Memorialistică

Povestea evadării unui tânăr nord-coreean din lagărul în care a fost închis împreună cu familia sa de către autoritățile de la Phenian.

Lagărele de muncă din Coreea de Nord au o existență mult mai îndelungată decât au avut Gulagul sovietic și lagărele de concentrare naziste. Chiar dacă fotografiile făcute din satelit sunt mai mult decât grăitoare, guvernul nord-coreean neagă prezența acestor închisori. Nicio persoană născută în lagăr nu a reușit vreodată să evadeze – nimeni, cu excepția lui Shin Dong-hyuk, care a scăpat din acel infern și a povestit ce se întâmplă acolo.

În Evadare din Lagărul 14, un bestseller publicat în 22 de țări, jurnalistul american Blaine Harden dezvăluie secretele celui mai represiv sistem totalitar din lume, prin intermediul relatării înfiorătoare a lui Shin, un băiat care nu știa nimic despre lumea de afară, a devenit de mic „turnător” și a fost obligat să asiste la execuția familiei sale.

O narațiune a suferinței și curajului, a supraviețuirii și speranței, cartea de față constituie o mărturie șocantă despre evenimentele din spatele gardului electrificat.

„O poveste captivantă, spusă fără menajamente.” BILL KELLER, The New York Times

„O carte remarcabilă, care ar trebui să facă parte din bibliografia oricărei programme de liceu și a orelor de educație civică din facultăți.”  The Seattle Times

Născută în Volînia, teritoriu înglobat de URSS după 1921, Franceska Michalska devine victima mecanismelor implacabile ale istoriei: supraviețuiește foametei cumplite din Ucraina sovietică, îndură brutalitatea epurărilor staliniste și este aruncată în surghiunul stepelor kazahe în 1936. În numele vieții nu este însă doar un inventar al suferinței, ci cronica unei victorii a voinței asupra destinului potrivnic.

În inima stepei, tânăra deportată îndrăznește imposibilul: să viseze la studii de medicină într-o lume care îi refuză dreptul la viitor. De la Alma-Ata la Harkov și Cernăuți, într-o căutare neîncetată a cunoașterii, de la condiția de infirmieră și moașă la cea de pediatru renumit, destinul Franceskăi Michalska se transformă într-o pildă despre bucuria de a trăi în ciuda tuturor opreliștilor.

În numele vieții este o carte despre puterea spiritului de a renaște, mai puternic, din cenușa propriei tragedii.

„O relatare pe cât de sobră, pe atât de copleșitoare. Fără a ceda niciodată patosului, Franceska Michalska descrie mecanismul implacabil al unei istorii care-i zdrobește pe indivizi, dar nu reușește să le înfrângă voința de a rămâne oameni.“ — Le Monde Diplomatique

„O lecție de supraviețuire pură. Michalska nu scrie cu cerneală, ci cu însăși forța vieții care refuză să se stingă sub gheata totalitarismului. O carte care îți taie respirația prin simplitatea adevărului său.“ — La Liberté

Prefață de lord Michael Dobbs

O mărturie istorică esențială, care reunește unele dintre cele mai importante scrisori ale lui Winston Churchill, multe dintre ele profund personale și inedite.

Scrisorile cuprinse în acest volum ne aștern în față drama, tumultul interior, episoadele de depresie, pasiunile și provocările unei cariere de-a dreptul extraordinare, îngăduindu-ne să întrezărim universul personal al lui Churchill și să-i urmărim evoluția de-a lungul vieții. Volumul include scrisori adresate părinților săi, profesorului de la Harrow, soției sale, Clementine, precum și unor figuri istorice cele­bre ca H.H. Asquith și Anthony Eden, Franklin D. Roosevelt și Dwight D. Eisenhower, Éamon de Valera sau Charles de Gaulle.

„O perspectivă inedită asupra lui Churchill, dintr-un unghi intim și personal, pe care marile lucrări de istorie și biografiile îl pierd din vedere.“ — New York Journal of Books

„O contribuție valoroasă la istoria etern fascinantă a lui Winston Churchill. Volumul oferă o perspectivă sinceră și necosmetizată asupra lui Churchill, dezvăluit prin corespondența personală purtată cu familia, prietenii și contemporanii săi.“ — Booklist

„O lectură indispensabilă pentru pasionații de istorie și pentru oricine dorește să capete o înțelegere mai profundă a unui mare om de stat.“ — The Churchillian

JAMES DRAKE este antreprenor, filantrop și fondator al proiectului Of Lost Time, o inițiativă literară inovatoare care aduce la lumină poveștile ascunse ale trecutului prin puterea corespondenței personale. Atunci când nu cercetează scrisori istorice, James Drake se dedică sănătății și bunăstării persoanelor afectate de traumatisme craniene prin intermediul Drake Foundation și sprijinirii noii generații de muzicieni prin Drake Calleja Trust.

ALLEN PACKWOOD este fellow al Churchill College, din Cambridge, și director al Churchill Archives Centre. A fost unul dintre curatorii expoziției Churchill and the Great Republic, organizată de Library of Congress (2004), precum și al unei expoziții găzduite de Morgan Library. A publicat pe larg despre viața și activitatea lui Winston Churchill.

Jurnalul politic al liderului Internaționalei Comuniste, bulgarul Gheorghi Dimitrov, unul dintre colaboratorii lui Stalin. Referiri la Germania nazistă, Uniunea Sovietică, Al Doilea Război Mondial, sovietizarea Europei de Est, inclusiv România.

Prefață de Cosmin Popa

Text îngrijit, note și cuvânt-înainte: Ivo Banac

Politicianul bulgar Gheorghi Dimitrov – supranumit „leul antifascist” – a fost unul dintre cei mai importanți lideri ai mișcării comuniste internaționale și membru de încredere în cercul de apropiați al lui Stalin. Acuzat de naziști că a incendiat Reichstagul în 1933, el s-a apărat cu succes în procesul de la Leipzig și a devenit, astfel,  un simbol al rezistenței în fața nazismului.

În 1935, a fost numit secretar general al Internaționalei Comuniste (Comintern), funcție pe care a deținut-o până la dizolvarea organizației, în 1943. După sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Dimitrov s-a întors în Bulgaria și a devenit cel dintâi premier comunist al țării.

În perioada cuprinsă între 1933 și moartea sa, survenită în 1949, Dimitrov a ținut un jurnal în care și-a descris cariera tumultuoasă și a dezvăluit numeroase amănunte despre funcționarea internă a organizațiilor comuniste internaționale, despre opiniile și acțiunile conducerii sovietice, precum și despre rolul Uniunii Sovietice în conturarea Europei de Est postbelice, inclusiv prin activitățile unor activiști cum a fost Ana Pauker în România.

Acest valoros document istoric, îngrijit și prefațat de renumitul istoric Ivo Banac și beneficiind de un studiu introductiv local semnat de istoricul Cosmin Popa, este acum disponibil pentru prima dată în limba română.

O sursă esențială de informații referitoare la comunismul internațional, Stalin și politica sovietică, precum și la originile Războiului Rece. 

„Jurnalul lui Dimitrov prezintă însemnările și reflecțiile celui mai cunoscut reprezentant al Internaționalei Comuniste, aflat în perioada sa de glorie.” - TONY JUDT, New York University

„Cartea oferă perspective noi și interesante asupra intențiilor lui Stalin și a politicii sale externe în anii ’30 și ’40.” - ORLANDO FIGES, London University

„Lucrarea este o sursă unică de informații valoroase despre evenimentele din timpul lui Stalin, conținând inclusiv comentariile și opiniile pe care le exprima în cadrul adunărilor neoficiale cu cei din anturajul său, din care a făcut parte și Dimitrov. Editat cu pricepere de profesorul Ivo Banac, jurnalul va fi de interes pentru toți istoricii perioadei staliniste.” - ROBERT C. TUCKER, Princeton University

O carte remarcabilă, o relatare epică a calvarului trăit de familiile Wiener și Finkelstein în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Faptul că părinții lui Daniel Finkelstein au reușit să supraviețuiască eforturilor sovieticilor și naziștilor de a-i elimina pe evrei este aproape incredibil.

Autorul arată că nu a avut doar curaj, ci și o sensibilitate atunci când a luat hotărârea de a așterne pe hârtie istoria familiei lui.

Pentru că citind înlănțuirea sensibilă a întâmplărilor petrecute în aceste două familii (ale mamei și tatălui autorului) – desfășurate în Germania, Polonia, Olanda, Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite – ajungem să înțelegem că supraviețuirea acestor evrei a fost de-a dreptul una miraculoasă. Nici naziștii, nici comuniștii n-au reușit să distrugă demnitatea și dârzenia acestor oameni, iar greutățile prin care au trecut i-au întărit, nu i-au îngenuncheat pe aceștia.

Mesajul acestei cărți despre supraviețuire, suferințe, miracole și rezistență este unul puternic, iar după ce termini de citit întreaga relatare a lui Daniel Finkelstein înțelegi cu adevărat de ce autorul spune că în bătălia cu Hitler și Stalin, părinții lui au fost cei care au ieșit învingători.

Cartea este o poveste nu doar despre teroare, ci și despre dragoste. O istorie fascinantă și emoționantă a unor familii greu încercate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Relatări culese și editate de Irina Nicolau și Theodor Nițu

„Ceea ce îţi taie respiraţia în aceste pagini este să vezi în ce măsură comunismul a fost o crimă organizată la adăpostul legii şi legitimată prin minciună. Comuniştii apar ca bandiţi legalişti. Ca orice bandiţi, ei înjură, bat, torturează, omoară, numai că pentru cele mai teribile atrocităţi ei au legi. Dinţii se smulg în numele poporului, iar «bandiţi» şi «duşmani ai poporului» sunt cei schingiuiţi, şi nicidecum călăii. Pentru judecătorii-bandiţi, pentru anchetatorii-bandiţi, pentru gardienii-bandiţi, pentru toţi aceştia şi pentru crimele lor – nu există legi. Ei sunt legea şi ei comit crimele în numele legii lor.“ — GABRIEL LIICEANU

„Uite aşa-mi vin în minte... cum mi-au băgat ochelari d-ăştia de tablă, ferească Dumnezeu să ştiţi ce-i asta, şi m-a luat de braţ, că nu vedeam nimica pe coridor. Şi, ori că mi-a pus el piedică, ori m-am împiedicat - că am venit pă brânci, aşa, jos. Şi el mi-a dat cu bocancu aici, în coastă. Trăieşte în Piteşti. [...] El are burtă şi eu m-am uscat, că mă vedeţi cum sunt, numai piele şi os. Sunt ca o mască acum, doamnă, de chinurile care au fost pe mine şi de inima rea pe care am avut-o. Aşa. Şi să viu acasă să nu mai găsesc nimic!! Nimic n-am găsit. Dacă mă tăiam la un deget, eu n-aveam cu ce mă lega. Tot ce-am lăsat în casă şi în magazia mea şi în curtea mea - n-am mai găsit nimic. Nu mai pot să-mi spun tot amaru care a fost în mine şi tot chinu cu care m-a chinuit hoţii ăştia...“ – ELISABETA RIZEA

ELISABETA RIZEA (1912-2003) s-a născut în comuna Domneşti din judeţul Argeş. A sprijinit activ grupul de rezistenţă anticomunistă Arsenescu-Arnăuţoiu din Munţii Făgăraşului. A fost arestată şi torturată de autorităţile comuniste în 1952 şi 1961, fiind condamnată la 12 ani de închisoare. Viaţa ei, povestită de ea însăşi în interviul luat de Irina Nicolau, este mărturia dârzeniei unei eroine a luptei anticomuniste din România.

Ediție îngrijită de Flori Bălănescu

Demersul lui Răzvan Gheorghe, de a sta de vorbă cu Marcel Petrișor și Demostene Andronescu și de a ne împărtăși această experiență, este unul salvator și lăudabil. Din întrebările formulate și din contextualizările, uneori extinse, este limpede că Răzvan stăpânește bine tema represiunii comuniste. Trebuie spus, din capul locului, că nu este o carte de interviuri în sens jurnalistic, ci o conversație de profunzime. … Experimentele diabolice au sfâșiat trupul, conștiința și sufletul celor implicați direct și, prin forța realității, au deturnat de la destinul lor pe membrii familiilor acestora, în special copiii, care au fost traumatizați de experiențele părinților și supuși la marginalizări și interdicții de tot felul. Regimul comunist din România a rămas la putere 45 de ani prin teroare, șantaj și crimă, exact prin metodele pe care le‑a folosit pentru a prelua și consolida ilegitim puterea, prin inducerea spaimei de Securitate, prin Frig‑Foame‑Frică. (Flori Bălănescu)

Take Ionescu avea o memorie excepţională, precum şi capacitatea să „citească” omul din faţa sa, să vorbească sau să tacă într-o discuţie. Portretele sale sunt vii, colorate, aproape ca un film care rulează în faţa cititorului. Bine regizat, fiecare cadru evidenţiază interesul Germaniei şi Austro-Ungariei de a declanşa un război prin care să domine, în principal, Balcanii. Inteligenţa conservatorului-democrat face ca interlocutorii să spună şi ceea ce nu ar fi trebuit să le iasă din gură, alteori le oferă el însuşi răspunsuri care să tempereze elanul belicos sau să menţină încrederea în cauza României. În concluzie, un politician patriot, plin de calităţi, vizionar şi luptător acerb pentru România întregită. - Alin SPÂNU

Memoriile generalului Dumitru Dămăceanu, unul dintre actorii importanți ai înlăturării regimului Antonescu.

„Tatăl meu a fost numit șef de stat-major la Comandamentul Militar al Capitalei. Așa s-a născut ideea lui 23 august 1944: politicienii și militarii au început să se întrunească și să discute. Tatei i-a revenit planul pentru București, odată cu întoarcerea armelor; orașul era plin de nemți… Când s-au succedat guvernele – Sănătescu, Groza –, tatăl meu a avut funcții. În 1946 a fost la Paris, unde a reprezentat România la Conferința de Pace.

La 30 decembrie 1947, eram singură acasă, când am aflat de la radio că regele a abdicat; când s-au întors părinții de la teatru, au crezut că visasem urât! După instaurarea republicii s-a terminat și cariera tatălui meu în armată: fără leafă, fără grad, a ajuns să lucreze la Plafar. A fost greu: casa a fost naționalizată, iar noi am fost restrânși numai la mansardă. Între timp, au început perchezițiile: sunau oameni la ușă, intrau și luau acte, scrisori, decorații etc. Mama a început să împacheteze lucruri, să le ducă pe la prieteni, în pivnițe, în poduri…” (Gabriela Romana Dămăceanu)

„Actul de la 23 august 1944 ocupă un loc aparte în istoriografia românească, fiind, prin sutele de cărți și studii științifice care i s-au dedicat, unul dintre subiectele istorice abordate cel mai mult. Fără îndoială, interesul istoriografic pentru această temă a atins apogeul în perioada regimului comunist, oferind de multe ori o perspectivă deformată, condiționată ideologic. Cei care studiază actul de la 23 august nu pot ignora memoriile generalului Dumitru Dămăceanu, publicate acum în prima ediție integrală, fiind totodată și o ediție critică, bazată pe studiul sistematic al multiplelor sale versiuni.” (Mihai Burcea, Tudor Vișan-Miu)

„Pentru întocmirea acestei lucrări – în redactarea ei finală – am consacrat mai mult de nouă ani de muncă [1963–1972], străduindu-mă să redau în cele ce urmează cât mai puține lipsuri de fond și formă; în acest scop, am consacrat celor scrise nu mai puțin de douăsprezece redactări complete și îmbunătățite; nu știu dacă și cât am izbutit să realizez în această direcție […]. Nu știu dacă și când vor vedea lumina tiparului rândurile de față [subl.n.]. După modul cum decurg lucrurile până acum, s-ar părea că răspunsul nu poate fi decât unul singur: este încă prea devreme să se spună dacă lucrarea va fi tipărită vreodată sau când anume.” (Gen. Dămăceanu, în 1972, după cea de-a douăsprezecea redactare a memoriilor sale)

Cartea de memorii scrisa de generalul H.-D. H. von Rohden, despre Luftwaffe in Batalia de la Stalingrad, este o radiografie a militarului care a participat direct la operatiunile de pe front si din spatele acestuia.

Introducere şi comentarii de Alex Drace‑Francis

„În prima jumătate a secolului al XIX-lea, lumea s-a pus în mişcare. Epoca de făurire a statelor şi culturilor naţionale a fost plină de conexiuni transnaţionale. O descoperire recentă ne permite să recitim povestea aceasta, dar să şi aflăm multe lucruri noi despre starea lumii de atunci, prin ochii unui personaj uitat. Scrisorile și reportajele lui Bernhard Stolz – jurnalist și om de litere cu ascuțit simț critic, un personaj erudit, monden, cu vederi deschise, şi un fin comentator al artei, literaturii, muzicii – se remarcă prin curiozitatea, precizia şi umorul cu care autorul observă, oriunde călătorește – la Pesta, București ori Constan­tinopol –, viața locală. 

De la ceremoniile de curte «de sus» la viaţa domestică «de jos», de la fenome­nele astronomice de pe cer la canali­zarea de sub pământ, almanahuri, artificii, bâlciuri, cântăreţe, chelneri, comete, girafe – nimic nu scapă privirii atente a praghezului Stolz.“ — ALEX DRACE-FRANCIS

„Mă voi strădui să vă zugrăvesc întâmplările ciudate și puțin cunos­cute ale capitalei noastre în adevăratele lor culori… Bukarest – mai corect Bukurest, adică după etimologia general acceptată: loc al bucuriei, al plăcerii – nu face o impresie favorabilă călătorului care vine de la Dunăre. Întinderea sa nu e mai mică decât a Parisului, dar oraşul e construit aşa de năstruşnic, încât cu greu ar putea exista vreun altul asemănător. Te crezi într-un sat mare în care sunt mai multe case frumoase, dar mai ales barăci destul de mizerabile. Amestecul frapant de elemente orientale și europene este inconfundabil și vizibil în toate privințele: mod de viață, îmbrăcăminte, obiceiuri, instituții, biserică, sistem politic. Totul poartă încă un caracter de bază oriental, dar cu multe schimbări.“ — BERNHARD STOLZ

În 23 martie 1993, Ioan Mircea Pașcu prelua funcția de secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale, într-o perioadă de mari mize politico-diplomatice pentru România și de reconfigurări geopolitice. Aflată în acești ani sub conducerea a doi miniștri – generalul Niculae Spiroiu (1992–1994) și Gheorghe Tinca (1994–1996) –, armata română a intensificat contactele cu NATO, concretizate prin demararea programului Mil-to-Mil de cooperare cu americanii și semnarea documentului-cadru al Parteneriatului pentru Pace.

Chiar dacă România nu a făcut parte din primul val al aderării fostelor state comuniste la alianța nord-atlantică, a consolidat acest proces. Volumul, scris asemenea unui jurnal, dezvăluie o felie de istorie, toate negocierile secrete din domeniul apărării, precum și întâmplări de la cel mai înalt nivel al vieții politice, financiare și economice a României în tranziție.

„În urma discuțiilor purtate cu ofițerii, s-a desprins concluzia că cel mai agreat pentru funcția de secretar de stat este Ioan Mircea Pașcu, pentru calitățile sale profesionale și umane cadru universitar, absolvent al unor cursuri în Occident, fost membru al echipei preș-edintelui țării, vorbitor de limbi străine, cunoscut ca o persoană inteligentă, conciliantă, empatică și de echipă. Desigur că au existat nemulțumiri, neajunsuri, răutăți, dezinformări ori atacuri nemeritate, dar prezența sa în conducerea ministerului a fost un real succes. Ministerul a beneficiat de numeroasele sale conexiuni în lumea politică, diplomatică, financiară, academică și sportivă, pe care le-a întrebuințat în folosul armatei. Ca șef al direcțiilor Contraspionaj și de Informații Militare, am beneficiat permanent de sprijinul său calificat în numeroasele noastre întâlniri cu delegații militare străine în cadrul cărora intervențiile sale erau pline de conținut, constructive și prezentate în manieră diplomatică.” General Decebal Ilina

„Acum, în 1930, la trei ani de la moartea Regelui întregitor, Regența era o realitate. Peisajul politic se completa cu opoziția dintre liberalii conduși de familia Brătianu și țărăniști, ardeleni în majoritate, veniți la putere după Marea Unire. Încă din 1914, când urcase pe Tron împreună cu regalul ei soț, Maria se manifestase plenar în luarea deciziilor esențiale privind conducerea țării. Circula chiar butada că singurul bărbat politic adevărat din România era Regina Maria…” - GEORGETA FILITTI, academician

„Însemnările zilnice din anul 1930 ale Reginei Maria sunt o mină de aur pentru cunoscători și pentru publicul larg. Regina ni se înfățișează aici în ipostaze speciale, unele inedite, altele cunoscute, pline de farmec, de duioșie sau de înverșunare și chiar de supărare, precum călătoria în Egipt, ruperea logodnei principesei Ileana, întoarcerea lui Carol al II-lea, fariseismul oamenilor politici români, grija pentru soarta țării, liniștea amăgitoare a unui apus de soare la Balcic etc.” - IOAN-AUREL POP, Președintele Academiei Române

Amintirile Elenei Hartulari sunt prima operă autobiografică feminină cunoscută din cultura română. Memoriile ei ne poartă prin culisele unei lumi pe care o știm mai bine din comediile lui Alecsandri. Într-o limbă savuros arhaică și surprinzător neologică, documentând realitatea sociologică a unor personaje literare de tipul coanei Chirița, eroina pune fără menajamente în scenă o viață de femeie prinsă între dragoste, violență conjugală, ambiție socială și dorința de a fi auzită.  Fiică a unui mic boier din rețeaua clientelară a Sturdzeștilor, măritată la cincisprezece ani cu un grec sărac, dar viclean și lipsit de scrupule, Elencu traversează cinci decenii de prefaceri radicale ale Moldovei – anii 1820-1860 –, lăsându-ne o panoramă frustă a celei mai dinamice clase sociale din epocă: mica boierime care parvine social și economic. În spatele intrigilor familiale, al proceselor de moștenire, al aranjamentelor de tot felul, descoperim spectacolul autentic al unei lumi deschise, cu un aplomb lipsit de complexe, către noile orizonturi ale modernității europene.

Ediția îngrijită de Constanța Vintilă, însoțită de un amplu studiu introductiv și de un aparat critic care coroborează textul memoriilor cu fondul documentar, ne restituie integral textul Elenei Hartulari și îl așază, în premieră, în istoria literaturii române.

Distinsul medic neurolog Jean-Jacques Askenasy, cercetător în domeniul neuroștiinței din Israel, membru de onoare al Academiei Române, destăinuie în această carte drumul complicat și pe alocuri anevoios de la naștere și până la destinația Israel.

„Evenimentele care au avut locul în secolul 20 şi care l‑au lovit puternic pe Jean şi familia sa arată o rezistenţă deosebită. Jean Askenasy copilul, elevul, studentul, medicul şi, în special, evreul a trăit mizericordia Primului Război Mondial şi consecințele antisemitismului românesc. Ura contra evreilor a aprins chiar şi creierele intelectualilor de calibrul lui Mircea Eliade, membru al Gărzii de Fier. Antisemitismul românesc a colaborat cu înţelegere prietenească la ura teutonică a naziştilor contra evreilor.” - Prof. Dr. Shlomo Ghiora Shoham, laureat al Premiului Israel

Cu un cuvânt înainte de George Kudla

Ediție, prefață și postfață de Gheorghe Nandriș

„…20 de ani în Siberia – o așez printre cele mai fantastice cărţi care s-au scris în ţara noastră. În faţa ei multe cărţi, mulţi scriitori și mulţi eroi literari pălesc. După primul şoc şi cea dintâi nedumerire a cititorului, chiar şi a unui erudit academician, poate după un număr de ani în care uimirea se va fi aşezat, deodată cineva va pricepe şi va ridica această carte – a Aniţei cu trei clase primare şi suflet cât o istorie naţională, de o autenticitate «stilistică» genială – şi le va aşeza, fiinţa şi cartea, la umărul marilor noştri mărturisitori ai sufletului românesc.“ — ȘTEFAN J. FAY

„Cartea e o revelație și s-ar cere primită ca atare. Nu doar privitor la soarta deportaților români în Gulagul sovietic povestirea Aniței Nandriș-Cudla aduce o mărturie esențială, dar și pentru reconstituirea staturii țăranului bucovinean: o statură net aristocratică, pe care metamorfozele provocate de comunism o aruncaseră nu numai în trecut, ci, s-ar spune, aproape în legendă. Or iată că, odată cu Anița Nandriș-Cudla, legenda ia conturul firescului, iar realitatea ei ni se impune din nou. Cartea aceasta, care nu numai că se cere neapărat citită, dar ar merita să fie așezată, prin biblioteci, într-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine.“ — MONICA LOVINESCU

ANIŢA NANDRIȘ, căsătorită CUDLA, s-a născut în 1904 într-o familie de țărani bucovineni, în satul Mahala din județul Cernăuți. 13 000 de români din acest ţinut au trăit groaza deportării în iunie 1941, după ce, cu un an înainte, ținutul fusese cedat Uniunii Sovietice. Între ei, și Anița Cudla împreună cu cei trei copii ai ei de 17, 14 și 11 ani: au fost ridicați și duși în Siberia, dincolo de Cercul Polar, într-un univers al ostilității, unde timp de 20 de ani nimic în afara iubirii și a credinței nu le-a fost sprijin. De abia ştiutoare de carte, întoarsă acasă, Aniţa a scris în cuvinte simple povestea acestei supravieţuiri. A încredințat manuscrisul nepotului ei Gheorghe Nandriș în 1982, rugându-l să-i promită că-l va trece peste graniță în România. Abia după aceea, în 1986, s-a stins, cu sentimentul datoriei împlinite. Manuscrisul Aniței, această mărturie unică, păstrată printr-o minune timp de peste două decenii, a putut fi publicat pentru prima oară în 1991. Cartea a fost distinsă de Academia Română cu Premiul „Lucian Blaga“ (1992).

„…Poate fi patriotismul unicul sentiment care să explice trăirile celor chemați sub arme? În nici un caz! Marea provocare pentru istoriografia românească rămâne realizarea unui studiu prosopografic despre soldatul român din Marele Război, care să dezvăluie nu doar virtuțile și slăbiciunile acestuia, ci și reperele universului său. Nu-l vom putea înțelege decât atunci când va fi umanizat și ajutat să coboare de pe piedestalul pe care l-au cocoțat discurile patriotarde. Abia atunci când vom înțelege că, de fapt, este unul dintre noi, vom realiza și valoarea sacrificiului său. Este exact ceea ce încearcă să facă editorul volumului de față.”

Daniel Cain

***

„Lucrarea de față cuprinde memorii, jurnale, scrisori, cărți poștale, telegrame, fotografii ale unor ofițeri, medici, scriitori, cercetași, care au luptat, au luat decizii, au scris despre evenimentele militare, viața pe front în anii participării României la Primul Război Mondial, 1916-1918, scrieri păstrate la Arhivele Naționale ale României (ANR). Totodată, lucrarea integrează și rapoarte, dări de seamă, scrisori ale unor femei, care au acționat în spatele frontului, au organizat și au întreținut spitale pentru soldații răniți și bolnavi, au acordat adăpost și hrană copiilor orfani, au contribuit cu diverse ajutoare și asistență sanitară la victoriile armatei române.

Având în vedere numărul și varietatea acestor scrieri din război, am optat pentru identificarea și publicarea documentelor inedite, originale, personale. Așadar, multe din documentele selectate sunt inedite, iar în cazul celor publicate, s-a făcut mențiunea într-o notă aferentă.”

Anemari Monica Negru

Introducere de Georgeta Filitti

Note de Tudor Vișan-Miu

Noul volum al Însemnărilor zilnice ale reginei Maria, editat cu rigoare și profesionalism de distinsa doamnă academician Georgeta Filitti, cuprinde evenimente din anul 1933, unul important în istoria națională și universală: de la asasinarea premierului I.G. Duca, despre care suverana nota copleșită că „nu era puternic, dar era prieten”, la expandările în spațiul public ale naziștilor. Toate îi prilejuiesc o constatare profetică: „lumea e haotică, se îndreaptă spre pierzanie”.  Regina Maria a călătorit mult, din nordul Africii, prin Europa și până la Polul Nord, și-a vizitat sora și fiicele, ceea ce i-a prilejuit multă bucurie, mai ales în locurile unde era primită cu mult fast, pe măsura poziției pe care o avusese. Efuziunea i-a fost mereu estompată însă de tratamentul la care era supusă de regele Carol al II-lea, caracterizat nu o dată drept „nemernic”, „nenorocit”.

Prof. univ. dr. IOAN BOLOVAN, membru corespondent al Academiei Române

Urmărind consemnările cotidiene ale reginei Maria înțelegi structura sufletească, disciplina britanică, patima scriitoricească. Rutina de zi cu zi, dialogul împiedicat cu Carol, episoadele tot mai dese de afectare a sănătății nu-i știrbesc umorul, imensa bunătate, generozitatea. Acum, în 1933, se instalează o stare de spirit ca o scăpare din apăsarea neplăcerilor cotidiene. E desfătarea călătoriilor.
Trecerea anilor are un efect uimitor asupra imaginii acestei femei ajunsă să trăiască intens realitățile românești. Regină prețuită, confruntată cu probleme de familie adesea greu de îndurat, ea reușește mereu să se impună. Condiția burgheză la care e redusă, după propriile constatări, departe de a-i păli personalitatea, o apropie odată în plus de marele public, o fac un exemplu de reușită demn de studiat, mai ales acum când suntem în căutare de modele.

GEORGETA FILITTI, academician