Istorie universală

La numai treizeci și șase de ani, prințesa de origine germană Sophie von Anhalt-Zerbst, născută în 1729, a ajuns pe tronul Rusiei sub numele de Ecaterina a II-a. Îndrăgostită de cultura franceză, dar învățând rusa ca să-și înțeleagă mai bine poporul, liberală în prieteniile sale – Voltaire, Diderot, d’Alembert –, dar autocrată în guvernarea sa, pudibondă în vorbe, dar cu temperament nesățios, muncind cu râvnă și iubind copiii, natura, animalele… iată o descriere pe scurt a celei care a fost Ecaterina cea Mare.

O relatare de forță despre unul dintre cele mai tulburătoare episoade din Al Doilea Război Mondial – lupta pentru Stalingrad, locul unde soarta războiului a început să se schimbe. În inima orașului devastat, o clădire aparent obișnuită devine simbolul unei rezistențe extraordinare. Cunoscută drept „Casa lui Pavlov” și purtând indicativul „Farul”, această fortăreață improvizată a fost apărată de un mic grup de soldați sovietici, care au rezistat săptămâni la rând atacurilor neîncetate ale Armatei a 6-a germane.

Al patrulea și ultimul volum al adaptării grafice minunat ilustrate a bestsellerului lui Yuval Noah Harari, devenit o carte-fenomen la nivel mondial și ajuns pe primul loc în topul Sunday Times, urmărește Revoluția Științifică și Revoluția Industrială, pe măsură ce progresele rapide transformă societatea, remodelează capitalismul și ne propulsează spre o epocă tehnologică și zorii epocii IA.

Ediție revăzută, cu o postfață de Peter Heather

„O lucrare de o originalitate remarcabilă și cu o influență durabilă… Majoritatea studiilor ulterioare despre huni reprezintă, într-un fel sau altul, un răspuns la ea.“ — Central Asiatic Journal

„Praful și sângele acoperă un peisaj de sfârșit de lume.

Printre războinicii uciși sau agonizând – unii au craniile deformate, alungite, deci sunt de neam –, se zărește o mare căpetenie a hunilor, poate chiar Attila. Este un aristocrat al războiului, rezultatul unei simbioze culturale de opt decenii. Regele hunilor aparține primei generații născute în Europa. Elita imperiului său este alcătuită din asiatici, dar și din germanici; cu toții au crescut la marginea civilizației romane.

Echipamentul războinicului din ilustrația copertei reflectă această sinteză. El poartă o armură romană de solzi din bronz aurit – lorica squamata – și un coif roman luxos de tip Berkasovo, nestemate ale tehnicii imperiale târzii, ajunse la huni ca pradă sau daruri diplomatice. Calul mic de stepă, șaua împodobită cu foiță de aur, harnașamentul bogat și arcul compozit, făcut din corn de antilopă, lemn și tendoane fierte, sunt elemente identitare aduse din vasta întindere eurasiatică. Arheologia ne confirmă că acești seniori războinici iubeau luxul; aurul și granatele de atelier roman, găsite de la huni și gepizi până în Britania anglo-saxonă, sunt o modă opulentă foarte răspândită la elitele barbare ale epocii migrațiilor.

Astfel de morminte și tezaure bogate s-au descoperit și pe teritoriul României, un spațiu administrat atunci prin interpuși germanici. Stăpânirea hunilor a lăsat urme adânci prin elitele ostrogote și mai apoi gepide rămase aici. Mormintele de la Concești, Gherăseni sau cel recent descoperit lângă Mizil (spectaculosul mormânt al „prințului hun“), ca și faimoasele tezaure de la Pietroasele sau Șimleul Silvaniei, sunt mărturii ale acestor mici regate care reflectau strălucirea curții lui Attila.“ — RADU OLTEAN

Istoria Romei, cea la care ne gândim cu toții, este populată de împărați, generali, senatori, filozofi sau poeți. Sub 1% din zecile de milioane. Privită astfel, ea se reduce la o scenă de teatru pe care se mișcă doar câțiva actori, într-un decor studiat și bine izolat de lumea reală. Robert Knapp, istoric și clasicist de prestigiu, recuperează magistral tocmai realitatea acestei lumi: viața oamenilor de rând, a celor pe care cronicile nu i-au împietrit în câteva fraze bine șlefuite.

Această carte ne poartă dincolo de marmura palatelor, în furnicarul străzilor, în mijlocul tavernelor, prin termele, prin bordelurile insalubre și prin arenele însângerate ale imperiului. Prin arheologia textelor și a obiectelor – de la paginile Noului Testament la graffiti, incantații și blesteme scrise pe foițe de plumb, vrăji și proverbe, cărți de tălmăcire a viselor, fabule, inscripții, epitafuri și artefacte insolite –, istoricul reconstituie o lume vie, foarte complicată și atât de străină de lumea noastră. Supraviețuirea cotidiană este marcată de teama de boală, de brutalitatea sclaviei, de încercările disperate ale omului de a-și controla destinul într-o lume profund ierarhizată. Cei care-și duc viața în acest univers straniu sunt însă la fel ca noi: suferă, se bucură, speră, iubesc, urăsc în tipare care ne sunt familiare.

Romanii neștiuți nu este doar o analiză academică riguroasă, ci și o adevărată revelație istorică, o călătorie exemplară și tulburătoare în lumea strămoșilor de acum două milenii. O lectură esențială dacă vrem să descoperim chipul uman, necosmetizat, al celei mai mari puteri antice.

„O expunere introductivă elegantă și revelatoare despre universul mental și viața cotidiană a celor care rămân, în mare măsură, invizibili în sursele literare ale elitei.“ — Bryn Mawr, classical review

ROBERT KNAPP (1946–2023), istoric și clasicist de prestigiu, a predat timp de peste treizeci de ani istorie antică la Universitatea California, Berkeley. A publicat studii despre istoria Greciei antice și a Imperiului Roman, printre care: Aspects of the Roman Experience in Iberia, 206–100 B.C. (1980), Finis Rei Publicae. Eyewitnesses to the End of the Roman Republic (1999), Roman Córdoba (2011), The Dawn of Christianity. People and Gods in a Time of Magic and Miracles (2017; tr. Zorii creștinismului. Oamenii și zeii în vremea magiei și miracolelor, Humanitas, 2024).

La mai bine de un secol de când a apărut, fantoma comunismului încă mai bântuie lumea, semănând pretutindeni haos, nenorociri și moarte. Această carte expune zece dintre laturile sale întunecate și mai puțin cunoscute: cel mai mare jaf la care s-a dedat Stalin (510 tone de aur furate de la Banca Spaniei); scrierile mincinoase despre URSS care i-au păcălit pe cititorii și istoricii occidentali; epopeea generalului Vlasov, erou și trădător prins între două dictaturi; călătoriile suprarealiste ale cadavrului lui Hitler prin măruntaiele sistemului sovietic între 1945 și 1970; lupta pe viață și pe moarte dintre cei doi mareșali roșii, Tito și Stalin; luna în care lumea a fost în pragul distrugerii, în criza rachetelor din Cuba; testamentul exploziv al lui Nikita Hrușciov; negaționismul roșu declanșat odată cu publicarea Cărții negre a comunismului; o foarte necesară deconstrucție a mitului lui Che Guevara, mit care-i fascinează pe tinerii – și nu numai – din toate spectrele ideologice până în zilele noastre; și, în sfârșit, detalii despre venirea la putere a lui Vladimir Putin, cea mai recentă mutație a unei ideologii care ar fi trebuit să-și aibă propriul proces de la Nürnberg.

„Cartea ia în discuție câteva aspecte ale comunismului care au fost fie neglijate, fie considerate „incomode“, fiind evitate de istorici. Autorul se bazează pe o documentație amplă și își exprimă opinia despre comunism cu franchețe – și cu mirarea că o ideologie atât de toxică a putut atrage atâția adepți fanatici. Marele merit al cărții e că ne înfățișează personajele în toată abjecția lor.“ — ALEXANDRU CĂLINESCU

„Istoricul François Kersaudy ne readuce în memorie minciunile unei ideologii care a marcat puternic secolul XX și care continuă să-i inspire pe mulți.“ — Le Figaro

O lume globalizată, o prăbușire sistemică

Acum mai bine de trei milenii, Epoca Bronzului în Mediterana orientală și Orientul Apropiat însemna o rețea de civilizații sofisticate, într-o efervescență fără precedent: egiptenii și hitiții, micenienii și minoicii, babilonienii și asirienii. Pentru prima dată în istorie, aceste cetăți, state și popoare nu erau izolate, ci profund interconectate prin diplomație și alianțe, schimburi comerciale și transferuri culturale. E lumea a cărei amintire stă la temelia propriei noastre civilizații.

Apoi, dintr-odată, totul se prăbușește. O apocalipsă din care civilizația nu va renaște, în forme noi, decât după mai multe secole.

Cum a fost posibil ca o întreagă ordine mondială, clădită de secole, să dispară într-un interval atât de scurt? A fost căderea Troiei un eveniment izolat, sau un simptom al unei maladii mai profunde? Cine au fost misterioasele „Popoare ale Mării“ care apar în textele egiptene ți în paginile Bibliei?

Eric H. Cline analizează ipotezele care au încercat, pe rând, să explice cataclismul: schimbările climatice și seceta prelungită, cutremurele devastatoare, marile prefaceri sociale, războaiele nimicitoare. Teza sa, care a redefinit istoriografia în ultimii ani, este că nici unul dintre aceste elemente, luat separat, nu ar fi putut aduce sfârșitul acestei lumi. Colapsul a fost rezultatul unei „furtuni perfecte“ pentru un sistem care devenise prea complex.

Devenită deja o lucrare de referință în studiul Antichității, 1177 î.Cr. este o reflecție asupra vulnerabilității oricărui sistem hiper-conectat. Într-o epocă în care echilibrele noastre par la fel de solide ca acum 3.000 de ani, cartea lui Cline ne invită să înțelegem mecanismele colapsului și lecțiile pe care o lume dispărută ni le oferă nouă, celor din prezent.

O istorie cuprinzătoare și captivantă a Războiului din Vietnam, scrisă de unul dintre cei mai apreciați istorici militari. Vietnamul a devenit cel mai controversat conflict modern al lumii occidentale, precipitând o umilință pe câmpul de luptă pentru Franța, în 1954, apoi una de proporții și mai mari pentru Statele Unite, în 1975.

O relatare fascinantă a lumii sociale și politice a împăraților romani semnată de „cel mai faimos clasicist al lumii“ (The Guardian)

Cum era, cu adevărat, să guvernezi și să fii guvernat în lumea romană antică? Dacă în bestsellerul internațional SPQR, Mary Beard aducea la viață istoria milenară a Romei antice, în lucrarea de față ea își îndreaptă atenția asupra vieților împăraților care au condus Imperiul Roman, de la Iulius Cezar până la Alexandru Sever. Departe de a fi o simplă relatare cronologică a conducătorilor romani (nebunul Caligula, sadicul Nero sau filosoful Marc Aureliu), volumul pune întrebări mai complexe, de o relevanță deosebită și pentru publicul contemporan: Ce putere aveau, de fapt, împărații? Cum era viața lor cotidiană? Era palatul roman chiar atât de pătat de sângele asasinatelor
politice?

„Extraordinară… o tapiserie încântător de variată și detaliată  ce acoperă aproape trei secole.“ – The Telegraph

Una dintre cele mai bune cărți ale anului 2023  – The New Yorker, The Economist, Smithsonian

Cartea de non-ficțiune a anului – Blackwell

Finalistă la concursul pentru cea mai bună carte a anului 2023 – Waterstones

MARY BEARD este probabil cea mai apreciată și originală clasicistă a momentului actual. Cu o carieră academică remarcabilă la Cambridge, un palmares de lucrări valoroase, devenite bestsellere internaționale și traduse în peste 35 de limbi, și o prezență mediatică carismatică în documentare de televiziune și presa culturală, ea a reușit performanța de a arunca o privire proaspătă, demistificatoare asupra trecutului și a reinterpreta pentru azi lumea și civilizația romane.

MARY BEARD este profesoară emerită de  studii clasice la Universitatea Cambridge şi editoare la Times Literary Supplement. Bine-cunoscută şi apreciată la nivel mondial în lumea universitară, este membră a Academiei Britanice şi a Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe. Printre numeroasele sale lucrări se mai numără SPQR: O istorie a Romei antice, Pompeii: Viața unui oraș roman și Cei doisprezece Cezari: Imagini ale puterii din Antichitate până în Epoca Modernă (apărute și în limba română la Editura Trei).  Este o prezență frecventă în media și autoarea și prezentatoarea unor documentare BBC   de succes, precum și co-prezentatoare, împreună cu Charlotte Higgins, a podcastului Instant Classics.

„Talentul ei de a transforma cercetarea serioasă în termeni accesibili, de a aduce o  privire critică asupra studiului clasicilor fără a fi moralizatoare s-a tradus bine în televiziune  și într-o serie de cărți apreciate atât de specialiști, cât și de publicul larg. Beard revine la subiecte pe care le-a tratat de-a lungul carierei sale (portretistica imperială,  triumfurile romane, deificarea). Fiecare dintre teme oferă o modalitate vie de a reexamina ceea ce știm și ceea ce nu  știm despre viața de la vârful puterii. Beard punctează proza sa erudită, dar ușor de parcurs, cu expresii surprinzătoare și comentarii captivante. Împăratul Romei este un portret de grup magistral, o invitație de a gândi sceptic, dar nu cu desconsiderare, despre o civilizație ce ne este familiară.“  – Wall Street Journal

În anii 1920, membrii Națiunii Osage, din Oklahoma, au devenit, practic peste noapte, neînchipuit de bogaţi. Petrolul descoperit pe teritoriul lor i-a transformat în milionari care locuiau în case de lux, aveau maşini cu şofer şi îşi puteau trimite copiii la studii în Europa.

Crezi că ai o zi proastă? Crede-ne, poate fi și mai rău.

National Geographic și autorul Michael Farquhar ne dezvăluie câte un exemplu de ghinion, nenorocire epică și haos pur pentru fiecare zi a anului. De la sfârșitul sângeros al lui Caligula până la nefericitul incident al hotelierului Steve Wynn cu un Picasso neprețuit, aceste 365 de povești vesele și sumbre includ averi pierdute (cum ar fi potențialul investitor Apple care s-a retras în 1977 și a ratat un câștig neașteptat de 30 de miliarde de dolari), povești de dragoste eșuate (cum ar fi cea a șahului din secolul al XVI-lea care a experimentat cu o formă timpurie de Viagra cu rezultate care i-au afectat iremediabil imperiul) și momente cu adevărat bizare (precum Marea Inundație de Melasă din 1919).

„Faptele comise de această paradă de ticăloși perfizi, lași răutăcioși, mincinoși incompetenți și doar câțiva oameni ghinioniști care au alunecat pe coji de banană fac lectura să fie extrem de plăcută – și dezvăluie cu siguranță un tipar care va continua.“  - Kirkus Reviews

„Un catalog de anecdote istorice ale căror personaje au trăit zile cu adevărat foarte proaste.“ - Library Journal

MICHAEL FARQUHAR, fost editorialist și redactor la The Washington Post, este autorul a numeroase cărți de succes, printre care se numără Behind the Palace Doors și Secret Lives of the Tsars, volume apreciate de critici, precum și populara serie Penguin „Treasury”: A Treasury of Royal Scandals, A Treasury of Great American Scandals, A Treasury of Deception și A Treasury of Foolishly Forgotten Americans. Locuiește în Washington, DC.

Istanbul, 1538. Cel mai mare dintre sultanii otomani se află la apogeul puterii mondiale, în timp ce familia și viitorul său sunt la mila propriilor legi dinastice: oricare dintre cei cinci fii ai săi îi va succeda va trebui, în cele din urmă, să-i ucidă pe ceilalți. În aceste condiții, de ce să nu furi startul?

În următorii 15 ani, în timp ce Suleyman Magnificul și teribilul său căpitan pirat Barbarossa înfruntă dușmanii imperiali din două emisfere, blestemul otomanilor, care se împlinește de la sine, capătă un avânt de neoprit.

De la rugurile în flăcări din Paris la munții biciuiți de ploaie din Transilvania, de la Buda la Basra, din Crimeea la coasta Indiei, Tronul de aur este o reconstituire intens captivantă, dar în întregime istorică, a vieții și a lumii celui mai temut și mai puternic om al secolului al XVI-lea, dezvăluind prețul succesiunii și costul teribil al succesului.

„Ritmul, limbajul și narațiunea sunt pur și simplu magnifice.“ - Victoria Hislop

„Divertisment palpitant creat pe baza unei istorii cercetate meticulos.“- Robert Peston

„Fascinant, superb, imposibil de lăsat din mână.“ - Simon Sebag Montefiore

„Minunat și extrem de plăcut.“ - Margaret MacMillan

„O lucrare de istorie narativă meticulos documentată... palpitantă... La fel ca Mantel, de Bellaigue își prezintă povestea într-un amestec de limbaj colocvial contemporan și descrieri splendide... Rămânând fidel documentelor scrise, el folosește talentul de romancier pentru a da viață arhivelor într-un mod palpitant.“ - Guardian

CHRISTOPHER DE BELLAIGUE este autorul premiat al cărții The Lion House: The Rise of Suleyman the Magnificent, care a fost aleasă cartea anului de către The Times, Sunday Times, Spectator și New Yorker, printre altele, precum și al altor cinci cărți, inclusiv al The Islamic Enlightenment, care a fost nominalizată la Premiul Baillie Gifford pentru nonficțiune și la Premiul Orwell pentru scrieri politice în 2017. În calitate de reporter, a acoperit subiecte legate de război, politică, societate și mediu pe cinci continente pentru Economist, New York Review of Books, Guardian și BBC. Este fondatorul Festivalului de Carte Lake District din Cartmel, Cumbria, membru onorific al Universității St Andrews, iar în 2026 va deveni profesor invitat la All Souls College, Oxford.

În această nouă carte, Armand Goșu urmărește desfășurarea războiului din Ucraina și negocierile de pace în contextul geopolitic inaugurat de al doilea mandat al lui Donald Trump, care a subminat dramatic – și poate iremediabil – unitatea lumii occidentale. Astfel, sunt analizate originile imperiale ale planurilor Rusiei în Orientul Mijlociu; de ce și-a abandonat Putin singurul aliat real, dictatorul de la Damasc, și a renunțat la poziția strategică din Venezuela; cum schimbă utilizarea pe scară tot mai largă a dronelor modul de desfășurare al luptelor și, adeseori, deznodământul lor; evoluțiile recente ale negocierilor pentru încheierea războiului. Autorul îmbină rigoarea istoricului cu analiza politică lucidă pentru a ne ghida prin acest labirint de interese politice și acțiuni contradictorii, oferindu-ne cheia spre înțelegerea principalelor evenimente internaționale din ultimii doi ani.

Moştenirea Kremlinului se citeşte ca un superb roman de spionaj. E populat de rezidenţi, ofiţeri ilegali şi agenţi care se întâlnesc în case conspirative, transmit mesaje codificate şi toarnă otrăvuri în băuturile inamicilor.Din nefericire, personajele care pun la cale operaţii de influenţă şi manipulare, furturi de tehnologii occidentale, extorcări de fonduri, asasinate politice şi lovituri de stat sunt Lenin, Stalin, Brejnev, Gorbaciov, Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu, fapt care ne obligă să acceptăm că, de aproape o sută de ani, suferinţele produse de comunism fac parte dintr-o realitate dureroasă şi greu de schimbat. Din nou din nefericire, sarcina executării acestor operaţii abominabile a fost încredinţată serviciilor de informaţii externe, care, pe nevăzute, au acaparat diplomaţia, instituţiile statului şi întreprinderile economice.Fie că s-au numit INO, INU, PGU, în Uniunea Sovietică, sau DIE, în România comunistă, chiar aceste servicii au contribuit la înlăturarea dictatorilor compromişi, dar cu intenţia criminală de a-şi păstra, într-un simulacru de democraţie, privilegii pe care, fără a citi această carte, nu le-am cunoaşte niciodată.Fără dezvăluirile generalului Ion Mihai Pacepa, n-am putea înţelege niciodată de ce frământările politice şi sociale din anii 1990 fac parte din înspăimântătoarea moştenire a Kremlinului.

„Sistemul de guvernare comunist nu a fost altceva decât o hoţie motivată ideologic. Am ajuns la această concluzie treptat, cu ajutorul experienţei acumulate în cei douăzeci şi trei de ani în care am fost părtaş la ceea ce astăzi consider a fi fost cea mai mare escrocherie comisă vreodată: furtul de tehnologie occidentală, practicat de fostul bloc sovietic. Pană la urmă crima este nerentabilă,chiar când e comisă de o superputere. Prăbuşirea comunismului în Europa de Est şi dezintegrarea intregii economii sovietice vorbesc de la sine.“

„În viaţă se întâmplă adesea să pleci după lână şi să te întorci tuns, spune un proverb românesc. Nici Gorbaciov şi nici serviciile sale de informaţii nu au putut prezice că eforturile lor de a menţine Europa de Est în ţarcul glasnostului şi al perestroikăi vor sfârşi prin a săpa groapa comunismului.“ (Ion Mihai PACEPA)

În anii ’80 ai secolului al XIX-lea, în timp ce puterile europene își împărțeau Africa, regele Leopold al II-lea al Belgiei a acaparat vastul și puțin exploratul teritoriu din jurul fluviului Congo. Prin intermediul oamenilor săi de încredere, suveranul belgian a jefuit ținutul de resurse esențiale – în special cauciuc, dar și aur și fildeș, printre altele –, a tratat locuitorii indigeni cu brutalitate inimaginabilă și, în cele din urmă, a redus populația cu 10 milioane – cultivându-și, simultan, cu viclenie reputația de mare susținător al cauzelor umanitare. În timp, eforturile eroice de a expune aceste crime au dus la prima mare mișcare pentru drepturile omului din secolul al XX-lea, la care au participat inclusiv personalități precum Mark Twain și arhiepiscopul de Canterbury.

O incursiune documentată, tensionată și revelatoare în culisele „legendelor” care au modelat Războiul Rece și nu numai.

Să pătrundem în universul complex al spionajului alături de Serghei Jirnov, martor privilegiat al istoriei secrete! Din perspectiva sa de fost ofițer KGB, el dezvăluie mecanismele ascunse ale unor operațiuni clandestine efectuate de ofițerii celor mai importante agenții din lume: CIA, MI6, Mossad și, bineînțeles, KGB. Volumul surprinde jocuri de putere, adevăruri nespuse, rivalități globale și momente-cheie care au modelat echilibrul de forțe pe scena internațională într-o lume în care nimic nu este zugrăvit doar în alb sau negru.

O lectură esențială pentru toți cei interesați de geopolitică, thrillere cu spioni, istorie contemporană și dinamica puterii – o invitație de a privi dincolo de versiunea oficială a evenimentelor și de a înțelege ce se ascunde în spatele „legendelor”.

Serghei Jirnov a intrat în 1984 în KGB și a devenit ofițer superior în cadrul celebrei direcții a „Clandestinilor”. A fost trimis sub acoperire într-o misiune în Franța, unde a frecventat École Nationale d’Administration. După ani de servicii loiale, a căzut în dizgrația autorităților și a fost acuzat că a divulgat secrete de stat. În 2001, fostul ofițer KGB a primit azil în Franța. Printre cărțile sale se numără: Pourchassé par le KGB (2019), L’Engrenage (2022), L’Escalade (2023) și Les pires amis (2024).

Pe Balduin IV, regele Ierusalimului, îl știm cu toții din capodopera lui Ridley Scott, magnifica reconstituire cinematografică a Orientului latin din vremea cruciadelor. Slăbit în trup de boala nemiloasă, regele adolescent intră în istorie ca erou pe câmpul de bătaie. Însuflețit de credința în misiunea sa divină, în mână cu Sfânta Cruce și în fruntea a câteva sute de cavaleri și a câteva mii de pedestrași, cu o lovitură tactică de geniu Balduin spulberă marea armată a lui Saladin pornită să cucerească Orașul Sfânt. Devine astfel el însuși un miracol, reprezentantul pe pământ al lui Cristos.

Într-una dintre cele mai limpezi și convingătoare introduceri în lumea complexă a Orientului Apropiat medieval, Bernard Hamilton reușește să mențină un echilibru între analiza istorică și narațiunea vie, transformând documentele, cronicile și mărturiile vremii într-o poveste captivantă. Scriind istoria acestui rege căruia boala infamantă și slăbiciunea fizică nu îi slăbesc luciditatea politică, curajul personal sau capacitatea de a conduce într-un context foarte incert, el demontează clișeele romantice și simplificările grosiere, oferindu-ne o imagine nuanțată a relațiilor dintre creștini și musulmani, a jocurilor de putere, a alianțelor fragile și a deciziilor dramatice luate sub presiunea timpului.

Această istorie a regatului cruciat al Ierusalimului este o lectură esențială pentru toți cei pasionați de Evul Mediu – sau pur și simplu de poveștile adevărate din trecut, adesea mai surprinzătoare decât orice ficțiune.

 

O ISTORIE ALTERNATIVĂ A LUMII CARE DEZVĂLUIE UNELE DINTRE CELE MAI MARI MINCIUNI SPUSE VREODATĂ ȘI CUM AU FOST ELE FOLOSITE ÎN TIMP.

Lincoln nu credea că toți oamenii sunt egali. Aztecii nu au fost măcelăriți de conchistadori, iar Churchill nu a fost omul pe care istoria ni-l prezintă.

Câte informații pe care le credem adevărate sunt, de fapt, ficțiuni? De la mituri despre cel de-al Doilea Război Mondial la aventurile lui Columb și de la legendele așa-zișilor „oameni mari“ ai istoriei la originile condimentului curry – istoria falsă este peste tot și este folosită constant pentru a ne influența lumea în care trăim.

În această carte fascinantă, Otto English deconstruiește zece mari minciuni ale istoriei și ne arată cum prezentul continuă să fie manipulat de poveștile inventate ale trecutului. Dezvăluind minciunile promovate de politicieni, poveștile încurajate de populiști și de media, poveștile de care ne lovim pe Facebook sau pe care le-am auzit în copilărie, English scoate la lumină lucruri pe care nu le învățăm la școală, dar și motivul pentru care acestea nu sunt predate.

„O carte spectaculoasă și importantă!“ Mark Dolan

Cele zece minciuni ale istoriei:

• Winston Churchill a fost cel mai mare prim‑ministru britanic.

• Anticii credeau că Pământul este plat.

• Marea Britanie ar fi putut pierde războiul.

• Familia regală este germană.

• Curry vine din India.

• Aztecii au fost măcelăriți de conchistadori.

• Abraham Lincoln credea că „toți oamenii sunt creați egali“.

• Hitler a fost un artist ratat.

• Dacă Napoleon ar fi câștigat, am fi vorbit cu toții franceza.

• Genghis Han a fost un barbar nemilos.

The book connects Michelangelo’s education within an environment marked by Byzantine artistic presence with his work. There are no publications that underscore the exposure of the Florentine artist to the culture of Byzantium, and this volume fills that gap.

Prof. Elena Ene Drăghici-Vasilescu teaches and researches in the fields of the History of Ideas (Philosophy, Art History) with particular focus on Late Antiquity and Medieval Studies. She does it for the University of Oxford and independently. Most recently her work has treated aspects of Mediterranean culture.

She is Fellow of the Royal Historical Society in Great Britain.

Dr. Vasilescu has published numerous books and articles with Oxford University Press, Palgrave, Routledge, Peeters, and Vasilescu Academic Oxford (her own publishing house). She is often invited to give lectures at national and international events.

Among her latest books are Bucuria verii cu fluturi- A summer with butterflies (2025), Byzantine and Medieval Cappadocia (2024), Creation and Time. Byzantine and Modern (2021), Michelangelo, the Byzantines, and Plato (first edition, 2021); Glimpses into Byzantium. Its Philosophy and Arts (an anthology of peer-reviewed articles published by the author from 2019 to 2021). Dr. Vasilescu has also published chapters in collective volumes by Ashgate, Routledge, etc. The author also writes poetry. She published poems in Luceafărul (using the name Guliman), in Mezomorf and the volume E Dreptul Meu.

Republica polonă configurată in 1918 – 1922 a reprezentat, așadar, un hibrid intre două curente de gandire și practică politică. Aliații (Franța și Marea Britanie) au sprijinit poziția lui Dmowski; aceiași Aliați l-au incurajat, insă, și pe Piłsudski, in 1919 – 1920, in proiectul politic – militar de incorporare a Ucrainei, Bielorusiei și Lituaniei. “Cud nad Wisła” (“Miracolul de pe Vistula”), victoria obținută la 16 – 17 august 1920 de trupele polone impotriva Armatei Roșii care asedia Varșovia, a decis balanța in favoarea Mareșalului. Invitați, pur și simplu, să aleagă intre Dumnezeu și Satana (bolșevicii) , polonii au decis. Acest “miracol” a dat, fără indoială, expresia noii identități polone in secolul XX. Șeful statului, Mareșalul Piłsudski, a acceptat intrarea Poloniei in ritmul obișnuit al societăților constituționale – parlamentare: in decembrie 1922, la Varșovia se investea primul președinte al Republicii. Piłsudski a decis, simbolic, retragerea sa din viața politică și din capitală: s-a mutat la Sulejwek, pe malul Vistulei, intr-o modestă vilă din lemn. Unul din prietenii statornici, care nu l-a abandonat acum, a fost N. Iorga, singurul om politic străin care nu s-a sfiit să incalce interdicția impusă de guvernele polone după 1923 in ceea ce privește vizitele la Sulejwek.

În această fascinantă istorie a culorii verde din timpurile preistorice până în prezent, Michel Pastoureau urmărește ce rol a jucat această culoare în artă, vestimentație, literatură, religie, știință și viața de zi cu zi. El arată cum s-a schimbat percepția și semnificația culorii de-a lungul mileniilor și de ce avem în prezent anumite superstiții legate de culori.

Simbol al vieții, norocului și speranței, dar și al dezordinii lăcomiei, otrăvii și diavolului, verdele a fost asociat în trecut cu tot ceea ce este schimbător și trecător, de la copilărie până la dragoste și bani. Abia de curând a devenit definitiv simbolul naturii și al prospețimii.

Cartea Verde expune drumul sinuos și cu multe răsturnări de situație al acestei culori, precum și soarta ei dramatică până să ajungă, în ziua de azi, să nu mai fie ignorată sau respinsă. Verdele este astăzi o prezență liniștitoare, simbol al vindecării și al grijii față de planetă.

„Verdele nu este doar culoarea vegetației, ci și culoarea destinului. Instabil din punct de vedere chimic, atât în pictură, cât și în tehnica vopsirii, verdele a fost de-a lungul secolelor asociat cu tot ce este schimbător, versatil, efemer: copilăria, dragostea, speranța, norocul, jocul, hazardul, banii. Abia în romantism el a devenit culoarea naturii, apoi a libertății, sănătății, igienei, sportului și ecologiei. Povestea lui în Occident este legată de inversarea valorilor. După ce a fost multă vreme discret, neiubit sau respins, verdelui i se încredințează astăzi misiunea imposibilă de a salva planeta.“ - Michel Pastoureau

Explorează istoria provocatoare a unei culori ambigue!

Deși rar prezentă în natură (plante, minerale și chiar animale), culoarea roz a fost fabricată și folosită de oameni relativ târziu, atât în pictură, cât și în vopsitorie. Rozul devine mai frecvent în îmbrăcăminte la sfârșitul Evului Mediu, datorită utilizării unor coloranți importați din India și apoi din Lumea Nouă. Popularitatea lui atinge apogeul spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, când a devenit atât romantic, cât și feminin, simbol al tandreții, plăcerii și fericirii. Cam în aceeași perioadă, horticultorii reușesc să creeze trandafiri roz – un succes atât de mare, încât floarea a dat în cele din urmă numele acestei culori, care până atunci nu avea nume și era considerată mai degrabă ca ținând de galben decât de roșu.

Astăzi, rozul este mai puțin prezent în viața de zi cu zi decât era în epoca romantică. Mai mult, este extrem de ambivalent: unii dintre contemporanii noștri îl consideră prea strident sau de prost gust, mai ales atunci când este folosit singur, în timp ce alții îl admiră și îl consideră o culoare emblematică a modernității (pop art, pink culture).

Cartea Roz, semnată de prestigiosul istoric și profesor Michel Pastoureau, este a șaptea dintr-o serie dedicată istoriei sociale și culturale a culorilor și reia această lungă și turbulentă saga a rozului în Europa, din Grecia antică până în prezent, bazându-se pe numeroase documente și o bogată colecție de imagini.

„Istoria rozului este una incertă, zbuciumată, dificil de reconsti­tuit, atât de mult timp această culoare pare insesizabilă, fragilă, efemeră, rebelă la ana­liză și la sinteză.

 Probabil de aceea există atât de puține studii despre ea, cel puțin din punct de vedere istoric. Majoritatea lucrărilor dis­ponibile se referă doar la ultimele decenii. Ele sunt adesea dezamăgitoare, concen­trându-se în principal pe aspecte legate de gen: rozul feminin, albastrul masculin. Este regretabil că această problemă a distincției de gen se referă doar la o perioadă scurtă, cu atât mai mult cu cât ea reprezintă doar un aspect al bogatei simbolistici a rozului.“ - Michel Pastoureau

Istoric și specialist în culori, imagini, embleme și bestiare, Michel Pastoureau este director de studii emerit la École Pratique des Hautes Études, unde a condus catedra de istoria simbolismului occidental timp de 37 de ani.

 A publicat numeroase lucrări, multe traduse în aproximativ 30 de limbi. În afară de faimoasele istorii ale culorilor, traduse în limba română la Editura For You, este și autorul următoarelor lucrări: L’Ours. Histoire d’un roi déchu (2007), L’Art héraldique au Moyen Âge (2009), Bestiaires du Moyen Âge (2011), Les Couleurs expliquées en images (cu Dominique Simonet, 2015), Le Grand Armorial équestre de la Toison d’or (cu Jean-Charles de Castelbajac, Seuil/BnF, 2017), Rayures, une histoire culturelle (2021). În seria sa dedicată istoriei culturale a animalelor a publicat Le Loup (2018), Le Taureau (2020), Le Corbeau (2021) și La Baleine (2023).

Cartea aceasta este o reflecţie asupra lungului pelerinaj istoric al Ortodoxiei, este o încercare de a discerne în trecutul nostru ce este esenţial şi etern, şi ce este secundar, care rămâne în trecut.

Dintotdeauna am fost uimit de lipsa dinlăuntrul ­Bisericii Ortodoxe a unei reflecţii istorice care să vizeze întreaga Biserică, Biserica în plenitudinea ei. Memoria noastră istorică pare să fie fragmentată în memorii ­locale şi naţionale, ca şi cum – vai! – viaţa noastră ar fi Biserica însăşi.

Însă fără recuperarea memoriei comune, fără o înţelegere comună a trecutului nostru comun, nu vom recupera acea universalitate a vieţii şi a experienţei ortodoxe, pe care le mărturisim şi proclamăm ca fiind esenţa însăși a Tradiţiei noastre. (...)

Prezentul depinde întotdeauna de nivelul la care am „receptat” trecutul; sper ca această carte să fie un oarecare ajutor în acest proces esenţial.

Alexander Schmemann

Importanţa cruciadelor nu poate fi negată. Prin ele, două civilizaţii și culturi diferite, occidentală și orientală, s-au întâlnit sub o formă violentă, însă acest lucru nu le-a împiedicat să se influenţeze involuntar.

Cruciada ne dezvăluie întregul mecanism de gândire al europeanului, spiritul omului medieval, universul său intim. Nu putem vorbi despre o simplă expansiune a feudalilor apuseni în Mediterana, ci de impactul complex al întâlnirii dintre socie­tăţile bizantină, occidentală și islamică. Istoria acestor confruntări ne descoperă, pe lângă istoria unor fapte de arme, și anumite mentalităţi, concepții despre viaţă și moarte, obiceiuri, rodul conviețuirii și disensiunilor unei lumi îndepărtate de noi, care, toate încadrate, conduc spre un proces istoric susceptibil de noi interpretări. Analizarea și recitirea istoriei cruciadelor poate risipi multe semne de întrebare și oferi multe lecții utile, acesta fiind scopul lucrării de față.

În contextul mondializării, al globalizării, al violențelor acestui început de secol XXI, deciziile întârziate ale unor lideri europeni pot fi și produsul universalizării Europei. Cultura sa materială s-a impregnat cu tot felul de influențe, multe din lumea musulmană. A defini o identitate europeană care să nu țină cont de multiplicitatea componentelor sale este la fel de riscant ca și definirea unui musulman separat de restul lumii. Soluțiile acestei noi cruciade, exprimate în zilele noastre sub forma jihadului, nu trebuie să uite o realitate a acestor timpuri: în Europa există o parte musulmană, cum în fiecare musulman, o parte de Europă. De aceea, violența pe care credem că o îndreptăm spre celălalt, poate fi, de fapt, manifestată chiar împotriva propriei persoane.

Când conchistadorii au ajuns pe tarâmurile Americii Centrale, au fost întâmpinați ca niște zei de catre indigeni. Doar ca nu le-a trebuit mult timp sa înțeleaga care erau adevaratele scopuri ale nou-veniților, nicidecum niște emisari „extratereștri” ai lui Quetzalcoatl – „Șarpele cu pene”, principala zeitate din Mesoamerica. În fața unei strategii coloniale care a îmbinat diplomația înșelatoare, puterea armelor de foc și forța distructiva a epidemiilor aduse din Europa, marile și bogatele imperii de aici nu avut nicio șansa. Deși exponențial mai numeroase, au fost grevate de o naivitate aproape mistica. Astfel, s-a conturat treptat o America Latina care a ocultat o serie de civilizații spectaculoase, dar de neînțeles pentru misionarii veniți cu armurile, muschetele și praful lor de pușca. Scopul era convertirea populației la catolicism, dar, mai ales, praduirea imenselor depozite de aur și argint ale mayașilor, aztecilor și incașilor, ale caror piramide marețe și cunoștințe bogate de astronomie nu le-au fost de niciun folos. Nici implorarea ajutorului divin, inclusiv printr-un șir de sacrificii umane, care mergeau pâna la smulgerea inimilor din piept pentru îmbunarea zeilor, nu a schimbat soarta orașelor Chichén Itzá, Tenochtitlan sau Machu Picchu.

Încoronat, în anul 800, la Roma, în ziua de Craciun, de catre Papa Leon al III-lea, Carol cel Mare, unificatorul francilor și cel mai mare lider creștin al Apusului, a înființat un prim imperiu medieval, cu capitala la Aachen, care, cu toate ca nu a durat decât un secol, a reprezentat o forța europeana considerabila, rivalizând cu Imperiul Roman de Rasarit (Bizanțul). Influența sa a fost enorma. Carol a devenit protectorul locurilor sfinte și a trimis un emisar la Bagdad califului Harun al-Rashid, care i-a raspuns trimițându-i în dar un… elefant alb.

De la Otto I, în 962, la Carol Quintul, ultimul care a primit, în 1530, coroana din mâinile Papei, Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germana a succedat Imperiului Carolingian.

Chiar daca, ulterior, ambițiile coloniale ale puterilor europene au dus la înființarea de imperii cu posesiuni în America, Africa sau Asia, și pe Batrânul Continent s-au format astfel de structuri, care, într-un fel sau altul, s-au perpetuat pâna la finalul Primului Razboi Mondial, cu un epilog odios constituit de Al Treilea Reich al lui Hitler, care ajunsese la un moment dat sa cotropeasca cea mai mare parte a Europei și încerca sa-și extinda „spațiul vital” avansând dincolo de Moscova, eroare facuta cândva și de Napoleon.

Un caz aparte l-a reprezentat Uniunea Polono-Lituaniana (un soi de „commonwealth”), însa, între 1207 și 1918, Casa de Habsburg a fost cea care a realizat, periodic, o „colecție” de teritorii ale Europei Centrale, echivalente nucleului unei entitați imperiale.

La sfârșitul secolului al XV-lea, Spania și Portugalia au inaugurat colonialismul la scara planetara prin cucerirea Americii Centrale și de Sud. Bogațiile enorme acumulate aici și expediate metropolelor iberice au stârnit, firesc, apetitul imperial al tuturor marilor puteri europene, care au început o competiție acerba pentru acapararea de teritorii pe tot globul, din America de Nord și Caraibe pâna în Africa, Asia sau Pacific, ajungând pâna la „capatul lumii”, în Australia și Noua Zeelanda.

Daca Spania s-a extins din Hispaniola pâna în Filipine, iar Portugalia din Ceuta și Azore pâna în Brazilia, Macao sau Goa, Franța a colonizat Antilele, Réunion, Indochina, Polinezia și Noua Caledonie. Germania a fost prezenta în Africa, din Rwanda pâna în Namibia, dar a vizat și teritorii asiatice precum Formosa sau Nicobar. Belgia a stapânit Congo, dar și mai puțin cunoscutele Santo Tomás de Castilla (Guatemala) și enclava Lado din Sudan. Olanda, prin Compania Indiilor de Est, a dominat comerțul mirodeniilor, fondând Batavia, și a fost activa în Antile, Surinam, Mauritius și Africa de Sud; New York a fost cândva New Amsterdam. Nici statele scandinave sau Italia nu au lipsit din aventura coloniala. Astfel, colonialismul european a redesenat harta lumii și a lasat moșteniri politice, economice și culturale profunde, ale caror efecte se resimt pâna în prezent.

„Riguroasă și lucidă... O relatare concisă... Rashid Khalidi, urmașul intelectual al lui Edward Said, a scris... una dintre cele mai importante cărți din câte există despre problema israeliano-palestiniană.” - David Gardner, Financial Times

„O relatare foarte informată și personalizată a unui secol de represiune îndreptată împotriva aspirațiilor naționale ale unui popor... Originală și diferită... O remarcabilă mărturie despre rezistența încăpățânată care îi caracterizează pe palestinieni.” - Walter L. Hixson, Washington Report on Middle East Affairs

Rashid Khalidi este autorul a opt cărți, printre care Palestinian Identity, Brokers of Deceit și The Iron Cage. A scris articole pentru The New York Times și The New York Review of Books, printre multe alte publicații. În prezent, predă Studii Arabe Moderne la Universitatea Columbia din New York, în cadrul departamentului care poartă numele savantului palestinian Edward Said, și este co-editor al publicației Journal of Palestine Studies.