Memorialistică

 „Textul amintirilor este o marturie, frapanta prin detalii, despre inceputurile spartane ale regimului kemalist, in peisajul primitiv al Anatoliei centrale. Autoarea este o romanca, Anisoara, o iubire necunoscuta pana acum a lui Atatfirk. La un capat al acestei istorii este Mustafa Kemal care «la o masuta de meze (...) punea la cale soarta Turciei» si care-i incredinta Anisoarei, atunci cand lipsea din Ankara, valiza in care-si pastra «toata averea lui» pentru a o adaposti sub patul ei. La celalalt capat este parintele natiunii, cu autoritatea sa necontestata, observat in decorul oficial al palatului Dolmabahce, in ambianta cluburilor selecte din Istanbul sau pe puntea iahtului, in plim-arile sale estivale pe apele Bosforului:' FLORIN TURCANU 

Deosebit de interesant ne pare în prezent, dup 70 de ani, adevrata structura organizatorica a PCR, precum si numarul membrilor de partid existenti la luarea puterii politice de catre comunsiti în 23 august 1944. Motive au existat atât prin numarul lor mic, cât mai ales prin interpretarile care puteau fi date. […]

Repartizarea pe activitati în cadrul CC al PCR si în câteva ministere era un aspect care depindea de interesele politice atât ale PCUS în România, cât si ale NKVD. Cel implicat, prin care se realiza un asemenea joc politic deosebit de important, a fost secretarul general al PCR, Gheorghe Gheorghiu-Dej.

 Colectia Istorie cu blazon va aduce o noua scriere care reuneste povestile de odinioara ale meleagurilor moldovenesti.

„Din spectacolul acelei mizerii şi al instinctivei solidarităţi dintre acei amărâți a ţâşnit brusc în mine o profundă simpatie pentru poporul român, pe care am păstrat-o neștirbită de atunci.“ (Marcel FONTAINE)

„Un om complex, un jurnal complex, dar o iubire simplã faţă de România.“ (Alain LEGOUX)

„La două săptămâni după dezastrul de la Turtucaia, autoritățile române au făcut primele demersuri pentru trimiterea în țară a unei misiuni militare de către guvernul francez; în fruntea Misiunii a fost desemnat generalul Berthelot. Cu ajutorul câtorva sute de ofițeri, subofițeri și soldați specialiști francezi, de la aviatori și medici până la mitraliori și artileriști, o armatã distrusã se va transforma într-o forță capabilă să obțină singura victorie a Antantei împotriva Puterilor Centrale din anul 1917.
Printre cei care au contribuit la miraculoasa renaștere a armatei române se află și căpitanul Marcel Fontaine. Pe frontul românesc, dezvoltă o anume afinitate – care-și va pune amprenta pe destinul său ulterior – pentru camarazii alături de care trebuie să lupte, precum și pentru țăranii alături de care viețuiește. Este martorul mizeriei în care se zbat cei refugiați într-o Moldovă suprapopulată și înfometată, plină de trupe rusești. Depune mari eforturi pentru îmbunătățirea condițiilor igienice, dar se lovește de o teribilă inerție. Și atunci își dă seama că nu poate avea autoritate asupra subordonaţilor decât fiindu-le el însuși un model.
Nici o fărâmă de fals eroism în însemnările de război ale ofițerului francez. Ne aflăm în fața unui jurnal al lungii și chinuitoarei așteptări, al monotoniei și al automatismelor dezvoltate în spatele frontului, dar și al ororilor războiului cărora le cad victime oameni cu chipuri și nume. Este o realitate pe care manualele noastre, în goana lor după eroi, au preferat s-o ignore. Din nefericire.“ (Daniel CAIN)

Fotografia de pe copertă: Pe front, la Mărășești (din arhiva autorului).

Această carte a apărut cu sprijinul "Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc". Conținutul volumului nu reprezintă obligatoriu poziția oficială a Institutului.

Colecția Corint Istorie vă aduce continuarea volumului "Destin în bătaia vântului", jurnalul detenției Evgheniei Ghinzburg.

După mărturiile cutremurătoare din "Destin în bătaia vântului" (despre calvarul său până a ajuns în iadul numit Kolîma), în a doua parte a jurnalului său, Evghenia Ghinzburg descrie viața în Gulag, eliberarea sa după ispășirea pedepsei, domiciliul forțat în Magadan până în momentul reabilitării oficiale din 1957. Cu o voință teribilă și încrederea că adevărul va triumfa, autoarea a avut puterea să reziste până la capătul drumului, ieșind din anii de teroare mai puternică, descătușată și dornică de viață, mai sensibilă și continuând să iubească poezia, cea care i-a adus alinare în momentele de cumpănă.

„Povestea Evgheniei Ghinzburg este un exemplu incredibil de rezistență umană și perseverentă, dezvăluind crudul și cumplitul regim politic al vremii. Paginile ei constituie o adevărată provocare – oferă o nouă viziune asupra vieții, o perspectivă la care cei mai mulți dintre noi nu ne-am gândit vreodată și care ne va face să apreciem libertatea pe care o consideram un drept de la sine înțeles.”  ESTHER HARPER, Central and Eastern European London Review

„Nu e puțin lucru să povestești fără ură și încrâncenare episoade atât de dramatice, dar este o calitate comună a tuturor cărților valoroase despre suferință. De altfel, faptele vorbesc de la sine și trezesc empatia în cititor, fără să fie necesare epitetele bombastice.” ALIN MUREȘAN

Tudor Greceanu (1917-1994) a fost unul dintre așii aviației române de vânătoare din cel de-al Doilea Război Mondial, având la activ peste 6.000 de ore de zbor pe timp de război, realizate în 1.000 de misiuni de luptă, atât în Est, cât și în Vest, și zeci de victorii aeriene pentru care a fost răsplătit cu numeroase ordine și decorații devenind și Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul” clasa a III-a. Arestat de comuniști, a reușit o spectaculoasă evadare de la Aiud. Volumul spune povestea unui pilot de vânătoare care și-a începutul ascensiunea puțin înainte de debutul conflagrației, a participat la nenumărate lupte aeriene dintre care cele mai dramatice episoade s-au petrecut în timpul bătăliei de la Stalingrad, apoi a trecut prin infernul închisorilor comuniste și prin amputarea picioarelor din cauza torturilor suferite acolo, lăsând în ultimii ani ai vieții prețioase amintiri despre toate acestea. O parte dintre capitole au fost scrise de Tudor Greceanu însuși, celelalte constituindu-se din interviuri acordate de autor.

"Aș mai face o mică remarcă, cunoscând insinuările viclene care circulau sub comuniști, cum că cei „de ori­gine socială nesănătoasă” erau niște profitori și niște „învârtiți”; m-a izbit printre camarazii și comandanții lui, citați de Tudor Greceanu, marele număr de nume tocmai dintre cei „de origine socială nesănătoasă”: Cantacuzino, Ghica, Miclescu, Greceanu (Ștefan, din Muntenia, pe lângă Tudor, din Moldova), Brătianu, Romanescu, Agarici, Polizu-Micșunești și alții… E drept că Aviația era un corp de elită, dar a fost cam același lucru la Cavalerie. E un amănunt, dar nu strică să se spună". Neagu Djuvara

"Fiecăruia îi este frică de ceva. Unii sunt victimele propriului refuz al fricii, al propriului curaj, care este o veșnică luptă psihologică între ceea ce suntem și ceea ce am putea deveni sub imboldul fricii. În luptele cu rușii, unde am fost mereu în inferioritate numerică, doi contra douăzeci, acționam mai puțin sub imboldul fricii, pentru că aveam superioritatea avionului, ceea ce nu s-a întâm­plat cu americanii, când superioritatea numerică era de 1 la 30-40 și nu mai aveam supe­ri­ori­ta­tea aparatelor. Atunci recunosc că de multe ori trebuia să ne învingem frica. Odată am fost doborât: la o altitudine de 11.000 de metri, un proiectil explo­ziv m-a lăsat fără instalația de oxigen. […] Mi-am pierdut cunoștința. Nu știu ce s-a întâmplat. Presupun că am avut un moment de revenire când m-am apropiat de sol. Avionul a fost găsit pus pe burtă, or, a pune un Messerschmitt pe burtă nu e o treabă ușoară". Tudor Greceanu

„Kronika“ este colecția în care umanitatea este reconstruită prin cărți care ne ajută să pătrundem în culisele celor mai interesante evenimente politice, sociale sau financiare de ieri şi de astăzi.

Asasinii economici, scrie John Perkins, sunt profesionişti extrem de bine plătiţi, care escrochează ţări din întreaga lume pentru sume ajungând la trilioane de dolari. Ei direcţionează bani de la Banca Mondială, de la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), precum şi de la alte organizaţii străine de „ajutorare“ către seifurile corporaţiilor-gigant şi către buzunarele acelor câtorva familii de bogătaşi care controlează resursele naturale ale planetei.

John Perkins este persoana cea mai potrivită să vorbească despre aceste lucruri: chiar el a fost un asasin economic. Meseria lui era aceea de a convinge ţările importante pentru SUA din punct de vedere strategic să accepte împrumuturi imense pentru dezvoltarea infrastructurii şi să se asigure că proiectele profitabile aveau să fie oferite corporaţiilor americane. Împovărate de datorii uriaşe, aceste ţări ajungeau sub controlul guvernului SUA şi al Băncii Mondiale, care acţionau ca nişte cămătari – dictând termenii de returnare a banilor şi forţând guvernele ţărilor respective să li se supună.
Această ediţie actualizată include 15 capitole noi, în care autorul furnizează informaţii aduse la zi despre cum corporatocraţia şi-a sporit în ultimii ani influenţa, făcând din noi toţi nişte sclavi, şi ne arată cum putem proceda pentru a nu mai susţine acest sistem.

„O bombă! Una dintre acele rare situaţii în care cineva adânc implicat în structurile de tip imperialist, guvernamentale/corporatiste, dezvăluie în termeni neechivoci aranjamentele ascunse ale acestora. O extraordinară privire din interior şi un curaj moral unic.“  - John E. Mack, profesor la Harvard, laureat al Premiului Pulitzer

Boris Johnson exploreaza, in paginile acestui volum, din ce anume este constituit „factorul Churchill“ – acea inteligenta unica a unuia dintre cei mai importanti lideri ai secolului XX. Demontand miturile si prejudecatile care au dainuit alaturi de realitate, Johnson realizeaza – cu inteligenta si pasiunea caracteristice – portretul unui om al contradictiilor, al curajului contagios, inzestrat cu o elocinta uimitoare si cu o putere inegalabila de a croi strategii.

Curajos pe campul de lupta, Churchill a trebuit sa primeasca ordin de la rege pentru a sta departe de focul bataliei in Ziua Z; a fost de acord cu bombardamentele strategice la scara extinsa, cu toate ca ura distrugerile produse de razboi si ii dispretuia pe politicienii care nu ii traisera ororile. A fost un jurnalist apreciat, un mare orator si a castigat Premiul Nobel pentru Literatura. A fost faimos pentru capacitatea de a combina serile de dineuri oficiale cu noptile in care lua decizii cruciale pentru soarta razboiului.

Viziunea sa progresista asupra lumii l-a facut un pionier in dezvoltarea sistemului public de sanatate, de educatie si de asistenta sociala, desi a ramas un adept incorigibil al incorectitudinii politice. Factorul Churchill nu este o carte doar pe gustul pasionatilor de istorie. Este o lectura esentiala pentru toti cei care doresc sa afle din ce material anume e facut un mare lider.

„Fascinant si, in acelasi timp, serios documentat in ceea ce priveste realizarile marelui om.“ - Daily Telegraph

„Propria energie a lui Churchill – faptul ca a cautat continuu distractiile, gloria, un loc in lume si puterea – are nevoie de un scriitor inteligent si pasionat pentru a face dreptate istoriei. Johnson este acel scriitor.“ - Mail on Sunday

Jurnalul inedit al unei doamne de onoare a Reginei Maria 

Fiica generalului Anton Berindei si a Mariei Brailoiu, Irina si-a dorit de mica sa aiba o viata extraordinara. Iar dorinta i s-a implinit: a trait evenimente istorice cruciale, a cunoscut figuri marcante ale culturii si politicii romanesti si a fost doamna de onoare a Reginei Maria. Viata cotidiana si lumea de la curte, saloanele literare si artistice ale timpului, personalitati culturale si prietenele din inalta societate ale autoarei se regasesc in acest jurnal scris intr-un ritm alert, asemenea unui scenariu de film. 

„Prin imbinarea de inocenta si subiectivism, adesea involuntar, patima si indiferenta, judecati de valoare proprii ori asumate de la altii, jurnalele ofera panorama unui rastimp istoric intr-o forma colorata, atragatoare si in acelasi timp cu o virtute mereu prezenta in plan secund: aceea de a indrepta cititorul curios spre alte productii asemanatoare pentru confruntari, coroborari sau precizarea unei sumedenii de fapte. Paginile de jurnal ramase de la Irina Procopiu implinesc asemenea deziderat si parcurgerea lor ofera o privire lucida peste vremuri cu lumini si umbre din istoria Romaniei: la belle epoque, anii interbelici, al Doilea Razboi Mondial, cu dramatice rasturnari sociale ce aveau sa provoace disparitia unor categorii sociale, ca si inmugurirea unei societati noi, in raspar cu traditia promovata zeci de ani de reprezentantii clasei careia i-a apartinut autoarea.” (Georgeta Filitti)

Această carte a apărut cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Conținutul volumului nu reprezintă obligatoriu poziția oficială a Institutului.

La sfârşitul anilor 1930, Evghenia Ghinzburg era un membru loial şi foarte activ al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Totuşi, ca atâţia alţii care au suferit în timpul regimului de teroare instaurat de Stalin, a fost arestată – în temeiul unor acuzaţii fabricate, potrivit cărora ar fi fost o teroristă troţkistă şi o contrarevoluţionară – şi condamnată la închisoare.

Cu o grijă impresionantă pentru detalii, o putere de fier şi un spirit de neînvins, Ghinzburg povesteşte despre anii, zilele şi minutele îndurate în penitenciare şi lagăre de muncă, inclusiv cei doi ani petrecuţi în izolare impusă, singură în celulă. O relatare clasică despre supravieţuire,Destin în bătaia vântului este considerată una dintre cele mai importante mărturii despre regimul lui Stalin.

„Din punct de vedere istoric, volumul reprezintă un autentic record. Din punct de vedere uman, este o poveste pentru toate timpurile.” (THE NEW YORK REVIEW OF BOOKS). Cartea a fost ecranizată în 2009, titlul filmului fiind Within the Whirlwind. Emily Watson o interpretează pe Evghenia Ghinzburg, iar regia îi aparţine lui Marleen Gorris.

Dacă mă apuc să povestesc în ce iad am trăit nu demult, o fac nu pentru că eu socotesc cazul meu mai deosebit sau mai interesant decât altele. Dimpotrivă, tocmai pentru că suntem sute de mii care au îndurat aceeaşi soartă şi foarte puţini cei care au scăpat, lumea civilizată trebuie să cunoască martiriul care a fost viaţa noastră în lagărele germane, pentru a face totul ca acesta să nu se repete. Katowice, martie 1945

Aşa îşi începe povestirea Yvonne Redgis-Klug, una dintre persoanele care au format convoiul dus la Birkenau la 30 iunie 1944. La sosire, cu toate că avea deja 46 de ani, n-a fost selecţionată pentru camera de gazare şi a reuşit să supravieţuiască la Auschwitz până la eliberarea ei de către Armata Roşie.

Ulterior a fost repatriată în Franţa, la Paris. A emigrat în California la finele anului 1945 şi a lucrat cu actori de la Hollywood, printre care şi cu câteva vedete ale vremii. A murit în 1972, fără să fi reuşit, în ciuda eforturilor sale, să publice textul despre deportarea şi supravieţuirea ei, pe care-l terminase de scris în iulie 1945. Este textul inedit pe care îl prezentăm în volumul de faţă.

 Cu o postfaţă de Jean-Marc Dreyfus, profesor conferenţiar de istorie la Universitatea din Manchester. Este unul dintre redactorii lucrării Dictionnaire de la Shoah („Dicţionarul Holocaustului”), Larousse, 2009.   

„Trei forţe mi-au modelat parcursul vieţii. Două dintre ele au nimicit jumătate din lume. A treia a fost foarte mică şi plăpândă, de fapt invizibilă. O pasăre sfioasă care mi s-a ascuns în coşul pieptului, la câţiva centimetri deasupra stomacului. Uneori, în cele mai neaşteptate momente, pasărea se trezea, îşi iţea capul şi îşi flutura iute aripile. Atunci, şi eu îmi ridicam capul pentru că, în străfulgerarea acelei clipe, eram sigură că iubirea şi speranţa sunt infinit mai puternice decât ura şi furia, şi că undeva, dincolo de linia orizontului meu, exista o viaţă indestructibilă, veşnic triumfătoare.

Prima forţă a fost Adolf Hitler; a doua, Iosif Vissarionovici Stalin. Ei au făcut din viaţa mea un microcosmos în care s-a condensat istoria unei ţărişoare din inima Europei. Mica pasăre, cea de-a treia forţă, m-a ţinut în viaţă ca să pot spune povestea.”

Privirea scrutătoare pe care Heda Margolius Kovály o îndreaptă asupra vieţilor dominate de soarta tragică a Cehoslovaciei în timpul ocupaţiei naziste, apoi în perioada stalinistă aruncă lumină asupra existenţei haotice a unei naţiuni. Kovály a fost deportată într-un lagăr de concentrare, a scăpat dintr-un marş al morţii, a făcut foamea în anii postbelici şi a fost ulterior devastată de condamnarea soţului ei (infamul proces Slansky din 1952) şi de executarea acestuia. Amintirile sale pline de lirism emană cu toate acestea optimism chiar şi în mijlocul celor mai mari orori.

„Din când în când, citim câte o carte care ne pune într-o perspectivă mai clară necesităţile stringente şi pe noi înşine, obligându-ne să ne confruntăm cu realităţile mai întunecate ale firii umane.” Anthony Lewis, New York Times

„O scriitoare minunat de expresivă... Reflecţiile asupra experienţelor sale personale relevă o deosebită capacitate de pătrundere în domeniul politicii, al comportamentului individual şi instituţional, în formarea atitudinilor.” Christian Science Monitor  

„O poveste a spiritului uman aflat pe o culme a neîmblânzirii sale... una dintre remarcabilele autobiografii ale secolului.” San Francisco Chronicle-Examiner

„Beria a fost o enigmă: poliţai care semăna groaza şi reformator deopotrivă. Nicio altă carte n-a reuşit să pătrundă atât de bine în străfundurile caracterului său dinamic.” Robert Service

Volumul de față reunește, în principal, lucrările Simpozionului internațional «Paul Goma - 80 de ani» și scoate în evidență principalele aspecte ale activității lui Paul Goma, legate de exil și de cărțile pe care le-a scris, colaborarea și receptarea scriitorului la Europa Liberă, valorificarea unor documente inedite din arhivele Securității etc.

Personalitatile Marii Uniri din 1918. La împlinirea unui secol de la Marea Unire din 1918, este firesc să fie publicate lucrări în care să se analizeze semnificaţia istorică a evenimentului. În fond, lupta românilor pentru unitate naţional-statală s-a înscris în fluxul evoluţiilor care au marcat istoria Europei de la mijlocul secolului al XIX-lea până la sfârşitul Primului Război Mondial.

Rememorarea, pentru generaţia de la începutul secolului XXI, la o sută de ani de la făurirea României Mari, a rolului lui Nicolae Iorga în această cea mai importantă realizare a românilor, este o datorie a istoriografiei de azi. Rememorarea poate ajuta la revenirea la o viaţă naţională sănătoasă, în care interesul personal să fie plasat, mereu, după interesul Ţării. „Apostolul Neamului” – cum i se spunea lui Iorga – poate fi şi astăzi un îndrumător pe calea luptei pentru apărarea Poporului Român, pentru păstrarea valorilor sale spirituale, pentru apărarea drepturilor sale istorice, pentru impunerea lui în atenţia şi respectul lumii. Cartea de faţă este scrisă ca să ofere noilor generaţii de români o pildă şi un îndemn: pilda unui vieţi trăită pentru Neamul Românesc şi îndemnul de a o urma.

Cauzele si urmarile primei revolutii de la Universitate, martie 1906, de Nicolae Iorga Revolta ca modus operandi.

"Sunt eu care indreptatit sa vorbesc despre nationalism si, cu atat mai mult, despre limba ca origine a ideii nationale? Trecutul meu bibliografic ma discrediteaza. Probabil cea mai buna carte a mea este "L'identite bibliographique de la litterature roumaine. Ecrivains, editeurs et lecteurs pendant la Belle Epoquel", o cercetare asupra infrastructurii culturale din spatiul romanesc, scrisa in limba franceza (!) si elaborata - in buna masura - in timpul unei experiente academice belgiene. De asemenea, in 2013, in cadrul cursurilor de vara ale Universitatii Populare ,,Nicolae Iorga", am tinut o conferinta intitulata ,,Jos frantuzomaniil", in care gaseam o explicatie pentru extremismele antebelice in supralicitarea proiectului unitatii nationale, spre revolta auditoriului, al carui orizont de asteptare era bulversat tocmai de maniera dubitativ-analitica in care puneam problema raportului conflictual intre limba ca libertate inviolabila si limba ca optiune ideologica. Aceste pasaje din trecutul meu academic se opun unui prezent al dezbaterii publice, invadat de pozitii critice la adresa unui proiect de reformare a educatiei nationale prin reducerea orelor de limba si literatura romana si de limba latina din curricula preuniversitara. Pentru ca istoria are in structura ei epistemica refrenul (dezbaterea de azi seamana in esenta cu dezbaterea de acum 110 ani), ne simtim datori sa rediscutam geneza si perpetuarea spiritului revolutionar in gandirea iorghista si a ante- si interbelicului romanesc, aplecandu-ne preponderent asupra instrumentalizarii problemei limbii. Cu alte cnvinte, vom pune in context istoric si politic o chestiune de fond pentru teoriile natiunii: limba acelei constructii identitare. Statutul de tema centrala a societatii romanesti, de tema transtemporala, l-am verificat prin gradul inalt de satisfacere a celor trei conditii iden- tificate de Maxwell McComsz: a. sa fie obiectul unui proces de negociere intre actori sociali cu interese si resurse diferite, fiecare dintre acestia incercand sa impuna in spatiul public propria definitie; b. sa devina obiectul unor practici de comunicare, deci sa capteze atentia publicului, si c. sa apartina unei teme familiare publicului. Dar, centrul nostru de interes il constituie preponderent actorii si factorii care au influentat agenda mediatica, prin urmare, constructia agendei publice, in teoria careia agenda mediatica este o ,,co-constructie" realizata de media, public si surse. Desi agenda-building este inca o notiune instabila3, vom analiza maniera in care cei trei actori se pozitioneaza, coincidenta cu raportul lor de influente. Un studiu relativ recent al The Linguistic Society ofAmerica4 inventariaza 6909 limbi vorbite azi pe glob, ceea ce, raportat la numarul celor aproximativ 1000 declarate in editia a XI-a a Encyclo paedia Britannicai ar putea genera o serie de intrebari legitime: a crescut numarul de limbi vorbite?; cercetarea lingvistica a reusit identificarea unor noi teritorii?; gradul de acceptare a statutului de limba s-a schimbat in decursul timpului, odata cu relaxarea demo cratica a lumii? Intr-o analiza sociolingvistica, in care faptele de limba sunt intr-o relatie permanenta cu societatea, raspunsul ar favoriza ideea descoperirii si recunoasterii existentei unor grupuri sociale cu intersectii atitudinale si comportamentale sociale in raport cu limba. Din punct de vedere genealogic, nu exista o evolutie a acesteia, in timp ce, din punct de vedere sociolingvistic, statutul limbii depinde de raportarile sociale ale indivizilor ca socio-instante. Este nevoie de cateva elemente de taxonomic care sa lamureasca principiile care stau la baza clasificarii sociolingvistice, principii atat de ordin lingvistic, cat si extralingvistic. Astfel, pornindu-se de la criteriul provenientei teritoriale, se face distinctie intre limba indigena (autohtona) - originara - si limba neautohtona (imigranta), impusa din exterior intr-un anumit teritoriu.6 Situatia in care limbile autoh- tone sunt utilizate ca limbi oficiale intr-un stat este numita endo- glosie, iar situatia in care rolul respectiv il joaca o limba imigranta cxoglosie7. In realitate, se intalnesc state totalmente cndoglosice (in care una sau mai multe limbi indigene au statut de limba oficiala), totalmente exoglosice (in care niciuna din limbile indigene nu se utilizeaza ca limba oficiala) si partial exoglosice (in care statutul de limba oficiala este atribuit unei limbi imigrante si unei limbi indigene). In functie de criteriul ariei de utilizare se face distinctie intre limba vernaculara (locala) si limba vehiculara (de comunicare interetnica). Limba vernaculara serveste ca mijloc de comunicare intr-o comunitate lingvistica restransa si dispune de un grad redus de normare, in timp ce limba vehiculara mediaza comunicarea intre diferite comunitati eterogene din punct de vedere lingvistic. In literatura de specialitate notiunea de limba vehiculara este inlocuita adesea cu un termen mai tehnic, lingua francaxIn conditiile unei societati multilingve, unul din idiomurile vorbite de catre o parte a comunitatii sau chiar o limba imigranta devine, fie prin forta circumstantelor, fie prin alegerea deliberata a membrilor societatii."

Ocolul Pământului în şapte luni şi o zi de General C. Găvănescul este cronica detaliată şi meşteşugit scrisă a călătoriei Principelui Carol, viitorul Rege Carol al II-lea al României, în jurul lumii, în anul 1920. Prin intermediul povestirii unuia dintre participanții la pasionanta expediţie, îl vom însoţi pe Principele Carol, pe măsură ce vom citi volumele acestei serii, pe mai multe continente, pe mare şi pe uscat, în Grecia, Egipt, Ceylon, India, Indochina, China, Japonia, Statele Unite ale Americii. De la fastul ceremoniilor oficiale, la pitorescul locurilor vizitate, cronica lui Găvănescul este o poveste despre curaj, spirit de aventură şi curiozitate faţă de celălalt, despre patriotism, simţul datoriei şi prietenie. Este epopeea unui vlăstar regal plecat într-o călătorie iniţiatică. Este o amintire preţioasă despre lumi dispărute şi despre felul în care era, cândva, România onorată în lume. Pentru prima dată, vă oferim versiunea integrală şi revizuită a acestui nepreţuit memorial de călătorie.

„A fost odată ca niciodată...
Au fost odată doi tineri, un băiat şi o fată, care se iubeau şi pe care soarta și urgia războiului i‑au despărţit pentru totdeauna. In această cheie romantică, impregnată de inocenţă, visare, obsesii dureroase, trebuie citit Jurnalul Ellei Filitti, ca de altfel paginile răzleţe rămase din creaţia similară a iubitului ei, Principele Carol, viitorul rege al Romaniei.
E atata candoare, suferinţă sinceră, zbucium sufletesc, in contrast violent cu pragmatismul zilelor noastre, cand parcă oamenii au pierdut capacitatea de a iubi, incat mi s‑a părut că dezvăluirea Jurnalului nu poate fi decat un remember delicat a ceea ce simţeau oamenii altădată.” Georgeta Filitti

„Ştiu bine că inima ta e a mea și numai a mea, așa cum inima mea e a ta, doar a ta. Biata ta inimioară, o simt tot timpul fierbinte lângă a mea. E mereu aici să mă călăuzească în viață, să mă facă prea adesea să sufăr, dar care în ceasurile pustii e unica mea consolare, iubită și dulce consolare ce‑mi vine de la tine...” Principele Carol
„Un singur lucru trebuie să‑ți spun, dragostea mea: inima mea îţi aparţine, nu te juca prea mult cu ea căci e tare gingașă și dacă n‑o ții cu putere, mângâind‑o, și mai ales iubind‑o, s‑ar putea să moară în mâinile tale Doar în tine și prin tine, prin iubirea și afecțiunea ta pentru mine, trag nădejde să pot îndura marea lovitură ce ne rezervă tristul viitor. Iar eu, cu toate acestea, te iubesc, te iubesc ca o smintită ce sunt.” Ella Filitti

Colecția Corint Istorie cu blazon comemorează centenarul Primului Război Mondial cu o nouă lucrare dedicată adulților pasionați de povestea unei lumi care a strălucit prin spiritul de sacrificiu și simțul datoriei.

„Eroii nu stau pe gânduri, nu se lasă purtaţi de zbuciumări sufleteşti. Ei acţionează. Imaginaţia lor e legată de lucruri concrete şi imediate. De cele mai multe ori sunt obligaţi să răspundă realităţii date: să ţină focul aprins, să caute ceva de mâncare, să facă rost de o haină în plus, să aşeze paiele aşternutului, să găsească o bucăţică de pâine şi un blid de lături. Ofiţerii umblă fiecare cu câte un ciob de oală sau cu câte o cutie goală de conserve în mână; în haine murdare şi zdrenţuite, necontenit flămânzi şi îngheţaţi [...].” Ion Bulei                                                                                                                                                                 

Codruţ Constantinescu este istoric şi scriitor. A publicat volumele "Hai-hui prin Occident" (Editura Premier, Ploieşti, 2004), "Studii irlandeze" (Editura Institutului European, Iaşi, 2006), "Enervări sau despre bucuria de a trăi în România" (Editura Polirom, Iaşi, 2007 în colaborare cu Mirel Bănică), "A trăi pentru a citi" (Editura Karta-graphic, Ploieşti, 2008), "În labirint sunt umbre şi lumini" (Editura Vremea, Bucureşti, 2011), "Mirajul utopiei. Călătoriile în URSS: control şi propagandă" (Editura Vremea, Bucureşti, 2013), "Epistolar genovez" (Editura Vremea, Bucureşti, 2015). A publicat articole în numeroase publicaţii din România.

Cartea de față nu poate cuprinde decât o mică parte dintre mărturiile lăsate de supraviețuitorii Gulagului. Am preferat să prezentăm nu numai liniile directoare ale vieții și morții în Gulag (suferința, foamea, frânturi de normalitate, ideea de evadare etc.), ci și să-i împărtășim cititorului destinul individual al celor care au avut norocul să supraviețuiască. Traseele și experiențele lor atât de umane sunt relevante pentru natura criminală a sistemului, fiecare având ceva din Odiseea lui Ulise, rătăcind din insulă în insulă, din lagăr în lagăr, din traumă în traumă, agățându-se de viață pentru a relata chinurile trăite (mulți dintre cei care și-au scris mărturiile recunosc că aceasta a fost o datorie care i-a ținut în viață și le-a permis să lupte). Codruț Constantinescu

Prezenta ediție reproduce volumul "Istoria vieții mele" al scriitorului basarabean Teodor Vârnav (1801?-1868),  descoperit de folcloristul Artur Gorovei şi publicat pentru prima dată tot de el, în 1892 şi 1893, în „Gazeta săteanului”, ce apărea la Râmnicu Sărat.

„Fie-ne îngăduit să atragem luarea-aminte că Teodor Vârnav, dintre toţi memorialiştii noştri, n-a fost numai primul în dată, dar şi întâiul şi unicul care şi-a mărturisit fără ruşine, dar şi fără cinism, ca pe fapte ce nu trebuie ascunse, toate relele pe care de obicei autorii de amintiri le ascund: furturile, mici şi mari, din copilărie şi adolescenţă, iar de la această vârstă tulbure, primele iubiri, fie chiar cele ancilare şi consecinţele lor, sanitare şi penale, neplăcute. Din acest punct de vedere Teodor Vârnav îmi aminteşte, mutatis mutandis, de marele memorialist englez Samuel Pepys, autorul jurnalului londonez, dintre anii 1660 şi 1669, editat şi la noi, dar cu străşnicie expurgat de tot ce atinge morala.” Șerban Cioculescu

„Traiul tătâni-mieu era foarte curioz, pentru că, precât îmi aduc aminte, el cu alta nu să îndeletnicea, fără numai cu şăderea şi cu ciubucul, însă aceasta nu ştiu din ce pricină urma, adică ori din lenevire, sau din neagiungere; iar maică-mea purta de grijă atât pentru lucrarea puţinului pământ ce aveam, cât şi pentru gospodăria casii.” Teodor Vârnav

Dan Casassovici, fiu al unei familii de industriași importanți, ajunși la bunăstare prin muncă stăruitoare, a văzut deposedarea familiei sale de tot ce câștigase prin merite personale. A devenit inginer, în ciuda obstacolelor și greutăților inerente în vremea comunismului. În 1976, a emigrat și și-a croit un destin pe măsură în lumea liberă.

L-am rugat pe Dan Casassovici să scrie într-o carte de ce a plecat din România. Ca să se înțeleagă că poți avea o copilărie și o tinerețe frumoasă, aproape în orice condiții. Tinerețea lui a fost la fel de frumoasă ca a multora dintre noi. A reușit să învingă piedicile care se puneau celor din clasa lui socială, a reușit să învețe, și-a găsit o slujbă cu oameni între care s-a simțit bine. Dar a știut că numai atât i se va permite. A știut că libertatea e departe de lumea în care trăia. Ca și atâția alții, care au plecat când, cum și unde au putut. Pentru că tinerețea e frumoasă, dar omul mai are nevoie și de altceva. Silvia Colfescu

"Când m-am născut, bunicul meu Corneliu, dar și tata, au răsuflat ușurați. Aveau un moștenitor care să le continue activitățile, să conducă fabrica familiei și să predea cursuri de textile la facultate. Destinul meu era trasat și nu-mi rămânea decât să nu ies din făgaș. Dar lumea s-a schimbat și nimica nu a mai fost așa! Eu am devenit altcineva, altundeva, am făcut altceva." Dan Casassovici

"Prietenii din generația mea, a celor născuți în anii 1940-1945, au apucat doar câțiva ani frumoși. Erau născuți în familii care făceau parte din categorii sociale de oameni ajunși, prin munca lor, în fruntea țării. Erau copii de oameni politici, intelectuali, doctori, bancheri sau industriași. Veneau din familii cu studii superioare, erau deja la cel puțin a treia generație de notabili, sau „încălțată” cum se mai spunea.

Am avut mulți prieteni, copii ai prietenilor părinților mei, pe care i-am cunoscut și i-am frecventat fiindcă „vorbeam aceeași limbă". Primisem aceeași educație care punea pe prim plan valori ca familia, munca, cinstea, respectul cuvântului dat, loialitatea.

Ne-am cunoscut în mod firesc, ne-am împrietenit, ne simțeam bine împreună și am urmat o bucată de drum alături. De acasă eram îndrumați să avem o comportare exemplară pentru a nu intra în conflict cu autoritățile, să fim bine crescuți și respectuoși. Ni s-a mai spus că trebuie să învățăm mai bine ca ceilalți, că trebuie să învățăm limbi străine și că, în afara casei, nu trebuie să ne comportăm diferit de ceilalți colegi de clasă. Ceea ce auzeam acasă nu aveam dreptul să repetăm afară. Părinții ne-au inoculat valori care fuseseră ale lor, pe care le știau necesare." Dan Casassovici

Interviuri cu arhitecții Alexandru Botez, Octavian Florescu, Emanoil Mihăilescu, Nicolae Rădulescu, Vintilă Săvulescu, Ioan Spătaru, Alexandru Tătaru, Nicolae Vasilescu

„Mai mult, pe Vlad Mitric-Ciupe curiozitatea l-a îndemnat să treacă de la scormonirea arhivelor la dialogul cu protagoniștii epocii, urmarea fiind cartea de față, în paginile căreia cititorul va găsi opt dialoguri cu tot atâția supraviețuitori ai închisorilor vremii. Ce-i definește e că toți au absolvit Arhitectura. Deși diferă în ton, cele opt dialoguri au același leitmotiv – viața în închisoare și traiul în România comunistă –, fiecare fiind un testimoniu făcut în cheie personală, când mai sec, când mai miezos, când mai rece, când mai patetic. Vlad Mitric-Ciupe e un interlocutor răbdător, ascultându-și preopinenții fără a le întrerupe perorația, dar totodată e un întrebător consecvent, aducându-i pe vorbitori la tema discuției, atunci când, furați de amintiri, se abat de la universul penitenciar sau de la climatul politic. În consecință, conversațiile sunt solidare grație unuia și aceluiași liant: redau gustul comunismului într-o dublă ipostază, carcerală și socială.” Sorin Lavric

„Sensul lucrării de față este unul fără echivoc. Alături de izvoarele arhivistice și menționările din lucrările memorialistice, apelul la istoria orală este metoda indispensabilă de analiză a temei propuse – destinul individual al arhitecților care au cunoscut forma cea mai dură a represiunii, respectiv detenția politică. Astfel, acest volum prezintă viziunea proprie și directă a celor opt arhitecți foști deținuți politic care mai erau în viață la nivelul anului 2012, cu regretul dispariției anterioare a tuturor celorlalți.” Vlad Mitric-Ciupe

„Afirmația a cunoaște pentru a nu se mai repeta niciodată poate părea astăzi o platitudine. Există și interogații similare lui qui prodest. Cu toate acestea, și în cazul celor opt interlocutori ai noștri, drama prin care au trecut transcende cauzalitatea strict istorică. Ne alăturăm și noi concluziei lui Sorin Lavric: există un sens în miezul celor mai macabre întâmplări. Invităm cititorul să-l descopere.” Vlad Mitric-Ciupe

"Săptămâni la rând, memoriile ei au ocupat prima poziție în clasamentul bestsellerurilor în Franța. Cartea este publicată în 18 limbi, inclusiv în limba maternă, araba.” NICHOLAS KRISTOF, New York Times

Volumul reunește o paletă largă de opinii cu privire la prezentul și viitorul religios al Europei, cuprinzând texte semnate de mari personalități ale vieții publice din România, Republica Moldova, Elveția, Coasta de Fildeș, Germania, Belgia, Spania și Franța, precum și de slujitori ai diferitelor Biserici, oferindu-i cititorului posibilitatea să compare discursuri de diferite facturi. În paginile acestui volum, veți regăsi articole semnate, printre alții, de: Lluís Alemany Giner, Iuliana Alexa, Madeea Axinciuc, Teodor Baconschi, Vasile Boari, Sorin Bocancea, Radu Carp, Raymond Clarinard, Marc‑Antoine Costa de Beauregard, Vasile Sebastian Dâncu, Lucian Dîrdală, Refi Ergun, Cristina Hermeziu, Jean‑Luc Mouton, Denis Müller, Simeon Mureșan, Horia‑Roman Patapievici, Constantin Pătuleanu, Philippe Perchoc, Andrei Pleșu, Daniela Rațiu, Nathalie de Senneville‑Leenhardt, Michael Shafir, Constantin Sturzu, Sorin Șelaru, Eugen Tănăsescu, Bogdan Tătaru‑Cazaban, László Tőkés, Cristian Unteanu.

Un volum de istorie a ideilor, o istorie a Rusiei prin literatură și scrierea memorialistică, semnat de unul dintre cei mai rafinați și mai profunzi eseiști români din ultimul deceniu.

Odata cu deschiderea arhivelor fostei Securitati, au iesit la iveala detalii legate de racolarea de catre autoritatile vremii a unor persoane cu conceptii radicale de dreapta, intre care si militanti legionari in exil. Regimul comunist de la Bucuresti ajunsese intr-un punct in care legitimarea si sustinerea pe plan intern si extern devenisera prioritati, iar solutia era relativ simpla: in tara trebuia creat un dusman al unitatii nationale –minoritatea maghiara a devenit rapid o tinta –, iar in strainatate urmau sa fie atrasi reprezentanti de marca ai emigratiei romanesti. Volumul evidentiaza tendinta xenofoba si nationalista ce a caracterizat perioada cultului personalitatii lui Nicolae Ceausescu, oferind informatii inedite despre legionari si represiunea stalinista, asasinate si razbunari sau lupta partizanilor anticomunisti. Acestora li se adauga o trecere in revista a principalelor transformari politice prin care a trecut Romania din 1990 pina in 2015.

Din cuprins: Extremistii de dreapta si comunismul • Asasinat, razbunare sau executie? • Colportaje biografice • Legionarii si represiunea stalinista • Bibliotecarul de la Auschwitz, Hans Mokka • Inspector scolar nazist si militant antimaghiar: Hans Weresch • Instrumentalizarea nationalismului antebelic • Anticomunism nationalist si "Cartea neagra a comunismului" • Despre Ion Gavrila Ogoranu • Recuperarea fascismului romanesc

Colectia Corint Istorie aduce in atentie un volum care aduce in lumina reflectoarelor experienta coplesitoare a detinutilor de la inchisoarea americana din Golful Guantanamo, Cuba.

„Desi este scris in engleza familiar invatata printre detinuti, iar paginile ii sunt slutite de miile de «interventii» negre ca smoala ale agentilor secreti americani care joaca un rol atat de important in paginile sale, volumul este o epopee a durerii de nesuportat uneori, a angoasei, dar si o capodopera de umor negru, amar, pe care Dostoievski cel din "Amintiri din Casa mortilor" l-ar fi recunoscut si acceptat.” - Mark Danner, The New York Times  

„Inainte de a fi desecretizat, manuscrisul cartii lui Slahi a suferit peste 2.500 de interventii, stersaturi realizate, in mod evident, pentru a se proteja informatii secrete, dar al caror rezultat a fost ca cititorilor le-a fost ascunsa dimensiunea reala a calvarului autorului. Cartea a fost publicata cu paragrafe cenzurate. Editorii "Jurnalului de la Guantánamo" [...] spera sa publice totusi o editie ulterioara, necenzurata, atunci cand Slahi va fi eliberat.” - Ian Cobain, Spencer Akerman, The Guardian