Ştiinte politice
-
Revista ”Memoria” nr. 117 (4/2021)16.65 LEI
Ruxandra Cesereanu este poetă, prozatoare, eseistă. A publicat peste 20 de cărți, câteva dintre ele au fost traduse în limbile engleză, italiană, maghiară. În cadrul Phantasma - Centrul de Cercetare a Imaginarului de la Cluj-Napoca, coordonează ateliere experimentale și tabere de scriere creatoare de poezie, proză și scenariu de film. Este profesor de literatură comparată la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca și redactor-șef la revista de cultură Steaua.
-
Industria liniștirii adulților21.15 LEIEpuizat din stoc
Anastasia Gavrilovici (n. 1995) a absolvit Facultatea de Litere a Universității București și cursurile de masterat ale Centrului de Excelență în Studiul Imaginii. A fost, în ultimii ani de liceu, redactor-șef adjunct al revistei „Alecart”, apoi a trecut prin „Zona Nouă”, iar din 2016 face parte din redacția „Poesis internațional”. A publicat poezie, cronică literară și eseu și a tradus cărți din engleză și spaniolă (Kurt Vonnegut, Ernesto Cardenal).
-
Aviatorul41.23 LEI
EVGHENI VODOLAZKIN s-a născut în 1964 la Kiev, unde și-a făcut studiile universitare. Este doctor în științe filologice, specialist în literatura rusă veche. Din 1990 devine cercetător la Institutul Literaturii Ruse (Pușkinskii Dom) din Sankt-Petersburg. Este autorul a peste o sută de lucrări științifice, a contribuit la elaborarea enciclopediei Cântec despre oastea lui Igor și a Bibliotecii literaturii Rusiei Vechi, precum și a lucrării Cuvioșii Kiril, Ferapont și Martinian din Belozersk. În 1992, la invitația Universității din München, și-a aprofundat studiile de medievistică occidentală, ținând și cursuri de literatură rusă veche. În 1998 a organizat conferința internațională „Cultura mânăstirească: Orient și Occident“. În perioada 1998-2002 a fost (cu întreruperi) bursier al Fundației Alexander von Humboldt, desfășurând o activitate de cercetare și publicând, în 2000, la München monografia Istoria universală a Rusiei Vechi. Din anul 2012 este redactor-șef al revistei Text și tradiție, editată de institutul său. În paralel, începe să scrie literatură. Debutează ca romancier în 2005 cu Răpirea Europei. În 2009 publică romanul Soloviov și Larionov (Soloviov i Larionov; Humanitas Fiction, 2015), care se bucură imediat de succes, fiind nominalizat la premiile Andrei Belîi și Bolșaia Kniga (Marea Carte). În 2011 îi apare culegerea de studii și eseuri Instrumentul limbii. În 2012 publică romanul Laur (Lavr; Humanitas Fiction, 2014), care devine revelația literară a anului 2013 în Rusia, fiind dublu câștigător al Premiului Bolșaia Kniga – Premiul întâi și Premiul cititorilor, Locul întâi – și câștigător al Premiului Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi). Tot în 2013, romanul a fost nominalizat pe lista scurtă la premiile Naționalnîi Bestseller (Bestsellerul Național) și Russkii Buker (Booker Rus). Publicat în 2016, Aviatorul (Aviator; Humanitas Fiction, 2017) s-a aflat pe lista scurtă a principalelor premii literare din Rusia, câștigând un dublu Bolșaia Kniga – Premiul al doilea și Premiul cititorilor, Locul al treilea. Romanul Brisbane (Brisben, 2018; Humanitas Fiction, 2019) a câștigat în 2019 Premiul Kniga Goda (Cartea Anului) și s-a aflat pe lista scurtă la Premiul Bolșaia Kniga, obținând Premiul cititorilor – Locul trei. Tot în anul 2019, lui Vodolazkin i s-a decernat Premiul Soljenițîn. Romanul Istoria Insulei (Opravdanie Ostrova; Humanitas Fiction, 2021) a apărut în decembrie 2020. Traducerile romanelor lui Evgheni Vodolazkin sunt publicate în peste 35 de țări.
-
Raspundel Istetel - Intru in joc, invat pe loc106.66 LEIEpuizat din stoc
Sam Gayton locuieşte în Margate, Marea Britanie. În 2009 a absolvit masteratul de Scriere pentru tineri la Universitatea Bath Spa, iar la puţină vreme şi-a publicat prima carte, Neguţătorul de zăpadă. Îi plac romanele americane, mâncarea italiană şi Anglia rurală. Când nu scrie, îi place să joace jocuri de societate vechi, să zdrăngănească la chitară şi să intre în cât mai mult trupe rock posibil (şapte, deocamdată).
-
Timpul - Activitățile mele Montessori31.19 LEI
Caietul este structurat în mai multe părți: • Trecut, prezent, viitor • Ziua mea • Săptămâna • Zilele săptămânii • Întâmplări succesive • Banda vârstelor • Aniversarea • Masa anotimpurilor • Jocul anotimpurilor • Vremea • Alege-ți hainele. Acest caiet nu doar că îl va învăța pe copil noțiunea timpului, dar îi va dezvolta abilități precum autonomia, perspicacitatea, concentrarea, atenția și motricitatea. Cartea face parte din colecția „Activitățile mele Montessori”, recomandată copiilor de 4-8 ani.
Din aceeași colecție fac parte: • Geografie • Natură și botanică • Animale și insecte
-
Animale și insecte - Activitățile mele Montessori36.47 LEI
Cu ajutorul acestui caiet, copilul nu doar că va afla mai multe informații despre animale și insecte, dar va învăța și să coloreze, deseneze și își va dezvolta abilități pecum autonomia, concentrarea, atenția, perspicacitatea, motricitatea fină etc. Cartea face parte din colecția „Activitățile mele Montessori”, recomandată copiilor de 4-8 ani.
Din aceeași colecție fac parte: • Geografie • Natură și botanică • Timpul
-
Geografie - Activitățile mele Montessori31.19 LEI
Principalele contribuții ale acestui caiet sunt acelea de a-i îmbogăți vocabularul copilului și de a-l ajuta să descopere natura și lumea. Astfel, copilul va deveni autonom, va reuși să se concentreze mai bine, să fie mai atent, să își dezvolte limbajul și perspicacitatea. Mai mult, micuțul își va spori creativitatea și motricitatea fină. Cartea face parte din colecția „Activitățile mele Montessori”, recomandată copiilor de 4-8 ani.
Din aceeași colecție mai fac parte: • Natură și botanică • Animale și insecte • Timpul
-
Natură și botanică - Activitățile mele Montessori31.19 LEI
Cu ajutorul acestui caiet, copilul nu doar că va afla mai multe informații despre natură și botanică, dar va învăța și să coloreze, deseneze și își va dezvolta abilități precum autonomia, capacitatea de concentrare, atenția, perspicacitatea, motricitatea fină etc. Cartea face parte din colecția „Activitățile mele Montessori” și este recomandată copiilor de 4-8 ani.
Din aceeași colecție mai fac parte: • Natură și botanică • Animale și insecte • Timpul
-
Joc de societate Shadows Amsterdam132.08 LEI
În ultimii zece ani, Owen Eastwood a lucrat cu echipe și grupuri de elită, recunoscute la nivel mondial, printre care se numără: echipa engleză de fotbal a lui Gareth Southgate, comandamentul NATO, echipa de crichet a Africii de Sud, echipe de leadership din corporații, echipa olimpică britanică și balerini de elită.
-
Joc de societate Harry Potter - Trivia vrajitorilor182.93 LEI
DAVID CHANG este chef și fondatorul Momofuku Noodle Bar. Din 2004, anul în care a deschis restaurantul la New York, a primit șase premii James Beard, printre care și pentru cel mai bun chef. A fost nominalizat pe lista celor mai importante 100 de personalități a revistei Time. În 2018, David a înființat Majordomo Media și a lansat podcastul The Dave Chang Show. Este gazda a două documentare de pe Netflix, Ugly Delicious și Breakfast, Lunch & Dinner.
-
Joc de societate Detectorul de minciuni181.38 LEIEpuizat din stoc
DAVID CHANG este chef și fondatorul Momofuku Noodle Bar. Din 2004, anul în care a deschis restaurantul la New York, a primit șase premii James Beard, printre care și pentru cel mai bun chef. A fost nominalizat pe lista celor mai importante 100 de personalități a revistei Time. În 2018, David a înființat Majordomo Media și a lansat podcastul The Dave Chang Show. Este gazda a două documentare de pe Netflix, Ugly Delicious și Breakfast, Lunch & Dinner.
-
Set Blinger pentru fete - Set rezerve50.74 LEIEpuizat din stoc
DAVID CHANG este chef și fondatorul Momofuku Noodle Bar. Din 2004, anul în care a deschis restaurantul la New York, a primit șase premii James Beard, printre care și pentru cel mai bun chef. A fost nominalizat pe lista celor mai importante 100 de personalități a revistei Time. În 2018, David a înființat Majordomo Media și a lansat podcastul The Dave Chang Show. Este gazda a două documentare de pe Netflix, Ugly Delicious și Breakfast, Lunch & Dinner.
-
Set creativ Glitterific - Aplicare si aspirare sclipici101.58 LEI
DAVID CHANG este chef și fondatorul Momofuku Noodle Bar. Din 2004, anul în care a deschis restaurantul la New York, a primit șase premii James Beard, printre care și pentru cel mai bun chef. A fost nominalizat pe lista celor mai importante 100 de personalități a revistei Time. În 2018, David a înființat Majordomo Media și a lansat podcastul The Dave Chang Show. Este gazda a două documentare de pe Netflix, Ugly Delicious și Breakfast, Lunch & Dinner.
-
Glitterific - Set rezerve50.74 LEI

Set creativ Aqua Crystal Basic81.24 LEIEpuizat din stoc
Hedvig Montgomery, psihoterapeut de familie cu peste două decenii de experiență clinică, este autoarea seriei Parentingul magic și ține seminarii de educație parentală în cadrul organizației Famlab. Seria celor cinci cărți traduse la Trei este considerată noua biblie de parenting din țările nordice.
-
Set de constructie Boomtrix - Starter set132.08 LEIEpuizat din stoc
Hedvig Montgomery, psihoterapeut de familie cu peste două decenii de experiență clinică, este autoarea seriei Parentingul magic și ține seminarii de educație parentală în cadrul organizației Famlab. Seria celor cinci cărți traduse la Trei este considerată noua biblie de parenting din țările nordice.
-
Spiridușii Crăciunului și mașina de dorințe52.85 LEI
László Krasznahorkai (n. 1954) este unul dintre cei mai cunoscuți prozatori și scenariști maghiari contemporani. A absolvit filologia cu o teză despre opera scriitorului Sándor Márai și, după definitivarea studiilor, și-a câștigat existența ca scriitor profesionist. A avut o strânsă colaborare cu celebrul regizor maghiar Béla Tarr, în urma căreia au rezultat filme precum Satantango sau Calul din Torino. Este laureatul unora dintre cele mai importante premii din Ungaria și străinătate, printre care se numără Man Booker International Prize, Best Translated Book Award, National Book Award for Translated Literature sau Europäischer Literaturpreis. În colecția Anansi. World Fiction urmează să apară romanul său din 1985, Satantango.
-
Mica locomotivă a Crăciunului52.85 LEI
Jaume Cabré (n. 1947) este absolvent de filologie catalană al Universității din Barcelona, scenarist, romancier și eseist. Este laureatul a numeroase premii internaționale și considerat unul dintre cei mai importanți scriitori catalani ai tuturor timpurilor. Recunoașterea literară i-a fost adusă de succesiunea de romane Senioria (1991), Umbra eunucului (1996) și Vocile lui Pamano (2004), însă adevăratul succes internațional l-a cunoscut doar după publicarea romanului Confiteor (2011), tradus în 27 de țări. Cel mai recent roman al său, Consumits pel foc, a apărut la începutul acestui an.
-
Vreau să citesc! Clasa pregătitoare16.91 LEI
Andreea Lițescu are o meserie grozavă: este pilot-comandant, una dintre puținele femei din lume calificate să se afle la comanda unui avion de pasageri. A știut din adolescență că asta vrea să facă: la 17 ani a descoperit dragostea pentru zbor, plutind într-un avion de mici dimensiuni. A devenit apoi pilot de elicoptere și, de peste 14 ani, pilotează avioane comerciale. Timpul petrecut sus, printre nori, însumează aproape un an din viața Andreei Lițescu. Azi e mama unei fetițe, Sara, și zboară peste tot în lume, iar povestea despre Luna e și povestea vieții ei.
-
55 de povești cu dragoni42.28 LEI
Cartea este o colecție unică de scurte povestiri cu aceste minunate creaturi fantastice. Sperăm că această carte va fi un excelent izvor de amuzament nu doar pentru cei mici, ci și pentru cei mari.
-
În așteptarea Crăciunului52.85 LEI
Cartea este o colecție unică de scurte povestiri cu aceste minunate creaturi fantastice. Sperăm că această carte va fi un excelent izvor de amuzament nu doar pentru cei mici, ci și pentru cei mari.
-
Nelly Jelly și mătura prieteniei36.99 LEI
Cartea este o colecție unică de scurte povestiri cu aceste minunate creaturi fantastice. Sperăm că această carte va fi un excelent izvor de amuzament nu doar pentru cei mici, ci și pentru cei mari.
-
Nelly Jelly și petrecerea zânei măseluță36.99 LEI
Cartea este o colecție unică de scurte povestiri cu aceste minunate creaturi fantastice. Sperăm că această carte va fi un excelent izvor de amuzament nu doar pentru cei mici, ci și pentru cei mari.
-
Nelly Jelly și Elful Dezordinii36.99 LEI
Lucrarea este o adevărată încântare pentru cei care o citesc. Însoțește-l pe Elful Dezordinii în paginile ei și reține fiecare detaliu încântător pe măsură ce acesta îi predă o lecție foarte importantă copilei.
-
Poezii și activități de Crăciun31.61 LEI
JOHN D. BARROW (1952–2020) a studiat matematică și fizică la Universitatea din Durham și a obținut la Oxford titlul de doctor în astrofizică. Pe lângă activitatea de cercetare – a publicat peste cinci sute de articole de cosmologie, fizică teoretică și matematică –, Barrow a predat la mai multe universități de prestigiu, iar din 1999 a condus la Cambridge proiectul Millennium Mathematics, care urmărea îmbunătățirea predării matematicii și aplicațiilor ei. A scris numeroase cărți de popularizare a științei, între care Originea universului și Cartea infinitului, publicate la Humanitas. În 2015 a primit Premiul Dirac și Medalia de Aur a Institutului Britanic de Fizică, iar în 2016 Medalia de Aur a Societății Regale de Astronomie.
-
Colinde și activități de Crăciun31.61 LEI

Labirinturi cu renii Moșului31.61 LEI

Jocuri matematice cu pinguinii Moșului31.61 LEI

Jocuri logice cu Moș Crăciun31.61 LEI

Jocuri amuzante cu spiridușii Moșului31.61 LEI