Literatură
-
Într-o zi. Terapia pumnului în moacă30.00 LEINu e Ulise, nici Leopold Bloom. E Cătălin Ungureanu, prins în fluxul de conștiință, între întâlniri accidentale și gânduri aparent aleatorii. În echilibru, romanul Într-o zi: terapia pumnului în moacă ilustrează faptul că nu există posibilitatea unui drum clar și drept prin viață. Mai degrabă o biografie intensă a unui realizator radio-tv, cu vocabular identitar, cu un termos în loc de puburile lui James Joyce, cu ironie, ambiții și scopuri, senzații și Mihaele.
-
Înger de serviciu30.00 LEI„Înger de serviciu este, în esență, cu adevărat o rugăciune, a noastră, a tuturor. Este un altfel de Tatăl nostru, contemporan, pragmatic, real, spus de noi toți, repetitiv, în cor, în același mod, cel puțin o dată în viață. Este drumul nostru, pe care îl parcurgem prin portalul iubirii, din iad către suflet. Este atât de des spusă această închinare... în același mod, inconștient, la fel ca personajele din carte, oscilând viața noastră între material și artă, între traumă și vindecare, între conștient și subconștient, între rațional și ezoteric. Mulțumesc, Ciprian Albu, mi-ai redeschis pofta de rugă!” (Roxana Mihăilă, psiholog)
-
Mașina Ernetti40.00 LEIMartie 1938. Fizicianul italian Ettore Majorana dispare în largul Siciliei și, odată cu el, proiectul secret la care lucra de ani de zile. Toamna anului 1955. Ca prin minune, însemnările fizicianului dispărut ies la iveală și îi dau părintelui Ernetti o idee nebunească: să construiască o mașinărie care să surprindă imagini din trecut. Un cronovizor. La ordinul Papei Pius al XII-lea, preotul se întoarce cu două mii de ani în trecut, cu un obiectiv simplu: să dovedească existența lui Hristos. Astfel începe o cursă nebunească între Vatican, CIA, KGB și Mossad – căci ceea ce va descoperi părintele Ernetti, în plin Război Rece, ar putea tulbura însăși ordinea mondială.
-
Lumea estompată35.00 LEIOare Florentine și Hannes le-ar fi deschis ușa celor doi tineri călători dacă ar fi știut ce rol va juca vizita din RDG în viața familiei bănățene? L-ar fi sprijinit Samuel pe cel mai bun prieten al său, Oz, dacă ar fi conștientizat amploarea deciziei sale? În Lumea estompată, Iris Wolff împletește traiectoriile a șapte persoane care, în ciuda loviturilor destinului și a distanțelor fizice, se regăsesc în permanență. Pe fondul declinului comunismului în Europa și al istoriei frământate a secolului XX, Wolff scrie un roman extraordinar despre prietenie și lucrurile pe care suntem dispuși să le sacrificăm de dragul fericirii altuia, o poveste emoționantă despre iubire și pierdere.
-
Pe strada Mantuleasa20.09 LEIProza lui Mircea Eliade a construit, text cu text, geografia mitica a Bucurestiului, iar una dintre zonele ei fabuloase, poate chiar centrul ei, il fixeaza strada Mantuleasa. Iar textul intitulat Pe strada Mantuleasa, oricum ar fi considerata (nuvela ampla sau roman scurt), a creat de-a lungul vremii obsesii numeroase. Mai toti citind-o prima oara am incercat o senzatie persistenta a misterului ce se cerea decriptat. Si, in timp, s‑au adunat o multime de legende legate de naratiunea fantastica a lui Mircea Eliade, apoi ele au acaparat chiar strada ce a inceput sa fie cercetata cu alti ochi, diferiti de ai criticului. Elisabeta Lasconi
-
O poveste care va urma44.40 LEIÎn „O poveste care va urma" – primul volum al trilogiei „Către stele" –, narațiunea este construită în jurul reprezentantelor unei rase extraterestre, care își spun Kibsu. De-a lungul mileniilor ele străbat lumea, și astfel le vom regăsi în zona populată de sciți a fluviului Volga, în Orientul Apropiat, în Rusia Kieveană, iar mai apoi în Germania nazistă, în Uniunea Sovietică și în Statele Unite ale Americii. Generație după generație, ele sunt urmărite de niște bărbați extratereștri, Rādi Kibsi, și astfel existența lor se transformă într-o luptă pentru supraviețuire și pentru a păstra cunoașterea. Firul narativ principal al romanului este construit în jurul personajului Mia. Aceasta se află în 1945 în Germania nazistă, unde are misiunea de a-l extrage din rândul naziștilor pe savantul Wernher von Braun și de a-l aduce în tabăra americană pentru a participa la dezvoltarea programului spațial al acestora. Ulterior o regăsim în U.R.S.S. și în S.U.A cu scopul de a-i ajuta pe oameni in călătoria lor către stele.
-
Purgatoriul38.06 LEIEpuizat din stocUna dintre capodoperele literaturii universale, Divina Comedie a exercitat o puternică influență asupra culturii, artei și literaturii întregii lumi. Purgatoriul, a doua parte a acestei trilogii, este o alegorie în care este descrisă ascensiunea lui Dante pe Muntele Purgatoriului, ghidat fiind în călătoria sa de poetul roman Virgiliu, cu excepția ultimelor patru cânturi, în care locul acestuia este luat de Beatrice, simbol al grației divine și al credinței, de care Dante era îndrăgostit. Pe parcursul ascensiunii sale, de la baza muntelui – din Antepurgatoriu –, parcurgând cele șapte ocoluri, care corespund celor șapte păcate capitale și care reprezintă Purgatoriul propriu-zis, și ajungând în Paradisul pământesc, acolo unde sălășluiesc sufletele morților care se căiesc pentru păcatele comise în timpul vieții, Dante va întâlni numeroși artiști ai trecutului și va discuta despre natura păcatului, despre viciu și virtute, despre problemele morale din politică și ale Bisericii, teoria care se conturează fiind aceea că toate păcatele se nasc din iubire.
-
Călătoriile lui Gulliver34.89 LEIAutorul acestei capodopere mărturisea că prin Călătoriile lui Gulliver și-a propus mai degrabă „să șocheze lumea decât să o distreze". Cu o ironie feroce, el înfățișează omul ca pe o ființă ridicolă, în cel mai bun caz și de cele mai multe ori inferioară creaturilor din lumea animală. Stilul narativ direct și lipsit de ornamentații descrie patru călătorii remarcabile ale unui chirurg pasionat de navigație. Scrisă cu o simplitate dezarmantă și o mare atenție la detalii, această carte este extrem de atrăgătoare pentru multe categorii de cititori. Pentru copiii din toate timpurile, ea rămâne o poveste fantastică încântătoare. Pentru adulți este o parodie ingenioasă a vieții politice din vremea lui Swift și o expunere lipsită de inhibiții a moravurilor secolului al optsprezecelea, dar și a unor trăsături umane ce nu cunosc granițe temporale și geografice. Lucrarea lui Swift a fost o sursă de inspirație pentru compozitorul Georg Philipp Telemann și pentru scriitorii Voltaire, Philip K. Dick și George Orwell, printre alții.
-
Americanca45.45 LEIFrida are șaisprezece ani când ajunge din Illinois la Castellammare di Stabia pentru un schimb cultural. Un an de școală și de viață într-o familie italiană înseamnă pentru Frida un drum de descoperiri, șocuri culturale, entuziasm, dragoste, durere și creștere într-o subversiune a simțurilor. Imediat, Mamma Anita se impune ca un personaj grandios: extrovertit, bărbătesc, lipsit de tipare, un ciclon de femeie care o apucă pe Frida cu avânt și totuși, în felul ei, cu delicatețe.
-
Seducătoarea din Florența36.95 LEIRomanul „Seducătoarea din Florenţa” este o elegie închinată frumuseţii şi, în acelaşi timp, o meditaţie asupra naturii şi a modului în care funcţionează puterea. Având în centru figura misterioasă şi seducătoare a unei femei – prinţesă, vrăjitoare şi sclavă, visul de dragoste al oricărui bărbat –, povestea îmbină epoci istorice şi spaţii culturale diametral opuse, purtându-ne din Florenţa lui Machiavelli şi a familiei Medici în opulenta Indie a mogulilor din perioada de glorie marcată de domnia lui Akbar. Deşi ne lăsăm cuceriţi de eroina cărţii, deşi acela care ţine în mână firele multicolore ale naraţiunii pare să fie un ins misterios cu aerul unui nobil, cu măiestria unui scamator şi misiunea unui diplomat, adevărata partitură a seducţiei este interpretată, ca întotdeauna, de Rushdie însuşi, care îmbină harul unui povestitor oriental cu talentul plastic şi bogăţia de nuanţe ale unui miniaturist.
-
Demonii vântului31.66 LEIEpuizat din stocCititorii îndrăgostiţi de rebela şi pasionala Darrielle din Istoria romanţată a unui safari vor găsi în acest roman o nouă poveste de iubire, iar cei care nu au cunoscut încă „vocea hipnotică de sirenă” din proza Danielei Zeca sunt puşi în faţa unei istorii noi despre pasiune, aur şi putere. „Am proiectat să scriu o trilogie orientală în care acest al doilea roman e o poveste a întâlnirii încordate dintre «eu» şi «celălalt», dintre femei şi bărbaţi deopotrivă – o odisee a celor trei feluri de eroi care vor construi întotdeauna, în orice literatură, istoriile care se ţin minte: Amantul, Stăpânul şi Profetul. Demonii vântului este cartea Stăpânului îndrăgostit.” (Daniela Zeca)
-
Iubirea vieții melePreț special 47.56 LEI Preț standard 63.41 LEIEmma, un biolog marin recunoscut, își iubește soțul, pe Leo, și pe fiica lor, Ruby ‒ ar face orice pentru ei. Dar aproape tot ce le-a spus despre ea însăși e o minciună. Iar ei n-ar fi aflat niciodată, dacă soțul său ar fi avut orice altă slujbă. Leo este însă un scriitor de necrologuri. Atunci când Emma se îmbolnăvește, Leo încearcă să se împace cu boala ei așa cum știe mai bine: făcând cercetări despre viața soției. Dar, pe măsură ce începe să descopere adevărul, devine evident că femeia pe care o iubește nu există. Nici măcar numele ei nu este adevărat.
-
Locul visurilor noastre64.99 LEILuptand pentru supravietuire, o femeie isi gaseste chemarea Cand Ruby se casatoreste cu francezul elegant pe care il intalneste intr-o cafenea, isi imagineaza ca isi vor petrece viata plimbandu-se brat la brat pe bulevardele pariziene, scaldate in lumina aurie a dupa-amiezii. Dar suntem in 1938, iar razboiul se profileaza la orizont. Din nefericire, casnicia ei devine in curand searbada si rece, iar sotul ei, Marcel, distant si secretos - toate acestea in timp ce germanii navalesc in Paris, cu sinistrele lor steaguri cu svastica fluturand in vant. Cand Marcel este ucis, Ruby descopera secretul pe care acesta il ascundea - era membru al Rezistentei franceze - si se hotaraste sa-i ia locul. Ea se implica in operatiunile de salvare a soldatilor aliati care au aterizat pe teritoriul inamic - inclusiv a unui fermecator pilot britanic. Dar abilitatile ii sunt in cele din urma puse la incercare atunci cand o ascunde pe vecina ei evreica de 12 ani, Charlotte, a carei familie a fost arestata de Gestapo. Ruby si Charlotte devin o mica familie, dar pe masura ce menghina germana se strange in jurul Parisului, iar americanii dezbat intrarea in lupta, pericolul creste. Nimeni nu mai este in siguranta.
-
Misteriosul caz Christie64.99 LEILumea Agathei Christie este una a petrecerilor somptuoase, a vizitelor de weekend la resedintele de vacanta ale prietenilor si a faimei literare in crestere. Lumea lui Nan O'Dea este cu totul diferita. Incercarile ei de a lasa in urma o copilarie dificila o poarta, in timpul Primului Razboi Mondial, de la Londra in Irlanda, unde viata ei va fi marcata de o drama ascunsa. Dupa ce reuseste sa se intoarca in Anglia, o ia in vizor pe Agatha. Pentru ca Agatha are ceva ce ea isi doreste nespus. Si nu este vorba doar despre sotul ei. In ciuda diferentelor dintre ele, cele doua femei vor deveni cele mai neasteptate aliate. Si in timpul celor unsprezece zile misterioase in care Agatha este data disparuta, va iesi la iveala un secret intunecat, a carui cheie o detine doar Nan.
-
Promisiunea64.99 LEIPromisiunea schiteaza destramarea violenta a unei familii sud-africane albe, proprietara unei ferme de langa Pretoria. Pe patul de moarte, Rachel Swart ii cere sotului ei sa-i promita ca, dupa ce i-a slujit ani la rand cu credinta, Salome, servitoarea de culoare a familiei, va avea casa ei, pamantul ei... Si totusi, un deceniu dupa altul, promisiunea ramane neindeplinita, ba mai mult, constituie un factor de tensiune majora in sanul familiei, mai ales intre copiii lui Rachel: Anton, baiatul destinat unui viitor de aur care sufera pentru ca nu si-a atins nici pe departe potentialul; Astrid, a carei putere consta in frumusetea ei; si mezina, Amor, a carei viata e modelata de un sentiment nebulos de vinovatie.
-
Nemuritorul46.51 LEINemuritorul este o capodoperă a prozei postsovietice, scrisă de unul dintre cei mai importanți autori ai Rusiei contemporane. Romanul spune povestea soției și a fiicei vitrege ale unui veteran paralizat, care îi ascund acestuia, pentru a-l ține în viață pe el și pentru a se bucura de pensia lui, faptul că Uniunea Sovietică s-a prăbușit. Până când se dovedește că bătrânul veteran are alte planuri.
-
Doamna Pylinska și secretul lui Chopin31.61 LEIObsedat de o amintire din copilărie și fascinat de Chopin, tânărul Eric-Emmanuel se hotărăște să ia ore de pian. După un început cu stângul, doamna Pylinska, exotica și intransigenta profesoară poloneză stabilită la Paris, îi va oferi o educație muzicală originală: lecții private despre viață, despre artă și despre iubire, care, odată înțelese, îi vor revela tânărului adevărata lui vocație.
-
O vacanta la mare (Clipe de durere, clipe de iubire, vol. I)36.00 LEIÎn cursul unei misiuni CIA în România, la sfârșitul anilor ’70, Al Totila, un agent american, veteran al războiului din Vietnam și unul dintre cei mai bogați oameni ai lumii, se îndrăgostește de o tânără româncă. Securitatea intervine violent, încercând să distrugă idila. Americanul trebuie să găsească un mod de a anihila acțiunile autorităților pentru a-și salva iubita și a-și îndeplini misiunea.
-
Tot ce nu am fost niciodata54.99 LEIAxel si Leah sunt perfecti impreuna, ca doua piese ingemanate ale unui puzzle. Leah este distrusa, nu mai picteaza. A devenit doar o umbra de la accidentul care i-a rapit parintii. Axel este cel mai bun prieten al fratelui ei mai mare si, cand este de acord sa o ia in casa lui pentru cateva luni, vrea sa o ajute sa gaseasca si sa puna laolalta piesele ce odinioara alcatuiau o fata plina de culoare, asa cum o stia din copilarie. Dar el nu este constient de faptul ca ea a fost intotdeauna indragostita de el, chiar daca, practic, a crescut sub ochii lui, sau ca intreaga lor viata este pe cale sa se schimbe.
-
Lupul si strajerul54.99 LEIIn 1793, la patru ani dupa caderea Bastiliei si la mai mult de un an dupa asasinarea regelui Gustav al III-lea al Suediei, paranoia si conspiratiile sunt la ordinea zilei in Stockholm. Violenta mocneste in aer, pe masura ce oamenii obisnuiti se simt tot mai vulnerabili in fata capriciilor celor aflati la putere.
-
Balada matricelor solitare27.00 LEIÎn acest roman polivocal, trei femei își mărturisesc fără pudoare trăirile. Céline, Ana-Maria și Marta sunt nefericite pentru motive care ar trebui de fapt să le facă fericite: maternitatea, dragostea, căsătoria. În timp ce Ana-Maria cheltuie o avere pe clinicile de fertilitate ca să rămână însărcinată, Céline și Marta se confruntă cu dura realitate de a nu-și găsi împlinirea în viața de cuplu. Profunda lor singurătate ridică o întrebare care este încă tabu în societatea contemporană: are o femeie dreptul să fie fericită în afara condiției de mamă și soție?
-
Ariadna64.99 LEIAriadna si sora ei, Fedra, fiicele temutului rege Minos al Cretei, au crescut ascultand cum, in subteranele palatului de aur, rasuna vesnic tropotul copitelor fratelui lor, Minotaurul, un monstru insetat de sange. Cand Tezeu, printul Atenei, soseste manat de dorinta de a infrange bestia, Ariadna vede in ochii sai verzi nu o amenintare, ci o cale de evadare. Sfidandu-i pe zei, tradandu-si familia si tara si riscand totul in numele iubirii, Ariadna il ajuta pe Tezeu sa ucida Minotaurul. Dar oare hotararea ei ii va aduce, cu adevarat, fericirea?
-
Adevaruri ascunse54.99 LEIMinciunile pot uni o familie - sau o pot destrama. Cand tatal sau este mutat la un azil de batrani din cauza agravarii dementei de care sufera, Beth Walsh se ofera sa faca o curatenie generala in casa familiei. Spre marea ei surpriza, descopera ca usa mansardei care i-a fost teren de joaca in copilarie este incuiata.
-
Ȋntinde mâna, TiberiuPreț special 35.68 LEI Preț standard 47.56 LEI„Întinde mâna, Tiberiu” e o carte care se împarte permanent la doi: Tibi, cum îi spune familia, sau „grasu’“, apelativul folosit de băieții din cartierul de provincie, și Tiberiu, cum și-ar dori să fie reținut copywriterul din capitală. Unul și același om, (sur)prins între copilărie și maturitate, între traume și împliniri, între relații și despărțiri, între 1990 și 2020, între personaje, între sexualități și așteptări, între frici, între nevoia de acceptare a propriilor identități și cea de afecțiune și validare, între moarte și viață. Între povești, la urma urmei. Care te așteaptă să ți le apropii.
-
Cine este Maud Dixon?Preț special 47.56 LEI Preț standard 63.41 LEIFlorence Darrow are un imens talent literar, dar și multe frustrări, fiindcă toți cei din jur par incapabili să i-l remarce. După ce este concediată de la primul ei job în domeniul editorial, are parte de o șansă nesperată: devine asistenta unei faimoase scriitoare, Maud Dixon, a cărei identitate reprezintă un mister, pe care tânăra va fi obligată să îl păstreze. Florence i se alătură autoarei în locul izolat unde aceasta trăiește și se familiarizează treptat cu noul stil de viață. Iar când Maud decide să plece împreună în Maroc pentru a-și găsi inspirația necesară scrierii noului său roman, fata este fascinată de posibilitatea de a cunoaște o altă lume. Însă Florence se trezește singură la spital, fără să aibă habar cum a ajuns acolo. Nu-și amintește nimic despre accidentul de mașină în care era cât pe ce să-și piardă viața, și nici unde e Maud, care fusese chiar lângă ea.
-
Cartea poștală68.71 LEIPe 6 ianuarie 2003, părinții lui Anne Berest găsesc în cutia lor de scrisori o carte poștală neobișnuită. Anonimă, pe o parte are fotografia Operei Garnier, iar pe cealaltă parte sunt scrise numele bunicilor, mătușii și unchiului mamei sale, morți la Auschwitz, în 1942: Ephraïm, Emma, Noémie și Jacques. Douăzeci de ani mai târziu, Anne Berest pornește în căutarea persoanei care le-a trimis acea carte poștală. Ajutată de mama ei, autoarea explorează toate ipotezele posibile. Face apel la un detectiv particular și la un criminolog, stă de vorbă cu locuitorii satului unde s-a adăpostit familia ei și se folosește de toate mijloacele pe care le are la dispoziție pentru a da de urma misteriosului expeditor. Pe parcursul acestei investigații, care se întoarce în timp până la începutul secolului XX, Anne Berest reconstituie destinul înaintașilor ei, familia Rabinovich, fuga lor din Rusia, călătoria lor în Letonia, apoi în Palestina și, în cele din urmă, sosirea lor la Paris, războiul și ororile lui. Cartea poștală este în același timp o anchetă, o poveste romanescă și o căutare inițiatică a semnificației cuvântului „evreu" într-o lume laică.
-
Claudius Zeul83.52 LEICLAUDIUS ZEUL şi soţia sa, Messalina Domnia zbuciumată a lui Tiberius Claudius Cezar, Împăratul Romanilor (născut în anul 10 î.H., mort în anul 54 d.H.), spusă de el însuşi; încă şi uciderea sa de mâinile cunoscutei Agrippina (mama Împăratului Nero) şi zeificarea ce a urmat, spuse de alţii. Claudius a supraviețuit intrigilor criminale ale predecesorilor săi, devenind, fără voie, Împărat. În acest al doilea volum al dipticului său istoric, Robert Graves spune povestea domniei surprinzător de eficiente a lui Claudius: a cultivat loialitatea armatei și a plebei, reparând stricăciunile lui Caligula; a construit o relație de durată cu Irod Agrippa; a invadat Britannia. Însă paranoia născută din puterea absolută și infidelitățile mult mai tinerei sale soții Messalina fac ca soarta să nu-i surâdă până la capăt. În cea de-a doua parte a autobiografiei ficționalizate, Robert Graves aduce la viață cea mai scandaloasă și violentă perioadă din istoria antică.
-
Ascultă-mă cum șoptesc62.37 LEIContinuarea romanului PRIVEȘTE-MĂ CUM CAD Tim Blanck se întoarce în Palma și este dispus să sacrifice totul ca s-o găsească pe Emme. În „Privește-mă cum cad”, fiica lui în vârstă de 16 ani a dispărut într-o noapte fierbinte, în timpul unei excursii în Palma. Tim Blanck crede că înțelege ce s-a petrecut, dar se dovedește că mergea pe o pistă falsă și e nevoit să o ia de la zero. Fata ar putea fi în viață, dar în acest caz, cine e ea acum? La cinci ani de la dispariția fetei, primește indicii noi, care-l duc din Mallorca pe continent, în lumea nemiloasă a traficului de carne vie. Se cufundă tot mai adânc în propria beznă și, deși bănuiește că a devenit un simplu pion într-un joc mult mai amplu, este dispus să sacrifice orice ca să-și găsească fata.
-
Ciresarii169.04 LEIO carte hipnotica. Un timp pur, dinainte de capitalism si in afara comunismului. O actiune aproape atemporala. Personaje asemenea. Un roman care se citeste sub tensiunea fiecarui dialog, a fiecarei aventuri, a enigmelor si a unor actiuni a caror credibilitate vine din capacitatea lui Constantin Chirita de a crea o lume in sine, aspirationala, inspiratoare. Un roman care se reciteste ca o incercare de a permanentiza prezenta Ciresarilor. Ciresarii… Tic, Maria, Lucia, Dan, Victor, Ionel, Ursu raman lipiti de emotia afectiva a adolescentilor, mai precis a celor care-si doresc prieteni asemenea lor si care viseaza sa se indragosteasca pentru intaia oara.
-
Morometii73.99 LEIEpuizat din stocPrin Morometii, Marin Preda ne vorbeste de tarani cum nu se mai vorbise pana la el. Intr-o literatura saturata, aparent, de materia vietii taranesti, aceasta aparitie parea imposibila. Izvorul parea epuizat si o adevarata campanie pragmatica impotriva literaturii cu subiecte rurale contribuise si ea, decisiv, la consolidarea impresiei. Marin Preda ne descopera totusi o lume inedita, scaldata intr-o lumina solara care alunga tenebrele. Mihai Ungureanu