Ştiinte politice

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 481-510 din 809

  • O nouă cale. Lecțiile coronavirusului
    37.00 LEI

    Edgar Morin (n. 1921), sociolog și filozof francez de origine iudeo‑hispanică, este recunoscut la nivel internațional pentru contribuția sa în ceea ce privește conceptul de „gândire complexă“, dezvoltat în ciclul de lucrări Complexus. Studiile sale academice au vizat de‑a lungul timpului o multitudine de domenii, printre care sociologia, studiile media, antropologia vizuală, științele politice, ecologia și educația. Este director de cercetări emerit al Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS), autor a peste 60 de lucrări și a primit de 38 de ori titlul de Doctor Honoris Causa.

  • Viitorul libertății. Democrația iliberală în Statele Unite ale Americii și în lume
    42.24 LEI
    Epuizat din stoc

    Fareed Zakaria, jurnalist american de origine indiană, absolvent de Yale şi cu un doctorat în ştiinţe politice obţinut la Harvard, este gazda celebrei emisiuni de pe CNN „Fareed Zakaria GPS”, editorialist la The Washington Post şi colaborator la The Atlantic. A fost editor la Newsweek International şi la Foreign Affairs, editorialist la Time, analist la ABC News şi gazda emisiunii „Foreign Exchange with Fareed Zakaria” la PBS. Dintre cărţile sale, care au devenit bestselleruri internaţionale, amintim The Post-American World (2008; Lumea postamericană, Polirom, 2009), In Defense of a Liberal Education (2015) şi Ten Lessons for a Post-Pandemic World (2020; 10 lecţii pentru o lume postpandemică, Polirom, 2021). Viitorul libertăţii. Democraţia iliberală în Statele Unite ale Americii şi în lume a apărut într-o primă ediţie la Editura Polirom în 2009.

  • 10 lecții pentru o lume postpandemică
    36.95 LEI

    Fareed Zakaria, jurnalist american de origine indiană, absolvent de Yale şi cu un doctorat în ştiinţe politice obţinut la Harvard, este gazda celebrei emisiuni de pe CNN „Fareed Zakaria GPS”, editorialist la The Washington Post şi colaborator la The Atlantic. A fost editor la Newsweek International şi la Foreign Affairs, editorialist la Time, analist la ABC News şi gazda emisiunii „Foreign Exchange with Fareed Zakaria” la PBS. Dintre cărţile sale, care au devenit bestselleruri internaţionale, amintim The Post-American World (2008; Lumea postamericană, Polirom, 2009), In Defense of a Liberal Education (2015) şi Ten Lessons for a Post-Pandemic World (2020; 10 lecţii pentru o lume postpandemică, Polirom, 2021). Viitorul libertăţii. Democraţia iliberală în Statele Unite ale Americii şi în lume a apărut într-o primă ediţie la Editura Polirom în 2009.

  • Introducere in diplomatia digitala
    29.00 LEI

    „Orice adevăr trece prin trei etape:

    Prima dată, e ridiculizat.

    A doua oară, e negat vehement.

    A treia oară, e acceptat ca fiind de la sine-înțeles”

    Arthur Schopenhauer, (1788 – 1860)

     

    Apariția internetului și a dezvoltării tehnologiei informației, comunicarea între oameni și organizații a deschis o altfel de variantă de transformare a societății noastre în era în care tehnologiile de înaltă performanță și fidelitate utilizate altădată de către un număr mic de oameni au descins în casele și sufletele muritorilor de rând.

    În anul 2020, după declararea pandemiei cu Covid-19, omenirea s-a convins de utilitatea digitalizării deoarece inovația permanentă în domeniul sistemelor informaționale facilitează noi forme de interacțiune umană care păreau imposibile cu puțini ani în urmă. Unul dintre efectele acestor evoluții este reprezentat de faptul că puterea și forța unui sistem social organizat se măsoară tot mai mult în capacitatea acestuia de culegere, prelucrare și utilizare a informației, în timp ce raporturile și relațiile de comunicare au intrat într-o efervescență inimaginabilă pentru cei mai mulți dintre noi.

    În era comunicării, interacțiunile dintre oameni și organizații se produc instantaneu, ele trec peste distanțele fizico-geografice care legau în mod tradițional popoarele și statele. Comunicarea pe internet sau pe rețele de telefonie mobilă, dialogul, negocierile, schimburile și tranzacțiile, circulația informațiilor ne-au schimbat modul de a interpreta realitatea, fără a avea timp de reflexie pentru luarea deciziilor.

  • Ordinea mondiala
    48.63 LEI
    Epuizat din stoc

    În Ordinea mondială, Henry Kissinger meditează asupra armoniei internaţionale, dar şi asupra conflictelor care macină de ani buni planeta. Bazându-se pe propria experienţă (Kissinger este unul dintre cei mai respectaţi diplomaţi din lume), autorul analizează meticulos marea provocare a secolului XXI: cum să construim ordinea mondială, într-o epocă în care abundă perspectivele istorice divergente, conflictele violente, extremismul ideologic, iar tehnologia cunoaşte un avânt fără precedent. Dând dovadă de un spirit didactic deosebit, Kissinger trece în revistă marile curente şi modele istorice, examinează motivele care au stat în spatele formării, dar şi dezintegrării marilor alianţe, având grijă să zăbovească asupra unor detalii, care, pentru neavizaţi, ar putea părea nesemnificative.

  • Post-Pandemic World: Perspectives on Foreign and Security Policy
    74.00 LEI
    The essays included in this volume highlight the new dilemmas arising from the tectonic shifts in world geopolitics that the Western community of values has to face now and in the years to come, considering the impact of accumulated security risks caused by growing uncertainties, imbalances, disruptive technologies, emergence of new forms of hybrid and information warfare short of outright armed confrontation, spill‑over of military competition in outer space and cyberspace, and instances of unlawful behaviour by some major international actors such as Russia and China. The accelerated pace of change emphasises the distinction between enablers and spoilers in international affairs, while the fallout from the coronavirus pandemic has added a new layer of concern as a real and present security threat on a global scale.
  • Furia
    62.37 LEI

    În ultimii ani, numele președintelui american s-a aflat pe toate buzele. Pe toate meridianele, există persoane vrăjite de cuvintele și de acțiunile lui, în timp ce mulți alții sunt uluiți, chiar șocați. Dorința de a afla cât mai multe despre el crește pe zi ce trece, iar această carte este în măsură să o îndeplinească. Cele șaptesprezece interviuri luate președintelui Donald Trump sunt firul roșu pe care autorul îl urmează cu persuasiune și cu ajutorul căruia reușește dezvăluirea incredibilei și capricioasei personalități a celui mai controversat, probabil, președinte american de până acum. Aceasta este o performanță greu de egalat. Niciun locatar de până acum al Casei Albe nu a acordat vreodată atât de multe interviuri unui singur autor. Fiecare pagină înseamnă un nou pas în descifrarea caracterului inconsecvent, nestatornic, uneori răzbunător al omului Donald Trump. De la un capitol la altul, Bob Woodward surprinde prin ușurința de a se transforma din jurnalist în istoric și invers, dacă narațiunea și contextul o cer. Această carte nu este un șir foarte lung de întrebări și răspunsuri, ci o lecție de istorie și, de ce nu, de viață.

  • Coridorul îngust. State, societăți și soarta libertății
    89.85 LEI

    Daron Acemoglu este profesor Elizabeth and James Killian de Economie la MIT. În 2005 a primit medalia John Bates Clark acordată economiștilor sub 40 de ani care au avut o contribuție substanțială la gândirea și practica economică.

    James A. Robinson este politolog și economist și unul dintre cei opt profesori universitari actuali de la Universitatea din Chicago. Specializat în America Latină și Africa, el desfășoară, în prezent, o muncă de cercetare despre Bolivia, Republica Democrată Congo, Sierra Leone, Haiti și Columbia unde a predat ani la rând pe parcursul verii la Universitatea Anzilor din Bogota.

  • Iarnă la Kremlin. Rusia și a doua venire a lui Vladimir Putin
    73.95 LEI

    Robert Service este membru al Academiei Britanice şi al Colegiului St Antony din Oxford, unde este profesor de istoria Rusiei; de asemenea, este membru al Institutului Hoover de la Universitatea Stanford. A publicat mai multe volume, printre care şi elogiatele Stalin: A BiographyRussia: Experiment with a PeopleTrotsky: A Biography (Premiul Duff Cooper, 2009) şi Comrades: A History of World Communism. De acelaşi autor, la Editura Polirom a apărut volumul Lenin. O biografie (2020).

  • Idei politice si clivaje ideologice
    34.89 LEI
    Epuizat din stoc

    „Lectura cărţii de faţă răspunde majorităţii dilemelor ideologice care pot apare în încercarea de a da sens unui haos aparent. Şi de a înţelege rolul şi locul politicii - atât practice, cât şi teoretice - în societatea noastră. Este o carte pe care publicul românofon de pretutindeni o va putea parcurge cu folos. Efortul teoretic al lui lgor Munteanu va putea da celor care s-au rătăcit şi vor să regăsească drumul o serie de repere în funcţie de care se vor putea orienta în vremuri mai mult sau mai puţin întunecate. lar celor care vor să treacă de la vorbe la fapte, aşa cum a făcut-o deja autorul, să-şi definească misiunea.” (Cristian Pîrvulescu)

  • Europa si Israelul. O simbioza istorica
    41.23 LEI

    O amplă și erudită analiză a legăturilor istorice dintre Europa și Israel, cartea profesorului Andrei Marga examinează modul în care evreii au marcat istoria și cultura Europei, contribuind la formarea identității europene, dar și modul în care această influență s-a răsfrânt asupra poporului evreu. Făcând paralele între trecut și prezent, volumul examinează critic contextul istoric, politic și social în care s-a dezvoltat relația dintre cultura și civilizația europeană pe de o parte, și cea iudaică pe de altă parte, fiindcă, așa cum însuși autorul afirmă, „nu poți despărți Europa de componenta culturală evreiască fără a amputa o parte a sufletului ei".

  • Din Rusia, cu sange
    42.18 LEI
    Epuizat din stoc

    Au crezut că se aflau la adăpost printre dealurile înverzite ale Angliei, dar se înșelau. Unul câte unul, membri ai oligarhiei ruse, disidenți și gangsteri care fugiseră în Marea Britanie atunci când Vladimir Putin a preluat puterea, au fost găsiți morți în condiții suspecte. La fel și avocații lor britanici. Mai mult, autoritățile britanice au închis fiecare anchetă, doar pentru a face pe plac Kremlinului. Volumul dezvăluie, în premieră, modul în care Rusia și‑a perfecționat arta și știința asasinatelor în afara țării – în vreme ce spionii occidentali urmăreau cu groază cum guvernele lor nu reușeau să se protejeze în fața amenințărilor. Pe baza unei vaste comori constituite din documente nepublicate, dovezi aruncate de către poliție și interviuri cu sute de surse din interior, această investigație mondială dezvăluie una dintre cele mai importante și îngrozitoare povești geopolitice ale vremii noastre.

  • Planul pentru Romania
    44.99 LEI

    SEBASTIAN BURDUJA este economist și expert în dezvoltare regională. Secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice, vicepreședinte al Partidului Național Liberal și președinte PNL Sector 1. A lucrat la Banca Mondială în Washington D.C. și a fost consultant al Dalberg, companie specializată în proiecte de țară. Co-fondator și președinte de onoare al Ligii Studenților Români din Străinătate și membru fondator al Fundației CAESAR. Autorul cărții Între speranță și deziluzieDemocrație și anticorupție în România postcomunistă (Curtea Veche, 2016). Doctor în economie (summa cum laude, ASE București), dublu masterat Harvard Business School și Harvard Kennedy School of Government, licențiat cu onoruri și merite deosebite al Universității Stanford.

    „În acest moment de creștere a frustrării și dezamăgirii față de democrație la nivel global, primim un mesaj important de speranță și angajament democratic de la unul dintre cei mai promițători tineri gânditori și practicieni ai politicii din Europa postcomunistă. Sebastian Burduja ne arată că cea mai bună cale pentru succesul național al României stă în democrația liberală inovativă, antreprenorială, responsabilă, mai adânc integrată în Europa și în lume.“ LARRY DIAMOND, Mr. Democracy, Stanford University

     

    „Sebastian Burduja este un vizionar și un lider autentic al cărui standard moral este de neegalat. Dintre toți studenții pe care i-am avut vreme de 16 ani la Harvard, Sebastian se află în top, fiind cel despre care aș paria că va ajunge lider mondial. Este un dar pentru România și poporul ei.“ STEVE JARDING, Harvard Teacher of the Year

  • Uniunea Europeana dupa epidemia de Covid-19
    34.99 LEI

    Pandemia de Covid‑19 joacă rol de accelerator al istoriei. Aceasta s‑a suprapus curentului neoprotecţionist care deja începuse să se manifeste în națiuni‑lider ale lumii occidentale, îndeosebi în Statele Unite ale Americii și în Franța. Criza socială care afectează puternic clasele mijlocii din țările occidentale și care și‑a găsit cea mai vizibilă manifestare în Mișcarea Vestelor Galbene din Franța nu are altă soluție decât regândirea modelelor economice la nivel național prin creșterea în PIB a sectoarelor productive. Expansiunea pe marile piețe emergente va continua, însă lanțurile de aprovizionare vor fi mult mai echilibrate în condițiile în care pentru a fabrica un iPhone este nevoie de 200 de furnizori din 43 de țări de pe cinci continente. Statele occidentale și marile companii vor căuta să își securizeze cel puțin parțial activitățile productive și aprovizionarea pentru a evita sincopele de amploarea celor din prezent. Acest lucru va însemna, având în vedere și așteptările populațiilor, că prioritățile, pe termen scurt și mediu, în materie de investiții vor fi în interior și mai puțin în exterior. Astfel, orice sursă de finanțare va fi privită cu interes sporit, inclusiv programarea financiară a Uniunii Europene, unde statele net contributoare din Nord au susținut principiul „rambursării juste“. Într‑un mod la fel de hotărât cum a făcut‑o Margaret Thatcher în prima jumătate a deceniului 1980 şi care şi‑a găsit expresia în solicitarea pe care Doamna de fier a formulat‑o încă de la summitul european de la Dublin din 1979: „I want my money back!“ Acest lucru s‑a văzut foarte bine încă de la Consiliul European extraordinar din 20–21 februarie 2020, când crizele sanitară și economică nu erau anticipate la adevăratele lor dimensiuni.

    Sunt conștient că scrierea unei cărți în vâltoarea fenomenului, fără „a da timp timpului“, cum spunea Cervantes, și a lăsa astfel dinamica evenimentelor să se consume, comportă riscul de a comite erori de prospectivă. Mi le asum, având conștiința datoriei de a contribui la dezbaterea sănătoasă pe teme europene din România.

     

    ŞTEFAN POPESCU este doctor în istoria relaţiilor internaţionale contemporane al Universităţii Paris 1 – Sorbona (Summa cum laude). A fost Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Externe al României.

  • Tentatia lui homo europaeus
    26.56 LEI
    Epuizat din stoc
    Carte distinsa cu premiul „A.D. Xenopol" al Academiei Romane.Tentatia lui homo europaeus evidentiaza rolul institutiilor, personalitatilor si scrierilor care au contribuit la contactele dintre Estul si Vestul continentului in perioada de tranzitie de la medieval la modern.
  • Etica protestanta si spiritul capitalismului
    17.43 LEI
    Epuizat din stoc
    „Contemporaneitatea lui Weber nu decurge numai din faptul ca este cel mai citat socilolog, ci, in primul rand, din actualitatea analizelor sale si din permanenta reconsiderare a contributiilor sale metodologice si epistemologice.
  • Scrieri corsare
    9.17 LEI
    Epuizat din stoc
    17 mai 1973. Analiza lingvistica a unui slogan - 15 iulie 1973. Prima revolutie adevarata de dreapta - Martie 1974. Intelectualii de la ’68: maniheism si ortodoxie a „Revolutiei zilei de miine" - 10 iunie 1974.
  • Uniunea Europeana.Foarte scurta introducere
    18.26 LEI
    Epuizat din stoc
    "John Pinder se afla de multa vreme printre cei mai importanti experti britanici in privinta institutiilor europene.
  • Karl Marx în 1234 de fragmente
    75.48 LEI

    Karl Marx e un gânditor din veacul al XIX-lea, care a avut norocul nenorocos de a fi fost expropriat, în scopuri partizane, de forţe politice şi ideologii corespunzătoare din secolul următor.


    Reactualizarea lui ambiguă, fidelă şi trădătoare cu schimbul, n-a reprezentat un caz singular; un destin similar avea să-l vizeze, o vreme în paralel, şi pe Friedrich Nietzsche, chiar dacă într-o direcţie opusă, manipulat de unii dintre presupuşii săi adepţi şi urmaşi.


    Drama celor pe care i-am numit „vinovaţi fără vină” m-a preocupat de-a lungul deceniilor, printre ei numărându-se nu numai, dar cu precădere tocmai Marx şi Nietzsche. Un astfel de interes dual îşi avea justificarea în faptul că au fost revendicaţi, ca „părinţi fondatori”, de două extreme ale poziţionării sociale din timpul vieţii mele.


    În speţă, interogaţia despre Marx privea măsura în care textele lui se dovedeau răspunzătoare pentru malformaţiile „socialismului real” ori „multilateral dezvoltat” din estul Europei – sau se sustrăgeau efectiv unei asemenea identificări fatale. (…)


    Antologarea propusă e un instrument de intrare în posesia măcar câtorva aliniamente ale gândirii lui Marx. Ea ar putea fi utilă unor politologi, sociologi, istorici, economişti, dornici să nu se blocheze în resentimente, ca o primă treaptă de cunoaştere. Miza pe care mi-am propus-o e tocmai susţinerea acelui început de familiarizare, care apoi să deschidă o posibilă aprofundare, cu dezacordurile sau acordurile corespunzătoare. Am mai spus cu diverse prilejuri: în termenii vechi-testamentari, din I şi II Regi (Samuel), Marx nu este un „câine mort” – după cum, potrivit spuselor lui, nici Spinoza şi nici Hegel n-au meritat acest calificativ infamant. E cu totul altceva tentativa de a-i aplica întrebarea pe care faţă de Hegel a formulat-o Benedetto Croce: „ce e mort şi ce e viu” din moştenirea lui Marx?


    Răspunsul îl vor aproxima mulţi, în confruntări deschise. Tot aşa cum, în intenţia mea subtextuală, deschis rămâne şirul sugerat de numărul fragmentelor culese şi adnotate aici: 1 2 3 4… (Ion Ianoși)

  • Revolta. În tranșeele luptei împotriva globalizării
    15.86 LEI

    „O relatare bine scrisă, care te pune pe gînduri, despre actuala criză a globalizării. Nu toată lumea va fi de acord cu interpretarea lui Eyal, dar puțini vor rămîne indiferenți.” (Yuval Noah Harari, autor al bestsellerului Sapiens)


    Combinație de reportaj, viniete pătrunzătoare și analize originale, Revolta arată că stînga și dreapta au multe în comun. Străbătînd lumea de la un capăt la celălalt, Eyal stă de vorbă cu mineri dezamăgiți din Pennsylvania, grupuri anarhiste de la periferia Atenei și neonaziști germani și relatează despre un oraș japonez unde ratele natalității se prăbușesc și despre familii de refugiați sirieni pe care le-a însoțit de pe țărmurile Greciei pînă la destinația lor, în Germania. În aceste relatări la timpul prezent, Eyal împletește lecții ale trecutului, de la Războaiele Opiului din China pînă la colonialismul din Haiti și Planul Marshall. Prin aceste legături istorice, el arată că rădăcinile revoltei au fost mereu adînci și puternice și că, în loc să privim răzvrătirile actuale ca făcînd parte dintr-un fenomen trecător, ar trebui să recunoaștem că revolta este noul statu-quo al lumii globalizate în care trăim.


    „Revolta care frămîntă lumea de azi va ajunge să-l obsedeze pe cititorul acestei convingătoare și pătrunzătoare epopei despre criza globalizării și a ordinii liberale, rodul gîndirii profunde a lui Eyal, un scriitor integru și foarte talentat. O lectură obligatorie pentru orice cititor serios.” (Ehud Barak, fost prim-ministru al Israelului)

  • Tiranul cu nas mare și cu suflet foarte mic. Lirică politică, sloganuri electorale și versificații satirice de campanie de la 1834 până în zilele noastre
    15.86 LEI

    O istorie inedită a politicii românești pornind de la versurile închinate domnitorilor și președinților, șefilor de partide și cetățenilor, miniștrilor corupți și deputaților somnoroși din regimurile care s-au succedat de la Regulamentele Organice pînă astăzi. O istorie extrasă din ziare, epigrame și broșuri electorale, recuperată din foile volante distribuite la mari evenimente, din Moftul Român al lui Caragiale și din postările de pe Facebook din zilele noastre. Veți descoperi cum au fost contestate cu virulență mari personalități ale istoriei noastre, dar și laudele deșănțate la adresa unor politicieni ridicoli, veți citi extrase din articole despre dueluri sau din poezii despre bătăuși electorali de profesie. Cartea înfățișează o lume românească plină de viață, grăbită mereu să-i denigreze pe politicieni, dar și să le ridice statui după trecerea lor în neființă.


    Drept e oare, buni amici,
    Ca noi ăștia, cei mici,
    Cu patriotism în pept,
    Să nu gustăm din buget?
    *
    Indignat pe-un veac năuc
    Și pe cei ce se despoaie,
    Domnul Iorga intră-n baie
    În manta de cauciuc.
    *
    Ceaușescu, cine ești?
    Un tiran din Scornicești.

  • Rolul trecutului asupra prezentului. SUA, România și alegerile
    31.71 LEI

    Scopul acestei cărți este de a scoate în evidență importanța hotărârilor politice trecute, luate la un moment dat în vederea rezolvării unei situații dificile din perspectivă imediată, dar care au evoluat cu timpul în împrejurări grave pentru milioane de oameni. În speță, mă refer la urmările celui de Al Doilea Război Mondial, pe care le resimțim până astăzi, în 2020. Observațiile mele vizează istoria americană recentă și influența avută asupra celei românești.


    — SIMONA M. VRĂBIESCU KLECKNER

  • Partidul comunist chinez in 100 de concepte-cheie
    42.18 LEI

    Pentru a înțelege mai bine Partidul Comunist Chinez au fost alese 100 de concepte cheie provenite din istorie, realitate, teorie și practică. Desigur cu o istorie atât de îndelungată, o experiență bogată și o ideologie atât de solidă și de profundă este greu de comprimat istoria PCC în doar 100 de termeni. Ca urmare cartea slujește drept ghid preliminar astfel încât cititorii să descopere și să înțeleagă doctrina acestei formațiuni cheie pentru a deschide poarta cunoașterii.

  • Creșterea economică, o amăgire. Bogăția, sărăcia și bunăstarea națiunilor
    58.14 LEI



    Ideea principală a lui David Pilling este că nu numai modul în care calculăm creșterea economică ar trebui regândit, ci chiar modul în care concepem creșterea și progresul. Expertul de la Financial Times argumentează chiar, bazându-se pe reflecții ale unor gânditori precum Rosa Luxemburg sau Michel Foucault, că ideea de economie globală este mai curând o abstracție care a dus la fetișizarea conceptului de creștere, cu consecințe devastatoare asupra raporturilor sociale și mai ales asupra mediului. Tocmai de aceea, cartea lui poate fi văzută ca o pledoarie pentru a renunța la ideea de PIB, care ne oferă o imagine foarte distorsionată asupra societății, și de a lansa o dezbatere despre ce și cum ar trebui măsurat pentru a cuantifica bunăstarea sau progresul unei societăți.




  • Mânie și timp
    49.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Societatea occidentală contemporană pune mai mare preț pe moderaţie decât pe reacţia violentă şi preferă compromisul în locul conflictului. Plecând de la analiza faimosului prim vers al Iliadei, care devine o meditaţie asupra valorii mâniei ca factor de consolidare politică, Sloterdijk discută pe rând etosul creştin, comunist, islamist şi arată, dimpotrivă, că rezervele de furie şi resentiment ale populaţiilor pot fi traduse pozitiv, așa cum s-a întâmplat adesea de-a lungul istoriei, în soluţii şi structuri politice.


    Pe urmele lui Nietzsche, cel mai în vogă filosof german urmăreşte în datele ei genealogia ideologică a acestui afect universal şi ne vorbeşte, cu erudiţie şi polemic, despre valenţele istorice ale mâniei şi, mai important, despre rolul pe care-l are de jucat azi în resurgenţa mişcărilor violente. 

  • Smart Politics. Perspective asupra europenizării
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Textele cuprinse în această carte prezintă, nu de puține ori, proiecții la care m-am încumetat în diferite momente, privind nerăbdător spre viitor, preocupat de înțelegerea schimbărilor care se anunță și la care am convingerea că, printr-o curiozitate antrenată, putem contribui. (Mihnea S. Stoica)


    * * *


    Când spunem smart politics nu facem trimitere în mod necesar la tehnologie, ci la un set de comportamente și acțiuni care utilizează informația de calitate (informație reală, de actualitate) într-o manieră inovatoare pentru a găsi soluții eficiente în fața provocărilor actuale. Acest comportament se dobândește prin mai multe tipuri de exerciții: disponibilitatea de a asculta și de a interacționa în mod real cu cei pe care-i reprezinți, capacitatea de documentare și de reflecție pe marginea temelor care preocupă opinia publică. Acțiunea politică trebuie să-și revină, trebuie să fie lucidă și obiectivă, deciziile liderilor politici trebuie să țină cont de faptul că toți ne dorim să trăim mai bine, adaptându-ne la condițiile prezentului și pregătindu-ne potrivit pentru provocările viitorului. (Prof. univ. dr. Ioan HOSU)

  • De ce ațipesc parlamentarii? Şi alte întrebări pestriţe despre politica românească
    28.54 LEI
    Epuizat din stoc

    „Cartea lui Cristian Preda e un ghid oportun pentru cei care vor să desluşească lumea politică în care trăiesc. La vot şi nu numai. De ce ațipesc parlamentarii? e în acelaşi timp o carte utilă pentru risipirea confuziilor şi pentru priceperea câtorva lucruri despre care avem păreri inflamate, uneori cu accente isteroide: mecanismele de producere a compromisului politic, logica alternanţei la guvernare, importanţa votului, coabitarea politică, mizele cooperării, igiena politică, importanţa statului de drept văzut ca domnie a legii. Ar fi utopic să crezi că o asemenea carte va produce o mutaţie. În schimb, e de sperat şi de aşteptat ca ea să deschidă nişte ochi şi să destupe nişte minţi. Are toate argumentele s-o facă.“ — RADU PARASCHIVESCU


    „Poate fi ceva mai instructiv și plăcut decât să citești, scrisă cu simplitate, inteligență și har, povestea propriei tale vieți? Se împlinesc anul acesta trei decenii de la primele alegeri ținute după căderea comunismului. Ce s-a întâmplat cu noi în acești 30 de ani? – iată întrebarea la care răspunde unul dintre cei mai versați politologi români și, deopotrivă, unul dintre cei care au cunoscut scena politică a acestor ani dinăuntrul ei. Eseul lui Cristian Preda vine în întâmpinarea oricui vrea să priceapă, dincolo de suprafața cotidianului, lumea în care a trăit. Suntem răspunzători de soarta noastră după cum suntem echipați sau nu să înțelegem locul în care ne-am născut.“ — GABRIEL LIICEANU

  • Prin noi înşine - o istorie a liberalismului românesc
    40.17 LEI

    În concluzie, ca descendentă a unei familii cu personaje liberale, a  străbunicului meu Constantin Vrăbiescu, fost deputat în Divanul ad hoc în 1857 (coleg cu I. C. Brătianu) deputat liberal de Dolj în Parlamentul României (coleg cu Eugen Carada), a unchiului meu Iulian Vrăbiescu fost Primar al Craiovei, Prefect de Dolj și Senator de Dolj al Partidului Liberal și a îndepărtatului văr Vintilică Brătianu (fiul lui Vintilă Brătianu, și nepot al lui Olga Stolojan născută Vrăbiescu), Președinte PNL 1996-2000 –  nu pot decât să mulțumesc autorilor Dr. Alexandru Cristian, dl. Eugen Stănescu și dna Julia Stănescu,  atât pentru alegerea subiectului cât și pentru strădania obținerii informațiilor necesare pentru publicarea și distribuirea acestei cărții prin țară. Aceasta va contribui acum în 2020 la formarea opinii publice necesare cetățenilor tocmai la un moment care poate avea consecințe importante în vederea readucerii încrederii cetățenilor – sau eventual al viitorilor votanți – în Partidul Naținal Liberal, PNL după o lungă și nefericită întrerupere.


    Simona Maria Vrăbiescu Kleckner

  • O lumina in intuneric. Democratie, stat de drept si drepturile omului intr-o lume in schimbare
    36.00 LEI

    Democrația și mai cu seamă liberalismul nu sunt astăzi valorizate mai bine decât erau la începutul anilor 1990, când se credea că nu există niciun alt model alternativ pentru societățile în tranziție. Valul de democratizare care a urmat prăbușirii regimurilor comuniste a fost urmat de un val de democratizare și de consolidarea unor regimuri autoritare. Astăzi teme precum democrație, stat de drept sau drepturile omului nu mai sunt recunoscute ca având o valoare universală, pe de o parte se încearcă relativizarea lor, iar unele regimuri politice pretind chiar că sunt democrații care pot funcționa și fără modelul liberal care stă la baza acestor valori. Pe de altă parte, aceste teme se află în continuare în dezbaterea publică, iar argumentele celor care doresc afirmarea lor la nivel național, fără vreo concesie, abatere sau aproximare, sunt atent construite. Democrația, statul de drept, drepturile omului fac obiectul dezbaterilor publice, iar însăși existența acestor dezbateri (acolo unde sunt permise) este o dovadă a faptului că singurul sistem care poate asigura libera exprimare simultană a ideilor pro și contra este cel democratic.
    Aceste teme, dacă nu ar exista sau nu ar fi dezbătute, ar da naștere unei lipse de orizont, unui întuneric în care nu am distinge cine sunt adversarii democrației. Tezele și antitezele pe marginea lor asigură sinteza, ieșirea din întuneric. O singură dezbatere sau un șir de dezbateri izolate nu pot genera un astfel de rezultat. Acesta este motivul pentru care am intitulat această carte „O lumină în întuneric”. Nu putem pretinde a face lumină în locul unde aceasta lipsește cu desăvârșire, dar cel puțin un far poate fi aprins pentru a-i călăuzi pe cei doritori să înțeleagă de ce democrația, mai ales în varianta liberală, are multiple avantaje și tocmai din această cauză beneficiază de contestări atât de diverse.
    Cartea grupează mai multe articole scrise și publicate în perioada august 2017 – martie 2020. Toate aceste contribuții gravitează în jurul câtorva teme: democrația și pericolul populismului, statul de drept, minoritățile naționale, drepturile omului, religia în spațiul public, guvernanța europeană, sistemele politice naționale, relațiile internaționale. De multe ori, cel care studiază politica cu instrumente științifice este obligat să coboare în arenă, să aplice unele modele explicative unor situații a căror succesiune este extrem de rapidă și pare a nu avea nicio logică. Explicațiile oferite în această carte, însumate, ajută la înțelegerea unei realități care pare din ce în ce mai greu de înțeles. În realitate, conceptele-cheie sunt finite, iar diversitatea situațiilor generează doar câteva opțiuni de interpretare care ajută la conturarea unui model explicativ coerent. Democrația nu a dispărut, dimpotrivă, eșecul regimurilor non-democratice de a oferi soluții pentru prolemele cetățenilor este din ce în ce mai evident. Modelul democrației liberale a rămas de actualitate și nu există un alt model alternativ care să ofere garanții pentru manifestarea liberă a nevoilor tuturor celor care alcătuiesc o societate pe deplin dezirabilă – deopotrivă deschisă modernității și adaptată tradițiilor.
    Radu Carp

  • Captivi la pontul hibrid
    57.72 LEI
    Epuizat din stoc

    Dorin Popescu este un exuberant al geopoliticii. Un autor flamboiant, creativ și dornic să surprindă cu formule noi. Scrie luxuriant, vivace, colorat, însuflețit, revărsând asupra cititorului o abundență de figuri de stil și ornamente care dau un farmec inconfundabil articolelor sale. În spatele acestei feerii a cuvintelor, ideile sunt însă clare, puternice și lucide. Stilul baroc al scriiturii lui Dorin Popescu este rar întâlnit în analiza politicii internaționale. Energia lui entuziastă, metaforele în cascadă și vârtejul de imagini ne prind într-un iureș al lecturii pe care trebuie neapărat să o terminăm înainte de a respira.
    „Dramatizarea” spectaculoasă pe care o pune în scenă Dorin Popescu în textele sale, cavalcada de imagini voit surprinzătoare, „incantațiile” și volutele în care își acoperă analizele geopolitice altminteri solide, nu fac decât să ofere cititorului plăcerea de a descoperi singur, în spatele vegetației luxuriante a articolelor care îi poartă semnătura, arhitectura robustă a unei gândiri politice riguroase și profesioniste.
    Autorul acestui volum este unul dintre cei mai buni cunoscători ai spațiului est-european din analiza geopolitică românească. Dorin Popescu înțelege mult și repede, este prompt și cu putere de expresie semnificativă.
    Piesele din care este compusă această carte-mozaic sunt de esență tare, rezistă probei timpului și alcătuiesc la final o imagine complexă, articulată, coerentă.


    Geopolitica exuberantă a lui Dorin Popescu vă va cuceri. (Valentin Naumescu)