Literatură

RUSIA, 1918: Odata cu executia tarului Nicolae al II-lea, imperiul se naruie, iar Rusia e in pragul unui razboi civil - cei saraci ii inlatura de la putere pe cei bogati. Anna, o fata apartinand burgheziei, abia scapa cu viata in noaptea in care intreaga ei familie e ucisa in Ekaterinburg. Disperata sa scape de bolsevici, ofera un diamant unei fete de taran ca sa o duca cat mai departe in sud - fara sa isi dea seama ca fata e ea insasi comunista. Cu un frate ce are nevoie urgenta de doctor, Evghenia accepta oferta Annei si, in curand, se trezeste in tabara opusa. Anna e vanata de bolsevici si, in ciuda loialitatii ei, Evghenia e vanata impreuna cu ea.

Origine este o carte despre patrii și despre familii și despre destrămarea lor, despre refugiați și despre bunici lăsați în urmă, în țări răvășite de război, despre memorie și despre pierderea și reconfigurarea acesteia prin prisma prezentului, despre căutarea și chestionarea identității, originilor și mitologiilor, atât personale, cât și naționale. Este o carte greu clasabilă, căci autorul jonglează cu genurile: bildungsroman, dar și auto-ficțiune, investigație genealogică, dar și text cu final deschis, de tip „choose your own adventure“. Este o carte deopotrivă lirică și umoristică, înduioșătoare și sfâșietoare, care își poartă cititorul dintr-o parte în alta a lumii și prin straturi istorice adânci.

Romanul lui Wang Gang este o acumulare de ironii ale sorții, tragedii și lecții dure de viață, alcătuind o panoramă tragicomică, dar și plină de compasiune, asupra unei perioade tumultuoase din istoria contemporană a Chinei: Revoluția Culturală. Pe fondul schimbărilor dramatice produse de aceasta, într-un colț izolat al Chinei, tânărul Liu Dragoste observă critic lumea adulților între care trăiește: părinți, vecini, profesori, cadre de partid.

Poveste a unei iubiri imposibile, narațiune despre teroarea cotidianului ai cărei protagoniști preferă să o considere pasageră, Bătăliile din deșert este un roman scurt magistral, un adevărat roman-cult al literaturii mexicane. Fundalul acestei povești îl constituie un moment de turnură în istoria Mexicului, anii ’40-’50 ai secolului trecut, perioadă de trecere de la o societate tradițională la una modernă, marcată de corupție socială și politică instituționalizată. Bătăliile din deșert este o mărturie despre transformările suferite de viața și istoria Mexicului, un portret, alcătuit din amintiri individuale și colective, al capitalei mexicane Ciudad de México, orașul pe care José Emilio Pacheco l-a iubit profund, recreându-l însă fără nostalgie și denunțându-l fără compromisuri.

Un mic-burghez de vârstă mijlocie – un funcționar singuratic și plictisit –, al cărui nume nu-l cunoaștem, moștenește o sumă enormă de bani după moartea unchiului său din America. Își dă demisia de la locul de muncă, unde lucra de cincisprezece ani, și se mută într-un apartament mult mai mare, în care, printre altele, își petrece timpul gândindu-se la moarte. Are o scurtă aventură cu chelnerița de la restaurantul unde mănâncă regulat, dar nici asta nu-i domolește anxietatea. Când izbucnesc violențe în apropierea casei lui, se alătură revoluționarilor din stradă și vede această demonstrație ca pe o ilustrare a propriei catastrofe interioare, căci norocul neașteptat nu a dus decât la singurătate, disperare și nebunie. Comparat adesea cu Străinul de Albert Camus sau cu Greața de Jean-Paul Sartre, Singuraticul, publicat în 1973, este unicul roman scris de Eugène Ionesco. Volumul de față reprezintă nu o extensie a gândirii pesimiste sau nihiliste, ci o radiografie plină de compasiune a singurătății umane.

Oraşul Victoriei este povestea de proporţii epopeice a unei femei care dă naştere unui imperiu fantastic, ce va sfârşi prin a o distruge. La finalul unei bătălii lipsite de însemnătate dintre două regate din sudul Indiei secolului al XIV-lea, de-acum căzute în uitare, o fetiţă de nouă ani este martora unei teofanii care va schimba cursul istoriei. După ce asistă copleşită de durere la sinuciderea mamei ei, şi în urma hierofaniei, Pampa Kampana ajunge să fie locuită de zeiţa Parvati. Conferindu-i puteri peste capacitatea omenească de înţelegere, zeiţa îi spune fetei că va juca un rol crucial în ridicarea unui mare oraş numit Bisnaga – Oraşul Victoriei –, o adevărată minune a lumii. Dând viaţă oraşului şi locuitorilor acestuia, Pampa Kampana încearcă să ducă la îndeplinire menirea pe care i-a rânduit-o Parvati: să le confere femeilor putere egală cu cea a bărbaţilor, într-o lume patriarhală. Dar toate poveştile se îndepărtează în cele din urmă de cel care creează, iar Bisnaga nu face excepţie. Splendid scris sub forma traducerii unei epopei antice, Oraşul Victoriei este o saga despre iubire, aventură şi mit ce devine prin ea însăşi un testament al puterii întemeietoare a povestirii.

Un orășel de provincie a cărui inimă murdară pare să fie centrul de colectare a deșeurilor. Un labirint de gunoaie în care doi tineri ingineri stagiari încearcă să-și croiască drum. Unul spre ierarhia lumii întunecate, asmuțind porcii și profitând de haos, altul spre o lume mai înaltă, a ficțiunii pe care o construiește în scris. Singura libertate, orwelliană, este visarea într-o colivie uriașă, adusă cu macaraua și montată în mijlocul apartamentului mizer. Revolta socială aduce împreună o mulțime care își leapădă pieile de porc, redevenind oameni. Peste toate domnește un ochi cu genele pline de noroi uscat.

„Cum ne-am putea elibera din comunism? Cum am putea evada? De la aceste întrebări deznădăjduite pornea romanul acesta în anul 1986, când am scris prima pagină. Soluţiile idealiste ale protagonistului scriitor au fost brusc spulberate de intervenţia istoriei: Revoluţia din 1989. Realul se revărsa acum în vechiul roman, care devenea un palimpsest: gânduri se ştergeau pentru a fi înlocuite de altele, peste sentimentele mele de altădată veneau unele noi şi se stratificau. Treptat structura lui s-a limpezit şi a devenit un roman despre anul 1989.“ — DAN PERȘA

Texte de Ana Blandiana, Lidia Bodea, Gigi Căciuleanu, Denisa Comănescu, Marius Chivu, Cătălina Dumitrescu, Mihai Frățilă, Simona Kessler, Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihăilescu, Germina Nagâț, Radu Paraschivescu, Alina Pavelescu, Tania Radu, Vlad Stroescu

„Ultimele cercetări în domeniu arată că principala trăsătură a pisicii e arta de-a suscita simpatie comportându-se antipatic. Performanța nu e la îndemâna oricui, să fim sinceri. Când un om face lucruri nesuferite, el devine – în mod logic – nesuferit. Când o pisică face lucruri nesuferite, ea devine – în mod ilogic – obiect al adoraţiei. Supremaţia felină e violentă, netă şi implacabilă. Pisica nu se simte datoare să câştige dragostea omului prin fapte bune. Şi, în fond, de ce-ar face-o? Omul i-a dovedit deja că-i apreciază la fel de mult năzbâtiile. Dacă un copil dărâmă un ghiveci cu mingea şi intră cu pantofii înnoroiaţi în sufragerie, riscă o scatoalcă sau măcar o vorbă de reproş. Dacă pisica sfâşie perdeaua, franjurează fotoliile abia cumpărate, scămoşează covorul cozonăcindu-l cu ghearele şi îşi face nevoile în papucii de casă, o luăm în braţe şi-o consolăm pentru pocinogul pe care ni l-a pricinuit.

Cotizanţii acestui volum felinofil au profesii, vârste şi experienţe de viaţă diferite. Şi se bucură împreună – dacă bucurie o fi asta – de foloasele şi ponoasele notorietăţii. Unul e coregraf, altul agent literar. Unul e filozof, altul prozator. Unul e faţă bisericească, altul critic literar. Unul e poet, altul director de editură. Unul e psihiatru, altul se ocupă de Securitate. Umbrela sub care încap cu toţii e din blană şi are coadă, oricât de suprarealistă ar părea imaginea. În prezenţa pisicii, ei îşi leapădă haina profesiei şi, odată cu ea, sobrietatea posturii publice. Apelativele de curtoazie se topesc, protocolul se destramă şi colocatarii felinelor rămân Otilia, Gigi, Gabriel, Denisa, Marius, Germina, Dan C., Cătălina, Mihai, Simona, Vlad, Tania, Lidia, Alina, Radu etc.“ — RADU PARASCHIVESCU

După succesul internațional pe care l-a avut cu romanul „Femeia cu fusta violet”, Natsuko Imamura ne propune volumul „Fata care s-a transformat în bețișoare”. Trei figuri feminine și parcursul lor dinspre copilărie spre maturitate sunt surprinse în aceste povestiri, prima dintre ele, cea care dă și titlul cărții, fiind adaptată pentru teatru radiofonic și transmisă în Japonia în 2022. Profund însingurate, tânjind după o formă de atașament pentru care nici un sacrificiu nu li se pare prea mare, cele trei protagoniste se mișcă într-o lume uneori senzorială, alteori erotizată, care glisează cu ușurință dintr-un escapism de tip manga în tot atâtea încercări de a fugi de singurătate și respingere.

Jeanette Winterson, una dintre cele mai inventive și mai îndrăznețe voci narative contemporane, ne propune în acest volum 12 povestiri și 12 rețete îmbietoare pentru cele 12 zile ale Crăciunului.

Pentru autoare, Crăciunul e un moment fericit, „celebrarea neprevăzutului“. De aceea îi place să-l întâmpine scriind o poveste. Cele 12 alese aici, de o imaginație debordantă, pline de prospețime și umor, ne oferă un portal către „spiritul Crăciunului“, unde timpul parcă stă în loc, iar magicul pune stăpânire pe lume. „Sunt povești cu stafii, intervenții miraculoase, întâlniri obișnuite ce se dovedesc departe de a fi obișnuite, mici minuni și saluturi adresate luminii renăscute.“ Crăciunul e o sărbătoare a intimității, în cadrul căreia orele petrecute alături de persoanele dragi sunt esențiale. Să gătim împreună, ne îndeamnă Jeanette Winterson, savurând cele 12 feluri festive ale căror rețete însoțesc povestirile. Dat fiind că fiecare rețetă tradițională sau nou-inventată pentru Crăciun devine ea însăși un dar și ne readuce în suflet bucuria și speranța că nu suntem și nu vom fi niciodată singuri.

„Rețetele vin însoțite de secvențe fascinante cu scriitoarea, prietenele ei și ritualurile lor de Crăciun. Superb, ingenios, straniu, amuzant. Sacul de delicatese literare al lui Winterson are farmecul secolului al XIX-lea, atât de necesar în nemilosul secol XXI.“ (Kirkus Reviews)

In idilicul satuc Edgecombe St. Mary din Anglia, maiorul in retragere Ernest Pettigrew, un gentleman rafinat si cu un caracter ireprosabil, duce o viata linistita, ghidandu-se dupa valorile englezesti traditionale: onoare, datorie, buna-cuviinta si nelipsitul ceai pregatit dupa toate regulile artei. Un eveniment tragic, moartea fratelui sau, ii zguduie insa lumea, dandu-i prilejul sa infiripe o relatie surprinzatoare de prietenie cu fermecatoarea doamna Ali, detinatoarea de origine pakistaneza a magazinului local.

Roman nominalizat în 2021 la Premiul Sapir pentru Literatură • Bestseller în Israel imediat după apariția cărții • Serialul realizat pe baza cărții este în curs de difuzare de către rețeaua TV Keshet.

Romanul „Nimeni nu părăsește Palo Alto” este o incursiune tulburătoare și plină de sensibilitate în lumea emoțiilor, Yaniv Iczkovits asumându-și sarcina dificilă de a așeza într-o poveste coerentă trăiri viscerale, greu de exprimat într-un limbaj mediat de cuvinte. Personajele sale, legate printr-un invizibil fir roșu al singurătății, sunt întoarse spre ele însele și spre propriile realități interioare, în încercarea simultană și aparent paradoxală de a stabili un contact cu lumea și de a se proteja de ea. Fiecare dintre ele s-a născut sub semnul traumei, încercând să descopere un sens pentru propria existență. Iczkovitz face portretul fiecăruia dintre ele, aducând în prim-plan vulnerabilitățile și fricile lor cele mai adânci.

„Romanul lui Andrei Mocuța pornește de la o întâmplare reală din viața de profesor în sistemul de învățământ autohton, bântuit încă de metehne de tristă amintire. Pe cât de evident, pe atât de îngrijorător. Totuși, nu satira cu accente critice domină această scriere prin definiție postmodernă, construită în straturi ce aduc laolaltă, într-un puzzle intens personalizat, jurnalul de traumă profesională, însemnările de călătorie culturală, întâlnirile de suflet și spirit între confrați într-ale scrisului și filozofării, analizele aplicate de discurs literar și cinematografic. Cartea, caleidoscop de imagini și situații, pornește de la un moment-pretext, ce declanșează o serie de incursiuni în culisele memoriei, gândirii critice, analizei și speculației. Rezultă o colecție de episoade ce stau mărturie versatilității unui autor care nu se sfiește să exploreze și să combine diverse tipuri de narațiune, pentru o examinare plurifațetată a subiectivității proiectate în context contemporan.“ — CRISTINA CHEVEREȘAN

„Transfer este un jurnal (cultural-birocratic) de călătorie inițiatică, între mica și marea Vienă, între Sălașul alb și Sălașul negru, în căutarea unei destinații finale pe care nu o vom afla niciodată. Precum în Literatura, Andrei Mocuța se simte confortabil să atace mai multe dimensiuni spațio-temporale, într-un cadru ficțional și non-ficțional deopotrivă, astfel că avem în față un roman ca un vis, a cărui densitate crește treptat, pe măsură ce revolta lasă loc credinței, grila de concurs lasă loc poeziei, iar răspunsurile lasă loc întrebărilor. Cât e adevăr și cât născocire? E realitate, sau reverie? What year is this? După ce ne vom fi convins că soluția la toate acestea nu contează și, poate, nici nu există, abia atunci vom înțelege că, așa ambiguă cum e, într-o zi această călătorie ne va salva.“ — VLAD PÎRVU

Livada de peri redă un portret realist și detaliat al comunității de copii de la o școală-internat pentru copii cu deficiențe mintale din Tbilisi, care par să supraviețuiască doar prin propria lor ingenuitate și reziliență. Momente de rebeliune ludică se împletesc cu scene de abuz tulburătoare, coagulând prietenia profundă dintre acești copii. Livada de peri este un roman al juxtapunerilor. Momente tragice, scrise cu o jovialitate calmă, brutalitatea limbajului născut dintr-o altfel de inocență. Ne șochează și ne îngrozește, ne dă speranță și ne face să râdem. O carte ca o viitură ce înaintează fără efort prin forța personajelor sale, mai ales a furioasei, neobositei și îndrăgitei Lela. O protagonistă pe care e imposibil să n-o iubești, o supraviețuitoare care îmbină stoicismul, durerea și speranța, o eroină damnată, a cărei lumină ne călăuzește prin traumele și realitățile acestei povești.

Între lumile de azi pe mâine ce ies din comunism spre consumerismul și capitalismul românesc de cumetrie, Bogdan Iorga găsește să recitească, în cheie (auto)ironică și pe ritmuri de blues & rock, metoda lui Dalí de a deveni faimos și bogat. O recitire în care apar biografii înecate în alcool și povești sparte ale unor personaje care nu reușesc să dea marea lovitură! Întoarsă pe dos, într‑o comedie a vieții în post‑comunism, literatura ca și picturile după care se inspiră e o oglindă întoarsă spre sine, dar, mai ales, spre epoca din care s‑a născut ca spuma zeilor. Pentru amatorii de picanterii și argou, cartea lui Bogdan Iorga e ca o scufundare în apele mișcătoare ale tranziției de la Epoca Nicolae Ceaușescu la Epoca McDonald’s. Dan Mircea Cipariu

„După un volum de povestiri care l-a impus ca autorul unei proze rafinate, stranii, la limita dintre real și fantastic, Iulian Popa face un pas important înainte și revine cu un roman. Între vii are în centru un personaj neobișnuit, un misfit care se îndoiește de realitatea din jurul său și se află într-o continuă căutare de sine, pornind în cele din urmă într-o călătorie inițiatică ce îi va schimba întreaga existență. O atmosferă de ambiguitate, ca în preajma unui mister inexplicabil, un acut sentiment al înstrăinării și în același timp al nevoii de celălalt, tensiunea dramatică bine dozată sunt ingredientele unei povești care fac din Iulian Popa un autor ce trebuie urmărit negreșit de acum înainte“. — ANDREEA RĂSUCEANU

„Romanul Între vii al lui Iulian Popa este o poveste cu suspans despre vieți paralele, idei obscure și coincidențe inexplicabile. Scrisă antrenant, această carte despre felul în care mintea noastră se poate juca cu realitatea se citește ca un thriller.“ — ANA MARIA SANDU

Pornind de la întâmplări petrecute în primăvara anului 1971, Parini a scris un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru Jorge Luís Borges.

Orb și fragil, dar exuberant și curios, promițând să-și învețe confratele novice totul despre dragoste și poezie în schimbul unei călătorii prin Highlands, de la St. Andrews până la Inverness, Borges își ține marea lecție într-un Morris Minor ruginit din ’57, într-o barcă pe Loch Ness, în camere anoste de hotel, în cârciumi și-n catedrale. Lumea lui, una a dublului, a labirintului și a descoperirilor aproape mistice, se întâlnește cu cea a unui tânăr american care fuge de Războiul din Vietnam și de anxietate, iubește o fată cu pantofi sport roșii și visează la marea poezie. Iar rezultatul acestei întâlniri este o carte ca nici o alta.

„Romanul lui Cristian Fulaş Specii nu seamănă cu nici una dintre cărţile publicate anterior de acest autor versatil şi imprevizibil, care reconstituie minuţios – inclusiv la nivel de limbaj – lumea de azi, degradată, coruptă şi haotică. «Lăsaţi orice speranţă, voi ce intraţi…» în universul ficţional populat de personaje precum Miron, politicianul ajuns din mare şef de partid un biet puşcăriaş părăsit de toţi, Victor, omul lui de încredere care visează să devină împărat într-o lume de slugi, Corina, această Madame Bovary contemporană care nu ştie cum să-şi umple timpul (al ei şi al copilului) fără ecrane şi internet, sau Gelu, cel care, deşi apare sporadic în paginile cărţii, sintetizează perfect tupeul neţărmurit al canaliei absolute. Prozator pursânge, Cristian Fulaş ne oferă o radiografie bine calibrată a deşertăciunii, într-o naraţiune care surprinde tensiunea destrămării realului în condiţiile absenţei totale a sensului.” Carmen Muşat

Una dintre cele mai importante scrieri autobiografice ale lui Franz Kafka este „Scrisoare către tata”, care se adaugă „Jurnalului 1910–1923” şi volumelor de corespondenţă. Paginile adresate tatălui, Hermann Kafka, sunt scrise în 1919, după ultima încercare eşuată a lui Franz de a se căsători. „Eternul fiu“, cum l-a numit unul dintre comentatori pe Franz Kafka, se războieşte o viaţă întreagă cu tatăl său. Cu toate acestea, cititorul are senzaţia că fiul luptă fără să vrea împotriva lui însuşi, doar ca să nu-l vadă pe tată, pe tatăl mitic, pierzând.

„Literatura universală datorează tatălui unele din cele mai frumoase pagini, iar scrisoarea lui Kafka este una dintre ele. Chiar dacă, aşa cum se întâmplă adesea cu corespondenţa, ea nu conţine nici cea mai mică intenţie literară. În cazul lui Franz Kafka, literatura câştigă întotdeauna în faţa vieţii.“ (Ioana PÂRVULESCU)

Dând glas popoarelor, credințelor, istoriei și poveștilor care au străbătut Levantul de-a lungul secolelor, „Neliniște” este o meditație tulburătoare despre natura umană, care propune un dialog plin de compasiune între trecutul și prezentul acestor ținuturi.

Când Ibrahim, un jurnalist din Istanbul, află din întâmplare, la o ședință de redacție a ziarului pentru care lucrează, de moartea violentă a prietenului său din copilărie, Hussein, se întoarce în Mardin să participe la înmormântarea acestuia. Copleșit de amintiri, dar și de curiozitatea specifică ziaristului, Ibrahim va descoperi povestea lui Hussein, îi va reconstitui treptat viața și se va adânci în iubirea tragică dintre acesta și Meleknaz, o siriană de origine yazidită care, fugind de ISIS, ajunsese în Turcia împreună cu fetița ei născută oarbă. Istoriile personale ale lui Hussein și Meleknaz, pe urmele cărora pornește Ibrahim, îl vor purta spre taberele de refugiați de la granița Turciei cu Siria, într-o călătorie a redescoperirii de sine și prin istoria dintotdeauna complicată a Orientului.

Una dintre cele mai puternice voci ale literaturii americane a ultimei jumătăți de secol, Cormac McCarthy a primit pentru romanele sale National Book Award, Pulitzer Prize, National Book Critics Circle Award, James Tait Black Memorial Prize și PEN/Saul Bellow Award.

Dipticul „Pasagerul” – „Stella Maris”, opera unui maestru la apogeul artei sale, reprezintă portretul și povestea tulburătoare a doi frați, Bobby și Alicia Western, născuți în zodia hybrisului și trăind mereu, marginali și excepționali, la limită – limita siguranței, limita rațiunii, limita tolerabilului.

În 1972, Alicia Western se internează de bunăvoie la clinica de psihiatrie Stella Maris din Black Falls, Wisconsin. Doctorand în matematică la Universitatea din Chicago, Alicia a fost de mică un caz: are o minte strălucită, dar nu poate scăpa de tenebre, iar diagnosticele s-au succedat, culminând cu cel de schizofrenie paranoidă. În sesiunile cu psihiatrul, tânăra reflectează asupra nebuniei, discută abstracțiuni științifice și filozofice, își evocă halucinațiile spectaculoase, fascinante și monstruoase. Nu pare să aibă nici o reținere, pentru că intelectul ei nu cunoaște limite. Singurul subiect pe care nu îl poate aborda este Bobby, fratele ei, care se află de câteva luni între viață și moarte.

Una dintre cele mai puternice voci ale literaturii americane a ultimei jumătăți de secol, Cormac McCarthy a primit pentru romanele sale National Book Award, Pulitzer Prize, National Book Critics Circle Award, James Tait Black Memorial Prize și PEN/Saul Bellow Award.

Dipticul „Pasagerul” – „Stella Maris”, opera unui maestru la apogeul artei sale, reprezintă portretul și povestea tulburătoare a doi frați, Bobby și Alicia Western, născuți în zodia hybrisului și trăind mereu, marginali și excepționali, la limită – limita siguranței, limita rațiunii, limita tolerabilului.

Stabilit la New Orleans în 1980, Bobby Western lucrează ca scafandru salvator. Într-o noapte rece, plonjează în adâncurile tulburi, unde se află o mică aeronavă prăbușită. De la locul accidentului lipsesc geanta de zbor a pilotului, cutia neagră a avionului și un pasager. Nimerind accidental într-un complot straniu, ce nu-i poate aduce decât necazuri, Bobby este mereu hăituit: de o instanță anonimă și necruțătoare pentru o vină necunoscută, de fantoma tatălui său, inventatorul bombei care a topit sticla și carnea la Hiroshima, și de sora lui, dragostea și pierzania sufletului său. De aceea se vede nevoit să fugă din nou, urmărit mereu de transgresiunile reale sau visate din trecut.

Romanul Blestemaţi poartă în sine imaginea unui Woodstock etern, cu celebrităţi de prima pagină bătându‑i drumurile (v‑aţi putea întâlni la un bulgăre de popcorn caramelizat cu Frank Sinatra, John Lennon, Jackie Onassis sau chiar cu Norman Mailer), îngreunat totuşi de birocraţia înfiorătoare a demonilor şi de proiecţiile nesfârşit de plicticoase ale clasicului film hollywoodian Pacientul englez.

„Simona Goșu trece cu dexteritate la roman, păstrându-și interesul pentru spațiul domestic și pentru momente de tensiune familială, rezolvate surprinzător, deseori cu violență. Stela, personajul care centrează acțiunea romanului, o fostă contabilă ajunsă menajeră, bovarică după o casă pierdută prin retrocedare, îi dă autoarei ocazia să intre în diverse familii, aparent fericite, și să creioneze portrete din tușe rapide. Problematica identității este firul roșu pe care cititorul merge grăbit, interesat de ce se întâmplă, pentru a se trezi, în final, la fel ca Stela, cu întrebarea tulburătoare despre ce este mai important în viață.” Gabriela Adameșteanu

Publicat în 1945, romanul Arcul de Triumf spune povestea lui Ravic, un refugiat de origine germană care trăieşte la Paris în perioada dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial. Deşi nu are acte pentru a profesa legal meseria de chirurg, Ravic operează pe ascuns, după ce pacienţii sunt anesteziaţi, în numele a doi medici francezi mediocri. Nedorind să se întoarcă în Germania nazistă, care i-a retras cetăţenia, şi neputând să lucreze legal, Ravic reuşeşte totuşi să-şi ducă existenţa de zi cu zi. Este unul dintre mulţii refugiaţi ai perioadei, trăind în nesiguranţă şi sub permanenta ameninţare a deportării. În aceste condiţii, e de înţeles de ce a renunţat la posibilitatea dragostei, apărându-se de loviturile vieţii printr-o formă de cinism teoretic pe care-l infirmă în permanenţă firea sa umanistă. Însă viaţa are un mod ciudat de-a ne împinge pe cărările iubirii, chiar şi în vremurile cele mai disperate. Scris în SUA, unde Remarque fugise din calea naziştilor, Arcul de Triumf a devenit repede bestseller internaţional, fiind întrecut doar de celălalt roman celebru al său, Pe frontul de vest nimic nou. A fost ecranizat pentru prima dată în 1948, cu Ingrid Bergman şi Charles Boyer în rolurile principale. O altă ecranizare celebră, din 1984, îi are în distribuţie pe Anthony Hopkins şi Lesley-Anne Down.

Povestiri despre femei este un tablou magnific al Bosniei sfârşitului de secol XVIII şi începutului de secol XIX, dar şi o reflecţie asupra locului pe care această lume eteroclită, zguduită întruna de frământări politice îl atribuie femeilor.

Ediţia a II-a, cu mici completări şi un dosar de presă „Gabriela Adameșteanu e, aproape prin excelență, romancieră a actualității. Romanele ei sunt plasate în contemporaneitatea imediată, confruntându-se cu problematica socială la zi, în care acțiunea epică se încheie în chiar ziua apariției cărții. Gabriela n-are nevoie de mult spațiu epic pentru a da identitate unui personaj. Potențialul epic al romanului e intensificat prin destine prinse în chihlimbar și inserate în clasoarele biografice. De un roman-reper e vorba, cu siguranță.” (Al. Cistelecan)

Irène este pasionată de matematică și își dorește cu ardoare să calce pe urmele părinților ei, Pierre și Marie Curie. În schimb, sora ei mai mică, Ève, nici nu vrea să audă de calcule și formule. Ea și-a găsit pasiunea în muzică și poezie. Aversiunea lui Ève față de științe a fost mereu prilej de glume în familie, dar în 1914, odată cu izbucnirea războiului, diferențele dintre cele două surori capătă o semnificație neașteptată. Irène începe s-o ajute pe Marie să pună în practică o idee revoluționară: crearea unor unități de radiologie mobile, pentru radiografierea răniților de pe front. Ève se simte inutilă și dată la o parte. Oare talentele ei chiar nu pot face nimic în fața războiului?

Eroul nenumit al acestei cărți crede că are puterea de a se face invizibil. Ca personajele din benzile desenate pe care le citește pe nerăsuflate. Numai așa poate să-și explice lucrurile care i se întâmplă la școală. Ce nu știe el este că nu are această putere decât pentru că i-au dat-o ceilalți. O poveste răscolitoare despre bullying, spusă cu multă sensibilitate prin ochii unui copil care nu-și mai găsește refugiu decât în lumea imaginației.

Irina Binder se citește cu fluturi în suflet, iar cu fiecare bătaie de aripă a lor, ți se dezvăluie noi emoții care te poartă într-un dans subtil între pasiune și durere, iubire și pierdere, rațiune și simțire. Volumul trei al seriei Fluturi este unul al maturizării, iar Irina, Robert și Matei învață pe propria piele că viața este un amalgam de momente amare, uneori dulci, dar de cele mai multe ori pline de lacrimi care curg nestăvilite peste obraji.