Ştiinte politice

   „O carte de stringenta actualitate, recomandata oricui vrea sa inteleaga cum a aparut si cum poate fi invins extremismul care acum ameninta lumea. Putea fi scrisa doar de cineva care a trait printre adeptii radicalismului islamist. Iar Maajid a trait printre ei.” - Tony Blair, fost prim-ministru englez

Cu cât încercăm mai mult să ne întoarcem la vremurile eroice ale tribalismului, cu atât mai sigur ajungem la Inchiziţie, la poliţia secretă şi la un banditism romantizat. Începând cu înăbuşirea raţiunii şi a adevărului, nu putem sfârşi decât cu cea mai brutală şi mai violentă distrugere a tot ce-i omenesc. Nu există întoarcere la o armonioasă stare de natură. Dacă ne întoarcem, vom fi siliţi să străbatem până la capăt drumul înapoi – să revenim la animalitate.

Volumul I - Vraja lui Platon
Volumul II - Epoca marilor profeții: Hegel și Marx

„După publicarea Cărții negre a comunismului, un ziarist a declarat că cele 85 de milioane de victime nu afectau prin nimic idealul comunist, fiind doar o regretabilă rătăcire... După Auschwitz, a continuat el, nu mai poți fi nazist; dar după lagărele sovietice poți rămâne comunist. Acest om, care vorbea cu sinceritate, nu realiza că ideea comunistă pervertise până într-atât principiul realității și principiul moral, încât putea într-adevăr supraviețui celor 85 de milioane de cadavre, în vreme ce ideea nazistă se prăbușise sub povara victimelor sale. Crezând că vorbește ca un om onest, idealist și intransigent, rostise o frază monstruoasă. Comunismul este mai pervers decât nazismul pentru că nu-i cere omului să facă în mod conștient pasul moral al criminalului și pentru că se servește de spiritul de justiție și de bunătate, prezent pe întregul glob, ca să răspândească peste tot răul.“ (ALAIN BESANÇON)

„Impactul lui Mill asupra gândirii politice a fost imediat şi a lăsat urme de durată. Tratatul lui rămâne pledoaria clasică pentru libertatea individuală.“ (ISAIAH BERLIN)

„Voința poporului înseamnă, practic, voința unei părți, care este cea mai numeroasă sau cea mai activă parte a poporului, a majorității, sau a acelora care au reușit să se facă recunoscuți drept majoritate; poporul, așadar, poate voi să oprime o parte a sa, iar precauțiile luate împotriva acestei oprimări sunt la fel de necesare ca și precauțiile luate împotriva oricărui alt abuz de putere… «Tirania majorității» este în general inclusă printre pericolele împotriva cărora societatea trebuie să vegheze.“ (JOHN STUART MILL)

„În trecut, omenirea, ghidându-se după valorile impuse de cărturarii ei, făcea răul, dar cinstea binele. Dar se poate afirma că Europa modernă, călăuzită de magiștrii ei care-i laudă frumusețea impulsurilor realiste, face răul și cinstește răul. Ea seamănă cu tâlharul din povestirea lui Tolstoi; călugărul care-i primise spovedania exclamă uluit: «Ceilalți măcar se rușinau de tâlhăriile lor; dar ce mă fac cu ăsta, care se mândrește cu ele!»“ (JULIEN BENDA)

„Dacă vrem să înțelegem cu adevărat de ce viața politică e în criză, de ce dreptul, drepturile omului și piața afectează statul-națiune sau de ce vorbim despre «ambiguitatea de nerezolvat a Europei», atunci această carte e una dintre cele mai lămuritoare. Și orice om, cetățean, are datoria morală de a o citi.“ (L’Expansion)

Este, într-adevăr, greu de conceput cum nişte oameni care au renunţat total la deprinderea de a se conduce singuri ar putea reuşi să-i aleagă corect pe cei care trebuie să îi conducă; şi nu vom izbuti cu nici un chip să credem că un guvern liberal, energic şi înţelept ar putea vreodată ieşi din sufragiul unui popor de servitori.

ALEXIS DE TOCQUEVILLE (1805–1859), născut la Paris într-o familie de viţă nobilă din Normandia, a fost istoric, filozof, om politic, sociolog şi, mai cu seamă, un fin observator al mişcării de democratizare a societăţilor moderne. După ce obţine diploma de licenţă în Drept în 1826, Tocqueville urmează cu mare interes cursurile despre istoria civilizaţiei europene ţinute de François Guizot în perioada 1828–1830 la Sorbona, în care fostul lider al monarhiştilor constituţionali conservatori în timpul Monarhiei din Iulie anticipa iminentul declin al aristocraţiei. Intrarea în magistratură, precum şi schimbările politice de la 1830 îi aduc lui Tocqueville oportunitatea de a întreprinde o călătorie de studiu în Statele Unite, cu scopul de a analiza sistemul penitenciar american. Astfel, împreună cu bunul său prieten Gustave de Beaumont, Tocqueville călătoreşte aproape nouă luni prin Lumea Nouă, timp în care descoperă o societate descentralizată, individualistă, cu un profund simţ al egalităţii şi modernizării, diferită în mod evident prin trăsăturile sale de dinamica ce traversa societatea franceză. Însemnările de călătorie făcute de Tocqueville asupra vieţii politice, religioase şi sociale stau la baza lucrării Despre democraţie în America (vol. I, 1835; vol. II, 1840). Cartea s-a bucurat de un succes imediat atât în Franţa, cât şi în Statele Unite, Tocqueville fiind considerat, pentru analiza sa comparativă originală, unul dintre părinţii fondatori ai sociologiei şi filozofiei istoriei. Liberalismul său politic, economic şi social a influenţat generaţii întregi de istorici şi gânditori politici, între care J.S. Mill, Max Weber, Fr. von Hayek, Raymond Aron, Francis Fukuyama, Raymond Boudon sau François Furet. Tocqueville este şi autorul uneia dintre primele încercări majore de a studia cauzele şi consecinţele Revoluţiei Franceze (Vechiul Regim şi Revoluţia), iar observaţiile sale rămân foarte relevante şi dau cheia înţelegerii evoluţiei ulterioare a societăţilor moderne. În anul 1841, Alexis de Tocqueville este ales membru al Academiei Franceze.

Propaganda oficială rusă prezintă victoria sovietică în al Doilea Război Mondial ca fiind elementul fondator al identităţii ruse actuale. Această victorie, vie în memoria populară, este folosită de regimul lui Vladimir Putin pentru a-şi justifica acţiunile agresive. Astfel, mitul „Marelui Război pentru Apărarea Patriei”, creat pentru a uni toate forţele Rusiei în lupta contra Germaniei naziste şi pentru a şterge amintirea Pactului Ribbentrop-Molotov, dar şi pe aceea a Gulagului, este reînviat pentru a compara anexarea Crimeii cu „a treia luptă de apărare a Sevastopolului” şi pentru a prezenta războiul contra „juntei fasciste” de la Kiev ca pe o reeditare a bătăliei de la Stalingrad. Reunind contribuţii ale unor cunoscuţi cercetători şi eseişti din mai multe ţări, volumul analizează discursul politic rus mai vechi sau mai nou, dar care maschează de fiecare dată o realitate diferită.

Sub aparenţa democraţiei, Viktor Orbán conduce Ungaria cu o mînă de fier. Drumul său spre putere nu a fost nici scurt, nici lipsit de obstacole, dar în 2010, cînd Fidesz – organizaţia de tineret independentă pe care a fondat-o în 1988 împreună cu cîţiva studenţi, devenită între timp un partid de dreapta conservator – a obţinut victoria în alegerile legislative, Orbán a ajuns în centrul scenei politice. Următorii ani au dovedit în repetate rînduri că noul „om puternic” de la Budapesta nu poate fi oprit din mersul său spre un regim autoritar nici de opoziţia politică, nici de societatea civilă. Între timp însă, statisticile referitoare la economie, politică, instituţii guvernamentale, cercetare şi alte domenii esenţiale arată un declin al Ungariei în comparaţie cu alte state postcomuniste...

Sumar: Cel ridicat de foarte jos • Strălucirea şi suferinţele unui tînăr politician • Groparii stîngii • Victoria lui Orbán în războiul rece civil • O victorie electorală discutabilă • Preţul „orbánizării” • Potentaţii de la curte • Rolul lui Orbán într-o Europă în descompunere

Paul Lendvai (n. 24 august 1929) a părăsit Ungaria natală după revoluţia din 1956 şi s‑a stabilit în Austria. În perioada 1960‑1982 a fost corespondent pentru Europa de Est al Die Presse și Financial Times și a scris mai multe cărţi despre istoria ţărilor central‑ şi est‑europene. Între 1982 şi 1987 a fost redactor‑şef pentru Europa Centrală şi de Est al postului de televiziune Österreichischer Rundfunk (ORF), iar între 1987 şi 1998, director la Radio Österreich International (RÖI). În prezent este coeditor şi redactor‑şef al revistei Europäische Rundschau. De acelaşi autor: Der rote Balkan (1969); Antisemitismus ohne Juden (1972); Die Grenzen des Wandels (1977); Der Medienkrieg (1981); Auf schwarzen Listen. Erlebnisse eines Mitteleuropäers (1996); Mein verspieltes Land. Ungarn im Umbruch (2010); Hungary: Between Democracy and Authoritarianism (2012); Leben eines Grenzgängers (2013).

"Preoteasa, deejayita, escorta afectiva, mucenita kinky care te lucreaza la zona incerta, la mezzo bass. Survoleaza feminitatea si relationarile cu o formula in care imbina prospetimea perceptiei cu post-ironia, navigheaza finut printre formule hedoniste, luminite si tripuri. Imi vine sa citez la greu, dar pana la urma fiecare isi ia de aici ce vrea si ce poate, ca-n viata. O sa fac totusi un spoiler alert: a doua secventa e cu gura uscata de ura in abundenta si exces. Va las sa descoperiti si sa absorbiti beatitudinea in toata complexitatea ei." - (Andrei Dósa)

    "In era post, nu cautati sensul, mai ales nu cautati sa intelegeti. Imbibati-va de consecintele a ceea ce a fost, beatitudinea fara motiv e sensul si e peste tot, in cele mai absurde, nesemnificative, neasteptate combinatii, in mixul dj-ului dezabuzat, dar lucid, care stie unde ar fi putut fi sau unde a fost candva frumosul. Fiindca in era post totul convietuieste cu totul si nu exista discriminare de niciun fel, cu atat mai mult estetica. Și despre toate astea le zice atat de bine Cosmina Morosan. Bine ati venit in chaosmosina! Voi, toti cei care intrati aici, lasati deoparte orice speranta de a intalni ceva poetic familiar." - (Svetlana Carstean)

Emmanuel Macron, castigatorul alegerilor prezidentiale din Franta si omul nou al politicii europene, isi spune pentru prima data povestea, vorbind despre ideile care il inspira, despre viziunea sa legata de stat, cetateni, Uniunea Europeana, intr-o lume care se confrunta cu probleme comune – imigratia, locurile de munca, terorismul –, dar pe care trebuie sa le rezolvam impreuna. Revolutia lui Macron, alternativa electorala a Frantei la nationalismul lui Marine Le Pen, a cucerit imediat opinia publica de pe tot continentul european: o provocare deschisa la adresa populistilor si a acelora care nu mai cred in institutii, o revolutie fara promisiuni desarte, care ar putea schimba pentru totdeauna modul de a face politica in Europa.

Recent ales presedinte al Frantei, Emmanuel Macron a scris aceasta carte pe cand era ministru al Economiei si candidat la alegerile prezidentiale. 
Acum, publicul larg are ocazia sa afle care este viziunea sa despre Franta si despre viitorul acesteia, intr-o lume noua ce traieste o „mare transformare", asa cum n-a mai cunoscut inca de la inventarea tiparului si din Renastere.

O carte puternica, singulara, care pune bazele unei societati cu totul noi.

„Sunt absolut convins ca secolul XXI, in care in sfarsit am intrat, este in egala masura plin de promisiuni si de schimbari care ne pot face mai fericiti. Si asta va si propun.
Aceasta va fi lupta noastra pentru Franta si nu stiu nimic mai frumos de atat." – Emmanuel Macron

Romania
este o emotie care ne-a fost insamantata in suflete 
atunci cand descopeream lumea 
si care s-a slefuit incet, ca o perla, 
din suferinte, tristeti si bucurii. 
Din spaima de lume 
si din bucuria de a descoperi prietenia sau solidaritatea. 

Romania
este un alt nume pe care il dam noi unui loc din univers 
unde am cunoscut iubirea, zambetul mamei 
sau glasul bland al invatatoarei noastre. 
Nu putem fugi de acel loc 
pentru ca se afla in inimile noastre, 
fie ca stim, 
fie ca nu mai stim.


    Fragment din volumul "O Romanie interioara" de Vasile Sebastian Dancu:

    “Propaganda a murit! Televizorul doar minte

    Propaganda a revenit destul de des in declaratiile politicienilor din ultima vreme. Recent, Victor Ponta le-a spus ministrilor intr-o sedinta, la debut, cand stia sigur ca se inregistreaza: „Va rog pe toti sa demontati propaganda fascista a PDL, ca numai fascistii si comunistii rescriau istoria."
    De partea cealalta, Tismaneanu l-a etichetat pe Ponta ca „neghiob" pentru ca acesta a spus despre Cartarescu si Mihaies ca sunt propagandisti nazisti. Ponta a raspuns: „(...) eu doar am redat limbajul tipic propagandei naziste folosit de doi asa-zisi intelectuali, nimic altceva. Sigur ca domnul Tismaneanu, platit si pregatit sa-i apere, a omis, in postarea sa, aceasta realitate evidenta, atacandu-ma tot pe mine cu aceleasi expresii si acelasi dispret fata de adevar pe care, repet, il puteti gasi fie la propaganda lui Goebbels, fie la tovarasii cu care Domnia Sa a mers la scoala si la chefuri de nomenclaturisti!"
    Evenimentul Zilei anunta ca: „Ponta acopera gaurile de la TVR prin suplimentarea fondurilor direct de la bugetul de stat. Astfel, linistea la televiziunea publica este asigurata inaintea alegerilor parlamentare. In timp ce la TVR si radioul public s-au dat 26 de milioane de euro in plus, la Institutul Cultural Roman s-au taiat 4 milioane de euro.”
    Exemple de genul acesta pot curge la infinit, caci cuvantul a redevenit la moda mai ales dupa scandalul plagiatului si suspendarea lui Traian Basescu. Nu continuam, pentru ca ar fi inutil, oamenii folosesc cuvantul propaganda fara sa-l inteleaga, doar din ratiuni de rezonanta negativa. E adevarat, cand spui propaganda, oamenii inteleg ca este vorba de manipulare sau de minciuna. Dar nu este asa, de fapt, in Romania propaganda a pierit odata cu disparitia oricarui proiect serios de societate, sau poate odata cu volatilizarea a doua modele politice polare de viziune asupra societatii.
    Momentul in care propaganda a murit in Romania nu poate fi localizat exact, dar poate fi plasat undeva dupa ce CDR a preluat puterea in anul 1996. Guvernarea sperantelor dreptei a aneantizat repede tensiunea dintre fostii comunisti si cei care doreau o alta ordine sociala. Ineficienta acelui guvern a condus la o societate amestecata, a combinat taberele prin migratie politica si diverse experimente si a decredibilizat discursurile politice bazate pe ideologia de stanga sau de dreapta. De atunci, poate doar cu exceptia perioadei dintre 2001 si 2002, cand PSD a cautat sa se fundamenteze ideologic ca partid social democrat modern, pentru a se uita de originile comuniste, propaganda a disparut.”

„Este victoria unui gladiator: singur împotriva establishmentului de la Washington”, i-am spus, în dimineaţa zilei de 9 noiembrie 2016, unui prieten. S-a uitat sceptic către mine. Trump, un gladiator? Un multimiliardar detestat, adesea caracterizat drept un bufon misogin, votat de nişte „pesedişti americani”?

Privind în urmă, cred că am avut dreptate, iar prietenii mei sceptici vor recunoaşte că s-au înşelat. La început, Trump a fost singur. Singur împotriva propriului partid, singur în faţa uriaşei maşinării birocratice din Washington, singur împotriva unei propagande formidabile, care includea CNN, New York Times şi chiar şi câteva redute ale presei republicane. Dar, la final, americanii au fost de partea sa. Trump a primit votul „Omului Uitat” care s-a săturat să tot piardă pe mâna lui „Davos Man” (pentru a relua aici formula lui Samuel Huntington).

Ce anume a declanșat furia mulțimilor care au taxat corupția Dinastiei Clinton, aroganța lui Barack Obama și mașinăria propagandei globale? Cine a propulsat mișcarea lui Trump? Care au fost loviturile de knock-out ale candidatului împotriva a două familii prezidențiale? Au contat instinctele de antreprenor în strategia de luptă? Cum le-a luat fața vedetelor de la Hollywood? Ce frici și spaime au făcut poporul american să parieze pe un outsider? Susține Donald Trump doar interesele Statelor Unite sau avem de-a face cu apărarea civilizației iudeo-creștine a Occidentului? De ce se tem astăzi Islamul radical, China comunistă și Rusia lui Putin? România: câștigă sau pierde?

Donald Trump e un personaj spectaculos care a șocat o lume întreagă. Miliarde de locuitori ai planetei au privit uimiți parcursul vertiginos al unui businessman care a luptat feroce pentru funcția de Președinte al Americii. Și a câștigat-o. Reputați jurnaliști și analiști politici, comici sau vedete la Hollywood, diplomați și specialiști în relații internaționale, filozofi, clerici și cărturari au vorbit despre Donald Trump ca despre o glumă.

Publicația conservatoare National Review a cerut intelectualilor Dreptei americane să boicoteze ascensiunea magnatului american. Jonah Goldberg a văzut în Trumpism o radiație toxică. David Brooks l-a socotit „nebun” și i-a prevăzut o suspendare în douăsprezece luni de la inaugurare. Filozoful Andrei Pleșu l-a numit „un mahalagiu oblu”. Politologul Vladimir Tismăneanu l-a acuzat de latențe fasciste. Poetul Mircea Cărtărescu a pariat pe renumărarea voturilor în favoarea doamnei Clinton. Publicistul Sorin Ioniță l-a comparat pe Donald Trump cu… moldoveanul rusofon Igor Dodon (sic). Sebastian Lăzăroiu a sugerat că Vladimir Putin ar fi dejucat serviciile secrete aflate sub comanda lui Barack Obama, avându-l pe Donald Trump drept … „cârtiță a rușilor”.

Personal, am ales să părăsesc acest bulevard aglomerat cu argumente năprasnice, dar și cu o mulțime de prejudecăți, silogisme frânte, enormități stilistice și fraze propagandistice. 

Cu douăzeci și patru de ore înaintea scrutinului din 8 noiembrie 2016, am pariat pe eșecul candidatei Hillary Clinton în fața lui Trump The Outsider. N-a fost o prognoză științifică, ci doar o intuiție consolidată empiric. 

Dornic să înțeleg revolta Americii profunde, am ascultat în ultimii ani sute de monologuri sau intervenții radiofonice ale unor formatori de opinie precum Mark Levin, Rush Limbaugh, Sean Hannity, Ben Shapiro sau Julia Hahn. Am citit zeci de articole din presa alternativă indexate de DrudgeReport și scrise pentru FoxNews, Breitbart, DailyWire sau LifeZette. Ca analist informat, înțelegeam potențialul exploziv al spiralei tăcerii.

Ziua votului a venit. Nimeni n-a pronosticat amplitudinea cutremurului de la Washington DC. Clasa cuvântătoare și noua nomenklatură au amuțit în fața cifrelor. 

Peste 2600 de districte și 306 colegii electorale l-au declarat învingător pe Donald Trump. Un număr de 62 milioane de americani i-au oferit votul. Miliardarul a câștigat cu cea mai largă margine văzută de republicani vreme de aproape trei decenii. A surprins triumful din Wisconsin (stat pierdut de candidații republicani care i-au urmat lui Ronald Reagan), victoria din Michigan și Pennsylvania (ultima oară câștigate de George Bush Sr. în 1988) sau Ohio (cucerit de Barack Obama în 2008 și, respectiv, 2012).

​Cine l-a votat pe Donald Trump? Patronul unui restaurant de cartier, sătul de controale abuzive ale Fiscului; polițistul onest care dimineața își sărută copiii pe frunte, fără să știe dacă se mai întoarce viu acasă; inginerul constructor, obosit de reglementările birocratice ale guvernului; mama pasionată de homeschooling; antreprenorul din Texas care își dorește să reinvestească profitul; familia cu trei copii, afectată de creșterile asigurărilor obligatorii de sănătate (Obamacare); preotul misionar, dezgustat pentru că Statul federal spune despre Biblie c-ar fi un text politically incorrect; dirijorul de la Operă căruia criticii îi spun că Flautul Fermecat de W.A. Mozart ar fi o producție… rasistă; muncitorul unei fabrici de strunguri din Midwest, care știe că Trump luptă pentru interesele industriei americane; jurnalistul care documentează corupția din Washington DC sau traficul de droguri la granița cu Mexic; tatăl unei fetițe de șapte ani, îngrijorat că băile transgender ar putea încuraja pedofilia; pensionarul octogenar, nemulțumit de străzile murdare și parcurile neîngrijite ale unui sanctuary city… 

Iată portretul unei țări ieșite în stradă pentru a cere schimbarea din temelii a unui sistem inuman, corupt și falimentar.

Înaintea alegerilor, majoritatea oamenilor au privit dezbaterile între Hillary Clinton și Donald Trump ca la o întrecere sportivă. În loc să studieze atent loviturile pugiliștilor din ringul de box, mulți au căzut în capcana comentariului marginal. Maestru al controversei și agent provocateur, Donald Trump și-a ascuns tactica de-a lungul întregii competiții. În loc să vadă eficiența mișcărilor de picior, „experții” au comentat culoarea chiloților sau coafura lui Donald Trump.

Într-un context saturat de intoxicări, câțiva analiști și gazetari au spart consensul ideologic al timpului. Doresc să-i menționez aici pe Dragoș Paul Aligică (profesor la George Mason University), Radu Moraru (ziarist indepedent și patron la Nașul.tv), Dr Cătălin Avramescu (conferențiar la Universitatea București), Traian Ungureanu (europarlamentar), Gabriel Purcăruș (scriitor și antreprenor), Ionuț Popescu (fost ministru al Finanțelor) și George Mioc (om de afaceri rezident în Texas). Îi felicit pentru îndrăzneală și perseverență!

Ceilalți oameni inteligenți n-au prognozat victoria pentru că și-au dorit, cu orice preț, să aibă dreptate. Donald Trump a utilizat strategii de intimidare a corectitudinii politice, scheme retorice de abatere a atenției dinspre ceilalți candidați către propria persoană, dar o veritabilă ofensivă de atragere a voturilor celor abandonați, din comoditate și superbie, de Hillary Clinton.

Sunt trei elemente-cheie care explică succesul Președintelui Trump: (1) viziunea strategică, etica muncii și instinctele unui businessman; (2) revolta oamenilor abandonați, trădați și sufocați de corectitudinea politică; (3) orbirea ideologică și corupția morală a unui sistem birocratic și administrativ care a pierdut orice legătură cu fricile, nevoile și visele poporului american. Fenomenul Trump și America profundă este prima analiză care adună laolaltă câteva elemente-cheie ale unei biografii puțin cunoscute, direcțiile de gândire ale antreprenorului Trump, temele favorite ale mișcării Tea Party, expunerea valorilor creștine, erorile administrației Obama și filozofia politică a conservatorilor de la Casa Albă.

A curs deja multă cerneală în jurul întrebării: cine l-a făcut pe Donald Trump cel de-al 45-lea Președinte al Americii? Care a fost gestul determinant care a anticipat victoria acestui personaj inclasabil? Ne lipsesc multe detalii dintr-un puzzle complex. Săptămâni la rândul, presa de stânga a atacat legitimitatea alegerilor prezidențiale pe baza colegiilor electorale. Unii, pesemne, își doresc ca locuitorii aglomerațiilor urbane să decidă soarta milioanelor de cetățeni din America tradițională.

Alți jurnaliști și oficiali de la Washington DC au declarat, fără prea multe probe, că Rusia a influențat rezultatul alegerilor. Cum? Nu știe nimeni. Care sunt cetățenii din Wisconsin sau Michigan persuadați de Vladimir Vladimirovici Putin? N-am aflat niciun nume sau prenume. Știm doar atât: liderul de la Kremlin este foarte iritat pentru că Donald Trump a lovit Siria lui Bashar Al-Assad, pentru că a întărit arsenalul militar al Statelor Unite, pentru că a susținut dezvoltarea industriei energetice americane și pentru că a sancționat aspru Republica Islamică Iran.

După 20 ianuarie 2017, lumea s-a trezit într-o nouă eră. Un miliardar excentric a ajuns liderul celei mai puternice țări occidentale. Susținând o candidatură anti-sistem, națiunea fondată de geniul politico-militar al lui George Washington și Thomas Jefferson s-a reîntors la excepționalismul american. Alegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA rescrie manualul democrației și readuce în prim plan expresia: „We the People”.

 "Zece ani rai" este o carte despre condamnarea lui Dan Voiculescu, o carte despre razboiul de un deceniu dintre Basescu si Voiculescu. Este o carte despre sistemul represiv creat de Traian Basescu in timpul celor doua mandate de presedinte. Este o carte despre politicieni, procurori, judecatori, sefi ai serviciilor secrete si oameni de afaceri. si, pentru ca orice sistem represiv dispune de instrumente prin care isi justifica abuzurile, aceasta carte este si despre propagandistii sistemului. Este o carte care descrie mecanismul prin care Traian Basescu si-a subordonat, pas cu pas, intregul sistem judiciar. Este o carte despre basism.  Am scris aceasta carte deopotriva dezgustat si revoltat ca, in Romania anului 2014, doisprezece oameni nevinovati au fost condamnati pentru ca asa a vrut Traian Basescu. Unul dintre acestia, Dan Voiculescu, imi este prieten. si imi pare rau sa-i spun ca nu s-a inselat, in 2004, cand a spus ca „un Traian Basescu in fruntea tarii ar arunca definitiv Romania in haos, lucru la care acesta se pricepe cel mai bine”.

O prezentare detaliata a principalelor teme, contributii si idei ale filosofului german Jurgen Habermas, in dialog cu abordari influente ale altor filosofi marcanti din contemporaneitate (Heidegger, Gadamer, Karl Popper, Michel Foucault, Jaques Derrida etc.), realizata de unul dintre cei mai avizati comentatori ai lui Habermas, fostul sau student, profesorul clujean Andrei Marga. Prin conceptiile sale privind sfera publica sau teoria actiunii sociale, Habermas este astazi mai relevant ca oricand, ca reprezentant de seama al gandirii de stanga social-democrata si social-liberala.

Enciclopedia relațiilor internaționale cuprinde 479 de intrări, ordonate alfabetic. Acestea definesc și analizează termeni de referință din teoria și practica relațiilor internaționale: teorii clasice, paradigme, perspective, instituții, doctrine de securitate, organizații regionale și globale (politice, economice, culturale și de securitate), conferințe internaționale, termeni consacrați din studiile strategice și de securitate, precum și concepte/evenimente specifice Europei Răsăritene. Ca metodologie de redactare a termenilor a fost folosită o structură-tip ce include: identificarea termenului; conceptualizarea sa; prezentarea și dezvoltările instituționale/teoretice/analitice; critici/reconsiderări ale termenului; statutul conceptului în prezent; bibliografie. Denumirea fiecărui termen este menționată la începutul articolului, în text apărând doar inițiala/inițialele acestuia, cu literă mare de tipar îngroșată. În textul fiecărei intrări citatul va găsi una sau mai multe trimiteri la alți termini conținuți în Enciclopedie, indicate prin asterisc (de exemplu „...statele member ale ONU*...“). Asteriscurile – marcate la prima ocurență – vor arăta corelații cu acele intrări care completează și nuanțează informația, din articolul de pornire. Bibliografia de la sfârșitul fiecărei intrări oferă un suport pentru documentarea termenului abordat.

VLADIMIR TISMĂNEANU. Profesor de științe politice la Univer­sitatea Maryland. Este autorul a numeroase cărți, între care The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century (University of California Press, 2012, trad. rom. Humanitas, 2013), Despre comunism. Destinul unei religii politice, Arheologia terorii, Irepetabilul trecut, Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc, Fantasmele salvării, Fantoma lui Gheorghiu‐Dej, Democrație şi memorie, Reinventarea politicului. Europa Răsăriteană de la Stalin la Havel. Coeditor, împreună cu Dorin Dobrincu şi Cristian Vasile, al Raportului Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (Humanitas, 2007). Coeditor, împreună cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului Remembrance, History, and Justice. Coming to Terms with Traumatic Pasts in Democratic Societies (Central European University Press, 2015). Coautor, împreună cu Mircea Mihăieș, al volumelor Vecinii lui Franz Kafka, Balul mascat, Încet, spre Europa, Schelete în dulap, Cortina de ceață şi O tranziție mai lungă decât veacul. România după Ceaușescu. Coautor, împreună cu Marius Stan, al volumelor Dosar Stalin. Genialissimul Generalissim (Curtea Veche Publishing, 2014, 2016) și Dosar Lenin. Vraja Nihilismului (Curtea Veche Publishing, 2016). Editor, între 1998 şi 2004, al trimestrialului East European Politics and Societies (în prezent membru al Comitetului Editorial). În 2006 a fost președintele Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Democraţia, mai ales în țările în care a fost multă vreme absentă, are o nevoie absolută de adevăr, iar acesta poate fi dobândit prin rememorarea trecutului și prin reflecția continuă asupra lecţiilor sale, adeseori dureroase. Teze şi antiteze la Washington demonstrează, cu tenacitatea din care Vladimir Tismăneanu și-a făcut un modus operandi ca intelectual, că învăţăturile pe care le tragem din acest trecut sunt esențiale, fiindcă numai așa putem dobândi o reprezentare clară și lucidă a ceea ce a însemnat eșecul utopiei comuniste.

Jocul democratic de azi este respins pentru ca a fost blocat de catre partidele politice, monopolizat de intrumente media si de actori economici care vor ramanerea in logica sociala si economica a devenirii sistemului social si politic clasic. Cetatenii sunt apatici, pesimisti, blocati in neincredere si instrainare, iar din aceasta stare nu-i putea scoate decat o logica a seductiei cu care functioneaza retelele de socializare si mass-media. Retelele de socializare permit fabricarea unor noi identitati si nasterea unor grupuri neconstrangatoare...

„China ucide este încă o dovadă că noi cultivăm seminţele propriului nostru deces… Cartea este şocantă şi trebuie citită de toată lumea.”
(Paul Midler, autorul cărţii Poorly Made in China )

„Un răsunător foc de armă care loveşte mortal în ochiul de taur al Beijingului.”
(Dylan Ratigan, realizatorul The Dylan Ratigan Show de la MSNBC)

„Autorii arată cu degetul, în mod corect şi cinstit, spre toţi renegaţii corporatişti şi apologeţii Chinei din Statele Unite, care ajută China să se ridice în orice mod, dar în niciun caz într-un mod paşnic.”
(Alan Tonelson, cercetător US Business and Industrial Council)

„Vă avertizăm: odată ce veţi începe să citiţi, nu veţi dori să vă mai opriţi!”
(Damon DiMarco, autorul cărţii Tower Stories: An Oral History of 9/11)

Unul dintre meritele esentiale ale acestui volum rezida din prezentarea, evidentierea si sublinierea cu tuse groase a modului in care o buna parte din analistii, jurnalistii si universitarii occidentali privesc China, cu precaderea China devenita „challanger” al liderului mondial, Statele Unite ale Americii. O optica nu departe de cea a secolului al XIX-lea, in care Imperiul Chinez si ulterior Republica China au traversat ceea ce este denumit cei „100 de ani de umilinta”. Din foarte multe puncte de vedere, nici Occidentul, nici China, nu si-au schimbat atitudinea, fiind mentinuta o reciproca retinere si adversitate, inclusiv prin intermediul mass-media, a publicatiilor, iar de data relativ recenta cu sprijinul noilor media.
    Cu un condei care tradeaza aptitudini de jurnalist de campanie, Kerry Brown abordeaza conditiile care au premers accederea actualei elite aflate la varful ierarhiei politice a Chinei – presedintele Xi Jinping, premierul Li Keqiang si Wang Qishan, Zhang Dejian, Liu Yunshan, Yu Zhengsheng si Zhang Gaoli – surprins de faptul ca masele de chinezi nu au fost cutremurate de acest proces.

"Proștii Europei" începe cu o insultă, pe copertă, și continuă, între coperte, cu apărarea celor insultați. Cartea lui Traian Ungureanu măsoară critic îndepărtarea elitelor de omul de rând și de înțelesul democrației europene.
Semnele rău prevestitoare adunate în această carte sunt o colecție de anomalii derutante pe care ne-am obișnuit să o numim actualitate. În Occident, toleranța față de intoleranța terorismului, migrația nelimitată și suferința gândirii sub apăsarea unui nou dogmatism. În România, disprețul politic plenar pentru lege, dar și naivitatea față de adevărata istorie din care au crescut problemele caracterului național.
În Vest și în Est, slăbită de conformism, aroganță și ignoranță, civilizația europeană pierde teren. Cultura și convingerile care dădeau strălucirea lumii europene se clatină. Clasa conducătoare găsește democrația neconvenabilă. Un nou model de viață și gândire neagă vehement tradițiile istorice în care am trăit până de curând.
Fără adevăr, dezbatere și valori, degradarea lumii europene poate deveni ireversibilă. Cartea lui Traian Ungureanu vorbește fără compromisuri despre rătăcirile îmbietoare care riscă să ne devină destin.

Lucrarea lui Machiavelli, adevărată piatră de hotar ce marchează întemeierea teoriei politice moderne, este rezultatul asimilării de către ilustrul florentin a unei seculare cugetări asupra istoriei, dar mai ales al experienței sale politice și diplomatice nemijlocite în calitate de cancelar al Republicii Florentine. Ambele l-au condus spre o nouă și revoluționară gândire a fenomenului politic: ea pleacă de la analiza realității de fapt și de la o antropologie desublimată, prin care, înainte chiar de Galilei și Newton, Machiavelli trece peste pragul epocii sale și pășește în modernitate. Această cărticică, iubită și totodată hulită de suverani, juriști și filozofi, a avut o influență covârșitoare asupra gândirii politice moderne și își păstrează și astăzi neștirbită actualitatea și, deopotrivă, caracterul neliniștitor. Ediția de față urmează traducerea și notele eminentei italieniste Nina Façon, revizuite în conformitate cu ultimele ediții critice apărute ale operei lui Machiavelli.

,,Cel mai grav lucru este atunci cand facem dintr-un politician puternic precum Putin, liderul unui stat cu vechi traditii imperiale, un obiect al adoratiei sau fobiei. Putin nu trebuie nici iubit si nici urat, ci doar inteles pentru a putea analiza lucid situatia, pentru a putea construi o strategie si o tactica utila intereselor noastre. Avem noi astfel de analize, astfel de strategii? Mai degraba nu, dar iata o carte care ne poate aduce cu picioarele pe pamant. Niciodata nu strica mai multa reflectie. Mai ales cand este vorba de ,,sindromul Putin''. Vasile Ernu

„Kronika“ este colectia in care umanitatea este reconstruita prin carti care ne ajuta sa patrundem in culisele celor mai interesante evenimente politice, sociale sau financiare de ieri si de astazi.

     Fragment din volum:

Colectia Contributors reuneste lucrari informative, inteligente, semnate de nume cu autoritate in diverse domenii. Cititorul va gasi in paginile colectiei argumente convingatoare, analiza riguroasa si independenta in gandire. Volumele incluse in aceasta colectie sunt menite sa te faca sa intelegi ideile, tendintele si mutatiile din lumea moderna, din actualitatea imediata si din mintile celor ce provoaca sau decid schimbarile. 

   "Ceea ce uneste multiplele si altminteri foarte diferitele perspective si abordari din aceasta carte este ideea de criza a Uniunii Europene si tentativele de refacere a ordinii globale, la sfarsitul a ceea ce putem numi „etapa post-Razboi Rece". Nu avem inca o denumire consacrata a erei in care intram, dar incepem sa ii deslusim contururile: instabilitate, incertitudine, frustrare, adancirea clivajului sistem vs. antisistem (a se vedea alegerea lui Donald Trump la Casa Alba si Brexitul), intensificarea miscarilor contestatare, in special ale tinerilor, violenta crescuta, schimbari foarte rapide de context politic si economic, tendinte de dezintegrare la nivel european si la nivelul unor state nationale, recrudescenta curentelor nationaliste si faliilor identitare rasiale, etnice si religioase, concurenta dusa pana la agresivitate si potential conflictual, slabirea puterii hegemonice a Statelor Unite, fragmentarea sistemului international si dezacorduri frecvente in cadrul sistemelor de organizare ale lumii occidentale. Volumul think-tankului „Citadel" se doreste, asadar, o diagnoza a Uniunii Europene si a vecinatatilor ei si, prin extensie, o privire mai larga asupra politicii globale, asupra sistemului de aranjamente ale lumii in care traim, la sfarsitul erei Obama si inceputul erei Trump. Fireste, nu avem pretentia de a trata exhaustiv acest moment al crizei (crizelor) europene sau al ordinii internationale, dar reusim totusi sa deschidem, credem noi, cateva directii majore de intelegere a contextului in care ne aflam." (Valentin Naumescu)

„Cum poţi purta potrivit conştiinţei un război izvorât din lăcomia de a-ţi spori teritoriul, în care se comit atâtea omoruri, atâtea jafuri, atâtea violuri asupra femeilor, atâtea incendieri de case şi biserici şi nenumărate alte rele? Şi cu toate astea, cineva care în senat ar invoca doar acest motiv împotriva iniţierii unui război cu sorţi de izbândă şi folositor ar fi refuzat de toţi. Aş spune şi mai mult: voi cum aţi putea accepta, potrivit conştiinţei, un război pentru a apăra pământurile care vă aparţin? Ba chiar dacă nimeni nu porneşte la război împotriva voastră şi nimeni nu vă cere să purtaţi război, cum altfel aţi putea voi să vă păstraţi teritoriile stăpânite, în care, dacă vă gândiţi bine, poate că nimic nu e al vostru, pentru că voi aţi ocupat tot sau măcar cea mai mare parte cu armele sau cumpărându-l de la cine nu avea nici un drept asupra lui? La fel se întâmplă cu toţi ceilalţi, pentru că, dacă te gândeşti bine la originea lor, toate statele sunt obţinute prin violenţă şi, în afară de republici, chiar înlăuntrul lor nu există putere care să fie legitimă, şi încă mai puţin e aceea a împăratului, care are atâta autoritate, încât justifică violenţa celorlalţi; de la această regulă nu-i exclud pe preoţi, a căror violenţă este dublă, deoarece ca să ne ţină înrobiţi folosesc atât armele spirituale, cât şi pe cele lumeşti.“ (Francesco GUICCIARDINI)

Este poporul nostru atit de maret cum cred unii dintre noi sau e un ghinionist al istoriei, cum sustin altii? De ce romanii nu au reusit sa progreseze mai repede dupa 1989? De ce nu se inteleg cu maghiarii? Incotro se indreapta satul romanesc? Dar invatamintul? De la fotbal si complicata problema a nationalismului pina la frauda electorala in varianta autohtona si terorismul islamist, Sorin Mitu ofera o perspectiva inedita, nu de putine ori plina de umor, asupra istoriei, societatii, culturii si politicii romanesti. Concluzia? Mostenirea trecutului nu este intotdeauna pe placul nostru si uneori ne este destul de greu sa invatam din lectiile istoriei, dar putem fi optimisti: daca acum un secol ne aflam la portile Orientului, acum am intrat in Occident, cu toate beneficiile care decurg de aici. 

Din cuprins: 
Romanii si maghiarii: un cuplu de cosmar? • Propaganda ruseasca la romani: de la Dimitrie Cantemir la Ion Iliescu • Terorismul islamist, legislatia „Big Brother” si negativismul romanesc • Familia romaneasca, intre Nunta Zamfirei si Leana & Costel • Istoria, genealogia si geopolitica lui Mos Craciun • Scoala romaneasca si reformele ei minunate • De zece ani in Europa: incredibila istorie a Remainiei • Alegerile si democratia: un mit enervant al vremurilor noastre? • Modele ale nationalismului romanesc: de la nationalismul pinguin la nationalismul zombie