Literatură

Cartea Femeia cu ochi de șoim este o colecție de nuvele cu o tematică diversă, dar în majoritatea predomină „ochiul”, organ care îndeplinește nu doar un rol important în organismul nostru, dar și simbol al iluminării și înțelepciunii interioare. Metaforic, ochiul este ca un caleidoscop, în care se reflectă trecerea vieții, ca un binoclu, prin care poți privi în depărtare, spre viitor. Toate personajele sunt optimiste și cred cu toată certitudinea că, într-o zi, visul lor se va realiza, fiindcă nimic în lume nu este întâmplător: nici aventurile de dragoste, nici misterele. În viață totul are un rost cu început și sfârșit.

„… narațiunea se remarcă printr-o inconfundabilă interiorizare modernă a scriiturii, cu prevalența căreia în proza lui Ioviță își face loc și o distinctă urbanitate intelectuală. Specificitatea habitatului rural și semnele particulare ale provenienței sociale a personajelor sunt estompate de complexitatea perspectivei auctoriale și punctelor de vedere narative.

Eseu despre orbire este un roman cutremurător, o mărturie a neîncrederii autorului în societatea contemporană, incapabilă să‑şi gestioneze şi să‑şi rezolve crizele.

Într‑un oraş anonim, populat de personaje fără nume, izbucneşte o epidemie de orbire. Fără o cauză aparentă, în afară de cea morală, oamenii îşi pierd rând pe rând vederea şi barbaria se instalează. Structurile politice nu pot reacţiona decât prin represiune şi curând apar lagărele. Din motive necunoscute, o singură persoană scapă de flagel – soţia medicului, cum va fi ea numită de‑a lungul romanului, cea care îi va conduce pe oameni spre lumină.

„Vie, curgătoare (ca râul din carte, pe malul căruia Doina Ruști își construiește propriul Macondo, un loc în care nimeni n-are voie să se uite la ceas), povestea din Ferenike cucerește prin culoare și ingeniozitate. Întâmplările și locurile, casa și moara, fântâna, lucrurile (oricât de mari, oricât de mici), pământul, apa, deși pare că au corespondent autobiografic unic, fixat în real, se deschid toate înspre simbol și (uneori) fantastic. Iar personajele, cu nume de la pitorești la stranii, sunt o galerie de tablouri pictate față-spate, realitate și ficțiune. În mijlocul lor, privindu-i cu ochii de atunci și de-acum, e o fetiță care poartă rochii pe poalele cărora sunt scrise toate numele care i-ar fi plăcut în locul celui primit.“ — LIDIA BODEA

„Ferenike reconfirmă instinctul infailibil de povestitoare al Doinei Ruști. O proză cinematografică, formidabilă, cu rezonanțe mitologice, în care scenele ni se desfășoară în fața ochilor, iar câteva rulează chiar în buclă, continuu, obsedant, ca un memento al suferințelor lumii trecute, privite nu cu detașare, ci cu o limpezime totală, fără breșe.“ — ROXANA DUMITRACHE

Micul Print este o carte simpla si profunda in acelasi timp, o carte care se citeste cu emotie si cu inima deschisa. Omuletul cu fular auriu venit de pe asteroidul B 612 te imblanzeste, te face sa zambesti si te pune pe ganduri.

„Marea petrecere este în fapt un roman al tranziției noastre bezmetice, cu imersiuni în trecutul nostru nu mai puțin bezmetic, deși, în alt sens, un roman al urii și reconcilierii, un roman al bolii secolului trecut, care se dovedește a fi și a secolului nostru, un roman al dăruirii, adesea neînțelese, aș spune «un roman total», dacă aș înțelege cât de cât sensul formulei. Nu în ultimul rând, un roman construit după regulile artei compoziției, cu intersectări de planuri, cu contrapuncte excelente între tonurile grave, violente, macabre și cele, cumva lirice, oricum blânde. Sunt mai multe pasaje atroce la modul absolut – nu doar dintre cele legate de suferințele provocate de cancer, ci și altele de violență fizică aproape imposibilă, dar extrem de credibil redactate. Sunt și altele de un funambulesc nebun, cum sunt toate cele care îl au drept protagonist pe Iulian Bolozan, fost secretar UTC, cu propaganda, pe județ, ajuns mare afacerist de tranziție, unul din cei doi stăpâni ai orașului de la Dunăre.” - Liviu Antonesei

Măştile timpului poate fi unul dintre romanele semnificative ale anului de proză 2024. E un roman care îşi respectă titlul. Fiecare capitol poate purta o mască sau poate purta un dialog despre ziua de azi: «Masca trecutului», «Omul care ura pe toată lumea», «Datoria trebuia plătită», «Apariţia fantomei» sau «De ce dispare pe nesimţite o mare iubire», „În mijlocul vulcanului» sau «Ştie cineva cum se va sfârşi povestea?

Craig Gilner are 15 ani si ambitia l-a asezat pe drumul visat. Are tot ce-si poate dori un tanar de varsta lui - o familie iubitoare si un loc la unul dintre cele mai prestigioase licee din Manhattan, dar fericirea intarzie sa apara. Odata prins in caruselul competitiei si al temelor pentru scoala, viata devine pentru Craig un cosmar: se confrunta zi de zi cu tulburari de alimentatie si de somn, consuma marijuana, isi accentueaza starea de nefericire visand la iubita celui mai bun prieten al sau si se plimba de la psiholog la psiholog sperand la marea Schimbare, care sa-i faca viata suportabila. Dar schimbarea nu apare pana cand, in toiul unei crize, Craig ajunge sa-i cunoasca pe pacientii de la sectia de psihiatrie a unui spital din Manhattan. De la acestia tanarul invata cum sa-si infrunte temerile si sa priveasca viata cu mai multa ingaduinta.

El e dependent de alcool. Ea e dependenta de sex. Sa nu cedeze din nou tentatiei este doar o parte din lupta lor. Fara. Sex. Iata cuvintele de care Lily Calloway se teme cel mai mult. Insa Loren Hale e hotarat sa aiba o relatie cu Lily fara sa-i incurajeze pornirile compulsive. Avand in vedere noua situatie - cei doi sunt cu adevarat un cuplu si impart acelasi pat -, Lily va avea de infruntat noi provocari. De pilda, cum sa-si controleze dependenta. Loren are de gand sa nu mai bea niciun strop de alcool, ca sa nu mai repete greselile din trecut. Prin urmare, cand un necunoscut ameninta ca le va dezvalui tuturor scandalosul secret al lui Lily, despre care nici macar parintii ei nu stiu, Loren fagaduieste sa faca tot ce-i sta in putinta pentru a o apara. Atunci cand vechi dusmani reapar in peisaj, pentru Loren miza este mult mai mare decat depasirea propriei dependente.

Fram, Ursul polar este povestea unui pui de urs, luat de oameni din mediul sau natural si adus la circ. Intr-un timp scurt, el castiga inima spectatorilor cu numerele sale de acrobatie. La un moment dat, nu mai face fata spectacolului si este trimis, prin bunavointa directorului de circ, in locurile natale. La Polul Nord nu se poate adapta, deoarece nu era obisnuit cu vanatoarea si, fiind prietenos cu animalele, nu ar fi ucis pentru a trai. Petrece un timp in frig, in viscol si in gheturi, dar intelege ca nu poate trai decat alaturi de oameni si alege sa se intoarca printre ei.

O profeție a oracolului din Delphi, întâlnirea cu o tânără răpitoare... și soarta lui Noam este pecetluită atunci când ajunge în Atena secolului al V-lea î.Chr. La umbra Acropolei și a statuilor zeilor, pe urmele lui Aristofan și în preajma lui Socrate, îi întâlnește pe medicul Hipocrate, pe marele strateg Pericle și pe tulburătoarea Aspasia. Un roman fascinant în care Éric-Emmanuel Schmitt ne poartă, cu o erudiție dezinvoltă, la izvoarele civilizației europene.

„Opt volume, mii de pagini, o poveste care traversează milenii și mai multe civilizații, cu ambiția supremă de a nara istoria omenirii. Un pariu nebunesc? La jumătatea călătoriei, îndoielile s-au risipit și neîncrederea a făcut loc admirației.“ — Lire Magazine

„Jubilatoriu și solar, romanul Lumina fericirii nu își dezminte titlul. Citiți-l fără întârziere, pentru a înțelege de unde venim.“ — Le Pèlerin

Cum se intampla de regula in romanele atinse de harul vizionarismului, aceasta istorie personala tinde sa dea seama de istoria unei intregi generatii. - Radu Aldulescu Marea reusita a cartii e insa cea stilistica. Toata confuzia intretinuta la nivel epic, blurata adesea liric (e un lirism al tuselor groase), capata fluiditate prin solutia stilistica, aceea a unei proze adesea paroxistice, cu ruperi de ritm studiate, cu contraste abil manipulate si registre care se completeaza potrivit si dau o structura cartii. Combinind furia existential-narativa a lui Celine cu fantezismul etilic al lui Venedikt Erofeev, dar si cu cel al lui Ion Muresan, dislocarile semantice lautreamontiene sau formal-suprarealiste cu mizerabilismul, broderiile poetice cu literalitatea, Dan Ciupureanu reuseste un amplu poem vizionar. - Bogdan Cretu

O scrisoare pierdută este, fără îndoială, capodopera absolută a neegalatului Ion Luca Caragiale. Iar când este transpusă pentru teatru radiofonic de Sică Alexandrescu şi se bucură de o distribuţie de-a dreptul mitică, cu actori români de teatru care au făcut istorie, atunci pare, fără umbre, că genialul dramaturg şi-a întâlnit interpreţi pe măsură. O scrisoare pierdută poate fi ascultată în această transpunere radiofonică din 1952. Şi poate fi şi citită în volumul ce însoţeşte CD-ul. O restituire completă – audiţie şi lectură.

Printre titlurile dramaturgiei lui I. L. Caragiale – şi, lărgind cadrul, românească – D-ale carnavalului rămâne, peste timpuri, o referinţă clasică. Inspiraţia lui Caragiale îşi dă măsura şi în această piesă în mod strălucit. Textul clasic – aici reprodus în carte – îşi întâlneşte intrepretarea (ideală?) în montarea radiofonică a lui Sică Alexandrescu din 1951, unde actorii străluciţi ai scenei româneşti îşi dau întreaga măsură (pe CD).

O noapte furtunoasă, prima capodoperă dramaturgică a nemuritorului I. L. Caragiale, este reeditată pe CD de Editura Casa Radio, după fulminanta epuizare, în urmă cu ani, a tirajului primei ediţii. CD-ul este însoţit acum, la această nouă ediţie, şi de cartea cu textul comediei. Interpretarea actoricească este memorabilă, de legendă. În 1952, sub direcţia lui Sică Alexandrescu, o echipă extraordinară de actori se reunea spre a monta radiofonic O noapte furtunoasă: Alexandru Giugariu, Marcel Anghelescu, Niky Atanasiu, Radu Beligan, Silvia Dumitrescu-Timică, Victoria Mierlescu, Horia Şerbănescu, Ion Ciprian şi alţii. Caragiale însuşi, probabil, nu ar fi putut spera la mai mult.

Asezarea lui Hogas in aceasta filiera nu ne poate impiedica sa-i remarcam originalitatea prozei sale de calatorie. Entuziasmul lui Ibraileanu (mai mult o acolada prieteneasca) sau al lui Lovinescu si Streinu odata trecut, ne ramane sa vedem in Hogas un scriitor atractiv, care te imbie nu numai la drumetie, dar si la citit. El se afla undeva la mijloc intre clasicismul lui Odobescu si barocul lui Bogza.

Povestea unei mari iubiri imposibile, microromanul Ieri (1995) își extrage forța din stilul laconic, imaginarul oniric și reflecțiile sumbre ale lui Sandor Lester, un emigrant care lucrează într‑o fabrică, visează să devină scriitor și o așteaptă pe femeia ideală, pe nume Line; într‑o bună zi, aceasta se ivește chiar din trecutul lui, din vremea când purta un alt nume… Oscilând între absurd, lirism și tensiune de coșmar, povestirile din volumul Nu contează (2005) sunt impregnate de o atmosferă stranie și tulburătoare, care e probabil cea mai tainică parte a operei Ágotei Kristóf. „O concizie care o să vă taie răsuflarea.“ – Hugo Marsan, Le Monde des Livres

Ágota Kristóf (1935–2011) s‑a născut în Ungaria, pe care a părăsit‑o clandestin în 1956, refugiindu‑se la Neuchâtel, în Elveţia. A lucrat într‑o fabrică de ceasuri și a început să scrie în franceză, limba exilului său. Este autoarea Trilogiei gemenilor – Marele caiet (1986), Dovada (1988) și A treia minciună (1991) –, care i‑a adus celebritatea pe plan mondial.

A șasea carte din seria "Școala pentru Bine și Rău" Dincolo de Bine și de Rău. Dincolo de Om și Condei. Până la Sfârșitul Sfârșiturilor. Povestea noastră a schimbat însă regulile. Am făcut breșe în structura Binelui și Răului. Iar acum trăim o nouă poveste în care nu mai suficient să fii Bun. Povestașul vrea mai mult de la noi...

Distopie construită pe scheletul prezentului, Legăturile artificiale este un roman tulburător prin acuitatea cu care presează zone sensibile ale hărții noastre mentale. Diferențele de clasă, de educație și de șanse, agresivitatea mocnită care își găsește o supapă și se revarsă pe rețelele sociale online, apatia celor care și‑au pierdut speranțele în posibilitatea unor schimbări cu real impact în societate, dragostea, la fel de vulnerabilă în lumea veșnic conectată ca și pe vremea misivelor strecurate de după evantaie... Toate aceste aspecte ale post‑modernității noastre se împletesc în povestea unui avatar care cucerește Antilumea, perechea virtuală a planetei, un vast joc online, doar pentru a o pierde apoi.

Nathan Devers este un tânăr scriitor francez, născut în 1997, absolvent de Filosofie, autor de eseuri și romane foarte apreciate de critică și de public şi vedetă a unor emisiuni televizate care dezbat teme ale actualității. Romanul Legăturile artificiale
a fost pe lista pentru Premiul Goncourt 2022.

Autorul bestsellerului internațional Un bărbat pe nume Ove Un spărgător de bănci înarmat fuge de la locul faptei și ajunge într-un apartament scos la vânzare, unde are loc o vizionare. Pentru că poliția e pe urmele sale, se baricadează înăuntru și îi ia ostatici pe cei șapte potențiali cumpărători, aparent normali și inofensivi, printre care doi "rechini" imobiliari, un cuplu de lesbiene, o multimilionară cu tendințe suicidare și un sabotor de vizionări deghizat în iepure. Dar lucrurile o iau razna atunci când ostaticii și spărgătorul încep să-și dezvăluie dramele personale și anxietățile. Când spărgătorul le dă drumul ostaticilor și oamenii legii năvălesc înăuntru, nici urmă de infractor, iar depozițiile halucinante ale martorilor nu fac decât să-i bulverseze și mai mult pe polițiști: Unde e infractorul și ce nu-i în regulă cu oamenii ăștia?

Anul 1859: Brita Caisa Seipajærvi, o tânără dotată cu puteri vindecătoare dintr‑o mică așezare patriarhală din Finlanda, condamnată de biserică pentru libertinaj, pleacă pe schiuri în căutarea unei noi vieți împreună cu cei doi copii ai ei. Destinația: Pykeijä (Bugøynes), unde oceanul este plin de pești. Neconvenționala ei aventură prin sălbatica regiune de coastă Ruija (Finnmark), în nordul Norvegiei, se transformă într‑o poveste despre exil, nomadism și viața dură din micile comunități arctice, de la gospodării izolate și sate pescărești la siida, așezările sezoniere ale băștinașilor sami. Dar mai ales despre dragostea liberă care trebuie să înfrunte meschinele convenții instituite prin tradiție și lege.

Un roman de un pur realism magic pe fundal nordic, ce dezvăluie o lume aproape necunoscută chiar și cititorilor norvegieni, dar familiară autoarei, care s‑a inspirat atât din viața bunicilor ei, cât și din documente de arhivă.

INGEBORG ARVOLA s‑a născut în 1974 în Honningsvåg, a crescut în Tromsø, în nordul extrem al Norvegiei, iar în prezent locuiește în Oslo. A debutat în 1999 cu romanul Korellhuset, urmat de mai multe volume de povestiri și cărți pentru copii. Pentru romanul Cuțitul de foc, prima parte a trilogiei dedicate Cântecelor de la Oceanul Îngheţat, a primit în 2022 Premiul Brage, cea mai prestigioasă distincție literară din Norvegia.

O reinterpretare a marilor mituri scandinave, scrisă de unul dintre cei mai îndrăgiți autori de fantasy. Miturile și zeii din panteonul nordic prind viață datorită prozei inventive a lui Gaiman: Odin, mai-marele zeilor, înțelept și cutezător, Thor, fiul lui Odin, cel incredibil de puternic, dar nu cel mai înțelept dintre zei, și Loki, un farsor și un manipulator neîntrecut, frate de cruce cu Odin.

Cariera lui Nikodem Dyzma reprezintă cel mai cunoscut roman scris de Tadeusz Dołęga-Mostowicz (1900-1939), prolific prozator polonez din perioada interbelică.

Cu siguranță popularitatea cărții în rândurile polonezilor, iar ulterior ale europenilor, s-a datorat nu atât traducerilor, cât ecranizărilor reușite, prefigurând o tradiție care va prinde rădăcini mai ales în perioada comunistă, când opere fundamentale din literatura polonă au stat la baza unor filme-capodoperă.

Filmul a făcut posibilă o mai bună reprezentare și dinamizare a acțiunii datorită imaginii și dialogurilor. Cartea însă asigură o reflectare mai adâncă datorită răgazului lecturii și al narațiunii curgătoare și captivante.

Cariera lui Nikodem Dyzma spune povestea unui tânăr dintr-un mediu umil, care, printr-o serie de întâmplări nefericite și ironic comice, ajunge să fie confundat cu un înalt funcționar guvernamental.

Romanul explorează teme precum ambiția, corupția și absurdul societății, oferind o satiră acerbă a sistemului social și politic al vremii. Personajul principal, Nikodem Dyzma, devine un simbol al oportunismului și al absurdului, iar povestea sa reflectă aspirațiile și dezamăgirile oamenilor obișnuiți în contextul unei societăți în schimbare. Dołęga-Mostowicz a fost, de asemenea, un activ participant în viața culturală și politică a Poloniei interbelice.

Cărțile sale cele mai importante „Vraciul” și „Cariera lui Nikodem Dyzma”, captează complexitatea experienței umane și oferă o critică acerbă a societății poloneze din perioada interbelică. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a mutat în Statele Unite, unde a continuat să scrie, până la moartea sa pe 6 decembrie 1941.

Tadeusz Dołęga-Mostowicz rămâne o figură importantă a literaturii poloneze, iar lucrările sale continuă să fie studiate și apreciate pentru profunzimea lor emoțională și socială.

Sirius Black, criminal în serie şi discipol al Lordului Voldemort, a evadat de la Azkaban, închisoarea vrăjitorilor, şi toată lumea spune că ar fi pe urmele lui Harry. Când Cavalerobuzul opreşte brusc în faţa lui, răsărind din întuneric, pentru Harry Potter începe un nou an şcolar care nu e nici pe departe unul obişnuit.

Barcelona anului 1945. Într-o dimineaţă ceţoasă, domnul Sempere, proprietarul unui anticariat din inima oraşului vechi, îşi duce fiul, Daniel, la Cimitirul Cărţilor Uitate, o clădire impunătoare, veche şi sumbră, plină de volume ale unor autori necunoscuţi sau uitaţi, cărţi aduse de oameni care au vrut să le salveze de la părăsire, indiferenţă sau de la dispariţie. Potrivit tradiţiei, cine intră acolo prima oară trebuie să adopte o carte. Dintre miile de tomuri, Daniel se simte atras de Umbra vântului de Julián Carax, un roman misterios pe care, ajuns acasă, îl citeşte în aceeaşi noapte dintr-o suflare. În anii următori, Daniel se pomeneşte implicat într-o serie de intrigi şi crime, trecând prin numeroase primejdii pentru a salva cartea de anumite persoane. În acelaşi timp, cercetează amănunţit biografia autorului, cel puţin la fel de enigmatică şi de stranie ca romanele sale.

„Acum, fără îndoială, autorul ar dori ca aceste drolatice povestiri să fie citite în contextul deceniului în care au fost scrise, în care, mai ales, au fost pățite. Nu e deloc ușor, cea mai mare parte a prozei, teatrului și poeziei din acea vreme a fost dată uitării, abia câteva opere reușind să supraviețuiască necruțătorului ciur și dârmon care este («Postume, Postume…») ireparabilul timp. Dar dacă o reconstituire a timpului Sibiu-Cluj nu este deocamdată posibilă, atunci să mi se permită a invita cititorii mei la un joc al copilăriei: pe o foaie albă, sute de puncte, numerotate. Regula jocului cere ca, atent, cu un plaivas în mână, să unim punctele ce poartă numere identice sau logic consecutive. Curând, din neantul nimicului, din firmamentul neutru al hârtiei, va apărea surpriza jocului: o pasăre, o casă, o fiară ascunsă. În cazul acestui volum, aproape biografic, silueta pe care autorul speră să o poată developa în inima cititorului este mai puțin a unui portret al scriitorului în tinerețe și, mai ales, conturul de porțelan fragil al unei lucidități și al unui humor specific transilvan, dar și tară heraldică a acelei generații, pe care, nu fără tristețe, continuăm să o numim a Cercului Literar de la Sibiu.” (Ion D. Sîrbu)

„Despre mină, sper să scriu o carte, e o LUME; Blaga zicea că Agricultorii (țărani, ciobani), Marinarii și Minerii epuizează un orizont – deci au dreptul la un folclor al lor. Minerii au unul constituit din tăceri, resemnare și o formă de eroism (în fața morții) care nu există nici la marinari. În Petrila, dorm în cimitir nu numai părinții, moșii și strămoșii mei, dorm și toate temele, dramele, eroii din romanele și piesele pe care nu le-am putut scrie, pe care am fost obligat să le uit.

În Barcelona de la sfârşitul anilor 1950, un mister cu iz de conspiraţie, declanşat de dispariţia ministrului Mauricio Valls, o aduce în scenă pe strania, frumoasa şi impenetrabila Alicia Gris. Agent secret aparent imbatabil, Alicia e, în acelaşi timp, o fiinţă rănită trupeşte şi sufleteşte de războiul civil din urmă cu douăzeci de ani. Pornită în căutarea ministrului dispărut, alături de căpitanul de poliţie Vargas, ea va descoperi secretele cumplite ale unei elite corupte, orori ale trecutului care fac încă victime – iar tânăra Alicia riscă să devină una dintre ele. Totuşi, într-o lume în care e aproape imposibil să distingi prietenii de duşmani, iar moartea pândeşte la fiecare pas, ea îşi urmăreşte cu obstinaţie misiunea. Într-o cascadă de dezvăluiri şi aventuri ce ţin cititorul cu sufletul la gură, prozatorul spaniol îl readuce în scenă pe Daniel Sempere, al cărui destin se intersectează cu al Aliciei. Obsedat de moartea prematură a mamei lui, Isabella, Daniel ar face orice ca să dezlege misterul său. Iar Alicia e exact persoana care poate să-l ajute. Numai că adevărul are un preţ teribil pentru cei doi eroi. Labirintul spiritelor, ultimul volum al tetralogiei Cimitirul Cărţilor Uitate, reface şi completează traseul unor personaje din volumele anterioare, leagă toate firele poveştilor şi rotunjeşte o istorisire amplă, plină de taine, dezvăluiri şi răsturnări de situaţie.

O poveste de dragoste dulce ca o ciocolată caldă și surprinzătoare ca dimineața de Crăciun.

Crezi în magia noilor începuturi?

Magia iernii se împletește cu magia unei iubiri neașteptate într-o nouă poveste de dragoste scrisă de Danielle Steel. „Beauchamp Hall” te poartă într-o călătorie emoționantă care îți va reda încrederea în puterea dragostei de a vindeca inimi și de a schimba destine.

În centrul poveștii se află Winnie Farmington, o protagonistă care pare condamnată la o viață lipsită de iubire și pasiune, până când o singură decizie curajoasă îi schimbă total viața, purtând-o pe platoul de filmare al serialului său de epocă favorit: Beauchamp Hall.

Beauchamp Hall este un roman plin de romantism despre regăsire și reinventare, despre a doua șansă la viață și la iubire, care îți încălzește inima și îți arată că uneori o dragoste ca în filme este doar la o alegere distanță.

O poveste de iarnă surprinzătoare, această carte te invită să visezi și să îndrăznești să-ți urmezi visurile. Pentru că alegerile curajoase te pot purta spre o mare iubire. 

Nu te îndrăgosti de iubita din liceu a fratelui tău, de fiica șefului tău sau de cea mai bună prietenă a fostei tale soții. Mai ales când este vorba de aceeași femeie.

Când Remi Ford se întoarce pe insula Mackinac în mijlocul iernii, fără nicio explicație, Brick Callan își face o misiune din a afla de ce ochii ei verzi sunt umbriți acum de tristețe. Sub pieptul lui impunător se ascunde o inimă loială, dar cu răni adânci. Este genul de bărbat devotat, supraprotector, care își dorește să știe că singura femeie pe care a dorit-o vreodată cu adevărat este în siguranță. Îl leagă de Remi o întreagă istorie plină de speranțe, prietenie, iubire și lacrimi, iar acum simte că ceva s-a schimbat...

Remi ascunde un secret și își dorește doar să stea departe de ochii lumii câteva săptămâni. Nu vrea să fie salvată de un cavaler călare pe un cal alb sau pe un snowmobil, cu atât mai puțin de bărbatul morocănos care i-a făcut bucăți inima în adolescență. Însă, Brick este hotărât să afle adevărul, chiar dacă pentru a reuși trebuie să dărâme, cărămidă cu cărămidă, zidurile cu care și-a înconjurat propria inimă.

În mijlocul acestei insule adormite, acoperite de zăpadă, flacăra dintre Brick și Remi îți încălzește inima și îți arată că dragostea adevărată poate topi toate temerile și prejudecățile. Însă este aceasta suficient de puternică pentru a supraviețui atunci când secretele încep să iasă la iveală? 

„ Cea mai bună carte a lui Lucy de până acum. Dorința viscerală pe care o simt Remi și Brick unul pentru celălalt este palpabilă și copleșitoare. Niciun cuvânt nu poate descrie intensitatea atracției dintre ei. ” — Joyce, Goodreads

 „Să citesc această carte a fost atât de reconfortant, încât a fost ca și cum aș fi băut o ciocolată caldă. De fiecare dată când puneam mâna pe carte, simțeam cum sistemul meu nervos se relaxează.” - Heather, Goodreads