Istorie universală

Legiunea Străină – misterioasă, idealistă, implacabilă – este o organizație plină de personaje dubioase, un loc cu totul nepotrivit pentru un englez pe cinste, în vârstă de numai nouăsprezece ani. Cu toate acestea, în 1960, Simon Murray a călătorit singur la Paris, Marsilia și, în cele din urmă, în Algeria pentru a duce la îndeplinire cel mai dur contract din viața sa: cinci ani de serviciu în slujba Legiunii. În tot acest timp, el a ținut un jurnal.

Jurnalul unui soldat în Legiunea Străină (1960–1965) este povestea captivantă și personală a celor trăite de tânărul Murray în această legendară unitate a armatei franceze. Cronica de față reprezintă dovada incontestabilă a faptului că Legiunea își merită pe deplin reputația dobândită de-a lungul timpului, de supremă piatră de încercare din punct de vedere fizic și psihic a celor ce se încumetă să intre în rândurile ei. În deșertul ars de soare din nordul Africii, bărbați puternici cedează din cauza comportamentului brutal al unor ofițeri, a antrenamentelor necruțătoare și a pedepselor barbare. Totuși Murray supraviețuiește, ba chiar iese întărit din toată această experiență. Căci el împărtășește cu cei care-i sunt camarazi, bărbați căliți din toate națiile și din toate păturile sociale, o trăsătură izbăvitoare: hotărârea de a nu renunța niciodată.

„[Cartea lui Simon Murray] descrie o experiență la care mulți visează, dar pe care puțini o trăiesc cu adevărat.” The Washington Post

„Dramatismul, emoția și culoarea unui thriller reușit despre curaj și izbândă.” Dr. Henry Kissinger

„O plăcere s-o citești și aproape cu neputință s-o lași din mână.” Army Times

Aşa cum mă aşteptam, Armata, mareşalul şi evreii a fost întâmpinată cu ură, violenţă de limbaj şi acuze din partea extremiştilor români şi evrei. Pe de o parte, unii nu-mi iertau înfăţişarea clară şi coerentă a erorilor mareşalului Antonescu, gravele sale deficienţe de conducere, iar pe de altă parte, extremiştii evrei mă atacau pentru demontarea profesionistă a propagandei sovietice din care aceşti extremişti se hrănesc. Acuzat în acelaşi timp de a fi agent Mosad şi legionar, evreu şi naţionalist român, mi-am dat seama foarte curând că opera mea atinsese esenţa lucrurilor, că efortul meu de a rămâne cât mai obiectiv lovise direct în hrana propagandistică a extremismului ambelor tabere.
Ediţia de faţă a volumului Armata, mareşalul şi evreii, care este o operă de cercetare profesionistă, cu respectarea criteriilor metodologiei istorice, a criteriilor ştiinţifice privind interpretarea izvoarelor şi cu obligaţia de a prezenta informaţia în mod obiectiv, reprezintă un sondaj dificil şi riscant într-unul dintre cele mai delicate subiecte ale istoriografiei române. Pentru actualizarea textului la problematica contemporană am inclus în această ediţie un capitol nou despre "negaţionism" şi un capitol cu legislaţia "memorială" emisă între timp în România. ALEX MIHAI STOENESCU

Războiul Civil (1946 – 1949) a fost una dintre paginile cele mai dramatice ale istoriei grecești din secolul al XX-lea. În timp ce în 1945, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, majoritatea covârșitoare a țărilor aliate priveau cu optimism spre viitor, Grecia intra într-un catastrofic război fratricid. Rănile deschise de acel război au fost adânci și continuă să chinuie societatea greacă. Pe durata acelui război forțele politice tradițional burgheze au avut ciocniri violente cu partidul comunist pentru controlul politic al Greciei. Rezultatele acelor conflicte au fost catastrofale. Zeci de mii de morți, pagube importante în structura urbană dar mai ales în cea rurală și, mai întâi de toate, o dihonie națională au desăvârșit distrugerea unei țări, distrugere începută în fapt în timpul ocupației italiene, germane și bulgare.
…Cele aproximativ patru decenii trăite de refugiații comuniști greci în fostele țări comuniste au fost departe de a fi ușoare. Vindecarea rănilor Războiului Civil, amintirea patriei, adaptarea la o țară nouă, oricât ar fi fost aceasta de primitoare, cereau timp, răbdare și puternice resurse sufletești. Printre țările care au primit și au adăpostit mii de refugiați politici greci a fost și România, țară cu care Grecia a avut dintotdeauna relații prietenești.
Iakovos Mihailidis
Profesor de istorie modernă și contemporană
Facultatea de Filozofie, Departamentul Istorie și Arheologie
Universitatea „Aristotel” din Salonic

Așadar, Apostolos Patelakis, punând la lucru arhivele, memoria colectivă, dar și propria experiență ne prezintă pagini din istoria zbuciumată a Greciei începând cu rezistența din anii celui de-al doilea război mondial, războiul civil, dictatura militară. Acestea sunt completate cu prea puțin cunoscuta istorie a emigranților greci din România. Credem că tocmai aici este marele merit al cărții: curajul de a scrie fără ură și părtinire despre o pagină de istorie ce cuprinde o rană care cu greu s-a vindecat (încă anumite aspecte rămân și azi controversate). Este o carte scrisă nu doar cu mintea, ci și cu sufletul, un efort pentru care profesorul Apostolos Patelakis, ale cărui preocupări îmi sunt cunoscute de ani buni și de care mă leagă o frumoasă prietenie, merită toată aprecierea noastră. Apostolos Patelakis deschide, suntem convinși, o direcție de cercetare care ne va oferi multe surprize în anii care vor veni.

Prof. univ. dr. Gheorghe Onișoru
Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava

„Istoria este privită în România de astăzi ca o disciplină riguroasă și rigidă, contribuția științifică fiind considerată mai importantă decât stilul. Or, una dintre ideile de la care am pornit a fost că stilul nu este deloc lipsit de importanță. Fără a se abate de la canoanele meseriei de istoric, fiecare dintre studiile cuprinse în volum încearcă să spună cu har o poveste despre oameni și întâmplări din trecut.”

***
Povestea fără istorie este o operă literară, în timp ce istoria fără poveste va fi, mai mereu, o lucrare de consultat, nu de citit.
Ovidiu Cristea

Cu noua sa carte „Portrete neretuşate. Galeria diplomaţilor-istorici”, Al. Popescu îşi propune să fie un căutător de diplomaţi în lumea istoricilor şi de istorici în lumea diplomaţilor. El însuşi a fost şi diplomat şi istoric şi are bucuria regăsirii sale în cele două ipostaze, alături de numeroşi alţi confraţi. Bucuria de a scrie e nepotolită la Al. Popescu. Mereu şi mereu el ne aduce în paginile sale noi şi noi personaje.
Cartea, noua carte a lui Al. Popescu ne mai spune ceva. Ne spune că la pregătirea de istorie a diplomatului și de diplomație a istoricului trebuie să adăugăm hotărârea de a rezolva problemele, un stil comunicativ, clar și eficace, capacitatea de exprimare și în alte limbi, obișnuința exercițiului de analiză critică și, firește, mult bun simț.

Prof. univ. dr. Ion Bulei

…analizele de genul celei întreprinse de Darko Tanasković vor fi interesante pentru cititorul român și vor oferi subiecte de meditație.
În fond, Turcia de azi este statul prin excelență oriental și occidental deopotrivă, după cum în trecut a fost locul de răspântie al unor culturi turcofone, arabe, slave sau latine din jurul Mării Mediterane și Mării Negre. Este Turcia în Europa sau este ea o țară a Asiei Mici (așa cum spunea, în anul 2007, candidatul la președinția Franței Nicolas Sarkozy)? Este, sau rămâne, Turcia un stat-națiune sau moștenirea sa imperială se va dovedi, în timp, mai puternică? Iată întrebări care deschid o paletă vastă de răspunsuri.
Adrian Cioroianu

De ce se vorbeşte din ce în ce mai des de Atatürk şi de Turcia lui Erdoğan? Este momentul regândirii istorice prin impunerea în mentalul societăţii turce a rolului determinant avut de Imperiul Otoman? Rămâne primul preşedinte al Republicii liderul de necontestat, marele reformator, omul care i-a dus pe turci pe drumul către Europa sau se contextualizează trecutul epocii sale, acesta fiind văzut mai mult ca un oportunist iar reformele preluate de la occidentali ca un afront adus lumii islamice? Răspunsul îl vom găsi în volumul semnat de Darko Tanaskovic, De la neo otomanism la erdoğanism plecând de la un criteriu numeric şi anume Recep Tayyip Erdoğan l-a depăşit ca numar de ani pe Mustafa Kemal Atatürk în fruntea statului turc.

Traducerea acestui volum în limba română merită salutată şi apreciată. În România, numărul istoricilor specializaţi în relaţiile, raporturile românilor cu Imperiul Otoman/Turcia este nesemnificativ. Paradoxal, dintre toate statele cu care avem raporturi, cu turcii sunt dintre cele mai vechi! Ca atare, cunoaşterea, studierea Imperiului Otoman, fost tricontinental, aflat în război sau raporturi de suzeranitate cu el, relaţiile pozitive de după primul război mondial, (parteneri în Pactul Balcanic, în NATO azi) dar şi mai important ca principal partener economic după Uniunea Europeană, ar trebui să ne preocupe în a ne apleca spre studiul turcologiei. Nu voi relua aici importanţa istorică a raporturilor avute de-a lungul istoriei cu Imperiul Otoman/Turcia nici cât de importantă este cunoaşterea strategiei privind Balcanii a preşedintelui Erdoğan. Turcia este o putere regională iar România gravitează în perimetrul său geografic. Volumul semnat de Darko Tanaskovic, reputat specialist privind mentalităţile şi practicile religioase islamice, ne dezvăluie o Turcie în schimbare, o consolidare a actualei puteri, o veche viziune remodelată privind Balcanii şi Orientul Apropiat.

Ionuț Cojocaru

Cei ce nu-şi cunosc
(sau ignoră) trecutul riscă să-şi compromită viitorul!
Autorii

Dacă societatea românescă îşi întoarce mereu capul către demonii trecutului său – atât al celui recent cât şi al celui puţin mai îndepărtat – , înseamnă că are motive temeinice s-o facă. Întrebarea este, doar, dacă are şi curajul să-i privească în ochi. O reperare succintă şi doar o enumerare superficială a demonilor este insuficientă, dacă nu se făptuieşte şi adevărata confruntare cu dânşii.
Soarta minorităţilor conlocuitoare, peste tot în lume unde vieţuiesc ele, e strâns legată de soarta neamului în mijlocul căruia trăiesc, dar dramatică în cele din urmă, căci depinde şi de destinul ţării matcă de care sunt legaţi prin consanguinitate. Cei „de dincolo” sau „de dincoace”, adică dincoace de hotarul care-i desparte de ai săi conaţionali, au o dublă dificultate existenţială. Individul apartenent unei minorităţi conlocuitoare este expus ispitelor şi luptei cu batalioane mereu duble de draci – de două ori mai mulţi ca la un autohton. Or, asta devine extrem de incomod şi apăsător – a trebuit să constat fenomenul pe propria-mi piele. Că situaţia poate fi doar rareori avantajoasă, ca cea a mielului blând care suge la două mioriţe, este excepţia care doar confirmă şi regula. În acest caz, în care, să zicem, minoritarul în cauză ştie să-i mâne pe necuraţi să lupte între ei, iar el să rămână destins şi odihnit, ar fi şansa ideală. Realitatea istorică ne arată, însă, mai degrabă ipostaza contrarie şi anume că, diavolii din ambele părţi ale graniţei se unesc şi pogoară pe capul bietului om cu pricina… Ei!, atunci să vezi dandana, nefericitul minoritar ajunge în absolută minoritate şi al naibi de singur.
Cam aşa ceva se petrece şi cu Miodrag Milin prin această carte. Dar, – ce anume face el? Nimic altceva, decât că cercetează acribic multe, multe documente aflate aici şi dincolo de hotar. Notând şi scriind, el scoate la iveală fapte petrecute de o parte şi de alta a gardului ghimpat. Făcând toate acestea, evident că el ajunge să se lupte cu tot felul de demoni, mai mici sau mai mari, mai tineri sau mai bătrâni. Numai că, el, cercetând şi constatând istoria drăcească, poate să deranjeze multă lume. Şi unii şi alţii ar dori să se creadă despre ei cum că ar fi îngeri. El este un arheolog de schelete ascunse prin beciuri, alături de alţi „donquijoţi” ai acestei teme…
Bata Marianov,
Frankfurt am Main – Timişoara, 2017

În general, se poate spune că identitatea și solidaritatea etnică au fost adeseori folosite, în regiune, ca arme în lupta pentru putere dintre diferitele elite atunci când au avut interesul să o facă – altfel, aceste elite au încurajat nu vrajba, ci pacea între etnii, mai ales când a fost în interesul lor să păstreze un status quo ante. Dar, principiul „dinte pentru dinte” s-a aplicat de-a lungul timpului și la relațiile interetnice în Banatul istoric (precum și în Transilvania), indiferent dacă ambele părți sunt creștine sau nu. Dacă o parte a considerat că i s-a făcut o nedreptate, a răspuns tot cu o nedreptate (în loc de „a întoarce celălalt obraz”).
Mihai Spăriosu,
Timișoara – Cluj-Napoca – Barcelona

Acest atlas inedit este o prezentare plina de viata a lumii in epoca marilor descoperiri. Avand harti frumos ilustrate si mustind de informatii despre natiuni si imperii, aceasta carte este ghidul ilustrat perfect al lumii intre 1450 si 1800.

Intelectualii din Europa de Est. Un punct de vedere românesc

Sunt mândru să fi fost coleg și – mai important încă – prieten cu Mihai Botez. Era posesorul uneia din cele mai pătrunzătoare minți. El a fost unul din acei oameni extrem de buni și de curajoși, luptând din greu în favoarea decenței și a normalității, împotriva groaznicului destin care s-a abătut asupra țării sale. Robert Conquest

Uneori, problemele comunismului sunt puse în termeni de alternativă cu problemele supraviețuirii. K. Jaspers spunea de pildă că bomba atomică este preferabilă comunismului. Cunoscuta „zicală” despre „red or dead” propune aceeași dramatică alegere. Mihai Botez

Anii săi de formare, ca matematician, i-au întreținut fascinația pentru trei culmi ale matematicii românești: Barbilian, Onicescu și Moisil. Primului – același cu poetul Ion Barbu – i-a dedicat o monografie care, dacă ar fi fost publicată atunci când el a depus-o la Editura Cartea Românească, la începutul anilor '70, ar fi avut probabil un impact important asupra modului de a-l înțelege pe marele nostru poet-matematician; cu cel de al doilea, a publicat în colaborare o carte privind aspectele informaționale ale dezvoltării sociale, simptomatică pentru emergența paradigmei informaționale în domeniul social; din verva celui de al treilea s-a impregnat pentru tot restul vieții sale, iar cei care au stat la taifas cu Mihai Botez știu că aproape de fiecare dată el evoca măcar o vorbă de spirit a lui Moisil. Ca și acesta din urmă, Botez trăia umorul ca o stare cvasi-permanentă. Moisil ne învățase că matematica trebuie făcută în stare de bucurie, iar Botez, pregătit prin toate datele sale să adopte acest mod de existență, a extins înțelepciunea moisiliană la ansamblul activității sale intelectuale. Solomon Marcus

Mihai Botez

Matematician, profesor universitar, cunoscut disident anticomunist și militant pentru drepturile omului în România, Mihai Horia Botez s-a născut la 18 noiembrie 1940, în București. Absolvent al Facultății de Matematică din Universitatea București, doctor în matematici, mai apoi cadru didactic al Universității, devine ulterior director al primului grup interdisciplinar de cercetare a viitorului din Europa de Est.

Din 1977, ca urmare a atitudinii critice față de regimul comunist, expusă deschis în diferite publicații occidentale, în țară este destituit din funcțiile importante pe care le deținuse, iar peste hotare îi crește prestigiul, fiind supranumit de jurnaliștii occidentali „un Saharov al românilor“ („Le Monde”, „Le Figaro”, „L'Express”) ori „Vaclav Havel al românilor” („Christian Science Monitor”, SUA).

Ambasador al României la ONU în 1993 și la Washington DC în 1994. A murit la București, în 1995.

Pe urmele celtilor este o carte de calatorie in lumea inca atat de misterioasa si exotica a spatiului celtic cuprins intre granitele Irlandei si Scotiei, facuta atat din perspectiva scriitorului cu buget redus care calatoreste din pasiune, cat si din aceea a istoricului interesat nu numai de vestigiile istorice si urmele lasate de aceste neamuri stravechi, cat si de modul in care acestea au continuat sa supravietuiasca sub diferite forme, influentand istoria, cultura si civilizatia spatiilor lor, alaturi si/sau impotriva celor langa care au trait, transformandu-se si transformand la randul lor.
    Codrut Constantinescu face aceasta incursiune cu obiectivitate de istoric, dar si cu ironia, umorul si cinismul de scriitor roman etern raportat la spatiul din care provine, propunand calatorului roman in Irlanda si Scotia un produs ambalat si altfel decat in limbajul sec si academic al cartilor de istorie si marturisind cu sinceritate deplina: recunosc ca am resimtit din plin sentimentul care-l incearca pe calatorul sarac (cum am fost, sunt si voi fi), care are constiinta faptului ca este foarte putin probabil sa mai treaca prin locurile vizitate a doua oara, si de aceea este flamand sa retina cat mai mult, sa tezaurizeze si sa instrumentalizeze/foloseasca imaginile, sa le in­te­riorizeze, sa le transforme in senzatii care sa aiba capacitatea de a dura precum granitul, cel putin pana cand totul se va sfarsi.

„Parintii Fondatori ai Americii au incercat sa ne fereasca de amenintarea pe care o stiau, tirania care biruise democratia antica. 
Astazi, ordinea noastra politica se confrunta cu noi amenintari, deloc diferite de totalitarismul secolului XX. Nu suntem mai intelepti decat europenii care au vazut democratia cazand prada fascismului, nazismului sau comunismului.
Singurul nostru avantaj este ca putem invata din experienta lor. Acum este momentul potrivit sa facem acest lucru.“ – Timothy Snyder
„Snyder este un intelectual in plina ascensiune, cu o voce in viata publica, netemator sa realizeze conexiuni indraznete intre trecut si prezent.“ – New York Times
Timothy Snyder este professor de istorie la Universitatea Yale, unde detine catedra Bird White Housum. Este autorul mai multor lucrari importante dedicate istoriei Europei de Est, nationalismului, totalitarismului si holocaustului, printre care se numara Bloodlands: Europe Between Hitler and Stalin si Black Earth: The Holocaust as History and Warning. Snyder este membru al Comitetului pentru Constiinta al Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite si membru permanent al Institutului de Stiinte Umane de la Viena.

ARTA IN ISTORIA UMANITATII sau, altfel spus, o istorie a artei universale, sintetica, dar totodata exhaustiva, descrie nasterea si evolutia experientelor figurative si arhitectonice din intreaga lume si din toate timpurile. Este un mozaic de mari dimensiuni pe care cititorul il poate descoperi intr-o continua intrepatrundere cu istoria umanitatii: de la arta primitiva din pestera Lascaux pana la tablourile lui Picasso, de la piramidele din Egiptul antic la moscheile lumii islamice, de la catedralele gotice la portelanurile chinezesti. Volumul prezinta peste 1 300 de fotografii color si desene, precum si harti, tabele sinoptice, un glosar si un indice general care, impreuna cu textul lucrarii, ofera cititorului toate elementele pentru a putea intelege si aprofunda motivatiile si mijloacele de care se slujeste istoria artei.

Fancy Nancy Nancy e de parere ca totul e mai bun daca e mai fitos. De la tiara sclipitoare de pe capul ei, pana la varfurile pantofiorilor stralucitori, Nancy e hotarata sa-si invete familia cate ceva despre cum e sa fii fitos. Ea isi transforma parintii si surioara mai mica pentru o singura seara magica si inventeaza o poveste dragalasa cu sau fara inflorituri... fitoase.

Papa Inocentiu al III-lea (1198-1216) a avut o viziune cu totul aparte fata de imperiu si fata de relatia imperiu - ecclesia, astfel nu a avut ca obiectiv distrugerea acestuia, ci din contra o innoire a lui intr-o formula proprie. Aceasta formula era una clar favorabila papei in ce priveste dobandirea unui control si a unei dominari papale asupra statelor crestine europene. In toate discursurile sale publice in care se referea la rolul Bisericii in viata imperiului amintea de acea comparatie dintre Soare si Luna, cei doi luminatori ai cerului pusi de Dumnezeu, pe care ii aducea ca model pentru relatia Stat si Biserica; de aici rezulta primatul Bisericii asupra tuturor regilor si a statelor crestine si nu doar.

Un obiectiv central al papei Inocentiu al III-lea a fost acela de a reforma Biserica Romei atat din punct de vedere administrativ cat si canonic, dar mai ales o reforma spirituala a clerului si societatii. Politica sa papala dintre anii 1198-1215 se va regasi si desavarsi in lucrarile conciliului al IV-lea de la Lateran din 1215, un conciliu de o amploare nemaiintalnita pana atunci.

Inocentiu al III-lea a fost un bun diplomat si un excelent strateg, calitati care l-au facut un lider de temut in intreg spatiul politic, dar a fost mai ales singurul papa ce a supus intreaga Europa.

Cartea se incheie cu o concluzie care plaseaza personalitatea papei Inocentiu al III-lea in centru celor patru puncte cardinale care pot defini pontificatul si persoana sa: misiunea divina - lider spiritual, misiunea profana - lider politic, puterea absoluta - binomul Biserica si Imperiu, si puterea credintei - teologie si reforma spirituala.

Istoria l-a consemnat in filele sale atat ca papa cat si ca om politic, dar mai ales prin ceea ce a reprezentat cruciada a IV-a si apogeul papalitatii.

Cartea analizeaza conspiratiile prezente in viata cotidiana, atat pe cele ascunse, cat si pe cele deja cunoscute.

Examineaza relatia dintre globalizare si ridica intrebarea cine detine avantajul in aceasta batalie incrancenata si sangeroasa pentru suprematie.

Printre subiectele acoperite se afla rolul corporatiilor straine in realizarea muncii in diverse tari si rolul serviciilor secrete si de securitate in aparitia Al-Qaeda din randurile mujahedinilor sprijiniti de CIA. Influenta presei, puterea statului de a reprima drepturile si valoarea adevarata a banilor sunt, de asemenea, explorate si examinate.

Concluziile la care ajunge Cine conduce, de fapt, lumea? ii pot soca si scandaliza pe unii - mai ales pe ferventii sustinatori ai democratiei, dar ii vor fascina pe toti. 

Cand au inceput Jocurile Olimpice?

In ce joc popular se utilizau oasele de capra si de oaie?

De ce traversau oamenii Raul Styx?

Ce putea manca un musafir la un banchet in Grecia Antica?

Grecia antica este o enciclopedie de referinta pentru copii. Detaliata, cu ilustratii bogate, fotografii relevante si descrieri surpinzator de vii, antreneaza si incurajeaza cititorii sa descopere o parte a acestei istorii fascinante. Fiecare pagina este creata pentru a stimula imaginatia si a satisface curiozitatea.

Omul care i-a cucerit pe italieni si i-a tarat intr-un razboi mondial!

Iosif Stalin a exercitat puterea supremă în Uniunea Sovietică din 1929 până la moartea sa, în 1953. Pe parcursul acestui sfert de secol, după estimările lui Oleg Hlevniuk, Stalin a ordonat încarcerarea și executarea a nu mai puțin de un milion de cetățeni sovietici pe an. Alte milioane au fost victime ale foametei care a rezultat direct din aplicarea politicilor sale. Ce l-a condus către o asemenea cruzime? Această biografie esențială, scrisă de autorul cel mai familiarizat cu arhivele din era sovietică, oferă un portret fără precedent, în cel mai fin detaliu, al lui Stalin – omul și dictatorul. Fără a-l mitologiza, fie ca pe un geniu binevoitor, fie ca pe un geniu al răului, Hlevniuk răspunde numeroaselor controverse despre anumite evenimente din viața dictatorului, adunând sute de scrisori anterior necunoscute, memorii, rapoarte și jurnale, într-o poveste exhaustivă a vieţii lui Iosif Vissarionovici Djugaşvili, omul care a lăsat cicatrici greu de vindecat asupra popoarelor peste care a domnit și care a schimbat cursul istoriei.

Aceasta carte incearca sa ridice valul care acopera una dintre celebrele enigme ale istoriei. In zorii zilei de 30 ianuarie 1889, in pavilionul de vanatoare de la Mayerling, nu departe de Viena, este descoperit cadavrul arhiducelui Rudolf de Habsburg, singurul fiu al imparatului Franz Joseph si al Elisabetei, alaturi de trupul neinsufletit al unei tinere de 17 ani, Maria (Mary) Vetsera. Imediat apar cele mai nebunesti zvonuri. Curtea imperiala incearca, in cel mai laborios mod, sa acrediteze ipoteza sinuciderii. Viitorul suveran ar fi fost incapabil sa isi asume scandalul provocat de legatura cu foarte tanara Mary Vetsera. Aceasta versiune „oficiala”, romantica, a fost impusa timp de aproape un veac. Dar in fata indoielilor si contradictiilor dezvaluite, tacerea a avut castig de cauza. In 1982, in ajunul intoarcerii la Viena, Zita, ultima suverana a Austro-Ungariei, i-a facut autorului acestei carti dezvaluiri spectaculoase, care zdruncina din temelii teza unei iubiri blestemate si pun din nou sub semnul intrebarii putinele certitudini ale acestei povesti. Riguroasa contraancheta a lui Jean des Cars demonstreaza, in mod implacabil, ca este posibil ca adevarul sa fie cu totul altul…

Disparuta in Moscova. Povestea unei spioane americane in anii 1920 - Marguerite Harrison.

Publicata prima oara in anul 1921, la doar cateva luni dupa eliberarea lui Marguerite Harrison dintr-o inchisoare bolsevica, Disparuta in Moscova descrie peripetiile autoarei in Rusia la inceputul anilor 1920, propriile impresii despre mai-marii puterii bolsevice si riscurile pe care si le-a asumat ca spioana si ziarista. Fara sa amintim ajutorul pe care l-a oferit prizonierilor de razboi internati acolo, cele doua arestari ale sale, detentia de zece luni, inclusiv in celebrul penitenciar Lubianka. Avem de-a face cu o veritabila enciclopedie a vietii cotidiene a Rusiei bolsevice la debutul deceniului al treilea al secolului trecut. Marguerite Harrison este un observator fin si tenace si o ziarista meticuloasa, dar, in acelasi timp, o femeie obisnuita prinsa in valtoarea unor evenimente extraordinare. Aceasta editie – minutios adnotata – prezinta documente inedite din arhivele serviciilor secrete americane si sovietice, precum si ilustratii cu protagonistii acestor intamplari incredibile.

Marguerite Harrison e o femeie curajoasa , dar si norocoasa. De la inceput si pana la sfarsit, cartea ei ramane in mod constrant interesanta. Este o jurnalista innascuta, pentru ca stie ce este important si ce sa lase sa transpara; si-a riscat cu bucurie sanatatea si viata pentru a obtine <stiri>, si a reusit. Scrie fara partinire. Nu am vazut nicio carte despre Rusia contemporana mai interesanta si mai valoroasa decat aceasta si niciuna care sa inspire incredere. - New York Times,1921

De la plecarea doamnei Harrison, o intreaga pleiada de corespondenti a primit permisiunea de a intra in Rusia, insa tara pe care o descriu ei nu este cea vazuta de doamna Harrison, relatarea ei, tablou al unei perioade care a fost deopotriva gresit reprezentata si inteleasa, fiind extrem de necesara. - The Washington Herald

Nu mai este un secret pentru nimeni: din 11 septembrie 2001, CIA a răpit în tăcere mai mult de o sută de persoane şi le-a încarcerat în închisori din întrega lume. Această operaţiune a fost denumită „extrădare specială” şi face parte din operaţiunile clandestine cele mai de amploare realizate de SUA după sfârşitul războiului rece. Unele persoane reţinute au fost trimise în Egipt şi Maroc pentru a fi torturate şi interogate. Altele au fost transportate cu ajutorul unor curse secrete CIA în Europa de Est şi Afganistan, unde, de asemenea au fost torturate. Mulţi dintre răpiţi au sfârşit în închisoarea Guantanamo, alţii au dispărut pur şi simplu. În această carte, un jurnalist de investigaţii multi-premiat şi un geograf militar realizează pentru prima oară o investigaţie asupra acestei „extrădări speciale”, care între timp a fost formalizată, schimbându-i-se constant aspectul pentru a rămâne departe de privirile curioşilor.

Cu exceptia lui Adolf Hitler, unui singur alt lider din secolul XX i s-a dat sumbrul privilegiu de a fi infatisat ca un demon, capabil prin forta lui luciferica sa modeleze o intreaga perioada istorica: Iosif Vissarionovici Djugasvili, zis Stalin. Nimic nu trebuie sa i se treaca lui Stalin cu vederea, nici milioanele de morti supti in inspaimantatoarea masina a Gulagului, nici transformarea in sclavi nu doar a sovieticilor, ci si a popoarelor din estul Europei care au trecut de la opresiunea nazista la cea comunista, nici epurarile antifascistilor “nestalinisti” care, totusi, se luptau in Spania impotriva franchismului, nici colaborarea activa cu Hitler din 1939 pana in iunie 1941, in cadrul unui acord care prevedea impartirea unei bune parti a Europei si lupta pe viata si pe moarte impotriva democratiilor capitaliste, cu Marea Britanie in frunte. Nu poate fi trecuta sub tacere speciala inclinatie paranoica spre a banui pe toata lumea si spre sindromul de tradare care a dat Terorii staliniste o caracteristica particulara, o trasatura personala de neconfundat, asa cum ne-o arata unele marturii care iti ingheata sangele in vine ale celor care au vazut neagra tragedie si au putut povesti atmosfera lugubra de la Lubianka. Stalin a fost o intruchipare a raului in tentativa disperata de a salva presupusul “bine” al comunismului.
    Cele 96 de fotografi alb-negru care insotesc textul documenteaza in imagini sugestive epoca si viata celui care a fost exact ceea ce ii spune porecla: Stalin “Omul de otel”.

    Fragment din volumul "Stalin" de Elena Dundovich:

    „In noaptea dintre 15 si 16 decembrie, Lenin are un nou atac. Pentru Stalin este o intamplare providentiala. Paralizat, supravegheat in permanenta de secretare eficiente si grijulii pe care Stalin insusi le-a pus la capataiul lui, Lenin angajeaza o ultima batalie. Cauta solidaritatea lui Trotki, dar nu reuseste pana la capat. Dicteaza cateva note secrete adresate viitorului congres al partidului in care il critica pe Stalin si puterea nelimitata pe care a concentrat-o in mainile sale. Ajunge pana acolo incat recomanda indepartarea lui din functia de secretar. Pe 9 martie 1923, in sfarsit, are o ultima criza care il lasa incapabil sa vorbeasca si sa se miste si il elimina pentru totdeauna de pe scena politica. Va muri pe 21 ianuarie 1924.
    Eliberat de amenintarea reprezentata de Lenin, Stalin nu mai asteapta deloc si isi incepe ascensiunea spre putere. Dar nu a sosit inca vremea si are nevoie de aliati. Pe moment, puterea este exercitata de o troika formata din Zinoviev, Kamenev si Stalin insusi care, prudent, creeaza in mod fals impresia ca este ultimul dintre cei trei ca importanta. Dar este doar o iluzie.
    Kamenev, presedintele sovietului Moscovei, este un om cult, pasionat de arta si de literatura. Dar este singur, nu are partizani. Zinoviev isi are bastionul la Sankt-Petersburg si este seful Internationalei aIII-a, creata in 1919 ca organ de coeziune a tuturor partidelor comuniste din lume; dar este doar fictiv, in realitate, Moscova desemneaza conducatorii Internationalei si pe ai partidelor. Deja din vara lui 1923 apar divergentele, insa, in mod eronat, atat Zinoviev cat si Kamenev il considera pe Trotki cel mai aprig dusman si se bazeaza pe Stalin pentru a-l inlatura. Sunt convinsi, in mod gresit, ca il pot manipula pe apparatcik-ul (omul de aparat) georgian. Preocupanta similitudine a istoriei: si in Germania si Italia, fortele conservatoare au crezut in mod eronat ca ii pot folosi pe Hitler si pe Mussolini pentru a-si pastra puterea.
    Ciocnirea cu Trotki se produce pe toate planurile: el acuza troika de faptul ca ar fi cauzat regresul miscarii muncitoresti germane apropiate de revolutie in acele luni ale toamnei lui 1923, dupa ce, conform principiilor marxiste, de sase ani bolsevicii asteapta timpurile mesianice ale unei insurectii internationale; dar mai ales denunta nevoia imprimarii unui „nou curs" pentru a reinstaura caracterul democratic intr-un partid in care, ca sa spunem adevarul, el este prea putin ascultat, desi a fost, impreuna cu Lenin, adevaratul coprotagonist al Revolutiei din Octombrie. Zinoviev si Kamenev il ataca; Stalin, inca o data, ramane in umbra si inaugureaza, pentru prima data, tactica pe care o va folosi in urmatorii cinci ani si care ii va aduce puterea: sa impinga in fata oameni ale caror calitati nu le are, capabili sa castige, in acel moment precis, batalia in favoarea lui.”

Setul PRIMUL RAZBOI MONDIAL contine 10 carti:
• Marna 1914 de Ian Summer (143 pagini)
• Verdun 1916 de William Martin (143 pagini)
• Somme 1916 de Andrew Robertshaw (141 pagini)
• Londra 1914-1917 de Ian Castle (143 pagini)
• Creasta Vimy 1917 de Alexandre Turner (143 pagini)
• Cambrai 1917 de Alexandre Turner (143 pagini)
• Messines 1917 de  Alexandre Turner (143 pagini)
• Revolta Araba 1916-1918 de David Murphy (142 pagini)
• Amiens 1918 de Alistair McCluskey (141 pagini)
• St. Miheil 1918 de David Bonk (143 pagini)

 Setul Biografii contine 6 carti:

• BENITO MUSSOLINI de Fortunato Minniti
    Pana in 1938, cand, dupa Pactul de la Munchen, a aparut in ochii lumii ca salvator al pacii, singurul in stare a-l tine in frau pe Hitler,  Mussolini a fost un personaj de prima marime pe scena politica si in presa internationala. In ciuda faptului ca, pentru a da o noua ordine poporului italian, a calcat in picioare democratia, il Duce le parea charismatic nu doar multor italieni, ci si unor oameni de stat liberal-democrati precum Churchill si Roosevelt si, mai inaintea lor, bolsevicului Lenin, cel care i-ar fi acuzat pe comunistii italieni ca au lasat sa le scape singurul socialist capabil sa realizeze cu adevarat revolutia.  Mare interpret al artei de a poza,  Mussolini a vrut - si a reusit - sa isi construiasca un mit. Prizonier al acestei imagini construite pentru a trece dincolo de propriul sau timp si pentru a intra in marea istorie, mitul Ducelui a degenerat impreuna cu charisma lui politica. Legile rasiale, insurectia antiburgheza, razboiul gresit, insuficienta calitatilor de comanda, complexul de inferioritate in fata lui Hitler au dezvaluit, toate,  esecul revolutiei fasciste si, in plus, au subliniat si inadecvarea totalitarismului sau. Astfel, atunci cand vantul istoriei a inceput sa sufle cu intensitatea unei furtuni, omul care militarizase politica a cazut ca un dictator banal in urma unei lovituri de palat pe care el o subevaluase politic.

     Fragment din volumul "Stalin" de Elena Dundovich:

    Cum vrea Rusia sa retraseze granitele in perioada postsovietica? Analizand manifestarile recente ale expansionismului rusesc, Agnia Grigas, specialista in domeniul riscului politic, ilustreaza ideea ca, de-a lungul a peste doua decenii, Moscova a dus in mod consecvent o politica de folosire a compatriotilor rusi din ariile invecinate in scopul implinirii ambitiilor sale teritoriale. Urmarind modul in care a fost pusa in practica aceasta politica in Ucraina si Georgia, autoarea prezinta unul dintre aspectele relevante ale politicii externe a lui Putin, evidentiind riscurile la care sunt expuse tari precum Moldova, Kazahstan sau statele baltice. 

    Insurectia din Nigeria condusa de luptatorii grupului islamist Boko Haram a lasat mii de morti, a destabilizat cea mai mare economie din Africa, a ingrijorat si a revoltat o lume intreaga din cauza violentelor extreme la care s-au dedat jihadistii. Cu toate acestea, gruparea nigeriana continua sa ramana un mister, unul pe care ziaristul Mike Smith reuseste sa il dezlege. Cu ajutorul anchetelor pe care el si colegii sai le-au desfasurat pe teren, al interviurilor luate „la cald”, dar si al unei laborioase cercetari a izvoarelor istorice, autorul izbuteste sa ne ofere o prezentare nu doar a uneia dintre cele mai absurde si fanatice grupari teroriste, ci si a tarelor profunde ale Nigeriei care au dus la aparitia miscarii jihadiste si care, din pacate, continua sa o intretina. Caci, asa cum demonstreaza magistral Mike Smith, Boko Haram exista si continua sa poata racola adepti pentru ca in cea mai populata si mai tanara tara a continentului african continua sa domneasca saracia si coruptia.

 In 2012, Bana era unul dintre sutele de mii de copii obisnuiti din Alep, cu o familie numeroasa, pasiuni si prieteni. Insa, intr-o zi, din cer au inceput sa cada bombe si totul s-a schimbat. Povestea cutremuratoare a Banei, completata de scrisorile mamei sale, nu este doar povestea unei familii distruse de razboi, ci perspectiva extrem de emotionanta a unui copil asupra uneia dintre cele mai mari crize umanitare din istorie. In Batalia de la Alep, Bana si-a pierdut cea mai buna prietena, scoala, caminul si patria. Insa, asemenea lui Anne Frank, Malalei Yousafzai si milioanelor de copii anonimi mutilati de razboi din toata lumea, Bana a invatat ca in infern nu trebuie sa-ti pierzi niciodata speranta.
    Aceasta este povestea ei, o poveste despre supravietuire si despre moarte, devenita fapt cotidian intr-o lume nu foarte indepartata, pe care abia daca o cunoastem.

    Nascuta in Alep, Siria, in 2009, Bana Alabed este, in prezent, cea mai tanara activista pentru pace din lume, devenind cunoscuta pe plan international pentru postarile sale de pe Twitter despre ororile razboiului din Alep. In decembrie 2016, familia ei a fost evacuata in Turcia, unde incearca acum sa isi cladeasca o viata noua.