Literatură
-
Aventuri în timp. Cucerirea Americii47.52 LEIUn împărat, Montezuma, supranumit şi „Marele Vorbitor”, căci prin el zeii se adresau milioanelor de supuşi, care le aduceau drept jertfă pe cei sortiţi şi pe cei luaţi prizonieri în războaie. Un soldat aproape necunoscut, pe numele său Hernán Cortés, venit pe mare, de la mii de kilometri depărtare, în căutarea bogăţiilor şi a gloriei. Întâlnirea dintre cei doi, stăpânitorul aztecilor şi aventurierul spaniol, avea să schimbe cursul istoriei, fiind, după cum consemna secretarul celui din urmă, „cea mai de seamă întâmplare de la crearea pământului”. Vei afla povestea unei civilizaţii deopotrivă măreţe şi înspăimântătoare, cu oraşe fascinante şi obiceiuri sângeroase, dar mai ales a incredibilelor aventuri ale primului dintre conchistadorii care au pus bazele Lumii Noi a Americii de Nord şi de Sud.
-
Lecţii69.00 LEIPe când lumea încă evaluează consecinţele celui de-Al Doilea Război Mondial şi Cortina de Fier coboară, viaţa lui Roland Baines, în vârstă de unsprezece ani, e dată peste cap. Departe de casă şi de dragostea protectoare a mamei, abandonat într-o şcoală cu internat neobişnuită, vulnerabilitatea lui o atrage pe profesoara sa de pian, Miriam Cornell, lăsând cicatrici, precum şi amintirea unei iubiri care nu se va estompa niciodată. Peste ani, când soţia lui dispare, lăsându-l singur să-şi crească fiul încă bebeluş, Roland se vede obligat să-şi înfrunte existenţa neliniştită. În timp ce norul radioactiv de la Cernobîl se răspândeşte peste întreaga Europă, Roland începe să caute răspunsuri – o căutare ce va sonda istoria familiei şi care va dura tot restul vieţii sale. Călătoria lui pune întrebări cruciale pentru noi toţi. Ne putem controla cursul vieţii fără a le face rău altora? Cum ne modelează existenţa şi amintirile evenimentele globale aflate dincolo de controlul nostru? Şi ce putem învăţa cu adevărat din traumele trecutului? Amplă, fascinantă şi profund umană, Lecţii este cronica epocii noastre – o meditaţie remarcabilă despre istorie şi umanitate prin prisma vieţii unui singur om.
-
Sira79.29 LEICarismatica Sira Quiroga – eroina memorabilă din Iubirile croitoresei – revine acum într-o aventură captivantă ce ne poartă din Ierusalim la Londra şi din Madrid în Tanger în anii turbulenţi de după sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Acum, când marea conflagraţie mondială s-a încheiat, fosta cusătoreasă devenită croitoreasă şi pe urmă spioană se pregăteşte în sfârşit să ducă o existenţă liniştită alături de soţul ei Marcus, agent al serviciului de informaţii britanic, şi să treacă prin experienţa maternităţii. Însă destinul are alte planuri pentru ea. Instalaţi în Ierusalim în timpul Mandatului Britanic pentru Palestina, ea şi Marcus se văd prinşi în lumea tulbure a agenţilor din umbră, a ameninţărilor politice şi a violenţelor izbucnite pe neaşteptate. Sira călătoreşte în Anglia pentru a se angaja într-o nouă misiune de spionaj, devenind Livia Nash, jurnalistă la biroul BBC pentru America Latină. Iar acesta este doar începutul unui periplu în care o întâlneşte pe Eva Perón la Madrid, ajunge în Maroc pentru o misiune în care este implicată Barbara Hutton, moştenitoarea imperiului Woolworth, în timp ce se confruntă cu fantome ale trecutului care ameninţă să-i dea viaţa peste cap.
-
Crossroads79.29 LEIEste 23 decembrie 1971 şi în Chicago se anunţă vreme rea. Russ Hildebrandt, pastor într-o biserică din suburbii, este pe punctul de a se elibera de încorsetările unei căsnicii pe care o consideră nefericită – asta dacă soţia lui, Marion, care are propria existenţă secretă, nu i-o ia înainte. Copilul lor cel mare, Clem, vine acasă de la facultate, mistuit de absolutism moral, după ce a luat o decizie care îl va zgudui pe tatăl său. Sora lui Clem, Becky, mult timp regina balului la liceu, a cotit-o brusc înspre contracultură, în timp ce fratele lor mai mic şi genial, Perry, care le tot vinde droguri elevilor dintr-a şaptea, s-a hotărât să devină un om mai bun. Fiecare dintre membrii familiei Hildebrandt este în căutarea unei libertăţi pe care ceilalţi ameninţă să o îngrădească. Un tur de forţă plin de perspective intercalate şi suspans neîntrerupt, Crossroads este povestea unei familii din Vestul Mijlociu aflate într-un moment crucial de criză morală.
-
Cand viata bate filmul64.99 LEISunt mai multe feluri de a scrie o poveste de dragoste. Nora Hamilton cunoaste formula iubirii mai bine decat oricine. Asta este meseria ei, ca autoare de scenarii pentru un canal de filme romantice. Dar cand sotul ei pleaca de acasa, parasindu-i pe ea si pe cei doi copii, Nora transforma esecul casniciei sale in bani, scriind cel mai bun scenariu al ei, Casa de ceai. Nimeni nu este mai surprins decat ea atunci cand scenariul este cumparat pentru marele ecran, iar casa ei veche de o suta de ani este aleasa ca loc de filmare. Si cum cel mai sexy barbat din lume, Leo Vance, este distribuit in rolul indolentului sau sot, viata Norei nu va mai fi niciodata aceeasi.
-
Peștișorul negru. Basme, povestiri și legende persane52.00 LEIPublicata pentru prima data in 1968, Pestisorul negru este o poveste pentru copii, scrisa de scriitorul iranian Samad Behrangi (1939-1968) care a fost tradusa in multe limbi si a fost inteleasa ca o alegorie a opresiunii sociale si politice sub regimul sahului din Iran. Acest volum este colectie de basme si legende populare despre curaj si aventura in care Behranghi lasa animalele sa-si exprime gandurile critice prin metafore culturale, expresii copilaresti si conceptualizare. Pestisorul negru poate fi mic, dar are intrebari mari si hotarare in a gasi raspunsuri la ele. El nu a ascultat sfaturile mamei sale si ale vecinilor sa se tina de parau, ci a iesit sa exploreze lumea. Intalneste minuni si aventuri, pericole si frumusete si face tot drumul pana la mare ca sa isi gaseasca raspunsurile. Chiar daca nu supravietuieste pentru a-si spune propria poveste, iata ca ea este spusa unei alte generatii, iar inspiratia ei este transmisa mai departe.
-
Valentina72.94 LEIO voce spune povestea unei familii din Arad, o face sa curga lent, ca un fluviu bine asezat in matca. Captivanta, sinuoasa istorie a familiei Otescu atrage in albia sa alte zeci si zeci de mici istorii. Se decupeaza astfel o Europa Centrala mai putin cunoscuta, de neuitat, prin acuratetea fiecarui detaliu. Dar si prin forta de a o proiecta pe fundalul marii istorii. O istorie rea. O recompune cu un amestec de scepticism si melancolie vocea care povesteste: Valentina. Valentina. - Adriana Babeti
-
Biroul de elucidare a destinelor64.99 LEI
Situat în inima Germaniei, International Tracing Service este cel mai mare centru de documentare pe tema persecuțiilor naziste. Tânăra Irène se angajează aici în 1990 și-și descoperă vocația pentru munca de investigator. Meticuloasă și perseverentă, se lasă absorbită de dosare, spre regretul fiului ei, pe care-l crește singură după divorțul de soțul german.
În toamna anului 2016, lui Irène i se încredințează o misiune inedită: restituirea miilor de obiecte pe care le-a primit centrul în păstrare la eliberarea lagărelor. Un pierrot de pânză, un medalion, o batistă brodată... Fiecare obiect, oricât de modest, ascunde o poveste. Trebuie găsită identitatea proprietarului pentru a li se transmite urmașilor amintirea rudei deportate. Pe măsură ce anchetele înaintează, Irène se lovește de misterele Centrului și de propriul ei trecut. Căutându-i pe dispăruți, dă peste contemporani care o bulversează și-i îndrumă pașii, de la Varșovia până la Paris și Berlin, trecând prin Salonic sau Argentina. Odată ajunsă la capătul drumului, cum vor primi cei vii aceste obiecte bântuite?
„Biroul de elucidare a destinelor” este firul care unește aceste traiectorii individuale cu memoria colectivă a Europei. O frescă strălucită, de o intensitate emoțională imensă, în care Gaëlle Nohant dă întreaga măsură a talentului său.
-
Fiicele unui imperiu apus42.29 LEIRUSIA, 1918: Odata cu executia tarului Nicolae al II-lea, imperiul se naruie, iar Rusia e in pragul unui razboi civil - cei saraci ii inlatura de la putere pe cei bogati. Anna, o fata apartinand burgheziei, abia scapa cu viata in noaptea in care intreaga ei familie e ucisa in Ekaterinburg. Disperata sa scape de bolsevici, ofera un diamant unei fete de taran ca sa o duca cat mai departe in sud - fara sa isi dea seama ca fata e ea insasi comunista. Cu un frate ce are nevoie urgenta de doctor, Evghenia accepta oferta Annei si, in curand, se trezeste in tabara opusa. Anna e vanata de bolsevici si, in ciuda loialitatii ei, Evghenia e vanata impreuna cu ea.
-
Origine51.80 LEIOrigine este o carte despre patrii și despre familii și despre destrămarea lor, despre refugiați și despre bunici lăsați în urmă, în țări răvășite de război, despre memorie și despre pierderea și reconfigurarea acesteia prin prisma prezentului, despre căutarea și chestionarea identității, originilor și mitologiilor, atât personale, cât și naționale. Este o carte greu clasabilă, căci autorul jonglează cu genurile: bildungsroman, dar și auto-ficțiune, investigație genealogică, dar și text cu final deschis, de tip „choose your own adventure“. Este o carte deopotrivă lirică și umoristică, înduioșătoare și sfâșietoare, care își poartă cititorul dintr-o parte în alta a lumii și prin straturi istorice adânci.
-
English51.80 LEIRomanul lui Wang Gang este o acumulare de ironii ale sorții, tragedii și lecții dure de viață, alcătuind o panoramă tragicomică, dar și plină de compasiune, asupra unei perioade tumultuoase din istoria contemporană a Chinei: Revoluția Culturală. Pe fondul schimbărilor dramatice produse de aceasta, într-un colț izolat al Chinei, tânărul Liu Dragoste observă critic lumea adulților între care trăiește: părinți, vecini, profesori, cadre de partid.
-
Bataliile din desert41.23 LEIPoveste a unei iubiri imposibile, narațiune despre teroarea cotidianului ai cărei protagoniști preferă să o considere pasageră, Bătăliile din deșert este un roman scurt magistral, un adevărat roman-cult al literaturii mexicane. Fundalul acestei povești îl constituie un moment de turnură în istoria Mexicului, anii ’40-’50 ai secolului trecut, perioadă de trecere de la o societate tradițională la una modernă, marcată de corupție socială și politică instituționalizată. Bătăliile din deșert este o mărturie despre transformările suferite de viața și istoria Mexicului, un portret, alcătuit din amintiri individuale și colective, al capitalei mexicane Ciudad de México, orașul pe care José Emilio Pacheco l-a iubit profund, recreându-l însă fără nostalgie și denunțându-l fără compromisuri.
-
SinguraticulPreț special 47.56 LEI Preț standard 63.41 LEIEpuizat din stocUn mic-burghez de vârstă mijlocie – un funcționar singuratic și plictisit –, al cărui nume nu-l cunoaștem, moștenește o sumă enormă de bani după moartea unchiului său din America. Își dă demisia de la locul de muncă, unde lucra de cincisprezece ani, și se mută într-un apartament mult mai mare, în care, printre altele, își petrece timpul gândindu-se la moarte. Are o scurtă aventură cu chelnerița de la restaurantul unde mănâncă regulat, dar nici asta nu-i domolește anxietatea. Când izbucnesc violențe în apropierea casei lui, se alătură revoluționarilor din stradă și vede această demonstrație ca pe o ilustrare a propriei catastrofe interioare, căci norocul neașteptat nu a dus decât la singurătate, disperare și nebunie. Comparat adesea cu Străinul de Albert Camus sau cu Greața de Jean-Paul Sartre, Singuraticul, publicat în 1973, este unicul roman scris de Eugène Ionesco. Volumul de față reprezintă nu o extensie a gândirii pesimiste sau nihiliste, ci o radiografie plină de compasiune a singurătății umane.
-
Oraşul Victoriei79.29 LEIOraşul Victoriei este povestea de proporţii epopeice a unei femei care dă naştere unui imperiu fantastic, ce va sfârşi prin a o distruge. La finalul unei bătălii lipsite de însemnătate dintre două regate din sudul Indiei secolului al XIV-lea, de-acum căzute în uitare, o fetiţă de nouă ani este martora unei teofanii care va schimba cursul istoriei. După ce asistă copleşită de durere la sinuciderea mamei ei, şi în urma hierofaniei, Pampa Kampana ajunge să fie locuită de zeiţa Parvati. Conferindu-i puteri peste capacitatea omenească de înţelegere, zeiţa îi spune fetei că va juca un rol crucial în ridicarea unui mare oraş numit Bisnaga – Oraşul Victoriei –, o adevărată minune a lumii. Dând viaţă oraşului şi locuitorilor acestuia, Pampa Kampana încearcă să ducă la îndeplinire menirea pe care i-a rânduit-o Parvati: să le confere femeilor putere egală cu cea a bărbaţilor, într-o lume patriarhală. Dar toate poveştile se îndepărtează în cele din urmă de cel care creează, iar Bisnaga nu face excepţie. Splendid scris sub forma traducerii unei epopei antice, Oraşul Victoriei este o saga despre iubire, aventură şi mit ce devine prin ea însăşi un testament al puterii întemeietoare a povestirii.
-
Icar 8952.75 LEI
Un orășel de provincie a cărui inimă murdară pare să fie centrul de colectare a deșeurilor. Un labirint de gunoaie în care doi tineri ingineri stagiari încearcă să-și croiască drum. Unul spre ierarhia lumii întunecate, asmuțind porcii și profitând de haos, altul spre o lume mai înaltă, a ficțiunii pe care o construiește în scris. Singura libertate, orwelliană, este visarea într-o colivie uriașă, adusă cu macaraua și montată în mijlocul apartamentului mizer. Revolta socială aduce împreună o mulțime care își leapădă pieile de porc, redevenind oameni. Peste toate domnește un ochi cu genele pline de noroi uscat.
„Cum ne-am putea elibera din comunism? Cum am putea evada? De la aceste întrebări deznădăjduite pornea romanul acesta în anul 1986, când am scris prima pagină. Soluţiile idealiste ale protagonistului scriitor au fost brusc spulberate de intervenţia istoriei: Revoluţia din 1989. Realul se revărsa acum în vechiul roman, care devenea un palimpsest: gânduri se ştergeau pentru a fi înlocuite de altele, peste sentimentele mele de altădată veneau unele noi şi se stratificau. Treptat structura lui s-a limpezit şi a devenit un roman despre anul 1989.“ — DAN PERȘA
-
Ce vrăji a mai făcut pisica meaPreț special 31.29 LEI Preț standard 39.12 LEI
Texte de Ana Blandiana, Lidia Bodea, Gigi Căciuleanu, Denisa Comănescu, Marius Chivu, Cătălina Dumitrescu, Mihai Frățilă, Simona Kessler, Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihăilescu, Germina Nagâț, Radu Paraschivescu, Alina Pavelescu, Tania Radu, Vlad Stroescu
„Ultimele cercetări în domeniu arată că principala trăsătură a pisicii e arta de-a suscita simpatie comportându-se antipatic. Performanța nu e la îndemâna oricui, să fim sinceri. Când un om face lucruri nesuferite, el devine – în mod logic – nesuferit. Când o pisică face lucruri nesuferite, ea devine – în mod ilogic – obiect al adoraţiei. Supremaţia felină e violentă, netă şi implacabilă. Pisica nu se simte datoare să câştige dragostea omului prin fapte bune. Şi, în fond, de ce-ar face-o? Omul i-a dovedit deja că-i apreciază la fel de mult năzbâtiile. Dacă un copil dărâmă un ghiveci cu mingea şi intră cu pantofii înnoroiaţi în sufragerie, riscă o scatoalcă sau măcar o vorbă de reproş. Dacă pisica sfâşie perdeaua, franjurează fotoliile abia cumpărate, scămoşează covorul cozonăcindu-l cu ghearele şi îşi face nevoile în papucii de casă, o luăm în braţe şi-o consolăm pentru pocinogul pe care ni l-a pricinuit.
Cotizanţii acestui volum felinofil au profesii, vârste şi experienţe de viaţă diferite. Şi se bucură împreună – dacă bucurie o fi asta – de foloasele şi ponoasele notorietăţii. Unul e coregraf, altul agent literar. Unul e filozof, altul prozator. Unul e faţă bisericească, altul critic literar. Unul e poet, altul director de editură. Unul e psihiatru, altul se ocupă de Securitate. Umbrela sub care încap cu toţii e din blană şi are coadă, oricât de suprarealistă ar părea imaginea. În prezenţa pisicii, ei îşi leapădă haina profesiei şi, odată cu ea, sobrietatea posturii publice. Apelativele de curtoazie se topesc, protocolul se destramă şi colocatarii felinelor rămân Otilia, Gigi, Gabriel, Denisa, Marius, Germina, Dan C., Cătălina, Mihai, Simona, Vlad, Tania, Lidia, Alina, Radu etc.“ — RADU PARASCHIVESCU
-
Fata care s-a transformat în bețișoare33.83 LEI
După succesul internațional pe care l-a avut cu romanul „Femeia cu fusta violet”, Natsuko Imamura ne propune volumul „Fata care s-a transformat în bețișoare”. Trei figuri feminine și parcursul lor dinspre copilărie spre maturitate sunt surprinse în aceste povestiri, prima dintre ele, cea care dă și titlul cărții, fiind adaptată pentru teatru radiofonic și transmisă în Japonia în 2022. Profund însingurate, tânjind după o formă de atașament pentru care nici un sacrificiu nu li se pare prea mare, cele trei protagoniste se mișcă într-o lume uneori senzorială, alteori erotizată, care glisează cu ușurință dintr-un escapism de tip manga în tot atâtea încercări de a fugi de singurătate și respingere.
-
Zile de Crăciun58.14 LEI
Jeanette Winterson, una dintre cele mai inventive și mai îndrăznețe voci narative contemporane, ne propune în acest volum 12 povestiri și 12 rețete îmbietoare pentru cele 12 zile ale Crăciunului.
Pentru autoare, Crăciunul e un moment fericit, „celebrarea neprevăzutului“. De aceea îi place să-l întâmpine scriind o poveste. Cele 12 alese aici, de o imaginație debordantă, pline de prospețime și umor, ne oferă un portal către „spiritul Crăciunului“, unde timpul parcă stă în loc, iar magicul pune stăpânire pe lume. „Sunt povești cu stafii, intervenții miraculoase, întâlniri obișnuite ce se dovedesc departe de a fi obișnuite, mici minuni și saluturi adresate luminii renăscute.“ Crăciunul e o sărbătoare a intimității, în cadrul căreia orele petrecute alături de persoanele dragi sunt esențiale. Să gătim împreună, ne îndeamnă Jeanette Winterson, savurând cele 12 feluri festive ale căror rețete însoțesc povestirile. Dat fiind că fiecare rețetă tradițională sau nou-inventată pentru Crăciun devine ea însăși un dar și ne readuce în suflet bucuria și speranța că nu suntem și nu vom fi niciodată singuri.
„Rețetele vin însoțite de secvențe fascinante cu scriitoarea, prietenele ei și ritualurile lor de Crăciun. Superb, ingenios, straniu, amuzant. Sacul de delicatese literare al lui Winterson are farmecul secolului al XIX-lea, atât de necesar în nemilosul secol XXI.“ (Kirkus Reviews)
-
Dragostea tarzie a doamnei Ali39.99 LEIIn idilicul satuc Edgecombe St. Mary din Anglia, maiorul in retragere Ernest Pettigrew, un gentleman rafinat si cu un caracter ireprosabil, duce o viata linistita, ghidandu-se dupa valorile englezesti traditionale: onoare, datorie, buna-cuviinta si nelipsitul ceai pregatit dupa toate regulile artei. Un eveniment tragic, moartea fratelui sau, ii zguduie insa lumea, dandu-i prilejul sa infiripe o relatie surprinzatoare de prietenie cu fermecatoarea doamna Ali, detinatoarea de origine pakistaneza a magazinului local.
-
Nimeni nu părăsește Palo Alto62.37 LEI
Roman nominalizat în 2021 la Premiul Sapir pentru Literatură • Bestseller în Israel imediat după apariția cărții • Serialul realizat pe baza cărții este în curs de difuzare de către rețeaua TV Keshet.
Romanul „Nimeni nu părăsește Palo Alto” este o incursiune tulburătoare și plină de sensibilitate în lumea emoțiilor, Yaniv Iczkovits asumându-și sarcina dificilă de a așeza într-o poveste coerentă trăiri viscerale, greu de exprimat într-un limbaj mediat de cuvinte. Personajele sale, legate printr-un invizibil fir roșu al singurătății, sunt întoarse spre ele însele și spre propriile realități interioare, în încercarea simultană și aparent paradoxală de a stabili un contact cu lumea și de a se proteja de ea. Fiecare dintre ele s-a născut sub semnul traumei, încercând să descopere un sens pentru propria existență. Iczkovitz face portretul fiecăruia dintre ele, aducând în prim-plan vulnerabilitățile și fricile lor cele mai adânci.
-
Transfer39.12 LEI
„Romanul lui Andrei Mocuța pornește de la o întâmplare reală din viața de profesor în sistemul de învățământ autohton, bântuit încă de metehne de tristă amintire. Pe cât de evident, pe atât de îngrijorător. Totuși, nu satira cu accente critice domină această scriere prin definiție postmodernă, construită în straturi ce aduc laolaltă, într-un puzzle intens personalizat, jurnalul de traumă profesională, însemnările de călătorie culturală, întâlnirile de suflet și spirit între confrați într-ale scrisului și filozofării, analizele aplicate de discurs literar și cinematografic. Cartea, caleidoscop de imagini și situații, pornește de la un moment-pretext, ce declanșează o serie de incursiuni în culisele memoriei, gândirii critice, analizei și speculației. Rezultă o colecție de episoade ce stau mărturie versatilității unui autor care nu se sfiește să exploreze și să combine diverse tipuri de narațiune, pentru o examinare plurifațetată a subiectivității proiectate în context contemporan.“ — CRISTINA CHEVEREȘAN
„Transfer este un jurnal (cultural-birocratic) de călătorie inițiatică, între mica și marea Vienă, între Sălașul alb și Sălașul negru, în căutarea unei destinații finale pe care nu o vom afla niciodată. Precum în Literatura, Andrei Mocuța se simte confortabil să atace mai multe dimensiuni spațio-temporale, într-un cadru ficțional și non-ficțional deopotrivă, astfel că avem în față un roman ca un vis, a cărui densitate crește treptat, pe măsură ce revolta lasă loc credinței, grila de concurs lasă loc poeziei, iar răspunsurile lasă loc întrebărilor. Cât e adevăr și cât născocire? E realitate, sau reverie? What year is this? După ce ne vom fi convins că soluția la toate acestea nu contează și, poate, nici nu există, abia atunci vom înțelege că, așa ambiguă cum e, într-o zi această călătorie ne va salva.“ — VLAD PÎRVU
-
Livada de peri47.46 LEIEpuizat din stocLivada de peri redă un portret realist și detaliat al comunității de copii de la o școală-internat pentru copii cu deficiențe mintale din Tbilisi, care par să supraviețuiască doar prin propria lor ingenuitate și reziliență. Momente de rebeliune ludică se împletesc cu scene de abuz tulburătoare, coagulând prietenia profundă dintre acești copii. Livada de peri este un roman al juxtapunerilor. Momente tragice, scrise cu o jovialitate calmă, brutalitatea limbajului născut dintr-o altfel de inocență. Ne șochează și ne îngrozește, ne dă speranță și ne face să râdem. O carte ca o viitură ce înaintează fără efort prin forța personajelor sale, mai ales a furioasei, neobositei și îndrăgitei Lela. O protagonistă pe care e imposibil să n-o iubești, o supraviețuitoare care îmbină stoicismul, durerea și speranța, o eroină damnată, a cărei lumină ne călăuzește prin traumele și realitățile acestei povești.
-
Cum să-l falsifici pe Dali34.00 LEIÎntre lumile de azi pe mâine ce ies din comunism spre consumerismul și capitalismul românesc de cumetrie, Bogdan Iorga găsește să recitească, în cheie (auto)ironică și pe ritmuri de blues & rock, metoda lui Dalí de a deveni faimos și bogat. O recitire în care apar biografii înecate în alcool și povești sparte ale unor personaje care nu reușesc să dea marea lovitură! Întoarsă pe dos, într‑o comedie a vieții în post‑comunism, literatura ca și picturile după care se inspiră e o oglindă întoarsă spre sine, dar, mai ales, spre epoca din care s‑a născut ca spuma zeilor. Pentru amatorii de picanterii și argou, cartea lui Bogdan Iorga e ca o scufundare în apele mișcătoare ale tranziției de la Epoca Nicolae Ceaușescu la Epoca McDonald’s. Dan Mircea Cipariu
-
Între vii44.40 LEI
„După un volum de povestiri care l-a impus ca autorul unei proze rafinate, stranii, la limita dintre real și fantastic, Iulian Popa face un pas important înainte și revine cu un roman. Între vii are în centru un personaj neobișnuit, un misfit care se îndoiește de realitatea din jurul său și se află într-o continuă căutare de sine, pornind în cele din urmă într-o călătorie inițiatică ce îi va schimba întreaga existență. O atmosferă de ambiguitate, ca în preajma unui mister inexplicabil, un acut sentiment al înstrăinării și în același timp al nevoii de celălalt, tensiunea dramatică bine dozată sunt ingredientele unei povești care fac din Iulian Popa un autor ce trebuie urmărit negreșit de acum înainte“. — ANDREEA RĂSUCEANU
„Romanul Între vii al lui Iulian Popa este o poveste cu suspans despre vieți paralele, idei obscure și coincidențe inexplicabile. Scrisă antrenant, această carte despre felul în care mintea noastră se poate juca cu realitatea se citește ca un thriller.“ — ANA MARIA SANDU
-
Borges și eu62.37 LEI
Pornind de la întâmplări petrecute în primăvara anului 1971, Parini a scris un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru Jorge Luís Borges.
Orb și fragil, dar exuberant și curios, promițând să-și învețe confratele novice totul despre dragoste și poezie în schimbul unei călătorii prin Highlands, de la St. Andrews până la Inverness, Borges își ține marea lecție într-un Morris Minor ruginit din ’57, într-o barcă pe Loch Ness, în camere anoste de hotel, în cârciumi și-n catedrale. Lumea lui, una a dublului, a labirintului și a descoperirilor aproape mistice, se întâlnește cu cea a unui tânăr american care fuge de Războiul din Vietnam și de anxietate, iubește o fată cu pantofi sport roșii și visează la marea poezie. Iar rezultatul acestei întâlniri este o carte ca nici o alta.
-
Specii36.95 LEI„Romanul lui Cristian Fulaş Specii nu seamănă cu nici una dintre cărţile publicate anterior de acest autor versatil şi imprevizibil, care reconstituie minuţios – inclusiv la nivel de limbaj – lumea de azi, degradată, coruptă şi haotică. «Lăsaţi orice speranţă, voi ce intraţi…» în universul ficţional populat de personaje precum Miron, politicianul ajuns din mare şef de partid un biet puşcăriaş părăsit de toţi, Victor, omul lui de încredere care visează să devină împărat într-o lume de slugi, Corina, această Madame Bovary contemporană care nu ştie cum să-şi umple timpul (al ei şi al copilului) fără ecrane şi internet, sau Gelu, cel care, deşi apare sporadic în paginile cărţii, sintetizează perfect tupeul neţărmurit al canaliei absolute. Prozator pursânge, Cristian Fulaş ne oferă o radiografie bine calibrată a deşertăciunii, într-o naraţiune care surprinde tensiunea destrămării realului în condiţiile absenţei totale a sensului.” Carmen Muşat
-
Scrisoare către tata33.83 LEIEpuizat din stoc
Una dintre cele mai importante scrieri autobiografice ale lui Franz Kafka este „Scrisoare către tata”, care se adaugă „Jurnalului 1910–1923” şi volumelor de corespondenţă. Paginile adresate tatălui, Hermann Kafka, sunt scrise în 1919, după ultima încercare eşuată a lui Franz de a se căsători. „Eternul fiu“, cum l-a numit unul dintre comentatori pe Franz Kafka, se războieşte o viaţă întreagă cu tatăl său. Cu toate acestea, cititorul are senzaţia că fiul luptă fără să vrea împotriva lui însuşi, doar ca să nu-l vadă pe tată, pe tatăl mitic, pierzând.
„Literatura universală datorează tatălui unele din cele mai frumoase pagini, iar scrisoarea lui Kafka este una dintre ele. Chiar dacă, aşa cum se întâmplă adesea cu corespondenţa, ea nu conţine nici cea mai mică intenţie literară. În cazul lui Franz Kafka, literatura câştigă întotdeauna în faţa vieţii.“ (Ioana PÂRVULESCU)
-
Neliniște33.83 LEI
Dând glas popoarelor, credințelor, istoriei și poveștilor care au străbătut Levantul de-a lungul secolelor, „Neliniște” este o meditație tulburătoare despre natura umană, care propune un dialog plin de compasiune între trecutul și prezentul acestor ținuturi.
Când Ibrahim, un jurnalist din Istanbul, află din întâmplare, la o ședință de redacție a ziarului pentru care lucrează, de moartea violentă a prietenului său din copilărie, Hussein, se întoarce în Mardin să participe la înmormântarea acestuia. Copleșit de amintiri, dar și de curiozitatea specifică ziaristului, Ibrahim va descoperi povestea lui Hussein, îi va reconstitui treptat viața și se va adânci în iubirea tragică dintre acesta și Meleknaz, o siriană de origine yazidită care, fugind de ISIS, ajunsese în Turcia împreună cu fetița ei născută oarbă. Istoriile personale ale lui Hussein și Meleknaz, pe urmele cărora pornește Ibrahim, îl vor purta spre taberele de refugiați de la granița Turciei cu Siria, într-o călătorie a redescoperirii de sine și prin istoria dintotdeauna complicată a Orientului.
-
Stella Maris39.12 LEI
Una dintre cele mai puternice voci ale literaturii americane a ultimei jumătăți de secol, Cormac McCarthy a primit pentru romanele sale National Book Award, Pulitzer Prize, National Book Critics Circle Award, James Tait Black Memorial Prize și PEN/Saul Bellow Award.
Dipticul „Pasagerul” – „Stella Maris”, opera unui maestru la apogeul artei sale, reprezintă portretul și povestea tulburătoare a doi frați, Bobby și Alicia Western, născuți în zodia hybrisului și trăind mereu, marginali și excepționali, la limită – limita siguranței, limita rațiunii, limita tolerabilului.
În 1972, Alicia Western se internează de bunăvoie la clinica de psihiatrie Stella Maris din Black Falls, Wisconsin. Doctorand în matematică la Universitatea din Chicago, Alicia a fost de mică un caz: are o minte strălucită, dar nu poate scăpa de tenebre, iar diagnosticele s-au succedat, culminând cu cel de schizofrenie paranoidă. În sesiunile cu psihiatrul, tânăra reflectează asupra nebuniei, discută abstracțiuni științifice și filozofice, își evocă halucinațiile spectaculoase, fascinante și monstruoase. Nu pare să aibă nici o reținere, pentru că intelectul ei nu cunoaște limite. Singurul subiect pe care nu îl poate aborda este Bobby, fratele ei, care se află de câteva luni între viață și moarte.
-
Pasagerul65.55 LEI
Una dintre cele mai puternice voci ale literaturii americane a ultimei jumătăți de secol, Cormac McCarthy a primit pentru romanele sale National Book Award, Pulitzer Prize, National Book Critics Circle Award, James Tait Black Memorial Prize și PEN/Saul Bellow Award.
Dipticul „Pasagerul” – „Stella Maris”, opera unui maestru la apogeul artei sale, reprezintă portretul și povestea tulburătoare a doi frați, Bobby și Alicia Western, născuți în zodia hybrisului și trăind mereu, marginali și excepționali, la limită – limita siguranței, limita rațiunii, limita tolerabilului.
Stabilit la New Orleans în 1980, Bobby Western lucrează ca scafandru salvator. Într-o noapte rece, plonjează în adâncurile tulburi, unde se află o mică aeronavă prăbușită. De la locul accidentului lipsesc geanta de zbor a pilotului, cutia neagră a avionului și un pasager. Nimerind accidental într-un complot straniu, ce nu-i poate aduce decât necazuri, Bobby este mereu hăituit: de o instanță anonimă și necruțătoare pentru o vină necunoscută, de fantoma tatălui său, inventatorul bombei care a topit sticla și carnea la Hiroshima, și de sora lui, dragostea și pierzania sufletului său. De aceea se vede nevoit să fugă din nou, urmărit mereu de transgresiunile reale sau visate din trecut.