Literatură

„În Creangă, fiecare român se recunoaşte ca atare, cu tot ce are mai de preţ al lui. În Creangă, fiecare se simte crescut om întreg, la statul fiinţei lui adevărate.Vorbirea lui e graiul pe care simţi c-ar trebui să-l vorbeşti, simţirea lui e simţirea cea dintâi care te cuprinde, înainte de a te potrivi lăuntric altor calapoade sufleteşti. Liniştea lui, echilibrul lui intern, seninătatea în rezistenţă împotriva încercărilor, gluma sunt însuşirile românului din balade şi poveşti. Prin Creangă, românul intră în universalitate.“ — MIRCEA VULCĂNESCU

Un clasic latin în traducerea unuia dintre cei mai străluciți clasiciști pe care i-a avut România. În timp, am trăit momente minunate cu textul grecesc al lui Homer sau cu poezia lui Vergilius – și mereu îmi părea rău că nu se poate bucura toată lumea de ele. Pînă ce au apărut traducerile lui Dan Slușanschi. Existau deja, după cum știm, traduceri valoroase, care au marcat la vremea lor cultura română. Dar cînd vezi originalul… Or, traducerile lui sînt, pînă acum, tot ce poate fi mai fidel: și față de cuvintele originalului și, în același timp, față de lumea epopeilor și față de frumusețea lor adîncă. E important și prezența hexametrului: pînă aproape de imposibil, traducerea reușește să se apropie de dimensiunea, de respirația largă a poeziei epice. Dan Slușanschi însuși spune că a încercat să ofere „un text care să curgă cît mai firesc, dar într-o dicțiune epică, sugerînd mereu înălțime și cuget mîndru”. (Francisca Băltăceanu)

Aleasă de Amazon printre cele mai bune cărți ale anului 2023

Cel mai recent roman al autorului bestsellerelor Mystic River, Shutter Island, Gone, Baby, Gone

Boston, vara caniculară a lui 1974. Mary Pat Fennessy încearcă din greu să-și întrețină singură ce i-a mai rămas din familie. Femeia a locuit toată viața în cartierul Southie, enclava americanilor de origine irlandeză care se agață cu încăpățânare de tradiții vechi și se delimitează cu mândrie de ceilalți.

Într-o noapte Jules, fiica adolescentă a lui Mary Pat, rămâne afară până târziu și nu mai ajunge acasă. În aceeași seară, un tânăr de culoare e găsit mort, lovit de un metrou în circumstanțe misterioase.

Cele două întâmplări nu par să aibă vreo legătură între ele. Însă în căutarea disperată după fiica ei, Mary Pat începe să descopere lucruri de care ar fi fost mai bine să nu se atingă, punând întrebări care-l deranjează pe Marty Butler, șeful mafiei irlandeze.

Având drept fundal lunile caniculare și tumultuoase când procesul de desegregare al școlilor din oraș a explodat în fapte de violență, romanul de față este un thriller superb care prezintă infracționalitatea și puterea într-un mod brutal. O lucrare hipnotizantă și emoționantă.

„Cum îl văd, îl aud și-l citesc eu pe Emilian Galaicu-Păun? Ca pe un, prin menire, scriptor, scrib, copist monastic, cu inluminuri, dar și ca pe un akakievician și bacovian, căruia vremurile „i-au dat de scris”, iar el scrie, nu se lasă covîrșit de lipsa de motivație metafizică a lui Bartleby, deși sînt sigur că uneori îl încearcă și asta, altfel nu ne-ar propune Trilogia nimicului – „De ce există mai degrabă ceva decît nimic?”, obsesivă întrebare; îl mai văd ca pe un pisar al memoriei locului, luptînd cu armele lor împotriva vechiului nou și nou nou roman și a orice dogmă cu pretenție de canon estetic, a „the french theory”, y compris a lui Derrida (la différance, eterna amînare și nefixare a sensului), pentru a recupera rezolut referentul istoric și sensurile lui dureroase (Basarabia sovietizată, așa-numita R.S.S. Moldovenească, ocupată, ideologizată, cunoscînd foametea, deportările, gulagul, suferind un atac diabolic asupra limbii și a identității românești); încît, revenind la prezent, Em. G.-P. să arunce un ochi critic, de „învățătură și certare”, peste hăurile și Chăurile contemporane. Îl văd, de asemenea, ca pe un logofăt și logos-făt, joculator de vorbe, calamburgiu ermetic, „showtronian” al dislocărilor, permutărilor, recombinărilor, a cărui energie ludică de nestăvilit cheamă însă, deși nu disprețuiește nici gratuitatea, Verbul și pneuma. Sub mască de autor, auctor, actor lucrează, ca un mare meseriaș și ca un inspirat, scriitorul inconturnabil, și, în ultimă instanță, poetul. Paginile sale alcătuiesc nu o carte de nisip, ci un organism textual în continuă regenerare și expansiune, un straniu, fascinant și, uneori, înspăimîntător blob literar.” (O. Nimigean)

Traduse din islandeza veche de Valeriu Munteanu și Flavia Teoc și ilustrate de Rareș Ionașcu

Povestea viteazului iscusit, dar fără de noroc.

Povestea răzbunărilor.

Povestea iubirii tragice.

Povestea explorării dincolo de Ocean.

Povestea ultimului rege viking.

Cinci saga reprezentative, traduse integral din vechea limbă nordică de doi specialiști ai spațiului scandinav.

Cinci ferestre spre o lume veche, rece și ascunsă.

Mai mult decât orice altă operă din trecut, aceste narațiuni istorice ne ajută să înțelegem cum erau oamenii vremurilor de demult, din zorii Evului Mediu.

„ Lumea se liniștește, zgomotele din jur se estompează, luminile devin simple licăriri pe un fundal irelevant, totul se încețoșează și transa te scufundă în celălalt auz, în vocea secundară care nu doar citește și interpretează, ci pune în joc mult mai mult de atât, cheamă în scenă stilul și îl dezlănțuie frază după frază, propoziție după propoziție, punct după punct. Până unde? Până când? Până la capăt, evident.

În fond, ca să rămânem în lipsa de limită a discuției și să fim în continuare liberi, aș zice că până oriunde. Aș zice că transa asta e tocmai libertatea artei, libertatea de a spune orice, oricând, sub orice regim, în fața oricui, împotriva oricui și pentru oricine, fără nicio limitare. Iar Proust – homosexualul Proust, însinguratul Proust, marginalizatul Proust, cu adevărat genialul Proust, mondenul Proust – a știut să spună asta. A știut să ne transmită faptul că până și în cele mai puțin libere lumi imaginabile putem fi liberi să ne spunem povestea. Că arta e liberă, pentru totdeauna liberă. Și nimeni, până la urmă, nu ne va putea face nimic. Doar că el a făcut asta prin artă, el s-a pierdut pe sine și s-a mistuit în carte, nu a strigat, nu s-a văietat, nu prea și-a plâns de milă, nu a militat. A suferit demn până la capăt și și-a spus povestea ca într-o transă în care a trăit scufundat aproape 15 ani.” (Cristian Fulaș)

Dumitru Crudu este unul dintre cel mai valoroşi scriitori contemporani ai noştri: nu doar în poezie, ci şi în proză. Are multe talente, dar una dintre cele mai mari calităţi ale sale este capacitatea exemplară de a căuta, de a răscoli în «propriul gunoi». El ştie să caute «în lucrurile neînsemnate», pline de «eroi ratați», «oameni mărunţi» şi «istorii meschine», ca să ne scoată la lumină ceea ce contează cu adevărat. Crudu ştie că ciupercile bune cresc în gunoi şi mai ştie să le distingă: cele prea frumoase te otrăvesc, cele mai putin atrăgătoare te hrănesc. Asta e o calitate de mare scriitor: în lucrurile mici, mărunte, degradate, să ştii să cauți şi să găseşti ascunsă viaţa în plinătatea ei tragică, veselă, tristă şi uneori fericită. Viața noastră tragică şi fericită e aici, în lucrurile mici, nu în altă parte. Şi o găsiţi povestită mai ales în cărţile lui Dumitru Crudu – începănd cu cel mai nou roman al său pe care-l aveţi în fată. (Vasile Ernu)

Roman nominalizat la Pulitzer Prize şi la National Book Award

Primul volum din seria Zuckerman înlănţuit

Scriitorul fantomă este primul roman al lui Philip Roth narat de Nathan Zuckerman, unul dintre alter egourile ficţionale ale autorului, şi cel care inaugurează seria Zuckerman înlănţuit. În anii 1950, Nathan Zuckerman, scriitor în devenire îndrăgostit de Marile Cărţi ale omenirii, dar care şi‑a dezamăgit deja familia din cauza detaliilor autobiografice din scrisul său, îşi vizitează idolul, pe E.I. Lonoff, scriitor de origine rusă şi maestrul absolut al literaturii americane, în viziunea lui, retras acum la ferma sa din New England. Aici Zuckerman o cunoaşte pe Amy Bellette, o tânără fermecătoare refugiată din Europa care se dovedeşte a fi o fostă studentă şi posibil amantă a lui Lonoff. Cu imaginaţia sa debordantă, Zuckerman se întreabă dacă tânăra nu cumva este chiar victima exemplară a persecuţiilor regimului nazist. O posibilitate care i-ar putea schimba definitiv viaţa.

Cred că un scriitor trebuie mai degrabă să se adapteze la situaţii, la întâmplările din viaţa sa, să scoată din realitatea pe care o-ntâlneşte ce e mai bun, ce e demn de a rămâne în scris şi să-i convingă pe eventualii săi cititori de un oarecare adevăr al celor scrise. Nu sunt neapărat un adept al lui Taine şi Gherea, nu sunt un socialist din categoria unui Ion Nădejde, deşi adesea am fost asociat cu ei pentru că am cochetat cu foi precum Viaţa românească, Munca sau Contimporanul, am frecventat întâlniri socialiste şi am pledat cauza celor mulţi şi amărâţi. Eu chiar cred că mediul social în care un scriitor trăieşte îi influenţează decisiv scrisul, chiar cred că o operă literară reflectă în modul cel mai înalt tendinţele epocii în care a fost scrisă, chiar cred că o operă literară, ca orice operă de artă, trebuie să transmită valori morale şi spirituale care să servească umanitatea, să înalţe sufletul cititorilor sau măcar să-i înduioşeze sau să-i facă să se gândească la anumite aspecte din viaţă care, poate, seamănă cu ce li se întâmplă lor.

Visând la un copac, noul roman al Majei Lunde, încheie tetralogia schimbărilor climatice din care fac parte bestsellerele internaționale Istoria albinelor, Istoria apelor și Ultimii cai din stepă. Distopie inspirată de un viitor în care copacii devin doar o amintire, acest roman-manifest propune un scenariu în care sunt puse față în față iubiri fragile, tragedii iminente și încrederea în ceea ce natura și omul pot reface numai împreună.

În anul 2110, comunitatea restrânsă din Svalbard, în Norvegia, e mai izolată ca niciodată și are în grijă depozitul cu semințe colectate din lumea întreagă. Un dezastru lovește însă în cei care trăiesc în armonie cu natura. Tommy și cei doi frați mai mici par să fie singurii supraviețuitori până când bunica Rahela și Runa, sora ei mai mică, li se alătură. Viața trebuie să găsească o cale de a continua în condiții extreme. Depozitul de semințe e garanția unei lumi mai bune, iar responsabilitatea de a-l păzi cade pe umerii adolescentului Tommy.

„Palpitant, tulburător și memorabil, o distopie la fel de bună ca 1984 sau Minunata lume nouă.“ Daily Express

Într-un viitor în care planeta ajunge în ruine, iar aerul este irespirabil, puținii supraviețuitori s-au adăpostit în înfricoșătorul labirint subteran din Silozul. Aici trăiesc o viață plină de reguli și legi nescrise, de secrete și minciuni. Toți trebuie să se supună, dar unii, cei mai periculoși, îndrăznesc să spere și să viseze, infectându-i pe ceilalți cu optimismul lor. Pedeapsa pentru ei e simplă și fatală: sunt lăsați să iasă afară. Jules este una dintre aceste persoane. Poate ultima.

„Cu Silozul, Hugh Howey ne-a dat un nou science-fiction clasic! Povestirea fascinantă și detaliile lumii captivează cititorul, dându-i senzația că este închis în Siloz alături de personaje. Dar, spre deosebire de ele, nu se grăbește deloc să plece.“ Ernest Cline

Orice ați face, nu citiți cartea asta pe întuneric!“ Sunday Telegraph

„Pe măsură ce discuțiile legate de folosirea armelor nucleare se reaprind, romanele tulburătoare ale lui Hugh Howey devin din ce în ce mai actuale. Ca niște semnale de alarmă în care imaginația și talentul literar ne arată punctul în care omenirea nu trebuie să ajungă niciodată.” Marian Coman, redactor-șef Armada

Stephen King, legendarul povestitor si maestru al prozei scurte, ne ofera o extraordinara colectie formata din douasprezece povestiri, multe dintre ele nepublicate pana acum si unele dintre cele mai bune pe care le-a scris vreodata.

In 1940, Franta este sub ocupatie nazista, iar armata britanica se afla in curs de evacuare. Personalul unui spital de campanie trage la sorti pentru sansa de a ajunge la Dunkerque, iar Cate, una dintre asistente, este nevoita sa ramana in urma. In pragul sosirii inamicului, reuseste sa fuga, salvand unul dintre pacienti si, dupa o calatorie periculoasa, ajung sa se refugieze in casa Elisei si a lui Adelaide. Cele doua surori adapostesc deja alti soldati britanici, riscandu-si vietile intr-un joc periculos cu dusmanul, aflat tot mai aproape. Cand primejdia pandeste la orice colt, pana unde ar merge oamenii ca sa-i protejeze pe cei dragi? Si ce sunt dispusi sa sacrifice de-a lungul acestui drum?

Ediție bilingvă franceză – română Capucine este o adolescentă care își face stagiul de practică într-un centru de seniori, dorindu-și să devină îngrijitoare. Unul dintre lucrurile care o fac să iasă în evidență e faptul că poartă în fiecare zi o perucă diferită, în funcție de starea pe care o are. Violette este o locatară nouă, debusolată, care detestă să se simtă neajutorată. Treptat, între cele două se leagă o prietenie specială, care le va schimba viețile și care va influența mersul tuturor lucrurilor.

Editie bilingva. Engleza-romana. Jerome Rogers are doisprezece ani si locuieste impreuna cu familia lui in Chicago. A invatat inca de mic ca trebuie sa faca orice ca sa treaca neobservat. Este lectia pe care o stie pe de rost: oamenii de culoare trebuie sa mearga cu capul in pamant ca sa supravietuiasca.

Editie bilingva romana-engleza. O singura zi poate schimba cursul istoriei. Este 6 iunie 1944 si cea mai complexa operatiune secreta conceputa vreodata tocmai a fost pusa in miscare. Pe plajele Normandiei si de-a lungul drumurilor periculoase de provincie, din prima linie pana in spatele celor inamice, Aliatii – soldati, spioni si civili – lupta impotriva tiraniei naziste.

„Proaspătă, extrem de amuzantă, absolut captivantă și atât de sexy – o comedie romantică care te va face să-ți pierzi capul. Mary Dubé, HEA USA Today „Dacă sunteți în căutarea unei povești romantice incredibil de SEXY, amuzante și duioase, nu ratați această carte!” Tia Louise, autoare de bestselleruri – USA Today

Te iubesc, zise el. Pentru totdeauna, zise el. M-a mințit, zic eu. Când m-a lăsat baltă, după ce mă mutasem pentru el în celălalt capăt al țării, am încercat să-l mătur de tot din viața mea. Dar nu mi-a fost deloc simplu, pentru că bărbatul care îmi frânsese inima se întâmpla să fie și cel mai faimos tip din oraș.

Cheița de aur sau minunatele pățanii ale lui Buratino este o poveste clasică pentru copii scrisă de Alexei Tolstoi. Este o adaptare a celebrului roman "Pinocchio"; Tolstoi a auzit povestea lui Pinocchio, care se născuse odată cu el, și a vrut să o spună mai departe altor copii. Pentru că o uitase, a recreat-o sub forma pățaniilor lui Buratino. Bucură-te de acest frate al lui Pinocchio, alături de toți prietenii și adversarii lui. Povestea urmărește aventurile lui Buratino, o marionetă din lemn care își dorește să devină un băiat adevărat. Buratino este creat de meșterul Carlo.

Ei vin din lumi diferite. Și totuși sunt făcuți unul pentru celălalt. Bani, farmec, lux, putere – cele patru cuvinte care definesc celebrul Colegiu Maxton Hall și patru valori care pe Ruby Bell nu o interesează acum și nici nu o vor interesa vreodată. De când a primit o bursă la renumitul liceu, ea a încercat în primul rând un lucru: să iasă în evidență cât mai puțin posibil față de colegii ei de clasă. Și, mai ales, a încercat să se țină departe de James Beaufort, liderul secret al colegiului și moștenitorul milionar al unui întreg imperiu. E prea arogant, prea bogat, prea atrăgător.

În cel de-al doilea volum din seria bestseller Maxton Hall, autoarea continuă caruselul amețitor al manipulării și atracției neașteptate dintre Ruby, eleva bursieră, și James Beaufort, arogantul moștenitor milionar. Relația lor devinde din ce în ce mai intensă și cei doi înfruntă noi provocări, iubirea fiindu-le pusă la încercare.

 

Basme japoneze - povestiri fermecatoare si enigmatice cu oameni, animale si nemaipomenita lume naturala Colectia de fata cuprinde paisprezece povestiri din care se desprind inventivitatea, notarea atenta a detaliilor, sensibilitatea si umorul autorului. Desi nu sunt explicit formulate ca atare, aproape toate povestirile ar putea fi considerate replici ale unor proverbe, indiferent din ce spatiu cultural ar proveni acestea. Marele izvor de inspiratie a fost spectacolul naturii la care autorul a participat cu evlavie, uimire si admiratie, recreandu-l apoi in opere unice, care se adreseaza atat sensibilitatii copilului, cat si ochiului "moralizator" al adultului.

Volumul reuneste sase proze scrise de Dazai din perspectiva feminina, in perioada 1937-1947, si publicate in diferite reviste. In Sotia lui Villon, doamna Otani este casatorita cu un scriitor alcoolic, genial, dar autodistructiv, care isi petrece mai tot timpul intr-o taverna, unde bea, acumuleaza datorii imense si se inconjoara cu diferite femei. Ca sa evite un scandal si sa inapoieze banii patronului, Sacchan incepe sa lucreze ca ospatarita la taverna, unde frumusetea si caldura ei atrag in permanenta noi clienti.

• Roman politist recompensat cu premiul Berlin Krimifuchs (2011) In 1931, si in Berlin criza economica se resimte. Alexandra si Benny, doi hoti fara adapost, se ascund in magazinul KaDeWe pentru a fura, dupa inchidere, bijuterii si ceasuri. Ceea ce a parut o joaca de copii in jafurile anterioare, acum functioneaza ingrozitor de prost. Cei doi sunt prinsi de politie, Alex scapa de arest, iar Benny este aruncat de pe acoperisul magazinului universal. Din acel moment fata incepe sa fie vanata de politie. Comisarul Gereon Rath primeste sarcina de a-l urmari pe Abraham "Abe" Goldstein, un gangster evreu din Williamsburg, sosit la Berlin pentru a se razbuna. Din postul sau de observatie de la Hotelul Excelsior, Rath habar nu are ca gangsterul s-a miscat liber prin oras si a procurat o arma.

„Cartea lui Adrian Voicu, Povestiri din aeroport și de pe lângă, este ca un stup în care cuvintele poartă, ca niște albine neobosite, nectarul unui umor inteligent și luminos. Viața de zi cu zi a autorului devine puls de viață și purtătoare a unor situații neașteptate, deschizând ușa unor personaje amuzante și simpatice. Nu există nimic jignitor, nicio deriziune malițioasă la acest scriitor care folosește bucuria de a trăi drept material pentru a creiona portrete pline de o umanitate clovnească și plină de duioșie. Pe scena veselă a locului său de muncă se joacă deseori comedii deochiate din viața cotidiană, din viață curentă, deseori provocate de autorul însuși, căruia i se potrivesc atât de bine rolurile de regizor și de actor comic. Îi simțim cu plăcere prezența în spatele fiecărei pagini pe care o întoarcem, reclamând de fiecare dată câteva picături în plus din acest elixir literar care face atât de mult bine în vremurile cenușii pe care le trăim în zilele noastre.” (Dan Burcea, critic literar)

Paginile acestea au fost gândite ca un insectar al proastei exprimări. De aceea, miza lor este doar în primă instanţă râsul. Dacă e adevărat că în spatele fiecărei intenţii comice trebuie să stea o nelinişte, Noi vorbim, nu gândim va ieşi din perimetrul cărţilor bune de citit doar în tren, în avion sau pe plajă. După ce se va stinge hohotul, va trebui să-şi facă apariţia îngrijorarea. Şi asta, în principal, din două motive. Fiindcă e foarte greu ca, exprimându-te şleampăt, să gândeşti coerent. Şi fiindcă majoritatea celor antologaţi aici sunt persoane publice. Oameni care imprimă stiluri de viaţă, conduc instituţii sau partide, emit legi şi populează studiourile de televiziune. Oameni care, din nefericire, pot fi preluaţi ca modele de viaţă. Iar asta fără ca agresiunea lor asupra limbii române şi asupra logicii să fie pedepsită în vreun fel.

„Am intrat în zodia «lacebunului»: la ce bun mersul la ore? La ce bun studiul? La ce bun cititul? La ce bun bibliotecile? Câtă şcoală are, în fond, liota de asistente TV şi manelişti care populează emisiunile de divertisment reambalate sub eticheta showului (late night or otherwise)? Ce rost are să citeşti, când o carieră de succes se poate clădi atât de uşor cu ajutorul unui chirurg plastician sau al unui taraf? Câte BMW-uri îţi poate oferi o catedră de istoria artei? Mai lăsaţi-ne cu barometrul de cultură, zău aşa.“ (Radu PARASCHIVESCU)

În primăvara anului 1923, Germania încearcă să-şi revină după Primul Război Mondial. Inflaţia creşte, iar marca germană se devalorizează şi ajunge să fie folosită drept hârtie de tapet în odăile celor disperaţi, ca un accesoriu al indiferenţei. Tânărul Ludwig Bodmer, angajat al firmei de monumente funerare Heinrich Kroll & Fiii, face cunoştinţă cu mica societate boemă care-l ajută să-şi uite măcar pentru o noapte, două îndoielile. Cu toată degradarea economică ce apasă viaţa locuitorilor, şarmul şi eleganţa anilor 1920 supravieţuiesc. Pe acest fundal se desfăşoară existenţa unei mici comunităţi eteroclite, vag marcate de un lux vetust, în hotelul Walhalla, în clubul de noapte Rote Mühle şi la bodega Blume. Ludwig, a cărui tinereţe a fost furată de război, e frământat de întrebări legate de viaţa în mijlocul acestui haos. Aşa ajunge s-o întâlnească pe Isabelle, tânăra tulburată alături de care speră să găsească iubirea, salvarea atât de căutată, dar şi sensul atrocităţilor unui război pe care lumea, încercând să subziste, deja începe să le uite.

Truman Capote, al cărui Centenar îl sărbătorim anul acesta, spunea că lectura unei povestiri perfecte „îţi amuţește imaginaţia”. Antologia de faţă oferă 30 de feluri prin care imaginaţia cititorului se cufundă plăcut în tăcere.

„Există, în cele 30 de povestiri ale antologiei, o suită amplă de relaţii: de iubire, căsnicie, prietenie, familie, rudenie, colegialitate sau vecinătate, relaţii sexuale, politice sau profesionale, relaţii de joacă și de serviciu, de putere sau de abuz, relaţii cu propriul corp sau cu natura, cu satul, orașul și mediul în sens larg, relaţii cu lucruri și obiecte, cu animale domestice sau sălbatice, relaţii împlinite, secrete, defectuoase sau de-a dreptul trădate, relaţii prezente, trecute sau imaginare, relaţii cu graniţele, trecuturile, identitatea și memoria, relaţii cu sexul, boala, trauma și moartea. Fiecare povestire este, de fapt, o punere în conflict a unor forme distincte de relaţie și relaţionare.” (Marius Chivu)

Volumul Un balet de leproşi reuneşte pagini inedite de proză din tinereţe care ne dezvăluie devenirea unuia dintre cei mai îndrăgiţi artişti ai vremurilor noastre. Preluând numeroase materiale lăsate de Cohen, cartea îi va încânta pe fanii săi, demonstrând că magia care i-a însufleţit în întregime opera era prezentă încă de la început. Scrise între 1956, în Montreal, în epoca în care Cohen îşi publica primul volum de poezii, şi 1961, când se stabilise pe insula grecească Hydra, prozele din volumul de faţă oferă o perspectivă surprinzătoare asupra imaginaţiei şi procesului creativ ale artistului. Prin intermediul povestirilor, scenariului unei piese radiofonice şi mai cu seamă al unui roman – despre care autorul însuşi avea să remarce ulterior că este „probabil mai bun” decât celebrul Joaca preferată –, geniul visceral al lui Cohen se manifestă în toată splendoarea sa.