Literatură
-
Băiatul sclipitor125.80 LEI
„Mai mult decât un roman, mai mult decât o biografie... O operă literară de mare însemnătate." Russell Banks
Stephen Crane, scriitorul care a transformat literatura americană de la începutul secolului trecut, este protagonistul cărții lui Paul Auster. Băiatul sclipitor urmărește aventura tânărului care, ca să‑și scrie reportajele ce‑i țin spiritul în viață, povestirile, nuvelele, poemele și romanele, trăiește fiecare zi ca pe o călătorie nebunească în necunoscut: se amestecă printre muncitorii și vagabonzii de pe chei ca să le învețe purtările și vorba, ia, donquijotesc, apărarea unei prostituate într‑un celebru proces care a împărțit presa vremii în două tabere, schimbă cursul alegerilor prezidențiale printr‑un articol scris în focul vârstei de douăzeci de ani, se lasă torturat de dragostea fără șansă care‑și găsește împlinirea la bordel, supraviețuiește eroic unui naufragiu răsunător ca să emigreze până la urmă în Anglia, unde se împrietenește cu Joseph Conrad. Băiatul sclipitor oferă nu doar imaginea pasionantă a unei vieți trăite cu îndrăzneală, ci și biografia unui scriitor genial.
„Cea mai bună carte a anului 2021." The Boston Globe„Un băiat sclipitor de o precocitate rară, care n‑a avut parte de plenitudinea vârstei adulte, a fost replica Americii la Keats și Shelley, la Schubert și Mozart — iar dacă, asemeni lor, continuă să trăiască și azi, asta se întâmplă pentru că opera lui n‑a îmbătrânit niciodată. La o sută douăzeci de ani după moarte, Stephen Crane strălucește în continuare." Paul Auster
„Spre finalul Băiatului sclipitor, Auster crede că viața lui Stephen Crane e abia la început și se întreabă ce‑ar fi devenit dacă ar fi trăit mai mult. Un alt Céline, poate. Ce ar fi fost dacă Crane ar fi scris despre războiul din Europa din 1914? Ar fi devenit, poate, marele reporter pe care războiul nu l‑a avut niciodată." The New York Times
-
Din copilarie si alte povestiri21.03 LEIPovestirile din această colecție explorează diverse teme, inclusiv viața de zi cu zi în America rurală, aventurile și peripețiile personajelor și satira socială. Autorul Mark Twain este cunoscut pentru abilitatea sa de a combina umorul său inteligent cu observațiile asupra naturii umane și societății.
-
Ochi pentru ochi62.37 LEI
CEI MAI CUNOSCUȚI CRIMINALI S-AU ASCUNS LA VEDERE.
PÂNĂ ACUM…
„Emily“ este o mamă singură devotată.
„Jack“ are o slujbă nouă, într-un oraș nou.
„Russell“ e pe punctul să se îndrăgostească.
Toți au același secret: niciunul dintre ei nu e cine spune că ar fi. Se numără printre cei doar nouă criminali din Marea Britanie cărora li s-a acordat dreptul la anonimat după ispășirea pedepsei, din cauza crimelor atroce pe care le-au comis.
Dar dacă familiile victimelor află adevărata identitate a criminalilor?
Consiliera de probațiune Olivia Campbell e prinsă într-un foc încrucișat când sunt căutați atât cel care a divulgat identitățile secrete, cât și justițiarii ucigași dezlănțuiți de scurgerile de informații… -
Gambitul hoților52.76 LEI
Nominalizată la Best Young Adult Fiction în Goodreads Choice Awards 2023
O competiție destinată celor mai iscusiți tâlhari de pe tot mapamondul, cu un singur câștigător. O serie de jafuri internaționale, cu mize tot mai mari. O tânără dintr-o familie celebră de hoți, care luptă pentru cel mai important premiu: viața mamei ei. În competiție cu propria inimă (și străinul misterios care încearcă să i-o fure), eroina acestui roman îți va arăta cum să spargi încuietori și să fii mereu cu un pas in fața celorlalți. Este un roman enemies to lovers perfect pentru fanii Jocurilor Moștenirii, Jocurile Foamei și Now You See Me. Nu uita să îți ții garda sus!
-
Jocul Ripper44.40 LEIAmanda Martín e o adolescentă precoce, obsedată de Ripper, un joc pe Internet care presupune dezlegarea unor crime și mistere. Face parte dintr-un grup de jucători în care ceilalți patru participanți sunt, asemenea ei, adolescenți retrași, cu minți strălucite, din diferite colțuri ale lumii. Lor li se alătură bunicul Amandei, de care aceasta se apropiase mai mult după divorțul părinților ei. Mama fetei, Indiana, e specialistă în aromoterapie și oscilează între cele două relații pe care le are – cu Alan, descendentul uneia dintre cele mai bogate familii din San Francisco, și cu Ryan, un fost membru al marinei militare. Când în oraș sunt semnalate mai multe crime misterioase, care par să nu aibă legătură între ele, Amanda se adâncește în dezlegarea lor, fără să bănuiască însă vreo clipă că în scurtă vreme chiar mama sa va fi în pericol de moarte. Ea va trebui să dezlege, alături de prieteni și de bunicul său, un puzzle diabolic, care depășește granița ficțiunii și invadează realitatea, rezultat al unei minți feroce și necruțătoare.
-
Prizonierul34.89 LEI
„În perioada cât am fost student am scris jurnalul Eu și lumea, în care m-am arătat a fi în contradicție cu regimul dictatorial al puterii sovietice și al Partidului Comunist. În aceste jurnale intime am descris copilăria mea zbuciumată, foametea din 1946-`47 din RSSM, mi-am declarat atitudinea mea față de conducătorii regimului comunist.
Fiind urmărit, am fost arestat la 27 mai 1947, împreună cu jurnalul Eu și lumea. După un an de cercetări și torturi, am fost judecat la 22 iunie 1948 de către Tribunalul militar al forțelor de interne din regiunea Odesa, conform articolului 54-1a din Codul penal al Ucrainei „pentru înaltă trădare”, la 10 ani de închisoare cu regim sever. Am fost internat în lagărul nr. 7, codificat „Ozerlag”, din regiunea Irkutsk, cu sediul la Taișet. Am muncit la construcția căii ferate Taișet–Lena în componența coloniilor 010 (la kilometrul 150 ), 03 (la kilometrul 173) și 048 (în orașul Taișet). După moartea lui Stalin, în urma unor demersuri către redacția ziarului Pravda și Procuratura supremă militară din Moscova, s-a făcut o revizuire a dosarului de către Tribunalul militar al districtului militar Odesa și la 15 octombrie 1954 am fost reabilitat și eliberat din lagăr.
M-am întors la Chișinău și m-am angajat la redacția ziarului Tinerimea Moldovei în calitate de lucrător literar, apoi, din 1958 – șef al Secției literare la revista umoristică Chipăruș. Mi-a fost restituit jurnalul Eu și lumea.” (Alexei Marinat, Autobiografie)
-
Pagini bizare24.31 LEI
„Este Urmuz un suprarealist autentic? Poate că, deoarece nu părăsește niciodată luciditatea sa ironică, e numai un caraghios, un frate spiritual al lui Jarry? Sau încă, dacă vrem să descoperim oarecare implicații, poate fi considerat un fel de Kafka mai mecanic și mai grotesc? Suprarealiștii din România îl revendică șef de coloană. În orice caz, Urmuz este într-adevăr unul din premergătorii revoltei literare universale, unul din profeții dislocării formelor sociale, ale gândirii și ale limbajului din lumea asta, care, astăzi, sub ochii noștri, se dezagregă, absurdă ca și eroii autorului nostru.” (Eugen Ionescu)
-
Zei americaniPreț special 51.75 LEI Preț standard 69.00 LEILa fel ca într-o epopee greacă, Neil Gaiman evocă dragostea şi sacrificiul de sine, prietenia statornică şi războiul. Captivant încă de la primele pagini prin calităţile sale stilistice – care i-au asigurat deja un loc pe rafturile de literatură clasică –, romanul lui Neil Gaiman ne poartă într-o călătorie iniţiatică de-a lungul şi de-a latul Americii, acolo unde zeii tuturor mitologiilor se regăsesc sub aparenţa oamenilor obişnuiţi şi se amestecă în existenţa acestora.
-
Strada ZambilaPreț special 29.55 LEI Preț standard 39.39 LEICarte finalistă la Premiul UNICEF 2018 „Trebuiseră, așadar, să aleagă: fie rămâneau la București și continuau să nu poată să le ofere celor două fiice viața și educația pe care se juraseră să le‑o dea și nici să‑și ajute părinții, a căror pensie de o sută de euro nu le ajungea; fie plecau în străinătate. Aleseseră străinătatea... dar una «pe moment», cum spunea mama ca să mă liniștească.“
-
Balada necunoscutului62.37 LEI
Dacă orice călătorie este, până la urmă, o coborâre în infernul lăuntric, nu multe povești încep în bardo, limbul fragil dintre moarte și reîntrupare. După ce alegi etajul 8 dintr-un cartier mărginaș al Bucureștiului, urmează o inerentă cumpănire. Nostalgiilor și neputințelor le contrapui izbânzile și amintirile luminoase. Ce cântărește mai greu: un tată generos, care vrea să arate Occidentul, mult timp interzis, fiicei sale de 12 ani? O traumatizantă preumblare prin Cartierul Roșu, sau alaiul sărbătoresc al prințeselor Disney? Figura tatălui oscilează între un Lear tiran și un Lear suferind. Care ipostază luminează mai tare după o lungă explorare în necunoscut?
-
Acolo unde urlă șacalii52.75 LEI
În cartea sa de debut, Acolo unde urlă șacalii, Amos Oz își adună laolaltă primele zece povestiri pline de forță, scrise între 1962 și 1964, și nimic din ele nu trădează o operă de început.
„Descoperim cu stupefacție siguranța și sobrietatea frazelor, precizia incisivă a scrisului, ironia caustică a unei critici severe a timpului, contraste brutale între pământul pietros al deșertului, cu turmele beduinilor, și verdele luminos al livezilor kibbutzurilor, dezamăgirea sfâșietoare până la moarte a fondatorilor kibbutzului – simbol al tânărului-bătrân Israel –, totul copleșit de râsul sarcastic al șacalilor, urcând din văile încețoșate, râs crud, batjocoritor. Sau poate nu e decât un plâns disperat, care destramă toate alegoriile pentru a le țese din nou pe același splendid război de țesut literar cunoscut nouă din Iuda, Aceeași mare, Să nu pronunți: noapte, Odihnă desăvârșită – toate formând tulburătoarea Poveste despre dragoste și întuneric.“ — MARLENA BRAESTER
-
Nume de cod: Vânătorul84.47 LEI
Iarna se prelungește în Shanghai în 1932, iar amenințarea invaziei japoneze e mai reală ca niciodată.
Rosalind Lang a suferit cea mai rea soartă posibilă pentru un spion: a fost dată în vileag. Hăituită de jurnaliști hotărâți să afle mai multe despre celebra Lady Fortune, Rosalind abia și-a părăsit dormitorul în ultimele câteva săptămâni, calculându-și următoarele mișcări după ce Orion a fost luat, iar amintirile despre ea i-au fost șterse. Deși căsătoria lor a fost falsă, absența lui o doare mai mult decât orice rană fizică, așa că Rosalind jură că nu-și va găsi odihna până nu-l va recupera.
Cum însă identitatea ei nu mai e niciun secret pentru nimeni, sarcina este aproape imposibilă. Singura modalitate de a părăsi orașul și de a-l salva pe Orion este sub pretextul unui turneu național. Tinerei îi este ușor să-și convingă superiorii că mediul rural are nevoie de unitate mai mult ca oricând, și cine să fie mai potrivit pentru această misiune decât o nemuritoare? Doar ea ar putea să stârnească în sufletele oamenilor de rând sentimentul mândriei naționale și dorința de a rezista în fața dușmanilor!
Când turul capătă o turnură greșită, tot ceea ce știa cândva Rosalind este aruncat în aer. Refugiind-se în afara Shanghaiului, spioana constată că vechi fantome ies la iveală, iar adversarii caută să îi prindă în mreje pe aliați. Pentru a-l salva pe Orion, tânăra trebuie să găsească rapid un remediu pentru invenția mamei lui și să ferească această armă chimică periculoasă de mâinile invadatorilor. Timpul se scurge prea repede însă, iar dacă Rosalind dă greș, atunci va pierde tot ce contează pentru ea – pe Orion, dar și China.
-
Legământ de sânge (seria Un regat întrețesut, vol. 3)79.18 LEI
În calitatea sa de moștenitoare a străvechiului regat al djinnilor, Alizeh și-a regăsit, în sfârșit, supușii, și poate chiar și coroana. Cyrus, imprevizibilul rege din Tulan, i-a oferit propriul regat în cadrul unui schimb năucitor: unul care ar începe cu nunta lor și s-ar încheia cu uciderea lui.
Reputația lui Cyrus este bine-cunoscută: toată lumea știe despre trecutul lui sângeros, așa încât uciderea sa ar trebui să fie ușoară – iar acceptarea ofertei pe care i-a făcut-o el ar putea fi singura modalitate prin care Alizeh să își împlinească destinul și să-și salveze supușii. Dar cu cât tânăra află mai multe detalii despre Cyrus, cu atât ajunge să se întrebe mai des dacă poveștile groaznice despre el chiar sunt adevărate.
Plin de secrete, suveranul din Tulan a tânjit după Alizeh de când aceasta i-a apărut pentru prima dată în vise, în urmă cu multe luni. Aflând că acele viziuni au fost, de fapt, opera diavolului, Cyrus cu greu poate suporta să o privească pe Alizeh și cu atât mai puțin să o știe prin preajmă. Totuși, în ciuda eforturilor lor de a se disprețui reciproc, Alizeh și Cyrus sunt atrași unul de celălalt cu o patimă mistuitoare care amenință să-i distrugă pe amândoi.
Între timp, prințul Kamran a sosit în Tulan, gata să se răzbune…
-
Paisprezece zile84.47 LEI
Paisprezece zile este un proiect filantropic, veniturile pe care le va aduce urmând să susțină cauzele Authors Guild Foundation. O odă închinată puterii pe care o au arta povestirii și conexiunea umană.
La o săptămână după intrarea în carantină împotriva epidemiei de Covid, în 2020, locatarii unei clădiri dărăpănate din Manhattan încep să se adune pe terasa de pe acoperiș în fiecare seară și să povestească. Pe zi ce trece, se strâng din ce în ce mai mulți vecini, aducându-și drept scaune navete și găleți pe care le întorc cu susul în jos. Treptat, locatarii – dintre care unii abia dacă au schimbat două vorbe până atunci – devin vecini în adevăratul sens al cuvântului.
Paisprezece zile este un roman colectiv de un dinamism irezistibil, cu o premisă neobișnuită: fiecare personaj din acest grup divers și excentric de vecini a fost creat în secret de un autor diferit, de la Margaret Atwood și Celeste Ng până la Tommy Orange și John Grisham. O narațiune uluitoare, înduioșătoare și, în ultimă instanță, surprinzătoare, Paisprezece zile este o odă închinată puterii pe care o au arta povestirii și conexiunea umană.
-
Motorul eternității (seria Orfanii apelor, vol. 3)73.89 LEI
Sunt pretutindeni şi în fiecare. Sunt vecinul tău. Prietenul tău. Mama ta. Tatăl tău. Fiul tău. Fiica ta. Vrăjmașul tău.
Orașul a fost întemeiat pe un vârf de munte care se înalță, neverosimil, direct din mare. Este ultima așezare omenească de pe Pământ. Acum, mările s-au despărțit, deschizând un drum de la Insula Epavei la Orașul Vrăjmașului – zeul care a înecat lumea.
În timp ce Regina Kate, conducătoarea Insulei Epavei, se îndreaptă spre nord, în fruntea armatei, Orașul e cuprins de panică, iar Vrăjmașul devine tot mai puternic. Atunci când apele sunt despărțite, iese la iveală Motorul Eternității, o mașinărie îngrozitoare care poate reface lumea – sau o poate distruge pentru totdeauna… Cine e responsabil pentru haosul de pretutindeni? Și ce mai pune la cale acest misterios personaj?
Numai Ellie Lancaster şi prietenii ei orfani pot împiedica un război cumplit.
-
O crimă neașteptată63.33 LEI
Pentru a sărbători sfârșitul liceului, Izzy Morales i se alătură celei mai bune prietene, Kassidy, și altor cinci colegi la o petrecere în stilul anilor ’20 găzduită de strălucitorul conac Ashwood. Acolo, adolescenții poartă veșminte de epocă și diamante neprețuite și se distrează – până când iubitul lui Kassidy este descoperit mort!
Detectivii sosiți la fața locului anunță că a fost ucis, iar toți invitații la petrecere sunt suspecți. Chiar și iubita îndrăgostită. Sau „cealaltă fată” disperată. Sau vechiul prieten uitat. Sau noul prieten tulburat. Misterele se adâncesc. Și apoi mai e și Izzy, fata care a adus cuțitul…
Pentru a-l găsi pe criminal, detectivii îi supun pe adolescenți unor interogatorii chinuitoare, în vreme ce îi țin captivi într-un conac unde, dintr-odată, cel mai mare lux este nevinovăția.
-
Foamea47.46 LEI
Knut Hamsun, unul dintre cei mai importanți și mai controversați scriitori ai secolului al XX-lea, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură în 1920, creează în Foamea portretul tulburător al unui tânăr scriitor norvegian strâmtorat, care rătăcește pe străzile din Christiania. Încercând să supraviețuiască cu puținii bani câștigați pentru articolele pe care le scrie ocazional, ajunge curând să recurgă la gesturi extreme; în pragul înfometării, pierde contactul cu realitatea. Deși alunecă înspre alienare mintală, protagonistul se agață de singurul lucru care i-a mai rămas: integritatea morală. Publicat în 1890, romanul cu nuanțe autobiografice al lui Hamsun rămâne o lucrare de referință în literatura universală.
-
Nașele54.97 LEIFilomena este o refugiată de război inteligentă și descurcăreață, cu un secret din copilărie. Amie, o franțuzoaică frumoasă și visătoare din nordul statului New York, scapă de un soț abuziv pentru o nouă viață. Lucy, o irlandeză dură, fuge dintr-o casă strictă de fete pentru a deveni asistentă. Iar fermecatoarea Petrina, singura fiică a familiei, termină cu note mari Colegiul Barnard, în ciuda unei traume din trecut care aproape a provocat un scandal în familie. Toate cele patru femei devin nașe una pentru copiii altora, găsind speranță și adăpost în această familie prosperă și în somptuoasa lor casă din Greenwich Village. Dar trecutul secret al femeilor duce la consecințe neprevăzute și trădări care amenință să dezlege toate planurile făcute cu grijă. Și când trebuie să se lupte în mod neașteptat cu gangsteri notorii precum Frank Costello și Lucky Luciano, cele patru Nașe învață să lase deoparte diferendele pentru a putea lucra împreună, pentru a-i proteja pe cei dragi și pentru a-și găsi propriile căi spre viitorul pe care l-au visat întotdeauna.
-
Jos, în vale42.24 LEIFredo şi Luigi sunt doi fraţi născuţi şi crescuţi în valea râului Sesia, în nordul Italiei. Seamănă mult, şi totuşi sunt extrem de diferiţi, precum copacii pe care i-a plantat tatăl lor când erau copii. Pentru Fredo, un brad: zdravăn, dar totodată înţepător şi umbros. Pentru Luigi, o zadă: tânjind după soare şi îndoindu-se în vânt. Venită din Milano, Elisabetta trece fugar prin viaţa lui Fredo, pentru a prinde apoi rădăcini lângă Luigi. Curând o să aibă o fetiţă. Fredo a părăsit de mult valea de-acasă, pentru a le străbate pe cele din Canada, unde lucrează ca şofer de camion. Întoarcerea lui în Italia este legată de moartea tatălui şi de casa cea veche, de-acum goală, aflată sus, pe munte, departe de orice. Şi de o încheiere a socotelilor. Un roman dens şi nuanţat, care aminteşte de albumul Nebraska al lui Bruce Springsteen: doar câteva note, numai instrumentele esenţiale şi forţa unei voci directe, vibrante. O lume întreagă cuprinsă în această carte, una care înseamnă sălbăticie pe de-o parte, iar pe de alta, un loc unde natura este din ce în ce mai deformată, mai ameninţată şi mai vânată de om şi de schimbare. Între timp, un foc mocneşte în cei care o populează, un foc întunecat şi niciodată domolit, pe care nicio zăpadă, nicio emoţie, nicio speranţă nu-l pot stinge.
-
Nimic nu mi te poate şterge din minte59.00 LEI
2010. Maddi este doctoriţă în sudul Franţei, unde trăieşte fericită alături de Esteban, fiul ei în vârstă de zece ani. Dar în vara aceea, după ce pleacă de la plajă, băiatul se duce, ca de obicei, să cumpere o baghetă de la brutărie şi nu se mai întoarce.
2020. Maddi revine pe plaja pe care mergea cu fiul ei în urmă cu zece ani. La marginea apei, vede un băiat care seamănă cu Esteban până la cele mai mici detalii: şortul de baie, frizura, chipul. Se apropie. Timpul încremeneşte. Sosie... sau frate geamăn? Obsedată să descopere adevărata identitate a copilului, Maddi află că se numeşte Tom şi că locuieşte în Auvergne. Femeia decide să se mute acolo. Pe măsură ce-l studiază, asemănările dintre cei doi băieţi devin tot mai stranii. Maddi simte că băiatul acela care seamănă atât de mult cu Esteban se află în pericol şi e gata să facă orice ca să-l protejeze, dar va reuşi oare? -
Sarek54.00 LEI
Trei prieteni merg in fiecare an in drumetii in nordul indepartat al Suediei. Annei si lui Henrik le e greu sa refuze atunci cand Milena isi doreste ca iubitul ei, Jacob, sa participe si el anul acesta. Anna e coplesita de sentimentul ca-l recunoaste de undeva, dar nu izbuteste sa-si dea seama de unde.
Dar nu trece mult timp si drumetia se transforma intr-un cosmar, atunci cand se dovedeste ca venirea lui Jacob a fost o decizie care le va schimba viata tuturor. Un thriller pe care nu-l poti lasa din mana, cu actiunea petrecandu-se pe culmile inzapezite ale unui munte pe cat de spectaculos, pe atat de necrutator.
-
Ultimele zile din viata lui John Lennon50.75 LEI
Cu Beatles, John Lennon își depășește visele din tinerețe, atingând un nivel de faimă care sfidează normele.
„Am fost cea mai bună trupă care a existat vreodată", spune el. „Nu a fost nimeni care să ne ajungă din urmă." Nimeni în afară de originalul „om de nicăieri", Mark David Chapman. Chapman și-a admirat odată idolii de departe – dar acum nutrește ranchiună față de cei precum Lennon, care simte că l-au trădat. El este convins că Lennon a indus în eroare fanii cu mesajul său depre speranță și pace. Și Chapman nu mai stă deoparte.
În vara anului 1980, Lennon înregistrează muzică nouă pentru prima dată în ultimii ani, plină de energie și gata să fie „(La fel ca) Starting Over". Abia așteaptă să arate lumii ce va face. Dar nici Chapman nu renunță, plecând de la slujba lui de ofițer de securitate și îmbarcându-se într-un zbor spre New York, cu o armă și gloanțe ascunse în bagaj. -
Țara brânzei39.01 LEI
Țara brânzei a fost publicată în 1999, după o perioadă de gestație de doi ani. Mi-a fost greu să o scriu din cauza lucrurilor rele pe care le spuneam despre părinții mei, satul în care m-am născut și, nu în ultimul rând, despre femei. O carte în care făceam să răbufnească toate frustrările unei copilării și adolescențe petrecute în cele mai grele condiții. Viața la țară, comunismul, o adolescență petrecută în cămine cu dormitoare în care ne îngrămădeam 12 fete, apoi o viață de adult petrecută într-o atmosferă misogină de violență verbală și abuzuri la care consimțeam dintr-o lungă tradiție patriarhală.
25 de ani de la publicarea acestei cărți mi se pare un interval potrivit să o readuc la matcă, în țara care a creat-o. E timpul ca noua generație de cititori și cititoare formată între timp să ia cunoștință de ceea ce scria o femeie de 33 de ani, în secolul trecut.Țara brânzei a fost scrisă într-o vreme în care lumea nu era chiar pregătită pentru astfel de cărți. 25 de ani mai târziu, sunt fericită să constat că editurile și publicul sunt gata să le publice și să le citească. Iar femeile sunt gata să le scrie.
Felicia Mihali
-
Povestiri anapoda36.00 LEI
„Fără îndoială, Cioran e o referință plauzibilă și pentru disperările personajelor, și pentru privirea cu care Ilinski, într-un amestec de scepticism, catastrofism jovial și bunăvoință caustică, sondează detaliile fine ale Apocalipsei. Împreună cu franco-polono-românocanadianul autor, ne delectăm sorbind vinurile din pivnița uriașă a lui Doppiatore, ne lăsăm zăpăciți de peisajul Marelui Nord yukonez, inhalăm parfumul antagonic al Montréal-ului și pătrundem în mințile unor români scoși în afara istoriei, care vor să instaureze altă istorie, după fantasmele lor. Povestirile anapoda sunt explozii de grotesc, grotescul autentic, palpabil, deloc exagerat, al lumii noastre, dar, așa cum Cioran e un îndulcitor amărui pentru pulsiunile suicidare, Ilinski ne invită să degustăm cu umor și rafinament din Apocalipsele care se înghesuie la orizont.“
Vlad Zografi
-
Bandita52.76 LEIO bandită nu poate fi domesticită. Nu când și-a petrecut întreaga viață printre tâlhari și mercenari. Nu când amintirile ei de dinainte se risipesc asemenea grăunțelor de nisip pe drumurile prăfuite ale Trandafirului Albastru, orășelul în care mama ei a abandonat-o când avea cinci ani. Și, mai presus de toate, nu atunci când Domnu’ Jack, salvatorul ei, este la un pas de a fi închis pentru uciderea șerifului.
-
Catedrala marii62.37 LEIEpuizat din stoc
In secolul al XIV-lea, pe cand Barcelona este un oras aflat in plina ascensiune, cei care traiesc in Ribera, o mahala simpla de pescari, hotarasc sa ridice templul cel mai maret inchinat vreodata Fecioarei Maria, Santa Maria del Mar, Sfanta Maria a Marii.
In paralel se desfasoara povestea vietii tanarului Arnau, un serb care fuge de pe pamanturile lordului sau si se refugiaza in Barcelona, devenind un om liber si bogat. Dar, atragand invidia unui grup de aristocrati, va ajunge in cele din urma in mainile Inchizitiei.
Din aceasta lume marcata de intoleranta religioasa, ambitii materiale si diferente sociale se urzeste o intriga plina de suspans, violenta si pasiune care recreeaza clarobscurul perioadei feudale.
-
Tatuatorul de la Auschwitz44.40 LEI
Primul roman din apreciata trilogie dedicată de Heather Morris lagărului de la Auschwitz, acum un nou serial numai pe SKYSHOWTIME.
În regia lui Tali Shalom-Ezer, cu Harvey Keitel, Melanie Lynskey, Jonah Hauer-King, Anna Próchniak și Jonas Nay.
Peste 13 milioane de exemplare vândute în întreaga lume
Tatuatorul de la Auschwitz se bazează pe povestea din spatele unuia dintre cele mai puternice simboluri ale Holocaustului: numerele verzi-albăstrui tatuate pe brațele prizonierilor, femei și bărbați deopotrivă. Când lui Lale i se oferă ocazia de a fi Tätowierer, tânărul evreu slovac înțelege că aceasta poate fi șansa lui să supraviețuiască. De la masa la care lucrează, nici nu i se permite să ridice capul spre semenii săi, al căror destin îl pecetluiește astfel. Dar într-o zi reușește să surprindă privirea unei tinere al cărei nume îl află în cele din urmă: Gita.
-
Baietii din Biloxi65.55 LEI
John Grisham se întoarce în Mississippi cu povestea captivantă a doi fii ai unor familii de imigranți care cresc ca prieteni, dar, în cele din urmă, se trezesc de laturi opuse ale legii.
Întorsăturile de situații caracteristice lui Grisham vă vor face să citiți pe nerăsuflate până la ultima pagină..
În ultimii o sută de ani, orașul Biloxi a fost cunoscut pentru plajele, stațiunile și industria fructelor de mare. Dar orașul ascundea și o latură mai întunecată. Era, de asemenea, notoriu pentru corupție și vicii, de la jocuri de noroc, prostituție, băuturi ilegale și droguri până la crime prin contract. Toate acestea erau controlate de o mână de oameni, despre care se zvonea că ar fi membri ai Mafiei Dixie. Keith Rudy și Hugh Malco au crescut în Biloxi în anii ’60 și au fost prieteni din copilărie, precum și vedete ale Ligii Mici de baseball. Dar când au devenit adolescenți, viața lor i-a dus în direcții diferite.
-
Juan De La Cruz. Insemnari despre calauza38.06 LEI
Drumul lui Juan de la Cruz este un drum in noapte si este un drum de o noapte. El scrie pentru cei ce nu cunosc drumul, pentru cei ce l-au uitat sau nu l-au interiorizat. Scrie pentru cei ce vor sa ajunga repede la Dumnezeu (In doua luni, cum spune el intr-un loc, fara sa stim de ce).
Uneori acest drum se numeste camino sin camino, un drum fara drum, un drum nestiut, un drum caruia i s-a dat drumul in necunoscut. Fiind un drum, este ceva necesar, dar, totodata, nefiind pre-desenat, este si libertar, se inventeaza mergind pe el. Spusele, Scrisorile, Desenul Muntelui, Precautiile constituie un ghid pentru cineva pornit in aventura, pentru cineva ce-si croieste, totusi, singur drumul.
Dan ArsenieRamine doar sa ne intrebam ce a cautat si ce a gasit vulnerabilul roman de la cumpana de milenii la vulneratul carmelit spaniol din secolul al XVI-lea. Scriind despre acela: nu reformatorul religios, nu poetul mistic, ci Calauza celor dornici sa-l urmeze – Dan, care necalauzit i-a mers pe urme, si-a rascumparat cu asupra de masura risipa de sine. Destinul a facut ca pretul sa fie chiar obolul datorat luntrasului care ne trece in lumea umbrelor. Dar tot destinul a luat visla din miinile sumbrului Charon si a pus-o in acelea ale luminosului San Juan. Ma incumet sa cred ca acest psihopomp a fost cel cuvenit lui Dan Arsenie.
Victor Ivanovici
-
Un băiat ca toți ceilalți39.12 LEI
O carte despre sfârșitul copilăriei și alegerile importante care ne modelează destinul și lumea, despre fiorii primei iubiri și curajul de a lupta de partea binelui, romanul Un băiat ca toți ceilalți, inspirat din fapte reale, proiectează o lecție de viață în centrul căreia se află adevărul și valoarea cuvintelor. În 2018 a fost distins cu Premiul Giancarlo Siani. Împreună cu bestsellerurile Tentația de a fi fericit și Mâine poate am să rămân formează un fel de triptic dedicat orașului Napoli.
Mimì e un băiat de doisprezece ani, cu ochelari, rezultate excelente la școală și o pasiune pentru benzile desenate cu supereroi. Locuiește în cartierul Vomero, în Napoli, unde tatăl său lucrează ca portar al unui imobil elegant. Își petrece timpul pe stradă cu cel mai bun prieten, Sasà, care îl venerează, ca toți napolitanii, pe Maradona, sau în micul apartament pe care îl împarte cu părinții, sora adolescentă și bunicii. În 1985, anul care-i va accelera maturizarea, Mimì face experimente telepatice, visează să-și cumpere un costum de Spider-Man și caută o modalitate de a se împrieteni cu Viola, frumoasa adolescentă care locuiește în imobilul păzit de tatăl lui. Dar, mai presus de toate, îl cunoaște pe Giancarlo, supereroul său personal, nimeni altul decât Giancarlo Siani, tânărul jurnalist de la Il Mattino care avea să își piardă viața în numele adevărului. În lunile premergătoare zilei de 23 septembrie, ziua în care Giancarlo este ucis de Camorra, Mimì descoperă însemnătatea prieteniei, importanța cuvintelor și a curajului. Și află că este posibil ca supereroii să nu existe, dar că amintirea oamenilor curajoși și a faptelor lor mari nu pălește niciodată.