Memorialistică

Volumul se prezintă ca încheiere a unui arc peste timp, la șapte ani de la trecerea la cele veșnice a Regelui Mihai I al României, reamintind publicului larg despre o pasiune care l-a însoțit pe Rege de-a lungul întregii vieți.

Prezenta ediție aduce în fața publicului larg informații inedite despre avioanele pe care Regele Mihai le-a pilotat, dar şi despre parcursul său în aviație. Posesor al unui brevet de Pilot de Turism şi de Transport, Regele Mihai a fost un desăvârșit pasionat al zborului, lista din carnetul său de zbor începând la 6 iunie 1934, la vârsta de puțin peste 12 ani.

De-a lungul vieții, Regele a avut ocazia să piloteze o multitudine de aparate de zbor, de dimensiuni variate, care au dovedit amplitudinea experienței sale, în cele mai variate condiții. Aviația şi pilotajul, prin natura lor concretă, bazate pe știință şi pe atenția completă acordată momentului „acum“, au contribuit la formarea Regelui așa cum l-am cunoscut: un om mereu atent la toate detaliile, realist, concentrat pe locul şi misiunea în care se afla, şi care nu își permitea niciodată evadări în ipoteze, ci acționa mereu numai pe baza faptelor direct cunoscute.

Volumul de față acoperă o lacună, completând seria privind pasiunile Regelui printr-o tratare nouă a pilotajului, pasiune, dar şi profesie, ca una dintre acele „brățări de aur“ pe care nimeni, indiferent de loc şi de regim, nu i le-a putut lua. Sper ca în paginile sale, cititorii să găsească nu numai detalii tehnice şi istorice interesante, ci şi, printre rânduri, să descopere vitalitatea, dragostea şi profesionalismul pe care Regele le-a pus în slujba Zborului. Ioan-Luca Vlad

O zi din octombrie. Una dintre cele mai tragice zile din istoria Israelului. Forțele teroriste Hamas au atacat și au devastat zona de frontieră cu Gaza, omorând 1200 de oameni și luând peste 250 de ostatici. Hamas a ucis și a brutalizat tineri și bătrâni, evrei și neevrei, civili și soldați. În replică, din toate straturile societății israeliene au ieșit în față eroi, pentru a salva vieți și a apăra umanitatea.
O zi din octombrie prezintă patruzeci de eroi israelieni din viața reală, din acea zi, înfățișați cu propriile lor cuvinte. Toate cele patruzeci de povestiri au loc în același interval de douăzeci și patru de ore, pe același petic de pământ superb, frânt și însângerat. Acești eroi sunt de neuitat, poveștile lor de neconceput. Izvorâte din durerea și tristețea acelei zile, relatările lor oferă consolare și speranță.

Autori:
Yair Agmon este scriitor (The Hitchhikers, The Book of Exes), cineast și editorialist pentru ziarul Makor Rishon, unde deține o rubrică săptămânală. A primit Premiul pentru Literatură Ebraică în 2022. Aceasta este cea de-a șaptea carte a sa.

Oriya Mevorach este autoare, profesoară de iudaism și filosofie și redactor-șef la Editura Maggid Books. Cartea ei What Do You Seek? – A Book About Love and the Body a fost un bestseller. Aceasta este a doua ei carte.

Amintirile despre copilăria petrecută într-un sat teleormănean, însemnările zilnice din vremea celui de-Al Doilea Război Mondial și din perioada comunistă, corespondența întreținută de către Ilie Popescu-Mohora cu câteva personalități ale României secolului XX (printre ele numărându-se Iosif Constantin Drăgan și Dinu Adameșteanu) vor fi o revelație pentru cititorii pasionați de istoria contemporană. Vor avea ocazia să afle amănunte – povestite cu mult umor – despre viața satului interbelic al Vechiului Regat, despre obiceiurile, tradițiile și superstițiile locuitorilor, întâmplările cotidiene ale unui adolescent în orașul Alexandria, încercările unui student și apoi ale unui tânăr ambițios care își dorește să răzbească în Capitală. Din Bogdana cea natală, destinul – profund înrâurit de Constantin Argetoianu, politicianul temut, dar respectat de toți adversarii săi – l-a purtat pe Ilie Popescu-Mohora tot mai departe, până la Roma. Acolo, în „cetatea eternă”, a fost martorul unor prefaceri istorice în anii 1942–1943: prăbușirea fascismului și a regimului Mussolini, preluarea puterii de către mareșalul Badoglio, retragerea germanilor și sosirea Aliaților, proclamarea Republicii de la Salo. Din toate a ieșit cu bine, pentru că a fost un om… norocos.

„Am fost norocos, dar numai prin muncă. Nu am realizat nimic fără muncă și toate realizările mele s-au rezumat la satisfacții materiale. Acesta a fost, este și rămâne pentru mine norocul meu. Am avut norocul să fiu ajutat de Constantin Argetoianu, Dumitru Munteanu-Râmnic, Grigore Gafencu, I.Gh. Duca și alți cunoscuți, azi toți dispăruți. I-am pomenit pe cei care m-au ajutat să am puțin noroc. Lipsa unui dram de noroc nu-ți aduce decât neplăceri. Am fost ajutat în viață și de studenții evrei și am crezut într-o stea – să nu fii rău, să iubești adevărul, să înveți din tot ceea ce te înconjoară, frunza, iarba, norul, aripile și zborul păsărilor.” ILIE POPESCU-MOHORA

Jurnalul de front al preotului militar Gheorghe Crețu este unul extrem de prețios, surprinzând modul în care s-a derulat zi de zi cariera militară a unui preot confesor din timpul Primului Război Mondial. Spre deosebire de rapoartele înaintate superiorilor militari în anii 1918-1919, jurnalul prezintă și intrarea în război a Armatei Române. […]

După intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei, Franța și-a asumat rolul de a ajuta armata română prin intermediul unei misiuni militare. Avându-l la conducere pe generalul Henri Mathias Berthelot, din rândul acesteia a făcut parte și un tânăr aviator pe nume Paul Bléry, ale cărui amintiri despre misiune sunt redate în acest volum.

Cu obiectivitatea unui străin, autorul observă și descrie oamenii și locurile din România, împărtășind impresiile pe care și le-a format, fie că a fost vorba despre aristocrați și persoane de vază, fie despre simpli țărani ori chiar despre soldați.

Cartea reprezintă o adevărată „bijuterie memorialistică”, dar și o lectură care ne introduce în atmosfera unei perioade complicate și tumultuoase pentru întreaga omenire.

Povestea evadarii unui soldat polonez si a altor sase detinuti dintr-un lagar siberian, precum si a calatoriei intreprinse de acestia prin Asia. Un om cu un destin extraordinar, Slavomir Rawicz, si un bestseller, The Long Walk, tradus in peste 25 de limbi si tiparit in sute de mii de exemplare - iata ce va invitam sa descoperiti in paginile acestei carti.

Cu un cuvânt înainte de George Kudla

Ediție, prefață și postfață de Gheorghe Nandriș

„…20 de ani în Siberia – o așez printre cele mai fantastice cărţi care s-au scris în ţara noastră. În faţa ei multe cărţi, mulţi scriitori și mulţi eroi literari pălesc. După primul şoc şi cea dintâi nedumerire a cititorului, chiar şi a unui erudit academician, poate după un număr de ani în care uimirea se va fi aşezat, deodată cineva va pricepe şi va ridica această carte – a Aniţei cu trei clase primare şi suflet cât o istorie naţională, de o autenticitate «stilistică» genială – şi le va aşeza, fiinţa şi cartea, la umărul marilor noştri mărturisitori ai sufletului românesc.“ — ȘTEFAN J. FAY

„Cartea e o revelație și s-ar cere primită ca atare. Nu doar privitor la soarta deportaților români în Gulagul sovietic povestirea Aniței Nandriș-Cudla aduce o mărturie esențială, dar și pentru reconstituirea staturii țăranului bucovinean: o statură net aristocratică, pe care metamorfozele provocate de comunism o aruncaseră nu numai în trecut, ci, s-ar spune, aproape în legendă. Or iată că, odată cu Anița Nandriș-Cudla, legenda ia conturul firescului, iar realitatea ei ni se impune din nou. Cartea aceasta, care nu numai că se cere neapărat citită, dar ar merita să fie așezată, prin biblioteci, într-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine.“ — MONICA LOVINESCU

„Începând din 1987, ostilitatea față de români era deja fățișă, manifestându-se nu doar față de ambasadă, confruntată cu demonstrații, unele de magnitudinea unor marșuri cu zeci de mii de participanți, ci și față de turiștii aflați în trecere prin Ungaria, molestați de poliție, înjurați de trecători, admonestați cu antipatie în magazine. Autoturismele misiunii țării noastre, ușor de identificat (Dacii negre, ponosite, cu numere de corp diplomatic), erau frecvent zgâriate cu lozinci iredentiste, telefoanele cu mesaje obscene și amenințări curgeau lanț la ambasadă, ziua și noaptea. Ofensiva anticeaușistă, pe care era grefată cu măiestrie propaganda antiromânească, era întreținută de mass-media.” George Albuț

„Întoarcerea Principelui Carol și proclamarea lui ca Regele Carol al II-lea a însemnat retragerea, în mare măsură, a Reginei Maria din viața publică. E o «îmburghezire dureroasă», cum singur avea să se caracterizeze. Cultivarea florilor, călătoriile în Italia, Franța, Iugoslavia, Germania – riguros controlate de «Marele Tâlhar», adică de regalul ei fiu, și organizarea nunții Ilenei, iată preocupările celei care se implicase plenar în conducerea din umbră a destinului României între 1914-1927. Paginile Jurnalului Regina Maria a României Însemnări zilnice 1931 –, de cuceritoare expresivitate rămân o cronică plină de savoare a României interbelice. ” Georgeta Filitii

Editura For You îți oferă o carte de excepție, o frescă subiectivă a epocii în care s-a realizat Marea Unire: Povestea vieții mele. Autobiografia Reginei Maria a României prilejuiește o privire asupra vieții din culisele unor vremuri frământate. Perspectiva autoarei este una privilegiată, a unei prințese străine care, căsătorită prea devreme prin jocul marilor familii regale, se trezește captivă într-un rol și într-o țară pentru care nu fusese pregătită.

Premiul Magazin istoric 2000 pentru cea mai bună carte de istorie

„De-a lungul [precedentului deceniu] ne-au fost puse la dispoziţie mărturiile prin care vom putea reconstitui, când va sosi vremea aducerii-aminte, jumătatea de secol ce pare a ne fi desfigurat pe fiecare în parte și pe toți împreună. Rămăseseră însă zone de umbră stăruitoare. Una dintre ele este redată acum istoriei cu o mărturie de o valoare indiscutabilă… prin calitatea nu doar umană, ci și intelectuală [a autorului]… Pătimiri și iluminări din captivitatea sovietică… reprezintă, după știința noastră, primul document de o atare amploare asupra soldaților și ofițerilor români prizonieri de război în Uniunea Sovietică.

…Pe lângă talent (deoarece are și talent literar), ținută, demnitate, curaj… Radu Mărculescu are și o memorie stăpână pe timp. Grație ei, zeci și zeci de nume pierdute în anonimat redevin acum ceea ce au fost: personaje istorice.“ — MONICA LOVINESCU (România literară, 11 aprilie 2001)

„O carte care m-a zguduit profund.“ — MIRCEA CARP (Memoria nr. 57, 2006)

„Aş putea spune că trăiesc două vieţi paralele, una diurnă, de libertate, şi una nocturnă, de robie. Astfel, după coborârea cortinei peste spectacolul zilei, îmi trag pe mine mantaua de prizonier sau zeghea vărgată de deţinut şi cobor pe scara interioară a visului în micul meu infern concentraţionar. Undeva, în opera lui Mircea Eliade, am citit despre un împărat care visase că era fluture. Deşteptându-se, n-a mai ştiut ce este el cu adevărat: un om care a visat că este fluture, sau un fluture care a visat că e om? Cam aceasta ar fi şi dilema mea: Sunt eu un om liber care a visat că este deţinut, sau un deţinut care a visat că este om liber?“ — RADU MĂRCULESCU, „Capitol pilot“

Evoluția Europei între 1895 și 1941, într-una din cele mai importante cărți-document ale epocii noastre

„Lumea de ieri“ este Viena și Europa de dinaintea Primului Război Mondial: o lume sigură, stabilă și armonioasă, unde libertatea de spirit domnea neștirbită. Lumea în care s-a născut și a început să scrie, cunoscând celebritatea, Stefan Zweig, în care el a călătorit, s-a îndrăgostit de cultura franceză, a legat mari prietenii intelectuale. Odată cu catastrofa din 1914, lumea aceasta dispare treptat: tronurile se prăbușesc, ideile se tulbură, o întreagă civilizație începe să se scufunde, pentru ca, odată cu venirea lui Hitler la putere, să fie înghițită de barbaria nazistă. Presărată cu întâmplări pitorești și povești dramatice, populată de personaje celebre ale timpului – Hugo von Hofmannsthal, Rilke, Emile Verhaeren, Romain Rolland, Rodin, Richard Strauss, Tolstoi, Gorki, Benedetto Croce, Bernard Shaw, H.G. Wells, Freud etc. –, plină de farmec și culoare, cartea lui Zweig exprimă totodată sensul unei vieți, semnificația unei misiuni de scriitor, a unui ideal intelectual. Un ideal care, cel puțin pentru autor – acesta s-a sinucis în 1942, la scurtă vreme după ce și-a încheiat cartea –, a devenit absurd în lumea cea nouă, în lumea de azi.

Viaţa de zi cu zi din comunism, reconstituită de 95 de autori: scriitori, medici, actori, profesori, ingineri, muncitori etc. Peste 360 de mici povestiri al căror fir roşu e absurdul, iar aici culoarea firului e chiar justificată. Fapte diverse de acasă, de la serviciu, din vacanţe, de la şcoală şi facultate, de la muncă patriotică, din călătorii. Probleme administrative, dragoste şi tot ce mai ţine de viaţa însăşi.

Cartea nu conţine ideologie şi nu porneşte de la premise politice. Dacă din ea rezultă o concluzie politică sau o voluptate estetică, aceasta e problema intimă a cititorului.

Se poate parcurge ca un roman (fragmentele ei se leagă într-o poveste dramatică), se poate urmări ca un film plin de situaţii nebuneşti, imposibile, tip „Good bye, Lenin!”, sau, pentru cei care suferă de nerăbdare, se poate zapa.

Te face să plângi, să râzi, să gândeşti. Întăreşte memoria şi se recomandă în special uitucilor.

Nicoleta Popa (n. 1977, Brăila) a absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, specializarea Pedagogie – Limba și literatura română și Studii universitare de masterat, „Istoria imaginilor – Istoria ideilor”, în cadrul Facultății de Litere a Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca. În 2020, a obținut titlul de doctor în filologie, la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca. A publicat recenzii, studii și eseuri în Ekphrasis, Transylvanian Review, Steaua, Caietele Echinox, Perspective și în volume colective: Hieroglife şi animale. Descifrări cantemiriene (coord. Ovidiu Pecican), Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2012, Lecturi specifice. Suporturi și hermeneutici (coord. Alina Pamfil și Monica Onojescu), Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2017, Multiculturalism through the Lenses of Literary Discourse, Arhipelag XXI Press, Târgu Mureș, 2019.

Perfect documentat, Alexandru Seres a adunat tot ce s-a putut în materie de informaţii despre Cioran şi ceva pe deasupra, a confruntat sursele şi-a coroborat datele, a clarificat multe detalii de „poveste a vieţii”, completând ce se ştia cu ce nu se ştie şi contestând cu argumente imbatabile unele aserţiuni sau deducţii ale altor admiratori ai româno-francezului, într-un ansamblu de precizări biografice utile în sine şi admirabile ca performanţă de gen. Tipologic vorbind, cartea se-aşază în descendenţa câtorva celebre clarificări de biografii ale unor mari personalităţi, filozofi, scriitori sau de alte profiluri, amintind, mutatis mutandis, contribuţii precum cea a lui Eckermann, secretarul personal şi confesor al lui Goethe, sau, într-o formulă mai apropiată de acribia cercetării profesioniste, a lui Richard Ellmann, „cronicarul”vieţii şi operei lui James Joyce.

Notele dedicate de Berthelot României au fost considerate de el ca reprezentînd mai mult decît o datorie de conștiință și nu numai una personală. Generalul francez a manifestat față de această țară și față de poporul ei o dragoste profundă și cordială. În ultimii ani ai vieții, el s-a re-ferit în mod frecvent la România ca la „ a doua mea patrie”, „unde mi-am lăsat o bună parte a inimii”. Experiența istorisită în paginile ce urmează a fost atît de importantă pentru el, încît cele din urmă luni pe care le-a trăit s-au constituit într-o adevărată cursă, cu sine și îndeosebi cu timpul ce curgea implacabil, pentru a încheia revizuirea textului în vederea unei eventuale publicări înainte de survenirea morții.

Eunsun Kim s-a nascut in Coreea de Nord, una dintre cele mai opresive tari din lumea moderna. Cand avea unsprezece ani, tatal si bunicii ei au murit de foame, iar ea si-a scris testamentul - convinsa ca va sfarsi la fel. Ca urmare, in 1999, mama sa a hotarat sa lase in urma regimul dictatorial in care traia si sa fuga din Coreea de Nord impreuna cu cele doua fiice ale sale - Eunsun si sora ei -, fara sa stie ca vor pleca intr-o calatorie care avea sa dureze noua ani.

Pentru a intelege amintirile jurnalistice ale lui Archibald (pseudonimul lui Gheorghe Radulescu) trebuie avute in vedere transformarile suferite de societatea romaneasca dupa Marea Unire. El ofera o imagine a Romaniei Mici, "guvernata in afara de principiile si de prescriptiunile con­stitutionale si abandonata unui regim de dictatura fara raspundere: dictatura primilor-ministri si a sefilor de partid", dupa expresia lui Constantin Argetoianu. Politicianul se referea la alternanta la putere a liberalilor - cei care voiau, chipurile, continuarea reformelor - si a conservatorilor - cei care spuneau ca Romania a avut parte de suficiente reforme si ca acum consolidarea statului este misiunea primordiala.

Noua editie integrala a Insemnarilor zilnice (1904-1951) ale regelui Carol al II-lea constituie un pretios izvor istoric privind viata celui mai controversat reprezentant al monarhiei romane. Volumul al saselea si ultimul al lucrarii Intre datorie si pasiune contine insemnarile zilnice ale regelui Carol al II-lea dintre 1 ianuarie 1949 si 13 aprilie 1951, ultima zi a acestui important jurnal, care se incheie brusc, printr-o fraza neterminata. Vara anului 1949 aducea, la 18 august, in viata cuplului Carol – Elena Lupescu, un eveniment important: cununia religioasa, ofi ciata de catre parintele arhimandrit dr. Martinian Ivanovici, preotul paroh al Bisericii cu hramul „Sfi ntii Voievozi” din Paris. Ultimii ani ai vietii lui Carol al II-lea au fost marcati insa si de incercari nereusite ale fostului rege de a prelua conducerea diasporei romane, cu speranta – desarta si de neinteles la un om de inteligenta lui – ca, intr-o zi, va ajunge din nou pe tronul Romaniei.

… în textele alese de noi, vorbesc chiar cei care, prin fapta şi sacrificiul lor, au făurit istoria şi acest lucru le conferă o valoare deosebită, o încărcătură emoţională cu totul specială prin intermediul căreia putem să retrăim cu intensitate dramaticele evenimente care au marcat făurirea României Mari. * Fiecare document reprezintă un crâmpei de istorie, o parte din „acele momente sublime” despre care, aşa cum spunea celebrul scriitor austriac Stefan Zweig, „când creează în mod desăvârşit, istoria nu are nevoie de vreo mână care să o ajute. Acolo unde ea cârmuieşte cu adevărat ca poetă, ca dramaturgă, niciun poet nu trebuie să încerce să o depăşească.” Sorin Cristescu

După ce a demascat natura criminală a partidului comunist şi a Securităţii în bestsellerul internațional Orizonturi roșii, aducând prejudicii ireparabile regimului de la Bucureşti, Ion Mihai Pacepa, cel mai înalt oficial din blocul sovietic care a cerut vreodată azil politic într-o ţară NATO, ia în colimator, în cartea de față, o țintă uriașă: știința dezinformării, născută și perfecționată în fosta Uniune Sovietică, și astăzi uimitor de influentă. Împreună cu istoricul Ronald Rychlak, Pacepa expune angrenajele unora dintre cele mai puternice campanii de dezinformare lansate de la Kremlin. Cititorul va descoperi răspunsuri la multe întrebări esențiale ale epocii moderne: de ce în ultimii 50 de ani lumea occidentală s-a întors împotriva credinței sale fondatoare, creștinismul? De ce islamul radical, jihadul și terorismul au izbucnit cu atâta forță, după o lungă perioadă de relativă acalmie? De ce s-au înmulțit manifestările de sorginte marxistă în Statele Unite și în zona NATO?

Ce s-a întâmplat, de fapt, în Rusia după căderea Zidului Berlinului?

O carte pe care „istoria a așteptat-o“, după cum spune profesorul Paul Kengor, o mină de aur din care putem extrage toate informațiile ce se cer cunoscute despre Războiul Rece.

Cartea lui Shlomo Venezia este unica mărturie completă care ne-a parvenit de la un supraviețuitor al Sonderkommando, unitățile speciale din lagărul de la Auschwitz. Autorul descrie cu precizie cum a fost condamnat să îndeplinească o misiune abominabilă, aceea de a-i ajuta pe deportații trimiși la moarte după triere să se dezbrace și să intre în camerele de gazare, apoi să care la cuptoarele de incinerare cadavrele victimelor. La rândul lor, membrii Sonderkommando au fost aproape toți asasinați de către naziști.

Dând dovadă de onestitate ireproșabilă, Shlomo Venezia evocă toate aspectele macabre ale activității Sonderkommando, oferind detalii insuportabile, care dau întreaga măsură a acestor crime.

„Mărturia acestui supraviețuitor al Holocaustului, ca toate celelalte, se citește cu teamă și tremurând.” ELIE WIESEL, laureat al Premiului Nobel pentru Pace

Volumul al cincilea al lucrării „Între datorie și pasiune” conține însemnările zilnice ale regelui Carol al II-lea dintre 1 ianuarie 1946 și 31 decembrie 1948. La începutul acestei perioade, fostul suveran se afla încă în Brazilia, la Rio de Janeiro, consemnând în jurnalul cotidian eforturile depuse pentru a obține aprobările necesare în vederea întoarcerii în Europa. În Brazilia, la Rio de Janeiro, suveranul se va căsători cu Elena Lupescu, în 3 iulie 1947, eveniment comentat astfel: „De atunci s-a schimbat totul în viața noastră, a venit asupra mea o liniște și, ca să zic așa, o stabilitate binefăcătoare. Am ieșit din minciună și am arătat lumei întregi că Duduia – de care, de 23 de ani, mi-am legat viața – este demnă de a ocupa și un loc de cinste”. Deoarece din jurnal lipsește caietul nr. 111, pentru perioada cuprinsă între 11 decembrie 1946 și 4 decembrie 1947, este dificil de reconstituit modul în care exilații au reușit să ajungă în Portugalia, la Estoril. O notație din 5 octombrie 1948 – „Azi s-a împlinit anul de când, după atâta vreme, am sosit, din nou, pe scumpul nostru pământ al Europei” – aduce lămuriri asupra datei revenirii pe continentul european: 5 octombrie 1947.

Volumul al IV-lea al jurnalului regelui Carol al II-lea cuprinde insemnarile din perioada 1 ianuarie 1943 - 31 decembrie 1945. Asadar, trei ani din viata monarhului exilat, dintre care primii doi au fost petrecuti in Mexic, iar ultimul, incepand cu decembrie 1944, in Brazilia. Cu o premonitie fantastica, suveranul a intuit viitorul Romaniei: „Grija mea merge, in primul rand, catre Tara mea; ea este mai primejduita decat celelalte, daca nu se da posibilitatea de a face ceva pentru ea. Intai, in situatia de azi, se gaseste in campul celor batuti; pe urma, inaintarea Armatei Rosii spre Europa, care se va face, daca nu intervine ceva urgent, prin Tara noastra; cu ajutorul numarului destul de mare de prizonieri din URSS se vor face toate eforturile

„Am cunoscut și boieri destrămați, din care nu rămăsese decât ambalajul. Dar pot invoca o sumedenie de motive pentru care «boieria» lui Neagu Djuvara îmi impunea. Mai întâi, eleganța sa. Modul îngrijit de a se îmbrăca, de a se purta și de a vorbi. Toate, cu firescul nobleții înnăscute, fără afectare, fără ornamentică de paradă. «Boierească» era și capacitatea lui Neagu Djuvara de a se mișca plin de grație pe granița subțire dintre cuviință și ina¬vuabil. Știa să fie politicos și cu derizoriul, și cu ridicolul, și cu bufoneria. Neagu Djuvara a readus la rampă istoria vie, istoria ca istorisire, istoria colocvială, prietenoasă, seducătoare, liberă de «ștaif» catedratic și de «exigențe» conjuncturale. Lucrările sale au, de aceea, un efect terapeutic, purificator: ele curăță, fără dureri, plămânii neoxigenați ai cititorului autohton și convertesc «normativitatea» solemnă a istoriei de cabinet în poftă vitală de cunoaș¬tere, în obiect al curiozității tinerești și al bucuriei.“ (ANDREI PLEȘU)

Pe copertă: Neagu Djuvara la Paris, în 1936.

Selecția textelor și introducere de Tatiana Niculescu

„Ce pot face altceva decât să lupt în continuare, aşa cum îmi dictează ceea ce eu consider a fi datoria mea, să încerc să-i conving şi pe alţii să muncească, să ajungă la o soluţie, să nu cedeze, să facă eforturi supraomeneşti, să facă imposibilul în împrejurări imposibile – dacă fiecare om şi-ar îndeplini partea lui cu devotament, deznădejdea de zi cu zi a situaţiei s-ar mai îndulci puţin, măcar puţin! Nu cer minuni! Cer doar efort şi dorinţa de a ajuta! Nu plecarea capetelor fără speranţă şi observarea dificultăţilor, inerţia criminală de care sunt înconjurată din toate părţile, lipsa de energie, de mijloace, de «credinţă care mută munţii din loc», pe care rar o văd.“ — MARIA, REGINA ROMÂNIEI

„Îndrăznesc să sper că, deschizând această carte, cititorul își va recăpăta, graţie unei regine luminoase, încrederea în viaţă și bucuria de a trăi și poate va găsi forța de a face un exerciţiu de imaginaţie: să-și închipuie că, într-o bună zi, îl așteaptă în cutia de scrisori o carte poștală cu chipul reginei Maria și că, pe verso, mâna ei i-a dedicat gândurile cuprinse în aceste pagini.“ — TATIANA NICULESCU

Pe copertă: Carte poștală din colecția Virgil Ierunca

Volumul al III-lea al jurnalului regelui Carol al II-lea cuprinde insemnarile din perioada 1 ianuarie 1941 – 30 decembrie 1942. In 4 martie 1941, dupa o fuga rocambolesca, fostul suveran a ajuns in Portugalia, de unde va lua drumul unui lung exil in Lumea Noua. Refuzat de americani – „bineinteles ca sa nu spurcam imaculatul pamant al pelerinilor puritani cu prezenta noastra” – si de alte tari din America de Sud, regele s-a stabilit temporar in Cuba. Parasind Europa, monarhul facea urmatoarea marturisire de credinta: „Plecand asa, pe cai departate, nu insemneaza ca gandul si sufletul meu se indeparteaza de Tara mea si de scumpul meu Baiat. Am crescut ca roman, am invatat de mic copil ca ratiunea mea de a fi este de a-mi sluji Patria; pana in clipa cand voi inchide ochii nu voi inceta de a o face prin toate mijloacele ce-mi stau in putere”.

La prima vedere, cititorul ar putea crede ca are de-a face cu un jurnal. Dar nu este un simplu jurnal, ci o epopee. A Romaniei si a monarhiei sale, vazuta prin ochii unui om care si-a servit, cu devotament, tara si regii.

Din lumea tinereţilor mele, care pentru mine a însemnat atât de mult, voi încerca să povestesc cu sfială şi pe scurt câteva amintiri, căci oricât de scăzute în interes ar putea fi pentru cititorii mei, vor contribui şi ele la cunoaşterea generaţiei din care fac parte şi de pe urma căreia tot a rămas ceva.

Din lumea tinereţilor mele, care pentru mine a însemnat atât de mult, voi încerca să povestesc cu sfială şi pe scurt câteva amintiri, căci oricât de scăzute în interes ar putea fi pentru cititorii mei, vor contribui şi ele la cunoaşterea generaţiei din care fac parte şi de pe urma căreia tot a rămas ceva.