Ştiinte politice

Anatoli Dobrinin a sosit la Washington in 1962 – in varsta de 43 de ani, a fost cel mai tanar ambasador sovietic in SUA din toate timpurile – si a ramas in functie pe durata mandatelor presedintilor KENNEDY, JOHNSON, NIXON, FORD, CARTER, REAGAN.
Dobrinin a devenit principala cale prin care Casa Alba si Kremlinul au schimbat idei, au negociat in secret si au aranjat intalniri la nivelul cel mai inalt. Desi prezinta aspecte inedite din interiorul Biroului Politic de la Moscova, Confidentele unui ambasador sovietic la Washington se refera in principal la nivelurile de la varf din Washington.
 
„Adevarata istorie a Razboiului Rece este o drama umana. Dobrinin a fost martor ocular la mare parte din ea – a participat la toate summiturile sovieto-americane dintre anii 1955 si 1990 – si a privit spectacolul cu un ochi detasat, uneori nedumerit… Cu certitudine cel mai important diplomat al epocii Razboiului Rece… Dobrinin este un fin analist si un povestitor minunat.”– Washington Post
„Niciun alt ambasador din epoca moderna n-a jucat un asemenea rol indelungat si crucial in afacerile internationale sau n-a fost pregatit sa scrie atat de neinhibat despre ele.”– New York Times Book Review
„Dobrinin certifica in aceste pagini ca este unul dintre cei mai mari diplomati ai istoriei moderne, care face cinste tarii sale si unei traditii ce se intinde pe multe secole.”– Washington Monthly
„O lectura fascinanta… o sursa esentiala pentru istoricii care incearca sa inteleaga perioada finala a Uniunii Sovietice.”– Foreign Affairs

Fragment din carte:

"II. Criza cubaneza

Hrusciov ii ofera Cubei rachete nucleare; Castro accepta 

Criza rachetelor cubaneze a fost episodul cel mai dramatic din sfertul de secol pe care l-am petrecut la Washington, dar, mai important, a fost evenimentul cel mai dramatic din intregul Razboi Rece. Intrucat a adus ambele superputeri atat de aproape de razboiul nuclear cat le-a permis propria cutezanta, a devenit un moment de cumpana in ceea ce priveste intelegerea limitelor si ne-a invatat o lectie majora despre ce anume trebuia intreprins pentru a preveni razboiul nuclear. In urmatorii 30 de ani, acestea au devenit regulile si limitele jocului nuclear si ale relatiei importante, schimbatoare si periculoase dintre Moscova si Washington. 
Mi se pare util sa trec in revista cum am ajuns in pragul razboiului din cauza acestei mici insule aflate la 145 de kilometri de continentul american. Presiunea americana asupra Cubei crescuse permanent dupa esecul invaziei incercate in aprilie 1961 de exilati sustinuti de CIA. In ianuarie 1962, Statele Unite au aranjat excluderea Cubei din Organizatia Statelor Americane si au inceput blocada comerciala a acesteia. In vara si in toamna anului 1962, situatia din Caraibe s-a agravat. Numeroase nave de razboi americane au pornit spre coastele Cubei, iar spatiul aerian al insulei a fost patrulat non-stop de avioane militare trimise de SUA. Asa cum s-a aflat ulterior, CIA si Pentagonul pregatisera, iar presedintele Kennedy aprobase, planul secret „Mangusta", care avea ca scop subminarea si rasturnarea regimului lui Fidel Castro. Intensa presiune psihologica exercitata asupra Cubei a mers mana in ma cu o campanie americana de propaganda care sa avertizeze Uniunea Sovietica in legatura cu riscurile presupuse de ajutorul militar economic acordat Cubei. Pe 11 septembrie, URSS a replicat printr-o declaratie dura difuzata prin intermediul agentiei de stiri TASS, denuntand campania americana si avertizand ca „de data aceasta nimeni nu va putea sa atace Cuba si sa se bazeze pe faptul ca va scapa nepedepsit". 
La momentul acela, nu se stia ca, in urma cu cinci luni, in mai 1962, conducerea sovietica ajunsese, pastrand o discretie absoluta, la un acord secret cu Fidel Castro. Pe neasteptate, consilierul Aleksandr Alexeev din cadrul ambasadei sovietice din Cuba si agent KGB fusese chemat de la Havana la Moscova ca sa-i dea raportul lui Hrusciov. Alexeev vorbea spaniola si stabilise relatii prietenesti si confidentiale cu Castro, care prefera sa lucreze cu el si nu cu ambasadorul nostru, Serghei Kudriavtev. Ambasadorul nu izbutise aa stabileasca o relatie apropiata cu liderul cubanez, lucru care nu trecuse neobservat la Moscova. "

Odata cu prabusirea Uniunii Sovietice in 1991 si dizolvarea KGB, s-a nascut din cenusa un nou serviciu de securitate – FSB (Serviciul Federal de Securitate). De atunci, Kremlinul l-a folosit pentru a intimida opozitia politica din Rusia si strainatate. Acesta a jucat un rol central – si adeseori obscur – in evenimente precum atacul cu bombe asupra unor blocuri de apartamente de la Moscova sau asediul de la Teatrul Dubrovka, razboiul din Cecenia sau masacrul de la scoala din Beslan. In vreme ce, dupa 11 septembrie 2001, Occidentul si-a indreptat privirea dinspre Kremlin spre amenintari teroriste nemijlocite, urmasele KGB au devenit o forta implacabila, parte a structurii fundamentale a Rusiei.

    Fragment din volum:

Cand am publicat, in 8 iunie 2016, in exclusivitate, in ziarul „Adevarul“, dosarul lui Marian Munteanu de la Securitate, in care apare ca sursa „Ioan“, fara sa dau niciun fel de verdict (nici nu aveam cum, eu doar am publicat, ca jurnalist, acest dosar asa cum este el pastrat in arhiva CNSAS), am primit sute de mesaje prin care am fost pusa la zid. Putini au fost, atunci, de partea mea, intelegand exact demersul jurnalistic. Cei mai multi mi-au spus: cum mi-am permis sa scriu ceva rau despre fostul lider din Piata Universitatii? Nu mi se aduceau argumente solide care sa demonteze cele scrise de mine, ci doar mi se spunea ca nu aveam dreptul sa ma ating, in niciun fel, de „Mesia“ din timpul „Golaniadei“.

Altii m-au acuzat ca am inventat un dosar intreg. Munteanu insusi mi-a spus ca totul este o inventie. Cel mai straniu, dezamagitor a fost sa vad jurnalisti care, in loc sa caute adevarul, adica sa mearga singuri la CNSAS si sa verifice dosarul, asa cum eu am facut, s-au transformat in aparatorii lui Marian Munteanu. Ce rusine!

Ceea ce facusem eu fusese sa ma acreditez ca cercetator al CNSAS, sa stau cateva zile in sala de lectura a institutiei, sa imi copiez integral dosarul lui Marian Munteanu, sa il studiez, sa pun cap la cap informatiile si sa public totul in ziarul „Adevarul“, pentru care scriu de aproape noua ani. Mi s-a parut un demers firesc, cinstit, de jurnalist care, in timpul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2016, a vazut ca Marian Munteanu, pentru scurt timp candidatul PNL pentru Primaria Capitalei, s-a incurcat in explicatii privind relatia sa cu fosta Securitate.

Asa am ajuns la CNSAS, pentru a verifica singura ceea ce o parte a opiniei publice banuia, anume ca Munteanu a fost sursa a Securitatii. Cand am publicat articolul in ziar, nu am dat verdicte, ci am spus ca, asa cum arata acest dosar, Marian Munteanu a fost sursa „Ioan“ a Securitatii, a scris note informative despre un lector portughez cu care era si prieten, dar si despre alti profesori si colegi de-ai lui de la Facultatea de Filologie. Atat facusem.

In octombrie 2016, la patru luni dupa ce am publicat dosarul lui Marian Munteanu, CNSAS a facut publica adeverinta din care aflam ca documentele sunt valide, ca fostul lider din Piata Universitatii, desi nu a colaborat in sensul legii, a scris si semnat cu mana lui atat angajamentul prin care a primit numele conspirativ „Ioan“, cat si notele informative, dar si ca, in schimbul acestui „efort“, a primit 500 de lei de la Securitate. Asa ca ceea ce mi-a spus Munteanu in interviul pe care mi l-a acordat inainte de publicarea in ziar a dosarului sau, anume ca acesta este o inventie, o facatura, s-a dovedit a fi doar o minciuna.

In 13 iunie 2016, tot in exclusivitate, tot in ziarul „Adevarul“, am publicat si dosarul de la Securitate al lui Miron Cozma. In cazul lui, CNSAS deja se pronuntase. Verdictul era la fel ca la Munteanu. Cozma nu a colaborat in sensul legii cu Securitatea, adica nu a facut politie politica, dar a scris si semnat angajamentul prin care a devenit sursa „Paul“ si a dat note informative despre mineri, colegi de-ai lui. Spre deosebire de „Mesia“ de la Universitate, „Luceafarul huilei“ nu a primit, insa, bani pentru informatiile cu care i-a ajutat pe securisti.

Desi demersul meu jurnalistic a fost identic cu cel pe care l-am urmat in cazul lui Marian Munteanu, dupa publicarea dosarului lui Miron Cozma, reactiile au fost, in mare parte, pozitive. Si de data asta am primit sute de mesaje, insa cele mai multe erau laudative. In baza unor informatii similare, am realizat ca multi dintre cei care au citit ceea ce am scris reactionau emotional. Din start, Munteanu, „baiatul bun de la Universitate“, „nu avea cum sa fie sursa Securitatii“. Insa Cozma avea cum, se stia doar deja ca a fost „baiatul rau“ din timpul Mineriadelor. Cam acesta era rationamentul in multe dintre mesajele primite de mine.

Din august si pana in octombrie 2016, perioada in care am scris aceasta carte, avand la baza si o ampla cercetare facuta in arhivele CNSAS, m-am gandit de foarte multe ori la cat de emotional ne judecam propria istorie. Cat de simplu e sa credem sau sa nu credem ceva. Nu conteaza, de multe ori, ce date avem in fata noastra, nu conteaza nici ca putem verifa informatiile. Conteaza doar ceea ce simtim. Atat.

Istoria e foarte cruda. de multe ori, ne doboara. Ne da peste cap credinte, idealuri. Unii alegem, mai bine, sa nu o stim. Dar asta nu inseamna ca ea nu mai exista. Exista, chiar si foarte dureroasa, asa cum ni se pare ca este cateodata. – Ramona Ursu

 „Cu cat ii tratam mai mult pe refugiati ca obiecte ale ajutorului umanitar si permitem situatiei care i-a obligat sa-si paraseasca tarile sa persiste, cu atat mai mult vor veni in Europa, pana cand tensiunile vor atinge punctul de fierbere, nu doar in tarile de origine ale refugiatilor, ci si aici. Astfel incat, confruntandu-ne cu acest dublu santaj, ne intoarcem la marea problema leninista: ce-i de facut?” Slavoj ŽIŽEK

  Fragment din volum: „In lumea noastra globala, marfurile circula liber, dar nu si oamenii: pentru a repeta, apar noi forme de apartheid. Problema zidurilor permeabile, a amenintarii de a fi inundati de straini, este strict imanenta capitalismului global: e un indicator a ceea ce e fals la globalizarea capitalista. E ca si cum refugiatii vor sa extinda circulatia globala libera de la marfuri la oameni. Dintr-un punct de vedere marxist, „libertatea de circulatie" trebuie pusa in legatura cu nevoia capitalului de forta de munca „libera" (milioane de oameni smulsi din formele lor de viata comunitara ca sa poata fi angajati in fabrici straine cu conditii de lucru foarte proaste, asa cum se intampla astazi in China sau Mexic), ca si cu libertatea cu adevarat universala a capitalului de a circula in jurul globului. Felul in care universul capitalului relationeaza cu libertatea de circulatie a indivizilor este astfel in mod inerent contradictoriu: el are nevoie de indivizi „liberi" ca forta de munca ieftina, dar in acelasi timp are nevoie sa le controleze circulatia, de vreme ce nu-si poate permite aceleasi libertati si drepturi pentru toti oamenii.

   „In aceasta serie de studii, indeosebi pe teme politice, am hotarat sa ma opresc asupra a cinci zone care solicita in acest moment o gandire clara si informata: chestiunea generala a razboiului si a pacii in secolul XXI; trecutul si viitorul imperiilor mondiale; natura si contextul in schimbare al nationalismului; perspectivele democratiei liberale; si chestiunea violentei politice si a terorii. Cu toatele au loc pe o scena a lumii dominata de doua procese legate intre ele: accelerarea enorma si continua a capacitatii speciei umane de a schimba planeta prin intermediul tehnologiei si al activitatii economice si globalizarea.” Eric Hobsbawm

Fragment din volum: „Asa cum se intampla cu statele, la fel si cu imperiile. Aici, de asemeni, Anglia si SUA sunt diferite. Imperiul - formal sau informal - constituite un element esential atat pentru dezvoltarea economica a Angliei, cat si pentru puterea sa internationala. Nu asa a stat cazul cu SUA. Cruciala pentru SUA a fost decizia initiala de a nu fi un stat printre alte state, ci un gigant continental, in cele din urma cu o populatie continentala. Pentru dezvoltarea sa, central era pamantul, nu marea: SUA au fost expansioniste dintru inceput, dar nu in maniera imperiilor maritime de peste ocean, asemenea celor castilian si portughez din secolul al XVI-lea, celui olandez din secolul al XVII-lea si celui britanic, care puteau fi, si erau bazate pe state cu dimensiuni si populatie modeste. Era mai degraba ca Rusia, care se extinsese spre exterior peste campiile unui nucleu central in Moscova, pana cand a putut sustine ca se intinde „de la mare la marea stralucitoare", adica de la Marea Baltica la Marea Neagra si la Oceanul Pacific. SUA, fara un imperiu, tot ar continua sa fie statul cu, de departe, cea mai mare populatie in emisfera vestica si al treilea cel mai populat stat de pe glob. Pana si Rusia, chiar daca e redusa la ceea ce era inainte de Petru cel Mare, ramane un gigant relativ, nu in ultimul rand din punctul de vedere al resurselor naturale disponibile pe vastul sau teritoriu. Anglia, fara imperiul sau, era si este doar o economie de talie mijlocie printre multe altele, si era constienta de acest lucru atunci cand guverna un sfert din pamantul si populatia lumii.

,,Volumul de faţă își propune să remedieze o parte dintre lacunele de care publicul larg dă dovadă în ce privește principalele conflicte interne (civile) ce au loc în lume, să explice cauzele, specificul societăţilor locale, intervenţia actorilor externi (unde este cazul). De asemenea, se adresează studenţilor, cercetătorilor, jurnaliștilor și, desigur, decidenţilor de politică externă și de securitate.” – Șerban Filip Cioculescu.

Deosebit de interesant ne pare în prezent, dup 70 de ani, adevrata structura organizatorica a PCR, precum si numarul membrilor de partid existenti la luarea puterii politice de catre comunsiti în 23 august 1944. Motive au existat atât prin numarul lor mic, cât mai ales prin interpretarile care puteau fi date. […]

Repartizarea pe activitati în cadrul CC al PCR si în câteva ministere era un aspect care depindea de interesele politice atât ale PCUS în România, cât si ale NKVD. Cel implicat, prin care se realiza un asemenea joc politic deosebit de important, a fost secretarul general al PCR, Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Lucrarea apare sub egida Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi tratează următoarele aspecte: geopolitica migraţiei umane; fenomenul migraţiei umane în teoria relaţiilor internaţionale; migraţia umană din perspectiva teoriilor economice; migraţia umană în politicile şi strategiile statelor; practici în politicile de migraţie ale statelor; migraţia legală şi ilegală în politicile de migraţie ale statelor; fenomenul migraţiei în România, efectele migraţiei asupra societăţii; migraţia umană şi securitatea; consecin?ele migraţiei asupra securităţii României şi Europei. Volumul, elaborat de cei trei coautori, reprezintă rezultatul unei ample activităţi de documentare şi cercetare ştiinţifică şi de sinteză. Cartea este rodul unei abordări interdisciplinare, analizând temele propuse atât din punct de vedere politico-militar şi juridic, cât şi din punct de vedere sociologic şi filosofic. Structura lucrării este echilibrată şi evidenţiază direcţiile de cercetare operaţionalizate, corespunzătoare celor trei capitole în care este structurată, într-o logică adecvată cerinţelor temei.

„Adevărul este că nu ştim exact care sunt condiţiile generale în care un stat devine democratic sau menţine acest fel de regim. Există diverse teorii. Una dintre acestea scoate în evidenţă rolul bunăstării materiale. O democraţie săracă lipită pământului este greu de imaginat. Alte teorii subliniază rolul culturii politice din societatea respectivă. Pentru Tocqueville, de exemplu, democraţia nu este doar un regim politic, ci şi o stare socială. Altfel spus, contează elemente cum ar fi educaţia sau valorile democratice. În sfârşit, există teorii care consideră democraţia ca fiind mai înainte de orice un set de instituţii şi de reguli.“ (Cătălin AVRAMESCU)

„Când totalitatea cetățenilor nu vrea să se ocupe decât de treburile particulare, partidele au toate șansele să devină stăpânele treburilor politice. Putem vedea atunci adesea pe scena mare a lumii o mulțime reprezentată de câțiva oameni. Aceștia vorbesc singuri în numele unei majorități absente sau neatente; numai ei acționează în mijlocul unei nemișcări generale; ei hotărăsc în toate, după capriciul lor; ei schimbă legile și tiranizează după plac moravurile; și rămânem uluiți văzând în ce număr mic de mâini nevolnice și ticăloase poate cădea un popor mare." (Alexis de TOCQUEVILLE)

„Nouă ne-a fost greu să schimbăm paradigma societății totalitare cu una democratică și să înțelegem că «cei aleși» au să ne dea socoteală pentru tot ce fac. Că puterea cu care au fost învestiți trebuie să se consume numai pentru binele nostru. Întorcând spatele celor chemați să ne slujească, i-am lăsat să-și facă de cap. Obișnuindu-i cu lenea noastră cetățenească, ei au ocupat spațiul rămas gol, s-au destrăbălat în el, și-au creat mecanismele de autogenerare a puterii sub masca jocului democratic. Au făcut ce-au vrut cu forța de decizie care le-a fost pusă în brațe, simțind că nimeni nu-i controlează și nimeni nu le va cere vreodată socoteală. Au furat cu nemiluita banii publici, au sărăcit țara, ne-au lăsat fără spitale și medici, cu școala și mințile vraiște, ne-au distrus patrimoniul, au închis drumurile celor mai buni dintre noi și i-au făcut să plece. Nepăsându-ne de felul în care se iau hotărârile în numele nostru, am ajuns la bunul plac al intereselor și capriciilor lor. Lenea socială, acesta e «păcatul cetățenesc» în care trăim de un sfert de secol." (Gabriel LIICEANU)

Relatia societatii civile cu statul a avut o evolutie sinuoasa de-a lungul timpului. Volumul prezinta in special relatia acesteia cu institutiile politice, dar si aportul sau la construirea democratiei. A fost societatea civila un nucleu democratic de la inceput sau s-a dezvoltat treptat in aceasta directie? Cit de activa este acum in protejarea democratiei si a statului de drept? Pentru a raspunde la aceste intrebari, sint analizate implicarea ONG-urilor in procesul de consultare publica, in promovarea bunei guvernari si a calitatii activitatii politice sau problematica finantarii sectorului nonguvernamental. De asemenea, sint luate in considerare efectele educatiei si increderii asupra angajamentului civic, precum si rolul unor organizatii cu obiect de activitate specific. Lucrarea se bazeaza pe numeroase exemple concrete, studii si cercetari de teren efectuate de autori, oferind o radiografie a societatii civile romanesti. 

„Cit de activa este societatea civila in protejarea democratiei si a statului de drept? Care sint principalele obstacole in calea unei implicari mai ample a societatii civile in procesul de luare a deciziilor la nivel local si central? Cum pot fi stimulati cetatenii sa se implice in luarea deciziilor care vizeaza comunitatea? Volumul raspunde la aceste intrebari pornind de la studiile si cercetarile de teren efectuate de autori, care analizeaza implicarea ONG-urilor in procesul de consultare publica si in promovarea bunei guvernari, problematica finantarii sectorului neguvernamental, precum si rolul unor organizatii cu obiect de activitate specific. Bazate pe o ampla bibliografie adusa la zi, informatiile oferite sint de interes atit pentru politologi si analistii politici, cit si pentru membrii organizatiilor civile sau pentru publicul larg interesat de o analiza a societatii civile din Romania.” (Andrada Nimu, Arpad Todor)

„Prin natura sa «politica», societatea civila nu se poate izola – chiar atunci cind nu recunoaste acest lucru – de dezbaterea ideologica si de framintarile politice ale societatii contemporane. De aceea, pentru o mai buna intelegere a dimensiunii conceptului in prezent, este necesara o revizitare a sa din perspectiva evolutiilor in egala masura teoretice si practice. Este ceea ce isi propun autorii acestui volum, prin care se incearca sa se realizeze o radiografie a societatii civile, cu un accent particular asupra celei romanesti.” (Cristian Pirvulescu) 

Din cuprins: 
Un concept cu geometrie variabila: societatea civila • Reglementari legale ale implicarii organizatiilor neguvernamentale in procesul de consultare publica, in promovarea bunei guvernari si a calitatii democratiei • Problematica finantarii in sectorul neguvernamental: dincolo de indicatori numerici, raportare si evaluare • Efectele educatiei si increderii asupra angajamentului civic • Proteste si societate civila. De la Rosia Montana la Colectiv

Cartea mea nu avanseaza teorii noi in materie de relatii internationale si diplomatie; noutatea consta insa in modul pragmatic in care sunt abordate notiunile teoretice, unele existente de secole. Mi-am propus sa imbin, pe intelesul publicului larg, teoria cu exemplele practice. O atentie deosebita am acordat-o tehnicilor si instrumentelor utilizate in politica externa, in relatiile internationale, in activitatea diplomatica si consulara. Diplomatia Vaticanului, este o alta tema de maxim interes care nu putea sa lipseasca din acest volum. In contextul marilor framantari politice si globalizarii de secol XXI, mai mult ca niciodata, Sfantul Scaun poate juca rolul principal in solutionarea pasnica a diferendelor dintre state.

Lucrarea, este structurata tematic, si nu in ordinea cronologica a diferitelor curente de gandire. O simpla parcurgere a titlurilor enumerate in cuprins va va oferi posibilitatea de a avea o prima viziune asupra continutului.

Intr-o lume in continua transformare politica si economica, o lume in care nici amenintarile militare nu lipsesc, activitatea in domeniul relatiilor internationale devine din ce in ce mai intensa si necesita resurse umane bine pregatite, actori cu multe calitati. Actorii prezenti pe scena politicii internationale nu sunt doar sefii de state si ambasadorii, asa cum s-a crezut multa vreme. Dupa caderea Cortinei de Fier, la nivel mondial, organizatii interguvernamentale si neguvernamentale, institutii publice si private, corporatii multinationale si companii nationale se afirma din ce in ce mai mult ca o noua paradigma in relatiile dintre state, conducand, asa cum era de asteptat, la cresterea interesului pentru o cariera in domeniul relatiilor internationale, optiune manifestata nu doar de catre absolventii facultatilor de stiinte politice si relatii internationale, ci si de alte categorii de varsta si profesii.

In diplomatie sau in oricare alt domeniu tangibil cu politica externa si relatiile internationale, activitatea nu trebuie sa se faca “dupa ureche”; aici este nevoie de viziune, de formare continua, de perseverenta, de multe cunostinte teoretice, dar si de foarte multe abilitati pentru a stapani arta dialogului, a negocierii in contextul intensificarii procesului de globalizare economica, politica si culturala. De aceea, am apreciat util ca un capitol din aceasta carte sa fie dedicat pregatirii profesionale in cariera diplomatica.

Pentru elaborarea acestei carti, am imbinat cunostintele mele teoretice si experienta practica cu sinteza conceptelor prezentate in literatura de specialitate nationala si internationala.

MULTUMIRI

Pentru onoarea pe care mi-a facut-o de a-mi prefata aceasta lucrare, imi exprim deplina gratitudine fata de Excelenta Sa, Dl. Ministru Teodor Melescanu, diplomat de referinta, recunoscut pentru activitatea sa pe plan national si international. Prezentarea diplomatiei pontificale in aceasta carte nu ar fi fost posibila fara ajutorul pretios pe care mi l-a acordat cu multa generozitate Excelenta Sa Monseñor Javier Francisco-Lozano - Nuntiu Papal si Decan al Corpului Diplomatic la Bucuresti (2007 – 2015). Autoarea

Textul prezentului volum este un fel de "jurnal de font". o relatare, din perspectiva unui observator-participant, asupra procesului de dezbatere a planului-cadru pentru invatamantul gimnazial, desfasurat in 2016. (Prof. Univ. Dr. Mircea Miclea)

„Cred că sunt greu de imaginat două viziuni mai diferite decât aceea susţinută de ideologul eurasiatist cu înclinaţii naţional-bolşevice Aleksandr Dughin şi cea universalistă, de inspiraţie iudeo-creştină, a filozofului brazilian Olavo de Carvalho. Este exact ceea ce face din această carte un document intelectual fascinant, o invitaţie la reflecţii informate şi responsabile despre culturi, civilizaţii, revoluţii şi imperii în lumea de azi şi, mai ales, în aceea de mâine.“ (Vladimir TISMĂNEANU)

Filosofie politică. „Despre guvernarea reprezentativă” este o carte plină de surprize și sugestii despre bunele practici ale guvernării, care nu trebuie să lipsească din bibliotecile celor preocupați de zona politicii. 

Volumul de față a văzut prima dată lumina tiparului în 1861 și reunește principiile la care a lucrat filosoful britanic John Stuart Mill în cea mai mare parte a vieții sale. Această lucrare publicată la mijlocul secolului al XIX-lea își păstrează prospețimea și relevanța până astăzi, când suntem tot mai aproape de a încheia a doua decadă a secolului XXI. În primul rând, pentru că imaginează până în cele mai mici detalii acel model politic pe care îl numim „democrația reprezentativă”. Winston Churchill spunea despre acesta că „este prost, dar e cel mai bun dintre cele pe care le-a inventat omenirea”. John Stuart Mill îi descrie organizarea, detaliază rolul instituțiilor, felul în care sunt aleși sau numiți demnitarii și explică atribuțiile fiecăruia. Pune în evidență atu-urile, dar și vulnerabilitățile guvernării reprezentative, comparând-o cu alte sisteme politice din vremea sa. În final, ajunge la o concluzie foarte asemănătoare cu cea a premierului britanic din secolul următor. 

Colecția IN NUCE reunește fragmente „veşnic verzi” din cultura omenirii, împletind discursuri din artă, literatură, științe sociale și religie. Dincolo de renumele autorilor și de valoarea titlurilor pentru fiecare domeniu în parte, acestea sunt pilde ale înțelepciunii universale din toate vremurile.

Dincolo de aspirația de a contribui la literatura de specialitate, această carte poartă în filigran un țel mult mai „apăsător“ — acela de a răspunde unei întrebări istovitoare conceptual și greu de epuizat în plan narativ, și anume: Pentru a nu mai greși în continuare, unde s-a greșit în parcursul democratic al României ultimilor 25 de ani? Este vorba, așadar, nu atât de un demers restaurator, cât de unul care își asumă o finalitate și o opțiune transfiguratoare: această carte privește „înapoi“ (spre anii 1990–2008; 2008–2014) mai ales în vederea decelării unui „înainte“. Sebastian Burduja

Sebastian I. Burduja este reprezentantul unei generații care nu mai este interesată de trecut decât în măsura în care acest trecut poate explica bunele și relele de după 1989. Orizontul său teoretic și civic este modelat, în chip ireversibil și bun, de studiile făcute într-o mare universitate a lumii. Acuitatea sa analitică este validată de articolele publicate în diverse reviste de specialitate. Experiența sa practică este confirmată de activitatea depusă în instituții financiare internaționale unde lucrează ca specialist în probleme de dezvoltare economică și 
politică a țărilor din Europa de Est și din Asia Centrală. Vocația sa este anunțată de faptul că a fondat și a condus organizații ale tinerilor intelectuali care doresc o schimbare în bine a României.

Prin faptul că arată cât de tenace poate fi cultura unei corupții adânc înrădăcinate, Între speranță și deziluzie poate fi mai degrabă o lectură descurajantă. Dar, prin faptul că demonstrează că instituțiile anticorupție pot reuși să controleze fenomenul corupției dacă li se oferă autonomia și resursele necesare și prin faptul că identifică modalități prin care actorii externi și forțele inovatoare din societatea civilă și din mediul de afaceri pot monitoriza performanța guvernamentală, pot reforma instituții și pot lupta împotriva corupției, această lucrare este profund constructivă și dătătoare de speranță. Larry Diamond

O carte extrem de necesară, cu totul remarcabilă prin claritate conceptuală, rigoare metodologică, perspectiva istorică bine conturată și, ceea ce mi se pare esențial, inteligența morală. Este, după știința mea, cea mai pătrunzătoare și coerentă discuție a factorilor endogeni și exogeni care au influențat și vor continua să influențeze variațiile corupției în România. O recomand cât pot de călduros politicienilor, jurnaliștilor, oamenilor legii, studenților și profesorilor. Eu unul am ieșit îmbogățit citind această carte. Vladimir Tismăneanu

Sebastian Burduja este mesagerul autorizat, oricât de necunoscut încă, al unei lumi noi, crescută pe vechile dureri ale catastrofelor tranziției românești, pe care le scanează, de aproape, de departe, le demontează și le respinge, ca să nu se mai repete. Cartea sa va fi percepută, sunt sigur, ca mesajul ultimativ aruncat în sticla unui gest de despărțire revoltată, dar, implicit, și de regăsire dorită, departe, în marea neagră a crizelor de creștere ale României democrate. Emil Hurezeanu

Sebastian Ioan Burduja (n. 1985) este licențiat în științe politice al Universității Stanford și absolvent al programului de dublu masterat în politici publice și administrarea afacerilor al Universității Harvard. În prezent este doctorand în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. A publicat articole pe tema democrației și a luptei împotriva corupției din România în jurnale de specialitate din Statele Unite și a colaborat cu reputați analiști politici, precum Larry Diamond și David Gergen. Lucrează ca specialist în cadrul unei instituții financiare internaționale cu sediul la Washington, D.C., concentrându-se pe dezvoltarea economică și politică a țărilor din Europa și Asia Centrală. A efectuat stagii de pregătire la Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru Europa, compania de consultanță McKinsey & Co. și National Endowment for Democracy. Este cofondator al Fundației CAESAR (Centrul pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români) și președinte fondator al Ligii Studenților Români din Străinătate (LSRS). Este fondator și președinte al Platformei Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT).

În regimul comunist din România, instaurat o dată cu ocuparea țării de către armata sovietică și preluarea conducerii statului de către partidul comunist român, dirijat si controlat de către ocupant, teroarea a fost ridicată la rang de politică de stat și aplicată în regim pe două viteze: o viteză maximă, în forță și în mod continuu, cu toate instrumentele si tehnicile de tortură din arsenalul terorii, utilizată în cazul deținuților politici, și o viteză lentă, persuasivă și condusă cu tenacitate, asupra întregii populații aflate într-o libertate provizorie. Ambele metode însă au urmărit și au obținut același rezultat: subminarea potențialului biologic și dereglarea profundă a universului psihologic al ființei umane, devenită astfel, aptă pentru reeducare.

Naomi Klein a absolvit London School of Economics și semnează articole în The Nation și The Guardian. A devenit cunoscută în întreaga lume datorită lucrărilor No Logo (2000) și Doctrina șocului (2007) plasându-se în avangarda luptei împotriva globalizării corporatiste. Doctrina șocului a fost tradusă în 30 de limbi, vândută în peste un milion de exemplare și desemnată New York Times Critics’ Pick of the Year.

„Kronika“ este colecția în care umanitatea este reconstruită prin cărți care ne ajută să pătrundem în culisele celor mai interesante evenimente politice, sociale sau financiare de ieri şi de astăzi.

"Clubul Bilderberg" este prima carte scrisă despre puternicul grup care domină lumea şi ne controlează viața, fiind rezultatul unor investigații extrem de riscante, care dezvăluie adevăratele nume şi intenții ale membrilor săi. Încă din 1950 au început să aibă loc anual reuniuni internaționale secrete în țări din Europa, din SUA și din Canada, la care participau cele mai influente persoane din lume – politicieni, reprezentanți ai caselor regale, oameni de afaceri, jurnaliști. Fondatorii și principalii arhitecți ai Grupului Bilderberg sunt David Rockefeller și Henry Kissinger.

Cristina Martín, autoare specializată în jurnalism politic și social, este prima care a îndrăznit să vorbească despre unul dintre cele mai controversate subiecte ale istoriei noastre recente. Ea mărturisește: „Când am auzit prima dată de Clubul Bilderberg, m-au trecut fiorii. Totul părea mai degrabă ficțiune decât realitate. Am contactat imediat un cercetător despre care am aflat că îi urmărește de mulţi ani și al cărui nume nu-l voi dezvălui, pentru a-i proteja viața. El mi-a spus: "Bilderberg este ca Big Brother – ochiul care vede și controlează totul! Și n-o fac pentru bani, ei sunt deja foarte bogați. Adevăratul lor obiectiv este puterea absolută, forța de a transforma oamenii în sclavi“.

Deși toate acestea pot părea stranii, așa a început totul și, mai ales, așa continuă și astăzi...

„Kronika“ este colecția în care umanitatea este reconstruită prin cărți care ne ajută să pătrundem în culisele celor mai interesante evenimente politice, sociale sau financiare de ieri şi de astăzi.

Asasinii economici, scrie John Perkins, sunt profesionişti extrem de bine plătiţi, care escrochează ţări din întreaga lume pentru sume ajungând la trilioane de dolari. Ei direcţionează bani de la Banca Mondială, de la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), precum şi de la alte organizaţii străine de „ajutorare“ către seifurile corporaţiilor-gigant şi către buzunarele acelor câtorva familii de bogătaşi care controlează resursele naturale ale planetei.

John Perkins este persoana cea mai potrivită să vorbească despre aceste lucruri: chiar el a fost un asasin economic. Meseria lui era aceea de a convinge ţările importante pentru SUA din punct de vedere strategic să accepte împrumuturi imense pentru dezvoltarea infrastructurii şi să se asigure că proiectele profitabile aveau să fie oferite corporaţiilor americane. Împovărate de datorii uriaşe, aceste ţări ajungeau sub controlul guvernului SUA şi al Băncii Mondiale, care acţionau ca nişte cămătari – dictând termenii de returnare a banilor şi forţând guvernele ţărilor respective să li se supună.
Această ediţie actualizată include 15 capitole noi, în care autorul furnizează informaţii aduse la zi despre cum corporatocraţia şi-a sporit în ultimii ani influenţa, făcând din noi toţi nişte sclavi, şi ne arată cum putem proceda pentru a nu mai susţine acest sistem.

„O bombă! Una dintre acele rare situaţii în care cineva adânc implicat în structurile de tip imperialist, guvernamentale/corporatiste, dezvăluie în termeni neechivoci aranjamentele ascunse ale acestora. O extraordinară privire din interior şi un curaj moral unic.“  - John E. Mack, profesor la Harvard, laureat al Premiului Pulitzer

Cu o precizie remarcabilă, George Friedman a prognozat tendințe viitoare în politica, tehnologia, cultura și demografia globală. În Puncte de presiune, Friedman se concentrează asupra Europei – centrul cultural și de putere al lumii în ultimele cinci secole... până acum. Analizând cele mai instabile, imprevizibile și fascinante linii de graniță ale Europei și Rusiei – și liniile de falie care au existat vreme de secole și care au fost motivul a numeroase războaie catastrofale – Friedman scoate în evidență, într-o modalitate inedită, punctele de presiune care au început din nou să cedeze. Uniunea Europeană de astăzi a fost construită în mare parte pentru a reduce la minimum tensiunile geopolitice care au sfâșiat continentul de-a lungul istoriei. După cum demonstrează Friedman, folosindu-se de o bogată analiză istorică și culturală, acest model a început să își arate limitele. Puncte de presiune relatează istoria vie a Europei și explică, cu multă claritate, care sunt cele mai volatile regiuni ale acesteia: teritoriul agitat și mereu în schimbare dintre Occident și Rusia (o zonă mare care include, în prezent, Ucraina, Belarus și Lituania); vechea linie de graniță dintre Germania și Franța și zona Mediteranei, care este leagănul iudaismului și al creștinismului și care a devenit un centru al vieții islamice.

Din paginile scrise de Friedman se desprinde o imagine clară a regiunilor și țărilor, iar istoria începe să se contureze precis. Puncte de presiune este o analiză cuprinzătoare a Europei moderne, a trecutului său remarcabil și a faliilor care s-au trezit la viață și care vor fi fundamentale în viitorul apropiat. Aceasta este cea mai oportună și, până la urmă, cea mai fascinantă carte a lui Friedman.

„... în preajma lui George Friedman, există mereu tentația de a-l confunda cu un glob de cristal, capabil să îți arate viitorul.“ — The New York Times Magazine

„Friedman descrie în culori vii o regiune unde amintirile sunt vechi, vulnerabilitățile omniprezente și amenințările apar rapid și pe neașteptate...“ — Publishers Weekly

„Kronika“ este colecția în care umanitatea este reconstruită prin cărți care ne ajută să pătrundem în culisele celor mai interesante evenimente politice, sociale sau financiare de ieri și de astăzi.

După prăbuşirea pe care a reprezentat-o criza, după anii de evoluţie economică lentă care i-au urmat, dezvoltarea va deveni obiectivul detaşat al perioadei care vine. Globalizarea poate construi o serie de premise ale dezvoltării, dar nu poate asigura şi dezvoltarea propriu-zisă. Corporaţiile? Corporaţiile vin şi pleacă. Ele pot crea „insule“ ale dezvoltării; problema este cine reuneşte toate acest „insule“, cine construieşte perspectiva? Să nu ne amăgim! Avem de-a face cu o adevărată mutaţie. Dezvoltarea va reprezenta principala unitate de măsură a unei bune guvernări şi va da seamă de vrednicia statului. Stat–dezvoltare este noul tandem care va domina viaţa şi relaţiile internaţionale ale lumii. Criza recentă a avut un impact masiv asupra relaţiilor şi ordinii internaţionale. Globul pare că a intrat în trepidaţii, iar „indisciplina geopolitică“ este caracteristica noii vieţi planetare. Parcă nimeni nu mai este mulţumit cu situaţia actuală şi toată lumea ar dori să înceapă o „nouă partidă de şah geopolitic“. La nivelul actorilor globali importanţi, nimeni nu este prea puternic pentru a domina şi nimeni nu este prea slab pentru a se lăsa dominat.

Paul Dobrescu este profesor la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA, București. De-a lungul carierei sale academice, a fost preocupat să descifreze procese definitorii ale lumii contemporane, cum ar fi evoluția globalizării, ridicarea lumii emergente, reaşezarea puterilor globale. A publicat numeroase lucrări de geopolitică, sociologie politică şi comunicare, între care amintim: Mass media, puterea fără contraputere (2002, în colaborare), Geopolitica (2003), Istoria comunicării (2007, în colaborare), Viclenia globalizării. Asaltul asupra puterii americane (2010), Un deceniu cât un secol. Secolul lumii emergente (2013, distinsă cu premiul Henri H. Stahl al Academiei Române), Lumea cu două viteze. Puterile emergente şi ţările dezvoltate (2013), La ruse de la mondialisation (L’Harmattan, 2015).

În primăvara anului 2011, Siria a căzut pradă unei crize politice transformate rapid într-un război civil atroce. În trei ani, acest conflict a făcut 150 000 de morți, a produs milioane de refugiați și a provocat patrimoniului cultural universal pagube ireparabile.
De ce să nu scriem despre acest lucru? Occidentul s-a înșelat în privința problematicii siriene. Erorile de apreciere din declarațiile intempestive ale marilor puteri au creat impresia penibilă a unei diplomații dominate de improvizație.
Afirmaţiile publice ascund cu greu tragica lipsă de idei a unei politici duse uneori de oameni pe care complexitatea situaţiei din Siria îi depășește.
Astăzi, Siria este un sanctuar pentru jihadul mondial. Cum s-a ajuns aici? Volumul de faţă răspunde la această întrebare, încercând să analizeze erorile care au costat atât de scump un popor.

„Frédéric Pichon denunţă gestionarea dezastruoasă a conflictului sirian de către cancelariile occidentale.” (CONFLITS)

Volumul de față reunește, în principal, lucrările Simpozionului internațional «Paul Goma - 80 de ani» și scoate în evidență principalele aspecte ale activității lui Paul Goma, legate de exil și de cărțile pe care le-a scris, colaborarea și receptarea scriitorului la Europa Liberă, valorificarea unor documente inedite din arhivele Securității etc.

Personalitatile Marii Uniri din 1918. La împlinirea unui secol de la Marea Unire din 1918, este firesc să fie publicate lucrări în care să se analizeze semnificaţia istorică a evenimentului. În fond, lupta românilor pentru unitate naţional-statală s-a înscris în fluxul evoluţiilor care au marcat istoria Europei de la mijlocul secolului al XIX-lea până la sfârşitul Primului Război Mondial.

Rememorarea, pentru generaţia de la începutul secolului XXI, la o sută de ani de la făurirea României Mari, a rolului lui Nicolae Iorga în această cea mai importantă realizare a românilor, este o datorie a istoriografiei de azi. Rememorarea poate ajuta la revenirea la o viaţă naţională sănătoasă, în care interesul personal să fie plasat, mereu, după interesul Ţării. „Apostolul Neamului” – cum i se spunea lui Iorga – poate fi şi astăzi un îndrumător pe calea luptei pentru apărarea Poporului Român, pentru păstrarea valorilor sale spirituale, pentru apărarea drepturilor sale istorice, pentru impunerea lui în atenţia şi respectul lumii. Cartea de faţă este scrisă ca să ofere noilor generaţii de români o pildă şi un îndemn: pilda unui vieţi trăită pentru Neamul Românesc şi îndemnul de a o urma.

Dreptul nelimitat al oricărui individ de a-și vedea recunoscută propria particularitate de către o instituție politică este una dintre valorile pe care noua construcție europeană încearcă să le justifice și să le susțină. Însă atentatele teroriste din ultimii ani au dus la o divizare ideologică, înregistrată în majoritatea țărilor europene. Analizele din acest volum caută să identifice problemele migrației și să propună soluții pertinente referitoare la integrarea musulmanilor în țări predominant creștine, un studiu de caz elocvent fiind situația Franței din ultimele decenii.

Volumul abordează teoretic și istoriografic cele mai importante categorii ale gânditorului politic Antonio Gramsci. Analiza Ioanei Cristea Drăgulin permite restituirea unității și continuității pe care tinde să le ascundă natura fragmentară a unei mari părți din opera gramsciană, reconectând într‑un cadru unitar apa­ratul conceptual complex pe care autorul îl diseminează pe parcursul "Caietelor" sale, într-un context cultural atât de îndepărtat de cel originar, când au fost scrise.

Volumul reprezintă o binevenită interogare a rezidenței adevăratului spirit democratic, tezaurizat nu în instituțiile reprezentative ale statului, ci în societate. Numai aici se află garanția reușitei democratice a unui popor, pentru că nimic nu poate asigura libertatea perpetuă a națiunii mai mult decât permanenta responsabilizare a cetățenilor cu privire la destinul politic al comunității în care trăiesc

Înrudit prin căsătorie sau descendent direct din trei familii boiereşti valahe de rang terţiar - Brătăşanu (de secol XVII), Djuvara (de secol XVIII) şi Pangal (de secol XIX) -, care, împreună, au dat Românei moderne cel puţin doi miniştri, un subsecretar de stat şi şase deputaţi sau senatori, Jean Pangal este personajul central al acestui volum. Om politic, diplomat şi conducător absolut al masoneriei române din perioada interbelică, Jean Pangal este subiectul principal al celor 474 de note informative, publicate, pentru prima dată, integral, în această carte, şi întocmite, între 1932-1942, de Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române şi de Poliţia de Siguranţă a Ministerului de Interne. Supranumit de presa vremii Prinţul Suveran al masoneriei române, Jean Pangal este foarte puţin cunoscut astăzi, dar a fost extrem de controversat şi influent în perioada interbelică, mai cu seamă datorită relaţiilor sale personale şi contactelor directe cu întreaga elită politică, socială, economică şi diplomatică a Românei, şi chiar a Europei.

Volumul de față oferă o colecție de studii estice scrise sub presiunea evenimentelor care agită de peste cinci ani geografia politică a spațiului post-sovietic. Sunt evenimente care, aparent, au „surprins“ România oarecum nepregătită. Pregătirea ideală nu ar fi fost una de natură militară, cât una de ordin tactic și explicativ. Se știe că statele acumulează informații despre vecinii lor, fie că au relații tradițional bune și relativ predictibile, fie că sunt marcate de memoria negativă a unor ostilități „ereditare“. E nevoie să-ți cunoști regiunea cu finețe și obiectivitate. Nu ajunge să speri că totul va fi bine. […] De ce cutare capitală a ieșit din somnolența banalității cotidiene și-și construiește, sub ochii tăi, profilul unui actor regional contondent? Ce este acrobație retorică, efect de oglindire sau proiecție nefondată și ce devine treptat o amenințare pe care n-o mai poți ignora? Teodor Baconschi

Armand GoșU, doctor în istoria Rusiei (teză susţinută la Moscova, în 1998), predă la Universitatea din București (din 2004) istoria politică a Rusiei și a URSS, istoria diplomatică a Imperiului Rus și a URSS şi evoluțiile politico-diplomatice din fostul spațiu sovietic. A fost director de programe la Institutul Român de Istorie Recentă (2002-2004) și cercetător științific la Institutul de Istorie „N. Iorga“ al Academiei Române, până în 2001. Corespondent BBC la Moscova (1996-1998; 1999-2000). Redactor-șef adjunct (2005-2009) și redactor-șef (2013-2014) al Revistei 22, editată de Grupul pentru Dialog Social. Consilier pentru fostul spațiu sovietic al ministrului de Externe Teodor Baconschi (2010-2011).