Istorie universală

„Interviu cu Puterea a luat naștere treptat, de-a lungul anilor… Zguduită de moartea bărbatului pe care îl iubea, nimeni altul decât Alexandros Panagoulis, politician grec care a luptat împotriva Regimului dictatorial al coloneilor din țara sa și asasinat în cele din urmă, Oriana Fallaci revine, aproape fără să vrea, la vechiul său centru de interes: Puterea. Puterea ca armă, Puterea ca forță de distrugere, Puterea ca realizare a democrației, Puterea ca luptă armată, Puterea ca luptă religioasă, Puterea ca luptă pentru drepturile celor oprimați,

Puterea ca luptă sindicală… Dictatori cu rezonanță în istorie, mari politicieni ai scenei mondiale, strategi militari de renume, personalități religioase de prim rang, lideri de culoare, sindicaliști care au dat un nou sens luptei muncitorești – Nguyễn Ngọc Loan, Mehdi Bazargan, Ruhollah Khomeini, Muammar Gaddafi, Robert Kennedy, James Farmer, Dalai Lama, Rashida Abedi, Faruk al-Kaddoumi, Sandro Pertini, Giovanni Malagodi, Ugo La Malfa, Giancarlo Pajetta, Enrico Berlinguer, Deng Xiaoping, Lech Wałęsa, Mieczysław Rakowski, ArielSharon – vor trece prin furcile caudine ale interviurilor sale.

Caustice, fără precedent de directe, neiertătoare, în fiecare dintre aceste interviuri Oriana Fallaci va cere explicații, va cere soluții, va pune probleme de conștiință sau chiar îi va acuza deschis pe cei cu care discută pentru răul făcut sau pe care continuă să-l facă. O carte-document despre Putere, despre Puterea ca „boală care îi molipsește chiar și pe cei care cred că sunt vaccinați… Un diavol care îi duce în Iad până și pe îngerii Raiului”.

Istoria omenirii din preistorie până în zilele de azi, relatată prin ceea ce toți oamenii au în comun: familia.

Pornim în acest excurs fascinant de la urmele pașilor unei familii lăsate pe o plajă acum 950 000 de ani. De aici, Montefiore ne poartă într-o palpitantă călătorie epică prin familiile și casele dinastice care ne-au modelat lumea: Cezari, Medici, Incași, Otomani, Moguli, Bonaparte, Habsburgi, Zuluși, Rothschild, Rockefeller, Krupp, Churchill, Kennedy, Castro, Nehru, Pahlavi, Kenyatta, Saudi, Kim, Assad și mulți alții.

O distribuție numeroasă, cu personaje dintre cele mai complexe, constituie inima pulsândă a acestei istorisiri. Unii sunt conducători faimoși, de la Alexandru cel Mare, Attila, Ivan cel Groaznic și Genghis-Han până la Hitler, Thatcher, Obama, Putin și Zelensky. Unii sunt spirite creative, de la Socrate, Michelangelo și Shakespeare la Newton, Mozart, Balzac, Freud, Bowie și Tim Berners-Lee. Alții sunt mai puțin cunoscuți: Hongwu, care și-a început viața ca cerșetor și a fondat dinastia Ming; Kamehameha, cuceritorul Hawaii; Zenobia, împărăteasa arabă care a sfidat Roma; regele Henry din Haiti; Lady Murasaki, prima romancieră; Sayyida al-Hurra, Regina Pirat marocană. Întâlnim în aceste pagini nu doar cuceritori și regine, ci și profeți, șarlatani, actori, gangsteri, artiști, oameni de știință, doctori, magnați, iubiți, iubite, soți, soții și copii.

O istorie a lumii la scara cea mai grandioasă, dar și intimă – survolând secole, continente și culturi, și legând marile teme ale războiului, migrației, pandemiilor, religiei, medicinei și tehnologiei de oameni aflați în centrul dramei umane. Pasionantă precum o lucrare de ficțiune, Lumea surprinde istoria umanității, în toată bucuria, suferința, dragostea, ingenuitatea și cruzimea sa, într-un fir narativ unic, inovator, care va deplasa pentru totdeauna limitele a ceea ce poate realiza istoria.

De la autoarea bestsellerului SPQR: O istorie a Romei antice, fascinanta istorie a modului în care imaginile autocraților romani au influențat arta, cultura și reprezentarea puterii vreme de mai bine de 2 000 de ani.

Cum arată chipul puterii? Cine ajunge să fie comemorat în artă și de ce? Cum reacționăm la statuile politicienilor pe care îi desconsiderăm? În această carte – pe fundalul contemporan al „războiului statuilor“ –, Mary Beard relatează povestea felului în care portretele celor bogați, puternici și celebri din lumea occidentală au fost modelate vreme de două milenii după imaginile împăraților romani, îndeosebi ale „Celor doisprezece Cezari“, de la cinicul Iulius Caesar la crudul Domițian. Cartea de față ridică întrebarea de ce acești autocrați sângeroși au dominat arta din Antichitate și Renaștere până în ziua de azi, când conducători reprobabili continuă să fie asemuiți unui Nero strunindu-și lira în timp ce Roma arde.

Hărțile exercită o atracție misterioasă asupra noastră. Fie că sunt pergamente antice, fie că sunt abia scoase din torpedoul mașinii sau sunt generate de Google, hărțile ne spun tot ceea ce dorim să știm, nu doar despre unde vrem să mergem, ci și despre lume, în general. Și, cu toate acestea, când vine vorba de geopolitică, mare parte din ceea ce ni se spune este emis de analiști și de tot felul de experți autointitulați, care au uitat să consulte harta locului despre care vorbesc.

Din numeroasele cercetări care s-au concentrat în ultima vreme asupra Revoluţiei Ruse, volumul lui Robert Service se distinge prin câteva caracteristici importante. Optând pentru studierea deceniului delimitat de izbucnirea Primului Război Mondial (vara anului 1914) şi moartea lui V.I. Lenin (ianuarie 1924), autorul creează un tablou amplu, capabil să cuprindă multitudinea şi amploarea dramelor individuale şi colective ale epocii. Discursul tradiţional, axat pe raţionamentele şi acţiunile elitelor, este completat de vocile unor oameni obişnuiţi ale căror vieţi au fost afectate profund de violenţă, război şi teroare. Ştim ce se va întâmpla cu Nicolae al II-lea, Kerenski, Lenin, Troţki sau Stalin – dar tânărul mobilizat pe front, agricultorul din Nordul îndepărtat, funcţionarul moscovit sau alţii ca ei, ale căror jurnale sunt aduse de autor în atenţia publicului, vor reuşi oare să traverseze cu bine vârtejul creat de război, criza economică, tulburările sociale, revoluţie, războiul civil şi represiune? Rigoarea analitică este completată în acest volum de substanţa unei naraţiuni însufleţite de valorile libertăţii şi demnităţii umane. Acestea sunt doar câteva dintre argumentele care fac din lectura cărţii lui Robert Service un reper esenţial pentru cei care vor să înţeleagă epoca revoluţiei şi, într-un sens mai larg, Rusia şi lumea ultimului secol.

Povestea omenirii a avut dintotdeauna o dimensiune globală, iar Jeffrey D. Sachs, renumitul economist și expert în dezvoltare sustenabilă, străbate cele mai importante etape din istoria lumii, arătând modul în care putem face față provocărilor de astăzi, precum și oportunitățile oferite de secolul al XXI-lea. Sachs îl poartă pe cititor prin șapte epoci distincte de schimbări tehnologice și instituționale, de la stadiile incipiente ale vieții pe Pământ la oamenii moderni timpurii și la migrația pe distanțe lungi, încheind cu reflecții asupra globalizării actuale. Volumul abordează o varietate de teme, precum influența geografiei, tehnologiei și instituțiilor asupra revoluției neolitice, rolul calului în ascensiunea imperiilor, expansiunea teritorială vastă din epoca clasică, progresul civilizațiilor după deschiderea rutelor maritime din Europa spre Asia și cele două Americi, epoca industrializării și epoca digitală din prezent. Dinamica acestor epoci din trecut oferă o perspectivă nouă asupra procesului din prezent – o globalizare bazată pe tehnologii digitale. Epocile globalizării este o carte esențială pentru oricine dorește să înțeleagă lumea în care trăim, o lume aflată sub semnul schimbării și transformării.

Arhitectura realizata intre 1700 si 1800 a atins o perfectiune deja devenita clasica, pe care nicio epoca ulterioara nu a mai reusit sa o egaleze. Prima jumatate a secolului al XVIII-lea a fost dominata de spiritul baroc, intruchipat mai ales in palate si biserici: Schonbrunn la Viena, Palatul de Iarna la Sankt Petersburg, sau splendidele biserici si palate-resedinta din Germania si Europa Centrala. Dupa 1750, Barocul a fost abandonat in favoarea Neoclasicismului, care a adus noi tipuri arhitecturale: case particulare, institutii si orase amenajate dupa un plan urbanistic - Bath, Philadelphia sau Washington, cu teatrele, muzeele, spitalele si bancile lor. Pe fundalul complex al acestor categorii generale sunt puse, de asemenea, in discutie chestiuni precum stilul, expresia artistica individuala, afiliatii politice si religioase. Sir John Summerson ne ofera aici un rezumat succint si elegant al intregii perioade, aducand in centrul atentiei nu numai frumusetea rafinata a cladirilor, ci si ideile care le-au facut posibile. - Editorii

O istorie a legaturilor dintre artele plastice si comert La un moment dat al vietii lui, Andreas Wild a trait din arta, ca detinator al unei galerii. Experienta acelor ani ni s-a distilat in paginile acestei carti, punand in fata cititorului tabloul neobisnuit al relatiilor intre artist si public, intre artist si cei care traiesc comercializandu-i opera, intre galerist si colectionar, intre colectionari.

Protestul social în perioadele modernă și contemporană s-a exprimat în forme diverse: răscoale, revoluții, greve, manifestații stradale, războaie de gherilă, subsumabile, în datele lor specifice, conceptului generic de revoltă, de contestare publică deschisă a sistemului social-politic existent.

Toate acestea au avut cauze materiale, după cum au angajat totodată așteptări, speranțe, eventual proiecte și programe, au provocat reacții de solidaritate sau de adversitate, au comportat, altfel spus, un imaginar, un ansamblu de reprezentări pro și contra, exprimat deopotrivă în documente formale, cu autori cunoscuți, și în fenomene difuze, de masă, cum au fost zvonurile și practicile rituale.

În atare calitate de latură volițional-afectivă a mișcărilor respective, imaginarul este dătător de sens, pune cauzalitatea materială a protestului social în perspectiva emoțiilor și a percepțiilor pe care le-au resimțit în practica vieții cotidiene oamenii epocii, cu dorințele și anxietățile lor, manifestate nu numai în legătură cu marile decizii publice, dar și în relațiile concrete ale existenței de proximitate.

De altfel, cauzele materiale se regăsesc cel mai bine în act în măsura în care sunt transpuse și traduse în cuvinte și gesturi, intenționalitatea și eficiența unui demers subiectiv reflectând motivațiile sale obiective.

Procesul de integrare europeană, implicațiile sale și modul în care ne modelează viața ca indivizi și opțiunile ca societate, nu poate fi înțeles în afara cadrului său istoric.

Integrarea europeană privită ca fenomen al zilelor noastre, raportată la provocările cotidiene și analizată în plan economic, juridic sau instituțional, nu ne permite să înțelegem implicațiile și natura acestui fenomen. Doar o analiză istorică, privind deci fenomenul în geneza și trecutul său, ne poate clarifica mai bine implicațiile sale, modul în care a ajuns în acest punct, lecțiile învățate pe parcurs și traseul postbelic al societății europene.

Această lucrare își propune să reconstituie istoria integrării europene în context politic, analizând conjunctura politică internă și internațională în care a demarat și s-a derulat acest proces, urmărind procesul de decizie și factorii care au acționat asupra acestuia la nivelul fiecărui actor implicat, identificând scopurile și interesele urmărite de fiecare participant și modul în care acestea au fost reconciliate de-a lungul mai multor decenii.

Lucrarea urmărește totodată și poziția Statelor Unite în privința integrării europene, întreaga dinamică a relațiilor americano-vest-europene, dar și impactul războiului rece asupra procesului de integrare europeană.

Orient Express, primul tren care făcea legătura între Europa și poarta de intrare în Orient, întruchiparea tuturor dorințelor și fanteziilor asociate cu acesta, a înregistrat un succes imediat.

Cunoscut în scurt timp drept „regele trenurilor, trenul regilor”, a devenit o legendă în timpul propriei existențe. La 30 de ani de la ultima sa călătorie, Orient Express deschide arhive inedite și porțile atelierelor de restaurare, unde vagoanele istorice, martore ale acestei povești mitice, sunt readuse la viață…

„În octombrie 1883, cursa de Orient Express a sosit la București prin Sinaia și valea Prahovei, iar cu acest prilej a fost inaugurat castelul Peleș. Călătorii au vizitat palatul la 7 octombrie 1883, ajungând la București în aceeași zi, la orele 21 (trenul plecase de la Paris în urmă cu trei zile).

Apoi au fost invitați de oficialitățile române la Hotel Hugues (situat pe locul Grand Hotel Continental de astăzi), pentru o seară de banchet și o noapte de găzduire pe Calea Victoriei.” Adrian Majuru

„Bine ați venit într-o frumoasă călătorie fără de sfârșit!” Sir Kenneth Branagh

De ce unele natiuni sunt bogate, iar altele, sarace, divizate de bogatie si de saracie, de sanatate si de boala, de hrana si de foamete? Este vorba de cultura, de conditiile meteo sau de geografie? Oare acestea determina prosperitatea sau saracia? Asa cum ne demonstreaza De ce esueaza natiunile, nici unul dintre acesti factori nu este nici imuabil, nici predestinat.

Bestsellerul global al lui Tim Marshall Prizonierii geografiei ne-a arătat cum opțiunile fiecărei națiuni sunt limitate de munți, râuri, mări și beton. De atunci, geografia nu s-a schimbat. Lumea însă, da.

În acest nou volum care ne lămurește multe întrebări, Marshall explorează zece regiuni care vor contura politica globală în noua epocă a rivalității dintre marile puteri: Australia, Iran, Arabia Saudită, Marea Britanie, Grecia, Turcia, Sahel, Ethiopia, Spania și spațiul. Descoperă de ce următoarea criză a refugiaților din Europa este mai aproape decât credem, din moment ce Sahelul este extrem de agitat, de ce Orientul Mijlociu trebuie să privească dincolo de petrol și nisip pentru a-și asigura viitorul, de ce Mediterana de Est este unul dintre punctele de interes cele mai volatile în secolul XXI și de ce atmosfera Pământului este destinată a fi noul teren de luptă al lumii.

Scrisă cu inteligența și puterea de pătrundere specifice lui Marshall, această carte este o explorare lucidă și palpitantă a puterii geografiei de a da formă trecutului, prezentului și viitorului umanității.

De la grecii antici până la familia de’ Medici, de la Risorgimento la feminism, Marc Millon demonstrează cu erudiție academică și vervă de bonvivant că istoria Italiei s-a împletit întotdeauna cu istoria vinului

În Japonia medievală, secole de lupte interne au lăsat țara divizată și fără lideri. Puterea se afla în mâinile faimoșilor daimyō, stăpâni absoluți care au condus clanurile și provinciile Japoniei. Slujindu-și stăpânul, samuraii au fost războinicii supremi într-o perioadă în care virtuțile în arta războiului erau mai presus de noblețea ereditară. Este o poveste despre onoare și devotament, despre dueluri călare și lupte eroice, despre țăranii deveniți luptători ashigaru, înarmați cu săbii și archebuze. Samuraii descrie unificarea statului sub cei trei mari shoguni, bătăliile majore ale epocii, armele și armurile folosite, structura socială a societății japoneze, miturile despre samurai și, în final, declinul clasei samurailor pe fondul deschiderii Japoniei către lume și al modernizării sub conducerea împăratului Meiji.

Povestea epica a imigrantilor evrei care au transformat Wall Street si au modelat America moderna Joseph Seligman a ajuns in Statele Unite in 1837, cu echivalentul a 100 de dolari cusuti in captuseala pantalonilor. Apoi au venit fratii Lehman, care si-au deschis un magazin general in Montgomery, Alabama. Nu cu mult in urma erau Solomon Loeb si Marcus Goldman, din randul pasoptistilor care fugisera dintr-o Germanie care facuse din evrei o clasa inferioara.

Singura dorinta pe care am avut-o pentru coperta acestui volum a fost aceea de a gasi o imagine care sa lege, subtil, trecutul de viitor - si a rezultat acel cadru in care se vad, iata, un militar si un baietel. Pentru ca textul dintre coperte vorbeste despre cum, de-a lungul secolelor si (vedem azi) de-a lungul ultimelor decenii, mereu, in spatele oricarui soldat mai exista cineva: un copil care, in virtutea acelorasi orgolii, va prelua maine armele.

In rest, raman convins ca, pe campul ideilor, constienti de orgoliile si de obsesiile noastre, schimband intre noi astfel de interpretari despre lumea in care traim, despre trecutul sau prezentul ei, nimeni nu iese infrant (nici macar cei care se insala), ci castigam cu totii si, mai ales, intr-un fel sau altul, in acest conflict al ideilor, cu totii vom cadea prizonieri, in cel mai placut si benefic sens al cuvantului. Asadar, m-as bucura sa va iau prizonieri in paginile ce urmeaza, dar numai pentru a va lasa, la capatul acestui volum, mai liberi decat ati fost vreodata. - Adrian Cioroianu

Traducere din greacă veche, studiu introductiv și note de Liviu Mihail Iancu

Ilustraţii de Mihail Coşuleţu

„Oameni liberi și mândri, războinici neînfricați, cetățeni disciplinați, judecători aspri, păstrători statornici ai obiceiurilor, iubitori de simplitate și disprețuitori ai luxului, aceștia sunt spartanii care au condus apărarea Eladei împotriva oștilor fără număr ale perșilor, au răpus imperiul maritim al Atenei și au sfidat mașina de război a lui Filip și Alexandru ai Macedoniei. Ori măcar așa arată imaginea construită de admiratorii contemporani lor, printre care Platon și Xenofon, perpetuată de Plutarh prin consemnarea vorbelor de duh ale unor spartani faimoși, ca Licurg, Cleomene, Leonida și soția sa, Gorgo, Agesilaos și Lysandros, dar și ale unor laconieni și laconiene de rând. Se strecoară însă și mărturii ale unei Sparte mai puțin eroice, umanizate, cu bune și cu rele, în orice caz originală, o cetate unică în istoria Antichității.“ — LIVIU MIHAIL IANCU

PLUTARH din Cheroneea (46–cca 125), unul dintre scriitorii și filozofii de seamă din timpul renașterii intelectuale grecești din a doua jumătate a sec. I și prima jumătate a sec. II, a fost magistrat în orașul său natal, diplomat și preot al sanctuarului lui Apollo de la Delphi. A primit cetățenia romană și probabil a fost cooptat la conducerea provinciei Achaia. A călătorit mult în Grecia, Macedonia, Italia, Egipt și Asia Mică, atât pentru misiunile sale diplomatice, cât și pentru a ține cuvântări filozofice. Și-a fundamentat deopotrivă activitatea publică și pe cea de cărturar pe concepția filozofică platonică. Opera lui Plutarh tratează îndeosebi chestiuni morale și religioase, iar principalele sale scrieri păstrate până în zilele noastre – Viețile paralele ale grecilor și romanilor iluștri și eseurile, discursurile și notițele grupate sub titlul generic Moralia – au marcat puternic cultura europeană modernă. Plutarh i-a influențat, printre alții, pe Erasmus, Machiavelli, Rabelais, Montaigne, Shakespeare, Bacon, Rousseau, Goethe, Schiller, Emerson și Foucault.

Prefață de Sabina Fati

„Cartea aceasta ne arată care e reţeta statului eşuat, cât de repede se poate prăbuşi o ţară, cât de uşor se transformă un reformist în dictator, cât de greu pot fi mobilizate vocile critice şi de ce e imposibil să le aduci la un numitor comun.

Samira al-Masalma face o analiză lucidă a ecuaţiei internaţionale care menţine Siria în capcana dictaturii, cu interesele statelor din regiune şi efectele intervenţiilor marilor puteri. Dincolo de războiul civil în care a împins-o Bashar al-Assad, drama Siriei e că nu a putut fi salvată de cei care au înţeles din timp ce urmează, de opoziţia şi intelighenţia acestei ţări.“ — SABINA FATI

Jurnalista Samira al-Masalma, vicepreşedinte al coaliţiei de opoziţie împotriva regimului lui Bashar al-Assad, este una dintre cele mai cunoscute figuri ale revoluţiei din Siria. Mărturia ei sinceră şi personală asupra realităţii revoluţiei siriene şi a războiului civil scoate la iveală obstacolele, interesele personale şi jocurile de putere care au marcat aceste evenimente sumbre din istoria Siriei începând cu anul 2011.

Lumea de azi este consecința celei de ieri. E cu atât mai adevărat când vine vorba despre moștenirea comunismului, față de care nu a existat niciodată o ruptură reală și asumată. În prelungirea tezei sale din monumentala Istorie mondială a comunismului, Thierry Wolton trage un semnal de alarmă cu privire la pericolul ascensiunii Rusiei și a Chinei: lumea se îndreaptă spre o nouă eră barbară, în care democrația și drepturile omului sunt amenințate.

Volumul prezintă, într-o formă condensată și adusă la zi, contextul complicității Occidentului, care a asistat ca simplu spectator la prăbușirea Uniunii Sovietice și la urmările acestei „catastrofe“, făcându-l astfel posibil, în primă instanță, pe Putin. Impactul acestuia, cu veleitățile autoritariste și pornirile războinice, a fost previzibil de la bun început: țările democratice nu doar că s-au lăsat orbite, ci l-au primit pe covorul roșu și s-au afundat de bunăvoie în dependența ener­getică de Rusia și în afacerile cu statul rus și cu oligarhii.

În fundal se pregătește China, avertizează Thierry Wolton. Spre deosebire de Rusia, China are mijloacele de a instaura o nouă ordine mondială. Odată cu ascensiunea de neoprit a celor două regimuri, sprijinită și de acțiunile de forță ale organizațiilor teroriste sau ale Coreei de Nord, putem vedea limpede ce anume va defini această eră barbară: exploatarea slăbiciunilor Occidentului și respingerea violentă a modelului democratic, propaganda naționalistă, demonizarea Celuilalt și rescrierea istoriei. Să ne mai mire că Occidentul ajută Ucraina cu picătura, că privește neputincios înspre butoiul cu pulbere din Orientul Apropiat sau că ignoră semnalele provocatoare din Marea Chinei?

 

„Pe 24 februarie 2022, planeta a alunecat într-un conflict la scară globală. În el se înfruntă două concepții diferite de guvernare, două seturi de valori, două moduri de a concepe relațiile internaționale.“ —THIERRY WOLTON

Din Antichitatea greco-romană au ajuns până la noi mai cu seamă mărturiile oamenilor politici, generali­lor sau oratorilor – elitele acelor vremuri. O perspectivă inevitabil subiectivă, limitată și părtinitoare.  Istoria primelor generații creștine a fost însă făcută într-o măsură însemnată de oamenii simpli și lipsiți de învățătură. Dincolo de actele oficiale, de scrisorile înalților funcționari ai imperiului, de istoriile scrise de cărturari, povestea creștinismului primar se țese și din aceste glasuri, care ne deschid ferestre spre realitatea cotidiană cea mai concretă. Zorii creștinismului valorifică tocmai aceste surse și ne proiectează în viața de zi cu zi a oamenilor de rând. În lupta cu greutățile zilnice, căutând înfrigurați orice ajutor, ei își pun credința în forțele supranaturalului, în ajutorul divin sau în minuni, și, dintre zeii și religiile aflați în concurență în spațiul Mediteranei Răsăritene, îi vor alege pe aceia care le oferă cel mai mult. Clasicistul Robert Knapp reconstituie fascinanta istorie a nașterii și răspândirii creștinismului în primele două secole pornind de jos în sus, de la mărturiile celor care au așezat temelia noii religii.

„Primii creștini se asemănau cu lumea politeistă din jurul lor. Existau și unele diferențe foarte vizibile, de exemplu, opoziția puternică față de avort și față de abandonarea nou-născuților nedoriți. Dar normele lor cu privire la familie, onestitate și loialitate au rezonat cu cele din lumea politeistă (chiar dacă, în practică, acele norme erau încălcate de multe ori). Creștinii și politeiștii aveau în comun atitudinile de bază față de puterile supranaturale, cum ar fi importanța închinării, restricțiile alimentare și zilele sacre. Aveau în comun și limba, și cultura. Nu existau semne fizice care să-i deosebească pe creștini de vecinii lor. Nu aveau nici haine distinctive. În general, mâncau și ei ceea ce mâncau ceilalți, cu excepția alimentelor închinate idolilor. Nu erau plasați într-un spațiu geografic separat. Nu aveau locuri de întâlnire distincte din punct de vedere arhitectural. În multe cazuri ei erau, probabil, invizibili.“ — ROBERT KNAPP

„Viktor Orbán este altceva decât un banal lider autoritar dintr-o mică țară europeană fără ieșire la mare. Îi urmăresc cariera politică și intelectuală încă din faza terminală a regimului Kádár. Părea să personifice un nou mod de a gândi politicul. Lucrurile au devenit însă tot mai complicate în cele două decenii de putinism și în relație directă cu trumpismul. Viktor Orbán este campionul și favoritul inamicilor societății deschise. Cartea lui Stefano Bottoni luminează resorturile politice și psihologice ale transfigurării premierului maghiar în adversar al valorilor și instituțiilor liberale. Excelent informată și riguros concepută, cartea trebuie citită de toți cei care vor să înțeleagă cum se naște și unde poate duce populismul etnocentric, xenofob, bigot și fascistoid.“ — VLADIMIR TISMĂNEANU

„«Victor Orbán se simte ca acasă în România», avertiza acum câțiva ani Stefano Bottoni. Bestseller absolut, cu peste 15.000 de exemplare vândute în Ungaria, biografia scrisă de Bottoni – unul dintre cei mai buni specialiști în istoria recentă a Europei de Est – apare acum și într-o ediție românească. Dar de ce ne-ar păsa nouă, românilor, de ea și de Ungaria lui Viktor Orbán? În volum, autorul argumentează convingător faptul că politicianul maghiar are o pregătire și aptitudini remarcabile, dar și o specie de vizionarism invers, care îl fac periculos ca model sau magnet pentru dreapta radicală din întreaga lume – și mai ales pentru țările din Europa de Est, deci e genul care «ne-ar putea da idei» și nouă, dacă nu cumva ne-a dat deja. Bottoni și-a făcut teza de doctorat la Bologna pe tema Regiunii Autonome Maghiare din România și a urmărit atent descinderile repetate ale lui Orbán la Tușnad, al căror sens îl explică în carte, unde face și o paralelă Orbán–Ceaușescu, articulată și convingătoare inclusiv prin limitele ei. Profitul cărții constă însă mai ales în reflecția pe care aceasta o declanșează la cititor, prin întrebarea implicită: ce rămâne, sau ce urmează, într-un loc – sau o lume? – în care democrația riscă să devină un simplu dat sau un clișeu?“ — IULIAN COMĂNESCU

Georges Minois a demonstrat ca istoria nu este doar despre trecut, ci si despre prezent si viitor. Cunoasterea viitorului a fost o preocupare constanta a tuturor civilizatiilor. Desi universala, predictia a luat forme diferite de-a lungul istoriei omenirii: divinatia, profetia, astrologia, utopismul sau futurologia. Ea nu este neutra sau pasiva, ci corespunde unor intentii, dorinte sau temeri. Iar accentul se pune nu atat pe acuratete, cat pe rolul sau ca terapie sociala sau individuala si pe reflectarea sa in prezent. In acest sens, ea dezvaluie mentalitatea si cultura unei societati.

Ce înseamnă, mai exact, o graniţă? În afară de separarea unor teritorii, o simplă linie trasată pe o hartă lasă o amprentă ale cărei efecte se fac simţite secole sau chiar milenii întregi şi care traversează generaţii din epoci şi din lumi cu totul diferite. Într-un stil ludic şi degajat, dar şi articulat şi cu o excelentă abilitate de a sintetiza şi de a sublinia esenţa semnificaţiei unei graniţe, Jonn Elledge ne arată cum încă trăim într-o lume organizată în funcţie de frontierele imaginate de romani sau de mongoli şi cum nevoia de împărţire a teritoriilor nu se manifestă doar la nivel politic şi administrativ, ci se răsfrânge asupra întregului spaţiu care ne înconjoară. De la ţări, oraşe şi cartiere, până la zone minuscule aflate în mijlocul deşertului, pe gheţari şi în spaţiul cosmic, nimic nu scapă pornirii oamenilor de a împărţi în „al nostru” şi „al celorlalţi”, în ciuda consecinţelor care deseori se dovedesc a fi cu adevărat catastrofale.

Istoricul Ileana Căzan face parte din acea categorie a oamenilor fundamental generoși, care s-au dedicat din pasiune și cu pasiune științei istorice. Originară dintr-o familie de istorici, părinții fiind Florentina Căzan și Gheorghe Căzan, un medievist și un contemporaneist, ambii profesori la Facultatea de Istorie a Universității București, Ileana Căzan s-a format într-o ambianță intelectuală care i-a îndreptat firesc pașii către profesia de istoric. Absolventă, în 1978, a Liceului „Matei Basarab”, ca șefă de promoție, s-a înscris la cursurile Facultății de Istorie-Filosofie, Secția Istorie, pe care le-a urmat între 1978-1982.

Perioada studiilor universitare a coincis cu anii în care politicile restrictive ale regimului Ceaușescu au vizat tot mai mult restrângerea relevanței științelor umaniste și creșterea importanței celor inginerești și exacte. Ideologizarea excesivă instrumentalizată în anii ‘70 prin Academia de Științe Social-Politice a golit de semnificație importanța cercetării istorice, transformată în anexă a propagandei oficiale a regimului. Totodată, politicile de austeritate de la începutul anilor ’80 s-au extins și asupra institutelor de cercetare istorică, obligate să-și restrângă personalul și să-și reevalueze direcțiile de cercetare astfel încât să corespundă comandamentelor ideologice ale vremii. Sfârșitul perioadei de liberalizare a regimului Ceaușescu a avut un impact direct asupra cercetării istorice prin restrângerea drastică a deplasărilor în străinătate și prin limitarea accesului la literatura istorică occidentală.  Reorganizările de la mijlocul anilor ‘70 au vizat punerea sub control a cercetării umaniste și economisiri prin reduceri de personal. Dacă în octombrie 1974, în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, activau 100 de persoane (documentariști, cercetători, traducători, redactori, bibliotecari, dactilografe, personal administrativ), în 1989, în urma pensionărilor, desființărilor și blocării posturilor, numărul se redusese la aproape jumătate, mai exact 55 de posturi.

În acest context, opțiunea unui absolvent al unei Facultăți de Istorie nu putea fi decât învățământul gimnazial și liceal. Mai mult, practica repartițiilor, laolaltă cu închiderea marilor orașe universitare pentru absolvenții cu studii superioare, erau obstacole dificile pentru orice tânăr aflat la început de carieră. Ileana Căzan a absolvit Facultatea de Istorie, în 1982, tot ca șefă de promoție, cu media 10, ceea ce i-a oferit șansa de a alege unul dintre locurile cele mai bune aflate pe lista de repartiții din acel an, fie la Câmpina, fie la Bolintin. Numai că a avut parte de un contracandidat surpriză, fiica unuia dintre scriitorii în vogă ai regimului, R.S., căreia comisia de evaluare i-a acordat media de absolvire 10.30, pentru că deținea funcții de răspundere pe linie de UASCR (Uniunea Asociațiilor Studenților Comuniști din România) și era membră a CC al UTC! Surpriza de ultim moment nu i-a schimbat decizia de a opta pentru școlile din Bolintin Vale și Bolintin Deal, unde a activat ca profesor în învățământul gimnazial și liceal între 1982 și 1986. În 1986, șansa i-a surâs prin deblocarea unui post de cercetare la Institutul „Nicolae Iorga”, pe care l-a ocupat prin concurs.

Începea astfel una dintre cele mai importante perioade de formare profesională, care și-a pus decisiv amprenta asupra direcțiilor de cercetare cărora Ileana Căzan li s-a dedicat cu pasiune și profesionalism în anii în care a activat în cadrul Institutului. În ciuda înghețului ideologic și a supravegherii permanente, la mijlocul anilor ‘80, Institutul se menținuse ca o oază intelectuală în atmosfera tot mai greu respirabilă a dictaturii ceaușiste. O parte a corpului de cercetare era formată din specialiști meritorii, trecuți prin închisorile comuniste, care au fost recuperați și revalorizați la mijlocul anilor ‘60, atunci când regimul comunist a decis să abandoneze primatul științei sovietice în favoarea valorilor naționale.

În istoria Institutului regăsim nume cu rezonanță pentru istoriografia românească, precum Cornelia Bodea, Constantin C. Giurescu, Dan Berindei, Nicolae Stoicescu, Dan Lăzărescu Șerban Rădulescu-Zoner, Paul Cernovodeanu și, nu în ultimul rând, Șerban Papacostea, care a cunoscut în anii ‘50 experiența construirii prin muncă forțată a Canalului Dunăre-Marea Neagră. În anii ‘80, Institutul devenise o adevărată școală, iar istoricii profesioniști din vechea gardă au construit punți de cunoaștere. Ileana Căzan l-a avut ca profesor de limbă germană pe Șerban Rădulescu-Zoner, la rândul său un fost deținut politic. De la Paul Cernovodeanu –  un proscris al anilor ’50 din cauza fratelui transfug, Dan Cernovodeanu -, a deprins gustul pentru studiul istoriei medievale, al călătorilor străini prin Țările Române și al heraldicii, iar cu Șerban Papacostea, omul școală prin excelență, s-a inițiat în tainele paleografiei latine și în implicarea pe care habsburgii au avut-o în afacerile sud-estului european în secolele XVI-XVIII.

Activitatea istoricilor cu „dosare sensibile” a fost în permanență supravegheată de Securitate, fiind posibil ca prezența Ilenei Căzan în anturajul acestora să fi ridicat semne de întrebare. O notă a Securității, din 6 aprilie 1988, recomanda verificarea Ilenei Căzan și furnizarea de informații care să-i probeze conduita morală și buna-credință: „În mod deosebit interesează și modul de implicare în îndeplinirea sarcinilor profesionale, aprecieri din partea conducerii institutului și colegilor de serviciu, dacă este cunoscută cu activitate publicistică de specialitate și prestigiul de care se bucură în rândul istoricilor români, dacă are sau întreține relații cu cetățeni străini, natura acestor relații, comportament moral, deplasări efectuate în străinătate în interes de serviciu și modul în care și-a rezolvat mandatul încredințat, alte date de interes operativ”. Câteva săptămâni mai târziu, la 25 aprilie, sosea și răspunsul la verificarea solicitată. Ileana Căzan, deși era socotită a fi o „persoană îngâmfată”, nu era semnalată cu un „comportament necorespunzător” sau cu relații în rândul cetățenilor străini.

Ileana Căzan a mers pe urmele lui Șerban Papacostea, nu doar prin modul în care și-a legat destinul profesional de cel al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, dar și prin tema sa predilectă de cercetare: documentele perioadei habsburgice. Ceea ce nota cel din urmă – și anume că „investigațiile și observațiile așternute pe hârtie de birocrația habsburgică fac posibil unul dintre actele istoriografice cele mai cuprinzătoare în domeniul trecutului românesc anterior epocii moderne” – este ceea ce a dovedit din plin nu doar autorul citatului însuși, ci și istoricul sărbătorit în paginile acestui volum.

O altă direcție de cercetare căreia Ileana Căzan i s-a consacrat a fost studiul heraldicii ca mod de reprezentare a realităților politice și culturale. Un domeniu mai mult decât exotic  și pentru care era nevoie de stagii de cercetare în afara granițelor țării. Cum în a doua jumătate a anilor ‘80 România era o țară din care nu prea se putea pleca, singura opțiune care nu ridica semne de întrebare era Uniunea Sovietică. Stagiile de documentare în bibliotecile de la Moscova și Sankt Petersburg, obținute în cadrul săptămânilor de schimb interacademice, i-au prilejuit accesul la o bibliografie occidentală imposibil de găsit la acea vreme în România. Asistăm la un adevărat paradox: pentru a consulta bibliografia occidentală, cercetătorii români trebuiau să călătorească la Moscova.

Căderea regimului comunist, în decembrie 1989, a deschis o nouă etapă în cariera profesională a Ilenei Căzan. După 1990, s-a înscris la doctorat la Facultatea de Istorie, Universitatea București, sub coordonarea profesorului Radu Manolescu, cu o teză referitoare la relațiile dintre habsburgi și otomani în secolul al XVI-lea. În 1994, a obținut o primă bursă doctorală ÖAD (la Ost- und Süd-Ost Europa Institut din Viena), care i-a permis accesul la o amplă bază documentară fructificată, apoi, în teza de doctorat. Stagiile de documentare din anii ’90, la Academia de Științe din Austria, Academia Maghiară sau Sud-Öst Europa Institut din München au furnizat Ilenei Căzan liniile directoare ale unor ample cercetări substanțiale referitoare la interesele habsburgilor în spațiul Europei de Sud-Est. În 1997, și-a susținut teza de doctorat, iar din 1998 a devenit unul dintre colaboratorii constanți ai Academiei de Științe din Austria (Comisia Istorică), în 2003, fiind numită secretar al Comisiei româno-austriece de istorie.

Așadar, tema de interes major a fost diplomația habsburgilor în secolele XV-XVIII în conexiune cu marele rival al acestora, Imperiul Otoman. Obiectivele urmărite aici au fost cel puțin două: pe de o parte, ele au pus în discuție alteritatea, Ileana Căzan fiind preocupată în mod constant să înțeleagă și să explice resorturile care au angrenat deseori decizii politice diverse prin prisma imaginii „celuilalt”, ca parte a imaginarului medieval (habsburgi, otomani, români, unguri). Pe de altă parte, un alt obiectiv major a fost cel de a releva noi informații și interpretări asupra istoriei spațiului românesc din perioada premodernă și modernă ca rezultat al contactelor și rivalităților dintre cele două mari puteri imperiale. Diplomația habsburgică a însemnat, de fapt, un concept-umbrelă prin care istoricul a abordat perspective istoriografice diverse, care au variat de la studii de sinteză despre fenomene ample precum războiul, pacea, propaganda și comerțul, la cele de detaliu, care au reconstituit istoria prin figuri reprezentative de lideri politici, diplomați, militari, cartografi etc.

Documentările realizate în bibliotecile austriece, germane și maghiare au stat la baza cărților publicate la începutul anilor 2000, dintre care amintim Habsburgi și otomani la linia Dunării. Tratate și negocieri de pace (1526-1576) sau Interese austriece la Dunărea de Jos (1526-1791). Strategie, comerț și cartografie. Lucrările sale analizează istoria spațiului românesc în secolele XVI-XVIII, ca zonă de contact între civilizația occidentală și Imperiul Otoman, cu accent pe lupta pentru hegemonia Europei Central-Răsăritene și de Sud-Est. Cunoașterea documentelor medievale, mai ales ale celor emise de cancelaria imperială habsburgică, i-au îndreptat interesul în mod firesc și către relatările călătorilor străini despre lumea românească, în epoca premodernă, văzută ca o lume exotică, la pragul trecerii dinspre tradiția balcanică-orientală spre modernitatea de tip occidental (1774-1829). Ileana Căzan a fost unul dintre editorii colecției Călători străini despre țările române în secolul al XIX-lea, fiind implicată și în editarea primelor două volume Supliment ale seriei vechi, ale aceleiași prestigioase colecții de documente.

Nu mai puțin important este în acest context domeniul heraldicii, căruia Ileana Căzan i-a consacrat o atenție aparte, prin ample studii, precum Imaginar și simbol în heraldica medievală (1996) sau Heraldica et Historia (2002). Contribuțiile sale la istoria heraldicii, precum și implicarea directă și activă în heraldica teritorială din România au dus, în 1997, la cooptarea sa ca secretar al Comisiei Naționale de Heraldică, Genealogie și Sigilografie a Academiei Române, din 2020 devenind președintele acestei prestigioase instituții. Totodată, este membru al Institutului de Genealogie și Heraldică  „Sever Zotta” (Iași) și al Societății de Heraldică și Genealogie „Paul Gore” (Chișinău). Ileana Căzan a publicat peste 100 de articole în reviste academice și universitare din țară și străinătate și este autor, coordonator sau coautor al unor numeroase monografii și volume de studii.

Dovadă a recunoașterii rezultatelor obținute de-a lungul carierei științifice sunt premiile și distincțiile cu care istoricul Ileana Căzan a fost onorată: Premiul „A.D. Xenopol” al Academiei Române pentru lucrarea Habsburgi și otomani la linia Dunării. Tratate și negocieri de pace (1526-1576) (2000); Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Cavaler, conferit de Președintele României (2004); Crucea „Meritul Heraldic”, conferit de Comisia Națională de Heraldică de pe lângă Președintele Republicii Moldova (2021); „Ambasador emerit al spiritualității românești”, distincție conferită de Fundația Eco-Europa (2022); „Diploma de Excelență” conferită de Primăria Muncipiului Iași (2023).

Istoricul Ileana Căzan a fost și un creator de instituții. Din această perspectivă, merită amintită contribuția majoră pe care a avut-o la înființarea Școlii Doctorale a Academiei Române (actualmente SCOSAAR), cu care încă mai colaborează. De asemenea, mai mult de un deceniu, Ileana Căzan a fost director-adjunct al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” și a avut meritul că a asigurat coeziune instituțională și a construit punți generaționale care au dat substanță și sens funcționării acestuia. Și, cum puține lucruri sunt întâmplătoare în viață, diplomația nu a fost doar un concept care a definit interesele de cercetare ale istoricului, ci a oglindit și o trăsătură fundamentală a personalității Ilenei Căzan: toți cei care au cunoscut-o vreodată în împrejurări mai mult sau mai puțin obișnuite au putut constata cum personifică în mod real calități precum cele de mediere, persuasiune și eleganță, cu scopul de a găsi soluții la probleme care celorlalți li se păreau a fi complicate.

Sub acest semn al altruismului s-au împletit trei direcții: a cercetării istorice, pedagogiei și managementului instituțional. Avem convingerea că toți cei care ne-am reunit contribuțiile în paginile acestui volum (dar și cei care ar fi vrut dar, din diferite motive, nu au reușit să ni se alăture) ne-am legat măcar prin unul din aceste fire de sărbătorita de azi.

Mioara ANTON, Georgiana ȚĂRANU

O istorie a statelor si a popoarelor din Europa Centrala si de Est, precum si informatii de cultura generala despre acestea. Cand legendarul Romulus si-a ucis fratele, pe Remus, si a intemeiat Roma in anul 753 i.Hr., orasul Plovdiv avea deja mii de ani vechime. Iata cum metropole precum Londra, Paris, Berlin ori Amsterdam sunt tinere in comparatie cu acest oras din Bulgaria! Scriitorul irlandez Bram Stoker a conturat personajul Dracula pornind de la imaginea domnitorului Vlad Tepes. Acestea si numeroase alte informatii interesante se regasesc in Europa de Est, volum care prezinta curiozitati, obiceiuri si istorii ale romanilor, sarbilor, polonezilor, cehilor, rusilor si ale celorlalte popoare care impart acelasi efervescent si imprevizibil spatiu geografic.