Literatură

„Daca va va vraji povestea Pistolarului, fie si numai un pic, socotesc ca-mi voi fi facut treaba – care a inceput in 1970 si s-a incheiat in buna parte in 2003. De fapt, cand te afli in cautarea Turnului Intunecat, timpul nu mai are nicio masura.“ (Stephen King)

Penelope, Pepe pentru prieteni, si Andrea, doua caractere si sensibilitati diferite, se indragostesc, se casatoresc, au trei copii si traiesc de optsprezece ani un mariaj fericit.

Ani de-a randul John Gilkey a furat o multime de carti rare din librarii si anticariate. Nu din dorinta de a obtine un profit, ci dintr-o iubire obsesiva. Pe urmele lui a pornit un impatimit al cartii si asa a inceput jocul de-a soarecele si pisica – palpitant si amuzant. Allison Hoover Bartlett ne ofera o incursiune in lumea cartilor si a celor care ar face orice ca sa faca rost de ele.

După debutul publicistic în 1967, în revista Luceafărul, la care a colabo­rat de-a lungul timpului cu numeroase cronici TV, de film, de modă, Corina Cristea a publicat un prim volum de povestiri, Prietena mea, Si, în 1969, la Editura pentru Literatură. Acesta a fost urmat de romanul Casta­nii roşii, parfumați şi naivi, volumul de nuvele Eternitatea e după colţ, romanele Sca­dența, Goana după vânt, Emigrant în singurătate, Cartea din berjera aurită, (Ed. Vremea, 2012), Aroganța elitelor, Peregrinări fragile, (Ed. Vremea, 2014), Solitarul solidar. Lordul Byron, (Ed. Vremea, 2015) și 3R: Resentimente… Reminiscențe… Reverberații…, (Ed. Vremea, 2021). Traduce, cu Petru Popescu, romanul Din sălbăticie, de James Baldwin, Univers, 1971. Corina Cristea este inclusă în numeroase dicționare şi istorii ale literaturii române, iar volumele sale s-au bucurat de cronici favorabile din partea unor critici precum G. Dimisianu, Mircea Iorgulescu, George Pruteanu, Mihai Ungheanu, Laurențiu Ulici ș.a.

Un german descoperă că poartă în piept inima unui sârb ucis în Kosovo - o poveste adevărată despre durere, pocăință și puterea iertării. Am dorit să scriu această carte după întâlnirea cu un om care poartă în piept o inimă sârbească. Povestea lui m-a atins adânc, iar dorința de a o împărtăși cu lumea a crescut în mine cu fiecare clipă. Trei ani am fost în legătură cu Johann, un german care, după transplantul de inimă, a vrut să afle cine i-a salvat viața. Căutarea l-a dus în Kosovo și Metohia, unde a descoperit adevărul: primise inima unui sîrb răpit în 1999.

”Cainele, adevaratul meu prieten” propune povestea impresionanta a unui suflet de caine care, in diferitele sale incarnari, isi cauta asiduu menirea. Compozitional, romanul este o bijuterie, deoarece naratorul sau este chiar cainele, care-si priveste cu duiosie atat semenii, cat si pe oamenii care-l insotesc in marea sa calatorie. O poveste tulburatoare, care va va emotiona profund, ajutandu-va sa priviti viata cu alti ochi. Cat se aseamana, oare, menirea unui caine cu menirea unui om? Oare nu suntem facuti cu totii pentru a iubi si a fi iubiti?

Inainte de a pleca din Montréal, tanara Sara nu‑și pune prea multe intrebari in privința originii și a identitații sale. Dar mutarea ei in Ierusalim, unde studiaza arheologia, schimba totul. Nascuta dintr‑o mama musulmana și un tata evreu, cum ar putea sa reconcilieze cele doua aspecte atat de opuse ale originii ei? Sara incearca sa se adapteze, se imprietenește cu Samira, o fata musulmana, cu Tamar, o tanara evreica; dar nu se simte in largul ei in nici un grup. La un moment dat, Sara dispare brusc, fara urma, iar tatal ei sosește in Ierusalim, alarmat de faptul ca ancheta declanșata de dispariția fetei nu face nici un progres.

Bestseller New York Times, International Book of the MonthInchipuiti-va ca totul este o iluzie. Ca familia dumneavoastra este o fatada. Ca numele dumneavoastra este fals. Ca viata dumneavoastra este un scenariu scris de altii. Asta afla intr-o buna zi tanara scriitoare Ridley Jones. Daca ar fi intarziat doar un minut, daca ar fi luat metroul in loc sa astepte un taxi, ar fi trait mai departe, confortabil, intr-o iluzie perfecta.

Cu ajutorul privirii inocente a unei fetiţe, autoarea pune într-o lumină crudă consumismul întruchipat de centrul comercial modern şi schimbările violente ale lumii contemporane, care dislocă modul de viaţă tradiţional şi modifică peste noapte destinul mai multor categorii de oameni.

„Chinua Achebe este un scriitor magic – unul dintre cei mai mari ai secolului XX.” (Margaret Atwood)

Povestea Nahlei, personajul lui Alawiya Sobh, este strigatul de protest al unei femei care nu doreste sa faca un denunt, ci doar sa dea glas unor ginduri numai ale ei, in care sentimentele se exprima liber prin sexualitate.

Valeriu Timisana este un jurnalist care s-a saturat de meseria sa si doreste sa schimbe macazul, imbratisind cariera de scriitor. Provocat de un vechi maestru al jurnalisticii interbelice, pe nume Pillat, omul de presa bucurestean pleaca spre Constanta, orasul sau natal, in scopul documentarii pentru un roman. Iar locul, mustind de istorie si lume pitoreasca, in ultimul deceniu comunist, pare plin de posibilitati. Scriitorul aspirant incearca sa reinnoade legatura cu vechi cunostinte, merge pe firul istoriei locale, pina in timpul exilatului Ovidiu, si descopera ca potentiale personaje doi ciobani veniti sa-si desfaca produsele deficitare pe litoral, un campion la table, un oberchelner si chiar un iluzionist. Cu toate acestea, ceva pare sa nu se lege... La capatul noptii este un roman reusit despre incercarea nereusita de a scrie un roman, o poveste incar-cata de umor si ironie fina.

„Ultimul roman al lui Somerset Maugham, Catalina, este o celebrare plina de romantism a Spaniei si o satira plina de finete si sensuri adinci la adresa ignorantei si a absolutismului religios.“ (Booklist)

Pornind de la motivul clasic al manuscrisului gasit, Sarmane creaturi preia si transforma intr-un mod inedit mitul livresc al lui Frankenstein.

Copilul zânelor, primul volum din seria „Ordinul Dragonului”, descrie misterioasele aventuri ale lui Luca Vero, un tânăr cu însușiri nebănuite, și ale Isoldei, o frumoasă fat de șaptesprezece ani închisă într-o mănăstire de un frate avar.

Roman aflat in lista celor mai bune zece titluri de fictiune a publicatiei The Wall Street Journal in 2012

„E ceva neobisnuit ca un roman contemporan sa intre atit de deschis in consonanta cu un basm, insa Craiasa Zapezii al lui Cunningham nu ezita s-o faca; referirile la lacuri inghetate, somn, lumea de dincolo si zapada (personajele viseaza la ea, scriu cintece despre ea, se plimba prin ea, aseamana drogurile cu ea) se insinueaza obsesiv.” (The Independent)

„O proza simpla, fara cusur, scrisa de unul dintre maestrii literaturii germane contemporane. Bernhard Schlink izbuteste sa creeze personaje complexe, intrigi dintre cele mai neasteptate si un discurs moral impecabil.” (Die Welt)

„Femeia de pe scari creeaza un acord stilistic deloc fortat intre fictiune si teme politice contemporane. Spatiul prozei lui Schlink este atragator si marcat de o surprinzatoare empatie.” (Rhein Main Presse)

 „Un roman delicat, o poveste atragatoare, inteligent adusa din condei, aproape un thriller, avind in fundal un conflict moral greu de solutionat.” (Augsburger Allgemeine)

…la aproape cincisprezece ani de la aparitia romanului Simion liftnicul, Petru Cimpoesu ne face cunostinta cu Celalalt Simion, intr-o poveste plina de surprize si umor.

Umorul insa nu mai este unul tolerant, ci a devenit sarcastic si, pe alocuri, necrutator.

Intre timp, „tranzitia” s-a incheiat, dar personajele lui Cimpoesu, prizoniere ale unui trecut de care nu se pot detasa, par blocate intr-o logica a esecului.

Psihiatrul newyorkez Erik Davidsen, alaturi de sora sa, Inga, descopera printre hirtiile tatalui lor, mort de curind, urmele unui secret din copilaria parintelui adorat. Un alt secret, ce pare a fi unul rusinos, ascunde si trecutul sotului decedat al Ingai, marele scriitor Max Blaustein.

Dorothy Hare, protagonista romanului O fata de preot, fiica unui paroh dintr-un orasel de tara, duce o viata anevoioasa, marcata de lipsuri, dar asezata. Felul in care traieste pare sa i se potriveasca si isi indeplineste sarcinile condusa de credinta si de puterea morala, care o ajuta sa treaca peste ceasurile de oboseala si disperare. Imprejurari neasteptate o arunca insa in lumea metropolei londoneze sau a periferiilor mizere ale unui oras in care Dorothy are ocazia sa cunoasca puterea banului. Aventura protagonistei devine prilej pentru schita unei societati in care diferentele de clasa sint fatale, prejudecatile abunda, apartenenta la o biserica sau alta devine un joc de aparente, din nou, fatal in ochii cuviosilor din mahala, iar credinta incepe sa-i slabeasca in fata indoielilor.

Traducere din limba engleza si note de Vali Florescu

„O, ce fiinta e si omul ca se poate plinge de el insusi! Vreau in aceste clipe, iubite prietene, iti fagaduiesc, vreau sa ma indrept, nu vreau sa mai rumeg putinul rau pe care destinul ni-l harazeste, asa cum am facut pina acum; vreau sa ma bucur de clipa de fata, si tot ce e trecut sa ramina trecut. Desigur, tu ai dreptate, prietene; durerile oamenilor ar fi mai mici daca ei – Dumnezeu stie de ce sint facuti astfel! – nu s-ar ocupa cu un atit de mare zel al inchipuirii de amintirea relelor trecute si ar indura un prezent nepasator.” (Johann Wolfgang von Goethe)

Sosit in Londra la sfirsit de secol XVII, picaroul-narator originar din Caraibe adevereste teoriile vremii despre „bunul salbatic” si se instruieste temeinic, ajungind ca
gravor in mediul savantilor si filosofilor ce alcatuiau Colegiul Invizibil. Amestecat fara voie in conflicte politice complicate (lupta dintre partidele whig si tory, incercarea de a-i retrage dreptul de succesiune la tron viitorului James al II-lea, aliantele schimbatoare in razboaiele pentru colonii dintre Anglia, Olanda, Spania, Franta, inimicitia dintre catolici si protestanti), devine persona non grata in Anglia si-si continua drumul si meseria in Olanda. Pleaca apoi cu o misiune in Franta, periculoasa pentru el, si, in fine, incercind sa se intoarca in tinutul de bastina, se pierde undeva in nordul Spaniei, intr-o pestera dintr-o „vale cu lupi”. Salbaticul are soarta unui sfint, in timp ce haituirea si executiile adversarilor politici din lumea zisa civilizata, pline de cruzime, fac un contrast pilduitor cu aceasta transfigurare a Celuilalt detestat. Vineri seara intr-o vale cu lupi este un roman captivant si tulburator despre transformarea si incercarea de adaptare a unui om la o civilizatie pe care nu o cunoaste. Si de aceea o lupta a sinelui cu propria credinta.

Romanul a fost ecranizat imediat dupa aparitia sa, in 1962, in regia lui Keigo Kimura, avindu-l in rolul batrinului Utsugi pe actorul japonez So Yamamura. 

Aparut initial in foileton, "Jurnalul unui batrin nebun" este una dintre scrierile tirzii ale lui Junichiro Tanizaki. Conceput sub forma unui caiet de insemnari al batrinului Utsugi, in care acesta isi inregistreaza minutios gindurile si trairile, dar si lucrurile marunte din viata de zi cu zi, romanul este strabatut in acelasi timp de un fior de erotism nascut din obsesia ciudatului personaj pentru nora sa, Satsuko, o fosta dansatoare cu trecut indoielnic. Umbra de tristete si nostalgie care pluteste deasupra intregii scriituri se impleteste cu umorul fin, construind o opera in care citim atit transformarea inevitabila a fiintei umane odata cu scurgerea timpului, cit si schimbarile sociale prin care trece Japonia acelor vremuri.

„Junichiro Tanizaki, cel mai mare romancier modern al Japoniei, alege sa construiasca aici o nesfirsita serie de variatiuni pe aceeasi tema dramatica: puterea iubirii de a crea, dar si de a distruge viata.” (Chicago Tribune) 

„Daca nu se petrecea intr-un bordel, cindva, adulterul era pedepsit cu moartea, astfel incit dorinta de a muri era un test al loialitatii. In proza lui Tanizaki, adulterul este si cea mai rafinata forma a placerii senzuale.” (The New York Times)

„Diaristul Utsugi este o foarte simpatica si cu totul convingatoare creatie fictionala.” (The Atlantic)

Lavinia Braniste a reusit sa scrie o carte uluitor de proaspata, in limbajul imediat recognoscibil al ratacirilor de acum, o carte in care realitatile interioare si exterioare se arata nefalsificate, revoltatoare, in care trucurile si eschivele nu se admit. Este si o carte a adevarurilor despre femeile tinere, singure si captive in mecanismul asteptarilor si al nevoii de validare, un roman despre micile cedari si despre micile tradari de fiecare zi, despre forme de acomodare si (iluzorii) strategii de evadare din teritoriul neindurator al unei urbanitati alienante, normative. Este o carte unica, autentica si curajoasa, una atit de necesara. Dupa acest roman care, la fel ca prozele care l-au precedat, constata cu luciditate o stare de toxicitate sistemica, Lavinia Braniste are toate datele sa ia in calcul o proza mai putin defensiva, in care eroina isi ia, in sfirsit, revansa! - Alina Purcaru

Romanul Leon Africanul explorează ciocnirea a două civilizaţii, islamul şi creştinătatea, folosind ca pretext periplele unui aventurier şi geograf arab, personaj real, Hassan al-Wazzan. Născut în Spania, la puţin timp după alungarea maurilor în 1492, Hassan creşte în Africa de Nord, străbate deşertul Sahara pînă în Tombuctu, ajungînd în cele din urmă la Cairo, în ajunul cuceririi acestuia de către otomani. În una dintre aventurile sale, Hassan poposeşte în Roma papei Leon al X-lea, care îl botează Leo Africanus. Drumurile protagonistului aduc în paginile cărţii o sumedenie de personalităţi contemporane lui, printre care Columb, familia de’ Medici, Martin Luther şi Soliman Magnificul.

„Eu am fost cea care a citit mai intii cartea, eu am fost cea fascinata si inspaimintata de ea. Am gresit cind i-am dat-o s-o citeasca, socotind ca si el va fi la fel de fascinat ca mine. A fost fascinat, dar nu s-a multumit cu asta, ci si-a dorit sa plece pe tarimul acela. Desi i-am spus ca la mijloc nu era decit o carte, nu l-am putut indupleca. Era iubitul meu. Am pornit la drum, am colindat oras cu oras, am fost induiosati de laturile superficiale ale vietii, am patruns in maruntaiele ascunse ale culorilor, am cautat esenta, dar n-am izbutit sa o aflam. Pentru ca intre noi incepeau sa se iste certuri, l-am lasat singur in cautarile lui, m-am intors acasa, la mama si la tata, si l-am asteptat. In cele din urma, iubitul meu a revenit la mine, dar era cu totul altul. Mi-a spus, vorbind despre carte, ca ii abatuse din cale pe foarte multi oameni, ca le smintise viata foarte multor nefericiti, ca era izvorul tuturor relelor. Jurase sa se razbune pe ea pentru ca provocase toate acele deziluzii si frinsese atitea vieti. I-am spus ca nu cartea era de vina, ca erau nenumarate alte carti de acelasi fel. I-am spus ca importante erau lucrurile pe care le desluseau oamenii cind o citeau, dar n-a vrut sa plece urechea la mine.” (Orhan Pamuk)

„Cum o sa ne traim viata asta? Ce o sa ni se mai intimple? Cind le citesti in carti, toate ti se par invechite, de parca le-ai fi stiut de cind lumea, dar cind iubesti tu insuti, iti dai seama ca nimeni nu stie nimic! Ca fiecare trebuie sa hotarasca singur pentru el. Dragile mele... scumpele mele surioare... Acum v-am spus tot... acum o sa tac... Voi grai numai ca nebunul lui Gogol: Tacere, tacere!...” (A.P. Cehov)

E dimineata, Abiscruda ii povesteste lui Altiulius despre un cercetator al somnului, pe nume Dement, pe care ea l-a visat. Palev si Abisa aud intreaga discutie dintr-o camera alaturata, si surid.
– Acest Dement, in visul meu, cerceta somnul oamenilor si oamenii aveau somnul tulbure si cercetatorul Dement le privea somnul in ochi si zimbea. Eu eram treaza in visul meu si cercetatorul a venit la mine si mi-a zis: „La saptezeci de ani, oamenii viseaza de opt ori mai putin decit nou-nascutii“.
Altiulius o asculta pe Abiscruda, si spune:
– Pai, da, batrinii nu mai au de ce sa viseze, CIND ESTI BATRIN TI SE TERMINA VISELE.
– Nu, Altiulius, BATRINII VISEAZA MAI PUTIN FIINDCA LI SE USUCA PLEOAPELE, de aia. NOU-NASCUTII VISEAZA MULT PENTRU CA PLEOAPELE LOR MIROS A LAPTE.
– Asta ti-a zis-o cercetatorul?
– Nu. Asta i-am zis-o eu lui.
– Copiii astia parca sint de pe alta lume, spune Abisa in soapta.
– Si nu sint de pe alta lume? spune Palev, cu voce scazuta. 

Volum apărut cu sprijinul Zoppas Industries România

„Un singur cuvînt îţi vine să spui la capătul acestui volum care, pe de-o parte, semnalează un debut şi, pe de alta, confirmă o vocaţie: ADORABIL! Debutul e al unui copil de 7 ani care îşi lasă trecut numele pe copertă, Tudor Şerban, iar cel care se dovedeşte încă o dată nu doar un excelent poet, ci şi un adevărat om de presă atunci cînd înregistrează atent şi sensibil puzderia de vorbe din jurul lui e Robert Şerban. Aşadar, în tandem, un fiu şi un tată. Amîndoi îşi pun întrebări, amîndoi îşi dau răspunsuri, iar din jocul lor plin de tandreţe, farmec şi umor se naşte nu doar o lecţie discretă pentru toţi părinţii obosiţi, ci şi una de neaşteptată poezie.” (Adriana Babeţi)

„Un puşti care își trăiește copilăria din plin și, culmea, are și timp de joacă, ceea ce este din ce în ce mai rar printre copii. Și atunci are vreme de isme: Tudorisme! Ai grijă, e periculos, foarte periculos! S-ar putea să te dezvolți frumos, să ai o personalitate bine conturată, ba chiar să ai păreri proprii și, cine știe, să-ți mai impui și punctul de vedere. Of! Am speranţa ca jocul meu actoricesc, atunci cînd mă voi pune în mintea ta, să se ridice la nivelul tău! Pentru toate celelalte există taică-tu, Robert. Dovada: această carte!” (Pavel Bartoş) 

„Tudor nu este aici un copil care spune «lucruri trăsnite», ci un medium, un revelator al vîrstei de aur, iar inspiraţia lui Robert Şerban de a-i urmări aventura intrării în istorie şi a luării ei în posesie este ea însăşi un act de creaţie.” (Pavel Șușară)