Literatură
-
Imaginează-mă (seria Atingerea lui Juliette, vol. 6)63.33 LEICare este adevărul și care minciuna? Acum, că Ella știe cine este Juliette și pentru ce a fost creată, lucrurile au devenit și mai complicate. În vreme ce încearcă să înțeleagă ceva din trecutul care o bântuie și privește către un viitor mai incert ca niciodată, linia fină dintre corect și greșit – dintre Ella și Juliette – se estompează. Cum vechii dușmani pândesc în umbre, se prea poate ca Ella să nu mai fie stăpâna propriului destin. Pentru Restaurație, ziua judecății se aproprie, dar există posibilitatea ca Ella să nu poată alege de partea cărei tabere va fi nevoită să lupte.
-
Regatul celor Temuți95.04 LEIEmilia e în stare de șoc după cele aflate despre sora ei, Vittoria. Totuși, înainte de a se confrunta cu demonii propriului trecut, tânjește să-și revendice regele, pe Wrath, seducătorul Prinț al Casei Mâniei. Tânăra nu-i dorește însă doar corpul, ci și inima și sufletul, dar enigmaticul demon nu îi poate promite așa ceva. Când un membru de rang înalt al Casei Lăcomiei este asasinat, dovezile indică faptul că Vittoria ar fi ucigașa. Emilia este dispusă să facă orice pentru a descoperi ce se află în spatele acuzațiilor lansate împotriva surorii pe care credea că o cunoaște ca pe propriul buzunar. Împreună, Emilia și Wrath se implică într-un joc plin de păcate al înșelătoriilor în încercarea de a elucida crima, dar și de a opri conflictele dintre vrăjitoare, demoni, metamorfi, dar și cei mai perfizi dușmani dintre toți: Temuții. Emilia a fost avertizată că, atunci când este vorba de Malefici, nimic nu este ceea ce pare. Dar este oare posibil ca adevărații ticăloși să fi fost în tot timpul acesta mult mai aproape decât își imagina ea? Kerri Maniscalco le oferă cititorilor o porție zdravănă de romantism uluitor, secrete sexy și neașteptate răsturnări de situație în finalul de neuitat al seriei dedicate prinților Iadului!
-
Prințul din Umbră (seria Cronicile din Castellane, vol. I)126.75 LEIÎn trepidantul oraș-stat Castellane, cei mai bogați dintre nobili și cei mai desfrânați dintre criminali au un lucru în comun: setea neostoită de putere, avere și plăcere. Kel este un orfan rupt de viața pe care o știa pentru a deveni sosia prințului moștenitor Conor Aurelian. Kel a fost crescut alături de prinț, fiind instruit într-ale luptei, dar și ale politicii. El și prințul se au ca frații, dar Kel știe că destinul lui este să moară pentru moștenitor. Niciun alt viitor nu este posibil. Lin Caster face parte dintre ashkari, o comunitate mică ai cărei membri încă mai posedă abilități magice. Potrivit legii, aceștia trebuie să trăiască în spatele zidurilor din interiorul orașului, dar Lin, care este tămăduitoare, se aventurează dincolo de ele pentru a se putea ocupa de bolnavii și muribunzii din Castellane. În ciuda abilităților ei, tânăra nu o poate vindeca pe cea mai bună prietenă a sa fără acces la cunoștințe interzise...
-
Provocarea (seria Clubul Miles High, vol. 4)79.18 LEISunt bogat, puternic și pot să am orice femeie îmi doresc. Atunci, de ce oare mă simt atât de gol pe dinăuntru? În căutarea unui sine mai profund, am hotărât să îmi iau un an sabatic în care pur și simplu să uit de viața mea privilegiată. Un an de călătorii cu rucsacul în spate prin Europa. Asta înseamnă o nouă identitate, niciun contact și aproape niciun ban în buzunar. Nu e un plan rău, cred. Sau, mai bine zis, așa mi s-a părut până să ajung acolo. O cameră de hostel aglomerată, mirosuri corporale neplăcute și provocări cu bere; nu există cuvinte pentru a descrie iadul în mijlocul căruia am picat. Dar, în tot acest haos, am făcut cunoștință cu noua mea colegă de cameră, Hayden Whitmore. Aceasta doarme în patul de vizavi și recunosc deschis că mai mult mă holbez la ea decât mă odihnesc. E frumoasă, inocentă și inteligentă. Nu e genul cu care sunt obișnuit, dar poate că e femeia perfectă. Exista însă o mică problemă cu divina domnișoară Hayden. Este total imună la farmecul meu. Nu reușesc să îi captez atenția cu nimic și am fost expediat în categoria „amici”. Cum e posibil? Partea bună este că sunt incredibil de priceput când vine vorba de rezolvarea problemelor și am venit cu un plan diabolic. Am să mă strecor din categoria asta a amicilor. O să devin cel mai bun prieten pe care l-a avut vreodată, o să o țin de mână, o să o fac să râdă și o să mă culcușesc cu ea în pat. Brusc, îmi dau seama că asta nu e singura mea problemă. Hayden este cea care mi s-a strecurat pe sub piele, și poate că prietenia nu mai este de ajuns.
-
Povestiri de Crăciun din clasicii ruși12.69 LEIEpuizat din stoc
Puse sub semnul Naşterii Domnului, povestirile înmănuncheate în această carte reprezintă un minunat prilej pentru a reflecta asupra umanităţii noastre, ce prin această Naştere dobândeşte putinţa de a ieşi de sub blestemul strămoşesc.
Dacă genialul condei al lui Cehov ne aminteşte de dimensiunea tragică a existenţei omului în această lume, de suferinţa atâtor semeni cu care Mântuitorul Se identifică în Evanghelie („întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi‑aţi făcut...”) şi faţă de care rămânem atât de adesea nepăsători, profunda compasiune a lui Kuprin şi umorul lui ne încălzesc inimile; dacă Saltîkov‑Şcedrin descrie încordarea ucigătoare a inimii nevinovate ce se sfâşie între idealurile creştine şi realitatea brutală a grijilor lumeşti, iar Nemirovici‑Dancenko îmbină lumina caldă a bunătăţii eroice, dar lipsite de orice ostentaţie, cu melancolia vremelniciei celor pământeşti, Briusov ne face părtaşi călătoriei fermecate a copilului şi nebunului, care, îngemănaţi în simplitatea lor binecuvântată, merg să se închine Celui născut în iesle.
Cititorului iubitor de frumos şi de emoţie autentică acest buchet de rare flori literare îi va aduce, fără îndoială, bogăţie sufletească dăinuitoare.
-
Mizerabilii136.37 LEIAvând cinci părți, romanul prezintă parcursul personajului principal, Jean Valjean, și a câtorva personaje din jurul acestuia: Fantine, Cosette, Marius, Javert, soții Thénardier și copiii lor (Éponine, Azelma, Gavroche), de-a lungul a aproximativ trei decenii. Trimis pentru cinci ani la ocnă pentru că a furat o pâine, Jean Valjean rămâne de fapt închis nouăsprezece ani, din cauza încercărilor constante de a evada; odată eliberat, va fi urmărit pentru tot restul vieții de Javert, inspectorul de poliție. Profund mișcat de bunătatea monseniorului Bienvenu, care îl iartă pe Jean Valjean pentru încercarea de a-i fura din casă și care îl scapă din mâinile poliției, fostul condamnat are să își ducă mai departe viața ghidat de un singur gând: să facă bine celorlați. Ajunge primar al orașului Montreuil‑sur‑Mer, care prosperă nebănuit sub îndrumarea sa, iar mai târziu, își dedică tot timpul și resursele îngrijirii micuței orfane Cosette, copila părăsită a lui Fantine.
-
Departe de Planeta Tăcută (seria Trilogia Cosmică, vol. I)Preț special 36.75 LEI Preț standard 49.00 LEIEpuizat din stocAmețea la gândul adevăratei populații a universului, la infinitudinea tridimensională a dimensiunilor sale și la eonii neconsemnați în nicio cronică a trecutului lor. Un fizician megaloman și complicele său îl răpesc pe profesorul Ransom și-l transportă cu o navă spațială pe planeta Malacandra. Cei doi intenționează jefuirea planetei și oferirea unui sacrificiu uman, iar Ransom pare să se potrivească perfect scopului lor. Însă, odată ajuns la destinație, profesorul scapă de răpitori și întâlnește trei specii de făpturi inteligente. Ransom descoperă că Pământul este cunoscut ca "planeta tăcută", a cărei poveste tragică este cunoscută în tot universul. Acum, cu o certitudine ce nu-l mai părăsi, văzu planetele ca simple goluri în cerul viu, pustiuri de materie și aer excluse, formate nu prin adăugare la strălucirea din jur, ci prin scăderea din ea. Și totuși, se gândi, strălucirea se termină dincolo de sistemul solar. Acela este oare adevăratul vid, adevărata moarte?
-
Străjerii copilăriei. Nicolaus Miazănoapte și Bătălia cu Regele CoșmarPreț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEIÎnainte de a fi Moș Crăciun, a fost Nicolaus Miazănoapte - un aventurier temut pentru dibăcia sa în mânuirea tuturor armelor născocite vreodată. "Există niște deprinderi pe care și le dezvoltă cei crescuți uitați în sălbăticie: ochi ageri, pași ușori, iuțeală incredibilă. Deprinderile astea deveniseră ca înnăscute pentru Miazănoapte - împreună cu un simț ieșit din comun al locului de unde pândește pericolul. Băiat fiind, se ferise de simțul ăsta, dar după ce crescuse, se baza pe el." Nicolaus Miazănoapte crede numai în mintea lui șireată și în siguranța unei săbii. Dar chiar magia e pasiunea pe care și-o descoperă curând, și încă mai surprins de atât devine temutul războinic când inima lui lasă loc unui sentiment de care el nici nu se știa capabil: dragostea. Copiii din orașul siberian Santoff Claussen se aleg cu un erou când Miazănoapte îi salvează de Neliniști, niște soldați ca niște umbre, iar vrăjitorul din Rădăcina Falnică, Ombric, câștigă singurul ucenic pe care l-a avut vreodată. Și asta într-un moment cum nu se poate mai bun: Catran, Regele Coșmar, a devenit o amenințare și ziua, nu numai noaptea, în visele copiilor și ale adulților.
-
Doamna Harris cucereste Moscova44.40 LEIContinuarea bestsellerului Doamna Harris cucereste Parisul Doamna Harris, cum stim, e o menajera umblata prin lume, care pune ordine in lucrurile si vietile clientilor ei. A fost si la Paris, si la New York, iar acum, dupa ce castiga o excursie pentru doua persoane, ea si prietena sa Violet Butterfield, urmeaza sa plece la Moscova, chiar in spatele Cortinei de Fier! Doamnei Harris vacanta aceasta ii vine manusa, caci, cum o stim bagacioasa, la Moscova ar cam vrea sa reaprinda pasiunea clientului ei pentru o rusoaica, o veche iubire a acestuia.
-
Binding 13. Băieții de la Tommen99.99 LEIEpuizat din stocLui Johnny Kavanagh îi merge totul de minune. Pe terenul de rugby, este un adversar de temut. E menit să ajungă vedetă și țintește sus de tot, iar asta înseamnă că nimic nu îi poate sta în cale. Nici măcar timida fată venită recent la Tommen College. Cea cu ochi triști și vânătăi ascunse. Cea care îi distrage atenția cum nu a mai reușit cineva vreodată. Viața nu a fost niciodată ușoară pentru Shannon Lynch. Agresată și torturată, ea este transferată la Tommen College la mijlocul anului școlar, în speranța că aici o poate lua de la capăt și că se poate elibera de demonii care o chinuiesc. În prima ei zi la noua școală privată, ea are cea dintâi interacțiune – tulburătoare – cu Johnny Kavanagh.
-
Cronicile nesăbuinței79.99 LEIAceastă carte intermediară din seria Charles Baker apare la insistențele în continuă creștere ale fanilor a ceea ce este până în acest moment o trilogie: Biblia pierdută, Testamentul lui Abraham și Minciuna lui Michelangelo. Catedrala în flăcări. Cred că cititorii care iubesc cărțile mele se împart în trei categorii: cei cărora le place doar partea de thriller, cei care sunt fascinați de istoria reală din ele și cei care apreciază întregul pachet. Cronicile nesăbuinței se adresează cititorilor interesați de fapte și mai puțin de partea de ficțiune și prezintă fragmente din dialogurile pe care le poartă diverse personaje despre temele cele mai interesante din cele trei cărți ale seriei, grupate tematic și în ordinea cronologică a desfășurării evenimentelor, nu în ordinea în care apar în romane. Dacă veți găsi totuși în carte lucruri care țin mai degrabă de ficțiune este pentru că nu s-a putut altfel. Vă asigur că am încercat să le reduc la minimum. Poate că, în felul acesta, și cei cărora le-a fost teamă de cărțile mele și care au aflat lucruri bune despre istoria din ele, dar care nu sunt atât de interesați de ficțiune, vor fi tentați să citească până la urmă și romanele integral. IGOR BERGLER
-
Fetele dispărute65.00 LEIÎntr-o noapte cu ploaie torențială, Olivia Rutherford își conduce trei prietene acasă când o siluetă apărută în fața mașinii o obligă să tragă brusc de volan. Când își revine în fire după accident, descoperă că e singură – prietenele ei au dispărut. Peste douăzeci de ani, în speranța de a rezolva misterul dispariției fetelor, jurnalista Jenna Halliday vizitează comunitatea strâns unită din Stafferbury ca s-o convingă pe Olivia să vorbească. Aceasta refuză însă, iar Jenna începe să primească bilete de amenințare. Localnicii îi arată clar că nu e binevenită. A fost avertizată: trebuie să părăsească orașul înainte ca soarta ei să devină un alt mister asociat acestui loc. Ce s-a întâmplat în urmă cu douăzeci de ani? Oare Olivia ascunde ceva? De ce sunt atât de speriați locuitorii din Stafferbury? Câte secrete poate ascunde un orășel?
-
Biblia pierdută79.99 LEITrei crime îi schimbă planurile profesorului Baker de la Universitatea Princeton, aflat la Sighișoara pentru o conferință de istorie. Cea mai controversată figură a Europei de Est, Vlad Țepeș, a finanțat un proiect ambițios care avea să schimbe fața întregii lumi. Proiectul: multiplicarea unui mesaj menit a fi descifrat doar de anumiți inițiați. În 1455 codul este ascuns în prima lucrare tipărită vreodată: Biblia B42 cunoscută și ca Biblia lui Gutenberg.
-
Păturica roz. Întemnițat în China comunistă52.85 LEIEpuizat din stocMARIUS BALO (n. 31.01.1981) este teolog, pasionat de limba și literatura engleză. A făcut studii teologice la Cluj și New York și a fost profesor în China, unde, sub o acuzație pe care el o consideră falsă, a stat în detenție. În închisoarea chineză a început să scrie proză, multe dintre paginile acelei perioade aflându-se la baza acestui roman, care constituie debutul său editorial. Un profesor român este arestat în China. Are 33 de ani și nu înțelege pentru ce e arestat. Aceasta este premisa romanului semnat de Marius Balo, scriere autobiografică, o mărturie despre libertate, dragoste și speranță într-un univers kafkian.
-
Insomnia65.00 LEIEmma Averell se bucură de tot ce i-a dăruit viața – o fulminantă carieră de avocată, doi copii frumoși și un soț minunat care se ocupă de gospodărie –, dar existența ei n-a fost întotdeauna perfectă. Când Emma avea doar cinci ani, ea și sora ei mai mare au fost date în plasament ca urmare a unui incident grav, petrecut între ele și mama lor. Sora Emmei își amintește că a existat o perioadă în care aceasta fusese iubitoare și „normală“, dar Emma nu poate să și-o amintească decât ca pe un monstru. Iar mama lor a suferit o astfel de transformare cu puțin înainte să împlinească patruzeci de ani, o piatră de hotar de care acum se apropie și Emma.
-
Misterul cărților de tarot64.99 LEICând Ann Stilwell ajunge în New York, ea speră să-și petreacă vara lucrând la Metropolitan Museum of Art. În schimb, este repartizată la The Cloisters, un complex gotic compus din muzeu și grădină, renumit pentru colecțiile sale medievale și renascentiste. Acolo este atrasă într-un cerc restrâns de cercetători carismatici, dar enigmatici, fiecare cu propriile secrete și dorințe, patronat de curatorul muzeului, Patrick Roland, care este convins că istoria tarotului deține cheia pentru practicarea divinației în epoca contemporană. Ann este fascinată de teoriile ciudate ale lui Patrick, dar când descoperă un pachet de cărți de tarot italiene din secolul al XV-lea, considerat pierdut, ea se trezește brusc în centrul unui joc periculos de putere, prietenie toxică și ambiție.
-
Spre far41.23 LEICred ca am facut ceea ce fac psihanalistii pentru pacientii lor. Mi-am exprimat niste emotii pe care le simteam profund de multa vreme. Iar exprimandu-le, le-am explicat si apoi nu m-am mai gandit la ele. - Virginia Woolf A afirma ca arta isi are punctul de plecare in realitate estre un loc comun in exegeza operei woolfiene, mai ales cand este in discutie Spre far, cea mai autobiografica dintre operele scriitoarei. Criticii care citesc acest roman in lumina comentariilor retrospective din jurnalele si memoriile Virginiei Woolf subliniaza, in general, dimensiunea terapeutica si apropierea textului de materialul biografic. - Mihai Miroiu
-
O lume fara sfarsit (seria Kingsbridge, partea a II-a)93.03 LEIIn 1989, Ken Follett uluia lumea literara cu Stalpii pamantului, un roman tulburator a carui actiune se petrecea in Anglia secolului al XII-lea si avea in prim-plan constructia unei catedrale, dar si vietile barbatilor, femeilor si copiilor pe care aceasta urma sa le schimbe pentru totdeauna. Criticii au fost de-a dreptul coplesiti, iar, de atunci incoace, cititorii au sperat ca vor avea parte de o continuare. In sfarsit, aceasta a sosit... La doua secole dupa ce locuitorii din Kingsbridge au terminat constructia superbei lor catedrale gotice, patru copii ajung sa fie martorii unei crime petrecute in inima padurii... un eveniment care le va marca si conditiona vietile adulte in moduri pe cat de imprevizibile, pe atat de dramatice. O poveste despre ambitie, iubire, lacomie si razbunare, de un realism cutremurator.
-
Cazul Pelican46.51 LEIIn suburbiile Georgetownului, un ucigas paseste in fata unei case elegante... Intr-o casa a placerilor din D.C., un client este ucis rapid. A doua zi, America afla ca doi dintre judecatorii de la Curtea Suprema au fost asasinati. lar in New Orleans, o tanara studenta la drept pregateste un dosar juridic... Pentru Darby Shaw nu era decat o presupunere stralucita, dar pentru aparatul politic de la Washington este o adevarata bomba cu ceas... Cineva nu se va da in laturi de la nimic pentru a sterge dovezile unei crime de neconceput.
-
Acest loc minunat29.90 LEICand Augustus Beauvais moare, patru femei se confrunta cu pierderea, furia, durerea si, nu in ultimul rand, cu misterul mortii faimosului bucatar. Meadow, fosta sotie cu care Augustus si-a construit un imperiu, continua sa se lupte cu infidelitatile lui, care au pus capat casniciei lor de douazeci de ani. Maya, fiica lui care a iesit recent de la dezintoxicare, este neiertatoare. Norah, cea mai recenta iubita a lui, si-a abandonat cariera pentru o dragoste neasteptata. Rory, fiica lui Meadow, reprezinta vocea calmului si a ratiunii intr-un cor de nemultumire.
-
Prăvălia hărților uitate51.80 LEIJason, Julia și prietenul lor Rick se găsesc într‑o bibliotecă unde descoperă o hartă ascunsă într‑o cameră secretă. Toată lumea caută prima și singura hartă exactă a orașului Kilmore Cove, pe care sunt marcate toate porțile timpului. Tinerii, ajutați de Maruk, fiica Marelui Maestru Scrib, trebuie să găsească camera legendară. Proprietarul atelierului de hărți uitate, un bărbat care avea ca animal de companie un crocodil, pare să știe un indiciu fundamental pentru a putea rezolva misterul.
-
Hobbitul66.60 LEI
Bilbo Baggins este un hobbit care se bucură de o viaţă confortabilă, lipsită de mari ambiţii şi care arareori face drumuri mai lungi decât cele până în cămara lui. Viaţa lui calmă este deranjată de apariţia vrăjitorului Gandalf şi a treisprezece gnomi. Aceştia vor să-l ia cu ei într-o aventură "într-acolo şi din nou înapoi", căci au un plan cum să fure comoara lui Smaug, un dragon uriaş şi extrem de periculos...
„O istorisire glorioasă a unei aventuri magnifice, plină de suspans și asezonată cu un umor discret care este irezistibil... Toți tinerii și cei în vârsta care iubesc o poveste frumoasa de aventură, frumos relatată, vor duce Hobbitul în inimile lor." New York Times Book Review
-
Casa oglinzilor51.80 LEIEpuizat din stocÎn Kilmore Cove se întâmplă lucruri ciudate: există o statuie a unui rege care nu a existat niciodată, liniile de tren nu duc nicăieri, este imposibil să te conectezi la Internet și să folosești telefoane mobile. Se pare că locul a fost șters din toate hărțile în mod intenționat pentru a păstra un secret. Știe Ulysses Moore ceva despre asta? De data aceasta investigația lui Jason, Julia și Rick începe din Casa Oglinzilor. În misterioasa casă a lui Peter Dedalus, genialul inventator care a dispărut ani de zile fără urmă, nimic nu este ceea ce pare.
-
198459.00 LEI„1984, de George Orwell, nu este doar o redare a anului 1948 şi o premoniţie a societăţii dezumanizate prin tehnologie şi consumerism. Este un avertisment al autorului asupra puterii pe care o aşa-zisă «elită» o foloseşte în scopuri egocentrice. Fratele cel Mare ne vorbeşte azi mai abitir ca acum şapte decenii. Nu e nevoie să-l citeşti pe Orwell pentru asta. E suficient să ieşi din casă." Lucian Pricop
-
Scrie-mi!44.40 LEI
O poveste despre îndrăgostire, despre scris, despre cărți, despre inspirație, despre Timișoara.
Florin, un poștaș copleșit de comoditate, în pragul vârstei de treizeci de ani, încă locuiește cu mama sa și are o relație blazată și ternă cu o fostă colegă de școală. După unele încercări literare nereușite, a renunțat la visul de a scrie, devenind dependent de jocurile video în care petrece și câte zece ore pe zi. Într-o bună zi, viața i se intersectează cu cea a Albertinei. Frumoasă, cultă, dezinvoltă și spontană, tânăra ajunge să-l fascineze. Cu atât mai mult cu cât simte că în interiorul ei sunt niveluri și cotloane care lui îi rămân inaccesibile. Ieșit brusc din lumea virtual violentă, dar confortabilă, a jocurilor online, Florin pornește într-o adevărată aventură sentimentală, sinuoasă, marcată de sincope, de hiatusuri, de plecări și de reveniri, cu speranța că va înțelege cât mai mult din Albertina și, îndeosebi, din el însuși. Îi renaște și se amplifică impulsul de a crea literatură având convingerea oarbă că fata este cea care îl inspiră. Albertina, însă, se dovedește a fi mai mult decât atât, ridicându-se deasupra statutului de personaj și de muză năbădăioasă.
-
Trădarea74.00 LEI
A doua carte care îl are ca personaj principal pe Dan Raglan, „Trădarea” lui David Gilman se citește ca un thriller de sine stătător... Un roman perfect de spionaj contemporan, cu numeroase răsturnări de situație, bine documentat și scris genial.
Raglan, fost luptător în Legiunea străină și agent MI6, își caută un tovarăș dispărut, căzut în capcana unor personaje îndoielnice din cadrul CIA. Traseul îl poartă din Marsilia până în Florida și Washington, într-un final sângeros în jungla din Honduras. Gilman își folosește din plin atuul său: complot bine construit și credibil.
„Vorbind prin prisma dublei mele calități de traducător și cititor, pot spune că, întrucât de tânără sunt amatoare de serii thriller semnate de autori precum Lee Child, Tom Clancy, Robert Ludlum, Vince Flynn ori James Patterson, am crescut mergând cu ochii minții pe străzi lăturalnice din Berlin sau Moscova, sub acoperire – pe străzile din Yemen, ori Mexic și prin suburbiile din San Francisco, alături de Mitch Rapp, Alex Cross, Jack Ryan, Jack Reacher sau Jason Bourne. Acum, în calitatea mea de traducător, nici David Gilman nu m-a dezamăgit, astfel că i-am fost alături lui Dan Raglan din Florida și până la Washington DC, pe urmele celor care i-au răpit camaradul, ajungând în miezul unei conspirații la cel mai înalt nivel și cu mize colosale. Așa cum te-ai și aștepta de la un luptător înrăit și călit în Legiunea străină, periplul îl poartă, în cele din urmă, tocmai în jungla din America Centrală, unde va înfrunta demonii ce i-au suflat până atunci în ceafă. Mi-a revenit, totodată, îndatorirea de a ține pasul cu ritmul alert, specific scriiturii lui David Gilman, impus, desigur, de inegalabilul Raglan, ce îmi amintește de Jason Statham (și al său accent specific), cu acea privire încruntată, replici seci și stil de a le răspunde tipilor răi cu aceeași monedă care l-au consacrat. Nu în ultimul rând, tăria și sângele rece în situații critice, când se află la un pas de a fi ucis sau capturat, îți amintesc, fără doar și poate, de Jack Reacher. Vorbim aici de un tip care nu e neapărat un erou și nici nu se vrea a fi, ci care, prin prisma trecutului său și a tuturor ororilor văzute și înfăptuite, încearcă să facă ceea ce e corect. Scenele pline de suspans, urmăririle care te țin cu sufletul la gură și diversitatea cadrelor în care se desfășoară acțiunea nu dezamăgesc, și nici asasinul ale cărui aptitudini par a le egala (și chiar depăși) pe cele ale lui Raglan. Niciunui fan adevărat al acestui stil nu-i vor lipsi palpitațiile și (cel puțin) câteva nopți târzii.” (Alexandra-Maria Vrînceanu, traducător)
-
Sinagoga țiganilor72.94 LEI
Ben Pastor reușește cu acuratețe să pună pe hârtie stările de spirit ale comandanților și grimasele lunetiștilor din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, trăite dintr-un alt punct de vedere, extrem de solitar.
Capitol din saga lui Martin Bora, enigmaticul anchetator al Germaniei naziste, acest roman polițist expune într-o anchetă dramatică situația dintre Frontul de Est, Stalingrad și Praga, în timpul asediului care a pus în genunchi mașina de război a lui Hitler și reliefează contrastul dintre libertatea de alegere și supunere, anume nucleul cel mai profund al suferinței lui Martin Bora, rupt între loialitatea dureroasă față de țara sa și disprețul față de nazism.
-
Spune-mi trei lucruri51.80 LEI
În viața lui Jessie totul merge anapoda.
Sau cel puțin așa i se pare în prima săptămână ca elevă a noului și ultra-intimidantului liceu privat Wood Valley din Los Angeles. După ce își pierde mama, Jessie află că tatăl ei s-a căsătorit pe ascuns cu o femeie pe care a cunoscut-o pe internet. Din acest motiv, fata este forțată să se mute din Illinois în California, unde urmează să trăiască alături de „monstrul vitreg” și de arogantul său fiu adolescent.
Exact când este pe punctul de a-și lua tălpășița înapoi la Chicago, primește un e-mail de la o persoană care se prezintă cu pseudonimul Cineva/Nimeni (CN, pe scurt) și care se oferă să-i explice regulile nescrise ale Liceului Wood Valley.
Din convingere sau pur și simplu din disperare, Jessie începe să se bazeze tot mai mult pe CN, care devine salvatorul ei și cel mai de încredere aliat. Este lesne de înțeles că nu se mai poate abține și vrea să afle cine este CN în realitate.
Dar oare nu e mai bine ca unele mistere să rămână neelucidate?
-
Orfanii Führerului63.33 LEIMünchen, 1940. Mai mulți copii evrei, zdrențăroși și înfometați, se ascund într-o zonă cu vegetație sălbatică din preajma depourilor din oraș. Părinții lor au fost trimiși în lagăre de concentrare, dar copiii au reușit să scape și se adăpostesc îngroziți de teama Gestapoului. Profesoara Claudia Kellner descoperă existența acestor micuți când se hotărăște, riscându-și propria siguranță, să le ofere adăpost unei mame și fetiței sale, care o abordează disperate. În acest timp, tânărul spion britanic Peter Chesham reușește să pătrundă pe teritoriul celui de-Al Treilea Reich, infiltrându-se printre muncitorii de la depou. Dar misiunea sa secretă este amenințată atunci când descoperă ascunzătoarea orfanilor...
-
Invitație la nuntă63.33 LEIAtunci când este invitată la excentrica nuntă a lui Kaavi, Amaya este surprinsă și deopotrivă întristată să afle în sfârșit vești despre fosta ei cea mai bună prietenă, după prea mulți ani de tăcere. După ce tânăra descoperă că mirele este nimeni altul decât fostul ei iubit, nu mai are decât un gând: să împiedice această căsătorie cu orice preț! Curând începe săptămâna dedicată evenimentului, iar zvonuri despre trecutul miresei ies la suprafață, așa că Amaya simte că cineva a luat-o în vizor. În clipa în care Kaavi dispare și se presupune că este moartă, toate dovezile indică faptul că Amaya ar fi vinovata. Totuși, nimic nu este ce pare, căci Jayatissa dezvăluie cu iscusință ca toți invitații la nuntă au câte un secret întunecat, dar și planuri misterioase, iar Amaya nu este singura care plănuiește să o împiedice pe Kaavi să spună „da” și să o lase să trăiască fericită până la adânci batrâneți.