Istorie universală

F O R M A   S I   P O V E S T E ,   C R E A T I E ,   P A S I U N E , L U X   S I   R A F I N A M E N T ,   O   D E L I C A T A   I S T O R I E A    A R T E I   P A S T R A T O A R E   D E   E L I X I R

Presedinte al Academiei Vinului din Franta si presedinte al Societatii de Geografie, Jean-Robert Pitte este specialist in geografie culturala. De la Istoria peisajului francez (1983) pana la Bordeaux-Bourgogne. Pasiunile rivale (2007), el realizeaza de treizeci de ani o ampla cercetare asupra geografiei gastronomiei si vinului.

Sticla de vin. Peste Marea Manecii, in forma de ceapa, de para, apoi cilindrica si cu umeri drepti. In Franta, mai degraba ovoida, cu umeri inclinati, atat in Champagne, cat si in Burgundia sau la Bordeaux unde, din secolul al XIX-lea, s-au impus tot formele cilindrice cu umeri drepti. Dar creatorii au mers mai departe cu imaginatia: fluierul renan, sticla imbracata in paie din Toscana, bocksbeutel-ul in forma de tartacuta din Franconia, sticla clavelin din Jura, butelia mica de Tokaji cu gatul alungit sau constantia din Africa de Sud.

Fara inventarea sticlei, niciodata vinurile nu s-ar fi putut invechi ferite de aer si de lumina si niciodata personalitatea regiunilor si a anului de productie nu s-ar fi putut manifesta cu atata stralucire.

Revolutia dateaza din secolul I d. Hr., cand s-a inventat in sticlarie teava de suflat. La inceputul secolului al XVII-lea, productiile europene, prea fragile, nu puteau servi pentru transportul lichidelor la distante mari. Atunci Anglia, o tara importatoare, a conceput butelia de sticla groasa si neagra, lucrata intr-un cuptor incalzit cu carbuni. Tot englezii au descoperit in Portugalia virtutile plutei, care permite inchiderea ermetica, astfel incat sa le poti incredinta sticlelor si cel mai pretentios vin, sa le poti culca, transporta si pastra peste secole. Si nu dupa mult timp au inventat si sampania, pe care francezii o vor produce abia incepand cu perioada Regentei.

„O carte monumentală, copleşitoare prin măreţie şi realism.“ (Wall Street Journal)

A pleca de la zero înseamnă a lua totul de la capăt. Dar oare poţi să iei totul de la capăt după un război care a schimonosit planeta? Poţi să ceri doar dreptate, nu şi răzbunare? Poţi să ierţi? Poţi să ieşi teafăr din cel mai negru coşmar? Sunt câteva dintre întrebările pe care şi le pune Ian Buruma într-o carte fundamentală pentru înţelegerea a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
Pornind de la experienţa prin care a trecut tatăl său, Ian Buruma scrie despre câteva dintre lucrurile care au marcat anul 1945: reinserţia supravieţuitorilor, violenţa anarhică sau sistematizată, răzbunarea sălbatică, fanatismul, concesiile, cedările şi complicităţile fără de care nu se putea pune problema revirimentului.
1945 a fost un an tulbure şi însângerat („Iar sângele cere sânge“, după cum spune Macbeth). A fost anul în care unii vinovaţi pentru oroarea războiului au plătit, iar alţii au scăpat. A fost anul în care s-au descoperit ororile din lagărele de exterminare naziste. A fost anul în care torţionarii au cumpărat de pe piaţa neagră certificate de supravieţuitori ai lagărelor. A fost anul în care, întorşi acasă mai mult morţi decât vii, unora dintre supravieţuitori li s-a spus: „Şi la noi a fost rău. Ne-au furat bicicleta“.
1945 sau Anul Zero a fost şi punctul de plecare al ideii şi construcţiei europene, animate de idealurile generoase, deşi utopice, ale păcii eterne şi unităţii creştine. Şi chiar dacă, aşa cum scrie undeva Monica Lovinescu, „în rău, specia umană ne va surprinde mereu“, 1945 a fost anul în care lumea s-a redeprins cu un adevăr esenţial: că temperatura naturală a existenţei noastre e temperatura libertăţii.

 In 1989, Zidul Berlinului a cazut. La scurta vreme dupa aceea, cele doua Germanii s-au reunificat, iar Germania de Est a incetat sa existe. Bestsellerul Annei Funder, Stasiland, ne aduce povesti extraordinare din viata reala, asa cum era ea in fosta Germanie de Est. Se intalneste cu Miriam, care a incercat sa fuga in Germania de Vest cand avea doar saisprezece ani; ne spune povestea trista a lui Frau Paul, care a fost despartita de copilul ei la Zidul Berlinului si se imbata cu legendarul „Mik Jeger al Estului“, pe care autoritatile l-au declarat – informandu-l si in persoana – mort. Si se intalneste si cu insisi membrii Stasi, in continuare foarte mandri de metodele lor de supraveghere. Povestirea plina de forta a lui Funder despre o lume plina de brutalitate a intrat in randul operelor clasice ale contemporaneitatii.

    "Lirica, amara, amuzanta si trista, scrierea sa le permite multor martori sa se elibereze a doua oara de poveara trecutului." - The Observer
    "O carte fascinanta... Nu ma pot gandi la o introducere mai buna in realitatea brutala a represiunii din Germnaia de Est.: - The Sunday Telegraph

   Copiii uitati ai lui Hitler este o carte de memorii tulburatoare, dar si o investigatie devastatoare despre crimele teribile si despre scopul monstruos ale programului Lebensborn.

Creat de Heinrich Himmler, programul Lebensborn a dus la rapirea a jumatate de milion de copii din toata Europa. Printr-un proces numit germanizare, acestia trebuiau sa devina generatia urmatoare a rasei ariene stapanitoare, in cea de a doua faza a Solutiei Finale. In vara anului 1942, parintilor din Iugoslavia ocupata de nazisti li s-a cerut sa isi supuna copiii examenelor medicale menite a le evalua puritatea rasiala. Erika Matko avea doar noua luni cand doctorii nazisti au declarat-o apta de a fi un „copil al lui Hitler“. Dusa in Germania si plasata unor parinti adoptivi corespunzatori din punct de vedere politic, Erika a fost rebotezata Ingrid von Oelhafen. Dupa multi ani, Ingrid a inceput sa descopere adevarul despre identitatea ei. Desi nazistii au distrus multe dintre dovezile programului Lebensborn, Ingrid a scos la iveala multe documente rare, inclusiv marturii de la procesele de la Nurnberg despre propria ei rapire. 

    "Von Oelhafen aduce povestirii o dimensiune umana inegalabila". - Kirkus Reviews

Sub aparenţa democraţiei, Viktor Orbán conduce Ungaria cu o mînă de fier. Drumul său spre putere nu a fost nici scurt, nici lipsit de obstacole, dar în 2010, cînd Fidesz – organizaţia de tineret independentă pe care a fondat-o în 1988 împreună cu cîţiva studenţi, devenită între timp un partid de dreapta conservator – a obţinut victoria în alegerile legislative, Orbán a ajuns în centrul scenei politice. Următorii ani au dovedit în repetate rînduri că noul „om puternic” de la Budapesta nu poate fi oprit din mersul său spre un regim autoritar nici de opoziţia politică, nici de societatea civilă. Între timp însă, statisticile referitoare la economie, politică, instituţii guvernamentale, cercetare şi alte domenii esenţiale arată un declin al Ungariei în comparaţie cu alte state postcomuniste...

Sumar: Cel ridicat de foarte jos • Strălucirea şi suferinţele unui tînăr politician • Groparii stîngii • Victoria lui Orbán în războiul rece civil • O victorie electorală discutabilă • Preţul „orbánizării” • Potentaţii de la curte • Rolul lui Orbán într-o Europă în descompunere

Paul Lendvai (n. 24 august 1929) a părăsit Ungaria natală după revoluţia din 1956 şi s‑a stabilit în Austria. În perioada 1960‑1982 a fost corespondent pentru Europa de Est al Die Presse și Financial Times și a scris mai multe cărţi despre istoria ţărilor central‑ şi est‑europene. Între 1982 şi 1987 a fost redactor‑şef pentru Europa Centrală şi de Est al postului de televiziune Österreichischer Rundfunk (ORF), iar între 1987 şi 1998, director la Radio Österreich International (RÖI). În prezent este coeditor şi redactor‑şef al revistei Europäische Rundschau. De acelaşi autor: Der rote Balkan (1969); Antisemitismus ohne Juden (1972); Die Grenzen des Wandels (1977); Der Medienkrieg (1981); Auf schwarzen Listen. Erlebnisse eines Mitteleuropäers (1996); Mein verspieltes Land. Ungarn im Umbruch (2010); Hungary: Between Democracy and Authoritarianism (2012); Leben eines Grenzgängers (2013).

Din zorii istoriei pana in secolul XX, soarta a nenumarati indivizi siliti sa rataceasca prin lume in cautarea unei vieti mai bune s-a asemanat, intr-o masura mai mica sau mai mare, cu aceea a miticului Odiseu. Fascinanta aventura a lui Hristu Danielopol, un Odiseu modern pornit sa isi implineasca destinul de intreprinzator pe fondul radicalelor prefaceri ce au zguduit Europa de Est incepand din perioada razboaielor balcanice si pana dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, i-a oferit autoarei volumului de fata, istoricul si omul de litere Marianna Koromila, prilejul de a-si pune in valoare cunostintele si talentul in evocarea unui periplu plin de culoare, prin spatii geografice si medii sociale de o uimitoare diversitate. Negustor de coloniale la Constanta, zaraf la Galati, proprietar de cafenea/cofetarie in statiunea Berdianska de la Marea Azov, importator de succes in Dobrogea interbelica, angrosist in oborul bucurestean, director al Cooperativei de Stat a Cofetariilor din capitala, fermier pe pamantul sacru al Aticii, personajul central parcurge un itinerar captivant, a carui prezentare inspirata a contribuit, nu putin, la succesul binemeritat al cartii in patria autoarei.

  Cartea prezinta remarcabilele jurnale personale ale lui Hans Roth, soldat german dintr-o unitate de vanatori de tancuri, care a participat la Operatiunea Barbarossa si la bataliile care au urmat pe Frontul de Est in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Cele trei caiete de insemnari zilnice au fost descoperite de nepotul acestuia, la 30 de ani dupa terminarea razboiului. Ele contineau o relatare nemijlocita despre brutalitate, macel si moarte.

     Fragment din jurnal:

Cartea lui Paul Varley este considerată una dintre cele mai coerente si mai bine scrise introduceri în istoria si cultura japoneză. Concisă, expli­cită, alertă, este un volum de referintă în orice bibliografie privind Japonia.

Cultura japoneză trece în revistă cei peste două mii de ani de istorie neîntreruptă a unuia dintre cele mai cultivate popoare, punând în lumină deopotrivă personalitătile, religiile, genurile si stilurile de arte vizuale, formele de expre­sie literară, insolitul creatiei teatrale, parti­cu­la­ritătile culturale (ceremo­nia ceaiului, de pildă) ori ponderea si semnifi­catia influentelor exerci­tate de-a lungul vremii de China, apoi de Occident. – Booklist

Citatele ample din clasicii literaturii nipone si ilustratiile numeroase care însoesc textul fac din cartea lui Paul Varley o excelentă expunere a evenimentelor majore ale civilizatiei japoneze. – Bulletin of the School of Oriental and African Studies

Preferinţa latentă a japonezilor pentru frumuseţea perisabilă se explică prin sen­sibilitatea lor pronunţată faţă de trece­rea timpului. „Tirania timpului“ a fost într-adevăr o temă omniprezentă în lite­ratură şi artă. Faptul că japonezii au fost în măsură să utilizeze această temă pentru a-şi găsi împlinirea înclinaţiei lor, dincolo de universul frumuseţii conven­ţionale, în lucrurile care, sub semnul ofilirii şi al degradării, sunt literal­men­te devastate de timp, reprezintă un prinos adus geniului estetic şi artistic japonez. Paul Varley

Banii... Pentru crestini, dragostea de arginti e radacina tuturor relelor. Pentru generali banii reprezinta muschii razboiului, pentru revolutionari – catusele muncitorului. Niall Ferguson sustine ca finantele stau de fapt la baza progresului omenirii. Cu claritatea si verva cunoscute, el prezinta institutii financiare si elucideaza concepte importante, demonstrind ca, pentru dezvoltarea civilizatiei, evolutia creditului si a datoriei a fost la fel de importanta ca orice inovatie tehnologica. Bancile au oferit baza materiala pentru splendorile Renasterii italiene, in timp ce piata de obligatiuni a constituit factorul decisiv in conflictele din timpul Razboiului de Sapte Ani si pina la Razboiul Civil american. Principala lectie a istoriei financiare este insa ca orice bula inflationista ajunge sa se sparga: mai devreme sau mai tirziu, cei care vind pe o piata in scadere ii depasesc ca numar pe cumparatorii agresivi, iar lacomia se transforma in frica. Si de aceea, indiferent daca ii cauti cu inversunare sau te scalzi in ei, acesta e cel mai bun moment pentru a intelege ascensiunea banilor.

     Fragment din volum:

 Setul "Mari comandanti in al doilea Razboi Mondial" prezinta biografia, tacticile, strategiile si experientele de lupta ale celor mai mari comandanti din al Doilea Razboi Mondial. Contine 10 volume:

• Dwight Eisenhower de Steven J. Zaloga (142 pagini, an aparitie: 2016)
    In lunga lui cariera de ofiter de infanterie, Eisenhower a tinut rareori o pusca in mana si nu a luptat nici macar intr-o singura batalie, dar a ajuns sa comande cea mai moderna si mai puternica forta armata care exista atunci in lume. El a reprezentat tipul comandantului militar fundamental nou, potrivit pentru solicitarile impuse de razboiul industrializat al secolului XX, in care inamicul era invins mai degraba printr-un management superior decat prin forta concreta a armelor. Probabil cea mai importanta calitate a lui Eisenhower a fost aceea de om de stat, care a reusit sa tina laolalta o coalitie fracturata, in ciuda relatiilor dificile dintre comandantii americani si britanici, si care ulterior avea sa stea in fruntea tarii ca presedinte, intr-o perioada in care Razboiul Rece era in plina desfasurare.

• Omar Bradley de Steven J. Zaloga (142 pagini, an aparitie: 2016)
    Generalul Omar Bradley a fost cel mai bun comandant tactic din armata SUA pe teatrul european de operatiuni din al Doilea Razboi Mondial. Coleg de clasa cu Eisenhower la West Point, Bradley a fost comandantul american tipic, ajuns intr-o functie inalta de conducere cu putina experienta de lupta, dar cu o pregatire solida de strateg si organizator talentat. In calitate de comandant al Armatei I si apoi al Grupului de armata XII, Bradley a fost in mijlocul tuturor victoriilor importante obtinute de armata americana in 1944–1945, incepand cu Ziua Z si terminand cu ultimele atacuri din Germania. Acest nou studiu analizeaza succesele sale mai importante, dar si campaniile mai putin reusite, cum a fost crancena lupta pentru padurea Hurtgen si incapacitatea lui de a anticipa ofensiva germana din Ardeni.

• George S. Patton de Steven J. Zaloga (142 pagini, an aparitie: 2016)
    George S. Patton Jr. a fost un comandant american emblematic in al Doilea Razboi Mondial si este considerat cel mai bun specialist in razboiul cu mecanizate din armata americana. Dupa ce a urmarit banditi in razboiul de la granita mexicana din 1917, el a condus in Primul Razboi Mondial prima unitate de tancuri a Statelor Unite. Dupa dezastrul de la trecatoarea Kasserine, din Africa de Nord, in 1943, a reusit sa refaca reputatia armatei americane cu victoriile obtinute in Tunisia si mai tarziu in Sicilia, in iulie 1943. Dar faima adevarata a lui Patton avea sa vina un an mai tarziu, dupa debarcarile din Normandia, ofensiva din Ardeni si traversarea Rinului. In aceasta carte sunt descrise si analizate actiunile lui Patton, intr-un nou studiu dedicat uneia dintre cele mai interesante si mai controversate figuri ale istoriei militare americane.

• Erich von Manstein de Robert Forczyk (142 pagini, an aparitie: 2016)
    Erich von Manstein a fost unul dintre comandantii germani de succes din al Doilea Razboi Mondial. Un apostol al conceptului german de Bewegungskrieg – razboi de manevra –, el a fost responsabil de planul operativ al strapungerii germane prin padurea Ardeni, in urma careia s-a reusit cucerirea rapida a Frantei in 1940. In 1941 comanda un corp de panzere in atacul de la Leningrad si o armata in Crimeea, iar in 1942 participa la cucerirea Sevastopolului. In calitate de comandant al Heeresgruppe Don, el a avut misiunea de a organiza incercarea de a recupera pozitia germana de la Stalingrad, sortita esecului, iar in martie 1943 a reusit o mare rasturnare de situatie in a treia batalie de la Harkov, probabil cea mai buna batalie a sa. Cartea de fata este o istorisire militara a celor mai importante batalii la care a participat von Manstein, in care se analizeaza tacticile, deciziile, dar si trasaturile sale de caracter care au contribuit la succesul sau in razboi si au facut din el unul dintre cei mai respectati comandanti germani.

• Albert Kesselring de Pier Paolo Battistelli (142 pagini, an aparitie: 2016)
    Cariera feldmaresalului Albert Kesselring este legata indestructibil de campania din Italia din 1943–1945. Pentru unii, a fost un militar deosebit, care a luptat cu vitejie si succes intr-o campanie care a tinut pe loc multe luni fortele aliate superioare. Pentru altii, este un criminal de razboi – comandantul care a dat ordine ce au dus la represalii feroce si ucideri in masa de civili in Italia ocupata de germani. Insa cariera lui Kesselring este mult mai complexa. In functia de comandant de aviatie, el a comandat stralucit Luftflotte 1 si 2 in campaniile din Polonia, apoi in Olanda, Belgia si Franta, fiind oprit numai in Batalia pentru Anglia. Trimis in Mediterana la sfarsitul anului 1941, a refacut liniile de aprovizionare care asigurau mentinerea trupelor lui Rommel pe campul de lupta. Cu aceasta cariera multifatetata, Kesselring a fost unul dintre cei mai notabili comandanti germani din al Doilea Razboi Mondial.

• Walther Model de Robert Forczyk (142 pagini, an aparitie: 2016)
    Walther Model a fost cel mai tanar Generalfeldmarschall din Wehrmacht (armata germana) in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial si comandantul favorit al lui Adolf Hitler. A fost un lider dur si tenace, mai ales in defensiva, si s-a bucurat de multa apreciere in cariera sa exceptionala. Model a marcat cu adevarat anii din urma ai razboiului, cand deja timpul se scurgea implacabil pentru cel de-al Treilea Reich, iar el era mutat de pe un front in prabusire pe altul, reusind sa stabilizeze temporar situatia. Model a primit porecla „Pompierul lui Hitler“ si merita sa fie recunoscut ca unul dintre cei mai mari comandanti defensivi din istoria militara moderna, asa cum o demonstreaza volumul de fata.

• Heinz Guderian de Pier Paolo Battistelli (142 pagini, an aparitie: 2016)
    Heinz Guderian a fost unul dintre cei mai respectati comandanti de tancuri din al Doilea Razboi Mondial. Fiu de general, nimeni nu s-a indoit ca va calca pe urmele tatalui sau. In perioada interbelica, el s-a implicat mult in dezvoltarea razboiului cu blindate in armata germana. La inceputul celei de a doua conflagratii mondiale era comandantul trupelor de panzere din XIX Armeekorps (mot.), in Polonia, iar in batalia pentru Franta a ajuns cu trupele sale pana la marginea pungii Dunkerque, intr-o campanie furtunoasa. Pentru Operatiunea Barbarossa, invazia Uniunii Sovietice, comanda lui s-a extins la Panzergruppe Guderian. Inlaturat de la comanda operativa la sfarsitul lui 1941, deoarece nu se supusese ordinelor lui Hitler, in martie 1943 a devenit inspector al trupelor de panzere, iar in iulie 1944 sef al marelui stat major al armatei, dar nici macar un mare comandant de panzere nu putea face altceva decat sa amane inevitabila infrangere a Germaniei.

• Isoroku Yamamoto de Mark Stille (142 pagini, an aparitie: 2016)
    Amiralul Isoroku Yamamoto a fost cel mai important comandant japonez de marina din al Doilea Razboi Mondial. El a planificat si executat lovitura indrazneata asupra Pearl Harbor, care a afectat flota americana din Pacific, declansand astfel Razboiul din Pacific, si a comandat Flota Combinata japoneza pana cand a fost ucis de americani in 1943, dupa campania din Guadalcanal. In ciuda succesului pe care l-a avut operatiunea de la Pearl Harbor, felul in care Yamamoto a comandat ulterior Flota Combinata a ridicat o multime de semne de intrebare. Bataliile purtate impotriva marinei americane pe Marea Coralilor, la Midway si, in cele din urma, la Guadalcanal au reusit sa ii submineze reputatia de tactician naval de elita. In acest volum, Mark Stille examineaza toate aceste campanii importante pentru a analiza stilul si strategiile de comanda folosite de Yamamoto si pentru a evalua felul in care acestea au influentat cursul Razboiului din Pacific si sansele Japoniei la victorie.

• Bernard Montgomery de Tim Moreman (142 pagini, an aparitie: 2016)
    Feldmaresalul Bernard Montgomery este cel mai cunoscut si cel mai controversat general britanic din al Doilea Razboi Mondial, a carui personalitate starneste si azi dezbateri aprinse. Celebru pentru standardele inalte pe care le impunea si pentru personalitatea sa dificila, el a avut fara indoiala talent strategic si a condus catre victorie Armata VIII britanica impotriva lui Rommel, in Africa de Nord. A fost si autorul Operatiunii Overlord – invazia Aliatilor in Normandia. Aroganta si lipsa de sociabilitate erau insa cele mai mari slabiciuni ale lui Montgomery si de multe ori puneau la incercare rabdarea ofiterilor superiori aliati. In acest volum, Tim Moreman analizeaza viata si cariera acestui om genial, dar plin de defecte, oferindu-ne posibilitatea de a intelege mentalitatea uneia dintre cele mai enigmatice si interesante personalitati din al Doilea Razboi Mondial.

• Erwin Rommel de Pier Paolo Battistelli (142 pagini, an aparitie: 2016)
    Generalfeldmarschall Erwin Rommel, legendara „Vulpe a Desertului“, se numara printre cei mai renumiti generali din al Doilea Razboi Mondial. Ofiter indraznet de infanterie in Primul Razboi Mondial, in primele luni ale celui de al Doilea Razboi Mondial Rommel a preluat comanda unei divizii de panzere pe care a condus-o intr-una dintre cele mai importante zone ale ofensivei germane in vest. Cele mai faimoase batalii le-a dus in calitate de comandant al Afrikakorps, din 1941, cand a fost pe punctul de a-i alunga pe britanici din Egipt. Infrant de Montgomery la El Alamein, mai tarziu a comandat trupele germane in timpul bataliei din Normandia, in 1944, dar, dupa ce a fost implicat, pare-se, intr-un complot impotriva lui Hitler, a fost obligat sa se sinucida. Rommel a fost idealizat de istoricii din perioada postbelica, fiind considerat intruchiparea a tot ce e mai bun din traditia militara germana. Volumul de fata isi propune sa reevalueze rolul sau de comandant, analizandu-i punctele forte si slabiciunile.

Leon Leyson avea numai 10 ani cand nazistii au invadat Polonia, iar familia lui a fost fortata sa se mute intr-un ghetou din Cracovia. Cu un noroc incredibil, perseverenta si curaj, Leyson reuseste sa supravietuiasca sadismului nazistilor. In final, generozitatea si iscusinta unui barbat german numit Oskar Schindler au fost cele care i-au salvat viata lui Leon, ca si unor membri din familia lui, numele lor fiind adaugate pe lista muncitorilor evrei din fabrica acestuia - o lista ce a devenit faimoasa in toata lumea: Lista lui Schindler. Aceasta este singura carte de memorii publicata vreodata de un copil supravietuitor de pe Lista lui Schindler si ilustreaza perfect demnitatea autorului.

Publicata initial in Israel in 2011, Sapiens a devenit rapid bestseller international, fiind tradusa in peste patruzeci de limbi.

Dupa infrangerea Germaniei in cel de-al Doilea Razboi Mondial, Europa era in ruine. Milioane de refugiati invadasera continentul. Alimentele si combustibilul se gaseau cu greu. Marea Britanie era falimentara, iar Germania fusese redusa la o gramada de moloz. In iulie 1945, Harry Truman, Winston Churchill si Iosif Stalin s-au intalnit intr-o suburbie linistita a Berlinului, pentru a negocia o pace de durata: o pace care ar fi pus punct final conflagratiei incepute in 1914, o pace sub auspiciile careia Europa ar fi putut fi reconstruita. Istoricul Michael Neiberg readuce agitata Conferinta de la Potsdam in atentie, descriind cu talent personalitatile delegatilor: Truman, incercand sa scape de umbra lui Franklin Roosevelt, care murise cu doar cateva luni inainte; Churchill, bombastic si parand a fi pierdut legatura cu realitatea; Stalin, siret si meticulos. In prima saptamana, negocierile au decurs lin. Dar cand delegatii au luat o pauza, din cauza alegerilor din Marea Britanie, Churchill a fost inlocuit – atat ca prim-ministru, cat si ca reprezentant britanic la conferinta – de catre Clement Attlee, descris de Churchill cu dispret drept o oaie in piele de oaie . Dinamica de putere a conferintei fiind astfel schimbata, Stalin a profitat de pozitia sa forte si a cerut controlul asupra Europei de Est ca recompensa pentru suferintele indurate de poporul si armata sovietica. Rezolutiile finale ale Conferintei de la Potsdam, mai ales divizarea Germaniei si dominatia sovietica a Poloniei, au reflectat echilibrul geopolitic precar dintre Est si Vest, care avea sa domine secolul XX. Un bestseller in adevaratul sens al cuvantului. – Wall Street Journal O lectura proaspata, elegant organizata, despre Conferinta de la Potsdam... O carte excelenta. – Financial Times Michael Neiberg este profesor de istorie la Catedra Henry L. Stimson de Istorie si Studii de Securitate, din cadrul Departamentului de Securitate si Strategie Nationala al Colegiului de Razboi al Armatei SUA. Autor al mai multor volume premiate, Neiberg locuieste in Carlisle, Pennsylvania.

Testamentul unui mare gânditor, o colecție de eseuri sincere și pline de înțelepciune, descriind o carieră de implicare intelectuală extraordinară. Prima colecție de eseuri a lui Tony Judt, Reevaluări, se concentra asupra Europei secolului XX în istorie și memorie. Acum, în Când lucrurile se schimbă, văduva lui Tony Judt, istoricul Jennifer Homans, a adunat eseuri importante de pe parcursul întregii cariere a lui Judt, care fac cronica atât a evoluției gândirii sale, cât și a consistenței remarcabile a angajamentului său pasionat și a elanului său intelectual. Fie că subiectul este sărăcia intelectuală a noii istorii sociale, orbirea voită a memoriei colective franceze cu privire la ceea ce li s-a întâmplat evreilor din această țară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial sau provocarea morală aruncată Israelului prin așa-zisa problemă palestiniană, măreția operei lui Tony Judt stă în combinația de onestitate fără concesii, inteligență intelectuală și claritate etică. Când lucrurile se schimbă exemplifică utilitatea, chiar necesitatea, de a fi atenți la istorie și de a nu lăsa ficțiunile ieftine să îi ia locul. O demonstrație empatică a puterii unui mare istoric de a ne conecta mai profund la lume așa cum a fost, cum este și cum ar trebui să fie. Un punct final potrivit pentru o operă extraordinară.

Tony Robert Judt (2 ianuarie 1948 – 6 august 2010) a fost istoric, eseist și profesor universitar britanic, specializat în istorie europeană. Judt s-a mutat în Statele Unite pentru a ocupa postul de profesor de studii europene la New York University și de director al Institutului Erich Maria Remarque, aparținând aceleiași universități. A fost un colaborator permanent al publicației New York Review of Books. În 1996, Judt a fost ales membru al Academiei Americane de Arte și Științe, iar, în 2007, membru corespondent al Academiei Britanice. Printre cele mai cunoscute volume publicate în timpul vieții se numără: Marxism and the French Left: Studies on Labour and Politics in France 1830–1982 (1990), A Grand Illusion?: An Essay on Europe (1996), Ill Fares the Land (2010) și The Memory Chalet (2010).

Din timpuri nebanuite, au ajuns pina la noi uluitoare tezaure de cunoastere. Cine sint creatorii lor? Cum se poate ca anumite obiecte care dateaza de dinainte de aparitia omului pe Pamint sa para totusi fabricate industrial ori sa anticipeze cu zeci de milioane de ani realizarile tehnice ale prezentului? Este posibil ca oamenii si dinozaurii sa fi coexistat? Iata citeva intrebari la care, bazindu-se pe surse mai putin accesibile, ilustrate cu numeroase fotografii, Florin Gheorghita are un singur raspuns: in vremuri ancestrale, au mai existat pe Terra, in mod repetat, omeniri care, dupa ce au atins un inalt nivel de civilizatie si progres tehnico-stiintific, au fost distruse in mod ciclic de cataclisme produse la scara planetara.

Cel de-al Doilea Razboi Mondial a fost, in aceeasi masura, un razboi al spionajului si unul militar. Ca atare Ziua „Z“, de pe 6 iunie 1944, inceputul sfarsitului conflagratiei mondiale, nu a fost doar o victorie a soldatilor care si-au riscat si chiar si-au dat viata atunci, ci si una a spionilor, care au convins armata germana ca debarcarea va fi la Calais sau in Norvegia.

Cei cinci spioni germani care lucrau, de fapt, pentru britanici, si care au facut posibila debarcarea din Normandia sunt, cu siguranta, cel mai straniu grup strans vreodata de o institutie militara, parand, mai degraba, scosi din paginile unui roman de spionaj decat din realitate. Ben Macintyre ne poarta cu maiestrie printre itele intrigilor tesute de aceasta retea de agenti dubli, extrem de excentrici, care au reusit sa faca intreaga masinarie de razboi nazista, cu Hitler in frunte, sa se pregateasca sa respinga doua invazii inchipuite si sa o ignore pe cea reala. Autorul reuseste si sa arate cum aceasta plasa de minciuni aproape ca s-a destramat in cel mai periculos moment posibil, riscand sa dea in vileag imensul subterfugiu si sa asmuta intreaga armata nazista asupra celor 160 000 de soldati aliati care se pregateau sa debarce in Normandia.

Emmanuel Macron, castigatorul alegerilor prezidentiale din Franta si omul nou al politicii europene, isi spune pentru prima data povestea, vorbind despre ideile care il inspira, despre viziunea sa legata de stat, cetateni, Uniunea Europeana, intr-o lume care se confrunta cu probleme comune – imigratia, locurile de munca, terorismul –, dar pe care trebuie sa le rezolvam impreuna. Revolutia lui Macron, alternativa electorala a Frantei la nationalismul lui Marine Le Pen, a cucerit imediat opinia publica de pe tot continentul european: o provocare deschisa la adresa populistilor si a acelora care nu mai cred in institutii, o revolutie fara promisiuni desarte, care ar putea schimba pentru totdeauna modul de a face politica in Europa.

Recent ales presedinte al Frantei, Emmanuel Macron a scris aceasta carte pe cand era ministru al Economiei si candidat la alegerile prezidentiale. 
Acum, publicul larg are ocazia sa afle care este viziunea sa despre Franta si despre viitorul acesteia, intr-o lume noua ce traieste o „mare transformare", asa cum n-a mai cunoscut inca de la inventarea tiparului si din Renastere.

O carte puternica, singulara, care pune bazele unei societati cu totul noi.

„Sunt absolut convins ca secolul XXI, in care in sfarsit am intrat, este in egala masura plin de promisiuni si de schimbari care ne pot face mai fericiti. Si asta va si propun.
Aceasta va fi lupta noastra pentru Franta si nu stiu nimic mai frumos de atat." – Emmanuel Macron

„Este victoria unui gladiator: singur împotriva establishmentului de la Washington”, i-am spus, în dimineaţa zilei de 9 noiembrie 2016, unui prieten. S-a uitat sceptic către mine. Trump, un gladiator? Un multimiliardar detestat, adesea caracterizat drept un bufon misogin, votat de nişte „pesedişti americani”?

Privind în urmă, cred că am avut dreptate, iar prietenii mei sceptici vor recunoaşte că s-au înşelat. La început, Trump a fost singur. Singur împotriva propriului partid, singur în faţa uriaşei maşinării birocratice din Washington, singur împotriva unei propagande formidabile, care includea CNN, New York Times şi chiar şi câteva redute ale presei republicane. Dar, la final, americanii au fost de partea sa. Trump a primit votul „Omului Uitat” care s-a săturat să tot piardă pe mâna lui „Davos Man” (pentru a relua aici formula lui Samuel Huntington).

Ce anume a declanșat furia mulțimilor care au taxat corupția Dinastiei Clinton, aroganța lui Barack Obama și mașinăria propagandei globale? Cine a propulsat mișcarea lui Trump? Care au fost loviturile de knock-out ale candidatului împotriva a două familii prezidențiale? Au contat instinctele de antreprenor în strategia de luptă? Cum le-a luat fața vedetelor de la Hollywood? Ce frici și spaime au făcut poporul american să parieze pe un outsider? Susține Donald Trump doar interesele Statelor Unite sau avem de-a face cu apărarea civilizației iudeo-creștine a Occidentului? De ce se tem astăzi Islamul radical, China comunistă și Rusia lui Putin? România: câștigă sau pierde?

Donald Trump e un personaj spectaculos care a șocat o lume întreagă. Miliarde de locuitori ai planetei au privit uimiți parcursul vertiginos al unui businessman care a luptat feroce pentru funcția de Președinte al Americii. Și a câștigat-o. Reputați jurnaliști și analiști politici, comici sau vedete la Hollywood, diplomați și specialiști în relații internaționale, filozofi, clerici și cărturari au vorbit despre Donald Trump ca despre o glumă.

Publicația conservatoare National Review a cerut intelectualilor Dreptei americane să boicoteze ascensiunea magnatului american. Jonah Goldberg a văzut în Trumpism o radiație toxică. David Brooks l-a socotit „nebun” și i-a prevăzut o suspendare în douăsprezece luni de la inaugurare. Filozoful Andrei Pleșu l-a numit „un mahalagiu oblu”. Politologul Vladimir Tismăneanu l-a acuzat de latențe fasciste. Poetul Mircea Cărtărescu a pariat pe renumărarea voturilor în favoarea doamnei Clinton. Publicistul Sorin Ioniță l-a comparat pe Donald Trump cu… moldoveanul rusofon Igor Dodon (sic). Sebastian Lăzăroiu a sugerat că Vladimir Putin ar fi dejucat serviciile secrete aflate sub comanda lui Barack Obama, avându-l pe Donald Trump drept … „cârtiță a rușilor”.

Personal, am ales să părăsesc acest bulevard aglomerat cu argumente năprasnice, dar și cu o mulțime de prejudecăți, silogisme frânte, enormități stilistice și fraze propagandistice. 

Cu douăzeci și patru de ore înaintea scrutinului din 8 noiembrie 2016, am pariat pe eșecul candidatei Hillary Clinton în fața lui Trump The Outsider. N-a fost o prognoză științifică, ci doar o intuiție consolidată empiric. 

Dornic să înțeleg revolta Americii profunde, am ascultat în ultimii ani sute de monologuri sau intervenții radiofonice ale unor formatori de opinie precum Mark Levin, Rush Limbaugh, Sean Hannity, Ben Shapiro sau Julia Hahn. Am citit zeci de articole din presa alternativă indexate de DrudgeReport și scrise pentru FoxNews, Breitbart, DailyWire sau LifeZette. Ca analist informat, înțelegeam potențialul exploziv al spiralei tăcerii.

Ziua votului a venit. Nimeni n-a pronosticat amplitudinea cutremurului de la Washington DC. Clasa cuvântătoare și noua nomenklatură au amuțit în fața cifrelor. 

Peste 2600 de districte și 306 colegii electorale l-au declarat învingător pe Donald Trump. Un număr de 62 milioane de americani i-au oferit votul. Miliardarul a câștigat cu cea mai largă margine văzută de republicani vreme de aproape trei decenii. A surprins triumful din Wisconsin (stat pierdut de candidații republicani care i-au urmat lui Ronald Reagan), victoria din Michigan și Pennsylvania (ultima oară câștigate de George Bush Sr. în 1988) sau Ohio (cucerit de Barack Obama în 2008 și, respectiv, 2012).

​Cine l-a votat pe Donald Trump? Patronul unui restaurant de cartier, sătul de controale abuzive ale Fiscului; polițistul onest care dimineața își sărută copiii pe frunte, fără să știe dacă se mai întoarce viu acasă; inginerul constructor, obosit de reglementările birocratice ale guvernului; mama pasionată de homeschooling; antreprenorul din Texas care își dorește să reinvestească profitul; familia cu trei copii, afectată de creșterile asigurărilor obligatorii de sănătate (Obamacare); preotul misionar, dezgustat pentru că Statul federal spune despre Biblie c-ar fi un text politically incorrect; dirijorul de la Operă căruia criticii îi spun că Flautul Fermecat de W.A. Mozart ar fi o producție… rasistă; muncitorul unei fabrici de strunguri din Midwest, care știe că Trump luptă pentru interesele industriei americane; jurnalistul care documentează corupția din Washington DC sau traficul de droguri la granița cu Mexic; tatăl unei fetițe de șapte ani, îngrijorat că băile transgender ar putea încuraja pedofilia; pensionarul octogenar, nemulțumit de străzile murdare și parcurile neîngrijite ale unui sanctuary city… 

Iată portretul unei țări ieșite în stradă pentru a cere schimbarea din temelii a unui sistem inuman, corupt și falimentar.

Înaintea alegerilor, majoritatea oamenilor au privit dezbaterile între Hillary Clinton și Donald Trump ca la o întrecere sportivă. În loc să studieze atent loviturile pugiliștilor din ringul de box, mulți au căzut în capcana comentariului marginal. Maestru al controversei și agent provocateur, Donald Trump și-a ascuns tactica de-a lungul întregii competiții. În loc să vadă eficiența mișcărilor de picior, „experții” au comentat culoarea chiloților sau coafura lui Donald Trump.

Într-un context saturat de intoxicări, câțiva analiști și gazetari au spart consensul ideologic al timpului. Doresc să-i menționez aici pe Dragoș Paul Aligică (profesor la George Mason University), Radu Moraru (ziarist indepedent și patron la Nașul.tv), Dr Cătălin Avramescu (conferențiar la Universitatea București), Traian Ungureanu (europarlamentar), Gabriel Purcăruș (scriitor și antreprenor), Ionuț Popescu (fost ministru al Finanțelor) și George Mioc (om de afaceri rezident în Texas). Îi felicit pentru îndrăzneală și perseverență!

Ceilalți oameni inteligenți n-au prognozat victoria pentru că și-au dorit, cu orice preț, să aibă dreptate. Donald Trump a utilizat strategii de intimidare a corectitudinii politice, scheme retorice de abatere a atenției dinspre ceilalți candidați către propria persoană, dar o veritabilă ofensivă de atragere a voturilor celor abandonați, din comoditate și superbie, de Hillary Clinton.

Sunt trei elemente-cheie care explică succesul Președintelui Trump: (1) viziunea strategică, etica muncii și instinctele unui businessman; (2) revolta oamenilor abandonați, trădați și sufocați de corectitudinea politică; (3) orbirea ideologică și corupția morală a unui sistem birocratic și administrativ care a pierdut orice legătură cu fricile, nevoile și visele poporului american. Fenomenul Trump și America profundă este prima analiză care adună laolaltă câteva elemente-cheie ale unei biografii puțin cunoscute, direcțiile de gândire ale antreprenorului Trump, temele favorite ale mișcării Tea Party, expunerea valorilor creștine, erorile administrației Obama și filozofia politică a conservatorilor de la Casa Albă.

A curs deja multă cerneală în jurul întrebării: cine l-a făcut pe Donald Trump cel de-al 45-lea Președinte al Americii? Care a fost gestul determinant care a anticipat victoria acestui personaj inclasabil? Ne lipsesc multe detalii dintr-un puzzle complex. Săptămâni la rândul, presa de stânga a atacat legitimitatea alegerilor prezidențiale pe baza colegiilor electorale. Unii, pesemne, își doresc ca locuitorii aglomerațiilor urbane să decidă soarta milioanelor de cetățeni din America tradițională.

Alți jurnaliști și oficiali de la Washington DC au declarat, fără prea multe probe, că Rusia a influențat rezultatul alegerilor. Cum? Nu știe nimeni. Care sunt cetățenii din Wisconsin sau Michigan persuadați de Vladimir Vladimirovici Putin? N-am aflat niciun nume sau prenume. Știm doar atât: liderul de la Kremlin este foarte iritat pentru că Donald Trump a lovit Siria lui Bashar Al-Assad, pentru că a întărit arsenalul militar al Statelor Unite, pentru că a susținut dezvoltarea industriei energetice americane și pentru că a sancționat aspru Republica Islamică Iran.

După 20 ianuarie 2017, lumea s-a trezit într-o nouă eră. Un miliardar excentric a ajuns liderul celei mai puternice țări occidentale. Susținând o candidatură anti-sistem, națiunea fondată de geniul politico-militar al lui George Washington și Thomas Jefferson s-a reîntors la excepționalismul american. Alegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA rescrie manualul democrației și readuce în prim plan expresia: „We the People”.

"El Narco" este o analiza patrunzatoare a comertului cu droguri care transforma oameni obisnuiti in criminali in serie. Cartelurile au devenit atat de puternice, incat au ajuns o amenintare la adresa guvernului mexican, a carui lupta impotriva drogurilor a degenerat in violente, transformand regiuni intregi ale tarii in adevarate zone de razboi. Cartea lui Ioan Grillo, in care autorul incearca sa demonstreze ce anume se afla in spatele actiunilor cartelurilor, urmarind transformarea mafiotilor din contrabandisti marunti in conducatori ai unor imperii ale crimelor, este cutremuratoare.

     Fragment din romanul "El Narco. Cartelurile de droguri din Mexic" de Ioan Grillo:

    “Asasinii mexicani au preluat multe tehnici columbiene si au inceput sa-si ia si ei titlul de sicario. Asemenea partenerilor lor, sefii mafioti recrutau tineri din ghetouri. Si blocau calea victimelor cu masini. Insa, pe cand columbienii circulau pe motociclete, mexicanii dadeau atacul din jeepuri si masini de teren. Iar in timp ce columbienii omorau cu pistoale, mexicanii isi foloseau indragitele pusti „corn de capra”.
    Pe masura ce razboiul drogurilor se intetea, atacatorii inarmati cu AK-47 au inceput sa improaste cu gloante in prostie. Victimele incasau adesea 50 de gloante, iar in jur, pe ciment, erau imprastiate inca 300 care nu-si atinsesera tinta. O asemenea abundenta de gloante garanteaza ca victima a murit. Si sporeste drastic riscul de a rani civili. Ajungeam la din ce in ce mai multe crime soldate cu victime printre oamenii din zona: o femeie de afaceri care tocmai trecea prin spatele tintei la volanul unei broscute VW. Vanzatorul de taco de la marginea strazii. Mama care tocmai trecea cu bebelusul ei in carucior. Presa mexicana le spunea victime ale „gloantelor pierdute”. Numarul victimelor civile a devenit de ordinul sutelor.
    Insa sicarios isi executau intotdeauna tintele. Si reuseau mai tot timpul sa se indeparteze netulburati. Nu intelegeam cum puteau asasinii mexicani sa dea simultan lovituri in trei parti ale Culiacanului sau Juarezului, in prezenta a sute de politisti si soldati, ca apoi sa se faca nevazuti. Si nu reuseam sa inteleg cum de reuseau atat de usor mafiotii sa rapeasca victime de la domiciliu, serviciu sau restaurante si sa le abandoneze apoi fara viata in public. De ce se preda lumea pur si simplu unui comando care urmeaza sa-i tortureze si ucida, dupa cum stiu probabil foarte bine? De ce nu incearca sa fuga? 
  Cand l-am vizitat in inchisoarea din Ciudad Juarez, i-am pus aceste intrebari si lui Gonzalo, asasinul cartelului care a pus la cale multe dintre aceste rapiri si asasinate. Barbatul de 38 de ani sta pe patul sau din aripa penitenciarului controlata de evanghelistii crestini si-mi povesteste despre anii violenti petrecuti in slujba mafiei.”

Complotul lui Stauffenberg pentru asasinarea lui Hitler este destul de bine cunoscut, dar mai putin se stie ca acesta se inscrie intr-un lung sir de tentative de eliminare a Fuhrerului – ale germanilor, sovieticilor, polonezilor si britanicilor. Pistolari singuratici, ofiteri germani in rezerva, Rezistenta poloneza, NKVD-ul sovietic si SOE-ul britanic au fost cu totii implicati. Metodele lor au diferit in ingeniozitate: s-au folosit bombe, otrava, lunetisti, s-a incercat infiltrarea in cadrul SS-ului si a existat chiar ideea de a-l trimite inapoi in Germania pe Rudolf Hess, sub hipnoza. Multe dintre aceste planuri nu au trecut de faza de proiect, altora li s-a dat curs. Toate au esuat.
    De-a lungul povestilor dramatice si in mare parte necunoscute ale numerosilor atentatori, aceasta carte prezinta o investigatie fascinanta a unor probleme mai ample, ca de exemplu motivele complexe ale Rezistentei germane, capriciile britanicilor si eficacitatea aparatului de securitate nazist. Bazata pe memorii si surse de arhiva din Polonia, Germania, Rusia si Marea Britanie, lucrarea ofera o perspectiva unica cu privire la istoria celui de al Treilea Reich.

    Roger Moorhouse a studiat la universitatile din Londra, Dusseldorf si Strathclyde. Este coautor, alaturi de Norman Davies, al lucrarii Microcosm: Portrait of a Central European City, publicata la editurile Jonathan Cape si Pimlico din Marea Britanie. A publicat lucrarile: Killing Hitler, The Third Reich and the Plots to Kill the Fuhrer; Devil’s Alliance, Hitler’s Pact with Stalin 1939-1941; Berlin at War, Life and Death in Hitler’s Capital 1939-1945.

Pe munte si in padure, bandele de barbati violenti si inarmati, aflate in afara controlului legii si autoritatii (de regula, femeile sunt rare), isi impun vointa asupra victimelor prin santaj, jaf sau alte modalitati. Prin asta, banditismul contesta simultan ordinea economica, sociala si politica, contestandu-i pe cei care detin sau revendica puterea, legea si controlul resurselor. Aceasta este semnificatia istorica a banditismului in societatile cu stat si clivaje de clasa. „Banditismul social” care constituie subiectul acestei carti este un aspect al acestei contestari.

Convins că la baza tuturor evenimentelor politice sau militare stau raţiunile economice, Paul Kennedy schiţează un tablou complex al istoriei moderne şi contemporane a Occidentului şi a lumii. Cunoscutul istoric construieşte o amplă argumentaţie a celebrei teorii a „supraîntinderii imperiale”, conform căreia marile puteri cu vocaţie hegemonică ajung, în timp, să nu mai profite de „imperii”, îşi epuizează resursele în încercarea de a le conserva şi riscă astfel decăderea din clubul marilor puteri. Rezultatul este o lucrare de referinţă pentru istorici şi studenţii de la facultăţile de istorie, dar şi pentru studenţii şi profesorii de la facultăţile de ştiinţe politice şi relaţii internaţionale.

„Părînd că prezice cu autoritate ştiinţifică un anumit curs al politicii mondiale, Ascensiunea şi decăderea marilor puteri a provocat serioase dispute politice şi intelectuale peste ocean la sfîrşitul anilor ’80, ale căror ecouri le simţim şi astăzi în anumite linii argumentative. Ascensiunea... va continua însă să rămînă nu doar un text de referinţă şi un prilej de desfătare intelectuală, ci şi un continuu motiv de dezbatere cu privire la soarta celor mari în politica internaţională.” (Andrei Miroiu)

Istanbul, fabuloasa capitală a Imperiilor Roman, Bizantin şi Otoman, este singurul oraş din lume care se întinde pe două continente – o metropolă cu o aşezare magnifică, după cum scria cândva un poet, „înconjurată de o ghirlandă de ape…"

Colonia grecească a Bizanțului a devenit în anul 350 Constantinopolul creștin, iar apoi Istanbulul islamic după cucerirea turcească din 1453. În ciuda jafurilor, revoltelor și cutremurelor succesive, el a reușit să își păstreze atmosfera și farmecul fără pereche. Vreme de peste 2 000 de ani, călători au venit pe aceste meleaguri, au rămas fascinați și au luat cu ei povești despre minunățiile și secretele lui, despre desfătările, dar și desfrâurile lui. John Freely spune povestea orașului de la întemeierea lui până în zilele noastre, surprinzându-i atât parfumul vieții cotidiene, cât și ceremonialurile de la curte și intrigile. Erudiția istorică se îmbină fericit cu relatările pitorești din scrierile diverșilor autori călători prin aceste locuri, precum și cu prezentări detaliate ale monumentelor ce fac gloria orașului de pe Bosfor. 

„Această lucrare dezvăluie mici tezaure de informație, având totodată un farmec ce amintește de O mie și una de nopți." – Literary Review

„Dacă vă gândiți să faceți o vizită la Istanbul, nu plecați fără a citi această carte din scoarță în scoarță cel puțin de două ori." – Irish Times

„Am intenționat să ofer prin această carte o introducere ilustrată în istoria orașului imperial cunoscut rând pe rând ca Bizanț, Constantinopol și Istanbul, capitală a Imperiului Bizantin și apoi a celui Otoman. Nu este o istorie formală a celor două imperii, ci mai degrabă o biografie a orașului în sine și o dare de seamă asupra vieții sociale a locuitorilor săi, de la primele așezări până în ziua de azi. Este de asemenea un ghid al monumentelor Istanbulului, descries în contextul istoriei orașului, în special cu referire la rolul pe care ele l-au jucat în viața politică, religioasă, intelectuală, artistică și socială. Astfel cartea va fi, sperăm, utilă celor ce intenționează să viziteze Istanbulul. Vizitatorul modern va avea ocazia să-și compare impresiile cu cele ale unor călători din alte timpuri citați în această carte, ale căror comentarii acoperă o perioadă de peste 2 000 de ani. Ei toți, chiar și atunci când se plâng de greutățile și frustrările locuirii în acest oraș, recunosc până la urmă că se află sub vraja lui, a uneia dintre cele mai vechi metropole ale lumii." – John Freely

John Freely s-a născut la New York în 1926. A intrat în marina militară americană la vârsta de 17 ani, servind în cadrul unei unități de comando în Birmania și China în timpul ultimelor luni ale celui de-al Doilea Război Mondial. A obținut un doctorat în fizică la New York University în 1960 și a urmat studii postdoctorale la Oxford University. A predat fizica și istoria științelor la Boğaziçi Üniversitesi și a locuit la New York, Boston, Londra, Atena, Istanbul și Veneția. Este autorul a peste 40 de lucrări, printre care mai multe cărți de istorie și călătorie ce au cunoscut un mare succes (Strolling Through Istanbul, Classical Turkey, Strolling Through Athens, Strolling Through Venice, Inside the Seraglio, Children of Achilles etc.). S-a stins din viaţă pe 20 aprilie 2017, numele său rămânând sinonim cu memoria oraşului Istanbul.

Ultima batalie spune povestea aporape incredibila a celei mai neprevazute batalii din cel de-al Doilea Razboi Mondial, cand un mic convoi de tancuri americane conduse de capitanul Lee si-au unit fortele cu soldatii germani, pentru a lupta impotriva fanaticilor SS care doreau sa captureze castelul Itter si sa-i execute pe prizonierii VIP de aici. Este o poveste despre aliante neprevazute, curaj dincolo de limite, suspans si, nu in ultimul rand, despre inamici implacabili.

Enciclopedia relațiilor internaționale cuprinde 479 de intrări, ordonate alfabetic. Acestea definesc și analizează termeni de referință din teoria și practica relațiilor internaționale: teorii clasice, paradigme, perspective, instituții, doctrine de securitate, organizații regionale și globale (politice, economice, culturale și de securitate), conferințe internaționale, termeni consacrați din studiile strategice și de securitate, precum și concepte/evenimente specifice Europei Răsăritene. Ca metodologie de redactare a termenilor a fost folosită o structură-tip ce include: identificarea termenului; conceptualizarea sa; prezentarea și dezvoltările instituționale/teoretice/analitice; critici/reconsiderări ale termenului; statutul conceptului în prezent; bibliografie. Denumirea fiecărui termen este menționată la începutul articolului, în text apărând doar inițiala/inițialele acestuia, cu literă mare de tipar îngroșată. În textul fiecărei intrări citatul va găsi una sau mai multe trimiteri la alți termini conținuți în Enciclopedie, indicate prin asterisc (de exemplu „...statele member ale ONU*...“). Asteriscurile – marcate la prima ocurență – vor arăta corelații cu acele intrări care completează și nuanțează informația, din articolul de pornire. Bibliografia de la sfârșitul fiecărei intrări oferă un suport pentru documentarea termenului abordat.

VLADIMIR TISMĂNEANU. Profesor de științe politice la Univer­sitatea Maryland. Este autorul a numeroase cărți, între care The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century (University of California Press, 2012, trad. rom. Humanitas, 2013), Despre comunism. Destinul unei religii politice, Arheologia terorii, Irepetabilul trecut, Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc, Fantasmele salvării, Fantoma lui Gheorghiu‐Dej, Democrație şi memorie, Reinventarea politicului. Europa Răsăriteană de la Stalin la Havel. Coeditor, împreună cu Dorin Dobrincu şi Cristian Vasile, al Raportului Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (Humanitas, 2007). Coeditor, împreună cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului Remembrance, History, and Justice. Coming to Terms with Traumatic Pasts in Democratic Societies (Central European University Press, 2015). Coautor, împreună cu Mircea Mihăieș, al volumelor Vecinii lui Franz Kafka, Balul mascat, Încet, spre Europa, Schelete în dulap, Cortina de ceață şi O tranziție mai lungă decât veacul. România după Ceaușescu. Coautor, împreună cu Marius Stan, al volumelor Dosar Stalin. Genialissimul Generalissim (Curtea Veche Publishing, 2014, 2016) și Dosar Lenin. Vraja Nihilismului (Curtea Veche Publishing, 2016). Editor, între 1998 şi 2004, al trimestrialului East European Politics and Societies (în prezent membru al Comitetului Editorial). În 2006 a fost președintele Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Democraţia, mai ales în țările în care a fost multă vreme absentă, are o nevoie absolută de adevăr, iar acesta poate fi dobândit prin rememorarea trecutului și prin reflecția continuă asupra lecţiilor sale, adeseori dureroase. Teze şi antiteze la Washington demonstrează, cu tenacitatea din care Vladimir Tismăneanu și-a făcut un modus operandi ca intelectual, că învăţăturile pe care le tragem din acest trecut sunt esențiale, fiindcă numai așa putem dobândi o reprezentare clară și lucidă a ceea ce a însemnat eșecul utopiei comuniste.

Diamantele, simbol al regalității și al iubirii eterne, răsfăţate în cea mai vie istorie plină de personaje reale care le dau strălucire.
De unde vin? Unde vor ajunge? Cu ce preţ? Şi pentru cât timp?
Diamantul domnește ca leul giuvaierelor peste oceane și secole, peste oameni de rând și capete încoronate.
Cât valorează un diamant? Cum se transformă un diamant într-o bijuterie? Şi cum ajunge o bijuterie să fie de nepreţuit? Pentru că valoarea bijuteriilor este, aşa cum a fost dintotdeauna, nouăzeci la sută imaginară.

Cartea de față sintetizează cele 139 de conversații pe care poetul Feliks Ciuev le-a avut cu Viaceslav Molotov de-a lungul a 17 ani, din 1969 pâna în 1986. Cu o consecvență specifică  disciplinei de partid, Molotov își amintește despre camaraderia cu Lenin, despre rolul pe care l-a jucat în lovitura de stat bolșevică din octombrie 1917 și activitatea din timpul lui Stalin, cu negocierile pentru semnarea pactului germano-sovietic (1939), dar și despre înlăturarea sa din viața politică, petrecută în timpul lui Hrușciov. Necesitatea ideologică a terorii este justificată de Molotov cu aceeași consecvență.

Robert S. Leiken urmareste destinele primei generatii de imigranti musulmani, dar si angoasele urmasilor lor. Pornind naratiunea din indepartatele sate ale Orientului Mijlociu, prin intermediul personajelor sale, autorul ne aduce in prezent, in capitalele Europei Occidentale, cu ghetourile si cartierele lor populate de imigranti. Cartea ne ajuta sa patrundem in cotidianul islamistilor, sa cunoastem moscheile radicalizate, sa descoperim universul jihadistilor si sa aflam ultimele ganduri ale atentatorilor sinucigasi. Aceasta analiza istorica, sociologica, teologica si antropologica ne avertizeaza ca incoerenta strategiilor fata de problema terorismului se datoreaza confundarii protestatarilor cu islamistii, a musulmanilor pasnici cu fundamentalistii, a slujitorilor Islamului cu jihadistii, a imigrantilor din prima generatie cu urmasii lor. Islamistii europeni este prima carte care, combinand reportajul si naratiunea, analizeaza amenintarea terorista islamista in Europa intr-o maniera obiectiva si patrunzatoare.