra trecutului şi viitorului populaţiei umane." - Booklist

Dr. Paul Morland este cercetător asociat la Universitatea din Londra, în cadrul Colegiului Birkbeck, fiind o autoritate în domeniul demografiei. S-a format la Universitatea Oxford și a obținut un doctorat la Universitatea din Londra. Vorbitor fluent de franceză, Paul Morland are dublă cetățenie, britanică și germană. Este căsătorit, are trei copii și îi place să facă excursii în Pirinei.

Devenit rapid bestseller, Stalin. Curtea țarului roșu a fost inclus de revista The Guardian în lista celor mai bune cărți din 2003 și a fost desemnat Cartea de istorie a anului 2003 în cadrul British Book Awards.

Cine era băiatul gruzin care a ajuns să conducă imperiul vechilor țari? Cine juca pentru el rolul lui Göring, Himmler și Goebbels? Cum trăiau familiile celor mai puternici oameni din Uniunea Sovietică? Pornind de la surse de multe ori inedite, Simon Sebag Montefiore descrie viața la „curtea imperială” sovietică, unde liderul se distrează jucînd jocul mortal al puterii, iar printre femei și copii se amestecă zilnic asasini și fanatici. Stalin și apropiații săi acordă imense privilegii prietenilor, mănîncă și beau fără măsură în timpul cinelor de la Kremlin ori Kunțevo și organizează războiul împotriva Germaniei, într-o lume a trădării, crimei și promiscuității în care soarta fiecăruia se poate schimba într-o clipă. Montefiore ne oferă portretul inegalabil al unui Stalin pasionat de film, muzică și literatură, care își iubește familia, dar nu ezită să-și elimine brutal adversarii.

„O carte care trebuia scrisă. O extraordinară lucrare de cercetare, teribil de lucidă.” (The Washington Times)

„Una dintre puținele cărți recente despre stalinism care vor fi citite și în viitor.” (The Guardian)

„Nu am crezut că aș putea afla ceva nou despre Stalin, dar m-am înșelat. O realizare uluitoare.” (Henry Kissinger)

Frivolă şi intrigantă pentru curtenii de la Versailles, tirană perversă în propaganda revoluţionară, eroină martiră a restauraţiei: cine a fost Maria Antoaneta? Dincolo de o lungă tradiţie bazată pe legende, zvonuri şi violente pasiuni ideologice, Zweig găseşte o femeie: o fiinţă umană fără calităţi ieşite din comun, obligată de istorie să devină mare. Maria Antoaneta – fără a minimaliza responsabilităţile politice şi morale ale rolului său – devine astfel o minunată ilustrare a omului obişnuit care se ridică deasupra mediocrităţii sale şi îşi asumă o dimensiune „involuntar eroică”.

„Aceasta a fost marea ei greşeală de la început: a vrut să triumfe ca femeie, nu ca regină”, ajungînd astfel „o jucărie vie în mîinile sîngeroase ale războiului şi politicii”.

Combinînd în stil desăvîrşit documentarea, pătrunderea psihologică şi tensiunea narativă, această biografie, poate cea mai iubită dintre scrierile lui Zweig, a schimbat radical imaginea Mariei Antoaneta, a anulat un stereotip şi a contribuit la reconstituirea portretului unui personaj viu şi complex atît în studiul istoric, cît şi în imaginaţia publicului.

„Aceasta nu e o simplă interpretare istorică ori psihologică. Cine citeşte Maria Antoaneta de Stefan Zweig se îmbogăţeşte cu o mare experienţă a vieţii – şi se convinge că numai un mare artist clarvăzător poate scoate în evidenţă «eternul omenesc» ascuns în existenţele mijlocii şi în dramele furtunoase şi adesea oarbe ale războiului şi revoluţiei.” (Eugen Relgis)

„Cea mai influentă biografie a Mariei Antoaneta.” (The Guardian)

„Puternică, excelentă, tulburătoare… Cu siguranţă nimeni nu poate rămîne indiferent după citirea acestei opere remarcabile.” (The New Republic)

„Biografia care pune capăt tuturor biografiilor despre Maria Antoaneta… are toate calităţile unei biografii excelente – francheţe, o expunere cuprinzătoare, plasticitate, caracterizări, culoare şi o încîntătoare uşurinţă a lecturii.” (The New York Times)

O călătorie antrenantă în trecut, pendulând între mit și realitate, despre tot ce a însemnat Ordinul Templierilor (de la înființare până la execuția ultimului Mare Maestru, apoi spre Francmasonerie, Revoluția Franceză și prezent), care își propune să răspundă la cele mai multe întrebări legate de acest subiect istoric controversat.

Cum a fost posibil ca un ordin format inițial din numai nouă cavaleri să capete o asemenea notorietate? Este Ordinul Templier precursorul Francmasoneriei? Este Revoluția Franceză răspunzătoare pentru împlinirea „anatemei lui Molay”? Ce rol a avut Stăreția Sionului în cristalizarea francmasoneriei europene medievale și cine este presupusul întemeietor al acesteia? Și mai ales, ce legătură au cele mai cunoscute teorii ale conspirației, mergând până la celebrul roman al lui Dan Brown, Codul lui Da Vinci?

Există un statornic atribut politic francez: centralismul dominator ultra-dirijist. După 1789, îl identificăm în expansionismul militar al Convenției și al Imperiului, dar mai ales în răfuiala crâncenă îndreptată de Parisul iacobin contra orașelor și a ținuturilor revoltate, oripilate de atrocitățile Capitalei.
Remodelată fără emfază peste ani, constatarea transpare în pildă în paralela contrastantă a lui Chateaubriand din Mémoires dʼoutre tombe (1850) dintre discreția, modestia și „umilința” lui Washington și impactul „cu vuiet”, răsturnător de tronuri, avantajos „renumelui” său, al lui Napoleon, dar și în regretul focalizat de fostul ministru Alain Peyrefitte asupra multiplelor dezavantaje generate de același centralism, investigat în cartea-i grăitor intitulată Le mal français (1976). (Sergiu Pavel Dan)

* * *

Sergiu Pavel Dan s-a născut în Blaj, la 27 iunie 1936. Urmează liceul și Literele la Cluj unde, după câțiva ani ca profesor secundar, își începe cariera universitară în martie 1964. Lucrările sale atestă o statornică înclinație spre sinteză, trăsătură constatabilă de la Proza fantastică românească (1975), teza sa de doctorat, premiată de Academia română, până la ultimele-i realizări editoriale.
Dintre numeroasele referințe critice în ceea ce-l privește, notabilă e bunăoară aprecierea profesorului Louis Vax din Lyon care, în Les chefs-d'oeuvre de la littérature fantastique (1979), socotește sistemul românului Sergiu Pavel Dan drept „clasificarea cea mai meticuloasă pe plan mondial a motivelor literaturii fantastice”, precum și opinia ilustrului eseist N. Steinhardt, care, în Escale în timp și spațiu (1987), consideră Visul lui Scipio. Istoria Romei ca poveste filosofică o anamneză ce „se înscrie fără ostentație, dar cu cinste pe o listă glorioasă unde figurează Montesquieu, Gibbon, Mommsen, Toynbee”.

De acelaşi autor:

Proza fantastică românească, Editura Minerva, colecţia „Momente şi Sinteze”, 1975. Premiul Academiei Române; Spiritul Romei (O privire comparativă asupra gândirii politice şi faptei unui popor), Editura Dacia, 1979; Visul lui Scipio. Istoria Romei ca poveste filosofică, Editura Dacia, 1983; Roumanie fantastique (în colaborare cu A.B. Gordon), Collection „Idées...et autres”, Bruxelles, 1983; Versiunea românească, două prefeţe şi notele la cele două ediţii ale romanului Woodstock sau Regalistul de Sir Walter Scott, ediţia întâi în 1993 (472 p.); ediţia secundă revăzută şi adăugită în 2004, ambele apărute la Dacia; Fiul Craiului şi spânul, eseuri, Editura Dacia, colecţia „Discobolul”, 1998; Povestirile în ramă. Ipostaze universale şi româneşti ale unei structuri, Editura Paralela 45, Colecţia „Deschideri”, 2001; ediţia a doua în 2003; Feţele fantasticului. Delimitări, clasificări şi analize, Editura Paralela 45, colecţia „Deschideri”, 2005; Republică şi uzurpare. Un eseu istorico-politic, Editura Dacia, 2007, colecţia „Alternative”; Cărările diversiunii, eseu, Editura Dacia, 2009, colecţia „Alternative” (Premiul pentru eseu al Comitetului Judeţean Cluj); Răstimpul dezlănţuirilor politice, Eseuri istorice, Editura Ecou Transilvan, 2012; Învolburări şi vremuieli politice, eseuri, Editura Şcoala Ardeleană, 2015.

Periculoasele derive. Reflecții asupra unui prezent fără viitor este un volum care ne atrage atenția asupra numeroaselor dezechilibre din societatea contemporană internațională. Situație care nu devine periculoasă decât atunci când state, corporații, lideri și organizații regionale/globale neglijează gestionarea adecvată și la timp a respectivelor debalansări. Preocupare care ar trebui să fie permanentă în mintea și acțiunea liderilor și cetățenilor Planetei. Din textele incluse în acest volum transpare îngrijorarea autorului față de modul cum în diferite zone ale globului, inclusiv în cea europeană, sunt gestionate problemele prezentului și viitorului. Grigore Arbore este un optimist și consideră că omenirea ar trebui să evite repetarea unor greșeli ale trecutului și să învețe a trăi în comuniunea valorilor umaniste pe care înaintașii ni le‑au oferit, sugerând, precum o făcea și Vasile Pârvan, că datoria generațiilor de azi și de mâine este să contribuie mereu la umanizarea lumii. Actualul volum de eseuri al distinsului cărturar care este Grigore Arbore ni se adresează nouă, celor care suntem în căutarea unei căi de evoluție pentru secolul al XXI‑lea. (Vasile Pușcaș)

* * *

De câteva eșantioane din problematicile cu care s‑a confruntat această lume în ultimii ani m‑am ocupat în paginile din această carte. Uneori ele sunt reprezentative pentru ce se întâmplă la scară regională, alteori, pentru fenomene ce își lasă amprente asupra cursului întregului sistem economic și politic mondial. Alteori au o relevanță care, deși transcende frontierele naționale, nu are decât efecte limitate în jurul lor. Mini‑ciclurile de articole „pe temă” nu încheagă un întreg, ele sunt fragmente, însă dintr‑un cadru global ce nu poate să nu genereze neliniști. Din când în când omenirea își aduce aminte că trebuie să supraviețuiască și trage semnale de alarmă. (Grigore Arbore)

* * *

Grigore Arbore (pseudonimul literar al lui Grigore Popescu) s‑a născut la 11 iunie 1943 în comuna Pietroșița, Dâmbovița. A parcurs studiile universitare la Cluj și București, finalizate cu specializarea în istoria lumii antice și arheologie. A refăcut parcursul universitar obținând licența în istoria artei și doctoratul în teoria și istoria criticii de artă la Scuola Normale Superiore di Pisa (1975). A predat Istoria culturii europene și Istoria artei la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” (1970‑1973) și la Universitățile din Pisa, Ferrara și Universitatea de Arhitectură din Veneția (după ce a emigrat în Italia în 1987). În țară a publicat, înainte de 1987, numeroase cărți de istoria artei, foarte apreciate, unele devenite repere în învățământul universitar umanistic de istoria artei: Piero della Francesca (1974); Futurismul (1975); Cetatea ideală în viziunea Renașterii (1978), Forma ca viziune. Bernini și stilistica barocului (1984). De asemenea, este autorul a zece volume de poezie care s‑au bucurat de succes și de o bună receptare critică. Din 1989 a lucrat în cadrul Consiliului Național de Cercetare din Italia, mai întâi ca cercetător, apoi ca expert național, fiind ulterior senior scientist și director pentru tehnologie în cadrul aceleiași structuri. În Italia, în paralel cu activitatea științifică, a fost membru, din 1987, al Comitetului Științific al „Electa”, editură de prim‑plan la nivel mondial în ce privește publicarea de cărți de istoria artei și culturii și istoria arhitecturii. A îngrijit volume din categoria „Mari opere” și a planificat, coordonat și a fost coautor al colecției „Pictura în Europa”. Lucrarea sa Arta în timpul monarhiilor absolute (1997) este una de referință în bibliografiile universitare pentru arta europeană în faza înfloririi barocului. A coordonat științific realizarea unor mari expoziții de istoria artei și culturii, acordând o deosebită atenție promovării valorilor culturale ale României (De la Antonello la Rembrandt – Milano, 1996; Dacii – Florența, 1997; Omul de Aur – Mantova, 1998; Traian: la hotarele Imperiului – Ancona, 1998; Creștini din Orient – Triest, 1999; Siberia, oamenii fluviilor înghețate – Triest, 2001 etc.). A îngrijit volume dedicate științei și tehnologiei bunurilor culturale, culturilor antice din stepele nord‑pontice, relațiilor culturale între Țările Române și Veneția. A fost director de cercetare al Fundației Casa Regiunilor Mediteranei, organ guvernamental (2006‑2011). A publicat, la Editura RAO, volumele pe teme social‑politice și culturale Libertatea fără democrație și „glonțul de aur” (2005) și Destrămări Multicolore (2007). În 2014, cartea sa Isus între tâlhari, conținând studii de istoria artei și culturii, a primit Premiul Academiei Române pentru Istoria artei. În același an i s‑a conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Babeș‑Bolyai din Cluj‑Napoca. În 2017 a publicat antologia de poeme Apa de  zăpadă (Ed. Școala Ardeleană), iar din decembrie 2018 este Directorul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneția.

Al Doilea Război Mondial a durat 2 174 de zile și în el și-au pierdut viața 50 de milioane de oameni. Cu greu ne mai putem imagina astăzi, la peste 70 de ani de la încheierea conflictului, dimensiunile lui. Scrisă de cel pe care The Economist l-a numit „cel mai strălucit istoric militar britanic“, aceasta este o istorie magistrală, bazată pe o concepție nouă asupra motivelor care au dus la înfrângerea germanilor și a japonezilor.

Teza lui Roberts este că nu neapărat Aliații au câștigat, ci mai degrabă Hitler a pierdut războiul din cauza unor decizii strategice greșite și a nerenunțării la ideologia nazistă. Perfectă pentru cititorii care doresc o perspectivă nouă asupra luptelor decisive, de la Dunkerque la Ziua Z, Furtuna războiului este o examinare puternică, solid documentată a cauzelor și a consecințelor marii conflagrații.

Cea mai bună istorie a celei de-a doua conflagrații mondiale. Simon Sebag Montefiore

Cea mai bună carte de istorie militară a anului 2010, în Marea Britanie.

În primele două decenii ale secolului al XX-lea, Parisul a fost, cu adevărat, centrul cultural al Occidentului. Aici au trăit și au creat artiști de geniu (Pablo Picasso, Auguste Rodin, Henri Matisse, Igor Stravinski, Maurice Ravel, Marcel Proust), oameni de știință (Pierre și Marie Curie), dar și inovatori (André Citroën, Louis Renault, Auguste și Louis Lumière), fiecare în parte izbutind să revoluționeze propriul domeniu de activitate.

Orașul Luminilor a devenit capitala haute couture și a produselor de lux, aici au apărut unele dintre primele cinematografe și a fost construit le métro. Numai că sâmburele disoluției la Belle Époque fusese deja sădit și Primul Război Mondial se profila la orizont. Iar conflagrația avea să îi pună la grea încercare pe toți locuitorii extravagantei citadele.

„Mary McAuliffe  își folosește talentul scriitoricesc [...] pentru a zugrăvi [...] o frescă de neuitat a Parisului.”  THE NEW YORK TIMES

„McAuliffe reînvie o epocă plină de viață și de contradicții [...] într-o narațiune extraordinar de captivantă.” PUBLISHERS WEEKLY

„Când, în 2018, Editura Corint publica Parisul anilor nebuni, descopeream în Mary McAuliffe o autoare înzestrată cu harul povestitului. A doua sa carte apărută în românește ne duce acum în sus pe firul timpului, în «anii frumoși» dinaintea Marelui Război. Parisul boem al lui Picasso, Braque, Modigliani trăiește fericit în această perioadă alături de Parisul aristocratic al lui Proust și de Parisul sărman, dar dârz al lui Zola.” Alina Pavelescu

Traducere de Simona Drelciuc

Folosim banii în fiecare zi. Cu toatea astea, obiceiul de a oferi bucăți de hârtie pentru a cumpăra bunuri și servicii pare, în fond, complet absurd. O bancnotă de 20 de dolari, de exemplu, nu valorează mai mult, ca simplă bucată de hârtie, decât banii folosiți în jocul de Monopoly. Cum se face astfel că 20 de dolari valorează de fapt 20 de dolari? Plecând de la această întrebare simplă, Charles Wheelan ne dezvăluie universul surprinzător de viu din spatele banilor și al sistemului bancar și ne oferă răspunsuri la multe alte dileme ale lumii financiare: De ce există bani de hârtie (sau monede fiduciare, ca să folosim un termen sofisticat) și de ce unele țări, precum Zimbabwe în anii ’90, au tipărit atât de mulți, încât au ajuns să fie folosiți ca hârtie igienică? Cum utilizează băncile centrale puterea de a crea bani pentru a gestiona crizele financiare? De ce mare parte din țările europene au aceeași monedă, iar acest lucru provoacă atât de multe probleme? Este Bitcoin soluția pentru toate aceste dispute?   În Povestea banilor, Charles Wheelan ne arată cum ar trebui să funcționeze băncile și sistemul monetar, precum și efectele devastatoare pe care le pot avea asupra societății inflația, deflația, ilichiditatea și alte fenomene monetare.

„Wheelan este un fel de anti-Midas. Tot ce atinge prinde viață.“ — BURTON G. MALKIEL, profesor emerit al Universității Princeton

„O lectură captivantă, care explică principiile de bază ale economiilor mondiale.“ — DARTREVIEW.COM

„Politica monetară le poate părea unora un domeniu ezoteric. Dar la fel ni se păreau Și produsele derivate pe care cei de pe Wall Street le tot învârteau la începutul anilor 2000. Și oare cum s-a încheiat totul? Atunci când politicile financiare funcționează cum trebuie, nu acordăm o atenție prea mare unor asemenea lucruri. Ne vedem liniștiți de viața noastră de zi cu zi, folo¬sim bani pe care-i luăm ca atare și ne bucurăm de un sistem financiar stabil, veșnic nemulțu¬miți de autoritățile care parcă vor să complice inutil situația. Lucrurile nu merg însă întot¬dea¬una atât de bine. Utilizarea greșită a banilor poate distruge atât țări, cât și vieți nevinovate.“ — CHARLES WHEELAN

1. Începuturile agriculturii

2. Primele oraşe

3. Egiptul faraonilor

4. Grecia clasică

5. Alexandru cel Mare

6. Expansiunea puterii romane

7. Căderea Romei şi consecinţele sale

8. Ascensiunea Islamului

9. Vikingi

10. Cruciade

11. Moartea Neagră

12. India precolonială

13. China imperială

14. Mongoli

15. Japonia, insula imperială

16. Incaşi şi azteci

17. Imperii şi regate din Africa

18. Renaşterea

19. Imperiul Otoman

20. Călătorii de descoperire

21. Reforma

22. Contrareforma

23. Revoluţia engleză

24. Revoluţia ştiinţifică

25. Epoca imperială

26. Iluminismul

27. Revoluţia americană

28. Revoluţia franceză

29. Epoca napoleoniană

30. Revoluţia industrială

31. Naţionalism în Europa

32. Sclavie

33. Expansiunea Statelor Unite ale Americii

34. Războiul Civil American

35. Ascensiunea socialismului

36. Drepturile femeii

37. Primul Război Mondial

38. Lenin şi Stalin

39. Umbra fascismului

40. Marea Criză

41. Al Doilea Război Mondial: Europa

42. Al Doilea Război Mondial: Asia şi Pacific

43. Holocaust

44. Războiul Rece

45. Sfârşitul imperiilor

46. Războiul din Vietnam

47. Conflictul arabo-israelian

48. Căderea comunismului

49. Renaşterea Chinei

50. 11 septembrie şi după

Printre contribuţiile editoriale ale lui IAN CROFTON se numără Brewer’s Britain and Ireland, cea de a doua ediţie a Brewer’s Dictionary of Modern Phrase and Fable şi Brewer’s Cabinet of Curiosities. Cărţile scrise de el includ şi The Kings and Queens of England, History without the Boring Bits (2007) şi Traitors and Turncoats (2009). Ian Crofton locuieşte în nordul Londrei împreună cu familia sa.

Istoria nespusă a Statelor Unite ale Americii, de Oliver Stone și Peter Kuznick, în care veți descoperi fotografii tulburătoare și documente aproape necunoscute, prezintă apariția imperiului american și preocupările acestuia pentru securitatea națională începând din secolul al XIX-lea până în timpul administrației Obama. Autorii demonstrează, pas cu pas, că politicile aberante ale administrației Bush-Cheney își au originea în trecutul acestei națiuni și explică de ce i-a fost atât de greu președintelui Obama să imprime un nou curs țării sale. În volumul lor, concis, dar indispensabil pentru studierea istoriei americane, autorii contestă teorii considerate indiscutabile pentru a dezvălui adevărul ascuns până acum despre mărirea și decăderea imperialismului american.

„Niciodată până acum, concepte promovate de americani, precum «altruismul, mărinimia și sacrificiul de sine», nu au fost puse sub semnul întrebării cu atâta eficiență.” Jon Wiener, The Nation

„Bazată pe fapte de netăgăduit.” Ann Hornaday, The Washington Post

„Aceasta nu este istorie de dragul istoriei, ci istoria prezentului și viitorului nostru, de la Războiul Rece până la războiul împotriva terorii și a drogurilor.” Ed Vulliamy, The Guardian