Literatură

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 1141-1170 din 15206

  • ZeroZeroZero
    Preț special 43.50 LEI Preț standard 58.00 LEI
    Un tribut adus victimelor inocente și tuturor celor care și-au dedicat viața luptei contra crimei organizate ZeroZeroZero de Roberto Saviano este o investigație șocantă, documentată în profunzime, care explorează lanțul internațional al traficului de cocaină: de la plantațiile din America Latină, la rețelele de distribuție infiltrate în politică, finanțe și instituții ale statului din întreaga lume. Titlul provine din clasificarea celei mai pure forme de cocaină – "zero zero zero" – un simbol al puterii, al corupției și al morții. Cartea transcende granițele reportajului clasic, devenind o combinație de anchetă jurnalistică, analiză geopolitică și meditație asupra violenței sistemice.
  • Călătorie către curcubeu
    57.00 LEI

    Tradus pentru prima oară în limba română, Călătorie către curcubeu, unul dintre primele romane publicate de Yasunari Kawabata, urmărește o familie complexă încă nevindecată de rănile trecutului. Cartea a fost ecranizată în 1956, în regia lui Kōji Shima, Kawabata semnând, alături de Toshio Yasumi, scenariul peliculei.

    Într-o lume încă neașezată după cel de-Al Doilea Război Mondial, două surori – fetele arhitectului Mizuhara cu mame diferite – se luptă să-și înțeleagă soarta și să-și afle calea. Asako, mezina, care experimentează dragostea pentru prima dată, este obsedată de găsirea unei a treia surori, fiica unei curtezane din Kyōto, în timp ce Momoko, sora cea mare – bântuită de pierderea iubitului ei kamikaze și de ultimele lor zile tulburătoare împreună –, își caută alinarea într-o serie de aventuri fără speranță. Pe parcursul unui an, călătorind prin Japonia înfrântă, ale cărei splendori de arhitectură își pierd aura mitică, devenind obiective turistice sau fiind reconvertite în hoteluri, personajele încearcă să-și câștige echilibrul, restabilind „o punte între suflete“, dar și o cale de comunicare, de reînnodare a legăturilor între prezent și trecut, între viață și moarte, în descifrarea unui sens al istoriei personale și colective.

  • Harry Potter și camera secretelor (Harry Potter #2)
    Preț special 51.50 LEI Preț standard 68.68 LEI
    Epuizat din stoc
    Al doilea volum al celei mai de succes serii fantasy pentru tinerii cititori! Harry Potter are o vară plină: petrece o zi de naștere groaznică, primește avertizări sinistre de la un elf de casă pe nume Dobby și fuge de la familia Dursley cu mașina zburătoare a prietenului său Ron.
  • Inchisoarea ingerilor
    Preț special 29.99 LEI Preț standard 39.99 LEI
    30 de ani de la aparitia unuia dintre cele mai indragite filme din istorie: Shawshank Redemption. Inchisoarea ingerilor (Shawshank Redemption), filmul regizat de Frank Darabont, nominalizat la sapte premii Oscar si aflat pe locul 1 in topul IMDB, are la baza cea mai cunoscuta nuvela scrisa de Stephen King.
  • Al tau pentru totdeauna
    63.33 LEI
    Grey’s Anatomy intalneste The Notebook intr-o comedie romantica plina de tandrete. Briana Ortiz are viata data peste cap: un divort care o seaca de puteri, un frate bolnav care asteapta un rinichi si un coleg nou la munca care pare hotarat sa-i fure si ultimul lucru bun – promovarea. Dar Jacob Maddox nu e deloc ceea ce pare. O scrisoare sincera si neasteptata aprinde intre ei o conexiune tacuta, tandra si din ce in ce mai greu de ignorat.
  • Pana la sfarsitul verii
    63.33 LEI
    El aduce noroc fostelor sale. Ea aduce noroc fostilor. Cand soarta ii aduce impreuna, vor reusi sa devina talismane norocoase unul pentru celalalt sau relatia lor se va sfarsi Pana la sfarsitul verii? De la regina comediilor romantice, Abby Jimenez, vine o poveste debordant de amuzanta, despre un pact nebunesc, un cuplu cu bagaj emotional si o insula privata pe care doua familii, atat de diferite, invata sa devina una. Dragostea lor nu era in plan, dar era singurul lucru care le lipsea cu adevarat.
  • Ce se ascunde intre noi
    57.90 LEI
    • Castigatoarea premiului International Thriller Writers Award Din doua-n doua seri, Maggie si Nina iau cina impreuna. Apoi, Nina o conduce pe Maggie inapoi in camera din pod si ii prinde lantul greu care o tine captiva. Pentru ca Maggie a facut lucruri de neiertat. Si acum plateste pentru ele. Iar cel mai terifiant lucru dintre toate? Sotul Ninei, Luca, nu banuieste absolut nimic.
  • Kinderland
    45.00 LEI
    Premiul Radio România Cultural, secțiunea Proză, ediția 2014 Premiul Crystal la Festivalul Internațional de la Vilenica, Slovenia Roman nominalizat la Premiul Național de Proză al Ziarului de Iași  Roman nominalizat la Premiul literar „Augustin Frățilă” „Romanul Lilianei Corobca nu numai că relatează cu tandrețe și umor durerea și răbdarea copiilor abandonați, ci înfățișează cu profund realism decăderea economică, socială și morală a mediului rural.” (Andreas Breitenstein, Neue Zürcher Zeitung)
  • Furie
    39.95 LEI
    Profesorul Malik Solanka, istoric al ideilor şi plăsmuitor de păpuşi de renume mondial, decide într-o zi să-şi abandoneze viaţa şi familia de la Londra, fără nicio explicaţie, şi să evadeze la New York. Solanka simte în taină o furie nimicitoare îndreptată împotriva tuturor şi se teme că îi va scăpa la un moment dat de sub control, întorcându-se împotriva celor dragi. Soseşte la New York într-o epocă de aur a consumului, când America se află în culmea bogăţiei şi puterii ei, şi încearcă să se piardă pe sine în efervescenţa vieţii metropolei. Însă, oriunde merge, îl întâmpină aceeaşi furie. Undeva în oraş, un ucigaş în serie începe să facă victime printre fetele frumoase şi stilate din mediul exclusivist al celor bogaţi, iar crimele par să coincidă în mod ciudat cu anumite episoade de amnezie prin care trece profesorul.
  • Un nume nou. Septologie VI-VII
    55.00 LEI

    Premiul Nobel pentru Literatură 2023

    Asle, un bătrân pictor văduv, își petrece zilele de dinaintea Crăciunului în căsuța lui singuratică de pe coasta de vest a Norvegiei, împărțindu-se între gesturile aproape ritualizate ale prezentului și apele tot mai ademenitoare ale trecutului. Trebuie să se pregătească însă de o călătorie, căci i-a promis vecinului său, Åsleik, că va sărbători Crăciunul alături de el și de sora lui, Guro. În același timp, un alt Asle, tot pictor, prietenul și dublul său, se zbate în spital între viață și moarte, măcinat de alcool. În acest ultim roman al Septologiei, care se încheie, biblic, într-o duminică, Fosse oferă o reflecție profundă asupra artei, a identității, a credinței și a viciului, asupra alegerilor care fac ca o viață să fie ceea ce este și, mai ales, asupra sfârșitului.

    „Jon Fosse este unul dintre cei mai mari scriitori europeni.” -  Karl Ove Knausgård

    „Nu pot să compar lectura operei lui Fosse decât cu o cufundare în meditație. Ceva din sinele nostru critic este dat deoparte în acest proces și înlocuit cu ceva mai adânc, primordial. O stare de spirit. O atmosferă. Sunetul cuvintelor care se mișcă pe pagină.“ - The New York Review of Books

    „Această capodoperă norvegiană este ca un ritual de purificare spirituală ce pare să reducă la tăcere cacofonia lumii moderne.“ - The New York Times

    „Pasionantele incursiuni în trecut și măiestria cu care Fosse știe să îmbine cotidianul cu existențialul fac din Septologie o operă fascinantă, care te absoarbe cu totul.“ - The Guardian

  • Dragostea vieții mele de apoi
    65.00 LEI
    După ce se îneacă accidental cu un burger, Delphie se trezește într-un loc necunoscut în compania extrem de vorbăreței Merritt, terapeuta menită să o ghideze prin „viața de apoi” și să-i facă „adaptarea” mai ușoară. Moment în care realizează că și-a irosit viața (deși încă e tânără), trăind-o singură și fără prieteni. La fel cum ești nerăbdător să te trezești dintr-un coșmar, Delphie e disperată să se reîntoarcă în lumea celor vii. Iar năstrușnica, romantica și gălăgioasa Merritt îi oferă această șansă, lansându-i o provocare.
  • Durerea e o făptură înaripată
    39.01 LEI
    Câștigător al International Dylan Thomas Prize, al Europese Literatuurprijs și al BAMB Readers’ Award Acum, într- o ecranizare de excepție, în regia lui Dylan Southern, cu Benedict Cumberbatch în rolul tatălui. Într-un apartament din Londra, doi băieți se confruntă cu insuportabila durere provocată de moartea fulgerătoare a mamei. Tatăl lor, expert în opera lui Ted Hughes şi romantic dezorientat, îşi imaginează un viitor pustiu, lipsit de sens. În acest moment de disperare, primesc o vizită de la Kra – vindecătoare, şarlatană, șaman, dușmană și dădacă. Atrasă de familia îndoliată, această pasăre „sentimentală“ amenință că va rămâne până când nu vor mai avea nevoie de ea. Şi aşa se şi întâmplă: lunile trec, durerea cedează locul amintirilor, iar mica familie începe să se vindece.
  • În așteptarea răspunsului tău
    59.00 LEI
    Hera are douăzeci și cinci de ani și, pe când cei din jur par să fi îmbrățișat fără efort vârsta adultă, ea se străduiește cu disperare să-și construiască o viață pe măsura propriilor așteptări. Însă fără succes. Angajată ca moderator de comentarii, îl cunoaște pe Arthur, un coleg mai în vârstă care e... căsătorit. Și, cu toate că până atunci a avut relații cu femei, Hera se aruncă într-o aventură mistuitoare, îmbătată de promisiunea unei fericiri obișnuite. Amuzantă, profund emoționantă și scrisă cu o surprinzătoare iscusință, În așteptarea răspunsului tău este o poveste despre tendința de a dori un lucru care nu promite nimic și drumul sinuos, chinuitor și adesea hilar pe care îl parcurgem pentru a decide cine suntem și cine vrem să fim.
  • Dintele sau osciorul
    30.00 LEI

    Trăitor în trei țări (România, Canada și, în prezent, Statele Unite ale Americii), Pompilian Tofilescu a debutat la începutul anilor ʼ90, publicând proză scurtă și poezie în câteva dintre revistele vremii. Revine la scris după o pauză de 23 de ani, și publică, în 2019, primul volum de autor, Lupi și mere stricate. În 2021 îi apar un nou volum de proză scurtă, Catedrala lingurilor, și unul de poezie, #57. În viața profesională, lucrează ca expert tehnic la Ford Motor Company, Dearborn, Michigan și deține 8 brevete de invenție internaționale în domeniul sistemelor și modulelor electronice pentru auto. Genul literar preferat al lui Pompilian Tofilescu este transrealismul, așa cum a fost descris de Rudy Rucker în A Transrealist Manifesto.

  • O dragoste gasita in Toscana
    57.09 LEI

    Viata se desfasoara din ce in ce mai mult prin filtrul unui ecran. Fiecare pas are loc sub ochii tuturor. Nu ne putem bucura de un fel de mancare savuros, de un peisaj deosebit sau de un moment important si intim pana nu este fotografiat, inregistrat si impartasit cu toata lumea, pentru a fi validati si invidiati. Fiecare se afla intr-o cursa de a arata ca "eu sunt cel mai fericit", dar o viata aparent perfecta iti aduce cu adevarat implinire? Aceasta scurta istorisire nu este o confesiune pentru public, ci o marturie a faptului ca viata se desfasoara dincolo de un ecran si devine cu atat mai autentica in momentul in care cele mai frumoase detalii raman doar pentru tine. Asadar, poate fi o simpla poveste sau adevarul gol-golut, voi ce credeti?

  • Salamandra
    44.40 LEI

    Salamandra nu e o carte. E o stare. Un mix ciudat de ras isteric, luciditate dureroasa si vis cu marginile tocite. Bogdan Isopescu Pop debuteaza cu un roman ca o drumetie prin mintea omului care s-a rupt, s-a dus, dar s-a si intors cu povesti pe care nu ai voie sa nu le asculti. Suntem intr-un spital de nebuni - dar nu te gandi la clisee. Aici gasesti personaje care ti se lipesc de retina: FM, schizofrenul cu mers "melcoid" si papuci Adibas, etern insetat de chistoace. Nea Ion, cu proteze care urla ca niste fantome electronice. Dorin, tiganul-bulgar-zen-sudor, si Radu, copilul-barbat prins intre o mama invizibila si niste demoni foarte reali. Vocea narativa e halucinant de vie. Cu un ochi rade si cu altul plange. Cu un stil hiper-vizual, autoreflexiv, poetic si nebun de sincer, autorul iti intinde o tigara imaginara si te roaga s-o fumezi cu el in spatii care ascund mereu alte realitati. Cartea e autofictiune, da, dar si stand-up cu sufletul gol. Un trip literar care te face sa vezi sistemul, boala, prietenia si viata altfel. Te arunca intre cabana din vis si salonul cu gresie rece, intre ras si apocalipsa personala, intre o salamandra colorata si o realitate imposibil de dus. Gen? Literatura vie. Proza confesiva, dar punk. Realism magic cu halate albastre. O carte care-ti da in cap ca sa-ti dea, de fapt, un brat. Daca ai inima - o simti. Daca ai cap - o intelegi. Daca le ai pe amandoua, Salamandra o sa te arda putin. Dar merita.

  • Sînul
    29.95 LEI
    Profesorul de literatură comparată David Kepesh se trezeşte într-o dimineaţă şi îşi dă seama că trupul său a suferit o schimbare uluitoare. Dacă Gregor Samsa al lui Kafka se metamorfozează într-un gândac, personajul lui Roth devine un sân imens, cântărind 75 de kilograme. Kepesh refuză la început să accepte noua realitate, încercând să se convingă pe sine şi să le explice celor din jur – iubita, tatăl, doctorul – că suferă de halucinaţii induse de prea multe lecturi din Kafka, Swift şi Gogol. Însă situaţia este cât se poate de reală şi lui Kepesh nu-i rămâne decât să se adapteze şi, pe cât posibil, să se bucure de avantaje.
  • Fontana di Trevi
    39.95 LEI

    Premiul Uniunii Scriitorilor
    Premiul Revistei Observator cultural
    Premiul PEN România
    Premiul Radio România Cultural
    Premiul Agenției de Carte
    Premiul Sofia Nădejde

    Roman tradus în Bulgaria, Franța, Germania, Ungaria și Slovacia

    „Major ca temă este paradoxul tranziţiei: coexistenţa trecutului cu prezentul, a libertăţii cu noile constrângeri, a provincialismului est-european cu occidentalismul fetişizat. Talentul incontestabil de prozatoare al Gabrielei Adameşteanu este datorat capacităţii de a fuziona aspectele particulare din viaţa personajelor cu cele care ţin de cazul general istoric, fără a cădea în tendenţiozitate sau postulate grosolane. Atât în traumele colective (avortul, cutremurul sau 9/11), cât şi în micile drame ale personajelor, ba chiar şi în descrierile de mediu, naratorul face o implicită referire la dimensiunea politică şi socială. Romanul problematizează idealismul societăţii româneşti, entuziasmate de posibilitatea deschiderii către civilizaţia occidentală. Cinismul lui Petru, exaltarea Sultanei, dezamăgirea lui Aurelian, dispariţia Claudiei, ba chiar şi violenţa din familia menajerei Tincuţa conturează o frescă verosimilă a acestui tip de societate.“ (Mihnea Bâlici)

  • Oscar şi Tanti Roz
    33.83 LEI
    Epuizat din stoc

    Cel mai citit roman al lui Eric-Emmanuel Schmitt, adaptat de autor atât pentru scenă, cât şi pentru marele ecran.

    Oscar are zece ani şi trăieşte într-un spital. Chiar dacă nimeni nu are curajul să i-o spună în faţă, băiatul, bolnav de leucemie, ştie că va muri, iar războiul lui împotriva tuturor izbucneşte inocent, pătimaş şi deznădăjduit. Singura care-i intră în voie este Tanti Roz, o infirmieră bătrână, neîntrecută în născocit poveşti moderne, adevărate lecţii de viaţă, în care nici binele, nici răul nu sunt absolute şi nimic nu e aşa cum pare la prima vedere. Ea îi dă copilului ideea să trăiască fiecare zi ca şi cum ar fi zece ani şi-l învaţă să-i scrie epistole lui Dumnezeu ca să se simtă mai puţin singur. Cu Tanti Roz pe post de ghid într-o viaţă trăită fast-forward, Oscar parcurge, printre râsete şi lacrimi, itinerarul emoţionant al tuturor vârstelor şi experienţelor umane îmbogăţite de imaginaţia lui, care umple spaţiile albe şi îmbracă realitatea în veşmântul miracolului. Astfel, băiatul ajunge să-şi trăiască adolescenţa alături de prieteni, să se îndrăgostească la tinereţe, să se căsătorească la maturitate cu prima iubire, să o piardă şi, în cele din urmă, să regăsească dragostea la apusul unei vieţi ca o lumânare care arde la ambele capete.

    Oscar şi Tanti Roz recreează universul infantil: copilul e figura centrală, iar copiii lui Schmitt nu sunt nici lipsiţi de vlagă, nici corecţi politic. …Oscar, micul pacient fascinat de Tanti Roz, îşi foloseşte aparenta marginalitate într-un singur scop: să întărească ideea că, aici pe pământ, fiecare e răspunzător pentru crearea propriului eu.“ (Lire)

    „O poveste frumoasă până la lacrimi. Un miracol ascuns între două coperte.“ (Stern)

  • Secretul crucii
    47.57 LEI

    „Avea ceva ciudat in simbolistica miniaturala religioasa si masonica ce-i acoperea ambele fete. Pecetar, asa-l numeau taranii. Pecetar, se pomeni rostind cuvantul cu voce tare. Cum nu-i trecuse prin minte pana acum? Pecetea se pune intotdeauna pentru a confirma autenticitatea unui lucru sau pentru a ascunde un secret. Ii reveneau in minte cuvintele biblice despre taina. "Iar tu, Daniele, tine ascunse cuvintele si pecetluieste cartea pana la sfarsitul vremii", asa spunea prorocul in Cartea lui Daniel din Vechiul Testament, iar in Apocalipsa dupa Ioan, parca era o continuare fireasca: "cine este vrednic sa deschida cartea si sa desfaca pecetile ei?". Fara indoiala, pristornicul ascunde ceva, e pecetea peste un secret care nu trebuie cunoscut.” - Doru Munteanu

  • Trilogia Ahkisului
    95.14 LEI
    Setul contine:
    • Scutul Focului Volumul I (240 pagini)
    • Valea Fermecata Volmumul al II-lea (252 pagini)
    • Coroana Dragonului Volumul al III-lea (372 pagini)

    Trilogia Ahkisului este mai mult decat o serie de romane fantasy - este o invitatie la visare, o chemare discreta spre o lume imaginara construita cu tandrete, viziune si o profunda iubire pentru inocenta, curaj si prietenie. Scrisa in stilul propus de autor drept clean fantasy, fara violenta grafica sau cinism gratuit, trilogia isi propune sa creeze o fantezie accesibila si captivanta pentru cititori de toate varstele - copii, adolescenti si adulti deopotriva.
     
    Calatoria incepe in Scutul Focului, unde Alex Tah Rupert, un baiat aparent obisnuit, descopera o bratara magica in forma unui dragon. Acest artefact il poarta intr-un alt taram, Bathan, unde este ales sa devina tah - purtatorul unei puteri sacre si protector al unei lumi ce pare desprinsa din vis. Acolo, alaturi de personaje fantastice si de aliati neobisnuiti, Alex incepe o aventura initiatica in care descopera ca eroii adevarati nu lupta cu sabia, ci cu intelepciunea, loialitatea si bunatatea.
     
    In Valea Fermecata, volumul al doilea, pariurile cresc: realitatea fantastica devine mai complexa, personajele se maturizeaza, iar pericolele devin tot mai subtile. Alex si prietenii sai patrund in adancurile unei lumi in care memoria, identitatea si adevarul sunt tulburate de forte misterioase. Tensiunea se mentine, insa povestea ramane curata, luminoasa si plina de farmec, ca o continuare a basmelor romanesti intr-un registru modern.
     
    Punctul culminant al trilogiei, Coroana Dragonului, duce totul la un nou nivel. Lumea Batanului este amenintata de Razboiul Culorilor, dar autorul ramane fidel crezului sau: chiar si razboaiele pot fi povestite fara sange, cu imaginatie si profunzime. Alex se confrunta cu cele mai grele alegeri ale vietii sale - nu doar ca luptator, ci ca fiinta umana care invata sa-si regaseasca drumul spre sine. Devenit dragon, uitand cine este, el trebuie sa recupereze tot ce l-a facut om: amintirile, iubirea, vocea interioara.
     
    In ansamblu, Trilogia Ahkisului este un poem epic in proza, o alegorie a devenirii, o reflectie tandra asupra copilariei, a legaturii dintre generatii, a puterii vindecatoare a povestilor. Este literatura care se scrie si se viseaza in acelasi timp - un dar rar pentru sufletele care inca mai cred ca binele, adevarul si frumusetea nu sunt idealuri naive, ci comori pe care le putem pastra vii, atata timp cat avem curajul sa le spunem.
  • 12 povesti nefiresti
    63.43 LEI

    „Volumul reuneste douasprezece texte de proza scurta, scrise de-a lungul anilor, la intervale mari si neregulate, incepand din adolescenta, si (re)descoperite prin cateva caiete deja ingalbenite de timp si doua fisiere cu greu recuperate de pe o discheta demult iesita din uz. In ciuda retusurilor operate cu prilejul trimiterii catre editura, fiecare dintre „povesti” reflecta in continuare, pe de-o parte, influenta lecturilor si amprenta stilistica de la momentul redactarii initiale, iar pe de alta, preocuparile specifice diferitelor etape ale vietii, in general, si din vremurile respective (printre care unele de trista amintire), in particular. Tematica este variata, insa firul rosu care le uneste consta in... nefirescul intamplarilor relatate si/sau al caracterelor personajelor care le populeaza.” - Lucian-Claudiu Amoran

  • In cautarea identitatii
    47.57 LEI

    Ganduri dostoievskiene par sa munceasca mintea personajului principal din acest roman: gasirea unui sens durabil, infailibil, dar si transmiterea unui mesaj izbavitor. Autorul, un demiurg peste paginile sale, se misca dezinvolt in timp, dezvolta personaje si pare ca traseaza o granita foarte subtire intre fictiune si realitate.

  • Cabana
    41.23 LEI

    Un roman despre prietenie, munte si sarmale. Si despre cum o cabana poate deveni un univers.

    Ce se intampla cand douazeci si doi de prieteni decid sa petreaca Revelionul intr-o cabana de munte? Se rade, se bea, se danseaza pe mese, se spune adevarul pe jumatate ametit, se dezvaluie iubiri trecute si se nasc altele noi. Cabana nu e doar o poveste cu sarmale carate pe coclauri si betii antologice, ci o fresca vie si nostima a unei gasti unite de pasiunea pentru munte, dar mai ales de loialitate, provocari si o prietenie ca o familie aleasa.

    Liviu Nelio scrie cu umor, tandrete  si o fina observatie a psihologiei de grup. Romanul e un carusel de personaje memorabile, de la Padre, capelanul ironic, la Maria cea aprinsa in rosu si Nicu cel ipohondru si inflexibil in igiena. Impreuna, ei dau nastere unui mic univers care iti aminteste de vacantele cele mai reusite si de prietenii pe care nu i-ai uitat niciodata. Ion, cabanierul de la Malaiesti,  cu umorul si taria sa de muntean, vegheaza discret trecerile prietenilor prin locul lui.  Om al muntelui, el e punctul de echilibru intre haosul uman si linistea crestelor. Un personaj cu multa verva, emblematic, care face legatura intre povestea scrisa  si muntele trait. Daca ai urcat vreodata un munte sau ai dormit intr-o cabana rece, dar plina de rasete, aceasta carte e pentru tine. Iar daca n-ai facut-o, o vei simti de parca ai fost acolo.

  • Intermezzo
    77.00 LEI

    Cea mai bună carte a anului 2024 conform The New York Times

    O poveste extraordinar de emoționantă despre durere, familie și diferitele forme ale iubirii.

    Sunt frați, însă au puține lucruri în comun. Peter Koubek este un avocat din Dublin în vârstă de treizeci și doi de ani – competent, curajos și de succes. Pe de altă parte, la douăzeci și doi de ani, campion la șah și proaspăt ieșit de pe băncile facultății, sfiosul Ivan abia își începe viața.

    În urma morții tatălui lor, constată că, deși uniți de suferință, trăiesc în lumi răsturnate: în vreme ce Peter face față înghițind pumni de pastile și pierzându-se în legături tulburi, pentru Ivan se înfiripă, nesperat, o relație amoroasă. Între ei, ca niște ancore pe timp de furtună, Sylvia, Naomi și Margaret își păstrează gândirea limpede. Doliul deschide, pentru cei doi frați, un spațiu nou în care să se distanțeze și să se reapropie, o perioadă cu dorințe, disperare și posibilități noi.

    Intermezzo reafirmă talentul lui Rooney de a surprinde entuziasmul și disperarea romantismului în floare și de a portretiza un microcosmos al existenței umane cu precizie și perspicacitate. - The Globe and Mail

    Ceva important s-a schimbat aici. Rooney și-a propus să cerceteze ceva mai profund și mai durabil, mai universal uman: doliul. Modul în care oferă o împăcare echilibrată, chiar dacă pare fragilă, este o dovadă a talentului său de romancieră. - The Atlantic

    Cu toată suferința și regretele lor, cu toate neînțelegerile și greșelile, pe măsură ce personajele încearcă să înțeleagă ce simt, nu pierdem niciodată din vedere capacitatea lor de a iubi. Dacă opera lui Rooney are o credință călăuzitoare, aceasta e că nimeni nu e niciodată cu adevărat singur. - The Telegraph

    SALLY ROONEY (n. 20 februarie 1991, Castlebar) este scriitoare irlandeză și locuiește la Dublin. Opera sa de debut, Conversations with Friends (Conversații cu prieteni), a fost publicată în 2017. Al doilea roman al ei, Normal People (Oameni normali), a apărut în 2018 și a fost multiplu nominalizat și premiat (Irish Novel of the Year, 2018, Costa Book Award, 2019).Ambele romane, publicate și în limba română la Curtea Veche Publishing în 2019, au fost transformate în seriale TV. În 2021 publică romanul Beautiful World, Where Are You (Lume frumoasă, unde ești, Curtea Veche Publishing, 2023), care va primi Irish Book Awards, Dalkey Literary Award.

  • Labirintul spiritelor
    54.95 LEI

    Ultimul roman al tetralogiei Cimitirul Cărţilor Uitate

    Barcelona de la sfârşitul anilor 1950. Un mister cu iz de conspiraţie, declanşat de dispariţia ministrului Mauricio Valls, o aduce în scenă pe strania, frumoasa şi impenetrabila Alicia Gris. Agent secret aparent imbatabil, Alicia e în acelaşi timp o fiinţă rănită trupeşte şi sufleteşte de războiul civil din urmă cu douăzeci de ani. Pornită în căutarea ministrului dispărut, alături de căpitanul de poliţie Vargas, ea va descoperi secretele cumplite ale unei elite corupte, orori ale trecutului ce fac încă victime – iar tânăra Alicia riscă să devină una dintre ele. Totuşi, într-o lume în care e aproape imposibil să distingi prietenii de duşmani, iar moartea pândeşte la fiecare pas, ea îşi urmăreşte cu obstinaţie misiunea. Într-o cascadă de dezvăluiri şi aventuri ce ţin cititorul cu sufletul la gură, prozatorul spaniol îl readuce în scenă pe Daniel Sempere, al cărui destin se intersectează cu al Aliciei. Obsedat de moartea prematură a mamei lui, acesta ar face orice ca să-i dezlege misterul. Iar Alicia e exact persoana care poate să-l ajute. Numai că adevărul are un preţ teribil pentru cei doi eroi. Labirintul spiritelor reface şi completează traseul unor personaje din volumele anterioare, leagă toate firele poveştilor şi rotunjeşte o istorisire amplă, plină de taine, dezvăluiri şi răsturnări de situaţie.

  • Arborele îndoielii
    45.51 LEI
    În Bucureștiul interbelic, Lorendi, o tânără născută în mahalaua Flămânda, lasă în urmă o existență searbădă și marcată de lipsuri pentru a se căsători cu Leontin, o figură controversată în cercurile influente ale epocii. Lorendi se adaptează însă cu greu la noua ei viață de soție și mamă, simțindu-se tot mai vulnerabilă în fața exigențelor ce îi sunt impuse de familie și societate. Dar o întâlnire neașteptată îi oferă șansa evadării dintr-o existență în care totul pare stabilit dinainte pentru ea, iar la vârsta de 28 de ani Lorendi dispare fără urmă.
  • Vara nebunului
    44.29 LEI
    O calatorie in dragoste, in cultura, in timp - Vara nebunului este toate acestea la un loc, iar Cristina Frumos stie sa mane herghelia temelor acestora intr-un mod care sa nu deranjeze, dar sa intrige totusi. Exista o cautare foarte moderna aici, o cautare neobosita, ferventa, cateodata chiar anxioasa. Cine suntem? De ce am devenit asa? Unde e fericirea? Din fericire, raspunsul nu este liniar, pentru ca e vorba de o intreaga poveste. Povestea pe care, iata, o tineti in mana. Si nu o sa regretati daca o cititi pana la capat. - Peter Demeny
  • Little Liar (seria Web of Silence, vol. 2)
    73.89 LEI
    Cartea Little Liar este al doilea volum din seria Web of Silence

    Editie canturi colorate (Sprayed Edges)

    Malachi Vize a avut intotdeauna o singura dorinta. Un singur scop. O singura obsesie, la care n-a putut renunta vreodata. Sora lui vitrega, Olivia. Pentru prima oara, ea l-a ales pe el in locul celorlalti, iar Malachi nu are de gand sa-i mai dea drumul niciodata. Insa fericirea lui este curand destramata de dusmani puternici, care vor s-o revendice pe Olivia. A avut-o, apoi a pierdut-o. Ranit si macinat de demonii launtrici, Malachi este nevoit sa faca mai multe compromisuri, pentru a-si vana dusmanii. Nu se va da batut pana cand nu o va recastiga pe Olivia. Indiferent de pretul pe care trebuie sa-l plateasca

    Fragment din cartea "Little Liar. Seria Web of Silence Vol.2" de Leigh Rivers:

    "Dintr-un motiv inexplicabil, stau ca pe ace la serviciu. Abigail a insistat sa nu merg deloc saptamana asta la munca, spunandu-mi ca o sa pricep eu, iar Molly m-a sunat toata dimineata, dar sunt prea prinsa. O sa iau legatura cu amandoua in pauza de masa. Am cincisprezece e-mailuri la care trebuie sa raspund, iar mama vrea sa-i aduc cafeaua la pranz.

    Din telefonul meu se aude o notificare. Iau o pauza cand citesc mesajul primit.
    Molly: De ce sta Malachi in fata casei noastre?
    A atasat o filmare, iar clipul de cinci secunde, filmat de la fereastra lui Molly, il arata pe Malachi stand vizavi de resedinta Vize si fumand, sprijinit de motocicleta sa. Deschid mesajele cu Malachi si tastez. De cand am venit la birou, nu mi-a raspuns la niciun mesaj. Nu-mi place ca nu vorbeste cu mine.
    Eu: Molly spune ca esti in fata casei. E totul in regula?
    Malachi citeste mesajul, dar nu apar punctuletele care sa-mi arate ca imi raspunde. Trec zece minute si trebuie sa accept faptul ca nu are de gand sa-mi dea un raspuns. Il sun, dar imi inchide la al doilea apel.
    Cu inima batandu-mi navalnic in piept, confuza si speriata, clatin din cap si mai tastez un ultim mesaj.
    Eu: Spune-mi care-i treaba! Daca vrem sa functioneze relatia asta, trebuie sa comunicam, Malachi.
    Ce ipocrita sunt! Tin secrete fata de el, dar ii cer sa-mi raspunda la un mesaj si-i arunc astfel de vorbe.
    O ora mai tarziu, usa biroului meu se deschide fara ca vizitatorul sa se anunte. Furnicaturi imi coboara de la ceafa pe sira spinarii. Ii anticipez tacerea si pasii, iar colturile buzelor mi se arcuiesc intr-un zambet. Totul a fost bine cand m-a lasat la birou, m-a sarutat si a plecat sa-si faca exercitiile matinale: o alergare prin padure, sacul de box din garaj si niste treburi pe care le face prin curte. Dintr-un motiv necunoscut, nu-mi da voie in curte. Iar daca totusi vin acolo, se grabeste fie sa ma duca in padure, fie inapoi in casa. Tastez la computer, prefacandu-ma ca nu sunt atenta si ca trupul meu nu devine instantaneu insufletit, constient de faptul ca Malachi inchide usa in urma lui. Mimez indiferenta si ma port ca si cum n-as fi in niciun fel afectata de aparitia lui imi tin ochii pe ecran, si degetele mi se misca pe tastatura. Tacerea lui este intotdeauna graitoare pentru mine."
  • Five Brothers
    73.89 LEI
    Editie canturi colorate (Sprayed Edges)

    Captiva intre pericol si dorinta, Krisjen patrunde in lumea enigmatica a fratilor Jaeger.
    Unul dintre ei o place, un altul o doreste, un alt frate o detesta.
    Unul adora sa o priveasca, iar altul nu se uita niciodata la ea.
     
    Macon este cel mai mare dintre frati. Are treizeci si unu de ani si a fost puscas marin. Nu-mi amintesc sa-l fi vazut vreodata zambind. La douazeci si opt de ani, Army e burlac, are un baietel si cei mai frumosi ochi verzi pe care i-am vazut in viata mea.
    In curand, Iron va intra la inchisoare. Nu ai vrea sa ai de-a face cu el. De fapt, e un tip de treaba, dar problema lui este ca nu isi poate stapani reactiile violente. Dallas e cel pe care nu il suport. Are douazeci si unu de ani si este un tip egoist si plin de cruzime - un profitor fara scrupule. Iar Trace e al meu. Ma rog... A fost al meu pentru scurt timp, fiindca nimeni nu il poate imblanzi.
    Si nici nu vreau sa fie imblanzit. Am optsprezece ani. M-am distrat cu el, dar acum trebuie sa-mi vad de viata mea. O sa ma intorc dincolo de calea ferata, departe de Mlastina si de toti fratii Jaeger. In casa mare a parintilor mei, pe strada mea curata, acolo unde nu intru in nicio incurcatura. Asa voi face, voi pleca dis-de-dimineata, la prima ora, insa in seara asta vreau sa dorm pe canapeaua lor. Casa Jaeger e tacuta, cufundata in intuneric. Toata lumea doarme. Cu exceptia lui... A vazut ca plang si acum se apropie de mine. Il las sa ma stranga in brate. Ii simt rasuflarea pe gat, ii simt degetele in par. Si nu se opreste aici. Nu cred ca a fost Trace.

    Pe cat de captivanta este proza lui Douglas, pe atat e de sexy! - Colleen Hoover, autoare de bestsellere New York Times

    Fragment din cartea "Five brothers" de Penelope Douglas:

    Multa vreme am fost fericit ca sunt intaiul nascut. Nu pentru ca statutul de intai nascut imi conferea mai multa putere, nici pentru ca nu era nevoie sa imi impart lucrurile cu altcineva, nici fiindca am avut intotdeauna camera mea, ci pentru ca am plecat primul de acasa. A fost sfidarea suprema pentru tata, care isi inchipuia ca, doar pentru ca sunt fiul lui, o sa-l ajut sa isi creasca copiii, o sa le gatesc, o sa le schimb scutecele, o sa spal rufele...
    Imediat ce am implinit optsprezece ani si am absolvit liceul, am intins-o de acasa. Am intrat in armata si am plecat departe, fara sa ma gandesc prea mult la mama. Dupa atatia ani in care ne tot ameninta ca o sa-si ia viata, incetasem sa cred ca o va face vreodata. Nu-i vorba ca voiam sa o faca. Pur si simplu nu mai puteam ramane acasa. Mi-am zis ca totul o sa fie bine. Viata maica-mii devenise mai usoara. Copiii cresteau. Totul s-ar fi rezolvat de la sine.
    Si totusi, m-am inselat. Cinci ani mai tarziu, am fost chemat acasa, la inmormantare. Iar doua luni mai tarziu, la alta. La douazeci si trei de ani, am devenit singurul tutore si sustinator a patru copii minori, iar tot ce primisem drept mostenire de la parintii mei era casa aceasta. Am regretat ca plecasem. Nu imi parea rau deoarece credeam ca, daca as fi ramas acasa, i-ar fi facut vreun bine mamei mele, ci pentru ca povara de a fi cel mai mare dintre frati a cazut pe Army dupa ce eu am plecat. Iar el nu merita asa ceva. La varsta aceea, deja eram furios si ma luptam zilnic cu ceata din mintea mea. Dar el este bun si calm, rabdator si cald. Nu merita sa suporte atata stres. Merita un frate care sa nu il abandoneze. Si o merita pe Krisjen.
    Ma uit la suvita de par intinsa pe obrazul ei. Ochii ei sunt inchisi. Stau cu bratul indoit sub cap, cu fata spre ea. Perdelele flutura in briza diminetii. A deschis ferestrele azi-noapte, probabil in timp ce dormeam. Aerul e placut. Mirosul de flori si de pamant reavan patrunde inauntru, iar frunzele palmierilor fosnesc in vant.
    Dar simt si mirosul ei. Parfumul samponului ei, aroma de nuca-de-cocos a luciului ei de buze. As vrea sa ma cuprinda iar cu bratele, ca sa pot inchide ochii si sa ma prefac ca soarele nu va mai rasari niciodata.
    Army o merita. Si totusi, nu imi vine sa-i spun sa plece. Krisjen deschide incet ochii. Isi da seama ca o privesc fix.
    Ramanem nemiscati. Stiu ca vrea sa ma intrebe daca ma simt bine, daca am nevoie de ceva. Dar, din fericire, nu spune nimic.
    Sunt atat de obosit! Se ridica, se uita la telefon, sa vada cat este ceasul, apoi se uita din nou la mine. Trebuie sa-i trezesc pe copii, imi spune incet. E cat pe ce sa coboare din pat, dar apoi... se repede la mine si ma saruta pe obraz.
    Toata adrenalina din corpul meu se napusteste spre acel loc. Krisjen coboara din pat si iese inchizand usa dupa ea. Ma ridic in capul oaselor. Brusc, ma cuprinde un val de greata si o durere de cap ma izbeste in plin. Krisjen mi-a lasat pe noptiera un pahar cu apa. Dupa ce il beau pana la fund, ma asez pe margine saltelei. Ma ridic incet. Am senzatia ca peretii se strang in jurul meu. Poate ca ma simt asa pentru ca nu am mancat nimic de alaltaieri sau pentru ca am dormit aproape o zi intreaga. Ma fortez sa merg la baie. Umplu din nou paharul, il beau, il mai umplu o data. Beau pana cand setea dispare.
Filter by

Categorie

Preț

Voce audiobook

Editura